CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

R.Moldova – ținta unui război hibrid dus de zeci de ani de Moscova

7 DECEMBRIE, CAMERA DE COMERT, INDUSTRIE SI AGRICULTURA BRAILA - “ECONOMIA  ROMANIEI IN CONTEXTUL RAZBOIULUI HIBRID” - MDpress

Războiul hibrid contra Moldovei, declanșat de către regimul sovietic încă la sfârșitul anilor ’80 și continuat de autoritățile ruse după 1991, nu a încetat în aceste trei decenii nici pentru o clipă, luând diferite forme.

Fiecare din aceste forme urmărea anumite scopuri, pe care le vom specifica în continuare,scrie Ruslan ȘEVCENCO în https://www.limbaromana.md.

Prima dintre aceste forme ale războiului hibrid merită să fie nominalizată forma clasică a acestuia – războiul „fierbinte”.

Ea a fost aplicată de către Rusia împotriva Moldovei o singură dată, în timpul războiului transnistrean.

Scopul acestei forme de război a fost crearea imaginii „criminale” a Moldovei în ochii locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului. Țara noastră era prezentată permanent în mass-media drept dușman și „ocupant”, împotriva căruia populația regiunii trebuie să lupte, pentru a obține „independența” de „naționaliști” și a exclude reîntregirea Moldovei o dată și pentru totdeauna.

Pregătirile către acest război au început încă în anii 1989-1990. Atunci separatiștii organizau „referendumuri” ilegale cu privire la „intrarea în componența RMN” a anumitor localități, în cazul creării acesteia.

Când cei de la Tiraspol s-au convins că autoritățile Moldovei și-au ales calea strict formală, anulând deciziile criminale ale separatiștilor, ei au făcut încă un pas înainte, creând în septembrie-noiembrie 1990 structurile puterii locale, paralele cu cele constituționale ale Moldovei.

Cu ajutorul trupelor armatei a 14-a, la sfârșitul anului 1990 – începutul lui 1992, separatiștii acaparau depozitele cu armament și muniții, pe care le aplicau în confruntările cu poliția, iar din mai-iunie 1992 – și cu armata Moldovei, în special la 13 noiembrie și 13 decembrie 1991, și în procesul lichidării organelor de forță ale Moldovei pe malul stâng al Nistrului (MAI și MSN) (septembrie 1991 – martie 1992).

În martie-iulie 1992 ei au declanșat, cu susținerea directă a Rusiei, război contra autorităților constituționale ale Moldovei, lichidând, cu excepția câtorva sate, prezența puterii centrale a Moldovei peste Nistru. Totodată, ei au reușit preluarea sub control și a unui sector al malului drept al Nistrului (cu satele Merenești, Gâsca, Chițcani ș.a.).

Rusia a recunoscut că a condus acțiunile separatiștilor, semnând la 21 iulie 1992 Tratatul moldo-rus, care a oprit războiul transnistrean.

Ukraine helps Moldova regain control over border in Transnistrian  regionEuromaidan Press | News and views from Ukraine

Peste 1500 de morți și răniți, circa 108 000 de refugiați, inclusiv peste 50 de mii – pe malul drept al Nistrului, distrugerea a 28 de instituții preșcolare, 41 de instituții de studii medii speciale, 12 miliarde de ruble au costat pierderile în urma războiului și 15 miliarde de ruble s-au cheltuit la restabilirea localităților care au suferit (întreg venitul național al Moldovei în 1991 a constituit 15,4 miliarde de ruble) – acestea sunt rezultatele dramatice ale războiului moldo-rus, care a permis propagandei ruse crearea mai multor mituri despre „crimele” armatei și poliției Moldovei în lupta cu separatiștii.

Dar și după 1991 Rusia nu a lăsat Moldova în pace și continuă procesul formării pe teritoriul nostru a mai multor grupări de extremiști și teroriști potențiali, înrolează cetățenii noștri în războiul contra Ucrainei în Donbas și pentru apărarea lui B. Asad în Siria. Din păcate, nu vedem o ripostă adecvată la aceste acțiuni criminale ale Rusiei din partea autorităților Moldovei.

Forma economică a războiului hibrid se efectua în aceste 3 decenii prin metode diferite. Începând cu 1 aprilie 1991 separatiștii au interzis tuturor întreprinderilor și organizațiilor regiunii transnistrene se efectueze alocări în bugetul de stat al Moldovei (în acea perioada Transnistria dădea 24% din venitul național al țării).

Între 20 iunie și 10 august 1992 separatiștii, ca răspuns la ofensiva Armatei Naționale și a poliției la Tighina, au deconectat partea centrală a Moldovei, inclusiv Chișinăul, de la alimentarea cu gaze naturale, iar la 3-10 iulie 1992 Hidrocentrala de la Dubăsari a încetat să ofere electricitate pe malul drept al Nistrului.

Cu ajutorul Rusiei, în martie-aprilie 1991 a fost organizată separarea structurilor financiare ale regiunii, inclusiv a secțiilor bancare. Autoritățile ruse au blocat atât conturile cetățenilor Moldovei, cât și ale întreprinderilor ei în „Vneșekonombank” al URSS.

După încheierea războiului, separatiștii din Tiraspol, pe parcursul anilor ’90, de mai multe ori au încercat să șantajeze autoritățile Moldovei cu deconectarea repetată de la gazoduct, în cazul în care puterile centrale nu vor face cedări. Sub presiunea Moscovei, aceste cedări se efectuau.

Spre exemplu, la începutul anului 1996, Tiraspolul a obținut exemplarele ștampilelor vamale ale Moldovei, valabile atunci, pe care le-a folosit pentru lărgirea comerțului său extern ilegal.

Următoarea etapa a războiului economic contra Moldovei poate fi considerată etapa martie 2006-noiembrie 2007. După introducerea de către autoritățile Moldovei a noilor ștampile vamale, ceea ce a limitat considerabil „comerțul extern” al separatiștilor, Rusia a încercat să impună conducerea țării noastre să ofere ștampilele vamale și Tiraspolului, și a introdus, la 27 martie 2006, embargoul la producția vinicolă a Moldovei.

Dar, în pofida pierderilor esențiale economice, conducerea Moldovei de atunci, în frunte cu V. Voronin, nu a cedat, și Tiraspolul nu a obținut noile ștampile vamale. Acest lucru a impus structurile economice ale Transnistriei să se înregistreze la Camera de Înregistrare a Moldovei, iar Moscova, în noiembrie 2007, a fost nevoită să continue importarea vinurilor moldovenești. Astfel, Rusia putinistă a recunoscut înfrângerea sa rușinoasă în fața Moldovei.

În anii 2010, 2013, 2014 Rusia a introdus embargoul la importarea producției agricole din Moldova, încercând să impună noua conducere a țării să facă noi cedări Tiraspolului și să accepte „suveranitatea” și „independența” acestuia, dar nici de data aceasta nu a obținut succes.

Forma politico-diplomatică a războiului contra Moldovei a fost declanșată de către Rusia practic imediat după recunoașterea independenței Moldovei și stabilirea relațiilor diplomatice cu țara noastră. Scopul principal al acesteia, la etapa inițială, a fost impunerea conducerii Moldovei să accepte existența „independentă” a regiunii transnistrene și să legifereze această situație prin acordarea unui „statut special”.

Pentru prima dată această părere a fost exprimată de separatiști încă în anul 1992 și până în prezent este apărată și promovată de Kremlin.

Însă, în pofida încercărilor de a soluționa conflictul printr-un compromis (spre exemplu, Acordul de la Moscova (8 mai 1997), care a legiferat activitatea separatiștilor în domeniul comerțului extern), această încercare a eșuat, pentru că Moscova insista asupra „egalării în drepturi” a autorităților legale și a separatiștilor transnistreni.

Însă în acest document se afla o constatare importantă a Kremlinului – Rusia a confirmat integritatea statului nostru în frontierele existente la 1 ianuarie 1990, adică până la începerea războiului, recunoscând prin aceasta ilegalitatea „drepturilor” regiunii la oarecare „independență”.

Sub presiunea organizațiilor internaționale, Rusia a fost nevoită să semneze documentele de la Istanbul, care prevedeau retragerea armatelor ruse din Transnistria (noiembrie 1999), dar a sabotat realizarea în practică a acestui act și nu l-a executat nici până în prezent. În 2002-2003 Moscova din nou a încercat să „egaleze” Transnistria cu autoritățile centrale ale Moldovei prin paragrafele Planului Kozak, care acorda Tiraspolului dreptul de veto la toate deciziile principale ale autorităților centrale și permitea ieșirea lui din componența Moldovei într-un mod „legal”.

Acest plan nu a fost realizat numai datorită presiunii din partea ambasadorilor străini. Dar presiunea Moscovei asupra Moldovei a continuat. La 18 martie 2009, V. Voronin, la insistența Kremlinului, a semnat cu liderul separatist I. Smirnov și Președintele Rusiei D. Medvedev o declarație în care a susținut prezența armatelor ruse pe teritoriul Transnistriei „până la reglementarea politică definitivă a conflictului”.

Dar, după plecarea de la putere a PCRM, noile autorități ale Moldovei au continuat încercările de a obține integritatea țării și au început să apeleze intens la organizațiile internaționale.

Rezultatul eforturilor lor au fost două rezoluții: ale APCE (9 iulie și 2 octombrie 2012), prin care au fost condamnate „alegerile” ilegale în organele puterii locale din regiune și din nou se exprima solicitarea de retragere a armatei ruse din Moldova, și rezoluția Asambleii Generale a ONU din 22 iunie 2018, care, la fel, a cerut retragerea necondiționată a trupelor ruse. În pofida ignorării prevederilor acestor documente de către Rusia, este evident că presiunea internațională asupra regimului lui Putin în problema transnistreană nu va înceta.

Forma cultural-lingvistică a războiului hibrid pe parcursul a câtorva decenii a suportat și ea modificări esențiale. Dacă la etapa inițială forțele proruse în Moldova cereau în mod necondiționat asigurarea „bilingvismului moldo-rus”, după adoptarea legislației lingvistice, care a acordat limbii ruse „doar” statutul de limbă de comunicare interetnică, ei și-au schimbat tactica. Acum ei promovau ideea precum că în Moldova s-a instaurat regim de „segregare lingvistică” și eliminare a vorbitorilor de limbă rusă din viața social-politică și culturală a Moldovei.

După 1990 aceste forțe au declanșat procesul de eliminare completă a limbii române din circulație pe teritoriul regiunii transnistrene. În locul ei a fost declarat formal „trilingvismul” (limbile rusă, ucraineană, română) cu dominația totală a limbii ruse, în realitate. Această politică este promovată de către pseudoautoritățile regiunii și în prezent.

Dar în privința autorităților legale ale Moldovei separatiștii permanent atrag atenția Moscovei la „slăbirea pozițiilor limbii ruse”. Deși acest proces este evident, pentru că URSS, în care cunoașterea limbii ruse era obligatorie, a dispărut de pe scenă, iar în Moldova au rămas circa 18% de alolingvi (din care doar 4% sunt ruși).

În afara acestuia, războiul hibrid se desfășoară și în sfera culturii și a istoriei. Propaganda rusă în Moldova permanent afirmă că în țara noastră, chipurile, are loc „lichidarea relațiilor multiseculare istorice cu Rusia”, westernizarea culturii naționale, ruperea de trecutul său. Deoarece autoritățile Moldovei practic nu întreprind eforturi pentru a contesta aceste afirmații false, noi suntem martori cum rezultatele propagandei ruse își pune rădăcinile în creierii concetățenilor noștri, transformându-i în servitori ordinari ai intereselor Rusiei. Eforturi similare Rusia întreprinde și în sfera istoriei, încercând să dezrădăcineze din istoria noastră faptele, care confirmă legăturile strânse ale Moldovei medievale cu Europa și să redirecționeze atenția locuitorilor țării, în special a tineretului, la „legăturile prietenești cu Rusia”.

Pentru obținerea acestui scop, Ștefan cel Mare și D. Cantemir sunt declarați de către propagandiștii ruși drept „prieteni” ai Rusiei, deși anume Ștefan cel Mare, în 1502, a rupt toate legăturile cu Rusia, iar D. Cantemir scria în Descrierea Moldovei că în timpul lui, rușii în Moldova, împreună cu ungurii, erau doar sclavi. Se impune teza falsă despre „eliberarea” Moldovei de Turcia, în 1812, de către Rusia și, respectiv, în 1940 și 1944 – de către România și Germania.

Prin aceste afirmații se ignoră total dispozițiile și dorințele populației și chiar faptul plebiscitului, propus României de către URSS în 1924, pentru a afla dispozițiile reale ale populației între Prut și Nistru.

Sunt falsificate zeci și sute de fapte și evenimente istorice și politice, legate în trecutul nostru cu Rusia și URSS în favoarea acestora. Trebuie de constatat că, în ultimii ani, această formă a propagandei devine tot mai dură și mai agresivă.

În acest context, istoricii Moldovei nu trebuie să se limiteze în cercetările sale doar la studierea aspectelor, cu privire la foamete și deportări, pentru că ele, în prezent, nu trezesc reacția așteptată din partea populației, ci să găsească noi mărturii, care contestă argumentat falsurile propagandei ruse despre Moldova.

Altă formă a războiului hibrid contra Moldovei este cea informațională. Acesta este un element al războiului hibrid care poate duce la anumite schimbări de ordin politic și juridic. Și acest mecanism a fost declanșat de regimul sovietic, iar după 1991 – promovat și de autoritățile ruse.

Propaganda rusă încearcă permanent să dovedească „legalitatea” separării Transnistriei, să infiltreze în creierii moldovenilor ideea că orice rezistență opusă separatiștilor, nemaivorbind de război, este o „crimă”.

Propaganda rusă necontenit promovează ideea slăbiciunii Moldovei, care „este o țară mică și nu are niciun viitor”, și argumentează, totodată, teza, că influența Occidentului este doar negativă, care nu aduce nimic bun Moldovei și locuitorilor ei. În urma acesteia, propagandiștii ruși creează artificial situația, în care moldovenii, chipurile, au doar două căi de dezvoltare – ori cu „Occidentul degradat”, sau cu Rusia, care este legată cu Moldova „prin legăturile de prietenie multiseculară”.

Sunt complet ignorate orice neajunsuri ale Rusiei, eșecurile ei politice și economice, este tabuizată critica la adresa dictatorului rus V. Putin. Cu toate acestea însă este permisă orice critică, orice insultări la adresa Occidentului, ponegrirea Ucrainei, unde „guvernează banderoviștii”, iar în ultimul timp și a Belarusului, pentru că aceste țări au respins ideea „frăției popoarelor slave” sub conducerea „marelui popor rus”, urmărită de V. Putin.

În urma acestei propagande, o bună parte a cetățenilor noștri, orientați spre Rusia, au devenit practic coloana a 5-a în Moldova, „omuleții verzi” în haine civile, care sunt gata și fără transformarea Moldovei în cel de-al doilea Donbas, în mod benevol să cedeze Rusiei și agenturii ei locale toate pârghiile puterii în Moldova.

Acești „omuleți” se află nu doar printre vorbitorii de limbă rusă, dar și printre unii moldoveni, care s-au rusificat atât de tare, că interesele Rusiei pentru ei sunt mai importante decât interesele Patriei noastre – Moldova.

Anume acest fapt, în opinia noastră, este una din principalele cauze ale continuării războiului hibrid contra Moldovei.

Și doar conștientizarea pericolului care vine din partea acestei categorii de cetățeni, luarea măsurilor hotărâte și eficiente pentru contracararea influenței propagandei ruse asupra cetățenilor Moldovei poate, într-adevăr, să îmbunătățească situația internă în țara noastră.

23/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 23 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 23 iulie în istoria noastră

1456: Armata voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a respins atacul otoman asupra Belgradului.

Asediul turcilor asupra cetății Belgrad început în data de 4 iulie, după ce sultanul Mehmed a inordonat un intens bombardament de artilerie, asupra zidurilor la data de 29 iunie.

Asediul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie, iar asaltul decisiv a început la 21 iulie, transformându-se într-o bătălie de mare importanță, la al cărei final Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei a condus un contraatac fulminant care a învăluit tabăra turcească.

Asediul Belgradului s-a încheiat cu strălucita victorie a lui Iancu de Hunedoara împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate.

S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”. Această victorie a oprit înaintarea turcilor spre centrul Europei, după ce cuceriseră Constantinopole, cu trei ani în urmă.

În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos”.

1601: Domnitorul Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere, prima autobiografie din literatura româna.

Imagine similară

Foto: https://tiparituriromanesti.wordpress.com

1612: Are loc lupta de la Cornul lui Sas, în care domnul Moldovei, Constantin Movilă, a fost înfrânt de tătari.

1684: S-a născut la Constantinopol, Ioan A. Mavrocordat ( d. 23 noiembrie  1719 la București).

A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul și frate cu domnul Moldovei Nicolae Mavrocordat si a  devenit caimacam în Moldova, după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, intre 7 octombrie 1711 – 16 noiembrie 1711 și domnitor în Muntenia, în perioada  2 decembrie 1716 – 6 martie 1719.

A obţinut tronul  Ţarii Româneşti în locul fratelui său, care a fost prins de austrieci.

În timpul războiului turco-austriac (1716 – 1718), cei mai mulţi dintre boierii munteni fugiseră în Transilvania şi cereau împăratului austriac alipirea ţării la Austria şi numirea lui Gheorghe, fiul lui Şerban Cantacuzino, ca domn.

Ioan Mavrocordat, văzând succesele austriece, a început tratative secrete cu aceștia, cărora le oferea Oltenia și un tribut anual.

Aceste tratative l-au ferit de multe neplăceri în timpul războiului, însă, în timpul Păcii de la Passarowitz din 1718, ca mijlocitor între cele două părți, și-a îndreptat din nou politica împotriva Austriei, câștigând astfel simpatia turcilor și menținându-și domnia. A murit la scurt timp, în 1719.

1711: A fost încheiat Tratatul de pace turco-rus , campania rusă de la Prut din 1711, după  înfrângerea de către oastea otomană comandată de de marele vizir Baltadji Mehmed Paşa, în bătălia de la Stănileşti, a armatelor aliate ruso-moldovene. 

petru_cel_mare

 Foto: Țarul Rusiei Petru cel Mare (1672-1725)

Rusia s-a văzut obligată să încheie cu Turcia Pacea de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), care îi permitea ţarului Petru I al Rusiei să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele.

dimitrie_cantemir_-_foto01

Foto: Dimitrie Cantemir (1673-1723), Domn al Țării Moldovei în anii 1710-1711.

La rândul său, Domnitorul Dimitrie Cantemir a pierdut tronul Moldovei şi  a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Cronicarul Ion Neculce arăta că ruşii şi moldovenii erau „de toată oastea ca 50.000. Şi ave şi 52 de puşci [tunuri, n.n.]. Şi cât şi era oaste, mai mult era bolnavă, flămândă şi obosită. Iar turcii era cu veziriul 400 000, fără poiedia tătarâlor, şi ave 400 de puşci. Oaste hrănită şi grijită bine”.

În realitate, turcii aveau cam 120 000 de oameni, împreună cu trupele tătărăşti venite să-i sprijine.

Pe 11/22 iulie, marele vizir a acceptat, în mod surprinzător, propunerea de pace prezentată de mesagerul ţarului, P.P. Şafirov, fie deoarece nu a conştientizat situaţia reală a ruşilor, fie pentru că a fost mituit cu şase-şapte care pline cu bani (800 de pungi, fiecare în valoare de 500 de taleri), după cum  relatau unele izvoare, confirmate de soarta ulterioară a vizirului, care a fost mazilit.

Avântul Rusiei spre sud-estul Europei a fost stopat, aceasta acceptând să cedeze şi cetatea Azov şi alte teritorii nord-pontice.

Consecinţele Bătăliei de la Stănileşti au fost importante pentru Moldova şi Ţara Românească, Poarta luând măsuri ferme de consolidare a controlului asupra acestora.

Astfel, în acelaşi an, în Moldova era instaurat regimul fanariot, măsură luată şi în Ţara Românească, în 1716.

constantin_brancoveanu_0_0

Constantin Brîncoveanu (1654-1714), Domn al Țării Românești în anii 1688-1714

Ca urmare imediată, domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit, deoarece nu acordase ajutor turcilor, ci stătuse în expectativă, aşteptând să vadă de partea cui este victoria.

Ulterior, va fi executat împreună cu cei patru fii şi cu ginerele său, Ianache Văcărescu.

1812: Amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, in  Valahia, „Regulamentul privind instituirea administrației provizorii rusești pe teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru” document pe care îl remite boierului moldovean Scarlat Sturdza – primul guvernator civil al Basarabiei țariste, după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812.

Scarlat Sturdza provenea  dintr-o familie de boieri moldoveni cu vechi tradiții de cultură, a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917) și a fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh.

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813, sursă:bessarabia.altervista.org

Foto: Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813

Documentul va intra în vigoare la 2 februarie 1813.

Impunerea Regulilor de guvernare temporară a Basarabiei erau necesare pentru evitarea răscoalelor în regiunea Moldovei, proaspăt anexată Imperiului rus în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, anexare confirmată prin Pacea de la București (16 mai 1812). 

Prin actul său, Ciciagov  a „conferit” fără nici un temei regiunii dintre rîurile Prut și Nistru, care au aparținut Țării Moldovei, denumirea părţii sudice a acestei regiuni. la acel moment raia turcească respectiv numele de Basarabia.

Conform acestui document, teritoriilor moldave recent anexate Imperiului Rus, care au obţinut un statut de regiune, le-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor le-a fost permisa utilizarea în continuare a legilor locale.

Harta Basarabiei ţariste 1826-1878 - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Harta Basarabiei ţariste 1826-1878

A fost organizat un guvern provizoriu din două camere în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza).

Prima palată (camera) soluţiona subiecte legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt.

A doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industriea locală.

Justiția penală sau civilă era efectuată în corespundere cu obiceiurile locale, iar poliția activa în baza legilor ruseşti.

Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi română. Limba rusă se folosea în şcoli şi biserici.

E de remarcat că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917).

Guvernul Basarabiei țariste era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui, fapt care transforma această autonomie relativă în una declarativă.

1848 (23 iulie/ 4 august): Peste 40.000 de oameni întruniţi pe Câmpia Libertăţii (Filaret) din Bucureşti, proclamă „Locotenenţa domnească a Ţării Româneşti” (formată din şase membri ai Guvernului provizoriu).

1848 Locotenența Domnească

Atât partea otomană, cât și autoritățile revoluționare de la București s-au arătat dispuse la tratative și cedări. La 23 iulie, o proclamație a guvernului provizoriu anunța depunerea puterii acestuia „în mâinile poporului”, astfel încât acesta din urmă era rugat „să aleagă îndată alt guvern, căruia îi va da numele de „Locotenența domnească a Țării Românești” și carele, după regulă, va fi recunoscut de către Înalta Poartă”.

Peste 40.000 de oameni întruniți pe Câmpia Libertății din București au proclamat Locotenența domnească a Țării Românești, formată din șase membri, apoi, la solicitarea expresă a comisarului otoman, din trei membri: liberalii moderați Nicolae Golescu, IUon Heliade Rădulescu și Christian Tell, foști membri ai guvernului.

A doua zi, Locotenența a fost recunoscută de comisarul Porții Otomane drept guvern legitim al Țării Românești.

1851: A murit la Pesta, Imperiul Austriac, Constantin Daniel Rosenthal, pictor şi revoluţionar paşoptist român de etnie evreiască ; (n. 1820, la Pesta).

PICTORUL REVOLUTIONAR C. D. ROSENTHAL 1820 - 1851
 Constantin Daniel Rosenthal (1820 1851) şi România rupându şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii

Foto: C. Rosenthal: România rupându-şi lanțurile pe Câmpia Libertăţii.

Toate sursele menționează faptul că pictorul ar fi sosit la București în anul 1842. Argumentul care validează informația sunt portretele făcute de artist unor personaje din protipendada Bucureștiului, unele dintre ele purtând anul 1842 ca datare de execuție – cum ar fi portretul doamnei Filipescu considerat a fi primul tablou realizat la venirea sa în Muntenia.

Există presupunerea că Rosenthal ar fi fost trimis la București de o organizație francmasonică de la Budapesta.

1857:  Franța, Rusia, Prusia si Regatul Sardiniei, au rupt legaturile diplomatice cu Poarta otomană, care refuzase să anuleze alegerile falsificate de caimacamul Vogoride (locţiitor la conducerea Moldovei între 1857 – 1858) , în încercarea de a impiedica Unirea cu Valahia (Muntenia).

Foto: Trădătorul Nicolae Vogoride sau Vogoridis sau Bogoridi, (n. 1820, Iaşi, Principatul Moldovei – d. 12 aprilie 1863, Bucureşti, Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti).

1859: A apărut la Bucureşti, (până la 3 decembrie 1859), prima publicaţie a Armatei Române, “Observatorul militar, diariu, politicu şi scientificu” ; (din 22 iulie 1994 acesta a apărut în serie nouă).

Ziua presei militare - Cluj AM

1862: In Principatele Române unite, serviciul de poştă a intrat în administraţia statului.

 Drept urmare a fost înfiinţată la Bucureşti,  în baza Decretului 527(din 23 iulie), privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, Direcţia Centrală a Poştelor, măsură pusă în aplicare începând cu 1 august 1862.

În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia.

Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii purtând denumirea de „Lege telegrafo-poştală” a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, dată de la care a fost reglementată şi situaţia personalului, prin statut propriu.

1869:  S-a născut Gheorghe Adamescu, membru al Academiei Române (din 1921), istoric literar, bibliograf şi publicist, autor al unei lucrări   de pionierat, unice în felul ei, „Contribuţiune la bibliografia românească” (volumele I-III, 1921-1928);(d. 04.04.1942).

 A urmat Facultatea de litere și Filozofie din cadrul Universității din București. 

1869-1942 Gheorghe Adamescu

A făcut specializări la Geneva și Paris (École des Hautes ÉtudesÉcole de Chartres).

A predat la Școala Gimnazială din Galați, la Liceul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul Sfântul Sava din București, a fost Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice, secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie.

Este autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică; a scris: O istorie a literaturii române de la origini până în 1910Contribuții la bibliografia românească.

1875: S-a născut la Iași  pictorul și graficianul Arthur Segal (Aron Sigalu; d.23 iunie 1944, Londra).

1875-1944 Arthur Segal. Autoportret

A studiat la Academia de artă din Berlin cu realistul Eugen Bracht, orientându-se apoi spre Academia Julian, școala particulară de pictură a lui Ludwig Schmid-Reutte, atelierul lui Friedrich Fehr și colonia artistică de la Dachau.

În 1900 s-a încris la Academia regală de artă din München, unde a studiat la clasa profesorului Karl von Marr. După terminarea studiilor s-a apropiat de Secesiunea berlineză, participând anual cu lucrări la expozițiile acestei grupări, s-a implicat în formarea Noii secesiuni berlineze, grupare care promova noile idei expresioniste, desprinse din arta lui Edvard Munch, cu un program teoretic inspirat de scrierile lui Freud și Nietzsche. Între 1910–1912 a expus alături de grupul format din Max Pechstein, Ernst Ludwig Kirchner, Max Liebermann, Hans Arp, Paul Klee, Egon Adler, Rudolf Hellwag în Germania, Elveția și Ungaria. A înființat o școală de artă, Novembergruppe în Berlin.

A rămas în istoria artei (și a psihanalizei) datorită descoperirilor făcute în ultima parte a vieții, cu sprijinul psihanalistului Sigmund Freud: terapia prin artă, metodă încă folosită în psihanaliză la scară largă. Pe tot parcursul vieții, a menținut legătura cu spațiul românesc.

Deși nu era cetățean român (evreilor li s-a dat dreptul la cetățenie abia prin constituția din 1923) în 1910 a trimis lucrări la salonul Tinerimea Artistică și a deschis o expoziție personală la Ateneul Român. A susținut demersurile avangardiștilor de la București, fără să se implice vreodată activ în mișcarea artistică românească.

1876: A demisionat Guvernul Emanoil Costache Epureanu (2).

1876 Manolache Costache Epureanu

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Emanoil Costache Epureanu, care a fost la guvernare în perioada 27 aprilie 1876–23 iulie 1876.

După alegeri, noua Cameră dominată de liberali a trimis în judecată 11 miniștri din fostul guvern conservator sub acuzații de încălcare a Constituției și abuz în serviciu, acuzații care vor fi retrase anul următor.

Conservator dizident, fost membru în cabinetul Catargiu, primul ministru a demisionat din guvern și din partidul liberal în scurt timp, motivându-și decizia prin faptul că a fost nemulțumit de acuzele aduse de liberali foștilor colegi conservatori.

1912: S-a născut în   oraşul Moineşti, judeţul Bacău, Moses Rosen (David Moşe Rozen), fost şef al Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, în perioada iunie 1948 – mai 1994.

A urmat cursurile Institutului de Studii Rabinice, dar părăseşte Austria imediat după Anschluss. Studiază în paralel cu rabinul Alter Dorf, obţinând în 1938 titlul de doctor în știinţe ebraice (teologie mozaică).

Întors în ţară în 1938 a fost învestit rabin la sinagoga Mahala din Fălticeni (1938-1940), apoi la diverse temple din Bucureşti, precum Reşit Daat şi Beth El (1940-1945), fiind totodată şi profesor de religie şi de limbă ebraică la câteva şcoli şi licee din aceste oraşe.

A fost fondator (1956) al „Revistei cultului mozaic din România”.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1992 ; (d. 6 mai 1994).

Încă din adolescenţă a intrat în vizorul Siguranţei ca element suspect, propagandist socialist şi subversiv, fiind arestat în 1927 condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate.

Înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc şi Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale comuniste. După 23 august 1944 a activat din nou în cadrul PSD, făcând parte din gruparea pro-comunistă.

In iunie 1948 a fost ales şi apoi învestit la Templul Coral şef-rabin al cultului mozaic, după ce l-a discreditat ruşinos pe fostul rabin-şef  Dr. Alexandru Şafran, având susţinere totală din partea PMR (PCR), din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948.

Din 1957 a fost ales mereu deputat în Marea Adunare Naţională, până în 1989.

A colaborat sistematic cu regimul comunist, susţinând politica internă şi externă a partidului, propaganda şi diplomaţia comunistă, inclusiv emigrarea masivă a etnicilor evrei (practic, vânzarea lor pe mărfuri sau valută, astfel că în 1990 mai rămăseseră în ţară vreo 3% din cei cca. 400.000).

A tolerat sau chiar a negociat uneori demolarea a 63 de temple şi sinagogi bucureştene (de exemplu, Templul Mic Spaniol, sinagogile Reşit DaatBeth ElAizic Ilie, Adat IeşurunGaster, SpilmanCaritateaHirschMalbimZissu), în cadrul politicii guvernamentale de sistematizare din anii ’80 ! A fost un propagandist major al minciunilor regimului comunist privind situaţia religioasă.

A sprijinit acţiunile Securităţii de dezinformare a Occidentului în toate contactele sale oficiale cu străinii. A conlucrat la conceperea şi aplicarea strategiei Securităţii pentru  distrugerea reputaţiei preotului ortodox Valerian Trifa, participant la rebeliune ca lider al tineretului legionar, care era în America liderul ortodocşilor români ce refuzau vehement să intre sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, deteminând grăbirea demascării şi expulzării din SUA a acestuia şi, implicit, slăbirea exilului românesc şi a rezistenţei sale faţă de BOR şi de regimul Ceauşescu.

A cerut vehement şi obţinut interzicerea publicării articolelor antievreiesti ale lui Mihai Eminescu şi retragerea din tipografii a vol. IX de Opere, cuprinzând publicistica eminesciană, editat de Academia Română !

A fost cel care a declarat deschis pentru prima oară că România a participat la Holocaust, precizând în premieră cifra de 400.000 de evrei victime pe teritoriul ei !

Moses Rosen a încurajat propriul cult al personalităţii în cadrul comunităţii iudaice, participând fără ruşine în acelaşi timp la alimentarea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu cu aproape orice prilej.

A primit numeroase medalii şi distincţii în ţară şi peste hotare, printre care şi pe cea de membru de onoare al Academiei Române în 1992.

Iată si un citat dintr-un text prin care Moses Rosen, supranumit si „rabinul roşu” îl adula pe liderul comunist Nicolae Ceauşescu:

“…adresându-vă tradiţionala urare „la mulţi ani”, cu sănătate şi fericire, împreună cu stimata dumneavoastră tovarăşă de viaţă, academician doctor inginer Elena Ceauşescu, proeminent om de ştiinţă şi remarcabilă personalitate politică. Vă încredinţăm, mult stimate şi iubite domnule preşedinte, că ne vom strădui din toată inima şi din toate puterile şi ne vom aduce contribuţia şi în viitor la prosperitatea României socialiste, ca demni urmaşi ai acelor ce de peste şase veacuri şi-au împletit durerile şi bucuriile cu cele ale şării în care s-au născut şi pe care au slujit-o cu devotament. Vom căuta să fim vrednici de măreaţa operă ce o înfăptuiţi pentru patrie, pentru biruinţa dreptăţii şi a păcii în întreaga lume.” – Rabin-Şef Moses Rosen

1913: S-a născut Gherasim Luca (pseudonimul lui Salman Locker), poet, prozator, eseist şi   teoretician al suprarealismului evreu de origine, care a trăit şi activat în România şi Franţa. A fost frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. A scris mai ales în limba franceză.

În România  Luca a aderat de foarte tânăr la mişcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge(1930, 1933).

În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, s-a alăturat grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Heroldfondator, împreună cu Gellu Naum, al „Grupului suprarealist român” (1940). 

In 1951 a plecat din România în Israel, iar din 1952 a trăit la Paris (m. 9 februarie  1994, s-a sinucis).

 1918: S-a născut la Chişinău pictoriţa Lidia Nancuischi; (m. 2003).

S-a refugiat la Bucureşti după cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. În anul 1940, a urmat Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, secţia de artă murală, la clasa lui Samuel Mützner.S-a numărat printre primii membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în ţară şi peste hotare, dar după 1990 a intrat, asemenea multor artişti din generaţia ei, într-un nemeritat con de umbră.

1920: A murit la Fălticeni, judeţul Suceava, Teodor Ştefanelli (numele la naştere: Teodor V. Ştefaniuc), scriitor şi istoric, preocupat de  cunoaşterea istoriei Bucovinei .

A fost deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918; (n.18 august  1849 in localitatea  Siret, judeţul Suceava).

A urmat liceul la Cernăuţi (1861-1869), unde l-a avut coleg în clasa a II-a pe Eminescu şi a urmat studii juridice la Universitatea din Viena (1869-1873), obţinând titlul de doctor în drept  (1875).

A debutat, 1868, in Foaia Societatii pentru Cultura si Literatura Romana, cu o traducere.Primele lucrari le-a semnat T. St., T. V. Stefaniu, Truta, T. V. St. Cele mai multe scrieri ale sale  au ramas in periodice. In volum a publicat povestirea prelucrata Loango (1886), lucrarile stiintifice Istoricul luptei pentru drept in tinutul Cimpulungului Moldovenesc (1911) si Documente din vechiul ocol al Cimpulungului Moldovenesc (1915), si Amintiri despre Eminescu (1914).

Opera sa poetica este modesta si  consta din cateva poezii originale, inclusiv imnul Societatii „Arboroasa”, pe o melodie de Ciprian Porumbescu, si mai multe traduceri, indeosebi din H. Heine .

Si lucrarile sale dramatice , si-au epuizat interesul. In schimb, proza, reprezentata de  snoave, povestiri, evocari memorialistice, este  mai bogata valoric.

A profesat  in magistratura si administratie la Cimpulung Moldovenesc, Suceava, Lvov, ajungind inainte de pensionare (1910), consilier aulic la inalta Curte de Casatie si Justitie din Viena.

A fost deputat in dieta Bucovinei din partea Partidului National Roman si participant activ la unirea cu Romania din  1918.

A fost membru al Societatii „Romania Juna” din Viena, numarindu-se printre organizatorii Serbarii de la Puma (1871), al „Societatii  pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina”, al „Arboroasei” si al .Junimii” din Cernauti, al Societatii  „Scoala Romana” din Suceava, sub patronajul careia a infiintat „Biblioteca de petrecere si invatatura”.

De asemenea a fost membru corespondent (1898) si membru plin (1910) al Academiei  Romane.

1921: A fost semnată de Belgia, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor şi Cehoslovacia, Convenţia de la Paris.

Convenţia stabilea statutul definitiv al Dunării: navigaţia pe Dunăre era liberă şi deschisă tuturor pavilioanelor, în condiţii de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului şi pe toată reţeaua internaţionalizată.

 1943: S-a născut sculptoriţa Liana (Cornelia) Axinte, artistă stabilită (din 1982) în Germania.

 1949: S-a născut inginerul electronist Petre Stoica, creator al şcolii româneşti de identificare a sistemelor, membru al Academiei Europene de Științe, membru al Academiei Regale Suedeze şi membru de onoare al Academiei Române din 1999.

1950: Răscoală în judeţul Vrancea.

Peste 30 de sate și comune din Vrancea, „de la cascada Putnei și până pe malul Siretului” s-au ridicat împotriva regimului comunist.

Revolta a fost condusă de frații Paragină, Ion, Cristea și Costică și de frații Ionel și Octavian Voinea.

 Un personaj foarte important care s-a alăturat grupului a fost părintele Filimon Tudosie, părintele stareț de la Mânăstirea Brazi. 

Declanșarea răscoalei a fost cauzată de faptul că sătenii auziseră că autoritățile comuniste doreau să pună mâna pe pe „Hrisoavele lui Ștefan cel Mare”, prin care domnitorul lăsa munții și cămpiile din Țara Vrancei moștenire către feciorii vrânceni. Revolta a izbucnit în satul Bârseşti (unde s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestaţi miliţienii, activiştii PMR şi UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliţiei şi poştei).

Mihai Timaru

Cristea Paragină, Gheorghiță Bălan și colonelul Strâmbei vor declanșa răscoala celor peste 30 de sate din Vrancea,

500-600 de oameni înarmaţi au atacat şi ocupat Sfatul popular, Miliţia şi Poşta din mai multe localitati.

  Autorităţile au intervenit rapid, cu o extremă duritate. Ion Paragină, Mihai Timaru (fost ofiter al armatei romane), au fost încercuiți și arestați. Trupe impresionante de securiști și militari au fost trimise pentru a-i prinde si anihila pe rasculati.
Mai mulţi ţărani au fost executaţi pe loc (Ilie şi Toader Posmagiu, tată şi fiu din Bârseşti, Radu Hurjui din Nereju), iar în perioada imediat următoare au fost arestate sute de persoane. Ţăranii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. 308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galaţi şi Stalin [Braşov], între iunie şi noiembrie 1951, fiind pronunţate şi multe condamnări la moarte.

Mihai Timaru a fost condamnat la închisoare pe viață și a trecut prin infamul proces de-reeducare.

A executat 15 ani de pedeapsă, fiind eliberat în 1964, in urma unui decret semnat de Gheorghiu-Dej.

Cristea Paragină, Gheorghiţă Bălan prinsi si ei, au fost  condamnati la moarte şi executați.

 100 de ţărani au scăpat fugind în munţi.

Revolta ţăranilor din Vrancea împotriva colectivizării, 23/24 iulie 1950 - foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Represaliile au continuat, autoritatile comuniste arestand şi condamnand  la ani grei de temniţă  800 de persoane.

1950 Revolta țăranilor Din Vrancea împotriva Colectivizării - Reprimată

Forțele de represiune erau conduse de un anume general-maior, numit Nicolae Ceaușescu, cel care avea sa ajunga președintele comunist al Romaniei, după moartea lui Gheorghiu Dej.

1990: O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional a sosit în România, marcând reluarea relaţiilor cu această instituţie, întrerupte practic cu  trei ani înainte de regimul Ceauşescu.

1998: Guvernul României a aprobat strategia de privatizare a Băncii Române pentru dezvoltare (BRD). În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat şi strategia de privatizare a Bankpost.

 1991: Banca Naţională a României a emis norme privind înfiinţarea şi funcţionarea caselor de schimb valutar.

2003: A încetat din viață profesorul universitar Lascăr Buruiană, autorul unor importante cercetări în domeniul biochimiei medicale veterinare; (n. 1904, Cernavodă).

Personalități - AGMV

În anul 1923 devenea student la Facultatea de Chimie a Universității din București și obținea diploma de chimist în anul 1926. În același an (1926) a absolvit și cursurile Institutului de Chimie Industrială, obținând diploma de inginer chimist.

După finalizarea studiilor universitare, devenea preparator și apoi asistent (1926–1927) la catedra de Chimie a Facultății de Medicină Veterinară din București, condusă de Profesorul Radu Vlădescu.

În anul 1930 începea cercetările pentru teza sa de doctorat sub conducerea profesorului Aurel Crăifăleanu (care, la rândul său, își efectuase teza de doctorat sub îndrumarea renumitului chimist german Emil Ficher, laureat al Premiului Nobel). După susținerea publică a tezei de doctorat (anul 1935),va parcurge treptat toate treptele ierarhiei universitare si va deveni profesor în anul 1948.

Ca profesor a predat cursul de Biochimie la Facultatea de Medicină Veterinară din Arad, iar în 1955 revine la Facultatea de Medicină Veterinară din București unde ocupă postul de profesor la catedra de Biochimie devenit vacant prin pensionarea Acad. Radu Vlădescu.

A susținut mi mulți ani cursuri de biochimie și la Facultatea de Zootehnie din București.

Va onora această poziție universitară până în anul 1972, data pensionării sale și apoi în calitate de profesor consultant – conducător de doctoranzi.

Prof. Buruiană este autor a 428 lucrări științifice publicate în țară și în străinătate sau susținute la numeroase manifestări științifice. Dintre acestea se detașează lucrările sale referitoare la biochimia laptelui, domeniu în care a avut contribuții originale  recunoscute ca priorități în literatura de specialitate.

Astfel, metoda elaborată de el pentru dozarea proteinelor din lapte bazată pe utilizarea acidului azotic este unanim recunoscută ca „Reacția Buruiană”.

Tot în domeniul biochimiei laptelui a elaborat o metodă originală pentru aprecierea calității igienice a laptelui (determinarea titrului coli). El este și inițiatorul cercetărilor de spermiologie din țara noastră, domeniu în care a adus contribuții originale.

 A fost autorul unor manuale de referință de nivel universitar: Curs de chimie biologică (1961), Lucrări practice de chimie analitică și de chimie biologică (1961).

A decedat  în ziua de 23 iulie 2003, la vârsta de 99 de ani și a fost înmormântat în București, la Cimitirul Armenesc.

2006: A murit la București regizorul și scenaristul de fime documentare, Titus Mesaroș; (10 iulie 1925, Baciu, Cluj).

Aarc.ro - Cineast -Titus Mesaros

A regizat peste 100 de filme documentare.

2009: A încetat din viață la București, medicul chirurg Dan Setlacec (2 octombrie 1921, București ).

A fost directorul clinicii de chirurgie generală al Spitalului Fundeni și profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din București.

2014 : A decedat din viață Oana Orlea (Maria-Ioana Cantacuzino; 21 aprilie 1936, Fălticeni – 23 iulie 2014, Maignelay-Montigny, Franța).

Scriitoarea Oana Orlea, o Cantacuzino in Picardia - Elle.ro

Scriitoare și fostă deținută politică; în exil, în Franța, a publicat cărți care dezvăluiau tratamentul aplicat deținuților politici în lagărul comunist.

Astăzi, 23 iulie, în România  se sărbătorește  Ziua Presei Militare.

La 23 iulie 1859, pe timpul  domnitorului Cuza, s-a infiintat prima publicatie militara din România, “Observatorul militar”. 

Era, la vremea respectiva, primul periodic militar din Principatele Romane si una dintre primele publicatii militare de opinie din Europa si din lume.

Pe frontispiciul primului sau numar avea sa apara, pe randul de sus: denumirea tarii emitente – „Principatele Unite”, anul de aparitie a ziarului, „1859”, data de tiparire a primului numar – „ joi 23 iulie”, titulatura ziarului – „Observatorul Militar” si respectiv continutul publicatiei, in urmatoarea formulare „Diariu Politicu si scientifice” (ziar politic si stiintific). 

Despre scopul publicatiei, se arata in „Prospectul” aparut in prima pagina a acestui numar al ziarului, semnat de colonelul Ion Voiculescu:

„Simtind trebuinta unui ziar stiintific militar, am luat aceasta grea sarcina asupra-ne, crezand de datoria a dezvolta camarazilor nostri de arme constintele cele intinse ale artei militare, care s-au dezvoltat asa de mult in celelalte state ale Europei… Scopul nostru va fi de a ne face trebuinciosi tuturor ofiterilor in general, cadetilor din scoala militara si chiar subofiterilor, dandu-le prin acest ziar cele mai principale obiective ale artei militare la care se exerseaza in toate zilele…”.

Carol Popp de Szathmary poate fi considerat primul fotoreporter de razboi, fiind autorul primului reportaj fotografic de razboi din lume in timpul Razboiului Crimeii (1853-1856).

Problematica militară a constituit o preocupare încă dinainte de apariţia publicaţiilor cu caracter militar. Astfel, în 1789, doctorul Ioan Piuariu Molnar, distins intelectual transilvănean, a avut iniţiativa apariţiei unui săptămânal cu titlul ”Foaie română pentru econom”, în care una dintre rubrici era dedicată ştirilor militare.

Proiectul nu s-a materializat, însă interesul pentru acest domeniu s-a concretizat în apariţia unor broşuri, precum ”Întâmplările războiului francezilor” sau ”Scurtă arătare despre luarea Parisului”, urmate de relatările din ”Curierul românesc”, ”Albina românească”, ”România” sau ”Propăşirea”, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).

Prima publicaţie dedicată exclusiv fenomenului militar românesc a fost ”Observatorul militar”, seria nouă a acestuia apărând din anul 1994. În 2004, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţarea primei publicaţii militare româneşti, săptămânalul ”Observatorul militar” a fost decorat cu Ordinul ”Meritul Cultural” în gradul de Cavaler, pentru standardele euroatlantice ale mediatizării fenomenului militar.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Aducerea moaștelor Sfântului Foca

Sfantul Mucenic Foca a trait in Sinope, in timpul imparatului Traian. Auzind dregatorul cetatii Sinope ca Foca se inchina lui Hristos, a trimis ostasii sa-l ucida.

Vazandu-i, din gradina, trecand pe ulita, Foca i-a strigat: Pe cine cautati? Ostasii au raspuns: Cautam pe Foca!

Mucenicul intelegand ca i s-a apropiat sfarsitul pamantesc, le-a zis: Veniti la mine si eu va voi spune unde il gasiti, il cunosc foarte bine. I-a primit in casa lui si i-a ospatat din belsug.

La masa, dialogul a continuat: Si pentru ce pricina cautati pe omul acela? Ne-a trimis mai marele sa-l ucidem pentru ca este crestin! Rogu-va, stapanii mei, ramaneti pana maine in casa mea, veselindu-va, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca nimeni nu-l cunoaste ca mine, singur il voi aduce si-l voi da in mainile voastre.

In acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus in gradina, a mangaiat pentru ultima data florile si-a sapat apoi mormantul, a impartit haine si mancare saracilor, s-a rugat, iar dimineata cand ostasii l-au intrebat unde este Foca, le-a raspuns: Eu sunt! Cutremurati, acestia, desi nu le venea sa creada, au implinit porunca dregatorului pagan.

Sfantul Foca este cinstit in fiecare an, pe 22 septembrie.

Pe 23 iulie facem pomenirea mutarii moastelor Sfantului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, in anul 403.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/23/o-istorie-a-zilei-de-23-iulie-video

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. Istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrtodox;
  12. Cinemagia.ro.

23/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZGARDA UNIVERSALĂ

Zgarda cu șocuri electice universală.

Să zicem că tu ai fi unul dintre „stăpânii” lumii și ca ai fi ajuns la concluzia că lumea nu ne mai încape pe toți, trebuind, după părerea ta, să „scapi” de o parte.

Cum ai face?

Ar trebui să selectezi pe cei care trebuie să trăiască! Acum se pune întrebarea: vreau să-i păstrez pe cei docili sau pe cei inteligenți? Sau care e raportul, cel mai bun, intre docili si inteligenti, pentru că:
Cei docili, nu sunt prea inteligenți si trebuie conduși de cei inteligenți. Sunt însă absolut necesari, pentru munca de jos!
Cei inteligenți, nu prea sunt docili și nu le place statutul de sclav! Cum ii poți „convinge” să facă ce dorești?
Cum se rezolvă această dilemă, mai ales că dacă ai ales gresit, nu mai poti indrepta greșala?
In istorie, dictatorii au folosit mereu aceleasi metode, toate bazate pe instinctul de conservare: frica de moarte, de durere, foamea, șantajul psihologic!

 Singurii care au putut ține piept acestor metode, au fost creștinii!
Acum intorcându-ne in zilele noastre, când unora le părem a fi prea multi și trebuie să ne „selecteze” vedem in primul rând ca se actionează prin distrugerea credinței creștine! Interdictia participarii la slujbe, Impărtășanie, scandaluri în biserică, arhierei vânzători samd.
Diferenta între docil si refractar, se obține prin atitudinea vis a vis …de vaccinare!
Problema este ca sunt destui inteligenți care s-au arătat docili, in privința vaccinării si destui idioți sadea, care au refuzat-o!
Frica de moarte!
Ingrădirea libertății de miscare, acest santaj psihologic, de asemenea a facut multi inteligenți docili, iar foamea, care va urma curând, o sa mai „convingă” și pe alții!
Dar cum faci ca starea de fapt să se mențină in timp și sa-i elimini pe cei care „nu merită” să trăiască?
Prin durere!
Exista niște metode mai putin „ortodoxe” de dresat câini, cu ajutorul unor zgarde cu șocuri electrice, ce fac mielușei ascultători din orice câine feroce!
Si daca nu?
Mărești intensitatea până ascultă sau…moare!
Nu cred că „vaccinul” acesta, pentru care se insistă sa fie acceptat de toti, nu a fost bine studiat! Cu sigurantă ca a fost! Dar nu pentru covid, iar faptul ca nu oferă protecție, o demonstrează cât se poate de clar!
Pe zi ce trece mă conving ca el o să fie zgarda cu șocuri electrice pentru oameni si curând (probabil după înfometare) cineva o să apese pe butonul telecomenzii!
Să dea Dumnezeu să mă însel!

Autor: Ioan Sperling – Vrăbiuțe.blog

23/07/2021 Posted by | analize | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: