ZIUA DE 22 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 22 iulie în istoria noastră

1447 : A decedat domnitorul Ștefan al II-lea al Moldovei (1410 – 22 iulie 1447), fiul voievodului Moldovei Alexandru cel Bun cu o soție nelegitimă, Stanca (Stana). A condus Moldova între septembrie 1434–august 1435, împreună cu Iliaș I (Ilie) între august 1435–mai 1443, singur între mai 1443–mai 1444, în asociere cu fratele său Petru al III-lea între mai 1444–1445, și iar singur, până în iulie 1447. În schimbul Pocuției a fost recunoscut și de polonezi.

1451: Umanistul italian Poggio Bracciolini menţionează în lucrarea  “Disceptationes convivales”, latinitatea limbii române, precum şi continuitatea elementului romanic în cuprinsul vechii Dacii, inca  din vremea împăratului Traian.

Se argumenta pentru prima data cu probe culese direct din spatiul romanesc, latinitatea limbii romane.

1456: Strălucită victorie, la Belgrad, a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei,  împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului.

În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l–a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept “atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos”.

Foto: Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei.

Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456

După cucerirea Constantinopolului (in 1453), sultanul Mehmed al II-lea (Mahomed II-lea)  a pus capăt ultimelor rezistenențe ale Imperiului Bizantin, otomanii devenind stăpînii Bosforului, iar apoi ai Mării Egee și ai Marii Negre.

Turcii au invadat Serbia, cucerind cetatea Ostrovița (1454) si jefuind  tezaurul. Flota otomană s-a regrupat pe Dunăre la Vidin, iar  mobilizarea armatei ungare a avut loc în aprilie 1456. Iancu de Hunedoara a cerut  ajutor extern si a  trimis 5 000 de mercenari la Belgrad, pentru a apăra poarta spre Ungaria, sustinand totodata in Muntenia venirea la domnie a lui Vlad Țepeș, în locul lui Vladislav II-lea.

Iancu de Hunedoara adună 20 000 ostași: trupe ungare, transilvănene și mercenari. În susținerea armatei sale vor veni și 27 000 – 28 000 de pedeștri din rîndurile cruciaților lui Capistrano. Tabăra sultanului Mehmed II-lea, Cuceritorul, avrea însă 100 000 oameni. 

La 4 iulie 1456, sultanul Mehmed II-lea începe asediul Belgradului prin bombardarea fortificațiilor, iar flota otomană de 60 galere și 150 nave mici a blocat aprovizionarea cetății de pe Dunăre.

Din ordinul lui Iancu, flota creștină atacă din două direcții flota otomană la 14 iulie cu 240 nave, silind-o să scoată blocada cetății pe Dunăre.

Concomitent nu înceta bombardamentul terestru al cetății, iar asediații răspundeau cu săgeți și foc de artilerie. Asaltul general al cetății Belgrad a avut loc în după-amiza zilei de 21 iulie 1456, otomanii pătrunzand de două ori în oraș, dar de fiecare dată fiind respinși.

La a treia încercare ienicerii otomani au fost din nou respinși de trupele lui Capistrano amplasate pe podul ce asigura intrarea în cetate. Cruciații nou veniți de pe Dunăre au întărit garnizoana cetății.

La 22 iulie, tabăra creștină dezlănțuie un atac  general, artileria turcă fiind repede capturată, însuși sultanul fiind rănit. Iancu de Hunedoara care a folosit iscusit artileria recent capturată de la otomani, care, la 23 iulie se retrag părăsindu-si  tabăra.

În cinstea acestei glorioase victorii pana in zilele noastre  în toate bisericile catolice, la ora 12 se trag clopotele, marcînd victoria lui Iancu de Hunedoara asupra lui Mehmed al II-lea.

Victoria lui Iancu de Hunedoara a oprit expansiunea otomană pe această direcție timp de  65 ani, pana cand sultanul Suleyman al II-lea Magnificul  va reusi sa cucereasca Belgradul în 1521.

1484 (22 iulie– 7/8. august): In timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova, din iunie – august 1484,otomanii cuceresc Cetatea Albă, care devine raia turcească.

1822: S-a născut la Reghin, Joseph Haltrich, pedagog, filolog, preot şi etnograf sas din Transilvania, pasionat culegător de poveşti şi poezii populare săseşti; (m. 17 mai 1886, Şaeş, Mureş).

A beneficiat de o bursă de studii la Leipzig, in Germania. În timpul petrecut în Germania, l-a cunoscut pe Jacob Grimm, unul din celebrii fraţi Grimm, cu care a purtat o intensă corespondenţă pe tema studiilor de folclor.

După terminarea studiilor din Germania, s-a întors în Sighişoara, unde a condus Gimnaziul din localitate.

În 1854 a publicat, la Berlin, o culegere de basme populare, intitulată Deutsche Volksmärchen aus dem Sachsenlande in Siebenbürgen (Basme populare germane din ţara saşilor, Transilvania). Iniţial, culegerea cuprindea 78 de basme, care i-au atras atenţia lui Jacob Grimm.

Joseph Haltrich a fost preocupat şi de domeniul istoriei, studiind evoluţia şi modernizarea oraşelor Reghin şi Sighişoara. A făcut şi unele cercetări asupra dialectului săsesc.

Cu ocazia aniversării a 450 de ani de la înfiinţare, Şcoala din deal din Sighişoara a primit numele de Liceul Joseph Haltrich , în amintirea sa.

1934: S-a născut la Bucuresti, canoistul evreu român Leon Rotman, primul sportiv reprezentant al României dublu laureat cu aur la Olimpiada de la Melbourne din 1956 şi laureat cu bronz la Roma in anul 1960.

1934: S-a nascut  Leon Rotman, primul sportiv reprezentant al României dublu laureat cu aur la Olimpiada de la Melbourne din 1956 şi laureat cu bronz la Roma in anul 1960.

 

1938: A murit (într-un accident aviatic), Ionel Fernic, pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români, compozitor autorul celebrelor romanţe  “Iti aduci aminte, doamna?”, “La umbra nucului batran”, “Iubesc femeia”, “Pe bolta cand apare luna”, precum si al unor melodii de muzica usoara   “Nu ma lasa sa mor, Marghioalo!”, “Pai calu’ balan!”, “Foaie verde si-o aluna”; (n. 29 mai 1901).

1944: Are loc un puternic bombardament anglo-american asupra Ploieștiului si Bucureștiului soldat cu mari pagube materiale.

In timpul acestui raid executat in opt valuri succesive, pierderile aliate au atins cel mai înalt nivel de la atacul din 1 august 1943, cifrându-se la 24 de aeronave doborâte, reprezentând 5,6% pierderi .

1946: S-a născut politicianul român Petre Roman, inginer şi profesor universitar, cel dintâi prim-ministru al României din perioada post-ceaușistă (decembrie 1989 – septembrie 1991).

 

  Tatăl său a fost Valter Roman (născut Ernst sau Ernő Neulander din Transilvania şi de origine evreiască , un lider comunist care a participat la războiul civil din Spania. Bunicul său pe linie paternă provenea dintr-o familie hasidică stabilită la Oradea .

Mama sa, Hortensia Vallejo  activistă comunistă, a fost originară dintr-o familie catolică hispano-bască.

In cursul mandatului său de prim-ministru au fost adoptate  din iniţiativa Guvernului, peste 100 de legi incluzând un pachet ce stabilea mecanismele economiei de piaţă în România precum şi bazele instituţiilor democratice şi ale statului de drept.

1947: S-a născut  atleta română Mihaela Peneş,  campioană olimpică la aruncarea suliţei (Tokyo, 1964).

1940: S-a născut Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naştere: Alexandra Ecaterina Nicolau), şahistă olandeză de origine română; (m. 14 octombrie 2013).

Tatăl său, Ştefan Nicolau, a fost unul din marii savanţi ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie.

A fost de şase ori campioană naţională a României la şah, înainte de mutarea sa în Olanda în 1974.

In Olanda a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979.

A ocupat locul al cincilea in clasamentul mondial in sahul feminin.

 

 1951: S-a născut la Dobești, județul Timiș, Prea Fericitul Părinte Daniel (numele de mirean: Dan-Ilie Ciobotea), Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei (ales de Colegiul Electoral Bisericesc la 12.IX.2007 şi întronizat la 30 septembrie 2007); membru de onoare al Academiei Române din 2007

1967: S-a născut in localitatea Rucăr, judeţul Argeş, cântăreaţa de muzică uşoară Ileana Şipoteanu.

În anul 1983 începe să cânte alături de formaţia Valahia din oraşul Piteşti.

A urmat şi cursurile Şcolii Populare de Artă la clasa profesoarei Cornelia Voica, iar din 1985 s-a  angajat la Teatrul Alexandru Davila unde a activat timp de 5 ani.

În 1986  debuteaza în Televiziune la emisiunea ,,Album Duminical,, si pe scena festivalului de la Mamaia.

A efectuat turnee in Turcia, Italia, Germania, Serbia, Bulgaria, Belgia, Franţa, Austria.

1983: S-a nascut  la Chişinău,  cântăreţul de muzică pop din Republica Moldova, Arsenie Todiraş.

Între anii 1999 şi 2005 a făcut parte din renumita trupa O-Zone, iar din 2005 evoluează solo sub numele scenic „Arsenium”.

1986: A decedat popularul cântăreţ român de muzica uşoară, Aurelian Andreescu; ( n. 12 mai 1942 ).

Din anul 1965 a fost angajat la Teatrul Constantin Tănase din Bucuresti,   cu care a efectuat turnee în mai multe ţări din Europa, precum şi în Israel, Cuba, Turcia. În anul 1968 a obţinut locul al III-lea la Festivalul Internaţional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la „Ziua discului”.

A făcut parte din echipa României alături de Aura Urziceanu şi Mihaela Mihai care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971.

În anul 1973 Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu melodia „Alerg printre Stele” a compozitorului Radu-Eugeniu Gheorghiu şi a deschis recitalul lui Johnny Hallyday.

De-a lungul carierei, a înregistrat peste 200 de melodii.

A murit în 1986, în urma unui atac de cord. Este înmormântat în cimitirul Ghencea din Bucureşti.

1991: A fost înfiinţată, de către dramaturgul Valentin Nicolau (n. 1960 – m. 2015), Editura „Nemira”, una dintre primele edituri independente din România postdecembristă, considerată drept continuatoare a Ziarului Ştiinţelor şi al Călătoriilor, revistă lunară ce a apărut între aprilie 1990 şi ianuarie 1991.

S-a impus pe piaţa editorială prin colecţia „Nautilus”, în care au fost publicaţi pentru prima dată în România romancieri ca Stephen King, Frank Herbert, Philip K. Dick sau Isaac Asimov şi în care au apărut capodopere ale literaturii science-fiction internaţionale, majoritatea distinse cu prestigioase premii de gen (Hugo, Nebula).

Planul editorial nu a cuprins doar cărţile fundamentale ale literaturii science fiction şi fantasy, ci şi nume mari ale literaturii universale, editura publicându-i, tot pentru prima dată în România, pe John Kennedy Toole, Paulo Coelho, Pascal Bruckner, iar în cadrul colecţiei „Totem”, eseurile lui Elias Canetti sau ale lui Roger Caillois

1998: A intrat în vigoare Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma la data de 24 iunie 1995. România a depus instrumentele de ratificare la data de 21 ianuarie 1998.

2001: A murit Vlad Mugur, fost regizor al Teatrului  Naţional din Cluj unul dintre  promotorii  mişcării de modernizare a teatrului românesc din anii ’60-’70; (n. 22 iunie 1927).

In 1971 s-a autoexilat, stabilindu-se în RFG (între anii 1982 şi 1987 a condus teatrul din München).

După 1990, Vlad Mugur şi-a reluat colaborările cu teatrele din România; (n. 1927).

2013: A murit Cristina Pepino, actriţă şi scenografă la Teatrul Ţăndărică; (n. 1951).

A fost distinsă cu numeroase premii printre care se numară:

Marele premiu la Festivalul Gulliver de la Galati  si Leopardul de argint de Al. Popescu realizat la Teatrul pentru Copii din Ploieşti; 1998 – Marele premiu la Festivalul Gulliver de la Galaţi pentru spectacolul Pasărea albastră de Maeterlinck realizat la Teatrul Tăndărică, 1998.

Premii Internaţionale: 2001 – Premiul de creaţie, Zagreb, festivalul PIF, pentru spectacolul Adunarea păsărilor – Teatrul Ţăndărică; 2010 –  Premiul de excelenţă pentru cel mai bun spectacol de teatru de păpuşi – la festivalul Golden Magnolia de la Şanghai, pentru spectacolul Pinocchio – Teatrul Colibri, Craiova.

Premiul de scenografie la festivalul international de la Chisinau, 2013, pentru spectacolul Zulenka de la Teatrul Prichindel din Alba Iulia.

2017: A murit compozitorul de muzică ușoară, dirijorul și profesorul Dumitru Lupu; iniţiatorul Festivalului „Mamaia copiilor” ; (n. 1952).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Maria Magdalena

Sfanta Maria Magdalena  a fost originara din Magdala, un sat pescaresc de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret.

Ea a fost tamaduita de sapte duhuri necurate de catre Hristos si dupa aceasta minune, a ales sa-L urmeze. Maria Magdalena a asistat la rastignirea Mantuitorului si a fost prima persoana care a aflat de la un inger ca Iisus a inviat.

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena L-a propavaduit pe Hristos si in Roma, unde l-ar fi convertit pe imparatul Tiberiu.

Va ajunge si in Efes, spre a-i sta in ajutor Sfantului Ioan Evanghelistul in vestirea Evangheliei.

Se pare ca ea a fost ingropata in pestera in care au dormit somnul de sute de ani Cei Sapte Tineri, pomeniti de Biserica pe 4 august.

Amintim ca racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena se află la Manastirea “Simonos Petra“ din Sfantul Munte Athos.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/22/o-istorie-a-zilei-de-22-iulie-video.

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrotodox.ro.

Publicitate

AMERICA E PE MOARTE SUB ASALTUL ”CORECTITUDINII POLITICE” DE SORGINTE NEOMARXISTĂ

America trage să moară de o boală cumplită. Nu este COVID-ul!

Statele Unite, fostul „paradis al libertății”, se sting pe picioare, măcinate de o maladie stranie împotriva căreia par să nu aibă antidot, nici vaccin, scrie comentatorul ADRIAN PĂTRUȘCĂ  în https://www.activenews.ro, reproducând un editorial excepțional de Giulio Meotti publicat de Gatestone Institute.

Astăzi, în America, există o nouă generație de exilați din regimurile comuniste care se luptă cu noua corectitudine politică numită „wokeism”.

Înainte de a deveni laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și autor al volumului The Captive Mind, Czeslaw Milosz a luptat împotriva a două regimuri totalitare în țara sa, Polonia: mai întâi Nazismul, apoi Comunismul care l-a înlocuit.

În 1945, după ce a intrat în diplomația poloneză, Milosz a fost numit atașat cultural la ambasada din New York, până a fost rechemat în 1950.

În 1951, a fugit în Franța.

În 1960, Milosz s-a mutat cu familia sa în California, unde a acceptat un post de profesor de limbi și literaturi slave la Universitatea Berkeley.

Experiența sa în Bay Area a fost marcată de o repulsie viscerală față de noua corectitudine americană.

„Când stai la fereastra unui campus cu o profesoară de origine germană, privindu-i (pe studenți) dând foc la bibliotecă, și ea spune «Îmi amintesc», este destul de terifiant”, a scris Milosz.

Milosz a fost martor la începuturile dezvoltării viitoarei clase conducătoare americane.

„Într-o mare măsură, atmosfera din universitățile americane este determinată de cei care erau niște revoluționari în 1968”, a scris el.

Și a adăugat:

„Astăzi trebuie să fii corect politic, ceea ce înseamnă că trebuie să fii de partea negrilor, împotriva rasismului și în favoarea a tot ce este progresist.”

Întrebat care sunt diferențele și asemănările între represiunea sovietică și corectitudinea politică din Occident, un alt disident anti-sovietic, scriitorul rus Vladimir Bukovski – care, în ciuda celor 12 ani petrecuți în temnițele sovietice, nu a putut găsi un editor american timp de 25 de ani – a răspuns:

„Cea mai mare parte a acestei mizerii își are originea în campusurile din Statele Unite. Am fost la Stanford la jumătatea anilor 1980 și am asistat cu uluire cum a apărut corectitudinea politică.

„I-am acuzat întotdeauna pe oameni ca Stalin sau Beria de cenzură, însă apoi am înțeles că mulți intelectuali o doresc! Asemenea oameni vor dori întotdeauna să existe cenzură; vor dori întotdeauna să fie opresori pentru că întotdeauna au pretins că sunt opresați.”

Natan Șaranski, care a luptat împotriva regimului sovietic din interiorul Gulagului înainte de a pleca din URSS în Israel în 1986, scria recent:

„Termenul Corectitudine Politică, care este popular astăzi, a apărut la sfârșitul anilor 1920 pentru a exprima necesitatea de a-i corecta pe deviaționiștii de la linia oficială a Partidului Comunist…

„Astăzi, în Occident, presiunea asupra oamenilor de a se conforma nu vine de la vârfurile totalitare – liderii noștri politici nu sunt dictatori staliniști. În schimb, vine de la fanaticii din jurul nostru, din preajma noastră, la școală, la muncă, adesea folosind Twitter Shaming pentru a-i agresa pe oameni și a-i reduce la tăcere – sau la o falsă, corect politică conformare.”

Garry Kasparov, dintr-o nouă generație de critici ruși, observa și el „spirala autodistructivă a Occidentului”, care își distruge moștenirea culturală în loc să o apere.

În legătură cu slăbiciunea liderilor occidentali, campionul mondial la șah a spus că a privit recent cu emoție rândurile de cruci albe ale soldaților americani căzuți în Normandia.

„Unde sunt oamenii ca De Gaulle și Churchill?”, a declarat el pentru Le Figaro. „Văd o mulțime de Chamberlain și de Daladier… Am fost șocat să văd precipitarea de a demistifica personajele istorice judecate conform criteriilor noastre actuale. Occidentul ar trebui să fie mândru de ei, nu să-i urască.”

Lei Zhang, profesor de fizică la Universitatea din Winston Salem, se întâmplă să fie născut în China, în 1966, anul în care a început Revoluția Culturală a lui Mao Țe Dun.

Timp de zece ani, Gărzile Roșii, formate în majoritatea lor din studenți, au patrulat pe străzile Chinei în căutare de disidenți, de gânditori independenți și de profesori.

„Nu exista libertate de expresie, nu puteai împărtăși valori sau idei dacă acestea nu erau valorile și ideile lui Mao”, a spus Zhang într-un interviu pentru Carolina Journal. El vede o asemănare tulburătoare cu situația din universitățile americane:

„Vezi oameni care spun: «Matematica este supremație albă» sau că Aritmetica a fost inventată de cutare bărbat din cutare rasă, deci Aritmetica înseamnă asuprire. Este stupid.”

Zhang atrage atenția asupra a ceea ce consideră un efect devastator asupra libertății de exprimare:

„Nu mai poți vorbi. Oamenii din universități sunt în cea mai mare parte a lor liberali, așa că politicile liberale ajung în sălile de curs, însă nu poți spune cu glas tare că acest lucru este greșit și că va avea efecte grave. Dacă nu ai libertate de exprimare, nu ești liber.”

Riscul viitorului îl reprezintă spălarea pe creier din școlile elementare americane sub forma „Teoriei Critice a Rasei”.

După cum explică Christopher Rufo de la Manhattan Institute pentru USA Today, teoria critică a rasei reprezintă o reformulare a marxismului dialectic al exploatatorului și exploatatului, „înlocuind clasele burgheziei și proletariatului cu identitatea de alb și Negru” (întotdeauna cu N mare).

Altfel zis, teoria critică a rasei este o formă de „marxism bazat pe rasă”.

Acesta pare să fie motivul pentru care acești exilați, care au cunoscut marxismul în propriile lor țări, sunt alarmați văzând cum versiunea rasistă de marxism a „exploatatorului și exploatatului”  se răspândește pretutindeni în Statele Unite.

Potrivit lui Zhang:

„Când le spun copiilor de grădiniță, în vârstă de 5 sau 6 ani, că sunt răi deoarece aparțin cutărei rase, sau că sunt oprimați dacă fac parte din cutare grup, este foarte grav, deoarece ei nu își pot schimba culoarea pielii sau locul de baștină.

„Nu au ales ei să fie de o rasă sau de alta, sunt americani, cu toții suntem americani și dacă le batem unii cu alții din cauza acestei ideologii atunci sunt de acord cu cei care afirmă că acest lucru va distruge America.

„Așa s-a întâmplat în timpul lui Mao și al Revoluției Culturale. Tuturor copiilor, de la vârste foarte fragede, li s-a spus să îl iubească doar pe Mao și Revoluția. Dacă nu ești de acord sau spui altceva, ești pedepsit, ești reeducat ca să crezi în Mao. Nu ai libertatea de a gândi.”

Sun Liping, un important sociolog chinez, a afirmat că, în America, corectitudinea politică a apărut ca un mijloc de a promova egalitatea, iar astăzi este „o povară, un fel de lanțuri cu care America s-a legat, un fel de sclavie autoimpusă.”https://8a2e049457a34c29223bb77bbe0d3acc.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Yeonmi Park, cea mai importantă defectoare nord-coreeană, a afirmat că dintotdeauna a privit Statele Unite ca pe o țară a libertății de expresie și de gândire, până când a mers la universitate aici.

S-a înscris la Universitatea Columbia și a spus că a fost imediat șocată de ce a văzut în clasa ei: sentimentele anti-occidentale și corectitudinea politică, care au făcut-o să afirme că „nici măcar în Coreea de Nord nu sunt atât de tâmpiți”.

„Am crezut că America este altfel, însă am văzut atâtea asemănări cu ce am trăit în Coreea de Nord încât am început să mă îngrijorez.”

Când era copil, în Heysan, Coreea de Nord, tatăl ei a fost trimis într-un lagăr de muncă forțată pentru că a vândut pe piața neagră diverse bunuri ca orez sau zahăr, pentru a-și putea hrăni familia.

În 2007, Yeonmi Park a fugit din Coreea de Nord împreună cu mama ei.

Este o mare tristețe, a spus ea, să vadă îndoctrinarea din America.

„Când am mers la Columbia, primul lucru pe care l-am învățat a fost că toate problemele sunt din cauza bărbaților albi.”

Dezbaterile îi aminteau de sistemul de caste din Coreea de Nord, unde oamenii sunt clasificați în funcție de strămoșii lor.

„Credam că nord-coreenii sunt singurii care îi urăsc pe americani, însă se vede că sunt mulți care îi urăsc chiar în această țară.”

În fostul ei „paradis socialist”, Coreea de Nord, studenții erau obișnuiți să își țină gura.

„Mama mea mi-a spus că lucrul cel mai periculos pe care îl am este limba”, spune Park. „Așa că știam cât este de periculos era să spui lucruri greșite.”

Anna Krylov, care s-a născut în Uniunea Sovietică și acum este profesoară de chimie la Universitatea din California, a comparat atmosfera ideologizată în care a trăit în fosta ei țară cu actuala politizare a vieții științifice și culturale din Statele Unite:

„M-am maturizat într-o perioadă de relativ dezgheț, după moartea lui Stalin. Totuși, ideologia impregna toate aspectele vieții, iar supraviețuirea impunea o adeziune strictă la linia partidului și demonstrații entuziaste ale unui comportament ideologic corespunzător.

„A nu deveni membru al organizației de tineret comuniste (Komsomol) ar fi fost o sinucidere în carieră – cei care nu erau membri erau excluși din învățământul superior.

„A practica deschis religia putea avea consecințe grave, mergând până la închisoare. La fel, a citi cărțile interzise (Orwell, Soljenițîn etc.) Până și o carte de poezie care nu figura pe lista aprobată de stat putea să te bage în bucluc.

„Știința nu era scutită de acest control ideologic strict. Influențele occidentale erau considerate periculoase. Tratatele și articolele științifice nu încetau să sublinieze superioritatea și preeminența științei ruse și sovietice. Discipline întregi au fost declarate imorale din punct de vedere ideologic, reacționare și ostile cauzei dominației clasei muncitoare și a Revoluției Mondiale. Exemple notabile de «pseudo-științe burgheze» erau genetica și cibernetica.”

Repede înainte către un alt secol: 2021. Războiul Rece este doar o amintire. „URSS nu mai există pe hartă”, spune Krylov.

„Însă am ajuns să trăiesc moștenirea ei la mii de mile distanță spre vest, unde descopăr o atmosferă crepusculară orwelliană. Am fost martoră la încercările tot mai agresive de a supune știința și educația controlului ideologic și cenzurii.

„La fel ca în era sovietică, cenzura este justificată de binele suprem. În anii 1950, binele suprem era promovarea Revoluției Mondiale, iar în 2021 binele suprem este Dreptatea Socială.

„Ni se spune că, pentru a construi o lume mai bună și a rezolva inechitățile sociale, trebuie să ne epurăm literatura de numele ale căror dosare nu se ridicau la înălțimea standardelor stabilite de auto-proclamații deținători ai noului adevăr, elita. Ni se spune că trebuie să rescriem programa și să ne schimbăm modul de a preda și de a vorbi.

„Din punct de vedere al comunității, ne confruntăm cu o alegere importantă. Putem să sucombăm în fața ideologiei de extremă stânga și să ne petrecem restul vieții într-o permanentă vânătoare de fantome și de vrăjitoare, rescriind istoria, politizând știința, redefinind elementele limbii și transformând STEM (știința, tehnologia, ingineria, matematicile) într-o farsă. Sau putem apăra un principiu cheie al societății democratice – schimbul liber și necenzurat de idei – și să ne urmăm misiunea noastră principală, căutatea adevărului, concentrându-ne atenția pe rezolvarea problemelor reale și importante ale omenirii.”

Este de o importanță vitală să ascultăm și să citim ceea ce spun și scriu cei care au scăpat din regimurile represive.

Ei au trecut prin intimidare personală, propagandă politică, spălarea creierului în școli și în universități și prin teroare intelectuală pentru un cuvânt, o carte sau o idee „greșită”.

Astăzi, cei care au fugit din regimurile comuniste văd – mai periculoase – aceeași cenzură și represiune totalitară repetându-se în democrația americană.

Ei știu mai bine ca noi ce înseamnă libertatea de gândire și prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a o apăra. 

Jaloane ale ostilității seculare a românilor față de ruși (I)

Rusofobia la români. De ce nu-i suportă poporul român pe ruși: jaloanele unei ostilități seculare.

În spațiul Europei de Est, simțămintele popoarelor față de “marele vecin de la Răsărit” sunt împărțite. În ciuda unor momente și chiar confruntări tensionate, cehii n-au o părere chiar așa rea despre ruși.

Polonezii, în schimb, îi privesc ca pe niște inamici seculari.

În Balcani, situația este la fel de confuză. Sârbii și bulgarii au avut chiar, de-a lungul timpului, planuri de unire cu “maica Rusie”, pe care o cred ocrotitoarea lor dintotdeauna. Nu la fel stau lucrurile cu românii care, din generație în generație, au privit cu ostilitate și teamă spre Est, scrie Matei Udrea în https://colectionaruldeistorie.ro.

De unde această antipatie ?

1878 este anul în care „cauza Rusiei în România a fost pierdută pentru totdeauna”. Tensiunile au apărut când românii şi-au dat seama că „apărătorii ortodoxiei” voiau, de fapt, să-i transforme în gubernie.

Dar, de fapt, momentul zero al sentimentului durabil de ostilitate pe care românii îl încearcă faţă de ruşi a fost, după toate probabilităţile, războiul dintre armatele țarului şi turci din 1806-1812, „şase ani în care pământul Principatelor avea să slujească din nou de câmp de bătălie. Şi dacă, în saloanele din Bucureşti şi din Iaşi, doamnele vor învăţa valsul, iar bărbaţii vistul şi faraonul (n.r. – jocuri de cărţi), la ţară mizeria, jaful şi hoţiile vor atinge un nivel nemaicunoscut până atunci”, după cum scria Neagu Djuvara. 

Ironia e că, iniţial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe „eliberatorii” ruşi. Neagu Djuvara relata în cartea „Între Orient şi Occident”: „În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor, avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole.

O mulţime de călugări ruşi, sosiţi în Principate, în Transilvania şi în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră demult terenul, dovedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie faţă de «Rusia pravoslavnică».

Mii de volintiri (n.r. – voluntari) din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rusă: la sfârşitul războiului, erau 12.000″, ceea ce înseamnă că peste 1% din populaţia bărbătească a Principatelor se înrolase la ruşi.

Un sat întreg, alungat pe câmp în toiul iernii

Românii şi-au dat însă destul de repede seama că se înşelaseră, iar „eliberatorii” ruşi nu erau apărătorii creştinătăţii, ci doar soldaţii unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci. „Pe măsură ce adevăratele planuri ale ţarilor se dădeau pe faţă, marii boieri începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul trupelor ruseşti de ocupaţie din timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului”, povesteşte acelaşi Djuvara. 

Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau ruşii pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile” sale un episod petrecut în Moldova, în timpul campaniei din iarna anului 1788: „Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea ruşilor”, scria generalul francez.

Enervat pentru că o furtună îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitaţi prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp şi stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară îngheţat. Apoi a dat foc unui sat întreg şi i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger şi zăpadă, lăsându-i să moară de frig şi de foame.

În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseseră ucise să fie strânse şi trimise în Rusia, pe moşiile sale. 

Deşi lefegiu în armata ţarului, nobilul francez nu împărtăşea metodele pe care le foloseau camarazii săi ruşi: „Am putut judeca grozăviile la care ofiţerii noştri se dedau prea adesea în Moldova şi, chiar dacă n-aş fi fost martor, aş fi putut judeca şi după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un ţăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească. Rămâne împietrit şi nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ţi facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic şi rămâne ca o stană de piatră. (…)”.

Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din ţările române nu le mai erau favorabili ruşilor, pe care-i priveau cu teamă şi-i suspectau (justificat) că vor „uita” să mai plece.

Iată ce scria un alt francez, prinţul Joseph de Ligne, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situaţie precum a oamenilor aceştia (n.r. – românii), bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă”.

„Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul“.

Contele Louis Langeron, general în armata ţaristă „Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul“.

Contele Louis Langeron, general în armata ţaristă

Invazia lui Napoleon în Rusia ne-a salvat în 1812

Anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru de către Rusia, în 1812

Prima dată când Rusia a fost foarte aproape de a anexa ţările române s-a întâmplat în 1812. La capătul unui război de şase ani, tratativele dintre ruşi şi turci se împotmoliseră pentru că primii doreau anexarea Principatelor. Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providenţială de care aveau nevoie în acea clipă românii.

Încolţiţi, ruşii s-au mulţumit cu puţin. Dar dedesubturile păcii de la Bucureşti, din 1812, în urma căreia România a pierdut Basarabia, sunt neclare şi astăzi, după 200 de ani.

Invazia franceză în Rusia era iminentă şi nu există explicaţii logice pentru care marele vizir Ahmet-paşa şi marele dragoman Moruzi (secretar de stat la Ministerul de Externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasă.

Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia.

S-a vorbit îndelung de trădare. Opiniile istoricilor sunt împărţite. Dar turcii n-au avut dubii. După întoarcerea la Istanbul, vinovaţii au fost judecaţi, marele vizir – destituit şi exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi – decapitat împreună cu fratele său, Panait.

Era însă tardiv, actele fuseseră semnate în numele Sultanului și căpătaseră forță juridică în dreptul internațional.

Pe de altă parte, bănuielile românilor se dovediseră întemeiate. Comentariul contelui de Langeron arăta adevărata ţintă a ruşilor: „Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul, şi încă am fost foarte mulţumiţi că am căpătat această frontieră”.

Mai corupți decât turcii

În materie de administraţie, ruşii s-au dovedit mai hrăpăreţi decât turcii. Istoricul Neagu Djuvara citează din nou din memoriile lui Langeron în cartea „Între Orient şi Occident”: „Generalul Zass, însărcinat la Craiova cu supravegherea comerţului între Vidin şi Ardeal, dublând taxa pe fiecare balot de marfă, a izbutit să-şi însuşească sume fabuloase şi a fost găsit, la întoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de ducaţi de aur, ascunşi în două butoaie.

La Bucureşti, generalii Engelhart şi Isaiev vindeau autorizaţiile de tranzit ale mărfurilor, iar cazacii şi colonelul Melentiev luau bacşişuri pentru trecerea mărfurilor în contrabandă”.

După retragerea ruşilor, în 1812, ţările române au rămas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: „Toţi călătorii care sosesc din ţinuturile acelea spun că Principatele sunt cu totul pustiite de armatele (n.r. – rusești) care le ocupă de şase ani şi că va fi nevoie de multă muncă şi de grijă ca să arate iar aşa cum erau înainte”.

La 1830, românii deja se săturaseră de „fraţii creştini” de la Răsărit. Djuvara descrie această cotitură: „Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în ţară sentimentul antirusesc şi, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment generalizat în toate păturile populaţiei”.

Teama că ruşii nu vor mai pleca este ilustrată de Saint-Marc Girardin (scriitor şi politician francez) printr-o replică amuzantă dată de un ţăran boierului său: „Conaşule, îi văd ducându-se, venind înapoi şi întorcându-şi spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toţi deodată!”.

Va urma