CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RUSIA INSTITUIE PRIN LEGE MONOPOLUL ASUPRA ADEVĂRULUI ISTORIC


Băsescu va fi sanctificat?

Lege controversată adoptată de Putin privind rolul Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial

Falsificarea evenimentelor istorice a devenit un delict ce se pedepsește în Rusia, conform unei controversate legi promulgate joi de președintele rus Vladimir Putin, act normativ care interzice negarea „rolului decisiv al poporului sovietic în zdrobirea Germaniei naziste și a misiunii umanitare a Uniunii Sovietice în eliberarea țărilor Europei”, transmite agerpres.ro.

Noile reglementări, publicate pe site-ul oficial al guvernului rus, interzic de asemenea asimilarea publică a obiectivelor, deciziilor și acțiunilor guvernului sovietic, ale comandamentului militar de atunci și ale soldaților sovietici cu cele ale reprezentanților Germaniei naziste și ale puterilor Axei din Europa.

În plus, Putin a promulgat un amendament la legea împotriva extremismului care interzice afișarea în public a imaginilor și discursurilor liderilor organizațiilor și mișcărilor declarate criminale de către Tribunalul militar internațional de la Nürnberg.

Potrivit Codului de infracțiuni administrative, producerea sau difuzarea de materiale extremiste este pedepsită cu amenzi de până la 3.000 de ruble (aproximativ 40 dolari) sau până la 15 zile de arest.

Același delict comis de persoane juridice este pasibil cu o amendă între 100.000 și 1.000.000 de ruble (aproximativ 1.370 şi, respectiv, 13.700 dolari) sau o întrerupere a activității pentru o durată de 90 de zile.

Istoricii au criticat această lege, avertizând împotriva unor interpretări excesive ale acesteia. Unii dintre ei au acuzat Kremlinul că încearcă să-și asigure „monopolul asupra adevărului”, în baza unei legislații stricte care interzice anumite puncte de vedere istorice.

Cu toate acestea, Putin a justificat această lege prin necesitatea de a contracara denaturarea faptelor istorice.

În 2019, președintele rus a criticat vehement o rezoluție a Parlamentului European care – potrivit liderului de la Kremlin – blama URSS pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, rezoluția condamna Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă la 23 august 1939.

Pactul conținea un protocol adițional secret, care prevedea împărțirea sferelor de influență între cele două puteri, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

16/07/2021 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

    Comentariu de octavpelin | 16/07/2021 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: