CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ştefan cel Mare vorbea româneşte, dar ce limbă credea el că vorbea ?

Portretul lui Ștefan cel Mare din Tetraevanghelul de la Humor (1473) - 24  PH Arte

Istoricul Lucian Boia de la Bucureşti s-a declarat convins că Ştefan cel Mare vorbea moldoveneşte şi că „dacă i-am fi spus că e român, n-ar fi înţeles ce spunem”.

Ce limbă vorbea Ştefan cel Mare şi ce limbă credea voievodul că vorbea?

Sunt întrebări la care nu se poate răspunde simplu şi asta din mai multe motive.

Foto: Portretul lui Ștefan cel Mare din Tetraevanghelul de la Humor (1473).

Principala problemă este reprezentată de faptul că nu avem un text scris integral în limba populară vorbită în vremea lui Ştefan cel Mare, scrie istoricul George Damian în  adev.ro/nnlszu preluat de https://www.timpul.md.
Cancelaria domnească redacta documentele ţării în limba slavonă, limba oficială a vremii. Nici acest lucru nu ar trebui să ne mire: în Europa occidentală contemporană cu voievodul Moldovei limba oficială era latina, deşi la sfârşitul veacului al XV-lea îşi făceau loc în cultura scrisă limbile popoarelor europene.

Primul document în limba română păstrat până în zilele noastre este scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung, datată în anul 1521, la doar 17 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare.

Eliminarea confuziilor

Problema ridicată de afirmaţia istoricului Lucian Boia este complicată suplimentar de planurile diferite pe care se poartă disputa asupra perechii român-moldovean. 

De multe ori este creată o confuzie (intenţionată sau nu): termenul de moldovean se poate referi la un cetăţean al statului medieval Moldova, locuitor al regiunii istorice Moldova din actuala Românie, cetăţean al Republicii Moldova sau poate desemna un individ care îşi asumă construcţia sovietică a unei identităţi etnice şi naţionale promovată de Uniunea Sovietică începând din anul 1924.

 Suprapunerea acestor planuri denotă rea-voinţă cu intenţii politice sau ignorarea surselor istorice. Când vorbim de identitatea etnică medievală a românilor ne izbim de alte complicaţii şi confuzii.

Pentru perioadele vechi lipsesc documentele create de români, iar documentele scrise de români mai apoi sunt redactate sute de ani în limba slavonă sau limba latină.

Mai mult, cei care scriau aceste documente nu o făceau pentru a ne lămuri nouă dilemele din ziua de azi – hârtia era scumpă şi ştiutorii de carte puţini, iar documentele scrise aveau scopuri practice (în general atestarea proprietăţilor).

Nu putem decât să tragem cu ochiul printre perdelele istoriei şi să încercăm să bănuim cam cum gândeau strămoşii noştri acum 500 de ani.

Documentul polonez şi poreclele moldovenilor

În arhivele Poloniei este păstrat tratatul încheiat între Ştefan cel Mare şi regele Poloniei în anul 1485, tratat care poartă menţiunea „ex valahico in latinum versa est” – „a fost tradus din valahă în latină”.

De ce au ales diecii polonezi să denumească „valahă” limba în care a fost redactat un tratat cu Ştefan cel Mare? 

Dacă voievodul Moldovei ar fi fost pătruns de o identitate moldovenească fermă ar fi trebui să fie folosită denominarea de „limbă moldovenească”. 

Polonezii contemporani cu Ştefan cel Mare cunoşteau destul de bine realităţile: moldovean se referea la identitatea politică, însă identitatea lingvistică şi etnică era „valahă” – sau mai bine zis românească, „valah” fiind numele dat românilor de străini. 

Ar trebui să încercăm să răspundem la întrebarea ce limbă vorbea Ştefan cel Mare şi contemporanii săi din Moldova medievală?

Ce cuvinte foloseau şi conform căror reguli? Este greu de răspuns la această întrebare câtă vreme nu va fi descoperit un document din acele vremuri scris integral în limba vorbită de popor.

Însă documentele de cancelarie ale lui Ştefan cel Mare, deşi sunt redactate în limba slavonă, conţin totuşi o serie de cuvinte în limba populară, transcrise cu alfabet chirilic.

Avem astfel numeroase nume de sate şi locuri precum: Găureni, Poiana de la Pârâu, Galbeni, Miculeşti, Căcăceni, Deocheaţi, Toporăuţi, la Movile, Urdeşti, Uşiţa, Roşioara, Urseşti, Măzăreşti, prisaca Vrabia, Vultureşti, Cioreşti etc.

Tot în documentele slavone apar numeroase nume de boieri, ale căror porecle ne furnizează o amplă colecţie de substantive folosite în limba populară din vremea lui Ştefan cel Mare:

Lână Rugină, Petru Puiul, Giurgiu Blidarul, Ion Munteanu, Moişă Filosoful, Petru Oţelescul, Mândrea, Candrea fiul lui Greul, Creţu, Iuga Grasul, Zbierea pârcălab, Fătu, Marcu Bălaur, Vâlcu Purcelescul, Mihul Lungul, Giurgea Căcărează, Radul Cârlig, Ion Frunteş, Mihul Ciocan, Ivan Ciumalea, Urîta fiica Malei nepoata lui Giurgiu Piatră, Giurgiu Puţeanul etc.

Avem astfel o serie de substantive comune pe care le înţelegem fără nici un fel de probleme la 500 de ani de la consemnarea lor în scris, plus o serie de elemente gramaticale precum declinarea substantivelor ceea ce mă îndreptăţeşte să spun că în cazul inventării unei maşini a timpului un moldovean din vremea lui Ştefan cel Mare s-ar înţelege fără probleme cu un oltean contemporan cu noi, mai ales în ceea ce priveşte lexicul de bază.

Ştefan cel Mare vorbea româneşte – sau cel puţin s-ar fi înţeles cu un român – dar ce limbă credea el că vorbea?

Tătarul şi legea românească

La 8 februarie 1470 Ştefan cel Mare emitea în Suceava un document extrem de interesant, din care redau în rândurile următoare un fragment de interes pentru discuţia de faţă:

(…) am dat această carte a noastră tătarului şi robului nostru care au fugit de la noi şi din ţara noastră în Ţara leşească, anume Oană tătarul, şi copiilor lui, pentru aceea ca el să vină de la sine înapoi (…) iar de robie să fie iertat (…) aşa cum stau şi trăiesc în ţara noastră toţi românii după legea românească (…) şi să nu dea şi să nu plătească niciodată nimic după legea robilor şi a tătarilor, nici coloade, nici dare să nu plătească nici unui boier al său, la care va trăi atunci. Iar cine îi va pârî pentru orice faptă (…) ei să nu plătească nici o ajutorinţă mai mult, ci numai să plătească după legea românească, cum este legea românească, iar mai mult de aceasta să nu dea, ci să fie în ţara noastră după legea românească.

Fragmentul necesită câteva explicaţii suplimentare, dincolo de evidenţa eliberării unui rob tătar.

În original, „legea românească” este redată prin „voloskîm zakonom”, dacă vrem să fim extrem de precişi „legea valahă”.

Expresia nu este o confuzie sau o greşeală, este repetată în document de patru ori. Este un document intern, Ştefan cel Mare nu se adresa vreunui principe european căruia, pentru a nu-l zăpăci într-o epocă a geografiei precare, ar fi trebuit să-i vrobească de „Valahia Minor”. 

Fiind vorba de un document intern, Ştefan cel Mare (care se intitulează la început „domn al Moldovei”) ar fi putut folosi netulburat expresia „legea moldovenească” – însă a preferat „legea vlahă” sau „legea românească”. 

În cazul de faţă, când discutăm despre „legea românească” în opoziţie cu „legea robilor” şi „legea tătarilor” este vorba de setul de reguli (impozite, norme juridice) care se aplica unei anumite categorii sociale, categorie socială care se suprapunea unei identificări etnice – legea românilor (persoane libere) opusă legii tătarilor (persoane cu statut de robi).

„Voloskîm zakonom” a lui Ştefan cel Mare de la 1470 aminteşte de „zakonom vlahom” a lui Ştefan Duşan care se aplica românilor de la sudul Dunării în anii 1334-1346, dar şi de „jus valahicum” din Transilvania, aflat în viogoare până târziu în secolul al XVIII – răspândirea şi comunitatea lingvistică a grupurilor cărora li se aplicau aceste norme jurdice îndreptăţindu-ne să folosim termenul de „legea românilor”.


Moldovean vorbitor de limbă română

În lucrarea „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” cronicarul Miron Costin lămureşte cât se poate de clar diferenţele între identitatea lingvistică, identitatea etnică şi identitatea politică. În termenii actuali, cetăţenia era moldovenească, însă locuitorii Moldovei medievale erau români care vorbeau limba română. 

În introducerea lucrării amintite, Miron Costin enunţă scopul efortului său: „Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenescu şi muntenescu, şi cîţi sunt şi în ţările ungureşti cu acest nume şi români şi pînă astăzi, de unde şunt şi de ce seminţie, de cînd şi cum au descălecat aceste părţi de pămîntu…”

Deşi boier moldovean, Miron Costin se considera având aceeaşi origine etnică şi vorbind aceeaşi limbă cu românii din Transilvania şi Ţara Românească. 

„Şi aşa neamul acesta de carele scriem, al ţărilor acestora (Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românilor din Ardeal), numele vechiu şi mai direptu iaste rumân, adică râmlean, de la Roma, tot acest nume au ţinut şi ţin pînă astădzi..”, subliniază cronicarul.

„Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vreme, cu vacuri, cu primenele au şi dobîndescu şi alte nume, iară acela carile iaste vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveni, iară nu întrebăm: „ştii moldoveneşte?”, ce „ştii româneşte?” pre limba latinească… Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu în graiul: Ţara Românească” – acesta fiind fragmentul definitoriu pentru identitatea lingvistică a locuitorilor Moldovei, fragment ignorat cu bună ştiinţă de promotorii teoriei moldoveniste.

Este greu de spus cu siguranţă că Ştefan cel Mare avea aceeaşi concepţie cu Miron Costin asupra identităţii moldoveneşti, între ei este o diferenţă de mai bine de 150 de ani.

Însă nu putem exclude acest lucru fără să ne punem mai multe întrebări şi mai ales nu se poate afirmă cu siguranţă că Ştefan cel Mare se credea moldovean vorbitor de limbă moldovenească.


08/07/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 8 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 8 iulie în istoria noastră

Anul 158 e.n: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior

La 29 iunie 120, într-o diplomă militară, este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior.

Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior a fost atestată temporal în anul 129.

Provincia Dacia cucerită de romani a fost împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior

Dacia Superior era  guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru.
Singura legiune care rămânea în provincii este legiunea a XIII-a Gemina, care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior.

Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere.
Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula.

A DOUA REOGANIZARE

 Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia.
La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis.

În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior.

Dacia romană  a fost  împărţită de la această organizare în trei unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Dacia Inferior, Dacia Superior şi Dacia Porolissensis care conţinea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior.

Dacia Superior rămâne la conducere cu un legatus Augusti pro pratore. Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis aveau la conducere câte un procurator Augusti de rang ecvestru.
La data de 2 iulie 133, guvernatorul Daciei Porolissensis era Flavius Italicus. Odată cu atacul dacilor liberi din 156-157 este menţionat legatul Daciei Superior, M.Statius Priscus. Reclădirea amfiteatrului de piatră de la Porolissum, în 157, aduce şi menţiunea procuratorului Daciei Porolissensis, Tiberius Claudius Quintilianus.

Dacia Superior şi Dacia Inferior îşi păstrează capitalele la Apulum respectiv Romula, cât despre noua provincie Dacia Porolissensis, aşa cum îi spne şi numele, capitala a fost stabilită la Porolissum.

A TREIA REORGANIZARE

A treia şi ultima reorganizare a Provinciei Dacia are loc probabil ca urmare a devastatorului atac al costobocilor din anul 167. Aşadar această reorganizare poate fi situată temporal în perioada 167-169.
În anul 271, împăratul Aurelian, dispune abandonarea provinciei. Legiuea a XIII-a Gemina este mutată la Ratiaria, iar a V-a Macedonica la Oescus. Administraţia, negustorimea şi marii proprietari de pământ se retrag la sud de Dunăre.

Structura administrativ-teritorială raămâne practic neschimbată, singura diferenţă faţă de regimul anterior fiind denumirea provinciilor: Dacia Superior îşi schimbă numele în Dacia Apulensis, Dacia Inferior în Dacia Malvensis, iar Dacia Porolissensis îşi păstrează numele neschimbat.

Probabil ca urmare a gravelor probleme generate de costoboci, guvernarea celor trei provincii este dată unei singure persoane care purta denumirea de legatus Augusti pro prateore trium Daciarum.

158 Dacia Romană 106-271

Primul guvernator al celor trei provincii dacice este M.Claudius Fronto care guvernează până în 170 când cade într-o luptă împotriva costobocilor.
În 222-223 este atestată adunarea provincială a Daciei la Sarmizegetusa şi care purta numele decocnilium trium Daciarum
În 246, împăratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a bate monedă proprie, monezi pe care apare inscripţia Provincia Dacia.

Aceste emisii monetare au loc în perioada iulie-august 246. Emisiunile monetare ale provinciei încetează în anul 256.
Începând din anul 257, nu se mai cunoaşte nici un guvernator şi nici un procurator al nici uneia dintre cele trei provincii Dacice.
Legiunea a XIII-a Gemina îşi păstrează sediul la Apulum, iar legiunea a V-a Macedonica este adusă în Dacia având sediul central stabilit la Potaissa.

Capitalele provinciilor se păstrează la Apulum, Romula şi Porolissum pentru Dacia Superior, Dacia Inferior şi respectiv Dacia Porolissensis, cu Sarmizegetusa, care primeşte statutul de metropolis, ca găzduitoare a adunării provinciale. (Dracones.ro)

1392: A fost menționată prezența monedelor emise de Ţara Româneasca în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia”), fiind atestată astfel prezența monedei românești în comerțul internațional.

Moneda este datată din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, dar fusese comandată de Dan I, fratele vitreg al lui Mircea cel Bătrân.

Perperii de Valachia își au etimologia de la moneda de aur Hyperpyron, bătută de împărații Paleologi spre sfârșitul dinastiei și aveau un conținut de 20 grame de aur, de 20 de carate.

1481: Are loc bătălia de la Râmnic dintre oastea lui Ştefan cel Mare al Moldovei  şi oastea munteana a lui Basarab al IV-lea cel Tânăr al Munteniei, aliat cu  armata otomană.

Imagini pentru ştefan cel mare humor photos

        Ştefan cel Mare, domn al Moldovei

Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) considerat de istoricul Xenopol aceeaşi persoană cu Laiota Basarab (sunt şi alte opinii ale istoricilor la acest capitol precum că Laiota Basarab şi Ţepeluş sunt personalităţi diferite), este pus de turci la domnia Munteniei în recompensă pentru devotamentul acestuia.

În 1480 el năvăleşte în Moldova împreună cu paşii turci Ali-beg şi Sakander-beg venind “pînă la Lunca Mare“, atac care pe semne fu respins de Ştefan cel Mare al Moldovei.

În 1481, în timpul în care turcii se pregătesc de o luvitură asupra cetăţilor din sudul Moldovei, Ţepeluş adună o armată şi “se aşează sub munte” aşteptînd venirea aliaţilor turci pentru a putea începe atacul.

O scrisoare a lui Ştefan Batory către Sibieni din 30 aprilie 148, atenţiona că “Ţepeluş, voievodul părţilor tranalpine, au ridicat neamurile şi popoarele statului său cu gîndul de a ataca cetatea Chilia a Moldovei“.

Ştefan cel Mare aflând de concentrarea de ostaşi ai domnului muntean Ţepeluş sub munţii Braşovului, îi va alarma pe unguri şi pentru a primi ajutoare de la aceştia, îi informează că muntenii ar avea de gând cu ajutorul turcilor să surprindă Braşovul şi Sibiul, pentru a le prăda, înainte de a porni spre Chilia.

Ungurii îngrijoraţi trimit ajutoare armate lui Ştefan cel Mare, astfel încât împreună cu propria armată a domnitorului numărul ostaşilor comandaţi de acesta avea să ajungă la peste 60 000 .

Ştefan cel Mare l-a atacat  pe Ţepeluş sub munţii Rîmnicului şi după o luptă la sînge, Ţepeluş este învins şi fuge, însă oastea lui Ştefan cel Mare îl prinde,  iar voievodul cere cere să fie ucis, probabil pentru necredinţa cu care Laiolta Basarab al Munteniei îl hrănise de mai mult timp.

În această luptă a murit şi Şendrea, viteazul portar al Sucevei, cumnatul domnului Moldovei, acesta fiind îngropat lângă tatăl său, la Dolheștii Mari.  

Ureche spune că Ştefan cel Mare după ce ucisese pe Ţepeluş în bătălia de la Râmnicu Sărat, puse în locul lui în Muntenia pe Vlad-Vodă supranumit şi Călugărul.

Acest Vlad care se întitula “Vlad-Vodă fiul lui Vlad cel Mare“,  „mai apoi au făcut viclesug asupra lui Ştefan Vodă”, trecând de partea turcilor (Grigore Ureche).

La numai peste câţiva ani de la instalarea lui Vlad Călugărul în Muntenia, acesta atacă împreună cu turcii cetăţile Chilia şi Cetatea Albă a Moldovei, demonstrînd încă o dată zădărnicia eforturilor lui Ştefan cel Mare de a pune un domn fidel Moldovei în scaunul Munteniei.

1481: În bătălia de la Râmnic, a fost ucis hatmanul Șendrea, portarul cetății Suceava, cumnat al voievodului Moldovei, Ștefan cel Mare.

1581: Lucaci „riitorul”, profesor la Şcoala Mănăstirii Putna, a terminat de copiat textul bilingv (slavon şi românesc) al unei Pravile.

1581 Pravila ritorului Lucaci

Foto: https://tiparituriromanesti.wordpress.com

Acesta este cel mai vechi text juridic românesc de drept canonic datat, copiat de către riitorul și sholasticul Lucaci, la cererea și pe cheltuiala călugărului Eremia, fost episcop de Roman, retras la mănăstirea Putna, unde fusese egumen în 1575.

1595: György Borbély, banul de Caransebeș,comandantul trupelor staționate la granița de sud-vest a principatului Transilvaniei a cucerit două cetăți turcești, respectiv Bokcsa (Bocșa, Caraș-Severin) și Varsocs (Vârșeț, Serbia) și leăa lichidat garnizoanele.

În contextul pregătirilor pentru războiul antiotoman, principele Transilvaniei Sigismund Báthory a convocat Dieta Transilvaniei la Alba Iulia (16 aprilie 1595), care a ratificat alianța principelui cu Monarhia Habsburgică, au aprobat dări ordinare și extraordinare pentru finanțarea operațiunilor militare, s-au angajat să cheme supușii la oaste, iar transporturile militare să fie scutite de vamă. După dizolvarea Dietei, în 2 mai 1595, principele a luat imediat măsuri pentru asigurarea frontierei directe dintre Transilvania și Imperiul Otoman – în 27 mai l-a numit ban de Caransebeș pe György Borbély,un războinic încercat în luptele cu turcii.

1647: Prima atestare documentară bisericeasca a comunei Racoviţa, situată în judeţul Sibiu de azi, dinTransilvania, România, formată din satele Racoviţa şi Sebeşu de Sus .

Prima atestare documentară a satului a fost descoperită într-un act de danie al voievodului Ioan de Hunedoara din 22 mai 1443.

Satul este menţionat în documente bisericeşti pentru prima dată în 8 iulie 1647, într-un act prin care Gheorghe Rákóczi I îl numea pe popa Ion din Ţichindeal protopop peste 17 sate din jurul Sibiului, printre care s-a numărat şi Racoviţa.

Bogata istorie a localităţii este legată în principal de înfiinţarea graniţei militare transilvănene de către împărăteasa Maria Terezia în 1765, Racoviţa făcând parte din Compania a VII-a a Regimentului I de Graniţă de la Orlat.

1653: A luat sfârșit a doua domnie a lui Vasile Lupu în Moldova.

1653 Vasile Lupu

Vasile Lupu (1595, Razgrad, Imperiul Otoman – 1661, Istanbul, Imperiul Otoman) a fost domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634–3/13 aprilie 1653 și 28 aprilie/8 mai–8/18 iulie 1653. A rămas în istorie prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin fecunda sa activitate de ctitor.

Gheorghe Rakoczy al II-lea dorind tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei, boierul Gheorghe Ștefan. Acesta a intrat în Moldova în 1653 cu ajutor de la Ioan Kemeny, din partea lui Rakoczy, și de la Diicul Spatarul, din partea lui Matei Basarab. Vasile Lupu a fugit peste Nistru la Camenița dar s-a întors în scurt timp cu cazacii ginerelui său, Timuș și a învins la Popricani.

L-a urmărit pe Gheorghe Ștefan în Muntenia, cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab, dar a fost învins în Bătălia de la Finta, pierzând definitiv tronul. S-a refugiat la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Șapte Turnuri. După eliberare, a încercat zadarnic să-și recâștige tronul, murind la Constantinopol

1835: A fost incheiată o Convenţie pe 7 ani, între Moldova şi Tara Românească, referitoare la extrădarea fugarilor birnici, dezertori, debitori, țigani etc., fugiți dintr-o țară în alta.

Această convenţie stabilea şi regimul comerţului intre cele 2 ţări române, tranzitul marfurilor devenind liber, cu exceptia grânelor si a vitelor.

În același timp se încerca apărarea în fața concurenței țării vecine, prin oprirea intrării și vânzării cerealelor și vitelor muntene în Moldova și a celor moldovene în Țara Românească. 

1856: Teodor Balș a fost numit caimacam la conducerea Moldovei.

Theodor Balș: Viața de familie (II) | Darabani.org

Teodor Balș (august 1805–17 februarie/1 martie 1857) a fost caimacam al Moldovei între 11/23 iulie 1856–17 februarie/1 martie 1857.

Deoarece domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1804; 1807–1857) împlinise în 1856 termenul de 7 ani pentru care fusese numit la domnie, Balș l-a înlocuit cu titlul de caimacam.

El a desființat toate instituțiile create de Grigore Alexandru Ghica, a închis seminarul și gimnaziul de la Mănăstirea Neamț, a desființat Facultatea de Drept din Iași, Banca Națională și a anulat legea presei.

A fost un adversar înverșunat al unirii Moldovei cu Valahia

1868: A apărut la Iaşi manualul şcolar al lui Ion Creangă, intitulat “Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I-a primare”, care a cunoscut numeroase ediţii.La intrarea lui Creangă în învățământ, în epocă era în uz abecedarului lui Iarca, într-un context în care activitatea de predare se desfășura după două metode – una mai veche numită lancasteriană și cu care viitorul autor de manuale intrase în contact încă de la Humulești în școala bădiței Vasile și, una modernă – numită și scriptolegă, promovată de foștii elvi ai lui Titu Maiorescu.

Dacă în ceea ce privește prima metodă, copii învățau mai întâi să citească prin memorarea mai întâi individuală a literelor și după aceea învățării silabisirii (metoda silabării), urmând ca abia ulterior să ajungă să știe a scrie, prin a doua metodă scrierea era învățată în același timp cu cititul.

131 ani de la moartea marelui scriitor român, diaconul Ion Creangă -  Basilica.ro

Acest Abecedar a fost o lucrare didactică redactată de Ion Creangă în colaborare cu colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu și a avut 23 de ediții succesive până în 1893.

1869: La Timişoara a fost inaugurată prima linie de tramvai cu cai  având  6 kilometri lungime. Astfel, Timişoara devenea primul oraş din ţară şi al cincilea din lume care folosea tramvaiele ca mijloc de transport în comun. Se făcea legătura între Piața Sf. Gheorghe cu cartierul Fabric. La 30 aprilie 1869, s-au achiziționat de la Fabrica de Vagoane din Viena primele 5 vagoane de persoane, pentru transportul cu cai, fiecare vagon costând 1.755 florini.

Incasările din prima zi, din transportul de persoane cu primul tramvai tras de cai din ţară, au fost de 79,50 forinţi, iar cele din a doua zi – 265,26 forinţi. La acea vreme, societatea avea în patrimoniu 5 vagoane de persoane, 12 perechi de cai şi 3 perechi de cai rezervă, iar personalul era format dintr-un controlor, 6 încasatori, 7 vizitii şi 3 pazitori de linie.

La 26 iulie 1899, după ce a început exploatarea energiei electrice,tot la Timisoara, tramvaiul tras de cai a fost înlocuit cu cel electric.

1885, 8/21: A murit (la Atena) Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic (studii antropologice cu caracter de pionierat), publicist şi diplomat; (n. 5 noiembrie 1839, la București).

A avut o intensă activitate diplomatică între anii 1877 şi 1885: secretar de legaţie la Roma şi Constantinopol, ministru plenipotenţiar la Atena); membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871.

1891 : S-a născut la Vaslui,Constantin Motaș, Zoolog, biolog, ecolog și hidrobiolog, profesor universitar, membru titular (din 1946) al Academiei Române; d. 15 ianuarie 1980, București.

A studiat la Facultatea de Stiințe din Iași, secția Științe Naturale; după examenul de licență (1915) și-a început cariera didactică universitară ca asistent la Laboratorul de Zoologie al Universității ieșene. A făcut studii de specializare la Institutul de Zoologie al Universității din Basel (Elveția) și la Universitatea din Grenoble (Franța), unde a absolvit, în 1926, secțiile de Piscicultură și Hidrobiologie aplicată, iar în 1928, a luat doctoratul la Universitatea din Grenoble cu teza Contribution à la connaissance des Hydracariens français et particulièrement du sud-est de la France

Reîntors în țară, a devenit șef de lucrări, docent, conferențiar, profesor agregat de Zoologie aplicată și Entomologie și profesor titular la Catedra de Zoologie Descriptivă a Facultății de Științe din Iași, dar și la Catedra de Zoologie Aplicată și Entomologie la Facultatea de Agronomie a Universității din Iași, unde a ținut primul curs de Hidrobiologie și piscicultură din țara noastră. A condus Muzeul de Istorie Naturală din Iași și Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, contribuind la organizarea și dezvoltarea acestora.

A condus Analele Stiințifice ale Universității din Iași și Revista Științifică „Vasile Adamachi”, fiind prezent în paginile lor cu articole și studii de specialitate. A fost primul președinte al Comisei Monumentelor Naturii din Moldova, luptând pentru realizarea unor rezervații naturale în Moldova și la Agigea. În 1940 s-a transferat la Catedra de Zoologie a Facultății de Stiințe Naturale a Universității București, a lucrat până în 1956 când a fost arestat de regimul comunist.

Șapte ani în închisorile comuniste și-a menținut condiția de intelectual și moralul predând colegilor de celulă lecții orale de biologie. A fost eliberat în urma presiunilor externe ale svanților din Europa în frunte cu Karl O. Viets. A fost membru al Uniunii Internaționale de Limnologie Teoretică și Aplicată, membru al Societății de Zoologie din Franța, membru al Muzeului de Istorie Naturală din Franța, membru al secțiunii de pescuit a Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Împreună cu Stanko Karaman și P.A. Chappuis a pus bazele freatobiologiei.

1903: S-a născut Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum „Literatura latină”, „Satirici şi epigramişti latini”, „Poeţi latini”; (m. 1978).

1907: S-a născut la Zucov, jud.Salaj, pictorul Petre Abrudan, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii transilvănene; (m. 1979).

 

1910: S-a născut la Mohu, Sibiu, compozitorul, dirijorul şi profesorul universitar Achim Stoia; (m. 2 aprilie 1973,Iași ).

1910-1973 Achim Stoia

A studiat la Conservatorul din București (1927–1931) și Paris (1934–1936). Stabilit din 1943 la Iași, a devenit profesor de Teorie-Solfegii și Armonie și mai târziu rector al Conservatorului din Iași. A fost dirijor (1948–1961) și director (1950–1959) al Filarmonicii Moldova.

A compus muzică inspirată din folclor, coruri, cântece de nuntă, cântece populare: 

Când treci, bade, pe la noiCine n-are dor pe valePe sub deal, pe sub pădureBîr oiță, bîr!, Dorul de bădița, dar și lucrări simfonice: ÎnvârtităTrei jocuri din ArdealSuita În lumea copiilorSuita a Il-a simfonicăSuita a IlI-a simfonicăSuita a IV-a „Sibiana”Rapsodia I „Moldovenească”, etc.

 1914: S-a născut Elvira Micoş, pictoriţă şi gravor; dintre lucrările sale amintim „Balconul”, „Marea balerină”, „Madrigal”, „Carnaval la Veneţia”, „A patra soţie”, „Legenda meşterului Manole”, „Adam şi Eva”, „Fata din Haţeg” şi „Profil de dac”; (m. 2014).

1917: Armata germano-austro-ungară ocupă orașul bucovinean Cernăuți.

1922: Echipa de tenis a României a jucat pentru prima oară în Cupa Davis (meciul România–India, 0-5) .

1926: S-a născut Constantin Romaşcanu, compozitor, dirijor de cor şi profesor; a înfiinţat şi dirijat orchestra simfonică a studenţilor Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie a Conservatorului „C. Porumbescu” din Bucureşti (1967-1982).

1929: În România a fost publicată Legea privind organizarea poliției generale a statului.

Constituită pe principiile diviziunii funcțiilor polițienești (administrative, judiciare și de siguranță) și ale descentralizării serviciilor; competențele organelor de poliție au fost extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

1933: S-a născut actriţa Brânduşa Zaiţa Silvestru, personalitate a teatrului românesc de păpuşi şi marionete; prima laureată a unui premiu special UNITER în acest domeniu.

1933-2019 Brândușa Zaița Silvestru

Era supranumită Zâna păpușilor și a fost membră a trupei de la Teatrul  Țăndărică din 1950 până în 1997.

A realizat zeci de turnee în țară și străinătate, a participat la importante competiții interne și internaționale, a luat premii, a primit distincții, a făcut numeroase emisiuni de televiziune, rămânând în conștiința multor generații de copii.

A jucat și în filme pentru copii, precum Uimitoarele aventuri ale muschetarilorCucoana ChirițaBună seara, Irina!

A fost decorată în 2002 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

1941: Armata Română a alungat trupele invadatoare sovietice din Hotin,fosta cetate de hotar a lui Stefan cel Mare.

1941 Țărani basarabeni întampinând trupele române

Elogiind vitejia vânătorilor de munte, care au reușit „să înfigă din nou steagul românesc zidurile bătrânei cetăți a lui Ștefan cel Mare”, generalul Petre Dumitrescu consemna următoarele în ordinul de zi dat pe Armata a 3- a: „Mulți dintre ostașii acestei brigăzi își dorm somnul de veci pe aceste câmpuri de bătaie. Onoare lor! Să nu-i uităm!”.

1942: S-a născut la Turnu Severin, Şerban Foarţă, poet, prozator, dramaturg, traducător (în special din poezia franceză modernă), profesor universitar.

A studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, între 1960-1965, secţia română-germană. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970); membru ASPRO (din 2000). Beneficiar (între 15 octombrie 1991-15 ianuarie 1992) al unei burse de studii la Paris, oferită de Ministerul francez al Culturii.

 1948: A murit pictorul şi desenatorul Ştefan Popescu, unul dintre întemeietorii grupării „Tinerimea artistică”, membru de onoare al Academiei Române din 1936; (n. 1872).

1955: S-a născut la Bucureşti, actriţa de teatru şi film Mihaela Mitrache; (m. 18 februarie 2008).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti in 1978 şi  a început activitatea pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, unde, timp de un deceniu, a întruchipat o serie de personaje cunoscute, remarcându-se in rolul Honey din „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, rol ce i-a adus Premiul naţional de interpretare feminină la Festivalul Teatrelor Studio, din Oradea.

A jucat si pe scena Teatrului „Ion Creangă” din Bucureşti iar din 1994, a putut fi admirată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti

Pe platourile de filmare, Mihaela Mitrache s-a întâlnit cu regizori cunoscuţi, precum Lucian Pintilie, Nicolae Caranfil, Mircea Moldovan, Horea Popescu, Cristina Nichituş.

Cea mai importantă realizare, care i-a adus şi o nominalizare la premiul de interpretare feminină la Festivalul de film de la Ierusalim, din 1997, a fost rolul avut în coproducţia româno-israeliană „Milky way”.

1956: A decedat prozatorul Damian Stănoiu, reprezentant de seamă al genului umoristic, fost călugăr timp de aproape douăzeci de ani ; (n.Dobrotineţ, Arges, 1893).

A colaborat la „Viaţa românească”, „Gândirea”, „Adevărul literar şi artistic”, etc.

Nuvelele şi romanele sale, consacrate lumii mănăstireşti („Călugări şi ispite”, 1928; „Necazurile părintelui Ghedeon”; „Duhovnicul maicilor”, 1929; „Alegere de stareţă”, 1932; „O zi din viaţa unui mitropolit”, 1935, etc.), evidenţiază cu umor contrastul flagrant dintre viaţa monahală reală, lipsită de trăiri spirituale şi supusă tentaţiilor lumeşti, şi exigenţele de austeritate şi pioasă reculegere impusă de morala religioasă.

1959: A murit (în închisoarea Ocnele Mari/Vâlcea) scriitorul creştin, moralist și naționalist Vasile Militaru, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice; (n.  19 septembrie 1885, Dobreni, județul Ilfov).

VASILE_MILITARU

Cea mai importantă lucrare a sa, după „Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă, a fost „Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată).

Complet interzis după 1944, arestat în 1958 de Securitate, a murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu” . 

1960: S-a născut dirijorul Ion Marin, fiul fondatorului corului de cameră „Madrigal”, Marin Constantin

A plecat la Viena, în 1986, cu o bursă „Herder”, si s-a stabilit în străinătate.

Colaborează, în prezent, cu orchestre renumite din întreaga lume.

1962: A murit compozitorul şi violoncelistul Theodor Lupu; (n. 1899).

 1968: A murit Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu), sociolog, eseist, memorialist şi traducător; (n. 26.06.1904).

Eseistica şi publicistica sa politică şi socio-psihologică îl impun printre cele mai efervescente inteligenţe ale perioadei interbelice.

 Era rudă cu politi cianul c omunist Lucreţiu Pătrăşcanu (căsătorit cu sora acestuia, Eliza) şi a fost închis (arestat dar nejudecat între anii 1948 şi 1952, apoi arestat şi condamnat la 15 de ani de închisoare în 1958 şi amnistiat în 1964) .

1992 : A încetat din viață Zephi Alșec (22 februarie 1923, București – 8 iulie 1992, Ploiești).

Actor de teatru și film; unul dintre fondatorii Teatrului Municipal din Ploiești, unde a jucat toată viața.

1994: A murit la Bucuresti, George Hanganu, istoric literar și comparatist român; (30 mart. 1914, Buzau).

 Fiul lui George Hanganu, general dedivizie, si al lui Joie-Claudine Guy Bulat, profesoara de de franceza, incepe studiile  medii   la Paris si le continuat  la Galati (1923-1929), unde isi da si bacalaureatul.

George Hanganu

Urmeaza Facultatea de Litere si Filosofie, sectia limba modeme: franceza si engleza, a Univ. din Cluj (licenta in 1932) dupa care obtine o bursa Universita din Paris (1936-l940).

Doctor magna cum laude in literatura franceza al Universitatii din Cluj, cu teza La pensee religieuse de Leconte de Lisle (1940).

A debutat cu brosura Doi poeti vizionari (1936).  A fost  lector la Academia Comerciala din Brasov (1948-1950): conferentiar de literatura franceza la Facultatea de limbi  romanice a Universitatii  din Bucuresti.

A colaborat la Saeculum, Romania literara. Steaua, Tribuna, Revue roumaine, Secolul 20 etc. cu eseuri si studii despre scriitori francezi: Rimbaud (despre care publica si L’Univers poetique d’Arthur Rimbaud, 1947), Mallarme, ApolIinaire, Gide, Valery, Claudel. Prevert s.a., si romani: Lucian Blaga, Anton Holbau, Ion Barbu s.a., din perspectiva relatiilor acestora cu literatura franceza. Lucrarea sa reprezentativa ramine Interferente si peisaje literare franceze (1973).

 2011: A murit inginerul Emanuel Diaconescu, întemeietor al şcolii doctorale sucevene în inginerie mecanică; membru corespondent al Academiei Române din 1990; (n. 1944).

2013: A de cedat la Iași, Ștefan Iureș (numele la naștere: Ștefan Iuster), poet, prozator, traducător, scriitor de literatură pentru copii și eseist român (n. 7 mai 1931, Iași);

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – In memoriam Ştefan Iureş |  Interetnica.ro

A fost un reprezentant al realismului socialist în anii 1950 și la începutul anilor 1960.

A urmat cursurile Liceului evreiesc Cultura, apoi, după căderea regimului Ion Antonescu, Liceul Mihai Viteazul din București (1942-1949) și a luat bacalaureatul în 1950.

A frecventat apoi cursurile Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” (1950–1951) după care a urmat Facultatea de Filologie (secția limba și literatura română) a Universității din București (1951-1955) și și-a luat licența în 1958.

A continuat studiile la Facultatea de Limbi Germanice (secția limba și literatura engleză) a aceleiași universități (1969-1972) și și-a luat licența în 1974. A fost redactor la revista „Amfiteatru” (1966-1974) apoi la „Viața studențească”, mai târziu la „Contemporanul – Ideea europeană” (1990) și la Casa Editorială Sapiens (1991-1992).

În perioada 2002-2011 a fost redactor și director al Editurii Hasefer din București.

2014: A decedat creatorul popular Nicolae M. Nica, cel care  în 1979 a înfiinţat Muzeul Sătesc din Chilia (comuna Făgeţelu); (n.7 februarie 1917).

Acest muzeu, care poartă în prezent numele fondatorului, a contribuit la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt.

Meşterul popular Nicolae M. Nica a avut de-a lungul timpului numeroase expoziţii personale şi a participat la şi mai multe asemenea manifestări de grup, simpozioane sau târguri ale meşterilor populari.

Premiile obţinute şi valoarea creaţiilor sale au determinat alegerea sa ca membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale ASTRA din Sibiu.

De asemenea a  pus bazele Fundaţiei  Culturale “Nicolae M. Nica”, care s-a preocupat de înfiinţarea unei biblioteci şcolare şi organizarea unor cursuri de arte şi meserii pentru tineri în satul natal Chilia-Făgeţelu: sculptură în lemn, ţesut-cusut.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Epictet și Astion

Sfintii Epictet si Astion

Sfintii Epictet si Astion sunt cei mai vechi martiri din tara noastra, atestati de izvoarele aghiografice.

Ei au patimit in anul 290, ca urmare a persecutiei lui Diocletian (284-305) si au primit moartea martirica in cetatea Halmyris, vechea cetate crestina asezata pe malurile Dunarii ce se numea in antichitate “Almyra“.

Sfantul Epictet era originar din partile Rasaritului. A primit harul preotiei si s-a invrednicit de darul vindecarii orbilor, ologilor si a celor demonizati.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteste la crestinism in urma intalnirii cu preotul Epictet si impreuna cu acesta ajunge in cetatea Halmyris. Mai tarziu si tanarul Astion se invredniceste de darul facerii de minuni, tamaduind un indracit si facand sanatos pe un om ce cazuse de la inaltime si ramasese aproape mort.

In acel timp, soseste in Halmyris comandantul Latronianus. Acesta afla ca in oras au ajuns doi straini care prin cuvantarile lor au facut pe multi sa renunte la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestati si intemnitati.

Nu si-au facut cunoscute rudele si nici locul de natsere, ci doar faptul ca sunt crestini. Au fost supusi la diferite chinuri, dar in urma lor au ramas nevatamati. In urma acestor minuni, comandantul a poruncit sa nu li se dea hrana si apa timp de 30 de zile. Vor iesi biruitori si dupa cele 30 de zile de infometare.

Latronianus, vazand ca nu-i poate invinge in nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinti sa li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a taiat mai intai capul lui Astion si apoi si preotului Epictet.

 Din actul martiric reiese ca trupurile celor doi erau albe ca zapada si ca cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi. Trupurile acestora au fost ingropate de crestini.

Dupa Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfintilor Epictet si Astion au fost ingropate in cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au ramas necunoscute celorlalti crestini, pana in data de 15 august 2001, cand ele au fost descoperite si depuse in Catedrala arhiepiscopala din Constanta.

In prezent, moastele Sfintilor Epictet si Astion sunt prezente in Manastirea Halmyris, iar la Constanta au ramas doar cateva particele din sfintele lor moaste.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/08/o-istorie-a-zilei-de-8-iulie-video-3/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrtodox.ro;
  12. Cinemagia.ro.

08/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Memoriile lui Leonid Ilici Brejnev, cel mai longeviv lider sovietic după Stalin

În anul 1982 apăreau la noi Memoriile lui Leonid Ilici Brejnev, conducătorul Uniunii Sovietice (1964-1982), supliment al revistei „Aurora” a Ambasadei sovietice în România. Memorii parțiale, cuprinzând copilăria, educația, formarea și activitatea politică desfășurată până în 1941, la intrarea țării sale în război, scrie profesorul Lucian Ienășescu în https://ziarulnatiunea.ro.

La capătul celor doar 46 de pagini, ni se spune, că despre „luminoasa zi a victoriei vom vorbi aparte.” A apărut o continuare a acestora?

Oricum, anul 1982 va fi ulțimul din viața lui Brejnev.

При последната си визита у нас Брежнев ни дава 2 млрд. рубли - 24chasa.bg

Brejnev, cel mai longeviv conducător sovietic, după Stalin, e cunoscut ca o natură vicleană, un bun negociator, vremea sa fiind considerată drept una de stagnare.

În interiorul URSS orice inovație se lovea de un zid, iar țara s-a trezit aruncată într-o fundătură, condamnată la stagnare pe termen lung și la o profundă criză socială.” (Mihail Gorbaciov, Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika, București, Editura Litera, 2015, p. 280).

Ce vrea să ne spună această grăbită desfășurare de amintiri, fapte, evenimente? Între altele, că, deși a provenit din muncitori, în biografia lui figurând un asemenea stadiu, e drept, scurt, ar fi avut o formare serioasă, cu termene firești. Așa să fi fost? În subsidiar, vedem o distincție față de alți lideri de țări comuniste cu studii improvizate, făcute la foc automat. Cât despre ilegalitate, activitate desfășurată clandestin și arestări, nu poate fi vorba, Brejnev născându-se în 1906. Firește, au fost confruntări cu categorii retrograde, pe cale de dispariție, precum chiaburii.

Originea lui Brejnev are de-a face cu viața de uzină, cu  așezarea muncitorească de la Dneprodzerjinsk, pentru care face un cult. Un lider comunist tipic n-are cum să evite aceasta. Fascinația cea mai timpurie a exercitat-o sirena uzinei, care „vuia gros”, lui părându-i că se aude pe tot pământul, în condițiile în care nu exista radio, iar muncitorii nu aveau ceasuri.

„Toată socoteala timpului, tot modul de viață, obiceiurile, însăși munca oamenilor, într-un cuvânt viața întreagă  se rânduiau după sirenă.” În această uzină lucra tatăl său și va munci el însuși în două rânduri.  El se definește „rus de naționalitate, iar de origine proletar get-beget, siderurgist din tată-n fiu. Cam asta e tot ce știu despre genealogia mea.”

Părinții lui cunoșteau carte, mama chiar obișnuia să citească, prin urmare înțelegeau efortul de a-i școlariza pe copii. Brejnev este admis, spre surprinderea părinților și a străzii sale, la liceu, intrând în rândul „bursierilor statului”, ceea ce însemna, în schimbul rezultatelor bune, că era scutit de plata taxei școlare neobișnuit de mari, de 64 ruble aur. La absolvire, a fost angajat în uzină, ca fochist, apoi lăcătuș, sirena cu sunetul ei cunoscut sunând și pentru el, care a intrat pe poartă împreună cu tatăl său. La scurtă vreme, uzina s-a închis. Au apărut consecințe ale războiului civil: seceta cumplită, foametea care s-a abătut peste întreaga Ucraină.

În anul 1923 se înscrie la Școala tehnică de cadastru din Kursk, de patru ani, în care studiază, la nivel de institut, geodezie, geologie generală, pedologie, geografie, statistica agrară, materii de specialitate. Lucrează direct la aratul pământului, semănatul, recoltatul, „atașându-mă de-a binelea de pământ.” De asemenea, ca tehnician cadastral se ocupă de restructurarea a milioane de hectare de pământ desțelenit, a înființat colhozuri, întocmea hărți noi, primea hărți ale folosirii organizate, științifice a pământurilor în colhozuri.  A fost, afirmă el, ritos, „în miezul evenimentelor celei mai mari revoluții sociale la sate”, simțindu-se ca reprezentant împuternicit al noii puteri în ochii a sute de oameni. Devenit comsomolist, organiza campanii de masă pentru combaterea analfabetismului, inaugura case de lectură, scria gazete de perete, ținea întruniri la sate, înfrunta chiaburi pe ogoare și în adunări, primea amenințări de la aceștia. Încerca, după expresia sa, să le facă pe toate.

1929 a fost an de cotitură în construcția socialistă, când alături de dezvoltarea industriei, ramură principală a economiei naționale, a început să se creeze marea agricultură mecanizată. Colhozurile au ajuns să reunească, peste doar doi ani, mai bine de jumătate din gospodăriile individuale din țară. În același timp, industria, aflată în prima linie a luptei pentru socialism, abia prindea puteri. „Țara avea nevoie de metal, două treimi din fontă se produceau de uzinele din sud, cea mai mare dintre ele se considera a fi Uzina Dneprovski(…), înseamnă că locul meu e acolo.” În același timp, cu revenirea la uzina lui dragă,  intră și la institut.

Alegerea făcută a fost în acord, ca și alte decizii, cu ceea ce el numește „simțul patriei”, cu înțelegerea nevoilor adânci ale patriei socialiste. Drumul fiecăruia, afirmă autorul,,este drumul slujirii devotate a poporului, a partidului. Apropo, în 1931, este primit în partid, în uzină, înlocuindu-l pe candidatul de partid care fusese el însuși în ulltimii ani, la institut, este ales secretar al comitetului de partid, fapt care a fost interpretat ca un semn de încredere din partea colegilor.

Imediat după obținerea diplomei de inginer de instalații de forță termică, în viața lui se produce „o nouă cotitură”: încorporarea în Armata Roșie. Este repartizat la o școală de tancuri, Academia de blindate din Transbaikalia. Aici pregătirea ridică multe dificultăți, privațiuni, face, între altele, marșuri pedestre, lungi, cu bătături la picioare, iar o dată au traversat, înot, un râu, apa era rece, după care au executat comanda „fuga marș”.

  A fost numit comandant de pluton, iar mai apoi, comandant al companiei a doua, respectiv locțiitor politic al unității.

Curând, după lăsarea la vatră, a fost numit vicepreședinte al Comitetului Executiv al Sovietului Orășenesc Dneprodjerjinsk. Nu era prima funcție politică avută. „Mutări, numiri, noi întâlniri și treburi de care trebuia să mă ocup” au fost, toate, schimbări folositoare.

În fine, în 1940, în condițiile pericolului de război, Comitetul regional de partid Dnepropetrovsk primește din partea CC al PC(B) al URSS de a transfera o parte din întreprinderile din regiune pe linia producției de mijloace tehnice militare.

În același timp, sosea  o dispoziție privind instituirea funcției de secretar al comitetului regional  pentru industria de apărare.

A fost numit un specialist cu o bună pregătire tehnică, cunoscător al siderurgiei și un bun organizator. Adică Brejnev însuși.

În esență, cam astea sunt faptele. O scriere oficială, rece, lipsită de trăire, emoție. Rememorarea întâmplârilor la distanță nu face posibilă, aici cel puțin,  participarea sufletească. Au loc o seamă de evenimente care aproape că-l cuprind pur și simplu în vârtejul lor. 

Totul se organizează firesc, fără dubiu, fără niciun eșec, fie el și de parcurs, parcă ar fi o autobiografie, mai extinsă, cum îi va fi fost cerută nu o dată politicianului. Scrierea unuia care se vedea un învingător?

ADDENDA

Din site-ul https://ik-ptz.ru/ro/diktanty-po-russkomu-yazyku–4-klass/brezhnev-leonid-biografiya-interesnye-fakty-iz-zhizni-50-interesnyh-faktov, aflăm că dacă în anii 1950 Brejnev l-a susținut pe Hrușciov, atunci în 1964 a participat la o conspirație împotriva sa și l-a înlocuit ca șef de stat.

„Hrușciov a dezmințit cultul lui Stalin după moartea sa, iar noi am dezmințit cultul lui Hrușciov în timpul vieții sale”, a spus ulterior Brejnev.

 La Moscova, la cel de-al 19-lea Congres al Partidului, Stalin a atras atenția asupra impunătorului Brejnev. La acea vreme, el a ocupat funcția de șef al Comitetului central al Partidului Comunist (b) din Moldova. Martorii oculari și-au amintit că liderul a spus despre Brejnev: „Ce frumos moldovean!”


 

Brejnev a primit de-a lungul vieții mai mult de o sută de premii diferite, inclusiv internaționale. Printre acestea se numărau patru „stele de aur” ale eroului Uniunii Sovietice și eroul muncii socialiste.

 Brejnev a primit, de asemenea, Ordinul Victoriei, care se acorda pentru succese remarcabile în conducerea operațiunilor de luptă pe scară largă.

În 1989, Gorbaciov l-a privat postum pe Brejnev de acest ordin, datorită faptului că acordarea acestei înalte distincții a contrazis statutul ordinului. Brejnev nu a condus operațiuni de luptă pe mari fronturi în timpul războiului mondial.

La sfârșitul anilor 1970, au fost publicate memoriile lui Brejnev – trei cărți „Țara Mică”, „Renaștere” și „Celina”. De fapt, cărțile au fost scrise de eseistul Anatoly Agranovsky, publicistul Izvestia Arkady Sakhnin și corespondentul ziarului Pravda Alexander Murzin.

Mai mulți jurnaliști au contribuit, de asemenea, la lansarea cărții. Amintirile lui Brejnev au fost incluse în programa școlară pentru literatură. Pentru memoriile sale, Brejnev a primit un premiu Lenin și o taxă de 180 de mii de ruble, compilatorii nu au primit bani, deși Murzin și Sakhnin au primit ordine și medalii.

 Brejnev obișnuia să-i întâmpine peliderii politici cu care se întâlnea cu un sărut: mai întâi îi săruta pe un obraz, apoi pe celălalt și apoi pe buze. Un astfel de sărut a fost poreclit chiar „triplu Brejnev”.

Printre „victimele” sărutărilor lui Brejnev se numără liderul iugoslav, Joseph Broz Tito, liderul palestinian Yasser Arafat, premierul indian Indira Gandhi și chiar președintele SUA Jimmy Carter.

În plus, Brejnev a încercat să-l sărute pe liderul român Nicolae Ceaușescu și pe premierul britanic Margaret Thatcher, dar nu a reușit.


 

Sărutul lui Brejnev cu șeful RDG, Eric Honecker, a fost descris de artistul Dmitry Vrubel pe Zidul Berlinului în 1990. Artistul a numit lucrarea „Doamne! Ajută-mă să supraviețuiesc printre această iubire muritoare”.


08/07/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: