CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 21 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 21 iunie în istoria noastră

1822: A luat sfârşit epoca  fanariotă în Principatele Române, după acceptarea de catre Poarta Otomană la conducerea acestora a unor domni pamanteni.

In Moldova a urcat pe tron la 21 iunie, Ionita Sandu Sturza, iar în  Muntenia domnul pamântean  Grigore al IV-lea Ghica, (Grigore Dimitrie Ghica),a fost înscăunat la data de  30 iunie.

1848: Revista „Foaie pentru minte, inima şi literatură”, a publicat in nr. 25 din 21 iunie 1848, alaturi de prima parte a Proclamatiei de la Islaz, act fundamental al Revolutiei din Tara Romaneasca si  poezia  „Un răsunet”, de Andrei Mureşanu.

Foto:  Andrei Mureşan și Anton Pann

Imagini pentru anton pann photos

 Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deşteaptă-te, române!”.

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

1848 (9 iunie s.v./21 iunie s.n.): Inceputul revoluţiei paşoptiste în Muntenia.

Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile

Acuarelă de C. Petrescu : Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile „Dreptate, Frăţie” în 1848.

Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale.

În ţările Române s-au produs trei revoluţii în anul 1848: revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.

În Muntenia, revoluţia s-a bucurat, de la început, de mai mult succes decît în Moldova; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei părţi din administraţie şi armată.

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris.

În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei fagaduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul cînd se vor ridica împotriva asupritorilor.

Mişcarea s-a declanșat în Muntenia, în ziua de 21 iunie 1848, stil nou (9 iunie 1848, stil vechi), la Islaz, în judeţul Romanaţi (azi Teleorman), ale cărui autorităţi militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor.

S-a citit Proclamaţia de la Islaz, formată din 22 de articole în care se prevedea:

– independenţa administrativă şi legislativă,
– separaţia puterilor,
– egalitatea drepturilor politice,
– alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani,
– reducerea listei civile a domnitorului,
– emanciparea clăcaşilor,
– emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă,
– dezrobirea ţiganilor,
– instrucţiune egală,
– înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare,
– crearea Gărzii Naţionale.

Proclamația a fost citită în public de către Ion Heliade Rădulescu în localitatea Islaz, un mic port pe Dunăre cu oarecare însemnătate comercială, care nu era sub controlul direct al turcilor, spre deosebire de porturile Turnu Măgurele, Giurgiu, sau Calafat.

La 23 iunie 1848, stil nou (11 iunie 1848, stil vechi), ştiind că a pierdut sprijinul armatei, domnitorul Bibescu semnează la Bucureşti proclamaţia de la Islaz, care va deveni noua constituţie.

A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu abdică.

Scurta perioadă de trei luni cât a durat revoluţia în Muntenia, a avut totuşi urmări însemnate. Ea a produs o mişcare a maselor, o zguduire a societăţii, în special a clasei posedate, a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai tîrziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris şi în legile din 1863-1864 ale lui Cuza şi Kogălniceanu: secularizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţământului.

Pe de altă parte, prin influenţa exercitată, în mai mare măsură asupra revoluţionarilor din Moldova, care formulează, utilizând proclamaţia în 22 de puncte, programul din august, şi în mai mică măsură asupra revoluţionarilor din Transilvania, ea contribuie la întărirea şi adîncirea ideii de unitate naţională.

În sfîrşit, prin propaganda în Apus a fruntaşilor exilaţi, ea determină un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858).

Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 stă la baza României moderne.

1848: Revoluționarii moldoveni, exilați după represaliile domnului Moldovei Mihail Sturdza, organizează la Cernăuți Comitetul revoluționar moldovean, în frunte cu Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Zaharia Moldoveanu, etc, care ține o strînsă legătură cu revoluția din Valahia.

Comitetul însărcinează pe Mihail Kogălniceanu să redacteze un program de revendicări sociale și politice.

1853: Trupele rusești trec Prutul in Tarile Romane, fără a declara război Turciei.

În septembrie, sultanul otoman sprijinit de Anglia și Franța adresează Rusiei un ultimatum, prin care îi cere evacuarea trupelor din Moldova și Muntenia.

Urma să se înceapă Războiul Crimeii (1853-1856), purtat de Rusia pe de o parte și Turcia, Anglia, Franța și Regatul Sardiniei, pe de  altă parte, razboi in care Rusia va fi  invinsă.

 1872 (21.VI/3.VII): Fruntaşii politici români din Transilvania, întruniţi la Blaj, au alcătuit un memoriu în care cereau recunoaşterea limbii române, vorbită de majoritatea populaţiei ardelene, ca limbă oficială.

De asemenea s-a cerut o nouă lege electorală fără privilegii de clasă şi de castă, autonomia şcolilor confesionale, întrebuinţarea în Universitatea din Cluj şi a limbii române s.a.

1878: A avut loc Congresul de la Berlin, convocat de marile puteri nemulţumite de prevederile Tratatului de la San Stefano, incheiat de Rusia cu Imperiul Otoman, dupa razboiul  din anii 1877-1878 .

In timpul acestui Congres au fost recunoscute independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei.

1888: S-a născut Horia Furtună, poet, dramaturg şi prozator; autorul poeziei „Un suflet nou”, dedicată momentului inaugural al Radiodifuziunii Române (1.XI.1928), poezie citită la microfon de autor.

Ulterior a fost realizator şi director de programe la Societatea Romana de Radio; (m. 1952). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii 21 iunie 1886.

1894: S-a născut Virginia Haret-Andreescu, prima femeie-arhitect din lume recunoscută la Congresul XVI de Istorie a Științei (București, 1981).

A studiat la Școala Superioară de Arhitectură și Belle- Arte din  Paris.

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 -1962)

 Prima femeie arhitect România, s-a născut la 21 iunie 1894. Era nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu şi soţia matematicianului şi astronomului Spiru Haret, nepotul care a moștenit numele fondatorului învățămantului romanesc de performanță.

La 9 ani, rămasă fără mamă, s-a ocupat de cei trei frati şi de gospodărie.

Având înclinare spre disciplină, a reuşit să treacă peste acest handicap şi să facă liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, să intre prima la examenul de admitere al Şcoalei de Arhitectură din Bucureşti.

Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.

În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. I s-a decernat diploma cu numărul 62 pe 1919. Era „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică!

Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice.

Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica “Sf. Treime”, una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc din staţiunea Govora.

Virginia Andreescu Haret şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: pe bulevardul Schitu Măgureanu – palatul fostei societăţi Tinerimea Română, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridică o serie de clădiri – printre primele blocuri de beton armat; pavilonul administrativ şi dependinţele subterane ale aeroportului Băneasa, precum şi alte clădiri monumentale, fie de stat, fie vile particulare.

Foto: Palatul Tinerimea Română.

Lista proiectelor şi realizărilor arhitecturale ale Virginei Andreescu-Haret este lungă şi impresionantă.

Marea arhitectă s- a stins  la 6 mai 1962, lăsând în urma sa o operă importantă şi un renume mondial.

 1909: A murit  istoricul literar şi poetul Vasile Gherman Pop.

S-a numărat printre pionierii istoriei literare româneşti.

„Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) a fost o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (n. 1850, la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina).

1920: S-a născut actorul  de comedie Puiu Călinescu; (m. 16 mai 1997).

1921: La Bucureşti, a avut loc premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu”, denumit în presa vremii drept „un episod în jurul Ecaterinei Teodoroiu, fecioara de la Jiu, înscenat cu concursul Armatei”.

Filmul, realizat în colaborare cu Societatea Mormintelor Eroilor de Război, îmbină episoade reconstituite, cu Marietta Rareş în rolul Ecaterinei, cu materiale autentice din actualităţile de război, filmate pe front de Serviciul Foto – Cinematografic al Armatei Române.

Pelicula a fost regizată de cineastul, regizorul şi operatorul Nicolae Barbelian.

1938: A murit (la Cluj) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară, autor al unor importante  cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional; (n. 1860, la Eperjes/Ungaria).

 1941: Al doilea război mondial: În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord  cotropite de sovietici.

1943: S-a născut la Bucuresti, regizorul de teatru şi operă Andrei Şerban; stabilit în SUA din 1975, a pus în scenă spectacole în 39 de ţări.

In 1968 a absolvit Institutul de Teatru si Cinematografie Bucuresti, clasa Radu Penciulescu.

Ca regizor, a pus in scena spectacole de teatru si opera in 39 de tari.
In SUA, incepand cu 1970, timp de 20 de ani, a fost asociat cu Robert Brustein”s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, the Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. si cu New York City, Seattle si Los Angeles Opera.
In Europa, a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena si Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul National Bucuresti (1990-1993, ca director), La Comédie Française.
In Japonia a pus în scena spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.

Imagini pentru andrei şerban photos

In 1990 s-a întors în România şi a fost pentru o scurtă perioadă director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1990-1993).

A obtinut numeroase premii si distincti, intre care se remarca:

1965 – Premiul „Best Performance” cu piesa „Seful sectorului suflete”, scrisa de Alexandru Mirodan, cu ocazia Festivalului International Studentesc de la Zagreb
Obie Awards
Tony Award
Premii la Festivalurile de la Avignon, Shiraz si Belgrad
Multe din productiile sale au fost nominalizate pe Broadway, in New York.

1951: S-a născut solistul vocal şi compozitorul Doru Tufiş.

1970: A decedat in Bucuresti, matematicianul Victor Vâlcovici, fost profesor universitar la Iaşi ,Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti.

A urmat Facultatea de Ştiinţe la Universitatea din Bucureşti (1904 – 1907). Studiile superioare le-a definitivat in Germania, la Universitatea din Gottingen, obţinând aici doctoratul în matematică, în 1913.

La Timişoara a pus bazele Societăţii Ştiinţifice din Politehnică şi a publicaţiei „Bulletin scientifique de l’Ecole Politehnique”. A condus şi „Revista matematică” din Timişoara, înfiinţată de Traian Lalescu.

În anul 1930 se mută la Universitatea din Bucureşti. Între 1931 – 1932 este numit ministru al Lucrărilor Publice, în cabinetul condus de Nicolae Iorga. De asemenea, în cariera sa politică a ajuns deputat. În 1936 este numit membru corespondent al Academiei Române (membru titular din 1965).

A abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; este considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti.

A fost membru titular al Academiei Române din 1965; (n. 21 septembrie 1885, Galati).

1982: A murit Nicolae Ioan Popa, comparatist şi istoric literar; prin întreaga sa activitate a contribuit la afirmarea unei concepţii româneşti de literatură comparată; frate cu dramaturgul Victor Ion Popa; (n. 1897).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii sale ziua de 22 iulie 1982.

1988: A decedat istoricul şi criticul  literar roman, George Ivaşcu; (n. 22 iulie 1911, Cerţeşti ).

A fost un autor şi publicist român comunist, membru al PCR încă din perioada de ilegalitate a acestuia, a fost implicat, în 1948, în procesul grupului Lucreţiu Pătrăşcanu şi condamnat mai întâi la moarte, apoi la temniţă grea, pentru ca în 1954, după revizuirea procesului, să fie declarat nevinovat şi eliberat.

 

A fost director al revistei „Contemporanul” (1955-1971) şi redactor-şef al revistei „România literară” (1971-1988); (n. 1911)

 1991: S-a încheiat Acordul-cadru de cooperare dintre Guvernul României şi UNICEF

1992: Proclamarea oficială a canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a următorilor sfinţi români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea (cu data de prăznuire la 29 februarie); Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie); Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie); Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie); Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie); Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul (5 august); Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august); Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache (16 august); Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie); Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie); Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea (23 noiembrie) şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie).

1995: Toţi liderii partidelor parlamentare române au semnat „Declaraţia de la Snagov”, prin care şi-au dat acordul de principiu faţă de Strategia naţională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană.

1999 (21/22): A murit regizorul român Iulian Mihu; (n. 3.11. 1926, București) 

Primele două filme semnate de Iulian Mihu au fost scurtmetraje: „La mere” (1953) – regizat împreună cu colegul său Manole Marcus și „Jocurile copilăriei” (1955).

Primul lungmetraj, „Viața nu iartă” (1957), era ecranizarea unui roman scris de Alexandru Sahia.

2001: Comitetul Român pentru Adopţii a decis suspendarea, pentru un an, a primirii de noi cereri de adopţie a unor copii din România de către persoane sau familii din străinătate.

2005: România și Bulgaria au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană la Luxemburg împreună cu reprezentanții statelor membre ale acestei organizaţii

2005 România și Bulgaria, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană

Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.

2008: A decedat lingvistul şi scriitorul  Victor Iancu.  

Imagini pentru lingvistul şi scriitorul Victor Iancu.photos

A publicat cărţi de lingvistică, dicţionare, lucrări de dialectologie şi folclor, dar şi romane şi piese de teatru; (n. 1936).

In data de  21 iunie este  Solstițiul de vară.

În 21 (respectiv 20) iunie, în emisfera nordică soarele ajunge în zenit şi nu mai apune la cercul polar.

Această zi marchează solstiţiu de vară în emisfera nordică şi solstiţiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, şi cea mai scurtă în emisfera sudică.

În jurul zilei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°.

Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, când ne bucurăm de cea mai lungă zi din an, dar şi cea mai scurtă noapte.

In timpul solstitiului de vara, soarele descrie o miscare circulara, paralela cu Ecuatorul.

Dupa acest moment, pana la solstitiul de iarna, de pe 21 decembrie, durata zilelei va incepe sa scada progresiv, iar a noptii sa creasca.

Daca in emisfera nordica pe 21 iunie e vara si foarte cald, in emisfera sudica in aceeasi zi incepe oficial iarna.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Lunea Sfantului Duh

Postul inchinat sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel incepe anul acesta pe 22 iunie. Lasatul secului se face pe 21 iunie. Mentionam ca atunci cand Invierea Domnului este praznuita mai tarziu de 1 mai nu mai raman suficiente zile pentru post.

Din acest motiv, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis ca Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sa aiba macar 7 zile chiar daca, in baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai putin de o saptamana. Aceasta decizie a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu nr. 5721 din 10 iunie 2015 este menționată în Anuarul Liturgic si Tipiconal pe anul 2019, aparut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.

Lunea Sfantului Duh

In a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii:

„Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata facatorul si intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu.”

Insa, in calendarele românesti aceasta zi este trecuta ca sarbatoare a Sfintei Treimi.Se pare ca aceasta denumire a fost data sub influenta catolica. La catolici, Sfanta Treime e sarbatorita in prima Duminica dupa Rusalii. In calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de dupa Rusalii este numita Lunea Sfantului Duh, ca in Penticostar.

La sinodul II ecumenic, tinut in anul 381 la Constantinopol, a fost respinsa invatatura lui Macedonie, care afirma ca Sfantul Duh este o „creatura”.

Aici s-au alcatuit celelalte articole din Crez si s-a marturisit ca Sfantul Duh purcede din Tatal si „este impreuna cu Tatal si cu Fiul inchinat si mărit”.

Lasatul secului pentru Postul Sfintilor Petru si Pavel

Postul inchinat sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel incepe anul acesta pe 22 iunie. Lasatul secului se face pe 21 iunie. Mentionam ca atunci cand Invierea Domnului este praznuita mai tarziu de 1 mai nu mai raman suficiente zile pentru post.

Din acest motiv, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis ca Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sa aiba macar 7 zile chiar daca, in baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai putin de o saptamana. Aceasta decizie a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu nr. 5721 din 10 iunie 2015 este menționată în Anuarul Liturgic si Tipiconal pe anul 2019, aparut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.

Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia

Lasatul secului pentru Postul Sfintilor Petru si Pavel; Sfantul Mucenic Iulian din Cilicia

Sfantul Mucenic Iulian s-a nascut intr-o familie de nobili. A trait in Tarsul Ciliciei in vremea lui Diocletian.

Sfantul Mucenic Iulian cand a primit moartea muceniceasca era in varsta de 18 ani. Persecutorii l-au torturat timp de un an incercand sa-l faca sa se lepede de credinta in Hristos.

Acestia au arestat-o pe mama lui Iulian, silind-o sa-si convinga fiul sa se lepede de Hristos, dar ea l-a sfatuit sa mearga la moarte cu multumire, cu nadejde si cu bucurie. Sfantul Mucenic Iulian a fost legat intr-un sac, plin cu serpi veninosi, pe care l-au aruncat in mare.

Sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credinciosii le-au gasit si le-au ingropat cu cinste la Alexandria, in anul 290. Moastele au fost mutate dupa un timp in Antiohia.

In predica sa la Sfantul Mucenic Iulian, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Din gura mucenicului iesea glasul lui cel sfant, iar impreuna cu glasul si o lumina care lumina mai puternic decat razele soarelui […] Luati un om bolnav, indiferent cat de groaznic, un posedat de diavol sau care si-a pierdut mintile, si aduceti-l la racla in care se odihnesc ramasitele sfinte ale acestui sfant, si veti vedea cum demonul sare si fuge de la om, ca si ars de foc”.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/21/o-istorie-a-zilei-de-21-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. agerpres.ro;
  11. Cinemagia.ro;
  12. CreștinOrtodox.ro.

21/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Originile Eurasianimului rusesc și ideile care stau la baza lui

Counter-hegemonic visions of Neo-Eurasianism | Geopolitica.RU

Eurasianimul rusesc

Eurasianismul reprezintă o doctrină dezvoltată în perioada interbelică, în special de către intelectualitatea rusă din exil care încearcă astfel să definească rolul Rusiei în noul context internațional scrie pe blogul său analistul OCTAVIANRACU.

Ideea centrală a noului curent constă în respingerea exclusivismului etnic rusesc în favoarea intereselor întregului spațiu eurasiatic, care ar include și popoarele neruse.

Utilizând noțiunile geografului și etnologului eurasianist  Lev Gumilev, rușii trebuie să evolueze de la statutul de etnos spre cel de supraetnos, cuprinzând popoarele din zona fostului imperiu rus. În opinia lui, rușii nu reprezintă exclusiv urmașii slavilor de est, ci o sinteză dintre popoarele slave (civilizația pădurilor) și popoarele turanice (civilizația stepelor).

Astfel, tezaurului etno-cultural al Rusiei devine nu unul etnic, ci civilizațional, capabil să definească, potrivit eurasianiștilor, o identitate unică a Eurasiei. Forma politică pe care o poate lua Eurasia, în opinia eurasianiștilor, este imperiul – unica formă care răspunde ideii de “unitate în diversitate”. Identitatea de “rus” nu mai presupune o identitate etnică, ci una civilizațională, consideră eurasianiștii.

Nașterea ideilor eurasianiste poate fi considerată publicarea la Sofia (Bulgaria), în 1920, a lucrării kneazului Nikolai Trubețkoi “Europa și umanitatea” [1], discuțiile în jurul căreia au dus ulterior la sintetizarea a ideilor mișcării eurasianiste.

În lucrarea sa, Trubețkoi prezintă civilizația europeană drept un produs al culturii romano-germane, a cărui trăsătură esențială este ura și disprețul față de reprezentanții popoarelor din afara civilizației sale. “Cosmopolitismul european”, așa-numitele “valorile europene” sau “ valorile universale”, nu sunt altceva decât o manifestare a șovinismului romano-german, consideră Trubețkoi.

În pofida “universalismului” la care ei pretind, în realitate ei nu sunt decât o continuare a culturii etnice ale popoarelor latine și germane. Pornind de la aceste idei, în lucrarea sa, Trubețkoi propune cinci întrebări la care urmează să răspundă intelectualitatea rusă:

1) Poate fi obiectiv demonstrată superioritatea culturii romano-germane față de toate culturile de pe glob, care au existat pe parcursul întregii istorii?

2.) Poate un popor să adere la cultura unui alt popor fără un amestec antropologic?

3.) Este adeziunea la cultura europeană un lucru bun sau rău?

4.) Este europenizarea inevitabilă?

5.) Cum pot fi combătute influențele sale nefaste?

Structurând lucrarea sa în cinci puncte, care corespund celor cinci întrebări, Trubețkoi încearcă să ofere propriile răspunsuri, trezind un val de discuții aprinse în sânul exilului rusesc.  Discuțiile în jurul acestora au condus ulterior la cristalizarea unei mișcări eurasianiste în sânul intelectualității ruse.

Pentru a înțelege esența eurasianismului, trebuie să luăm în considerație faptul că acesta apare drept reacție a intelectualității ruse din exil la revoluția bolșevică din 1917, ca tentativă de a înțelege rațiunea proceselor istorice prin care a trecut Rusia.

Printre promotorii ideii eurasianiste sunt filologul și culturologul cneazul Nicolai Sergheevici Trubețkoi (1890-1938), istoricul Gheorghii Vladimirovici Vernandskii (1886-1967), geograful Piotr Nikolaevici Savițkii (1895-1968), filosoful Gheorghe Vasilievici Florovskii (1893-1976). Într-o anumită măsură, printre ei poate fi inclus și marele scriitor Feodor Dostoievski.

 Viziunile acestora pot fi rezumate la următoare idee: Rusia nu este o țară europeană, nici asiatică, ci o entitate separată, în care elementul cultural esențial este cel turanic și ortodoxia.

Din aceste considerente, ideile democratice și socialiste sunt străine pentru Rusia, afirmă eurasianiștii. Forma politică pentru care pledează eurasianiștii din perioada interbelică este “ideocrația” – domnia unei doctrine care ar unifica elita națională a Rusiei. Această ideea, în opinia eurasianiștilor, nu era nicidecum marxism-leninismul, ci tradiționalismul ortodox.

“Acel model de selecție, care potrivit doctrinei eurasianiste, urmează să se instaureze în lume, în special în Rusia-Eurasia, se numește ideocrație. Caracteristica acestei orânduiri constă în unificarea membrilor clasei conducătoare în jurul unei singure idei” , scria Trubețkoi.

Anume unitatea de idei a fost secretul succesul bolșevicilor, considerau eurasianiștii, care reproșau puterii comuniste înlocuirea ortodoxiei cu ideile marxist-leniniste, străine “spiritului rusesc”.

Poziția față de regimul comunist a provocat, în cele din urmă, o dezbinare în rândul mișcării eurasianiste. După apariția unor articole probolșevice în organul oficial “Eurasia”, tabăra care se poziționa drept una de dreapta (conservatorii), părăsește mișcarea. Printre ei se află inclusiv și fondatorii eurasianismului: Nicolai Trubețkoi, Piotr Savițki.

La rândul său, aripa de stânga a eurasianismului (socialiștii) părăsește și ea rândurile mișcării, revenind în Uniunea Sovietică, unde sunt represați de regimul stalinist.

“Eurasia de la Vladivostok până la Dublin” a lui Jean-François Thiriart și geopolitica „Noii Drepte”

Elementele importante care au avut o influență crucială pentru evoluția eurasianismului rusesc a fost activitatea mișcării paneuropene “Jeune Europe” a belgianului Jean- François Thiriart, precum și continuarea ideii eurasianiste prin școala geopolitică a Noii Drepte europene.

Născându-se într-o familie de stângiști,  Jean- François Thiriart îmbrățișează ideile socialiste, activând în cadrul mișcărilor antifasciste. În timpul celui de-al doilea război mondial, se convertește la național-bolșevism, făcând parte din „Fichte Bund”(“Frontul Negru”), formațiune de extremă dreaptă care reunea foști socialiști și comuniști, convertiți la naționalism. După sfârșitul războiului, Thiriart  este învinuit de colaboraționism și condamnat la închisoare.

Revine în politica belgiană în anii 60, după declararea independenței Congo (fosta colonie belgiană), fiind convins că europenii trebuie să se opună procesului de destrămare a sistemului colonial. Stabilind relații cu naționaliști francezi, el devine tot mai mult convins de necesitatea unificării Europei, promovând ideea “naționalismului paneuropean”. Înființează mișcarea “Jeaune Europe” (“Europa Tânără”), care își propune “eliberarea Europei de sub ocupația americană”.

Instituind filiale organizației în mai multe state ale Europei (Italia, Spania, Franța) el își propune nu doar desfășuarea unei lupte solidare a naționaliștilor europeni, dar și identificarea unei platforme comune care ar uni forțele de extremă dreapta și extrema stângă din Europa.

Cât nu ar părea de straniu, Jean- François Thiriart a susținut lupta negrilor din SUA pentru echitate socială și revoluționarii de stânga din America Latină, a admirat pe Nicolae Ceaușescu și a purtat tratative cu conducerea Chinei comuniste și autoritățile palestiniene pentru o eventuală susținere a unei “revoluții antiamericane” în Europa.

După eșecul proiectelor sale și scoatere în afara legii a mișcării “Jeune Europe” în anii 70, Thiriart își schimbă viziunile politice, înțelegând că Europa nu este capabilă să se elibereze de una singură de hegemonia atlantistă. El devine convins că, Europa nu mai este un spațiu dintre SUA și URSS, ci formează, împreună cu Uniunea Sovietică, un singur spațiu eurasiatic.

Acest lucru presupune că eliberarea continentului european este posibilă doar în alianță cu URSS. La începutul anilor 80, acesta publică mai multe lucrări în care propune o “A Treia Cale” – crearea unui imperiu eurasiatic din Islanda până la Oceanul Pacific. Această viziune este expusă în lucrarea sa “Imperiul Euro-Sovietic de la Vladivostok până la Dublin”, apărută în 1984.

Jean Thiriart a construit teoria sa politică pe principiul “autarhiei marilor spații”. Dezvoltată la mijlocul secolul XX de economistul german Friedrich List, această teorie confirmă că o dezvoltare strategic  și economic integrală a statului este posibilă doar în cazul în care acesta are suficiente dimensiuni geopolitice și mari posibilități teritoriale.

Thiriart a aplicat acest principiu la situația actual și a ajuns la concluzia că importanța mondială a statelor Europei  se va pierde definitive dacă nu se vor uni într-un singur Imperiu, opus SUA.

Totodată, Thiriart credea că un asemenea nu trebuie să fie “federal” și “orientat regional”, ci unificat la maximum, centralist, care să corespundă modelului iacobin. Acesta trebuie să devină un stat-națiune continental, puternic și unitar.

Fundamentul socio-economic al Imperiului Eurasiatic, în viziunea lui, urma să devină comunotarismul, care presupune primatul politicului asupra economicului, susținerea micului întreprinzător și suprimarea capitalului financiar. Spre sfârșitul vieții sale, Thiriart ajunge la ideile de la care a pornit: la principiile național-bolșevice. În lucrarea sa “Comunismul suprauman”, Jean Thiriart afirmă că în lupta împotriva mondialismului este nevoie de  „o sinteză ideologică dintre comunismul purificat de marxism și național-socialismul purificat de rasism”.

O altă influență asupra neoeurasianismului rus l-a avut Noua Dreaptă franceză a lui Alain de Benoist apărută la începutul anilor 70 ai secolului XX. Spre deosebire de dreapta tradițională (monarhistă, catolică, șovină, germanofobă, anticomunistă, conservatoare), cei de la “Noua Dreaptă” erau adepții democrației organice, eretici, germanofili, socialiști, moderniști.

Unul din principiile fundamentale ale ideologiei “noii drepte”, a cărei analogie a apărut într-un timp foarte scurt și în alte țări europene, a fost cel al “geopoliticii continentale”. Spre deosebire de “vechea dreaptă” și de naționaliștii clasici, de Benoist considera că principiul statului-națiune (etat-nation) este epuizat istoricește și că viitorul aparține “marilor spații”.

Totodată, baza unor asemenea “mari spații” trebuie să devină nu atât unificarea diferitor state într-un bloc politic pragmatic, ci intrarea pe baze egale a grupurilor etnice de diferite proporții într-un  “Imperiu Federal” unic. Un asemenea “Imperiu Federal” trebuie să fie unic din punct de vedere strategic și diferențiat din punct de vedere etnic. Totodată unitatea strategică trebuie să se întărească prin unitatea culturii inițiale.[2]

Referitor la la URSS (mai târziu Rusia), poziția Noii Drepte a evoluat, începând cu teza clasică “nici Occidentul, nici Orientul, nici Europa”, până la teza “mai întâi de toate Europa, dar mai bine cu Orientul decât cu Occidentul”.

La nivel practic, interesul față de China, pentru contracararea imperialismului american, cât și a celui sovietic, s-a schimbat în „sovietofilie” moderată și ideea uniunii Europei cu Rusia.

Talasocrația vs de telurocrație

După căderea URSS, ideile eurasianiste din Rusia au fost influențate simțitor de viziunile politice și geopolitice a lui Jean Thiriart, care a vizitat Moscova în anul 1992.  Dacă în eurasianismul interbelic dihotomia ideologică și geopolitică dintre Europa și Eurasia, în cadrul neoeurasianismului abordarea devine una absolut diferită. Spațiul eurasiatic este privit ca un tot întreg, indivizibil.

Această abordare a continuat în cadrul neoeurasianismului rusesc.

Din perspectiva fondatorului neoeurasianismului rusesc și continuator ideologic al lui Jean Thiriart, Alexandr Dughin abordează spațiul eurasiatic din perspectiva unui conflict ireconciliabil dintre civilizația maritimă – “talasocrație”, în fruntea căreia se află Statele Unite ale Americii și civilizația uscatului – “telurocrație”, în fruntea căreia se află Eurasia. Această dihotomie nu este văzută doar ca una geopolitică, dar și ideologică.

Cele două mari blocuri sunt purtătoare a unor viziuni asupra lumii radical opuse: atlantismul talasocratic este purtător al liberalismului globalist, în timp ce eurasianismul telurocratic al conservatorismului tradiționalist. În acest fel, poporul rus are “măreața misiune” de a se opune expansiunii atlantismului și instaurării unei lumi multipolare.

Pentru a explica poziția țării sale, eurasianiștii utilizează concepțiile școlii geopolitice germane.

Astfel, Rusia, în viziunea lui Dughin, reprezintă un “heartland” – spațiul intracontinental, care păstrează neschimbat caracterul civilizației telurocratice,  iar zona de țărm reprezintă un “rimland” – spațiul dezvoltării culturale intensive.

De la național-bolșevism la conservatorism

La începutul anilor 90, eurasianiștii ruși, în frunte cu Aleksandr Dughin, continuând direcția ideologică a lui Jean Thiriart, se declară adepți ai național-bolșevismului în versiunea lui Nikolai Ustrealov.

Aici trebuie de evidențiat că în pofida particulei “bolșevism”, curentul politic are puține lucruri în comun  leninismul și Rusia Sovietică.

Termenul este împrumutat de la germanul Ernst Niekisch, care înlocuiește idea marxistă de clasă socială cu națiunea. În opinia lui Niekish, revoluția socială nu poate fi separată de revoluția națională, iar rezultatul luptei trebuie să devină instaurarea unui nou model al statului.

Național-bolșevismul se pronunța împotriva individualismului, capitalismului, marxismului, parlamentarismului, precum și împotriva civilizației occidentale, ca patrie a bolșevismului asiatic. O caracteristică esențială a național-bolșevicilor era simpatia față de Rusia Sovietică, care era privită ca un potențial aliat al Germaniei împotriva Apusului.

În același timp, Niekisch se opunea nazismului hitlerist, pe care îl considera “un rău absolut” datorită isteriei anticomuniste și rasismului antislav de care a dat dovadă.

Anume în național-bolșevism se regăsesc eurasianiștii de la începutul anilor 90, care în opinia lui Aleksandr Dughin, reprezintă “o sinteză perfectă dintre bolșevism și fascism”. În realitate, eurasianiștii nu încercau decât să identifice o platformă comună pentru cele două tabere: naționaliștii-imperialiști și comuniștii-nostalgici, care au suferit eșec în lupta cu elita liberală ca urmare a loviturii de stat înfăptuită de Boris Elțin în 1993.

În 1998, Alexandr Dughin “divorțează” de Partidul Național-Bolșevic condus de Eduard Limonov. În urma venirii la putere a lui Vladimir Putin, eurasianiștii se revigorează devenind apropiați noii administrații prezidențiale.

Ulterior, prin contactele sale cu Noua Dreaptă franceză a lui Alain de Benoist, eurasianiștii evoluează spre conservatorism – “cea de a patra teorie politică”, renunțând, în mare parte, la național-bolșevism. Continuând ideea lui Benoist, eurasianiștii deosebesc trei teorii politice a epocii moderne: liberalismul, comunismul și fascismul.

Cele două din urmă au pierdut războiul și au ieșit de pe scena istoriei, în timp ce liberalismul a devenit unica ideologice. Mai mult decât atât, dizolvându-se în realitatea socială, el a obținut un caracter dogmatic, încetând a mai fi o construcție academică. Această noua formă pe care obține liberalismul după “moartea ideologiilor” Dughin o numește „postliberalism”.

Cea de a treia teorie politică, pe care o sintetizează eurasianiștii – conservatorismul postmodern, devine o formă de opoziție față de dogmatismul postliberal, o antinomie care servește în calitate de nucleu ideologic al neoeurasianismului, “absordind” tot ce înseamnă fascism italian, bolșevism, național-bolșevism, legionarism românesc și tradiționalismul european.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 164026128.jpg

Critica românească a eurasianismului lui Aleksandr Dughin

În anul 2011 apare prima traducere în română a lucrării lui Aleksandr Dughin – “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei”, al cărei postfață este semnată de profesorul Ilie Bădescu, doctor în sociologie, geopolitician român, profesor universitar și șef al catedrei de sociologie al Universității din București.

În primul rând, profesorul Bădescu critică tentativa lui Dughin (foto) de a interpreta leninismul și revoluția socialistă drept o “cruciadă rusească” împotriva invaziei Vestului. “Chiar dacă burghezia continentală ar vădi mentalități subalterne față de sistemul talasocratic, de care se leagă radical prosperitatea ei, metoda lichidatoristă a lui Lenin încă nu poate fi aliniată ideii de cruciadă a popoarelor uscatului pentru drepturile lor.

Mai apoi, concepția leninistă a distrugerii culacilor ca agenți ai capitalismului în mediul țărănesc, așa cum reiese deopotrivă din polemica lui cu Buharin și din doctrina colectivizării forțate, sunt tot ce poate fi mai potrivnic ideii unei cruciade a popoarelor bazate pe civilizația pământului contra puterii maritime invadatoare.

Acest tip de soteriologie cum este cea leninistă se izbește tocmai de faptul elementar că Lenin și toată doctrina bolșevică erau îndreptate împotriva tocmai a oamenilor pământului, adică a țăranilor”[3].

Profesorul Bădescu observă că există și unele deficiență în ceea ce privește abordarea de către Dughin a geopoliticii României: latinismul nu este un element al uniației, ortodoxia nu înseamnă gravitare spre Moscova, așa cum afirmă eurasianiștii ruși, iar naționalismul românesc nu poate fi decât unul creștin, fiind exclusă orice versiune național-comunistă.


[1] http://gumilevica.kulichki.net/TNS/tns03.htm

[2]  Aleksandr Dughin, “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei”, pag.96

[3]  Aleksandr Dughin, “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei”, Pag. 395

21/06/2021 Posted by | analize | , , , , , | Lasă un comentariu

2 iunie 1997: Prin «Tratatul de la Neptun», România a renunțat la Basarabia și Bucovina

DEZVĂLUIRI din culisele SRI și CIA: Cum au vândut Emil Constantinescu și  Adrian Severin românii din Nordul Bucovinei, Herța și Sudul Basarabiei –  RGN Press

Foto: Semnarea Tratatului de la Neptun – Emil Constantinescu renunță în numele României la Basarabia și Bucovina.

În urmă cu 24 de ani, pe 3 mai 1997, avea loc la Kiev semnarea de către miniștrii de externe ai celor două țări, tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”.

Apoi, pe 2 iunie 1997 a fost semnat «Tratatul de la Neptun», «Privind Relaţiile de Bună Vecinătate şi Cooperare între România şi Ucraina», tratat semnat de către preşedinţii Emil Constantinescu și Leonid Kucima (foto), consemnează publicațiile http://zorilebucovinei.com și Anonimus.ro.

La acea data președintele Senatului era Petre Roman, iar ministrul de Externe, Adrian Severin.

Tratatul a fost semnat în mare secret nu la Bucureşti si nici la Constanța, ci la Neptun, în condiţii de maximă securitate. Mai multe autocare cu membri ai PRM şi Vatra Românească care intenţionau să protesteze au fost blocate pe drum de către poliție.

Populaţia României nu a fost informată şi întreaga poveste era trecută sub tăcere. Era vorba de o ruşinoasă recunoaştere a anexărilor ilegale făcute de URSS în iunie 1940, la 57 la ani distanţă, după ce chiar PCR ezitase să facă un asemenea lucru.

«Tratatul de la Neptun». Preambul

În urma notelor ultimative din 26-28 iunie 1940adresate României, URSS avea să anexeze Basarabia, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţei, Braţului Chilia, şi Insulei Şerpilor. Astfel se punea în aplicare înţelegerea secretă dintre Hitler şi Stalin, ratificată în anexele Pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939.

După preluarea abuzivă a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către URSS, la 10 iulie 1940, în Şedinţa Biroului Politic al CC PC şi Consiliul Comisarilor Poporului din URSS, ţinută la Moscova, se ia decizia de „reunire a populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească din RASSM”.

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) era o entitate teritorială creeată de Stalin în 1924, care oglindea Basarabia și justifica pretențiile rusești asupra Basarabiei.

RSS Moldovenească

La şedinţa din 10 iulie 1940, printre alții, luau parte și I.V. Stalin, V. Molotov, K. Voroșilov, M. Kalinin, L. Kaganovici, G. Malencov, A. Andreev, A. Micoian, L. Beria, N. Svernic. Urmările acestei şedinţe nu au fost crearea unei „Basarabii Mari”, care să se întindă pe amândouă malurile Nistrului, ci crearea viitoarei RSSM, fără Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, sau judeţele Vechi Basarabi (Akkerman, Ismail, Hotin). Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei și vechea Basarabie aveau să fie înglobate în Republica URSS Ucraineană. Faptul a fost consfințit la 2 august 1940, când sovietul suprem al URSS hotăraşte oficial crearea RSSMoldovenești în granițele Republicii Moldova de astăzi.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război cu dorința dezrobirii teritoriilor ocupate abuziv de către URSS. În cursul lunii august 1944, Moldova de dincolo de Prut este aproape în întregime ocupată de armatele sovietice.

La 2 august 1944, când războiul sovieto-român era încă în desfăşurare, autoritățile sovietice reinstalate în Basarabia refac vechea administrație cu un RSSM de 33.700 km2. Judeţele Ismail, Akerman, Hotin, ca și Nordul Bucovinei erau re-incluse în componența Ucrainei.

Surprinzător, autorităţile comuniste din RSSMoldovenească nu au renunţat ușor la aceste teritorii şi, la 29 iunie 1946, conducerea RSSM îi trimite lui Stalin o scrisoare, din partea CC al PC al Moldovei şi Prezidiului Sovietului Suprem și consiliului de miniştri al RSSM, în care îl rugau să studieze chestiunea privitoare la reîntoarcerea fostelor judeţe Hotin, Ismail și Akerman în componența RSSM.

O cerere similară este trimisă cândva după 1950 de câteva grupuri de intelectuali și veterani de război. Toate aceste demersuri rămân fără niciun răspuns.

După destrămarea URSS

În data de 24 august 1991, Ucraina îşi proclamă independența păstrând teritoriile primite abuziv de administraţia defunctului URSS, cu toate că, conform legislaţiei internaţionale, un stat succesor nu poate moşteni ceva preluat ilegal de statul defunct.

Indiferent dacă vorbim despre Ucraina, Ungaria, Rusia modernă, acestea nu pot avea pretenții asupra teritoriilor deținute abuziv de Imperiu Austro-Ungar, Rusia Sovietică și respectiv Imperiu Țarist. Mai mult, singurul succesor legitim al URSS nu putea fi decât Rusia, care la data respectivă era neinteresată de Basarabia de dincolo de Nistru.

Un Mic istoric …

În Tratatul de Pace de la Paris 1947 granița de est a României mutilate de pactul Ribbentrop-Molotov din 1940 este reconfirmată. Nu a existat o altă înțelegere sau alte negocieri care să ia în calcul structura etnică a Basarabiei sau dreptul istoric.

Partea I: Frontieră, Articolul 1: „Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (Anexa I), vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno ungare, care este definită în articolul 2 al Tratatului de faţă”.

Denunţarea pactului Ribbentrop-Molotov

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost denunțat în 1989 de Sovietul Suprem al URSS, și la 24 iunie 1991 de Parlamentul României, care îl declară „ab initio nul și neavenit” (nul de la bun început).

Imagini pentru bugeac bucovina

Recunoaşterea Republici Moldova și implicit a actualei granițe cu aceasta

În nişte condiţii extrem de tensionate, în 1991, pe fondul destrămării URSS, Marea Adunare Naţională de la Chişinău proclama independența Republicii Moldova. Parlamentul adopta Declarația de Independenţă și fixa ca imn de stat «Deşteaptă-te romane». Ca steag este adoptat tricolorul (roșu, galben și albastru).

 „Recunoscând că declaraţiile de către parlamentele multor state consideră acordul de la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, nul şi neavenit ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale celor de mai sus să fie eliminat, fapt dezvăluit, de asemenea, de declaraţia de Conferinţă internaţională «Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia»”.

La nici o jumătate de oră, Petre Roman, primul ministru al României, fără nicio dezbatere publică sau consultare prealabilă cu celelalte puteri ale statului, recunoaşte în numele „României” independența Republicii Moldova.

Republica Moldova nu îşi proclamase independența față de România, Petre Roman punând astfel statul român în imposibilitatea juridică de a mai emite pretenții vreodată asupra acestui teritoriu.

În 28 noiembrie 1991, Parlamentului României emite o declarație prin care reaminteşte originea românească a teritoriilor din dreapta Prutului moştenite de Ucraina de la fosta URSS.

În aprilie 1993 Guvernului României adresează o cerere guvernului Ucrainei prin care se atrage atenţia asupra faptului că, prin dispariția URSS și apariţia a două state noi la granița de est a României, Republica Moldova şi Ucraina, fostul Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice din 1961 a devenit caduc.

Prin urmare, „Partea română îşi manifestă disponibilitatea de a începe negocieri cu partea ucraineană pentru un acord în acest domeniu”.

Tratatul de la Neptun

Situația rămâne neschimbată până în iunie 1997, când este semnat tratatul de frontieră cu Ucraina. Preşedintele Emil Constantinescu declanșase o adevărată isterie națională privind aderarea imediată și necondiţionată la NATO. În acea perioadă s-au spus multe neadevăruri despre necesitatea unei alegeri istorice între „teroriști arabi” și „lumea civilizată”, sau între întoarcerea sub influenţa Rusiei și prietenia Anglo-Americană.

„Suntem dispuși să recunoaştem granițele actuale. Această recunoaştere a realităţii va forma, într-adevăr , baza Tratatului […] Insula Şerpilor este și ea teritoriu Ucrainean” (interviu acordat de Emil Constantinescu postului de radio NovaMova din Ucraina).

Trădătorii Emil Constantinescu (înaltă trădare) si Adrian Severin (trădare) au călcat în picioare declarațiile solemne ale Parlamentului României din iunie și noiembie 1991, deși chiar din Statele Unite se primise semnale să nu renunțăm atât ușor.

ANEXE

DECLARAŢIE din 24 iunie 1991 privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră (declarație încălcată de Tratatul de la Neptun)

Evocăm în aceste zile momentele tragice trăite de România în iunie şi august 1940, la numai două decenii dupã împlinirea aspiraţiei de veacuri a poporului român-reîntregirea neamului prin Marea Unire din 1918 şi crearea Statului naţional unitar român în hotarele lui fireşti, din punct de vedere istoric, etnic, social, politic şi cultural.

Evocăm acele dureroase evenimente, când părți importante din trupul tarii au fost rupte cu forţa şi anexate samavolnic prin implicarea directă sau complicitatea puterilor semnatare ale pactului, a politicii lor agresive, de revizuire a tratatelor de la Versailles, de schimbare a ordinii politice europene instaurate după primul război mondial.

În contextul acestor evoluţii din Europa, de la sfârşitul deceniului al patrulea, nu doar sistemul de tratate şi alineate ale României, construit cu migală şi inteligenţă de diplomaţia româneascã şi ilustrul sau exponent, Nicolae Titulescu, dar şi sistemul general al Societãţii Naţiunilor s-au dovedit fragile.

În fata forţei brutale, a politicii agresive din Est şi din Vest, încercarea de înţelegere şi de preîntâmpinare a conflictelor s-a dovedit inoperantă sau fără efect.

Atitudinea de cedare a unor ţări în fața politicii statelor agresive a făcut posibile Pactul Ribbemtrop-Molotov şi Dictatul de la Viena. În baza lor, Uniunea Sovietică anexa Basarabia, Ţinutul Herţei şi Nordul Bucovinei, iar Ungaria Hortystă anexa o treime din Transilvania – sfinte pământuri româneşti.

Prin jertfa de sânge a poporului român, unul din aceste odioase aranjamente – Dictatul de la Viena – a fost abolit. Celelalte teritorii româneşti continuă să fie înstrăinate.

Niciun fel de politică, nici chiar cea stalinistă de înstrăinare a populaţiilor din aceste teritorii, nu a putut anihila conştiinţa apartenenței Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei la România.

Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care URSS şi Germania îşi stabileau „sferele de interese” de la Marea Baltică la Marea Neagră – hotărând, cu de la sine putere, destinele unor state suverane, între care şi România, contravine în mod flagrant principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional.

În consecință în numele poporului român, parlamentul condamnă acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit.

Tot astfel trebuie să fie considerată şi consecinţa directă a acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei, împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încălcare brutală a suveranităţii, independenţei şi integritãţii teritoriale a României.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost şi este repudiat de cancelariile multor state. La 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a condamnat „semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939… şi a altor înţelegeri secrete cu Germania” şi a recunoscut că acestea „sunt, din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi valabilitate, din momentul semnării lor”, venind „în contradicţie cu suveranitatea şi independenta unor state terţe”.

Împărtășim aprecierea din Hotărârea Congresului Deputaţilor din URSS, potrivit cãreia protocoalele sovieto-germane „au fost folosite de Stalin şi anturajul său pentru a da ultimatumuri şi a exercita presiuni, prin recurgerea la forţa asupra altor state, încălcând obligaţiile juridice asumate față de acestea”.

Privite retrospectiv, aceste acte constituie o pregnantă manifestare a politicii imperiale de anexiuni, a dictatului şi agresiunii făţişe, expresia cea mai gravă a încălcãrii moralei internaţionale şi a dreptului internaţional, cea mai condamnabilă conduită în relaţiile internaţionale.

Noile relaţii şi evoluţiile pozitive ce au loc în Europa şi în lume crează premise favorabile pentru identificarea modalităţilor vizând înlăturarea pe cale paşnică a consecinţelor nefaste ale actelor nedrepte ce au la baza protocoalele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, în consens cu principiile statuate în Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa şi în Carta de la Paris pentru o nouă Europă, cu normele moralei şi dreptului internaţional.

Parlamentul României afirma hotărât poziţia sa de a aborda cu deplină responsabilitate această problemă. În acest sens, solicita Preşedintelui tării, Guvernului României, tuturor forţelor politice din ţara noastră să acţioneze în spiritul acestei declaraţii, în vederea împlinirii năzuinţelor legitime ale populaţiei din teritoriile româneşti, anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Ribbentrop-Molotov.

Parlamentul României îşi exprima convingerea că deplina afirmare a aspiraţiilor legitime ale romanilor – astfel cum istoria, justiţia şi morala le consacră de drept – trebuie să reprezinte o misiune nobilă şi înălţătoare pentru toate forţele responsabile ale ţării, indiferent de opţiunea lor politică.

Această declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi.

DECLARAŢIE din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, din 1 decembrie 1991 (declarație încălcata de Tratatul de la Neptun)

1. Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independenţa sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au aparţinut niciodatăUcrainei şi sunt de drept ale României.

2. Parlamentul României reiterează ataşamentul față de prevederile Actului înalt al Conferinţei CSCE de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.

3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în cadrul fostei URSS -respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei -este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.

4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenta Ucrainei să declare expres că această recunoașterenu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.

5. Parlamentul României se pronunţa pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinãrii, împreunã a problemelor stabilirii unor relaţii de bună vecinãtate şi colaborare între România şi Ucraina şi invita, în acest scop, o delegaţie parlamentarăucraineanăsă efectueze o vizită la Bucureşti, cât mai curând posibil.

6. Parlamentul României solicita guvernului ţării să înceapăde urgenţă negocieri cu autorităţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forţa de URSS.

Această declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 28 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi.

21/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: