CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 20 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 20 iunie în istoria noastră

 1862: Este asasinat la București, primul ministru al Principatelor Unite, Barbu Catargiu.

Barbu Catargiu, primul prim-ministru al României: „Totul pentru ţară, nimic  pentru noi”

Foto: Barbu Catargiu (n.26 octombrie 1807, Bucuresti).

A fost lider al Partidei conservatoare și un strălucit orator. A fost prim ministru al României dîn  1862 si până când a fost asasinat pe 20 iunie  al aceluiași an.

Era fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Țiței (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu).

Asasinul său prezumtiv se presupune că ar fi fost un oarecare Gheorghe Bogati, insa nici pana astazi nu se cunoaste cu certitudine cine l-a   împușcat sub clopotnița Mitropoliei din Bucuresti, după ce ieșise din Adunarea legislativa a tarii.

După asasinarea lui Catargiu, Bogati  s-a îmbogățit brusc și a primit un post important la  Piatra Neamț.

Printre cei suspecți de organizarea asasinarii sale a fost și Nicolae Bibescu, prefectul Politiei Bucuresti,  poreclit ulterior „Pistol“, care a  refuzat însă să ofere declarații Judecatoriei Criminalicești.

1891: A decedat la Paris, Mihail Kogalniceanu, om politic, diplomat, istoric şi gazetar, “creierul” Unirii Principatelor Româneşti ; (n. 6 septembrie 1817 la Iași in Principatul Moldova).

A fost unul dintre cei mai importanţi oameni de stat ai generaţiei sale.

Mihail Kogălniceanu, 1817-1891

 

A fost membru fondator al Societăţii Academice Române din 1868, , preşedinte al Academiei Romane (1887-1890) si un colaborator apropiat al domnitorului  Alexandru Ioan Cuza.

Cei doi bărbaţi de stat au întocmit împreună un amplu plan de reforme ce vor pune bazele constituirii statului român modern.

În timpul mandatului sau de ministru al afacerilor externe in timpul guvernului Bratianu, Romania  îşi cucereşte Independenţa de stat.

Personalitate cu vastă experienţă politică şi diplomatică, a fost unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal.

Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti.

În acest sens a fondat revista „Dacia literară”, iar în articolul inaugural a sintetizat idealurile scriitorilor paşoptişti, punând astfel bazele curentului paşoptist din literatură.  

N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume“, afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”.

Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti.

A fost înmormântat la Cimitirul “Eternitatea” din Iaşi.

1874 :  În România, la București,a avut loc prima ascensiune în scop militar cu un balon.

1874 Ascensiunea Balonului Mihai Bravul

Succesul primei înălțări a balonului Mihai Bravul din 9 iunie 1874 a determinat conducerea armatei să solicite balonul pentru un zbor în interes militar.Acesta a fost efectuat de către maiorii Constantin Poenaru, Iacob Lahovari și Dem. Dumitrescu. Misiunea lor era să observe la fiecare 10 minute altitudinile succesive ale balonului cu ajutorul barometrului holosteric, temperatura și umiditatea aerului, precum și posibilitățile de urmărire și recunoaștere a terenului în scopuri militare. Pentru acestea, ofițerii au avut la dispoziție două barometre holosterice cu termometre interioare, un termometru liber, higrometrul lui Saussure, o hartă, o busolă și trei lunete. Pentru etalonare, presiunea și temperatura au fost măsurate și la București de către I.A. Cantacuzino, la aceleași intervale de timp.

 1913: S-a născut la București, Aurel Baranga (numele la naştere: Leibovici), dramaturg, poet şi publicist; (m. 1979, București).

Aurel Baranga Whois

Ioan Aurel Leibovici fiul Paulinei şi al lui Jean Leibovici ) a fost medic de profesie, practicând această  meserie între 1939-1944. Ca scriitor a debutat în „Bilete de papagal” (1929).

După venirea comuniștilor, s-a adaptat foarte repede cerinţelor ideologice ale realismului socialist, majoritatea pieselor sale s crise în tristul deceniu ’40-’50 conţinând riguros toată paleta de clişee tematice specifice socialismului dur.

În 1948 a înfiinţat revista de satiră şi umor „Urzica”, o publicaţie foarte îndrăgită de cititorii români din vechiul regim.

Din 1949 şi până la sfârşitul vieţii (10 iunie 1979) a fost redactor-şef la ”Urzica”.

A fost căsătorit cu actriţa Marcela Rusu.
Primele sale piese de teatru exaltă marile realizări ale clasei muncitoare , care , în frunte cu ţărănimea dezrobită de sub jugul moşierilor nemiloşi, va călăuzi poporul român spre înaltele culmi ale afirmării progresului socialist.

Se simte puternic în scrisul său influenţa programatică a marxism – leninismului, dar şi motivaţia autorului de-a aşeza sub lentila critică tot ce contravine acestui gen de mesaj.

1917: S-a născut la  Lugoj, Iosif Constantin Drăgan, om  de afaceri român, stabilit de decenii în Italia.

A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică si a editat  buletinul “ Noi tracii”. 

Imagini pentru Iosif Constantin Drăgan,photos

Potrivit  revistei Capital,  în 2006 a urcat pe primul loc in topul celor mai bogati romani,  cu o avere de 1,3-1,6 miliarde de dolari.

Stabilit de mai multe decenii în Italia, a fost  fondator al Centrului European de Studii Tracice si preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Marketing.

A urmat studiide drept la Universitatea din București (1938). După ce a terminat a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat Științe politice și Economie, și-a dat doctoratul în jurisprudență, tot la Roma. Atras de idealurile Gărzii de Fier, dar reprezentând un curent de opinie corporatist, în 1941 a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc Italiei fasciste. 

După al doilea război mondial, în 1948, a fondat o companie de distribuție a gazului petrolier lichefiat. În urma venirii la putere a PCR i-a fost interzisă revenirea în România timp de 30 de ani. În 1967 a pus bazele Fundației Europene Drăgan, cu scopul de promovare a valorilor civilizației românești, a fondat două edituri: Nagard în Italia și Europa Nova în România, o universitate privată, Universitatea Europeană Drăgan (1991, Lugoj), o stație TV, una radio, Radio NovaFm, un ziar săptămânal, Redeșteptarea, și un cotidian local Renașterea Bănățeană – toate în România. De asemenea a mai finanțat construirea lângă Orșova a unei statui înalte de 40 de metri a lui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa). A scos buletinul istoric Noi tracii.

A decedat pe  21 august  2008  la  Palma de Mallorca,  in Spania.

1928: Are loc  la București, primul concurs național de decatlon.

1929 : S-a născut la Iași, actorul Petre Gheorghiu,o personalitate de prestigiu a teatrului românesc; d. 6 august 2000, la București.

A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Și-a început activitatea teatrală la Teatrul Național din același oraș, după care a fost remarcat de marea actriță Lucia Sturza Bulandra, care l-a adus în 1956 la București, unde punea bazele unei trupe de elită la Teatrul Municipal (ulterior, Teatrul „Bulandra”). A făcut parte din „generația de aur” a teatrului românesc,alături de Ștefan Ciubotărașu, Fori Etterle, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Ileana Predescu, Irina Petrescu, Florian Pittiș, regizorii Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, cărora li s-a alăturat mai târziu și neuitatul Toma Caragiu.  Debutul său pe marele ecran s-a produs în 1957, în filmul Citadela sfărâmată, în regia lui Haralambie Boroș. A jucat numeroase roluri în film, teatru, televiziune și radio; printre realizarile memorabile pe scena tatrului Bulandra se numără Nick în Clipe de Viață de William Saroyan, Trahanache în O scrisoare pierdută de Caragiale și Sir Toby Belch în A Douăsprezecea Noapte de William Shakespeare. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967).

1934: S-a născut la Cluj, compozitorul, dirijorul şi muzicologul Cornel Ţăranu, membru corespondent al Academiei Române din 2012.

1934 Cornel Țăranu

A studiat compoziție în perioada 1951–1957 cu Sigismund Toduță la Conservatorul de Muzică din Cluj, apoi la Conservatorul din Paris, cu Nadia Boulanger și Olivier Messiaen, iar între 1968–1969 a studiat la Darmstadt în Germania cu György Ligeti, Bruno Maderna și Christoph Caskel.

După terminarea studiilor și-a început cariera ca asistent, continuând gradele universitare până la profesor de compoziție. În 1968 a înființat la Cluj ansamblul Ars Nova. Din 1990 este vicepreședintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În 1995 a înființat și este directorul Festivalului Cluj Modern. A fost profesor de Compoziție la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și a susținut cursuri în Germania, Israel, Elveția, Statele Unite ale Americii.

Pe lângă simfonii și alte lucrări pentru orchestră, a compus două opere: Secretul lui Don Giovanni și Oreste-Oedipe, muzică de cameră, muzică pentru cor și lieduri, precum și muzică de film. A fost premiat pentru compozițiile sale în repetate rânduri de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (1972, 1978, 1981, 1982 și 2001). În 2004 a primit Ordinul Meritul Cultural, în grad de Ofițer.

A fost câștigătorul primei ediții (2008) a Premiilor Naționale pentru Arte, la categoria Muzică, pentru opera Oreste-Oedipe, realizată după libretul lui Olivier Apert. Este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din Franța (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, 2002).

1936: A avut loc Conferința Internațională de la Montreux (Elvetia), care a avut ca scop stabilirea unui nou regim al stramtorilor Bosfor si Dardanele.

Conventia  confirma principiul libertatii de trecere si de navigatie prin stramtori pentru navele comerciale ale tuturor statelor pe timp de pace, precum si in timp de razboi daca Turcia nu era parte beligeranta.

Delegatia romana a fost alcatuita din Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Straine, Constantin Contescu si Vespasian V. Pella, ministri plenipotentiari.

1937: S-a născut la București, regizorul Radu Gabrea, scenarist şi producător. Între 1974 şi 1997 a locuit în Germania.

După absolvirea liceului Spiru Haret, s-a înscris la Institutul de Construcții din București. În anul II a fost arestat timp de 9 luni și jumătate deoarece un coleg îl invitase la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria din 1956, manifestație care de altfel nu a mai avut loc.

A fost arestat la 12 noiembrie 1956. A fost judecat în lotul „Mitroi”, compus în cea mai mare parte din studenții de la Facultatea de Drept. Prin sentința Nr. 534 din 19 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost achitat, fiind eliberat la 28 mai 1957.

După eliberare, a fost readmis la Facultatea de Construcții, pe care a terminat-o cu diplomă de inginer construcții civile și industriale. A lucrat apoi doi ani pe șantier lângă Târgu Mureș înainte de a reveni la București în proiectare. S-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie de film, pe care a absolvit-o în 1968.

A fost profesor asociat de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare.

A regizat peste 25 de filme artistice și documentare într-o cariera de peste 45 de ani, abordând după întoarcerea sa în România subiecte istorice mai puțin cunoscute sau „distorsionate în mod sistematic”, și care în opinia sa trebuie demistificate cu ajutorul cercetării documentaristice.

Filmele sale deseori ating tematica minoritarilor evrei, sași sau șvabi în diferite perioade a secolului trecut.

1940: A fost inaugurat la Bucuresti, Institutul de Antropologie, intemeiat sub auspiciile Universității din București și în parteneriat cu Decanatul Facultății de Medicină București, prin eforturile profesorului Francisc Rainer, anatomist, antropolog și embriolog.

După 1944, Institutul de Antropologie îşi încetează oficial existenţa, deşi cercetarea antropologică se continuă sub conducerea profesorului Alexandru Tudor.

Începând din anul 1950, profesorul Ştefan Milcu, împreună cu un număr de colaboratori din fostul Institut, înfiinţează un „colectiv de antropologie” în cadrul Institutului de Endocrinologie (1950-1963).

Abia după 1990, Institutul îşi redobândeşte personalitatea juridică, intrând în subordinea Academiei Române, mai întâi ca Centru de Cercetări Antropologice, (1990 -2007) şi, în cele din urmă, sub titulatura actuală de Institut de Antropologie „Francisc I. Rainer”

1943: Se inaugurează la București, în parcul Cișmigiu, ansamblul de  busturi  ale unor mari scriitori –  Rondul Român.

Sunt amplasate busturile scriitorilor: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ion Creangă, Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Ștefan Augustin Iosif, Alexandru Odobescu, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Mihai Eminescu și Titu Maiorescu.

1944:  Se crează, pe baza unei platforme  comune, Blocul  Național Democrat (BNM) din România, alcătuit din partidele Comunist, Social-Democrat, Național-Țărănesc și Național-Liberal.

Platforma cuprindea următoarele obiective principale: încheierea fără întîrziere a armistițiului cu Națiunile Unite, ieșirea României din războiul purtat alaturi de Germania, eliberarea țării de sub ocupația germană, alăturarea ei Națiunilor Unite și restabilirea independenței și suveranității naționale, înlăturarea regimului de dictatură și înlocuirea lui cu un regim constituțional, democratic.

1954: S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunare la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferată și rutier) din Europa, construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări vecine.

Are o punte rutieră cu două benzi, una pentru traficul feroviar, precum și trotuare pentru pietoni. Secțiunea centrală, de 85 m lungime poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor mai mari. S-a construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări vecine.

 NOTĂ: Până la 14 iunie 2013 când a fost inaugurat podul Calafat-Vidin pe porţiunea de 470 kilometri din Dunăre care formează graniţa bulgaro-română a fost în funcţiune numai podul dintre Giurgiu şi Ruse.

1960: Se desfășoară la București între 20–22 iunie lucrările Congresului al III-lea al Partidului Muncitoresc Român (comunist).

Controversata viaţă secretă a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. Ce  taină ruşinoasă împărţea cu Ceauşescu

A consacrat controlul total al lui Gheorghiu Dej asupra partidului.

1962: A murit istoricul roman Victor Papacostea, specialist în istoria comparată a ţărilor balcanice, om politic și fost subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale; deținut politic la penitenciarul Sighet; (n.1900).

A fost fondator şi director al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice (1938-1947) şi al revistei „Balcanica” (1938-1945).

1966: S-a născut Marian Lupu, politician moldovean, fost  președinte interimar al R. Moldova și președinte al Parlamentului de la Chișinău.

1988: A murit Nicolae Lascu (numele la naştere: Laslo), filolog, istoric al literaturii antice şi traducător; ( n. 20 aprilie 1908).

În studiile sale a încercat să stabilească vechimea, amploarea şi intensitatea influenţelor clasiciste în operele scriitorilor români.

A urmărit, de asemenea, viaţa şi destinul literar al lui Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis.

NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 24 iunie 1988, istoric al literaturii antice.

1976: A murit generalul Dumitru Eremia, compozitor și dirijor, conducător de ansambluri corale și fanfare ale armatei (n. 1910). 

Dumitru Eremia | Discography | Discogs

1989: A murit la Livada Beiușului, Traian Dorz, poet creştin şi fost deţinut politic care a executat peste şaisprezece ani de închisoare in temnitele comuniste; n.25 decembrie 1914, Râturi/Livada Beiușului–Mizieș, Bihor.

A  fost urmaşul şi continuatorul lucrării duhovniceşti a părintelui Iosif Trifa de la Sibiu, iniţiatorul mişcării spirituale ortodoxe “Oastea Domnului”.

 1990: A avut loc şedinţa solemnă a învestirii noului preşedinte al României. Ion Iliescu a rostit jurământul de credinţă şi a anunţat că îl desemnează în funcţia de premier pe Petre Roman.

Șocant cum arată Ion Iliescu la 90 de ani. A ajuns aproape de nerecunoscut  - IMPACT

1991: S-a înfiinţat Partidul România Mare (PRM), condus de scriitorul şi politicianul Corneliu Vadim Tudor.

Familia și prietenii apropiați la slujba de patru ani de la moartea lui Corneliu  Vadim Tudor - Stiri pe surse - Cele mai noi stiri

  Partidul România Mare, s-a înființat prin Decizia civilă 14/20.VI.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti (TMB), reînscris la TMB conform Deciziei civile 64/27.VIII.1996; fondator – Corneliu Vadim Tudor (1949-2015).

În prezent, Partidul România Mare este condus de generalul (r) Emil Streinu, în urma Congresului al VI-lea, desfășurat în data de 31 octombrie 2015, în Capitală.

1992: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât, în sedinta din 20 iunie 1992, canonizarea în rândul sfinţilor a voievodului Constantin Brancoveanu si a copiilor săi, precum si a “binecredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant”, praznuit la 2 iulie.

1992 Canonizarea domnitorilor Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu

 Totodata, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât „ca de acum şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi, pentru a căror cinstire se instituie Duminica Sfinţilor Români, care va fi aşezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor”.

1994: La Strasbourg, România a ratificat Convenţia asupra Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a Consiliului Europei, împreună cu protocoalele adiţionale.

1995: A murit, la Paris, scriitorul Emil Cioran, eseist si filosof, unul dintre cei mai originali oameni de cultura contemporani; (n. 1911, la Răşinari, comitatul Sibiu, in Transilvania).


A inceput la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti unde a fost coleg cu Constantin Noica si Mircea Eliade şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu.

In 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages.

In 1938 a primit o bursă din partea statului francez şi s-a stabilit apoi la Paris, unde a continuat să scrie în limba franceză.

Imaginea articolului Emil Cioran, supranumit "filosoful disperării", ar fi împlinit vârsta de 100 de ani pe 8 aprilie

Prima sa carte intitulata Pe culmile disperării, apare în 1934 în Româniasi este distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români.

Succesiv i-au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937).

Cel de-al doilea volum, Schimbarea la faţă a României l-a autocenzurat în ediţia a doua, aparută la începutul anilor ’90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretenţioase şi stupide.”

 1997: Este inaugurat în fosta închisoare de la Sighetu Marmaţiei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei („Memorialului Sighet”).

Imagine similară

Memorialul e format dintr-un muzeu, situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmației și un Centru internațional de studii asupra comunismului cu sediul în București. A fost gândit și inițiat încă din 1992 de către președinta de la acea dată a Alianței Civice, Ana Blandiana, și realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan și o prestigioasă echipă de istorici, arhitecți, constructori și designeri.

1997 Memorialul Sighet

În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegații de experți au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport și a luat Memorialul sub egida sa. Memorialul a fost declarat „ansamblu de interes național”, printr-o lege specială din 12 iunie 1997.

În 1998 Consiliul Europei a așezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

1998 : S-a adoptat Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de învațămant acreditate în România și în Republica Moldova. A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 111/18 martie 1999.

2001: S-au deschis oficial lucrările la autostrada București – Constanța.

 

2012 : Fostul prim ministru al Guvernului Romaniei, Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de magistrații Curții Supreme în dosarul „Trofeul calității” .

În timp ce era așteptat de polițiști pentru a fi dus la închisoare, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă cu o arma de foc; tentativa sa de suicid s-a soldat cu mai multe plăgi în zona gâtului.

 2014: A decedat scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu.

A fost nepoată din partea mamei, din familia Brăescu, a celebrei performere naţionale şi internaţionale în paraşutism şi în aviaţie Smaranda Brăescu şi a pictorului Tache Brăescu. Tatăl Anei Maria Sireteanu a fost actorul de film şi teatru Dorin Sireteanu, foarte cunoscut în perioada interbelică pentru rolurile principale în primele filme româneşti, precum „Iancu Jianu” şi „Ciuleandra”.

Jurnalista Ana-Maria Sireteanu s-a stins din viaţă - Cultură - Radio  România Actualităţi Online

A fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002; (n. Bucureşti,  21 februarie 1945 ).

Activitatea sa a fost recompensată cu diploma de onoare din partea Societăţii Române de Radiodifuziune pentru întreaga activitate, Distincţia Culturală pentru ataşamentul faţă de opera Academiei Române (2001), Ordinul Ziariştilor clasa a I pentru merite deosebite în întreaga activitate publicistică, dar şi alte premii ale unor prestigioase instituţii din ţară şi din străinătate.

A fost preocupată de activitatea nonguvernamentală, fiind preşedintele Asociaţiei culturale ARCVIPP prin care a promovat memoria celebrei sale mătuşi Smaranda Brăescu.

Ana Maria Sireteau a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România – secţia poezie, a Asociaţiei Psihologilor din România, a Consiliului Naţional al Ziariştilor din România.

2015: A decedat  la Bucureşti, la vârsta de 93 de ani, fostul fotbalist şi antrenor român de fotbal, Angelo Niculescu; (n. 1 octombrie 1921, Craiova).

Fotbalul românesc este în doliu » A murit marele Angelo Niculescu!

A absolvit Institutul de Cultură Fizică (ICF) în 1952, iar ulterior a activat ca profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS). A fost şi preşedinte al Colegiului Central al Antrenorilor şi preşedinte de onoare al Şcolii Naţionale de Antrenori. A publicat două cărţi pe teme sportive: „Fotbal. Metode şi mijloace de antrenament” (1972), coautor Ion. V. Ionescu şi „Corabia cu 11 pasageri” (1974). Este membru de onoare al Federaţiei Române de Fotbal şi are titlul de „Antrenor emerit”.

A antrenat echipa naţională a României calificata la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970, din Mexic şi pe cea ajunsa în sferturile Campionatului European din Belgia 1972.

Pe parcursul perioadei cât a stat pe banca „tricolorilor”, între 1967 şi 1973, reprezentativa de fotbal a României a disputat 41 de partide internaţionale.

Angelo Niculescu este considerat de FIFA drept inventatorul stilului de joc „tiki-taka”, făcut celebru în ultimii ani de FC Barcelona.

 2018: A murit Sándor Kányádi, poet și traducător maghiar din Ardeal, membru fondator al bibliotecii virtuale gratuite a Academiei Literare Digitale Ungare;  (n. 1929).

Imagini pentru Sándor Kányádi,photos

După un an petrecut la Institutul de Artă Teatrală se înscrie la Universitatea Bolyai, unde în 1954 obține diploma de profesor de limbă și literatură maghiară.

Încă din anii studenției colaborează cu redacțiile clujene: la Irodalmi Almanach (1951–1953), la Dolgozó Nő (1953–1960),  apoi în redacția revistei pentru copii Napsugár, până la momentul pensionării (1990). După ce locuința sa clujeană a fost retrocedată, s-a mutat la Budapesta, însă revenea regulat în satul natal, la Băile Harghita, Selters. A murit la Budapesta, dar rămășițele pământești îi sunt depuse în cimitirul familiei din Porumbenii Mari.

E descoperit de Páskándi Géza, pe atunci redactor la revista de tineret Ifjúmunkás, după ce acesta remarca o poezie apărută la gazeta de perete a școlii. După acest start Kányádi va publica regulat în revistele literare. 

A avut parte de numeroase premii și distincții: premiul revistei Utunk în 1968, premiul Uniunii Scriitorilor din România – 1971, respectiv 1978, premiul Déry Tibor – 1986, premiul  Kossuth – 1993, premiul Herder – 1995,  premiul Moștenirii Maghiare – 1998, Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler – 2000, premiul Milenar Kölcsey Ferenc – 2001, premiul Patria mea – 2005, premiul Táncsics – 2008.  În afară de aceste premii în 2004 i se atribuie premiul Fundației Pentru Literatura Maghiară Transilvană, în același an e decorat cu Ordinul de Merit al Republicii Ungare cu Stea, iar în 2009 cu Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Ungare.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Sfantul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta praznuim Pogorarea Sfantului Duh pe 20 iunie. Ca vechime, Rusaliile coboara până în veacul apostolic.

In primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dubla sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealaltă.

Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor

Sfântul Mucenic Metodie a imbrațișat viata monahală încă din tinerețe. Pentru viața sa curată și bineplacută lui Dumnezeu a fost chemat la arhierie, fiind numit Arhiepiscop al cetății Patarelor din Licia.

A fost un adversar al ereziei lui Origen. Păgânii i-au tăiat capul cu sabia  şi sfântul s-a mutat la Domnul. Astfel, cel ce mai înainte slujea Mielului lui Dumnezeu s-a adus jertfă vie lui Dumnezeu.

S-a săvârșit mucenicește în cetatea Chalcis din Siria, pe vremea împăratului Aurelian.

Sfântul Mucenic Metodie a prorocit căderea Constantinopolului.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/20/o-istorie-a-zilei-de-20-iunie-video-4/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. agerpres.ro;
  11. Cinemagia.ro;
  12. CreștinOrtodox.ro.

20/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Relatări privitoare la problemelor ridicate de Tratatele de Pace de la Paris expuse în Buletinul de informaţii al biroului de presă al preşedinţiei Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria (1919-1920)

Fotografie a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, 1918-1919 – Muzeul  Virtual al Unirii

Foto: Membri ai Consiliului Dirigent – Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Alexandru Vaida Voevod, Ștefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad. Rândul de sus: (Ion Bordea), Iosif Jumanca, Romul Boilă, Ioan Suciu, Victor Bontescu, (Solomon Haliță), Aurel Lazăr, Emil Hațieganu, Ion Flueraș.

Ion Bordea și Solomon Haliță nu au făcut parte din Consiliul Dirigent

Câteva probleme ale Tratatelor de pace de la Paris reflectate în buletinul de informaţii al biroului de presă al preşedenţiei Consiliului Dirigent (1919-1920)

Se cunosc bine condiţiile politice, sociale şi economice, deosebit de dificile, de la sfârşitul primului război mondial în care s-a realizat Marea Unire.

Instalat la Sibiu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei se străduia din răsputeri să instaureze calmul şi ordinea în toate sectoarele vieţii publice.

Având în vedere că tocmai în acea perioadă se desfăşurau la Paris lucrările Conferinţei de pace (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920) pentru elaborarea tratatelor de pace dintre ţările învingătoare şi cele învinse, lucrări care aveau un interes vital pentru România, Consiliul Dirigent s-a străduit să editeze, prin biroul de presă al preşedintelui său, un buletin de informaţii confidenţial, nedestinat publicităţii, dar care era trimis şi prefecţilor de judeţe, în care au fost cuprinse informaţiile ce interesau ţara noastră, ţările vecine şi poziţia marilor puteri faţă de complicata problematică postbelică, scrie http://www.dacoromania-alba.ro/nr06/citeva.htm

Din păcate, seria acestui buletin ajunsă în arhiva cabinetului prefectului de Alba nu este completă. Ea începe cu Nr. 76 din 25 octombrie 1919 şi se sfârşeşte cu Nr. 59 din 6 aprilie 1920, fără ca seriile pe 1919 şi 1920 să aibă toate numerele.(1 Nr. 76/1919 a fost editat la Sibiu, celelalte, începând cu Nr. 61 din 13 decembrie 1919 apărând la Cluj, unde s-a mutat reşedinţa Consiliului Dirigent.

Până la 17 decembrie 1919 inclusiv, buletinul a fost scris de mână şi multiplicat, iar de la 18 decembrie 1919 în continuare a fost tipărit.           

  Fără pretenţia de a fi făcut un studiu exhaustiv asupra celor 64 de numere din buletin existente, am putut constata că s-au studiat şi s-au extras informaţii din cca 116 ziare şi reviste, provenind din 15 ţări (13 europene, SUA şi Argentina).

Ponderea cea mai mare o au publicaţiile din Franţa, Anglia, Germania, Elveţia, Italia, Austria, Cehoslovacia şi Ungaria.Cu regretul de a nu fi putut aborda în totalitate complexele informaţii din buletin, din motive de spaţiu şi timp ne vom rezuma la a semnala doar câteva dintre cele referitoare la tratatul de pace cu Ungaria, semnat, în cele din urmă, la Trianon, în 4 iunie 1920, cu precizarea că faţă de informaţiile din presă, subiective, exagerate uneori şi nu totdeauna din surse primare, este necesară o oarecare rezervă cu privire la veridicitatea lor.

Oricum, ele reflectă dificultatea problemelor ce trebuiau rezolvate la Paris, tensiunea permanentă în care s-a lucrat şi, surprinzător, poziţia deloc temătoare sau umilă a reprezentanţilor ţărilor învinse, foarte combativi, speculativi şi versaţi în a tergiversa lucrările. O altă caracteristică, care iese pregnant în evidenţă, este asemănarea izbitoare cu unele fenomene şi fapte ce se petrec astăzi în politica internaţională.

Astfel, în buletinul din 25 octombrie 1919, se relatează poziţia presei franceze faţă de nota pe care Consiliul Suprem (al celor 5) a trimis-o României, cu referire la problemele cu puncte de vedere divergente ce mai existau între acesta şi guvernul român.

În notă se cerea României să accepte “graniţa minorităţilor”, precum şi ancheta unei comisii speciale asupra rechiziţiilor de bunuri materiale efectuate de către armata română ce ocupa Ungaria. Făcându-se cunoscut faptul că puterile aliate refuză să trateze cu guvernul maghiar prezidat de Friedrich, se subliniază şi inconvenientele care rezultă pentru România din faptul că nu a semnat încă tratatul cu Austria.(2Pe această temă, corespondentul din România al ziarului elveţian “Le democrate”, apreciază că în timpul campaniei din Ungaria, românii nu puteau face altceva decât ceea ce au făcut şi anume, ei şi-au recuperat bunurile furate din teritoriul românesc.

“Dacă cineva trebuie să sufere consecinţele, afirmă corespondentul elveţian, acesta trebuie să fie culpabilul şi nu nevinovatul”.(3 Tot pe această linie, ziarul francez “La presse de Paris” arată că îndârjirea Consiliului Suprem asupra României revoltă întreaga opinie publică franceză, fiind apreciată contrară lealităţii, bunului simţ şi intereselor generale (europene). Popoarele aliate, inclusiv România, în timpul războiului au fost asigurate de fidelitate şi recunoştinţă veşnică.

Subliniind că România s-a pus stavilă extinderii bolşevismului înspre Apus, ziaristul pune întrebarea: “Vreţi să dărâmaţi singurul stat organizat care dăinuieşte în această zonă anarhică?”

În aceeaşi perioadă, vorbind în faţa Parlamentului, regele Italiei exprima sprijinul ţări sale faţă de ţările latine: “Pacea a arătat încă odată ce este comunitatea de rasă şi limbă în cultura mondială. Italia îşi consideră de datorinţă supremă de (a) apăra latinitatea, a cărei mamă era…”Evident, nu putea să nu apară în presă şi păreri fanteziste.

Astfel, în “Journal de Geneve”, din 19 noiembrie 1919, se afirma că Brătianu a urmărit, prin cucerirea Budapestei, se realizeze o uniune între România şi Ungaria, sub sceptrul regelui Ferdinand.(4 Pe aceeaşi linie, ziarul “Le Democrate”, face o paralelă între România şi Ungaria, considerând că ambele popoare au avut o dezvoltare istorică aproape identică (?). În ce privesc pagubele pe care cele două ţări şi le-au pricinuit reciproc în timpul războiului se aprecia că se pot rezolva, ca şi alte chestiuni de interese comune, prin bună înţelegere.(5Ziarul parisian “L’information” din 2 decembrie 1919, descriind situaţia din Ungaria în preajma dezbaterii tratatului de pace, remarcă confuzia generală, conştiinţa faptului că cedările teritoriale către România, Serbia şi Cehoslovacia, sunt inevitabile, dar şi spiritul unui puternic iredentism, reflectat în expresia la modă:

“Vom semna şi apoi vom vedea”. Din aceste motive, românii, primiţi la început ca salvatori (de bolşevism) au început să fie urâţi, fiind etichetaţi cu epitetele “ciuma română” sau “ciuma regalistă”.(6 În mai multe rânduri, presa internaţională (“Le Figaro”, “La Victoire”, “Le Gaulois”, “Neuer Wiener Journal”, “Echó de Paris” şi altele) a semnalat faptul că delegaţia ungară la Conferinţa de pace a fost formată din personalităţi ale vechiului regim, care erau de fapt “restauratori”, oameni care visau la refacerea şi menţinerea Ungariei istorice.

Aristocraţia maghiară, în frunte cu femeile, au făcut o asiduă propagandă ca Ungaria să redevină monarhie, ca astfel, datorită relaţiilor intermonarhice, să se menţină în vechile limite teritoriale.

În acest context, “La Victoire” propune: “Este timpul ca această comedie să se isprăvească odată şi ca trufia ungurească să fie redusă la proporţii mai modeste, adică la proporţiile teritoriului unguresc aşa de legitim redus.”(7“Le Figaro”, din 18 decembrie 1919, analizează cauzele pentru care delegaţia ungară nu răspundea apelurilor repetate ale Consiliului Suprem de a se prezenta la Paris pentru tratative, constatând că aceasta spera într-o ruptură dintre România şi Antantă, sau ca neînţelegerile dintre SUA şi celelalte puteri să se agraveze, sau în orice altă întâmplare care să o favorizeze.

De asemenea, ea imita delegaţia germană care întărzia să se supună pe deplin Consiliul Suprem. Ziarul îndeamnă la prudenţă, în condiţiile în care din Ungaria a izbucnit scânteia din 1914, iar la conducerea ţării a ajuns Horthy, care pozează ca dictator naţionalist.(8Sesizând pericolul unor acţiuni militare maghiare de recucerire a teritoriilor pierdute, ministrul cehoslovac Beneş, declara la Paris:

“Scopul lor este aşa de evident că nici nu-l ascund prin vorbe goale… Ungaria trebuie să fie chemată să semneze pacea fără discuţiuni, acceptând graniţele fixate de către Cehoslovacia, Iugoslavia şi România. Din partea noastră declarăm că, dacă Ungaria va face semne să-şi ridice capul pentru a ataca statul nostru, vom înainta cum au făcut românii şi (nu) ne vom lăsa reţinuţi de nimeni”.(9 De asemenea, “La Gaulois” din 29 ianuarie 1920, apreciază că revenirea la putere a oamenilor vechiului regim în Ungaria va coincide cu revenirea politicii de intrigi şi comploturi în Europa centrală şi cu încercări, inclusiv militare, de recucerire a teritoriilor pierdute.

Autorul articolului solicită din partea conducerii Franţei mai mult ajutor pentru România, singura ţară vecină Ungariei care o putea ţine la respect şi a-i dejuca comploturile.(10 La 15 ianuarie 1920, un ungur cu numele de Balogh, ajuns director al revistei “La Revue de l’Europe Orientale” din Roma, avea tupeul să propună României, care, păsămite, a luat dintrodată prea multe teritorii, să cedeze Ungariei Transilvania, în scopul de a-şi asigura sprijinul acesteia în menţinerea celorlalte teritorii jinduite de vecinii duşmănoşi. În ce ar fi constat acest sprijin nu se spune.

În schimb, tupeul continuă prin susţinerea faptului că transilvănenii nu sunt români decât prin limbă (ca şi cum aceasta nu ar însemna nimic n.a.), prin caracter şi suflet (!) ei fiind unguri.(11Comentând problemele tratatului de pace cu Ungaria, ziarul “Echó de Paris” din 17 ianuarie 1920 arată că aceasta, deşi încă nu l-a semnat, “a rămas complicele natural al oricărui plan de revanşă (ce) ar pleca de la Berlin, sau din altă parte”.

Remarcând că toate regimurile politice ce s-au perindat timp de un an la conducerea Ungariei, în ciuda deosebirilor lor ideologice, nu au urmărit altceva decât să ajungă la “vechile fruntarii ungureşti”, se arată cifric injusteţea acestor pretenţii, în condiţiile în care 10 milioane de unguri ţineau sub asuprire 11 milioane de oameni de alte naţionalităţi.(12Între timp, însă, românii îşi vedeau de treburile lor paşnice şi presa internaţională ilustrează acest lucru.

S-au făcut eforturi permanente pentru reabilitarea economiei, în condiţiile ruinei în care a lăsat-o războiul şi a faptului că tezaurul ţării s-a pierdut. S-au reluat relaţiile comerciale şi financiare cu Elveţia, cele diplomatice cu Sfântul Scaun Apostolic de la Roma, precum şi cele de reglementare a navigaţiei pe Dunăre.(13La 20 decembrie 1919, P. Favre, elveţian care a trăit mult timp în România, avea să declare ziarului “Tribune de Lausanne” că s-a minunat de ceea ce a văzut cu proprii lui ochi: organizare perfectă, muncă intensă, bogăţii enorme de petrol, fier şi cărbuni, precum şi o viguroasă reluare a vieţii economice.

Toate acestea au permis României să se prezinte cu mărfuri şi produse proprii la Târgul Internaţional de la Lyon, din 15 martie 1920. “Poporul român este încă sănătos moralmente… şi “refractar ideilor anarhice”, arăta la 6 ianuarie 1920 “Le Temps”. El este însă descurajat şi flămânzit şi aceasta ar  putea duce la dezordine. Situaţia economică a României ar fi putut să fie şi mai bună, dar Antanta nu i-a acordat nici ajutor financiar, nici ajutor tehnic, în special pentru refacerea urgentă a căilor de transport distruse de război. Intervievat de către un reporter al ziarului, Vaida Voevod a declarat:

… “România are nevoie de bani. Împrumutul intern nu este suficient. Un împrumut extern este neapărat necesar… Ne trebuie să cumpărăm multe instrumente agricole şi ne trebuie bani pentru a susţine armata noastră”.

Dar ceea ce a ridicat cel mai mult prestigiul politic al României, în acest răstimp relativ scurt, a fost acordarea unei largi autonomii minorităţilor naţionale, chiar şi celor care i-au fost duşmane, acestea fiind considerate nu ca atare, ci ca prietene. Aceasta este gestul uman, democratic care “a făcut, după părerea ziarului “Le Democrate” din 23 ianuarie 1920, ca unitatea naţională românească să se realizeze aşa de iute”.

În acest sens, în buletinul Nr. 47 din 17 martie 1920, chiar un ziar maghiar “Becsi Magyar Ujság”, avea să  răspândească ştirea că “în şedinţa constituantei (de la Bucureşti) baronul Fay a asigurat guvernul român despre loialitatea secuilor şi a rugat guvernul să îi ia sub scutul său”.(14Dar pe măsură ce timpul trecea, în prima jumătate a anului 1920, şi se apropia momentul hotărâtor în care tratatul de pace trebuia să fie semnat, partea maghiară îşi intensifică obstrucţiile şi amânările.

Astfel, în luna ianuarie 1920, în trenul ce-i ducea spre Paris, conţii Apponyi şi Bethlen, acordă un interviu unui ziarist de la “Neuer Wiener Journal”, în care combat principiile tratatului, considerând că în problemele de teritorii nu numai numărul populaţiei trebuie luat în considerare ci şi factorul cultural.

“La Figaro” din 18 ianuarie 1920, arată că delegaţia ungară a remis comisiei de pace 7 note, prin care s-au pus tot felul de condiţii, cum ar fi: retragerea trupelor române dincolo de linia de demarcaţie, restituirea vitelor, a cerealelor, şi a meterialului agricol furate, repatrierea prizonierilor unguri, situaţia din Transilvania şi altele, ca şi cum România ar fi fost ţara învinsă.În Ungaria sunt organizate adunări şi demonstraţii publice, iar conducătorii ei fac propagandă oficială şi publică în defavoarea semnării tratatului de pace.      

 Iată ce declara preşedintele Huszar corespondentului ziarului “Le Temps”: “Semnarea păcii cu Ungaria aduce o nouă boală a Europei, boala ungară. Ungaria în limitele fixate de Conferinţa de Pace nu poate subzista… Ungaria ar putea fi ţara care ar deveni dig contra bolşevismului (desigur, dacă ar fi rămas întreagă n.n.), apărând Occidentul.

Dacă la Paris se va paraliza Ungaria, Leninismul va avea porţile deschise pentru a pătrunde în Europa”.În acelaşi ton, presa din Ungaria făcea următoarele aprecieri:

“Nemzeti Ujsak”: “Pacea ne condamnă la prăbuşire… suntem victimele unei politici false, care calcă în picioare drepturile popoarelor, dreptatea şi sentimentele omeneşti pentru a garanta prin spadă pacea imperialistă”;

“Szozat”: “Pacea aceasta… este un act de violenţă a unei puteri care nu cunoaşte nici milă, nici menajări”, iar “Pesti Hirlap”: “Ungaria trebuie să facă apel la lumea întreagă contra consiliului celor cinci”.

Obstrucţii va înainta Conferinţei de pace şi delegaţia militară ungară, apreciind că reducerea armatei la 35.000 de militari nu ar fi ajuns nici măcar pentru menţinerea ordinii în interiorul ţării.Pe aceeaşi linie sunt înregistrate şi poziţiile lui Horthy, contelui Andrássy şi, din nou, Huszar, exprimate în diferite discursuri electorale. Astfel, acuzându-l pe Clemenceau de toate relele, Horthy spunea:

…”este imposibil ca un om să poată modifica ceea ce a fost creat şi stabilit de Dumnezeu”, iar contele Andrassy spera “că organizaţia milenară nu se va dizolva” iar ideile integrităţii economice şi culturale maghiare vor fi îmbrăţişate, prin recunoaşterea utilităţii lor, de către “înşişi inamicii noştri”.În sfârşit, ziarele maghiare vor face nişte previziuni, care se vor confirma în timp, până în zilele noastre.

Mai întâi “Világ”: “Dar tratatul trebuie modificat. Dacă nu-l vor modifica, se vor despărţi teritorii fără plebiscit care au fost unite o mie de ani” … şi …”nu va fi pace nicicând”.

Şi apoi “Pesti Hirlap”: “Guvernul a ordonat doliul naţional. Nu înţelegem intenţiunea guvernului. Nici un fiu al vechii Ungarii nu va semna această pace. Pentru ce, deci, steaguri de doliu? Ar fi mai bine de-a arbora tricolorul unguresc pentru a saluta noua speranţă. Nu este nevoie de doliu. Voim să trăim şi vom trăi”.(15În cazul României  politica de forţă nu era însă indicată. O demonstra elocvent schimbul de prizonieri efectuat de către o comisie la Cluj.

După ziarul “Le Temps” din 3 februarie 1920, au fost schimbaţi 72.000 prizonieri unguri cu 600 de prizonieri români, fără a mai fi socotiţi şi prizonierii unguri rămaşi încă în spitalele din Transilvania, fiind bolnavi.

Toţi aceştia, se preciza în ziar au fost prinşi în timpul “ofensivei bolşevice ungare şi a contraofensivei române”.

Desigur, nu toate teritoriile româneşi au putut fi recuperate cu prilejul tratatelor de pace de la Paris din anii 1919-1920, cu toate strădaniile diplomaţiilor şi conducătoriilor noştrii. S-a luat atunci destule hotărâri “convenţionale”, cu referire la graniţele spre Ungaria, Iugoslavia şi altele.

De altfel, după cum arată “Le Matin” din 1 ianuarie 1920, într-un discurs pe care-l ţine în faţa Parlamentului, Iuliu Maniu arăta că: “tratatul de pace cu Austria şi tratatul care se prepară cu Ungaria nu sunt în raport nici cu enormele sacrificii, nici cu aspiraţiile naţionale ale României”.(16Pentru a-i consola pe români pentru toate aceste amărăciuni şi deziluzii, ziaristul francez Rene Moulen va scrie în “La Revue Hebdomadaire”, spre sfârşitul lunii martie 1920: … “nu credeţi că aveţi (ceva) mai bun de făcut decât să întârziaţi în jurul unor regrete tardive”, că toate sunt “prea mici faţă de Marea Românie reconstituită?…

Temeţi-vă de amiralul Horthy şi de maghiarul trădător (din ţara n.n.), dar gândiţi-vă şi la splendidul viitor care se deschide înaintea voastră… Nu mai sunteţi un popor mic cu un trecut mare. Sunteţi un popor tare cu un viitor mare.”(17Prof. Ioan Pleşa).

Note

1. Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale, fond Prefectura judeţului Alba, Cabinetul prefectului, dosarele Nr. 2/1919 şi 1/1920;2. Ibidem, dos. 2/1919, filele 2, 3;3. Ibidem, fila 6;4. Ibidem, filele 7-9;5. Ibidem, fila 13;6. Ibidem, filele 13, 15;7. Ibidem, filele 12, 23, dos. 1/1920, filele 14-15, 35, 41;8. Ibidem, dos. 2/1919, fila 23;9. Ibidem, dos. 1/1920, fila 1;10. Ibidem, fila 14;11. Ibidem, fila 23;12. Ibidem, fila 41;13. Ibidem, dos. 2/1919, filele 10, 18;14. Ibidem, dos. 1/1920, filele 3-4, 14, 29, 49, 82, 88;15. Ibidem, filele 37, 45, 47-48, 52, 79-80;16. Ibidem, filele 20, 57;17. Ibidem, filele 101-102.

20/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

Un glas românesc în Parlamentul din Budapesta – Ştefan Cicio Pop

Ștefan Cicio Pop | Romania 100 – Marea Unire

Un glas românesc în Parlamentul din Pesta

de N. Iorga    

O telegramă ni anunţă că în Parlamentul ungar d. Ştefan Cicio Pop şi-a ridicat din nou glasul, ca şi acum câteva luni, pentru a spune, tot aşa de răspicat ca şi atunci, două lucruri, care nu se pot tăgădui.

Întăiu că jertfele făcute de Românii din Ungaria în războiul de faţă sînt dintre cele mai grele, – fără să poată adăugi că ei nu erau datori să le facă deloc, după câtă apăsare şi batjocură au îndurat, ci ar fi putu urmà exemplul de împotrivire, de revoltă, de trecere la inamic în massă pe care l-au dat Cehii, cari nici pe departe n’au băut aşa de adânc păharul amărăciunilor.

Şi, al doilea, că măcar acum, după aceste suferinţi ale războiului adăugite la răbdările păcii, se cuvine să înceteze un regim sălbatec, ale cărui amănunte se vor fi arătat de deputatul român.   

  Acum câteva luni, aceiaşi expunere a fost ascultată cu linişte şi bună cuvinţă, căi colegii unguri ai d-lui Şt. C. Pop aveau de luptă cu Sîrbii, cărora li aruncau în cap învinuirlie de de trădare. Data aceasta, obişnuita intoleranţă sălbatecă s’a aruncat asupra “Valahului”. 

    Cine ar crede însă că furiile ungureşti n’au şi ele şi ceva concertat, calculat, teatral, s’ar înşela.  

   Ce va fi umblând prin capele ungureşti, prin pătratele căpăţini hunice, nu putem şti, dar ceva umblă pe acolo fără îndoială. Vor fi crezând dobitoacele lui Dumnezeu că sa sfârşit cu noi, că graniţa răsăriteană nu poate să îi rezerve nicio surprindere, că de-acuma înainte sîntem prada lor sigură pe care nimic nu li o poate smulge din ghiare? Cine poate sonda tainele unor minţi anormale, care sînt altfel în toată întregimea unui popor şi din generaţie în generaţie?    

Şi iată-l deci că între vedenii şi fantesii sîngeroase el taie, pe de o parte, ca zăludul din “Peater Lloyd”, o nouă rană de hotar în trupul nostru naţional de la Severin la Cîmpina, iar pe de alta, în credinţa ce s’a sfîrşit, după spîrcuirea noastră şi cu fraţii noştri din Ardeal, ei se aruncă, haită disciplinată la sfăşiat, asupra omului liniştit şi cumpătat care îi pune în faţă socotesia jertfei nemăsurate ce a făcut un neam rob pentru cei mai crunţi stăpâni şi scoate încheiarea neapărată, că măcar atîta s’o răsplătească: ridicarea biciului de pe spinarea celor fără apărare cari au rămas acasă.  

   Numai cît nu nebunia schimbă împrejurările, ci împrejurările ori cuminţesc pe nebuni, – ori îi distrug.

20/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: