CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 15 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 15 iunie în istoria noastră

1340: Prima mențiune documentară a localiății Târgul Siret, unul dintre primele centre urbane medievale din Moldova.

În urma cercetărilor arheologice efectuate în zona localității Siret, s-au descoperit dovezi de locuire permanentă începând din neolitic. În 1326 a fost menționată existența la Siret a unei mănăstiri franciscane cu hramul Trupul Domnului, în care sunt înmormântați doi călugări franciscani polonezi uciși de lituanieni. În 1334, într-o corespondență a călugărilor franciscani este amintită o mănăstire a acestora situată în orașul Siret, Civitas Sereth.

Prima atestare documentară apare în 1339, în portulanul lui Angelio Dulcert. Conform altor surse istorice 15 iunie 1340 este data primei atestări documentare a Siretului.

Într-o scrisoare a călugărilor dominicani către papă din 1340 este descris orașul Siret ca fiind capitala unui mic ducat numit Valachia. Acest document dovedește faptul că orașul Siret a fost capitala principilor locali încă dinainte de înființarea statului medieval Moldova și în același timp justifică alegerea primilor principi ai Moldovei de a-și stabili tot aici capitala.

De asemenea, se poate spune că Siretul este primul centru urban medieval din Moldova. Alături de Baia, este unul din cele mai vechi orașe; s-a dezvoltat de timpuriu ca centru economic și comercial pe culoarul Siretului, pe drumul comercial care unea orașele dunărene de Lvov, în Polonia.

1685: Principele Constantin Cantemir a urcat pe tronul Moldovei

Constantin Cantemir (8 noiembrie 1612, Silișteni – 16 martie 1693) a fost un boier a cărui carieră militară i-a adus recunoașterea și respectul dușmanilor, boierilor locali, dar și al suzeranului. A deținut mai multe dregătorii: vornic de Bârlad, armaș, serdar și mare clucer, strîngând o avere considerabilă.

Bildnis des Constantin Cantemir | Europeana

Cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești și al boierilor refugiați, majoritatea din Țara de Jos, a ajuns pe tron la vârsta de 73 de ani (15/24 iunie1685–16/25 martie 1693).

Și au socotit cu toții pre Constantin Cantemir clucerul, fiind om bătrân, ca de șaptedzăci de ani și om prost, mai de gios, că nice carte nu știe, socotind boierii că l-ar purta precum le va fi voia lor. Și de va fi rău, încă nu va trăi mult, că era bătrân” (B. Murgescu, O domnie la cumpăna veacurilor: Constantin Cantemir).

. Ca domn și-a luat numele de Constantin vodă. A fost tatăl lui Antioh și al lui Dimitrie Cantemir. A participat la luptele dintre polonezi, austrieci și turci, ducând o politică oportunistă. Era de partea turcilor, dar le comunica regelui polonez Jan Sobieski și austriecilor, planurile acestora. A deținut tronul până la moarte.

1839: S-a născut la Fălticeni, publicista, poeta si traducătoarea Sofia Cocea (Coce), prima femeie gazetar din România; (m. 1861, Vaslui).

  In articolele publicate în principalele gazete din Iași și chiar București, Sofia Cocea s-a încadrat printre publiciștii și scriitorii care au luptat pentru a pregăti atmosfera favorabilă Unirii.

In 1859, ea s-a căsătorit cu profesorul V. Chrisoscoleu.

A publicat in cele mai importante reviste pro-unire ale timpului, inclusiv Tribuna românǎ, Reforma, Gazeta Poporului, Zimbrul, Foiletonul Zimbrului, Dacia și Românul, precum și în Steaua Dunării și Gazeta de Moldova.

Printre subiectele acoperite au fost ea statutul țărănimii economică și socială, drepturile femeilor, cultură și educație publică și politică externă.

 De la Sofia Cocea ne-a rămas  una dintre cele mai emoționante relatări a “ serbării Unirii la Fălticeni”, într-un articol publicat în Steaua Dunării, principalul organ unionist.

Scrierile acestei personalități feminine  au fost adunate într-un volum apărut în 1862 la București, intitulat Operile doamnei Chrisoscoleu născută Coce precedate de viața autoarei, publicat de Iulia Aricescu.

1841: S-a născut in localitatea Cerneți din jud. Mehedinti, naturalistul român Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907; (m.2 octombrie 1910, București).

 Adunând cu sprijinul studentilor sai, plante din toate zonele tarii, a alcatuit cel mai complet ierbar de la noi — „Ierbarul florei Romaniei”, iar ulterior relatiile cu botanistii de peste hotare i-au prilejuit alcatuirea unui „Ierbar european”. 

 In anul 1898 a aparut lucrarea sa  cea mai importanta: „Conspectul Florei Romaniei”. Plantele sunt aici clasificate riguros si extrem de judicios, iar alaturi de denumirea lor stiintifica figureaza si cea populara.

A fost membru fondator al Societatii Stiintelor Medicale din Bucuresti, de asemenea membru al Societatii Naturalistilor din Moscova si al Societatii de Botanica din Franta, fiind considerat un intemeietor al botanicii medicale din Romania.

  1848, 15/27: Locuitorii Bucureştiului (circa 30.000 de oameni), adunaţi pe Câmpia Filaret (numită de atunci „Câmpia Libertăţii”), depun jurământul asupra programului Revoluţiei şi aclamă Guvernul provizoriu constituit cu o zi înainte.

 A fost sfinţit drapelul naţional tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie de către Guvernul revoluţionar de la Bucureşti; drapelul avea culorile albastru, galben, roşu şi avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăţie”.

În aceeași zi, a avut loc o întrunire la Istanbul între reprezentanții Rusiei si Turciei. Rușii, care urmăreau cucerirea strâmtorilor Bosfor și Dardanele și extinderea imperiului țarist în Balcani, au găsit în revoluțiile române un bun prilej de reîncepere a ostilităților, declarând că nu vor tolera un focar revoluționar la granița imperiului lor.

 1848: Se desfășoară a doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat, in timpul careia s-a hotărât: înfiinţarea unei armate populare române şi numirea lui Eftimie Murgu căpitan al acesteia, introducerea limbii române in administratie, recunoaşterea naţionalităţii române,  înlăturarea ierarhiei sârbeşti din Biserica ortodoxa română etc.

 1864: În legătură cu decretarea în Moldova, de către guvernul lui Alexandru Ioan Cuza, a secularizării averilor mănăstirești, țarul Alexandru II aprobă propunerea Consiliului de Miniștri de a încredința administrației Basarabiei vânzarea la licitație a tuturor moșiilor aflate în Basarabia, care aparțineau mănăstirilor romanesti din dreapta Prutului.

1874 . În România a fost promulgată prima lege vamală sistematizată și modernă.

Elaborarea proiectului acestei legi a durat aproape opt ani și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1875.

1875: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea de Geografie din România.

Prin Înaltul Decret nr. 1120 din 15/27 iunie 1875 a fost înființată, prin îndemnul și aprobarea domnitorului Carol I, ”Societatea Geografică Română”, cu scopul de a reuni cercetătorii și specialiștii români din domeniul geografiei, după modelul societăților științifice occidentale.

1875 Societatea de Geografie

Potrivit procesului — verbal al ședinței solemne de inaugurare din 15/27 iunie 1875, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 132 din 19 iunie/1 iulie 1875, primul pas în constituirea formală a Societății a fost făcut prin rostirea de către domnitorul Carol I a următoarelor cuvinte:

”Salutând societatea geografică Română, a cărei înființare îndeplinește una din vechile mele dorințe, bucuria Mea este cu atăt mai mare, cu căt sunt încredințat că lucrările ei vor fi de un folos nemărginit pentru viitorul țărei, a cărei dezvoltare economică și politică o urmărește Europa cu un interes crescând.”

Împreună cu Societatea Academică Română, fondată în 1866, societatea nou-înființată a contribuit la punerea bazelor instituționale ale cercetării și învățământului geografic din România.

A fost una dintre primele societăți care au urmărit dezvoltarea turismului în zonele montane se numără și Societatea Română de Geografie, prin numeroase excursii geografice sau de plăcere.

Intre membrii fondatori au fost  Ioan Cantacuzino, Emanoil Bacaloglu, Gheorghe Lahovari, Petre S. Aurelian, Alexandru Odobescu, V. A. Urechia ş. a.

Societatea a editat, între anii 1898 şi 1901, „Marele dicţionar geografic al României”

În anul 1897, prin Legea sancționată de Decretul Regal nr. 588 din 20 februarie 1897, a fost recunoscută ca persoană morală și juridică și instituție de utilitate publică, fiind înscrisă la Tribunalul Ilfov, în 1924, conform Legii persoanelor juridice nr. 21 (Dosar nr. 2474/1925).

Întreruptă în anul 1943, activitatea Societății este reluată în anul 1949, când din dispoziția Ministerului Învățământului se organizează Societatea de Științe Naturale și Geografie, care durează până în anul 1968. Prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 101 din 23 februarie 1968, societatea mai sus enunțată este scindată, luând ființă Societatea de Științe Geografice.

1886: S-a născut la Chișinău antropologul Alexandru Nicolae Donici, etnograf, scriitor și publicist român basarabean stabilit în Elveția; n.13 mai 1936, Geneva.

A absolvit liceul în 1905 și a emigrat în Franța, fiind urmărit pentru viziunile sale politice de către autoritățile monarhiei rusești. A urmat studii universitare la Paris și Geneva, obținând cu brio licența în Științe Naturale. 

Un cronicar al vieții preistorice | Istorie

În 1918 s-a stabilit definitiv la Geneva. Ilustrul profesor Eugène Pittard, fondatorul Muzeului de Etnografie din Geneva, a Institutului Suedez de Antropologie și a revistei Les Archives suisses d’anthropologie générale l-a angajat pentru „muncă benevolă” în laboratorul său de antropologie.

Este autorul a peste 50 de lucrări științifice, care se păstrează la Geneva, dintre care: Crania Scythica: Contribution à l’étude anthropologique du crâne scythe et essai relatif à l’origine géographique des scythesÎn negura vremurilor, Omuldiluvial în EuropaContribution a l’étude anthropologiques de roumains. Les mésures et les indices du crâne humain en Bessarabie.

1889: S-a stins din viata genialul poet român MIHAI EMINESCU.

Luceafărul literaturii române, Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850.  

A dus o activitate literară fară egal şi a lăsat în patrimoniul literaturii române o comoară inedită, opera sa fiind cunoscuta fiecăruia dintre noi.

A fost activ în societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la „Timpul”.

A fost ales  membru post-mortem al Academiei Române in 1948.

A debutat la vârsta de 16 ani cu poezia „De-aş avea” în revista „Familia”.

Moartea sa a venit prea devreme, la varsta de numai 39 ani.

În jurul mortii lui Eminescu s-au scris multe dar s-au speculat şi mai multe. Biografii eminescieni au omis sau considerat fanteziste unele dintre relatarile legate de dispariţia fizică a marelui poet.

Cunoscutul eminescolog prof. Nae Georgescu vorbeste în “Dosarul morţii lui Eminescu” despre existenţa unui martor ocular, care, la mulți ani de la moartea poetului, a povestit ca i-a stat alături în ultimele sale clipe de viaţă.

Acest martor era Dumitru Cosmănescu, “nea Dumitrache“, intr-o vreme fost coafor al Regelui. Omul îşi avea prăvălie sub vechiul Jockey-Club, şi “îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni.

A fost lângă Eminescu în momentul în care poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap, pe la spate, lovitură de la care i s-a tras sfîrşitul. Marturiile lui au fost consemnate în ziarul Universul, din 28 iunie 1926.

Când s-a întîmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o camera a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros“, a susţinut frizerul.

Soarta a făcut ca frizerul Dumitrache sa fie în ziua aceea, în ora aceea, chiar în minutul acela alături de Mihai Eminescu. “Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiază“, a povestit nea Dumitrache.

Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbam şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române!” Eu, care ştiam ca nu e bine sa-i fac împotrivă, am ieşit cu el în grădina, unde se vede ca-l trăgea soarta. Şi a început să cânte Desteaptă-te, Române, şi eu după el. Cînta frumos, avea voce“, povestea Dumitru Cosmănescu.

                                    

                                            Teiul lui Eminescu de la Iaşi

Cum mergeam amandoi, unul langa altul, si-a continuat omul, povestea, ” vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mînă. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărîmat şi cu sîngele siruindu-i pe haine, spunîndu-mi: “Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc. Ăsta m-a omorît!”

L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea.

I-am potrivit capul pe perna şi, cînd am tras mîna, îmi era plina de sînge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic. Dar după o jumatate de oră, bietul Eminescu murise !“, a marturisit Dumitru Cosmescu.

Această variantă a morţii dramatice a lui Mihai Eminescu nu apare în nici una dintre biografiile cunoscute ale poetului scrise de G. Calinescuă, George Munteanu, Muraraşu sau Petru Vintilă.

Iata cum prezinta G.Calinescu incidentul, în 1932, în prima editie a “Vietii lui Mihai Eminescu“: “..Petre Poenaru, care, jucînduse ca din întîmplare cu praştia, îl izbi în frunte (pe M. Eminescu, n.n) cu o pietricică. Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma asa-zisului atentat, care îi pricinuise o simplă zgîrietură“.

Ultima poezie Aceste versuri au fost găsite după moartea lui Eminescu într-un carnețel aparținând poetului.

1898: S-a născut Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu), romancier, dramaturg, poet şi eseist, care-şi datorează consacrarea ca scriitor îndeosebi romanului “Sfârşit de veac în Bucureşti”; (m. 2 februarie 1964).

Imagini pentru Ion Marin Sadoveanu photos

A debutat cu un poem în Revista celor șase (1912); debutul în volum s-a produs în 1926 cu Dramă și teatru. După cîteva încercări în genul dramatic: Metamorfoze (dramă în versuri), Anno domini și Molima, considerate de autor drept experiențe de debutant, scriitorul a abordat romanul. A profesat cu competență cronica dramatică și a publicat studii despre teatru: De la mimus la barocDrama și teatrul religios în Evul mediu. A tradus din Heinrich von Kleist, Stendhal, Shakespeare, Ibsen, Goethe, Heine etc. A publicat un volum de poezii Cântece de rob, a mai publicat povestiri, eseuri, memorialistică, note de călătorie, o povestire science-fiction: Akho și Tao. S-a distins și ca un excelent conferențiar. Alte scrieri: Sfîrșit de veac în BucureștiIon Sîntu.

  A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris.

Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor.

Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958.

  NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca zi a naşterii sale data de 27 iunie 1893.

 1907: S-au deschis lucrările celei de-a doua Conferinţe a Păcii, la care au participat reprezentanţii a 44 de state din Europa, Asia, dar fiind amânată datorită războiului dintre Rusia și Japonia, s-a ținut între 15 iunie–18 octombrie 1907.

A fost încheiată o nouă Convenţie privind reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale, document semnat şi de România.

A avut rolul de a extinde deciziile primei conferințe, cu modificări și adăugiri, cu îndreptarea eforturilor în principal asupra războiului maritim. Britanicii au încercat să asigure limitarea armamentului, dar au întâmpinat rezistență din partea altor puteri conduse de Germania, care se temea că Marea Britanie încearcă să împiedice creșterea flotei germane.

 1909: S-a născut la Cobadin, Constanța, Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător, membru corespondent al Academiei Române din 1974 ; (m. 24 iunie 1987, București).

1909-1987 Virgil Teodorescu

A făcut parte din grupul suprarealiştilor români, alături de Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun.

A scris poezii în română și franceză, precum și într-un limbaj poetic inventat de el, numit „leopardă”. A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România (1974–1978). Opere: Poem în leopardăBlănurile oceanelorScriu negru pe albRepaosul vocaleiArmonia contrariilorCît vezi cu ochii. În paralel cu opera sa, a tradus din numeroși autori precum Guillaume Apollinaire sau George Gordon Byron.

1911: S-a născut  la vaslui  actrița română de teatru și film Eliza Petrăchescu; (d. 1977).

A absolvit Conservatorul de Arta Dramatica din Iasi, unde a fost eleva preferata a actritei Agathei Barsescu. Din 1929 pana in 1941 a jucat în peste 40 de roluri pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri din Iași.

In 1941, recomandată lui Liviu Rebreanu de regizorul Ion Sava, a ajuns de la Iasi la Teatrul National I.L. Caragiale din București, unde  si s-a afirmat ca tragediana.

Pe marele ecran a debutat în 1946, în „Pădurea spânzuraților” și a jucat in ultimul film in anul 1976, când a apărut în rolul Profira din „Tănase Scatiu”.

A murit în timpul cutremurului din 1977, în București.

1914 : S-a născut la Râmnicu Sărat , caricaturistul Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română; d. 12 mai, 1999, Manhattan, New York, SUA.

1914-1999 Saul Steinberg

A studiat filosofia la Universitatea București, după care s-a înscris la Politehnica din Milano, unde a studiat arhitectura, absolvind în 1940. În timpul șederii la Milano a contribuit în mod activ la publicația satirică Bertoldo. După terminarea studiilor și în împrejurările create de introducerea legilor anti-semite în Italia de către guvernul fascist, Steinberg a părăsit țara.

A petrecut un an în Republica Dominicană în așteptarea obținerii vizei americane, perioadă în care a contribuit cu desene la numeroase publicații străine. În 1942, revista The New Yorker i-a sponsorizat intrarea în Statele Unite, începând astfel o legătură fructuoasă dintre Steinberg și această publicație. Pentru restul vieții sale, Steinberg a contribuit cu aproape 90 desene de copertă și peste 1200 de alte desene pentru The New Yorker. În perioada celui de al doilea război mondial, Steinberg a lucrat pentru serviciile de informații militare, fiind staționat în China, Africa de Nord și Italia.

La sfârșitul războiului a reînceput să lucreze pentru diverse reviste periodice americane, stilul său îmbinând o cunoaștere enciclopedică a artei europene cu stilul american popular de ilustrații, formând astfel un nou stil ilustrativ urban. Cea mai cunoscută operă a sa a fost coperta revistei The New YorkerView of the World from 9th Avenue (29 martie 1976), o schiță a lumii ce face referință la geografia mentală a lumii văzută de locuitorii din Manhattan. Cunoscut mai ales datorită operelor sale cu caracter comercial, Steinberg, unul dintre cei mai iubiți artiști ai Americii, și-a expus opera în numeroase muzee și galerii de artă.

1926: S-a născut regizorul român de film Savel Stiopul; (d. la 28 septembrie, 2007).

 

Vocaţie pentru artă, vocaţie pentru viaţă

Cunoscut pentru filmele „Anotimpuri” (1963) şi „Falansterul” (1979), ambele selecţionate la Cannes, dar şi pentru o serie de pelicule poliţiste, a incetat din viaţă   la vărsta de 81 de ani, şi a fost inmormăntat in Cimitirul Armenesc din Capitală.

Regizor de film şi teatru, scenarist, publicist, actor şi profesor, cunoscutul regizor a murit din cauza unei comoţii cerebrale. Savel Stiopul s-a născut la data de 15 mai 1926 la Cluj, dar a copilărit la Focşani şi a terminat cu brio cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Prin opera sa s-a detaşat mult de ceilalţi cineaşti romăni, realizănd multe filme de scurtmetraj, filme de ficţiune, regie de teatru şi televiziune. A fost şi profesor de regie şi de istoria filmului, dar şi autor de eseuri despre film.

1929: A încetat din viaţă la Bucuresti,  matematicianul Traian Lalescu, savant cu reputate contribuţii în domeniile matematicii pure şi aplicate, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.

 

Născut in data de 12 iulie 1882 (S.N. 24 iulie), la București, Traian Lalescu lăsat numeroase studii în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.

1930: S-a născut la Petroșani regizorul de teatru Lucian Giurchescu, stabilit la Copenhaga din 1979. A continuat  între montările din această ţară şi din alte ţări vest-europene, sa  revină şi să  lucreze şi în România.

1930 Lucian Giurchescu

A absolvit Regie teatru la Institutul de Teatru din Bucuresti în 1953. A fost director al Teatrului de Comedie in perioada 1969–1979. Stabilit în Danemarca în 1979, dar, între montările din această țară și din alte țări vest-europene, a revenit și a lucrat și în România după 1989.

A revenit la conducerea Teatrului de Comedie între 1990–1994.

A regizat în țară la Teatrul de Comedie, Teatrul Național București, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Giulești, Teatrul „Nottara”, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, Teatrul Național Cluj și în străinătate la Teatrul Regal Copenhaga, Århus Teater Copenhaga, Teatrul Satiric Sofia, Malmö StadsteaterDrama Teater Göteborg, Teatrul Național al Tineretului Tel Aviv, Teatrul Municipal Haifa, Theater der Stadt Bonn, Theater der Freundschaft Berlin, Teatrul Național Finlandez Helsinki, Théâtre du Bois de Coulonge Québec, etc. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer (2006).

1934: S-a născut omul de cultură  Matei Călinescu, critic şi istoric literar, comparatist, poet şi prozator român (d. 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana, SUA).

 Plecat din țară anul 1973, cu o bursă Fulbright, a decis să rămână în SUA. 

 A fost profesor de literatură comparată la Indiana University din Bloomington.

Fiind declarat profesor emerit al acestei universități, unde a condus și un centru de Studii Românești, singurul din Statele Unite și unde a primit foarte mulți doctoranzi din țara natală, care au devenit ulterior profesori la mai multe catedre de Literatură Comparată din Statele Unite ale Americii.

Din 1979 a devenit profesor de literatură comparată la Indiana University din Bloomington, Indiana, declarat profesor emerit al acestei universități. A publicat numeroase eseuri și studii de literatură comparată, în reviste ca Partisan ReviewWorld LiteratureTodaySalmagundiThe Journal of ReligionThe Denver QuarterlySoutheastern EuropeHistory of European IdeasCadmosComparative Literature StudiesEast European Politics and Societies. Din 2003 a revenit definitiv în România. A revenit în publicistica românească în reviste ca 22ApostrofRomânia literarăSteaua. În anul 2003 a publicat la editura Polirom o carte absolut cutremurătoare, intitulată Portretul lui M, un portret biografic al fiului său, Matthew, scris la 40 de zile de la moartea lui, la vîrsta de 25 de ani, fiul său fiind suferind de autism si epilepsie.

A publicat critică și teorie literară: Titanul și geniul în poezia lui EminescuEseuri criticeClasicismul europeanConceptul modern de poezie: de la romantism la avangardă, volume de versuri: SemnUmbre de apăFragmentariumTu: elegii și invenții, și altele: Viața și opiniile lui Zacharias LichterFaces of Modernity: Avant-GardeDecadenceKitschDespre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecțiiUn fel de jurnalMateiu I.Caragiale: recitiri.

1938: Prima emisiune „Ora românească pentru străinătate”, difuzată de Radiodifuziunea Română, a fost dedicată ascultătorilor din Anglia.

1939: A murit Nicolae M. Condiescu, general (profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război); a fost ministru al armatei în perioada 1930-1931; adjutant regal al prințului Carol al II-lea;  scriitor;președinte al Societății Scriitorilor Români;  membru de onoare al Academiei Române din 1938; (n. 1880).

Generalul Condiescu, protectorul scriitorimii

A fost Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din 1935, până la finalul vieţii.

1940: A murit  la Chișinău, sculptorul Alexandru Plămădeală,  considerat cel mai important sculptor român basarabean din prima jumătate a sec. XX; (n.9 octombrie 1888, Buiucani, Chisinau).

A urmat cursurile  Școalii superioare de pictură, sculptură și arhitectură din Moscova, în atelierul sculptorului rus Volnuhin. În anii 1916-1918 a lucrat la monetăria din Petrograd. După 1918 se întoarce la Chișinău, unde, în anul 1929, este numit în funcția de director al Școlii de desen, transformată ulterior în Școală de arte plastice, pe care o conduce timp de 11 ani.

Capodopera lui Alexandru Plămădeală o constituie „Monumentul lui Ștefan cel Mare” din Grădina Publică cu același nume din Chișinău (1927). Tot lui îi aparțin și bustul funerar al poetului Alexei Mateevici de la Cimitirul Ortodox Central din Chișinău, precum si o serie de portrete si busturi  ale unor  oameni de creație și  intelectualil de marca:  bustul lui Alexandru Donici, portretul lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, portretul Valentinei Tufescu, portretul soției, autoportretul cu soția – Olga Plămădeală, portretul pictorului I. Teodorescu-Sion, portretul poetului Ion Minulescu etc.

1941: S-a naăcut la Sulina, într-o familie de ardeleni refugiați, după diktatul de la Viena, scriitorul și criticul literar stabilit Dan Culcer,  stabilit în Franţa

A urmat studii universitare de limbă si literatură română la Cluj-Napoca. Este fondator al revistei ”Vatra” din Târgu-Mureș (în mai 1971). Această perioadă se reflectă în dosarul de urmărire informativă deschis pe numele ”Dinu”, conform  arhivelor Centrului național pentru studierea arhivelor Securității CNSAS. 

Emigrează și beneficiază de statutul de refugiat politic în Franța, din octombrie 1987 până în 1992, cand obține cetățenia franceză.

Dupa citeva stagii de formare în domeniul utilizării ordinatoarelor în presă, devine el însuși formator și lucreaza la Paris intermitent pentru CFPJ -Centre de formation et perfectionnement des journalistes, in calitate de conferențiar-ziarist.

Experiențe neconcludente și scurte în cîteva redacții pariziene ca secretar de redacție („Alternances”, revista editata de fiica publicitarului Marcel Bleustein (Blanchet) – agentia Publicis- pentru comunitate ; „Argus”, o revista lunara de asigurari ; „Africa International”).

Face o cariera de grafician pe ordinator și de ziarist, secretar de redacție, în presa sindicală franceză, fiind șef de serviciu Editură la Confédération française démocratique du travail (CFDT-Santé), începind cu 1993. Face ziaristică ocazională și prost retribuită la posturile de radio franceze ( Radio France International – RFI, serviciul român) si engleze (BBC, serviciul român), sau neretribuită – la Radio Solidarnosc (un post parizian al rezistentei anticomuniste poloneze, al cărui studio era în Montmartre, unde se întilnește cu exilații mai vechi Dinu Zamfirescu, Antonia Constantinescu și Radu Portocala.
 ”Revolutia” română și prăbusirea statelor socialiste îi dau de lucru în mod neașteptat. Lucrează oficial ca traducător pentru o agenție de subtitraje video (Videoadapt), colaboreaza in perioada „revoluției” din România (decembrie 1989-februarie 1990) cu studiorile de televiziune TF1, A2 si La 5 din Paris, ca traducător-interpret.

Onorariile substanțiale obținute astfel în citeva luni îi permit să se aventureze într-o lungă expediție de recunoaștere, în compania etnologului francez ex-comunist Claude Karnoouh, de la Oradea la București, prin Maramureș și Secuime, din care aduce nu doar observații despre lumea veche care părea că nu se mai dărimă, fixate intr-un reportaj, „Periplu pentru descoperirea țării mele” (publicat in franceza de revista anarhistă „Iztok”), ci și noua ore de imagini video Televiziunea franceză, după o perioadă de exces, nu mai dă nici o importanță evenimentelor din Romănia. Revoluția transmisă în direct se dovedise o înscenare politică manipulată de Securitate.

Înființeaza la Paris în mai 2000 revista electronică (on line) Asymetria (http://www.asymetria.org), care se reînoieste trimestrial, cu peste 3 000 de vizite pe lună. La 7 decembrie 2000 înființează grupul de discuții Yahoo : ”Societatea de mâine”, care reia titlul unei reviste clujene de sociologie din anii 1920-1925, fondata de Ion Clopoțel http://fr.groups.yahoo.com/group/societatea_de_maine/)   cu in jur de 150 de membrii stabili.

Militează pentru Procesul comunismului, pentru reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar și carceral comunist, pentru aplicare lustrației și pentru reintegrarea lui Paul Goma în drepturile sale cetățenești, redactînd singur sau în colaborare cu intelectualii Ioan Roșca, Valerian Stan, Flori Stănescu, Mircea Stănescu, proteste și apeluri diverse.

1970: Începe vizita oficială de două zile a lui Nicolae Ceaușescu în Franța la invitația președintelui Georges Pompidou.

Nicolae Ceaușescu și Vive la France! De la Dalida la Mihai Caraman.  Documente inedite în text – Evenimentul Istoric

La sfârșitul interviului acordat televiziunii de stat – ORTF (Office de radiodiffusion-télévision française), Ceaușescu s-a lăudat gazetarilor că instaurase un regim al echității sociale în toate domeniile, România fiind superioară chiar Franței.

1970: Dirijorul si compozitorul roman Mihai Brediceanu a brevetat in SUA inventia sa numita polimetronom,un dispozitiv  destinat sa coordoneze pe cale auditiva si vizuala pulsatiile unei muzici, conceputa de compozitori, in politempie structurala. Convins că între omul de știință și omul de artă nu există deosebiri fundamentale, el a realizat acest dispozitiv prin implicarea matematicii și a tehnicilor IT în muzică.

Polimetronomul este un dispozitiv destinat să coordoneze pe cale auditivă și vizuală pulsațiile unei muzici, concepută de compozitori, în politempie structurală. Definiția pe care i-a dat-o Brediceanu a fost aceea de „procedeu și dispozitiv programat pentru spectacole muzicale și coregrafice complexe, folosind simultan mai multe tempouri”, polimetronomul fiind un aparat care produce și transmite interpreților semnale auditive și vizuale prin radio și prin cabluri.

File:Mihai Brediceanu.jpg

Dirijorul și compozitorul român Mihai Brediceanu este autorul a numeroase piese muzicale pentru teatru, a compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o suită pentru orchestra de cameră, piese de cor, muzică de cameră și muzică vocală, dar a realizat și prima înregistrare integrală pe discuri Electrecord a operei Oedip de George Enescu, a cărui creație muzicală a promovat-o în întreaga lume.

  1974: A murit la Sibiu, renumitul cântăreţ de muzică uşoară din perioada interbelică Cristian Vasile.

Cristian Vasile (n. 8 mai 1908, Brăila) a fost un cântăreț român cu voce de tenor foarte popular în perioada interbelică.A interpretat celebra piesă Zaraza, înregistrată la Berlin, în 1931.

1977: A fost inaugurat la Paris, atelierul lui Brancuşi, reconstituit pe esplanada Beaubourg, intr-o constructie izolata de cladirea Muzeului de Arta Modernă.

Spațiul creunește 148 de sculpturi ale marelui artist si încearca sa redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin.

1981: A murit Benedict (Ben) Corlaciu, poet, prozator și traducător, stabilit în Franța din 1975 (n. 1924).

1985: A avut loc, la Ploieşti, pe stadionul „Petrolul”, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, inainte de interzicerea de către autorităţile comuniste.

Între anii 1970-1980, popetul Adrian Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media României ceausiste.

 Revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România prin combinaţia de idei de stânga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism.

Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat la 17 septembrie 1973 şi condus vreme de 12 ani a reprezentat un moment special în anii întunecaţi ai comunismului; Vasile Şeicaru, Alexandru Andrieş, George Nicolescu, Mircea Rusu au fost doat câţiva dintre artiştii români care şi-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra.

Pe 15 iunie 1985, tribunele stadionului Petrolul erau pline de oameni care aşteptau să înceapă „woodstock-ul românesc”. Spectacolul a debutat la ora 18:00 şi a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună. Versiunile sunt multe. Unii spun că Păunescu a cerut mulţimii să rămână în tribune, alţii spun că le-a cerut să plece şi oamenii au refuzat, dar nu s-a stabilit exact.

Ce se ştie sigur însă este că furtuna a fost din ce în ce mai puternică, curentul electric a cedat, iar stadionul a rămas în beznă. Oamenii au intrat în panică şi s-a iscat o îmbulzeală, din care au rezultat 6 morţi şi mai mulţi răniţi.

La acel moment, incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste. Cenaclul a fost interzis, Păunescu la fel, iar folk-ul ostracizat.

1990: Printr-o decizie a Consiliului Militar Superior al M.Ap.N. a fost desființat Comitetul de Actiune pentru Deamocratizarea Armatei (CADA) .

În declarația care a însoțit decizia, se preciza ca rolul CADA  a fost unul de destabilizare a armatei, acest organism făcând jocul unor forte politice ostile.

De menționat ca Armata României avea la acea dată în conducerea ei fosti generali (inclusiv gen.Militaru) spioni sovietici, demascați incă din vremea lui Ceausescu și reactivați de noua conducere „democratică” a țării aflata sub conducerea d-lui (tovarașului) Iliescu Ion, el insuși suspectat de relații cu „serviciile”sovietice..

1994: A apărut la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Ziua”, sub conducerea lui Sorin Roşca Stănescu;

Ziua a fost un ziar fondat în 1930. La începutul anului 1996, Ziua a lansat în premieră în România ediția online a cotidianului național, și trei ani mai târziu prima ediție internațională – Ziua USA pentru românii din SUA și Canada. A fost primul cotidian românesc care s-a lansat pe Internet.

La data de 7 ianuarie 2010, ziarul “Ziua” și-a încetat apariția, dar un grup de foști jurnaliști de la “Ziua” au înființat, tot în ianuarie 2010, publicația online “Ziua Veche”.

1997: Omul politic român Sergiu Cunescu a fost reales in functia de președinte al Partidului Social Democrat Român, la cel de-al XX-lea Congres al acestei formațiuni politice.

 2002: S-a lansat postul de televiziune MTV România; invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost cunoscutul interpret de muzică latino, Enrique Iglesias,  iar primul viceoclip difuzat a fost “Love To See You Cry”.


CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Proroc Amos

Sfantul Proroc Amos  s-a nascut in satul Tecoa de langa Betleem si a trait in secolul al VIII lea i.Hr. A pazit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim, pana la alegerea sa ca proroc.

Inceputul prorocirii lui a fost pe vremea imparatului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, si in vremea imparatului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria.

Amos l-a certat pe regele Ozia si pe preotii lui pagani pentru inchinarea la idoli si a intors poporul de la inchinarea la vietii de aur.

Ii vesteste lui Amaziah, capetenia preotilor pagani, ca asirienii ii vor ucide fiii si pe regele lui Israel, profeti care s-au si intamplat.

A fost lovit cu toiagul in frunte de fiul preotului idolesc. Isi va da duhul in satul Tecoa.

Facem precizarea ca Sfantul proroc Amos nu este tatal lui Isaia.

Amos, tatal lui Isaia, a fost din semintia imparatilor Iudeii, s-a nascut si a petrecut in Ierusalim, pe cand prorocul Amos a fost de neam sarac, din cetateaTecoa.

Mai mult, tatal lui Isaia nu se numara printre proroci si nici nu a primit moarte de mucenic.

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/15/o-istorie-a-zilei-de-15-iunie-video-2/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. agerpres.ro;
  11. Cinemagia.ro;
  12. CreștinOrtodox.

15/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Tragica moarte a eroului Remus Sofonea

11/12 iunie 1955Tragicul sfârșit al eroului anticomunist Remus Sofonea.

11 iunie 1955. Sub cerul fierbinte al zilei de început de vară, într-un lan de grâu de pe raza comunei Viștea, doi partizani anticomuniști se ascundeau pentru a nu fi zăriți de vreun sătean și dați pe mâna Securității.

Se numeau Remus Sofonea și Laurean Hașu. Erau studenți în 1948, când urcaseră în munți. De atunci luptau în cadrul grupului de rezistență armată anticomunistă condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Rețeaua de sprijin Viștea, suportul partizanilor anticomuniști

În comuna Viștea se afla una dintre cele mai puternice rețele de sprijin ale partizanilor din munții Făgărașului, scrie Florin Dobrescu în http://www.napocanews.ro.

Conducătorul acesteia era învățătorul Olimpiu Borzea, cunoscut de autorități ca adversar al regimului, dar nearestat multă vreme. Acesta luase contact cu Remus Sofonea și elevul Ion Ilioiu în 1952. De atunci organizase o impresionantă structură clandestină, implicând familia sa, rude, prieteni apropiați pentru aprovizionarea membrilor Rezistenței armate cu hrană, alimente, medicamente. Casa și curtea lui devenise depozit de armament.

Tot rețeaua sa asigura partizanilor informațiile privind mișcările trupelor de represiune. La temelia stâlpilor de electricitate, sub bolovani sau la rădăcina unor arbori se aflau cutiile poștale unde, în borcane închise, erau lăsate mesajele. Un sprijin neprețuit fără de care partizanii nu ar fi putut rezista atâția ani.
Aflați în apropiere de Viștea pentru aprovizionare, Brâncoveanu și Leu (acestea erau poreclele celor doi studenți) produc un accident fatal. Din greșeală, Hașu descarcă arma în genunchiul lui Sofonea. Urmează ceasuri de chin, în care cei doi, fără posibilitatăți de mișcare, rămân camuflați, încercând să oprească sângerarea rănii.

Să mă îngropi sub vie, haiducește…”

Într-un tâziu sunt descoperiți de Victor Șandru și soția sa, care le aduc hrană și îmbrăcăminte curată. Prin Șandru, Sofonea trimite lui Olimpiu Borzea un bilet: “Fraţilor! Implor mila lui Dumnezeu şi ajutorul vostru! Sunt rănit, vă rog, ajutaţi-mă! Remus.”
Însoțit de doi apropiați, Borzea merge în lanul de grâu și îl găsește pe Remus Sofonea plin de sânge.

El le dă celor doi partizani o veste năucitoare: în primăvară fusese deconspirat și arestat de Securitate. Acceptase să semneze angajamentul de colaborator! Îi transmisese lui Gavrilă Ogoranu mesajul: “Viștea a căzut!”, pentru a se ține departe de el. Dar îi asigură pe cei doi că nu îi va trăda. Și așa a fost.
Purtat pe brațe de cei trei, Remus Sofonea este adus în casa lui Olimpiu Borzea. Trecând prin curte, el remarcă mirosul suav al viei înflorite și spune: “Nea Olimpiu, dacă o fi să mor, haiduceşte, la umbra viţei să mă îngropi.” Nu doar Sofonea și Hașu erau în pericol de moarte. Toți cei care îi ajutaseră riscau deja pedeapsa capitală.
Borzea îl va îngriji pe Remus Sofonea, curățându-l, pansându-l, făcându-i injecții cu vitamina K și vaccinul antitetanos. Totuși, starea lui se înrăutățea. Singura soluție era amputarea piciorului. Borzea pleacă la Viștea de Sus, unde avea morfină, trimițând un alt camarad după un chirurg de încredere.

„Fraților, noi am murit!”

Rămași singuri, Brâncoveanu și Leu iau o hotărâre dramatică. Sofonea considera că, fără un picior, viața lui de partizan trebuie să se încheie. Pentru a-i scuti de riscuri pe Borzea și familia sa, și pentru a-i da lui Laurean Hașu posibilitatea să se salveze, el îi adresează acestuia o cerere zguduitoare. Să îl împuște. Laurean însă nu concepe să se despartă astfel de camaradul său. El alege să își încheie misiunea odată cu acesta. Planul final avea să fie următorul: se vor împușca reciproc, pentru a muri de-odată. Înainte de a pune în aplicare dramatica hotârâre, ei au scris un bilet:

Fraților, noi am murit! Am socotit că e mai bine pentru toţi, pentru aceşti oameni care au făcut atâtea sacrificii pentru noi. Leu şi Brâncoveanu”.
Întors cu morfina, Olimpiu Borzea simte în casă miros de fum. Îl găsește pe Sofonea căzut, cu pistolul pe piept, iar pe Hașu cu pistolul în mână, zbătându-se într-o baltă de sânge. Glonțul îi trecuse prin cap, dar nu îl ucisese, transformîndu-l într-o legumă.
Borzea era cadru didactic, era vremea examenului de sfârşit de an, corectării lucrărilor. Aprinde candela la capul lui Remus, ascunde armele și pleacă la școală, unde ore întregi, între director și profesorul de limba rusă corectează lucrări.

Profesorul îi zice: “Domnule Borzea, eşti murdar de sânge!” „Am tăiat un iepure şi a mai rămas un pic de sânge”, veni răspunsul rapid.
Întors acasă, împreună cu nevasta și încuind ușa la cameră pentru a nu intra copiii, lucrează la salvarea lui Hașu și la pregătirea de înmormântare a lui Sofonea.

Avea de ales: să-l ducă cu căruța, aruncându-l mort pe drumul Drăgușului, scăpând astfel de repercursiuni, ori să îl îngroape omenește, după dorința lui ultimă. Omenia din el a învins teama. A optat pentru a doua variantă.
Împreună cu cumnatul său, Vasile Bucelea, a săpat o groapă sub vița de vie, l-a îmbrăcat pe Remus Sofonea în cojoc, a pus un cearceaf peste el și a pus peste el o cruce de metal de pe casă, la 30 cm sub pământ, pentru a nu se vedea. Bucelea a spus o rugăciune, l-au adus și pe Hașu, inconștient fiind, să-și ia rămas bun. A doua a zi au sădit un rond de flori, au montat o bancă și au plantat trei smochini.
După o săptămână de comă și alte trei de convalescență, Laurean Hașu s-a înzdrăvenit și a plecat la camarazii săi. Avea să fie capturat curând, alături de Nelu Novac, prins într-o cursă a Securității. Securitatea a descins în curtea lui Borzea, deshumându-l pe Sofonea, iar rămășițele aruncându-le într-o groapă, în spatele cimitirului din Viștea de Jos.

Olimpiu Borzea a fost condamnat la moarte, peseapsă comuntată ulterior în muncă silnică pe viață. Toți membrii rețelei sale de sprijin din localitate și familiile lor aveau să fie condamnați la ani grei de închisoare.

Indiferența autorităților, după 75 de ani

Osemintele lui Remus Sofonea se odihnesc și azi în marginea cimitirului de la Viștea de Jos, deși sora sa, până la moarte, l-a dorit deshumat și adus în cimitirul satului său natal, Drăguș.
În anul 2015, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a ridicat o troiță de lemn masiv pe locul mormântului său, cerând Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc sprijin pentru deshumarea și analizarea osemintelor. Nici până în ziua de azi nu a fost primit un răspuns oficial. Eroul își doarme în continuare somnul de veci într-un mormânt străin, așa cum a fost aruncat de trupele Securității.

15/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

Cercetătorii britanici au recunoscut că au încurajat utilizarea fricii pentru a controla comportamentului oamenilor în timpul pandemiei

Cercetători britanici: Guvernul a folosit tehnici de intensificare a fricii pentru a controla comportamentul oamenilor în timpul pandemiei

Cercetătorii britanici au recunoscut că au încurajat utilizarea fricii pentru a controla comportamentului oamenilor în timpul pandemiei, scrie publicația britanică The Telegraph,  citată de https://www.rostonline.ro.

Acum, acești cercetători, membrii grupului științific (SPI-B), și-au exprimat regretul cu privire la tacticile folosite și spun că activitatea lor a fost „lipsită de etică” și „totalitară”.

Potrivit sursei citate, SPI-B a avertizat în martie 2020 că miniștrii trebuie să crească „nivelul de amenințare personală perceput”, deoarece „foarte mulți oameni încă nu se simt suficient de amenințați”.

„În mod clar, utilizarea fricii ca mijloc de control nu este etică. Folosirea fricii duce spre totalitarism. Nu este o poziție etică pentru niciun guvern modern. Sunt o persoană optimistă, dar toate acestea mi-au oferit o viziune mai pesimistă asupra oamenilor”, a declarat Gavin Morgan, psiholog care a făcut parte din echipă.

SPI-B este unul dintre subcomitetele care consiliază Grupul științific consultativ pentru situații de urgență (Sage), condus de Sir Patrick Vallance, consilierul științific șef.

În martie [2020], Guvernul era foarte îngrijorat în legătură cu gradul de conformare a populatiei la reguli și credeau că cetățenii nu vor accepta să fie închiși. Au existat discuții despre nivelul de frică necesar pentru a încuraja conformarea și s-au luat decizii cu privire la modul de intensificare a fricii. Modul în care am folosit frica este distopic”, a spus unul dintre oamenii de știință SPI-B.

Un experiment ciudat

„Este o formă de control al minții. În mod clar încercăm să o facem într-un mod pozitiv, dar a fost folosit în mod nefavorabil în trecut”, spune un alt membru SPI-B.

„Oamenii folosesc pandemia pentru a prelua puterea și a conduce prin lucruri care altfel nu s-ar întâmpla… Trebuie să fim foarte atenți la autoritarismul care se strecoară”.

Pe lângă avertismentele vădite legate de pericolul pe care îl reprezintă virusul, Guvernul a fost acuzat că a hrănit publicul doar cu vești proaste, precum decese și spitalizări, fără a pune vreodată cifrele în relație cu informații despre cât de mulți oameni se vindecau sau dacă numărul zilnic al deceselor este peste sau sub mediile sezoniere, scrie sursa citată.

15/06/2021 Posted by | analize | , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: