ZIUA DE 14 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 14 iunie în istoria noastră

1574 : A fost ucis domnul Moldovei, Ioan Voda cel Viteaz .

În bătalia de la Roșcani după o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat turcilor, primind asigurări că oștenii săi vor fi cruțați.

Atât Ahmed Paşa, comadantul oştii otomane, cît şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor, dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi.

Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi. Oștirea lui Ioan Vodă care nu apucase să părăsească locul luptei, s-a întors atunci spre turci, reîncepând lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului.

1818: S-a născut Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, om politic român, redactor şi proprietar al revistei “România literară”.

 „Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice” (M. Eminescu – „Epigonii„)

Vasile Alecsandri – poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator la Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea, s-a născut la  14 iunie 1818 (data naşterii dată de poet şi acceptată de unii istorici literari este însă de 21 iulie 1821) la Bacău.  

În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iaşi şi şi-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămînînd cel mai rezistent compartiment al activităţii sale literare şi va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcţii tehnice: comedia străină şi drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hîrlău, iar în februarie 1841, Cinovnicul şi modista, ambele preluate după piese străine.

Din 1842 datează importanta sa călătorie în munţii Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai tîrziu în ciclul „Doine” şi care sunt foarte strîns legate de modelul popular din care au luat naştere. În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica scoate săptămînalul Propăşirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul „Doine şi lăcrimioare”, iar la 11 ianuarie se reprezintă piesa „Iorgu de la Sadagura”, comedie de rezistenţă în dramaturgia scriitorului. În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mînjina o cunoaşte pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgosteşte şi căreia, după moartea timpurie 1847, îi dedică poezia „Steluţa” şi apoi întreg ciclul de poezii „Lăcrămioare”.

După înfrîngerea mişcării paşoptiste este exilat, şi după ce călătoreşte prin Austria şi Germania; se stabileşte la Paris, unde se întîlneşte cu alţi militanţi munteni; din perioada exilului datează poeziile „Adio Moldovei” şi „Sentinela română”.

În 1849 pleacă, împreună cu ceilalţi exilaţi la Braşov, apoi în Bucovina, în toamna aceluiaşi an, la Paris. Scrie primele cîntecele comice („Şoldan Viteazul”, „Mama Angheluşa”) şi cîteva scenete comice şi muzicale. Se întoarce în ţară în luna decembrie. Din 1860 se stabileşte la Mirceşti, unde rămîne pînă la sfîrşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni diplomatice.

Alecsandri şi Junimea

În 1863 ia naştere la Iaşi societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost pînă la sfîrşitul vieţii. În anul 1867 este ales membru al Societăţii literare române, devenită Academia Română. Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două cîntece care au însufleţit marea masă de oameni: „Imn lui Ştefan cel Mare” şi „Imn religios” cîntat la serbarea junimei academice române.

În acelaşi an Titu Maiorescu publică în „Convorbiri literare” studiul Direcţia nouă în poezia şi proza românească în care spune: „În fruntea noii mişcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul, culegătorul cîntecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (…). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor … “

„A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunilor sale literare“.

 În 1886, Titu Maiorescu a publicat în „Convorbiri literare” articolul „Poeţi şi critici”; acesta se încheie cu o privire sintetică asupra operei lui Alecsandri:

Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă la 22 august 1890, după o lungă suferinţă, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mirceşti.

NOTA 1: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a naşterii 21 iulie 1821 sau 14 iunie 1818.

NOTA 2: Vasile Alecsandri susţinea că s-a născut pe 21 iulie 1821, dar de la descoperirea actului de naştere, în toate lucrările de istorie literară serioase apare indicat anul 1818.

1848: În Muntenia a  avut loc unificarea guvernelor constituite la Islaz (9/21 iunie) şi Bucureşti (11/23 iunie) şi constituirea Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti (format din mitropolitul Neofit, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan şi Nicolae Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, Ioan Odobescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu ş.a.).

Guvernul revoluţionar a dat primele sale decrete: înfiinţarea steagului naţional – tricolorul albastru, galben şi roşu, cu deviza „Dreptate-Frăţie” înscrisă pe el, desfiinţarea rangurilor civile, înfiinţarea „gvardiei” naţionale şi desfiinţarea pedepsei cu moartea (14/26).

 1848: Poetul moldovean Vasile Alecsandri, a publicat în revista brașoveană „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, poezia „Hora Ardealului”, devenita mai tarziu  Hora Unirii.

1848(14/26 iunie): A avut loc unificarea guvernelor constituite la Islaz si București si formarea guvernului provizoriu al Revoluției pașoptiste din Muntenia.Din noul Guvern făceau parte: președinte: mitropolitul Neofit, secretari: C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu, Alexandru C. Golescu, membri: Ion. C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu.

Foto: Studenți revoluționari din Moldova și Muntenia,  prezentând la Paris în 1848 tricolorul românesc cu mențiunile “Dreptate, Frăție”.  

Guvernul revolutionar nou constituit la București,  a decretat infiintarea steagului national in culorile rosu, galben si albastru, cu deviza ”Dreptate Fratie”, a decis desfiintarea pedepsei cu moartea, desființarea rangurilor civile boierești și infiintarea ”gvardiei civile”, abolirea cenzurii, orice român având „dreptul a vorbi, a scrie și a tipări slobod asupra tuturor lucrurilor”.

De asemenea au fost interzise pedeapsa „degradatoare cu bătaia” și pedeapsa cu moartea, „care de atâția ani nu s-a simțit nevoie a întrebuința în Țara Românească”. 

1848: Vasile Alecsandri a publicat  în revista brașoveană Foaie pentru minte, inimă și literatură,  sub semnătura „un român”, poezia Hora Ardealului.

1865: A demisionat guvernul  Constantin Bosianu, fiind înlocuit de guvernul Nicolae Kretzulescu (2).

Guvernul Constantin Bosianu a guvernat în perioada 26 ianuarie 1865–14 iunie 1865, continuând marile reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza: a adoptat Legea pentru organizarea judecătorească din 1865 (au fost înființate judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați și Curtea de Casație, care era totodată și instanța de recurs); au fost promulgate Codul civil și Codul de procedură civilă, Codul Penal, Codul comercial.

Guvernul Nicolae Kretzulescu (2) a fost și acesta un consiliu de miniștri „cuzist”, care a guvernat între 14 iunie 1865–11 februarie 1866.

Conflictul politic dintre domn și opoziție a escaladat, până la punctul în care în noaptea de 10/11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice, ceea ce a antrenat și căderea guvernului.

în noaptea de 10/11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice, ceea ce a condus și la căderea guvernului.

1875: S-a născut la Fălticeni, prozatorul Ion Dragoslav (sau I. Dragoslav), pseudonimul lui Ion V. Ivaciuc sau Sumanariu Ion Ivanciuc; (m. 5 mai 1928, Fălticeni).

A fost un autodidact, a debutat la revista literară săptămânală Sămănătorul, iar mai târziu s-a atașat grupului din jurul revistei Convorbiri critice al lui Mihail Dragomirescu, alături de Alexandru Macedonski și Ion Minulescu, apoi s-a alăturat curentului modernist al lui Eugen Lovinescu, Sburătorul.

A publicat primele volume, colecția de poezii Pe drumul pribegiei (1904), urmată de volumele de povestiri Facerea lumii, La han la Treiulcele. Dragoslav a avut o carieră bogată în presa literară și și-a publicat lucrările, printre altele, în Făt Frumos, Flacăra, Luceafărul, Ramuri, Universul, Viața Literară.

1877: A avut loc un puternic duel de artilerie pe Dunăre între armata română și cea otomană, în zona Calafat–Vidin. A căzut la datorie sergentul Nicolae Popescu, lovit de un obuz turcesc tras de la Vidin, prima jertfă românească în războiul de independență.

Prin bombardamentele din 14–16 iunie asupra pozițiilor otomane, Armata română a asigurat siguranța traversării Dunării de către Armata rusă.

De asemenea, românii au organizat posturi de supraveghere la vărsarea Oltului în Dunăre. Pentru facilitarea mișcărilor trupelor ruse și împiedicarea manevrelor otomane, bateriile românilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat bombardamente intense asupra căilor de comunicație turcești.

1878: S-a născut la  Bistra, Alba, compozitorul și dirijorul român Nicodim Ganea; (m. 24 octombrie 1949, Bistra, Alba ).

 A urmat cursurile Conservatorului din București (1908) și al celui de la Budapesta (1910). 

A fost corist în Societatea culturală Carmen din București și dirijor al corului Societății Academice „Petru Maior” din Budapesta.

A compus muzică de teatru, muzică vocal-simfonică și muzică corală.

A fost unul din primii mari culegători ai folclorului din Munții Apuseni.

În același timp, unele din creațiile lui au intrat, la rândul lor, în folclorul local.

A scris piese de teatru: Neagu de Lin, poezie: Din sărmana mea grădină, Orăștie și texte pentru muzică: oratoriul Decebal și Sarmizegetusa, etc.

 1880: Guvernul Statelor Unite ale Americii a recunoscut independenţa de stat a României si s-au stabilit relaţiile diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii, la nivel de agenţie diplomatică, ridicate la nivel de legaţie, în august 1880.

În contextul celei de-a doua conflagraţii mondiale, la 12 decembrie 1941, relaţiile diplomatice româno-americane au fost întrerupte, fiind reluate la 7 februarie 1946.

Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la nivel de ambasadă la data de 1 iunie 1964.

1882: S-a nascut Ion Petrovici ( d. 17 februarie 1972), filozof român, eseist, memorialist, scriitor, orator și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, fost Ministru al Educației Naționale.

In lucrarea sa FILOZOFIA NATIONALISMULUI arata foarte bine cum prin natiune si trecutul ei, spiritualizam materia, cotropitorii natiunii nu fac decat sa materializeze spiritul, distrugand traditia si credintele unui neam… Deci ca Parvan si Radulescu-Motru, Ioan Petrovici opune materialismului, taria spiritualismului, asadar  un tip de  rationalism spiritualist, fidel cuprins in aceste doua notiuni…

   A colaborat la numeroase reviste literare: „Gandirea”, „Convorbiri literare”, „Sburatorul”, „Moftul roman”, „Ovidiu”, „Vremea”, „Insemnari literare”, „Revista Fundatiilor Regale”, s.a. 
   Dupa venirea comunismului la putere cu ajutorul armatei sovietice a fost arestat si condamnat la inchisoare, petrecand 17 ani neintrerupti in temnitele  rezervate elitelor  intelectuale ale tarii .

1899: S-a născut la Lodroman, Alba, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, fost protopop de Bucureşti şi ulterior canonic al Capitulului Arhiepiscopesc din Blaj, martir al credinței torturat și ucis în bătaie în temnițele comuniste; (m. 10 mai 1950, închisoarea Văcărești din București). La 1 octombrie 1939 a fost numit Rector al Academiei Teologice din Blaj

Episcop român unit (greco-catolic), martir al credinței. În 1919 s-a înscris la Academia de Teologie din Blaj, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec Sf. Atanasie. În 1925 a obținut titlul de Doctor în Filosofie și Teologie, după care a revenit în România. În 1926 a fost hirotonit preot de către mitropolitul Vasile Suciu, a fost profesor la Academia de Teologie din Blaj, protopop de București și ulterior canonic al Capitlului Arhiepiscopesc din Blaj. În 1939 a fost numit rector al Academiei Teologice din Blaj.

În octombrie 1948 i-a mustrat aspru pe cei 36 de foști preoți greco-catolici semnatari ai trecerii la ortodoxie, sosiți de la Cluj la Patriarhia din București, pentru a aduce așa-zisul act al lor de adeziune la Biserica Ortodoxă Română, abandonând astfel Biserica Română Unită cu Roma. Mulți dintre ei i-au mărturisit că au iscălit sub presiune. După diferite încercări eșuate ale comuniștilor de a-l compromite pe episcop, acesta a fost arestat la 28 octombrie1948. A fost ucis în bătaie în temnițele regimului comunist, torturat „din ordinul generalului Nikolski”, pentru refuzul de a abandona credința greco-catolică. Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj.

 1901: S-a născut la Zâmbreasca, Teleorman, Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate; (m. 18 mai 1983, București).

 A urmat cursuri la École de Versailles (Franța) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (absolvită în 1930). A fost funcționar la Ministerul Finanțelor, apoi la Ministerul Propagandei, a fost director, secretar general al Departamentului propagandei românești; a întemeiat cinematografia documentară românească și Oficiul Național de Turism (în 1936), 

A organizat expoziții românești în străinătate, a elaborat și editat albume și ghiduri turistice: România, Arta populară românească, Guide de la Roumanie (distins cu Premiul „Năsturel-Herescu” al Academiei Române), Munții României, etc. A scris prima descriere a megalitului Sfinxul din Bucegi, popularizând denumirea „Sfinxul românesc”, apărută în 1935 într-un articol din Buletinul Alpin.

A debutat în plan literar cu pastelul Morarul, în revista Nufărul din Alexandria (1919), a colaborat cu câteva proze literare în Muguri (Câmpulung), Foaia tinerimii și Cugetul românesc, apoi s-a orientat către critică literară și eseistică. A fost secretar de redacție la revistele culturale Cugetul românesc, Buletinul cultural, Viața literară și Gândirea, colaborând la revistele Ramuri, Universul literar, Gândirea, România literară, L’Europe orientale (Paris), Cuvântul literar și artistic, România pitorească etc. A debutat editorial în 1927 cu volumul de eseuri Beethoven, urmat de Note literare, Priveliști românești, Ghidul balneo-climateric al României și Ghidul Bucureștilor (în română și în franceză). În anul 1944 a fost epurat din presă și a suferit o serie de privațiuni în anii regimului comunist, fiind condamnat la închisoare.

1905 (27 iunie pe stil vechi): A avut loc răscoala marinarilor de pe crucișătorul  rus “Potemkin”, din flota Marii Negre.

Potemkin (“Prințul Potemkin din Taurida”) a fost o navă de luptă construită pentru Flota imperiului rus din Marea Neagră. Ea a devenit faimoasă atunci când echipajul s-a răzvrătit împotriva ofițerilor în iunie 1905 (revoluția din acel an), care este acum privită ca un prim pas către revoluția  din 1917  din Rusia.

Echipajul spera că revolta lor va inspira revolte la bordul altor nave din flota din Marea Neagră, dar nu au mai avut loc alte tulburări.

Nava s-a îndreptat spre portul Constanța din România, unde marinarii sperau că vor obține apă și cărbuni. Autoritățile române le-au cerut însă să predea nava. Confruntați cu acest refuz, marinarii au mers în Crimeea.

Pentru că nici acolo nu au reușit să facă rost de provizii, în cele din urmă marinarii au decis să se întoarcă la Constanța, unde au predat nava autorităților române. Cei mai mulți marinari au rămas în România, iar cei câțiva care s-au întors în Rusia au fost executați.

32 de marinari au plecat în Argentina. Ultimul supraviețuitor al revoltei de pe Potemkin, Ivan Beșoff, a murit în 1987, la Dublin, la vârsta de 102 ani.

1908 : S-a înființat Societatea Distribuția (Societatea Anonimă pentru Distribuirea Produselor Petroleului București).

Prin legea votată în Parlament în primăvara anului 1908, s-a contingentat între diferitele rafinării vânzarea lampantului în țară. Scopul noii legi era de a sprijini rafinăriile independente și de a consolida industria petrolului.

Depozitul Distribuția. Fotograf Willy Pragher

Această societate a reușit să grupeze în jurul ei toate fabricile de petrol și să pătrundă în toate regiunile, sporind numărul instalațiilor de depozitare și de vânzare pentru a dezvolta consumul și a putea reduce cheltuielile unitare ale distribuirii.

A deținut monopolul pentru distribuția produselor petroliere ale rafinăriilor între anii 1908–1920, fiind patronată de societățile petroliere cu capital străin Steaua Română și Româno-Americană, fiecare membru păstrându-și, însă, deplina libertate atât în privința producției, cât și a exportului.

1914: Are loc vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanța.

Evenimentul s-a desfășurat într-un context politic extern tensionat la nivelul Europei, moment în care România, tampon între cele două blocuri militare – Antanta și Puterile Centrale – trebuia să aleagă una dintre alianțe.

Țarul Nicolae al II-lea a sosit la 1/14 iunie pe mare, fiind așteptat în port de Regele Carol I (în uniformă de mareșal rus și având în mână bastonul de feldmareșal, primit cu doi ani înainte din partea țarului), principele moștenitor Ferdinand și fiul său Carol, generali și ambasadori, o mulțime de oameni.

1920: S-a născut la Brasov, Mihai Brediceanu, dirijor, compozitor, muzicolog, pedagog şi matematician; a inventat polimetronomul electronic; fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu; (d. 4 martie  2005).

A studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea. În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București.

  Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Române din București. Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universității Syracuse. Între 1978 și 1980 a fost director general al Operei din Istanbul și între 1982 și 1990 director general al Filarmonicii „George Enescu” din București. Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Române.

Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus ”Patru dansuri simfonice”, o suită pentru orchestra de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră și cântece

  A fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2001) „pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică, recunoscută pe plan intern și internațional, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a Operei Naționale din București”.

 1925: S-a născut filosoful francez de origine română Serge Moscovici, unul dintre principalii teoreticieni ai ecologiei politice şi ai psihologiei sociale; (m. 2014).

1925: Legea de unificare administrativă

O perioadă după Marea Unire, s-a păstrat specificul organizărilor administrativ-teritoriale existente în provinciile istorice unite cu Vechiul Regat. Aceasta s-a întâmplat până la legea de unificare administrativă din 14 iunie 1925, lege intrată în vigoare de la 1 ianuarie 1926, prin care s-a stabilit o organizare administrativă unitară la nivelul întregului Regat.

  1932: A murit la București, Nicolae Vermont (Isidor Grünberg), pictor şi gravor, membru fondator al societăţilor artistice „Ileana” şi „Tinerimea română”, în cadrul cărora a expus cu regularitate (n. 10 octombrie 1866, Bacău).

1933:  S-a născut  multiplul campion european şi mondial la lupte, Dan Pârvulescu. (m.2007).

1935: În portul  Constanța sosește vasul „Prințesa Maria” cu rămășițele pământești ale domnitorului Dimitrie Cantemir și cu câteva documente de arhiva din Tezaurul Romaniei,  care fusese trimis la  Moscova în timpul Primului Razboi Mondial.

Foto: Portul Constanța. Coborârea osemintelor lui Dimitrie Cantemir de la bordul navei „Principesa Maria”.

Arhivele au constat în registrele contabile ale unor bănci, state de servicii ale funcționarilor Ministerului Agriculturii, bancnote românești tipărite în 1917 la Moscova și nici un document istoric.

Printre cei care au așteptat transportul, erau Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu.

Foto: Piața Ovidiu, Constanța. Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, membri din Guvernul și Parlamentul României, autorități civile și militare, însoțind cortegiul cu rămășițele pământești ale domnului Cantemir spre gara C.F.R. Constanța.

Rămăşiţele pământeşti ale lui Cantemir nu erau întregi. Procesul verbal întocmit de oficialităţile române arată că în raclă erau doar o parte din oseminte, îmbrăcate într-un veşmânt oriental, însă fără nicio bijuterie, care să fi aparţinut domnitorului, iar craniul acestuia lipsea

În data de 16 iunie, rămășițele pământești ale lui Dimitrie Cantemir au fost transportate cu un tren special la Iași, făcând scurte staționări la Buzău, Râmnic, Focșani, Bârlad și Vaslui, fiind întâmpinat în fiecare oraș cu onoruri militare și slujbe religioase.

La Iași, sicriul a fost depus, în urma unei ceremonii speciale, cu 101 salve de tun și serviciu divin, la Biserica Trei Ierarhi.Pe lespedea sa de mormânt este scris următorul text:
„Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.

1936: S-a născut in comuna Vizantea-Livezi, judetul Vrancea, actorul Cornel Coman; (m. 5 mai 1981, București).

A studiat la Liceul Unirea din Focșani si in 1963 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A fost actor al Teatrului Bulandra din capitală si a jucat in piese ca Anchetă asupra unui tînăr care nu a facut nimic, Pescărușul de Cehov, Antoniu și Cleopatra, Iulius Cezar de W. Shakespeare, Centrul înaintaș a murit în zori etc.

Debutul in cinematografie a avut loc in 1966, cu filmul Diminetile unui baiat cuminte.

A fost casatorit cu Letitia Maria Coman si a avut un fiu. A murit la 5 mai 1980 in București, la varsta de 44 de ani.

În anul 1981 i s-a decernat post mortem premiul ACIN pentru întreaga activitate.

1941: S-a născut matematicianul şi profesorul Viorel Barbu; activitatea sa ştiinţifică s-a orientat cu precădere spre domeniul ecuaţiilor diferenţiale; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002), preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române (2002-2012).

  1941: S-a născut la București, compozitorul şi pianistul Vasile V. Vasilache (Vasile Vasilache jr.), fiul actorului, compozitorului şi comicului Vasile Vasilache; (m. 1991, București), fost membru al popularului cuplul de comedie antebelic,  Stroe si Vasilache.

A urmat cursurile Conservatorului de muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1960–1965). A fost regizor muzical la Radio-Televiziune. A debutat în 1967 cu melodia Ploaia și noi cu care a înregistrat un foarte mare succes, iar din din 1969 a început să scrie spectacole de revistă.

A compus muzică ușoară: Vechiul pian, Întâiul gând, Te iubesc orice-ar spune inima, Nu pot trăi fără dorul tău, Nu cred în stele, Dorul, Bună dimineața soare, Cine ești tu, etc., muzică pentru spectacole: Evadatul în concert, Școala nevestelor, De la Cărăbuș la Savoy, Dai un biban dar face, muzică de film: Zestrea, Elixirul tinereții.

 1944: S-a născut la Rucăr (jud.Argeş) regizorul și scenaristul  de film Şerban Creangă ( decedat: 08.10.2012 la Bucureşti).

A fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1968). „Primele sale filme – Căldura şi Aşteptarea – îl recomandă drept un discret creator de atmosferă poetică, născută nu din gesturi lirice juvenile, ci din capacitatea eroilor de a absorbi înţelesurile mai tainice ale lumii” scria criticul Magda Mihăilescu, Magazin estival Cinema 1983)

---

A fost fratele scenaristului şi criticului de film Mihai Creangă   și soţul criticului de film  Ioana Creangă.

1944: S-a luat decizia de înlăturare a mareșalului Ion Antonescu de la putere.

În noaptea de 13/14 iunie, într-o casă, pe Calea Moșilor nr. 103, s-au întâlnit Constantin Sănătescu și Constantin Vasiliu-Rășcanu (reprezentând Palatul Regal și, respectiv, Armata), Grigore Niculescu-Buzești (din partea Partidului Național Țărănesc) și Lucrețiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș (din partea Partidului Comunist Român), într-o consfătuire secretă, și au decis ca mareșalul Ion Antonescu să fie înlăturat de la putere la 15 august. Data a fost schimbată ulterior

 1958 : A avut loc revolta deţinuţilor politici anticomuniști închişi la Gherla.

Regimul barbar aplicat deţinuţilor politici la Gherla a dus la declanşarea mai multor revolte în rândul acestora în perioada 1945-1964.

Cel mai amplu protest de acest fel este cel cunoscut sub denumirea de „rebeliunea de la Gherla” izbucnit la 14 iunie 1958 și  a pornit din camera 86 (cea a „frontieriştilor”), treptat acestora alăturându-li-se deţinuţi din toate categoriile.

Aceştia au stat baricadaţi timp de două zile într-una din celulele penitenciarului, au smuls şi aruncat obloanele de la ferestrele cu vedere spre oraş, au strigat injurii la adresa guvernului, partidului şi administraţiei, au scandat revendicări, precum „Vrem pachet şi vorbitor!”, „Suntem deţinuţi politici!”, „Să vină Crucea Roşie!”, au cântat „Deşteaptă-te române!”, „Pe-al nostru steag” şi „Marseilleza”.

Revolta de la Gherla a luat sfârşit prin intervenţia în forţă a administraţiei penitenciarului, care a spart uşa celulei, iar răzvrătiţii au fost crunt bătuţi şi dispersaţi.

Participanţii au fost anchetaţi în regim de pedeapsă (cu bătaie şi un regim alimentar draconic, cu 250 gr. pâine şi o gamelă cu apă caldă la câteva zile), iar 22 dintre aceştia au primit condamnări suplimentare cuprinse între 5 şi 15 ani.

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
articol preluat de pe www.memorialsighet.ro.

1958 : A fost arestat monahul Sandu Tudor, gazetar și poet.

Alexandru Teodorescu (cu pseudonimul literar Sandu Tudor) a fost monah din perioda interbelică, cunoscut și sub numele monahal Daniil, gazetar, poet, inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim. 

După ce a fost urmărit sistematic, pe data de 14 iunie 1958, Părintele Sandu Tudor a fost arestat de Securitate și condamnat după o înscenare de proces, acuzat „spionaj și înaltă trădare a Republicii Populare Române”.

A executat între 1949–1952 pedeapsa de muncă silnică la Canalul Dunăre–Marea Neagră.

După terminarea detenției Sandu Tudor se retrage la Mânăstirea Rarău unde devine în 1955 Ieroschimonahul Daniil de la Rarău.

La 14 iunie 1958 Sandu Tudor este arestat de Securitate. Din cei 4 ani de detenție politică a executat 2 ani cu lanțuri grele la picioare

Părintele Daniil n-a mai ieșit din închisoare. S-a chinuit la Aiud și a trecut la Domnul, după datele Securității, în 1962, trupul său fiind aruncat în Râpa robilor printre miile de moaște martirice, fără cruce sau mormânt.

 1961: S-a născut poetul Radu Florescu; membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.

  1979: A murit inginerul constructor Cristea Mateescu; lucrări privind proiectarea şi execuţia unor importante lucrări de construcţii hidraulice pe râurile Prahova, Ialomiţa, Siret ş.a; şef de proiect (proiectare/realizare) al complexului hidroenergetic de la Vidraru-Corbeni; membru titular al Academiei Române din 1974; (n. 1894).

 1987: A murit Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist, unul dintre promotorii ergoterapiei în România (terapie care utilizează activitatea în vederea readaptării handicapaţilor fizic şi mintal); preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale; (n. 1914).

  1990: În Bucureşti au sosit două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului.

„Ortacii” au venit la chemarea lui Ion Iliescu, ales președinte al Romaniei la 20 aprilie 1990, cu scopul oficial de  a sprijini  autoritățile in conflictul cu manifestanții anticomuniști din Piata Universității.

Au atacat sediile partidelor din opoziție, lideri ai acestora,facultăți și studenți (14-15 iunie 1990).

Au fost devastate Universitatea Bucureşti, precum şi sediile unor partide (PNL, PNŢCD), redacţii de ziare şi locuinţe ale unor oameni politici (Ion Raţiu).

Evenimentele au starnit indignarea opiniei publice internationale si au dus la pierderea simpatiei Occidentului, pe care Romania le-a castigat prin Revolutia din decembrie 1989.

Pe langa sutele de raniti, au existat morti, disparuti, arestari fara mandate.

In ciuda cumplitelor violente, Iliescu le-a mulțumit ortacilor conduși de Miron Cosma.

La șase zile după incidente, la 20 iunie 1990, Ion Iliescu a rostit juramântul de investitură ca președinte al României.

1991: La intrarea în Parcul Libertăţii din Bucureşti a fost ridicată o cruce în memoria victimelor mineriadei din  din 13-15 iunie 1990.

1998: A avut loc zborul inaugural al cursei TAROM, Bucureşti-Satu Mare-New York.

2005: Salvamontistul sibian Teodor Tulpan, primul alpinist roman care a ajuns pe Everest, incepe expeditia pe cel mai inalt varf din Peru, Huascaran.

 

2012: A murit violonistul, dirijorul şi compozitorul Dumitru Capoianu; a scris în egală măsură, chiar de la începutul carierei, muzică simfonică, de cameră, muzică de scenă, de film şi de revistă.

A câştigat prestigioase premii pentru compoziţiile sale, inclusiv Palme d”Or la Cannes pentru filmul „Omuleţul” regizat de Ion Popescu Gopo, pentru care a compus muzica; (n. 1929).

2013: A fost inaugurat podul Calafat-Vidin, pod feroviar şi rutier pe Dunăre, care conectează oraşele Calafat (România) şi Vidin (Bulgaria).

Podul este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă (puncte terminale) oraşul german Dresda de oraşele Istanbul (Turcia) şi Salonic (Grecia).

Construit după o tehnologie ultramodernă, numită de specialişti „spate de cămilă”, cu o lungime de 1.791 de metri, podul este este cel mai lung dintre cele existente peste fluviu.

Până în acel moment, pe porţiunea de 470 kilometri din Dunăre care formează graniţa bulgaro-română era în funcţiune un singur pod, între Ruse şi Giurgiu (Podul Prieteniei, inaugurat la 20 iunie 1954).

2016: A decedat jrnalistul român Ilie Călian, cunoscut cronicar literar şi critic de artă ; (n. 9 decembrie 1942, București).

Ilie Călian a fost membru fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și după 1990 a condus ziarul Adevărul de Cluj, devenit în 2007 Făclia de Cluj. În anul 2000, a fost distins de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România cu Ordinul Ziariștilor cls. I iar în 2012 Instituţia Prefectului Judeţului Cluj îi oferă titlul ”Onoare pentru Cluj”.

2018: A murit Natalia Gliga,o interpretă de muzică populară și de romanțe cu o  contribuție deosebită la punerea în valoare a moștenirii culturale tradiționale folclorice de pe Valea Superioară a Mureșului; (n. 1940).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Proroc Elisei

Sfantul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiasca, la misiunea de proroc.

Ilie i-a descoperit lui Elisei revelatia dumnezeiasca si a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca indoit sa-i dea acestuia harul prezent in el.

Elisei si-a parasit casa si familia si a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie pana la inaltarea acestuia la cer, cand i-a preluat cojocul, dar si darul profetic.

De la nastere s-a aratat mare facator de minuni, pentru ca o juninca de aur din Silom, careia israelitenii ii aduceau jertfele lor, a murit in ceasul nasterii lui Elisei si a mugit asa de tare, incat glasul ei s-a auzit pana la Ierusalim.

Dumnezeu a facut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despartit apele Iordanului precum odinioara Moise despartise apele Marii Rosii; a facut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa transeele de aparare excavate in razboiul cu Moabitenii; a inmultit untdelemnul din vasele vaduvei cea saraca; l-a inviat pe fiul femeii sunamite; a hranit o suta de oameni cu douazeci de paini mici, l-a vindecat pe Neeman, capetenia de osti de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina ca acesta s-a mandrit; a orbit toata ostirea siriana, iar alta ostire a pus-o pe fuga; a prorocit multe care aveau sa se intample.

A murit in  jurul anului 839 i.d.H. si a fost inmormântat în Samaria, la Sevastopoli.

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/14/o-istorie-a-zilei-de-14-iunie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. Cinemagia.ro;
11. CreștinOrtodox.ro.

Ocupația rusă din Basarabia și încercările de deznaționalizare a băștinașilor prin acapararea Bisericii Ortodoxe locale

Organizarea bisericească în Basarabia Ţaristă (1812 – 1918)

Secretul rezistenţei românilor la rusificare nu poate fi găsit decât în credinţa lor absolută. Pentru a rezista în faţa puhoiului nimicitor care voia să le distrugă limba, obiceiurile, tradiţiile şi cultura, ei nu aveau decât arma credinţei.

Şi într-adevăr, cel mai crunt război, purtat de-a lungul celor peste o sută de ani de robire a Basarabiei, a fost dat pentru acapararea sufletului ţăranului român. Acest suflet trebuia mutilat şi schimonosit, pentru ca locuitorii să-şi uite neamul şi limba şi să se transforme într-un alt popor, scrie  Mircea Rusnac, Doctor în Istorie în publicația http://istoria.md.

Dar, întocmai ca cetăţile lui Ştefan cel Mare, care au rezistat tuturor asalturilor turceşti, aşa şi biserica, cetatea în jurul căreia s-a grupat întregul popor, a rezistat oricărui duşman.

Biserica a fost dintotdeauna temelia şi sprijinul vieţii poporului nostru. Cât timp ea a rezistat, nici noi n-am murit.

Necucerind biserica românească, se poate spune că ruşii nu au avut niciodată Basarabia.

În momentul anexării ruseşti, Basarabia aparţinea bineînţeles mitropoliei Moldovei. Ea nu forma nici pe plan religios o provincie aparte, teritoriul ei fiind împărţit între mai multe episcopii, care îşi exercitau influenţa şi asupra altor teritorii româneşti.

În nordul Basarabiei, în raiaua Hotinului, fiinţa episcopia Hotinului, apărută după trecerea acelei zone sub directa stăpânire a Imperiului otoman. La fel în sud, raialele din Bugeac şi Tighina erau ataşate mitropoliei Proilavei, cu sediul la Brăila, apoi la Căuşani, care avea în subordinea sa şi Dobrogea, ca şi Oceacovul, puternic populate de români ortodocşi.

Şi teritoriul care aparţinea Principatului Moldovei era divizat între două episcopii: judeţele Iaşi şi Orhei ţineau de mitropolia Moldovei şi Sucevei, iar ţinuturile Lăpuşna, Soroca, Codru, Greceni şi Hotărniceni, împreună cu Fălciul din dreapta Prutului, de episcopia Huşilor, înfiinţată în 1592.

 Dar după anexare, în bunăvoinţa silită pe care dorea să o arate românilor, ţarul Alexandru I a încercat să-i câştige şi prin privilegiile bisericeşti acordate. În 1812 el îi poruncea exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni, fostul lider religios al principatelor sub ocupaţia rusească, să „lucreze un proiect pentru noua eparhie de peste Nistru.” Gavriil s-a achitat cu succes şi a lucrat un plan care, „conformându-se cu evenimentele locale şi ale timpului, va fi destul pentru noua eparhie din această regiune.”

De asemenea, spunea Gavriil, noua eparhie trebuia numită „a Chişinăului şi Hotinului”, şi aceasta „deoarece Chişinăul având în această regiune o situaţie centrală, a fost destinat ca sediu pentru guvernământul civil; iar în Hotin a fost cândva episcop ocârmuitor.” (1) Ca urmare, în 1813 a fost desfiinţată episcopia de Hotin, care fiinţa din 1755, şi a apărut mitropolia Chişinăului şi Hotinului. În fruntea ei era acelaşi Gavriil, înălţat la suprema funcţie de mitropolit, un alt privilegiu acordat Basarabiei. Dar pe parcursul stăpânirii ruseşti, acest titlu va oscila permanent: Dimitrie a fost arhiepiscop, Pavel a fost întâi episcop şi apoi arhiepiscop, Serghie a fost arhiepiscop, Isaachie – episcop, Neofit – arhiepiscop, Iacov, Vladimir şi Serafim – episcopi, Anastasie – episcop şi apoi arhiepiscop. După cum se vede, titlul de mitropolit al Basarabiei va dispare odată cu primul ei arhipăstor, care de altfel a fost şi singurul român dintre ei.

Tot în 1813, în urma memoriului lui Gavriil, care spunea că şi dincolo de Nistru „ruşi sunt foarte puţini”, (2) eparhiei basarabene i-a fost alipit şi teritoriul fostei Ucraine a Hanului, care aparţinuse Turciei până în 1792. Este vorba despre 77 de biserici situate dincolo de Nistru, în stepa Oceacovului dintre Nistru şi Bug: gubernia Ekaterinoslavului, oraşele Tiraspol, Ananiev, Elisavetgrad, Dubăsari şi Ovidiopol cu ţinuturile înconjurătoare, precum şi gubernia Hersonului cu oraşele Herson, Oceacov, Odesa, Olviopol şi satele din jurul lor. Localităţile româneşti de peste Nistru au aparţinut până în 1791 mitropoliei Proilavei, înfiinţată la 1640. Şi ca un suprem privilegiu, ele au fost atribuite în 1813 mitropoliei basarabene.

Gavriil însă mai cerea să se acorde „clerului local aceleaşi drepturi de care se bucură clerul rosienesc.” În plus, stăpânirea civilă să nu se amestece în afacerile care priveau tagma duhovnicească, „cum aceasta se face în Rusia”; de altfel, „şi în Moldova, afară de prinţul domnitor, nimeni nu se amestecă în afacerile duhovniceşti.” (3)

Autoritatea lui Gavriil se exercita şi asupra numeroaselor mânăstiri basarabene, unele foarte vechi, care aveau nevoie în continuare de îngrijire. Printre ele se aflau: Vărzăreşti, construită în 1420 de Alexandru cel Bun, Căpriana, ctitorită de Ştefan cel Mare, Hâncul din 1678, Hârbovăţ din 1730, Dobruşa din 1772, Călărăşeuca din 1782, Suruceni din 1785, Coşeleuca din 1786, Răciula din 1797 etc.

Iată acum lista completă a episcopilor şi arhiepiscopilor Basarabiei în întreaga perioadă a stăpânirii ruseşti:

    1. Gavriil (Gavriil Bănulescu-Bodoni) 1813 – 30 martie 1821;
    2. Dimitrie (Dimitrie Sulima) 18 iunie 1821 – 4 august 1844;
    3. Irinarh (Irinarh Popov) 12 noiembrie 1844 – 17 martie 1858;
    4. Antonie (Antonie Şokotov) 17 martie 1858 – 13 martie 1871;
    5. Pavel (Pavel Lebedev) 13 iunie 1871 – 16 iulie 1882;
    6. Serghie (Serghei Lapidevski) 21 august 1882 – 12 ianuarie 1891;
    7. Isaachie (Isaak Polojenski) 12 ianuarie 1891 – 21 noiembrie 1892;
    8. Neofit (Neofit Nevodcikov) 21 noiembrie 1892 – 26 ianuarie 1898;
    9. Iacov (Iakov Peatniţki) 26 ianuarie 1898 – 12 ianuarie 1904;
    10. Vladimir (Vladimir Simkevici) 12 ianuarie 1904 – 16 septembrie 1908;
    11. Serafim (Leonida Ciceagov) 16 septembrie 1908 – 22 martie 1914;
    12. Platon (Platon Rojdestvenski) 22 martie 1914 – 5 decembrie 1915;
    13. Anastasie (Anastasie Gribanovski) 10 decembrie 1915 – 20 iunie 1918;
    14. Nicodim Munteanu al Huşilor 25 iunie 1918 – 1 ianuarie 1920.

În 1813, mitropolia Chişinăului şi Hotinului era împărţită în nouă protoierii, administrând un număr de 775 de biserici. (4) Aceste diviziuni administrative ecleziastice au fost abolite în 1859, fiind înlocuite cu circumscripţia „blagocinilor” sau a superiorilor bisericeşti, al căror număr era variabil, fiind de 34 în 1900. (5)

În acelaşi an, clerul ortodox din Basarabia cuprindea 812 persoane. Ei formau pătura duhovnicească, bucurându-se de unele drepturi speciale, precum scutirea de impozite şi de prestarea serviciului militar. Clerul nu era retribuit de stat, ci trăia din ofrandele credincioşilor. Totodată, fiecare biserică avea, pentru uzul preoţilor, câte 33 de hectare de teren. (6)

Drepturile clasei clericale erau statuate şi în Aşezământul din 1818, care prevedea: „Dreptăţile şi pronomiile părţii duhovniceşti atrăgătoare de aceia în public mărturisire a credinţelor să vor păzi întru deplina lor ştire şi slobozenie. Partea duhovnicească a legii stăpânitoare a greco-răsăritului se vor folosi cu toate acele privilegii şi venituri, dobindele după hrizoavele moldoveneşti şi apoi de la înaltele ukazuri împărăteşti după unirea cu Rusia.” (7)

Prin acest aşezământ, preoţimea (duhovenstvo) forma una dintre cele nouă tagme sau soslovii recunoscute, pe lângă marea nobilime (dvoreanstvo), boiernaşi, mazili, ruptaşi, negustori şi târgoveţi, săteni muncitori de pământ, ţigani şi jidovi.

După moartea mitropolitului Gavriil a urmat arhiepiscopul Dimitrie Sulima, un ucrainean crescut în tradiţiile bisericii moldoveneşti şi apărător în bună măsură al identităţii ei. După el a urmat între 1844 şi 1858 Irinarh Popov, un om cult şi cu vederi largi.

În timpul său, unii preoţi precum T. Baltagă, T. Lascu şi I. Neagu au tradus cărţi bisericeşti ruseşti în limba română. În sfârşit, între 1858-1871 a fost arhiepiscopul Antonie Şokotov, sub care a apărut primul periodic din Basarabia scris şi în limba română.

Este vorba despre Buletinul eparhiei Chişinăului şi Hotinului, bilingv (ruso-român) între 1867 şi 1871, când a redevenit exclusiv rusesc. În timpul lui Antonie Şokotov existau în Basarabia 843 de biserici, dintre care 318 din piatră şi 525 din lemn. (8)

După cum aprecia reputatul cercetător basarabean Ştefan Ciobanu: „Până la 1871 toate actele bisericeşti, toate izvoadele făcute prin sate erau scrise în româneşte.” (9)

Antonie Şokotov a făcut o nouă împărţire administrativă a eparhiei, amintită mai sus, prin care desfiinţa protoieriile de judeţe. Înfiinţa în schimb 35 de ocoluri bisericeşti sau ocruguri blagocineşti. În fruntea acestor ocoluri sau decanate a aşezat câte un protoiereu sau blagocin. Făcându-se numărătoarea amintită a bisericilor, s-a stabilit numărul de cliroşi pentru fiecare biserică (toate posesiunile bisericeşti ale eparhiei basarabene de dincolo de Nistru fuseseră desprinse de ruşi încă în 1837).

Bisericile cu un cliros erau în satele cu mai puţin de 57 de familii, cele cu doi cliroşi în localităţile cu până la 150 de familii şi cu trei cliroşi la oraşe şi târguri cu mai mulţi preoţi şi diaconi. Ca urmare, numărul bisericilor dispunând de personal bisericesc complet era redus acum la 46. (10)

De asemenea, în 1870 preoţii care nu cunoşteau limba rusă primeau un răgaz de şase luni ca să o înveţe, altfel vor fi înlocuiţi în şcolile parohiale. Începea cumplita prigoană a deceniului opt, chiar dacă, pe vremea lui Şokotov, pe lângă limba rusă continua să fie folosită şi limba română în biserici, putându-se chiar tipări în continuare cărţi bisericeşti româneşti.

Prigoana cea mare împotriva bisericii româneşti începea sub arhiepiscopul Pavel Lebedev, arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului (1871-1882), dar de aceasta ne vom ocupa mai târziu.

Foto: Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului Pavel Lebedev (1827-1892).

1882 a fost fericitul an al despărţirii Basarabiei de arhiepiscopul Pavel. A urmat până în 1891 Serghei Lapidevski, care a înţeles că abuzurile depăşiseră orice limită şi a făcut unele concesii, permiţând utilizarea şi a limbii române în biserici şi înfiinţând tipografia arhidiecezală de la mânăstirea Noul Neamţ, situată în localitatea Chiţcani din judeţul Tighina. În ianuarie 1891, Serghei Lapidevski era transferat la mitropolia din Odesa. Mai puţin importanţi datorită scurtelor perioade în care s-au aflat în Basarabia au fost arhiepiscopii Isaak Polojenski (1891-1892) şi Neofit Nevodcikov (1892-1898).

Mai important prin realizări a fost episcopul Iakov Peatniţki (1898-1904), care a înfiinţat la Chişinău „Înfrăţirea ortodoxă misionară a Naşterii Domnului.” Aceasta a editat numeroase broşuri, cărticele şi foi volante. Episcopul ceru ca ele să apară şi în limba română, argumentându-şi cererea către Sinodul din Petersburg astfel:

„În cele mai multe din satele Basarabiei, populaţia ortodoxă se compune în mare parte şi adesea chiar exclusiv din moldoveni, care cunosc numai limba moldovenească şi cu desăvârşire nu înţeleg limba slavă bisericească sau pe cea rusească.” (11) Ca urmare, această cerere a sa a fost aprobată în 1900.

O tipografie bisericească românească a fost deschisă însă abia în 1904, de episcopul Vladimir Simkevici (1904-1908). În această tipografie a văzut lumina zilei primul număr al periodicului bisericesc Luminătorul, la 25 ianuarie 1908. După Vladimir a urmat Leonida Ciceagov, care ca episcop era numit Serafim, şi care prin intoleranţa de care a dat dovadă s-a apropiat în multe cazuri de predecesorul său Pavel Lebedev.

Ca o reacţie la aceasta a fost apariţia în Basarabia a numeroase secte şi erezii religioase, care nu se mai subordonau episcopiei din Chişinău. Între aceste nenumărate secte îi putem menţiona pe inochentişti, pe studişti, pe popovţi, bez popovţi, duhoborţi, molocani, priguni, chlâstî, scapeti, stramnichi etc.

Instabilitatea episcopilor şi arhiepiscopilor Basarabiei se va accentua în perioada primului război mondial, unii fiind transferaţi în alte locuri, precum Platon Rojdestvenski la Odesa în decembrie 1915, alţii nevoiţi să se plece în faţa evenimentelor, precum Anastasie Gribanovski, care împreună cu întreg clerul superior rusesc din Basarabia a părăsit-o definitiv la 23 iunie 1918. El a fost urmat de românul Nicodim de Huşi şi de la 23 februarie 1920 de Gurie Botoşăneanu.

Note:
1    Iustin Frăţiman, Studiu contributiv la istoricul mitropoliei Proilavia (Brăila), Chişinău, 1923, p. 117.
2    Nicolae Popovschi, Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 1931, p. 32.
3    Ibidem, p. 33.
4    Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le régime russe, Paris, 1919, p. 27.
5    Ibidem.
6    Ibidem.
7    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 187.
8    Ibidem, p. 230.
9    Ibidem, p. 230-231.
10  Ibidem, p. 230.
11  Ibidem, p. 233.

Trebuie să îngenunchem ?

1. Unde trebuie să îngenunchem ca să ne cerem scuze că am dat străinilor, de sute de ani, de la sare, apă, grâne, petrol, păduri, până la propriii copii?
2. Unde trebuie să ingenunchem să cerem iertare străinilor pentru că dăm petrolul austriecilor, in pamântul cărora nu se găsește nici gram de petrol, dar care au, culmea tupeului, chiar la intrarea în Viena, ditamai rafinăria, poate cea mai mare din Europa, in timp ce ale noastre au fost toate închise?
3. Unde trebuie să îngenunchem pentru că am plătit americanilor o autostradă pe care nu au construit-o niciodată și pentru care, culmea, am plătit și despăgubiri că ne-au luat banii și nu au făcut nimic?
4. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschidem aragazul sau dam drumul la căldură în casă, francezii încasează toti banii, deși nu au construit nimic și au preluat toată infrastructura facută de Ceaușescu pe banii noștri, foamea noastră, frigul si lipsurile din perioada comunistă?
5. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschid robinetul de apă, pornește contoarul pentru francezi, deși e apa României, pe țevile făcute de Ceaușescu, pe banii și lipsurile noastre?
6. Unde trebuie să îngenunchem pentru că sate intregi sunt înghițite de ape sau de surpări de teren pentru că austriecii ne taie pădurile, cu sutele de ha lunar?
7. Unde trebuie să îngenunchem pentru că ne dispar copiii din țară, in drum către ei, că poliția ne ia la mișto dacă anunțăm răpirea vreunei fete la 112, că prin fața poliției de frontieră trec, zilnic, zeci persoane răpite, tiruri cu marfa de contrabandă către aceiași străini care se fac că nu văd nimic, deși șeful Parchetului european anticorupție e o româncă, una care știe exact ce se intâmplă în România și tace?
8. Unde trebuie să îngenunchem pentru că in țara noastră ajung deșeurile lor de toate felurile, chiar și biologice și radioactive, in timp ce nouă ni se arată obrazul si suntem suprataxați că indăznim să avem Euro 3 la mașina înmatriculată in Bulgaria, pentru că jupuiți de bani, pământ și mijloace de trai, mai mult nu ne putem permite din cauza sărăciei in care suntem lăsați de aceiași străini imbuibați și aroganți?
9. Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că am dat tot tezaurul României englezilor, carora le mai si plătim anual chirie și taxe pentru poansonarea lingourilor?
Acum, dupa ce ne-au luat tot, ne pun și in genunchi.

Pentru că romanian lives don’t matter!
Îngenuncheați, bre, nu fiți fraieri, arătați ce popor deschis la minte suntem.
(Adriana Vitan Balint https://basarabialiterara.com.md: SE VA RIDICA ROMÂNUL DIN GENUNCHI ?)