CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 11 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 11 iunie în istoria noastră

1239 : Bula papei Grigore al IX-lea Cum hora undecima

Bula papală intitulată  Cum hora undecima menționa existența românilor (valahilor) în spațiul danubiano-pontic și cerea călugărilor franciscani cărora li se acordau anumite privilegii, să meargă în misiune la bulgari, valahi și cumani.

În anul 1245, după tentativa Conciliului din Lyon de a uni Biserica Occidentală și cea Orientală, papa Inocențiu al IV-lea a trimis mai mulți misionari franciscani la bulgari, valahi, cumani și tătari, același lucru repetându-se în anul 1253.

1524 Bătălia de la Tărăsăuți.

Un corp de oaste otoman de circa 4.000 de oameni, care se întorcea cu pradă din Polonia, a fost surprins de domnul Moldovei Ștefăniță Vodă pe Prut, în localitatea Tărăsăuți.

1551: Iliaș Rareș paraseste domnia Moldovei, trece la mahomedanism si devine pașă la Silistra, luîndu-și numele de Mehmet.

Iliaș al II-lea Rareș (n. 1531 – d. 1562), a fost domnitor al Moldovei între 3 septembrie 1546 – 11 iunie 1551. 

A fost fiul mai mare al lui Petru Rareș și al Elenei (care era de neam sârbesc).

Fiind mai mult atras de petreceri decât de domnie, abdică în favoarea fratelui său Ștefan al VI-lea Rareș, se turcește, luând numele de Mehmet si devine pașă de Silistra.

Fiind exilat la Bursa, a murit, probabil otrăvit, la Alep, Siria, în 1553.

1551 Iliaș Rareș

Chipul lui Iliaș Rareș a fost zugrăvit în tabloul votiv al bisericii Mănăstirii Probota, ctitorită în 1530 de tatăl său.

După trecerea sa la islamism, chipul lui Iliaș din tabloul votiv de la Probota a fost înnegrit.

1574: Oastea moldo-cazacă, asediată și lipsită de apă, s-a predat turcilor la Râșcani.  Domnitorul Moldovei, Ioan Voda cel Cumplit este ucis, iar Moldova este prădată.

Catalog de monede - Lista de monede pentru Ioan Voda cel Cumplit  (1572-1574), Moldova

 În ziua de 11 iunie 1574, pe o căldură insuportabilă, lipsa apei şi suferinţa oştenilor săi, l-a obligat pe domn să negocieze capitularea.

El cere comandantului otoman, Ahmed paşa, să-i cruţe pe moldoveni şi cazaci, iar pe el să-l trimită viu sultanului la Constantinopol.

Ahmed paşa jură de şapte ori pe Coran, iar Petru Şchiopul, de şapte ori pe Biblie, că toate cererile îi vor fi împlinite.

După patru ore de discuţii cu comandanţii militari otomani, Ioan vodă este înjunghiat de beylebey-ul Rumeliei, Cighaleg Zadé Iusuf paşa, după care i se taie capul, iar trupul, legat de cămile, ii este sfârtecat.

Soldaţii otomani au păstrat bucăţi de oase din trupul voievodului şi au înmuiat vârfurile săbiilor în sângele lui ca să preia din puterea şi vitejia acestuia.

Capul i-a fost trimis la Bucureşti ( conf. istoric Constantin Rezachevici) sau la Constantinopol (Dinu Giurescu), pentru a fi expus la Kan Çeşmesi („Fântâna Sângelui”), aflată la poarta saraiului sultanului, unde erau expuse de obicei capetele răsculaţilor şi trădătorilor.

Ioan Vodă a fost voievod al Moldovei între februarie 1572–11 iunie 1574, fiul domnitorului Ștefan al IV-lea, (Ștefăniță), al Moldovei cu armeanca Serpega, fiica lui Basarab cel Tânăr-Țepeluș. În timpul domniei sale a dus o politică de întărire a autorității princiare, lovind în boierime, care l-a numit „Ioan Vodă cel Cumplit.

1780: A apărut la Viena, în limba latină, prima gramatică a limbii române – “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, scrisă de cărturarul român Samuil Micu (supranumit şi Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu), in colaborare cu Gheorghe Sincai.A fost tipărită în două ediții, la Viena în 1780 și la Pesta în 1805. Gramatica a fost alcătuită de Samuil Micu, iar Gheorghe Șincai a îmbogățit și aranjat elementele limbii daco-romane sau valahice, fiind și autorul prefețelor celor două ediții.

Autorul credea că limba română e o corupţiune a limbii latine clasice şi ca misiunea gramaticului este să scape de tot amestecul străin şi s-o facă iarăşi pură, cum a fost înainte de contactul cu alte popoare. Ortografia trebuia şi ea să arate cât mai mult aceasta, prin diferite semne întrebuinţate.

Deşi greşită în principiu, dar şi în aplicare, lucrarea lui Micu are importanţa mare în istoria literaturii prin faptul că ea formează începutul curentului latinist, care avea să fie atâta timp stăpân pe mişcarea culturală a românilor.

1848: Inceputul revolutiei pasoptiste in Bucuresti.

Domnitorul Gheorghe Bibescu este silit sa semneze ”Constitutia ” (Proclamatia si programul de la Islaz) si sa recunoasca guvernul revolutionar provizoriu, format din Nicolae Bălcescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Constantin Kretzulescu, C. A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu

Gh.Bibescu  domnitorul Munteniei

Revoluţia paşoptistă din Ţara Românească s-a declanșat în cîteva centre: la Bucureşti, Telega, Islaz şi Ocnele Mari.

 Revoluţia a început 9 iunie 1848 la Islaz,  şi tot aici a fost adoptată şi Proclamaţia  prin care se cerea: egalitate în faţa legii, adunare obştească reprezentativă, organizare democratică republicană a statului, independenţă administrativă şi legislativă, libertatea tiparului, învăţămînt naţional, emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor prin despăgubire.

Tot în această perioadă s-a format şi primul Guvern Revoluţionar provizoriu, format din : I.H. Rădulescu, Şt. Golescu,, Cristian Tell, N. Pleşoianu şi preotul Radu Şapcă.

La 11 iunie 1848 insurecţia începe şi în Bucureşti. Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, semneaza Proclamaţia de la Islaz, care va deveni şi noua constituţie şi recunoaşte noul guvern, format din Nicolae Bălcescu, secretar de stat pentru afaceri externe, Nicolae Golescu, secretar de stat pentru afaceri interne, Gheorghe Magheru, finanţe, Ion Heliade Rădulescu, culte, Ştefan Golescumjustiţie, Constantin Kretulescu, preşedinte al Consiliului Administrativ, C.A. Rosetti, prefectul Poliţiei Capitaleişi Ioan Odobescu şef al Oştirii.

1848 Fruntașii Revoluției din Țara Românească

Două zile mai tîrziu principele Bibescu abdică şi se retrage în Transilvania. Faptul a fost anunțat de guvern a doua zi. Dimitrie Brătianu a fost acreditat agent diplomatic al Țării Românești pe lângă Cabinetele din Pesta și Viena.

A fost trimis chiar din ziua declanșării revoluției, pentru a reprezenta noile autorități și a susține cauza Principatelor pe lângă revoluționarii din Imperiul Habsburgic.

1849: În timpul Revoluției pașoptiste din Transilvania a avut loc a treia bătălie de la Abrud.

1849 A treia bătălie de la Abrud

A fost una dintre ciocnirile majore dintre forțele militare maghiare și românii din Munții Apuseni, în timpul revoluției din Transilvania (11–16 iunie). 

Bătălia s-a soldat cu înfrângerea gravă a forțelor maghiare, care au fost nevoite din nou să abandoneze orașul.

Forțele române erau alcătuite exclusiv din civili înarmați, organizați ca miliții, cea mai mare parte a milițiilor din Munții Apuseni fiind constituite din moți, dar și din români refugiați aici din diferitele părți ale Transilvaniei ocupate de armata maghiară.

Comandanții milițiilor românești erau tineri fără experiență militară, în general avocați sau preoți. Comandantul forțelor românești în bătăliile de la Abrud a fost Avram Iancu.

1883: S-a născut la Țepu, Galați, folcloristul, scriitorul şi publicistul  român Tudor Pamfile, autor al unor apreciate studii despre credinţe şi datini ; (m. 1921).

A scos revistele Ion Creangă și Miron Costin, a sprijinit îndeaproape apariția revistei Freamătul, care a apărut la Tecuci în 1911, după care, din lipsă de colaboratori, i-a mutat redacția la Bârlad. 

1883-1923 Tudor Pamfile

Numai culegerile și studiile apărute sub egida Academiei Române însumează peste 4.200 pagini.

În 1915, un grup de trei intelectuali bârlădeni (Tudor Pamfile, poetul George Tutoveanu și preotul Toma Chiricuță) a decis înființarea unei societăți culturale pe care au numit-o Academia Bârlădeană.

Începând cu anul 1918, s-a stabilit la Chișinău și a condus, până în 1920, publicația Cuvântul Moldovei.

Este laureat al premiul Neuschotz al Academiei Române.

Din opera sa: Cromatica poporului RomânMitologia poporului RomânVăzduhul după credințele poporului românCerul și podoabele luiIndustria casnică la Românitrecutul și starea ei de astăzi, contribuțiuni de artă și tehnică populară.

1897: George Enescu a debutat în calitate de compozitor. Muzicologul Viorel Cosma considera acest moment drept „confirmarea apariției unui creator român de excepție în context internațional”.

A fost primul recital de autor al unui creator român peste hotare. George Enescu, în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris, a prezentat, la numai 16 ani în exclusivitate, compoziții proprii.

 1903: Regele Serbiei Alexandru I și regina Draga sunt asasinați de membri ai grupării panslaviste Mâna Neagra, care urmăreau îndepărtarea Serbiei de sub influența vestică, si orientarea acesteia catre Rusia.

Deoarece ofițerii implicați în atentat făceau parte din Regimentul 6 Infanterie, care purta numele „Regimentul Regele Carol al României”, regele Carol I a telegrafiat la Belgrad anunțând că renunță la patronajul onomastic asupra regimentului respectiv.

1910: A fost inaugurat aerodromul de la Chitila. Cu aceasta ocazie, pilotul francez Guillemin, din personalul de specialitate angajat la scoala de pilotaj de la Chitila, a efectuat primul zbor cu avionul deasupra Bucurestiului.

1910 Aerodromul de la Chitila

A fost primul aerodrom din România, amenajat de avocatul Mihail Cerchez la Chitila, unde a început să funcționeze și Școala de pilotaj.

Cu aceasta ocazie, pilotul francez Guillemin, din personalul de specialitate angajat la scoala de pilotaj de la Chitila, a efectuat primul zbor cu avionul deasupra Bucureșstiului. În aceeași zi a avut loc și prima lansare cu parașuta din țara noastră, dintr-un balon, de la o înălțime de 500 metri.

1919: Consiliul Suprem al Conferinței de la Paris, comunica delegației României hotărârile referitoare la hotarele țării noastre cu Ungaria și cu Iugoslavia.

Decretul Regelui Ferdinand de Unire a Bucovinei cu România Mare Dan Badea

Se recunoaște de drept unirea României cu Transilvania, Crișana, Maramureș și o parte a Banatului.

1925: Au devenit membre onorifice ale Academiei Române, scriitoarele  Elena Vacarescu si Anne de Noailles.

Arhive Povești de iubire - Formula AS

Foto: Anne de Noailles- Brâncoveanu și  Elena Văcărescu

Au fost  primele femei alese în acest înalt for cultural  român.

Elena Văcărescu şi Anna de Noailles au fost două femei cu origini româneşti care au cucerit în secolul trecut, Franţa.

Scriitoare, poete şi ambasadoare neoficiale ale ţării de origine, aceste două mari doamne erau verişoare.

Au ajuns în capitala Franţei în conjuncturi diferite, au cunoscut succesul şi au scris istorie în literatura franceză.

1933: Prima transmisie în direct, la Radiodifuziunea Română, a unui meci de fotbal (România-Iugoslavia, din Cupa Balcanică).

Pe 11 iunie 1933, România a câștigat, la București, Cupa Balcanică, sub privirile entuziasmate a 25.000 de spectatori: 5-0 cu Iugoslavia (după 7-0 cu Bulgaria și 1-0 cu Grecia). Finala s-a disputat pe terenul ONEF, primul gazon cu drenaj din România la acea vreme.

1940: In conditiile declansarii celui de-al doilea razboi mondial, Romania se retrage din Liga Națiunilor (Societatea Natiunilor), organizatie care din 1938 isi continua o existenta pur formala.

1941: Se incheie acordurile romano-germane de la Munchen si Berchtesgaden. Romania se angajeaza sa participe la razboiul antibolsevic, alaturi de Germania.

1946: A murit Sofia Nadejde, publicista, traducatoare si scriitoare romana  de orientare feminista si marxista; (n.14 septembrie 1856).

 A fost soția lui Ioan Nadejde și sora pictorului Octav Bancila.

1948: In Romania comunizata, aflata sub ocupatie sovietica, Marea Adunare Naţională a votat  Legea nr. 119, privind naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări şi de transport , lege prin care, practic, se lichida proprietatea privată în România.

1948 Scânteia - Naţionalizarea întreprinderilor

„Naţionalizarea” a fost, de fapt, o confiscare directă ordonată de puterea comunistă, fără nici o despăgubire.

1948: Se stabilesc  relatii diplomatice intre Romania si Israel, la nivel de legatie.

La data de 17 august 1969, aceste relatii au fost ridicate la nivel de ambasada, ţara noastră numărandu-se printre primele state care au stabilit relaţii diplomatice cu Israelul.

Deschiderea oficiilor diplomatice (legații), conduse de miniștri plenipotențiari, a avut loc în același an. Primul ministru plenipotențiar israelian acreditat la București a fost celebrul pictor Reuben Ruvin, originar din România.

În 1969, reprezentarea diplomatică între cele două țări a fost ridicată la rang de ambasadă. La 1 octombrie 2019 a fost inaugurat Consulatul General al României la Haifa.

1955: S-a născut la Arad actrița română de teatru și film Mariana Buruiană.

A absolvit IATC, secţia actorie, în anul 1978. A jucat la teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar din anul 1981 s-a transferat prin concurs la Teatrul Lucia Stuza Bulandra din Bucureşti, de unde a demisionat în anul 1995.

A jucat în numeroase piese de teatru, pe scenă şi la televiziune, alături de alte mari nume ale scenei artistice româneşti. Printre filmele în care a apărut se numără: „Drumeţ în calea lupilor”, „Patima”, „Figuranţii”, „Să mori din dragoste de viaţă” şi „Domnişoara Christina”. Este divorţată şi are un copil.

După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, a scris două cărţi – „Taina mărturisirii” şi „Comorile Dharmei”. A făcut traduceri pentru o editură şi a fost asistent universitar la o instituţie particulară de învăţământ, unde a predat tehnica vorbirii.

A renunţat la cariera de succes pe care o avea în primii ani de după ’90. Nu s-a călugărit, dar a ales să se apropie de Dumnezeu pe calea rugăciunii, a smereniei şi a iertării.

1957: S-a născut Liviu Papadima, prozator și critic literar român.

1957 Liviu Papadima

Este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care-a absolvit-o în 1981, cu diplomă de merit.

Studii postuniversitare şi stagii de cercetare în România (Bucureşti, Colegiul Noua Europă) şi în străinătate (Universitatea din Viena, Vrije Universiteit, Amsterdam).

Din 2004 este decanul aceleiaşi facultăţi. A fost redactor-şef al suplimentului Vineri al revistei Dilema, a predat la Institutul de Limbi Romanice al Universităţii din Viena, a fost consilier prezidenţial la Departamentul de Cultură şi Educaţie (1999) şi lector la Universitatea din Viena.

Este autorul unor volume individuale de studii literare: Literatură şi comunicare. Relaţia autor – cititor în proza paşoptistă şi postpaşoptistă, Iaşi, Polirom, 1999; Caragiale, fireşte , Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1999.

1966: S-a născut în Petroșani actorul român de teatru și film Marius Stănescu. A absolvit UNATC București în 1993, la clasa profesorului Alexandru Repan.

În prezent este membru al trupei Teatrului Odeon din București.


Din perioada studiilor universitare a debutat in cinematografie cu rolul lui Carol din filmul Undeva In Est, regizat de Nicolae Margineanu si a fost premiat pentru Cea mai buna interpretare intr-un rol secundar la Festivalul de Film de la Costinesti.

A mai jucat in filme ca Hotel De Lux (1992), regia Dan Pita , E Pericoloso Sporgersi (1992), regia Nae Caranfil , Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni (1994), regia Serban Marinescu , Mesagerul (1995), regia Constantin Dicu (1995), regia Dan Pita Confesiune (1996), regia Mircea Soptereanu, Don Carlos (1996), regia Eugen Todoran, Eu Sunt Adam (1996), regia Dan Pita, Breakout (1997), regia M. Armstrong, Hitler al XVII –lea (1998), regia Tudor Marascu, The Bill (1998), regia Ch. Lovett, Femeia In Rosu (1998), regia Mircea Veroiu, Martorii (2000), regia Dan Pita si Serban Marinescu, Examen (2000), regia Titus Munteanu, Noro (2001), regia Radu Gabrea, Turnul Din Pisa (2002), regia Serban Marinescu, Ecaterina cea Mare (2005).
I s-a decernat in anul 2004 premiul UCIN pentru rolul principal in filmele Examen si Ambasadori Cautam Patrie, in anul 2002 a primit Ordinul Național pentru merit in grad de Cavaler.

1978: Jucătoarea de tenis Virginia Ruzici a câştigat turneul de la Rolland Garos, fiind prima româncă învingătoare la simplu şi la dublu.

Virginia Ruzici

La turneul de tenis de câmp de la Roland Garros (29 mai–11 iunie 1978), Virginia Ruzici a învins-o în finală pe iugoslava Mima Jausovec, în două seturi (6-2, 6-2), câștigând cel mai important turneu de tenis pe zgură din lume. Tot, în 1978, a câștigat finala de dublu de la Roland Garros alături de aceeași Mima Jausovec, cele două învingându-le în meciul decisiv pe franțuzoaica Gail Sherriff Lovera și Lesley Turner Bowrey (5–7, 6–4, 8–6). A jucat și finala de la Roland Garros din 1980, când a fost învinsă cu 6-0, 6-3 de americana Chris Evert. A fost prima româncă laureată atât la simplu, cât și la dublu la Roland Garros.

1992: S-a desfăsurat la Buc urești primul Târg internațional de carte “Bookarest”.

Organizat la București, s-a desfășurat între 11–14 iunie. Din 2006 a luat numele BookFest

1997: Congresul american a cerut administraţiei de la Casa Albă să sprijine aderarea României la NATO, din primul val.

2004: Se deschide la Muzeul Guggenheim din New York, cea mai mare expozitie de arta “Brancusi”dupa anul 1990.

2004 Constantin Brancusi The Essence of Things

Expoziția a avut loc între 11 iunie–19 septembrie la Guggenheim Museum din New York, sub numele The Essence ofthings (Esența lucrurilor).

2005: Jurnalista franceză Florence Aubenas şi însoţitorul ei,  ghidul irakian Hussein Hanoun, tinuti ostatici de teroristi irakieni, au fost eliberaţi după 157 de zile de captivitat

Imagini pentru Florence Aubenas photos

După eliberarea sa s-a confirmat faptul că  a fost ţinută ostatică în acelaşi loc cu jurnaliştii români Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian răpiţi si ei in Irak.

2006: Filmul “A fost sau n-a fost?” în regia lui Corneliu Porumboiu,  a câștigat trofeul festivalului „Transilvania”.

Construit dintr-o serie de episoade aproape burleşti care ne familiarizează cu cele trei personaje principale, această comedie tristă creşte şi culminează cu una dintre cele mai bune scene din cinematografia românească: un talk show de la o televiziune de neprofesionişti, turnat în timp real.

Câştigător al trofeului Camera d’Or şi al premiului Label Europa Cinema la Cannes 2006. Câştigător a 3 premii la TIFF 2006: Cel mai bun film din competiţie, Cel mai bun film din cadrul Zilelor Filmului Românesc şi Premiul publicului.

 2008: Un incendiu a distrus Biserica Evanghelică din Bistrița, monument reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la cel renascentist în Transilvania.

 Turnul acesteia  este cel mai înalt turn medieval din ţară.

Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi.

https://i2.wp.com/www.inbistrita.ro/images/istoric/incendiu_biserica2.jpg

Incendiul s-a declansat din cauza schelelor din lemn de brad în care era îmbrăcat turnul, focul  extinzandu-se rapid până sus. 

În mai puţin de o jumătate de oră acoperişul turnului, precum şi acoperişurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al oraşului medieval (cunoscut în limba latină drept ius gladii) s-au prabuşit.

Pagubele au fost estimate de evaluatori la peste un milion de euro.

Vinovaţi de producerea incendiului au fost  trei copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, care se ocupau cu colectarea fierului vechi.

2018: A încetat din viață la București, interpreta de muzică populară românească din zona Bistrița-Năsăud, Maria Butaciu (19 februarie 1940, Salva, Bistrița-Năsăud).

 2014: A decedat actorul  de mima si dramaturgul româno – francez, de origine evreiasca, Gilles Segal; (n. Falticeni, 13 ianuarie 1929)

 A evoluat  pe scenă alături de  renumitul mim francez Marcel Marceau, și a jucat incepand cu anul 1954 în mai mult de șaizeci de filme.

2018: A încetat din viață la București, renumita interpretă de muzică populară românească din zona Bistrița-Năsăud, Maria Butaciu (n.19 februarie 1940, Salva, Bistrița-Năsăud).

 

CALENDAR CREŞTIN ORODOX

Sfântul Apostol Vartolomeu; Sfîntul Luca al Crimeii

Sfântul Apostol Vartolomeu

Sfantul Apostol Vartolomeu; Sfantul Luca al Crimeii

Sfântul Vartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Hristos. Impreuna cu Sfantul Apostol Filip si Mariami, sora acestuia, au fost prezenti in cetatile din Siria si Asia de Sus, vestind invatatura lui Hristos.

Sfantul Filip a fost martirizat de catre conducatorul cetatii, in cetatea Ierapole din Frigia.

Mariami a ajuns in Licaonia, iar Sfantul Vartolomeu    in Arabia, Persia si apoi in India, unde a intemeiat mai multe biserici. A ajuns apoi in Armenia, unde i-a botezat pe multi, printre care si pe imparatul armean, Polimie.

Dar din porunca fratelui imparatului, Astiagis, a fost prins si i s-a taiat capul. Crestinii au luat trupul sfantului si l-au ingropat cu cinste intr-un sicriu de plumb.

Pentru ca la sfintele lui moaste se savarseau multe minuni, paganii au luat sicriul si l-au aruncat in mare.

Dar apa marii l-a purtat pana in Insula Lipara, unde Episcopul Agathon, dupa o descoperire facuta in vis, a mers si l-a intampinat la marginea marii, apoi l-a luat si l-a inmormantat cu cinste in biserica.

Dupa un timp, sfintele sale moaște au ajuns la Benevento, iar de acolo, la Roma.

  Sfantul Luca al Crimeii

Sfantul Luca al Crimeei s-a nascut in data de 27 aprilie 1877 si a trecut la cele vesnice in ziua de 11 iunie 1961. Sfintele sale Moaste, izvoratoare de bun miros si tamaduitoare, se afla in orasul Sinferopol, din Crimeea.

In pofida terorii regimului bolsevic, el a refuzat in mod categoric sa faca operatii fara a avea in sala icoana Maicii Domnului. Pentru dragostea si credinta lui in Iisus Hristos, el a patimit mult in temnitele comuniste.

  

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/11/o-istorie-a-zilei-de-11-iunie-video

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. Cinemagia.ro;
  11. CreștinOrtodox.ro.

11/06/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: