CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac, teritorii românești lăsate în afara granițelor țării

Români și teritorii lăsate în afara granițelor țării: Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac

Români și teritorii lăsate în afara granițelor țării: Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac

Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac sunt cele patru regiuni istorice la care România a renunțat în 1997, prin semnarea „Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina“: pe 3 mai documentul a fost semnat la Kiev de miniștrii de Externe ai celor două țări, pe 2 iunie, la Neptun, de președinții României și Ucrainei, pe 7 iulie, respectiv pe 14 iulie, a fost ratificat de Senat și Camera Deputaților.

La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, președintele Camerei Deputaților – Ion Diaconescu, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României – Emil Constantinescu.

Istoricul Florin Constantiniu numea „trădare națională“ această renunțare voită a Bucureștiului la teritoriile smulse țării-mame de colosul de la Răsărit., citim în publicația  Lumea Satului , într-un articol semnat de Maria Bogdan .

Trebuie să precizăm că Tratatul cu Ucraina ar putea fi denunțat oricând. La art. 27, din L 129 de ratificare a documentului, se arată: „Prezentul tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe noi perioade de câte 5 ani dacă niciuna dintre părțile contractante nu va încunoștința în scris cealaltă parte contractantă despre intenția sa de a-l denunța, cu cel puțin un an înaintea expirării perioadei de valabilitate respective“. Altfel spus, România avea ocazia de a face acest lucru în 2006, 2011 sau 2016… Și nu s-a întâmplat nimic!

Vatră dacică de când sunt veacurile

Dacă e să pună cineva la îndoială că Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac n-ar fi românești de când sunt veacurile e bine să rememorăm ce spun cărțile de istorie: „Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista (82-44 î.Hr.), având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bug – spre est (Limanul Nistrului), Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava – spre vest, Carpații Păduroși – spre nord și Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) – spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava“. Mai încoace, începând cu anul 1300, teritoriile au fost regrupate în ceea ce numim Moldova, cea care astăzi este împărțită între trei țări: 35.806 kmp, în România; 29.680 kmp în Republica Moldova; 21.297 kmp în Ucraina (regiunea Cernăuți, cu Bucovina de Nord, ținutul Herței și Hotinului, plus cele 9 raioane din Bugeac).

Țara de Sus, liberă sub austrieci, soartă tristă sub ruși și ucraineni

teritorii bucovina de nord

Numele de Bucovina (fag=buk, Țara Fagilor) a intrat în uz în anul 1774, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Înainte de această perioadă se chema Țara de Sus, ca parte a Moldovei Mari. Bucovina rămasă în afara granițelor de astăzi ale României este compusă din Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț. În decursul istoriei recente, Bucovina de Nord a aparținut, rând pe rând, de Principatul Moldovei (1346-1774), Imperiul Habsburgic (1774-1918), România (1918-1940 și 1941-1945), URSS (1940-1941 și 1945-1991) și Ucraina (1991-prezent). Interesant este că, în timpul administrării habsburgice, românii nu au fost atât de prigoniți cum au fost sub URSS ori Ucraina de azi; toți birocrații erau obligați să învețe limba română. În 1793 s-a introdus învățământul obligatoriu în limbile germană și română, iar în 1875 s-a înființat Universitatea „Franz Josef“ la Cernăuți.

Din punct de vedere politic, până în 1848 bucovinenii aveau 8 reprezentanți în parlamentul imperial de la Viena; aceștia aveau drepturi egale cu ceilalți parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor demnitari le erau traduse în limba română. La 4 martie 1849 românii au obținut statutul de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, împăratul Franz Josef devenind astfel și Mare Duce al Bucovinei.

La 26 august 1861 Bucovina primește dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru și roșu, dispuse orizontal, având la mijloc stema Bucovinei). După prăbușirea monarhiei austro-ungare, Consiliul Național al Bucovinei (CNB) a hotărât, la 28 noiembrie 1918, Unirea cu România, recunoscută oficial în 1919, prin tratatul de pace cu Austria de la Saint Germain. Urmează perioada din Al Doilea Război Mondial, cu ocuparea sovietică a Bucovinei (1940-1941), revenirea episodică la patria mamă (1941-1945), reocuparea tragică sovietică, după Pactul Ribentrop-Molotov, vreme de 46 de ani.

După anul 1991 urmează alți 27 de ani de anexare la Ucraina. Sub URSS rușii au făcut ceea ce au știut mai bine; au colonizat orașele și satele cu ucraineni și ruși. Și nici astăzi românii din Bucovina de Nord nu o duc mai bine, Kievul fiind foarte departe de a le respecta în totalitate drepturile.

Herța – 93% români, Hotin – raion profund slavizat

Nu știm prin ce minune populația din Ținutul Herța a scăpat și de germanizare, și de slavizare. Știm însă că 94% din populație este de etnie română și toate satele din ținut sunt exclusiv românești. Ca și Bucovina de Nord, teritoriul a aparținut Principatului Moldovei, Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, României și, din 1945, URSS și apoi Ucrainei.

Cât despre Hotin, care a fost profund ucrainizat, acesta a aparținut Rusiei Kievene și Cnezatului Galiciei (1001-1349), Moldovei (1359-1432, 1459-1538, 1541-1562, 1572-1615, 1621-1673, 1699-1712), Poloniei (1432-1459, 1538-1541, 1562-1572, 1615-1620, 1673-1699), Imperiului Otoman (1712-1812), Guberniei Basarabia a Imperiului Rus (1812–1917), Republicii Democratice Moldovenești (1917-1918), României (1918-1940, 1941-1944), Uniunii Sovietice (1940-1941, 1944-1991) și Ucrainei (1991-prezent).

Bugeac sau colțul de pământ românesc

teritorii bugeac

În limba tătărească, Bugeac înseamnă „colț de pământ“, după cum ne spune Dimitrie Cantemir. Teritoriul actualului Bugeac, întins pe 13.200 km pătrați, a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista (82 î.Hr.-44 î.Hr.). Mai târziu, partea sa sudică a fost adusă, temporar, sub stăpânire romană. În prima parte a secolului al XIV-lea, Bugeacul intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Țării Românești. Ulterior, Moldova preia regiunea, păstrând numele de Basarabia (numită altfel de la domnitor).

În 1484 Moldova lui Ștefan cel Mare este nevoită să renunțe la cetățile de la Marea Neagră și de la Dunăre în favoarea Imperiului Otoman, care denumește regiunea Bucak (Bugeac), însemnând, în turcește, „ținut de frontieră“.

Între anii 1484 și 1812 Bugeacul face parte din pașalâcul turcesc de la Silistra. Tătarii nogai (grup etnic turcic, ce locuiește în sudul european al Rusiei, în special în Caucazul de Nord) așezați aici devin populația majoritară. Regiunea este cedată rușilor după Pacea de la București din 1812, împreună cu Moldova de la est de Prut.

Autoritățile imperiale rusești au alungat populația tătară și o parte din cea moldoveană spre Dobrogea, invitând în schimb să le ia locul familii de bulgari, găgăuzi ortodocși, germani, ruși și ucraineni.

Lunga ocupație turcească și apoi rusească, precum și procesul de colonizare de după 1812 explică populația eterogenă a acestei regiuni românești. Între 1856 și 1878, o bună parte a Bugeacului, ca parte a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail, a reintrat sub stăpânirea Moldovei, respectiv a României (1859). În 1918 teritoriul va trece cu totul în componența României, iar în 1940 este anexat de Uniunea Sovietică, care îl atribuie RSS Ucrainene, în defavoarea RSS Moldovenești.

Conform unei înțelegeri între Hitler și Stalin, populația germană din zonă este strămutată în Reich. Teritoriul locuit de aceștia timp de peste 100 de ani este colonizat cu populație rusă și ucraineană. Astfel, ucrainenii reușesc să-i devanseze numeric pe români.

Între 1941 și 1944 teritoriul a reintrat în componența României, dar în 1944 a fost reocupat de trupele sovietice. În 1991 Bugeacul devine parte a Ucrainei.

06/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 6 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 iunie în istoria noastră

1660 : A decedat la Oradea, Gheorghe Rakoczy al II-lea (n.30 ianuarie 1621, Sárospatak).

 A fost fiul lui Gheorghe Rákóczi I si al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatalui sau. La 3 februarie 1643 s-a casatorit cu Sofia Báthory de Simleu.

La urcarea pe tron (octombrie 1648), si-a exprimat ambitia asupra tronului Poloniei. In vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii condusi de Bogdan Hmelnitki si cu domnii Moldovei si Tarii Romanesti, Vasile Lupu si Matei Basarab.

A fost Principe al Transilvaniei între 19 februarie 1642 – 6 iunie 1660.

 1716: Domnul muntean Stefan Cantacuzino a  fost ucis la Constantinopol, în noaptea dintre 25-26 mai/6-7 iunie 1716,  împreună cu tatăl său, învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino.

Corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali.

Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist educat în Italia.

Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, soția lui Constantin Brâncoveanu.

Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino.

Domnul muntean Stefan Cantacuzino (n. ~1650), a întocmit o hartă a Ţării Româneşti (prima lucrare cartografică românească, tipărită în greceşte la Padova, în anul 1700) si a fost autorul unei „Istorii a Ţării Româneşti” (neterminată), în care susţinea, cu o argumentaţie solidă, originea romanică, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei.

File:Stefan Cantacuzino.jpg

Foto: Portretul domnului și al soției sale, tablou votiv la Mănăstirea Dintr-un Lemn (Wikipedia)

Ștefan Cantacuzino a fost domnul Țării Românești din aprilie 1714, până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean, înainte de instituirea domniilor fanariote.

În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia.

Ștefan a actionat in secret de partea  habsburgilor, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții.

Ștefan a fost mazilit, ridicat din București de un capugiu si trimis de Poartă.

Ambasadorul englez la Constantinopol scria deja la 9 ianuarie către secretarul de stat, că mazilirea are ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan a fost  înlocuit cu Mavrocordat, pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă, iar familia sa din Constantinopol ramasese chezășie.

1835: S-a născut generalul Ştefan Fălcoianu (fost şef al Statului Major în Războiul de independenţă al Romaniei /1877-1878), matematician şi istoric.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri din București (1856), apoi cursurile Școlii Imperiale de Aplicații de Stat Major și ale Școlii Politehnice din Paris, fiind atașat pe lângă Statul Major al Armatei Franceze. Întors în țară, a fost șef de cabinet al ministrului de Razboi, profesor la Școala Militară de Ofițeri, ajutor al șefului Direcției Stabilimentelor de Artilerie, șef de stat major al Diviziei 1 Militare Teritoriale, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice, director general al Poștelor si Telegrafului. 

În timpul Războiului de Independență a revenit în rândurile armatei fiind director general al Administrației Centrale a Ministerului de Război, apoi șef al Statului Major al Armatei Române de Operații. În anul 1883 a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Ca șef al Marelui Stat Major și ministru de Război (1884–1886), a avut un rol semnificativ în perfecționarea sistemului de apărare a Romaniei, în elaborarea și aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor militare, în elaborarea și aplicarea Legii asupra administrației militare, înființarea celor patru corpuri de armată în locul diviziilor militare teritoriale, demararea lucrărilor pentru Cetatea Bucureștilor și a regiunii fortificate Focșani –Nămoloasa–Galati, înființarea Consiliului Superior al Armatei, înființarea Comitetului Consultativ de Stat Major, adoptarea Decretului de organizare a Marelui Stat Major perfecționarea instrucției și a pregătirii de luptă. Opera vieții sale rămâne Școala Superioară de Război, astăzi Universitatea Naționala de Apărare, înființată la 8 august 1889, unde el însuși a oficiat.

A fost și fondator al revistei România Militară, a scris Istoria razboiului din 1877–1878, ruso-romano-turc, concepută și predată sub formă de lecții la Școala Superioară de Război.

A fost membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române în mai multe rânduri între anii 1886 şi 1899 (m. 1905). NOTĂ: Unele surse dau naşterea sa la 6 martie 1835.

1849: La solicitarea Curții de la Viena, trupele țariste intra  în Transilvania și Ungaria, pentru a înăbuși revoluția declanșată la 1848.

1858: Caimacamul Moldovei, Nicolae Vogoride, consfinţea prin intermediul unui hrisov, drepturile și privilegiile acordate coloniştilor bulgari de împăraţii ruşi, în sudul Basarabiei, care fusese retrocedată de Rusia principatului Moldova, prin Tratatul  de la Paris (1856), încheiat  în urma înfrângerii Imperiului Țarist în Războiul  Crimeei (1853-1856).

1865: La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delicvenţilor.

1883: A încetat din viaţă compozitorul si dirijorul român Ciprian Porumbescu; (n. 2/14 octombrie 1853).

 

Fișier:Ciprian Porumbescu - Foto.jpg

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, opereta  „Crai Nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brasov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883)

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, a carui muzica este astăzi in Albania imnul național „Hymni i Flamurit . De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, „Trei Culori „.

 Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la  Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara   la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoza.

1884: În România a fost adoptată noua Lege electorală, pe baze cenzitare.

Corpul electoral era împărțit în trei colegii pentru Camera Deputaților și două colegii pentru Senat. […]” fiecare candidat avea un buletin de vot pe care era înscris numele său. Alegătorul se prezenta la vot cu o carte de alegator. Președintele biroului tăia unul dintre colțurile cărții de alegător, ca dovadă că acesta s-a prezentat la vot și îi înmâna apoi alegătorului câte un buletin de vot al fiecărui candidat și câte un plic din hârtie destul de groasa, cu care acesta trecea singur în camera secretă.

Alegătorul introducea buletinul îndoit drept în patru în plic, îl lipea și apoi îl da președintelui care îl introducea țn urnă. Erau excluse de la vot persoanele supuse vreunei protecțiuni străine, servitorii carii priimescu simbrie, interdicții, faliții nereabilitați sau acei ce vor fi fost osanditi la pedepse aflictive și infamante sau numai infamante”.

1888: Savantul român Dr.Victor Babeș a inițiat la București primele campanii de vaccinări antirabice.

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854,Viena – d. 19 octombrie 1926, București),  a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893.

1894 (6/18 iunie): S-a născut la Seliște, jud Arad, Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1968).

A urmat Școala normală de stat din Arad (1909–1912), unde a studiat Muzica cu profesorul Matyas Zoltai, la absolvire primind și un certificat oficial de muzică. A fost învățător într-un sat lângă Budapesta, apoi înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. 

A fost luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani. În 1920, mobilizat la Cluj, a intrat la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde a studiat cu profesorii A. Bena, Herman Klee. A continuat studiile la Conservatorul de Stat din Praga, cu Vítězslav Novák, Otakar Ostrčil, Vaclav Stephan, absolvind în 1922. A obținut Premiul II la concursul de creație „George Enescu” (1922, 1923 cu Suită de dansuri populare românești pentru pian). A fost maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători Deva, unde a început să culeagă folclor, din zona Devei și Lipovei; profesor la Conservatorul municipal din Timișoara și dirijor al corurilor bărbătești Doina și Banatul, continuând să culeagă folclor din zona Hunedoarei; dirijor al corului mixt Crai nou din Timișoara, director al Operei din Cluj–Timișoara; dirijor la Corala Banatului.

În 1946 s-a înființat Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde a fost profesor de Armonie și contrapunct, de Compoziție, rector (1949–1950). Din 1950 a fost profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București și director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner, iar din 1957 a devenit membru, apoi membru executiv, la The International Folk Music Council din Londra.

A compus operă: Năpasta, după piesa lui  I.L. Caragiale (1928, Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român al Operei Române din București; Premiul I „George Enescu” pentru Divertisment rustic), Horia, PăcalăConstantin Brâncoveanu; lucrări simfonice: Petrecere popularăDivertisment rusticDivertisment sacruRapsodia bănățeanăDansuri simfonice: Ce aude Murășul; muzică de film: Mitrea Cocor și Monografia muzicală a comunei Belinț (90 melodii cu texte culese, notate și explicate).

1899: S-a născut  la Timișoara, scriitorul român de origine germană, Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter); (m. 18 decembrie 1989, Timișoara).

Inițial poet de limba maghiară, ulterior scriitor de limba germană, traducător, originar din Banat. Limba prin care a pătruns în lumea literaturii și a științelor a fost maghiara. A citit din literatura modernistă în publicația Nyugat (Vest), din literatura de avangardă în special de revistele A Tett (Acțiunea) și Ma (Astăzi), alături de publicații în limba germană, ca Der Sturm (Furtuna). În 1917 devenise un contribuitor regulat la revista Ma, la Budapesta. 

Franz Liebhard (1899-1989)

A studiat la Universitatea din Budapesta, devenind una din figurile principale ale cercului lui Kassák, talentul său fiind remarcat de editorii și contribuitorii Nyugat. După revoluția din 1919 din Ungaria, s-a întors la Timișoara, de curând devenită parte a României, unde lucrat ca editor al unor ziare social-democrate, publicate în germană și maghiară.

În 1922, s-a alăturat din nou cercului Ma, acum în Viena, contribuind cu poezii, traduceri și chiar cu două eseuri: Vázlat: Társadalom, művész, művészet (Schiță: Societate, Artist, Artă) și Dogma, szkepszis, konstrukció (Dogmă, Scepticism, Construcție). În 1926 încetat să mai scrie poezie în limba maghiară, și-a modificat semnătura, din Reiter Róbert, poet maghiar, în Robert Reiter, jurnalist german.

După câțiva ani a reînceput să scrie poezie, dar în limba germană, sub pseudonimul Franz Liebhard (numele unui prieten decedat), devenit celebru printre cititorii din România. A fost redactor, apoi redactor-șef al Banater Deutsche Zeitung. A publicat traducerea în limba germană a cuoscutei balade populare românești Miorița.

În ianuarie 1945, Reiter a fost deportat în Uniunea Sovietică, într-un lagăr de muncă forțată, până în 1948.

Din scrierile sale: Schwäbische ChronikMenschen und Zeiten Aufsätze und StudienBanater MosaikBeiträge zur Kulturgeschichte.

1906: S-a deschis, în Bucuresti, la aniversarea  împlinirii a 40 de ani de la venirea regelui  Carol I pe tronul  țării,“Expoziția generala română”.

Expo-1

Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefanescu şi Ştefan Burcuş, carora li s-au alaturat ingineri de renume.

La inaugurare au participat întregul guvern, familia regala, membri ai administraţiei, oaspeţi straini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman.

Bateriei de la Calafat numitã “Carol I“ i-a revenit onoarea sã traga salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei.

Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii.

Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor.

Expo-5

La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I.

1917: S-a nascut la Turda,  scriitorul, gazetarul, avocatul, omul politic ţărănist (membru marcant al PNŢCD, vicepreşedinte al partidului) si lider al Partidului National Taranesc crestin-Democrat, Ion Ratiu.

A locuit la Londra din 1940 si  s-a repatriat în ianuarie 1990, dupa caderea regimului comunist.

A candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României în anul 1990; (m. 2000).

A încetat din viață la Londra, la data de  17 ianuarie 2000.

1930: Restaurația carlistă. Carol al II-lea s-a reîntors în țară,  intrând ilegal, cu pașaport fals. 

 Prințul Carol a purtat negocieri cu Iuliu Maniu, căruia i-a promis să renunțe la relația cu Elena Lupescu, (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care  adoptase numele de Nicolae Lupescu.

Elena Lupescu fuseseinițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu.

Carol al II-lea a fost proclamat rege după două zile de la intrarea in tara, pe 8 iunie 1930, inlocuindu-l la tron pe fiul sau minor, Mihai I.

Foto: Elena Lupescu si Carol al II-lea

El o aduce însă pe amanta sa, Elena Lupescu, la București și în cele din urmă o exilează pe fosta lui soție, regina Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca), mama viitorului rege Mihai I, de care a divorțat.

Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său Mihai I (la 8 iunie 1930), domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, un grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda.

Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea  dictaturii regale.

  1932: În România, se formează un guvern naţional-ţărănesc în frunte cu Alexandru Vaida-Voievod.

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susţinător al drepturilor românilor transilvăneni.

După Unirea Transilvaniei cu România şi fuziunea naţionalilor transilvăneni cu ţărăniştii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanţi ai noului Partid Naţional Ţărănesc.

1939: S-a născut în comuna vrânceană Sihlea, istoricul ieşean Gheorghe Buzatu, fost senator de Iaşi în legislatura 2000 – 2004 din partea Partidului România Mare si coordonator al prestigioasei colecţii „Românii în istoria universală”, care a ajuns la peste 140 de volume; (m. 2013).

 Absolvent al  al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie.

A studiat  în marile fonduri arhivistice din SUA, Anglia, Federaţia Rusă, aducând acasa adevărate comori ale istoriei românilor interferată cu mersul civilizaţiei şi ştiinţei universale. Este autorul   importantelor lucrari:  Românii în arhivele Americii; Românii în arhivele Kremlinului; Românii în scrieri şi documente străine.

Activitatea sa ştiinţifică a fost apreciată şi răsplătită din plin,  fiind de două ori laureat al Premiilor Academiei Române, al Premiului de Excelenţă al UNESCO, membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei Americane de Istorie şi multe altele.

1940: S-a născut artistul plastic Şerban Gabrea, autorul unor remarcabile lucrari de pictură, grafică, gravură şi tapiserie.

Este  fratele regizorului de film Radu Gabrea.

1942: SUA au declarat razboi Romaniei si Bulgariei, declanșând în scurt timp atacurile aeriene  asupra țării noastre, în special asupra instalatiilor petroliere din Prahova si asupra capitalei.

1944: S-a născut Mariana Vartic (numele la naştere Maria-Ana Lungu), critic, istoric literar, prozator, dramaturg şi traducător.

1944 : S-a născut la Crăcăoani, Neamț, clericul ortodox  Calinic (Constantin) Argatu

Calinic Argatu (n. 1944)

În prezent este arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2006. În anul 1964 a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. În anul 1964, episcopul Teofil Herineanu l-a hirotonit preot al parohiei Tioltiur, deși avea doar 20 de ani și nu absolvise studii superioare, iar în 1966 l-a mutat în parohia Inău. A finalizat cursurile universitare la Institutului Teologic Universitar din Sibiu, în anul 1968. La 31 decembrie 1972 a fost tuns în monahism.

A fost stareț al Mănăstirii Sinaia, al Mănăstirii Cernica, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, mutându-se la Mănăstirea Curtea de Argeș. În 1990 a fost ales episcop al nou înființatei Episcopii a Argeșului și Muscelului. Odată cu ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de arhiepiscopie, a devenit arhiepiscop (2009).

În legislatura 1990–1992 a fost deputat de Argeș din partea FSN. A publicat 14 volume. În anul 2007, Calinic Argatu a fost deconspirat ca fost colaborator al Securitații, cunoscut cu numele de cod „Zamfir”.

 1946: S-a născut jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune.

A  lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie,  datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi la Radio (m. 18 mai 2007).

1954: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Craiova al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Craiova îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara).

 1956: S-a născut omul politic Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetele Victor Ponta 3 şi 4 (din 5 martie 2014); vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (feb. 2007 – dec. 2008 şi feb.- dec. 2012), chestor al Camerei Deputaţilor (ian. 2005 – feb. 2006); deputat (din 1992); vicepreşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (din 2010); preşedinte al PSD Mehedinţi (2004-2008).

1960: Atleta româna Iolanda Balas a stabilit  la Bucuresti, un nou record mondial la saritura in inaltime: 1,85 m.

Depășind recordul mondial de 14 ori, multipla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale a reușit să ridice standardul la săritura în înălțime, de la 1,70 la 1,91 metri.

1961: La Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama, Valeriu Bularca  castiga primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român.

Valeriu Bularca, întorsureanul campion mondial la lupte, a decedat

1982: S-a născut la Pitești, atletul  român Marian Oprea, campion la  triplu salt,  câștigator al  medaliei de argint la Jocurile Olimpice din 2004. Cel mai bun record al sau  a fost  de 17,81 metri.

Struțul” pe drumuri » Marian Oprea a demisionat de la Dinamo și nu mai e  dorit nici la CSM București

A cucerit prima medalie la Campionatul mondial de atletism la  juniori în anul  2000, câștigând aurul cu un salt de 16,41 m.

A câștigat de asemenea medalia de bronz la triplu salt, la Campionatele Mondiale de Atletism din 2005 de la Helsinki, precum și la Campionatele  Europene de Atletism în Gothenburg (2006).

1988 : A încetat din viață la București, Gheorghe Eminescu, fiul căpitanului Matei Eminescu (fratele poetului Mihai Eminescu).  ( n.1 iunie 1895, Mizil ).

Militar și istoric, a fost deținut politic de regimul comunist.

1991: A murit poetul şi prozatorul român Gheorghe Pituţ; (n. 1940).

A scris printre altele și ”Călătorie în Uriaş”.

În cinstea sa are loc Festivalul de poezie „Gheorghe Pituţ” din Beiuş, iar în Beiuş şi Oradea există străzi numite în cinstea sa. A fost fratele interpretei de muzică populară Viorica Flintaşu.

2003:  Premierul român Adrian Năstase şi premierul ungar Peter Medgyessy au inaugurat un nou punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări, la Urziceni – Vallaj.

Imagini pentru punct de trecere a frontierei  la Urziceni – Vallay photos

2008: A murit muzicologul Jean (Ion) Barnea, fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română; (n. 1924).

 2013: A decedat poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc; (n. 1 februarie 1935, la Fetești, Ialomița).

Nicolae Motoc

Isi petrece copilaria si adolescenta la Constanța, unde urmeaza scoala primara (194l-l945), gimnaziul (1945-l948) si, cu intreruperi, studiile liceale (1948-l964), luindu-si bacalaureatul la Liceul „Mircea cel Batrin” (1964).

Absolvent al Scolii de Literatura „Minai Eminescu” (1952-l954, fiind coleg de promotie cu N. Labis, Gh. Tomozei, . Gheorghe, FI. Mugur, L. Raicu, R. Cosasu, Doina Salajan. Doina Ciurea, St. Luca), si al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1964-l970). Lucreaza (avind un „statut incert”) la ziarul Dobrogea noua (1957-l960), unde va deveni redactor (1960-l966).

Redactor-sef adjunct si secretar general de redactie (1966-l974), redactor de rubrica (1975-l982), apoi secretar responsabil de redactie la revista Tomis, unde semneaza, alaturi de altii, cronica literara.

Debuteaza cu versuri (Trec printre frasini) la Tinarul scriitor (1953), iar editorial cu o antologie din creatia poetilor si prozatorilor dobrogeni de azi (in colab. cu Nicolae Motoc Porumbescu) -Secvente marine (1966).

Versuri de inspiratie marina in Ceasul umbrei (1969), Elementele (1974), Poem scris pe suflarea pamintului (1975), Erezii marine (1980) si un roman de dragoste, in maniera lui Carnii Petrescu -Golful salbatic (1977).

Colaboreaza cu versuri la Ramuri, Viata Romaneasca, Luceafarul, Romania literara, Saptamina, Tomis etc.

2016: A murit prozatorul, eseistul și criticul literar român Mihai Dragolea; (n. 13 februarie 1955). S-a născut la Petroșani și s-a stabilit în Cluj-Napoca în anii studenției, începând să scrie articole de critică și eseistică în revista locală a studenților Echinox, în care a debutat în 1976.

În 1980, a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. După anul 1990, a devenit redactor la secția de emisiuni culturale a TVR Cluj și, timp de câțiva ani, a predat la secția de jurnalism a Universității Babeș-Bolyai.

În 1998, a obținut doctoratul în filologie cu teza Literatura fragmentară,publicată în același an cu titlul Arhiva de goluri și plinuri. Tot spre finalul deceniului a renunțat la scrierea textelor critice și a început publicarea de volume în proză.

A murit în orașul natal, Petroșani, în care se retrăsese în urmă cu câțiva ani ca șomer.


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ilarion cel Nou

Sfantul Ilarion cel Nou

Sfantul Ilarion cel Nou s-a nascut in jurul anului 773, din parinti drept-credinciosi.

Sfantul Ilarion s-a calugarit la varsta de 20 de ani, in Manastirea Xirochipiu, din Constantinopol. Pleaca la Manastirea Dalmat si ajunge staretul acesteia.

El a fost ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul si urmatorul vietii Sfantului Ilarion cel Mare, al carui nume cu cinste l-a purtat.

In anul 813 Ilarion l-a certat pe imparatul Leon Armeanul (813-820) pentru ca nu cinstea icoanele. Din acest motiv va fi supus la multe chinuri.

Leon Armeanul a fost omorat cu sabia de propriile lui garzi, in locul din biserica in care el a aruncat icoana Mantuitorului la pamant.

Dupa moartea acestuia, la conducerea imperiului vine imparatul Mihai al II-lea Rangabe (820-829), care ii elibereaza pe toti cei care patimisera in temnite din cauza luptei impotrica sfintelor icoane.

Cand pe scaunul imperial va urca fiul lui Mihai, Teofil (829-842), Sfantul Ilarion cel Nou va fi exilat pe insula Afusiei, pana cand la putere a venit binecredincioasa imparateasa Teodora (842-856), care a reintrodus icoanele in Biserica si a permis convocarea unui sinod in martie 843, la Constantinopol.

Hotărârile acestui sinod sunt citite in Biserică, în prima duminică din postul Sfintelor Paști, numită de atunci Duminica Ortodoxie.

Sfantul Ilarion cel Nou a revenit la Manastirea Dalmat si a trecut la cele vesnice la varsta de 70 de ani.

CITIȚI ȘI :

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. Cinemagia.ro.;
  11. CreștinOrtodox.ro;
  12. referatele.com. ro.

06/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marele compozitor rus Serghei Rahmaninov, un urmaş al Marelui Ștefan

La data de 1 aprilie 1873, s-a născut in localitatea Semionovo, gubernia  Novgorod din Rusia, Serghei Rahmaninov, renumit compozitor dirijor si pianist rus.

Câtă lume știe oare că există o inedită legătură între Serghei Rahmaninov și români? 

Așa cum putem afla din datele publicate în 1895 de matematicianul rus Ivan I. Rahmaninov, profesor şi rector al Facultatii „Sf. Vladimir” din Kiev, și dintr-un document eliberat de oficialitatile din Tambov, prin care era demonstrată descendența nobiliară a compozitorului Serghei Rahmaninov, istoria acestui neam de aristocrați ruși începe de la unul dintre fiii lui Ştefan cel Mare, şi anume Ion, sau Ivan), supranumit Vecin, cel care s-a stabilit în anul 1483, împreună cu familia, la Moscova, în urma mariajului surorii sale Elena cu marele Cneaz Ioan al III-lea al Rusiei.

Fiul lui Ion Vecin, numit Vasile, sau Vasili, a fost supranumit „Rahmanin” (pe timpuri, în zona moscovită acest cuvânt caracteriza o persoană foarte deschisă şi generoasă), de unde si numele urmasilor săi.

Se știe ca fiica lui Ștefan cel Mare, Elena,fiica Evdochiei, numita de ruși Olena Voloșina (adică românca), a fost dată în căsătorie cneazului Ivan Ivanovici cel Tânar (1440-1505), fiul  Marelui Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea Vasilievici.
La plecarea sa în Rusia, Elena a avut în suita sa și pe Vasilii Rahmanin, un nepot al lui Ștefan, de la care a pornit neamul rusesc al Rahmaninovilor.

Se pare că voievodul Moldovei ar fi avut un fiu nelegitim, Ioan Sused (Vecinul),  care a avut la rândul său doi urmași, Ioan Voloh (Românul) și Vasili Rahmanin (Blajinul) și că familia Rahmaninov coboară din acesta din urmă.

Asadar, pe linie paternă, compozitorul Rahmaninov descinde din Ștefan cel Mare.

De altfel, în toate biografiile sale, marele muzician Serghei Rahmaninov s-a revendicat ca descendent din Mușatinii români.

În legendele familiei aristocrate ruse Rahmaninov, se spune că numele lor ar proveni din porecla nepotului lui Ştefan cel Mare – particula „rahman” din numele familiei însemnând conform altei versiuni în rusa veche „leneș”. 

În dicţionarul enciclopedic al lui Brokgauz şi Efron din 1890, putem citi:

“Rahmaninov – dinastie aristocratică, care-şi duc neamul din dinastia domnitorilor moldoveni Dragoşeşti (Muşatini ). Unul din membri acestei familii, Vasilii cu porecla “Rahman” este întemeietorul familiei nobile ruse Rahmaninov.

În anul 1550 trei Rahmaninovi sunt menţionaţi în Cartea celor o mie de dvoreni şi copii de boieri (traducere liberă din slavona veche).

Patru Rahmaninovi sunt menţionaţi la asediul Moscovei din 1618, trei, în secolul XVII au fost voievozi (guvernatori). Gardienii Gherasim şi Fiodor Ievlevici Rahmaninov sunt menţionaţi ca participanţii la lovitura de palat dată de împărăteasa Elizaveta Petrovna.

Neamul Rahmaninov este consemnat în cărţile genealogice ale guberniilor Voronej, Reazan şi Tambov.”

Fiind de viță nobilă, muzicianul Rahmaninov nu și-a facut iluzii asupra soartei care l-ar fi asteptat în Rusia sovietică,după instaurarea regimului bolșevic, astfel că a fost nevoit sa se refugieze împreună cu familia în Occident și s-a stabilit în America, în localitatea Beverly Hills, din California, unde a decedat la 28 martie 1943.

06/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: