CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 26 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 26 mai în istoria noastră

1488: Începe construirea bisericii „Sf.Gheorghe” de la Voroneţ, ctitorie a domnlui Moldovei  Ştefan cel Mare si Sfânt .

Legenda spune că Ştefan cel Mare, în timpul unui război cu turcii, a venit la calugarul Daniel, la schitul său din Voroneţ şi i-a cerut sfatul. Câştigând bătălia împotriva turcilor, domnul Moldovei şi-a păstrat promisiunea făcută călugărului şi a construit o nouă biserică închinată Sfântului Gheorghe. La Voroneț, înainte de 1488, exista o biserică din lemn.

Sf. Mare Mc. Gheorghe - Hram la Mănăstirea Voroneț | Centrul de pelerinaj  "Sf. Parascheva" Iasi

Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț, care îl aveau ca egumen pe Misail, o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”. În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe. Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești. Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi.

Mănăstirea Voroneţ | Limba, cultura si civilizatie romaneasca - Italia

Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești.

Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi .

1554: S-a terminat construcția Mănăstirii Bistrița din Neamț, ctitorie a voievodul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu.

Mănăstirea Bistriţa | Doxologia

La construirea Mănăstirii Bistrița au contribuit patru voievozi mușatini: Alexandru cel Bun (a zidit-o în anul 1406), Ștefan cel Mare (a construit clopotnița și biserica din zidul mănăstirii), Petru Rareș (a renovat-o între anii 1541–1546) și Alexandru Lăpușneanu: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică din Mănăstirea Bistrița, unde este hramul Adormirii Precistei și Prea Binecuvantatei Stăpanei noastre, Maica Domnului și pururea Fecioara Maria, în zilele blagocestivului și de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul șapte mii 62 [1554], luna mai în 26 zile”. Este locul în care a fost creat cel mai vechi monument al culturii noastre medievale, și anume, Pomelnicul de la Bistrița

1591: A început construirea Bisericii Mihai Vodă din București, cu Hramul Sfântul Nicolae,

o ctitorie a boierului Mihai, pe atunci mare postelnic, după ce fusese deja ban de Mehedinți și mare stolnic, urcând scara demnităților până la rangul de mare ban al Craiovei și devenind apoi domn al țării.

Biserica Mihai Vodă. Pictură de William Watts, după Desenul din 1793 al lui Luigi Mayer (1591)
Biserica Mihai Vodă. Pictură de William Watts, după Desenul din 1793 al lui Luigi Mayer

Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591, întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli.

Conform unei inscripții de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos

În ianuarie 1985 biserica a fost propusă pentru demolare și la scurt timp propunerea a fost pusă în practică. Anexele mănăstirii precum și zidul au fost dărâmate și nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat.

Datorită protestelor și memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii (printre care Constantin Noica, Geo Bogza, Mihail Șora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Răzvan Theodorescu, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu și Peter Derer) către mai multe instituții (Patriarhie, Consiliul pentru Cultură din Comitetul Central etc.), Biserica Mănăstirii Mihai Vodă și turnul clopotniței au putut fi salvate.

Pentru a face loc simbolului comunismului din România, Casa Poporului, dar și pentru a-i mulțumi pe protestatari, persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis și anume mutarea bisericii de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazul. Translatarea în pantă a bisericii, pe o distanță de 289 m și coborâtă pe verticală cu 6,2 m, a avut loc în anul 1985.

Biserici și alte clădiri salvate în comunism prin translare” de Daniela  Șontică – Revista Culturală Leviathan

Operațiune în sine de translatare a edificiului, de pe Dealul Mihai Vodă, fosta stradă a Arhivelor nr.2 și până în locul în care se află și astăzi, Strada Sapienței nr.4, în apropierea malului Dâmboviței, a fost considerată la vremea respectivă o performanță deosebită. „Translatarea coordonată de inginerul Eugeniu I. Iordăchescu a fost, la timpul respectiv, considerată o performanță deosebită prin: lungimea traseului, unghiul de pantă și greutatea obiectivului”.

Unele din osemintele aflate în curtea mănăstirii au fost împachetate în grabă și au putut fi salvate și transportate în noua locație, altele nu au mai putut fi recuperate.

1679: Şerban Cantacuzino, domn al Munteniei (1678–1688),a început construirea ansamblului arhitectural Mânăstirea Cotroceni din Bucuresti.

Manastirea Cotroceni

Foto: Biserica Manastirii Cotroceni

Construcţia a fost terminată în mai 1680, pictura iniţială aparţinând lui Pârvu Mutu.

De-a lungul existenţei sale, biserica a suferit mai multe stricăciuni de pe urma cutremurelor, incendiilor, răscoalelor sau războaielor, dar de fiecare dată a fost refăcută.

Istoria Cotroceniului începe acum patru secole și mai bine pe când era înconjurată de vestiții codri ai Vlăsiei.

În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări denumit Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului.Satul si moșia sunt atestate documentar pentru prima oară într-un hrisov domnesc din 27 noiembrie 1614 sub forma Cotroceni.

Ele au existat cu siguranță și înainte de 1600, deoarece primii proprietari pe care-i menționează documentele – Stoica, Preda și Istfan – susțin că înainte de a fi devenit proprietatea domnească a lui Mihai Viteazul ei au stăpânit Cotrocenii”.

Domnul Șerban Cantacuzino a înzestrat-o cu numeroase moșii, mulți oameni și obiecte de cult. Mănăstirea a fost complet terminată în anul 1682 și împodobită de domnitor și de membrii familiei sale cu icoane, candele, diverse obiecte liturgice, veșminte preoțești și tot acum biserica a primit și icoana hramului „Adormirea Maicii Domnului“, care a fost adusă de la Muntele Athos, socotită făcătoare de minuni.

Biserica mânăstirii a fost demolată în 1984,din ordinul dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu,reconstrucția ei începând în 2003. La 11 octombrie 2009, biserica a fost sfințită ca lăcaș de cult.

1716: Stefan Cantacuzino, domnul Tarii Românesti în perioada 1714-1716 si tatal sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, au fost torturați si uciși la Istanbul, din porunca marelui vizir Ali Pașa.

Ștefan Cantacuzino (n. cca. 1675 – d. 7 iunie 1716) a fost ultimul conducător pământean al Munteniei, înainte de instituirea domniilor fanariote. Făcea parte din familia Cantacuzino, care își disputase în a doua jumătate a secolului al XVII-lea cu familia Băleanu predominanța în politica Țării Românești, ieșind în cele din urmă câștigătoare. Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino. Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist român educat în Italia. Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, mama lui Constantin Brâncoveanu.

Ştefan Cantacuzino (1716)

Domnind într-o perioadă instabilă, a luptei dintre Imperiul Austriac și Poarta Otomană, a încurajat plângerile la Constantinopol împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu, a predat turcilor corespondența acestuia cu nemții și a confiscat averile prietenilor lui Brâncoveanu.

 În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia, iar Ștefan a luat partea habsburgilor, comunicându-le știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții.

Aflându-se la Constantinopol, Ștefan Cantacuzino a fost mazilit și ridicat din București, împreună cu tatăl său, cărturarul și stolnicul Constantin Cantacuzino, de un capugiu trimis de Poartă în 21 ianuarie 1716, fiind înlocuit cu Mavrocordat, în care Poarta avea mai multă încredere.

Au fost uciși la în noaptea dintre 25–26 mai/6–7 iunie 1716, la Constantinopol,corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali. La câteva zile distanță, spătarul Mihai Cantacuzino și Radu Dudescu au fost duși sub pază puternică la Adrianopol și sugrumați.

Stefan Cantacuzino.jpg

  Foto: Tablou votiv la Manastirea dintr-un lemn-Biserica Nasterea Maicii Domnului – având al II- lea ctitor, pe domnitorul Stefan Cantacuzino și soția sa.

 Ambasadorul englez la Constantinopol scrisese deja la 9 ianuarie către secretarul de stat că mazilirea aacestuia avea ca motiv pizma marelui vizir tur și că Ștefan a fost înlocuit pe tronul muntean cu fanariotul grec Mavrocordat, în care Poarta avea mai multă încredere, familia acestuia din Constantinopol fiind chezășie.

1824: La Ismail, Basarabia ţaristă, este deschisă o şcoală lancasteriană.

Sistemul de învăţământ lancasterian poartă numele pedagogului englez Joseph Lancaster (1771-1838), care învăţa fără plată copiii 
săraci.

  Sistemul de învăţământ lancasterian care a căpătat o largă răspândire în Europa in sec. al XIX-lea, era original prin faptul că metodele de instruire nu poartă un caracter pur religios. Predarea religiei se limita la citirea Bibliei, fără comentarii, iar în şcoli erau primiţi elevi de diferite confesiuni religioase.

Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei Eparhiale de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul seminariştilor, pregătiţi in prealabil pentru acest lucru.

La început, în Chişinău, Bălţi şi Ismail, iar mai târziu în Bender şi Hotin, aceste şcoli se bazau pe sistemul învăţământului reciproc

Administrarea directă era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în afară de şcolile din Chişinău şi din Bender, care erau sub supravegherea directă a Administraţiei Eparhiale.

În aceste şcoli erau primiţi copii din toate categoriile sociale. Ei învăţau să citească şi să scrie şi primele 4 reguli aritmetice, în baza dispoziţiei editate în 1823 de Departamentul Învăţământului Public. Elevii claselor superiore studiau o data în săptămână Katehizisul .

În Basarabia, şcolile lancasteriene au fost introduse la iniţiativa şi la dorinţa imparatului Alexandru I, care, în urma vizitei sale din 1818 în noua provincie, a dispus, prin secretatul său de stat contele I.A. Capo d’Istria, să se facă toate pregătirile necesare pentru a institui în Basarabia şcoli de învăţământ reciproc.

Dorinţa împăratului nu a putut fi realizată decât în anul 1824 în special din lipsa învăţătorilor specializaţi în această metodă de instruire şi a materialului didactic necesar.

Pentru soluţionarea acestei probleme, la 17 martie 1820 Guvernul Regional, prin intermediul lui Bahmetev, se adresează mitropolitului G.Bănulescu-Bodoni cu cererea să fie recomandaţi trei tineri care să cunoască bine atât ruseşte, cât şi româneşte, pentru a fi trimişi, pe socoteala statului, la Petersburg. Acolo, aceștia urmau să se specializeze în aplicarea metodei lancasteriene şi, în acelaşi timp, să supravegheze corectura tablelor româneşti.

Mitropolitul Gavriil a recomandat trei tineri studenţi de la Seminarul Teologic din Chişinău: pe Iacob Hâncu, mai târziu autor de manuale didactice româneşti, Laurenţiu Kuniţki şi Teodor Bobeicu, care, plecând la Sankt Petersburg, au urmat timp de un an Institutul Pedagogic.

Scolile lancasteriene n-au prins rădăcini în Basarabia, iar încercările de a înfiinţa şcoli lancasteriene la sate n-au dat nici un rezultat.

După cum constată V.M. Neaga, la sfârşitul celui de-al patrulea deceniu, o parte din şcoli, cu excepţia celei din Chişinău, se transformă în clase pregătitoare pe lângă gimnaziile ţinutale care au început să ia fiinţă, iar altele s-au contopit cu noile şcoli parohiale care au apărut în Basarabia în urma decretării Regulamentului despre şcolile parohiale din 1836.

1877: La Bucureşti, apare ziarul “Socialistul”, prima gazetă socialistă din România. Ziarul a fost editat de Cercul socialist creat de Nicolae Codreanu.
Dupa apariţia a trei numere, în urma unui avertisment al autorităţilor, ziarul şi-a schimbat numele în “Cuvîntul”, suprimat de asemenea după un scurt timp de guvern.

1885: In grădina publică din Chişinău este inaugurat bustul poetului rus Aleksandr Sergheevici Puşkin, exilat un timp în gubernia Basarabia.

În anul 1820, la vârsta de doar 21 de ani, Aleksandr Sergheevici Pușkin, unul dintre cei mai importanți poeți și dramaturgi din perioada romantică, considerat fondatorul literaturii ruse moderne, a intrat în conflict cu autoritățile din timpul întunecatei domnii a țarului Alexandru I. Pușkin avea deja notorietate în țară și a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul țarului, intitulată Odă a Libertății, practic un protest împotriva despotismului și robiei.

Reacția autorităților a fost pe măsură, hotărând expulzarea sa în Siberia, dar intervenția istoricului Karamzin l-a salvat, fiind pedepsit doar cu exilul la Chișinău, în Basarabia teritoriu aparținând Moldovei care fusese cotropit de Rusia în 1812. Aici poetul a locuit timp de trei ani și casa in care a stat este astăzi muzeu.

Bustul poetului s-a păstrat pană în zilele noastre la Chișinău pe vechiul amplasament.

1897: Scriitorul irlandez Bram Stoker publicat la Londra romanul Dracula avându-l ca personaj principal pe contele Dracula (Graf Dracula), devenit unul dintre cei mai renumiți vampiri din literatură.

Bram Stoker și cel mai longeviv brand de țară | Bel-Esprit

Romanul a fost inspirat de cronicile medievale săsești, adevărate bestseller-uri ale vremii lor, care-l prezentau pe Vlad Țepeș drept un personaj sângeros, de o cruzime ieșită din comun, ca răzbunare a sașilor împotriva Domnului care nu le acorda avantaje comerciale și îi pedepsea adesea cu mare asprime.

How Francis Ford Coppola Breathed New Life into 'Bram Stoker's Dracula' •  Cinephilia & Beyond

Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus), numit și vampir.

1910: Nicolae Iorga a devenit membru titular al Academiei Române.

Nicolae Iorga (1910)

A fost unul dintre cei mai mari istorici ai României, ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1897 și președinte al Secțiunii istorice (1924–1927).

A susținut discursul de recepție cu tema Două concepții istorice.

1911: S-a născut la Ploiești, istoricul literar Gheorghe Constantin Nicolescu; (m. 1967, noiembrie, București).

Licențiat în Litere (1931) și în Drept (1932) al Universității București, a absolvit în 1932 și Seminarul Pedagogic al aceleiași universități (1932). A urcat toate treptele unei cariere universitare la Universitatea din București: asistent, conferențiar, profesor titular de Literatura română și decan al Facultății de Limba și Literatura Română (1966).

A debutat editorial cu volumul Ideologia literara poporanistă (1937), distins de Academia Română cu premiul „Năsturel” (1938).

A obținut în 1944 titlul de Doctor în Litere cu teza Duiliu Zamfirescu. A colaborat la Universul literarDesrobirea, Gândul nostruFrontul plugarilorChemarea vremii, etc. Adept al rigorii documentare și al obiectivității cercetarii științifice, deținător al unei metode și perspective eficace, G.C. Nicolescu s-a impus prin exegeze profunde, comprehensive și exigente totodată, închinate unor scriitori (Nicolae BalcescuMihail KogalniceanuViața lui Vasile Alecsandri), periodizării literaturii române sau curentelor literare (Curentul literar de la Contemporanul). A fost distins cu Premiul „C. . Dobrogeanu-Gherea” al Academiei Române pe 1962.

1916: S-a născut  scriitorul roman Vintilă Corbul  ; (d. 30 ianuarie 2008).

Imagini pentru Vintilă Corbul photos

Numele sau complet era Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu.

Intre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara : „Moarte și portocale la Palermo”, cu Eugen Burada; „Cenușă și orhidee la New York”, cu Eugen Burada; „Cavalcadă în iad”, – 2 volume, închinate tatălui autorului, Generalul Constantin P. Corbul și participării României la cel de-al Doilea Război Mondial; „Căderea Constantinopolelui’– 2 volume.Romanele sale au fost cele mai bine vandute carti in timpul regimului comunist.

Tot impreuna cu prietenul sau de o viata, Eugen Burada, a scris scenariile pentru filmele regizate de Sergiu Nicolaescu ” Un comisar acuză”, 1973; „Revanșa”, 1978; „Nea Mărin miliardar” (inițial piesă de teatru), 1978; „Duelul”, 1981.Un clasament realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România arată că „Nea Mărin Miliardar” este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile.

Pelicula a fost vizionată de nu mai puțin de 14,6 milioane de români și are, de departe, cea mai mare cotă de popularitate în rândul telespectatorilor ultimelor două generații.Vintila CorbulVintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada, ajutați de fostul ministru de externe Ștefan Andrei și de soția acestuia, cunoscuta actriță Violeta Andrei.Multe dintre operele sale au fost traduse în limbile franceză, poloneză, rusă, arabă.

1917: S-a născut compozitorul şi dirijorul Aurel Popa; (m. 1981).

1917: S-a născut (la Budapesta, unde părinţii, originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului) prozatoarea Mariana Şora, eseistă şi traducătoare; (m. 2011).

Mariana Șora (1917-2011)

 A studiat la Universitatea din București, finalizând cu două licențe, în Filosofie și Filologie (Germană–Franceză), având profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și  Mircea Eliade.

S-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora; au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. A obținut o diplomă în Limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940), apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române, ca Eugene Ionesco și soția sa, Rodica, sau Emil Cioran.  Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, unde au avut o situație materială precară. Aflat într-o vizită în România în 1948, Mihai Șora nu s-a mai putut întoarce în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat pentru a-i fi alături.

A fost asistentă la Catedra de Germană a Facultății de Litere și Filozofie din București, fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A lucrat ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător. A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană în limbile germană și franceză, din germană, franceză și maghiară în limba română și din maghiară în germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese.

A debutat ca publicistă în 1964 în Gazeta literară, scriind mai multe articole și studii literare și a colaborat cu articole în Viața româneascăSecolul 20ManuscriptumRomânia literară, etc. A scris volume de eseistică, memorialistică și critică literară Heinrich Mann.Omul și operaUnde și interferențe. Studii, eseuri, articoleCunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, etc.

În 1977 s-a stabilit în Germania, colaborând la BBC și la ziarul Curentul. A publicat la Paris, volumul Cioran jadis et naguère. A mai publicat în România două romane: RătăcireMărturisirile unui neisprăvit, proză scurtă de factură psihologică: Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, jurnale și memorii: O viață în bucățiCenușa zilelor. JurnalDouă jurnale față în față.

1920: Constantin Brâncuşi a participat, la Paris, la „Festivalul Dada”, împreună cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme”.

Printre lucrările trimise de Brâncuși, se numără și lucrarea Domnișoara Pogany II.

Brâncuși la Festivalul Dada (1920)

Constantin  Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) este un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.

Genialul sculptor a fost ales postum membru al Academiei Române.

1921: În România a fost adoptată Legea asociaţiilor profesionale prin care s-a dat pentru prima dată un cadru juridic mişcării sindicale, recunoscând existenţa sindicatelor, dar instituind importante limitări în activitatea lor.

A fost promulgată de MS Regele la 24 mai și publicată în Monitorul Oficial nr. 41/26 mai 1921.

 1926: A murit (la Paris) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici (n. 1887, la Chişinău, azi în R. Moldova).

1928: S-a născut (la Odessa, în Ucraina) violoncelistul Vladimir Orlov, stabilit în Canada din 1977; d. 1 aprilie 2019.

A urmat cursurile Conservatorului din București, iar în 1947 a debutat alături de Orchestra Filarmonicii bucureștene, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri. 

Vladimir Orlov (1928-2019)

S-a remarcat pe podiumurile celor mai importante concursuri de interpretare, la București, Varșovia și Geneva.

A fost profesor la Conservatorul din București. Între 1957–1964 a avut multe turnee în România, Europa de Est și China. În perioada 1964–1971, a fost membru al Orchestrei Filarmonicii din Viena și profesor la Academia din Viena.

A fost solist al prestigioaselor orchestre Philharmonia din Montreal, Bournemouth Simphony OrchestraNew Philharmonia din Londra și ORTF din Paris, a concertat la Festivalul Bach din Anglia în 1969. În 1971, s-a stabilit în Canada și a devenit profesor la Facultatea de Muzică a Universității din Toronto.

A susținut un număr impresionant de recitaluri și concerte, devenind unul dintre cei mai importanți violonceliști din America de Nord. În 1991 s-a întors în România, unde și-a așternut pe hârtie memoriile, Variațiuni rococo în patru țări.

1929: S-a născut istoriograful şi muzicologul Ion V. Florian; (m. 2002).

1933: S-a născut chimistul Petre T. Frangopol, membru de onoare al Academiei Române din 2012.

 1941: S-a născut operatorul şi regizorul de film Iosif Demian; din 1985 lucrează în Australia.

1944: În România se realizează o înţelegere de colaborare politică în lupta antihitleristă între Partidul Comunist Român şi gruparea liberală condusă de Gheorghe Tătărăscu.

1952 (26–27 mai) : S-a desfășurat Plenara Comitetului Central a Partidului Muncitoresc Român.

În contextul intențiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a scăpa de „concurență”, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca au fost acuzați de „deviere de dreapta” și simpatie față de Partidul Național Țărănesc. În plus, celor mai apropiați colaboratori ai lui Vasile Luca li s-au imputat „activități dușmănoase” și de „sabotaj”. Vasile Luca a fost exclus din partid.

1984: Inaugurarea oficială de către Nicolae Ceaușescu a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie reiniţiată în 1973).

Inaugurarea Canalului Dunăre–Marea Neagră (1984)

Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul Dunăre–Marea Neagră se înscrie în rândul canalelor interioare care respectă cele mai înalte exigențe internaționale. Din punct de vedere tehnic, proiectul este comparabil cu obiective precum canalele Panama și Suez.

Necesitatea realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut (Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Assan G. Basil, Nicolae Titulescu ş.a).

Incercările făcute în primii ani după 1944 de regimul comunist (şi în urma cărora mulţi deţinuţi politici obligaţi să muncească acolo şi-au pierdut viaţa), au fost abandonate din lipsa capacităţilor tehnice şi economice.

La data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume (după Canalul Suez şi Canalul Panama); are o lungime de 64,2 km, două ecluze (la Agigea şi la Cernavodă), trei porturi fluviale (la Cernavodă, Medgidia şi Basarabi) şi portul maritim Constanţa-Sud.

Canalul scurtează traseul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu aproximativ 400 km.

 1992: A murit Constantin Bobescu, compozitor şi violonist; (n. 1899).

1994: A murit poetul român Tiberiu Utan.

Imagini pentru Tiberiu Utan;photos

S-a născut la 21 martie 1930, Sighetu Marmaţiei. Este fiul Mariei Utan (născută Gherghel) şi al lui Teodor Utan, învăţători, şi frate cu gazetarul Sever luliu Utan. 

Debutează în 1948, cu poezii, în suplimentul literar al ziarului „Lupta Ardealului” (unde lucrează şi ca redactor în 1948-1949), iar editorial în 1955 cu placheta Chemări, urmată în 1961 de Versuri (Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române).

1995: A murit la București, marele actor român de teatru si film Ştefan Bănică senior; (n. 11 noiembrie 1933, la Călărași).

Asa arata casa in care s-a nascut marele actor Stefan Banica! Maestrul

1997: A murit poetul poetul Cezar Baltag: “Vis planetar”, “Unicorn în oglindă”, “Ochii tăcerii” (n. 26 iulie 1939).

1996: A încetat din viață la București, istoricul și criticul literar, Ovidiu Papadima, Eseist,folclorist; (23 iunie 1909, Sinoe–Mihai Viteazu, Constanța).

A fost deținut politic între anii 1952–1955.

1997: A încetat din viață la București, Cezar Baltag (n.26 iulie 1937, la Mălinești, Cernăuți, azi în Ucraina).

Poet, eseist și tălmăcitor modern; strălucit militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului; unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului.

1998: A fost votată Legea nr. 99/26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României.

În vigoare de la 28 mai 1998, a consacrat ziua de 29 iulie Ziua imnului național al României – Deșteaptă-te, române.

2002: A murit balerina Irinel Liciu, soţia poetului Ştefan Augustin Doinaş; (n. 22 februarie 1928).

Foto : Stefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu.

La 26 mai 2002 o veste trista a facut inconjurul lumii…Irinel Liciu,fosta mare balerina a Operei Romane, s-a sinucis cu o supradoza de somnifere, la cateva ore dupa ce sotul ei, marele poet Stefan Augustin Doinas, incetase din viata din cauza unui stop cardiac, în noaptea de 24 spre 25 mai 2002.
Fusesera nedespartiti timp de 42 de ani. Ea avea 74 de ani (n. 22 februarie 1928).si el 80.

Pe numele său adevărat Silvia Lia Voicu, a studiat baletul la Cluj-Napoca cu mătuşa sa, Elena Penescu Liciu, specializându-se la Moscova şi Leningrad. A debutat în 1948 cu piesa Faust.
Între 1950 si 1970 a fost prim-solistă a baletului Operei Române din Bucureşti.

A interpretat majoritatea rolurilor principale din baletele clasice, iar spre sfârşitul carierei a abordat şi dansul contemporan.După fiecare spectacol primea coşuri cu flori şi sticle cu şampanie de la potentatii vremii .

In culise era aşteptată chiar si de Tanţi şi Lica Gheorghiu, fetele dictatorului comunist.A susţinut spectacole în mai multe state europene, printre care Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, precum şi pe alte continente America, Asia sau Australia, alături de balerinii Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu.

Rolurile din Lacul Lebedelor şi Romeo şi Julieta au fost foarte bine primite de critici. Cu Lacul Lebedelor a înregistrat un uriaş succes la Moscova, unde a refuzat să rămână definitiv, pentru a dansa.
Sotul ei, poetul Stefan Augustin Doinas (1922-2002), a fost condamnat in 1957 la un an de inchisoare pentru “omitere de denunt”.

In 1958,cind a iesit din inchisoare acesta s-a casatorit cu Irinel Liciu, prima balerina a operei din Bucuresti, pe care a iubit-o pana la trecerea sa la cele vesnice.

2007: Filmul românesc “California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câştigat marele premiu al secţiunii „Un Certain Regard”, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes.

Cristian Nemescu - Regizor - CineMagia.ro
California Dreamin' (2007) - IMDb

Regizor și scenarist român din „noul val” cinematografic, nascut pe 31 martie 1979, fiul Ericai Nemescu, si decedat la numai 27 de ani intr-un groaznic accident de masina pe 24 august 2006 alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu (28 de ani)si si taximetristul Dumitru Arustei (24 de ani).
Cristian Nemescu a terminat Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti in 2003.

In putinii sai ani de viata, Cristian Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York( pentru Poveste la scara C), Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania. Filmul „California Dreamin” a primit in mai 2007 premiul „Un certain regard ” la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.
La 28 mai 2007, președintele României i-a acordat regizorului, post mortem  Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești”.

2010: A decedat la vârsta de 81 de ani, în locuința sa de la Constanța, actorul Jean Constantin (Constantin Cornel Jean) (născut in 1927, dupa unele surse în 1928, la Techirghiol, jud. Constanța).

Imagini pentru jean constantin

 A debutat pe scenă la Teatrul de Stat Fantasio, din Constanța, în 1957.
Actorul a jucat în circa 80 de filme, cum ar fi „Baronul Ecluzei” (1960), „Răzbunarea haiducilor”(1968), „Zile de vară” (1968), „Prea mic pentru un război atăt de mare” (1969), devenind celebru în anii ’70, cu seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)”, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Iurie Darie, dar și „Nea Marin miliardar” (1979), unde i-a avut colegi Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu și Ștefan Bănică.

Totodată, Jean Constantin este foarte cunoscut și pentru rolul lui Ismail din filmul „Toate pânzele sus”, de Mircea Mureșan.A locuit in Constanta, al carei cetatean de  onoare este. 

Cunoscutul actor a jucat și pe scena Teatrului Național București, fiind distribuit printre altele în spectacolul „O scrisoare pierdută”, de Radu Beligan.  Jean Constantin a primit premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo din 2008 și premiul special pentru teatru de revistă, acordat de UNITER, în 2003.

Totodată, Consiliul Director al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România i-a acordat, în 2003, o clachetă de aur și o medalie jubiliară „Magna cum Laudae”.

În semn de recunoaștere a talentului actorului, Jean Badea, fost secretar al literar al Teatrului de revistă Fantasio, i-a dedicat biografia artistică „Omul care aduce hazul”, publicată în 1998.

Jean Constantin a fost investit Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, in cadrul unui ceremonial desfasurat intr-o sala a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava.

2018: A încetat din viață la Paris, filosoful și geopolitologul francez de origine română Pierre Hassner ( n.31 ianuarie 1933, București ).

A fost un apreciat expert în relații internaționale și analist al situațiilor de conflict, război și totalitarism; profesor universitar.

2019: S-au desfășurat în România Alegerile pentru Parlamentul European. Simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, la inițiativa Președintelui României, Klaus Iohannis. a avut loc un referendum consultativ pe tema justiției.

La alegerile europarlamentare din România clasamentul partidelor politice aflate în competiție a fost următorul: PNL – 27,00%, PSD – 22,51%, Alianța USR-PLUS – 22,36%, PRO România – 6,44%, PMP – 5,76%, UDMR – 5,26%, ALDE – 4,11%; prezența la vot a fost de 49,02%. La Referendumul pe tema justiției, 80,9% au votat „Da” la prima întrebare și 81,1% au votat „Da” la a doua întrebare; prezența la vot a fost de 41,28%.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI 70 DE APOSTOLI

Sfantul Apostol Carp a fost unul din cei 70 de apostoli, urmator si slujitor al Sfantului Apostol Pavel, fiindca ducea scrisorile acestuia la destinatari.

A fost hirotonit episcop de Sfantul Apostol Pavel pentru Veria Traciei.

Sfantul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia si in Creta, unde l-a primit pe Sfantul Dionisie Areopagitul in casa sa.

Sfantul Dionisie marturiseste ca Apostolul Carp era un om de o mare curatie a mintii, foarte bland, nevinovat si smerit; ca lui insusi Domnul i S-a infatisat inainte, înconjurat deîngerii Lui; si ca el niciodata nu incepea sa slujeasca Sfânta Liturghie pana ce nu era incredintat mai intai de o vedere de sus.Sfantul Carp a convertit multi pagani la crestinism.

Asemenea, pe iudei, mustrandu-i, i-a invățat sa creada ca Hristos Cel răstignit de ei, este Dumnezeu adevarat și făcătorul tuturor.

A fost ucis cu salbaticie de ceilalti iudei ce nu crezusera.

Prin cinstitele lui moaste se dau multe tamaduiri bolnavilor, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/26/o-istorie-a-zilei-de-26-mai-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Istoria md;
  3. Bunicuțavirtuală.com.
  4. Wikipedia org;
  5. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  6. mediafax.ro;
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro;
  9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  10. https://jurnaluldedrajna.ro/tiberiu-utan-poet-si-traducator;
  11. Cinemagia.ro;
  12. CreștinOrtodox.ro;

26/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

„Linia roșie”a noului front al noului război rece

Corneliu Vlad: Noul front al noului război rece este “linia roșie” – Vesti  din Rusia

Noul front al noului război rece este „linia roșie”

Trăim într-un nou război rece sau în varianta hibrida a celui prin care s-a consacrat sintagma, iar un război presupune, intre multe altele, și linii ale frontului, care în acest caz sunt și ele hibride. În limbajul politico-diplomatic se vorbește tot mai mult de la o vreme despre o „linie roșie”, adică de o limită care nu trebuie depășită, scrie Corneliu Vlad în https://ziarulnatiunea.ro.

Legenda spune că expresia a apărut în 1929, în contextul dezbaterilor între marile puteri ale vremii pe tema gestionării situației de după prăbușirea Imperiului Otoman, când s-a încheiat acordul „Red Line Agreement”, între marile companii petroliere occidentale asupra împărțirii prin frontiere sau alte linii de demarcație a marelui stat multinațional din Levant. Atunci, un om de afaceri armean, Calust Gulbenkian, ar fi trasat cu creion roșu liniile despărțitoare intre perimetrele  de exploatare (și de influenta ) a bogățiilor din arealul postotoman. Prin extensie, „linia roșie” a ajuns să definească orice limită teritorială în disputele expansioniste dintre state, în mod riguros si ferm.

Încheierea – cel puțin declarativă– a războiului rece a readus în actualitate expresia, în contextul dezmembrării URSS și a expansiunii impetuoase spre Est a UE și NATO ,, în spațiul central și estic al Europei din care a făcut parte fie republici unionale sovietice, fie state membre ale Tratatului de la Varsovia, și el desființat. Atunci, președintele Elțin  a vorbit de o „linie roșie” pe care „marșul spre Est” al Occidentului nu trebuie să o depășească, dar tânăra Federatie Rusa  n-a reușit să-l stăvilească.

Astazi, Moscova reafirmă, într-o situație cu totul diferită exigențele respectării „liniei roșii” care fixează „sfera de interese privilegiate” a Rusiei, definită în doctrina militară a Rusiei. Ziaristul francez Laurent Marchand remarca, în 2014, faptul că în timp ce liniile roșii ale Washingtonului nu sunt clar trasate, cele ale Moscovei sunt cât se poate de precis delimitate”.

Mai concret, un comentator de la postul de radio Deutsche Welle susține că pentru Rusia „linia roșie” definește spațiul postsovietic de sfera de influenta euroatlantica. Aici se află state postsovietice – Ucraina, Belarus, R. Moldova, statele din nordul Caucazului, care sunt încurajate din Occident prin diferite formule să se apropie de UE și NATO în perspectiva unei eventuale aderări a lor la aceste structuri, chiar dacă aceste sugestii și invitații voalate nu sunt angajante.

Fapt care întreține o stare de incertitudine și nesiguranta în zona de interfață dintre lumea euroatlantică și cea eurasiatica. Ucraina este în această privință un evident și tragic exemplu. Presedintele Frantei Macron s-a pronunțat recent pentru o definire clară a liniilor roșii în raport cu Rusia, căci „acesta este singurul mod de a fi credibil”, dar și aceasta propunere a sa plutește în ambiguitate.

În ce o privește, Rusia are o poziție cât se poate de clar exprimată în această privință. În mesajul său anual pronunțat în cele două Camere ale Parlamentului, presedintele Vladimir Putin declara că pentru anumite țări a hărțui Rusia a devenit „un soi de sport nou”, dar dacă până acumm răspunsul Moscovei a fost în context „rezervat”, și „fară nicio ironie, modest”, „dacă cineva ne ia bunele intenții drept indiferență sau slăbiciune, (…) ar trebui să știe că răspunsul Rusiei va fi asimetric, rapid și dur”. Și, a avertizat liderul de la Kremlin, „unde este această linie roșie, asta decidem noi singuri, în fiecare caz concret în parte”.

„Rusia are propriile “linii roșii” în politică, iar Occidentul trebuie sa le respecte, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. El a afirmat că Rusia are dreptul să apere interesele conaţionalilor săi, mai ales atunci când aceştia sunt persecutați în multe țări, când drepturile lor sunt încălcate, așa cum s-a întâmplat în Ucraina. Potrivit afirmaţiilor sale, şi evenimentele din luna august 2008, când Georgia a atacat Osetia de Sud şi forţele de pace ruse, au reprezentat “o linie roşie”.

„Rusia are interese şi lumea trebuie să ţină minte acest lucru. Rusia are linii roşii. Consider că politicienii serioşi din Europa înţeleg faptul că aceste linii roşii trebuie respectate, la fel cum au fost respectate în timpul războiului rece”.

Iar politologul rus FeodorLukianov avansează o explicație a evoluțiilor nedorite care au condus la noua delimitare antagonistă în imediata vecinătate a frontierelor Rusiei.

Rusia se intrece pe sine in amenintari. Putin, afirmatie revoltatoare |  Radu Tudor

„Tot ce se întâmpla în anii ‘2000 în spaţiul post-sovietic, – spune Lukianov, – inclusiv războiul ruso-georgian, este puţin probabil să se fi produs aşa cum a fost, dacă nu exista un factor extern puternic, dacă nu se producea activizarea bruscă a politicii americane, încercarea preşedintelui Bush de a aduce într-un ritm accelerat un şir de state ex-sovietice în structurile nord-atlantice. Prin urmare, a funcţionat legea acţiunii şi reacţiunii – cu cât e mai mare presiunea, cu atât e mai mare răspunsul”. Toate aceste evoluţii, în opinia lui Feodor Lukianov, şi-au atins apogeul în războiul din 2008 din Georgia.

„Voinţa americanilor de a trece în sfârşit peste linia roşie ca să finalizeze procesul delegitimării Uniunii Sovietice s-a ciocnit de dorinţa fermă a Rusiei de a le arăta că ei nu vor trece peste această linie roşie. Şi Rusia a reuşit. Altceva este că Rusia nu ştie ce să facă mai departe şi nici nu vrea să facă ceva. Eu cred că abia după conflictul ruso-georgian, ale cărui consecinţe le-a agravat recesiunea economică, Rusia a început să-şi reconsidere rolul său în spaţiul post-sovietic – ceea ce poate să facă şi-şi doreşte, şi ceea ce nu poate şi nu trebuie să-şi dorească”.

26/05/2021 Posted by | analize | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Planuri de distrugere a Germaniei și de nimicire totală a poporului german despre care nu se prea vorbește

În cartea Germania trebuie sa dispara! (”Germany must Perish !”), scrisa si publicata de Theodore Kaufman in 1941, se făcea o pledoarie pentru genocidul populatiei germane si dezmembrarea teritorială a acestei tări. Se schța un plan de anihilare a Națiunii Germane și eradicarea completă de pe fața
pământului a întregii sale populații. De asemenea, aici este inclusă și o hartă cu posibila disecție teritorială a Germaniei și a repartizării pământurilor acesteia.”

Se avea în vedere in mod special sterilizarea in masa a tutror barbatilor sub 65 de ani si a femeilor sub 45 de ani. Lucrarea mai promova distibuirea de pământuri germane, care ar rezolva multe dintre problemele omenirii.

”În ceea ce îi privește pe bărbații vizați de sterilizare, aceștia vor fi cel mai ușor de manevrat. Luând un număr arbitrar de 20.000 de chirurgi și presupunând că fiecare dintre aceștia va efectua un minim de 25 de operații pe zi, nu va lua mai mult de maxim o lună pentru a termina cu sterilizarea.

În mod natural, cu cât mai mulți chirurgi disponibili, cu atât mai puțin timp ar fi necesar – și vor fi disponibili mult mai mulți decât cei 20.000 pe care i-am menționat noi, avându-se în vedere toate națiunile pe care le putem trage în joc.

În măsura în care sterilizarea femeilor are nevoie de ceva mai mult timp, evaluăm sterilizarea întregii populații feminine a Germaniei la o perioadă de trei ani sau mai puțin. Este necesară sterilizarea ambelor sexe și nu doar a uneia, deoarece actuala doctrină a germanilor spune că și un strop de sânge german te face german”

”Bineînțeles, după sterilizarea completă, rata nașterilor în Germania ar scădea în mod drastic. Și cu o rată a mortalității de 2% pe an, Națiunea Germană s-ar diminua cu 1.500.000 de persoane în fiecare an.

În consecință, pe durata a două generații, acțiunea care va secera milioane de vieți și ne va scuti de un efort inutil – și anume eliminarea Germanismului și a purtătorilor acestuia –
ar deveni un fapt împlinit. Prin virtutea pierderii auto-perpetuatoarei Voințe Germane, aceasta s-ar atrofia iar puterea germană ar fi redusă la o importanță neglijabilă.”

”Cerințele imperative ale învingătorilor spun că Germania trebuie să piară pentru totdeauna, lucru care face din sterilizarea germanilor o sarcină obligatorie pentru liderii noștri, aceasta fiind considerată cea mai bună metodă de eradicare permanentă. Trebuie să se acționeze prin:

1. dezarmarea imediată și completă a armatei germane și îndepărtarea întregului armament de pe teritoriul Germaniei.

2. plasarea tuturor utilitarelor și a uzinelor de industrie grea sub supraveghere amănunțită și înlocuirea lucrătorilor germani cu
lucrători din naționalitățile Aliaților.

3. segregarea armatei germane în grupuri, concentrate în diferite zone restricționate și sterilizarea sumară a acestora.

4. organizarea populației civile, atât bărbați cât și femei, pe sectoare teritoriale și sterilizarea acestora.

5. împărțirea armatei germane (după ce sterilizarea acesteia a fost încheiată) în batalioane de muncă și alocarea serviciilor
acestora în reconstruirea orașelor pe care le-au distrus.

6. divizarea și împărțirea pământurilor Germane. Harta prezentată în această lucrare oferă câteva idei cu privire la ajustările
teritoriale care pot fi făcute, în raport cu extincția Germaniei.

7. interzicerea tuturor civililor de călători dincolo de granițele prestabilite, până când sterilizarea a fost terminată.

8. obligarea populației germane din teritoriile repartizate de a învăța limba noii țări de apartenență și într-un an de zile,
interzicerea publicațiilor a tuturor cărților, ziarelor și anunțurilor din limba germană, și în aceiași măsură, restricționarea
difuzărilor (radio, TV) în limba germană și stoparea activităților școlilor de limbă germană.

9. se face doar o singură excepție de la legea sterilizării totale: sunt absolvite de la asemenea tratament numai aceia dintre
germani a căror rude, fiind cetățeni ai națiunilor victorioase, își asumă responsabilitate financiară pentru faptele lor. În acest fel,
într-o uitare profundă a existenței sale, este abandonată Germania.

În completarea celor de mai sus, ”Planul Morgenthau” – creat de Henry Morgenthau (evreu) – a fost schița anihilări sistematice a poporului German.

”Fiind supărat de ridicarea lui Hitler și de persecuția jidanilor condusă de acesta, Morgenthau a căutat adesea să îl convingă pe președinte să anticipeze Departamentul de Stat sau să acționeze în contrar cu deciziile acestuia. L-am surprins adesea angajat în negocieri cu guvernele altor țări, lucru care se află în sarcina Departamentului de Stat. Eforturile depuse de acesta în elaborarea unui plan catastrofic pentru tratarea Germaniei postbelice, împreună cu convingerea președintelui de a accepta acest plan fără să consulte Departamentul de Stat, a fost un exemplu remarcabil al acestei ingerințe.”

”Recent, diverse grupuri germane, în cooperare cu rușii, au ridicat memoriale pentru civilii și soldații germani care au murit în Rusia Sovietică. Tot de curând, rusul Alexander Gutman a făcut un film documentar în care a intervievat patru femei germane din Prusia de Est care, copilă fiind, a fost violată de trupele Armatei Roșii, după care a fost dusă într-un avanpost infernal din

Gulag, nr. 517, în apropiere de Petrozavodsk în Karelia. Din cele 1000 de fete și femei transportate în acest lagăr odată cu ea, 522 au murit pe parcursul primelor șase luni. Aceste femei se numărau printre zecile de mii de civili germani, bărbați și femei, care au fost deportați cu consimțământul puterilor Vestice în Rusia Sovietică, ca ”reparații germane în natură” pentru muncă silită.

Una dintre femeile intervievate de Gutman, remarcă: ”În timp ce jurnalul lui Anne Frank este cunoscut peste tot în lume, noi ne purtăm amintirile în inimile noastre.” Nu de mult, filantropiii germani au ridicat un cimitir memorial pentru femeile care au pierit în lagărul de concentrare nr. 517”

”În cea mai bună estimare a sa, în jur de 3 milioane de germani, soldați și civili, au murit inutil după încheierea oficială a ostilităților. Un milion dintre aceștia erau bărbați care erau ținuți prizonieri de război, dintre care cei mai mulți au murit în captivitate sovietică. (Spre
exemplu, din cei 90.000 de germani care s-au predat la Stalingrad, numai 5.000 s-au mai întors acasă.) Mai puțin cunoscută este istoria miilor de prizonieri germani care au murit în captivitate americană și britanică, în cele mai rușinoase și oribile lagăre situate de-a lungul
Rinului, fără adăposturi și cu foarte puțină mâncare.

Alții mai norocoși, au robotit munci silite în țările Aliate, adesea timp de ani întregi.
Cea mai mare parte din celelalte două milioane de civili germani care au pierit după încheierea războiului, au fost femei, copii și bătrâni – victime ale bolilor, frigului, foametei, sinuciderii și masacrelor.

Se amintește fără încetare de lagărele de concentrare din timpul războiului, operate de al Treilea Reich, însă puțini știu că lagărele infame Dachau, Buchenwald, Sachsenhausen și Auschwitz au rămas operabile și după terminarea războiului, numai că de data aceasta au fost îndesate cu captivi germani, dintre care mulți au pierit în moduri mizerabile.

La procesul său de la Nürnberg, Julius Streicher, un propagandist de frunte al Reichului nazist a citat cartea lui Kaufman în apărarea sa, susținând că mânia împotriva evreilor a fost determinată de cartea ” Germania trebuie să piară! ”

Filosoful și istoricul german Ernst Nolte susține că reacția germană la cartea ”Germania trebuie să piară!” a fost un răspuns autentic la temerile germane cu privire la un complot evreiesc la nivel mondial.

Ilya Ehrenburg (Author of The Fall of Paris)

Ilya Ehrenburg, capul propagandiștilor sovietici din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un mincinos notoriu și patologic, era un evreu din Ucraina care îndemna trupele sovietice să ucidă fără discernământ și fără milă pe toți germanii pe care îi întâlnea.
Într-un manifest intitulat ”Omoară,” Ehrenberg incita soldații ruși de rând, să îi trateze pe germani ca pe niște ființe subumane.
Paragraful final al acestui manifest conclude:

”Germanii nu sunt ființe umane. De acum înainte, cuvântul ”german” este cel mai oribil blestem. Nu avem ce discuta. Nu ne vom emoționa. Ci vom ucide. Dacă nu ai ucis cel puțin un german într-o zi, ai irosit acea zi … Dacă nu poți omorî un german cu un glonț, ucide-l cu baioneta. Dacă zona de front în care te afli este liniștită și nu ai cu cine lupta, atunci ucide un german. Daca ai omorât deja un german pe ziua de azi, mai omoară unul.”

PLANUL MORGENTHAU

A existat un plan răzbunător al Secretarului Trezoreriei SUA, Henry Morgenthau, de a transforma Germania înfrântă într-o țară împovărată și ”pastorală,” lipsită de orice fel de industrie modernă.

Acest plan a fost completat de scheme genocidale de înfometare, sterilizare si de deportare a populației germane care supraviețuise războiului.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este morgenthau.png

Harta: Planul Morgenthau arătând partiţia planificată a a Germaniei postbelice într-un  Stat de Nord,un Stat de Sud, și o Zonă Internațională. Zona gri urma să intre sub controlul Franței, Poloniei și URSS-ului.

Secretarul Trezoreriei Henry J. Morgenthau Jr. a fost singurul membru al cabinetului american invitat să participe la Conferința din Quebec, în timpul căreia a fost convenit planul privitor la viitorul Germaniei.

Motivațiile lui Roosevelt pentru a fi de acord cu propunerea lui Morgenthau pot fi atribuite dorinței sale de a fi în relații bune cu Iosif Stalin și convingerii personale că Germania trebuie tratată aspru.

Într-o scrisoare din 26 august 1944 adresată reginei Wilhelmina a Olandei , Roosevelt scria că „Există două școli de gândire, cei care ar fi altruisti în privința germanilor, sperând prin bunătatea iubitoare să-i facă din nou creștini și cei care vor adopta o atitudine mult mai „dură”. Aparțin acestei din urmă școli, pentru că, deși nu doresc sânge, vreau ca germanii să știe că de data aceasta cel puțin au pierdut cu siguranță războiul. ”

Secretarul de stat Hull a fost revoltat de „intruziunea de neconceput” a lui Morgenthau în politica externă a Americii. Hull i-a spus lui Roosevelt că planul va inspira o rezistență germană acerbă și va costa mii de vieți americane.

Ulterior el a demisionat din motive de sănătate, deși au existat rapoarte anecdotice conform cărora demisia sa a fost cauzată de „afacerea Morgenthau”.

Planul secretarului Trezoreriei SUA, Henry Morgenthau prevedea imparțirea Germaniei după cel de-Al Doilea Razboi Mondial și avea în vedere impunerea unor masuri extrem de dure cu intentia de a înlătura orice posibilitate pentru această țară de a mai provoca un alt război.

Propunerea trebuia aîndeplinită urmând trei pași esențiali:

  • Germania urma sa fie imparțita în doua state independente.
  • Centrele principale de minerit si industrie ale Germaniei, incluzand regiunile Saar,Ruhr si Silezia de Sus urmau sa fie internationalizate si anexate tarilor vecine.
  • Toata industria grea urma sa fie demontata sau distrusa in alt mod.

La a doua Conferință aliată din Quebec la 16 septembrie 1944 , presedintele SUA, Franklin D. Roosevelt si Henry Morgenthau l-au convins pe prim-ministrul britanic Winston Churchill sa fie de acord cu planul.

Cu toate acestea, Churchill a intocmit o noua versiune a planului care în final a fost semnată si de presedintele Roosevelt.

Planul lui Morgenthau a avut o oarecare influență asupra planificării acțiunilor forțelor aliate în Germania, până la mijlocul anului 1947. Politicile SUA de ocupare vizau „dezarmarea industrială”, dar conțineau și o serie de „lacune” deliberate.

O investigație realizată de Herbert Hoover, a concluzionat că planul Morgenthau nu era realizabil și putea să ducă la moartea prin înfometare a unui număr de până la 25 de milioane de germani.

Din 1947, politicile SUA au urmărit restabilirea unei „Germanii stabile și productive” și au fost urmate în curând de Planul Marshall .

26/05/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: