ZIUA DE 23 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 23 mai în  istoria noastră

Anul 205 e.n.: 23 mai este data când apare menționat în documente Municipium Septimium Apulense, orașul dezvoltat  din vechile canabae ale Legiunii a XIII-a Gemina. Canabae erau așezări întemeiate în jurul castrelor romane în care locuiau veterani lăsați la vatră, negustori, artizani, coloniști veniți din lumea romană atrași de bogățiile Daciei. Această așezare, dobândind rangul de municipiu și statutul juridic ius italicum.

Municipium Septimium Apulense, și-a luat numele de la împăratul Septimius Severus (193-211d.Hr.), se întindea pe o suprafață de aproximativ 140 ha de jur împrejurul castrului roman.

Mai târziu, urmând Constitutio Antoniniana din 212, prin care împăratul Caracalla a acordat cetățenia romană tuturor locuitorilor Imperiului (cetățenie care, până atunci, era acordată de drept numai italicilor), și prin urmare s-a ajuns la egalizarea aproape completă a poziției juridice a locuitorilor Italiei cu cea a locuitorilor provinciilor.

Astfel, Ius Italicum și- a pierdut treptat aplicabilitatea.

La jumătatea secolului al III-lea, în timpul domniei lui Traianus Decius (249-251 d.Hr.), municipiul va mai urca o treaptă în rândul orașelor devenind Colonia Nova Apulensis pentru a o deosebi de orașul de la Partoș,care fusese ridicat la rangul de Colonia Aurelia Apulensis la sfârșitul secolului II.

1864 (23 – 26 mai/ 4 – 7 iunie) : La iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, românii s-au pronunţat printr-un plebiscit, asupra unui document cu valoare constituţională – “Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”.

Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor.

În cadrul acestui sistem bicameral, a luat ființă primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor și care a funcţionat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului.

El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului).

NOTĂ: La 20 mai 1990 au fost alese în mod liber şi democratic Senatul şi Camera Deputaţilor, care au funcţionat şi ca Adunare Constituantă, având misiunea de a elabora o nouă Constituţie.

După elaborarea şi adoptarea ei de către Adunarea Constituantă, noua Constituţie a fost aprobată, la 8 decembrie 1991, prin referendum naţional. În octombrie 2003, Constituţia României a fost revizuită pentru a pune în acord prevederile sale cu noile realităţi social-politice şi cu imperativele procesului de integrare europeană.

1871: S-a nascut  Garabet Ibraileanu, scriitor, critic, istoric şi teoretician literar român de origine armeana; (d.1936 ).

 Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe toată viața, Garabet Ibrăileanu a debutat în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

A frecventat  la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură. În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu a colaborat  la diverse ziare și reviste (Munca, Evenimentul literar, Lumea nouă etc.), cu articole având conținut politic-social și de orientare literară.

În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a servit-o până în 1934.

Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiție a Societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească a scriitorilor cei mai însemnați ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației de caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane.

A fost  una dintre cele mai influente personalități din literatura română și principal redactor al revistei Viața româneascăîntre anii 1906 și 1930, la care au colaborat mari scriitori ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea.

Este membru post-mortem al Academiei Române din 1948.

1883: S-a născut la Fălticeni, inginerul energetician Dimitrie Leonida, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România; (m.14 martie 1965, București).

A studiat Electricitatea la Politehnica din Charlottenburg. În anul IV a conceput proiectul Metropolitanului din București, cu linia principală Gara de Nord–Sf. Gheorghe–Calea Moșilor și ramificația Sf. Gheorghe–Filaret, fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei rețele de metrou în București, iar proiectul de diplomă a avut tema Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz. 

Deși a avut oferte de serviciu de la firma Siemens și de la Școala Politehnică din Charlottenburg, s-a întors în România în 1908, cu titlul de Elektroingenieur.

În 1908 a elaborat primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960).

A abordat și problema construirea unui canal navigabil Argeș–București–Dunăre, cu port la București și a unor centrale hidroelectrice la București, Orăști, Budești, Fundeni. A înființat prima Școală de Electricieni și Mecanici din România, care va funcționa peste 45 de ani. A proiectat centrala termoelectrică de la Grozăvești (1912) și Centrala de la Botoșani (1914). A organizat în Parcul Carol I Prima Expoziție a Electricității din România (1928). A fost profesor universitar la Timișoara și București, a participat la planul de electrificare a României. A fost membru al American Institute of Electrical Engineers, al American Associations for the Advencement of Science, și al Royal Society of Arts din Londra. A fost laureat al Premiului de Stat clasa I și titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). În anul 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I.

Tot Dimitrie Leonida a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof.ing. D. Leonida”, şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928).

1891 (23 mai / 5 iunie): S-a născut economistul român Victor Slăvescu; lucrări în domeniul economiei politice, a istoriei doctrinelor economice şi financiar-bancare; a iniţiat seria de monografii consacrate unor economişti români de seamă din secolul al XIX-lea; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1977).

 S-a înscris în 1911 la cursurile Facultății de filosofie din Göttingen,pe care le-a continuat la Universitatea din 

München, unde a studiat timp de două semestre științele economice, a făcut o călătorie la Paris, continuând studiile la Universitatea din Halle și obținând în anul 1914 titlul de doctor în științe economice. A fost director la Banca Românească, profesor la catedra de Monedă credit și schimb și Studiul și tehnica băncilor, catedra de economie politică și economie națională și rector al Academiei de înalte Studii Comerciale și Industraiale din București.

A fost ministru de finanțe și ministru ad interim la Industrie și Comerț, ministru de Înzestrarea Armatei, președinte al Uniunii generale a Industriașilor din România. A inițiat revista Independența economică (1918) și a condus Anale economice și statistice. A fost distins cu Marea cruce Coroana României, Marea cruce Orange Nassau, Mare ofițer Legiunea de Onoare. Ca urmare a activtății politice, a fost întemnițat la închisoarea Sighet (1950–1955).

 1897: S-a născut la Craiova, inginerul şi inventatorul Mihail Konteschweller, unul dintre pionierii telemecanicii (în 1934 a realizat prima experienţă de teleghidaj din România, la patru ani de la oficializarea pe plan mondial a automaticii şi telemecanicii ca domenii ale ştiinţei şi tehnicii; autor al lucrării „Telemecanica” – 1937, una dintre primele în domeniu); (m. 1947, București).

În 1934 a efectuat prima experiență de teleghidaj din România. Este vorba despre un vaporaș, al cărui nume era Nimfa, prezentat la Expoziția Târg a Industriei Românești, desfășurată în Parcul Carol I în perioada 9–10 octombrie 1934. Vaporașul naviga pe lacul din parc, fiind comandat de pe mal, prin unde radio. Din 1945 a fost profesor universitar la catedra de curenți slabi de la Facultatea de Electromecanică din cadrul Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași. Din lucrările publicate se remarcă : Radio pentru toți, Actualități radiofonice, Telemecanica, Televiziunea și alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea, Radioelectricitatea .

1899: S-a născut la Viena, arhitectul român George Matei Cantacuzino, pictor și scriitor, profesor universitar, un reprezentant al modernismului moderat și un prolific teoretician al arhitecturii din România (d. 1 noiembrie 1960, Iași ).

A participat la Primul Război Mondial ca voluntar (1917–1918). Între 1920–1929 a studiat arhitectura la École des Beaux Arts la Paris.

A fondat, împreună cu Matila Ghyka, Paul Emil Miclescu și Octav Doicescu revista Simetria. Caiete de artă și critică. În 1948 a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare, pe care a executat-o la Jilava și Aiud, fiind eliberat la 29 iulie 1953 și încarcerat din nou, la sinistrul canal Dunăre-Marea Neagră.  A participat la Salonul oficial, la expoziții de grup sau expoziții personale,cu numeroase desene și picturi.

După planurile sale au fost construite mai multe clădiri în stil renascentist între care se remarcă : Palatul Băncii Crissoveloni, imobilul Crețulescu din Calea Victoriei, clădirea de birouri din Piața Universității. Stilul său arhitectural modern, având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, poate fi remarcat la hotelul Belona și vilele de la Eforie Nord, hotelul Rex din Mamaia, complexul industrial al uzinelor IAR din Brașov, postul de radio din Bod, etc.

A fost încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, apoi concediat, având origine nesănătoasă și concepții învechite, iar după cea de a doua arestare, a lucrat la Mitropolia Moldovei.

 1902: S-a născut in localitatea Teiu, din jud. Arges, Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic literar, poet, eseist, traducător, istoric literar şi pedagog; a mai semnat şi sub numele de Apollonius; (m. 26 noiembrie 1970, București).

În anul scolar 1916/1917, prin suspendarea cursurilor pe teritoriul țării, ocupată de trupele germane, întrerupe școala și se refugiază în Moldova. În aprilie 1917, la 15 ani, declarându-se mai mare ca vârsta, se înscrie voluntar în armată, fiind repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi.

Între 1 octombrie 1917 – 21 iunie 1918, a urmat cursurile unei școli militare, primind gradul de sergent

În 1920, după bacalaureat, se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din București, specialitatea Filologie modernă (Franceză). Are ca profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Charles Drouhet. Tot acum ia contact cu viața literară.

În 1922, cu sprijinul poetului Vasile Voiculescu, este angajat secretar de redacție la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi și Ion Pillat. În același timp, începe să frecventeze cenaclul Sburătorul.

Dupa sustinerea examenului de licenta, functioneaza pana in 1926 ca profesor de liceu, dupa care pleacă la Paris, unde pregatește o teză de doctorat despre Rimbaud, având conducător pe profesorul Fortunat Strowsky.

Încă din 1926 fusese angajat redactor la revista Sburătorul, în paginile căreia publică cea mai mare parte din poeziile sale. Întors în țară în 1927, este numit profesor la Găești. Acolo scoate peste un an revista Kalende, împreună cu Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru. Întreprinde o nouă călătorie de studii în Franța, la Nancy.

După 1929 continuă să fie profesor la Găești și Pitești, până în 1938, când se stabilește definitiv în București, funcționând mai întâi la Școala normală de băieți și apoi la Liceul Mihai Viteazul. Făcând politică țărănistă, a fost pentru scurtă vreme (1932-1933) deputat.

A fost  redactor-șef la Gazeta (1935 -1938), iar din 1935, redactor la Viața literară și la Revista Fundațiilor Regale, unde va ramâne până în 1941, când noua conducere (Dumitru Caracostea) îl va concedia  împreuna cu Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, din cauza orientării lor politice.

Va reveni la Revista Fundațiilor Regale între 1945 – 1947. Din 1942, Vladimir Streinu a fost numit director al revistei Preocupări literare, care, din 1943, devine Kalende.

În 1947, criticul își susține examenul de doctorat la Universitatea din Iași cu o teză despre Versul liber românesc. Dar în același an, este încă o dată concediat de la Revista Fundațiilor Regale, dat afară din învățământ din cauza vederilor sale politice anticomuniste.

Încă din 1945, figura printre membrii fondatori ai Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu.

Între 1948 – 1951, Vladimir Streinu este bolnav de plămâni, suferind o toracoplastie. După ce se reface, între 1953 – 1955, neavând nici un mijloc de existență, va presta umilitoare munci necalificate, precum paznic și ghid al muzeelor din parcul Herăstrău (pe atunci, I.V. Stalin), muncitor mozaicar.

Din 1955, se află angajat ca cercetător stiințific principal la Institutul de lingvistică al Academiei, până în 1959, când înscenându-i-se o listă de fapte imaginare, este arestat (alături de alți intelectuali de forță interbelici, precum Constantin Noica) și condamnat la 7 ani închisoare pentru motive, evident, politice.

Eliberat în 1962, devine cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Teorie Literară (în 1965) la propunerea lui George Călinescu.

Reabilitat, în 1969 a fost numit director la Editura Univers, profesor onorific la Facultatea de limbă și literatură română a Universității din București, unde ține un curs despre Estetica poeziei românești.

1918: În Basarabia unită cu România, au fost extinse prin decret regal, Legea generala a vamilor, a tarifelor vamale și Legea marcarii obiectelor fabricate din metale prețioase.

1918: Patriarhul Tihon al Moscovei si Intregii Rusii a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei, o scrisoare prin care propunea soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi.

Scrisoarea respectiva poate fi considerată  actul renunțării Bisericii Ortodoxe Ruse la pretențiile sale în Basarabia.

 

Foto: Patriarhul Tihon al Moscovei

Foto: Mitropolitul Pimen al Moldovei

Pașii urmați de Biserica Ortodoxă română pentru revenirea bisericii basarabene in componenta Sfântului Sinod al BOR, au fost in principal urmatorii :

–Mitropolitul Pimen al Moldovei, pe atunci preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a adresat la 17 aprilie 1918 o telegramă arhiepiscopului rus Anastasie Gribanovski din Basarabia, prin care i se făcea cunoscut că este recunoscut drept chiriarh legiuit al Bisericii Ortodoxe, fiind invitat să se alăture Sinodului român .

În răspunsul său, arhiepiscopul rus argumenta că „sfintele canoane nicidecum nu pun în atârnare jurisdicţia bisericească de jurisdicţia statului”, însă în aplicarea acestui principiu asupra faptelor istorice folosea două măsuri diferite.

– La 21 aprilie 1918, episcopatul rus din Basarabia s-a întâlnit la Iaşi cu delegaţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Argumentele invocate de partea română, pe baza canonului 17 al Sinodului al IV-lea ecumenic şi canonului 38 al Sinodului al VI-lea ecumenic, care veneau în sprijinul revenirii bisericii basarabene în cadrul Sinodului românesc, au fost respinse.

De asemenea, Atanasie nu a acceptat să-l pomenească la rugăciuni pe primatul României, să promoveze limba română în biserică şi şcolile teologice şi să accepte o dezvoltare a bisericii basarabene în limitele impuse de legile statului român.

Plecând la Moscova, pentru a lua parte la lucrările Sinodului rus, Atanasie a cerut patriarhului Tihon să trimită o „scrisoare irenică” mitropolitului Pimen al Moldovei (datată 23 mai 1918).

Prin această scrisoare, patriarhul rus punea la îndoială realitatea unirii Basarabiei cu România, cerând ca problemele bisericeşti să fie discutate abia după încheierea păcii şi retrasarea noilor graniţe.

La fel ca şi Atanasie, Tihon afirma că modificarea graniţelor nu trebuie, de la sine, „să rupă imediat legăturile canonice cu Biserica Rusă şi să se supună jurisdicţiei canonice a Bisericii Române”.

Din nou, patriarhul rus venea cu eternul argument al „Sfintei Rusii”, invocând faptul că situaţia din 1918 nu poate fi comparată cu cea din 1812, deoarece atunci Rusia „a eliberat” pe creştinii basarabeni de sub oprimarea otomanilor musulmani, a refăcut provincia şi a „civilizat-o”, în timp ce se sugera că evenimentele de la 1918 ar fi un gest neprietenesc la adresa unei Biserici-surori!

La 23 mai 1918 patriarhul Tihon al Moscovei și al întregii Rusii a dat deplină libertate Bisericii Basarabene ca, printr-un congres eparhial, să aleagă cu ce biserică autocefală și în ce legături vrea sa fie pe viitor, și a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei Actul renunțării la Basarabia.

În finalul mesajului, patriarhul Tihon propunea totuşi soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi:

„Este cu totul natural şi chiar necesar în momentul de faţă a întreba clerul şi poporul basarabean cum şi în ce formă ar dori ei să-şi organizeze viaţa lăuntrică a Bisericii lor şi să stabilească relaţiile ei cu Biserica Rusă şi Biserica Română”.

„Poporul” trebuia să-şi exprime voinţa prin Soborul local sau prin Adunarea Eparhială şi, în funcţie de deciziile adoptate, Sinodul rus urma să ia o hotărâre.

Integrarea Basarabiei în cadrele Ortodoxiei româneşti a fost o expresie a voinţei poporului

Scrisoarea patriarhului Tihon a fost privită de către basarabeni drept semnul prin care Patriarhia Moscovei deschidea posibilitatea reunirii bisericeşti a românilor.

În schimb, partea rusă va interpreta în mod diferit gestul. Loviturile primite de Biserica Rusă în acei ani din partea bolşevicilor au împiedicat continuarea dialogului, fapt interpretat ulterior de Moscova drept o ocazie pentru români de a acţiona fără a ţine seama de Patriarhia moscovită.

De fapt, în toţi aceşti ani, au existat numeroase adunări şi întâlniri prin care românii basarabeni şi-au exprimat în mod limpede voinţa ca Biserica Ortodoxă a Basarabiei să devină parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române.

La 14 şi 16 iunie 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române emitea două documente istorice: o „hotărâre” privind afacerile bisericeşti ale Basarabiei şi o „carte pastorală” către „clerul şi norodul Basarabiei”, consfinţind, pe de-o parte, revenirea bisericii basarabene în sânul Bisericii-mamă şi constatând, pe de altă parte, părăsirea scaunelor episcopale de către episcopii ruşi, care au refuzat să recunoască autoritatea Sinodului român, plecând în exil.

Pentru o perioadă, treburile bisericii din Basarabia au fost girate de episcopul de Huşi, PS Nicodim Munteanu.

La 30 decembrie 1919 Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor româneşti reunite, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă”.

1919: A început la București, conferința delegaților organizatiilor socialiste din Regat, Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia, la care s-a adoptat un program politic, precum si un program electoral unic, obligatoriu pentru întreaga miscare socialistă din România, premise esentiale pe linia unificarii la nivel național a organizatiilor socialiste regionale. 

1919: S-a înființat în București, Compania teatrală de revistă  Cărăbuș

Pe strada Academiei, pe locul unde funcționase Grădina de Vară Amicii orbilor a fost pusă piatra de temelie a Grădinii Cărăbuș, a marelui comedian român Constantin Tănase. 

 Numele trupei fusese dat întâmplător, fără o poveste deosebită, după ce Tănase, plimbându-se în grădina de vară, observase amuzat că terenul avea forma gâzei. Și Cărăbuș a rămas. La ceremonia punerii temeliei, a fost de față multă lume bună: actori, ziariști, prieteni.

La inaugurare s-a băut vin negru și s-au ciocnit cupe de șampanie. Actorul Constantin Mărculescu, de la Teatrul Național, a desfășurat ceremonios un pergament de pe care a citit versurile scrise cu acest prilej de catre George Ranetti:

Se-ntemeiaza Templul Comediei

Și-or pune-ntâia piatra a temeliei

Tănase, care-i un vestit ghiduș

Cu nasu-i lung, de-aici și pân-la Huși

Si Grigorescu, negru ca un tuș…

De ce-l numiși tu Teatru „Cărăbuș”

O, nasule-arhitect care-l făcuși?

Eu nu pricep – da-i treaba meseriei

Iar eu-s doar gramaticul trepăduș

Ce-așterne azi pe luciul hârtiei

Mai alb ca florile de corcoduș

O slova ce-i menită veșniciei!

A urmat apoi ceremonialul introducerii papirusului într-o sticlă goală de șampanie și îngroparea acesteia la temelia scenei [Monografia lui Aurel Storin: Teatrul de Revistă «Constantin Tanase» 1919–2000. De la Cărăbuș la Savoy]. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 1919, cu spectacolul Cotoiul e pe varză, pisica pe orez. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 1919, cu spectacolul Cotoiul e pe varză, pisica pe orez.

 1922: Astronomul român originar din Basarabia, Nicolae Donici (n.1874 Petricani, Chisinau – d. 1956,Nisa), a devenit membru de onoare al Academiei Române. 

A fost un strănepot al  fabulistului Alexandru Donici.

 A fost ales membru al Societăţii Astronomice din Rusia din 1904 pana in 1917, membru a Uniunii internaţionale pentru studiul Soarelui, a Uniunii Internaţionale Astronomice (din 1922), al societăţilor astronomice din  Germania şi Franţa, al Comitetului astronomic român, doctor honoris causa a universităţii din  Coimbra, Portugalia si autor  a cel puţin 77 de publicaţii ştiinţifice.

Din 1944 a locuit în Franţa, unde timp de 10 ani a lucrat la Observatorul astronomic. 

După toate probabilităţile, s-a stins din viaţă la Nisa, într-un azil de batrâni, în anul 1956.

 Nicolae Donici a fost  exclus de autoritățile comuniste din Academie în 1948, fiind reprimit post-mortem în 1990, după prăbușirea regimului ceaușist.

1923: S-a inaugurat prima linie de cale ferată construită de români în Transilvania, pe ruta Salonta–Chișineu-Criș.

Lucrările au început la 1 septembrie 1921 și au fost terminate la 23 mai 1923.

1923: Fizicianul Hermann Oberth a susținut examenul de diplomă la Universitatea din Cluj.

Lucrarea sa, Rachetă spre spațiile interplanetare, a fost refuzată la publicare în Germania, motivându-se printre altele că ar conține „prea multă matematică pentru o carte de fizică și prea multă fizică pentru o carte de matematică”.

A fost însă acceptată de profesorul Augustin Maior în 1922 la Universitatea din Cluj, în România, ca dizertație pentru acordarea lui Hermann Oberth a titlului de profesor de matematică și fizică.Lucrarea avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor și teoria zborului cosmic.

1931: S-a născut întâistătătorul Bisericii Române Greco-Catolice, cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice şi Arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş.

Numit cardinal în Colegiul cardinalilor de Papa Benedict al XVI-lea (la 18.II.2012), a fost cel de al treilea cardinal român din istorie, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea.

Este membru de onoare al Academiei Române din 2012

1933: S-a născut chimistul Eugen Segal, fondator al şcolii de cinetică neizotermică, lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice), membru titular al Academiei Române din 2009; (m. 2013).

1934: La Paris, a fost încheiat un Acord între Statul Român și creditorii străini, prin care se reglementa plata datoriilor românesti, limitându-le la o suma forfetară de 1,1 miliarde de lei anual, pentru următorii trei ani. 

 1941: S-a născut sculptorul Horia Flămându, profesor la Universitatea Națională de Arte București și vicepreședinte al Uniunea Artiștilor Plastici din România.

În 1975  a realizat un basorelief cu o lungime de 6,20 m si o lățime de 3 m, montat pe clădirea din spatele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia (palatul princiar).

Basorelieful îl prezintă pe domnitor primind omagiile celor trei țări române unite.

1942: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, eseistul si filosoful român Gabriel Liiceanu.

Intre 1960-1965 a urmat Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, pentru ca doi ani mai târziu sa se înscrie la Facultatea de Limbi Clasice.

In 1976 si-a luat doctoratul in Filozofie, cu lucrarea „O fenomenologie a limitei si depasirii”, iar intre 1982-1984 a studiat in strainatate, fiind bursier al Fundatiei Humboldt.

Ca tanar cercetator la Institutul de Filozofie al Academiei Romane, a avut ocazia sa intalneasca reputati profesori si a inceput sa frecventeze “Scoala de la Paltinis”, unde Constantin Noica sustinea seminarii impreuna cu alti cativa filozofi romani.

Din 1975 pâna in 1990 a fost cercetator la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Române, dupa care a devenit director al editurii Humanitas.

A fost premiat de Uniunea Scriitorilor pentru „Jurnalul de la Paltinis” in 1983, iar Ministerul francez al Culturii i-a acordat in 1992, distinctia de Cavaler al Literelor si Artelor. 

1948: Este  semnat pe Insula Serpilor  din Marea Neagră, de către Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar de ambasadă, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al URSS și Eduard Mezincescu, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Romane, un proces-verbal, prin care acest teritoriu românesc  a fost cedat URSS.  Insula Serpilor este situata la 45 de kilometri în largul Marii Negre, în dreptul locului de vărsare al fluviului Dunărea prin Brațul Sulina . Are o lungime de numai 662 de metri si o latime de 440 de metri. 

La data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări – Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei sovietice din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar al Republicii Populare Române – au semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei. În acel document se afirma, deși insula nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice, că „Insula Șerpilor a fost înapoiată URSS de către RP România și încadrată în teritoriul URSS“. Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete.

Încalcând Tratatul de pace de la Paris, încheiat in 1947, predarea insulei (având o suprafață de 17 ha.) a redus suprafața mării teritoriale a României.

Din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale in Marea Neagra.

Partea sovietică a susținut permanent la negocieri ca aceasta delimitare sa se faca intre Insula Serpilor si tarmul romanesc.

Predarea insulei a redus suprafata mării teritoriale a Romaniei, din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale în Marea Neagră. Partea sovietică a susținut la negocieri ca aceasta delimitare să se facă între Insula Șerpilor și țărmul românesc. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României și URSS și nici nu a fost dată vreo lege constituțională cu privire la traseul frontierei de stat cu URSS, iar după destrămarea URSS, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

Dupa destrămarea URSS, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

1949: A fost emis un decret pentru organizarea Directiei Generale a Presei si Tipariturilor (D.G.P.T).

Sub aceasta denumire s-a instituit oficial în România, pana in 1975, cenzura presei si a tipăriturilor.

Nimic nu putea fi tipărit fără o viză pe fiecare pagină, a D.G.P.T. 

1953: S-a născut mezzo-soprana Gabriela Drăguşin, o voce remarcabilă a scenei lirice româneşti; (m. 2015).

1969: Filmul documentar „Cântecele Renaşterii” (regizor: Mirel Ilieşiu), realizat cu concursul corului „Madrigal”, obţine Marele Premiu pentru scurt metraj, „Palme d’Or”, la Festivalul de la Cannes, Franţa.

1957: Televiziunea Română a prezentat prima transmisie în direct a unui spectacol preluat de la Teatrul Naţional din Bucureşti. 

1969: Filmul  documentar despre activitatea corului Madrigal, în regia lui Mirel Ilieșiu, Cântecele Renașterii a primit Marele Premiu Palme d’Or pentru scurt metraj la Festivalul de la Cannes (8–23 mai 1969), din Franța.

1971: A fost inaugurat Hotelul Intercontinental din București, construit după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu.

Clădirea a fost construită între anii 1968–1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu, și este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș și din România. Cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București în acea perioadă.

Hotelul a fost deschis cu 423 de camere și apartamente, un centru de sănătate, restaurante, baruri, o terasă spre Piața Universității,un cazino, o braserie etc.

 InterContinental București a fost primul hotel de cinci stele din România și cel de-al doilea hotel construit de acest lanț hotelier internațional într-o țară comunistă (după Esplanada din Zagreb). De asemenea inaugurarea a avut loc concomitent cu primul zbor Pan Am la București.

 1991: Numele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, fostă republică sovietică, a fost schimbat în Republica Moldova.

Aceasta îşi va proclama independenţa pe 27 august 1991.

2000: Regina Margareta a Danemarcei, împreună cu soțul ei, prințul Henrik, a efectuat  în perioada 23-25 mai o vizită oficiala in România, la invitația presedinției române.

A fost prima vizita efectuată vreodată de familia regală a Danemarcei în țara noastră. 

2003: A decedat poetul Ion Drăgănoiu, fost redactor la TVR și  editor al  revistei de teatru si poezie “ Capricorn ”, în 1978 .

Este autorul volumelor: “ Alice în Tara Noțiunilor ” – Premiul Asociației Scriitorilor din București, in 2000 si  “ Scene de vânătoare ” – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1983).

2005: Cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak la 28 martie 2005 revin în ţară, după 55 de zile de captivitate.

Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci de la Prima TV şi Eduard Ovidiu Ohanesian, de la „România liberă”, sosesc la bordul unei aeronave militare Hercules C-130, la ora 14:45, la baza militară aeriană 90 Otopeni, eveniment la care au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, familiile celor trei şi 100 de ziarişti.

2006: Guvernul francez a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

2006: A încetat din viaţă în București, scriitorul Iordan Chimet, autorul unor apreciate eseuri şi cărţi pentru copii: „Închide ochii şi vei vedea Oraşul”, „Eroi, fantome, şoricei”, „Câte-o gâză, câte-o floare, câte-un fluture mai mare”; (n. 18 noiembrie 1924, Galati).

2017: A murit marele rugbyst român Viorel Morariu, fost antrenor şi preşedinte al Federaţiei Române de Rugby; (n. 1931).

În  ziua de 23 mai serbăm  Ziua Aromânilor  

La presiunile României, sultanul Abdul Hamid a dat în 22 mai 1905 (9 mai după calendarul vechi), o iradea (decret) în favoarea tuturor românilor din Balcani,  care garanta drepturi naționale în școli, administrație și biserică.

România amenințase cu ruperea legăturilor diplomatice cu Poarta, dacă nu se acordau drepturi aromânilor supuși ai Înaltei Porți.

Până în 9 mai România nu a trimis invitații ambasadei turce la sărbătoarea națională a României din 10 mai. Văzând aceasta, sultanul a cedat și a emis iradeaua. Abia după aceea, Turcia a fost invitată la ziua României.

Iradeaua a supărat Grecia care nu dorea ca aromânii aflați pe teritoriul ei să aibă drepturi naționale și a intensificat persecuțiile împotriva lor.

Între 1905 și 1911 relațiile diplomatice dintre România și Grecia au fost  rupte.

Relațiile diplomatice dintre România și Grecia mai fuseseră rupte și între 1892 și 1896 datorită interpretării diferite date testamentului aromânului Evanghelie Zappa, mort în România în 1865.

România îl considera român, iar Grecia îl considera grec.

Azi, Republica Macedonia și Albania sunt singurele state balcanice care dau drepturi aromânilor. 

În Macedonia aromâna este limbă oficială în Krușevo și Kumanovo.(Viorel Dolha)

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 

SFÂNTUL CUVIOS MIHAIL MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL SINADEI

Sfântul Cuvios Mihail Marturisitorul a trăit în secolul al IX-lea. Datorită vieții curate   pe care a dus-o din fragedă copilarie, el a fost ales de către Patriarhul Tarasie și sfințit episcop al Sinadei .

În timpul domniei împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul sau episcopal și aruncat în exil, deoarce nu a voit să lepede cinstirea sfintelor icoane.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/23/o-istorie-a-zilei-de-23-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Istoria md;
3. Wikipedia org.
4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
5. mediafax.ro;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  ziarullumina.ro/renasterea-bisericii-si-a-natiunii-romane-in-basarabia;
10. Cinemagia.ro;
11. Creștin Ortodox.ro