CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 23 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 23 mai în  istoria noastră

Anul 205 e.n.: 23 mai este data când apare menționat în documente Municipium Septimium Apulense, orașul dezvoltat  din vechile canabae ale Legiunii a XIII-a Gemina. Canabae erau așezări întemeiate în jurul castrelor romane în care locuiau veterani lăsați la vatră, negustori, artizani, coloniști veniți din lumea romană atrași de bogățiile Daciei. Această așezare, dobândind rangul de municipiu și statutul juridic ius italicum.

Municipium Septimium Apulense, și-a luat numele de la împăratul Septimius Severus (193-211d.Hr.), se întindea pe o suprafață de aproximativ 140 ha de jur împrejurul castrului roman.

Mai târziu, urmând Constitutio Antoniniana din 212, prin care împăratul Caracalla a acordat cetățenia romană tuturor locuitorilor Imperiului (cetățenie care, până atunci, era acordată de drept numai italicilor), și prin urmare s-a ajuns la egalizarea aproape completă a poziției juridice a locuitorilor Italiei cu cea a locuitorilor provinciilor.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este apulum-piso-diaconescu-2-bmp1.jpg

Astfel, Ius Italicum și- a pierdut treptat aplicabilitatea.

La jumătatea secolului al III-lea, în timpul domniei lui Traianus Decius (249-251 d.Hr.), municipiul va mai urca o treaptă în rândul orașelor devenind Colonia Nova Apulensis pentru a o deosebi de orașul de la Partoș,care fusese ridicat la rangul de Colonia Aurelia Apulensis la sfârșitul secolului II.

1864 (23 – 26 mai/ 4 – 7 iunie) : La iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, românii s-au pronunţat printr-un plebiscit, asupra unui document cu valoare constituţională – “Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”.

Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor.

În cadrul acestui sistem bicameral, a luat ființă primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor și care a funcţionat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului.

El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului).

NOTĂ: La 20 mai 1990 au fost alese în mod liber şi democratic Senatul şi Camera Deputaţilor, care au funcţionat şi ca Adunare Constituantă, având misiunea de a elabora o nouă Constituţie.

După elaborarea şi adoptarea ei de către Adunarea Constituantă, noua Constituţie a fost aprobată, la 8 decembrie 1991, prin referendum naţional. În octombrie 2003, Constituţia României a fost revizuită pentru a pune în acord prevederile sale cu noile realităţi social-politice şi cu imperativele procesului de integrare europeană.

1871: S-a nascut  Garabet Ibraileanu, scriitor, critic, istoric şi teoretician literar român de origine armeana; (d.1936 ).

 Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe toată viața, Garabet Ibrăileanu a debutat în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

A frecventat  la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură. În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu a colaborat  la diverse ziare și reviste (Munca, Evenimentul literar, Lumea nouă etc.), cu articole având conținut politic-social și de orientare literară.

În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a servit-o până în 1934.

Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiție a Societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească a scriitorilor cei mai însemnați ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației de caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane.

A fost  una dintre cele mai influente personalități din literatura română și principal redactor al revistei Viața româneascăîntre anii 1906 și 1930, la care au colaborat mari scriitori ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea.

Este membru post-mortem al Academiei Române din 1948.

1883: S-a născut la Fălticeni, inginerul energetician Dimitrie Leonida, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România; (m.14 martie 1965, București).

Imagini pentru Dimitrie Leonida.photos

A studiat Electricitatea la Politehnica din Charlottenburg. În anul IV a conceput proiectul Metropolitanului din București, cu linia principală Gara de Nord–Sf. Gheorghe–Calea Moșilor și ramificația Sf. Gheorghe–Filaret, fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei rețele de metrou în București, iar proiectul de diplomă a avut tema Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz

Deși a avut oferte de serviciu de la firma Siemens și de la Școala Politehnică din Charlottenburg, s-a întors în România în 1908, cu titlul de Elektroingenieur.

În 1908 a elaborat primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960).

A abordat și problema construirea unui canal navigabil Argeș–București–Dunăre, cu port la București și a unor centrale hidroelectrice la București, Orăști, Budești, Fundeni. A înființat prima Școală de Electricieni și Mecanici din România, care va funcționa peste 45 de ani. A proiectat centrala termoelectrică de la Grozăvești (1912) și Centrala de la Botoșani (1914). A organizat în Parcul Carol I Prima Expoziție a Electricității din România (1928). A fost profesor universitar la Timișoara și București, a participat la planul de electrificare a României. A fost membru al American Institute of Electrical Engineers, al American Associations for the Advencement of Science, și al Royal Society of Arts din Londra. A fost laureat al Premiului de Stat clasa I și titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). În anul 1961 i s-a oferit Ordinul Muncii clasa I.

Tot Dimitrie Leonida a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof.ing. D. Leonida”, şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928).

1891 (23 mai / 5 iunie): S-a născut economistul român Victor Slăvescu; lucrări în domeniul economiei politice, a istoriei doctrinelor economice şi financiar-bancare; a iniţiat seria de monografii consacrate unor economişti români de seamă din secolul al XIX-lea; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1977).

Victor Slăvescu (1891-1977)

 S-a înscris în 1911 la cursurile Facultății de filosofie din Göttingen,pe care le-a continuat la Universitatea din 

München, unde a studiat timp de două semestre științele economice, a făcut o călătorie la Paris, continuând studiile la Universitatea din Halle și obținând în anul 1914 titlul de doctor în științe economice. A fost director la Banca Românească, profesor la catedra de Monedă credit și schimb și Studiul și tehnica băncilor, catedra de economie politică și economie națională și rector al Academiei de înalte Studii Comerciale și Industraiale din București.

A fost ministru de finanțe și ministru ad interim la Industrie și Comerț, ministru de Înzestrarea Armatei, președinte al Uniunii generale a Industriașilor din România. A inițiat revista Independența economică (1918) și a condus Anale economice și statistice. A fost distins cu Marea cruce Coroana României, Marea cruce Orange Nassau, Mare ofițer Legiunea de Onoare. Ca urmare a activtății politice, a fost întemnițat la închisoarea Sighet (1950–1955).

 1897: S-a născut la Craiova, inginerul şi inventatorul Mihail Konteschweller, unul dintre pionierii telemecanicii (în 1934 a realizat prima experienţă de teleghidaj din România, la patru ani de la oficializarea pe plan mondial a automaticii şi telemecanicii ca domenii ale ştiinţei şi tehnicii; autor al lucrării „Telemecanica” – 1937, una dintre primele în domeniu); (m. 1947, București).

Mihai Konteschweller (1897-1947)

În 1934 a efectuat prima experiență de teleghidaj din România. Este vorba despre un vaporaș, al cărui nume era Nimfa, prezentat la Expoziția Târg a Industriei Românești, desfășurată în Parcul Carol I în perioada 9–10 octombrie 1934. Vaporașul naviga pe lacul din parc, fiind comandat de pe mal, prin unde radio. Din 1945 a fost profesor universitar la catedra de curenți slabi de la Facultatea de Electromecanică din cadrul Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași. Din lucrările publicate se remarcă : Radio pentru toțiActualități radiofoniceTelemecanicaTeleviziunea și alte înfăptuiri în legătură cu electricitateaRadioelectricitatea .

1899: S-a născut la Viena, arhitectul român George Matei Cantacuzino, pictor și scriitor, profesor universitar, un reprezentant al modernismului moderat și un prolific teoretician al arhitecturii din România (d. 1 noiembrie 1960, Iași ).

George Matei Cantacuzino (1899-1960)

A participat la Primul Război Mondial ca voluntar (1917–1918). Între 1920–1929 a studiat arhitectura la École des Beaux Arts la Paris.

A fondat, împreună cu Matila Ghyka, Paul Emil Miclescu și Octav Doicescu revista Simetria. Caiete de artă și critică. În 1948 a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare, pe care a executat-o la Jilava și Aiud, fiind eliberat la 29 iulie 1953 și încarcerat din nou, la sinistrul canal Dunăre-Marea Neagră.  A participat la Salonul oficial, la expoziții de grup sau expoziții personale,cu numeroase desene și picturi.

După planurile sale au fost construite mai multe clădiri în stil renascentist între care se remarcă : Palatul Băncii Crissoveloni, imobilul Crețulescu din Calea Victoriei, clădirea de birouri din Piața Universității. Stilul său arhitectural modern, având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, poate fi remarcat la hotelul Belona și vilele de la Eforie Nord, hotelul Rex din Mamaia, complexul industrial al uzinelor IAR din Brașov, postul de radio din Bod, etc.

A fost încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, apoi concediat, având origine nesănătoasă și concepții învechite, iar după cea de a doua arestare, a lucrat la Mitropolia Moldovei.

 1902: S-a născut in localitatea Teiu, din jud. Arges, Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic literar, poet, eseist, traducător, istoric literar şi pedagog; a mai semnat şi sub numele de Apollonius; (m. 26 noiembrie 1970, București).

În anul scolar 1916/1917, prin suspendarea cursurilor pe teritoriul țării, ocupată de trupele germane, întrerupe școala și se refugiază în Moldova. În aprilie 1917, la 15 ani, declarându-se mai mare ca vârsta, se înscrie voluntar în armată, fiind repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi.

Între 1 octombrie 1917 – 21 iunie 1918, a urmat cursurile unei școli militare, primind gradul de sergent

În 1920, după bacalaureat, se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din București, specialitatea Filologie modernă (Franceză). Are ca profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Charles Drouhet. Tot acum ia contact cu viața literară.

În 1922, cu sprijinul poetului Vasile Voiculescu, este angajat secretar de redacție la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi și Ion Pillat. În același timp, începe să frecventeze cenaclul Sburătorul.

Dupa sustinerea examenului de licenta, functioneaza pana in 1926 ca profesor de liceu, dupa care pleacă la Paris, unde pregatește o teză de doctorat despre Rimbaud, având conducător pe profesorul Fortunat Strowsky.

Încă din 1926 fusese angajat redactor la revista Sburătorul, în paginile căreia publică cea mai mare parte din poeziile sale. Întors în țară în 1927, este numit profesor la Găești. Acolo scoate peste un an revista Kalende, împreună cu Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru. Întreprinde o nouă călătorie de studii în Franța, la Nancy.

După 1929 continuă să fie profesor la Găești și Pitești, până în 1938, când se stabilește definitiv în București, funcționând mai întâi la Școala normală de băieți și apoi la Liceul Mihai Viteazul. Făcând politică țărănistă, a fost pentru scurtă vreme (1932-1933) deputat.

A fost  redactor-șef la Gazeta (1935 -1938), iar din 1935, redactor la Viața literară și la Revista Fundațiilor Regale, unde va ramâne până în 1941, când noua conducere (Dumitru Caracostea) îl va concedia  împreuna cu Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, din cauza orientării lor politice.

Va reveni la Revista Fundațiilor Regale între 1945 – 1947. Din 1942, Vladimir Streinu a fost numit director al revistei Preocupări literare, care, din 1943, devine Kalende.

În 1947, criticul își susține examenul de doctorat la Universitatea din Iași cu o teză despre Versul liber românesc. Dar în același an, este încă o dată concediat de la Revista Fundațiilor Regale, dat afară din învățământ din cauza vederilor sale politice anticomuniste.

Încă din 1945, figura printre membrii fondatori ai Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu.

Între 1948 – 1951, Vladimir Streinu este bolnav de plămâni, suferind o toracoplastie. După ce se reface, între 1953 – 1955, neavând nici un mijloc de existență, va presta umilitoare munci necalificate, precum paznic și ghid al muzeelor din parcul Herăstrău (pe atunci, I.V. Stalin), muncitor mozaicar.

Din 1955, se află angajat ca cercetător stiințific principal la Institutul de lingvistică al Academiei, până în 1959, când înscenându-i-se o listă de fapte imaginare, este arestat (alături de alți intelectuali de forță interbelici, precum Constantin Noica) și condamnat la 7 ani închisoare pentru motive, evident, politice.

Eliberat în 1962, devine cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Teorie Literară (în 1965) la propunerea lui George Călinescu.

Reabilitat, în 1969 a fost numit director la Editura Univers, profesor onorific la Facultatea de limbă și literatură română a Universității din București, unde ține un curs despre Estetica poeziei românești.

1918: În Basarabia unită cu România, au fost extinse prin decret regal, Legea generala a vamilor, a tarifelor vamale și Legea marcarii obiectelor fabricate din metale prețioase.

1918: Patriarhul Tihon al Moscovei si Intregii Rusii a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei, o scrisoare prin care propunea soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi.

Scrisoarea respectiva poate fi considerată  actul renunțării Bisericii Ortodoxe Ruse la pretențiile sale în Basarabia.

 

Foto: Patriarhul Tihon al Moscovei

Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei

Foto: Mitropolitul Pimen al Moldovei

Pașii urmați de Biserica Ortodoxă română pentru revenirea bisericii basarabene in componenta Sfântului Sinod al BOR, au fost in principal urmatorii :

–Mitropolitul Pimen al Moldovei, pe atunci preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a adresat la 17 aprilie 1918 o telegramă arhiepiscopului rus Anastasie Gribanovski din Basarabia, prin care i se făcea cunoscut că este recunoscut drept chiriarh legiuit al Bisericii Ortodoxe, fiind invitat să se alăture Sinodului român .

În răspunsul său, arhiepiscopul rus argumenta că „sfintele canoane nicidecum nu pun în atârnare jurisdicţia bisericească de jurisdicţia statului”, însă în aplicarea acestui principiu asupra faptelor istorice folosea două măsuri diferite.

– La 21 aprilie 1918, episcopatul rus din Basarabia s-a întâlnit la Iaşi cu delegaţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Argumentele invocate de partea română, pe baza canonului 17 al Sinodului al IV-lea ecumenic şi canonului 38 al Sinodului al VI-lea ecumenic, care veneau în sprijinul revenirii bisericii basarabene în cadrul Sinodului românesc, au fost respinse.

De asemenea, Atanasie nu a acceptat să-l pomenească la rugăciuni pe primatul României, să promoveze limba română în biserică şi şcolile teologice şi să accepte o dezvoltare a bisericii basarabene în limitele impuse de legile statului român.

Plecând la Moscova, pentru a lua parte la lucrările Sinodului rus, Atanasie a cerut patriarhului Tihon să trimită o „scrisoare irenică” mitropolitului Pimen al Moldovei (datată 23 mai 1918).

Prin această scrisoare, patriarhul rus punea la îndoială realitatea unirii Basarabiei cu România, cerând ca problemele bisericeşti să fie discutate abia după încheierea păcii şi retrasarea noilor graniţe.

La fel ca şi Atanasie, Tihon afirma că modificarea graniţelor nu trebuie, de la sine, „să rupă imediat legăturile canonice cu Biserica Rusă şi să se supună jurisdicţiei canonice a Bisericii Române”.

Din nou, patriarhul rus venea cu eternul argument al „Sfintei Rusii”, invocând faptul că situaţia din 1918 nu poate fi comparată cu cea din 1812, deoarece atunci Rusia „a eliberat” pe creştinii basarabeni de sub oprimarea otomanilor musulmani, a refăcut provincia şi a „civilizat-o”, în timp ce se sugera că evenimentele de la 1918 ar fi un gest neprietenesc la adresa unei Biserici-surori!

La 23 mai 1918 patriarhul Tihon al Moscovei și al întregii Rusii a dat deplină libertate Bisericii Basarabene ca, printr-un congres eparhial, să aleagă cu ce biserică autocefală și în ce legături vrea sa fie pe viitor, și a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei Actul renunțării la Basarabia.

În finalul mesajului, patriarhul Tihon propunea totuşi soluţia ca soarta bisericii basarabene să fie hotărâtă de basarabenii înşişi:

„Este cu totul natural şi chiar necesar în momentul de faţă a întreba clerul şi poporul basarabean cum şi în ce formă ar dori ei să-şi organizeze viaţa lăuntrică a Bisericii lor şi să stabilească relaţiile ei cu Biserica Rusă şi Biserica Română”.

„Poporul” trebuia să-şi exprime voinţa prin Soborul local sau prin Adunarea Eparhială şi, în funcţie de deciziile adoptate, Sinodul rus urma să ia o hotărâre.

Integrarea Basarabiei în cadrele Ortodoxiei româneşti a fost o expresie a voinţei poporului

Scrisoarea patriarhului Tihon a fost privită de către basarabeni drept semnul prin care Patriarhia Moscovei deschidea posibilitatea reunirii bisericeşti a românilor.

În schimb, partea rusă va interpreta în mod diferit gestul. Loviturile primite de Biserica Rusă în acei ani din partea bolşevicilor au împiedicat continuarea dialogului, fapt interpretat ulterior de Moscova drept o ocazie pentru români de a acţiona fără a ţine seama de Patriarhia moscovită.

De fapt, în toţi aceşti ani, au existat numeroase adunări şi întâlniri prin care românii basarabeni şi-au exprimat în mod limpede voinţa ca Biserica Ortodoxă a Basarabiei să devină parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române.

La 14 şi 16 iunie 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române emitea două documente istorice: o „hotărâre” privind afacerile bisericeşti ale Basarabiei şi o „carte pastorală” către „clerul şi norodul Basarabiei”, consfinţind, pe de-o parte, revenirea bisericii basarabene în sânul Bisericii-mamă şi constatând, pe de altă parte, părăsirea scaunelor episcopale de către episcopii ruşi, care au refuzat să recunoască autoritatea Sinodului român, plecând în exil.

Pentru o perioadă, treburile bisericii din Basarabia au fost girate de episcopul de Huşi, PS Nicodim Munteanu.

La 30 decembrie 1919 Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor româneşti reunite, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă”.

1919: A început la București, conferința delegaților organizatiilor socialiste din Regat, Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia, la care s-a adoptat un program politic, precum si un program electoral unic, obligatoriu pentru întreaga miscare socialistă din România, premise esentiale pe linia unificarii la nivel național a organizatiilor socialiste regionale. 

1919: S-a înființat în București, Compania teatrală de revistă  Cărăbuș

Constantin Tănase (1919)

Pe strada Academiei, pe locul unde funcționase Grădina de Vară Amicii orbilor a fost pusă piatra de temelie a Grădinii Cărăbuș, a marelui comedian român Constantin Tănase. 

 Numele trupei fusese dat întâmplător, fără o poveste deosebită, după ce Tănase, plimbându-se în grădina de vară, observase amuzat că terenul avea forma gâzei. Și Cărăbuș a rămas. La ceremonia punerii temeliei, a fost de față multă lume bună: actori, ziariști, prieteni.

La inaugurare s-a băut vin negru și s-au ciocnit cupe de șampanie. Actorul Constantin Mărculescu, de la Teatrul Național, a desfășurat ceremonios un pergament de pe care a citit versurile scrise cu acest prilej de catre George Ranetti:

Se-ntemeiaza Templul Comediei

Și-or pune-ntâia piatra a temeliei

Tănase, care-i un vestit ghiduș

Cu nasu-i lung, de-aici și pân-la Huși

Si Grigorescu, negru ca un tuș…

De ce-l numiși tu Teatru „Cărăbuș”

O, nasule-arhitect care-l făcuși?

Eu nu pricep – da-i treaba meseriei

Iar eu-s doar gramaticul trepăduș

Ce-așterne azi pe luciul hârtiei

Mai alb ca florile de corcoduș

O slova ce-i menită veșniciei!

A urmat apoi ceremonialul introducerii papirusului într-o sticlă goală de șampanie și îngroparea acesteia la temelia scenei [Monografia lui Aurel Storin: Teatrul de Revistă «Constantin Tanase» 1919–2000. De la Cărăbuș la Savoy]. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 1919, cu spectacolul Cotoiul e pe varză, pisica pe orez. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 1919, cu spectacolul Cotoiul e pe varză, pisica pe orez.

 1922: Astronomul român originar din Basarabia, Nicolae Donici (n.1874 Petricani, Chisinau – d. 1956,Nisa), a devenit membru de onoare al Academiei Române. 

A fost un strănepot al  fabulistului Alexandru Donici.

 A fost ales membru al Societăţii Astronomice din Rusia din 1904 pana in 1917, membru a Uniunii internaţionale pentru studiul Soarelui, a Uniunii Internaţionale Astronomice (din 1922), al societăţilor astronomice din  Germania şi Franţa, al Comitetului astronomic român, doctor honoris causa a universităţii din  Coimbra, Portugalia si autor  a cel puţin 77 de publicaţii ştiinţifice.

Din 1944 a locuit în Franţa, unde timp de 10 ani a lucrat la Observatorul astronomic. 

După toate probabilităţile, s-a stins din viaţă la Nisa, într-un azil de batrâni, în anul 1956.

 Nicolae Donici a fost  exclus de autoritățile comuniste din Academie în 1948, fiind reprimit post-mortem în 1990, după prăbușirea regimului ceaușist.

1923: S-a inaugurat prima linie de cale ferată construită de români în Transilvania, pe ruta Salonta–Chișineu-Criș.

Lucrările au început la 1 septembrie 1921 și au fost terminate la 23 mai 1923.

1923: Fizicianul Hermann Oberth a susținut examenul de diplomă la Universitatea din Cluj.

Herman Oberth - Mari Valori Romanesti

Lucrarea sa, Rachetă spre spațiile interplanetare, a fost refuzată la publicare în Germania, motivându-se printre altele că ar conține „prea multă matematică pentru o carte de fizică și prea multă fizică pentru o carte de matematică”.

A fost însă acceptată de profesorul Augustin Maior în 1922 la Universitatea din Cluj, în România, ca dizertație pentru acordarea lui Hermann Oberth a titlului de profesor de matematică și fizică.Lucrarea avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor și teoria zborului cosmic.

1931: S-a născut întâistătătorul Bisericii Române Greco-Catolice, cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice şi Arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş.

Numit cardinal în Colegiul cardinalilor de Papa Benedict al XVI-lea (la 18.II.2012), a fost cel de al treilea cardinal român din istorie, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea.

Este membru de onoare al Academiei Române din 2012

1933: S-a născut chimistul Eugen Segal, fondator al şcolii de cinetică neizotermică, lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice), membru titular al Academiei Române din 2009; (m. 2013).

1934: La Paris, a fost încheiat un Acord între Statul Român și creditorii străini, prin care se reglementa plata datoriilor românesti, limitându-le la o suma forfetară de 1,1 miliarde de lei anual, pentru următorii trei ani. 

 1941: S-a născut sculptorul Horia Flămându, profesor la Universitatea Națională de Arte București și vicepreședinte al Uniunea Artiștilor Plastici din România.

În 1975  a realizat un basorelief cu o lungime de 6,20 m si o lățime de 3 m, montat pe clădirea din spatele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia (palatul princiar).

Basorelieful îl prezintă pe domnitor primind omagiile celor trei țări române unite.


1942: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, eseistul si filosoful român Gabriel Liiceanu.

Intre 1960-1965 a urmat Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, pentru ca doi ani mai târziu sa se înscrie la Facultatea de Limbi Clasice.

Imagini pentru Gabriel Liiceanu.

In 1976 si-a luat doctoratul in Filozofie, cu lucrarea „O fenomenologie a limitei si depasirii”, iar intre 1982-1984 a studiat in strainatate, fiind bursier al Fundatiei Humboldt.

Ca tanar cercetator la Institutul de Filozofie al Academiei Romane, a avut ocazia sa intalneasca reputati profesori si a inceput sa frecventeze “Scoala de la Paltinis”, unde Constantin Noica sustinea seminarii impreuna cu alti cativa filozofi romani.

Din 1975 pâna in 1990 a fost cercetator la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Române, dupa care a devenit director al editurii Humanitas.

A fost premiat de Uniunea Scriitorilor pentru „Jurnalul de la Paltinis” in 1983, iar Ministerul francez al Culturii i-a acordat in 1992, distinctia de Cavaler al Literelor si Artelor. 

1948: Este  semnat pe Insula Serpilor  din Marea Neagră, de către Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar de ambasadă, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al URSS și Eduard Mezincescu, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Romane, un proces-verbal, prin care acest teritoriu românesc  a fost cedat URSS.  Insula Serpilor este situata la 45 de kilometri în largul Marii Negre, în dreptul locului de vărsare al fluviului Dunărea prin Brațul Sulina . Are o lungime de numai 662 de metri si o latime de 440 de metri. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 220px-Insula_Serpilor.png

La data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări – Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei sovietice din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar al Republicii Populare Române – au semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei. În acel document se afirma, deși insula nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice, că „Insula Șerpilor a fost înapoiată URSS de către RP România și încadrată în teritoriul URSS“. Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete.

Încalcând Tratatul de pace de la Paris, încheiat in 1947, predarea insulei (având o suprafață de 17 ha.) a redus suprafața mării teritoriale a României.

Din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale in Marea Neagra.

Partea sovietică a susținut permanent la negocieri ca aceasta delimitare sa se faca intre Insula Serpilor si tarmul romanesc.

Predarea insulei a redus suprafata mării teritoriale a Romaniei, din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale în Marea Neagră. Partea sovietică a susținut la negocieri ca aceasta delimitare să se facă între Insula Șerpilor și țărmul românesc. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României și URSS și nici nu a fost dată vreo lege constituțională cu privire la traseul frontierei de stat cu URSS, iar după destrămarea URSS, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

Dupa destrămarea URSS, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

1949: A fost emis un decret pentru organizarea Directiei Generale a Presei si Tipariturilor (D.G.P.T).

Sub aceasta denumire s-a instituit oficial în România, pana in 1975, cenzura presei si a tipăriturilor.

Nimic nu putea fi tipărit fără o viză pe fiecare pagină, a D.G.P.T. 

1953: S-a născut mezzo-soprana Gabriela Drăguşin, o voce remarcabilă a scenei lirice româneşti; (m. 2015).

Imagini pentru gabriela dragusin photos

1969: Filmul documentar „Cântecele Renaşterii” (regizor: Mirel Ilieşiu), realizat cu concursul corului „Madrigal”, obţine Marele Premiu pentru scurt metraj, „Palme d’Or”, la Festivalul de la Cannes, Franţa.

1957: Televiziunea Română a prezentat prima transmisie în direct a unui spectacol preluat de la Teatrul Naţional din Bucureşti. 

1969: Filmul  documentar despre activitatea corului Madrigal, în regia lui Mirel Ilieșiu, Cântecele Renașterii a primit Marele Premiu Palme d’Or pentru scurt metraj la Festivalul de la Cannes (8–23 mai 1969), din Franța.

1971: A fost inaugurat Hotelul Intercontinental din București, construit după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu.

Hotelul Intercontinental București, 1971

Clădirea a fost construită între anii 1968–1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu, și este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș și din România. Cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București în acea perioadă.

Hotelul a fost deschis cu 423 de camere și apartamente, un centru de sănătate, restaurante, baruri, o terasă spre Piața Universității,un cazino, o braserie etc.

 InterContinental București a fost primul hotel de cinci stele din România și cel de-al doilea hotel construit de acest lanț hotelier internațional într-o țară comunistă (după Esplanada din Zagreb). De asemenea inaugurarea a avut loc concomitent cu primul zbor Pan Am la București.

 1991: Numele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, fostă republică sovietică, a fost schimbat în Republica Moldova.

Imagini pentru Republica Moldova. map

Aceasta îşi va proclama independenţa pe 27 august 1991.

2000: Regina Margareta a Danemarcei, împreună cu soțul ei, prințul Henrik, a efectuat  în perioada 23-25 mai o vizită oficiala in România, la invitația presedinției române.

A fost prima vizita efectuată vreodată de familia regală a Danemarcei în țara noastră. 

2003: A decedat poetul Ion Drăgănoiu, fost redactor la TVR și  editor al  revistei de teatru si poezie “ Capricorn ”, în 1978 .

Imagini pentru poetul Ion Drăgănoiu,photos

Este autorul volumelor: “ Alice în Tara Noțiunilor ” – Premiul Asociației Scriitorilor din București, in 2000 si  “ Scene de vânătoare ” – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1983).

2005: Cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak la 28 martie 2005 revin în ţară, după 55 de zile de captivitate.

Imagini pentru Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian,photos

Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci de la Prima TV şi Eduard Ovidiu Ohanesian, de la „România liberă”, sosesc la bordul unei aeronave militare Hercules C-130, la ora 14:45, la baza militară aeriană 90 Otopeni, eveniment la care au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, familiile celor trei şi 100 de ziarişti.

2006: Guvernul francez a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

2006: A încetat din viaţă în București, scriitorul Iordan Chimet, autorul unor apreciate eseuri şi cărţi pentru copii: „Închide ochii şi vei vedea Oraşul”, „Eroi, fantome, şoricei”, „Câte-o gâză, câte-o floare, câte-un fluture mai mare”; (n. 18 noiembrie 1924, Galati).

2017: A murit marele rugbyst român Viorel Morariu, fost antrenor şi preşedinte al Federaţiei Române de Rugby; (n. 1931).

Imagini pentru Viorel Morariu,photos

În  ziua de 23 mai serbăm  Ziua Aromânilor  

La presiunile României, sultanul Abdul Hamid a dat în 22 mai 1905 (9 mai după calendarul vechi), o iradea (decret) în favoarea tuturor românilor din Balcani,  care garanta drepturi naționale în școli, administrație și biserică.

Aromâni - REVISTA DE CULTURĂ ŞI TRADIŢII DOBROGENE

România amenințase cu ruperea legăturilor diplomatice cu Poarta, dacă nu se acordau drepturi aromânilor supuși ai Înaltei Porți.

Până în 9 mai România nu a trimis invitații ambasadei turce la sărbătoarea națională a României din 10 mai. Văzând aceasta, sultanul a cedat și a emis iradeaua. Abia după aceea, Turcia a fost invitată la ziua României.

Iradeaua sultanului Abdul Hamid din 10 Mai 1905 prin care se acordau  drepturi aromânilor, publicată în premieră | Evenimentul Istoric

Iradeaua a supărat Grecia care nu dorea ca aromânii aflați pe teritoriul ei să aibă drepturi naționale și a intensificat persecuțiile împotriva lor.

Între 1905 și 1911 relațiile diplomatice dintre România și Grecia au fost  rupte.

Relațiile diplomatice dintre România și Grecia mai fuseseră rupte și între 1892 și 1896 datorită interpretării diferite date testamentului aromânului Evanghelie Zappa, mort în România în 1865.

România îl considera român, iar Grecia îl considera grec.

Azi, Republica Macedonia și Albania sunt singurele state balcanice care dau drepturi aromânilor. 

În Macedonia aromâna este limbă oficială în Krușevo și Kumanovo.(Viorel Dolha)

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 

SFÂNTUL CUVIOS MIHAIL MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL SINADEI

Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei

Sfântul Cuvios Mihail Marturisitorul a trăit în secolul al IX-lea. Datorită vieții curate   pe care a dus-o din fragedă copilarie, el a fost ales de către Patriarhul Tarasie și sfințit episcop al Sinadei .

În timpul domniei împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul sau episcopal și aruncat în exil, deoarce nu a voit să lepede cinstirea sfintelor icoane.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/23/o-istorie-a-zilei-de-23-mai-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Istoria md;
  3. Wikipedia org.
  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  5. mediafax.ro;
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  ziarullumina.ro/renasterea-bisericii-si-a-natiunii-romane-in-basarabia;
  10. Cinemagia.ro;
  11. Creștin Ortodox.ro

23/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Senatorul Claudiu Târziu: ”Numai Alianța pentru Uniunea Românilor ar putea reunifica statele românești, ajungând în Parlamentul de la Chișinău”

Cine este Claudiu Târziu, co-fondatorul AUR. Unul dintre organizatorii  Referendumului pentru Familie, compară homosexualitatea cu zoofilia și  necrofilia | B1.ro

Claudiu Târziu, despre unirea R. Moldova cu România: „Nimeni din lumea asta nu poate să ne oprească”.

Numai Alianța pentru Uniunea Românilor ar putea reunifica statele românești, ajungând în Parlamentul de la Chișinău alături de alte partide de aceeași orientare din Republica Moldova.

 Declarația a fost făcută de senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR, care consideră că unioniștii vor înregistra un scor foarte bun la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021 

Potrivit sursei, singura cale de a realiza unirea românilor este prezența unioniștilor atât în Parlamentul de la București, cât și în cel de la Chișinău.

Noi vedem posibilitatea de a ajunge în ambele parlamente, într-o proporție semnificativă, iar, la proximele alegeri, în 2024-2025, să căpătăm majoritatea parlamentară la București. Să avem guvernarea și acolo, și aici, și, prin voința exprimată în parlament, să declanșăm procesul Unirii”, a explicat Claudiu Târziu într-un interviu pentru TIMPUL, comentat de https://infoprut.ro/76936-claudiu-tarziu-despre-unirea-r-moldova-cu-romania-nimeni-din-lumea-asta-nu-poate-sa-ne-opreasca.

Fiind întrebat cum ar fi posibil acest lucru în situația în careîn R. Moldova, alegerile sunt câștigate de regulă de către partidele de stânga, copreședintele AUR a menționat că formațiunea va fi suficient de convingătoare asupra intențiilor sale.

Vom explica faptul că reunificarea înseamnă nu doar scoaterea unei granițe, ci lărgirea unei piețe, ridicarea nivelului de trai, salarii, pensii și alocații pentru copii mai mari, mai multe locuri de muncă și mai multe investiții străine.

Unirea va însemna o schimbare a realității destul de dureroase din Basarabia.

După reunificarea celor două Germanii, am văzut că puterea țării s-a dublat. Așa va fi și la noi – vom fi un stat mai interesant pe harta lumii atât din punct de vedere politic, cât și economic și social.

Vom putea dezvolta toate regiunile românești, încât să-i readucem acasă pe românii care își doresc acest lucru, indiferent dacă sunt basarabeni, olteni sau transilvăneni, fiindcă și noi avem mare nevoie de ei”, a adăugat senatorul României.

De asemenea, Claudiu Târziu a mai specificat ca atunci când AUR va deține controlul politic în ambele state românești, Unirea se va înfăptui prin decizii ale parlamentului.

Nu am cedat Basarabia prin referendum, ca s-o luăm prin referendum înapoi. Și nimeni din lumea asta nu poate să oprească două state să se unească, mai ales când au o istorie comună și aceeași origine etnică a majorității populației. În dreptul internațional, există dreptul la autodeterminare. Avem și argumente juridice, și istorice, și emoționale, dacă vreți, ca să înfăptuim Unirea”, a menționat copreședintele AUR.

Amintim că Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a fost surpriza alegerilor parlamentare din România, desfășurate în decembrie 2020. Atunci, la numai un an de la înființare, AUR a fost votat de aproape 600.000 de români.

La sfârșitul lunii martie curent, Alianța pentru Unirea Românilor s-a lansat și la Chișinău, iar la începutul lunii martie a fost înregistrată oficial în Registrul partidelor politice din Republica Moldova și a anunțat că va candida la alegerile parlamentare anticipate din această vară.

23/05/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

CONTURAREA „IDENTITĂȚII TRANSNISTRENE” ȘI GENERAȚIA POST- CONFLICT DIN R.MOLDOVA

TRANSNISTRIA ÎNTRE CHIȘINĂU ȘI MOSCOVA. GENERAȚIA POST-CONFLICT ȘI CONTURAREA „IDENTITĂȚII TRANSNISTRENE” ÎN MANUALELE ȘCOLARE

În timpul Uniunii Sovietice, pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), astăzi, Republica Moldova, împreună cu teritoriul din stânga Nistrului, alipit de Stalin în 1940, toată atenția în domeniul educației era acordată vorbitorilor de limba rusă.

Nici măcar ucrainenii nu beneficiau de condiții pentru studierea limbii lor în școală.

Accentul impus de la centru, Moscova, cădea pe dezvoltarea interetnică în stil leninist, iar băștinașii români, vorbitori ai unei limbi neolatine, cu istorie și tradiții similare cu a românilor din statul vecin, România, s-au pomenit într-o situație dificilă: limba lor nu se mai dezvolta, lipseau școlile și grădinițele de copii în limba maternă, nimeni nu mai citea ziare și reviste românești.

Abia după ce și-a declarat independența de U.R.S.S., noul stat Republica Moldova a renunțat la utilizarea limbii române cu litere rusești sau așa-zisa „limbă moldovenească” scrisă în chirilică, adoptând limba română cu alfabetul său firesc, cel latin, drept limbă de studiu în școli (deși în continuare o numește în Constituție „limbă moldovenească în grafie latină”).

Procesul de transformare a sistemului de educație publică a continuat cu introducerea studierii istoriei românilor și a celei universale, dedicată populației majoritare și minorităților, cu anumite amendamente pentru minorități.

În Transnistria, cu excepția celor opt școli care se află sub coordonarea Ministerului Educației din R. Moldova, s-a studiat și continuă să se studieze în limba rusă. Pregătirea cadrelor și perfecționarea lor au loc în cadrul fostului institut pedagogic din Tiraspol.

Curriculum-ul este inspirat în proporție de peste 90% din cel rus. Școlile cu predare în limba română sunt calificate drept „străine”.

Toate aceste concluzii l-am desprins după o cercetare calitativă realizată în regiunea separatistă, prin metoda interviu, cu experți de generații diferite.

Cercetarea noastră a mai fost însoțită de o analiză calitativ-comparativă a manualelor de istorie și geografie din care au studiat elevii după anul 1990.

Studiul sociologic ne arată că această generație, numită, în continuare, generația post-conflict, nu a trăit evenimentele din vara anului 1992 și nu a avut posibilitatea să învețe foarte multe lucruri despre semenii lor de pe celălalt mal al Nistrului.

În manualele de geografie și istorie din stânga Nistrului, Republica Moldova este o țară străină, iar în manualele din Republica Moldova aproape că nu se găsesc informații despre trecutul, viața și activitatea comunității de peste Nistru.

Prin urmare, aceste scăpări intenționate periclitează securitatea Republicii Moldova și confirmă confruntarea pentru legitimitate a celor două entități.

În acest timp, clasa politică de la Chișinău ignoră faptul că noua generație de pe cele două maluri ale Nistrului exprimă manifestări sociale care nu converg – adică, simt, cred, știu, vorbesc diferit.

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani din cele două societăți au atitudini și valori total diferite. Vorbim despre o filiație ruptă și greu de recuperat între ele. Explicația pe care o putem oferi are legătură cu factorii ce au intervenit asupra cultivării acestei generației. Fiecare grup social a fost influențat din sensuri opuse.

Miturile, simbolurile, ritualurile, limba, sentimentul de mândrie față de trecut a celor din dreapta Nistrului au fost alimentate, făcând abstracție de unele sincope sau pauze, dinspre București. Pentru cei din stânga Nistrului influența a venit din cultura, mass-media, istoria și limba rusă, adică, dinspre Moscova. În esență aceste grupuri sociale nu îndeplinesc condițiile de bază pentru a constitui generația unită al aceleiași societăți.

Datele culese de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS AXA” pentru Fundația Universitară a Mării Negre, prin intermediul sondajului de opinie, în regiunea transnistreană, ne indică următoarea configurație. 

Populația tânără cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, generația pe care o supunem analizei în articolul de față, asociază Transnistria cu termenul de „european” în proporție de doar 1,2 %, iar cu „lumea rusă” în proporție de 36%.

Foto: captură din Sondajul de opinie, „Opinia locuitorilor din Transnistria față de situația socio-economică din regiune”, realizat de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS AXA” pentru Fundația Universitară a Mării Negre în 5 raioane ale unității administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, Chișinău, 2018).

 În același timp, în Republica Moldova, așa cum arată rezultatele ultimului sondajului efectuat la comanda International Republican Institute (IRI), tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, au declarat în proporție de 64% că își doresc aderarea statului în care locuiesc la Uniunea Europeană. 

În cel mai clar mod cu putință, datele ne arată că opțiunile celor două grupuri sociale de vârste aproximativ egale nu converg, iar ca să putem discuta despre o așa-zisă coeziune la această generație avem nevoie „de un mediu spiritual propriu creat nu prin ştiinţă, ci mai ales prin credinţe şi idealuri”.

Transnistria între Chișinău și Moscova. Generația post-conflict și conturarea „identității transnistrene” în manualele școlare

Studiile sociologice ne indică imaginea unui stat cu două grupuri sociale mari și deosebite, cu o nouă generație educată diferit, la a cărei divizare a contribuit atât sistemul educațional, cât și simbolurile, modelele sau practicile culturale.

În analiza de astăzi, ne vom opri asupra educației, pe fond, asupra conținutului manualelor de istorie (în prima parte) și geografie (în partea a doua) din Republica Moldova și regiunea separatistă.

 Educație în dezbinare. Analiza manualelor de istorie

Educația în Republica Moldova este împărțită în două subsisteme: un sistem educațional național și un sistem organizat în Transnistria, în conformitate cu normele regimului separatist. Regimul separatist de la Tiraspol a păstrat sistemul și manualele sovietice în primii ani.

Mai târziu a adoptat standardele sistemului educațional din Federația Rusă. Pentru educația istorică (folosind aceeași programă școlară, cu același număr de ore și aceleași manuale de istorie).

Aria curriculară istoria cuprinde două discipline: istoria universală și istoria Patriei, care se referă la istoria Rusiei, a URSS și a Transnistriei. Un alt curs este dedicat istoriei locale: istoria radnogo kraja – istoria plaiului natal (Sergiu Musteață (2009), Predarea istoriei în școlile din regiunea separatistă nistreană, în A. Galben, Gh. Postică (ed.), Probleme actuale de istorie naționale. Studii în onoarea profesorului Pavel Parasca, Chișinău: ULIM, p.335-345, apud. Sergiu Musteață (2018), Noi despre vecini și vecinii despre noi: manualele de istorie în Republica Moldova, România și Ucraina, Târgoviște, Cetatea de Scaun, p. 46).

De peste 27 de ani, cele două societăți separate de râul Nistru și o frontieră instabilă, învață lucruri aproape opuse despre trecutul lor.

Diferențele dintre manualul intitulat Istoria românilor și universală din R. Moldova și Istoria plaiului natal din regiunea transnistreană sunt enorme.

Am selectat patru evenimente istorice importante.

  1. Prima anexare a Basarabiei

„Pământul transnistrean, după includerea în Imperiul Rus la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a subordonat unei serii de diviziuni și guverne teritoriale, care au făcut parte din Rusia încă din 1775” (Babilunga N. V., Bomeshko B. G. (2005), Istoriya radnovskogo kraya, Tiraspol, RIO GIPK, 2005, p. 5), așa începe manualul de istorie din care învață elevii din regiunea separatistă.

Mai apoi, anexarea fâșiei de pământ alipită din Țara Moldovei la Imperiul Rus în anul 1812, cu limitele geografice între Nistru și Prut, este prezentată de autorii tiraspoleni ca o ispășire pentru populația autohtonă.

„Teritoriul dintre Prut și Nistru s-a pomenit sub protecția unei Rusii puternice care, din punct de vedere economic și socio-politic, a fost, fără îndoială, mai avansată decât Imperiul Otoman.

În Basarabia au apărut toate condițiile pentru dezvoltarea cu succes a industriei, transportului și comerțului, creșterea producției agricole, ridicarea nivelului cultural și educațional al populației”. Fragmentul descrie, în limba rusă, evenimentul istoric care a avut loc în Principatul Moldovei după Războiul ruso-turc.

Între timp, vecinii lor din Republica Moldova susțin, despre același eveniment, cu totul altceva.

„În anii 1812-1830 economia Basarabiei a trecut printr-o perioadă de ruinare și stagnare, determinată de consecințele războiului ruso-turc și de instalarea noului regim. Fuga masivă a moldovenilor peste Prut, cu toate că a fost interzisă de autoritățile țariste, a dus la depopularea multor sate.

Pentru a redresa situația, guvernul de la Sankt Petersburg a inițiat un proces de colonizare cu reprezentanți ai altor etnii (germani, elvețieni, bulgari, găgăuzi, sârbi ș.a.) (Vezi în N. Chicuș, I. Șarov, I. Ojog, P. Cerbușca, V. Pâslariu, M. Dobzeu, T. Nagnibeda-Taverdohleb, Istoria românilor și universalăManual pentru clasa a XI-a, Chișinău, Cartdidact, 2014, p. 26).

Foto: captură din manualul de istorie clasele 8-9 din regiunea transnistreană.

  1. Acțiunile Rusiei în regiune

Pe tot cuprinsul manualului de istoria românilor și universală din care se învață în Republica Moldova, Rusia este prezentată drept un stat agresor, care a anexat o parte din teritoriul Moldovei lui Ștefan cel Mare, iar poporul rus este portretizat ca un popor asupritor în raport cu băștinașii.

În manualul de la Tiraspol, Rusia ocupă un loc aparte, de frate mai mare. Ea apare ca un stat prezent în zonă dintotdeauna, cu o implicare firească în treburile interne ale celor din regiune.

Autorii sugerează că Rusia a fost o entitate statală care s-a bătut cu alte puteri pentru a-și menține acest teritoriu care, conform narațiunii autorilor separatiști, îi aparține, dar, uneori, a fost nevoit să-l cedeze. Imperiul Rus mai este prezentat drept garantul exercitării dreptului la autodeterminare a popoarelor situate dincolo de Nistru.

În narațiunea lor, cei doi autori, chiar și atunci când tratează perioada de până la 1924, anul nașterii acestei republici mai degrabă ucrainene, întăresc existența unui „popor transnistrean” constituit din mai multe etnii.

Babilunga și Bomeshko includ teritoriul de dincolo de Nistru ca parte al Basarabiei, respectiv al Rusiei, iar după 1924, anul constituirii R.A.S.S. Moldovenești, tratează cele două teritorii ca pe două entități statale distincte.

Sesizăm acest lucru din utilizarea conceptelor de „noi” și „ei”, tratate în mod diferit. În cele mai multe cazuri, conform explicației istoricului Sergiu Musteață, „noi” este înțeles ca cel care deține poziția dominantă, ca un grup eroic sau, în unele situații, ca victime ale „celuilalt”. „Celălalt”, între timp, este prezentat ca un stat, un grup puternic sau o armată, ca o grupare etnică, religioasă sau culturală.

  1. Revoluția rusă din 1917

De exemplu, lovitura de stat de la Petrograd și preluarea puterii de către bolșevicii lui Lenin este prezentată în manualul de istorie din regiunea separatistă ca fiind un eveniment istoric deosebit și binevenit. Autorii sugerează o prezentare cât mai activă a organizațiilor bolșevice locale din orașele Dubăsari, Bender sau Tiraspol.

Pe Vladimir Ilici Lenin aceștia îl prezintă drept principalul teoretician și conducător al partidului bolșevic, „un lider ca nimeni altul din rândurile contemporanilor săi, unul care a reușit să evalueze cursul evenimentelor, alinierea forțelor politice clasice, a cărei accedere la putere se datorează realismului analizei sale în ce privește starea de spirit a maselor muncitoare”.

În schimb, pomenesc foarte puține evenimente legate de violențele bandelor bolșevice.

Accentul este pus, exclusiv, pe organizarea sovietelor, iar interbelicul este prezentat, întru totul, din unghiul de vedere al istoriografiei sovietice. Narațiunea lor susține că România a cucerit Basarabia prin forța armelor, că statul român este agresorul și inamicul care a profitat de momentul 1917-1918 pentru a se extinde în aria ce revine, de drept, Moscovei.

Manualul de istorie de la Chișinău redă abdicarea țarului, ca urmare a revoluției din februarie 1917 și proclamarea republicii în Rusia, ca pe un eveniment neprielnic, care a incitat spiritele în rândul ostașilor ruși de pe frontul român.

„La frecventele mitinguri se adoptau rezoluții contra continuării războiului. Puciul bolșevic de la Petrograd din noiembrie 1917 a aprofundat spiritul de anarhie printre soldații ruși de pe frontul român. Debandada a căpătat astfel de proporții, încât nici chiar comandanții bolșevici nu mai constituiau o autoritate și nu erau ascultați de nimeni”.

Soldații ruși sunt prezentați cu o ușoară tentă negativă, „ei părăseau în masă linia frontului, punând în mare dificultate armatele române”. În continuare, istoricii de la Chișinău susțin că „unitățile rusești se retrăgeau în dezordine peste Prut”.

Elevii din dreapta Nistrului învață că soldații ruși „au întreprins acțiuni armate împotriva statului român, iar Armata română a fost nevoită să intervină în forță”.

La toate aceste aspecte se adaugă și cel mai disputat moment din istoria relațiilor româno-ruse, cel legat de tezaurul românesc de la Moscova. Manualul Istoria românilor și universală prezintă situația ca pe o răzbunare a bolșevicilor.

„Regimul bolșevic de la Petrograd, iritat de aceste măsuri, a arestat personalul diplomatic român de la Petrograd, a sechestrat tezaurul român depus la Moscova în 1916 și a rupt relațiile diplomatice cu România”.

Antagonismul relatărilor se resimte din ce în ce mai intens și crește o dată cu apropierea de evenimentele din anul 1918.

Imagini pentru Foto: captură din Sondajul de opinie, „Opinia locuitorilor din Transnistria față de situația socio-economică din regiune”

Foto: captură din manualul de istorie utilizat în Republica Moldova

  1. Unirea Basarabiei cu România

România, Basarabia și pozițiile marilor puteri față de Marea Unire | CER SI  PAMANT ROMANESC

Această perioadă este prezentată elevilor din regiunea separatistă într-un text intitulat „Ocupația românească și austro-germană (martie-noiembrie 1918)”. Noua putere de la Petrograd este prezentată pe post de victimă în fața agresorului român și german, după cum am putut sesiza și din titlu. „Primele lovituri, spun ei, asupra victorioasei puteri sovietice le-au provocat forțele armate române”.

În timp ce românii moldoveni i-au cunoștință despre o armată românească ce le-a apărat teritoriul și integritatea,  elevii din stânga Nistrului învață despre o existență aproape apocaliptică sub administrația din perioada respectivă.

„7 februarie forțele române au ocupat orașul Bender. Locuitorii lui au trăit zile groaznice”, povestesc autorii de la Tiraspol. „Cotropitorii au distrus cazărmile lucrătorilor feroviari care au luat parte la apărarea orașului, au ucis și rănit oamenii săi.

A avut de suferit și populația civilă: câte 5 oameni erau duși în câmp la atelierele feroviare, iar fiecare al douăzecilea era împușcat. Au murit peste 250 de persoane”, continuă ei.

Textul încropit în manualul de istorie a regiunii separatiste justifică apariția Transnistriei prin așa-numita „problemă a Basarabiei”, pe care autorii o definesc „anexarea Basarabiei de către România”.

Mai târziu, autorii tiraspoleni scot în evidență organizațiile ilegale bolșevice, bandele de partizani, o serie de lideri bolșevici, din care se evidențiază Grigore Ivanovici Cotovshi (Revoluționar bolșevic născut în orașul Hîncești, cunoscut drept activist politic comunist din Basarabia).

În manualul de la Chișinău momentul Unirii de la 1918 este intitulat „Mișcarea de eliberare națională din Basarabia și Transnistria în anul 1917”.

În text este stipulat faptul că, inițial, provincia tindea spre o autonomie politică, iar mai apoi, „ca urmare a disoluției armatei ruse pe frontul românesc și a pretențiilor teritoriale ale Radei ucrainene asupra Basarabiei care deveneau tot mai amenințătoare”, s-a reorientat către unirea cu Regatul României.

În continuare, conținutul din manual nu stipulează nimic despre românii din stânga Nistrului.

Singurul fragment pe care autorii îl dedică acestora se intitulează „Revigorarea conștiinței naționale a moldovenilor din Transnistria”.

Pasajul evidențiază faptul că „mii de transnistreni au fost înrolați în armata rusă și au luptat pe diferite fronturi ale Primului Război Mondial. Contactele cu soldații din armata română le-au demonstrat că, alături de românii basarabeni și de românii din dreapta Prutului, ei fac parte dintr-un singur popor”.

Aceeași secțiune sugerează că moldovenii din această regiune ar fi dorit o unire cu România și, imediat, explică de ce nu a mai avut loc. „În decembrie 1917, la Tiraspol și-a ținut lucrările Congresul Românilor Transnistreni, care s-a pronunțat pentru utilizarea limbii române în învățământ, justiție, biserică. În școlile moldovenești se preconiza utilizarea alfabetului latin.

Delegații la Congres au revendicat unirea teritoriilor din stânga Nistrului cu Basarabia. Realizarea acestui deziderat n-a fost posibilă, deoarece în Transnistria s-a instaurat regimul bolșevic, pe care l-a substituit ulterior ocupația militară austro-ungară, urmată de cea a Antantei și a lui Petliura și din nou de cea bolșevică”.

Autorii moldoveni accentuează, fără intenție, diferența dintre cele două teritorii, atribuindu-i celui din stânga Nistrului numele de Transnistria, așa cum i se spune astăzi, deși el făcea parte la vremea respectivă din teritoriul Ucrainei.

Gândim diferit, vedem diferit, simțim diferit

Imagini pentru Foto: captură din Sondajul de opinie, „Opinia locuitorilor din Transnistria față de situația socio-economică din regiune”

Foto: Sărbătoare în Tiraspol, capitala așa zisei Republici Moldovenești Transnistrene

Analiza noastră subliniază faptul că unul din factorii care va îngreuna și mai mult soluționarea conflictului transnistrean este modul cum percep părțile aflate în conflict memoria istorică.

În actualele condiții, când domnitorul român al Țării Moldovei, Ștefan cel Mare, desemnat de locuitorii României, în urma unei campanii media, cel mai mare român al tuturor timpurilor, ajuns să monopolizeze imaginarul politic din Republica Moldova, este considerat erou al poporului doar de 4% din respondenții generației post-conflict din regiunea transnistreană, nu poți fi optimist nici dacă ești moldovenist „pro-rus”. 

În acest caz, întrebarea firească ce trebuie adresată celor care se preocupă de o eventuală reintegrare a regiunii transnistrene în R. Moldova, este cum intenționează să integreze un grup social care îl consideră erou al poporului în proporție de 68,8% pe generalul rus Alexandr Suvorov, iar de Mihai Eminescu aproape că n-a auzit?

UNDE ÎŞI TIPĂREŞTE BANII TRANSNISTRIA SEPARATISTĂ DEŞI NU E RECUNOSCUTĂ DE  NICI UN STAT ŞI CINE SÂNT COMPLICII SĂI ? | CER SI PAMANT ROMANESC

În concluzie, atunci când președintele Republicii Moldova, I. Dodon, a declarat că este aproape de soluționarea conflictului transnistrean și că lucrurile în acest sens se pot mișca destul de repede deoarece actuala situație internațională este favorabilă pentru reglementarea conflictului, nu s-a bazat pe nimic concret sau calculat.

În urma studiilor efectuate de Fundația Universitară a Mării Negre înțelegem că cele două maluri ale Nistrului nu sunt pregătite să coexiste într-un singur stat.

Mai grav este că timpul și acțiunile trec în defavoarea realizării acestui obiectiv. Exemplul manualului de istorie nu este singular.

Curriculum de geografie ne dă lesne de înțeles că cele două societăți învață să locuiască separat.

Despre asta vom vorbi într-un material separat.

Datele prezentate în acest material fac parte din cadrul proiectul de cercetare demarat de Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN) – „A Demystified Transnistria. Giving the Public Opinion a Voice”, implementat  în perioada mai, 2018-martie, 2019, cu sprijinul financiar al the Black Sea Trust for Regional Cooperation.

Studiului integral al opiniei publice din Transnistria va fi lansat pe 27 martie, 2019, la Bucureşti. Pentru detalii urmăriţi pagina de Facebook a FUMN şi site-ul fumn.eu.

Opiniile exprimate în acest material nu reflectă în mod neapărat poziţia the Black Sea Trust sau a partenerilor săi.

*Radu Cupcea este cercetător în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și doctorand al Universității din București.

23/05/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: