CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Onorabilul nostru premier Florin Câțu e în continuare tare în pix !

Noi pe Câțu îl iubim, că ca el nu mai găsim!

Premierul guvernului de strânsură liberalo-usr-isto +udemr-ist, Florin Cîțu, ne îmbărbătează din nou.

Într-un mesaj postat recent pe pagina sa de Facebook, acesta a afirmat că salariu mediu nominal crește semnificativ, ceea ce înseamnă că și puterea de cumpărare a românilor a crescut semnificativ.

„Vești excelente pentru toți românii! Salariul mediu nominal CREȘTE semnificativ. Puterea de cumpărare a românilor CREȘTE semnificativ. Pregătim economia pentru perioada post – pandemie. 

Creșterea economică în 2021, de care vor beneficia toți românii, o să fie peste toate estimările de la începutul anului. Vă garantez”, a scris excelența sa.

  • Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%
  • Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum
  • Indicele câştigului salarial real a fost 104,5% pentru luna martie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
  • Indicele câştigului salarial real a fost 105,0% pentru luna martie 2021 faţă de luna precedentă”, susține același Florin Cîțu.
  • Așteptăm cu interes ca excelența sa să ne dea cât de curând date privind scăderea prețurilor în timpul guvernării sale luminate. Așteptăm totodată ca dragul nostru premier să-și depășească timiditatea și să anunțe mult așteptatele măriri de pensii.

17/05/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | Lasă un comentariu

ZIUA DE 17 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 17 mai, în istoria noastră

1395: A avut loc lupta  de la Rovine, una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești.

                  Captivitatea şi moartea lui Baiazid Fulgerul. (III) Asasinat sau  sinucidere? | ISTORII REGĂSITE
Mircea cel Bătrân (domnul Munteniei între 23 septembrie 1386 noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.     Sultanul turc  Baiazid I (1354 – 1402d.H.)

Comandanții in Bătalia de la Rovine 

Acţiunile lui Mircea cel Bătrân în spaţiul balcanic, cât şi relaţiile acestuia cu regele Ungariei şi cu emirii anatolieni – care primejduiau poziţia otomană încă nesigură pe teritoriul european – l-au făcut pe Baiazid să întreprindă o expediţie personală de cucerire a Ţării Româneşti, în primăvara lui 1395.

Pentru a-şi spori posibilităţile de acţiune, la 7 martie 1395, Mircea cel Bătrân şi regele Sigismund de Luxemburg, au încheiat la Braşov un tratat de cooperare militară antiotomană.

In privinţa datării, localizării şi deznodământului luptei de la Rovine, istoricii au păreri împărţite deoarece izvoarele existente (cronici turceşti, sârbeşti şi bizantine) menţionează două date la care ar fi putut avea loc bătălia – 10 octombrie 1394 (pe baza cronicilor sârbeşti), respectiv, 17 mai 1395 (izvoare bizantine), şi două locuri posibile in care s-a desfasurat lupta: râul Argeş, respectiv, râul Jiu.

Unii istorici (Şerban Papacostea, Neagu Djuvara) nu exclud posibilitatea existenţei a două bătălii diferite una pe Argeş, la 10 octombrie 1394, alta pe Jiu, la 17 mai 1395. Totuşi, istoricii Al. V. Diţă şi D. I. Mureşan, susţin ca dată a desfăşurării bătăliei ziua de 17 mai 1395, pe baza unor izvoare athonite care se referă la moartea unui vasal al sultanului, Konstantin Dragas.

Cronicile nu oferă prea multe informaţii istorice nici in privinta desfăşurarii bătăliei.

Cronicarul grec  Laonic Chalcohondil scrie că, după ce a dus populaţia în munţi, Mircea a hărţuit oastea sultanului de la Dunăre până când otomanii şi-au aşezat tabăra. După cronicile turceşti lupta s-a dat pe râul Argeş, cu pierderi mari de ambele părţi.

Cronica bizantino-bulgară relatează un alt deznodământ: văzând râul însângerat de mulţimea cadavrelor, Baiazid s-a înspăimântat şi a fugit.

In lupta  la Rovine a cazut si unul dintre vasalii lui Baiazid, prinţul sârb Marko Kralevici.

1656,17/27 mai : S-a încheiat la Moscova, Tratatul de alianță româno-rus.

Gheorghe Stefan (1656)

Primul tratat româno-rus între domnitorul Moldovei Gheorghe Ștefan (foto) și țarul Rusiei, Alexei Mihailovici, s-a încheiat prin intermediul Mitropolitului Moldovei Ghedeon și al lui Grigore Neaniul, al doilea logofăt.

Acest act are o introducere protocolară, în care se prezintă situația Moldovei, după care urmează cererile domnitorului, în 10 puncte.

Documentul stabilea următorul acord: „toate locurile, teritoriile și cetățile fortificate pe care Imperiul Turcesc le-a desprins de Moldova, cuprinzând Cetatea Albă, Chilia, Tighina și provincia Bugeacului, vor fi recucerite de Marele Țar și vor fi restituite pe urmă Principatului Moldovei iure hereditari” (N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe).

 1819: In Basarabia țaristă, este sfințită biserica Sfantul Gheorghe din satul Grădiște, ținutul Hotărniceni, înălțată de căpitanul Cociu din satul Copceac ”cu a sa cheltuială”.

1848: Se încheie Marea Adunare Naţională de la Blaj, în Transilvania, la care au  participat  40 000 de români, preponderent ţărani, in timpul careia românii se declară naţiune de sine stătătoare.

Această mare adunare a fost prezidată de episcopii români Ioan Lemeni și Andrei Șaguna.

Foto: Ioan Lemeni (n. 22 aprilie 1780, Dezmir, comitatul Cluj – d. 29 martie 1861, Viena) a fost între 1833-1853 episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia (cu sediul la Blaj), suspendat din funcție de autoritățile austriece în anul 1848, ca urmare a trecerii sale de partea Revoluției de la 1848 și a guvernului revoluționar de la Pesta.

        

   Foto: Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1808, Miscolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Andrei Șaguna, în fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph.             

             

           

Adunarea a avut loc pe Cîmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna și a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.

 Marea Adunare Națională de la Blaj (1848)

Marea adunare națională de la Blaj a fixat programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:

  • dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;
  • dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;
  • emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;
  • desfiinţarea iobăgiei;
  • desfiinţarea breslelor;
  • libertatea cuvîntului şi a tiparului;
  • asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;
  • înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;
  • libertatea industriei şi a comerţului;
  • învăţămînt de toate gradele în limba română;
  • impozit proporţional cu veniturile;
  • etc.

Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era „Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…„.

1848: În zilele de  4 / 16 mai – 5 / 17 mai,  la Lugoj are loc, Adunarea românilor din comitatul Caraş, cu participarea unor revolutionari  moldoveni şi munteni, in timpul careia se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.

1848 : La 17 mai stil vechi , (29 mai 1848, stil nou), Dieta din Cluj, Transilvania, votează fără a ține cont de cererea Adunării de la Blaj, unirea Principatului Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul Ferdinand al Austriei o sancționează la 29 mai 1848, stil vechi (10 iunie 1848, stil nou).

1848 :Comitetul revoluționar din Muntenia a trimis un „agent confidențial” la Constantinop, în persoana lui Ion Ghica.

Ion Ghica (1848)

A fost membru corespondent al Academiei Române din anul 1948. A decedat in 1954.

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998), dă ca dată a naşterii 27 mai 1886.

1855: S-a născut la Aciliu, Sibiu, episcopul ortodox  Nicolae Ivan, membru de onoare (din 1934) al Academiei Române; d.3 februarie 1936, Cluj.

Nicolae Ivan (1855-1936)

A urmat Seminarul Teologic Andreian din Sibiu (1874–1877), fiind numit învățător în Săliște (Sibiu). A dus o luptă dârză împotriva încercărilor de deznaționalizare prin școală și și-a exprimat punctul de vedere românesc în privința învățării limbii maghiare în școlile românești la Congresul Învățătoresc de la Budapesta din 12 august 1881 ca delegat al învățătorilor.

A fost numit de către ministrul de Justiție Dr. T. Pauler din Budapesta ca spiritual și învățător la Institutul de corecțiune din Aiud, iar din octombrie 1884 a fost hirotonit preot sub jurisdicția institutului.

A fost apoi redactor responsabil la Telegraful Român din Sibiu, protopop la Alba-Iulia, asesor) economic la Arhiepiscopia Sibiului. A fost primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pe care a condus-o din 1921 până la sfârșitul vieții.

1886 – S-a născut la Cluj, poetul simbolist român Emil Isac, un deschizător de drum în lirica transilvăneană de la începutul secolului al XX-lea, prozator și publicist, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române; d; 25 martie 1954, Cluj .

Emil Isac (1886-1954)

A urmat Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj și a locuit mare parte din viața sa, în acest oraș.

A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în revista Familia și a colaborat la Viața nouăNoua revistă românăRomânia muncitoareCuvântul liberViața românească, etc.

Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără MamaOchii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece.

Dintre volumele sale: Poezii, impresii și senzații moderneArdealule, Ardealule bătrânCartea unui omVersuri.

1888 : S-a născut la Bad Deutsch-Altenburg, Austria, clericul romano-catolic de origine austriacă Anton Durcovici; d. la 10 decembrie 1951, închisoarea comunistă de la Sighet.

Anton Durcovici (1888-1951)

A îndeplinit funcția de episcop de Iași. La vârsta de șase ani a emigrat împreună cu mama sa la Iași. Mutat la București, a frecventat Școala Arhiepiscopală Sf. Andrei și Liceul Sfântul Iosif, apoiu Seminarul mic. La data de 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide (1906–1911); în 1911 a obținut doctoratul în Filosofie de la Universitatea „Toma de Aquino” și doctoratul în Teologie de la Universitatea Urbaniană, precum și licența în Drept canonic de la Universitatea Gregoriană. A fost sfințit preot în 1910 în Bazilica San Giovanni in Laterano.

A fost profesor de religie la Liceul Sf. Iosif din București și administrator parohial la Tulcea. Fiind cetățean austro-ungar a fost arestat de ziua intrării României în Primul Război Mondial și închis împreună cu ați preoți catolici într-un lagăr din Moldova, fiind ulterior eliberat de regele Ferdinand I. A fost numit preot vicar la parohiile din Târgoviște și Giurgiu, profesor de religie la Liceele Sf. Iosif și Sf. Andrei din București, rector al capelelor școlilor catolice, predicator la biserica Sf. Maria a Darurilor.

După Primul Război Mondial a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București. A fost decorat de regele României cu Ordinul național Steaua României, în grad de ofițer. A înființat revista Farul nou, la care au colaborat Gala Galaction, Nichifor Crainic, etc. A fost rector și al Institutului Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif din Iași (1944-1945), mutat la București. Vorbea la perfecție româna, germana, latina, franceza, italiana și maghiara. A fost arestat de Securitate la data de 26 iunie 1949 și a murit în închisoarea de la Sighet, în urma torturilor. La 17 mai 2014 a fost beatificat de cardinalul Angelo Amato.

1901: S-a născut in București, criticul literar Pompiliu Constantinescu ; (d.9 mai 1946 Bucuresti).

Pompiliu Constantinescu

A urmat cursurile Seminarului  pedagogic din București si ale Facultății de Filosofie și Litere din București, publicând in  Revista Fundațiilor Regale, Kalende,  Sburătorul, Viața literară și Vremea.

S-a stins din viață la 9 mai 1946, în plină putere creatoare. În anul dispariției, era directorul liceului CFR de băieți „Aurel Vlaicu” din București și preda și limba română, ca profesor de liceu.

Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara „Mişcarea literară”, „Tudor Arghezi”, „Scrieri alese”, „Poeţi români moderni” .

1901: S-a născut la Jitin, jud. Caraș-Severin, sculptorul român, profesor universitar la Cluj, Romulus Ladea (cunoscut și ca Romul Ladea); 

 In  1922 s-a înscris la Școala de arte frumoase din București, unde l-a avut  ca profesor pe marele pictor Dimitrie Paciurea.

În 1924 se înscrie la Academia Julien și lucrează un timp în atelierul lui Brâncuși la Paris, fiind considerat  de către mulți critici de artă, a fi fost format la „școlile” marilor sculptori ai secolului 20, Constantin Brâncuși și Auguste Rodin, fiind deci unul dintre continuatorii sculpturii figurative moderne.

I s-au acordat titlurile de Artist emerit (1957) și Maestru emerit al artei (1964, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”).

A decedat în ziua de  27 august 1970, în localitatea Joița, zona Arcuda, județul Giurgiu.

1906 (17/30): A murit botanistul Florian Porcius; s-a numărat printre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti; în 1848 a făcut parte din delegaţia care a mers la Viena pentru a susţine drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, fapt ce i-a atras arestarea; membru titular al Academiei Române din 1882 (n. 1816)

 1908: S-a născut Sigismund Toduţă, compozitor, muzicolog şi profesor; membru corespondent al Academiei Române din 1991; (m. 1991).

Personalitate complexă a muzicii românești, Sigismund Toduță  a fost un autor de lucrări monumentale de o certă originalitate, de expresie și stil în arta națională, comparabil doar cu Enescu, Jora și Paul Constantinescu”, după cum arăta muzicologul Viorel Cosma.

A studiat la Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cluj: 1926-1930 – secția pedagogie; 1926-1932 – secția pian; 1930-1936 – secția compoziție, demonstrându-și de la bun început polivalența. Între profesorii săi s-au numărat Ecaterina Fotino-Negru (pian) și Marțian Negrea (compoziție).

A urmat specializări de compoziție și pian la Roma, la Academia Santa Cecilia (1936-1938) și în pararalel, la Pontificio Istituto di Musica Sacra (1936-1938) pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. A obținut titlul de doctor în muzicologie (Roma, 1938) la acest institut de muzică sacră, cu teza „Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio”. Parcursul său profesional a început la Blaj (profesor de muzică 1932-1943); apoi a fost asistent-corepetitor la Conservatorul de muzică și artă dramatică Cluj/Timișoara (1943-1944, în timpul cedării Ardealului), secretar artistic al Filarmonicii „Ardealul” din Cluj (1945-1949).

Începând din anul 1947 a predat teorie, solfegiu, armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție la Conservatorul G. Dima din Cluj (până în 1973). A fost rector al acestei instituții între anii 1962-1965, iar între anii 1971 și 1974 a condus Filarmonica de Stat din Cluj. Începând din anul 1970, preia – pentru prima dată în România – conducerea științifică a doctoratului în stilistică muzicală. A fost membru al Academiei de științe sociale și politice (1970-1989) și membru corespondent al Academiei Române (martie 1991).

Activitatea sa creatoare a fost recompensată cu premiul al II-lea de compoziție George Enescu (1940), premiul Robert Cremer (1943); Premiul de Stat (1953, 1955), premiul George Enescu al Academiei Române (1974), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), premiile Uniunii compozitorilor (1973, 1976, 1978 și 1983 – marele premiu).

Creația lui Sigismund Toduță cuprinde toate genurile, juxtapunând formele mari, ale simfoniei sau concertului, dar și lieduri, miniaturi vocale, instrumentale sau corale: muzică vocală, camerală, corală (menționăm aici Liturghia Sf. Ioan Gură-de-Aur pentru cor mixt), simfonică (cinci simfonii, concerte pentru pian și orchestră, suflători și percuție, orchestră de coarde, orchestră de coarde și orgă, flaut și orchestră de coarde, oboi și orchestră de coarde, etc.), vocal-simfonică (amintim balada-oratoriu Miorița, Missa pentru cor mixt cu acompaniament de orgă), muzică de teatru, operă (opera-oratoriu Meșterul Manole), cărora li se adaugă importante lucrări de muzicologie (Formele muzicale ale Barocului în operele lui J. S. Bach; Forma mică mono- bi- și tristrofică; Ideea ciclică în sonatele lui George Enescu).

Creația sa urmează filonul neoclasic, și realizează o sinteză între muzica folclorică, muzica bizantină și muzica gregoriană, „cele trei surse omofonice care au stat la baza întregii muzici universale”; intonațiile religioase se îmbină cu cele ale muzicii populare românești. „Adept convins al polifoniei vocale renascentiste, dar și al polifoniei instrumentale a epocii baroce, Sigismund Toduță s-a orientat către o viziune personală a discursului muzical, cu o puternică tentă folclorică. Apelând la heterofonie, aulodie, isonul psaltic și popular, menținându-se în cadrul unui modalism cromatic riguros controlat, a ajuns la un limbaj autohton de certă originalitate, care i-a asigurat un loc singular în galeria maeștrilor simfonismului românesc

1912: S-a născut la Colonești, Olt, căpitanul aviator erou român  Alexandru Șerbănescu, un as al aviației românești de vânătoare, în timpul celui de al doilea război mondial; d. 18 august 1944, Buzău .

Format inițial ca vânător de munte, cu o evoluție foarte bună, a fost atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109 G. A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS, a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare.

Alexandru Șerbănescu (1912-1944)

A căzut eroic în lupta pentru apărarea Ploieștiului, în luptă cu aviația americană, la 18 august 1944.

În momentul căderii era pilotul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Ghencea Militar în data de 22 august 1944. A fost citat de două ori pe Ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii.

1920: S-a născut poetul român Geo Dumitrescu („Jurnal de campanie”, „Poezii, ediţie completă şi definitivă”, „Aventuri lirice”); (d. 28 septembrie 2004).

 

A debutat în 1941, la doar douăzeci și unu de ani (cu placheta Aritmetică). Cinci ani mai târziu îi apare volumul Libertatea de a trage cu pușca, conținând poeme scrise între anii 1940-1943.

Publicat după încheierea războiului, volumul (care purta inițial titlul Pelagra) fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariția.

A fost și un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinerețe, când a fost redactor la ziarul „Timpul”, apoi la mai multe ziare și reviste literare, printre care Flacăra, „Almanahul literar” (Cluj), „Gazeta literară” (devenită „România literară”).

A mai colaborat și la alte publicații, începând cu „Vremea”, „Curentul literar”, „Kalende”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața românească” și continuând cu revistele „Contemporanul” și „Luceafărul”.

Rubrica Atelier literar, pe care a susținut- o ani la rând, rămâne un model de orientare a debutanților, cu o generoasă exigență. A fost director al revistei „România literară”.

1923: În  București, capitala României, are loc inaugurarea Monumentului Ostașului Necunoscut din Parcul Carol.

Fișier:Parcul Carol vechi.jpg

Mormântul Ostașului Necunoscut este  opera sculptorului Emil Wilhelm Becker,  devenind loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru întregirea României.

La data inaugurării, 17 mai 1923, au  fost prezenti  familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public.

Ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut (1923)

Pentru a face loc monumentului dedicat liderilor PCR. numit pompos „Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”, regimul comunist a dispus demontarea  Mormântului  Ostașului Necunoscut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și  strămutarea acestuia la Mausoleul de la Mărășești.

La  26 octombrie 1991, Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I din Bucuresti.

1924: La Chișinău, în România unită, se editează revista literară, științifică, socială, bilunară, Gândul neamului.

Revista a fost editată până în aprile 1928.

Revista literară, științifică, socială, bilunară, Gândul neamului a fost înființată inițial cu denumirea Vulturul Basarabiei și a apărut de 2 ori pe lună la Chișinău, în România Unită, între 10 decembrie 1920–15 martie 1923, apoi, ca Vulturul Carpaților, lunar între 15 martie 1923–mai 1924.A apărut ca Gândul Neamului lunar, până în aprile 1928.

1932: În România a intrat în vigoare Legea pentru organizarea Institutului Superior de Educatie Fizica. Durata cursurilor era de patru ani.

1935: S-a născut la Brașov, criticul de film şi jurnalistul Călin Căliman ; d. 24 aprilie 2018, București,

Din 1959 a activat ca redactor la revista Contemporanul, unde s-a ocupat de articole din domeniul cinematografic.

Călin Căliman (1935-2018)

De-a lungul anilor, a publicat peste 6.000 de articole în diferite cotidiane și reviste culturale: TeatrulCinemaContemporanulContemporanulIdeea europeanăNoul CinemaCaiete criticeCurentulEcart, etc., 

A susținut în anii ’60–’70 o rubrică de cultură cinematografică la Televiziunea Română, a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române. A fost membru fondator al Asociației oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale (ATM) și membru al Uniunii Cineaștilor (UCIN). A susținut cursuri de Istoria filmului, la IATC, Universitatea Columna, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Hyperion. A colaborat la volumele colective Cinematograful românesc contemporanCinema 2000Filmul românesc încotro, etc. A fost redactor-șef la revista Cinema. Este autorul volumelor: Filmul documentar romanescJean MihailSecretul lui Saizescu sau Un surâs în plină iarnăIstoria filmului românesc 1987–2000Cinci artiști ai imaginii. A primit Premiul UCIN „pentru îndelungata sa activitate în promovarea filmului romanesc” (1985).

1936: A fost deschis publicul Muzeul Satului din București, la inițiativa profesorului Dimitrie Gusti.

Concomitent, a fost inaugurat și Parcul Herastrau.

 

Foto: prof. Dimitrie Gusti

 1936:  În România se promulgă Codul penal și Codul de procedură penală, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 1937.

 1946: S-a constituit Blocul Partidelor Democratice (BPD), alianţă electorală alcătuită din PCR, PSD, PNL-Gh. Tătărescu, PNŢ-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, fiecare partid păstrându-şi ideologia şi programul propriu.

Blocul Partidelor Democratice (1946)

Platforma-program a alianței, cu data publicării la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic în cadrul monarhiei constituționale; respectarea libertății individuale; respectarea drepturilor și libertăților cetățenești; libertatea cuvântului, a scrisului, a întrunirilor și a dreptului de asociere; libertatea religioasă (nimic respectat ulerior).

În urma unei campanii electorale în care s-au înregistrat multe violențe, încălcări ale normelor democratice și fraude masive la urne, Blocul Partidelor Democrate a fost declarat cîștigător al alegerilor cu 68,70% din voturi, deschizându-se astfel calea instaurării puterii comuniste în țară și subordonarea României pentru o perioadă îndelungată intereselor Moscovei.

1946: S-a încheiat procesul intentat de comuniști la comanda Moscovei mareșalului Ion Antonescu, fostul conducător al statului român în perioada războiului mondial.

Întregul proces intentat membrilor guvernului Antonescu s-a consumat foarte rapid, între 6–17 mai 1946. Așa zisul Tribunal al Poporului a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte (Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, Constantin Vasiliu, etc.), dintre care 3 pedepse au fost comutate la muncă silnică pe viață, iar 6 învinuiți au fost condamnați în absență (printre ei, Horia Sima).

Deși Codul Penal nu prevedea pedeapsa cu moartea, patru dintre cei șapte condamnați la execuție în „procesul Antonescu” au fost impușcați la 1 iunie 1946.

1949: S-a născut regizorul de teatru şi film Gelu Colceag, profesor universitar, doctor al  Universitatii de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

1952: A murit Paul Bujor, naturalist (studii de anatomie comparată, hidrobiologie şi biologie experimentală), creatorul alături de Grigore Antipa, al şcolii româneşti de hidrobiologie şi scriitor (codirector al revistei „Viaţa Românească”);  (n. 1862).

Este fondatorul învăţământului universitar de morfologie animală şi al cercetărilor zoomorfologice din România; codirector al revistei „Viaţa Românească”;

A fost membru titular onorific al Academiei Române din 1948.

 1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Festivalul de la Cannes (Franţa), pentru filmul sau de desene animate intitulat  „Scurtă istorie”, cu Marele Premiu Palme d’or  filmul scurt metraj de desene animate. (Franţa)

Ion Popescu-Gopo a creat numeroase filme în care personajul principal era „omuleţul lui Gopo”. 

 Pseudonimul de Gopo provine de la numele părinţilor săi: numele de fată al mamei sale, Gorenco, şi numele tatălui, Popescu.

1994: Președintele României, Ion Iliescu, a promulgat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

1995: Pentru prima data un român, Constantin Lacatușu, a reușit sa ajunga pe vârful muntelui Everest, cel mai inalt munte din lume.

Alpinistul a dus până la capăt  aceasta ascensiune  pe „Acoperisul lumii”, la  8.848 metri, dupa alte doua incercari esuate.

El a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”)

Imagini pentru Constantin Lacatușu, photos

Cu un an inainte, acesta a avut o tentativa de escaladare a Everestului pe un traseu in premiera mondiala, dar nu a depasit 8.100 de metri.

La „Jubileul de Aur Everest 2003″, a primit o medalie din partea Printului nepalez Paras Bikram Shah Dev ca semn al recunoasterii meritelor sale.

S-a nascut in 21 februarie 1961, la Piatra-Neamt, si este casatorit cu vedeta TVR, Irina Pacurariu.

A inceput sa practice alpinismul in facultate, in 1981 facand primul traseu de escalada.

In 1990, prin Federatia Romana de Alpinism a avut prima sa iesire din tara, in Caucaz, pe Virful Elbrus.

2000: A murit mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, membru de onoare al Academiei Române; (n.1927).

Mitropolitul Nestor Vornicescu s-a nascut in data de 1 octombrie 1927 in Lozova-Vornicenilor, Basarabia, din parintii Vera si Vasile Vornicescu. A primit la botez numele de Nicolae. Si-a desavarsit pregatirea intelectuala in scolile din Lozova, Neamtu, Bucuresti si Bossey (Elvetia).

In data de 23 aprilie 1978 a fost ales in scaunul de Mitropolit al Olteniei. In decursul activitatii sale de pastor al credinciosilor olteni, IPS Nestor a cladit o monumentala opera pastoral – misionara si carturareasca.

 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; (n. 24 aprilie,1925).

Photo | Eugen Weber | UCLA

A fost profesor emerit de istorie europeană la Universitatea California din Los Angeles, fiind considerat unul dintre cei mai buni specialiști în istoria modernă franceză și o autoritate în istoria europeană modernă.

2020: A murit regizoarea de teatru și profesoara română de origine armeană, Anca Ovanez Doroşenco; (n. 1946).

Intre 1963 şi 1968, studii de regie la clasa profesor Radu Penciulescu la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Din 1990, se stabileşte în Franța, la Nisa. În Franța mon tează spectacole după piese de Tirso De Molina, Karen Blixen, Pierre Beaumarchais, Jacques Prevert, Eugene Ionesco, Slawomir Mrozek, Luigi Piran- dello, Carlo Goldoni, Moliere, Peter Handke, August Strind berg, Rodrigo Garcia ş.a. Intre 1997 şi 2016 a fost profesor de artă dramatică la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică din Antibes (Franța).

Ultima ei colaborare caregizor, în România a fost la Teatrul Național din București, în 2003, cu piesa Ultima Oră de Mihail Sebastian cu Claudiu Blonț și Mircea Albulescu în rolurile principale.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Apostol Andronic

Sfântul Andronic a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli si ruda a Sfantului Apostol Pavel.

Despre Andronic, Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, spune: „Imbratisati pe Andronic si pe Iunias, cei de neam cu mine si impreuna inchisi cu mine, care sunt vestiti intre apostoli si care inaintea mea au fost in Hristos“ (16, 7).

Sfantul Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, fara a avea tronul episcopal intr-un loc anume. El calatorea si predica Cuvantul pe intreg cuprinsul Panoniei.

Impreuna cu Sfânta Iunia, a luptat împotriva inchinarii la idoli și vindecau prin Sfântul Duh toate bolile și suferințele din popor.

Sfintele lor moaște s-au descoperit în regiunea Evgheniei, iar Sinaxarul face pomenire de ele pe 22 februarie.

Citiți și :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/17/o-istorie-a-zilei-de-17-mai-video-2/

Bibliografie(surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Istoria md;
  3. Wikipedia org.
  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  5. mediafax.ro;
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9. Cinemagia.ro;
  10. Creștin Ortodox.ro.

17/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RAPTUL BASARABIEI LA 1812- un act tâlhăresc între un hoţ cu „frică de Allah” şi altul cu „frică de Dumnezeu”

Se urcă Basarabia pe cruce/ Şi cuie pentru ea se pregătesc, Şi primăvara jale ne aduce /

Şi plânge iarăşi neamul românesc. Noi n-avem nici un drept la fericire/Mereu în casă moare cineva.”

(Adrian Păunescu)

Două secole de la răpirea Basarabiei! | Melidonium

Se spune că Domnul la ziua Marii împărţiri ne-a dat nouă, românilor, cele mai bune pământuri, dar, pentru echilibru, şi cei mai răi vecini. De fapt, vecinul din est se face vecinul oricui, dacă doreşte. Aşa a procedat întotdeauna, lăţindu-se pe a şasea parte a Terrei. Aşa a procedat şi la 1812, când a rupt din trupul vechii Moldove cea mai frumoasă parte a ei – Basarabia.

De atunci s-au început marile probleme pentru frântura de popor român din Basarabia. Într-o zi frumoasă de mai, când pe partea de est a vechii Moldove totul reînvia după o iarnă friguroasă, Basarabia era urcată pe cruce scrie https://ioncoja.ro/raptul-basarabiei.

Cuiele i se pregătiseră din timp. Din trupul Ţării Moldovei, încă sângerând după raptul Bucovinei, se tăia cea mai frumoasă parte a ei, numită impropriu de ruşi Basarabia. La 16 mai 1812, prin semnarea Tratatului de pace ruso-turc la Bucureşti pe Prut, de jure, a fost instalată pentru prima dată sârmă ghimpată.

Şi crucea instalată pe Prut, cum ar spune maestrul Dabija, ca stâlp de hotar între fraţi, între creştini. „…Hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la mare, iar gura amintită să fie folosită în comun de ambele părţi”. (Tratatul de pace ruso–turc de la Bucureşti, 16/28 mai 1812).

Să ne amintim de tratatul de la Iași din a. 1792 când Ecaterina a II-a a ocupat Transnistria, ajungând la Nistru, fixând în tratat „hotarul pe veci între imperiul rus și cel turc”.Au trecut ca un cuţit prin trupul Moldovei, ocrotită şi păstrată întreagă pentru urmaşi cu atâta sânge de către Ştefan cel Mare. Actul tâlhăresc între un hoţ cu frică de Allah şi altul cu frică de Dumnezeu a avut loc.

Ziua de 16 mai 1812 a fost cea mai neagră din istoria multimilenară a acestei aşchii de popor dintre Prut şi Nistru. În acea zi de primăvară cea mai frumoasă parte a vechiului stat Moldova, numită impropriu de ruşi Basarabia, a fost răstignită pe cruce. Fără a avea niciun drept, reprezentanţii Porţii Otomane au semnat un act neghiob de cedare a părţii dintre Prut şi Nistru Imperiului Rus, întins pe două continente.

La 1812 nu mai avea cine se opune. În preajma domnitorului erau oameni cumpăraţi de ţarul rus, precum prinţul Moruzi. În legătură cu acest act nelegitim Karl Marx nota: „Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta Otomană n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române”.

Ca să nu mai vorbim de Rusia, care nu avea nici un drept să ia ce nu-i aparţinea, dar o asemenea Rusie nu a existat niciodată şi nu va exista vreodată. În sfârşit, la 16 mai 1812, în urma Tratatului de pace de la Bucureşti şi trădării dragomanului Dumitrache Moruzi (printre altele, rudă a celuilalt trădător, cel de la Kuciuk-Kainargi), teritoriul principatului Moldova dintre Prut şi Nistru şi din Carpaţi până la Marea Neagră, numit impropriu Basarabia de către ruşi, a fost anexat la Imperiul Rus, care şi-a realizat, astfel, visul de aur: de a stăpâni Gurile Dunării.

Un alt trădător al Basarabiei, alături de grecul Moruzi, a fost armeanul Manuc-Bei, proprietarul celui mai renumit han din Bucureşti, în care s-au dus tratativele de pace (iar la noi, în Basarabia, a fost renovat și transformat în muzeu Conacul lui Manuk-Bei de la Hâncești!). Trimisul lui Napoleon Andreossy, care urma să-l convingă pe marele vizir să nu semneze pacea, a întârziat, iar depeşa sa adresată marelui vizir a fost reţinută de către trădătorul Moruzi.

Cea mai informată a fost Rusia, care a grăbit mersul tratativelor şi i-a forţat pe turci să încheie această pace dezonorantă şi neavantajoasă pentru sultan. Astfel Basarabia, a nimerit în îmbrăţişarea „creştinească” a fratelui mai mare pe o perioadă de peste 200 de ani, din care nici până astăzi nu poate să se elibereze. După ocuparea Basarabiei, Rusia încetăţeneşte denumirile turceşti de Cahul în loc de Frumuşica, Bender în loc de Tighina, Ackerman în loc de Cetatea Albă, Ismail în loc de Obluciţa ş.a.m.d. Toate acestea s-au făcut cu un singur scop: de a şterge cât mai mult din istoria românească a acestor locuri.

Principatele române, slăbite de dominaţia turcească de peste 300 de ani, de schimbarea deasă a domnilor, stimulate de marile puteri ale epocii (în primul rând de Turcia, dar şi de Polonia, Imperiul Austriac), de domniile fanariote, păreau o pradă uşoară pentru imensul colos (militar doar, nu şi cultural, economic) din Asia – Rusia.

În pofida mai multor ucazuri ale ţarului de a se comporta bine cu popoarele balcanice (pentru a-şi crea o aură de salvatori ai dreptcredincioşilor în faţa acestor popoare năpăstuite de soartă), soldaţii armatei ţariste, pe unde treceau, se comportau mult mai rău decât turcii (genele de cuceritori nomazi erau încă vii în sângele soldaţilor ruşi, care se considerau europeni, însă rămâneau asiatici prin comportament, dar şi prin sânge). Jugul turcesc era înlocuit cu un mult mai greu jug rusesc, exprimat prin nenumăratele corvoade şi greul aprovizionării armatelor ruseşti în timpul interminabilelor războaie ruso-turce (aduceţi-vă aminte expresiile batjocoritoare ale lui Kutuzov, spuse în adresa ţăranilor români atunci când, din lipsă de boi, erau înhămaţi la care).

Trecând la istoricii ruşi, să notăm întâi mărturisirea, pe care o făcea în 1910 un bun cunoscător al problemei, generalul Kuropatkin, ministrul de război al imperiului şi istoric militar: „Anexarea Basarabiei de către Alexandru I n-a fost întâmpinată de populaţia românească a acestei provincii cu bucurie. Dimpotrivă, autoritatea slabă a Turciei, care a acordat drepturi de autonomie locuitorilor locali şi populaţiei, nu numai păturii de sus, ci şi masei poporului, ar fi fost de preferat decât înghiţirea Moldovei şi Valahiei de către Rusia”.

Aspecte legale. La 16 mai 1812, Basarabia este încorporată în Imperiul Rus. Să ne întrebăm care a fost legalitatea acestei anexări? Răspunsul este că nu a existat niciun drept legal. A fost un ordinar rapt hoţesc, nu ocupare, fiindcă nu a rezultat în urma unui război ruso-moldovenesc. Acest lucru este confirmat de mulţimea de acorduri încheiate, de mărturiile unor mari personalităţi ale timpului.

Să încercăm să analizăm o serie de acorduri care stipulau drepturile ţărilor româneşti. „Frontierele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreaga lor întindere” se menţiona în actul de capitulaţie încheiat în 1634 între Moldova şi sultanul Mehmet IV, care, evident, era în vigoare şi la 1812.

Acest drept este confirmat şi în cronica lui Ion Neculce despre pacea de la Karlowitz în urma războiului austro-turc din 1699 „…polonezii ceruseră, de asemenea, Moldova, însă turcii le-au răspuns că le era cu neputinţă să le-o cedeze, deoarece era un principat care se supusese Înaltei Porţi de bunăvoie şi nu fusese cucerit cu sabia. Polonezii au fost deci nevoiţi să-şi retragă cererea”. Iar în 1712, după victoria asupra lui Petru I, turcii au încercat să transforme în raia cetatea Soroca de pe Nistru. Asupra acestei intenţii a protestat primul domnitor fanariot moldovean, Nicolae Mavrocordat, argumentând că „era de datoria şi în interesul Imperiului să menţină şi să respecte cu fidelitate angajamentele pe care foştii sultani şi le luaseră faţă de popoarele a căror supunere fusese voluntară şi condiţionată, şi să nu încalce privilegiile şi drepturile ce le fuseseră garantate”.

Să vedem ce argument „serios” au găsit ruşii, argument contestat de însăşi unul din neprietenii noştri din acea perioadă, L.S. Berg: „Unele ziare ruseşti inventează probleme patriotice, afirmând că Rusia are drepturi asupra Basarabiei, deoarece armatele ei au trecut de atâtea ori prin Moldova (oare nu auzim şi astăzi astfel de inepţii de ale ruşilor, pentru care, conform unui cronicar, hotarul Rusiei întotdeauna a fost legat de şeaua calului nomadului rus-n.a.), a cărei parte componentă este Basarabia, negândindu-se în acest moment că aceste imixiuni pe teritoriul Moldovei erau nelegitime, cu atât mai mult ele au avut loc în timpul războiului cu Turcia, dar nu cu Moldova, pentru Moldova aceasta fiind o adevărată catastrofă”.

Că aceasta a fost anume o catastrofă ne vorbeşte şi răspunsul obtuzului general Kutuzov la plângerile ţăranilor basarabeni împovăraţi de corvoadele interminabile. Mai folosesc istoricii un fals precum că Basarabia nu a fost parte componentă a Moldovei, a fost o unitate teritorială separată (acest lucru se vede şi în divizarea teritorială a principelui rus Prozorovschi, prezentată mai sus). „Nici Rusia, nici Turcia, nici alte puteri nu considerau Basarabia ca făcând parte din Moldova, ci ca o provincie turcească, independentă de Moldova.

Astfel, de câte ori e vorba de ţările române şi Basarabia, nimeni nu o cuprinde în cele dintâi, ci totdeauna o pune separat, zicându-se: Valahia, Moldova şi Basarabia. Astfel este pusă în tratatul de la Kuciuk-Kainargi, în tratatele ulterioare dintre Rusia şi Turcia şi în toată corespondenţa diplomatică”. Autorii [Mușat M., Ardeleanu I: De la statul geto-dac la statul roman unitary, București, 1983] arată că „Până la anexarea sa la Imperiul rus în 1812, Basarabia era supusă aceluiaşi regim de guvernare ca Moldova, din care făcea parte, constata juristul Egunov.

Astfel, este imposibil de a vorbi despre administraţia Basarabiei până la anexarea sa la Rusia, fără a vorbi de Divanul Moldovei, căruia îi era subordonată Basarabia. În Basarabia nu există domeniu care să nu aibă documente emise de Divanul Moldovei”. Despre ce fel de autonomie largă acordată Basarabiei şi dezvoltare benefică vorbesc unii istorici ruşi, dacă chiar idolul lor, până mai ieri (dar poate încă este şi astăzi?), K. Marx, unul dintre ideologii bolşevicilor şi neobolşevicilor ruşi, declara la 1883 despre atrocităţile comise de ruşi în principate:

„…Ruşii s-au arătat aşa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile…Ţăranul, care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei, n-avea pentru muscal (moscovit) decât cuvinte de ura…Turcia nu putea să cedeze ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta Otomană recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presată de poloni să cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suveranitate” [K. Marx].

Un alt ideolog comunist Friedrich Engels scria referitor la raptul Basarabiei de la 1812: „Dacă pentru cuceririle Ecaterinei şovinismul rus mai găsise unele pretexte – nu vreau să spun de justificare, ci de scuză, – pentru cuceririle lui Alexandru nu poate fi vorba de aşa ceva. Finlanda este finlandeză şi suedeză, Basarabia este românească, iar Polonia Congresului – poloneză. Aici nu poate fi vorba de unirea unor neamuri înrudite, risipite, care poartă nume de ruşi; aici avem de a face pur şi simplu cu o cucerire prin forţă a unor teritorii străine, pur şi simplu cu un jaf” [Marx & Engels]. Unii ultrapatrioţi ruşi declară că raialele „turceşti” din Basarabia au fost luate de la turci. Şi dacă aceste raiale au fost eliberate de ruşi, de ce nu au fost transmise Moldovei, aşa cum prevedea tratatul secret încheiat de ţarul Alexei Mihailovici cu domnitorul Moldovei Gheorghe Ştefan. În tratat se stipula, printre altele, restabilirea suveranităţii moldoveneşti asupra cetăţilor moldoveneşti şi Bugeacului: „…teritoriile şi cetăţile, pe care Turcul le-a desprins de Moldova, şi anume: Cetatea Albă, Chilia, Tighina şi provincia Bugeac, Ţarul Rusiei le va recâştiga şi le va reda Principatului Moldovei jure haereditaria”. Acelaşi lucru era prevăzut şi în tratatul secret încheiat între ţarul Pentru I şi domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir în 1711 la Luţk: „Pământurile principatului, după vechea hotărnicire moldovenească, asupra cărora Domnul va avea drept de stăpânire, atât cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu aceste ţări” [N. Iorga]. Acelaşi lucru rezulta şi din proclamaţia lansată de către Dimitrie Cantemir către supuşii săi, în care se spunea: „Dar, necredinciosul, Păgînul, care nu respectă jurămîntul dat, ne-a distrus fortăreţele şi pe altele le-a ocupat: Tighina, Cetatea Albă, Galaţi, Reni, Soroca, Ismail şi alte localităţi pe Dunăre şi în tot districtul Bugeacului… Şi cetăţile care ne-au fost luate de tirani, ne vor fi date înapoi, aşa cum spune Majestatea sa Ţarul în proclamaţia sa” [N. Iorga].

Cât despre raiaua Hotin, „…populată preponderent cu ucraineni” (!!!), istoricul moscovit a dat-o în bară. Este cunoscut faptul că, până la 1711 Hotinul era cetate de est a Principatului Moldovei, pierdută, în urma aventurii lui Petru I în Moldova, la 1711.

Dacă e să analizăm, atunci este clar că, până la Cantemir, cetatea era locuită preponderent de români moldoveni. Din care mare dragoste a turcilor faţă de ucraineni, după 1711, Cetatea ar fi fost repopulată cu ucraineni? Un fals în cel mai caracteristic stil rusesc.

Conform prevederilor Tratatului de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774, Rusia garanta integritatea teritorială a Principatelor Române (şi ce s-a ales, până la urmă, din aceste garanţii?).

Ce argumente mai trebuie pentru a demonstra că la 1812 a fost o cotropire crasă a fostelor raiale turceşti, la care Rusia „eliberatoare” a mai înhăţat şi restul Basarabiei, transformând-o într-o ordinară gubernie rusească? Acest lucru îl recunoaşte însuşi ţarul Alexandru I în manifestul lui din 6 august 1812:

„Această pace, care ne-a fost dată de Dumnezeu, a adus foloase strălucite Imperiului Rusesc, cuprinzând în hotarele lui suprafaţa pământului bine populată şi fertilă, care are întinderea de la Akerman până la gurile râului Prut, care se află la o distanţă de nouă verste de Iaşi (sic!) şi de la gurile acesteia până la frontiera Cezarină şi de acolo spre jos de Nistru, în total aproape 1000 de verste, cuprinzând în ea cele mai vestite cetăţi: Hotin, Bender, Chilia, Ismailul şi multe alte oraşe comerciale (ţarul scăpase Cetatea Albă (Akerman) din această listă – n.n.)”. Oare nu e clar din manifestul ţarului că Rusia era foarte mulţumită cu ce se căpătuise în urma jafului? De ce atunci unii falşi istorici umblă cu fofârlica, cu aşa-numita „eliberare”?

Iar lipsa oricăror drepturi ale ruşilor asupra acestui teritoriu era evidenţiată şi de savantul rus P. Durnovo:Basarabia a făcut parte din principatul Moldovei, prin care armatele noastre trebuiau să treacă în timpul războiului ruso-turc. Bineînţeles, Rusia în 1812 putea să anexeze toată Moldova, dar… ar fi fost o răpire, iar nu o cucerire, căci noi cu moldovenii n-am avut război”.

17/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: