CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 16 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 16 mai în istoria noastră

 1204: Este menţionată populaţia ortodoxă în dioceza Oradei.

InnocientXIII.jpg

Papa Inocenţiu al III-lea cerea episcopului de Oradea să supună această populaţie (probabil români) direct Scaunului Apostolic.

1812: La incheierea Războiului ruso-turc din anii 1806-1812, s-a semnat la București, in principatul Muntenia, Pacea prin care teritoriul Moldovei situat între Prut și Nistru numit de ocupanții ruși Basarabia, este anexat de Imperiului Rus.

Tratatul de pace încheiat la data de 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, în hanul agentului rus Manuc Bei din București,avea 16 articole publice și două articole secrete. Articolele IV și V consfințeau sfâșierea în două a Moldovei, deși aceasta era doar vasală, nu parte din Imperiul Otoman și prin urmare cedarea teritorială făcută de Turcia era nulă de drept.

Pacea de la București (1812)

Rusia a acceptat Prutul ca graniță a Imperiului Rus până la vărsarea lui în Dunăre, turcii cedând fără drept un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate (conform recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817).

Încă din  1803, ministrul rus de Externe Voronţov îl avertiza pe ţarul Alexandru că trecerea Nistrului şi ocuparea Principatelor Române reprezenta o implicare pe termen lung în politica Balcanilor.

Strategii militari ţarişti s-au convins de avantajele unei prezenţe militare permanente în regiune care să pună presiune asupra Imperiului Otoman.

Aceasta a fost rațiunea ocupării acestei fâşii lipsite de importanţă economică sau demografică, însă extrem de importantă din punct de vedere militar care a fost și este Basarabia.

1848: Intre 4 mai / 16 mai – 5 / 17 mai,  are loc la Lugoj, cu participarea fruntașului revoluționar român Eftimie Murgu, Adunarea românilor din comitatul Caraş, la care au participat și câțiva revoluționari moldoveni și munteni, în cadrul acesteia revendicându-se drepturi naționale și autonomia Bisericii Ortodoxe Române din Banat și Crișana

Eftimie Murgu (1848)

În urma acestei acțiuni, Eftimie Murgu a fost arestat și închis la Pesta, în Ungaria.

 1864 (16/28): A murit Simion Bărnuţiu, jurist, filosof (a introdus predarea în limba română a filosofiei în Transilvania), estetician (a predat la Iaşi primul curs universitar de estetică) şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania,vicepreşedinte al Adunării de pe Câmpia Libertăţii şi preşedinte al Comitetului Naţional Român); (n. 1808).

simion-barnutiu

1872: A fost inființată Agenția diplomatică a României la Berlin.

1880: A încetat din viață la Roșia Montană, preotul catolic Simion Balint, unul dintre revoluționarii români ardeleni care au luptat alături de Avram Iancu, în calitate de prefect al Legiunii Arieșului.  (d.10 septembrie 1810, Copăceni, Cluj).

România este patria noastrã şi a tuturor românilor. E România celor de  demult şi-a celor de mai apoi E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã  vie. Barbu Ştefãnescu Delavrancea SIMION BALINT 1810 – 1880 Prefectul  Legiunii Auraria şi Saline în revoluţia ...

Dupa ce a urmat studii teologice, Simion Balint a fost numit preot capelan in Roșia Montană. In timpul evenimentelor din 1848 i s-a incredintat conducerea trupelor române din partile Abrudului, Câmpeni pana la Iara-Buru, dovedind inalte calitati ostasesti, astfel incat acomandantul fortelor maghiare din perioada 8-19 iunie de la Abrud, Farkas Kemény, neizbutind sa treaca in nici un chip de apărarea organizată de el si tinand cont si de aspectul ca aproape toti comandantii din zona erau preoti, a declarat ca in acest caz doar „dracul să se mai bată cu popii”.

1886: S-a născut la Râmnicu Sărat soprana Florica Cristoforeanu;( d. 1 martie 1960, Rio de Janeiro).

  A fost o cântăreață română de operă, operetă și lied. A studiat pianul de la vârsta de 5 ani, mai târziu ia lecții de canto și se perfecționează la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano.

A debutat în august 1907 în cadrul unui recital vocal la Râmnicu Sărat, iar la 23 septembrie 1907 a apărut pentru prima oară în fața publicului bucureștean în sala Ateneului Român.

Imagini pentru Florica Cristoforeanu photos

Voce singulară în peisajul liricii româneşti, stăpânind toate registrele de soprană (lirică, coloratură, dramatică, spinto), până la mezzo-soprană şi contralto; deşi a fost activă numai 18 ani în operă, a interpretat peste 40 de roluri în cele mai cunoscute opere ale repertoriului internaţional; împreună cu rolurile din operete, totalul performanţelor lirice ajunge la 80 de piese.

A fost solistă în Compania Lirică Română (1910–1913) condusă de Constantin Grigoriu, în trupa teatrului „Città di Milano” (1914–1919), în trupa teatrului „Dal Verne” din Milano (1921), Teatrul „Adriano” din Roma (1922), „Regio” din Torino, „Constanzi” din Roma, Teatrul „Colon” din Buenos Aires și, în fine, la „Teatro alla Scala” din Milano.

A întreprins turnee artistice în Danemarca, Norvegia, Spania, Chile, Argentina, Brazilia etc.

După un grav atac de angină pectorală la Milano în 1940, Florica Cristoforeanu a fost nevoită să își încheie cariera lirică, stabilindu-se timp de cinci ani în Italia și apoi în Brazilia.

Al Doilea Război Mondial a împiedicat-o să revină în România, iar casa sa din București a fost distrusă în urma unui bombardament aerian.

1888: S-a născut la București, renumita pianistă Aurelia Cionca; (d. 17 decembrie 1962, București).

Sala de muzică la Palatul Regal Român (1888-1962)

Ca profesoară de pian, i-a avut ca studenți pe Dinu Lipatti, Dan Mizrahi și Eugen Ciceu, compozitoare. În 1895, pe când era copil, a avut loc la București prima întâlnire a sa cu regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), carea sprijinit-o apoi să devină pianistă. Mulțumită reginei, Aurelia Cionca a cântat din copilărie în fața unor muzicieni renumiți, ca Bronisław Huberman, Kubelik, Grunfeld și Pablo Sarasate.

A debutat în cariera concertistică la vârsta de 9 ani, când s-a afirmat ca un talent remarcabil. Studiile, începute în țară le-a completat la Conservatorul Regal de Muzică din Leipzig (1903–1906), unde a fost eleva favorită a profesorului Alfred Reisenauer, un pedagog renumit, elev al lui Franz Liszt. A dat numeroase concerte în diferite orașe europene (Viena ori Leipzig, Varșovia, Berlin, Oranienburg sau Budapesta), bucurându-se pretutindeni de o deosebită prețuire. Concomitent a desfășurat o rodnică activitate pedagogică la Conservatorul din București. Era prietenă cu muzicienii George Enescu , Bella Bartok,Cella Delavrancea, Arthur Rubinstein, Ion Voicu A fost și compozitoare, între compozițiile sale evidențiindu-se: Patru balade galbene pe versuri de Lorca. A fost recompensată cu titlul de Artist Emerit.

1891: A încetat din viata marele om  politic român Ion C. Bratianu.

Ion C. Brătianu s-a nascut pe  2 iunie 1821 la  Pitești,  în Țara Românească). A luat parte  la Revolutia  română  din 1848, fiind prefect al poliției în guvernul revolutionar provizoriu.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Brătianu a fost un lider liberal proeminent.

A contribuit  la alegerea Prințului Carol I ca domn al României, având sub  domnia acestuia  mai multe mandate ministeriale în următorii patru ani.

A fost arestat pentru complicitate la  revoluția din 1870 (revolutia de la Ploiești), dar a fost eliberat la scurt timp.

În 1876  a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877 si  al  Congresului de la Berlin.

A avut o contribuție remarcabilă în  opera de clădire a României moderne.

  1892 (16/28): Conducătorii Partidului Naţional Român, însoţiţi de 300 de intelectuali, negustori, meseriaşi şi muncitori din Transilvania, sosesc la Viena pentru a prezenta împăratului „Memorandumul” semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedinte), Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote (vicepreşedinţi), dr. Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu şi alţii.

Impăratul  Franz Josef a refuzat să primească delegaţia şi a trimis „Memorandumul” guvernului ungar la Budapesta.

 1892: A murit Melchisedec Ştefănescu, episcop şi istoric, unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei, membru titular al Societăţii Academice Române din 1870 și vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885); (n. 1823).

Imagini pentru Melchisedec Ştefănescu, episcop photos

1898: S-a născut inginerul chimist Theodor D. Ionescu. A intreprins  cercetări privind apele naturale, potabile şi industriale, schimbările de ioni, cu aplicaţii în industria alimentară; a fost  membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1990).

 1900: S-a născut la Lugoj, pictorul şi desenatorul Aurel Ciupe; (m. 18 iulie 1988, la Cluj).

Aurel Ciupe. Autoportret (1900-1985)

A fost ucenic al pictorului Virgil Simonescu, în timpul primului război mondial a frecventat școala liberă de pictură de la Baia Mare, a urmat apoi cursurile Academiei de Arte din București, după care a studiat la Academia Julian din Paris, ca bursier. 

A fost autorul a numeroase portrete compoziționale, naturi moarte și peisaje, profesor la Institutul de Arte Plastice din Cluj și director al Muzeului Banatului din Timișoara.

În 1932, a preluat postul de custode al pinacotecii din Târgu Mureș, cumulând și postul de profesor la Școala Orășenească Liberă de Pictură.

1911: A încetat din viață la București, generalul de armată român Gheorghe Manu, fost prim ministru (1889–1891) al Guvenului României; (n.26 iulie 1833, București).

Generalul Gheorghe Manu - cel mai longeviv vicepreședinte Jockey Club

Foto: Generalul Gheorghe Manu (1833-1911), creatorul artileriei moderne româneşti, erou al Răz­boiului de Independenţă, fost pri­mar al Bucu­reştiului, ministru de război, prim-mi­nis­tru şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor

1913: S-a născut lângă Tudor Vladimirescu, județul Galați, Gheorghe Apostol, politician comunist, principalul contracandidat al lui Nicolae Ceaușescu la funcția de lider al partidului, după moartea lui Gheorghiu-Dej și în 1989 își pune semnătura pe celebra „scrisoare a celor șase”, prin care era criticat regimul Ceaușescu; (d.21 august 2010, București).

Imagini pentru Gheorghe Apostol,photos

Gheorghe Apostol a reprezentat în anii 50 oligarhia stalinistă dogmatică iar conflictul său cu Ceaușescu nu a avut la bază vreo dispută ideologică. Ca și ceilalți semnatari ai scrisorii celor șase, Apostol a încercat tardiv să susțină un punct de vedere reformist-comunist într-o țară dominată de o dictatură personală.

Gheorghe Apostol a fost acuzat de Silviu Brucan pentru slăbiciunea pe care ar fi arătat-o în fața presiunilor și a interogatoriilor la care a fost supus de către comisiile partidului.

El nu a mai putut reveni după revoluția din 1989 în viața publică. Gheorghe Apostol a făcut parte din guvernele: Groza , Gheorghiu, Maurer .

A fost căsătorit de trei ori. Prima căsătorie a fost înainte de război, a doua a fost cu Melita Apostol (Scharf) de origine evreiască, fostă directoare a Radioteleviziunii între anii 1954 – 1958, ultima sa soție fiind fosta solistă de operă Adriana Codreanu, fiica lui Buță Ciocârlan din Străoane,

 1920: S-a născut Mira Simian-Baciu, poetă, prozatoare şi eseistă,căsătorită în 1945 cu poetul Ştefan Baciu; (m. 1978, în Statele Unite).

1925: S-a născut la Brăila Şerban Orescu, economist şi publicist. Între anii 1978 şi 1995 a realizat programul „Actualitatea românească” de la postul Radio Europa Liberă, iar ulterior a fost colaborator extern al postului; (m. 2014).

Este descendent al arhitectului Alexandru Orescu (1817-1894), constructorul Universităţii din Bucureşti.

Şerban Orescu (1925-2014)

A urmat studii de drept şi filosofie în Bucureşti (1944-1948) şi de electronică, în cadrul Facultăţii de profil de la Institutul Politehnic din Capitală (1951-1957). Este doctor în economie industriala (1972).

Până la instaurarea regimului comunist în România a fost membru al tineretului PNL. În anul 1978 a emigrat în Republica Federală Germania și a lucrat ulterior ca redactor al secţiei române a postului de radio Europa Liberă din München.

Este autorul lucrării: ”Ceauşismul. România între 1965-1989”, Bucureşti 2006.

1926: S-a născut la București, regizorul român Bob Călinescu, pionier al filmului românesc de animaţie; inovator al tehnicii de animaţie tridimensionale; (m. 27.10.1990).

Născut la 16 mai 1926, Bob Călinescu a lăsat semne de neșters în istoria filmului de gen, în România. El este cel care a realizat, ca o prioritate absolută în țara noastră, filmul tridimensional de animație.

Ceea ce a făcut Bob Călinescu este singular. El este cel care a inițiat promovat și diseminat în România tehnica filemlor de cartoane decupate, pe care a deprins-o în perioada în care a avut o bursă de studii la Praga, în studioul de filme de păpuși al lui Jiri Trnka, unul dintre marii designeri de animație europeni ai tuturor timpurilor.

Marele merit al filmelor sale este de a fi insuflat personajelor tridimensionale… căldura sentimentului uman și de a le fi îmbrăcat în haina națională. Dar, dintre toate reușitele sale artistice, cel mai important este faptul că, pornind de la animația cu cartoane decupate a lui Trnka, reușește să dezvolte, inovatic, un limbaj artistic personal, inconfundabul.

El combina, în filmele sale de animație tridimensională, actori și păpuși,sau făcea filme cu obiecte animate, cu pietre, cu difuzie de lichide colorate, sau animează pelicula cu actori, recompunându-le mișcările fotogramă cu fotogramă.

Una dintre tehnicile pe care le folosește pornește de la arta tradițională a sculpturii în lemn, realizând astfel două filme remarcabile: “Rapsodie în lemn” și “Metamorfoze” (1960-1961). Pornind tot de la elemente populare românești, pelicula “Ritm” (1963) avea să cucerească sufragiile publicului și ale criticii, în epocă.

Filmele lui Bob Călinescu stau sub semnul experimentului. “Cocenel” (1965) este realizat prin animarea unor tulpini de porumb, “Gluma nouă cu fier vechi” animă diferite obiecte, inclusiv de metal. Cele de care îmi aduc însă aminte – reluate de televiziunea română acum ceva ani, probabil când se comemora un număr de ani de la moartea maestrului – sunt “Toporul și pădurea” și “Calomnierea calomniei”, printre ultimele realizate de Bob Călinescu, pe sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70. În 1974, datorită unor chestiuni care țin de politica acelor vremuri, Bob Călinescu este nevoit să se retragă de la studioul de animație, mutându-se la Televiziunea Română, unde doar accidental și, uneori, chiar clandestin, mai face animație. Îl vom mai întâlni, ca actor, de această dată, în “Un saltimbanc la Polul Nord”, “Fram”, “Saltimbancii” și “Răsună valea”…

Revoluția l-a prins pe Bob Călinescu la Televiziune și se pare că a filmat, începând cu 21 decembrie 1989, evenimentele din București, doar că aceste înregistrări s-au pierdut din arhiva TVR. 

 1930: S-a născut inginerul silvic Victor Giurgiu, autorul unor importante contribuţii la dezvoltarea ştiinţei silvice româneşti;.

De numele său se leagă introducerea în învăţământul superior de profil a biostatisticii forestiere (din 1954) şi a economiei protecţiei mediului natural (din 1990);

A fost membru titular al Academiei Române din anul 2009.

1930: S-a născut scriitorul și scenaristul Titus Popovici;  (d.29 noiembrie  1994).

A absolvit Universitatea din București si a debutat în proză cu volumul „Povestiri” și cu romanul „Străinul” în 1955.

Din 1957 a devenit scenarist, odată cu adaptarea pentru ecran a nuvelei Moara cu noroc a lui Ioan Slavici. A colaborat constant cu regizori de renume, precum Liviu Ciulei, Andrei Blaier, Manole Marcus, Sergiu Nicolaescu, etc.

Titus Popovici a fost considerat unul dintre cei mai importanți scenariști români din perioada anilor 1960-1970.

A fost ales în 1974 membru corespondent al Academiei Române.

A făcut parte din conducerea Uniunii Scriitorilor, a fost membru în CC al PCR. și deputat în Marea Adunare Națională.

A scris scenarii pentru filmele: SeteaMoartea lui IpuPuterea și adevărulCartierul Primăverii: cap sau pajură.

1939: S-a născut Constantin Cubleşan, prozator (unul dintre inovatorii SF-ului românesc din anii ’70 ai secolului XX), poet, dramaturg, critic şi istoric literar, profesor; între anii 1959 şi 1962 a fost redactor la Studioul de Radio Cluj.

1948: S-a născut Dan Gabriel Cacuci, fizician şi inginer american de origine română; studii şi cercetări privind matematica şi fizica aplicată în domeniul energiei nucleare; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1996.

1954: A murit printul Vladimir Ghica, deţinut politic în timpul regimului comunist din România; (n. 1873).

New Liturgical Movement: The Beatification of Mons. Vladimir Ghika, Priest  and Martyr in Romania

 A fost un diplomat, scriitor si preot catolic român, nepotul lui  Grigore Alexandru Ghika  ultimul principe al  Moldovei.

Tatăl lui Vladimir Ghika a fost  Ioan Grigore Ghika, ministru de externe al Romaniei.

După venirea la putere a comuniștilor a refuzat să plece cu trenul regal alegând să rămână în mijlocul credincioșilor din țară.

Este arestat la 18 noiembrie 1852  sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în  16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

Miercuri, 27 martie  2013 Papa Francisc a semnat decretul prin care Biserica recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan […] ucis din ura  față de credinta  […], la 16 mai 1954”.

Miercuri, 8 mai 2013, s-a anunțat că Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă, 31 august 2013, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, ce va fi săvârșită la Romexpo, de la ora 11.

Sfânta Liturghie va fi prezidată de Eminența Sa, cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. După beatificare, sărbătoarea sa va fi la 16 mai , data martirajului  său.

  1958: S-a născut Corneliu M. Popescu, recunoscut pe plan internaţional drept cel mai bun traducător în limba engleză al poeziilor lui Mihai Eminescu; Asociaţia „Poetry Society at National Poetry Center” din Londra a instituit în memoria sa, în anul 1984, „Premiul Corneliu M. Popescu” pentru traduceri; (m. 1977).

1972: A fost inaugurat sistemul hidroenergetic Portile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, in partea romaneasca si tot atat in partea iugoslava.

Imagini pentru sistemul hidroenergetic Portile de Fier I,photos

Lucrările sistemului au început în septembrie 1964, însă discuțiile referitoare la construirea hidrocentralei s-au purtat cu insistență încă din 1955.

Initiativa a apartinut statului roman care a prezentat ideea liderului iugoslav Iosif Broz Tito.

In 7 septembrie 1964, Gheorghe Gheorghiu Dej si Tito au participat la punerea pietrei de temelie la Portile de Fier I, lucrarile desfasurate ulterior scotand la iveala o serie de vestigii dacice.

Proiectul a fost finalizat dupa opt ani, dar eforturile financiare au meritat.

Centrala Portile de Fier I, amplasata la 15 kilometri in amonte de orasul Drobeta Turnu-Severin, este printre cele mai mari din Europa.

1980: La  Mogoșoaia, lânga București, s-a stins din viață Marin Preda, scriitor și director de editură român; (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman).

 În 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Marin Preda debutează în aprilie 1942 cu schița Părlitu’ în ziarul, la pagina literară ”Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu.

Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicînd în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcîmul, Calul, Noaptea, La cîmp. Experiență sa militară o descrie în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul ”România liberă”.

În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții.

În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum.

Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70.

Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru. Din 1952 devine redactor la revista ”Viața românească”.

În 1970 – traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii.

Romanul său, Marele singuratic, primește premiulUniunii Scriitorilor pe anul 1971.

Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceauşescu „Dacă vreţi să introduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid” .

Ultimul său roman, lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile şi librăriile publice şi universitare.

În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creaţie a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia.

 Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS  au dispărut.

Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pămînteni și a survenit în condiții oculte.

1990: În România post revoluționară a fost înființat Serviciul de Protecție și Pază (SPP).

1990: A luat ființă – după Revoluția din decembrie 1989, prima societate pe acțiuni din România .

1997: Popularul actor român de comedie Puiu Calinescu (n. 21 iunie 1920, București), a încetat din viață în urma unui stop respirator.

1999: Congresul Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania l-a reales pe Béla Markó in functia de presedinte executiv al Uniunii.

Béla Markó (n. 8 septembrie 1951, orașul Târgu Secuiesc) este un scriitor, traducător și om politic de etnie maghiară din România. A fost  președinte al UDMR din 1993 până în 2011.

În perioada 2004-2007 a îndeplinit funcția de ministru de stat pentru coordonarea activităților în domeniul culturii, educației și integrării europene în Guvernul Tăriceanu.

In 23 decembrie 2009  a fost numit  de vicepremier, în  Guvernul Boc 2.

2000: A murit regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (n. 1947) – 15 ani.  NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii data de 14 mai 2000.

 2002: A murit preotul, scriitorul şi ziaristul basarabean Vasile Ţepordei.

A editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia”și a fost lider al basarabenilor refugiaţi în România.

Imagini pentru ziaristul basarabean Vasile Ţepordei;

Arestat în septembrie 1948 de sovietici, a executat 8 ani de muncă silnică în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar, a fost eliberat în 1956 și  reintegrat în preoţie, ca paroh în Islaz, jud. Ilfov (1956-1966) şi la biserica “Mărcuţa” din Bucureşti (din 1966); (n. 1908)

2012: A murit la Chișinău, renumita soprană din Republica Moldova, Maria Bieșu; (n. Volintiri, Județul Cetatea-Albă, 3 august 1935).

2018: A încetat din viață la București, regizorul român Lucian Pintilie; (n.9 noiembrie 1933, Tarutino, Cetatea-Albă, România/Ucraina).

Regizor de teatru, operă și film, interzis de regimul comunist și-a petrecut anii 1974–1990 în exil, în Franța, unde a realizat spectacole de mare succes.

Omagiu Lucian Pintilie la Les Films de Cannes și Festivalul Național de  Teatru (VIDEO) — CineGhid

Revenit în anii ‘90 în țară, a activat intens în direcția revitalizării cinematografiei româneaști după deceniile de cenzură comunistă. A fost autorul unora dintre cele mai apreciate filme româneşti, printre care: „Reconstituirea”, „Balanţa”, „De ce trag clopotele, Mitică?” şi a montat o serie spectacole de teatru, printre care şi „Revizorul, interzis de comunişti în 1972. În 1973 el a fost invitat de reprezentanții regimului ceaușist să emigreze.

Citiți și:

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX   

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuviosi Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit  

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit | Doxologia

Sfântul Teodor cel Sfintit a fost ucenicul Sfantului Pahomie cel Mare. S-a nascut si a crescut pagan in Tebaida de Sus. La varsta de 14 ani paraseste casa parintilor si merge la manastirea Sfantului Pahomie. Mai tarziu se vor calugari atat mama sa, cat si fratele lui.

Dupa moartea Sfantului Pahomie, Teodor a fost ridicat de catre obste staret al tuturor sfintelor manastiri intemeiate de staretul sau. Sfantul Teodor cel Sfintit a trecut la cele vesnice pe 16 mai 367.

Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

Sfintii putneni: Iacob, Sila, Paisie si Natan

Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie.

După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare.

Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie.

Deși nu a fost stareț al Sihăstriei, el era un rugător înfocat, sprijinind în credința ortodoxă pe toți, mai ales în vremea stăpânirii străine.

Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot.

Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan. Cuviosul Natan a fost cunoscut ca un duhovnic foarte iscusit, fiindu-i părinte duhovnicesc și marelui mitropolit Iacob Putneanul.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Istoria md;
  3. Wikipedia org.
  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  5. mediafax.ro;
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9. Cinemagia.ro;
  10. Calendar Creștin Ortodox.ro.

16/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Povestea puțin cunoscută a valorificării ruinelor Bastiliei de către un intreprinzător francez

Dărâmarea Bastiliei

Povestea de astăzi are legătură cu evenimentele care au avut loc pe 14 iulie 1789, când închisoarea regală Bastilia, simbolul tiraniei, a fost luată cu asalt de revoluționarii francezi.


Sărbătoarea națională din Franța este cunoscută oficial sub numele de La Fête Nationale, dar mai ales numită quatorze juillet, „14 iulie”.

Mai este denumită și Ziua Bastiliei, deoarece la această dată, în 1789, parizienii au atacat Bastilia, o închisoare care devenise un simbol al tiraniei și al asupririi.

De asemenea, în fortăreață se mai aflau cantități importante din praful de pușcă de era nevoie pentru a putea începe revoluția. Așa că a fost luată cu asalt și cucerită în scurt timp de masele revoltate.

Pierre Palloy, patriotul

Foto: Pierre François Palloy, supranumit ”Pierre Patriotul”.

Pierre vede o oportunitate


Printre cei care au făcut revoluție în acea zi s-a numărat și parizi anul Pierre François Palloy, în vârstă de 34 de ani (pronunțat cam ca pal-wah), care conducea o afacere de succes în construcția de clădiri la Paris.

După ce Bastilia a fost cucerită de revoluționari, mulți parizieni triumfători s-au urcat pe turnuri (într-un dans al victoriei) iar Pierre a fost printre ei și, în timp ce privea în jos la mulțimea furioasă, a simțit că acesta era un moment istoric din care a vrut să facă parte.

Pierre preia conducerea


El a început imediat să smulgă unele dintre pietrele închisorii și să-i încurajeze și pe alții să facă la fel. Dar Pierre a fost un om de acțiune, astfel încât chiar a doua zi, și-a retras echipa de muncitori din toate celelalte proiecte pe care le avea și a început demolarea Bastiliei. Alți parizieni au fost, de asemenea, acolo pentru a distruge cât mai rapid posibil acest simbol al regalității urât de popor.

Pierre cere permisiunea
Atunci, lui Pierre i-a venit în minte că ar putea dori să obțină un fel de autorizație pentru a dărâma această clădire monumentală. A doua zi dimineață (16 iulie), el s-a prezentat la Primărie, nu numai pentru a cere permisiunea de a dărâma Bastilia, ci și pentru a se ocupa de întregul proiect.

Bastilia

Adunarea națională nou-înființată dezbătea dacă Bastilia ar trebui reutilizată sau demolată, atunci când Pierre și-a prezentat cererea pentru demolarea acesteia și pentru numirea sa în funcția de supraveghetor.

El a amintit de compania sa de construcții și a promis că va angaja în lucrările de demolare doar muncitori buni și patrioti.


Un comitet a avut în vedere că Bastilia era deja în mare parte distrusă, că avea în față un antreprenor care dorea să supravegheze în continuare această acțiune și a decis că demolarea Bastiliei ar putea continua sub conducerea lui Pierre Palloy, care se oferise în acest scop.

Pierre era încântat și se considera directorul celui mai mare proiect patriotic care putea exista. Pe trăsura sa el avea pictată o emblemă care înfățișa asaltul Bastiliei și a decorat totul, de la cărțile sale de vizită până la cărțile sale de cont, cu simboluri ale patriotismului.

Din acel moment, el s-a semnat doar cu numele de „Palloy, Patriote”, luându titlul „Patriot” drept un titlu de mândrie.


Pierre Patriotul a obținut ceea ce își dorise și s-a dovedit a fi o grămadă imensă de bolovani și lespezi. Bastilia era o clădire imensă care s-a transformat rapid într-o grămadă mare de moloz unde, așa cum se întâmplă până în zilele noastre, el a început să se ocupe în calitate de contractant de evacuarea resturilor.

Unele dintre pietrele mai mari au fost folosite la construcția podului parizian Concorde și la alte proiecte de construcții din jurul orașului.

Mulți parizieni au luat pietre pentru a face reparații la casele lor, ca suveniruri sau ca purtătoare de noroc.

Evident, a fost nevoie de ceva imaginație pentru a elimina totul și, din fericire, Pierre Patriotul avea o grămadă de idei.

pierre palloy w pietre

Pietrele devin suveniruri

În acest caz în care majoritatea au văzut doar moloz, Pierre a văzut … suveniruri patriotice, și a început să le vândă ca suveniruri. Toți îi vor rosti numele și vor spune desigur povestea demersului său patriotic.

El a înființat și o fabrică pe un alt teren pe care îl deținea la Paris, unde a început sculptura și gravarea pietrelor. Primul său proiect a fost de a realiza 83 de machete ale Bastiliei, sculptate din pietrele închisorii, pe care lea dat fiecăruia dintre cele 83 de districte nou formate.

Acestea nu erau mici bibelouri de pus pe manta, erau reprezentări mărețe ale unui mare proiect și aveau 1,37 m lungime și 1,2 m înălțime, și au fost livrate de un grup de tineri alesi special, tineri patrioti numiți „Apostoli ai Libertății”.

Pierre a scris un discurs pe care aceștia trebuiau să-l memoreze și apoi să îl recite la prezentarea cadourilor.

Împreună cu reproduceri la scară mică ale Bastiliei, Apostolii Libertății aduceau și alte daruri: o piatră de pavaj din temniță, un plan cu descrierea clădirii, o minge și un lanț, o bucată de armură găsită în închisoare și un tablou.

Fiecare departament a primit trei lăzi de resturi din Bastilia ca suveniruri.


Pierre avea încă multă piatră, precum și metale, lemn, marmură etc. El a transformat aceste materiale în tot felul de suveniruri, inclusiv medalioane, statui, vase pentru bomboane, cerneluri și bijuterii.

Aceste suveniruri le-a trimis în toată Franța, Europa, chiar și în America. Aproape fiecare organizație, administrație, societate și personalitate publică și-a primit piesa din Bastilia. A făcut de asemenea medalii pentru muncitorii săi și chiar pietre de hotar pentru a marca granițele Franței – „Țării Libertății”.

Pierre Patriotul și suvenirurile sale

Clădirea Bastiliei a dispărut vreo 2 ani și jumătate mai târziu, când demolarea acesteia a fost terminată și majoritatea resturilor sale au fost transformate în suveniruri și împrăștiate în întreaga lume.Pierre a ținut atunci cu multă pompă o ceremonie în care și-a prezentat public conturile sale. Autoritățile le-au verificat și le-au aprobat și toată lumea a mers pe drumul său mulțumită.

Iată că totuși câțiva ani mai târziu, sub un nou guvern, Pierre a fost arestat și acuzat de delapidare. A fost reținut două luni, dar în timp ce era în închisoare, a cerut soției sale să aranjeze ca una dintre pietrele din Bastilia să fie adusă în celula sa.

El a continuat chiar să rezolve comenzile pentru suveniruri din matrerialele provenite de la Bastilia care sosiseră în timpul scurtei sale încarcerări.

În cele din urmă, patriotismul lui Pierre a fost recunoscut, el a fost exonerat și a primit în 1814 premiul Décoration du Lys pentru serviciul său patriotic.

Este absolut normal ca Pierre, al cărui nume înseamnă chiar ”piatră”, să fie amintit pentru metodele sale imaginative de valorificare amaterialelor rezultate din demolarea Bastiliei în fiecare colț al Franței și nu numai scrie https://curiousrambler.com/pierre-the-patriot/

Imagini: 1. Distrugerea Bastiliei – Anonim, sfârșitul secolului al XVIII-lea [Domeniul public], prin Wikimedia Commons, 2. Pierre François Palloy [Domeniul public], prin Wikimedia Commons, 3. Bastilia 1790 [Domeniul public], prin Wikimedia Commons 

16/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

Povestea neromanțată a Turnului Effel un simbol al Parisului și al Franței

De la „inutilul şi monstruosul” Turn Eiffel la cel mai cunoscut simbol al  Franţei

Turnul Eiffel (în franceză La tour Eiffel) fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, angajați la Eiffel și Co, la înălțarea acestuia contribuind și un studiu tehnic conceput de inginerul român Gheorghe Pănculescu, despre care se vorbește pe nedrept prea puțin.

Într-un studiu despre turnul Eiffel, apărut la Paris, lucrare publicată în anul 1889, Gustave Eiffel spune că celebrul simbol al Parisului, şi implicit, al Franţei, nu ar fi putut fi înălţat atât de repede, în timpul record de numai doi ani şi patru luni, dacă cu un deceniu înainte de inaugurare un român nu ar fi realizat un proiect ingineresc revoluţionar. În studiul menţionat şi intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, reiese că Turnul Eiffel a fost construit cu ajutorul unui sistem tehnic inventat de inginerul român Gheorghe Pănculescu (1844-1922), absolvent al Politehnicii din Zurich, care i-a fost recomandat lui Eiffel de către Vasile Alecsandri.

Furnizorul materialului de construcție pentru Turnul Eiffel a fost compania Forges et Usines Fould-Dupont.

Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susținător al său și a cumpărat brevetul. Turnul, care îi poartă numele este una dintre principalele destinații turistice ale Parisului și lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai.

300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oțel pudlat⁠(en), folosind două milioane și jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranță din acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcția turnului, și anume în timpul instalării lifturilor.

Lifturile originale funcționau cu ajutorul unui sistem hidraulic, pe când lifturile actuale sunt electrice. Turnul are o greutate de peste 10.000 de tone, iar când a fost construit era cea mai înaltă clădire din lume. Întreținerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani.

Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 și face parte din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991, împreună cu alte monumente pariziene.

Mai jos vă împărtășesc un extras din buletinul informativ al lui Adrian Leeds , Parler Paris, despre reacția publicului atunci când turnul a fost construit pentru prima dată:


Turnul Effel,Giganticul edificiu din fier înalt de 324 metri și-a deschis porțile pentru public pe 15 mai 1889 pentru prima dată. Pe vremea aceea, puțini bănuiau că La Tour Eiffel va deveni simbolul Parisului, dovedindu-le peste timp tuturor criticilor că au greș. Cel puțin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticență această construcție, considerând-o inestetică.

La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viață timp de 20 de ani, dar ținând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor, s-a renunțat la demolarea sa.

Guy de Maupassant:„Am părăsit Parisul şi chiar Franţa pentru că Turnul Eiffel a ajuns să mă plictisească îngrozitor”!

Într-o scrisoare publicată în „Le Temps”, a apărut în acele zile, reprodus de https://www.historia.ro, un protest al unor somități ale culturii și artei franceze care acum, după trecerea a mai mult de un secol, pare cel puțin amuzant:

„Noi, scriitori, pictori, sculptori, arhitecţi, pasionaţi de frumuseţea până acum intactă a Parisului, venim să protestăm cu toate forţele noastre, cu toată indignarea noastră, în numele gustului francez ignorat, în numele artei şi istoriei franceze ameninţate, contra ridicării, în plină inimă a capitalei noastre, a inutilului şi monstruosului Turn Eiffel, pe care răutatea publicului, adesea imprimată cu bun simţ şi spirit justiţiar, l-a botezat deja Turnul Babel.

 Fără a cădea în exaltarea şovinismului, noi avem dreptul de a proclama sus şi tare că Parisul e oraşul fără rival în lume. De-a lungul străzilor sale, a largilor sale bulevarde, de-a lungul cheiurilor sale admirabile, din mijlocul magnificelor sale promenade se înalţă cele mai nobile monumente pe care geniul uman le-a conceput. Sufletul Franţei, creatoarea de capodopere, străluceşte în acest buchet impunător de monumente. Italia, Germania, Olanda, atât de mândre pe bună dreptate de moştenirea lor artistică, nu posedă nimic care să fie comparabil cu a noastră şi în fiecare colţ al universului Parisul cere curiozitate şi admiraţie. Vrem noi să lăsăm asta să se pervertească?

Urbea Parisului vrea ea să se asocieze, deci, pe atâta vreme, cu imaginaţia mercantilă a unui constructor de maşini, pentru a se dezonora, a se strica ireparabil? Pentru că Turnul Eiffel, pe care nici comerciala Americă nu l-a vrut, va fi, nu ne îndoim, dezonoarea Parisului. (…) Străinii vor avea dreptate să râdă de noi, pentru că Parisul goticului sublim, Parisul lui Jean Goujon, al lui Germaine Pilon, al lui Puget, Rude, Barye etc. va deveni Parisul domnului Eiffel.

Ca să vă daţi seama de ceea ce spunem, e suficient să vă închipuiţi pentru un moment un turn ridicol de înalt, dominând Parisul, ca un coş negru, uriaş, de uzină, strivind prin masa sa barbară Notre-Dame, Sainte-Chapelle, Turnul Saint-Jacques, Luvrul, Domul Invalizilor, Arcul de Triumf, toate monumentele noastre umilite, toată arhitectura noastră micşorată, dispărând, deci, în acest vis stupefiant. Şi, vreme de 20 de ani, vom vedea turnul întinzându-se deasupra întregului oraş, fremătând încă de geniul atâtor secole, vom vedea alungindu-se, ca o pată de cerneală, umbra odioasă a coloanei odioase din bucăţi de fier îmbinate”. 

Printre semnatari se numărau nume celebre ca : Charler Garnier, arhitectul Operei din Paris, compozitorii Charles Gounod, Jules Massenet, dar şi scriitorii François Coppée, Alexandre Dumas-fiul, Charles-Marie Leconte de Lisle, Sully Prudhomme și, așa cum am văzut, Guy de Maupassant…

Acelaşi prestigios jurnal, „Le Temps”, publica la puţină vreme după acest protest, răspunsul inginerului Gustave Eiffel, răspuns care desigur a atras după sine alte critici, căci Eiffel avusese îndrăzneala de a-şi compara turnul, cu piramidele egiptene și de-aici, numeroase caricaturi apărute în publicaţiile epocii:

„Aş vrea să ştiu pe ce anume se fondează acest protest. Pentru că, domnilor, turnul meu n-a fost văzut de nimeni şi nimeni nu poate spune cum va fi până când nu va fi construit. Nu cunoaştem în acest moment decât un desen geometric, în sute de mii de exemplare. De când apreciem un monument din punct de vedere artistic pe baza unui desen geometric? (…)

Eu cred că Turnul meu va fi frumos. Pentru că noi suntem ingineri, credeţi că frumuseţea nu ne preocupă şi că făcând lucruri solide şi durabile nu ne străduim să le facem şi elegante? (…) În plus, există o atracţie către construcţiile uriaşe, un farmec aparte pe care teoriile artei obişnuite îl pot cu greu explica. Veţi susţine că datorită valorii artistice au înfierbântat imaginaţia omului Piramidele?

Până la urmă, sunt ele altceva decât nişte movile de pământ artificiale? Cu toate acestea, ce vizitator rămâne indiferent în prezenţa lor? Cine nu s-a întors de acolo plin de o admiraţie irezistibilă? Şi care e sursa acestei admiraţii, dacă nu imensitatea efortului şi grandoarea rezultatului? Turnul meu va fi cel mai înalt edificiu construit vreodată de om. Nu va fi el, din acest motiv, grandios în felul său? Si de ce ceea ce este admirabil în Egipt va deveni hidos şi ridicol la Paris? Am căutat un răspuns – şi vă mărturisesc că n-am găsit niciunul”.

Timpul, cel mai mare judecător, a transformat Turnul într-un simbol al Parisului și al Franței.

16/05/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: