CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Preoții greci care au celebrat Sărbătorile Pascale la miezul nopții, VOR FI DAȚI ÎN JUDECATĂ, pe motiv ca au violat restricțiile sanitare


PREOȚII GRECI VOR FI DAȚI ÎN JUDECATĂ PENTRU CELEBRAREA SĂRBĂTORILOR PASCALE LA MIEZUL NOPȚII

Pe 20 aprilie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia a decis în unanimitate ca toate parohiile să sărbătorească Paştile, sâmbătă în noaptea Învierii, cu câteva ore mai devreme, începând cel târziu cu ora 21:00, pentru a se conforma restricțiilor sanitare impuse de stat.

Mișcarea s-a dovedit controversată și în timp ce mulți au salutat măsura, deoarece li s-a permis să sărbătorească Paștile spre deosebire de anul trecut, alții au susținut că este nepermis să sărbătorim Învierea Domnului înainte de duminică.

O parte dintre preoți au refuzat să urmeze decretul sinodului și au slujit Paștile la miezul nopții, ca de obicei.

Acum ei se confruntă cu consecințe juridice.

Autoritățile elene au deschis un dosar de încălcare a măsurilor de carantină împotriva a șase preoți din Salonic, relatează Vima Orthodoxias.

În același timp, Mitropolitul Pavlos de Drama (foto) a declarat că el însuși va raporta mai mulți dintre preoții săi procurorului local pentru că au încălcat măsurile sanitare impuse de stat: „pentru că simt o povară asupra conștiinței mele și nu vreau să fiu responsabil indirect pentru boala, sau mult mai mult, moartea oricui”.

13/05/2021 - Posted by | CREDINTA | , , , , , ,

Un comentariu »

  1. Suferinta oricare ar fi ea presupunand ca vor fi condamnati o sa le fie inmiit rasplatita!

    Apreciază

    Comentariu de ioansperling | 13/05/2021 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: