ZIUA DE 5 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 5 mai în istoria noastră  

1619: S-a încheiat Tratatul de la Alba Iulia dintre Transilvania și Muntenia.

Principele Gabriel Bethlen a semnat la data de 5 mai 1619 un tratat de alianță cu domnitorul muntean Gavril Movilă, prin care cele două principate se angajau să-și acorde asistență în cazul unui atac și să conlucreze în apărarea intereselor lor la înalta Poartă Otomană.

1836 : S-a născut la Iași, compozitorul și profesorul universitar Gheorghe Scheletti; d. 14 septembrie 1887, Iași .

A studiat la pensionul lui Gheorghe Asachi din Iași și a luat lecții de pian. A plecat la Berlin pentru a urma cursurile unei școli de ingineri, continuând și pregătirea muzicală la Konservatorium Stern, cu profesorii Julius Schulhoff și Theodor Kullak. Aici l-a cunoscut pe Giacomo Meyerbeer. Întors în țară, a ocupat un post la Ministerul Lucrărilor Publice, apoi a intrat în armată, fiind avansat până la gradul de maior. 

Susținător fidel al principelui Al.Ioan Cuza, a refuzat să participe la complotul care a dus la detronarea acestuia și a publicat ulterior un pamflet, Procesul dlui maior Scheletti în care afirma că militarii care au organizat complotul și-au călcat demnitatea de oșteni și de cetățeni. A fost judecat de către Comisia Criminală și Consiliul de Revizie Militar care au hotărât degradarea și îndepărtarea sa din armată. A plecat la Viena să-și desăvârșească cunoștințele muzicale (1867–1870), unde l-a întâlnit pe Johann Strauss care l-a determinat să scrie muzică ușoară și de salon. La întoarcerea în țară a fost numit profesor de pian la Conservatorul de muzică din Iași. A înființat și condus Octetul român.

De asemenea, a avut o activitate publicistică notabilă, semnând numeroase note și articole polemice în revista Arta din Iași. A participat la activitatea societății Junimea. A compus piese de muzică instrumentală: Marș funebru la moartea lui Cuza Vodă, Hora Griviței, Marș funebru la moartea eroilor români de la Plevna, Suspinul Carpaților, Aurora boreală, sau valsurile Dorul, Iluzii pierdute și Grangurul (înscris de Johann Strauss în repertoriul său); muzică vocală: Vânătorii, Cinel-Cinel, De la mine pân’ la tine, Baladă, Dorul, Bate vântul. Cea mai cunoscută lucrarea a sa rămâne Ce te legeni, codrule pe versurile lui Mihai Eminescu.

1848: La 5 mai stil vechi (17 mai 1848, stil nou), s-a încheiat in  Transilvania, Marea adunare naţională de la Blaj, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani, in care românii s-au declarat naţiune de sine stătătoare.

Andrei Șaguna (n.1808 – d.1873), mitropolit ortodox al Transilvaniei	Ioan Lemeni (n.1780-d.1861), episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia

Adunarea a avut loc pe Campia Libertăţii de la Blaj, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna si  a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.

Marea adunare națională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:

• dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;
• dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;
• emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;
• desfiinţarea iobăgiei;
• desfiinţarea breslelor;
• libertatea cuvîntului şi a tiparului;
• asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;
• înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;
• libertatea industriei şi a comerţului;
• învăţămînt de toate gradele în limba română;
• impozit proporţional cu veniturile;
• etc

Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era „Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…”.

1862: Se constituie prin Decretul Domnesc nr. 1147 din 5/17 mai 1862, dat de Al.I. Cuza Societatea de dare la semn în Principatele Unite.

În 1865 au fost aprobate statutele Societății de dare la semn , prima societate de tir la nivel național, având sediul la București, domnitorul donând societății o parte din terenul Mănăstirii Radu-Vodă, trecut în patrimoniul statului, respectiv o suprafață de 47.514 mp, pentru a-l folosi drept poligon de tir, unica condiţiune fiind aceea ca pământul să nu fie înstrăinat.

 

Primul său preşedinte a fost V. A. Urechia.  

1870: S-a născut la Bârlad, medicul chirurg și profesorul universitar Ernest Juvara; d. 5 mai 1933, București.

A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris (1888 – 1895), perioadă în care i s-a încredințat direcția Laboratorului de Anatomie pentru disecții și executarea planșelor, lucrând, simultan și în Laboratorul de Chimie (1890–1892).

 A fost extern al spitalelor din Paris, preparator–ajutor la Anatomie Patologică, preparator al conferințelor și exercițiilor practice de etologie. A obținut titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie la Paris (1895).

Întors în țară, a fost numit asistent la Institutul de Anatomie Topografică și Chirurgie Experimentală din București, apoi la institutul similar din Iași, profesor de Anatomie descriptivă la Institutul de Anatomie din Iași, al cărui director a devenit.

În 1907 i s-a încredințat un serviciu de chirurgie la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași la care efectua 300–400 operații anuale. Din 1912 și a fost numit profesor la Clinica a III-a chirurgicală a Spitalului Filantropia din București și subdirector al Institutului de Anatomie Topografică. A imaginat și perfecționat 77 de piese chirurgicale și diferite procedee chirurgicale, desenele sale anatomice constituie și astăzi lucrări inegalate. A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler.

1872: Are loc la Blaj în perioada 5–14 mai, primul sinod general al Bisericii greco-catolice din Provincia Alba Iulia și Făgăraș.

Au fost luate decizii privind organizarea constituțională a Bisericii Române Unite și a stabilit, în Decretele finale, normative referitoare la organizarea școlilor.

1874 : A fost inaugurată calea ferată Iași–Ungheni.

La 1 iunie 1870 s-a dat în exploatare drumul de fier Suceava–Pașcani–Roman–Iași, ca prelungire al aceluia dintre Lemberg–Cernăuți–Suceava. Existând ideea ca drumul de fier al Vienei să se prelungească spre Prut, pentru a se lega cu acel rusesc al Odessei, astfel ca Gara Iași să devină centru de tranzit pentru mărfurile ce se schimbau între Europa de Nord și Marea Neagră, Carol I a tratat problema cu țarul Alexandru al II-lea în 1868.

Conexiunea convenea și administrației căilor ferate ruse crescând traficul pe linia lor și bucura patrioții români căci ușura apropierea fraților moldoveni despărțiți după anexarea Basarabiei, în 1812, de imperiul țarist.

Totodată se considera „că lucrarea va înlesni grânelor din mijlocul Moldovei, să ajungă mai iute și cu puțină cheltuială, la Odessa” și, de acolo, pe piețele Orientului. Lucrările principale încheindu-se, duminică, 28 aprilie/10 mai 1874, ora 10, ieșenii erau chemați la o primă călătorie cu „cel dintâi tren românesc” pe noua linie.

Gara Iași

O primă inaugurare s-a sărbătorit în 5/27 mai 1874, când la ora 4 după amiază, trenul cu vagoane albastre, galbene și roșii, împodobit cu stindarde tricolore a pornit spre Ungheni. Dată în folosință la 8/20 august 1874, după aprobarea Legii de organizare și exploatare a liniei (proprietatea statului român), noua cale ferată intra definitiv în viața orașului.

1880 (23 aprilie/5 mai 1880) : A încetat din viață la Foeni, Timiș, juristul și omul politic român Andrei Mocioni (n. 27 iunie 1812, Budapesta ).

A fost un militant pentru drepturile românilor din Banat și Transilvania, membru al Senatului Imperial de la Viena și membru fondator și onorific al Academiei Române.

1898: S-a născut violoncelistul și profesorul universitar Dimitrie G. Dinicu (1898 – 1964).

A fost violoncelist-concertist în recitaluri și formații camerale, violoncelist în Orchestra Simfonică „George Enescu” din Iași și în Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice din București, violoncelist, prim-violoncelist și director adjunct (1946–1949) la Filarmonica „George Enescu” din București, prim-violoncelist în Orchestra Operei Române din București (1928–1930), profesor, decan, director și rector (1958–1959) la Conservatorul din București. A fost distins cu numeroase premii.

A scris lucrarea: ”Metodă modernă de violoncel pentru curs inferior, Studiul violoncelului, Contribuții la arta interpretării muzicale”

1909: S-a născut, in localitatea Leova (Basarabia), Idel Ianchelevici, sculptor şi pictor franco – belgian, membru de onoare din  străinătate al Academiei Române, din 1992; (d. 26 iunie 1994, Maisons-Laiffite, Franţa).Este cunoscut în Belgia, are un Muzeu cu numele său în Olanda, a expus în Franța, Israel, SUA, Zair.

A urmat liceul la Chişinău, după care a studiat medicina. Din anul 1928 se stabileşte în Belgia, şi se dedică pasiunii  sale pentru sculptură şi desen.

A revenit în ţară, la Galaţi, pentru a-şi satisface serviciul militar (1929-1931). 
Aici va realiza şi primele lucrări: busturile a zece domnitori români.

Plecat din nou în Belgia, a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Liège. În 1933 a primit primul său premiu pentru artă statuară.

În următoarea perioadă a participat la proiectul  pavilionului românesc la Expoziţia internaţională de la Bruxelles, din anul 1935, realizând patru basoreliefuri. În 1939 s-a afirmat cu lucrarea Scufundătorul şi arcul său.

În 1945 a obţinut cetăţenia belgiană. În acelaşi an, în oraşul La Louvière, a fost dezvelită faimoasa sa statuie Apelul – o sculptură de avangardă din beton şi bronz, cu o înălţime de peste patru metri. 

În 1950 s-a mutat în Franţa, unde a rămas tot restul vieţii.

Cariera internaţională a inaugurat-o cu Monumentul naţional al prizonierului politic de la Breendonck (1954).

A organizat expoziţii personale la Bruxelles, Tel Aviv, Paris, Amsterdam şi în alte oraşe, inclusiv la Bucureşti, în 1976. În anul 2003, cu participarea a trei instituţii europene, lucrările sale de sculptură şi grafică au fost  expuse la Muzeul Naţional de Artă al României.

A realizat peste 20 de monumente de for public, cele mai multe aflate în Belgia, apoi în 

Franţa, Israel şi Congo. A semnat ilustraţiile la numeroase cărţi, dintre care cele pentru Eneida, Georgicele şi Bucolicele de Virgiliu, ce i-au adus, în 1979, Premiul Plantin-Moretus,
la Târgul Internaţional al Cărţii. 

În anul 2004, în cadrul unei expoziţii filatelice, au fost realizate două mărci poştale care reproduc două dintre cele mai cunoscute sculpturi în bronz ale artistului: Perennis Perdurat,Poeta şi L’Appel.

În semn de recunoaştere a talentului său, îi sunt inaugurate muzee: în  Maisons-Laffite, Franţa, (1985), Goudriaan, Olanda (1987) şi La Louvière, Belgia (1996). 

În 1990, guvernul francez îi acordă pentru meritele sale artistice Ordinul Cavaler al Artelor
şi Literelor.

Pentru realizări deosebite în sculptura monumentală, societatea belgiană Les Amis de
Ianchelevici acordă, o dată în trei ani, Premiul Idel Ianchelevici.

Artistul spunea: „O sculptură trebuie să știe să coboare de pe soclu, numai că noi nu-i dăm voie”.

1912: S-a înfiinţat societatea Liga naţională Aeriană.

Printre membrii fondatori s-au aflat principele George Valentin Bibescu (preşedinte), Jean Cămărăşescu, Aristide Blank, generalul Constantin Coandă.

Foto:  George Valentin Bibescu, pilot român (n. 3 aprilie 1880 – 2 iulie 1941, București).

 Rolul acesteia era acela de a sprijini dezvoltarea aviaţiei române, inclusiv prin achiziţionarea de avioane pentru armată.

Liga a fost pusă de la început sub preşedinţia de onoare a principelui Ferdinand, moştenitor al tronului.

Terenul de zbor a fost amenajat în nordul Capitalei, la Băneasa.  

 La 1 august intra în funcţiune aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj.

Majoritatea avioanelor erau de tip Blériot.

1913: S-a născut la Constanța, generalul Ion Eremia, scriitor și deținut politic în timpul regimului comunist, supranumit Soljenițin al românilor (23 februarie 2004, București).

A absolvit cursurile Școlii Militare de Geniu, obținând gradul de sublocotenent. În 1935 a fost repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri, Timișoara. Între anii 1936–1938 a urmat studiile tehnice ale Școlii de Aplicații de Geniu, care i-au permis să inventeze torpila terestră dirijată, pentru a cărei paternitate se va lupta ani întregi. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, fără a absolvi, studii care-i vor marca însă profund viitoarea activitate literară.

După intrarea României în cel de-al doilea război mondial, a participat la acțiuni militare pe front, cu Batalionul Transmisiuni Motorizat în regiunile Chișinău și Tighina, apoi în cadrul Diviziei 1 Pază Ucraina, comandant de companie. În 1944 a fost înaintat la gradul de căpitan, iar la 23 august 1946, la cel de maior. A urmat o ascensiune rapidă, avansat la gradul de locotenent colonel, colonel, general-maior și numit în funcția de ministru adjunct pentru construcții și cazarea trupelor. A fost redactor-șef la Glasul Armatei, șef al Casei Centrale a Armatei, comandant al Academiei Militare Politice. De asemenea, deputat în Marea Adunare Națională.

După moartea lui Stalin, în 1953, a pledat pentru analizarea cultului personalității marelui conducător și reformarea Partidului Muncitoresc Român. A fost eliberat din funcție, trecut în rezervă, exclus din rândurile PMR. Revoltat de abuzurile regimului a scris pe furiș o carte contra comunismului, Gulliver în țara minciunilor, pe care a încercat s-o trimită spre publicare în Franța, dar a fost predată Securității. A fost arestat, condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitație” și 14 ani temniță grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”. A trecut succesiv prin penitenciarele Jilava, Râmnicu-Sărat și Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat odată cu toți deținuții politici. Alte cărți publicate: Popa Stoica, Neînfrînții din Țara Zimbrilor, Insula Robinson

1918: La Chişinău, în România, apare sub direcţia lui Ion Costin şi Nicolae Alexandri, cotidianul Sfatul Ţării.

1919: S-a născut la Bucuresti, Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 1990, reales în 2002 şi 2005); membru titular al Academiei Române din 1996; (m. 11 decembrie 2011).

A fost ales membru în numeroase instituții de prestigiu din țară și din străinătate, printre acestea numărându-se Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Academia de Istorie din Caracas, Asociația internațională Shakespeare, Academia de Științe din New York.

Pentru opera sa, Mihnea Gheorghiu a fost distins cu mai multe înalte distincții culturale, între care premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române, al Uniunii Cineaștilor, premii speciale ale festivalurilor de film de la Barcelona, Buenos Aires și Cork, premiul special „Crucea Sudului” la Mar del Plata și premiul „Erasmus”.

De asemenea, a fost distins cu titlu de Doctor Honoris Causa al mai multor instituții de învățământ superior. A fost decorat cu „Meritul Cultural” clasa I, Ordinul „Apărarea Patriei”, Ordinul „Pentru Merit”, Ordinul Literelor și Artelor (Franța), Ordinul pentru Merit (Germania), Ordinul Republicii Italiene, Italian Order of Merit, Order of Orange-Nassau (Olanda). Orașul New Orleans i-a decernat titlul de cetățean de onoare.

1919: S-a născut la Curteana – Creţeşti, langa Targu Carbunesti, George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; (m. 1995).

In  1937 a fost admis la facultăţile de Litere, Filosofie şi Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, iar  în anul III, datorită calităţilor sale intelectuale aparte, a fost remarcat de profesorul universitar Nicolae Iorga, care l-a propus, în anul 1940, pentru o bursă de studiu în Italia.

Si-a continuat studiile în Italia sub îndrumarea unor personalităţi ale lumii academice, obţinând în anul 1941 un doctorat în filozofie şi litere. Nu după mult timp, în 1942,  a obţinut şi titlul de doctor în ştiinţe juridice.
Din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial, i-a fost imposibil să revină în ţară şi, din cauza faptului că Spania îşi păstrase neutralitatea în 1943, a luat decizia să se stabilească în această ţară. În Spania avea să urmeze o carieră universitară de excepţie, fiind profesor la Universităţile din: Madrid, Barcelona şi Santander.

A debutat ca autor în 1949 cu lucrarea: „El problema de Europa”. Prin operele sale, George Uscătescu a făcut cunoscute în: Spania, Italia, Franţa, Portugalia şi ţările latine americane operele fundamentale ale culturii române. În centru preocupărilor sale s-a aflat poetul naţional Mihai Eminescu şi genialul sculptor Constantin Brâncuşi, cărora George Uscătescu le-a dedicat câte şase lucrări. Referindu-se la Constantin Brâncuşi îl definea ca fiind „un artist reprezentativ al geniului românesc”.

A realizat o operă remarcabilă, având ca teme de studiu: istoria, politica, filosofia, literatura, arta, istoria şi filosofia culturii, teatru etc. Eruditul profesor a conferenţiat pe diverse continente, în faţa unor numeroşi universitari.

A condamnat deseori acţiunile revizioniste vizând Transilvania: „Sunt mirat că demnitarii de la Budapesta defilează prin Transilvania, incită şi agită ideea de autonomie, cu totală iresponsabilitate”.
Referindu-se la desfăşurarea mişcării de eliberare naţională a românilor după destrămarea imperiului sovietic, George Uscătescu crede că unirea Basarabiei cu România nu s-a realizat, în principal, din cauza indiferenţei şi ignoranţei Occidentului, care nu a acţionat pentru înlăturarea efectelor pactului Ribbentrop – Molotov.
După revoluţia din decembrie 1989, prof. univ. dr. George Uscătescu a fost declarat membru de onoare al Academiei Române. În 1994 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”.
La scurt timp după această recunoaştere, George Uscătescu avea să se stingă din viaţă, la 11 iunie 1995, la Madrid.

 1924: S-a născut la București, actorul român de teatru și film  Jean Lorin Florescu; (m. 1992).

A absolvit  Institutului de Artă Cinematografică din Bucuresti, promoţia 1953.

 Este cunoscut pentru rolulurile interpretate in  filmul serial Toate pânzele sus. si in filmele  romanesti Neamul Șoimăreștilor (1965); Șapte băieți și o ștrengăriță (1967); Columna (1968); Brigada Diverse intră în acțiune (1970); Mihai Viteazul (1971) – arhiducele Maximilian; Săptămîna nebunilor (1971);
Felix și Otilia (1972); Cu mîinile curate (1972);Un comisar acuză (1974) etc.

 1932: S-a născut la Bucuresti,compozitorul şi muzicologul român Aurel Stroe; (d. 3 octombrie 2008, Mannheim, Germania).

A scris muzică cultă,  simfonică, vocal-simfonică, de cameră, corală , muzică electronică și muzică de scenă.

A  urmat cursurile Conservatorului din București, dupa care a fost asistent (1962-68), lector (1968-73), conferențiar (1973-85) și profesor (din 1993) la Universitatea Națională de Muzică București și a predat orchestrație și compoziție.

De asemenea a predat ca profesor asociat la University of Illinois (S.U.A.) între 1985-1986. A predat la Școala normală a Universității din Strasbourg (1972) și a susținut cursuri de vară la Piatra Neamț (1982), Darmstadt (Germania) în 1986, 1988, 1990, 1994 și la Bușteni în 1992. A susținut conferințe, prelegeri, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Austria, Germania), emisiuni de radio și televiziune.

  A publicat studii, eseuri, articole, interviuri în: Muzica, Secolul XX, Contemporanul, România literară, Tribuna (Cluj), Actualitatea muzicală etc.

А fost distins cu ordinul Meritul Cultural Clasa a IV-a (1969), cu premiul Academiei Române în 1974. De asemenea, a primit ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze (1991) si in 1998 Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar în 2002 a devenit laureat al premiului Herder (Viena).

1933: A murit la Bucuresti, medicul Ernest Juvara, anatomist si chirurg (contributii remarcabile mai ales in domeniul ortopediei), profesor la Facultatea de Medicină din București; ( n.1870, Barlad,jud.Vaslui).

  A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris (1888 – 1895), perioadă în care i se încredințează direcția Laboratorului de Anatomie pentru disecții și executarea planșelor, lucrând, simultan și în Laboratorul de Chimie (1890 – 1892) obtinand  titlul de Doctor în medicină și chirurgie la Paris (1895), teza de doctorat fiindu-i premiată.

A fost profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a avut preocupări în domeniul chirurgiei și anatomiei, aducând contribuții în domeniul protezele osoase, anastomozele intestinale și rahianestezie.

A fost decorat cu „Steaua României” în grad de cavaler.

A decedat pe 5 mai 1933  (electrocutat în baie), lăsând în urma sa o școală românească medicală recunoscută în întreaga lume, precum și 110 lucrări.

În 1970 UNESCO a sărbătorit un secol de la nașterea acestui  strălucit fiu al României.

1933 : S-a născut la Stănilești, Argeș, scriitorul și epigramistul  George Zarafu; d. 3 noiembrie 2019.

Scriitor, epigramist și autor de cărți pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie, din București în 1958 și s-a dedicat, până la pensionare, activității de editor de carte, la ESPLA și apoi la Editura „Ion Creangă”.

 În același timp a scris propria operă, numeroase volume de versuri pentru copii: Pauze cu aplauze, Ținte cu învățăminte,dar și volume de epigrame ori volume cu antologii: Epigramiști români, Zece umoriști români, Epigrame de Păstorel Teodorescu, Cincinat Pavelescu.

Volumul său, Lumea prin care am trecut, este o biografie sui-generis, cu zeci de pagini de epigrame scrise cu diferite ocazii și în diverse medii literare, despre colegi, poeți și scriitori și alți epigramiști pe care i-a întâlnit, în lunga viață… precum și replici date celor care au scris despre el.

1936: S-a născut la Socii Noi, azi in R.Moldova, Ion Dumeniuc, lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean, de origine ucrainean; (d. 1992).

A fost unul dintre savanţii  basarabeni, care au participat activ în opera de renaştere spirituală a românilor din Basarabia.

Este autorul materialelor didactice pentru învăţământul superior: „Introducere în lingvistică” (1980), „Lingvistica generală” (1985), „Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române” (1990) ş.a.
A fost primul redactor-şef al revistei „Limba română„.

Din septembrie 1991 şi până la moarte a fost director al Departamentului de Stat al Limbilor, din iulie 1992 devenind şi membru al Guvernului Republicii Moldova.

1938: Sub bagheta dirijorului George Georgescu, a avut loc pe scena Operei Române din Bucureşti, premiera absolută a baletului „Nunta în Carpaţi” lucrare muzicală de referinţă a compozitorului Paul Constantinescu, maestru emerit al artei şi membru corespondent al Academiei Române din 1963.

Paul Constantinescu

Baletul „Nunta în Carpaţi” a fost terminat în anul 1938 şi încununat în acelaşi an, cu Premiul I de compoziţie muzicală „George Enescu”, decernat de o exigentă comisie prezidată de însuşi fondatorul acestui important premiu (începând din anul 1912), George Enescu

1939 : S-a deschis oficial Pavilionului României la Expoziția Internațională New York–1939, de profesorul Dimitrie Gusti. La festivitate a cântat Orchestra Grigoraș Dinicu având-o solistă pe renumita cântăreață Maria Tănase.

Cu prilejul unui concert din cadrul Expoziției Internaționale, George Enescu a dirijat Orchestra Filarmonică din New York, în program fiind cuprinse lucrări de muzică românească.

 1944: Ministrul de externe al Marii Britanii, Anthony Eden, propunea ambasadorului URSS, la Londra, F. Gusev, un acord prin care, temporar, problemele româneşti să fie preponderent de competenţa URSS, iar cele greceşti să fie preponderent de competenţa Marii Britanii.

Propunerea britanică a „inaugurat” discuţii între Marea Britanie, URSS şi SUA, în urma cărora s-a ajuns (la 15 iulie) la un acord pe trei luni, în condiţiile propuse de guvernul britanic.

1948: Moare la Bran, in  jud. Brasov, carturarul patriot Sextil Puscariu (n. 4 ian. 1877, Brasov), filolog si lingvist, istoric literar, pedagog, publicist si academician român de origine aromână .

Datorită concepției sale înnoitoare asupra limbii, Sextil Pușcariu este considerat un precursor al lingvisticii integrale, curent lingvistic al cărui părinte a fost Eugeniu Coșeriu

A urmat studii superioare universitare în Germania, la Leipzig (1895 -1899), apoi în Franța, la Paris (1899 – 1901) și în Austria, la Viena (1902 – 1904).

Devine doctor în filosofie al Universității din Leipzig în 1899, respectiv docent privat pentru filologia românească la Universitatea din Viena (1904 – 1906).

A devenit  titularul catedrei de limbă și literatură română timp de zece ani (începând cu anul 1908) și decanul Facultății de Filosofie de la Universitatea din Cernăuți în 1918, unde inițiază și conduce ziarul Glasul Bucovinei, apărut la 22 octombrie 1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina.

Participă activ la unirea Bucovinei cu România si in primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să rămână un om de știință. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România, care purta înainte de Marea Unire denumirea de Universitatea Franz Josef.

Devine primul rector român al Universității din Cluj și pune temelia Muzeului Limbii Române (1919), primul institut românesc de lingvistică.

A inițiat și a coordonat Dicționarul limbii române (Dicționarul tezaur al Academiei) și Atlasul lingvistic român.

A fondat și a condus revista Dacoromania și a întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj.

Dicționarul Tezaur al Limbii Române a fost continuat de la litera B, de unde îl lăsase Hasdeu, până la litera L (lojniță).

Acestei lucrări i-a dedicat Sextil Pușcariu cea mai mare parte a vieții, din ea rezultând, pe lângă volumele Dicționarului, numeroase studii de lexicologie, uneori cu accente memorialistice.

Va fi numit membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922 – 1925).

A fost reprezentantul României la Institutul Internațional de Cooperație Intelectuală de pe lângă Societatea Națiunilor (1922) și membru în Comitetul Internațional de Lingvistică începând cu anul 1936. Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revista Cultura din Cluj (1924).

După crearea Legiunii Arhanghelului Mihail, Sextil Pușcariu și-a manifestat  simpatia față de aceasta mișcare, asa cum au facut de altfel  mulți alți intelectualii ai epocii, și acceptă să devină membru al senatului legionar.

După 23 august 1944 încep atacurile la adresa lui.

Ziarul comunist „România liberă” publica la rubrica „Figuri de trădători”, in care erau vizati profesori universitari și alți intelectuali, un material incriminator la adresa lui, din care reiesea printre alte insulte si minciuni sfruntate, ca marele savant roman Sextil Puscariu, desi era ” obtuz la minte, a reușit să devină profesor universitar”!.

 Sextil Pușcariu a refuzat să emigreze, deși familia regală îl invitase să facă parte din suita care urma să primească aprobarea de a părăsi țara împreună cu Regele Mihai și cu Regina Elena, în ianuarie 1948.

Anchetat în mai multe rânduri de autoritățile comuniste pentru apartenența la Garda de Fier, Sextil Pușcariu moare la vârsta de 71 de ani,    fiind înmormântat la Brașov, în data de 7 mai 1948.

În timpul regimului comunist, scrierile lui Sextil Pușcariu au fost în mare parte puse la index, câteva lucrări făcând totuși excepție.

Fișele de la Dicționarul Tezaur al Limbii Române, reprezentând munca sa de o viață, au fost revizuite ideologic chiar de un elev al său, Dimitrie Macrea, care va deveni ulterior un important lingvist al epocii comuniste.

1948: S-a născut la Drobeta-Turnu Severin, jucătorul român de fotbal Gheorghe Tătaru; (d.19 decembrie 2004, Iași).

A  jucat în majoritatea carierei sale fotbalistice la Steaua București si a fost unul dintre cei mai prolifici atacanți ai acestei echipe din întreaga istorie a clubului, fiind de 3 ori golgheterul echipei.

La Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, a jucat în echipa națională de fotbal a României .

A fost distins cu titlul de Maestru al Sportului, cunoscut în fotbal cu numele de „Tătaru 2”, dat fiind faptul ca era fratele mai mic al unui alt mare fotbalist al CCA -ului și al echipei naționale a României, pe nume Nicolae Tătaru.

1949: A luat ființă Consiliul Europei (CoE), prima organizaţie inter-guvernamentală europeană postbelică, organism european de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și a valorilor democratice, cu sediul la Strasbourg, care în prezent numără 47 de state membre, dintre care 28 sunt state membre ale Uniunii Europene. Este independent de Uniunea Europeană, fiind diferit de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene.

Toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept. Consiliul Europei este format din „Adunarea Parlamentară” (APCE), alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și „Comitetul Miniștrilor” (CM), constituit din miniștrii de externe ai statelor membre, care reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. România a aderat la Consiliul Europei la data de 7 octombrie 1993, când a semnat documente statutare şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CoE (Viena, 1993).

Decizia de invitare a României de a deveni membru al Organizaţiei a fost adoptată de Comitetul de Miniştri al CoE, la data de 4 octombrie 1993, prin rezoluţia nr. 37/1993 a CM al CoE. Aderarea la CoE, a constituit o etapă necesară în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Secretarul General al Consiliului Europei este Thorbjørn Jagland (Norvegia) – ales în iunie 2014 pentru un al doilea mandat.

1955: Debutează pe calea undelr Studioul Teritorial Timişoara al Radiodifuziunii Române.

Intre anii 1985 şi 1989 este închis de regimul comunist ca şi celelalte studiouri din ţară ; din 22 decembrie 1989 Radio Timişoara îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale (Cluj, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş).

1955: S-a născut violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia; (m. 2004).

1957: Televiziunea Româna a realizat prima transmisie sportiva in direct, prezentând meciul de rugby Anglia – România.

Pe Stadionul Republicii, în fața a 20.000 de spectatori, selecționata Bucureștiului a evoluat contra echipei naționale de tineret a Angliei, prezentata sub numele de selecționata Londrei. Oaspeții ne-au învins cu scorul de 11–3 (3–3).Televiziunea Română a realizat, cu aceasta ocazie, a doua transmisiune directă din exteriorul sediului instituției.

1978: S-a născut Alexandrina, artistă originară din Republica Moldova.

Alexandrina Hristov este pasionata  de muzică, pictură și poezie. Piesa cu care a devenit cunoscută publicului românesc se numește „Fata merge pe jos”.

A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, dar combina reusit  muzica, pictura și poezia . În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului „Trois femmes de Moldavie”, în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale.

În urma realizării acestui film, s-a mutat în România, unde a avut aparitii într-o serie de concerte la Cafe Deko din București.

Artista a mai cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna,  la Festivalul Internațional de Film Transilvania s.a.

Solista a câștigat de asemenea notorietate prin intermediul Internetului înregistrări din concerte fiind răspândite prin programe  peer-to-peer.

1990: Presedintele Ion Iliescu a invitat reprezentanti ai manifestantilor anticomuniști din Piata Universitatii la o discuție.

Tratativele dintre președinte si manifestațti au esuat, în momentul în care acestia din urma au cerut ca dialogul să fie televizat.

2001: Patriotul român basarabean Ilie Ilașcu, a fost eliberat din închisoarea Hlinoaia, unde fusese deținut samavolnic, dupa un simulacru de proces,

de autoritatile separatiste din autoproclamata republica transnistreană..

Ilie Ilașcu este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988-1992). Președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când aceasta a fost lichidată de forțele separatiste).

A participat la  luptele armate de la Nistru (1992), în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială ale Ministerului Securității Naționale din Republica Moldova, care a luptat în spatele frontului  si a adus mari pierderi Armatei a 14 Rusești și bandelor de cazaci  ruși care actionau  în Transnistria contra moldovenilor.

2002: România a câștigat 67 de medalii la Salonul Internațional al Invențiilor și Produselor Noi din Geneva.

La ediția nr. 30 (1–5 mai 2002), România a câștigat 67 de medalii (din care 15 de aur) și trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de țări participante. Printre invențiile românești medaliate cu aur la salonul elvețian se numără Aparat de măsurat presiunea diferențială în gaura de sondă (Institutul de Mecanică Fină), Procedeu de obținere a derivaților stabili ai vitaminei U din produse vegetale (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara), Linie de protecție și întreținere a pielii contra factorilor oxidanți și a radiațiilor atmosferice (Institutul de Știinte Biologice București), Radioprotector Biologic (Institutul ICSI Râmnicu Vâlcea), etc.

2003:  S-a parafat tratatul româno–rus

 Seful diplomatiei române Mircea Geoana și omologul sau rus Igor Ivanov au parafat, la București, tratatul de baza dintre România si Federatia Rusă.
Documentul, primul de acest fel semnat de cele doua părți după destramarea fostei URSS, în anul 1991, se va semna , la inceputul lunii iulie, la Moscova, de președintii Ion Iliescu și Vladimir Putin.

Foto: Mircea Geoana si omologul sau rus Igor Ivanov

Textul tratatului  a fost negociat timp de mai multi ani. Discutiile au fost o vreme blocate din cauza refuzului partii ruse de a  condamna, in document, Pactul Ribbentrop-Molotov – care a dus la anexarea Basarabiei de catre fosta URSS, in 1941-  si de a retroceda tezaurul Romaniei, transferat la Moscova, in timpul primului razboi mondial.

Obstinatia cu care partea romana a insistat sa obtina aceste lucruri a dat, in cele din urma roade, chiar daca victoria este doar de ordin moral.

Anexa la tratat condamna formal Pactul Ribbentrop -Molotov. De fapt, aceasta condamnare formala, este tot ceea ce se putea obtine intrucat, dupa destramare fostei URSS, Romania nu mai are litigii teritoriale cu Rusia ci cu Ucraina, desprinsa din fostul imperiu.

Cat despre tezaur, cele doua parti au convenit, tot in anexa la tratat, ca discutiile sa continue la nivel de experti. Sansele ca tezaurul sa fie recuperat sunt, insa, minime.
Rusia, mostenitorul juridic al fostului imperiu sovietic, a denuntat, cu mai multi ani in urma, Pactul Ribbentrop-Molotov dar autoritatile de la Moscova au refuzat sa faca acelasi lucru in documentele internationale de teama ca un astfel de gest ar oferi temei juridic tarilor lezate de a cere reparatii materiale.

In ceea ce priveste tezaurul, fosta URSS a refuzat sa-l returneze Romaniei afirmand ca el este prada de razboi din cel de-al doilea razboi mondial, cand cele doua parti au fost in conflict.

Argumentul partii romane este ca tezaurul a fost trimis la Moscova intr-o vreme in care cele doua tari nu se aflau in conflict, drept urmare nu poate fi socotit prada de razboi.

Tezaurul a fost trimis la Moscova, in preajma ocuparii Bucurestiului de catre trupele germane, in timpul primului razboi mondial.

2006: Moare  la manastirea Văratec din jud.Neamț, scriitoarea și criticul literar Zoe Dumitrescu-Busulenga, membră a Academiei Romane şi a unor importante instituţii culturale europene.

Născută la 20 august 1920, a fost o personalitate cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist şi un colaborator important al regimului Ceausescu în domeniul culturii.

După 1989 a ales să se retragă într-o chilie la mănăstirea Văratec, luând numele monahal de maica Benedicta.

A fost înmormântată la manastirea Putna.

  2010: A decedat prof. dr. Mircea Nicolae Angelescu (renumit specialist în boli infecţioase: studii privind infecţiile bacteriene sistemice, antibioticoterapia şi hepatitele virale;

A fost membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale, scriitor, membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici; (n. 1923).

2018: A încetat din viață medicul obstetrician, profesor universitar, Ioan Munteanu, membru de onoare al Academiei Române; (n.23 iunie 1938, Igriș, Timiș).

A fost un deschizător de drumuri în domeniile fertilizării in vitro și chirurgiei laparoscopice în medicina românească.

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

  Sfânta Irina

Sfânta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, regele cetăţii Maghedon şi s-a născut păgână.

Numele ei a fost la început Penelope. Când a împlinit şase ani, tatăl ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere.

A fost închisă in acest turn, împreuna cu 13 fecioare, o învaţătoare cu numele Caria şi cu Apelian, un bătrân înţelept.

Intr-o noapte, i-a aparut in vis îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: „Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina („pace”), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.

Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Trecerea sa la creştinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi.

Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatăl ei la creştinism.

A fost supusa la multe chinuri în vremea a patru împărati.

Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapa umplută cu şerpi şi cu scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o pe sfânta fecioara muceniţă.

Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmură.

Acelasi rege a legat-o de o roata de moară sub o moara de apă si a dat drumul şuvoiului, nădăjduind că aşa fecioara muceniţă se va îneca.

Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhămat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate.

„Cu adevarat sunt ca o vită înaintea Ta, O Doamne!” a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.

Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei.

Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, văzând aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.

In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida.

Dupa patru zile, când au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el.

Aşa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniţă Irina.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfinţilor Mucenici Neofit, Gaie si Gaian.

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 5 MAI. VIDEO

5 mai este:

Ziua Limbii Tătare” (oficializată prin Legea nr. 256/2010). A fost iniţiată de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Aledin Amet și marchează  data de 5 mai 1985, ziua în care au fost puse bazele alfabetului folosit ulterior la redactarea publicaţiilor în limba tătară, de către redacţia revistei „Renkler”, din România, fiind considerată şi ziua în care s-a născut limba tătară cu grafie latină în România.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.;
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
9.  zf.ro/ tratatul-de-baza-romano-rus;
10. http://cercetaribibliografice.blogspot.ro;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

Aproape un sfert dintre judecătorii CEDO sunt acuzați de conflict de interese ca urmare a legăturilor lor cu ONG-urile lui Soros

CEDO, sub anchetă. Peste 20 de judecători au legături cu ONG-urile lui Soros

Acum 52 seconds1 Vizualizari3 Timp de citire

Obiectivitatea deciziilor pronunțate de CEDO este pusă la îndoială după ce s-a aflat că mai bine de 20 de judecători din cei 100, care activează în cadrul acestor instanțe, au legătură cu ONG-urile patronate de George Soros, scrie EVZ, și corectnews.com.

Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a anunțat o anchetă privind independența judecătorilor care activează în cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.

Aceasta după ce un raport datat din 2020 a constatat că 22 din cei 100 de judecători permanenți ai CEDO au legături cu Fundația Open Society a lui George Soros.

Documentul, elaborat de Centrul European pentru Drept și Justiție, a fost publicat în 2020 și a constatat mai multe fapte care ar putea pune sub semnul întrebării independența CEDO.

Aceste legături ridică semne de întrebare cu imparțialitatea acestor magistrați și, implicit, cu obiectivitatea deciziilor pe care le pronunță.

CEDO joacă un rol crucial în confirmarea sau corectarea deciziilor luate de instanțele europene și a remediat mai multe erori judiciare în trecut.

Deciziile au fost acordate, în special, în cazurile referitoare la minoritățile europene.

Cercetarea arată că aproape un sfert (22 din 100) dintre judecători permanenți care au lucrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg (CEDO), între 2009 și 2019, sunt foști oficiali sau colaboratori ai unui număr de șapte ONG-uri.

Astfel, 12 dintre judecători sunt conectați direct la Fundația Open Society, alți șapte la Comitetul pentru Drepturile Omului Helsinki, iar ceilalți au legături cu Amnesty International, Human Rights Watch și Interighits.

Judecătorii CEDO în conflict de interese

De asemenea, raportul prezintă cazurile în care acești judecători au prezidat cazurile prezentate de ONG-uri cu care au legătură. Astfel, în zece ani, în intervalul studiat au existat 88 de astfel de cazuri.

Raportul confirmă îngrijorările celor care au lansat avertismente și în trecut cu privire la influența crescândă a grupurilor de lobby pentru drepturile omului asupra sistemului de justiție european. Între acestea se află, în special, Fundația pentru o Societate Deschisă a lui George Soros.

Grupul consultativ de experți din cadrul Consiliului Europei, care va investiga acest subiect, și-a stabilit un interval de timp generos pentru a-și elabora propriul raport.

Aceștia au timp până în 2024 ca să pună în aplicare măsurile necesare în vederea restabilirii încrederii în independența CEDO.

Sarcina lor este de a oferi garanții suplimentare menite să restabilească încrederea în independența judecătorilor.

De asemenea, aceștia trebuie să instituie un sistem eficient care să permită retragerea magistraților din acele cazuri în care există riscul unui conflict de interese.

Se pregătește ceva pentru BASARABIA? VIDEO