CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 2 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR



Ziua de 2 mai  în istoria noastră

1666: Un ispisoc al domnului Duca Vodă al Moldovei pomeneşte pentru prima oară despre târgoveţii din Chişinăi.

Biserica Măzărache şi Fîntîna din Chişinau, vedere dinspre rîul Bîc, sec.XIX
 Biserica Măzărache şi Fântâna din Chişinau, vedere dinspre râul Bîc, sec.XIX

Ispisocul era un vechi act emis de domnii Moldovei (sec. XIV-XVII) scris în slavonește și  prevăzut cu pecetea domnească, care servea ca titlu de proprietate.

Privilegiul de târg al acestei așezări fusese primit mai devreme, în intervalul 1661-1665, când domnise în Moldova Istrate Dabija.

Aşa reiese dintr-un act de hotărnicie de la Mihai Racoviţă, care menţionează: „făcîndu-se Chişinăul tîrg nou în zilele Domnului Dabija voievod…

Pentru început, să schiţăm în cîteva cuvinte evoluţia Chişinăului din timpul Principatului Moldovei. Într-un document din 1436 este pomenită seliştea Chişinăului de pe rîul Bîc.

Întemeietorul satului a fost Vlaicu, fostul pîrcălab al ţinuturilor Hotin, Orhei şi Cetatea Albă, nimeni altul decît unchiul lui Ştefan cel Mare.

La 1576, alt document atesta faptul că satul Chişinău deţinea mori în Bîc, fiind vîndut de Vaşutca, strănepoata lui Vlaicu, fostului ureadnic de la Iaşi, Dragoş, pentru 500 de zloţi tătăreşti.

Mai tîrziu, în 1641, găsim satul ca fiind închinat mînăstirii Sfînta Vineri din Iaşi.

Şi Dimitrie Cantemir, enumerînd localităţile mai importante ale Principatului Moldovei, vorbeşte despre Chişinău ca despre un „tîrguşor de puţină însemnătate” din ţinutul Lăpuşnei, avînd o populaţie compusă „din creştini, armeni şi jidovi” şi fiind cîrmuit de un şoltuz şi mai mulţi pîrgari, cum se obişnuia în toate oraşele Moldovei.

Cam aceasta avea să rămînă situaţia şi după un veac, cînd, prin pacea încheiată între ruşi şi turci la Bucureşti în 1812, jumătatea de răsărit a Moldovei va fi anexată Imperiului rus.

Iniţial, în timpul războiului, Chişinăul a devenit reşedinţă a administraţiei militare ţariste, regim menţinut şi în primii ani de după anexare.

Acolo şi-a avut reşedinţa amiralul Ciceagov, comandantul militar al noii provincii, şi tot acolo s-au stabilit primii guvernatori ai Basarabiei, Scarlat Sturdza, Harting, Bahmetiev şi Inzov, cu toţii avînd grade de generali în armata rusă.

Aceasta ne lămureşte de ce a fost ales ca sediu Chişinăul, după ce o vreme se părea că va fi preferată Tighina.

El avea o excelentă poziţie strategică din punct de vedere militar în primul rînd.

Alte avantaje ale noii capitale erau evidenţiate într-un raport din 1813 al protoiereului Petre Kuniţki, primul rector al Seminarului teologic de aici:

Oraşul Chişinău este cel mai potrivit pentru reşedinţa ocîrmuirei regionale sau guberniale şi pe motivul că el se găseşte în mijlocul regiunii şi de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn şi piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă şi apă de izvor, precum şi aer curat, din care cauză acest oraş este mai populat decît celelalte oraşe de aici.

În el, ca şi în oraşele Bălţi şi Făleşti, se fac iarmaroace mari, unde engrosiştii cumpără cirezi mari de boi şi de cai şi o mulţime de piei şi de lînă, şi le exportă cu mare folos în ţinuturile austriace şi nemţeşti.

1848: Are loc întrunirea conducătorilor revoluţiei din Transilvania la Catedrala de la Blaj, cu scopul adoptării unui program al revoluţiei. 

Simion Bărnuţiu ţine un discurs în care afirma ideea că libertatea unui popor este în primul rând naţională, subliniind voinţa de unire a poporului român de pe tot cuprinsul vechii Dacii.

1859: Austria recunoaşte de facto printr-o notă scrisă, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Valahia şi reia legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi de la Bucureşti).

1864: Principele Alexandru Ioan Cuza decretează dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformei agrare, reformei electorale şi celorlalte reforme preconizate de domnitor şi de guvern (Lovitura de stat de la 2 mai).

Alexandru Ioan Cuza (1864)

Alexandru Ioan Cuza a sperat să îmbunătățească situația din țară prin reforme. El a încercat secularizarea terenurilor mănăstirești și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor proprietari, dar majoritatea parlamentară era formată din boieri, care se opuneau. Această parte a reformei sale nu a fost aprobată în Adunarea Legiuitoare (Națională). Cabinetul a primit vot de blam, însă domnul a refuzat demisia primului ministru, dizolvând Adunarea Legiuitoare, deputații fiind evacuați din sală de un detașament militar.

Evenimentul este cunoscut în istorie drept Lovitura de stat de la 2/14 mai. Totodată, domnitorul a inițiat o nouă constituție și o nouă lege electorală, în urma Convenției de la Paris, pe care a supus-o aprobării populare, organizând un plebiscit între 10–26 mai.

1877: Are loc întîlnirea de la Ploieşti , dintre domnitorul Carol I al României şi Marele Duce Nicolae al Rusiei, in timpul careia  partea rusă solicita participarea armatei române la operaţiuni militare împotriva Imperiului otoman.

Domnitorul Carol I îi declară marelui duce că armata română, ca forţă de sine stătătoare, va intra în luptă îndată ce condiţiile cooperării cu armata rusă vor fi puse la punct.

1879: In România, este adoptată legea supra responsabilităţii ministeriale şi a modului de aplicare a acesteia.

1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive. Impreună cu Vasile Pârvan, este considerat fondatorul şcolii arheologice româneşti; a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria.

Fișier:Ioan Andriesescu.jpg

A urmat cursurile Facultatii de Litere și Filosofie din Iași, iar dupa  susținerea tezei de doctorat la Iași, pleacă la Berlin, unde studiază istoria antică și preistoria.

A fondat impreuna cu alti mari istorici Muzeul Național de Antichități și Institutul de Istoria Artei.i.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1928. (m.17 decembrie  1944)

1893: A murit la Sibiu, Gheorghe Bariţiu, cărturar și om politic român, participant la revoluţia din 1848, întemeietorul presei româneşti din Transilvania; (n. 12/24 mai – sau 4 iunie după alte surse- 1812, în localitatea Jucu de Jos, comitatul Cluj).

Image

A fost fiul lui Ioan Pop Bariţ, preot greco-catolic, şi al Anei Rafila.

În anul 1838 a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei.

În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, primul ziar literar românesc din toate timpurile.

Difuzarea lor peste munți era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariț fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania.

În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra).

A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889.

În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904.

George Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 și 1891, principala sa operă, intitulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă.

A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române.

În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

1896: S-a deschis, la București, „Expozitia artiștilor independenți”, al cărei manifest a fost semnat de catre pictorul Ștefan Luchian, alături de un grup de prieteni.

Expoziţia artiştilor independenţi (1896)

Foto: Ștefan Luchian alături de un grup de prieteni, artiști reprezentativi precum Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești, Nicolae Petrescu-Găina, Nicolae Grant, Nicolae Gropeanu, au inițiat organizarea Expoziției artiștilor independenți, ca un protest artistic față de Salonul Oficial, după modelul parizian al Salonului Independenților.Manifestul expoziției era semnat de Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino și Alexandru Bogdan-Pitești.

1924: A încetat din viață la București, publicistul Ioan G. Bibicescu, economist, om politic; membru al Partidului Național Liberal; guvernator al Băncii Naționale a României; parlamentar; (n.8 noiembrie 1849, Cerneți, Mehedinți).

1928: A decedat la București  poetul şi publicistul român George Ranetti; ( n.9 octombrie 1875, Mizil).

Imagini pentru George Ranetti;photos

A urmat liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi a început să scrie încă din clasa a 7-a, pentru „Adevărul literar”.

După absolvire a frecventat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Între 1897 – 1898 a lucrat ca funcţionar la Poştă, după care s-a dedicat presei. A făcut gazetărie la Moftul român, revista lui Ion Luca Caragiale.

Între 1899 – 1901 a condus publicaţiile Moş Teacă, iar între 1901 – 1904 Zeflemeaua. În anul 1904, împreună cu N. D. Ţăranu, a înfiinţat, condus şi scris revista umoristică Furnica.

Între 1917 – 1918 a scos la Iaşi o altă revistă umoristică, Greerul, împreună cu P. Locusteanu.

A dus o viaţă în sărăcie, pe care a ironizat-o de nenumărate ori. În ciuda lipsurilor materiale, scrierile sale sunt pline de umor şi de energie, dar pe alocuri superficiale, din cauza grabei cu care scria.

A scris şi o piesă-parodie de teatru comic, „Romeo şi Julieta la Mizil” în care ironizează moravurile politice româneşti.

1929: S-a născut in Bucuresti, Eugen Lozovan, poet, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca); (m.3 decembrie 1977, la Copenhaga).

Provenea dîntr-o veche familie de boieri din Basarabia, atestata de un zapis din vremea lui Alexandru cel Bun, 25 aprilie 1420.

A fost student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, si a studiat în paralel franceza-italiana, engleza-germana, romanica şi lingvistica generală.
În noiembrie 1950, cu ocazia unei delegaţii studenţeşti la Viena, nu se mai întoarce în ţară.

Studiază la Sorbona, la  Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris şi la Universitatea din Strasbourg, cu burse de la Fundaţia Regală Universitară „Carol I” din Paris şi de la Colegiul Europei Libere din Munchen,   obţinând licenţa în litere şi limba italiană şi o „diplome d’etudes superieures”.
Îşi face debutul în 1954 la revista „Orbis” (International Journal of General Linguistics and Linguistic Documentation, publicaţia oficială a „International Centre of General Dialectology”) condusă de Sever Pop, din Louvain (Belgia).
În 1957 este angajat la Institutul de Romanistică al Universităţii din Copenhaga, unde işi va desfăşura în principal activitatea timp de patru decenii, până la pensionare.
Este co-fondator, al Societăţii Academice Române de la Roma (1957) şi membru al Academiei Internaţionale Libere de Ştiinţă.

Funcţionează ca redactor la revista „Bibliographie linguistique” din Utrecht, (1954 – 1961) Olanda, iar în 1968 este cooptat în colegiul de redacţie la „Revue des etudes roumaines”.

A colaborat mai mult de zece ani la ziarul „Stindardul” din Germania, condus de Ion Valeriu Emilian şi la revista „Dorul” din Danemarca editată de Dan Romascanu, unde este redactor onorific.

Apreciat ca lingvist şi filolog de excepţie Prof. Eugen Lozovan a fost invitat la mai multe universităţi de renume din care amintim: Universitatea din La Plata, Argentina, unde este încununat cu titlul de doctor honoris causa în 1968, şi la Universitatea Harvard, 1975-1976).

Opera: Trei volume dedicate cercetărilor şi notaţiilor de istorie literară: Studii ovidiene, Studii despre D. Cantemir şi Articole româneşti din diverse publicaţii / doua volume consacrate istoriei şi lingvisticii, Dacia fără Roma şi Miscellanea / Pătimirea moldovenilor, prefaţă de Al. Duţu, Aalborg (Danemarca), 1993; ediţia mult amplificată sub titlul Scolii paralele , Aalborg (Danemarca), 1997; / Glose istorico-literare Aalborg (Danemarca), 1994 / Dacia Sacra, traducere de Mihai Popescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de I. Oprişan, Bucureşti, 1999.

1939: A murit la București, inginerul si geologul român Matei Draghiceanu.

În 1867 s-a inscris la scoala de Mine din Paris, fiind primul inginer roman de mine. A realizat prima harta a solurilor  din Romania, la scara 1/500.000 (harta geologica ce insotea o monografie a judetului Mehedinti); (n. 15 mai 1844, Târgoviște).

A fost profesor de matematică la Sfântu Sava si   membru de onoare al Academiei Române (începând cu 21 decembrie 1935 .

Valoroasa sa lucrare, intitulata Elemente de cosmografie în usul școalelor secundare, a  apărut  în 1886.

1940: S-a nascut poetul, prozatorul și eseistul român Ion Lotreanu (numele la naştere: Lăbuşcă) ; (d. 22 mai 1985).

A absolvit Liceul Militar „Stefan cel Mare” din Cimpulung Moldovenesc (1957) duipa care a urmat Scoala Militara de Ofiteri Activi din Sibiu (1957-l960) si Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1966-1970).

A fost ofiter de cariera (1960-1973) si redactor la revista Viata militara (1966-l973); secretar de redactie la revista Saptamina (din 1973).
Debuteaza in ziarul Apararea patriei (1959), iar editorial cu volumul de versuri Azimut (1971).

Alte volume de poezii: Aerul de sub fluturi (1974), Punctul sensibil (1976), Acordul cu lumea (1978), Ochiul mierlei (1979).

A colaborat la  revistele Ateneu, Contemporanul, Luceafarul, România literară, Tribuna etc.

  1944: S-a născut  în localitatea Reuseni din judeţul Suceava, compozitorul şi muzicologul Viorel Munteanu.

Este autorul unui număr impresionant de lucrări interpretate în peste 450 de concerte şi festivaluri internaţionale desfăşurate în ţările lumii.

A compus  58 de lucrări de creaţie muzicală în genurile: vocal-simfonic, simfonic, cameral, coral, dar şi muzică uşoară, şi a realizat peste 175 de orchestraţii, prelucrări şi aranjamente vocal-simfonice, simfonice, instrumentale, vocale şi vocal-instrumentale – interpretate în ţară şi în străinătate.

Dintre lucrările sale componistice se evidentiaza  „Simfonia I Glossă“, pentru tenor, cor mixt şi orchestră, „De rerum natura“, pentru cor mixt, „Glasurile Putnei“, pentru orchestră de coarde şi cor bărbătesc, „Triptic psaltic“, pentru soprană şi orchestră de coarde, „Ştefan cel Mare – poem cantată “, „Ipostaze“, pentru clarinet şi pian, „Suita a II-a de Crăciun“, pentru soprană, tenor, cor de copii şi orchestră, „Sonata pentru vioară şi pian“ sau „Fără cuvinte“, pentru oboi solo.

Este membru, din 1977, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al Societa Italiana degli Autori ed Editori, din 1989, şi al Fundaţiei „Sigismund Toduţă“.

Este autorul unor volume importante în materie de muzicologie, precum şi realizator a unor cicluri radiofonice. Printre numeroasele distincţii primite amintim premiul Academiei Române pentru lucrarea „Glasurile Putnei“, 1981, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2001.

Rector al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi din anul 2004, profesorul şi compozitorul Viorel Munteanu a primit în 2006 titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, aceeaşi distincţie fiindu-i acordată compozitorului şi de către Universitatea „Valahia“ din Târgovişte.

1944 : A avut loc a doua bătălie de la Târgu Frumos.

A doua bătălie de la Târgu Frumos (1944)

Prima s-a desfășurat între 6–12 aprilie, iar a doua între 2–7 mai, între trupele aliate ale Germaniei Naziste și României care s-au opus Armatei Roșii a Uniunii Sovietice. În ambele bătălii, sovieticii au încercat să intercepteze șoseaua Iași–Târgu Frumos–Pașcani și să înainteze cât mai mult spre sud și spre Iași, în cadrul ofensivei din primăvara anului 1944.Forțele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în rândurile Frontului II Ucrainean. A doua bătălie de la Târgu Frumos, din luna mai 1944, a fost o luptă confuză în care sovieticii au fost din nou respinși. Ca și în prima bătălie, rolul hotărâtor l-au avut blindatele germane care au restabilit mereu linia frontului.

  1946: S-a născut ziaristul şi caricaturistul român Octavian Andronic; (semnează Ando).

Octavian Andronic a murit. ANDO era internat în spital de o săptămână

A absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Artă, secţia grafică şi este doctorand în arte vizuale. A expus în cadrul mai multor expoziţii colective şi a unor expoziţii personale de artă digitală. Octavian Andronic are la activ un număr impresionant de expoziţii perso­nale şi participări la expoziţii colective, în ţară şi peste hotare.

A obţinut premii importante la Saloanele naţionale de Umor şi la expoziţii internaţionale, fiind iniţiatorul ge­nului „Videocartoon” (caricaturii animate pentru televiziune), reprezentativă fiind rubrica tv „Andografia Zilei”.

1949: S-a născut la Arad, compozitorul, dirijorul, interpretul si  profesorul Teodor Caciora.

Este Doctor în muzica al Universitatii de Arte George Enescu din Iași, si a fost distins cu mai multe premii importante pe plan national, precum Premiul UCMR.

In prezent este cadrul didactic la Universitatea Emanuel din Oradea, si de peste trei decenii conducatorul corului aradean Pro Deum.

A concertat in Romania, Europa siSUA cu corul Prodeum pe care l-a fondat si-l conduce din anii ’80, are 10 CD-uri inregistrare cu corul sau.

Este un bun interpret la orga, sustinand mai multe recitaluri in Romania si in strainatate

1979: A murit  poeta şi traducătoarea Letiţia Papu; (n. 1912).

Letitia Papii

A urmat cursurile Facultatii de Litere din Bucuresti (1930-l943), apoi Literele la Paris (1936-l939).
A fost Profesor la Turda (1939-l944) si Cluj (1944-l948), lector de limba franceza la Universitatea din Bucuresti (1948-l955) si la Institutul Pedagogic din Pitesti.

Debuteaza cu poezii in revista Gind romanesc (1937) si  editorial cu volumul Cercul alb (1945). Colaboreaza la Pagini literare, Claviaturi, Universul literar, Viata Romaneasca, Flacara, Steaua, Luceafarul, Romania literara s.a. 

A tradus din Dimos Rendis si Romain Rolland.

1990 : Fenomenul Piața Universității

Studenți de la universitățile Cambridge, Harvard, Sorbona și Oxford s-au declarat golani, solidarizându-se cu studenții români, participanți la protestele din București împotriva pericolului neocomunist, numiți astfel de Ion Iliescu, șeful FSN.

Piața Universității - Marian Munteanu (1990)

Solidari cu studenții din Piața Universității, Liga Studenților din București se implicase deja în manifestația-maraton, una din vocile esențiale fiind cea a lui Marian Munteanu.

1997: România ratifică la Strasbourg, Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului.

1998: La Constanța, s-a constituit Primul Forum National al Femeilor din Partidul Democrației Sociale din România. 

Partidul Democrației Sociale din România (P.D.S.R.) a fost un partid care a apărut în urma rupturii dintre FSN (grupul fidel lui Petre Roman) și grupul fidel lui Ion Iliescu, intitulat inițial FDSN, apoi PDSR.

 Pentru a deveni membru al Internaționalei Socialiste, PDSR s-a unificat în iunie 2001 cu Partidul Social-Democrat Român, schimbându-și numele în Partidul Social Democrat.

2001: A decedat fosta handbalistă Irene Hector Nagy-Klimovski ; (n. 1936, în Târgu Mureș). A  jucat pentru echipa națională a României pe post de portar, fiind până în prezent cea mai titrată jucătoare de handbal din România care a evoluat pe acest post.

Este deținătoare a două titluri mondiale la handbal în 11 jucătoare și a unui titlu mondial la handbal în 7 jucătoare.  Irene Nagy-Klimovski a fost nominalizată cel mai bun portar, fiind selecționată în All-Star Team la Campionatele Mondiale în 11 jucătoare din 1956 și 1960.

De asemenea, ea a câștigat de două ori Cupa Campionilor EHF, o dată cu Știința București și a doua oară cu Rapid București.

În total, Irene Nagy-Klimovski a acumulat 152 de selecții în naționala României, din care 136 la naționala de senioare, pentru care a și înscris două goluri.

În 1956, ea a fost declarată Maestru al Sportului, iar în 1960 Maestru Emerit al Sportului.

După retragerea din activitate, Irene Nagy-Klimovski a făcut parte din Comitetul Federal al Federației Române de Handbal și din Comisia Centrală de Juniori.

2003: A decedat la București, poetul  George Ţărnea („Scrisori de fiecare zi”, „Testamentele înţeleptului”, „Cartea inimii albastre”); (n. în localitatea Șirineasa, județul Vâlcea, 10 noiembrie 1945).

Poet George Ţărnea

A urmat cursurile Facultății de filosofie din București

La 16 mai 1964 a debutat în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție , dar adevăratul debut în literatură a avut loc în anul 1967 sau 1968 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească.

A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc.

În anul 1972 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România

A primit Premiul de excelență pentru toată activitatea literară, Societatea Academică „Titu Maiorescu”, 2002.

Scrisoare de bun rămas

de George Țărnea

Iubito, câta lume între noi

Numaratori de ploi din doi în doi

Si dintr-un ochi de dor necunoscut,

Câte zapezi pe buze ne-au crescut…

Asculta-ma si lasa-ma sa strig

Mi-e frica de-ntuneric si de frig

Si nu mai vreau sa stiu pâna la sfârsit

Cine-a iubit frumos, cine-a gresit

Cine-a facut spre noapte primul pas

Cine-a plecat din joc, cine-a ramas

Cine si-a smuls peretii rând pe rând

Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând

Cine a pierdut si cine a câstigat

De toate înlantuit sau dezlegat

Cine-a crezut mai mult în celalalt Sub cerul prea strain si prea înalt

Când am sa uit cum suna glasul tau,

Decât tacerea, ce-mi va fi mai rau

Si cum sa pot sub stele înnopta

Când nu mai simt ce-nseamna umbra ta?

Numaratori de ploi din doi în doi

Iubito, câta lume între noi.

 2019: A decedat la București, marea actriță română de teatru și film, Ilinca Tomoroveanu, nepoata poetului Octavian Goga.  (n. 21 august 1941,  București, România).

Imagini pentru ilinca tomoroveanu

A interpretat roluri memorabile în teatru și film. Din anul 2005 a fost director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, unde și-a continuat și cariera de actor.

În 1990 a devenit membră a UNITER, iar din 1999 a fost membră în senatul UNITER.

A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

La data de 7 februarie 2004, a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Invierea domnului nostru Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a Creștinătății

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/02/o-istorie-a-zilei-de-2-mai-video-2/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. ro.wikipedia.org.
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md.
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
  9. Crestin Ortodox.ro;
  10. Cinemagia.ro.

02/05/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: