CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 28 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 aprilie în istoria noastră

1502: Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – denumită și „Cronica moldo–germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare”.

Scrisă la curtea lui Ștefan cel Mare, ea relatează evenimentele domniei acestuia cuprinse între 1457-1502.

Cronica începe cu prezentarea anului 1457, an în care Ştefan cel Mare ocupa scaunul domnesc al Moldovei.

Urmează o prezentare cronologică a războaielor purtate de Ştefan, exceptând unii ani neimportanţi pentru autor (1458, 1459, 1460 etc.).

Printre evenimentele prezentate se numără: campania împotriva secuilor, cucerirea cetăţii Chilia, luptele de la Vaslui şi Valea Albă, confruntările cu ungurii, precum şi luptele dintre moldoveni şi armata Ţării Româneşti.

Cronica moldo–germană (1502)

Este cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova păstrate până azi si a fost descoperită de profesorul polonez Olgierd Górka, în anul 1937.

În anii ’30, conform lui Ştefan  Ciobanu, cronica era păstrată în Biblioteca Statului din München, în Germania.

1653 (8 mai 1653, stil nou): Se întrerupe domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova, aceasta fiind disputată cu domnitorul Vasile Lupu.

Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei

In următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, împreună cu alte evenimente ce vizau atât Ţara Moldovei, cât şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe turci să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe Vasile Lupu , care domnise aproape două decenii.

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie:

Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”.

Vasile Lupu - Portrete

Ţinut sub pază la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu (foto sus) îi scria cu indignare “succesorului” său:

“...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele până la bătrîneţe…”.

1672: S-a născut la Sighișoara, în Transilvania, teologul și istoricul sas Georg Haner (15 decembrie 1740, Biertan).

Georg Haner (1672-1740)

A studiat, începând cu 1691 la Universitatea din Wittenberg, după un an obținând diploma de „magistru” al Facultății de Filosofie.

 La Wittenberg a scris prima carte, o istorie a bisericii luterane transilvănene.

În anul 1695 a fost numit rector al gimnaziului din orașul natal, ulerior a preluat postul de pastor al orașului.

A fost numit preot la Apold, Saschiz, Cincu, Mediaș, Biertan și episcop al Bisericii Luterane Săsești din Transilvania. A fost un opozant al pietismului.

Din operele sale: Historia ecclesarum TranssilvanicarumDissertatio philologica de Literarum hebraicarum origine et auJentiaAcroasium Theologicarum Disputatio prima, etc.

1764: S-a născut la Vărădia, în Caraș Severin, omul de cultură bănățean, Paul Iorgovici Brâncoveanu, jurist, istoric, filolog, scriitor, adept al ideilor Școlii Ardelene; d. 21 martie 1808, Vârșeț, Serbia.

Paul Iorgovici Brâncoveanu (1764-1808)

A urmat Filosofia la Pojon (Bratislava, 1782–1784), Dreptul la Pesta și Dreptul public austriac la Viena, după absolvire (1789) având dreptul de a profesa. A continuat studiile în Occident: la Roma, la Institutul Propaganda Fide; a cercetat lucrări și documente la Biblioteca Vaticanului, adunând materiale pentru o lucrare privind originea, vechimea și continuitatea poporului român în spațiul ancestral; după trei ani la Paris, asistând la desfășurarea revoluției franceze, iar apoi la Londra, unde s-a angajat conțopist la Curtea Regală și s-a ocupat cu „instrucția unor studenți”.

În 1794, s-a întors în Imperiu, oprindu-se la Viena, a fost cancelist imperial, ulterior „Hofkonz-epist” la guvern, a desfășurat o intensă viață culturală, fiind și cenzor al cărților ce se imprimau la tipografia ilirică. Împreună cu dr. Ioan Molnar-Piuariu a înființat Societatea filosoficească a neamului rumânesc în mare Prințipatul Ardealului, din care făcea parte intelectualitatea românească a vremii.

În 1796, s-a întors în Banat și a fost avocat consistorial la Vârșeț, avocat la Timișoara, contabil privat, profesor de latină la gimnaziul din Vârșeț, directorul Școlilor naționale din Regimentul român iliric de la Caransebeș. Acumulase cunoștințe vaste, devenise unul din cei mai culți români ai timpului, poliglot, cunoscător al limbilor: latină, greacă, italiană, franceză, engleză, germană, maghiară, sârbă etc.

Cercetător de elită, a conceput mai multe lucrări, parte din acestea publicate: Dicționar în patru limbi: română, germană, latină și franceză (ajuns la «Litera M»), Bucoavnă (abecedar), Scurtă istorie a românilor din DaciaCalendarul istoric-literarViața și pildele lui EsopObservații de limbă românească (a abordat problema originii latine a limbii române). Este considerat „întâiul iluminist propriu-zis din Banat”.

1849 (28 aprilie /10 mai): În timpul Revoluției din Transilvania , moţii eliberează Abrudul ocupat de trupele maghiare comandate de maiorul Hatvani. 

Prin atacurile pe care le-a condus în luna mai 1849 împotriva orașului Abrud, Hatvani a fost responsabil de ruperea armistițiului stabilit în urma negocierilor între Avram Iancu  și deputatul Ioan Dragoș, reprezentantul lui Kossuth, liderul guvernului revoluționar maghiar de la Budapesta, precum și de pierderea încrederii românilor în intențiile de pace ale guvernului maghiar.

Ioan Dragoş, trimisul lui Kosuth, cade victimă nerespectării armistiţiului, care, fiind considerat trădător de către moţi,a fost executat.

1859 (28.IV/10.V): Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei, a semnat decretul pentru înfiinţarea Biroului de statistică şi il numeşte ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian.

Odată cu înfăptuirea unirii Principatelor Române, la 24 aprilie 1859 Consiliul Administrativ al Principatelor a aprobat proiectul de lege pentru înfințarea unui Birou de Statistică, precum și întocmirea unor statistici ale țării. Astfel Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul domnesc nr. 117 din 28 aprilie/10 mai 1859, care poate fi socotit actul înființării oficiale a Serviciului statistic central din Principatele Române, devenit ulterior nucleul Serviciului Român de Statistică.

 1861: S-a născut in localitatea  Rugineşti, Vrancea, geologul şi paleontologul român Sava Athanasiu, membru de onoare al Academiei Române din 1942;  (m. 8 aprilie 1946, București).

Este considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie.

A absolvit Facultatea de Științe de la Iași, apoi s-a specializat la Viena, unde a obținut doctoratul în anul 1899. A fost profesor la Institutele Unite din Iași, profesor la Școala Comercială din Iași, profesor la Liceul „Matei Basarab” din București, profesor la Universitatea din București, a lucrat la Institutul de Geologie al României.

A făcut numeroase studii de specialitate, asupra flișului și neogenului din Carpații Orientali și asupra problemei scidienilor din depozitele neogene, despre care a scris un mare număr de lucrări, printre care: Studii geologice din districtul SuceavaCurs de geologie generalăAsupra prezenței petrolului în Suceava.

1874: S-a născut Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană, primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1926; (m. 1936).Unele surse (http://www.tourismguide.ro/html/orase/Alba/Sebes/informatii_utile_sebes.php), dau ca dată a naşterii 28 august 1874.

A urmat studii de Germanistică, Latină și Teologie la Tübingen, Cluj, Halle și Erlangen. 

Viktor Roth (1874-1936)

După absolvire a ocupat posturi de învățător și profesor în diferite localități, a fost pastor evanghelic în Laslea.

În anul 1918 s-a stabilit definitiv la Sebeș, unde a activat până la sfârșitul vieții ca pastor evanghelic.

A efectuat călătorii de documentare în Austria, Germania, Boemia și Italia.

A publicat lucrări științifice, articole și studii în reviste de specialitate.

A lăsat o serie de scrieri în special tratând istoria arhitecturii și artelor germane, săsești și ardelenești.

Este considerat ca fiind primul cercetător care a abordat problematica artelor și arhitecturii autohtone pe baze științifice moderne.

1877: Armata română a deschis focul asupra localității Turtucaia.

Ca răspuns la atacurile de artilerie ale Imperiului Otoman asupra porturilor românești de la Dunăre, la declararea războiului Ruso–Turc, după atacul asupra Vidinului, în 28 aprilie/10 mai artileria din Oltenița a bombardat Turtucaia. Declararea stării de razboi româno–turce a venit în 29 aprilie/11 mai.

1884: A decedat Lascăr Rosetti, om politic român, fost ministru; (n. 1816).

1887 (28.o4/ 10.05): A apărut Legea pentru înfiinţarea la Bucureşti a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş.

In prezent acesta poartă numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş”.

După sosirea lui Victor Babeș la București în luna august a aceluiași an, institutul a intrat în subordinea Ministerului Instrucțiunii Publice, iar denumirea instituției a devenit Institutul de patologie și bacteriologie, sub care a ființat până la 2 martie 1925, când, prin lege, a primit titlul de Institutul „Dr. Victor Babeș”.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş” (1887)

În prezent poartă titulatura de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș” și activitatea sa este concentrată pe cercetarea medicală fundamentală, dar și orientată pe aplicații clinice, farmacologice, profilactice și igienice.

1887: S-a născut basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române; (m. 1967).

Imagini pentru Edgar Istratty, photos

1893: A decedat omul politic Emilian Pache-Protopopescu, doctor în drept al universităţilor din Paris, Bruxelles şi Geneva, membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A fost primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (n. 1845)

Este considerat unul din cei mai buni primari pe care i-a avut Bucureştiul, fiind cel care a modernizat oraşul: a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei ş.a. În numai 3 ani a contribuit foarte mult la „europenizarea” oraşului prin impunerea unor reguli arhitecturale foarte riguroase, de construire.

În vremea sa s-au realizat axele nord-sud şi est-vest, construindu-se principalele bulevarde, dar şi 28 de şcoli, şcoala de comerţ de pe strada Domniţa, Morga, un azil de noapte cu 40 de locuri, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital şi al morţilor la morgă.

Tot el a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal şi a amenajat Cişmigiul cu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea (1661-1715).

De asemenea au fost pavate cu piatră numeroase străzi ale Capitalei.

1908: S-a înfiinţat la Bucureşti,  Societatea Scriitorilor Români, sub preşedinţia lui Cincinat Pavelescu.

La adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.), desfasurata in  28.04/11.05 1908, alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei.

La adunarea generală din anul următor a fost ales preşedinte Mihail Sadoveanu.

 

Cincinat Pavelescu

 Cincinat Pavelescu

Societatea a funcţionat sub această denumire până în martie 1949, cand a apărut în 1949, Uniunea Scriitorilor din România , prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici

  1923: S-a născut generalul-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1992; (m. 1995).

 1930: România a semnat, la Paris, patru acorduri prin care erau reglementate complet şi definitiv obligaţiile financiare ce îi reveneau Ungariei potrivit prevederilor Tratatului de la Trianon şi armistiţiului din data de 3 noiembrie 1918.

1940: S-a născut pianista română Elena Cosma; (d. 2001).

https://i2.wp.com/radioiasi.ro/wp-content/uploads/sites/6/2015/04/Elena-Cosma.jpg

1943: S-a născut la Lipova, jud. Arad,  pictorul român Augustin Costinescu.

Imagini pentru pictorul român Augustin Costinescu.photos

Lucrările sale se afla răspândite în numeroase muzee şi colecţii cum ar fi:

Muzeul Naţional de Artă al României (Cabinetul de Grafica), Muzeul din Sf.Gheorghe, Zalau, Botosani, Muzeul de Arta Craiova, Muzeul Tarii Crisurilor,Oradea, Colectia Camerei Deputatilor, Bancorex, Banca “Ion Tiriac”, Banca Turco-Romana, Muzeul de Arta Constanta, Rm.Valcea si in colectii particulare din Romania, Germania, Franta, S.U.A., Japonia, Canada, Filipine, Spania, Israel, Venezuela, Grecia, Italia, Noua Zeelanda, Olanda, Anglia, Brazilia, Australia, Turcia, Suedia.
A primit  Premiul pentru pictură la Expoziţia Tineretului (Atheneul Roman, 1975);
Premiul pentru pictură (Organizaţia Naţională a Pionierilor, 1987).

1948 : A fost arestat  Lucrețiu Pătrășcanu sub acuzația de „naționalism burghez, șovinism, colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică și complot.

Lucrețiu Pătrășcanu (1948)

A fost sechestrat într-o casă conspirativă pentru a fi anchetat. În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane. În prima fază a anchetei a fost cercetat de o comisie din care făceau parte Teohari Georgescu, Iosif Rangheț, Al. Drăghici.

În perioada următoare s-a trecut la pregătirea unui proces-spectacol în care, alături de Pătrășcanu, să fie implicați și alți membri ai Biroului Politic și ai Secretariatului, cu stagii importante în ilegalitate. Procesul ar fi urmat să se desfășoare în momentul în care Moscova ar fi cerut acest lucru.

Victimele procesului trebuiau să fie neapărat de la vârful partidului pentru a arăta Kremlinului că Bucureștiul îi este credincios, că supravegherea e maximă și că nimeni nu rămâne nesancționat pentru abateri de la linia partidului.

1953: S-a născut în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia scriitorul basarabean Ion Mânăscurtă.  

În 1975 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie.

A editat publicistică, proză, care au fost traduse în mai multe limbi ale lumii. A fost redactor la publicațiile „Tinerimea Moldovei”, „Femeia Moldovei”.

1953: S-a născut Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.

 

1965: A murit la Sinaia, Florica Cordescu-Jebeleanu, pictoriță și graficiană română,(soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu), sotia poetului Eugen Jebeleanu; (n.10 mai 1913, la Constanţa).

CORDESCU FLORICA - facsimil din ARTISTI DOBROGENI de Florica Cruceru Ed.Muntenia Constanta 2005 pag.139

A fost o ilustratoare şi o graficiană înzestrată care a lasat o creaţie plastică de o mare forţă emoţională. A reprezentat arta plastică românească la expoziţii internaţionale organizate la Budapesta, Zagreb, Moscova, Saint Petersburg, Paris, Atena, Varşovia, ş.a.

Pentru lucrările sale artista a primit distincţia de Artist Emerit în anul 1964.

1965: S-a născut Carol Sebastian, jurnalist, editor la Biroul BBC din Bucuresti.

1972: A decedat Gabriel Barta, regizor român de film documentar; (n. 1923).

 

1976:  S-a născut in București, Alessandra Stoicescu, prezentator de televiziune și editor tv.

Este  cunoscuta ca moderatoare a emisiunii 100 de minute de pe postul Antena 3.

A mai fost şi prezentatoarea jurnalul principal de ştiri de pe Antena 1 (Observator) şi realizatoare a emisiunii News First de la fostul radio News FM.

1990: Consiliul European adoptă o declarație comună, prin care hotărăște extinderea relațiilor cu țarile Europei Centrale și de Est, printre care și România.

1992:  Se încheie procesul fostului şef al Securităţii, Iulian Vlad, care este condamnat la 12 ani închisoare şi degradare militară.

S-a născut la 23 februarie 1931 în satul Gogosiţa, comuna Gogoşu, judeţul Dolj.

 Si-a început cariera ca activist de partid încă de la vârsta de 16 ani, deţinând mai multe funcţii pe linie de partid până la încadrarea în Ministerul Afacerilor Interne/Securitate, la 1 mai 1952.

Între 1947-1950, viitorul general de Securitate a deţinut mai multe funcţii pe linie de partid: secretar de plasă al organizaţiei Tineretul Sătesc din Dolj (1947),  membru în Biroul de plasă PMR Băileşti, secretar de plasă UTM şi membru în Comitetul Judeţean UTM Dolj (1948), membru în Comitetul Central al UTM (1950).

A absolvit Institutul Pedagogic, Facultatea de Drept, cu examen de diplomă, cursul pentru cadrele de conducere de pe lângă Academia <<Ştefan Gheorghiu>> şi Universitatea politică şi de conducere”.

Ascensiunea sa a fost prefigurată încă din 1956-1957, când a urmat un curs de securitate în Uniunea Sovietică.

Majoritatea ofiţerilor de Securitate care au deţinut funcţii de conducere în prima parte a regimului comunist au urmat astfel de „specializări”.

După acest curs, a fost numit în august 1957 locţiitor al şefului Serviciului învăţământ din Direcţia Cadre, iar după aceea şef al acestui serviciu.

În 1960 a fost promovat locţiitor al şefului Direcţiei cadre, iar în iunie 1967 şef al Direcţiei Învăţământ din Consiliul Securităţii Statului.

El a deţinut o funcţie similară până în 1974, inclusiv în urma reorganizărilor Securităţii şi ale Ministerului de Interne din prima parte a anilor ’70[41].

În paralel cu ascensiunea sa profesională, Iulian Vlad a fost ridicat în grad militar (23 august 1954 – locotenent major, 23 august 1957 – căpitan, 23 august 1962 – maior, 23 august 1964 – locotenent colonel, 30 decembrie 1967 – colonel, 6 iunie 1971 – general maior)

În 1974, Iulian Vlad a fost numit comandant al Şcolii militare de ofiţeri activi de la Băneasa, iar în mai 1977 a fost avansat la gradul de general locotenent şi propulsat în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne, răspunzând de activitatea de contraspionaj

A  fost implicat în campania de urmărire şi represiune declanşată de Securitate împotriva cunoscutului disident anticomunist, Vasile Paraschiv, dar şi asupra intelectualilor Ana Blandiana, Dorin Tudoran şi Gheorghe Ursu.

De asemenea, a fost unul dintre ofiţerii de Securitate cu funcţii de conducere în aparatul represiv al statului comunist, care a participat la elaborarea măsurilor de reprimare adoptate de autorităţi după revolta minerilor din Valea Jiului (august 1977) si a fost implicat în urmărirea celor care au aderat la Meditaţia Transcendentală, dispunând „filarea si deschiderea dosarelor de urmărire informativă a tuturor persoanelor implicate în această mișcare – câteva sute – sub bănuiala ca acestea ar putea întreprinde acțiuni de spionaj.”

În „ultimul deceniu comunist”, Iulian Vlad a făcut parte constant din conducerea Securităţii. Din 1983 a fost adjunct al ministrului de Interne, fiind responsabil cu „problemele de securitate internă” din Departamentul Securităţii Statului, iar ultima lui funcţie în principala structură represivă a regimului comunist a fost cea de şef al acestui departament.

A fost numit în această poziţie cu puţin timp înainte de greva muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987.

 Generalul Vlad a pretins că din ziua de 22 decembrie 1989 Securitatea nu a mai executat ordinele lui Nicolae Ceauşescu, trecând de partea revoluţionarilor.

Întrebările despre trădarea Securităţii rămân, deocamdată, fără un răspuns clar. În mod cert, ultimul şef al Securităţii a dispus de o „seamă de date şi informaţii” care l-au convins că „situaţia era de aşa natură în acel moment că nu putea să fie altul deznodământul”.

După decembrie 1989, Iulian Vlad şi alţi ofiţeri de Securitate au fost implicaţi în mai multe procese deschise unor cadre ale fostei Securităţi.

Condamnat la 24 ani pentru genocid, ultimul şef al Securităţii a fost amnistiat la sfârşitul anului 1993[68] de către preşedintele Ion Iliescu.

Începând de la această dată, Iulian Vlad s-a remarcat printr-o discreţie totală, fiind însă prezent la o serie de manifestări organizate de foştii lui subordonaţi.  

1994: În urma negocierilor purtate cu Ministerul Afacerilor Externe si ca urmare a rezultatului acestora, vizita Regelui Mihai s-a anulat, ca urmare a interdicției  autoritatilor române  de a i se acorda viza de intrare in țară.

1996: A murit in București, poetul roman Alexandru Jebeleanu, membru al PCR ;  (n. 7 octombrie 1923, Șipet, Timiș ).  

 A urmat cursurile Facultatii de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959.

 A debutat în revista “Universul literar”, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul “Oglinzi sonore”

 În 1952 publicația Scrisul bănățean a devenit revistă lunară a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l ca redactor-șef pe Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1972.În ianuarie 1964 revista Scrisul bănățean și-a schimbat denumirea, devenind revista Orizont.

Din 1972 a devenit redactor, apoi director al Editurii Facla din Timișoara

Intre cele mai cunoscute volume publicate de Eugen Jebeleanu se evidentiaza :

Schituri cu soare, 1929; Inimi sub săbii, 1934; Ceea ce nu se uită 1945; Bălcescu, 1952; Surîsul Hiroshimei, 1958; Cântece împotriva morții 1963; Elegie pentru floarea secerată– (soției sale, graficiana Florica Cordescu) 1967; Hanibal, 1973.

 În Timişoara o stradă îi poartă numele.

1997:  Se semnează  Protocolul de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău.

 2001: S-a lansat Teatrul Național pentru Copii, proiect acceptat de Teatrul Național I. L. Caragiale, director general Dinu Săraru, la inițiativa Fundației „Abracadabra”, condusă de actorul Marian Râlea.

Foto: Marian Rîlea

 2002: A murit generalul Aleksandr Lebed, fost comandant al Armatei a 14-a ruse din Transnistria, guvernator al regiunii siberiene Krasnoiarsk, candidat la preşedinţia Rusiei, socotit un posibil succesor al președintelui Federației Ruse, Boris Elţîn; (n. 20 aprilie 1950).

A ajuns în prim-planul vieții publice din Rusia după tentativa de lovitură de stat din 1991, în timpul căreia un grup de conspiratori din vechea gardă comunistă conservatoare sovietică au încercat să-l răstoarne pe președintele Mihail Gorbaciov și să stopeze cursul reformelor inițiate de acesta din urmă.

În momentul critic al crizei, comuniștii conservatori au dat ordin armatei să încercuiască , sediul Parlamentului Rusiei, generalului Lebed fiind însărcinat cu trimiterea tancurilor, dar el a refuzat să acționeze împotriva parlamentarilor și a lui Boris Elțin, președintele RSFS Ruse.
Mai târziu, Lebed a fost avansat, devenind adjunct al comandantului VDV – trupelor de parașutiști, Pavel Gracev.

După ce a luat parte la acțiunile violente de înăbușire ale mișcărilor naționale din Caucaz, (printre care și a marșului pentru independență din fața guvernului din Tbilisi (Georgia), în urma căruia au fost uciși 20 de protestatari), Alexandr Lebed a fost numit în iunie 1992 comandant al Armatei a 14-a, dislocată în Moldova.
Prezența trupelor rusești este considerată unul dintre factorii puternic destabilizatori din zonă, în timpul conflictului din autoproclamată republică transnistreană.

Pe 7 septembrie 1997, Leded a afirmat în cadrul unui interviu din emisiunea 60 de minute că fosta Uniune Sovietică a pierdut urma câtorva „bombe nucleare de dimensiunea unei valize”.

Atât guvernul Statelor Unite, cât și cel al Federației Ruse au respins imediat afirmațiile lui Lebed, autoritățile ruse mergând până acolo încât au afirmat că asemenea arme nici măcar nu au fost create.

Pe 17 mai 1998, Lebed a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al ținutului Krasnoiarsk.

A rămas în funcție până la moartea sa din 28 aprilie 2002, cauzată de prăbușirea elicopterului în care se afla.

Cauza oficială a prăbușirii a fost coliziunea aparatului de zbor cu liniile de înaltă tensiune în timpul zborului, pe timp cu ceață.

Până în zilele noastre se mai fac auzite diferite teorii despre conspirații care ar fi dus la moartea lui Lebed.

2006: A decedat la București , Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist; (n. 11 noiembrie 1934 la Florești, Bistrița Năsăud, România ).

Vasile Rebreanu

A studiat la Facultatea de filologie din București (promoţia 1957) și a debutat în 1956 în Tânărul scriitor. Începând din 1969 a fost director la Studioul de radio din Cluj.  În perioada 1969-1985 director la Radiodifuziunea Română, apoi la TVR Cluj.

A fost  mulți ani redactor la ziarul Tribuna.Devine redactor-şef al Editurii Dacia din Cluj.

 Prima sa carte, “În plină zi”, îi apare în 1959. Colaborează la „Tribuna”, „Almanahul literar”, „Gazeta literară”, „Viaţa românească”, „Familia”, „Steaua”, „Utunk” etc. Este deţinătorul a cinci premii ale Uniunii Scriitorilor din România şi a şase premii internaţionale.

 2009: A murit în urma unui stop cardiac, interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu; (n.24 octombrie 1947 în satul bistriţean Telciu, de pe Valea Sălăuţei).

A inceput sa cante in 1972, iar primele înregistrări le-a făcut la Radio Cluj cu redactorul şi culegătorul de folclor Dumitru Vartic.

În 1973, a realizat înregistrări la Radiodifuziunea Română cu orchestra Radio, dirijată de George Vancu, iar, în următorul an, a susţinut prima etapă a Concursului „Floarea din grădină”, concurs pe care l-a  câştigat in 1977,cu maximum de puncte.

A fost referent de specialitate în cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, culegătoare de folclor, Valeria Peter Predescu a strâns, în cei 35 de ani de carieră, 61 de albume, patru cărţi şi culegeri folclorice, diplome, titluri onorifice şi premii primite în ţară şi la diverse festivaluri folclorice internaţionale.

În municipiul Bistriţa a pus bazele unui grup folcloric format din copii, „Mioriţa”, cărora a ţinut să le împărtăşească toate cunoştinţele sale despre muzica şi tradiţiile năsăudene.

 2010: A murit istoricul Cornelia Bodea, membru titular al Academiei Române din 1992, autoare a numeroase lucrări de istorie a românilor; (n. 9 apr. 1916).

2012: A murit fiziciana Margareta Giurgea, membru titular al Academiei Române din 1992; (n. 19 august 1915).

https://i1.wp.com/radioiasi.ro/wp-content/uploads/sites/6/2015/04/Margareta-Giurgea.jpg

A absolvit Facultatea de Știinṭe, secṭia Fizico-Chimice ṣi, în 1937, a devenit asistent la catedra de Acustică ṣi Optică. În anul 1943 și-a susținut doctoratul cu o teză din domeniul descărcărilor electrice.

A devenit apoi conferenṭiar la Universitatea din Bucureṣti, conferenṭiar la Facultatea de Chimie Industrială a Politehnicii. În paralel, din 1949, a fost cercetător la Institutul de Fizică al Academiei ṣi la Institutul de Fizică și Tehnologia Materialelor. A făcut cercetări ṣtiinṭifice în domeniile descărcărilor electrice în gaze, spectroscopiei de absorbție, împrăștierii luminii în lichide pure. 

În 1991 a fost aleasă membru corespondent și, în 1992, membru titular al Academiei Române. Pentru trei ani, a fost președinte al Secției de Științe Fizice a Academiei Române (1992-1995)

2013: A murit in urma unui infarct, „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989 ; (n. 1951).

A fost un nume de referinţă al artelor marţiale din România, fiind, deopotrivă, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de profil după 1989.

Ulterior, maestrul a pus bazele unei noi federaţii în România: Federaţia Română de Karate Tradiţional, înfiinţată în anul 1993. A fost  absolvent al Şcolii Internaţionale de antrenori din San Diego, SUA.

A devenit vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice.

  În 1995, a fost numit antrenor emerit al sportului, devenind şi antrenorul lotului naţional de karate tradiţional.

A primit mai multe premii  şi distincţii  printre care amintim : Ordinul “Serviciul Credincios” acordat de Preşedintele României.

Lucrări publicate: „Manualul antrenorului de karate tradiţional”.

2018: A decedat la Craiova (n. 21 septembrie 1940, Giubega, Dolj), absolvent al Institutului de Teatru și Film în 1967.

A fost mai intai invatator, a absolvit Scoala Normala din Craiova in 1958, s-a casatorit, apoi a intrat al doilea la I.A.T.C. si a absolvit facultatea in anul 1967, la clasa profesorului Dinu Negreanu. De la absolvire a jucat pe scena Teatrului National Marin Sorescu din Craiova.
A debutat cu rolul lui Iamandy din spectacolul Iancu Jianu de Octav Măgureanu.

A jucat pe cele mai mari scene ale lumii, a fost angajat timp de 8 luni la Nottingham, la teatrul Playhouse unde a jucat rolul lui Caliban din Furtuna in 85 de spectacole, cu turnee in toata lumea, sase luni in Franta, cu Marchizul de Sade, trei luni in Italia.
A jucat si in filme ca: Soarele și infinitul, Morometii, Aurul alb, Ochii care nu se văd, Răzbunarea Robertei- serial Tv, Amantul marii doamne Dracula- serial Tv.


Premii: 2004 – Meritul cultural în grad de Cavaler, Premiul Amza Pellea al revistei Lamura, Premiul national Marin Sorescu, acordat de Academia Română și TNC, Nominalizat pentru titlul Omul anului 1996 de American Biographical Institute, Premiul I la Gala dramaturgiei românești de la Timișoara- 1986, Premiul I și titlul de laureat la Festivalul National de teatru -1985, etc.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 

Tâlcuirea Evangheliei din Miercurea Mare (Denie); Prăznuirea Sfinţilor Iason şi Sosipatru.

Talcuirea Evangheliei din Miercurea Mare (Denie)

În creștinism, Miercurea Mare este o zi din Săptămâna Mare / Săptămâna Patimilor, săptămâna înainte de Paști.Această zi amintește creștinilor de ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus fariseilor care voiau sa-L ucidă, pentru treizeci de arginți.

În această sfântă zi se săvârșește Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania, în locuința lui Simeon Leprosul.

În rugăciunile rostite acum se invocă ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, al Sfintei Cruci, al Sfinţilor şi îngerilor pentru însănătoşirea celor bolnavi. În Evanghelii, Dumnezeu este numit doctor al sufletelor şi trupurilor noastre şi se invocă ajutorul Lui ori de câte ori este nevoie. Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care ţin post negru în Miercurea Mare vor fi protejaţi de boli pe parcursul anului.

Această zi este dedicată celor bolnavi și suferinzi. Aceștia se pot bucura de Taina Sfântului Maslu. Se spune că rugăciunile adresate de bolnavi sunt ascultate în Miercurea Neagră, iar Dumnezeu face miracole pentru aceștia. Este o zi în care se ține post negru.

Sfinţii Iason şi Sosipatru

Sfintii Apostoli Iason si Sosipatru

Sfântul Apostol Iason a fost numit Episcop al oraşului Tars de către Sfântul Apostol Pavel, în timp ce Sfântul Apostol Sosipatru a fost hirotonit Episcop în Iconium.

Aceşti doi Apostoli au ajuns să predice cuvântul Evangheliei în Insula Corfu, unde au ridicat o biserică în cinstea Sfântului Arhidiacon Ştefan.

Aflând de activitatea lor misionară, regele insulei i-a trimis în închisoare, unde au fost închişi împreună cu şapte tâlhari. Apostolii le-au propovăduit acestora învăţătura lui Hristos şi i-au adus la dreapta credinţă. Auzind despre schimbarea tâlharilor, regele a poruncit ca aceştia să fie omorâţi.

 Când regele îi tortura pe Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru, fiica lui, fecioara Cherchira, privea pătimirile lor. În acel moment s-a declarat şi ea creştină. Regele a poruncit apoi că ea să fie închisă în temniţă. Văzând că fiica să nu doreşte să se lepede de credinţa în Hristos, regele a poruncit să se dea foc temniţei în care era închisă.

 Printr-o minune dumnezeiască fecioară a rămas nevătămată. Văzând aceasta, regele a ordonat că fiica lui să fie omorâtă de către arcaşi. La scurtă vreme însă, s-a întâmplat ca regele să moară, iar Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru au rămas în viaţă.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/28/123692/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. ro.wikipedia.org.;
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md.;
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
  9.   Caietele CNSAS, an VII, nr. 1(13)/2014;
  10. Cinemagia.ro.

28/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Procesul de colonizare a germanilor în Transilvania și soarta românilor băștinași

Istoria sașilor | Satul Richiș

Colonizarea saşilor în Principatul Transilvaniei valahe

În perioada penetrării maghiare în Principatul Transilvaniei, secuii colonişti amintiţi pe la anul 1100, au fost aşezaţi de unguri cu rol de străjeri pe zonele de graniţă de-a lungul Târnavei Mari, teritoriu care în vremea regelui Geza al II-lea (1141-1162), v-a trece în posesia coloniştilor saşi.

Colonizarea lor prin Diploma andreiană pe pământ pretins regal s-a făcut succesiv, pe enclave, cea mai mare devenind Sibiul. Fâşia de la Orăştie la Baraolt (satul Drăuşeni), devine „terra Syculorum terrae Sebus”, după plecarea secuilor în anul 1224. (Ub., vol. I, p. 34-35).

Pe fundalul declanşării cruciadelor occidentalilor spre Palestina s-a pornit şi un amplu proces de colonizare germană în centrul şi răsăritul Europei, astfel că în Transilvania au fost aşezaţi Cavalerii Teutoni şi saşii, consemnează Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU, în revista Art-Emis.

După alungarea teutonilor din capitala lor Marienburg (Feldioara) la care şi saşii au dat o mână de ajutor, aceştia au intrat sub jurisdicţia arhiepiscopiei de Strigoniu (Esztergom). Provincia Sibiului era împărţită în 7 scaune, plus cel al Sibiului, în fruntea fiecăruia situându-se un jude regal, urmat de un juz (primar). Judele Sibiului avea prerogative speciale.

Turul fortaretelor din Transilvania

Saşii Sibiului aveau obligaţia faţă de rege cu 500 de mărci de argint, 500 de ostaşi înarmaţi la expediţiile regale interne sau 100 la cele externe. Îşi alegeau singuri clerul care primea decima de la enoriaşi, din care un sfert îi revenea ierarhului. Puteau fi judecaţi doar de rege.

Monarhul maghiar le-a dat spre folosinţă pădurile şi apele valahilor împreună cu aceştia cu tot.

Puternic zguduiţi de invazia mongolă care a distrus episcopia cumanilor de la Milcov (creată de teutoni), Braşovul (31 Martie 1241) şi Sibiul (11 Aprilie 1241), urmate de Sebeş, Alba Iulia, Orăştie, Arad, au rezistat totuşi, rămânând chiar până astăzi, graţie nepăsării românilor.

Regele Bela al IV-lea şi-a refăcut regatul prin noi colonişti germani după 1242, iar prin aşezarea Cavalerilor Ioaniţi în Ţara Severinului până la Olt în anul 1247 s-a întărit în Banat. Către partea a II-a a veacului al XV-lea, formaţiunile săseşti s-au consolidat politic, administrativ şi teritorial sub autonomia Universitas Saxonum – „Universitatea Saşilor” (desfiinţată abia în 1876), organizaţi pe bresle, dar predilecţia lor a rămas mineritul, exploatarea minelor de aur şi de argint date spre folosinţă, din care suveranului îi revenea a zecea parte.

Marii proprietari în Ardeal erau Biserica romano-catolică, regele ungur, urmaţi de nobilimea maghiară, cea săsească şi secuiască, iar la capătul opus erau ţăranii care deposedaţi de tot ce era datul lor firesc au devenit mare parte iobagi pe domeniile feudalilor ocupanţi.

Cei mai vitregiţi dintre iobagi erau jelerii (cei care nu aveau nimic decât braţele de muncă, lacrimile neîncetate şi picioarele prin care se mutau de la un exploatator la altul.

Mai exista şi o pătură de ţărani liberi (aserviţi saşilor şi secuilor) şi  micilor nobili români care pentru a-şi păstra libertatea şi moşia trebuia să devină maghiari şi catolici.

Ţăranii români majoritari aveau numai obligaţii, pe „fumuri”: faţă de biserică, dijma (a zecea parte din toate produsele, convertită în bani din secolul al XV-lea), faţă de rege, datul oilor (o oaie cu miel şi cu mioară, la 50 de oi) faţă de nobilii maghiari, censul (în bani, de două ori, odată se achitau faţă de ei, iar a doua oară se achitau faţă de datoria feudalilor către rege), darurile de Crăciun, de Paşti, de hramul bisericii (colaci, găini, ouă, pui, caşuri, claponi), la care se mai adăuga pe deasupra şi faţă de nobilii români, nona (cotă-parte din produse, porci, vin, albine) şi robota (lucru la arat, semănat, secerat, strâns, cosit, căratul de lemne, tăiat, aşezat), iar când secuii şi saşii au intrat în rândul nobilimii după ce i-a deposedat pe ţăranii din dotare de toate bunurile, aveau obligaţii şi faţă de aceştia.

Asuprirea fără limite, abuzurile permanente, îngrădirea dreptului liber de strămutare, creşterea continuă a datoriilor au condus la conflicte, la violenţe, la răzvrătiri, la răscoale, culminând cu Răscoala de la Bobâlna din anii 1437-1438.

Începutul secolului al XV-lea l-a inspirat pe episcopul Ardealului Gheorghe Lepeş să emită o nouă dijmă, monedă nouă de 10 ori mai valoroasă decât cea veche. Refuzul ducea la excomunicare, la afurisenie.

Ţăranii cu cuţitul la os, s-au răsculat sub capii lor Mihai Românul din Floreşti şi Budai Nagy Antal, adunându-se pe Dealul Bobâlnei. Au trimis soli la voievodul Ladislau Csaki, cu doleanţele lor, dar feudalul i-a mutilat şi i-a ucis, atacând răsculaţii, care-l înving şi-şi pierde viaţa.

Feudalii au fost obligaţi să negocieze, încheind o înţelegere pentru a trage de timp şi a se organiza. La 16 Septembrie 1437, s-a încheiat la Căpâlna fraterna unio – „uniunea frăţească” dintre maghiari, saşi şi secui împotriva românilor valahi. (Ub.,vol. IV, p. 638-640)

A urmat o nouă luptă nedecisă, forţată de o înţelegere nerespectată. S-au pus bazele unei noi „Uniuni frăţeşti” la Turda din 2 Februarie 1438, care a dus la înfrângerea ţăranilor răsculaţi. (Hurmuzaki, vol. XV/ 1, p. 24-25).

„Conducătorii au fost torturaţi şi executaţi, iar participanţii hăituiţi, închişi, bătuţi şi mutilaţi.” (Ioan – Aurel Pop, Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea (cca 1300-1456), în Istoria Transilvaniei Vol. I (până la 1541)  Ioan – Aurel Pop/ Thomas Nagler (coordonatori), Academia Română – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, Ed. Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Deva, 2016).

Graţie uniunii frăţeşti s-au format cele trei stări: maghiarii (nobilimea laică şi ecleziastică), saşii şi secuii, care după anul 1500 se vor numi nationes – naţiuni.

Saşii cu limbă, cutume şi legi speciale au fost aşezaţi de regele maghiar, urmaşul lui Attila, pe „pământul său”, acaparat de la români, prin jertfă şi sânge devenind ulterior pământ săsesc denumit Fundus Regius – Konigsboden. 

Ei foloseau încă din anul 1441 noţiunea de Saxonica Natio. În anul 1469, regele Matei Corvin rezervă saşilor din cele şapte scaune plus două, excepţie făcând locuitorii din Sibiu, opţiunea liberă privind stabilirea persoanei dorite, lângă târguri şi oraşe pe care şi le vor însuşi.

 Românii majoritari se aflau într-o altă stare, cea de odioasă exploatare din partea urmaşilor barbari migratori. „Lor li se răpeau adesea pământuri şi alte bunuri, sub pretext că nu aveau acte de danie şi că, fiind „schismatici”, adică asimilaţi ereticilor (conform interpretării date canoanelor de către papa Inocenţiu al III-lea, după Cruciada a IV-a din 1204), trebuiau catolicizaţi sau „daţi spre jaf şi pradă”, adică deposedaţi, fără ca aceasta să mai constitue un păcat.” (Ioan – Aurel Pop, Transilvania în secolul al XIV-lea…, op. cit., p. 262).

Regele Ludovic de Anjou a emis la 28 Iunie 1366, un act prin care se conferea celor trei stări, puterea, „de a stârpi şi nimici din pomenita ţară (Ardeal) pe răufăcătorii de orice naţiune, în chip precis pe români.” (DRH, C, vol. XIII, p. 159-165).

Micii feudali valahi din Transilvania puteau accede în rândul nobilimii, dar nu ca români ortodocşi cum erau, ci ca nobili catolici.

Pe fondul invaziilor otomane din perioada 1512-1513, Toma Bakocz, arhiepiscopul primat al Ungariei, a lansat un apel în vederea unei cruciade antiotomane, prin bula emisă de papa Leon al X-lea, la 16 aprilie 1514. Apelul promitea participanţilor eliberarea din iobăgie şi alte înlesniri.

Astfel, în tabăra militară de la Rakos-Buda s-au înscris peste 40.000 de ţărani, sub conducerea ţăranului secui înnobilat Gheorghe Doja/ Dozsa Gyorgy, a fratelui său Grigore Doja şi a lui Laurenţiu Meszaros.

Cele trei stări au încercat să-i oprească pe ţărani, dar nereuşind au trecut la represalii diabolice. „Maltratarea şi batjocorirea familiilor rămase, de multe ori femei, bătrâni şi copii, înjugarea oamenilor în locul animalelor.”(Anton E. Dorner, Transilvania între stabilitate şi criză (1457-1541), în Istoria Transilvaniei…, op. cit., p. 327).

În loc de cruciadă antiotomană a fost o cruciadă împotriva nobililor, care au călcat în picioare drepturile lor cerute, atacul „cruciaţilor” răsfrângându-se asupra curţii episcopale, castelelor şi moşiilor feudalilor. Replica celor trei stări a fost cu mult mai groaznică, fiind asmuţiţi de Voievodul lor Ioan Zapolia: „Să fie prinşi şi arestaţi toţi cei ce se numesc cruciaţi […] Cei prinşi să fie decapitaţi, jupuiţi de vii, fripţi, ucişi şi distruşi cu cele mai îngrozitoare chinuri.” (ibid., p. 328).

În prima fază „cruciaţii” sub cei trei conducători au purtat victorii rapide, ocupând zona dintre Oradea şi Arad, Cenad, Nădlag, Şoimuş, Munţii Apuseni, Rodna, Bistriţa, Cluj. Nobilii, conduşi de episcopul Timişoarei Nicolae Csaki, Ştefan Bathori comitele Timişoarei, Francisc Varday episcopul Ardealului, voievodul Ioan Zapolia şi de Ioan Bornemissza, bine dotaţi şi pregătiţi tehnic au câştigat bătălia finală din 15 Iulie 1514.

Capii şi mulţi „cruciaţi” au căzut prizonieri. „Timp de cinci zile, cei prinşi au fost supuşi unor chinuri îngrozitoare, culminând cu supliciul lui Gheorghe Doja din 20 Iulie. Sfârtecat în patru părţi, trupul său a fost expus la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba-Iulia şi Oradea… Laurenţiu Meszaros, scăpat cu o partea a armatei din încercuirea Timişoarei, s-a reorganizat obţinând o victorie în apropierea Oradei. Preţul victoriei însă a fost foarte mare: 3.000 de ţărani căzuţi şi conducătorul lor prins, tras în ţeapă, iar corpul lui ars pe rug în piaţa oraşului.” (ibid., p. 329).

Maghiarii, saşii şi secuii pe măsura urii şi cruzimii lor, au declanşat o cruntă prigoană şi o feroce persecuţie în rândul românilor ţărani şi orăşeni, ură, cruzime, prigoană şi persecuţie care se vor perpetua apoi secular.

Cele trei stări, maghiarii, saşii şi secuii venite migrator şi colonialist prin năvălirea barbară, uzurpatoare, au supus populaţia unui popor paşnic, serafic din sânul unui Neam binecuvântat de Dumnezeu, pe care l-a aşezat în vatra firescului lui genetic religios de omenie, dreptate, credinţă, demnitate, cavalerism, răbdare, eroism, suferinţă, martiriu, iubire, iertare, mărturisire, frumos, creaţie, har, profetism.

Şi, după toate atrocităţile, bestialităţile, crimele, diabolismul şi genocidul comis milenar asupra acestui popor-neam prea însetat de libertate, progeniturile monştrilor sadici ai saşilor, maghiarilor, secuilor reclamă azi dreptul de supremaţie, de civilizaţie, de cultură, de vasalitate, beştelind, denigrând, calomniind, profanând sub tutela Ocultei sioniste, prin neputinţa lor de „politically correct”, Neamul, Biserica poporul, respectiv memoria, eroismul, martiriul, demnitatea, creaţia, suveranitatea lor.

Barbarismul, violenţa, ura, crima, laşitatea, mişelia, perfidia le-a rămas în sânge, iar noi stăpânii de drept, legitimi ai Vetrei Străbune, milenare acceptăm, tolerăm şi ne supunem, acestei stări, „când nu construcţia ci iluzia şi nu „păstorul” ci „amăgitorul” par să triumfe şi sunt vehiculate ca soluţii, era în sine fapt eretic şi demostraţie de rezistenţă făţişă ca şi un refuz net de a ne retrage în sub-istorie părăsind teritoriile unde noi suntem legitimi şi nu ocupantul neisprăvit ce ne îndeamnă să trăim iarăşi cu privirea în pământ.” (Artur Silvestri, Modelul Omului Mare, Carpathia Press, Bucureşti-2008, p. 4).

Să primim îndemnul, chemarea şi asumarea voievodală şi vlădicească lăsată testamentar Neamului dacoromân şi Bisericii Mântuitorului Hristos, de Arhanghelul Mihail – Voievodul Oştirilor cereşti: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

Spre luare aminte! Spre trezire! Spre atitudine! Spre autoritate! Spre suzeranitate!

                                   

28/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Două constructe smintite artificiale, falimentare, inumane, ticăloase, cu aceleași rădăcini marxiste

Două constructe smintite

Două constructe smintite

Atașamentul indivizilor față de autoritate, încrederea nelimitată față de lideri produc o nefericită și toxică lipsă de preocupare a maselor față de realitatea obiectivă, față de lipsa de etică, de morală și de respect față de lege și de intersul public ale politicienilor..
Conducătorii capătă astfel o aură suprapersonală, idealizată, cu conotații sacre și POSTÚRĂ intangibile, o aură purtătoare a unui fals atribut al deținerii și impunerii adevărului absolut..

Întregul context socio-politic și economic european și occidental, acordat pandemic, este alterat de această distopie tipică autoritarismului, croșetată cu minuțiozitate și eficacitate pe realitatea irefutabilă a apariției manufacturate a unui virus agresiv. Iar cine îndrăznește fie și numai să vorbească în afară logicii supremației narațiunilor oficiale, este crucificat public..Această stare de fapt construiește cea mai cruntă formă de rău.

Anume aceea care cere explicit sau tacit intrarea în sclavie. Intrarea în sclavie la cerere! O cerere înaintată autorității, presupus ocrotitoare, presupus atotștiutoare și înzestrată de către petentii înșiși cu forță executivă, o cerere care se face cu reticență sau cu entuziasm și speranță întru izbăvire față de un presupus alt rău, chiar de către oamenii liberi, cei care în mod normal ar trebui să deteste sclavia.

Atunci când populații întregi își cer, din proprie inițiativă, intrarea în starea de sclav, eliberarea lor, din proprie inițiativă, nu mai poate intră în discuție. Acele popoare nu mai pot fi eliberate decât printr-o intervenție externă lor.

Divină sau nu..In acest context, deasupra oricăror realități obiective, deasupra bunului simt și a discernământului, deasupra oricărei tentații de a provoca vreo polemică, vreo dezbatere reconfortantă, vreun schimb de idei neconform și deci eretic, planează suveran obediența.

Obediența înfricoșată sau veselă sau oportunistă. Obediența amorsată de discursul oficial paternalist cu pretenții normativ-izbăvitoare își creează propria identitate, propria justificare, propriul templu. De la înălțimea zidurilor monumentului astfel edificat, mulțimi eterogene de indivizi emasculati se adăpostesc înfrigurat în căutarea unui liman asistentialist..

Parafrazându-l pe Piotr Wierzbicki, cohortele de susținători ai neomarxismului aplicat, grupați în acest templu, nu se mulțumesc cu un sprijin arid, rațional. Lor le sunt necesare dovezi de dragoste.

Au nevoie de o perpetuă revalidare a adevărului lor. Popoarele, maltratate psihic și fizic de noua ideologie marxist culturală, fluidă sexual, ecologistă cu orice preț, deconstructivistă identitar și, mai nou, băgate în lagăre de concentrare antipandemica, la domiciliu, au obligația să iubească fierbinte (1) , la îndemnul vibrant și agresiv al cohortelor care apară templul. Și, ele, popoarele, trebuie să își reafirme iubirea față de distopie în mod constant.

Altfel, sunt excomunicate de Centrala ideologică a Noii Stângi și rușinate public prin alăturarea lor în narațiunea oficială mincinoasă, cu tiranii la modă precum cea rusă și cea chineză. O nemernicie, de fapt, care justifică doar nevoia de adulatie a templului, căci templul însuși întreține relații politico-economice de o cordialitate scabroasă exact cu aceste tiranii..Astfel, se află în plin proces de creație, nu doar un nou tip de narațiune publică, ci un nou tip de națiune.

O națiune dezgolită de etos și identificată drept „națiune europeană”. O creație de laborator, frankensteiniană, dezinhibată în implementarea ei socio-politică grație complicității unor largi segmente de populație cu cohortele de zeloți susținători ai abuzurilor elitelor europene.

De la națiunea comunistă – marele construct ideologic genocidar al secolului XX, am ajuns la națiunea neomarxistă-corectă politic – marele construct ideologic demolator identitar al secolului XXI.

Două constructe smintite, artificiale, falimentare, inumane, ticăloase, cu aceleași rădăcini marxiste.

Sursa: Daniel Uncu.(1) – Piotr Wierzbicki, „Structura minciunii”, pg. 160, Editura Nemira, 1996, Bucuresti.

28/04/2021 Posted by | POLITICA | , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: