CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 24 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 24 aprilie în istoria noastră

1434: Prima atestare documentară a dregătoriei de spătar la Curtea Moldovei –  un înalt demnitar, care purta, la festivități, sabia și buzduganul domnului.

  1514: Gheorghe Doja, un mic nobil secui, este numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rakos, în apropierea Budei.

Gheorghe Doja (n. cca. 1470, la Dalnic, Scaunul Chizd, Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna, din România – d. 20 iulie 1514, Timișoara).

Papa Leon al X-lea chemase la o cruciadă antiotomană, iar in anul 1513,   proclamarea cruciadei a dus la recrutarea țăranilor maghiari, slovaci, sârbi, croați, români și secui ca soldați. Prin participarea la cruciadă, țăranii sperau sa-și îmbunătățească greaua situație economică, în ipoteza unei campanii reușite în fața turcilor.

Gheorghe Doja fusese însărcinat cu organizarea unui corp de oaste secui, care să participe la cruciadă. El se remarcase anterior ca bun ofițer în războaiele antiotomane.

In scurt timp, armata  care s-a strans  pentru cruciadă s-a transformat  într-o oaste de răsculați pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei, sub conducerea lui Gheorghe Doja.

 Armatele rasculate, formate din iobagi romani si unguri, au infrant mai intai nobilimea condusa de comitele Stefan Bathory si episcopul Nicolaie Csaki, dar au fost infrante langa Timisoara de comitele Ioan Zapolya. Gheorghe Doja a incercat sa schimbe albia Begai pentru a se putea apropia mai usor de cetate, dar nu a reusit si a fost infrant.

Se spune ca locul unde Doja a suferit o cumplita moarte, fiind pus pe un scaun din fier inrosit si ars de viu, este marcat de statuia Sfintei Marii din Piata cu acelasi nume a cartierului Iosefin din Timisoara.

Totusi, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja ar fi avut loc chiar langa castel, de unde nobilii au putut urmari macabrul spectacol.

1574 : A avut loc Bătălia de la Jiliștea, o confruntare pentru tronul Moldovei, între oastea domnitorului Moldovei, Ioan vodă cel Viteaz (cel Cumplit), mazilit de turci și armata pretendentului la tron, Petru Șchiopul, susținut de fratele său, domnul muntean, Alexandru II Mircea (1568–1577), precum și de trupele otomane.

www.amvvd.ro/wp-content/uploads/2018/04/bbbb.png

Intrigile domnului Munteniei Alexandru al II-lea la Poartă, care urmărea înscăunarea pe tronul Moldovei a fratelui său, Petru Șchiopul, susținute cu daruri bogate (100.000 galbeni) marelui vizir Mehmed Sokollu au înrăutățit relațiile sultanului Selim al II-lea cu Ioan-Vodă al Moldovei. Sultanul a cerut principelui Transilvaniei și pașei de Buda să împiedice refugierea domnului Moldovei pe teritoriul lor și a pregătit schimbarea chiar și forțată a domniei în Moldova. Ioan vodă a reușit să strângă o „armată mare de băștinași și locuitori ai granițelor care vin din toate părțile” (raportul trimisului austriac la Poartă): 20.000 de pedestrași (răzeși, stăpâni de ocini), 10.000 de călăreți (steagurile de curteni și boierești), la care se adaugă cei 1.200 de cazaci, conduși de hatmanul Sverceavski. Ioan Vodă a înaintat pe direcția Iași–Vaslui–Bârlad–Tecuci–Focșani. Avangarda oștii sale în frunte cu vornicul Țării de Jos, Dumbravă și a lui Svîrhovskîi, cam 5–6.000 călăreți, a învins în seara zilei de 23 aprilie straja munteană, lângă tabăra otomană. A doua zi, în dimineața zilei de 24 aprilie, Ioan vodă și-a împărțit oastea „în trei polcuri”, a năvălit asupra dușmanilor pe care „i-au lovit cându ei dormiia fără grijă […] și multă moarte făcând într-înșii” (Grigore Ureche). Domnul Munteniei Alexandru II-lea era să-și piardă capul, iar fratele său Petru Șchiopul a fugit în timpul luptei.

1595: Principele transilvănean  Sigismund Bathory, îl  înlătură de pe tronul Moldovei pe Aron Tiranul şi îl inscăuneaza  pe Ştefan Răzvan.

Sigismund Bathory, Fürst von Siebenbürgen (1572-1613)

Sigismund Bathory ( n. 1572 sau 1573 –  d. 27 martie 1613).

Ştefan Răzvan (1595)

Ștefan Răzvan (? – decembrie 1595) a fost Domnul Moldovei în perioada 24 aprilie 1595 – 13 decembrie 1595. În data de 24 aprilie 1595, Sigismund Báthory, principe al Transilvaniei și văr cu Andrei Báthory, l-a înlăturat pe Aron Tiranul de la tronul Moldovei și l-a impus pe Ștefan Răzvan.

Acest Răzvan era născut în Moldova, dintr-un tată țigan și o muma moldovancă. El intrase de tânăr în armia polonă și, deosibindu-se printr-o vitejie neobicinuită în războiu polonilor cu muscalii, fu din simplu soldat ridicat la cele mai înalte trepte ostășești de craiul Poloniei, Stefan Bathory. În urmă întorcându-se în Moldova, intră în slujba lui Aron Voda, care îi dete rangul de agă și îl trimise la mai 1593, sol la Sigismund Bathory. Apoi, Răzvan primi de la Aron comanda gvardiei sale de unguri. El trase la sine dragostea acestor ostași și izbuti, după cum văzurăm, cu agiutorul lui Bathory, a răsturna pe domnul său și se urcă astfel în locu-i, pe un tron de care se făcuse vrednic prin vitejia lui“ (Nicolae Bălcescu – Românii supt Mihai Voievod Viteazul).

În semn de mulțumire, Ștefan Răzvan a recunoscut suzeranitatea lui Sigismund (pro-habsburgic). A luptat alături de Mihai Viteazul și Sigismund Báthory împotriva turcilor otomani. Detronat ca urmare a invaziei poloneze în Moldova, a fost înlocuit cu Ieremia Movilă. Bătălia decisivă a fost dată la Areni, lângă Suceava. Pierzând bătălia, Ștefan a fost capturat în încercarea sa de a fugi spre Transilvania și a fost executat prin tragere în țeapă.

1794: S-a născut la Iași, prințul Mihail Sturza, Domnitor al Moldovei (aprilie 1834–iunie 1849); d. 8 mai 1884, Paris.

Mihail Sturza. Portret de Constantin Lecca (1794-1884)

De educația sa s-a ocupat abatele francez Lhommé într-un spirit conservator, cu influențe ale Luminilor franceze. În 1821, Mihail s-a înscris în partidul rusofil care dorea ieșirea Moldovei de sub dominația turcească. Era un aprig contestatar al administrației din Moldova.

Deși a fost ales sub protecția turcilor, a intrat cu totul în sfera de influență a politicii rusești. Era un om instruit, susținându-l pe Asachi la crearea Academiei Mihăilene din Iași, cu rang universitar (prima universitate din Principate), s-a dovedit un administrator abil, deși a căutat să-și sporească substanțial averea, a făcut sau și-a dat concursul la realizarea multor lucruri bune și pentru țară.

Între anii 1834–1849 au fost construite aproximativ 250 km de drumuri și 400 de poduri mici de piatră, au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei cum ar fi: Galați–Tecuci–Mărășești–Bacău–Roman–Cornul Luncii și Iași–Tecuci–Galați. A redus abuzurile administrației și proprietarilor asupra țăranilor, a eliberat țiganii domniei și cei mănăstirești fiind primul gest de dezrobire din ambele principate urmat ulterior de Gheorghe Bibescu în Muntenia.

A promovat învățământul din Moldova înființând printre altele Institutul de Arte și Meșteșuguri (pentru a da tineretului o educație „industrioasă”). Activitatea modernizatoare desfășurată de domnul moldovean și-a găsit o amplă reflectare în reforma sistemului judiciar. Separarea puterii judiciare de cea administrativă și legislativă a fost însoțită de înlăturarea ingerințelor administrației în procesele judiciare. Au fost instituite judecătorii județene, rurale, tribunale de apel, de comerț la Galați și corecțional la Iași.

1837: Apare la Bucureşti in  Valahia, ziarul Cantor de avis şi comers, prima publicaţie românească specializată, destinată în exclusivitate afacerilor, sub conducerea lui Zaharia Carcalechi.

Ziarul a apărut pană la 30 ianuarie 1857, iar din 13 februarie 1843 a purtat numele de Vestitorul românesc.

1854: S-a înființat la Timișoara primul oficiu telegrafic din spațiul românesc.

Deservind primele linii de telegraf electric din spațiul românesc, (Viena)–Timișoara–Sibiu și (Viena)–Timișoara–Lugoj–Orșova, era situat la Gara Mare. A fost instalat de către companii austriece care au asigurat atât aparatura, cât și specialiștii.

 1868: S-a născut la Adjud, inginerul și istoricul de artă român Gheorghe Balș; (d. 22 septembrie 1934, Bucuresti).

Si-a făcut studiile superioare în Elveția, luându-și bacalaureatul la Lausanne și obținând diploma de inginer la Politehnica din Zürich. A intreprins călătorii de studii în Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia și Rusia pentru cercetarea influențelor străine în arhitecutra veche românească.

Gheorghe Bals

  La 4 iunie 1923 a fost ales membru titular al Academiei Române, între mai 1928 și mai 1931 fiind vicepreședinte al înaltului for. La 9 iunie 1925 a ținut discursul de recepție, vorbind despre începuturile arhitecturii românești din Moldova

S-a afirmat în calitate de constructor, colaborând cu Anghel Saligny la realizarea podului de la Cernavodă și la modernizarea si extinderea portului Constanța.

 Este autorul multor construcții spitalicești, iar în colaborare cu arhitectul Nicolae Ghica-Budești, a avut un rol important in  construirea Institutului de seruri și vaccinuri „L. Pasteur” din București.

 A publicat studii valoroase de sinteză asupra arhitecturii bizantine, precum și asupra bisericilor și mănăstirilor moldovenești.

1870: S-a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta din București, ale cărei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tătărescu.  Capela  a fost ctitorita de regina Elisabeta, sotia regelui Carol I, in anul 1870. Slujba punerii pietrei de temelie s-a savarsit in ziua de 24 aprilie 1870, in prezenta regelui Carol I si a reginei Elisabeta, de catre mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei.

Lacasul de cult a fost ridicat in incinta Azilului Elena Cuza Doamna si se afla astazi in incinta Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, in apropierea Palatului Cotroceni, in Bucuresti,

Proiectul capelei a fost intocmit de catre arhitectii Carol Benisch si Hoffman, care au intocmit si planurile azilului. Catapeteasma originala si stranile au fost sculptate de maestrul Karl Storck. Dupa ce a fost pictata de catre pictorul Gheorghe Tattarascu, a fost sfintita in anul 1875.

Pe frontonul cladirii statea scris, cu litere de aur, urmatorul nume: „Asilul Elena Doamna” si, putin mai jos, „Ateneul Elisabeta”.

Este o capodopera a arhitecturii secolului al XIX-lea, fiind singura biserica ortodoxa din Romania construita in stil italian, avand elemente ce o aseamana cu celebra Bazilica inchinata Sfantului Apostol Petru, aflata in Vatican.

In anul 1944, dupa ce nemtii, in incercarea lor de a bombarda Palatul Cotroceni, au aruncat in aer turla capelei, in anii urmatori  locasul de cult a cazut prada uitarii si ruinei. Comunistii nu au aratat nici un interes fata de acest monument de arhitectura si cultura nationala, drept pentru care, din anul 1948, ușile acesteia au fost incuiate pentru mai multe decenii.

Capela Sfanta Elisabeta - Cotroceni

In iarna anului 1999, Capela Sfanta Elisabeta e trecuta in grija Bisericii Sfantul Vasile cel Mare – Razoare, prin inalta dipozitia a Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist. Dupa anul 1989, insa, intre zidurile ei s-au adunat, in repetate randuri, niste satanisti. Se crede ca tot acestia, in noaptea zilei de 8-9 decembrie 2003, au reusit sa o incendieze.

In anul 2004, Petre Badea, presedintele firmei Aedificia Carpati, al carui sediu se afla langa celebra capela, si-a luat angajamentul de a restaura Capela Sfanta Elisabeta.

Dupa ce s-au investite in jur de opt miliarde, proiectul a fost preluat de Oficiul National al Monumentelor Istorice. In ziua de 7 aprilie 2004 a avut loc sfintirea noii turle a capelei.

Statuia din fata capelei este realizata de Karl Storck si o reprezinta pe Ana Davila, imbracata in costum popular, avand alaturi o fetita orfana si desculta, reprezentand toate generatiile de fete orfane pe care aceasta le-a crescut cu dragoste si devotament. Se crede ca acesta este primul monument inchinat unei femei din istoria Bucurestiului

1877: Începe războiul ruso–turc, la care ia parte și România, pentru a-si cuceri  independența de stat deplină fata de Turcia.

Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 și-a avut originea într-o răspândire a naționalismului în Peninsula Balcanică și în dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei, recăpătând supremația în Marea Neagră și încurajând mișcările politice de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominația otomană.

Imagini pentru Atacul de la Smardan photos

Pictura de N.Grigorescu – Atacul de la Smârdan

Ca rezultat al războiului, România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman.

După aproape cinci secole de dominație otomană (1396–1878), statul bulgar a fost reînființat cu numele de Principatul Bulgariei, între Dunăre și Munții Balcani (cu excepția Dobrogei de Nord dată României) și cu regiunea Sofiei, care a devenit noua capitală.

Congresul de la Berlin, din 1878, a permis, de asemnea, Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina și Regatului Unit să primească Cipru, în timp ce Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei și regiunea orașului Kars.

1886: S-a născut la Ploiesti, filologul şi traducătorul de origine aromâna Ştefan Bezdechi.

Stefan BEZDECHI - poza (imagine) portret

A avut o  bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951) si a fost membru corespondent al Academiei Române; 

  Clasicist de marcă, fin traducător din maii poeți epici și lirici ai clasicismului antic, din filosofii greci și latini, precum și din umaniști reprezentativi, el a contribuit masiv la cunoașterea literaturilor eline, latine și bizantine în România.

A decedat la 25 martie 1958 la Cluj.

1888: S-a născut in orasul Brăila, Gheorghe K. Constantinescu, medic veterinar şi zootehnician, creatorul şcolii româneşti de zootehnie si fondatorul Institutului Naţional Zootehnic.

 În 1907, a absolvit Liceul „N. Bălcescu” din Brăila.

În toamna aceluiaşi an, a intrat ca bursier la Şcoala Superioară de Medicină Veterinară din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1913, după susţinerea lucrării de diplomă cu subiectul „Cercetări asupra frecvenţei bacilului tuberculozei în laptele comercial din Bucureşti”, lucrare premiată de Consiliul profesoral.

După susţinerea tezei, a fost numit Şef de lucrări la catedra de Anatomie, unde a funcţionat până în noiembrie 1914, când a plecat pentru un stagiu de practică la Bazargic.

Aici l-a găsit războiul din 1916-1918, în timpul căruia a fost mobilizat ca şef al serviciului veterinar la Divizia 14.

În februarie 1920, a fost trimis în Germania, cu bursă, pentru specializare în zootehnie.

A obţinut titlul de Doctor în Medicina Veterinară cu distincţie, al Universităţii din Berlin.

În acelaşi timp, a urmat cursurile teoretice şi practice ale Prof. Erwin Baur (Berlin) şi tot în această perioadă şi-a tipărit lucrarea „Ereditatea experimentală”- un studiu biologic de genetică aplicată la plante şi animale.

După ce a studiat şi interpretat legile eredităţii ale lui Mendel, a ajuns la concluzia că fără cunoaşterea principiilor geneticii, nu se poate concepe o ştiinţă zootehnică avansată.

Revenit în ţară, a fost numit profesor la catedra de Zootehnie a Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, în urma concursului susţinut în anul 1923.

A editat cursuri de zootehnie generală şi specială şi în final a scos un monumental tratat de zootehnie generală, tipărit în două volume, în 1931 şi 1938.

  L-au atras  cu deosebire problemele de genetică, ştiinţă care era de dată recentă la vremea lui, dar care avea să devină cu timpul capitolul de preocupare centrală a ştiinţei zootehnice.

Activitatea lui în cercetare se oglindeşte în numeroasele-i lucrări  apărute în publicaţii ştiinţifice din ţară şi străinătate.

Ideea care l-a călăuzit de-a lungul întregii sale activităţi a fost „zootehnicizarea agriculturii”, dezvoltarea cu precădere a creşterii animalelor şi transformarea acestei preocupări în ramura de bază a sectorului agricol.

Institutul Naţional Zootehnic (INZ), ctitoria sa principală, a fost construit în perioada 1926-1930 şi a funcţionat ulterior după planurile elaborate de Gh.K. Constantinescu.

Pe lângă INZ, de numele său se leagă înfiinţarea diferitelor instituţii şi secţii zootehnice din ţară, prin care ştiinţa şi metodele zootehnice au pătruns treptat în lumea satelor.

A organizat, pentru prima dată în România, reţeaua de centre pentru colectarea, transportul şi distribuirea laptelui şi derivatelor lactate în condiţii igienice, în jurul oraşelor şi în zonele industriale.

A iniţiat demonstraţii practice pentru prepararea şi folosirea nutreţului murat în alimentaţia animalelor, apoi metoda însămânţărilor artificiale la animale si a  înfiinţat staţiuni pentru prepararea şi fermentarea diferitelor brânzeturi în vederea exportului, crescătorii speciale pentru înmulţirea păstrăvului în apele de munte şi a organizat asociaţii cinegetice pentru ocrotirea vânatului şi valorificarea acestuia în condiţii rentabile ş.a. 

Activitatea şi înfăptuirile  Prof. Gh.K. Constantinescu în prea scurta sa viaţă (a decedat la 18 iulie 1950),  îl aşează printre figurile de mare prestigiu ale acestui popor.

1911: S-a născut la Câmpina, Eugen Jebeleanu, poet, traducător, publicist, membru titular al Academiei Române  din 1974 (“Surâsul Hiroşimei”, “Hanibal”); (m.21 august 1991, București).

A debutat în 1927 cu poezii la revista Viața literară, în anii ’30, a lucrat ca jurnalist în presa bucureșteană de stânga. 

Eugen Jebeleanu (1911-1991)

Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă, voce profund originală în literatura română, a deveni cunoscut pe plan internațional odată cu apariția volumului Surâsul Hiroshimei, poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat și acum în amfiteatrele din America Latină și Europa.

A fost laureat al premiului de poezie Etna Taormina din Italia (1971) și al premiului „Herder” din Austria (1973).

Volume de poezii: Schituri cu soarePoeme de pace și de luptăCântece împotriva morțiiHarfa și Minotaurul.

1917: A fost publicată Declarația-Manifest de la Darnița a foștilor prizonieri români din Armata Austro-Ungară aflați în Rusia;(11/24 aprilie 1917).

Soldați români în tabăra de la Darnița (1917)

Declarația de la Darnița (sau Memoriul-Manifest de la Darnița) reprezintă un document memorabil al foștilor prizonieri de război din Armata Austro-Ungară aflați în Rusia, constituiți în primul Corp al Voluntarilor Români din Rusia.

Acest memoriu a readus în fața Marilor Puteri dorința poporului român de a trăi unit într-un singur stat, independent și suveran și reprezintă prima declarație de acest tip, ca preambul al Marii Uniri de la Alba Iulia și a precedat cu peste un an Declarația de autodeterminare de la Oradea din 29 septembrie/12 octombrie 1918.

 

1918: Este semnat Tratatul de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte.

Harta cedărilor teritoriale ale României conform Păcii de la Paris (24 aprilie 1918 / 7 mai 1918), roşu către Austro-Ungaria, verde către Bulgaria, sursă: ro.wikipedia.org

Harta cedărilor teritoriale ale României conform Păcii de la Buftea-București (24 aprilie 1918 / 7 mai 1918), roşu către Austro-Ungaria, verde către Bulgaria, sursă: ro.wikipedia.org

La 24 aprilie 1918, stil vechi (7 mai 1918, stil nou) se semneaza  Tratatul de pace de la Bucureşti care a  consemnat încheierea  participarii  României la Primul  Război Mondial şi a venit  ca un acord final al Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) şi  al păcii preliminare de la Buftea (20 februarie / 5 martie 1918).

Tratatul de pace de la București (1918)

Confrom Tratatului de Pace de la Bucureşti, România a fost  nevoită să cedeze Dobrogea către Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi (cedînd teritorii 5 600 km2 către Austro-Ungaria), să accepte instituirea un monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române, etc., către Germania.

Din partea română tratatul a fost semnat de prim-ministrul Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acrord de pace cu germanii, acesta fiind un germanofil.

Totuşi, Tratatul de Pace de la Bucureşti nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României si nu a fost  promulgat de Regele României Ferdinand I, iar dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decat timp de şase luni, pana in momentul in care  Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare  în octombrie 1918.

Inţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluand ostilităţile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze conduse de generalul Berthelot.

In scurt timp, a fost realizata Marea Unire de la 1 decembrie 1918 si a început Războiul româno-ungar de la 1919, care s-a soldat cu înfrîngerea  Ungariei comuniste conduse de Kun Bela.

1919: S-a născut la Brăila, poetul Mihu Dragomir (Mihail G. Dragomirescu); (m.9 aprilie 1964).

 Trăsătura dominantă a poeziilor sale este viziunea optimistă și patriotismul. Lirica sa, de esență romantic-revoluționară, îmbina atitudinea  militantă cu meditația filozofică.  S-a afirmat și ca autor de literatură științifică-fantastică și ca traducător.

În 1952 ii este publicat volumul „Stelele păcii”, pentru care va primi Premiul de Stat clasa a III-a iar în 1955 la editura E.S.P.L.A vede lumina tiparului „Pe struna fulgerelor”, care conține poemul „Războiul” premiat cu Premiul de Stat clasa a II-a.

Mihu Dragomir, șeful Secției de Poezie al revistei Viața Românească a fost exclus din Partidul Comunist Român pentru „activitate fascistă și antisovietică, fost informator de siguranță”

1922: S-a născut la Ploiești, actorul român de teatru și film, Aristide Teică ( d. 7 august 1993, Ploiești).

Aristide Teică (1922-1993)

A jucat la Teatrul de Stat din Ploiești, alături de Lupu Buznea, Dumitru Palade, Moț Negoescu – care făceau parte dintr-o faimoasă boemă a urbei, avându-l în centru pe Toma Caragiu sau, adeseori, pe Nichita Stănescu. 

A avut roluri secundare sau episodice în peste 100 de filme și mai mult de 130 de piese de teatru, pe diferite scene: Craiova, Constanța și, din 1957, Ploiești, unde director era colegul său din studenție, Toma Caragiu. 

Specializat în sketchuri sau expresii concentrate, memorabile pentru publicul vremii, a realizat de asemenea personaje precum Agamemnon Dandanache, Conul Leonida, Nae Ipingescu sau Petru din De Pretore Vicenzo de Eduardo de Filippo (marele succes ploieștean al lui Toma Caragiu), părintele Lorenzo din Romeo și Julieta.

1925: S-a născut la București, istoricul de origine română Eugen Weber, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă; (m. 17 mai 2007, la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954).

Eugen Weber (1925-2007)

A absolvit studiile superioare de istorie la University of Cambridge (1954). S-a mutat definitiv în America de Nord în 1954. A devenit celebru cu lucrările sale asupra Franței secolelor al XIX-lea și al XX-lea, Peasants Into Frenchmen: The Modernization of Rural France, 1880–1914 (1976), Action Française: Royalism and Reaction in Twentieth-Century France (1962).

A publicat o serie de lucrări în Statele Unite și în Franța, unde cărțile sale despre istoria modernă a Franței sunt considerate clasice. Alte opere: A Modern History of EuropeEurope Since 1715: A Modern HistoryPaths to the Present: Aspects of European Thought From Romanticism to ExistentialismVarieties of Fascism: Doctrines of Revolution in the Twentieth CenturyApocalypses: Prophecies, Cults and Millennial Beliefs Through the Ages. În ultimii ani a fost profesor emerit de istorie europeană la Universitatea California din Los Angeles.

1926: A decedat la Cernăuți, arhiepiscopul Cernăuților și mitropolit al Bucovinei, Vladimir, Cavaler de Repta ( n.25 decembrie 1841/6 ianuarie 1842, Banila de Ceremuș, Bucovina).

De Ziua Unirii Bucovinei cu România – omagierea lui Vladimir de Repta –  „Mitropolitul Unirii”, care, alături de Iancu Flondor, Sextil Pușcariu,  Dionisie Bejan, Ion Nistor, Vasile Bodnărescu și ceilalți patrioți  bucovineni

A fost decan al Facultății de Teologie,rector al Universității din Cernăuți și membru de onoare al Academiei Române.

1932: S-a născut la Bucuresti, graficianul Florin Pucă; (m. 23 februarie 1990).

A fost un artist plastic, poet și actor român care a colaborat cu  mai multor scriitori, ale căror cărți le-a ilustrat, printre care pot fi numiți Gheorghe Pituț, Mircea Micu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Băieșu, Modest Morariu, Leonid Dimov, Constantin Marafet, Mircea Ivănescu.

A colaborat la realizarea unor filme de desene animate: Cale lungă (1976) (împreună cu regizorul Adrian Petringenaru). Film distins cu „Premiul ACIN” pentru grafică și cu „Diploma de Onoare” a Festivalului de la Salonic.  

De asemenea a jucat in filmele „Mere roșii”(1976), „Toate pînzele sus” (serial TV, 1977) – ep. 1, 4- 5, „Iancu Jianu, haiducul” (1981).

1935: S-a născut la București, șahista campioană internațională Elisabeta Polihroniade(Elisabeta Ionescu); d.23 ianuarie 2016, București.

Elisabeta Polihroniade (1935-2016)

A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București (1960). A fost realizatoare de emisiuni șahiste radio-tv și director al editurii Epoli.

A devenit maestru internațional în 1960, iar din 1982, mare maestru internațional și campioană națională în 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 și 1977.

A reprezentat a România la multe olimpiade de șah.

A deținut funcțiile de director al revistei române de șah Gambit și de vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Șahului Școlar.

 1938: S-a născut la Adunații-Copăceni, județul Giurgiu, medicul Constantin Popa, fondator al primului Laborator de hemodinamică şi metabolism cerebral din România (1974), şi al primului Institut de boli cerebrovasculare (1995), membru titular al Academiei Române din 2003.

Constantin Popa

Academicianul Constantin Popa este șeful Clinicii de Neurologie din cadrul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare. Este și Președintele Asociației Naționale Române de Stroke (AVC).

 1943: S-a născut Florin Medeleţ, istoric, arheolog şi muzeograf; (m. 8 iunie 2005).

Imagine similară

A făcut studiile universitare la Cluj si după ce a absolvit facultatea, din 1965 și până în 1991 a lucrat la Muzeul Banatului din Timișoara.

Aici a fost muzeograf, muzeograf principal, șef de secție, director adjunct științific, și mai apoi director.

Din 1991 a lucrat la Institutul român de tracologie. A scris peste 150 de articole și studii în arheologie în care a prezentat cercetările sale despre cetăți, necropole, așezări dacice dispuse în Banat și Transilvania.

1945: S-a născut Gheorghe Turcu, sculptor român, stabilit la Melbourne, în Australia, din anul 1982.

Gheorghe Turcu

1953:  A decedat în închisoarea comunista de la Sighetul Marmaţiei, Gheorghe I.Brătianu, istoric, om politic liberal , membru titular al Academiei Române din 1942.

Gheorghe (George) I. Brătianu s-a născut la 21 ianuarie 1898 la Ruginoasa, jud. Iasi. Era fiul lui Ion (Ionel) I.C.Bratianu.

În 1924 a devenit profesor universitar la catedra de istorie universală a Universitatii din Iasi  , iar din 1940 a Universitatii din Bucuresti .

În 1942  este ales membru titular al Academiei Romane, iar intre 1935-1947 îndeplinește funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iași   și apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucuresti.

  În anii ’30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului National Liberal  , pe care o înființase.

În  1947 a fost înlăturat de la catedra universitară și de la conducerea institutului de istorie, iar în septembrie i se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe.

La 9 iunie 1948  – odată cu reorganizarea Academiei Romane – care a luat  numele de Academia R.P.R. – i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalități științifice și culturale românești.

În noaptea de 7/8 mai 1950  este arestat de Securitatea comunista și întemnițat la inchisoarea Sighet, fără să fi fost judecat și condamnat.

 A  murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii.

După alte surse, ar fi  fost bătut de un gardian până când  a murit.

NOTĂ: http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunis /studii_articole/personalitati_in_vizor/Gh%20Bratianu.pdfmenţionează ca dată a morţii 27 aprilie 1953

1960: S-a născut scriitorul român de science fiction şi fantasy, Marian Truţă.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 43-biografii-la-raspantie-1-jpg.jpg

1976: A decedat Aurel Decei, istoric şi orientalist; specialist în istoria Evului Mediu românesc (n. 15 aprilie 1905, Gura Râului, Sibiu ).

  Licentiat in Istorie si Limba romana la Cluj, doctor in istorie la Berlin. cu studii la Roma, Istanbul si Paris. A fost profesor la Academia Comerciala Cluj, apoi secretar de presa si consilier cultural al Legatiei romane in Turcia. A fost cercetator la Institutul de Turcologie din Istanbul, membru fondator si vicepresedinte al Societatii Internationale a Orientalistilor.

A  militat împotriva abolirii monarhiei și contra instaurării regimului comunist.

Eminent istoric specializat în istoria Orientului Apropiat, cu precădere în istoria civilizației otomane, Aurel Decei fusese numit în anul 1944 atașat de presă în cadrul Ambasadei României la Ankara.

Rechemat în țară, după ce comunista Ana Pauker a devenit ministru de externe, în noiembrie 1947, el a ales să rămână în Turcia, unde datorită pregătirii sale excepționale (între altele cunoștea limbile arabă, persană și turcă), a fost angajat într-un post superior la Arhivele Naționale ale statului turc.

Aurel Decei s-a implicat foarte serios și în activitățile politice și culturale ale exilului românesc, făcând parte dintre membrii de frunte ai Comitetului Național Român în Exil.

Activitatea sa politică anticomunista a  atras atenția serviciilor secrete ale regimului comunist din România astfel incat numele lui Aurel Decei a fost trecut într-o circulară emisă în martie 1954 sub semnătura lui Alexandru Drăghici, adresată tuturor direcțiilor regionale ale Ministerului Afacerilor Interne, care includea un catalog al celor socotiți drept cei mai periculoși dintre romanii stabiliți în străinătate. Alături de alți români exilați, în dreptul numelui lui Aurel Decei era menționat, „în caz de identificare să fie reținut”.

În „Cartea Neagră a Securității” (publicată în 1997), se arată că profesorul Aurel Decei a fost una dintre victimele securității și ale DIE.

El a fost ademenit în Berlinul de Vest cu ajutorul lui George Kenayoglu, „om de afaceri” grec care lucra pentru DIE. Profesorul Decei a fost răpit de colonelul DIE Vasile Turcu, care poza ca șofer al lui Kenayoglu, și a fost arestat de colonelul Vasile Moiș, adjunct al DIE pentru emigrație, care a pozat ca ofițer STASI.

In Berlinul de Est, Decei a fost preluat de securisti si adus in Romania pe 22 decembrie 1957, fiind detinut un timp in casele conspirative al Securitatii.

Sustragerea arhivei Intr-un raport al Directiei I a DSS este descrisa operatiunea sustragerii unei parti a arhivei istoricului aflata in casa lui din Istanbul. Agentul de securitate „George” a mers la Istanbul, a patruns in casa istoricului si a furat o valiza cu manuscrise, rapoarte si alte documente.

Pe baza unora dintre actele gasite la domiciliul lui Decei, acesta a fost acuzat de tradare de tara si condamnat la moarte.

Ulterior, pedeapsa i-a fost comutata in munca silnica pe viata si apoi in 25 de ani de inchisoare. In 1964 a fost gratiat, odata cu toti detinutii politici.

Dupa eliberare, a lucrat la Arhivele Statului si Institutul „Nicolae Iorga”.

1977: A murit la Cluj,scriitor maghiar din România, membru titular al Academiei Române din 1974; (n. 22 februarie 1904, Cluj.

scriitorul-maghiar-nagy-istvan-si-universul-copilariei

Ca studii avea numai patru clase elementare și o școală de ucenici tâmplari. În anii 1920 a lucrat la București și pe șantierele navale din Galați și Brăila.

Încă din anul 1919 este implicat în mișcarea muncitorească, devenind membru al Partidului Comunist din România în anul 1931. A desfășurat o intensă activitate politică ilegală, fiind arestat și condamnat în mai multe rânduri. A fost deținut în închisorile de la Jilava, Doftana și Caracal.

În această epocă și-a început și activitatea literară ca prozator și dramaturg. A debutat în anul 1930, fiind unul dintre colaboratorii permanenți ai revistei Korunk, condusă de către esteticianul și criticul literar Gaál Gábor.

A scris romanul „Nepoții oltenilor” (1941), culegerea de schițe și povestiri „Dincolo de strada fericirii” și nuvela „Toate drepturile rezervate”.

După preluarea puterii de către Partidul Comunist, István Nagy s-a situat în fruntea scriitorilor maghiari din România care au militat pentru crearea unui front unit al scriitorilor în jurul partidului, pentru o literatură socialistă. El a militat în scrierile sale pentru înfrățirea naționalității maghiare cu poporul român, pentru demascarea diversiunilor naționaliste și rasiste. După al doilea război mondial a fost redactor responsabil la revistele de limbă maghiară „Világosság” (1945) și„Igazság” (1946).

Între anii 1950-1952 a fost rectorul Universității Bolyai din Cluj (cu limba de predare maghiară). În anul 1952 a fost suspendat ca membru de partid pe motivul că ar fi colaborat cu scriitorii populiști fasciști, dar după doi ani a fost reabilitat. În anul 1955 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, apoi în anul 1974 a devenit membru titular, discursul său de recepție având titlul: „Despre principalele momente ale carierei mele scriitoricești”. Pentru opera sa literară a fost distins cu Premiul de Stat.

Pe lângă activitatea literară a desfășurat și o intensă activitate politică. A fost ales ca deputat în Marea Adunare Națională.

1981: A încetat din viață la București, pilotul militar Vasile Niculescu; (n.21 noiembrie 1891, Fălticeni).

A luptat în aviația armatei române în perioada Primului Război Mondial și a intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe data de 23 noiembrie 1918, când a aterizat cu avionul său Farman 40 pe Câmpia Libertăţii din Blaj.

Vasile Niculescu, eroul anonim al Marii Uniri. Aviatorul care a zburat la  -40 de grade

Acest zbor a fost ordonat de Marele Cartier General Român și trebuia să transmită documente importante ale Consiliului Naţional Român în vederea Unirii Transilvaniei, care avea să fie decretată peste doar câteva zile, pe 1 Decembrie 1918.

Astfel, în dimineața zilei de 10/23 noiembrie 1918, locotenentul Vasile Niculescu, împreună cu căpitanul Victor Precup se îmbarcau pe aerodromul de la Bacău, cu destinația Blaj.

Carlinga avionului era deschisă, astfel încât cei doi membri ai echipajului erau foarte gros îmbrăcaţi, având inclusiv feţele acoperite pentru a face faţă gerului de – 40 grade de la altitudinea de 2.600 metri la care au survolat Carpaţii.

După două ore şi cincisprezece minute de zbor, avionul românesc ateriza la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, fiind întâmpinat cu mare entuziasm de românii care adunaseră acolo pentru a-i primi pe primii militari români care treceau în Ardeal după semnarea Păcii de la Bucureşti la începutul anului 1918.

Aviatorii au predat importantele documente destinate actului Unirii Transilvaniei cu România, apoi au început pregătirile de întoarcere la Bacău. Întoarcerea s-a făcut a doua zi, 24 noiembrie.

La plecare, pe lângă acte importante ce trebuiau să ajungă în Regat, au primit de la fraţii lor ardeleni, în mod simbolic, o bucată de piatră care se păstrase din monumentul ridicat în anul 1848 de către români pe Câmpia Libertăţii din Blaj şi care fusese distrus de inamic. Sute de oameni şi-au pus semnătura pe pânza avionului, fiind mesajul românilor din Ardeal către Guvernul de la Iaşi, anunţând Unirea care va avea loc peste doar câteva zile. Acest zbor istoric a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după Pacea de la Bucureşti impusă Regatului de către Puterile Centrale în primăvara anului 1918.

1995: A murit la București, actrița română Gilda Marinescu; (n. 13 februarie 1933, București).

 

2008: A încetat din viaţă Cezar Ivănescu, poet, dramaturg, traducător şi director de editură român; (n. 6 august 1941).

Cezar Ivanescu a facut greva foamei in anii ’60, ca student în Iași, al Facultății de Filologie în semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate și exclus din Cenaclul Facultății de Filologie, pentru că a citit câteva poeme cumplite, anticomuniste și antisistem.A mai făcut greva foamei în 1983 în redacția revistei Luceafărul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregătea pentru a fi topită cartea de poeme Doina.A făcut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, până când a fost spitalizat în stare critică la Spitalul de Urgență Floresca din București, în pragul morții, avînd o greutate de doar 45 kg, în semn de protest împotriva autorităților comuniste care i-au interzis „Cenaclul Numele Poetului”. La 14 iunie 1990 este victima mineriadei.  În urma agresiunilor extrem de dure, fizice și psihice suferite își revine greu după o lungă boală

A făcut greva foamei și în 5 ianuarie 1990 în semn de protest pentru faptul că Mircea Dinescu, președintele Uniunii Scriitorilor, i-a desfăcut contractul de muncă.O altă agresiune îndreptată împotriva poetului a avut loc pe 3 ianuarie 2006.

Cezar Ivănescu a fost atacat cu violență chiar în fața casei sale, în plină zi, de trei indivizi bine făcuți și umplut de sânge, tăindu-i-se o mică borsetă pe care o purta la piept. A scăpat cu viață fugind în bulevardul Dacia și luând un taxi.Ulterior a venit și un echipaj al Poliției care a constatat urmările agresiunii.

Cezar Ivănescu a depus apoi o reclamație la Poliție și și-a exprimat dorința ca acest caz să nu fie mediatizat, întrucât nu dorea ca imaginea sa – cu urmele fizice ale acestei grave agresiuni – să devină publică.

2008: A decedat la București, graficianul român Marcel Chirnoagă ; (n. 17 august,1930, la Bușteni, Prahova).

Expoziţie la Veneţia în memoria artistului Marcel Chirnoagă – Evenimentul  Zilei

Artistul a conceput, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări – gravuri, desene, picturi şi sculpturi. Este autorul fabulosului ciclu de gravuri ”Apocalipsa”.

A absolvit Facultatea de matematică şi fizică a Universităţii din Bucureşti (1952) şi a urmat studii libere de artă. În 1953, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Desenele lui, cele mai multe de factură fantastică, au ilustrat opere literare, cum sunt ”Infernul” lui Dante sau ”Don Quijote”, de Cervantes. S-a impus printr-o amplă expoziţie personală, vernisată în Sala Dalles, mult înainte de 1989, expoziţie în care ciclul ”Apocalipsa” dezvăluia, cu o forţă şi cu un curaj rar întâlnite, minciunile propagandei acelor vremuri.

„Era un grafician venit din matematică. Nu a avut o diplomă în arte plastice, nu a fost un profesionist în sensul academic al cuvântului. Dar a avut o energie lăuntrică extraordinară şi un imaginar extraordinar. El a adus în grafica românească un anumit tip de imaginar sălbatic, o feerie a grotescului, care este mai puţin accesibilă unui artist cu studii sistematice. A avut curajul să sfideze normele, mai mult sau mai puţin valide, ale graficii care merge mai mult pe limbaj decât pe naraţie retorică”, afirma criticul Pavel Şuşară, citat de agentiadecarte.ro.

2018: A încetat din viață la București, marele istoric român Dinu C. Giurescu; (n. 1927, București).

A murit academicianul Dinu C. Giurescu, vicepreședinte al Academiei Române

Era fiul lui Constantin C. Giurescu (n. 1901 – d. 1977) și nepotul lui Constantin Giurescu (n. 1875 – d. 1918) și licențiat al Facultății de Istorie, Universitatea din București, 1950. În anul 1968 a obținut titlul științific de doctor în istorie. Profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie [1968-1987).

A fost președinte al părții române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979-1985 și din 1991, în continuare). A fost profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București (1990-1997), membru titular al Academiei Române din 2001 (membru corespondent din 1990) până la moartea sa în 2018, membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române. Pe 24 aprilie 2014 a devenit vicepreședinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani

2019: A murit Marius Guran, inginer, specialist în calculatoare, unul din pionierii informaticii românești; (n. 1936).

2020: A decedat la București, reputatul regizor român de film Mircea Mureșan (Mircea-Nicolae-Ioan Mureșian) ; n.11.11. 1928, Sibiu.

True Romania: Palme d'Or / Mircea Mureşan

Debutul în film îl face după absolvirea în 1955 a IATC, cu un film avându-i în distribuție pe Dumitru Furdui si Vasilica Tastaman (Toamna se numără…, 1961). Dobândește consacrarea cu Răscoala (1965), film premiat la Festivalul de Film de la Cannes din 1966 pentru cel mai bun lungmetraj de debut.. A fost vicepreședinte al Asociației Cineaștilor (ACIN) între 1974-1989. Cariera sa cinematografică, debutată sub semnul ecranizărilor, se reorientează treptat spre comedie, cu rare excursii în domeniul documentarelor.

A regizat peste 20 de filme, între care „Baltagul”, „Toamna bobocilor” și „Ion: Blestemul pamîntului, blestemul iubirii” și serialul „Toate pânzele sus”.

În anul 2019, la gala Uniunii Artiștilor și Realizatorilor de Film (U.A.R.F.), a fost recompensat cu Diploma Centenar „100 de ani de la Marea Unire – 100 de ani de film de centenar”.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintii Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici si Iosif din Maramures

Imagini pentru Sfintii Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest Sava Brancovici si Iosif din Maramureș Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum Denie photos

Pe 21 octombrie 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe Sfintii Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest si Sava Brancovici, stabilind ziua de praznuire la 24 aprilie. Un alt român transilvanean pomenit în calendarul ortodox pe 24 aprilie este episcopul Iosif al Maramureșului, după cum ca hotarât Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe la 20 iunie 1992.

Sfintii Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici si Iosif sunt cinstiti atât pentru faptul ca au apărat invațătura ortodoxă în fața influentelor calvine, cât si pentru că au intărit unitatea românilor în jurul dreptei credințe.

Sfantul Ierarh Ilie Iorest a fost mitropolitul Ardealului intre anii 1640 si 1643. S-a nascut în jurul anului 1600, intr-un sat din Transilvania, din parinti drept-credinciosi. Din copilarie a intrat in obstea Manastirii Putna din Moldova unde a invatat caligrafia si tehnica pictarii icoanelor.

Atat pentru invatatura lui aleasa, cat si pentru viata lui imbunatatita, Dumnezeu a randuit sa fie ales in scaunul de mitropolit al Ardealului. Potrivit traditiei, a fost hirotonit intru arhiereu la Targoviste.

De aici s-a intors fiind inslatat in scaunul mitropolitan din Alba Iulia. Principele de atunci Gheorghe Rakoczi i-a impus indatorirea de a difuza un catehism calvin printre romani.

Pentru ca refuzat acest lucru, mitropolitul a fost trimis in inchisoare, unde a stat vreme de noua luni. Dupa eliberare a plecat la Manastirea Putna, unde a si trecut la Domnul.

Sfantul Ierarh Sava Brancovici s-a nascut in Transilvania dintr-o familie de sarbi stabilita in partile Aradului, insa o buna perioada a vietii sale a locuit in Tara Romaneasca. La Targoviste a fost calugarit sub numele de Sava.

A fost ales mitropolit al Transilvaniei in anul 1656, pastorind vreme de douzecisipatru de ani insa, tot intr-o perioada in care la conducere se aflau principii calvini. In 1680, mitropolitul Sava Brancovici a fost arestat si trimis in temnita. Nu se stie data exacta cand a trecut la cele vesnice.

Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures a fost hirotonit de către mitropolitul Dosoftei al Moldovei pe când acesta era exilat la Jolkiev, in Polonia. Sfantul Iosif Marturisitorul s-a impotrivit incercarilor de atragere a romanilor la Biserica Romano-Catolica, fapt pentru care a fost aruncat in inchisoare.

Nu se stie cu exactitate perioada cat a stat in inchisoare. Fiind eliberat a incercat sa-si reocupe scaunul episcopal, dar fără să reușească. Sfântul Ierarh Iosif Marturisitorul a murit in jurul anului 1711.

Tot astazi facem pomenirea Sfantului Ierarh Simion Stefan. Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Ierarh Simion Stefan, mitropolitul Transilvaniei, a avut loc pe 30 octombrie 2011.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/24/torie-a-zilei-de-24-aprilie-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. ro.wikipedia.org;
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md;
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor-24-aprilie;
  9. crestinortodox.ro;
  10. Cinemagia.ro.

24/04/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: