CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 21 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 21 aprilie în istoria noastră

1528: A fost atestată pentru prima oară documentar într-un hrisov emis de domnul Țării Românești, Radu de la Afumați, localitatea ialomițeană Fetești:

La Fetești, partea lui Albu Rogoz toată, pentru că a venit jupân Albu Rogoz, vornic înaintea domniei mele, de a dat și a dăruit toată partea lui, sfântului hram mai sus spus, singur, de bunã voia lui, pentru sufletul său și pentru sufletul părintelui său Nanu Rogoz, și pentru că părintele său Nanul și-a pierdut capul pentru fiul său, Albul vornic”.

Situat în Muntenia, în câmpia Bărăganului, localitatea se află în sud-estul extrem al județului Ialomița, pe malul stâng al Brațului Borcea al Dunării. Feteștiul a fost la început târg de cereale și animale. Se zice că, în trecut, ciobanii, împrăștiați prin Câmpia Baraganului, veneau în acest sat să-și caute fete pentru a se însura, de unde a rămas numele Fetești.

Batrânii mai povestesc că pamânturile din jurul Feteștiului aparțineau boierului Dudescu care avea o fată la a cărei căsătorie i-ar fi dat ca zestre jumătate din moșie. Pe moșia fetei, a luat naștere un sat. De la numele de «moșia fetei» sau «satul fetei», așa cum se obișnuia să se spună atunci, se zice că deriva denumirea de Fetești. Tot batrânii mai spun că există, în zona, o movilă denumită «dealul cu fete». Acolo, se aprindea focul pentru a semnala locuitorilor din această parte a Bărăganului o iminentă invazie turcească. Atunci, fetele se ascundeau în șirele de paie. Semnalul luminos era vizibil în depărtare.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Fetești se ridica la 30.217 locuitori.

La Fetești se află Podul Regele Carol I între Fetești și Cernavodă, proiectat de inginerul Anghel Saligny pentru asigurarea legăturii feroviare între București și marele oraș-port Constanța; tot aici se află și gara Fetești și depoul CFR, toate monumente istorice de arhitectură de interes național.

În rest, la Fetești mai există opt obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Ialomița,ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic, aflat „La Scursoare”, ce conține urmele unei așezări medievale timpurii din secolele al X-lea–al XI-lea. Celelalte șapte sunt clasificate ca monumente de arhitectură — biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1882) din strada Constantin Brâncoveanu; două case cu prăvălie (1905 și 1923) din strada Călărași; școala generală nr. 2 (1873); spitalul (1908); moara țărănească (secolul al XX-lea) din strada Borcea; și biserica „Sfântul Nicolae” (1884) din cartierul Dudești.

1689: Un mare incendiu cuprinde  Biserica Neagră din Brașov, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din secolele XIV-XV, distrugând acoperișul și mobilierul din interior.

Biserica Neagra

 Numeroşi martori au confirmat faptul că incendiul a fost provocat. Preotul Markus Fronius scria în cronica sa din anii 1689-1691, că este ciudat faptul că, în timp ce ardea acoperişul bisericii, focul nu cuprinsese bolta, deşi ardea şi în biserică, unde nu numai lemnul ci şi zidurile au fost distruse.

Potrivit istoricul de artă Balint Agnes, în incendiu s-au topit clopotele bisericii și orga, dar și altarul.

Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac, Caraffa, din anul 1688, care le spunea braşovenilor, că în cazul în care se vor opune instalării trupelor austriece, oraşul lor o să fie făcut praf şi cenuşă.

Sub stema Corvineştilor, situată pe unul din stâlpii din faţa amvonului, a fost plasată stema oraşului Braşov, iar unele influenţe de artă barocă indică faptul că stema Braşovului a fost realizată după incendiul din 1689.

In urma incendiului, zidurile cladirii s-au înegrit si din aceasta cauza biserica a primit numele actual, denumirea populară de după incendiu,„Biserica Neagră”fiind acceptată oficial în secolul al XIX-lea.

1864:  Principele Alexandru Ioan Cuza sancționează Codul Penal care va intra în vigoare în anul 1865.

1877: Turcia declanșeaza ostilitățile  impotriva României, bombardând cu artileria localitățile romanești de la Dunare : Brăila, Calafat, Bechet, Olteniţa şi Călăraşi.

1882: A murit la Iași, poetul și filosoful român  Vasile Conta, fost jurist, scriitor, profesor universitar, om politic și ministru ; (n. 15 noiembrie 1845, Ghindăoani–Crăcăoani, Neamț).

Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice.

El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național, pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii. A susținut „prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile „Junimii”, intitulate: „Materialismul”, „Fetișismul”, „Starea economică” etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al „Curierului de Iași” și membru al „Junimii”.

Deși participant la ședințele „Junimii”, și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La Facultatea de Litere, în proiect figura și predarea unui curs de istorie critică a religiilor.

Povestea muzeului care nu a fost deschis vreodata – Colivia cu papagali

Cariera politică a lui Vasile Conta a avut un caracter puternic reformator. În calitate de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, Vasile Conta a propus (fără a avea sprijinul parlamentar necesar), o lege a educației care prevedea profesionalizarea învățământului agricol, industrial, economic; eliminarea religiei din liceele de băieți; înființarea de licee pentru fete și acordarea, pentru acestea, a dreptului de a urma studii universitare; introducerea unui examen de capacitate pentru profesori, în concordanță cu cel francez.

La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, efectuează o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale. Mormântul lui Vasile Conta de la Cimitirul Eternitatea din Iași. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

1882:  La Petersburg, a fost încheiat un acord între România şi Rusia, cu privire la lichidarea datoriilor din războiul din 1877-1878.

1895(21.IV/3.V) : Parlamentul Romaniei adopta Legea minelor, care reglementa exploatarea bogatiilor subsolului si introducea pentru prima data in Romania, masuri privind ocrotirea sociala,  separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor minerale şi metalifere. 

1907: După fuziunea tuturor elementelor politice conservatoare din România, Petre P. Carp este ales președinte al Partidului Conservator.

Petru P. Carp (1907)

În 1891 gruparea junimistă se desprinse se de Partidului Conservator formând Partidul Constituțional, iar Petre P. Carp a fost ales președinte al acestui nou partid. După multe colaborări parlamentare și ministeriale, pe 3 aprilie a avut loc reunificarea conservatoare, junimiștii fiind absorbiți de Partidul Conservator, iar pe 21 aprilie Petre P. Carp a fost ales președintele partidului unificat (21 aprilie 1907–14 mai 1913).

1909 : Regele României, Carol I a recunoscut independența și proclamarea Regatului Bulgar.

La 5 octombrie 1908, Bulgaria și-a proclamat independența statală, iar principele Ferdinand I de Saxa-Coburg Gotha luându-și titlul de țar.

Un țar pentru Bulgaria independentă | CER SI PAMANT ROMANESC

Prințul Ferdinand I al Bulgariei (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948), născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial cneaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918).

Foto: Harta Bulgariei la momentul declarării independenței.

La 7/20 aprilie 1909, Ministerul Afacerilor Străine al Bulgariei a adresat Agenției Diplomatice a României la Sofia o notă prin care informa că la 6/19 aprilie, la Constantinopol, a fost încheiat protocolul turco-bulgar prin care „Turcia declară în mod expres că recunoaște noua situație politică din Bulgaria”.

A doua zi, la 8/21 aprilie, Carol I, regele României, îi scria proaspătului țar o scrisoare de felicitare:

„[…] Fericit, în sfârșit, că marele act dorit de toți a putut fi îndeplinit, mă grăbesc să îi transmit Majestății Voastre cele mai călduroase felicitări, rugând cerul să îl protejeze, împreună cu Majestatea Sa Regina și Regatul bulgar. Cu inima deschisă, țara mea se asociază la sentimentele pe care le simt pentru independența unui stat prieten, de care ne leagă atâtea legături”.

1922: S-a născut pianista de origine română Lory Wallfisch, stabilită în SUA; cântăreaţa a fost preşedinta Fundaţiei Enescu din Statele Unite ale Americii şi profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts; (m. 2011).

1931: S-a născut Alexandru Balaban, inginer chimist, vicepreședintele Academiei Române din 11 aprilie 1995.

1936 : S-a născut la Fălticeni, scriitoarea română fostă deținută politic în tipul regimului comunist, Oana Orlea (Maria-Ioana Cantacuzino) 23 iulie 2014, Maignelay-Montigny, Franța

Oana Orlea (1936-2014)

Scriitoare și fostă deținută politică, în exil în Franța. A fost fiica aviatorului Constantin Bâzu Cantacuzino și a Ancăi Diamandi. Era nepoata prin alianță a lui George Enescu și a fost legatara sa testamentară. Soția acestuia, prințesa Maria (Maruca) Cantacuzino a fost bunica ei paternă.

În 1952, la numai 16 ani, ca elevă, a fost arestată și condamnată la patru ani de închisoare, sub acuzația de „complot și acțiune subversivă împotriva statului”, pentru că a distribuit manifeste anticomuniste, și a executat pedeapsa de închisoare până în 1954.

 În această perioadă fost deținută la Văcărești, la Jilava, într-un lagăr de muncă la Pipera, în croitoria pușcăriei Târgșor, în pușcăria de la Mislea, la Malmaison etc. În timp ce Oana se afla în închisoare, George Enescu a fost invitat de primul ministru Petru Groza să susțină un concert la București. Enescu a respins invitația atâta vreme cât Oana nu va fi eliberată de acest regim.

După ce a ieșit din închisoare, nu i s-a permis să-și continue studiile și a trebuit să-și câștige existența ca sudor pe șantier, ca taxator de autobuz, să spele pe cap clientele unui coafor. A fost mereu supravegheată de Securitate și, în 1960, a fost arestată din nou pentru câteva luni în procesul atacării furgonului de bani al BNR.

În perioada de relativă deschidere din a doua parte a anilor ‘60, Ioana Cantacuzino a reușit să publice șapte cărți – proze scurte și romane – sub pseudonimul Oana Orlea. În anul 1980 s-a stabilit în Franța. A publicat în Franța mai multe cărți despre Gulagul românesc, dintre care cea mai celebră este Les Anées volées – dans le Goulag roumain à seize ans (1991), traduă în limba română Ia-ți boarfele și mișcă!

1938: S-a născut  compozitorul și profesorul român Vasile Spătărelu ; (d. 2005).

1942: S-a născut la Mateești, Vâlcea, disidentul anticomunist Dumitru Iuga, fost tehnician la televiziunea română ; (d.21 aprilie 2013).

Dumitru Iuga (1942-2013)

În 1983 a organizat, după modelul Solidarității, Mișcarea pentru libertate și dreptate socială din România, MLDSR, o organizație care-și propunea cucerirea prin mijloace nonviolente a libertății și democrației.

Arestat încă din 10 septembrie 1983, a fost condamnat de Tribunalul Militar București, la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de „complot, crime contra securității statului”. Alte șapte persoane au primit pedepse în același proces și alte 80 anchetate.

A fost eliberat la 9 septembrie 1989, în urma unui decret de amnistie.

La 12 decembrie 1989 a fost din nou arestat pentru „tentativă la propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

A fost eliberat în 22 decembrie 1989, iar in ianuarie 1990 Direcția Procuraturilor Militare l-a scos de sub urmărirea penală.

1951: S-a născut la Comloșu Mare,în România, scriitorul și publicistul german William Totok.

William Totok (n. 1951)

Între 1973–1979 a studiat, cu întreruperi, Germanistica și Romanistica la Universitatea din Timișoara, timp în care a lucrat și ca muncitor necalificat la o fabrică de cărămizi. A debutat în 1970 cu versuri în revista Neue Literatur. Cofondator al Grupului de Acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat), a fost ținut în arest preventiv timp de 8 luni pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste” (1975–1976).

 După încheierea studiilor, a fost profesor de germană și română în Tomnatic (Timiș), apoi redactor la un ziar de limbă germană din Timișoara. În 1987 a emigrat în RFG, s-a stabilit la Berlin și este scriitor și publicist liber profesionist. Împreună cu istoricul Johann Böhm și cu cercetătorul Georg Herbstritt, a editat revista bianuală de istorie, literatură și politică, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, este membru al Cercului de lucru pentru istorie și cultură pentru Europa centrală, răsăriteană și de sud-est (Arbeitskreis für Geschichte und Kultur in Ostmittel- und Südosteuropa e.V.), a activat în Comitetul pentru Drepturile Omului din România și a fost membru al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.

A fost colaborator al posturilor Radio Europa LiberăDeutsche Welle, BBC, Radio France Internationale, ș.a. A publicat numeroase studii și eseuri istorice, literare și politice, articole, analize, eseuri radiofonice, cronici și recenzii în mass-media din România și din alte țări.

1956: A decedat compozitorului roman stabilit in Franta, Stan Golestan.

Stan Golestan (n. 7 iunie 1875 la Vaslui), a fondat la Paris revista  „L’Album Musical” în 1905.

A primit premiul pentru compoziție George Enescu, în 1915.
Devine critic muzical pentru revista Figaro, lucrând în paralel ca profesor de compoziție la „Școala de Muzică din Paris” – L’Ecole Normale de musique.
Muzica sa este in majoritate inspiratǎ din folclorul românesc.

1963: S-a născut la Lupeni, în judeţul Hunedoara, compozitoarea şi interpretă română de muzică folk Tatiana Stepa; (d.2009).

A fost unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei era, olteancă din Gorj, iar tatăl, moldovean din Roman. Tatiana Stepa a fost înconjurată de muzică de la o vîrstă fragedă, a urmat cursuri de balet, vioară şi pian.

A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal. Absolveşte Liceul de Arhitectură din Bucureşti.

Tatiana Stepa (n.1963-d.2009), interpretă româncă de muzică folk, sursă: corina-roth.blogspot.com

 

 Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cînte la chitară. În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cîntec numit „Şi-am să-mi fac o doină„, rămînînd în componenţa acestuia pînă în anul 1985, după care, din anul 1992 pînă în anul 1996, a fost membră a Cenaclului „Totuşi Iubirea„, participînd la peste 2 000 de spectacole, atingînd un maxim de 50 000 de spectatori la un concert aniversar de la Galaţi.

După interdicţia din 1985 a „Cenaclului Flacăra” şi a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani la mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti.

Din anul 1996 pînă în 2009 a susţinut peste 1 000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din România, Italia, Germania, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria.

A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din ţară  şi la alte festivaluri concurs de muzică folk şi poezie.

A compus atît pe versuri proprii, cît şi pe ale unor poeţi din literatura universală şi română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian. A cîntat singură, apoi împreună cu Magda Puşkaş au format grupul Partaj.

Ultimul recital l-a susţinut în cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche, România, în data de 31 iulie 2009. Vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineaţa, la Spitalul Militar din Bucureşti, Tatiana Stepa a încetat din viaţă fiind bolnavă de cancer, la doar 46 de ani.

1965: România a devenit membră a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), organizaţie interguvernamentală  cu sediul la Montreal, Canada, (creată, la Chicago, la 4.XII.1944; a început să funcţioneze la 14.IV.1947).

1965: România devine membra a Organizatiei Aviatiei Civile Internationale (OACI).

1971: A decedat la Bucuresti, filosoful roman Nicolae Bagdasar (“Filosofia contemporană a istoriei”, “Teoreticieni ai civilizaţiei”, “Istoria filosofiei româneşti”); (n. n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui).

A  fost membru corespondent al Academiei Române din 1943.

Între octombrie 1916 – martie 1917 a urmat cursurile Școlii Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani,dupa care a participat la Primul Război Mondial.

După demobilizare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, unde-și susține licența în iunie 1922, după care pleacă la specializare în Germania, unde își ia doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.

 A  fost profesor titular de limba germană la Școala Comercială Română din Salonic – Grecia (1926 – 1927), apoi la Școala Comercială “Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930).

Ca secretar al Societății Române de Filosofie (1928 – 1940), a întemeiat Editura Filosofică (1930 – 1944) și a devenit secretar de redacție al Revistei de Filosofie (1928 – 1943).

A devenit asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultății de Filosofie București (din 1 februarie 1928), asistent la catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoașterii de sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru.

În 1940 este ales  membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice.

Devine profesor titular al Universitatiila din Iasi, catedra de Filosofie Generală), Istoria Filosofiei Moderne și Contemporane (1942 – 1949).

A fost co-director al revistei Ethos (1943 – 1946).

Destituit din învățământul superior (1949), devine director de secție al Institutului de Istorie din București (1949 – 1950), apoi consilier științific al Institutului de Istorie al Academiei R. P. R., referent științific al Institutului de Istorie și Filologie al Academiei (Filiala Iași), între anii 1953 – 1956, coordonator științific al Dicționarului Enciclopedic Român (1956 – 1958).

1973: S-a născut balerinul Alin Gheorghiu.

Din 1992 a fost angajat la Opera Naţională Bucureşti, devenind din 1993 prim–balerin, iar din august 2002 solist la Landes Theater din Salzburg (Austria).

Imagini pentru alin gheorghiu photos

Este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc.

De-a lungul carierei a colaborat cu instituții de profil din țară și din străinătate și a dansat alături de personalități ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor, Michelle Wiles, etc.

A fost din 2002 solist la Landestheater Salzburg (Austria), 

A câștigat Premiul I la Concursul Național de Balet (1989 și 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) și a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, la Ambasada României de la Viena de către Președinția României în 2004.

1976: A murit  prozatorul român A.C. Vaida (“Scîntei în beznă”, “Procesul”, “Anii mîniei”); (n.30.01.1910).

1984: A murit Marcel Iancu, pictor, arhitect și eseist originar din România; (n.24 mai 1895, Bucuresti).

A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zurich. A studiat pictura cu Iosif Iser.

Marcel Janco (1895-1984)

Încă din anii liceului a editat împreună cu Tristan Tzara și Ion Vinea revista „Simbol” (1912). Sosit la Zürich în 1915, pentru a studia arhitectura, a frecventat reuniunile artistice de la Cabaretul „Voltaire”, unde îl va cunoaște pe Hans Arp și se va reîntâlni cu Tristan Tzara, participând la inițierea mișcării dadaiste.

În 1919, la Basel, înființează împreună cu Hans Arp și Alberto Giacometti, grupul „Artiștii radicali”. După ce trece prin Paris (1921), se desparte de mișcarea dadaistă și de tendințele suprarealiste.

În 1922 a revenit în România, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă. Face parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista „Contimporanul” (1924-1936).

Este și autor al unor lucrări de arhitectură, de exemplu Casa „Juster” (București, 1929).

S-a afiliat  unor grupări avangardiste cu o componentă eterogenă, ca „Art Nouveau” (1929-1932), „Grupul de artă” și „Criterion” (1933-1937), în care îi regăsim pe M.H. Maxy, Victor Brauner, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Michăilescu. Publică împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu  manifestul : „Către o arhitectură a Bucureștilor” , o adevărată pledoarie pentru o capitală modernă.

În 1941 se stabilește în Palestina. După înființarea statului Israel, se afirmă ca profesor și animator al vieții culturale. Participă în 1952 la Bienala din Veneția. Organizează grupul „Orizonturi noi” și o societate de creație artistică la Ein Hod, în 1953. 

1995: S-a redeschis după de 50 de ani de întrerupere Bursa de Mărfuri București.

BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI: Piaţa SPOT a gazelor naturale a înregistrat cel  mai redus preţ al ultimelor 6 luni - 21.10.2019 | BURSA.RO

Fusese fondată la 1 decembrie 1882, a fost suspendată pe perioada Primului Război Mondial, după care și-a reluat activitatea În 1945 a fost închisă de către regimul comunist.

1992: A fost inființată Confederația Naționala a Patronatului Român (CNPR).

1993: La Tiraspol in Transnistria separatistă, a început simulacrul de proces intentat de separatiștii ruși  grupului de patrioţi români basarabeni condus de Ilie Ilaşcu.

ilascu_in_detentie

Foto: Ilie Ilașcu

1994 (21-24): Bucureştiul a găzduit Conferinţa internaţională a Forumului Crans-Montana, sub deviza „Pieţele viitorului”; au participat peste 320 de personalităţi politice din străinătate (şefi de stat şi de guvern, preşedinţi/vicepreşedinţi de Parlament, miniştri, secretari/secretari adjuncţi de organizaţii internaţionale, ambasadori acreditaţi la Bucureşti), circa 340 de personalităţi politice din ţară, precum şi în jur de 375 de oameni de afaceri români şi străini; cu prilejul reuniunii a avut loc o întâlnire între Yasser Arafat, şeful OEP, şi Shimon Peres, ministrul de externe al Israelului.

1995: După ce a mărșăluit zece zile in condiții de temperatură extreme, inginerul Teodor Gheorghe Negoiţă, directorul Programului Românesc de Cercetări Polare, a ajuns , la ora 6:00 dimineaţa (ora Bucureştiului), la Polul Nord.

Teodor Gh. Negoiță la Polul Nord (1995)

Teodor Gh. Negoita a  devenit astfel primul roman care a atins Polul Nord.

A  condus prima statie românească permanentă de cercetare si explorare din Antarctica, Statia Law-Racoviță, fondată de el și inaugurată în 2006.

A decedat pe 26 martie 2011, la vârsta de 64 de ani.

1997: Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, împotriva generalului Victor Athanasie Stănculescu, acuzat a fi implicat în afacerea “Motorola”, în urma căreia Ministerul Apărării Naţionale ar fi fost prejudiciat cu opt milioane de dolari

2005: La Congresul  Partidului Social Democrat  este ales preşedinte al partidului Mircea Geoana.

2005:  A fost organizat la Bucureşti primul festival internaţional al filmelor de lung metraj: B-EST International Film Festival (21-24 aprilie 2005).

B-EST International Film Festival (2005)

Primul festival internațional de lung metraj (21–24 aprilie), a fost deschis în București la Cinema Studio, cu proiecția peliculei cineastului Amos Gitai, Promised Land, o producție Israel–Franța–Marea Britanie.

Juriul a fost prezidat de regizorul Bruce Beresford, iar membri au fost Magda Mihăilescu – critic de film, Andrei Gheorghe – realizator radio-tv, Maria Popistașu – actriță, Blanka Szekeles – critic de film din Ungaria.

2006: S-a înființat Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Această comisie a fost creată de președinția României pentru a studia și a redacta un raport, de care președintele statului avea nevoie pentru a condamna în mod oficial regimul comunist din România (1948–1989). Din această Comisie au făcut parte: Vladimir Tismăneanu, președinte, Sorin Alexandrescu, Mihnea Berindei, Radu Filipescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca (decedat înainte de finalizarea raportului), Sorin Ilieșiu, Gail Kligman, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Marius Oprea, Dragoș Petrescu, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Stelian Tănase, Constantin Ticu Dumitrescu, Cristian Vasile și Alexandru Zub. Pe baza documentului elaborat, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, președintele Traian Băsescu a condamnat regimul drept ilegitim și criminal, în cadrul unei ședințe în parlamentul român, în decembrie 2006.

2008: A murit in Canada, sculptorul român Nicăpetre (numele real: Petrică Bălănică); (n. 27 ianuarie 1936, Braila).

A realizat decorația exterioară de la sediul primăriei Tg.Jiu; (32 capitele).

La 15 iulie 1980,   a părăsit România, iar creația sa  realizată între 1962 – 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, care a fost devastat după refuzul artistului de a reveni în țară.

Plecarea din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia.

După o scurtă perioadă petrecută în Grecia și în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto.

Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, artistul a continuat să deseneze (ciclul Artistul și Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilița – Downtown – via UAP) și să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună și din ce în ce mai rar, în piatră.

In 1982 a reușit să expună în Toronto, pictură și sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a deschis expoziția personală de sculptură la Goethe Institute.

Acesta a fost începutul unei intense activități expoziționale care îi va aduce recunoașterea internațională.

Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor și prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii și în alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.

În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia).

Lucrarea premiată, Adam și Eva, sculptată în marmură, a intrat în colecția Muzeului Regal din Tokio.

În 1993 a obținut Premiul Juriului la a II-a ediție a Concursului Internațional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham – Alabama, SUA.

Lucrarea sa Invocație, sculptată în lemn, a fost cumpărată pentru colecția Universității.

În 1995 a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expoziția Trienală de Sculptură de la Osaka.

Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sînt instalate în parcuri culturale și spații publice din lume.

Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) și Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, bustul lui Horia Stamatu (în 2001) în marmură, portretele lui Aron Cotruș (în 2002) și Mircea Eliade (2005), în bronz.

În vara anului 2004, Nicăpetre s-a reîntors pentru un stagiu de lucru la Brăila.

A desenat alte variante ale temei Artistul și Natura, a modelat în lut bustul filosofului Petre Andrei și a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăilița – Downtown via U. A. P.

2012: Inventatorul român, Corneliu Birtok-Băneasă, a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru un dispozitiv care permite reducerea consumului de carburant la autobuze cu până la 12%; invenţia, pe care a reuşit să o omologheze, a primit şi medalia de aur la Salonul Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles – EUREKA (15 – 17 noiembrie 2012).

2016: A murit agronomul şi profesorul Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi oeologiei, creatorul şcolii moderne româneşti de oenologie. A fost membru titular al Academiei Române din 1993; (n. 1926) .

Portretele vinului: Valeriu V. Cotea sau cum se impleteşte invaţatura cu  vinul - Vinul.ro

Timp de peste 25 de ani (1976-2000) a reprezentat România la Oficiul Internațional al Viei și Vinului (OIV) cu sediul la Paris.

 2017: A murit sportivul Cornel Vena, primul campion naţional la pentatlon modern (1953); din 1956 s-a stabilit în Australia; (n. 1932).

2019: A murit fizicianul şi profesorul Aureliu Emil Săndulescu; cercetări în fizica nucleară teoretică, care au dus către o nouă direcţie – teoria microscopică a dezintegrării alfa; membru titular al Academiei Române din 1992, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998); (n. 1932).

2020: A decedat cântărețul român de muzică populară  Nelu Bălășoiu; (n. 1948).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL MUCENIC IANUARIE

Sfântul Ianuarie, episcopul orașului Benevento din Italia, a primit mucenicia la anul 305, în timpul persecuțiilor împaratului Maximian. Sfântul Mucenic Ianuarie a fost supus la numeroase chinuri suferind torturi de neimaginat, pe care el le-a indurat cu blândețe, intărit fiind de harul Duhului Sfânt.

Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfântul Ianuarie, atât în timpul vietii acestuia cât si dupa moartea sa. Fiind aruncat in foc, Sfantul Ianuarie,  “răcorit de o rouă nevazută”, a stat in mijocul lui fara sa arda, înălțând cântări lui Dumnezeu.

Văzând minunea, persecutorii au început să-i sfâșie carnea cu unghii de fier.

După aceasta, Sfantul Ianuarie împreuna cu diaconul său, Festus, și Desiderie, au fost trimisi la Pozzuoli, in apropiere de Napoli, unde aveau sa fie inchisi in temnita.

Tot aici, erau inchisi diaconii din Pozzuoli, Proclu si Sussos, impreuna cu alti doi crestini mireni, Eutihie si Acutius.

In ziua urmatoare, toti cei sapte mucenici au fost aruncați la animalele salbatice, dar acestea nu i-au vatamat. Intr-un sfârșit au fost cu toții ucisi prin tăierea capului.

Creștinii din Napoli au luat trupurile mucenicilor in ascuns si le-au înmormantat cu cinste.

Trupul Sfantului Mucenic Ianuarie l-au dus în Napoli ingropandu-l in biserica.

Au fost consemnate numeroase minuni petrecute la mormântul Sfântului Ianuarie.

Dintre acestea amintim minunea care s-a facut unei văduve, al cărei  fiu a înviat, după ce ea a luat icoana Sfântului Ianuarie și apoi a așezat-o pe trupul fiului ei mort.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/21/o-istorie-a-zilei-de-21-aprilie-video-2/comment-page-1/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. corina-roth.blogspot.com/2011/01/rip-tatiana-stepa;
  4. ro.wikipedia.org.;
  5. mediafax.ro;
  6. Istoria md.;
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro.;
  9. rador.ro / calendarul-evenimentelor;
  10. Cinemagia.ro.

21/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum a suportat sărmanul general maior NKVD, Nicolai Bogdanov,„pedeapsa”primită în timpul destalinizării URSS

 Suferințele ministrului NKVD al Kazahstanului, Bogdanov, după destalinizarea URSS

 

Astăzi știm foarte bine ce au trebuit să suporte victimele regimului sovietic și familiile acestora . Este însă  mai puțin cunoscut cum au trecut prin represiune sute de ofițeri de rang înalt ai NKVD și cum au supraviețuit aceștia  pedepselor primite  la sfârșitul anilor ’50 în timpul destalinzării survenite după moartea crusului dictator I.V.Stalin..

Un astfel de exemplu este acela al fostului anchetator al departamentului regional al NKVD  în 1937-38 și apoi comisar  al poporului al  NKVD din Kazahstan în anii 1940, Nikolai Bogdanov, scrie publicația de limbă rusă  http://ttolk.ru/articles/kak_perezhival_svoyo_nakazanie_v_nachale_1960-h_ministr_nkvd_kazahstana_bogdanov.

În 1959, a fost îndepărtat din Ministerul Afacerilor Interne și din rândurile partidului comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și lipsit de pensie. Fiul său consideră că  fostul înalt ofițer din aparatul represiv NKVD a fost chinuit mental…

Nikolai Bogdanov s-a născut în 1907 la Cherepovets, în familia unui muncitor. A absolvit școala profesională (învățământ secundar incomplet), a lucrat ca asistent de lăcătuș, iar în 1929,  a intrat în serviciul OGPU și a trecut rapid de la un agent asistent la șeful departamentului regional NKVD din centrul regional Luga din regiunea Leningrad la mijlocul anilor 1930. În 1937-38 a „lichidat” dușmanii poporului.

În 1939 a avut noroc nefiind  afectat de epurarea lui Beria  a cadrelor lui Iezov, deoarece în acel moment fusese rănit în timp ce vâna și a stat mult timp în spital.

Mai mult, Bogdanov a avut o evoluție în carieră foarte rapidă. Timp de 6 ani, el a avansat de la un gradul de maior  la acela de general-locotenent și comisar al poporului NKVD din Kazahstan.

În 1941-43 a participat la „înfrângerea grupărilor național și a activat  ca „manager Beria” – la conducerea lucrărilor de construcție a Canalului Volga-Baltica la începutul anilor 1950, care a fost săpat de prizonierii de război. După moartea lui Stalin, Beria l-a trimis pe Bogdanov în funcția de șef al departamentului Ministerului Afacerilor Interne al Regiunii Leningrad, și apoi de ministru adjunct al Ministerului Afacerilor Interne al RSFSR.

Fiul său Iuri Bogdanov a scris în o carte despre tatăl său intitulată „30 de ani în OGPU-NKVD-MVD de la simplu agent la un ministru adjunct (editura„ Kraft + ”, 2013).

El recunoaște că a încercat să-și reabiliteze tatăl, pentru a arăta că era doar o piesă din mecanismul  represiunii inumane dar că  .. Nikolai Bogdanov a fost un om bun”. Iuri descrie în detaliu viața de familie a unui  nomenclaturist din epoca Stalin. Trăiau într-un un apartament minunat în centrul Moscovei, aveau  o mare reședință de vară pusă de stat la dispoziție, doi muncitori, un șofer personal și un muncitor în țară ..

După Congresul XX Hrușciov începe a doua epurare a foștilor membri de rang înalt din NKVD (prima a avut loc în perioada arestării lui Beria și a cercului său interior în vara și toamna anului 1953). Iuri Bogdanov scrie că faptele tatălui său au ieșit la suprafață după ce au început să depună mărturie cei anchetați.

„  La 22 august 1959,  Inspectorul responsabil Ganin, anchetatorul departamentului de investigații KGB din Consiliul de Miniștri al URSS,l-a interogat pe Efimov și a primit   de la acesta  următoarele declarații: 
„Eu, Efimov Vasily Alexandrovich, explic că în 1937 am fost arestat de Luga Ienkovid. După arestarea mea în timpul interogatoriului, anchetatorul m-a bătut de mai multe ori. El m-a lovit în față, la bărbie, în partea inferioară a spatelui. 

Când am încercat să obiectez la aceste metode ilegale, anchetatorul mi-a spus că așa i-au spus autoritățile.  Nemaiputând  suporta abuzurile, am semnat protocolul, după care nu m-au mai bătut În curând am fost condamnat de Troică la 10 ani.

În timpul anchetei, colegii mei de celulă mi-au spus că au fost bătuți și obligați să mărturisească. Am executat 10 ani  de pedeapsă nemeritată și am devenit o persoană cu dizabilități de gradul I. Acum am fost complet reabilitat. „

Nikolai Bogdanov a  încercat să se apere, principalul său argument a fost că nu a încălcat „legalitatea ”în timpul activității sale, dar că a fost  condamnat conform legilor de acum.

A fost demis din funcția de ministru adjunct al Ministerului Afacerilor Interne al RSFSR, iar puțin mai târziu a fost expulzat din partid.

Dușmanul poporului, Bogdanov, s-a întors supărat acasă. Vechea sa viață dispăruse complet. Toată munca pe care o desfășurase timp de 30 de ani, plină de riscuri și cruzimi, dificultăți și sacrificii de sine s-a dovedit a fi inutilă. El a crezut că a lucrat cu onestitate, fără a precupeți niciun efort și propria sa sănătate. Știa cum să comunice cu oamenii, îi respecta, a încercat să transmită experiența sa tinerilor angajați, să-i avertizeze împotriva greșelilor. Acum toate acestea s-au dovedit a fi inutile pentru oricine.

Pentru Bogdanov, a fi membru al Partidului Comunist din 1929 părea a fi la fel de natural și de necesar ca, să zicem, să porți haine. Cu această organizație din întreaga Uniune a oamenilor cu gânduri similare, el și-a conectat devotamentul altruist față de Patria Mamă și propria dorință de a nu-și cruța eforturile pentru a rezolva sarcinile stabilite. După ce a fost expulzat din frăția partidului, s-a simțit gol și ar fi vrut doar un singur lucru: să se întoarcă la rândurile obișnuite ale tovarășilor săi care îl trădaseră.

Seara, Ogoltsovii, Serghei Ivanovici și Raisa Sergheevna au venit la noi pentru a-l sprijini moral pe Nikolai Kuzmici, nașul fiicei lor Natașa. La 4 aprilie 1953, Ogoltsov a fost arestat (Serghei Ogoltsov fusese prim-ministru adjunct al securității de stat al URSS. Șef al GRU MGB din martie 1953). Cunoscând perfect  departamentul  său, Serghei Ivanovici se temea că ar putea încerca să-l otrăvească. În această privință, în timp ce stătea după gratii, a mâncat și a băut doar ceea ce era părea să nu conțină otravă.

Șase luni mai târziu, fostul ministru adjunct al Securității Statului, care semăna mai mult cu un schelet viu, a fost eliberat. 


Bogdanov nu a fost singurul angajat al ministerului afacerilor interne și al organelor de securitate a statului pe care PCC (Comitetul de control al partidului) l-a expulzat din PCUS în acei ani. 

Bineînțeles, în timpul lui Hrușciov, un val puternic de anchete de partid a căzut asupra angajaților agențiilor de securitate de stat, care în anii anteriori au pus în aplicare direct politica măsurilor represive. Comitetul de control al partidului a examinat 387 de dosare personale ale comuniștilor vinovați de încălcarea gravă a legalității socialiste, iar 347 de persoane au fost expulzate din PCUS.

Printre cei expulzați din partid s-au numărat 10 miniștri ai afacerilor interne și securității statului (sindicat și republican) și adjuncții acestora, 77 de angajați responsabili ai centrului, precum și aparate regionale, regionale și republicane ale NKVD-MGB, 72 de șefi de oraș și departamentele regionale ale securității statului și lucrătorii operaționali ai acestor departamente. „

Nikolai  Bogdanov a luptat cu vigoare pentru reabilitarea sa.  Aproape în fiecare zi a   scris scrisori către conducerea partidului, până la Hrușciov. Trebuie remarcat faptul că la începutul anului 1960, Nikolai Bogdanov avea doar 52 de ani. 

La 16 martie 1960, PCC a adoptat o rezoluție strict secretă: „Ținând cont că tovarășul Bogdanov NK într-o scrisoare către Comitetul Central al PCUS (scrisoarea a fost trimisă lui Hrușciov) își recunoaște greșelile din trecut și considerând că în următorii 18-20 de ani, el și-a demonstrat latura pozitivă, PCC din cadrul Comitetului central al PCUS a hotărât să readucă pe tovarășul NK Bogdanov în rândurile PCUS”.

În Ministerul Afacerilor Interne tovarășii săi din fostul serviciu KGB nu l-au lăsat fără muncă. Aceasta înseamnă solidaritate și că viața lui Bogdanov nu s-a deteriorat material:

 Bogdanov a fost angajat să lucreze ca șef al atelierelor subsidiare ale  Primului Trust de Construcții și Instalații  al Ministerului Ingineriei Mecanice Medii (Nucleare). 

 Deci viața lui  a intrat în  normal deși a suferit  răni adânci  în suflet din cauza nedreptății prin care trecuse.

A trebuit să  elibereze dacha primită de la  stat dar nu putea trăi fără o grădină. Datorită legăturilor de prietenie, în mai 1962, vechii colegi l-au ajutat pe Bogdanov să obțină un sprijin de la o cooperativa pentru construirea vilelor Butovo (DSK), pe un teren aparținând KGB.
Datorită muncii conștiincioase a constructorilor, vila s-a înălțat  foarte repede.

Bogdanov a început să bea mult. Era o tragedie teribilă a unui bărbat în vârstă care a trăit o viață lungă și dificilă, a muncit cu sinceritate fără să se cruțe exclusiv pentru binele Patriei și, în schimb, a primit eticheta  de dușman al poporului, a fost exclus din partidul comunist  și o pensie redusă.

+++

 

21/04/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: