CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 18 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 18 aprilie în istoria noastră

1771: La Timișoara a apărut în limbile germană și română primul ziar tipărit pe teritoriul actual al României. Se numea „Temeswarer Nachrichten”si a fost primul ziar de limbă germană din estul Europei.


„Temeswarer Nachrichten” a fost infiinţat de jurnalistul german Mathias Joseph Heimerl și a avut o aparitie săptămanală, 4 pagini, 2 coloane pe pagină şi o data la doua saptamani cuprindea suplimentul „Anhang zu den Temeswarer Nachrichten”, de 2 până la 4 pagini. Prțul era de 2 creitari.

A început prin a fi publicat în limba română, apoi în germană de la 4 iulie 1799 pentru a da replica unei publicații rivale rivale, Temesvári Hírek.

Pe lânga extrasele din ziarele vieneze, ziarul cuprindea ştiri de importanță locală.

Ziarul și-a schimbat numele în The Timișoara Times în 1992. 

1806: S-a născut la Timişoara, Pavel Vasici-Ungureanu, medic și scriitor, întemeietorul  și redactorul  primei reviste românesti de medicină din  Transilvania , „Higiena și școala”,pe care a publicat-o iniţial la Timişoara (1876-1877), apoi la Gherla (1878-1880). În această publicaţie, el aborda problemele de educaţie si popularizarea noilor descoperiri din lumea ştiinţei. De asemenea a fost autorul unor manuale de igienă şi dietetică.

Pavel Vasici Ungureanu a activat şi ca pedagog: a fost mai întâi referent şcolar, apoi consilier al şcolilor ortodoxe române din Transilvania.

În 1843 a devenit membru al Societăţii de medici şi naturalişti din Iaşi iar în 1847 membru al Societăţii literare din Bucureşti. Cea mai importantă recunoaştere a meritelor sale a venit în 1871, când a fost ales membru corespondent al Academiei Române. La 2 iulie 1879 a fost făcut membru titular.

 A tradus lucrarea lui Cristoph W. Hufeland Macrobiotica sau măestria de a lungi viața, apărută la Brașov, în 2 volume, completând textul cu propriile sale observații de medic: a adaugat date și statistici despre longevitatea românilor bănățeni și le-a corelat cu noxele întâlnite de aceștia în profesiile de tăbăcar, zidar, tipograf.

Totodată, a combătut șarlatanismul medical și exagerările hidroterapiei, așa cum era ea practicată la acea vreme și a făcut propagandă pentru vaccinarea antivariolică.

A fost membru al Academiei Române .

1840: Prin decret imperial rus, localitatea basarabeană Vîlcov din tinutul Chilia, era declarata târg.

Vâlcovul a fost întemeiat în 1746 de un grup de lipoveni veniți din Rusia în Imperiul Otoman, pe locul satului părăsit Gura Lupului. Turcii l-au recunoscut ca „localitate” în 1762. În 1812 orășelul a trecut în stăpânirea Rusiei, iar între 1856 și 1878 a făcut parte, în mod succesiv din principatul Moldovei, Principatele Unite și România, revenind apoi la Rusia ca urmare a Tratatului de la Berlin din 1878.

În perioada a dministrației românești din secolul al XX-lea (1918-1940 și 1941-1944) a făcut parte din județul Ismail, și era considerat drept „Veneția deltei”, după cum scria ziarista americană Dorothy Hosmer în revista National Geographic din 1940.

Region Odesskaya oblast Ukraine

În 1944, România a pierdut localitatea odată cu întreaga Basarabie în favoarea Uniunii Sovietice. După destrămarea URSS, face parte din Ucraina, și are denumirea de  Вилковo (Vilkovo).

1846: S-a născut Nicolae Densuşianu, folclorist, jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române, care a rămas cunoscut mai ales prin lucrarea sa monumentală Dacia preistorică, la care a lucrat un sfert de secol și care a apărut postum, în 1913 ; (d.24 martie 1911).

 

Fișier:Nicolae Densusianu.jpg

Foto: Nicolae Densuşianu

A editat publicația Orientul Latin în Făgăraș, împreună cu fratele său, Aron și cu Teofil Frâncu. Din 1878 a devenit bibliotecar-arhivar la Academia Română, efectuând o culegere de documente despre istoria României în 38 de volume manuscris cu peste 783 de documente despre Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan și 125 de documente din perioada 1290–1800. Ca istoric, a publicat între 1887–1897 șase volume de documente referitoare la istoria românilor, o monografie intitulată Revoluția lui Horea în Transilvania și Ungaria, 1784-1785 și studiile sale numeroase de istorie militară. Influențat de Școala Ardeleană, a fost un adept al curentului latinist.

 1848 (18 -30 aprilie) : Are loc prima adunare politică a românilor din Transilvania, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii (Adunarea din duminica Tomii), la care se hotărăşte convocarea pentru 3 mai 1848, stil vechi (15 mai 1848, stil nou) a Marii Adunari Naţionale de la Blaj a românilor ardeleni. Simion Bărnuțiu a redactat actele prin care era convocată această adunare și programul acesteia.

Printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian şi Ion Buteanu.

silvăneni de la Blaj

Alexandru Papiu Ilarian (1848)
Simion Bărnuțiu (1848)

Adunarea , convocată pe Câmpia Libertății de la Blaj, nu primise aprobarea autorităților, care au adoptat măsuri severe de intimidare a locuitorilor satelor, guvernatorul fiind, totodată, preocupat de o posibilă participare a românilor de peste munți.

La cererea acestuia, comandantul militar de la Sibiu a deplasat în jurul Blajului unități militare suplimentare. 

Răspunsul românilor a fost pe măsură: „de ne-or frige, de ne-or fierbe, de-am ști că ne-om potopi cu toții acolo [afirmau de pildă țăranii din satul Bâia] tot om merge pe ziua pusă la Blaj, cu satul” (Istoria românilor – Constituirea României moderne, vol. II).

Pregătirea și organizarea adunării i se datorește în principal profesorului Aron Pumnul, iar printre fruntașii participanți la adunare s-au numărat Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian și Ion Buteanu. Au participat circa 4000 de oameni.

Cea mai importantă cuvântare a fost rostită de Alexandru Papiu-Ilarian, care a arătat hotărârea poporului român de a nu mai accepta iobăgia și dominația politică a altor națiuni, de a pretinde consultarea națiunii române, repunerea în drepturile ce i se cuvin, în calitatea sa de cea mai veche și mai numeroasă dintre națiunile Transilvaniei.

1870 : În România guvernul condus de Alexandru G. Golescu și-a depus mandatul.

Alexandru G. Golescu (1870)

Consiliu de miniștri de nuanță moderată prezidat de Alexandru G. Golescu, care a guvernat în perioada 2 februarie–18 aprilie 1870. Cabinetul a fost instalat când situația internă era dominată de instabilitate și atacuri permanente ale opoziției.

În timpul mandatului său s-au emis primele monede de aur cu efigia domnului Carol și inscripția „prinț al României”.

Constituirea cabinetului a nemulțumit întreaga clasă politică și nereușind să-și completeze cabinetul, primul ministru a demisionat

1878: La Bucureşti, a fost încheiată o Convenţie comercială româno-elenă.

Aceasta era valabilă până în 1887 și prevedea drepturi reciproce egale pentru desfășurarea activităților comerciale și industriale pe teritoriul celeilalte țări și acordarea, în sistemul vamal, a clauzei națiunii celei mai favorizate. A fost un impuls dat în primul rând întreprinzătorilor greci din România.

1880: A murit la Bucuresti, Costache Aristia, actor, traducător, poet, moralist, profesor de greacă şi franceză la colegiul „Sf. Sava”, precum şi de mimică şi declamaţie, la Şcoala Dramatică a Societăţii Filarmonice din Ţara Românească.

A fost trimis de domnița Ralu Caradja la școala din Paris a lui Joseph François Talma. Întors în țară, a întemeiat în 1833, împreună cu alți intelectuali  prima școală de artă dramatică.

Pregătind primele cadre profesionale de actori, el a pus bazele teatrului cult în Țara Românească. A tradus din Homer (publică la București, în 1837, prima traducere în românește a Iliadei), Alfieri, etc.

Era de origine grec.   A participat la răscoala din Tara Româneasca ca eterist, luptând alături de  Alexandru Ipsilanti la Drăgășani (1821). Ulterior a participat la revoluția din 1848.

Este ales comandant al Gărzii Naționale. Exilat după înfrângerea Revoluției, trăiește în Austria, Franța, Turcia și Grecia. În 1851 i se permite să se întoarcă în țară.

În 1853 întemeiază ziarul „Săteanul creștin”.Printre elevii lui Aristia s-au numărat Costache Caragiale și Eufrosina Popescu.

Împreuna cu Ion Heliade-Rădulescu și alții a fost cofondator al „Teatrul Național” în București (1852). Planificarea a început deja în anul 1836

1882: S-a născut la Vânju Mare, în Mehedinți, medicul chirurg și istoric al medicinei, Victor Gomoiu, fost Ministru al Sănătății și Ocrotirii Sociale, membru titular (din 1938) al Academiei de Științe din România; (d. 6 februarie 1960, București ).

Victor Gomoiu (1882-1960)

Timp de mai bine de o jumătate de secol, a dominat mediile în care a lucrat ca medic chirurg, istoriograf medical, organizator sanitar ș.a. A excelat în știință, tehnică, asistență socială și artă. A fost unul din fondatorii studierii istoriei medicinii românești, prin publicarea în 1923 a cărții Din istoria medicinii și învățământului medical românesc, prin fondarea Societății Române de Istoria Medicinii Românești și organizarea la București a celui de-al IX-lea Congres al Societății Internaționale de Istoria Medicinei. (1932).

La 1 februarie 1936, Victor Gomoiu a fost ales președintele Societății Internaționale de Istoria Medicinii–Paris, fiind primul român ajuns în asemenea funcție, pe care a deținut-o până în 1958. A participat la ambele războaie mondiale, fiind decorat pentru fapte de eroism. A fondat și a condus Uniunea Ofițerilor de Rezervă și Retragere. A contribuit la fondarea unor spitale din București, Mangalia, Vânju Mare, Turnu Severin etc.

A fost membru a 17 academii de știință. A fost o personalitate culturală de excepție. Debutul său în ale literaturii s-a produs de timpuriu, în 1906 îl găsim membru în Comitetul de redacție al revistei poporaniste Șezătoarea săteanului, coleg cu George Coșbuc și G. Dumitrescu Bumbești-Jiu.

A fost ctitorul și directorul Spitalului Sfânta Elena, care acum îi poartă numele.

1884:  La 18 aprilie stil nou (5 aprilie, stil vechi), la Răzeni, judeţul Chişinău, gubernia Basarabia, s-a născut Ion Constantin Inculeţ, om politic român, Preşedintele Sfatului Ţării a Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru român si membru al Academiei Române.

La 21 noiembrie 1917, Ion C. Inculeţ a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării al guberniei Basarabia din cadrul Imperiului Rus, ulterior Republica Democratică Moldovenească.

Imagini pentru Ion C. Inculeţ photos

La 24 ianuarie, Sfatul Ţării a proclamat cu o majoritate de voturi independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918 a proclamat, cu 86 de voturi din 146, Unirea cu România.

Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918, stil vechi (9 aprilie 1918, stil nou), de Unire a Republicii Democratice Moldoveneşti cu patria-mamă România a fost semnată de Ion Inculeţ în calitate de preşedinte al Sfatului Ţarii.

Ion Inculeţ a fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino. Din căsătorie a rezultat fiul Ion I. Inculeţ, Doctor Honoris Causa al Universităţii Western Ontario din Canada, Membru de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică aplicată al Universităţii Western Ontario.

A decedat la 18 noiembrie 1940 în București.

1893: S-a născut la Tulcea, Georges Boulanger (George Pantazi) renumit violonist, dirijor și compozitor de etnie romă, unul dintre primii interpreți ai muzicii de „café-concert-chantant” ; d.3 iunie 1958, Olivos, Buenos Aires, Argentina.

Georges Boulanger (1893-1958)

S-a născut într-o veche familie de lăutari. S-a înscris în 1905, cu bursă de studiu, la Conservatorul din București, iar între 1908–1910 a studiat cu Leopold Auer, la Dresda, care la finalul studiilor, i-a făcut cadou o vioară, la care avea să cânte pentru tot restul vieții. A cântat, împreună cu tatăl său, la Café Chantant în Sankt Petersburg (frecventată de aristocrația rusească). Aici și-a dezvoltat stilul unic de interpretare, care combină elemente ale muzicii țigănești cu elemente din folclorul balcanic și valsurile vieneze.

Acolo s-a căsătorit cu Ellionorr Paulson, tânără intelectuală estoniană, avocată și studentă la medicină. După revoluția din 1917 s-a întors în România. A activat în cadrul forțelor armate, a predat muzică și compoziție, a fost violonist și șef de orchestră în restaurante din Tulcea, Sulina, Brăila, Cernăuți, Chișinău, București și Bazargic. În 1924 s-a stabilit la Berlin, unde se bucura de mare succes în rândurile aristocraților ruși în exil, a cântat pentru prima dată la radio, a semnat un contract cu Bote & Bock pentru editarea a șapte dintre lucrările sale, printre care și Avant de mourir (My Prayer, editată ulterior cu versurile lui Kennedy), piesă clasată pe primul loc în topul difuzărilor radio din SUA, 21 de săptămâni consecutiv.

A susținut concerte la hotelurile Savoy and Claridge’s din Londra, iar după 1930, însoțit de orchestra sa, a susținut un turneu în cele mai importante orașe din Europa.

În 1948 a plecat în America de Sud, a cântat la Hotelul Copacabana Palace din Rio de Janeiro, Brazilia, apoi s-a stabilit în Argentina, unde a obținut primul contract la Radio Belgrano

1894: S-a născut la Buzău marele jurnalist român Pamfil Șeicaru; d. 21 octombrie 1980, München, RFG.

Pamfil Șeicaru (1894-1980)

Este considerat cel mai mare gazetar interbelic. A făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului Bucovina (Cernăuți) și a participat la editarea revistei Gândirea.

În 1928 a înființat ziarul Curentul cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale, pe care l-a condus până în 1944.

În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar care ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). A fost condamnat de guvernanții comuniști la moarte în contumacie.

1897: A fost încheiată o Convenţie comercială între România şi Olanda.

1898: S-a nascut la B răila, sahistul argentinian de origine română Juan Iliesco (n. Ion sau Ioan Traian Iliescu, Braila, România)– d. 2 februarie 1968, Argentina). 

A participat la mai multe ediții ale Campionatului național de șah al Argentinei (1931-1953).

În 1941 a câştigat locul I, dar nu a fost numit campion deoarece avea încă cetăţenie română la acea dată.

În 1944 (de acum, cetăţean argentinian), s-a plasat pe locul doi, după Hector Rosetto.

A participat la mai multe ediţii ale turneelor internaţionale de la Mar del Plata şi San Francisco, Argentina. 

1909: În România este adoptată legea pentru darea în exploatare a zăcămintelor petroliere de pe proprietăţile statului.

 

1909 (18.IV/1.V): În România este înfiinţată Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti, care primeşte concesiunea transportului de călători.

1918: S-a deschis la Iași, prima expoziție a grupării „Arta română” (înființată la 9 martie 1917, la Iași); au fost expuse lucrări de valoare a pictorilor fondatori ai societății; printre membrii acesteia se numărau pictorii Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu și Nicolae Tonitza, sculptorul Oscar Han ș.a.

1922: România a semnat, alături de alte state, o notă adresată Germaniei, prin care protesta împotriva incheierii cu Rusia sovietica a Tratatului de la Rapallo, din 16 aprilie 1922, care încălca prevederile Tratatului de la Versailles.

 Potrivit prevederilor acestui tratat,  Germania și Rusia, foștii adversari din timpul Primului Război Mondial,renunțau la pretențiile teritoriale și financiare stabilite în 1918 prin Tratatul de la Brest-Litovsk.

La prima vedere, nimic nu părea în neregulă cu această înțelegere amiabilă care parea ca  respecta spiritul Ligii Națiunilor.

În spatele ei se afla însă un acord secret care-i  permitea Germaniei să-și încalce obligațiile impuse prin tratatul de pace de la Versailles.

Era primul pas în drumul Germaniei spre remilitarizare ce se va sfârși cu un conflict și mai sângeros decât cel care tocmai se încheiase.

Potrivit clauzelor secrete ale tratatului de la Rapallo, Rusia permitea germanilor să-și antreneze soldații pe teritoriul său. În schimb, Germania trimitea în Rusia ofițeri pentru instruirea Armatei Roșii. La prima vedere, Germania pare a fi partea mai avantajată de acest acord.

Însă Uniunea Sovietică a tras multe beneficii de pe seama înțelegerii secrete, profitând la maxim de expertiza oferită de ofițerii germani și specialiștii în industria de armament. Asta s-a văzut foarte clar în timpul celui de-Al doilea Război Mondial.

Dacă mulți dintre ofițerii sovietici formați sub specialiștii germani nu aveau să apuce războiul, pierind în timpul Marii Terori, progresul din industria de armament avea să-i pregătească pe sovietici pentru lupta împotriva fostului său Aliat.

Comisia Aliată de Control, care trebuia să se asigure că Germania nu încălca clauzele păcii, mai ales pe cele privind armata, nu avea cum să controleze ce făceau germanii pe teritoriul altui stat.

Teoretic, Armata germană era limitată la 100.000 de soldați. Pe hârtie, ea era formată din 24.000 de ofițeri, 38.000 gefreiter (fruntași) și 38.000 de soldați. Germanii au găsit însă modalitatea de a depăși limita impusă la Versailles.

Astfel, în Germania au fost înființate mai multe organizații paramilitare precum gărzile patriotice, organizațiile de tineret, patrule de graniță etc.  Aceste organizații nu puteau fi controlate de Comisia Aliată, așa că Germania a putut să antreneze ilegal zeci de mii de ofițeri.

Acestora li se adauga oamenii pregătiți în secret în Uniunea Sovietică.

Tratatul de la Rapallo a fost foarte important pentru Rusia, al cărei guvern comunist nu fusese recunoscut până atunci de niciun stat.

Prin semnarea tratatul, Germania recunoștea ca guvernul sovietic este conducerea de drept a Rusiei, scoțând astfel Uniunea Sovietică din izolarea diplomatică în care aceasta se afla din 1918.

1928: S-a născut la Turnu Magurele, Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”,  politician comunist, jurnalist, scriitor şi memorialist român.

A intrat în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia.

În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx).

În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. 
Între 1971 și 1976 a fost președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste. În 1981 devine rectorul Academiei de învățămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu” din București, universitate exclusiv specializată în recrutarea si instruirea cadrelor Partidului Comunist Român.

A  jucat un rol semnificativ în construirea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, președintele României socialiste.

La capătul vizitei sale în China și Coreea de Nord (1971), Ceaușescu s-a plâns de proasta documentație oferită de membrii delegației (între care, și Ion Iliescu); prin urmare, sarcina i-a revenit lui Popescu, acest moment fiind unul decisiv pentru relația dintre cei doi.

În discursurile sale, Popescu va face comparații între Ceaușescu și Pericle, Napoleon Bonaparte sau Abraham Lincoln.

Porecla „Dumnezeu”, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive.

Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă.

Popescu este pensionar și locuiește în București, într-un apartament din șoseaua Iancului, iar vara pleacă la casa lui de vacanță, aflată într-un sat din județul Teleorman.

1929: S-a născut Ion Voinescu, sportivul român considerat unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut fotbalul românesc.

Voinescu a câștigat campionatul României în 1951, 1952, 1953, 1956, 1959-60 și 1960-61, jucând în total aproximativ 400 de partide în Divizia A. A câștigat, de asemenea, Cupa României în anii 1950, 1951, 1952, 1955 și 1962si  a acumulat 22 de selecționări în Naționala României.

În 1952 a participat la Olimpiada de la Helsinki, prestație în urma căreia presa finlandeză l-a considerat „cel mai bun portar al lumii”!

În 1956 a fost solicitat să joace la Arsenal Londra, iar în 1961, la echipa Vasco da Gama, campioana Braziliei de atunci, transferurile neputându-se concretiza din cauza interdicției impuse de Securitate.

Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii cl. a II-a și Steaua Republicii, fiind, până în prezent, singurul sportiv român al tuturor timpurilor onorat cu aceste distincții.

1931: În România se formează un guvern de tehnicieni prezidat de Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la ministerul de Finanţe şi Interne).

Noul guvern a venit în urma demisiei guvernului naţional-ţărănesc condus de G.G. Mironescu.

 Fără un program de guvernare şi lipsit de omogenitate, guvernul Iorga nu s-a bucurat nici de sprijinul partidelor politice, nici al cercurilor financiare şi nici de cel al Parlamentului.

1943: S-a născut la Brașov, sculptorul și regizorul român Florin Codre, autorul primului film realizat din iniţiativă particulară, după 1989, intitulat „Şobolanii roşii”.

A realizat Statuia ecvestră a lui Carol I din București și a câștigat concursul pentru ridicarea unei statui a regelui Ferdinand, destinată a o înlocui pe cea înaltă de 18 m, realizată în 1937 de Ivan Meštrović, care era situată aproape de Piața Victoriei, lângă Biserica Mavrogheni și care a fost topită de comuniști.

Sculptorul Florin Codre și Ministerul Culturii vor stabili amplasamentul  monumentului Marii Uniri | Romania Libera

Statuia Ecvestră a lui Carol I, Bucharest - Holidayen

Florin Codre a fost numit, prin hotărârea Senatului României,  membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român,

1945: A fost fondată   de baronul Francisc von Neuman, patronul Întreprinderii Textile Arad, la data de 18 aprilie 1945, echipa de fotbal UTA (acronim de la fosta Uzina Textilă Arad).

Supranumită Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, este una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din România.

Câștigătoare de șase ori a Campionatului și de două ori a Cupei României, alături de C.S. Chinezul Timișoara, deține cele mai multe titluri dintre echipele de fotbal din provincie.

Culorile clubului (alb – roșu) au fost alese asemenea echipei de fotbal Arsenal Londra, baronul Neuman fiind un mare admirator al acestei echipe. 


Primul meci de fotbal al echipei nou înființate are loc la data de 27 mai 1945 în compania formației Banatul Sânnicolau Mic, scor 2-3. Componența primei echipe a fost: Tudor, Bocșa, Tamaș, Lingurar, Dvorszak, Szurdi, Găluț, Mărienuț, Haller, Coșniță, Brosovszky. Antrenori: Francisc Dvorszak, Joszef Szallay, Gheorghe Albu.

  La 1 septembrie 1946 cu ocazia meciului I.T.A. – Ciocanul, scor 1-0, are loc inaugurarea stadionului din Arad, actualul Stadion Francisc von Neuman. La acea vreme fiind considerat cel mai frumos stadion din țară

Clubul se înscrie în Campionatul Național de Fotbal, în ediția 1946/47, purtând numele I.T.A., inițialele întreprinderii. Prima participare, în primul eșalon fotbalistic, aduce și primul titlu de campioană, la o diferență de 11 puncte față de locul 2, ocupat de echipa Carmen Bucuresti.

Ladislau Bonyhadi a devenit golgheterul campionatului cu 26 de goluri înscrise.

În ediția 1947/48, I.T.A. câștigă al doilea titlu de campioană, cu un impresionant golaveraj de 129 – 21, record nedoborât până astăzi și la care Ladislau Bonyhadi a contribuit cu 49 de goluri, de asemenea, un record neegalat

1946: S-a născut muzicianul, dirijorul şi pianistul român, Cristian Mandeal, director general al Filarmonicii „George Enescu” din 1991.

A început studiile de pian, compoziție și dirijat la Liceul de Muzică din Brașov, apoi la Academia de Muzică din București (1965 – 1974). S-a perfecționat ulterior la Berlin, cu Herbert von Karajan (1980), și la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990).

În 1987, Cristian Mandeal  a câștigat concursul pentru postul de dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București, devenind în 1991 prim-dirijor și Director General Muzical al Filarmonicii.

Datorită importantelor turnee în străinătate, orchestra Filarmonicii „George Enescu” își restabilește prestigiul internațional.

A concertat în multe țări din Europa, Asia, America de Nord și America Latină. A participat la numeroase festivaluri muzicale (Atena, Lisabona, Brescia-Bergamo, Bayreuth).

În anii 2001 și 2003 a fost director artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu” – București.

În anul 2002, la Festivalul din Edinburgh, Cristian Mandeal a condus, în compania orchestrei BBC Scottish, premiera britanică a operei Oedip de George Enescu, pentru ca în 2005 să dirijeze aceeași partitură, în premieră în Italia, la Cagliari.

Pe parcursul carierei, a primit numeroase premii și distincții, intre care citam : Premiul Uniunii Compozitorilor din România; Premiul Ionel Perlea; Medalia Academiei Române; Premiul de Excelență al Forumului Muzical Român pentru popularizarea operei Oedip de George Enescu

1946: S-a adoptat în mod oficial, hotărârea de autodizolvare a Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), misiunea sa fiind transferată Organizaţiei Naţiunilor Unite. Creată la 10.I.1920 (România fiind membru fondator), Liga Naţiunilor încetase, practic, să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial

1947: Guvernul britanic a hotărât reluarea relaţiilor comerciale cu România, după incheierea celui de al doilea război mondial.

1952: S-a născut la București, actorul român de teatru și film, Eugen Cristea.

A urmat studii teatrale, absolvind I.A.T.C. din București în anul 1976. În perioada 1976-1980 a jucat la Teatrul Național din Timișoara. Din 1980, joacă pe scena Teatrului Național din București.

Din 1961 a început activitatea la radio, cu teatru radiofonic, emisiuni pentru copii “Salut voios de pioner”, “Clubul voioșiei”, a realizat de asemenea și recitaluri de poezie, cuplete muzicale, a prezentat emisiuni muzicale, emisiuni de SF si Parapsihologie.

Din 1961 are în televiziune o bogata activitate, unde a jucat teatru de televiziune, a fost prezentator si realizator al emisiunilor “Feriti-va de magarus!” între 1996-1999, “Ghici cine vine la mine?” intre 1998-1999, “Ceaiul de la ora 5” intre 1996-1999, “Kiki, Riki, Miki”, “Arca Marinei”, “Personalul de Costesti” in 2001.

Pe lânga cariera din televiziune, teatru si din radio este și compozitor, compunând ilustrația muzicală a pieselor “Autograf”, “Harababura”, “Campionul”, a realizat compoziții proprii pentru copii, caseta “Nu va feriți de magaruș”, “Soldat căzut din iubire”.

A avut și concerte cu propria trupă de folk-rock-blues “Atelier” la Terasa actorilor, Casa Eliad, Cercul militar, a avut apariții si la TVR 1, TVR 2, Tele7abc, Prima, Antena 1.

  În 2003 a publicat cartea “Vânzătorul de zâmbete”.

În 2008 a fost prezentator la Festivalul International de Circ.

 1955: S-a născut la Poienița Voinii, Hunedoara,cunoscutul solist vocal de folclor muzical românesc din Ardeal, Drăgan Muntean.

Dragan Muntean LIVE (TEZAUR FOLCLORIC , 2002) 2 - YouTube

Drăgan Muntean a decedat in ziua de  20 aprilie 2002 la Târgu Mureș, în urma unui accident vascular cerebral.

1961: S-a născut Moscova sculptorul Nicolae Lupu.

Este un artist plastic – sculptor, profesor din 1995 la Liceul de Arta Ploieşti, Catedra de studiul volumului şi sculptura.   

Dupa terminarea studiilor liceale, la Liceul de Arta Ploieşti, în 1982 are prima expoziţie personala la Casa de Cultura Plopeni- Prahova.În 1990 se înscrie la Academia de Arta „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde absolva secţia de sculptura în anul 1996, şi obţine licenţa în Arte plastice. Student fiind, în 1996, are o a doua expoziţie personala în Casa Domneasca Brebu –Prahova.

În anii urmatori are mai multe expoziţii personale si de-a lungul carierei participa la diverse evenimente si concursuri artistice unde este foarte apreciat obtinand mai multe premii:

2002 Premiul special – sculptura in zapada Harbin – China; Cupa de merit – sculptura in gheata Harbin – China; 
2004 si 2005 Diploma de Excelenta pentru premiile I la Olimpiadele Nationale de Arte plastice ale Liceelor de Arta de la Timisoara si Iasi ; 
2006 – Distinctia de excelenta din partea Consiliului Judetean Prahova, Fundatia C-tin Stere si Fundatia Mihai Viteazul, pentru participarea la proiectul „ALEEA SCRIITORILOR” din Parcul C-tin Stere Bucov Prahova.  
Apreciat fiind penrtu talentul sau, autoritatile locale romane ii icredinteaza realizarea mai multor lucrari monumentale:

Nicolae Lupu: „GALA GALACTION”, 20041992 : Colaborare la realizarea intermediarei ecvestrei ‘’Mihai Viteazul’’ Ploiesti. 1993 : ‘’Apa vie , apa moarta’’ Compozitie monumentala Statia C.F.R. Pucioasa , jud. Dambovita. 
1996 : Bustul ‘’Capitan Pavel Zaganescu’’ Scoala Militara de subofiteri Boldesti , jud. Prahova. 
1997 : Colaborare la realizarea ecvestrei ‘’Mihai Viteazul’’ Ploiesti. 
2003 : ‘’ Soarele si luna’’ Casa de Cultura Busteni , jud. Prahova. 
2004 : Bustul lui „Gala Galaction” Parcul ‘’ C-tin Stere’’ Bucov , jud. Prahova. 
2004 : Bustul lui „Calistrat Hogas” Parcul ‘’ C-tin Stere’’ Bucov , jud. Prahova. 
2004 : Troita Biserica “ Sf. GHEORGHE –Vechi“ – Ploiesti. 
2006 : Bustul invatatorului „Anastasie Jan Stoicescu”, scoala Aricesti jud. Prahova, 
2007 : Busturile scriitorilor: Nichita Stanescu, I.L. Caragiale si N.Iorga in incinta Casei de Cultura Plopeni.

1991: Vizita oficială în România a președintelui Franței, François Mitterand, prima vizită a unui șef de stat occidental în România după decembrie 1989.

1994: În România a  fost adoptata Legea impozitului pe venitul agricol.

1996: Miniştrii Apărării ai României şi Ucrainei, Gheorghe Tinca şi Valeri Şmarov, au semnat un „Protocol privind dezvoltarea colaborării între Ministerul Apărării din România şi cel din Ucraina”.

1996: Senatul a ratificat Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, prin care era reglementată procedura extrădării persoanelor care sînt căutate pentru acte de terorism.

2001: Camera Deputaţilor a adoptat textul legii privind accesul liber la informaţiile de interes public.

2001: A încetat din viaţă pictorul şi graficianul român Eugen Crăciun.

S-a născut pe 28 februarie 1922 la Piatra Neamt, a urmat Academia de Arte Frumoase din Iasi, la clasa profesorului Corneliu Baba, si Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, avându-i profesori, printre altii, pe maestrii Alexandru Ciucurencu si Octav Angheluţă.

2001: Camera Deputaţilor a adoptat textul legii privind accesul liber la informaţiile de interes public.

2003: Gimnastul Marian Drăgulescu a câștigat patru medalii de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Ljubljana, in Slovenia.

2003: A încetat din viața la Moscova, regizorul, scenaristul de film și scriitorul Emil Loteanu; (n. 6 noiembrie 1936, in localitatea Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița,in  Republica Moldova).

După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu  familia sa in Romania.

A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din București. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuți. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică.

În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat filmul artistic „Viața învinge”. A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins

În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova.i. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic “A.S.Pușkin” din Chișinău.

A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962).

El a debutat în cinematografie în anul doi de studenție, semnând scenariul și regia la filmele documentare de scurtmetraj Hora mare (1959), Amintiri din copilărie (1960), Piatra, timpul, cântecul (1961).

După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 – 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. În anul 1968 a devenit membru al PCUS.

A participat la regizarea a două episoade a filmului Anna Pavlova (film distins cu Marele Premiu pentru cea mai înaltă contribuție în arta cinematografică, Marele Premiu pentru cea mai bună coproducție, premiul Pentru cea mai bună lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film străin), realizat în coproducție cu cineaști din Anglia, Franța, Cuba, RDG.

În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, el a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu.

In RSS Moldovenească a  îndeplinit  în perioada 1987-1992 funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din R.Moldova

Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii.

Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986).

În anul 1993, Emil Loteanu a realizat ultimul său film, intitulat Găoacea, în care are în distribuție numeroși interpreți din România: (Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu) etc.

A fost profesor onorific al Facultății de Arte Hyperion din București, al cărei decan este regizorul Geo Saizescu, interpret în ultimul film al cineastului basarabean.

Emil Loteanu s-a remarcat  și ca autor de cărți de poezie și proză scurtă. A  debutat cu versuri în paginile revistei Contemporanul din București (1949). A publicat apoi volumele de versuri Zbucium (1956), Versuri (Ed. Lumina, Chișinău, 1970), Sufletul ciocârliei (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974) și plachetele Chemarea stelelor (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962) și Ritmuri (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1965).

De asemenea, a publicat și cărți de proză cum ar fi Vioara albă (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963), Bucolica (1966) și Lăutarii (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1972), ultimele două fiind ecranizate de către el însuși.

Deși versurile sale prevesteau un talent de poet, la sfârșitul anilor ’60, Loteanu a renunțat la activitatea literară în favoarea celei cinematografice.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike.

De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București.

Emil Loteanu a încetat din viață la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova.

Este considerat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească.”

Vizionați:

http://youtu.be/FJyDmvV5k9A

2004: A murit Cornelia Pillat, documentarist, muzeograf, scriitoare, istoric de artă si istoric literar „Eterna întoarcere” (n.22.03.1921).

2010: A decedat Emilia Comişel, etnomuzicolog şi profesor universitar.

A fost fiica dirijorului de cor Gheorghe Comișel, sora compozitorului Florin Comișel și mama muzicologei Irina Dragnea.

COMISEL-Emilia-wb

Emilia Comișel (n. 28 februarie 1913, Ploiești — d. 18 aprilie 2010)

A predat la catedra de folcloristică a Conservatorului bucureștean. A fost cercetătoare la Institutul de Folclor din București și la Institutul de Studii Sud Est Europene din același oraș.

De-a lungul carierei a cules peste nouă mii de cântece folclorice și a publicat articole și cărți în scopul de a face cunoscută valoarea folclorului muzical românesc în țară și în străinătate. A colaborat cu publicații importante de peste hotare și a fost membră a Societății Internaționale de Folclor.

A scris o biografie a lui Brăiloiu și a tradus și editat operele complete ale acestuia.

2012: A decedat, în ziua în care ar fi împlinit 87 de ani, ziaristul Emanuel Valeriu, fost director general al Televiziunii Române (1990-1992), membru al CNA (2001-2008).

2014: A murit (în Franța) scriitoarea, poeta, eseista și scenarista Mioara Cremene (născută pe 6 septembrie 1923).

Imagini pentru mioara cremene photos

  

În Franţa, a realizat scenarii, filme de artă şi telefilme (Prietenul meu poetul, consacrat lui Miron Radu Paraschivescu, Metropoème, premiat la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, 1970), alături de soţul ei, cineastul Sergiu Huzum.  

Înscrisă la Conservator (la clasa lui Victor Ion Popa), a debutat editorial în 1951, cu piesa în versuri Mălina şi cei trei ursuleţi, prima dintr-o serie de aproape douăzeci de titluri de cărţi pentru copii.

A lansat în ţară, după cinci ani de interdicţie de publicare, mai multe volume de versuri, un roman, care a obţinut premiul Uniunii Scriitorilor din România (Mărirea şi decăderea planetei Globus, 1968), o excelentă carte de memorialistică – La ce foloseşte Parisul? Evocări şi dileme din exil (în colaborare cu Mariana Sipoş, 2000) şi, în perioada 1993 – 1995, a tradus în colaborare cu fiul ei, Adrian Cremene, scrierile lui Heinrich von Kleist (Opere, două volume).  

Mioara Cremene a părăsit România în 1969, revenind în ţară după Revoluţia din 1989.

În 2009, a lansat antologia de versuri – Şoapte şi strigăte, la Editura Vinea.   

2018  Se realizează  la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București primul  transplant pulmonar din România.

Echipa de medici a fost condusă de doctorul basarabean Igor Tudorache, şeful centrului de transplant pulmonar din Hanovra

Spitalul Sfânta Maria a anunţat  că operaţia s-a desfăşurat de la ora 04.00 până la ora 11.00, cu o pauză de o oră şi jumătate între cei doi plămâni.


CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Cuvios loan, ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul.

Sfantul Cuvios loan a urmat inca de tânăr calea monahala fiind ucenic al Sfantului Grigorie Decapolitul. In timpul iconoclasmului, acestia umbland prin cetate, ii intareau pe crestini in dreapta credinta, pentru a nu cadea in erezie.

Din acest motiv imparatul Leon Armeanul i-a supus la numeroase torturi. Dupa moartea Sfantului Grigorie Decapolitul, Cuviosul loan a devenit staret al Manastirii Decapole din Constantinopol. Sfantul Cuvios Ioan, s-a mutat la Domnul la anul 820.

Cuviosul losif, Scriitorul de Cântări, l-a ingropat cu cinste lângă mormântul Sfântului Grigorie.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/04/18/o-istorie-a-zilei-de-18-aprilie-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  4. ro.wikipedia.org.;
  5. mediafax.ro;
  6. Istoria md.;
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro;
  9. http://www.rador.ro/2019/04/18/calendarul-evenimentelor-18-aprilie ;
  10. Cinemagia.ro.

18/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Conflictele austro-turce pentru stăpânirea Ungariei, Transilvaniei și Banatului și o hartă de la 1610 a Principatelor Române autonome Transilvania, Moldova și Muntenia



HARTĂ / Principatele române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610. Ungaria, Rusia sau Ucraina nu existau pe această hartă. (https://www.timpul.md/articol/principatele-romane-moldova-transilvania-i-valahia-ca-state-autonome-in-anul-1610- ).

Principatele Române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610.

 Pe această hartă apărută la Amsterdam, Ungaria nu exista , fusese ocupată de turci, transformată în pașalâcul de la Buda și înglobată în Imperiul Otoman pentru un secol și jumătate!… ”Pașalâcul de Buda” (eyalet, beylerbeilic, kapudanlic!) a fost un guvernorat otoman al Ungariei ocupate de Turcia (1541-1699).

La fel, nici Ukraina nu exista, vecinii Principatului Românesc Moldova erau Polonia la nord și nord-est, Tătarii la est…

  Peste Nistru erau Podolia și apoi teritoriile marelui duce de Moscova. Nici Bulgaria nu exista pe hartă, era inclusă și ea în Imperiul Otoman!

În al doilea deceniu din sec. al XVI-lea, relațiile dintre Ungaria și Imperiul Otoman se deterioraseră până la punctul în care sultanul Soliman a reluat campania în Europa de Est și la 29 august 1526 l-a învins în Bătălia de la Mohács, pe regele Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei (1506-1526).

Când a văzut corpul neînsuflețit al regelui maghiar Ludovic (1506-1526), sultanul turc Soliman ar fi spus: „Am venit într-adevăr împotriva lui,dar nu am vrut ca el să moară”. După scurt timp de la câștigarea bătăliei de la Mohács armata otomană a intrat în Buda, capitala Ungariei, însă pentru că orașul nu putea fi apărat cu ușurință, otomanii l-au părăsit după numai două săptămâni.

După Bătălia de la Mohacs, Ungaria a decăzut rapid fiind în 1541 anexată de Imperiul Otoman împreună cu Banatul Timișoarei.

Turcia a devenit cea mai mare putere în Europa de Est.

În anul 1538 în urma unei campanii de pedepsire a domnitorului moldovean Petru Rareș, Turcia transformase ținutul Tighina cu cetatea de pe Nistru în raia.

Brăila, marele port dunărean al Munteniei a avut aceiași soartă, fiind transformată în raia în 1540.

Cu toate acestea, Principatele Române Moldova și Muntenia precum și Transilvania au rămas state autonome!

După bătălia de la Mohács, tronul Ungariei a fost revendicat de arhiducele Austriei Ferdinand de Habsburg și de Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei.

Otomanii au transformat în pașalâc o parte din teritoriul Ungariei, iar restul acestei țări a fost condus de voievodul Transilvaniei Ioan Zápolya, care a fost încoronat ca rege al Ungariei la Székesfehérvár, după ce Soliman l-a recunoscut pe Ioan Zápolya, ca rege vasal al Ungariei.

În anii următori, sub conducerea împăratului romano-german Carol Quintul și a fratelui său arhiducele Ferdinand de Habsburg, austriecii au reocupat temporar Buda și Ungaria.

Ca urmare, în 1529 Soliman a contraatacat prin valea Dunării și a recâștigat controlul asupra capitalei Buda în septembrie 1529, și l-a instalat pe tron pe Ioan Zápolya, iar în toamna următoare a asediat Viena.

În octombrie 1529, sultanul Soliman, care nu reușise să ocupe Viena, a dat ordin de despresurare și de retragere. A mai urmat o nouă încercare de a cuceri Viena în 1532, soldată din nou cu un eșec. A fost cea mai ambițioasă expediție a Imperiului Otoman și apogeul extinderii sale spre Vest.

Unii nobili maghiari au propus ca împăratul romano-german Ferdinand, arhiducele de Austria (1519-1564), domnitor al Austriei vecine și cumnat cu Ludovic al II-lea , să fie rege al Ungariei citând acordurile anterioare prin care ungurii au acceptat ca Habsburgii să ia tronul Ungariei, după ce regele Ludovic a murit fără să lase moștenitori.

Cu toate acestea, o parte a nobililor maghiari au apelat la unul dintre ei, Ioan Zápolya, care, fiind susținut de Soliman, a fost ales ca rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526, însă nu a fost recunoscut ca rege de către puterile creștine ale Europei.

Lupta care a urmat pentru succesiunea la tronul Ungariei, între Ioan Zápolya și Ferdinand de Habsburg, cel dintâi (Zápolya) a fost sprijinit de Petru Rareș, care intervenise în Transilvania și i-a zdrobit pe partizanii lui Ferdinand (sași și unguri) în lupta de la Feldioara (22 iunie 1529).

Ioan Zapolya s-a menținut ca rege al Ungariei până la moartea sa, survenită la 20 iulie 1540.

În 1541 Habsburgii au intrat din nou în conflict cu otomanii și au încercat să asedieze Buda. Eforturile lor au fost respinse și ca urmare, Ferdinand și fratele său, Carol al V-lea, au fost forțați să încheie un tratat umilitor de cinci ani, cu Soliman. Ferdinand a renunțat la conducerea Regatului Ungariei și a fost forțat să plătească o sumă fixă anuală (tribut) către sultan pentru ținuturile maghiare aflate sub controlul lui.

O mare importanță simbolică, a avut-o și faptul că tratatul menționat nu l-a numit pe Carol Quintul „împărat”, ci „rege al Spaniei”, lăsându-l astfel, implicit, pe Soliman să se considere „împărat”. În august 1541, Soliman transformă o mare parte a Ungariei, cea sudică și estică, în pașalâc.

În urma transformării unei părți mari din Ungaria în pașalâc turcesc, lua ființă un nou beglerbegat (vilaiet), cu sediul la Buda. În acest beglerbegat, în afară de Ungaria, intrau o parte din Slovacia, din Serbia și câteva teritorii din Peninsula Balcanică.

La fel ca Transilvania, Banatul a devenit vasal al Imperiului otoman după înfrângerea Ungariei, în bătălia de la Mohács (1526). Ambele provincii au intrat oficial sub suzeranitatea Porții pe 4 septembrie 1541, când Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei, respectiv Petru Petrovici, comitele de Timiș, au primit simultan steagul de investitură din partea sultanului Süleyman I. 

În urma campaniilor sultanului turc Soliman Magnificul din anii 1541 și 1543 au apărut trei regiuni distincte: Ungaria habsburgilor în nordul extrem și în vest; Ungaria otomană în lungul Dunării mijlocii- o regiune sub ocupația militară directă și permanentă a otomanilor și cu centrul principal la Buda; Între 1543 și 1562 războaiele au continuat în Ungaria, întrerupte de armistiții, cu puține schimbări notabile de fiecare parte.

În 1551, Banatul și Transilvania s-au alăturat Sfântului Imperiu Romano-German, sfidând suzeranitatea Înaltei Porți. Acest gest l-a determinat pe sultan să decidă ocuparea Timișoarei.

În acest scop, beglerbegul Rumeliei, Sokollu Mehmed pașa, a condus o expediție eșuată, în toamna anului 1551. Ofensiva otomană în Banat și Ungaria a fost reluată în anul următor, sub conducerea vizirului Kara Ahmed pașa. În vara anului 1552, oștile otomane au devastat Banatul de câmpie, ocupând principale puncte strategice, cetățile Timișoara și Lipova.

Timișoara a capitulat pe 25 iulie, în schimbul retragerii pașnice a populației și a garnizoanei care apăra orașul. Însă Ahmed pașa a încălcat înțelegerea, apărătorii orașului fiind masacrați, iar comandantul garnizoanei, Ștefan Losonczy, a fost decapitat. 

Conflictele turco-austriece au continuat timp de trei secole, Imperiul otoman pierzând o mare parte din cuceririle sale din Balcani din sec. al XVI-lea.

18/04/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Comisia Europeană a fost interpelată în legătură cu situația românilor din Valea Timocului care se înrăutățește de la zi la zi

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2021/04/607e2-harta2bzonelor2blocuite2bde2bromani2bintre2bvidin2bsi2btimoc.jpg
Harta zonelor locuite de români între Vidin şi Timoc

Comisia Europeană a fost interpelată de eurodeputatul Rareș Bogdan în legătură cu încălcarea drepturilor românilor/vlahilor din Timoc și catastrofa ecologică care îi afectează pe aceștia.

Eurodeputatul Rareș Bogdan, liderul delegației române din grupul PPE, a anunțat marți că a depus două interpelări prin care semnalează Comisiei Europene situația românilor din Valea Timocului, situație care se înrăutățește de la zi la zi, transmite Romanian Global News.

“S.O.S.! Românii din Valea Timocului, împinși să părăsească zona! Am depus două interpelări prin care semnalez Comisiei Europene situația românilor din Valea Timocului, situație care se înrăutățește de la zi la zi. Aștept măsuri urgente care să-i salveze pe frații noștri din Serbia de o catastrofă ecologică!

Pe lângă faptul că sunt împiedicați să învețe limba maternă în școli, că au fost supuși asimilării agresive, că sunt amenințați și șantajați să-și abandoneze limba, credința, mama, să uite cărei culturi aparțin, 300.000 de români din sudul Dunării sunt victimele unui dezastru ecologic.

Și asta deși Serbia, candidată pentru aderarea la UE, s-a angajat să respecte obiectivele de mediu ale eurosistemului. Cum este posibil ca, sfidând Acordul de la Paris și Pactul verde european, autoritățile de la Belgrad să închidă ochii la poluarea produsă de compania minieră chineză Zi-Jin??”, a scris Bogdan, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că a primit memorii de la românii din zona orașului Bor, care arată că valorile emisiilor de dioxid de sulf, arsenic, cadmiu depășesc cu mult valorile maxime permise, iar contaminarea râurilor Bor și Timoc au ca efect poluarea Dunării.

“Vă dau niște cifre: dioxid de sulf – valori de 30 de ori mai mari, arsenic – valori de aproape 800 de ori mai mari, timp de câteva ore, cadmiu – valori de 8 ori mai mari. Vi se pare exagerat dacă îmi însușesc poziția reprezentanților românilor din sudul Dunării, care sunt convinși că zona va deveni o colonie chineză? Mie nu mi se pare, dacă este adevărat că planurile de investiții ale Zi-Jin se ridică la miliarde de dolari”, a continuat europarlamentarul.

Rareș Bogdan a remarcat că, pentru a adera la Uniunea Europeană, Serbia trebuie să se conformeze regulilor atât în privința mediului, cât și în privința drepturile persoanelor care aparțin minorităților.
“Mai sunt și alte capitole cu stegulețe roșii, dar mă opresc aici. Deocamdată, vreau să știu cum va opri Comisia Europeană drama fraților noștri, care sunt gata să părăsească zona.

Vă țin la curent cu răspunsurile pe care le primesc și vă anunț că nu mă opresc aici!”, a conchis el, în mesajul publicat pe rețeaua de socializare.

18/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: