CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 16 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 16 aprilie în istoria noastră

1204: Existenţa unor biserici ortodoxe în Transilvania, precum şi în alte teritorii locuite de români este evidenţiată de papa Inocenţiu al III-lea, într-o scrisoare adresată episcopului catolic de Oradea, Simion.

Papa Inocențiu al III-lea (Giovanni Lotario, conte de Segni, n. 22 februarie 1160, Gavignano, Lazio, Italia – d. 16 iulie 1216, la Perugia, Statele Papale) a fost Papă al Romei în perioada 8 ianuarie 1198, până la moartea sa, la 16 iulie 1216.

Innocent III | pope | Britannica

Suveranul Pontif îi cerea acestuia în respectiva scrisoare să cerceteze unele mânăstiri „greceşti” din dioceza sa, care se găseau, după spusele sale, într-o stare accentuată de decadenţă, pricinuită de neglijenţa episcopilor diocezani şi a „grecilor” înşişi, care sunt „foarte stricaţi”.

Remediul propus de papă era acela al înfiinţării unui episcopat pentru aceşti credincioşi, „din sânul aceloraşi greci”, care urma să fie supus direct autorităţii pontificale.

Este mai mult decât sigur că cei denumiţi de către papă „greci“ erau în realitate români ortodocşi, ceea ce demonstrează existenţa unor forme de organizare politică destul de puternice şi bine consolidate pentru a avea un episcop.

La numai un an distanţă, mai precis la 3 mai 1205, același Papa Inocenţiu al III-lea îi scria arhiepiscopului de Calocea, sub jurisdicţia căruia se găsea şi Episcopia Oradea, că a fost informat de existenţa unui episcopat ce nu era arondat nici unei mitropolii, plasat teritorial în cadrul formaţiunii conduse de fiii cneazului Bela.

Papa, la cererea arhiepiscopului de Calocea, încuviinţează trecerea acestui episcopat sub autoritatea Arhiepiscopiei de Calocea, cu condiţia ca episcopatul în cauză să nu se afle sub autoritatea Bisericii din Constantinopol, care „s-a întors de curând la unitatea Scaunului Apostolic”.

Trebuie precizat, în acest cadru, că teoria episcopului calocean conform căreia episcopatul respectiv „nu este supus nici unei mitropolii” nu poate fi întemeiată, ci mai degrabă ascunde o realitate, deoarece, conform dreptului canonic răsăritean, nici o episcopie nu putea fi de sine stătătoare.


1499: Între Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare și regele polon Ioan I Albert, s-a încheiat prin mijlocirea regelui Ungariei Vladislav al II-lea Tratatul de pace moldo – polon.

După campania polonă împotriva Moldovei (august-octombrie 1497), Ștefan cel Mare a pornit o campanie de pedepsire (iunie 1498) a atacului polonilor asupra Moldovei. Oastea moldoveană a cucerit și ars cetățile Trembowla, Buciaci și Podhaeț, mergând apoi până la Lvov și peste Nistru, în Pocuția.

Tratatul de pace confirma egalitatea deplină a ambelor state, prevăzîndu-se că ele își vor acorda ajutor în caz de primejdie. În forma sa definitivă tratatul s-a semnat la Hîrlău la 10 iulie 1499.

1784: Limba germană a fost declarată limbă oficială în Transilvania.

Din 1711,fusese stabilit asupra Ungariei și Transilvaniei, controlul austriac al împăratului Joseph al II-lea (1780–1790) Habsburgii cumulau funcția de principi ai Transilvaniei și numeau în Transilvania guvernatori.

De asemenea, Transilvania a fost transformată din principat în mare principat în anul (1765).

1787: A murit la Oradea, în Imperiul habsburgic, Moise Dragoș, primul episcop unit al Eparhiei de Oradea Mare.  (n. august 1726, Turda, Imperiul Habsburgic).

Istoric | Episcopia Greco Catolica - Oradea

1852: S-a născut la Câmpulung Muscel, în Muntenia,pictorul român  George Demetrescu Mirea ; d. 12 decembrie 1934, București.

George Demetrescu Mirea. Autoportret (1852-1934)

A studiat la Școala de Belle-Arte București cu Theodor Aman, luând lecții simultan cu medicul Carol Davila. A participat la Războiul de Independență, ca pictor atașat Cartierului General al armatei, alături de Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary și Sava Henția.

 A obținut o bursă de studii la École des Beaux Arts din Paris (1878), unde a studiat cu Carolus Duran, un vestit portretist al înaltei societăți franceze, și a rămas până în 1884. S-a bucurat de asemenea de mult prestigiu în protipendada bucureșteană, a realizat aproximativ trei sute de portrete, dar și picturi murale la Universitatea din Iași și la Catedrala din Constanța, medalioanele de pe frontonul Ateneului Român din București, compoziții de mari dimensiuni.

Și-a început cariera pedagogică mai întâi ca profesor de desen la Școala Normală de învățători de la Câmpulung, iar în anul 1891 a fost numit profesor la Școala de Belle-Arte din București, unde era deja suplinitor din 1889.

Opt ani mai târziu, a fost numit director al aceleiași instituții, funcție pe care a deținut-o până în 1927. Cea mai importantă distincție obținută de artist a fost Premiul național pentru pictură din 1924

1864 (16/28 aprilie): În numărul 88  al  publicației „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principatelor Unite Române”, este publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire.

În art. 54-55 din această lege se prevedea înfiinţarea a „patru Curţi de Apelu aşezate în Bucuresci, Iaşi, Craiova şi Focşani”. Competenţa teritorială a instanţei din Bucureşti cuprindea „judeţele Ilfovu, Vlaşca, Ialomiţa, Argeşu, Muşcelu, Teleormanu, Oltu, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău”.

1869: Apare la București, până la data de 14 februarie 1870,  revista „Traian”, editată de Bogdan Petriceicu Hasdeu, publicaţie care continua ideile „Daciei literare” , ziar politic, literar, științific și industrial.

A apărut la București în 16 aprilie 1869, dar a fost suprimat în scurt timp de autorități, „pentru atitudinea prea independentă și pentru atacurile la adresa monarhiei”. A fost înlocuit de revista Columna lui Traian (1870–1877; 1882–1889), editată tot de Bogdan Petriceicu Hașdeu, la scurt timp după suprimarea ziarului Traian A fost inițial bisăptămânală, apoi săptămânală, bilunară și lunară în ultimii ani de apariție. Din 1872, editorialele politice au fost înlocuite cu studii științifice, versuri și proză. Este reflectată în paginile revistei activitatea de filolog, istoric și folclorist a Hasdeu, care a semnat ample cercetări consacrate permanenței elementului autohton în limba și cultura română.

1872: S-a născut la București compozitorul, pianistul și profesorul român Ion Scărlătescu ;( d.19 septembrie 1922, București).

Ion Scărlătescu (1872-1922)

A făcut studii muzicale la București, Viena, Paris și Leipzig. A fost profesor particular de teorie și pian la Viena, dirijor al Corului Capelei Române din Paris, profesor particular de armonie și pian la Iași, profesor la Conservatorul din Cluj și la Conservatorul din București. 

A desfășurat o susținută activitate concertistică și a scris poezii, piese de teatru(Vlad Țepeș, dramă biblică, Othello’s letzter Aufzug, dramă reprezentată la Teatrul German din Praga în 1906), proză, cugetări.

A publicat cronici muzicale, studii, eseuri în MuzicaRomânia MusicalăLe Guide Musical (Bruxelles), Revue Internationale du Theâtre et de la Musique, etc. A concertat la Palatul Regal din București și la Castelul Peleș din Sinaia, bucurându-se de prețuirea Reginei Carmen Sylva. A scris muzică simfonică: Menuet pentru orchestră mareRapsodie română pentru orchestră, dar mai ales muzică de cameră: Sonata in re minor pentru pianDorna-Vals pentru pianFugă în do minorSuită clasică pentru pianBagatella pentru vioară și pian, dedicată „Lui George Enescu, creator și prieten, care cu atâta amabilitate a desăvârșit-o și a introdus-o în repertoriu”.

1877:  Ministrul Afacerilor Străine al guvernului român, Mihail Kogălniceanu,  şi  consulul general al Rusiei în România, baronul Dimitrii Stuart, au semnat  la Bucureşti, Convenţia ruso-română privind trecerea trupelor ruseşti prin ţara noastra, în cazul izbucnirii războiului ruso-turc.

1879: S-a născut Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu, n. 16 aprilie 1879, Didești, Teleorman – d. 8 martie 1961, București), scriitor si  preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, traducător al Bibliei în limba română; (d. 8 martie 1961).

Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie de origine aromână
Gala Galaction, scriitor, preot ortodox,
profesor de teologie de origine aromână

 

S-a născut în familia unui țăran care era căsătorit cu fiica unui preot. În 1922, este hirotonit preot și, în 1926, devine profesor la Universitatea din Chișinău.

În perioada interbelică a desfășurat  o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, și editează revistele”Cronica” și ”Spicul”, care apar în perioada 1915-1918.

Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici.

Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică, publicand volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost publicat postum.

După 1944, este prezent în viața literară sau politică, este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România în 1947, deputat în Marea Adunare Națională și primește Ordinul Muncii, clasa întîi în 1954.

A călătorit în Țara Sfîntă, în Ungaria, Italia, Grecia, Egipt. După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață imobilizat la  pat.

În Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile cînd omenirea a fost pusă greu la încercare.

La Mangalia și Rosiorii de Vede, cate o școală îi poartă numele.

 1880: A murit Simion Balint, protopop român  greco-catolic, revoluţionar paşoptist, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului; (n. 1810).

1888:  Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei, originar din satul Răzălei, judeţul Soroca, in Basarabia ţaristă, este ales membru de onoare al Academiei Române.

Era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache si al presviterei Teodosia, din satul Razalai-Balti si s-a nascut la 15/27 iulie 1818.

Acest mare mitropolit al Moldovei – Iosif al II-lea Naniescu – numit „cel sfant si milostiv”, a fost cel mai stralucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane din a doua jumatate a secolului XIX dupa Sfantul Calinic de la Cernica.

A rămas orfan de tată de la vârsta de doi ani si in  1831, unchiul său ierodiaconul Teofilact îl aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon, ca să învețe carte. La 23 Ianuarie 1835, este călugărit sub numele de Iosif.

Ca ucenic al episcopului Chesarie, in anul 1836, intra la seminarul din Buzau, atunci infiintat, pe care il termina in 1840. Apoi, intre anii 1840-1847 urmeaza Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti.

In anul 1849 este numit egumen la Manastirea Serbanestii Morun-glavului-Ramnicu-Valcea, iar la 29 august 1850 este hirotonit preot in Bucuresti. In noiembrie 1852 este facut protosinghel de Sfantul Calinic, episcopul Ramnicului.

In 1857 este numit egumen la Manatirea Gaisenii – jud. Dambovita, iar dupa 4 ani este facut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon si numit in 1863 egumen la Manastirea Sarindar din Bucuresti, intre anii 1864-1870 arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la gimnaziul Gheorghe Lazar si la liceul Matei Basarab din Capitala, iar ultimii doi ani (1870-1871), a fost director la Seminarul Central.

La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar in ianuarie 1873 este numit episcop de Arges.

La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelasi an este instalat la Iasi. Timp de 27 de ani venerabilul mitropolit Iosif Naniescu pastoreste cu intelepciune Mitropolia Moldovei.

Aici a depus cea mai bogata activitate duhovniceasca, teologica, pastorala si sociala din  viata sa, ramanand pentru urmasi un exemplu viu si greu de imitat.

La 26 ianuarie 1902 mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfant si milostiv” ii paraseste pe fiii sai duhovnicesti si se stramuta la cele vesnice. Mormantul sau se afla in partea de sud a catedralei mitropolitane din Iasi, terminata de el.

1896: S-a nascut  la Moinesti, Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), poet și eseist român evreu, unul dintre inițiatorii curentului dadaist, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură; (d. 25 decembrie 1963, Paris).

Mișcarea dadaistă își are originea în orașul elvețian Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 și curând se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale „happening-urile” de la Cabaret Voltaire.

În 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală.

Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) și Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci și cinci de poeme), respectiv manifestele mișcării: Sept manifestes Dada (1924; Șapte manifeste Dada).

În a doua parte a anului 1929, intră în miscarea suprarealista. Și-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul și a intrat în Rezistența Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetățean francez.

Va demisiona din partidul comunist în 1956, in semn de protest împotriva reprimării revoltelor din Ungaria de către armata sovietică.

A murit la Paris și a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse.

La Moinești, orasul sau natal, există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărei inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru.

1902: A murit la Ciulnița, Argeș, medicul Nicolae Kalinderu; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1890; cunoscut colecţionar de artă (n. 6 decembrie 1835).

Se pare ca  Nicolae Kalinderu s-a născut într-o familie  de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”.

A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur.

În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris.

A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris.

După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până la 1874 când a demisionat. 

În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc.

A fost unul dintre fondatorii orientării anatomo–clinice și fiziopatologice în medicina românească internă.

Împreună cu savantul Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei.

  În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București.

1903:  S-a născut la Lugoj, compozitorul  român de opereta şi dirijorul Filaret Barbu .

 A absolvit conservatorul la Viena, unde a studiat vioara și contrapunctul cu maeștrii vienezi, între 1922-1926, la Neues Wiener Konservatorium.

Întors în România, a devenit profesor de muzică la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj și dirijor al corului „Ion Vidu”, la a cărui înființare, în 1922, a fost unul dintre inițiatori.

În 1931, după decesul profesorului Ion Vidu, i-a urmat acestuia la conducerea corului Reuniunii române de muzică și cântări, care a primit numele lui Ion Vidu.

Lucrarea sa de debut a fost vodevilul Privighetoarea albă (1924), după care au urmat o serie întreagă de lucrări, între care și Armonii bănățene, Nocturnă, Roză albă, Plutașul de pe Bistrița (operetă în 3 acte), 1955 etc.

A scris și o culegere de coruri intitulată Portativ bănățean.

A decedat în 31 mai 1984 la Timișoara.

1916: A murit scriitorul Nicolae Gane (cunoscut și ca Nicu Gane), membru şi vicepreşedinte al Academiei Române.

Nicolae Gane

Foto: Nicolae Gane (n. 1 februarie 1838, Fălticeni; d. 16 aprilie 1916, Iași).

Era descendentul unei vechi familii boierești, fiind fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. A urmat școala primară la Fălticeni cu părintele Neofit Scriban, apoi se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, după care urmează științele juridice la Paris.

La revenirea în țară, Nicolae Gane a fost angajat secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova (1857). În același an este numit ca judecător la Tribunalul Suceava, de unde este destituit din cauza manifestărilor prounioniste.

După Unirea țărilor române din anul 1859, revine în magistratură unde îndeplinește mai multe funcții: președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași (1861), prefect al județului Suceava (1863) și ulterior al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Nicolae Gane devine membru al societății „Junimea” din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.

Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași.

Este ales de cinci ori primar al orașului Iași,  remarcandu-se prin următoarele realizări:

  • aducțiunea apei potabile la Iași din sursa Timișești, proiect pentru care a fost atacat în presa vremii.
  • a încheiat în anii 1872-1873 un contract de asfaltare și întreținere a străzilor și trotuarelor cu un englez pe nume W.O. Callender,  contract, care a fost aprobat de regele Carol I.
  • La data de 6 mai 1899, Gane a inaugurat Uzina Electrică Comunală, iar un an mai târziu începea exploatarea tramvaielor electrice.
  • A inaugurat, la 1 decembrie 1896, clădirea Teatrului Național din Iași.

Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Pentru o scurtă perioadă (1 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul Ion C. Brătianu (4).

La data de 1 aprilie 1908 a fost ales ca membru titular al Academiei Române. Ulterior a fost și membru în comitetul de lectură al teatrului Național din Iași (1910-1916).

Nicolae Gane a scris proză cu tonalități romantice care evocă trecutul, viața patriarhală și aventurile cinegetice, printre cele mai populare lucrari  ale sale numarandu-se ” Domnița Ruxandra”, Iași, 1873; Novele, I-II, Iași, 1880; ediția II, I-III, București, 1886; ediția III, I-III, București, 1899; ediția IV, I-III, București, 1907-1908; Păcate mărturisite, Iași, 1904; Petrea Dascălul, București, 1916 ; Stejarul din Borzești, București, 1993 s.a.

1917(3/16) : S-a înființat în Basarabia țaristă Partidului Național Moldovenesc , în al cărui program se preconiza ca Basarabia „să-și cârmuiască singură viața ei dinlăuntru ținând seama de drepturile naționale ale tuturor locuitorilor ei”.

În cadrul primelor sale ședințe, consacrate dezbaterilor programatice au fost aprobate obiectivele imediate ale partidului și anume: 1. autonomia completă a Basarabiei pe baza dreptului de autodeterminare; 2. libertatea cultelor și a învățământului; 3. restituirea pământurilor expropriate românilor; 4. eliberarea deținuților politici, etc. Aceste prevederi programatice aveau să constituie premisa altor decizii politice mai radicale menite să pregătească condițiile actului istoric de deplină voință națională prin care Basarabia s-a unit cu România.

1919: A murit (la Cluj) Pósta Béla, arheolog al epocii migraţiunii popoarelor şi istoric al artei şi culturii; unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania (n. 1862, la Kecskemét/Ungaria).

1919: Începe Bătălia din Munţii Apuseni din timpul Războiului româno-ungar de la 1919.

General Traian Moşoiu (n.1865-d.1932), amrata română
General Traian Moşoiu (n.1865-d.1932)

Armata regală română a respins atacul trupelor bolșevice ungare și a contraatacat, atingînd Tisa la 1 mai 1919.

Ofensiva Ungariei bolşevice, care încheiase o alianţă cu bolşevicii lui Lenin, urmarea să desfiinţeze statul român printr-un atac combinat, initiat de  unguri dinspre vest, prin Transilvania, şi de către ruşi dinspre est, prin Basarabia.

Armatele celor  două regimuri comuniste ar fi urmat să faca jonctiunea  pe crestele Carpaţilor Orientali, deveniţi graniţă între Rusia Sovietică şi Ungaria bolşevică.

Din fericire, proiectul nu s-a putut realiza, atît din cauza ofensivei româneşti care a desfiinţat Ungaria bolşevică, cat şi  datorita rezistenţei româneşti de pe Nistru contra bandelor bolşevice ce testau tăria apărării trupelor române si  nu în ultimul rînd datorită ofensivei ruşilor albi ai generalului Denikin în sudul Ucrainei.

Această ofensivă ne-a dat Romaniei răgazul pe Nistru pentru a se putea concentra spre vest, spre ameninţarea Ungariei bolşevice.

Generalul Traian Moşoiu a condus Comandamentul Trupelor din Transilvania pînă la 11 aprilie 1919, cînd conducerea este luată de generalul Gheorghe Mărdărescu, generalul Moşoiu preluînd comanda grupului de armate „Nord „.

Acesta a  condus contraofensiva victorioasă încheiată cu ocuparea Budapestei, devenind comandant al garnizoanei române din Budapesta, apoi guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa.

După revenirea sa  din Ungaria, a fost pentru scurtă vreme ministru de război, apoi senator, şi, ulterior, ministru al comunicaţiilor (1922-1923) şi al lucrărilor publice (1923-1926).

 1920: Are loc la Iaşi, Congresul Partidului Poporului din România, condus de Alexandru Averescu, care a aceptat fuzionarea cu gruparea lui Sergiu Niţă a Ligii Poporului din Basarabia; (16 -17 aprilie s.n.).

Noul partid a avut de înfruntat în Basarabia opoziţia Partidului Ţărănesc, cel mai popular partid din Basarabia la acel moment.

1923: A murit Constantin Dimitrescu-Iaşi, filosof, sociolog, estetician şi pedagog; a fost profesor la Universitatea din Iaşi (1879-1884) şi, din 1885, la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de sociologie din ţară (1894); rector al Universităţii bucureştene între anii 1898 şi 1911 (n. 1849).

1925: S-a născut regizorul Biţu Fălticineanu.

Imagini pentru bițu falticineanu photos

A regizat peste 200 de spectacole pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti; (m. 2012).

1926: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul Radu Zvorişteanu; (m. 2010).

La 19 ani a fost angajat violonist al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii, numit concertmaestru al acestui ansamblu, post pe care l-a deținut până la pensionare (1962–1986). A inițiat o serie de proiecte camerale: un cvartet înființat în 1958, Orchestra de Cameră fără dirijor a Radiodifuziunii, Orchestra de cameră Pro-Mozart, pe care a dirijat-o.

A apărut și în ipostază solistică alături de Orchestra Națională Radio. A fost, în anii ’70–’80, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, conducând Orchestra de Studenți a instituției.

 1928: S-a născut la Arad, istoricul român Radu Ciuceanu, luptător anticomunist, director-fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului ; (1993).

Între 1948 și 1963 a fost deținut politic, după ce a activat timp de doi ani în Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă din Oltenia.

A fost membru fondator al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), în ianuarie 1990.

Între 1948 și 1963 a fost deținut politic, după ce a activat timp de doi ani în Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă din Oltenia . Este directorul-fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (1993).

Este inițiatorul proiectului de lege pentru studierea dosarelor arhivelor Securității (1991-1992). Doctor în istorie (1998).
În martie 2010 a câștigat în instanță despăgubiri  de la Statul Român în valoare de 600.000 de euro, pentru chinurile îndurate în temnițele comuniste.

1930: România şi Egiptul au semnat la Cairo, un aranjament comercial provizoriu, prin care cele două ţări îşi acordau reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.

 1933: S-a născut Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (a popularizat, în Ucraina, literatura română – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu, Geo Bogza); (m. 1996).

1935: Moare la București, scriitorul de limbă româna si franceză, Panait Istrati, care s-a afirmat în Franţa.

Setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la insistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor); (n. 10 august 1884, Brăila).

A fost fiul nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, grec chefalonit.

Trăind în sărăcie, bolnav și singur in Franța,  a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland, care fiind avertizat i-a răspuns imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea sa Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland.

A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les Récits d’Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).

În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l’autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist.

Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic a devenit proverbială: „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?”.

Cartea sa „Spovedania unui învins”scrisa la intoarcerea din URSS, va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret

1936: S-a născut la Soroca, in Romania interbelica, azi in R.Moldova, poetul și criticul literar român, Gheorghe Grigurcu.

  Este considerat de personalități ale lumii literare unul dintre cei mai importanți critici literari români ai perioadei de tranziție între milenii și unul dintre cei mai importanți critici contemporani.

Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. (nu și la proză) și le risipește în presa din toată țara. A publicat în „Familia”, „Viața românească”, în „Contemporanul”, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la „România literară”, în ieșenele „Convorbiri literare”.

S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist.

În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu  publica poezie: de factură modernistă..In ultimul timp compune si aforisme.


A primit premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociației Scriitorilor din București, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul național „Tudor Arghezi” (Tg-Cărbunești), Premiul orașului Bistrița, premiul Serilor de la Brădiceni, premiul Festivalului internațional de poezie Emia (Deva), premiul Asociației Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focșani), premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, premiul orașului Beclean, premiul de poezie (Desești, Sighet), premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), premiul Consiliului Județean Gorj.

Din 2016 este Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani.

1938: Sunt arestați și condamnați la închisoare mai mulți conducători legionari, în frunte cu căpitanul Corneliu Zelea Codreanu.

Photo of Corneliu Zelea Codreanu

Corneliu Zelea Codreanu

Ulterior, în noaptea 29-30 noiembrie 1938, lui Codreanu, si altor  12 conducători legionari le-a fost înscenată o evadare, fiind omorîţi în timpul unui transfer între închisori, la ordinul regelui Carol al II-lea.

1938: S-a născut la București actorul Constantin Băltăreţu; (m. 9 martie 1985).

A absolvit Academia de Teatru si Film din capitală în 1958, la clasa profesorilor Alexandru Finți si Ion Șahighian, împreună cu colegii de generație a participat la înființarea Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani. A jucat acolo pana în 1960., an în care s-a mutat la Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj și apoi la Sibiu, la Teatrul Radu Stanca  
În 1965 s-a stabilit la Teatrul de Comedie din București.  
Constantin Băltărețu a scris articole de presă, a publicat cartea ”Cultura spectacolului teatral”, scrisă impreuna cu Andrei Baleanu, iar în 1976, a fost crainic la radio.
A debutat pe marele ecran in 1968, cu rolul lui Zeno din Balul de sîmbata seara, un film regizat de Geo Saizescu.
In 1974 a apărut in serialul TV Deux ans de vacances, o coproducție Romania, Belgia, Franta, Elvetia, Germania de Vest, în rolul personajului O’Brian, iar in 1975va  juca în serialul Burning Daylight, coproducție România, Austria, Franța, Germania, în rolul lui Bettles.
Constantin Băltărețu a murit la  vârsta de 47 de ani.

 1942: S-a născut economistul şi publicistul Viorel Sălăgean (m. 2003)

 1942: A murit Prințesa Alexandra de Edinburgh și Saxa-Coburg și Gotha, (Alexandra Louise Olga Victoria; n. 1 septembrie 1878), membră a familiei regale britanice, sora reginei Maria a României; (n. 1878).

Alexandra și-a petrecut copilăria la început în Anglia apoi între 1886 și 1889 în Malta,  unde tatăl ei a servit în Royal Navy.

În 1889 familia se mută la Coburg, Germania deoarece tatăl  ei, Alfred, era moștenitorul  al Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha.
S-a casatorit la 20 aprilie 1896 la Coburg, in  Germania, cu Ernst Wilhelm Friedrich Carl Maximilian, Prinț de Hohenlohe-Langenburg. (13 septembrie 1863 – 11 decembrie 1950). Împreună au avut cinci copii.

A trăit pentru restul vieții ei în Germania. După decesul tatălui ei în 1900, soțul Alexandrei a fost numit regent al ducatului de Saxa-Coburg, în timpul minoratului noului duce. În timpul Primului Război Mondial ea a lucrat ca soră la Crucea Roșie.

În anii care au precedat Al Doilea Război Mondial, Alexandra a fost o susținătoare a Partidului nazist, l-a care a aderat la 1 mai 1937, împreună cu câțiva dintre copiii ei. A murit la Schwäbisch Hall, Baden-Wurttemberg, Germania în 1942.

1951: S-a născut la Timișoara, scriitorul, scenaristul, regizorul de film, artistul fotograf și muzicologul român, Ioan Mihai Cochinescu.

A absolvit în anul 1974 Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Compoziție-Muzicologie. A obtinut titlul de doctor în muzică (estetică) al Universității Naționale de Muzică din București cu teza „Barocul muzical venețian ilustrat prin creația și personalitatea lui Antonio Vivaldi”, 2005).

A participat cu lucrări de artă fotografică la expozitii și concursuri în țară, dar și în Franța, Brazilia, Polonia, ș.a.m.d. (1982 – 1986), obținând prestigioase premii. Publică eseuri, articole și traduceri în revista „Fotografia”.

Inventează formele fotoplane și fotospațiale, expuse la Galeriile de Artă Fotografică AAF (București, 1983), Sala Dalles (Bucuresti 1983) și în Polonia (1986). Inițiază în 1987 la Ploiești Primul Salon Național de Eseu Fotografic, ESEF ’87.

Este colaborator  al unor prestigioase reviste literare si emisiuni  de radio si televiziune : Contrapunct, România Literară, Literatorul, Caiete Critice Televiziunea Română, Radiodifuziunea Română, TV Antena 1, etc.

Ioan Mihai Cochinescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România – USR (1993), membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România – AAF (1982), membru fondator și președinte al Societății Pentru Literatură Ploiești – SPLP (1990), membru fondator (1994) și membru în Consiliul de conducere (1996) al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România – ASPRO.

În prezent, Ioan Mihai Cochinescu este profesor de estetică și pian la Liceul de Artă din Ploiești.

1961: S-a născut la Borșa, Cluj, cântărețul român de muzică populară și ușoară Aurel Tămaș.

Aurel Tămaş, în LACRIMI! TRAGEDIA care l-a LOVIT pe cântăreţ, chiar de  sărbători... | B1.ro

A lucrat în Cluj, la Armătura și Metalul Roșu, unde a dirijat orchestra Nădășelul, participând la concursuri naționale și internaționale. În paralel a fost instrumentist în orchestra ansamblului Rapsodia Someșană din Cluj, condusă de Alexandru Tamaș, împreună cu care a inregistrat primele piese la Radio Cluj.

Din 1984 a mers la concursuri și în turnee cu Ansamblul Nădășelul în Bulgaria, Ungaria și Turcia, iar cu Ansamblul Rapsodia Someșană în Franța și Italia. Cântă și muzică ușoară, a lansat albumul Trup de Vânt cu succes. A colaborat cu Ansamblul Mărțișorul, cu casele de discuri ElectrecordRotonGlas Transilvan.

1973: A avut loc Premiera filmului Veronica, o feerie muzical-coregrafică românească în regia Elisabetei Bostan cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pîslaru, Dem Rădulescu.

A fost primul musical românesc cântat și jucat de copii. Premiera a avut loc la 16 aprilie 1973, la cinematografele Gloria și Patria din București.

Veronica - Elisabeta Bostan

1978: S-a născut la Făgăraș, Brașov, scriitorul și omul politic român Mihail Neamțu, intelectual de dreapta din România , fondator al Partidul Noua Republică, actualmente membru al Partidului Mișcarea Populară (PMP).

Mihai Neamtu (@mihailneamtu) | Twitter

1984: S-a născut la Baia de Aramă, Mehedinți, cântăreața de muzică populară românească Olguța Berbec.

Olguta Berbec - YouTube

A debutat în anul 2000 în cadrul grupului folcloric Liliacul din Baia de Aramă. S-a înscris în 2003 la secția de canto muzică populară a Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu. După licența susținută în 2007 la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brancuși” din Tg. Jiu, a obținut în anul 2008 la Universitatea „Spiru Haret” din București un master în etnografie și folclor.

Devine în 2010 realizatoare a emisiunii Folclor, Folclor la postul de televiziune bucureștean Antena 1.

1990: În România a avut  loc  o manifestaţie de protest împotriva refuzului puterii de a acorda viza de intrare în ţară Regelui Mihai.

După patru decenii de exil, Regele Mihai a  încercat  pentru prima oară să se întoarcă în ţară în aprilie 1990,  pentru a petrece Sărbătorile de Paşte, dar Guvernul de la Bucureşti îi refuză viza de intrare in tara.

Vestea îl surprinde pe fostul suveran pe aeroportul din ­Zürich, gata de îmbarcare spre ţară. „E o situaţie inedită pentru mine!”, a declarat Regele Mihai la auzul veştii.

Regele  reuşeşte să obţină permisiunea de a reveni în România de Crăciun, când are de gând să participe la slujba religioasă de la Curtea de Argeş. Familia regală soseşte pe Otopeni şi primeşte vize provizorii, valabile 24 de ore.

Numai că imediat, o parte a presei prezintă ştirea falsă, că fostul suveran a forţat graniţa şi a intrat clandestin în ţară.

Peste câteva ore, coloana de maşini a Regelui este oprită pe autostrada Bucureşti-Piteşti la un baraj poliţienesc, iar fostul suveran şi suita sa sunt întorşi sub escortă armată  pe aeroport şi expulzaţi.

În 1992 de Paşte, fostul suveran va putea face in sfârsit o vizită în România, fiind întâmpinat la București potrivit agențiilor de știri, de circa un milion de oameni.

2007: A decedat la Bucuresti, fizicianul român Ioan Ursu, coordonator al programului nuclear al României;(n. 5 aprilie 1928, com. Mănăstireni).

A fost ministru în mai multe guverne comuniste.

Între anii 1960 – 1968 a fost  șeful Catedrei de Fizică Nucleară, Optică și Electromagnetism de la Universitatea din Cluj, unde între anii 1961 – 1968 a fost și prorector.
Între anii 1968 – 1976 este numit profesor și șef de catedră la Universitatea din București.
Între anii 1960 – 1964 este profesor invitat în Elveția, Anglia, Franța, fosta URSS.

Între anii 1968 – 1976 este director al Institutului de Fizică Atomică de la București-Măgurele.
Între anii 1969 – 1976 este președinte al Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară, cu rang de ministru, în guvernele Maurer (5), Mănescu (1), Mănescu (2).
Între anii 1976 – 1980 este președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Mănescu (2), Verdeț (1).
Între anii 1980 – 1989 este prim-vicepreședinte al Comitetului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Verdeț (2), Dăscălescu (1), Dăscălescu (2).
Între anii 1988 – 1989 este președintele Secției de Fizică a Academiei Române.

A studiat efectul de îmbogățire izotopică a uraniului (descoperire proprie), rezonanța magnetică și unele probleme legate de tehnologia nucleară.

A fost membru al Academiei Romane si  în alte 28 de forumuri academice și științifice străine.

2007: A murit Liviu Librescu, fost profesor de inginerie și mecanică la Universitatea Virginia Tech; (n. Ploiesti, 18 august 1930).

Fiind de origine evreiasca, a fost deportat în 1941 împreuna cu familia. În perioada comunistă a lucrat la „Institutul de cercetări de mecanică aplicată al Academiei RPR”.

A trimis clandestin în străinătate un manuscris care a fost publicat în Olanda. Mai târziu, a primit premiul „Traian Vuia” al Academiei Române.

A cerut permisiunea autoritatilor comuniste sa emigreze în Israel, dar nu a obținut-o decât după ce primul ministru israelian, Menachem Beghin, l-a solicitat personal pe Nicolae Ceaușescu.
În Israel,  Librescu a fost profesor de aeronautică la Universitatea din Tel Aviv până în anul 1985, când a plecat la Virginia Polytechnic Institute and State University, din Statele Unite ale Americii.

Domeniile sale principale de cercetare și expertiză erau aeroelasticitatea și aerodinamica sistemelor instabile. 

Profesorul Librescu a fost împușcat  în timpul masacrului petrecut în 2007 la Virginia Tech (Blackburg, Virginia, SUA) , în timp ce încerca să blocheze intrarea trăgătorului asasin în sala de clasă in care preda,  pentru a-și proteja studenții și a le da timp să fugă.

A fost printre semnatarii propunerii adresate institutului israelian Yad Vashem, ca să o recunoască pe Regina mamă Elena a României, ca „dreaptă între popoare”.

Președintele României i-a acordat post-mortem profesorului Librescu Ordinul Național Steaua României, pentru rolul său eroic în evenimentele de la Universitatea Virginia Tech.

  2018: A murit cântăreaţa de muzică populară Ionela Prodan; (n. 1947) .

2019: A murit Gregorian Ioan-Eustaţiu, pictor scenograf la Teatrul de Păpuşi din Craiova peste 30 de ani; s-a afirmat ca artist pe toate continentele prin creaţiile sale deosebite în spaţiul teatrului de păpuşi şi marionete, al picturii, graficii şi tapiseriei; (n. 1930).

2019: A încetat din viață în Germania actorul și profesorul de actorie româno-german Valentin Plătăreanu; (n. 30 ianuarie 1936, București).

Valentin Plătăreanu | Discography | Discogs

Din 1958 până în 1980, el a jucat la Teatrul Național București unde a fost director adjunct. În 1978-1979 el a regizat Hernani, de Victor Hugo, Mult zgomot pentru nimic, de William Shakespeare și The Rivals de Richard Brinsley Sheridan.

În 1983, Valentin Plătăreanu a părăsit România și s-a stabilit în Germania împreună cu soția sa, Doina, și cu fiica sa, Alexandra Plătăreanu (viitoarea actriță Alexandra Maria Lara).

 În 1992 a reușit să fondeze împreună cu partenerul său, Henner OFT. una din cele mai importante școli superioare private de teatru din Berlin, Schauspielschule Charlottenburg. Fiica sa Alexandra (absolventă a acestei școli) a devenit Alexandra Maria Lara, una din cele mai apreciate actrițe de film ale Germaniei, al cărei soț este actorul britanic Sam Riley .

 Împreună cu fiica sa, Alexandra Maria Lara, a scris cartea Und Bitte! Die Rolle unseres Lebens (Kindler-Verlag, München, 2010).

2020: A murit Anton Achiței, interpret și compozitor de muzică populară; (n. 27 august 1946 în satul Mănăstireni-Poenari, județul Botoșani).

Anton Achitei la ceas aniversar al Ansamblului folcloric ,,Maria  Lataretu,,director Viorel Garbaciu 12 03 2010 Targu Jiu - YouTube

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina

Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina

Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina au fost surori si au locuit in apropierea cetatii Aquileia. In vremea in care imparatul Diocletian s-a aflat pentru un interval de timp in aceasta cetate, a poruncit uciderea parintelui Hrisogon.

Dumnezeu i-a descoperit in vis lui Zoii, un preot in varsta, locul in care se afla trupul neinsufletit al lui Hrisogon. In urma acestei descoperiri, batranul a luat trupul parintelui si l-a inmormantat dupa randuiala. Dupa o luna, Sfantul Hrisogon i se arata in vis lui Zoii, descoperindu-i ca peste noua zile cele trei surori fecioare vor primi moarte martirica si ca odata cu ele va muri si el.

Dupa noua zile, batranul Zoii a trecut la Domnul, iar cele trei surori au fost aduse inaintea imparatului. Fecioarele au refuzat sa se inchine idolilor marturisind cu tarie credinta lor in Hristos, fapt pentru care au fost trimise in inchisoare.

Dupa ce le-a torturat indelung, judecatorul le-a trimis la moarte pe cele doua surori mai mari, pe care le-a ars de vii, iar pe Irina insa a tinut-o vie, cu gandul sa o necinsteasca.

Insa ingerul Domnului a pazit-o pe fecioara, neingaduind soldatilor sa se apropie de ea, ducand-o pe Irina pe un deal. Dupa o zi, soldatii neputand ajunge la ea, pe acel deal, au ucis-o cu arcul.

Sfanta Anastasia (praznuita la 22 decembrie), care fusese si ea instiintata in vis in urma cu noua zile cu privire la moartea fecioarelor, a adunat trupurile acestora si le-a ingropat cu cinste. Sfintele Mucenite Agapi, Hionia si Irina primit moarte martirica la anul 304.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/16/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  4. ro.wikipedia.org.
  5. mediafax.ro;
  6. Istoria md;
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro;
  9. rador.ro/2015/04/16/calendarul-evenumentelor-16-aprilie-selectiuni;
  10. Cinemagia.ro.

16/04/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 16/04/2021 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: