ZIUA DE 13 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 13 aprilie în istoria noastră

1452: Se încheie la Adrianopol,Tratatul de pace între Ungaria şi Imperiul otoman, ratificat la Seghedin şi mijlocit de domnul Vladislav al II-lea al Munteniei.

Turcii se obligau să înceteze atacurile asupra Munteniei, Transilvaniei, Ungariei și Serbiei şi să nu ridice noi fortificaţii de-a lungul Dunării. Munteniei i se garanta autonomia, cu obligaţia să plătească regulat haraciul către Poartă.

1711: Se încheie Tratatul de alianţă dintre Moldova și  Rusia, care prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc şi realipirea la Moldova a Basarabiei istorice  anexate de Imperiul otoman.

Dimitrie Cantemir (1673-1723), domn al Moldovei (mar.-apr.1693, 1710-1711)

La 2/13 aprilie 1711, la Luţk, în Volînia, domnul Moldovei Dimitrie Cantemir a încheiat un Tratat de alianţă cu Rusia, în care se prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc, alipirea la Moldova a ţinuturilor smulse ei de Imperiul otoman (Basarabia istorică, transformată în raia turcească cunoscută şi sub numele tătar de Bugeac), menținerea unui regim absolutist în Moldova, tronul rămânând ereditar în familia Cantemir. Tratatul descria  de asemenea şi frontierele istorice ale Moldovei :

“Hotarele Moldovei, respectîndu-se toate drepturile ei străvechi, sunt acelea constituite de Nistru (Cameniţa, Bender cu teritoriul Bugeacului), Dunărea, Valahia, Transilvania şi Polonia, după împărţirea care a fost făcută“. “…Ţara Moldovei îşi va redobîndi frontiera de pe Nistru, ca şi Bugeacul cu toate cetăţile lui care va fi de asemnea al Moldovei pentru totdeauna“.

Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir l-a primit cu onoruri la Iaşi pe țarul rus Petru cel Mare, ajutându-l cu o armată de 10 000 de ostaşi. Totuşi, victoria turcilor la Stănileşti (1711) împotriva oastei ruso-moldovene l-a silit pe Dimitrie Cantemir să se refugieze în Rusia, unde a ajuns unul din sfetnicii ţarului.

Om de o cultură rară, filosof, istoric, geograf, muzicolog, Dimitrie Cantemir a fost, prin opera sa, unul din marii învăţaţi europeni ai vremii.

Detalii.. Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei.

1796: A murit la Sibiu, Gherasim Adamovici, episcop ortodox al Transilvaniei între anii 1789 și 1794, de origine sârbă; (n. 1733 la Siklos, Serbia ).

A fost un luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, pe 30 martie 1792.

Împreună cu episcopul Ioan Bob din Blaj, s-a prezentat la Curtea de la Viena „pentru o dreaptă rezolvare a cererilor cuprinse în Reprezentaţiunea naţiunii române” (coautor al versiunii extinse a memoriului Supplex Libellus Valachorum ), document înaintat împăratului Leopold al-II-lea al Austriei.

1847: A murit la București, juristul şi profesorul Constantin Moroiu, considerat întemeietorul învăţământului dreptului în Ţara Românească; (n. 22 noiembrie 1800, București ).

1859: În şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al  Munteniei.

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Valahiei, domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

La 13 aprilie 1859, în şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Valahiei, Turcia şi Austria, însă tergiversau. Mai mult, Turcia punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre, însă pe 26 august 1859 a recunoscut dubla alegere.

1862: Intră în vigoare prima lege a presei din România. A fost de asemenea și  prima lege care a reglementat drepturile de autor ale operelor literare si artistice. Până în anul 1923, a fost de asemenea „singura lege care garantează drepturile scriitorilor și ale artiștilor români”, fiind copiată în întregime după legea franceză din 1793, asupra proprietății literare.

Adoptată în timpul domniei lui Cuza Vodă, legea recunoscut creatorilor, dreptul de a se bucura ca de proprietate asupra creației lor pe tot timpul vietii , precum și  dreptul de a reproduce, de a vinde si de a ceda operele lor.

Era fixat dreptul de a transmite exploatarea operei prin moştenire pe o perioadă de 10 ani de la moartea autorului. 

În lege s-a prevazut că reproducerea sau imitarea unei opere fără consimțământul autorului se va pedepsi printr-o dubla sancțiune și anume: confiscarea exemplarului astfel obținut cât și plata unei amenzi echivalentă cu pretul a 1.000 de exemplare din ediția originală.

Legea era însoțită de un regulament de aplicare, care detalia chestiunile administrative impuse de aplicarea ei. A fost controversată, alături de protecția drepturilor de autor, instituind și poliția presei, precum și o îngrădire extinsă a libertății presei. Practic, era interzisă orice formă de critică la adresa Domnitorului, Guvernului, sau a altor instituții importante ale statului.

1864: Camera Deputaţilor adoptă o moţiune de vot de blam asupra guvernului Kogălniceanu, care-şi depune demisia, însă domnitorul Al. I. Cuza o respinge.

 

Guvernul Mihail Kogălniceanu a fost un consiliu de miniștri format din partizani ai domnului Alexandru Ioan Cuza (cuziști), care a funcționat între 11 octombrie 1863–26 ianuarie 1865. În martie 1864, Mihail Kogălniceanu a readus în discuția Adunării chestiunea rurală, guvernul său susținând desființarea clăcii și împroprietărirea țăranilor.

La 13 aprilie, cu 63 de voturi pentru și 35 împotrivă, cabinetul a primit vot de blam. Mihail Kogălniceanu și-a prezentat demisia, dar aceasta a fost respinsă de domnitorul Cuza care, la 2 mai 1864, a dizolvat Adunarea.

1869: S-a născut  la Bucureşti istoricul literar român Pompiliu Eliade; (d. 24 mai 1914).

 A  fost membru al Ateneului Român şi membru corespondent al Academiei Române din 21 mai 1912.

În 1898, şi-a luat doctoratul în litere la Universitatea Sorbona din Paris, cu teza „De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie. Les origines. Étude sur l’état de la société roumaine à l’époque des règnes phanariotes”.

A fost profesor suplinitor (1900), ulterior titularizat (1904), la catedra de limbă şi literatură franceză la Facultatea de litere din Bucureşti, directorul Teatrului Naţional în perioada 1908–1911 şi deputat din partea PNL din 1907, făcând parte din Consiliul permanent al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

A rostit în Cameră câteva discursuri memorabile care au fost ulterior publicate. Din scrierile sale: Filosofia lui La Fontaine, Ce este literatura? Condițiunile și limitele acestei arte, Grigore Alexandrescu și dascălii săi francezi, Histoire de l’esprit public en Roumanie au dix-neuvième siècle.

1874: S-a născut la Văliug, Caraș-Severin, compozitorul român Iosif Velceanu; d. 31 august 1937, Timișoara .

A activat ca dirijor de cor și muzicolog, si a fost membru al Societății Compozitorilor Români. A desfășurat o susținută activitate dirijorală și didactică.

Stabilit în Timișoara, a fost fondator al Școlii Speciale de Muzică, a înființat și a condus ziarul Banatul și a inițiat ziarul Învățătorul din Cluj (1919).

A fost membru onorific al Reuniunii Române de Cântări din Timișoara și președinte al Asociației Bănățene de Arte Frumoase. A scris muzică de teatru, muzică vocală, muzică de fanfară, a realizat culegeri de cântece pentru copii și a publicat două cărți-document de cercetarea istoriografică.

1878: S-a născut la Fălticeni,medicul veterinar Ioan Ciurea, parazitolog, membru corespondent (din 1927) al Academiei Române, membru titular (din 1929) al Academiei de Medicină din România; d.20 martie 1944, București.

A studiat la Școala Superioară de Medicină Veterinară din București (1896–1901), obținând titlul de medic veterinar în 1902. A urmat apoi studii de perfecționare la Berlin și Königsberg, avându-i profesori pe Ostertag și Max Braun. A lucrat ca medic veterinar la CFR Craiova, apoi la Abatorul din Piatra Neamț, iar anul 1919, a înființat Catedra de Parazitologie și inspecția alimentelor de la Facultatea de Medicină Veterinară din București, fiind conferențiar, apoi profesor universitar.

A organizat cursuri și seminarii practice în Laboratorul de Parazitologie, fondând primul Laborator de cercetări experimentale pentru studiul viermilor, a întemeiat unul dintre cele mai înzestrate muzee de ihtiologie din țară, colaborând aproape trei decenii cu Grigore Antipa.

A fost membru permanent în Comitetul Internațional de Parazitologie, membru titular al Academiei Leopoldina din Halle (Germania), membru al Societății de Hemintologie din Washington, președintele Societății de biologie din Paris, filiala București.

1884: Academia Română l-a însărcinat pe scriitorul si filologul Bogdan Petriceicu Hașdeu cu realizarea dicționarului Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane.

Foto: Bogdan Petriceicu Hasdeu (nume la naștere Tadeu Hîjdeu; n. 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina – d. 25 august 1907, Câmpina) , a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile,  scriitor și filolog român , pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic.

1885: Promulgarea Legii depozitului legal, prin care orice tipografie era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din Bucureşti şi Iaşi, precum şi Bibliotecii Academiei Române, pentru constituirea fondului bibliografic

1886: S-a născut la Bârlad, Nicolae Tonitza, pictor, grafician şi critic de artă român; (d.26 februarie 1940, București).

Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Barlad – d. 26 februarie 1940, Bucuresti) a fost  primul dintre cinci copii ai Anastasiei si ai lui Neculai Tonita. In 1902 paraseste Barladul , pentru a se inscrie la Scoala nationala de Belle-Arte din Iasi, avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare (dar nu va putea sa isi ia diploma de absolvire deoarece participa in ultimul an la o greva a studentilor).

In 1908 pleaca in Germania, la München, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste in clasa profesorului Hugo von Habermann.

In 1911 se reîntoarce in țara, mai intâi la Bârlad si mai târziu la Iasi (unde preda un timp ca suplinitor desen la Liceul militar). Participa la expozitia “Tinerimii artistice”.

In 1912 termina cursurile Scolii nationale de Belle-Arte si obtine prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Va zugravi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni, Valeni si altele.

 Se casatorește in 1913 si va avea doi copii. Din cauze economice renunta la pictura cativa ani si lucreaza ca redactor la ziarul Iasul. In 1916 expune la Bucuresti 94 de picturi si desene, impreuna cu Stefan Dimitrescu. Mobilizat si trimis pe front, cade prizonier in luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis in lagarul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.

Dupa razboi se stabileste la Bucuresti, unde – alaturi de participarile la expozitii si ilustrari de carti – colaboreaza la publicatii de orientare socialista cu desene si cronici artistice.

 In perioada 1921-1924 locuieste la Valenii de Munte. In 1924 expune la Bienala din Venetia iar un an mai tarziu se retrage din asociatia “Arta Romana” si – impreuna cu Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dimitrescu – intemeiaza “Grupul celor patru”.

In anii urmatori, pana in 1934, au loc repetate expozitii ale “Grupului celor patru”.

Tonitza, intre timp considerat “cel mai de seama” pictor roman in viata, expune si in strainatate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). In 1933 ocupa catedra de pictura la Academia de Belle-Arte din Iasi, ramasa vacanta in urma decesului lui Stefan Dimitrescu iar in 1937 devine rector al Academiei.

 In anii 1933 si 1934 picteaza impreuna cu Francisc Sirato in Dobrogea, realizand o serie de tablouri si desene cu peisaje din Balcic. In 1939 se imbolnaveste grav si la 26 februarie 1940 se stinge din viata. In semn de omagiu ii sunt expuse lucrari la “Salonul Oficial” si la expozitia din cadrul “Lunii Bucurestilor”.

Foto: Nicolae Tonitza – Autoportret

O privire retrospectiva asupra operei lui Tonitza ne reveleaza in prima perioada o pictura academista purtand pecetea scolii müncheneze, si, drept corolar, un interes major pentru desen, in detrimentul picturii.

In scurtul sau popas parizian, face tentative timide de a-si insusi viziunea impresionista, dar preferinta lui pentru exprimarea grafica ii va indrepta atentia spre creatiile lui Daumier.

 Tablourile realizate intre 1930 si 1935 isi cuceresc deplina autonomie artistica, eliberandu-se de orice influente. Grafica, plina de malitie si deseori de dramatism – a colaborat la numeroase reviste culturale si sociale ale vremii: “Rampa”, “Flacara”, “Clopotul”, “Hiena” etc. – sunt marturii ale participarii intense la viata epocii.

1889: A început să funcţioneze prima agenţie de presă din România, „Agenţia Română“.

1893, 13/25: A murit la Pitești, ofiţerul român Constantin Căpităneanu, astronom, geodez şi cartograf;(n. 17 noiembrie 1844, la Curtea de Argeș).

Foto: Wikipedia.ro

A fost primul astronom român din Principatele Unite și cel care a înființat în anul 1875 observatorul astronomic de la Iași, considerat a fi primul observator astronomic din România, precum și pe cel de la București, în anul 1877.

A activat ca ofițer în cadrul Secției topografice a Marelui Cartier General al armatei în timpul Războiului de Independență al României. Prin metode astronomice și geodezice a determinat coordonatele geografice (longitudinea și latitudinea) mai multor localități importante (București, Iași, Galați, Cernăuți, Chișinău, Brașov etc.) și a realizat rețeaua de triangulație pentru zona Moldovei și Dobrogei, având prin aceasta o contribuție importantă la realizarea primei hărți moderne a Regatului României, numită de către Ștefan Hepites, vicepreședintele Academiei Române, „Harta celor trei Constantini”.

În anul 1881 a publicat la București, în limba română și franceză, prima lucrare științifică în domeniul astronomiei și geodeziei scrisă de un român și tipărită în țara sa: „Determinarea diferenței de longitudine între Iași și Cernăuți, executată de C. Căpităneanu și Kühnert”.

A adus o contribuţie importantă la realizarea primei hărţi moderne a Regatului României. NOTĂ: Unele surse dau moartea sa la 12.IV.1893.

1897 : S-a născut la Bucerdea Vinoasă, Alba , botanistul român Emil Pop; d. 4 iulie 1974, Cluj.

A fost membru corespondent (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1955) al Academiei Române. În 1915 s-a înscris la Institutul Teologic din Sibiu. Studiile universitare le-a urmat la Budapesta și Cluj, iar în 1923 a obținut diploma de licență în științele naturii la Universitatea Dacia Superioară din Cluj Napoca.

Patriot și profund umanist, a fost unul dintre studenții români care a contribuit la realizarea Marii Unirii de la Alba Iulia. În anul 1928 a susținut teza de doctorat cu tema: Analiza de polen în turba Carpaților Orientali.

A fost profesor la Facultatea de Științe, la catedra de Anatomia și fiziologia plantelor, și director al Centrului de cercetări biologice din Cluj. Dintre lucrările sale: Contribuția la istoria vegetației cuaternale din Transilvania, Flora pliocenică de la Borsec, Cercetări privitoare la pădurile diluviale din Transilvania.

1898: S-a născut la Buhuși, naturalistul român, cercetător polar și glaceolog, Constantin Dumbravă; d. 22 septembrie 1935,la Cannes, în Franța.

A urmat studii superioare în Franța și Belgia, devenind Doctor în Științe. Căsătorindu-se cu Estelle Heigs, o americancă, s-a stabilit la New York, unde și-a pregătit cele trei expediții: prima în 1925 – patru luni în perimetrul țărmului groenlandez, apoi în 1927, cu durata totală de 14 luni și în 1934, „cînd balonul în care se afla s-a prăbușit în Oceanul înghețat de Nord, aproape de Angmasalik din Țara regelui Christian” (Constantin Dumbravă).

Expediția românească din Groenlanda (1927–1928), cea mai mare insulă a Pămîntului (2.175.600 km²) s-a desfășurat sub auspiciile Societății de Geografie a Franței și a Societății Regale Belgiene de Geografie, cu fonduri puse la dispoziție de Societatea de Geografie din Philadelphia, de Clubul Exploratorilor din New York și de Universitatea din Michigan (SUA). Și-a propus să facă observații meteorologice (mișcarea ciclonilor și anticiclonilor, proprietățile gheții marine și ale celei de creastă, temperatura apei mării, mareele, curenții marini), botanice, zoologice, etnografice, geomorfologice etc. Dintre scrierile sale: Un an printre eschimoși, Jurnal de călătorie.

1913: În Bucureşti, se înfiinţează Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, cu trei secţiuni:

1. comerţ, bancă, asigurări;
2. industrie;
3. administraţie economică consulară.

Academia începe să funcţioneze la 15 septembrie 1913,  fiind prima instituţie de învăţămînt economic superior din România.

Primul rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost matematicianul Anton Davidoglu.

1917: La 11-13 aprilie 1917 şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia. la Congres tine o cuvantare inflacarata profesorul,preotul si poetul Alexei (Alecu) Mateevici, autorul poeziei „Limba noastra” (actualmente imn de stat al R.Moldova), in care spune printre altele:

“ Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze). Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români.

Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)… Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toți cu lumina dreaptă…”

Preotul, poetul  si profesorul Alexei (Alecu) Mateevici

Hotărârile principale ale congresului: de la 1 septembrie 1917 scolile din satele moldovenesti sau în majoritate moldovenesti vor deveni scoli moldovenesti; asemenea scoli se vor deschide și în orașe; limba de predare în aceste scoli va fi limba moldovenească; în scrisul national se va folosi alfabetul latin; școli pentru moldoveni se vor deschide și în stânga Nistrului; se vor organiza cursuri pentru pregătirea învătțtorilor; se vor înfiinta o biblioteca pedagogica centrala si mai multe locale.

Limba rusă ramânea obiect de predare obligatoriu pentru toți elevii.

1920: S-a născut  la Sanislău, Satu Mare, filologul, lingvistul, eminescologul și profesorul universitar Gheorghe Bulgăr;d. 13 iunie 2002, București.

Filolog, lingvist, eminescolog și profesor universitar. A debutat în revista Liceului „Emanoil Gojdu” din Oradea, cu poezia Țara visurilor noastre. În 1940, după bacalaureat, a fost arestat de către armata maghiară fiind transportat la Arad. A reușit să se refugieze la București și s-a înscris la Facultatea de Filologie având profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Radu Zbierea, Gheorghe Brătianu, N.I. Herescu.

A debutat cu studii de lingvistică la Revista Fundațiilor Regale condusă de Camil Petrescu, publicând la Timpul și Adevărul articole foarte bine cotate atât de profesorii lui cât și de critica de specialitate a vremii. Și-a dat doctoratul cu teza Momentul Eminescu în evoluția limbii române literare.

A fost asistent la Facultatea de Litere din București, cercetător la Institutul de Lingvistică, timp de zece ani, apoi din nou în sistemul universitar. A fost profesor la universitățile franceze Sorbona, Lyon și Bordeaux.

A definitivat Dicționarul Limbii Române, început cu Sextil Pușcariu, dicționarul de rime Eminescu. A publicat 23 devolume ca autor unic, 12 în colaborare, 7 ca redactor și colaborator, prefețe și traduceri, studii și articole.

 1922: A fost promulgat tratatul prin care se recunoştea suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră – Basarabia, semnat la Paris, la 28 octombrie 1920, de reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, pe de o parte şi ai României, pe de altă parte. Textul tratatului a fost votat de Parlamentul român la 3 aprilie 1922 (Senatul) şi la 7 aprilie 1922 (Adunarea Deputaţilor).

1924: S-a născut la Cetatea Alba, in regiunea istorică Bugeac din Basarabia, Alexandru Lungu, medic, poet, pictor și grafician român; (d. 24 iunie 2008, Bonn, Germania).

  A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1949 şi a lucrat ca cercetător la Institutul de Endocrinologie al Academiei Române.

S-a impus şi ca poet, pictor şi grafician. Ca poet a debutat  la 16 ani, în revista Prepoem. În perioada 1940-1941 a scos la Buzău împreună cu Ion Caraion, „Caietele de poezie Zarathustra”, semnând şi poemul „Fata din brazi”.

Numele poetului a început să fie cunoscut după 1945, când i s-a decernat premiul de poezie „Ion Minulescu” pentru volumul „Ora 25”.

În juriul de premiere s-au aflat Vladimir Streinu, Claudia Milian, Adrian Maniu, Şerban Cioculescu şi Perpessicius.

Până în 1947 e prezent cu versuri şi publicistică literară în diferite reviste ca Revista Fundaţilor Regale, Curentul literar, Lumea, Claviaturi, Fapta ş.a. După o tăcere impusă de aproape 20 de ani, reintră în actualitatea literară cu volumul „Dresoarea de fluturi”(1968), urmat de „Timpul oglinzilor” (1968), „Altceva decât umbra”(1969), „Ninsoarea neagră’ (1970), „Armura de aer” (1973).

În toamna anului 1973 s-a stabilit  în Germania, unde la ucrat  doi ani într-o clinică de boli interne, iar apoi, timp de 14 ani, împreună cu soţia sa, Micaela Lungu, în propriul cabinet medical la Raubach în Westerwald, după 1989 mutându-se la Bonn.

După o absenţă de aproape două decenii, timp in care  poezia sa era interzisă în România, revine în peisajul literar din ţară prin colaborări la reviste şi cu volumele Zariştea din timp (1997), Roua din apocalips (1998), Ochiul din lacrimă, ediţie bilingvă româno-germană (1998), Teascul din taină (1999).

1926: S-a născut la Cluj fizicianul Sabin Marius Peculea, membru titular (din 1993) și secretar general al Academiei Române.

S-a ocupat de producerea apei grele necesare programului nuclear al României si a fost directorul Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea

A fost decorat cu  Ordinul Meritul Ştiinţific si cu Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Mare Ofiţer (2000).

Este doctor honoris causa al unor prestigioase foruri stiintifice: Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (1995), Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti (1996), Universitatea din Craiova (1996), Universitatea din Oradea (1998), Universitatea Ovidius din Constanţa (2000), Universitatea „Politehnica” din Timişoara (2000) si cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca (1996).

1928: În România este adoptată legea privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor, precum şi stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore.

1930: S-a născut  la Targu Jiu, Sergiu Nicolaescu, regizor, actor, producător  de film şi om politic român; ( d. 3 ianuarie 2013).

După 1989 s-a implicat în politică, fiind senator social-democrat in mai multe legislaturi.

A dobândit celebritate internationala atat ca regizor, cu filme ca “Dacii” sau “Mihai Viteazul”, cat si a actor, cu rolul comisarului Miclovan – de la care a ramas celebra replica: “M-au ciuruit. Un fleac.”

 

 La vârsta de 5 ani a părăsit localitatea natală, familia sa stabilindu-se la Timișoara.  În 1948, la treminarea liceului,  a fost admis  la trei facultati: Belle Arte, Politehnica si Scolala de Ofițeri de Marina, preferând-o pe ultima.

 In 1962, a dobandit brusc celebritatea în lumea  cinematografiei dupa ce a realizat producția ”Memoria Trandafirului”.

Succesul acestui film a fost neasteptat, el fiind difuzat la Paris, timp de 10 ani.

Filmul, o metafora, dureaza 7 minute si este o poveste cu flori ce intruchipeaza destinele unor oameni. Cu el, Sergiu Nicolaescu a luat Premiul de Excelenta al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondiala.

Studiourile “Columbia” din SUA au cumparat filmul pentru 10.000 de dolari, fapt deosebit in acea perioada pentru o pelicula dintr-un stat comunist.

1930: S-a născut la Ocișor, Hunedoara, scriitorul Marcel Petrișor, fost luptător anticomunist, profesor universitar , membru al Uniunii Scriitorilor din România.

S-a înscris la Facultatea de Medicină de la Cluj, dar după doi ani a abandonat, înscriindu-se în 1951 la Facultatea de Filosofie din Cluj, în același an studenții de la Filosofie (din Cluj și Timișoara) au fost transferați la Facultatea de Filosofie din București.

A fost arestat pe 13 aprilie 1952 (chiar de ziua de naștere) pentru „omisiune de denunț și favorizarea făptuitorului” (îi împrumutase cartela sa de masă criticului literar Ovidiu Cotruș pe care noul regim îl socotea „dușman al poporului”). A trecut prin anchete violente în Calea Rahovei și Uranus, apoi a ajuns la Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud. Din primăvara până în toamna lui 1956 a avut parte doar de câteva luni de libertate chinuită, după care a fost rearestat sub acuzația de a fi participat la un „complot studențesc”, pe fondul tulburărilor din Ungaria.

Încadrat într-un lot de potențiali condamnați la moarte, a stat sub teroarea sentinței mereu amânate până în august 1957. A fost eliberat abia în 1964, după un nou tur al groazei pe la Interne, Malmaison, Uranus, Jilava, Aiud. Beneficiind într-o oarecare măsură de perioada de „liberalizare” de la răscrucea deceniilor ‘7 și ‘8, și-a început bogata activitate publicistică. I-au apărut volume de proză literară: romanele Măreasa, Crișan, impresii de călătorie: Călătorie spre Soare-Răsare, studii și eseuri filosofico-literare: Curente estetice contemporane, Grünewald, La Rochefoucauld. Aventura orgoliului, Vitralii, Gogol sau Paradoxurile literaturii moderne, etc., la care se adaugă un mare număr de traduceri. După 1989, a fost membru al AFDPR, iar între 1991–2010 redactor al revistei Puncte cardinale din Sibiu. Actualmente este președinte de onoare al Senatului Asociației Rost. Alte scrieri: Serile-n sat la Ocișor, Temeri, Căruța cu scânduri, Secretul Fortului 13. Reeducări și execuții, La capăt de drum, Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși.

1932: S-a născut şahista Margareta Teodorescu, mare maestră internaţională, dublă vicecampioană olimpică şi multiplă campioană naţională de şah;  (m. 2013).

1935: S-a născut  in localitatea Burdusaci, comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, fostul judeţ Tecuci, eseistul și traducătorul român, profesor doctor, medic şi biofizician român, C. D. Zeletin (pseudonimul lui Constantin Dimoftache).

A fost ales  membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1967) si a fost apreciat superlativ de mari spirite ale literaturii române, precum Tudor Vianu, Perpessicius, Alexandru Philippide, Ştefan Augustin Doinaş.

Este preşedinte fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (1990), preşedinte de onoare al Academiei Bârlădene (1991), societate artistică înfiinţată în anul 1915 de către poetul George Tutoveanu, etnologul Tudor Pamfile şi preotul publicist Toma Chiricuţă.
Ca scriitor, a publicat 40 de volume.
A primit premiul de carte şi medalia de aur, la Edinburgh, in Scotia, pentru volumul „Michelangelo, Sonete” (1965).

A fost distins cu premiile: Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, pentru volumul „Michelangelo, Sonete şi crâmpeie de sonet” (1975), al Salonului Naţional al Cărţii, Cluj-Napoca, pentru cea mai buna traducere a unei capodopere lirice: „Charles Baudelaire, Florile Răului”(1991) şi de Uniunea Scriitorilor din România (1991), pentru cea mai bună tălmăcire a unei capodopere lirice a literaturii universale: Charles Baudelaire, Florile Răului.
Publică  în diverse reviste, emisiuni literare la radio şi televiziune, conferinţe.
La 1 Decembrie 2000 i s-a conferit de către Preşedinţia României Ordinul Naţional Serviciul Credincios în gradul de Ofiţer.
A primit Premiul Stolnicul Constantin Cantacuzino al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric (2006), pentru volumul „Scânteind ca Sirius (2004) si Premiul I.C. Filitti al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric (2010), pentru volumul Principesa Elena Bibescu, marea pianistă (2008).
Este distins cu Ordinul Naţional Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria A. Literatură (2011), „în semn de înaltă apreciere pentru meritele remarcabile avute în promovarea culturii în ţară şi în lume”.

A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa din Iaşi (2012).

1936: S-a născut in localitatea Cepari, Argeş, prozatorul român Nicolae Velea; (d. 31 ianuarie 1987, Bucuresti).

 A urmat cursurile Facultăţii de Silvicultură din Braşov, urmează şi pe cele ale Facultăţii de Filologie din Bucureşti (1953 – 1958), avându-i ca profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Jacques Byck, Alexandru Graur, Edgar Papu.

Debutează cu un reportaj în Viaţa studenţească (1957). Ca prozator va debuta un an mai târziu, cu schiţa Poarta în Gazeta literară.

Între 1958 – 1963 lucrează ca redactor la Gazeta literară, fiind coleg de redacţie cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Paul Georgescu, Matei Călinescu, S. Damian, Gabriel Dimisianu.

Primul volum de proză scurtă, „Poarta”, îi apare în 1960 şi îl impune ca şi prozator original (excesiv de original, consideră unii comentatori).

Timp de doi ani (1964 – 1966) lucrează la Studioul cinematografic Bucureşti, secţia scenarii, iar din 1966 şi până la sfârşitul vieţii, ca redactor la revista Luceafărul.

În 1965 se căsătoreşte cu Elena Stan, şi ea absolventă a Facultăţii de Filologie, prozatoare (îşi semnează textele Ana Delea), iar în 1967, i se naşte unicul fiu, Andrei Velea.

Sănătatea lui Nicolae Velea s-a degradat continuu datorită consumului excesiv de alcool. În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 1987, fiind în stare avansată de ebrietate, cade în zăpadă în apropiere de Piaţa Scînteii şi intră în şoc hipotermic.

A fost  găsit a doua zi, însă prea târziu.

1938: S-a născut la Brăila, regizoarea română de teatru, Cătălina Buzoianu.

Din 1975 este  profesoară  la Catedra de Regie Teatru a IATC Bucureşti (azi UNATC), din 1990 ocupând şi funcţia de decan al Secţiei de Teatru. După pensionare, predă la masterat cursurile de Antropologie şi de Forme alternative de teatru. 

Cătălina Buzoianu a montat  peste o sută de piese  în ţară şi în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii româneşti şi internaţionale:
Premiul Academiei Române, 1973
Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Contemporan, Braşov, 1978
Premiul special al Juriului, Durham, Anglia, 1979
Titlul Amicus Poloniae, pentru propagarea culturii poloneze, 1980
Premiul Théâtre vivant – Radio France Internationale, 1993
Marele Premiu la Festivalului Naţional de Teatru, ediţiile din 1994, 1996, 1997
Marele Premiu şi Premiul pentru regie la Festivalul Internaţional de Dramaturgie Românească, Timişoara, 1995
Premiul Città di Sciacca, în cadrul Premiilor Salvo Randone, Sciacca, Italia (1995)
Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, la ediţia a III-a a Galei Premiilor UNITER, 1995 
Premiul UNITER pentru întreaga activitate, la ediţia a IX-a a Galei Premiilor UNITER, 2001.

1938:  Fruntaşul liberal Gheorghe Tătărescu îi adresează lui Constantin I. C. Brătianu o scrisoare in urma careia curentul favorabil regelui Carol al II-lea s-a separat definitiv de restul partidului  liberal.

1939: Marea Britanie și Franța au acordat garanții unilaterale privind frontierele României și Greciei, angajându-se să le acorde asistenţă în cazul unei acţiuni care le-ar pune în primejdie independenţa și cele două ţări ar decide să opună rezistenţă.

Șeful Legației României la Londra, Viorel Tilea, reușise să influențeze Marea Britanie și Franța să renunțe la politica împăciuitoare față de Germania nazistă, care până la acea dată permisese deja anexarea Austriei, dezmembrarea Cehoslovaciei și destrămarea sistemului de securitate colectivă care asigurase pacea în Europa Centrală de după Primul Război Mondial.

În mai multe întâlniri cu diplomați britanici și francezi, Viorel Tilea a arătat că există dovezi care arată că Germania pregătește dezmembrarea României. Marea Britanie și Franța au decis să garanteze în comun granițele României și Greciei, promițându-le asistență în cazul unei acțiuni care le-ar pune în primejdie independența, iar România și Grecia ar decide să opună rezistență. România era importantă având cele mai importante surse de petrol din regiune, precum și datorită dimensiunilor armatei sale. Grecia era importantă datorită poziției sale strategice. Cele două țări erau aliate în cadrul Antantei Balcanice, care mai includea Iugoslavia și Turcia. Imediat, și Polonia a cerut garanții similare, iar Marea Britanie și Franța le-au acordat. Garanțiile franco-britanice constituiau mai mult un gest diplomatic destinat să descurajeze Germania în politica ei de expansiune, dar fără efecte reale, venind mult prea târziu. Hitler era convins că francezii și britanicii nu vor acționa în cazul unor noi agresiuni în Europa Centrală, în consecință, a atacat Polonia în septembrie 1939. Acest lucru a atras intrarea în război a Marii Britanii și a Franței. Istoria i-a dat, din păcate, dreptate lui Viorel Tilea, pentru că Germania nazistă a impus României, un an mai târziu, să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord Uniunii Sovietice, Transilvania de Nord Ungariei și Cadrilaterul Bulgariei.

1940: S-a născut Vladimir Cosma, compozitor, dirijor şi violonist francez de origine română; stabilit în Franţa la începutul anilor ’60, s-a impus ca unul dintre importanţii autori de muzică de film.

 După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar),  în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris.

Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare.

A fost distins cu numeroase premii între car e amintim:  Premiul César pentru cea mai bună muzică de film pentru Diva, 1982: Premiul Festivalului de la Moscova pentru muzica filmului Diva, 1983: Marele Premiu pentru Muzica de Film (Sacem) pentru întreaga sa activitate la Cannes, nominalizarea la gradul de Comandor al Artelor și Literelor : « Commandeur des Arts et des Lettres », 2001: Premiul Philip Award din Varșovia: cele mai bune realizări în domeniul muzicii de film european, 2003: Marele Premiu Sacem pentru muzică de film.

În anul 2004 a fost umit Mare Ofițer al Meritului Cultural Român.

A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare iar în 2010 cu  Premiul Henri Langlois al Cinematecii Franceze 2010.

1943: S-a născut la Iași, renumita actriță  Rodica Mandache.

Este puțin cunoscut faptul ca Rodica Mandache s-a hotărât să devină actriță după ce a văzut-o pe Marieta Deculescu în rolul Necunoscutei din piesa Steaua fără nume, de Mihail Sebastian. Imediat după terminarea liceului, în 1960, a pornit spre capitală pentru a da concurs la IATC. Examenul de admitere la actorie a fost prima reușită din București. A absolvit secția de Actorie a Facultății de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, în anul 1964, la clasa prof. univ. Octavian Cotescu, Pop Marțian. Câțiva ani mai târziu s-a căsătorit cu marele fotograf Aurel Mihailopol.

A jucat la Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, în: E doar sfârșitul lumii de Jean-Luc Lagarge, Livada de vișini de Cehov, Visul unei nopți de vară de Shakespeare, Și totuși Eminescu de I. Nicolescu, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Liola de Pirandello, Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga, Fanny de G.B. Shaw, Mâncând un strugure nespălat în mijlocul oceanului de Tenessee Williams (one woman show), Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov în Ungaria. Pe lângă activitatea de scenă, Rodica Mandache a fost și profesoară de actorie la Universitatea de artă Hyperion.

În 1980 a fost partenera lui Florin Piersic în teatrul TV Visul unei nopți de iarnă, de Tudor Mușatescu. Personajul Doruleț nu a încântat-o prea tare, dar a devenit rolul rapel din viața sa de artist. A jucat în filme ca: Un surâs în plină vară, Astă seară dansăm în familie, Iarna bobocilor, Gloria nu cântă, Buletin de București, Liliacul înflorește a doua oară, Somnul insulei.

 1945: Proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord (ocupată în  1940 de Ungaria, in urma Dictatului de la Viena), restabilită la in fapt la 9 martie 1945.

1946: România reia oficial  relaţiile diplomatice cu Franţa. Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov.

1948: Marea Adunare Naţională a adoptat în unanimitate Constituţia Republicii Populare Române, prima constituţie postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziţie al perioadei pe plan economic şi social (copiată după Constituţia stalinistă din 1936). A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, şi un nou guvern, condus de dr. Petru Groza

Este ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, şi un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.

Actul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 87 bis/13 aprilie 1948. În aceeași ședință, a fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, și un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.

1956: S-a nascut jurnalistul,diplomatul, activistul  civic  şi poetul român, Ioan T. Morar.

În 1981 a absolvit ca şef de promoţie facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, secţia română-franceză.

In 1987 a devenit redactor al revistelor Viaţa studenţească şi Amfiteatru. După 1989 a lucrat la Cuvântul şi Alianţa Civică.

Între 1990 şi 1991 a fost redactor şef la Varietăţi, TVR, de unde a demisionat. Este membru fondator al Academiei Caţavencu si din toamna anului 2004 este şi senior editor la Cotidianul.

A realizat mai multe emisiuni de televiziune, pînă în 1996 activând în grupul Divertis. Este realizator şi prezentator al emisiunii „Lumea citeşte!” pe TVR 1. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

În 2010 a fost numit în postul de consul general român la Marsilia, în Franţa.

1970 : Era inaugurată aerogara pentru pasageri a Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, acum Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, cu o capacitate de prelucrare de 1,2 milioane de pasageri/an.

1970: A fost inaugurat oficial  Aeroportul Internațional București–Otopeni

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, aeroportul Otopeni a fost o bază pentru Al Treilea Reich al lui Hitler (1944–1945). Înainte de 1965, doar Aeroportul Băneasa oferea zboruri comerciale. În locul vechii baze militare de la Otopeni, s-a construit un nou aeroport cu scopuri comerciale.

Lucrările de transformare a bazei aeriene militare în Aeroportul Internațional București-Otopeni au început în 1965. Pista modernizată avea o lungime de 3500 m, fiind mai lungă decât cea a Aeroportului Orly din Paris.

A fost dat în funcțiune parțial în 1969, fiind inaugurat oficial, odată ce a intrat în folosință aerogara pentru pasageri, cu o capacitate de prelucrare de 1,2 milioane de pasageri/an. Astăzi poartă numele Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

1973: Se constituie Institutul Central de Matematică din Romania.

1993 : În România a fost fondat Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, avându-l ca director-fondator pe istoricul și luptătorul anticomunist Radu Ciuceanu.

Institutul re ca obiect de activitate culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la formele totalitarismului în România.

1993: A decedat la Bucuresti, scriitorul si regizorul de film  român Francisc Munteanu;  (n.  9 aprilie 1924, comuna Veţel, judetul Hunedoara).

A fost fiul lui Francisc Munleanu, functionar, si al Iuliei (n. Gombos), croitoreasa. Dupa primele clase de liceu, din 1939, e nevoit sa-si asigure singur existenta ca ucenic lacatus la Resita (1939-1940), muncitor la o fabrica de ciocolata (1940), ajutor intr-un atelier de firme la Budapesta (1940-l942), marinar pe Dunare (1944). E luat prizonier de razboi de catre trupele germane (sept. – dec. 1944) si apoi de catre cele sovietice (ian.-febr. 1945).

Dupa razboi, urmeaza alt periplu al existentei, la fel de spectaculos: redactor la revista Orizonturi noi din Arad (1945), muncitor la o tesatorie din Arad (1946-1947), redactor la ziarul Patriotul din Arad (1947-l949), inspector general in Directia teatrelor din Ministerul Artelor si Informatiilor (1949-l951) muncitor in piata Obor (195l-l953).

Din 1954, este regizor ia Studiourile Cinematografice „Buftea”.

Debuteaza  ca dramaturg, cu piesa „Sabotaj’, in 1950, pe scena Teatrului National din Bucuresti.

Debuteaza  in proza in 1950 , cu schite, in colaborare cu Titus Popovici .

Bilanţul bibliografic al autorului este impresionant: peste 30 de volume, fără reeditarile si traducerile din propria sa operă în alte limbi.

1993: A fost fondat Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care are ca obiect de activitate culegerea, arhivarea, cercetarea şi publicarea documentelor referitoare la formele totalitarismului în România – director-fondator, istoricul Radu Ciuceanu.

1997: Delegaţia română prezentă la reuniunea anuală a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), de la Londra, s-a întâlnit cu preşedintele BERD, Jacques Larosiere.

În cursul întâlnirii, a fost semnat Acordul de împrumut în valoare de 45 de milioane de dolari privind finanţarea Proiectului de reabilitare a sistemelor de termoficare din cinci localităţi: Ploieşti, Paşcani, Buzău, Făgăraş şi Olteniţa.

  1998: A murit (la Paris, unde se stabilise) actorul român Dumitru Furdui; (n.27 10.1936, Băilești, Dolj).

Familia sa provenea din Basarabia, din zona Soroca și se refugiase în Oltenia la începutul celui de-Al doilea razboi mondial.

A absolvit in 1957 Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică din București. In 1953 a fost dat afara temporar din institut, fiind învinuit caă simpatiza cu revoluția anticomunistă din Ungaria.

A jucat pe scenele bucureștene, la Teatrul Național, la Bulandra si la Teatrul Mic in spectacole ca Jurnalul unui nebun de Gogol, Clipe de viață de William Saroyan, Balerina portocalie de Valeriu Sârbu, Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, Triumful talentului de I.L.Caragiale, Câinele grădinarului de Lope de Vega, etc.

Pe marele ecran a debutat in 1958, cu filmul Doi vecini, regizat de Geo Saizescu. A jucat apoi in Soldati fara Uniforma (1960), in regia lui Francisc Munteanu, Setea (1961), Lupeni 29 (1962), Un suras in plina vara (1963), Impuscaturi pe portativ (1967), Fratii (1970), a jucat apoi rolul de succes al milițianului Cristoloveanu din Brigada Diverse intra in acțiune, BD in alerta, B.D. la munte si la mare, in Un zâmbet pentru mai târziu (1974), Toamna Bobocilor (1975), Porțile albastre ale orașului (1975), Iarna Bobocilor (1977), Un om in loden (1981).

In 1981 a realizat scenografia filmului Învingătorul, regizat de Tudor Mărăscu.

In 1982 a emigrat in Franța si a jucat in spectacole ca Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu, Paradisul la mica tocmeală, in 1983, spectacole regizate de românul Virgil Tănase la Teatrul Lucernaire din Paris. In 1988 a fost distribuit in filmul franțuzesc Mangeclous, regizat de Moshe Mizrahi, in 1989 juca in Roselyne et les lei, in regia lui Jean-Jacques Beineix.

S-a întors de câteva ori in țară dupa 1990, a jucat apoi in filmele franțuzești Rue du Bac (1991), Aux yeux du monde (1991), în regia lui Eric Rochant, IP5: L’Île aux pachydermes (1992), Mina Tannenbaum (1994), regizat de Martine Dugowson, in 1996 juca in filmul pentru televiziune La rancon du chien, în regia lui Peter Kassovitz.

Era urmărit de securitate, in 1985 a făcut o manifestație de protest pe esplanada pariziană Trocadero, cerând dreptul de emigrare pentru fiul sau, Tudor Furdui, in prezent crainic sportiv la TVR. A realizat cateva emisiuni la postul de radio Europa Liberă în 1986.

Dumitru Furdui a murit la 13 aprilie 1998, in Paris, dupa ce a căzut de la etajul 8. Varianta sinuciderii nu a fost exclusă. Postum, in 1999, au apărut 2 volume de memorii numite Teatrul în comunism, in același an i-a fost dedicată o emisiune la Televiziunea română, ”In memoriam”, realizată de Ovidiu Dumitru și de fiul său, Tudor Furdui.

 2001: În localitatea Davideni, judeţul Neamţ, a fost descoperită (în urma unor cercetări arheologice, conduse de prof. dr. Ioan Mitrea) prima imagine figurată din România a chipului Mântuitorului Iisus Hristos, datând din secolul a VI-lea.

2005:  Parlamentul European a aprobat aderarea României la Uniunea Europeană.

2012: A murit istoricul Florin Constantiniu, autorul unor valoroase studii referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României, cu importante  preocupări privind istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, membru titular al Academiei Române din 2006;  (n. 1933).

Foto: Istoricul român Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, București – d. 13 aprilie 2012, București).

A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare, autor al sintezei „O istorie sinceră a poporului român”.

2016: A murit juristul canadian de origine română Nicolas Mateesco-Matte; considerat unul dintre cei mai importanţi specialişti în drept aerian şi spaţial; în anul 1946 a emigrat în Canada.

În 2010 i s-a conferit Premiul „Edward Warner” pentru aviaţie civilă, cea mai înaltă distincţie în aviaţia civilă internaţională, un echivalent al Premiului Nobel; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993; (n. 1913).

2018: A murit Mihai Stănescu, unul dintre cei mai apreciați caricaturiști români, devenit celebru și datorită faptului că a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu; (n. 1939).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Mucenic Artemon

Sfantul Mucenic Artemon  a trait in vremea domniei împaratului Diocletian fiind preot in cetatea Leodiceea. Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citet timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani.

Atunci cand s-a pornit persecutia impotriva crestinilor, Artemon era inaintat in varsta. Acesta fiind prins a fost dus la templul lui Esculap, pentru a jertfi idolului. Vrajitorii ce se aflau in templu au eliberat multi serpi veninosi pentru a-l ucide pe Artemon.

Insa acesta s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si a suflat asupra serpilor, omorandu-i pe toti. Vazand aceasta minune, Vitalis, mai marele vrajitorilor a ingenucheat inaintea lui Artemon si a strigat: „Mare este Dumnezeul Crestinilor!”

Sfantul Artemon l-a botezat apoi pe acesta, impreuna cu mai multi pagani. Multi din cei botezati au fost hirotoniti diaconi si preoti iar Vitalis a devenit Episcopul Palestinei.

Dar incercarile aveau sa continue pentru batranul Artemon. Judecatorul a pregatit o groapa cu pacura incinsa, in care planuia sa-l arunce pe robul lui Dumnezeu. Prin randuiala dumnezeiasca, judecatorul insusi si-a pierdut viata in acea groapa.

Dupa aceste intamplari, Sfantul Artemon a trait liber inca o vreme. Continuand persecutiile impotriva creștinilor, Sfantul Artemon a fost prins și ucis prin decapitare, în anul 303.

CITITI ŞI:

O ISTORIE A ZILEI DE 13 APRILIE. VIDEO

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
4. ro.wikipedia.org.
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro
9. http://www.rador.ro/2019/04/13/calendarul-evenimentelor

Publicitate