CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un episod al deportării cadrelor didactice din Basarabia cotropită de hoardele bolșevice


Astăzi se împlinesc 80 de ani de la primul val de deportări din Basarabia  și Bucovina de Nord înspre Siberia și Kazahstan : moldova

Deportările cadrelor didactice din R.S.S.Moldovenească în zilele de 6-7 iulie 1949

După cum bine se cunoaşte, apogeul deportărilor din R.S.S. Moldovenească l-a constituit episodul din 5-9 iulie 1949, când, în cadrul operaţiunii Iug (Sud), din acest teritoriu au fost deportate 35.796 de persoane, dintre care 9.864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.

Acest nou val de deportări se efectua în baza Hotărârii Biroului Politic al CC al PC (b) din toată Uniunea, adoptată la 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele de poliţie germane şi româneşti, a membrilor partidelor şi organizaţiilor profasciste, a membrilor gărzilor albe, membrilor sectelor ilegale, cât şi familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”, scrie Ion VARTA în revista https://www.limbaromana.md.

Verdictul stipulat de către respectiva hotărâre era unul extrem de dur – deportarea pe veci (subl. n.) a 11.280 de familii, cu un total de 40.850 de persoane în regiunile: Kazahstanul de Sud, Aktiubinsk şi Djambul din R.S.S. Kazahă; ţinutul Altai; regiunile Tiumen, Tomsk şi Kurgan din R.S.F.S. Rusă.

Noile victime ale politicii antiumane a autorităţilor sovietice de ocupaţie, printre care basarabeni, turci stabiliţi în imperiul sovietic, daşnaci armeni şi naţionalişti ucraineni, cădeau sub incidenţa prevederilor decretului Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 26 noiembrie 1948 „Cu privire la responsabilitatea pentru evadare din locurile de exil obligatoriu şi permanent al persoanelor deportate în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S. în perioada războiului pentru apărarea patriei”.

Sancţionarea unor popoare întregi avea ca argument necesitatea „consolidării regimului de exilare pentru deportaţi de către organul suprem al U.R.S.S. în perioada războiului pentru apărarea patriei: ceceni, caraciaevi, inguşi, nemţi, tătari din Crimeea şi alţii, deoarece în timpul deportării acestora n-au fost concretizaţi termenii de exil”.

Se stabilea că deportarea popoarelor menţionate mai sus era înfăptuită pe veci, fără dreptul de revenire la baştină. Cei care vor evada din locurile de destinaţie urmau a fi condamnaţi la 25 de ani de detenţie în închisoare.

Categoriilor de locuitori ai R.S.S.Moldovenești deportate pentru totdeauna la 5-9 iulie 1949 le-au fost imputate „trecerea făţişă de partea duşmanilor puterii sovietice” în timpul războiului, apartenenţa la categoria „chiaburilor”, calitatea de foşti membri ai unor formaţiuni politice care au activat în Basarabia până la ocuparea acesteia de către sovietici, „complicitate” şi „trădare de patrie”.

video) 6 iulie – 70 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste  din Basarabia - #diez

Din acest val al deportărilor au făcut parte şi reprezentanţi ai unei categorii profesionale importante – cea a cadrelor didactice ale R.S.S.Moldovenești, capetele de acuzare în baza cărora cei peste două sute de profesori din Basarabia şi din raioanele din stânga Nistrului au fost duşi în Siberia şi Kazahstan fiind aceleaşi ca şi pentru alte categorii de persoane deportate.

Eliminarea cadrelor didactice „burgheze” din Basarabia, formate în România „burghezo-moşierească”, în baza unor valori autentice ale culturii universale şi naţionale româneşti, dar şi în cadrul unei societăţi care funcţiona în temeiul unor principii democratice, era un obiectiv important, or, această categorie de intelectuali nu-şi avea locul în scenariul comunizării societăţii basarabene, fiind considerată „periculoasă” din cauza unei anumite imunităţi faţă de practicile comuniste, dar şi datorită educaţiei şi culturii generale pe care o aveau.

Pentru a-şi justifica răfuiala cu aceşti „duşmani de clasă”, pe care dorea să-i excludă din spaţiul supus transformărilor de „omogenizare” cu restul imperiului sovietic, exponenţii regimului de ocupaţie le-au fabricat „antecedente criminale” ad-hoc, expulzarea acestei categorii de pedagogi din R.S.S.Moldovenească, incomodă noilor conducători, făcând mai uşoară misiunea de convertire a populaţiei din aceste teritorii anexate la ideologia comunistă.

Remodelarea noilor generaţii de basarabeni după calapodul sovietic putea fi realizată mai lesne cu ajutorul unor cadre didactice formate în tiparele noului regim totalitar.

Astfel, din localităţile sectorului Bălţi au fost deportaţi 36 de învăţători şi profesori, din cele ale sectorului Cahul – 25 de reprezentanţi ai cadrelor didactice, din satele sectorului Orhei – alte 34 de persoane, din sectorul Râbniţa, ce includea raioanele din stânga Nistrului – încă 25 de pedagogi.

Cei mai mulţi învăţători şi profesori au fost deportaţi din sectoarele Bender şi Soroca – 41 şi, respectiv, 56 de persoane. În total, în iulie 1949, din R.S.S. Moldovenească au fost deportaţi 217 reprezentanţi ai cadrelor didactice.

Câţi dintre aceştia au avut norocul să supravieţuiască calvarului care a durat mai mulţi ani în şir şi câţi au avut posibilitatea să revină acasă, după moartea lui Stalin şi condamnarea crimelor comise de către regimul stalinist, rămâne să precizăm într-un alt studiu.

Drama celor peste două sute de pedagogi basarabeni a fost similară cu cea a altor categorii sociale şi profesionale, trecute, în mod nejustificat, în categoriile de „chiaburi”, „mari latifundiari”, „mari proprietari de întreprinderi”, „mari comercianţi” sau alte câteva categorii „delicvente”, care sunau ca un cap de acuzare şi, totodată, de condamnare la ispăşirea unei pedepse nemeritate, inventate de cei care le-au invadat acestor oameni ţara şi vatra străbună.

Dacă, în viziunea distorsionată a ideologilor şi liderilor comunişti, categoria de „chiaburi” era întruchiparea răului în spaţiul rural, într-o societate normală această categorie de ţărani înstăriţi era considerată un model de succes, demn de urmat pentru miile de ţărani, dornici să se emancipeze economic şi social, pentru a-şi asigura o viaţă mai prosperă.

Ţăranii înstăriţi nu puteau fi etichetaţi ca „duşmani de clasă” ai celorlalte categorii de ţărani din simplul motiv că între aceştia nu exista acea „ură de clasă”, mult trâmbiţată de propaganda comunistă, nici antagonismele sociale ireconciliabile. Satul basarabean, până la invazia sovietică, n-a cunoscut careva confruntări, cu atât mai mult ciocniri dintre reprezentanţii acestor categorii de ţărani dictate de „ura de clasă”.

Din contra, în spaţiul rural, de-a lungul celor 22 de ani de administraţie românească, s-a manifestat o convieţuire civilizată, fără confruntări violente, fără manifestări ale „luptei de clasă”.

La fel de deplasate erau şi celelalte acuzaţii, inventate de liderii comunişti şi propaganda sovietică, care nu aveau nimic în comun cu realităţile basarabene.

Marii latifundiari erau inexistenţi în Basarabia, întrucât reforma agrară din anii 1921-1923 a lichidat marile latifundii, ele fiind reduse până la 100 de hectare, limita admisibilă a unei proprietăţi funciare în România din acea epocă.

Dacă şi au existat în Basarabia anului 1940 câţiva mari comercianţi sau mari proprietari de întreprinderi, aceştia au realizat astfel de performanţe prin muncă asiduă şi efort constant. Contribuţia lor la bugetul statului era una proporţională cu veniturile şi averea agonisită, aşa încât societatea nu rămânea păgubaşă de pe urma acestor oameni de succes.

Societatea basarabeană a avut de pierdut enorm după despuierea şi deportarea acestor categorii de populaţie.

Pierderile au fost uriaşe şi de pe urma pulverizării intelectualităţii basarabene, aflată în proces de coagulare, o componentă importantă a acesteia fiind şi cadrele didactice naţionale, care formau osatura societăţii în proces de emancipare.

Fuga, în număr mare, a reprezentanţilor acestei importante bresle în dreapta Prutului din faţa agresorului, deportarea în Siberia a unei părţi a acestei categorii, care preferase să rămână în Basarabia, convertirea celei de-a treia părţi a cadrelor didactice la „opera” de comunizare a populaţiei din ţinut au constituit sfârşitul unuia dintre frumoasele proiecte inaugurate în perioada interbelică.

13/04/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: