ZIUA DE 3 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 3 aprilie în istoria noastră

1596:  Moare generalul turc Sinan Pașa, adversarul  lui Mihai Viteazul în batalia de la Călugareni.

S-a născut în data de 3 aprilie 1520 şi era de origine albaneză (Sinan Pasha Topojani).

În 1569 a fost numit guvernator al Egiptului şi a condus luptele pentru cucerirea Yemenului, iar in 1574 a condus marea expediție otomana împotriva Tunisului, pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole.

În  1580, Sinan a fost comandantul armatei turce în războiul împotriva Persiei şi in  același an a fost numit Mare Vizir. 

A fost demis și exilat în anul următor, dar  a devenit în cele din urmă guvernator  al Damascului pentru ca în 1589,după marea revoltă a ienicerilor, sa fie  numit Mare Vizir pentru a doua oară.

O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oară aceasta importanta funcție.

În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei.

În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a sultanului Mehmet al III-lea,  fiind exilat la Malghara.

În luna august al aceluiași an, a fost rechemat  pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul  în Ţara Românească.

Rezultatele dezastruase ale campaniei si  în special înfrângerea suferită în Batalia de la Giurgiu, l-au aruncat din nou în dizgrație, fiind destituit din funcția de mare vizir.

Moartea neașteptată a succesorului său, vizirul Lala Mohammed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea și ultima dată.

A murit pe neașteptate pe 3 aprilie 1596, lăsând în urmă o uriașă avere și nici un moștenitor.

1646: S-a terminat construcția și a fost sfințită Mănăstirea Plătărești.

Ctitorie a lui Matei Basarab, marele domn al Țării Românești și a soției sale Elina, în anul 1632, biserica de piatră a mănăstirii fiind construită între anii 1642–1646.

Mănăstirea este situată în partea de sud a localității Plătărești din județul Călărași, pe o terasă a râului Dâmbovița.Sunt două legende privind începuturile mănăstirii. Conform primei variante, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii, care îl sprijineau pe Radu Iliaș, la preluarea domniei de către Matei Basarab, în 1632.

O altă variantă spune că Matei Basarab a ridicat mănăstirea în amintirea victoriei obținute asupra lui Vasile Lupu la Nenișori în octombrie 1639. Este posibil ca ambele variante să fie adevărate, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab a înființat mănăstirea, iar după victoria din 1639 a construit biserica de piatră a mănăstirii.

1653: S-a incheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova (1634–1653).

Acest domnitor a dus o politicã de sustinere a ortodoxiei în Peninsula Balcanicã, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iasi, a întemeiat Academia Vasilianã si a sprijinit activitatea tipograficã în Moldova.

 

Logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care il slujise aproape două decenii – pe Vasile Lupu.

Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a  întoars în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și invinge in lupta de la Popricani.

Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Stefan  si  în Valahia, cu gândul de a se răzbuna si  pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab.

Este însă învins în bătălia de la Finta in 17 mai și isi pierde definitiv tronul.

Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemnitat  în incisoarea Șapte Turnuri.

După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar moare la Constantinopol in 1661.

Ulterior,osemintele sunt aduse la Iași, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.

1821, 3/15: S-a născut Ioan Axente Sever, om politic, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească şi din Transilvania; unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni (m. 1906). NOTĂ: Enciclopedia României „Cugetarea” (1999) dă ca dată a morţii sale anul 1909.

1844: Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.

Doamna Elena si  principele Cuza (pictura din Biserica Domneasca de la Ruginoasa).

 1850: Printr-un Ofis domnesc, dprinţul Grigore Alexandru Ghica domn al Moldovei (domn al Moldovei în perioadele 1849-1853 şi 1854-1856), a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, prin care  s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

Foto: Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857), cunoscut şi sub numele Grigore al V-lea Ghica,  ultimul domn al Principatului Moldovei.

Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe).

In fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi).

În total, au fost constituite 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri.

Totodată, prin această lege se stabilea Jandarmeriei următoarele misiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor.

În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităţilor.

De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile.

1853: S-a născut la Focșani, chimistul român Alfons Oscar Saligny, fratele renumitului inginer Anghel Saligny.

A fost iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1897; (d.4 mai 1903, București).

A urmat studiile secundare împreună cu fratele său Anghel și sora lor Sofia, la Potsdam, în Prusia.

După studiile secundare, Alfons a urmat studii de chimie la Berlin, cu renumitul profesor Hofmann, și a obținut titlul de Doctor în Chimie în baza unei teme de chimie organică. 

A fost chimist la laboratorul Eforiei, de la Spitalul Colțea și profesor de mineralogie la Școala de Poduri și Șosele, apoi la catedra de chimie generală și aplicată, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții.

A deținut, în paralel, funcția de șef al laboratorului Monetăriei Statului, apoi pe cea de sub-șef de serviciu la Căile Ferate Române.

Alfons Saligny a înființat în București primul laborator de încercări pe materialele de construcții din România, a cărui experiență și competență au fost folosite de fratele său, Anghel Saligny, pentru a da girul calității și rezistenței materialelor de construcții și structurilor metalice folosite la ridicarea podului „Carol I” peste Dunăre și a viaductelor care traversează Lunca Dunării.

1859: S-a născut la Jabăr, județul Timiș, avocatul și omul politic bănățean Ștefan Petrovici ; d. 31 iulie 1922, Caransebeș.

A urmat studii superioare juridice la Viena și la Budapesta, unde a obținut și diploma de doctor în drept și licența de avocat. După terminarea studiilor s-a întors în Banat, s-a stabilit la Lugoj și a deschis un birou de avocatură.

A devenit cunoscut în scurt timp, ca apărător al marelui publicist Aurel C. Popovici în procesul intentat de autoritățile maghiare ca urmare a Replicei scrisă de acesta, un protest vehement la adresa politicii de maghiarizare din Transilvania și Banat.

A fost apoi referent la procesul memorandiștilor. S-a înscris în Partidul Național Român și s-a implicat activ în cauza românilor din Ungaria. În 1893 era referent la adunarea de la Sibiu, în 1895 s-a aflat printre organizatorii congresului naționalităților, în 1905 a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta, unde, în ședința din 6 iulie 1906 a rostit un discurs fulminant prin care combătea politica de maghiarizare a guvernului, având apoi și alte interpelări cu privire la situația școlilor și a abuzurilor din județul Caraș-Severin.

Preocupat de promovarea drepturilor românilor bănățeni, a scris numeroase articole în evidentă contradicție cu politica autorităților maghiare, mai ales pentru ziarul Dreptatea din Lugoj.

În 1907 i-a fost intentat proces penal de presă cu acuza de „agitație” la adresa Statului maghiar, procesul fiind doar o înscenare oportun folosită cu ocazia alegerilor generale care aveau loc în acel an. A fost condamnat la 6 luni de închisoare, în Seghedin.

A dezvoltat și o activitate intensă în interesul bisericii, fiind ales deputat sinodal al adunării eparhiale din Caransebeș. A fost membru al ASTREI și membru al Societății pentru fondul de teatru român.

1869 : Au fost interzise de autoritîțile de la Budapesta, Partidul Național Român din Banat și Ungaria și Partidul Național Român din Transilvania.

La nici o lună de la înființare (23 martie/3 aprilie), autoritățile au interzis activitatea celor două partide, pe motiv că nu pot exista „partide naționale” (prima interdicție a PNR).

1880: S-a născut printul  George Valentin Bibescu, pilot român şi pionier al aviaţiei .

NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii sale la 22 martie 1880.

 

 

Avea brevetul international de pilot-aviator cu numarul 20, deci era cel de-al douazecelea aviator din lume, obtinut la Şcoala de pilotaj din Paris condusa de Louis Bleriot.

De asemenea, s-a numarat printre primii automobilisti europeni, devansându-l cu un an pe George Assan, considerat primul din România.

Este considerat iniţiatorul turismului automobilistic european şi fondatorul aeroportului Băneasa din Bucureşti (care a luat naştere pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa).

A ramas in istoria automobilistica, dar ca francez, printre pionierii rally-ului.

  In anul 1900, intovaraşit de mecanicul Keller si, de la Viena, de cumnatul sau Nicolae Cantacuzino, realizeaza un proiect ambitios, fara precedent la acea data: parcurgerea distantei de 1827 de kilometri – cât desparte Geneva de Bucuresti – in 73 de ore si 45 de minute!

Suntem, sa nu se ignore, la 1900, când automobilul era numit inca trasura! Spre lamurire, spicuim din jurnalul de bord: „A II-a zi. De la Basel la Stuttgart, 238 km. – 11 ore de drum; 9 ore de mers, 2 ore oprire. La Stuttgart am dus trăsura in atelierele Daimler, unde fusese construită, ca sa o inspecteze cu scrupul…”.

Trebuie sa mai adaugam ca, la acea data, soselele nu erau pregatite sa faca fata noului mijloc de transport.

A fost fondatorul Automobil Clubului Român în 1904 si a înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Naționala  Aeriana  în 1912.

In 1908 intra in Masonerie, unde ajunge rapid in Consiliul Suprem si Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925.

In octombrie 1909 il invită pe Bleriot care, in faţa unei mulţimi imense, venita din toate colturile Vechiului Regat, va face o demonstratie de măiestrie pe Hipodromul Baneasa.

Pâna la declansarea primului Razboi Mondial, acest miting aviatic a fost evenimentul monden nr. 1 din România.

Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. A infiintat in 1912 Scoala de pilotaj de la Cotroceni.

La initiativa sa a luat fiinta „escadrila de recunoastere”, prima care a decolat vreodata in lume pe timp de razboi, condusa de el personal in razboiul balcanic.

„România inainte de toate, iar România inseamna noi, românii. Credeti-ma, avem pentru ce ne jertfi!” obisnuia sa le spuna elevilor sai. 

Aflate sub comanda printului Bibescu, cele doua escadrile de recunoaştere ale fortelor aeriene române au efectuat raid dupa raid asupra pozitiilor germane, in conditii extrem de vitrege, pentru care motiv ofiterii francezi din misiunea generalului Berthelot i-au poreclit pe români „veselii maniaci ai sinuciderii”!

După război, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.

In 1929, George Valentin Bibescu este primul om care traverseaza Sahara cu automobilul, plecând de la Dakkar, cu punctul terminus Oran.

Inaugureaza astfel un rally celebru care, exceptând anii razboiului, a fost organizat anual.

   În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice.

George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa).

A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat la Mogoșoaia.

 

1889: S-a născut muzicianul Grigoraș Dinicu, violonist român (d. 28 martie 1949 la București).

A fost un virtuoz cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato.

Violonistul Jascha Heifetz spunea despre el că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.

1893: S-a născut la Dobrotinet–Curtișoara, Olt, prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru Dincă ); în scrierile sale predomină prezentarea vieţii monahale, ecleziastice în general; (m. 8 iulie 1956, București).

A fost călugăr și preot paroh, prozator prolific, traducător. În 1917, i s-au tipărit primele versuri în mai multe reviste bisericești: Duminica ortodoxă, Apostolul, Glasul monahilor.

A debutat editorial cu placheta de versuri Deșertăciunea deșertăciunilor (1918). A alcătuit ghidul intitulat Pentru vizitatorii mănăstirilor (1924) și monografii dedicate mănăstirilor Căldărușani (1924), Pasărea, Samurcănești, Țigănești (1926).

A colaborat la Viața românească, Gândirea, Adevărul literar și artistic, etc. Nuvelele și romanele sale, consacrate lumii mănăstirești, Călugări și ispite, Necazurile părintelui Ghedeon, Duhovnicul maicilor, Alegere de stareță, O zi din viața unui mitropolit, etc., evidențiază cu umor contrastul flagrant dintre viața monahală reală, lipsită de trăiri spirituale și supusă tentațiilor lumești, și exigențele de austeritate și pioasă reculegere impusă de morala religioasă.

Remarcabilă la Stănoiu este savoarea stilistică datorită parodierii subtile a limbajului arhaic și bisericesc, precum și a comportării fățarnic-pocăite a personajelor. Alte romane sunt inspirate din mediul citadin: Fete și văduve, Camere mobilate, Parada norocului, etc.

1905: A decedat pedagogul, prozatorul, publicistul Ion Pop-Reteganul,   (n. 10 iunie 1853 in localitatea Reteag, districtul Năsăud),un folclorist român reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Muslea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.”

Timp de douăzeci de ani a activat ca învățător în localități din mai multe districte și comitate ale Transilvaniei (1873-1892), fiind preocupat în același timp și de culegerea folclorului din aceste zone.

În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan „Șezătoarea. Foaia poporului român” (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝Fata mulțumitoare˝, – o încercare de versificare a poveștii ˝Toarceți fete, c-a murit Baba Cloanța˝, pe care o va introduce în volumul „Povești ardelenești din popor adunate”, partea 1 ( editat în cinci părți), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate.

Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris, că le-a citit „cu multă placere”, îndemnându-l să continue „prețioasa culegere și publicare, menită a ocupa un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care își iubește neamul”.

A fost redactor la publicațiile: „Cărțile săteanului român” (Blaj, 1886), „Dreptatea” (Timișoara, 1893-1894), „Deșteptarea” (Cernăuți, 1897) „Revista ilustrată” (Reteag, Șoimuș, 1898-1899), „Tribuna” și „Foaia poporului” (Sibiu, 1899-1901), „Gazeta de duminecă” (Șimleu, 1904-1905), tipărind și o parte din textele sale folclorice.

A desfășurat și o intensă activitate în domeniul teoretic al culegerii și cercetării folclorului în paginile revistei ieșene „Contemporanul”, în „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Gutinul” (Rodna) ș.a.; a scris și articole legate de istoria învățământului.

La Sâncel, împreună cu publicistul Petre Stoica, a editat revista „Convorbiri pedagogice” (1886-1887).

A fost secretar secund al „Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (ASTRA) la Sibiu (1893-1896).

A fost apreciat elogios de cei mai prestigioși cărturari ai timpului: Vasile Alecsandri, B.P. Hașdeu, Ion Bianu, Jan Urban Jarnik, Gustav Weigand, Nicolae Iorga.

A predat Academiei Române 21 de volume în manuscris, o comisie urmând să trieze materialul în vederea publicării, dar cea mai mare parte va ramâne inedită.

1917: Guvernul Rusiei aprobă ca 30. 000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară, să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română refăcută împotriva armatei germano-austro-ungare.

Acest corp de voluntari soseşte la Iaşi în 27 mai 1917.

1918 (3/16) : La Iaşi, în România, a luat fiinţă formaţiunea politică Liga poporului în frunte cu generalul Alexandru Averescu şi Constantin Argetoianu.

Aceasta va fi transformată în aprilie 1920 în Partidul Poporului,, primul partid din România întregită cu reprezentare naţională .

Foto: generalul Averescu

1918: Sfatul Ţării Republicii Democratice Moldoveneşti, de curând unită cu patria mamă România, a validat lista cu componenţa noului Consiliu al Directorilor:

• preşedinte al Consiliului Directorilor Generali – D.Ciugureanu;
• director general de finanţe – dr. P.Cazacu, director;
• director general al agriculturii – E.Catelli;
• director general al lucrărilor publice – N.Bosie-Codreanu;
• director general al învăţămîntului – Şt.Ciobanu;
• director general de interne – I.Costin;
• director general la justiţie – Grigore Grosu;
• director general la industrie şi comerţ – Vlad Chiorăscu;
• director general al controlului de stat – Isac Gherman;
• director general al minorităţilor – Arcadie Osmolovski.

1920: Prin decretul regelui României Ferdinand I, sunt desfiinţate Directoratele din Basarabia.

1927: S-a născut la Pâncești, Bacău, popularul cântăreț român de muzică uşoară Luigi Ionescu ; (d. 4 octombrie 1994, București).

A început să cânte încă din timpul liceului, la Bacău. Numele lui a rămas legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi Marina, Marina.

Din 1946 a participat la concursuri pentru tineret.

A fost remarcat de marii compozitori ai vremii: Ion Vasilescu, Elly Roman, Henry Mălineanu care au compus pentru el. Gelu Solomonescu, redutabil pianist și șef de formație, l-a îndrumat către Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

În urma audiției susținute în 1951 a fost angajat, desfășurându-și apoi întreaga carieră, de o uimitoare longevitate, în cadrul teatrului, până în 1987 când s-a retras din viața artistică.

Piesa de referință a carierei sale a rămas hitul Lalele, melodie compusă de Temistocle Popa.

1928: S-a născut disidentul anticomunist român Vasile Paraschiv.

În luna noiembrie 1968, la alegerile de partid din Combinatul Petrochimic de la Brazi, Vasile Paraschiv a anunţat în cadrul adunării generale că a hotărât să se retragă din P.C.R., al cărui membru era din 1946.

În urma anunţului s-au exercitat numeroase presiuni asupra lui să revină asupra deciziei, însă fără succes. La 28 iulie 1969 a fost arestat pentru prima dată, ilegal, fiind internat cu forţa la Spitalul de psihiatrie de la  Urlaţi. A fost eliberat după 5 zile.

La 3 martie 1971, Vasile Paraschiv a trimis către Comitetul Central al P.C.R. şi către Uniunea Generală a Sindicatelor din România o scrisoare cu 11 propuneri care să fie puse în discuţie la Congresul Sindicatelor ce urma să aibă loc în aprilie.

Răspunsul a fost o nouă arestare şi o nouă internare într-un spital de psihiatrie.

La 1 decembrie 1976 Securitatea a descoperit o copie a unei scrisori pe care o trimisese către postul de radio  Europa liberă.

A fost arestat din nou şi dus la Spitalul nr. 9 din Bucureşti pentru a fi internat. Doctorul de gardă a refuzat internarea, drept pentru care Paraschiv a fost internat la Spitalul Voila, din Câmpina.

În februarie 1977, Vasile Paraschiv a aflat de acţiunea scriitorului dizident Paul Goma pentru apărarea drepturilor omului în România şi a decis să îl sprijine.     

La locul său de muncă, în faţa muncitorilor, a dat citire unei declaraţii de înfiinţare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), gest care avea să provoace alte acţiuni de intimidare la adresa sa.

La 28 mai 1979 a avut loc prima sa răpire de către ofiţeri de Securitate

A fost urcat cu forţa într-o maşină şi dus în pădurea Păuleşti, lângă Ploieşti.

Acolo a fost torturat şi bătut cu bestialitate de patru ofiţeri dsecurişti. A reuşit cu greu să ajungă la Spitalul judeţean Ploieşti.  

Activitătile de intimidare au continuat, şi la 19, 27 martie şi 1 aprilie 1979 a fost atacat pe stradă şi lovit pe la spate.

Întrucât continua să reziste diverselor forme de intimidare din partea Securităţii, a fost pus la punct un plan prin care se viza neutralizarea şi reducerea sa la tăcere. La 14 mai 1987, la orele 6:30, Vasile Paraschiv a fost răpit pentru a doua oară.

A fost adormit cu o substanţă narcotică, încătuşat şi transportat într-o locaţie conspirativă unde a fost ţinut legat, interogat şi torturat de cei patru securişti timp de 4 zile. Ulterior a reuşit să afle că respectiva locaţie era cabana „Florei” situată în pădure, într-un vârf de munte, dincolo de barajul „Paltinul” de lângă Câmpina.

După 4 zile de tortură,a acceptat cererile ofiţerilor care i-au impus redactarea unor angajamente şi scrisori prin care îşi manifesta ataşamentul şi loialitatea faţă de Securitate şi P.C.R.

Eliberat şi întors acasă, după câteva zile a redactat un document prin care retracta toate scrisorile şi angajamentele pe care le-a scris şi înregistrat sub ameninţare în cele patru zile de la cabană.

A fost urmărit permanent de un ofiţer care purta numele conspirativ „Nicolae”, care răspundea personal de el. I-au fost urmărite telefoanele şi i s-au făcut vizite inopinate la domiciliu.

La 22 martie 1989 a fost răpit pentru a treia oară în plină stradă de către ofiţeri de Securitate.   Acţiunea a fost orchestrată de organele de Miliţie fiind preluat ulterior de 3 ofiţeri de Securitate şi transportat în aceeaşi locaţie secretă – cabana „Florei” – unde a fost bătut, torturat şi maltratat timp de 7 zile.

În timpul anchetelor la care a fost supus, Vasile Paraschiv a fost torturat, bătut cu sălbăticie, iradiat şi ameninţat cu moartea, scopul principal fiind acela de a-l determina să renunţe la atitudinea ostilă faţă de regim şi la revendicările sale.

 

Convins că după căderea comunismului cei vinovaţi vor putea fi traşi la răspundere, la 8 iulie 2008 prin intermediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România a depus la Parchetul General o plângerea penală împotriva mai multor ofiţeri ai fostei Securităţi, ai Miliţiei, precum şi pe numele unor procurori şi psihiatri, implicaţi în acţiunile represive împotriva sa.

În noiembrie 2008, procurorii au dat neînceperea urmăririi penale pentru toţi cei vizaţi. Singurul audiat în acest caz a fost chiar Vasile Paraschiv.

Într-un proces intentat statului român, Vasile Paraschiv a cerut despăgubiri pentru suferinţele îndurate. I s-a dat câştig de cauză, însă în urma recursului, magistraţii de la Curtea Supremă au dat decizie de respingere definitivă, prin urmare nu a primit nici o despăgubire.

Este celebru episodul în care a refuzat  în 2008 distincţia Steaua României în grad de cavaler, pe care i-o înmânase preşedintele Traian Băsescu, menţionând că refuză primirea acesteia „de la un comunist la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie“.

A publicat câteva volume memorialistice:

• „Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul comunist”, Polirom, 2005
• „Aşa nu se mai poate, tovarăşe Nicolae Ceauşescu! – Memorii după 20 de ani”, Editura Curtea Veche, 2007.
• „Strigăt pentru adevăr şi dreptate”, Timişoara, 2009.

A încetat din viaţă la Ploieşti, la 4 februarie 2011 şi a fost înmormântat la Cimitirul Viişoara din acest oraş.

1933: La Bucureşti, a fost inaugurat “Institutul de Cultură Italiană.”

1940: S-a născut la Cartojani Vlașca, jurnalistul, scriitorul și  diplomatul român Neagu Udroiu.

Jurnalist, publicist și scriitor, diplomat. A urmat Institutul Politehnic București, Facultatea de Metalurgie (1959–1964). A lucrat la Uzinele Vulcan din București, fiind succesiv elev, lăcătuș, inginer.

A lucrat în presa scrisă (1966–1974; 1978–1979): șef secție la Scînteia tineretului, publicist comentator la Scînteia, având colaborări permanente la România liberă, Flacăra, Viața studențească, Lumea, Cotidianul, Jurnalul național, Timpul în 7 zile; la radio și televiziune: redactor-șef la Radioteleviziunea națională, consilier la PRO TV; La agenții: secretar general de agenție la Agerpres, director general la Rompres, șef departament la Editura Niculescu, etc.

A lucrat în diplomație: ambasador extraordinar și plenipotențiar în Finlanda și Estonia (2001–2006). A scris reportaje din țară: Sita lui Eratostene, Zăpezi din Miazăzi, Pieton prin sate și orașe românești, La apa Dâmbovnicului; din străinătate: Reporter pe Mississippi, Pieton prin orașele lumii (3 vol.), Mâine, în secolul următor, Terra, casa în care locuim, America, un loc sub soare, Români la Nord și la Sud de Ecuator, Coreea de Sud și veacul Pacificului, etc.; eseuri: Gutenberg sau Marconi?, Tehnologia în tranșeele informației, Regatul meu pe-o știre!, Cavalerii Ordinului Gutenberg, Piloții de formula unu.

1944: A decedat in Bucuresti, pictorul Octav Băncilă (n. 27 ianuarie 1872, Comuna Corni, Botosani).

Dinspre mama se tragea dintr-un neam de răzeși scăpătați, înrudită cu cea a cronicarului Ion Neculce

Octav Bancila – Autoportret

Rămas orfan la vîrsta de patru ani, și-a petrecut copilăria în casa surorii mai mari, Sofia, căsătorită la Iași cu Ioan Nădejde, unul dintre fondatorii revistei cu orientare de stanga,Contemporanul.

In 1887, s-a înscris la „Școala de Arte Frumoase” din Iași, iar intre 1894–1898, și-a continuat studiile la „Academia de Arte Frumoase” din München. În Germania a avut ocazia să lucreze în atelierele pictorilor Haschbe și Franz von Lenbach, realizînd și expoziții personale cu lucrările create în acea perioadă. Apoi se duce în Italia, unde studiază operele lăsate de Renașterea italiană.

Octav Băncilă a fost profesor de desen și caligrafie , iar în perioada 1916-1937 a fost numit profesor la „Școala de Belle Arte” din Iași.

În perioada 1908-1935 și-a prezentat lucrările în cadrul unor expoziții deschise la Iași și București, singur sau alături de alți mari artiști ai vremii.

În anul 1942 a participat la expoziția colectivă a Salonului Moldovei, unde a primit Premiul Național.

A fost un adept al  ideilor soicialiste si a participat la alegerile legislative din anul 1920 pe poziția a patra, pe lista Partidului Socialist la Iași.

Lista partidului era condusă de Leon Ghelerter și din ea  mai făcea parte și Gheorghe Grigorovici.

Foto: Afiș electoral cu lista de candidați ai Partidului Socialist pentru alegerile legislative din 1920.

  Octav Băncilă a fondat în anul 1919 împreună cu Constantin Ion Parhon și cu Paul Bujor, Partidul Muncitor de orientare socialistă.

Partidul Muncitor a avut o viață scurtă deoarece a funzionat în scurt timp cu Partidul Țărănesc. În întreaga sa viață, Băncilă a rămas critic la toate evoluțiile politice și sociale din România.

A susținut acțiunile muncitorești din Valea Jiului și a folosit arta pentru a ataca tendințele antisemite din societatea românească.

Spre sfârșitul vieții sale el a simpatizat cu comunismul dar nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist din România.

Răscoala țăranească de la 1907 i-a inspirat mai multe  lucrări, printre care si acest faimos tablou.

 De asemenea, el a consacrat temei țărănești numeroase tablouri. 

Liceul de artă din Iași poartă numele de Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” si Scoala Gimnaziala „Octav Băncilă” Corni, judetul Botosani.

1946: A murit la București, matematicianul Gheorghe Nichifor, fost profesor la Universitatea din Cluj și la Școala Politehnică din București, autorul unor manuale de geometrie descriptivă, precum și al unor lucrări de matematică elementară și de popularizare a științei, prin care a contribuit la ridicarea nivelului învățământului matematic din România. (n. 21 august 1886, București).

A înființat, împreună cu Gheorghe Țițeica, Ion Ionescu, A. Ioachimescu și V. Cristescu, revista Gazeta matematică și, împreună cu G. G. Longinescu, revista de popularizare a științei Natura. Gheorghe Nichifor este tatăl medicului și muzicianului Ermil Nichifor și bunicul compozitorului Șerban Nichifor.

1948: La Mănăstirea Agapia, din  România, s-a stins din viaţă Ioan Mihălcescu, Prea Sfinţitul Irineu, apostol al teologiei româneşti, Mitropolit al Moldovei. 

Ioan Mihălcescu, P.S.Irineu (n.1874-d.1948)

1956 (3-12 aprilie): A avut loc Ședința Biroului Politic al CC al PMR.

La ședința respectivă a fost demonstată supremația lui Gheorghiu-Dej în partid și înfrângerea liniei Iosif Chișinevski–Miron Constantinescu. 

Executarea politică a celor doi lideri ai partidului a fost pregătită amănunțit de Gheorghiu-Dej și de apropiații lui.

„Disidența” lui Miron Constantinescu și a lui Iosif Chișinevschi data de peste un an, ei manifestându-se prima oară la Plenara din martie 1956.

Însă atunci nu era încă momentul pentru „răfuială”.

Abia după excluderea „grupului antipartinic” Malenkov–Molotov–Kaganovici din Biroul Politic al PCUS, s-a socotit că sosise momentul atacului final.

Comuniștii români s-au folosit de această epurare, pentru a arăta că mergeau pe „linia” Moscovei.

1967: S-a născut  în Bucureşti regizorul și scenaristul român Cristi Puiu.
A făcut pictură de la 10 ani. În 1990, după căderea regimului comunist, a participat la o expoziție în Lausanne, Elvetia, împreună cu alți tineri artiști români.

Doi ani mai târziu, a trecut examenul de admitere la Ecole Superieure d’Arts Visuels din Geneva, departamentul de Pictură. La finalul primului an, a abandonat cursurile de pictură, pentru a le începe pe cele de film, la aceeași scoală pe care a absolvit-o în 1996.

A debutat ca regizor în 2001 cu filmul „Marfa și banii”, film care a obținut  mai multe premii internaționale.

Criticii consideră că acesta este filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie.

A continuat cu un film de scurt-metraj, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea în 2004, film de asemenea, premiat.

Al doilea film de lung-metraj, Moartea domnului Lăzărescu, 2005, face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu în 2003. Filmul a obținut numeroase premii internaționale.

A mai regizat, în 2010, lung-metrajul de ficțiune Aurora, în care a interpretat personajul principal (Viorel).

În anul 2004 a fondat cu Anca Puiu, sotia sa, și Alex Munteanu, Casa de producție cinematografică Mandragora.

1968: Au fost instituite comitetele de direcție ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat

Prin Hotărârea nr. 719/3 aprilie 1968 cu privire la comitetele de direcție ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, s-a stabilit aplicarea în acest domeniu a principiului conducerii colective.

„Comitetul de direcție conduce întreaga activitate a întreprinderii, asigură organizarea producției și a muncii, administrarea și gospodărirea mijloacelor materiale și financiare, în vederea îndeplinirii sarcinilor de plan”.

1968: S-a înființat prin Decretul nr. 295/3 aprilie 1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, intrat în vigoare de la 4 aprilie 1968, Consiliul Securității Statului din RSR.

Decretul prevede ca principală atribuție a Consiliului Securității Statului aceea de a apăra securitatea statului, în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării oricăror acțiuni dușmănoase îndreptate împotriva orînduirii sociale și de stat, contribuind prin aceasta la asigurarea muncii pașnice de construcție socialistă a poporului român.

1973: S-a născut la Buzău, muzicianul Constantin Sava, cunoscut sub numele de DJ Sava.

A început să mixeze muzică în 1990, fiind rezident al localului No Limit din orașul natal.

După ce a lucrat în cluburi pe litoralul românesc, a semnat un contract de management cu o companie locală, care a promovat primele sale discuri single: Gone Away și Remember.

Primul album de studio al muzicianului poartă numele Love Drops , a fost lansat la finele anului 2007 și conține colaborări cu interpretul Connect-R, atingând cele mai înalte poziții din clasamentele de specialitate.

A colaborat cu interpreta de muzică dance-house Raluka, realizând single-uri: September, I Like (The Trumpet) și Love You.

A fost invitat să mixeze în deschiderea concertului susținut de Tiësto în Chișinău, a primit o serie de nominalizări și premii în cadrul unor gale muzicale.

1992: A murit ars de viu plutonierul Andrei Izbas (n.19 august 1959), erou român moldovean căzut in luptele împotriva separatiștilor  din Transnistria sprijiniti militar de Moscova.

La 3 aprilie 1992, în satul Gâsca, raionul Căuşeni, grupul de luptă din care făcea parte Andrei Izbaş a căzut într-o cursă întinsă de bandiţii separatiști, în urma căreia bravii poliţişti au ars de vii în maşina incendiată.

Plutonierul de poliţie Andrei Izbaş, la vârsta de 41 de ani, având stagiul în serviciu de şaisprezece ani şi opt luni, a căzut cu moarte de erou în numele independenţei şi integrităţii Republicii Moldova.

Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 188 din 24.08.1992 a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Ştefan cel Mare”.

Azi o strada din Chişinau îi poarta numele.

 1992: România a stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu Ucraina independenta, fostă republică sovietică.

1997: A decedat la Toronto, în Canada, cântăreață română de muzică populară banaţeană Mariana Drăghicescu (n. 18 septembrie 1952, satul Bogâltin, comuna Cornereva, regiunea Severin [actualul județ Caraș-Severin].

Cunoscutul interpret de muzica populara Tiberiu Ceia o numea „Privighetoarea Banatului”.

Numele ei îl poartă o asociație culturală care organizează un festival – concurs național de interpretare vocală omonim.

Concursul se adresează soliștilor cu vârste între 16 și 30 de ani.

Preselecția și concursul propriu-zis au loc în județul Timiș, iar laureații susțin un spectacol omagial la Bogâltin – Cornereva. Prima ediție a festivalului a avut loc în 1998.

2005: Politicianul Adriean Videanu (membru al PDL) este ales din primul tur, primar general al Bucureștiului, cu 53,01% din voturi, urmat de Marian Vanghelie (PSD), cu 29,55%.

2006: Reprezentanţi ai unor regiuni din Ungaria, România, Republica Moldova şi Ucraina, au semnat, în Ungaria, o declaraţie de intenţie privind construcţia unei şosele rapide pe traseul Nyiregyhaza (Ungaria) – Odessa (Ucraina) prin Suceava şi Chişinău, drum care se va conecta cu coridorul pan european V.

2015: A decedat la Buciumeni, jud.Dambovita, jurnalistul și scriitorul român, cunoscut realizator de emisiuni la postul public Radio România, Paul Grigoriu; (n. 6 martie 1945, Bacău )
Absolvent al Facultății de limbi romanice, clasice și orientale din Universitatea București (secția franceză-spaniolă), a lucrat la Radiodifuziunea Română, Redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția franceză începând cu 1969.

După 1990 a devenit realizator al emisiunii „Matinal” de la Radio România Actualități.

A fost redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret) și – din 1992 – director general adjunct al Radiodifuziunii Române. Între octombrie 1994 – septembrie 1995 a fost director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune.

A fost director general adjunct (șef al canalelor naționale) până în anul 2002, când demisionează din funcție.

Cariera jurnalistică a lui Paul Grigoriu a fost marcată de prestațiile estivale de la Radio Vacanța – până în 1989 – și de radioprograme precum „Noapte albastră”.

A fost realizator de emisiuni, profesionist de excepție și moderator al cotidianului program „Sfertul academic”.

Succesul de public – nemaiîntâlnit până la el – i l-a adus populara emisiune „Matinal”, al cărei inițiator a fost după 1990.
Personalitate de prim-plan a Radiodifuziunii Române (pentru mulți chiar o emblemă vie a acesteia), Paul Grigoriu a marcat prin prestația sa inspirată secțiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc.

A avut și o activitate literară, debutând cu poezie în 1967, în revista Amfiteatru.

Prima sa carte apărută a fost Anatomia unei străzi (1992), urmată de Vară franceză (Un romantic la Paris) (1998), Moștenirea tinichigiului (2000) și Radiografii. 1969-1989 (apărută tot în anul 2000).

În 2013 Paul Grigoriu a lansat volumul G de la Gugiumeni. Falsă monografie, la Editura Casa Radio.

A primit din partea Președinției României două importante distincții: Ordinul Meritul Cultural și Ordinul Național „Serviciul Credincios”.

2015: A murit La București, scriitorul român Petre Anghel, profesor universitar și conducător de doctorat; (n.3 februarie 1944, Băilești, Dolj).

A susținut două doctorate, în litere și în teologie, și a afirmat de multe ori că a cunoscut trei personalități care l-au marcat benefic.

Este vorba de Constantin Noica, Petre Țuțea și, evident, Marin Preda, sub egida căruia a debutat la editura Cartea Românească în anii șaptezeci.

„Fratele nostru Emanuel” și „Duhul pământului”, prima de proză, a doua de poezie.

2018: A decedat la Madrid, în Spania, Darie Novăceanu, traducător de limba spaniolă, scriitor și eseist român; (n. 8 mai 1937 la Crasna, Gorj, România).

A fost angajat ca referent la Ministerul Afacerilor Externe (1966). A colaborat în acest timp la diferite publicații, fiind redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Lumea”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” (1966-1966) și „România literară” (1966-1968).

A mai lucrat ca funcționar la Uniunea Scriitorilor din România.

În primele zile ale Revoluției din decembrie 1989, cu sprijinul lui Petre Roman și Silviu Brucan, a fost numit director al ziarului Adevărul, înființat prin redenumirea fostului oficios al Partidului Comunist, cotidianul Scînteia, notează Wikipedia.

În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. A condamnat în mai multe editoriale Golaniada, între care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.

În martie 1991, Novăceanu a fost îndepărtat de la conducerea ziarului, iar în 29 noiembrie 1991 a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a deținut-o până la 24 decembrie 1996, fiind totodată numit și reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Mondială a Turismului, cu sediul la Madrid.

A fost membru al Academiei Regale Spaniole şi a fost recompensat cu Premiul Național al Spaniei pentru volumul „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”.

În ultimii ani ai vieții s-a stabilit la Madrid, unde a scris poezie românească și a ținut un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de Darie (Fereastra lui Darie).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL NICHITA MĂRTURISITORUL

Sfantul Nichita s-a născut în Bitinia şi a trăit în vremea luptei impotriva sfintelor icoane. Dupa finalizarea studiilor, Sfantul Nichita a intrat in Mănăstirea Midichia, unde starețul Nichifor l-a tuns monah. Dupa șase ani de nevoințe, a fost hirotonit preot. Este ales egumen al manastirii, dupa moartea starețului.

In timpul prigoanei declansate de luptatorii impotriva icoanelor, Sfantul Nichita a fost intemnitat si torturat, fara insa a putea fi clintit din Sfanta Ortodoxie.

Dupa moartea imparatului Leon Armeanul, Sfantul Nichita a fost eliberat si s-a retras intr-un loc pustiu de langa Constantinopol, unde a petrecut ultimele sale zile in rugaciune. Dupa adormirea sa, trupul lui a fost adus in manastirea pe care a păstorit-o.

In timpul slujbei de ingropare, multi bolnavi au ajuns si s-au atins de trupul lui, capatand vindecare. Sfintele sale moaste au fost asezate langa cele ale parintelui lui duhovnicesc, sfantul patriarh Nichifor, si langa ale fratelui sau intru nevointe, sfantul Atanasie.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/03/o-istorie-a-zilei-de-3-aprilie-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
4. ro.wikipedia.org.
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro
9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Paraschiv
10. Rador.ro – Calendarul evenimentelor 
11. Cinemagia.ro.

Publicitate