CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 31 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 31 martie în istoria noastră

1241: Hoardele tătare pătrund în Transilvania și cuceresc cetatea Rodna.

Marea invazie tătară din anul 1241 a luat pe nepregătite statele din Europa, care au suferit foarte mari distrugeri materiale și enorme pierderi umane. Primul corp de armată mongol a atacat Polonia, al doilea, Ungaria, pornind din Halici, iar al treilea, condus de Kadan, nordul Moldovei. Marile distrugeri provocate de tătari în Transilvania sunt relatate în cronica Carmen miserabile, operă a călugărului Rogerius din Oradea.

Ruinele Cetății Rodna - 1241

Ruinele Cetății Rodna

Marele han tătar Batu a trimis două coloane, conduse de generalii Kadan și Buri, care au plecat din Podolia, au intrat în Moldova de nord și în Transilvania prin trecătoarea Cârlibaba (Pasul Tătarilor), de la Pasul Rotunda, coloana s-a bifurcat, o parte a trecut în Maramureș, iar cealaltă a urmat cursul râului Someș, spre aval. Localnicii, avertizați probabil de ciobanii care sălășluiau cu turmele prin munți, s-au retras din sate în cetatea Rodnei, veche fortificație militară condusă de sași. În fața pericolului, la 31 martie 1241, sașii, împreună cu valahii, au ieșit în întâmpinarea tătarilor, ocupând poziții de apărare pe valea care asigura accesul spre Rodna. Valea îngustă, delimitată de munții abrupți, nu permitea desfășurarea cavaleriei tătare, așa că primul atac a fost respins.

Generalii Kadan și Buri au recurs la tradiționala stratagemă tătară: s-au retras, lăsând impresia că își acceptă înfrângerea. Crezând că au obținut victoria totală, rodnenii au neglijat apărarea cetății și au început să petreacă Paștele. Pe fondul unei victorii ușor obținute și a consumului mare de vin, localnicii au redus vigilența și au intrat în panică la declanșarea celui de-al doilea atac, așa că tătarii au trecut ușor de apărători, au pătruns în cetate și au nimicit aproape toată populația. a căzut Brașovul, în aceeași zi în care corpul mongol de la nord cucerea Rodna. Cronicile afirmă că în acea zi ar fi murit de sabia tătară un numar de 4.000 de oameni. Pristaldul sașilor s-a predat și a fost obligat, împreună cu cei 600 de sași rămași în viață, să devină călăuzele tătarilor pe drumul spre Bistrița.

La 11 aprilie 1241 a fost atacat și cucerit Sibiul. Au căzut, rând pe rând, în mâna mongolilor Sebeșul, Alba Iulia, Orăștie și Aradul. De aici o parte dintre mongoli au plecat mai departe spre Ungaria, iar o parte au trecut în Muntenia.

Cronicile mai semnalează și alte năvăliri ale tătarilor între care cele din 1285 și 1717.

1556: Un incendiu de mari proporții a distrus orașul Sibiu aproape în totalitate.

Sibiu

Deflagrației i-au căzut pradă 556 de case și au fost ucise 81 de persoane.

A doua zi, a avut loc răscoala sibienilor, care a dus la asasinarea judelui regesc Johannes Roth, pe care îl socoteau promotor și responsabil de incendiu.

1684: Moare în captivitate în Polonia, la Lvov, domnitorul Moldovei, Gheorghe Duca.

 Fusese capturat de polonezi când se întorcea cu oastea sa după participarea alături de turci la asediul Vienei..

Gheorghe Duca, de 4 ori domn al Moldovei, domn al Munteniei

Gheorghe Duca era un grec originar din Rumelia, venit în Moldova de mic, împreună cu părinţii săi. În timpul domniei lui Vasile Lupu îl întîlnim printre slujitorii de la curtea domnească.

O căsătorie reuşită cu o fată din familia Buhuş îi asigură ulterior dregătoria de mare vistiernic în timpul domniei lui Dabija Vodă.

După moartea acestuia, Dabijoaia reuşeşte prin vechile sale cunoştinţe greceşti din Constantinopol să obţină firmanul domniei Moldovei pentru Gheorghe Duca, ginerele ei.

Le era tuturor cu bine, fiind şi el din boierii ţării domnit, cît nu se plînge nime nici de o strîmbătate”, scrie cronicarul Ion Neculce.

A domnit în Moldova de patru ori: 1665, noiembrie – 1666, mai 21 (31); 1668, decembrie – 1671, decembrie; 1672, ianuarie – august 10 (20); 1678, decembrie – 1683, noiembrie.

Gheorghe Duca a continuat politica internă promovată de Eustratie Dabija, susținînd boierii şi biserica. Nu a domnit mult, deoarece a fost pîrît pe nedrept la turci și în consecință, a fost mazilit.

Primind firmanul de mazilire, Gheorghe Duca a trimis o sumă mare de bani la Poartă, cu gtîndul de a recîştiga bunăvoinţa sultanului. Însă banii au fost preluați de paşa de Silistra, iar domn al Moldovei a fost numit Iliaş Alexandru.

În a doua domnie, începută în 1668 Gheorghe Duca a promovat politica fiscală excesivă, a înlăturat boierimea locală de la dregătorii, ceea ce dezlănțuie în octombrie 1671, răscoala locuitorilor din ţinuturile Orhei şi Lăpuşna, sub conducerea lui Mihalcea Hîncu. Răscoala a fost cu greu potolită, în 1672, cu ajutor turco-tătar.

În a doua domnie Gh. Duca și-a sporit averile, cumpărînd vii în jurul Iaşilor, iar în capitală – cîrciumi şi dughene.

În 1672, în timpul expediţiei otomane asupra Cameniţei, Gheorghe Duca a primit poruncă de la sultan să repare drumurile şi podurile din ţară, pe care urmau să treacă tunurile și armata şi, de asemenea, să pregătească „60 mii chile (1542 tone) de orz.

Ocupînd cetatea Cameniţa, sultanul îl mazileşte pe Gheorghe Duca, învinuindu-l de nerespectarea obligaţiilor faţă de otomani.

În toamna anului 1678 este mazilit şi domnul Moldovei Antonie Ruset  şi în locul lui a fost înscăunat Gheorghe Duca, pentru a treia oară.

De la început Gheorghe Duca se arată îngăduitor cu țara și boierii. Însă din vara lui 1679 domnitorul mărește impozitele și introduce dări noi. 

Gh. Duca avea nevoie de mari sume de bani cu scopul de a acoperi cheltuielile pentru nunta fiicei sale, dar și pentru a mijloci dobîndirea domniei Ucrainei căzăcești, pe care o luaseră de curînd turcii.

Drept recompensă, turcii îl numesc, în 1681, hatman al Ucrainei, avînd curțile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, și la Țigănauca, în fața Sorocii.

Începînd cu această perioadă Gheorghe Duca se intitulează „domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei”.

Stăpînirea lui Gheorghe Duca în această regiune a durat pînă la sfîrşitul anului 1683, perioada în care aici s-au strămutat multe familii de moldoveni care au întemeiat sate, au restabilit oraşele distruse în timpul ostilităților ruso-turce.

Înfrîngerea turcilor sub Viena din vara anului 1683 a avut urmări directe atît asupra stăpînirii lui Gheorghe Duca a teritoriilor dintre Nistru şi Nipru cît şi asupra sorţii domnului.

Reprezentantul acestuia pe pămînturile de la răsărit de Nistru, Ene Drăghinici, a fost alungat de cazacii conduşi de hatmanul Kuniţki care îl întronează pe scaunul Moldovei pe Stefan Petriceicu .

Gheorghe Duca, care participase alături de turci la asediul Vienei este capturat de polonezi, dus în Polonia (la Lvov), unde moare la 31 martie 1684. 

A ctitorit biserica Cetățuia, în a cărei plan se regăsește structura și elevația bisericii Trei Ierarhi din Iași.

 1821: In timpul revoluţiei pandurilor din Muntenia, Tudor Vladimirescu ocupă mănăstirea Cotroceni, iar in zilele următoare  ocupă şi instalează garnizoane de panduri la mănăstirile Mihai Vodă, Antim şi la Mitropolie (6-16 aprilie 1821).

1841: La Holod, Bihor, in Imperiul Austriac, se naşte Iosif Vulcan, publicist şi scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române.

Iosif Vulcan, poet și publicist român

Fondatorul revistei Familia a scris poezii (”Lira mea”, 1882), piese de teatru (”Ştefan Vodă cel Tînăr””Gărgăunii Dragostei”,”Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică (”Panteonul Roman”, 1869), nuvele, romane şi traduceri.

La sfatul tatălui său, se înscrie la facultatea de drept a Universităţii din Budapesta. Cariera de avocat nu-l satisface însă,fiind atras de a literatura.

Primele încercări sunt publicate în Federaţiunea, patronată de Alexandru Roman. În luna iunie a anului 1865, Iosif Vulcan pune temeliile unei reviste, cu numele Familia, a cărei program era de a răspândi cultura română în Transilvania.

În februarie 1866, Iosif Vulcan primeşte la sediul redacţiei, de la un privatist de la Gimanziul din Cernăuţi, o scrisoare însoţită de o poezie, ”De-aş avea”, semnată de Mihail Eminovici.

Redactorul Familiei este încântat de poezia primită, permiţându-şi însă o modificare, anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv Iosif Vulcan este considerat „naşul literar” al celui mai important poet român.

Fondatorul revistei Familia a scris poezii (”Lira mea”, 1882), piese de teatru (”Ştefan Vodă cel Tânăr””Gărgăunii Dragostei””Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică (”Panteonul Roman”, 1869), nuvele, romane şi traduceri. La data de 8 septembrie 1907, marele publicist se stinge din viaţă şi este înmormântat la cimitirul Olosig din Oradea.

În anul 1965, cu prilejul organizării festivităţilor de aniversare a unui veac de la apariţia revistei Familia, în Oradea a fost inaugurat Muzeul memorial ”Iosif Vulcan”.

Este situat în centrul oraşului, strada cu acelaşi nume, foarte aproape de malul Crişului Repede, de care îl desparte doar un mic parc, în care se află şi statuia marelui cărturar român. 

 1857: Se înfiinţează la Bucureşti, in Muntenia, un Comitet Central al Unirii, care îşi fixează un program politic asemănător cu cel din Moldova.

 1863: A murit medicul Iuliu Barasch, unul dintre organizatorii medicinei româneşti, alături de Carol Davila.

A fost întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti şi unul din cei mai activi popularizatori ai ştiinţei din România.

A avut rol important în modernizarea vieţii comunitare evreieşti în Bucureşti, modernizarea ritului şi sinagogilor cu orientare spre iudaismul occidental (n. 1815, la Brody/Polonia).

1864 : Prima organizare administrativă a Principatelor Române.

A fost adoptată Legea nr. 394/31 martie 1864 pentru comunele urbane și rurale, care prevedea organizarea, pentru prima dată în Principatele Române, a comunei rurale și urbane investite cu personalitate juridică.

1871: România a concesionat  pe timp de 45 de ani unei societăți belgiene, dreptul de construire și exploatare în Bucuresti a tramvaielor cu cai, denumite pe atunci “drumurile de fier americane”.

 1876: In România, guvernul conservator  condus de Lascăr Catargiu îsi dă demisia.

Intre cauzele care au dus la demisia guvernului s-au numarat  problemele legate de insolvabilitatea concesiunii Strousberg care tărăgăna și incapacitatea de a adopta o poziție clară în problema orientală (care se deschisese odată cu răscoalele antiotomane ale Bosniei și Herțegovinei).

1877: Guvernul României  decide mobilizarea generală, ca urmare a ascuţirii la maximum a crizei politico-militare din Balcani, unde Muntenegrul continua războiul chiar după semnarea Tratatului de pace turco-sârb de la Istanbul (8/20.II.1877), iar Poarta Otomană respingea Protocolul de la Londra (8/20.II.1877), prin care Puterile garante (semnatare ale Tratatului de pace de la Paris din 1856), recomandau Guvernului otoman să ia măsuri de îmbunătăţire a situaţiei popoarelor din Balcani. Refuzul acestuia a deschis calea războiului (31.III/12.IV).

Au intrat sub arme aproximativ 100 000 de recruţi. Trupele române au ocupat poziţii de apărare pe Dunăre. Era practic începutul Razboiului de Independență.

1891: S-a nascut Ion Pillat, poet și traducător român, laureat al Premiului Național pentru literatură; (d. 17 aprilie 1945).

A făcut parte din cercul „Gândirea”, colaborând cu principalele reviste literare din epocă si a condus, împreună cu alţi scriitori, revistele „Flacăra” şi „Cugetul românesc”. 

A fost membru corespondent al Academiei Române.

1893: Are loc  Congresul de constituire al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din  Romania.

Din conducere făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ion C. Frimu, Cristian Rakovski Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu si Ilie Moscovici.

Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea și de programul de la Erfurt al social-democraților germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român.

Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățămîntului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală.

Partidul a adoptat o poziție moderată, în sensul acceptării cadrului constituțional existent, sub influența tripletei aflată la conducerea efectivă: Gherea – Nădejde – Mortun.

În 1899 partidul s-a destrămat, iar cluburile muncitorești au fost desființate cu excepția clubului de la București, în cadrul căruia au continuat să activeze personalități ca I. C. Frimu, C. Z. Buzdugan și Cristian Racovski.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat Partidul Social Democrat Român (PSDR), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Cristian Rakovski,Dimitrie Marinescu  și Constantin Vasilescu.

1897: In România, se formează guvernul liberal prezidat de Dimitrie A. Sturdza, în care Spiru Haret ocupă portofoliul Instrucţiunii Publice.

1899: Este adoptată legea privind organizarea învăţămîntului profesional în România.

Legea asupra învățământului profesional din 31 martie 1899 a fost elaborată și propusă Parlamentului de către Spiru Haret, ministru al Instrucțiunii Publice, ca parte a reformei învățământului.

1905: S-a născut  la Brăila, logicianul  român de origine greaca, Anton Dumitriu; (d. 8 ianuarie 1992).

 A fost student al Facultății de Științe a Universității din București avându-i drept profesori pe: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Octav Onicescu iar în 1929 obține licența în Matematici.

Între 1929 și 1933 este profesor de matematică la o școală din Brăila apoi între 1933 și 1938 profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din București.

În 1934, devine asistent la cursul de geometrie descriptivă de la Școala Politehnică din București.

Studiază cursuri de filosofie și în 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza Bazele filosofice ale științei în fața unei comisii al cărei președinte a fost Constantin Rădulescu-Motru iar referent Petre P. Negulescu.

În același an devine asistent la cursul de Logică de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, parcurgând succesiv funcțiile de conferențiar și profesor titular al catedrei de Logică.

Timp de cinci ani (1942-1947) este directorul publicației universitare „Caiete de Filosofie” iar între 1944-1946 este directorul săptămânalului „Democrația”.

A publicat atât în reviste românești (Revista de Filosofie, Revista Fundațiilor Regale, etc.) cât și străine (The Journal of History of Philosophy, Scientia, Notre Dame Journal of Formal Logic, Il Contributo, etc.).

Între 1946-1948 este deputat în Parlament dar în 1948 este înlăturat de la Universitate împreună cu alți profesori printre care C. Rădulescu Motru, I. Cartojan,

A fost numit administrator al celei mai mari societăți petrolifere cu capital românesc, Creditul Minier.

Ca director al „Societății Creditul Minier”, filosoful A. Dumitriu s-a dedat la escrocherii cu atâta dezinvoltură, încât în ciuda relațiilor politice personale, în ciuda mijloacelor de corupție la care recursese, n-a putut împiedica arestarea, deschiderea acțiunii publice, ale cărei dezbateri au fost senzaționale, și condamnarea la mulți ani de pușcărie.

A fost arestat în 1948, iar în 1949 a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru „gestiune frauduloasă” la Creditul Minier. A fost eliberat în 1954. Toată viața, el a lăsat să se înțeleagă că a fost detinut politic   și nu deținut de drept comun.

În 1964 a fost numit cercetător la Centrul de logică al Academiei iar mai târziu șeful sectorului de cercetări privind logica clasică din cadrul Centrului.

A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona și al Centrului superior de Logică și știință comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris și la Institutul superior de științe umane din Urbino.

 1907: In România  se finalizează reprimarea Răscoalei ţărăneşti.

Intervenţia armatei s-a soldat cu numeroşi  morţi şi răniţi,  şi cu cateva mii de arestaţi.

1915: S-a născut Gheorghe Pavelescu, etnolog și folclorist român, doctor în filosofia culturii , în sociologie rurală și în etnologie; (d. 2008).

A fost elev al lui Lucian Blaga, al lui Dimitrie Gusti și al lui Romulus Vuia, Gheorghe Pavelescu a fost profesor universitar la Cluj și la Sibiu și Doctor Honoris Causa al universităților din Cluj, Sibiu și Alba Iulia.

ULBS - Sibiu Smart 2013

A primit  Ordinul Național Pentru Merit (2000), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Este cetățean de Onoare al municipiilor Cluj, Sibiu și Sebes
Anual se organizează la Alba Iulia Colocviile de Etnografie și Folclor, care îi poartă numele.

1917: În Basarabia aflată încă sub stăpânire rusească se înființează Partidul Național Moldovenesc.

Vasile Stroiescu (1917)

Înainte de 1917, intelectualitatea din Basarabia a fost împărțită între nobili, conservatori, socialiști și democrați. Vasile Stroiescu, un bogat filantrop, dar foarte modest, a reușit să convingă toate fracțiunile majore să lase luptele interne și să se reunească pentru patru zile (15/28 martie–18/31 martie 1917), în localul redacției ziarului Cuvînt moldovenesc din Chișinău, la finalul acestor discuții fiind creat Partidul Național Moldovenesc din Gubernia Basarabia, aflată sub stăpânire rusească.

În aprilie a fost aleasă conducerea partidului și s-a adoptat programul acestuia. Președintele PNM a devenit Vasile Stroiescu, iar printre fruntașii partidului se numărau: Paul Gore, Vladimir Herța, Pan Halippa, Onisifor Ghibu, Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan, Matei Donici, Nicolae Alexandri, Vladimir Chiorescu, Teofil Ioncu, Mihail Minciună, Teodor Corobceanu, Gheorghe Buruiană, Alexandru Groapă, Ion Codreanu (deputat).

1917: Guvernul României contractează de la Banca Angliei, în condiţii extrem de grele, un împrumut de 40 000 000 de lire sterline (circa 1 000 000 000 de lei) .

1917: S-a născut la Herson, Republica Rusă, juristul, omul politic liberal și scriitorul Mircea Ionescu-Quintus; d. 15 septembrie 2017, București.

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a încetat din viaţă  — eMaramures

Jurist, politician liberal, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor. A fost licențiat cu Magna cum laude al Facultății de Drept a Universității din București în anul 1938 și apoi a profesat ca avocat în capitală, fiind specialist în drept și procedură penală. A fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993–2001, senator ales în județul Prahova pe listele PNL, a deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989. A publicat mai multe volume de epigrame.

 1919: Reapare la Bucureşti săptămînalul Universul literar, sub conducerea lui Perpessicius şi Camil Petrescu. Universul literarva fi publicat pană în  luna mai 1931.

1920: S-a născut Toni Buiacici, cântăreţ, actor şi regizor de operetă român; (m. 1994).

 1927: S-a născut organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner; a înfiinţat, în 1954, clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani.

Helmut Plattner | Discographie | Discogs

S-a stabilit în Germania din 1974; (m. 2012).

 1933: La Ploieşti, in judeţul Prahova, se naşte  poetul, scriitorul şi eseistul român Nichita Hristea Stănescu (nume literar Nichita Stănescu), membru post-mortem al Academiei Române, laureat al Premiului Herder în 1975; (d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București).

Nichita Stănescu, poet român

Considerat atît de critica literară cît şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine  poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.

A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 – propus de Academia suedeză, alături de Odysseas Elitis, Max Frisch, Leopold Senghor şi Jorge Luis Borges, distincţia fiind câştigată de poetul grec Odysseas Elitis.

Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcînd parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

„Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut …” (Eugen Simion)

  1938: In România se desfiinţează prin Decret regal toate partidele politice şi se instituie Consiliul de Coroană ca organ de stat permanent (cu caracter consultativ), alcătuit din Consilieri regali, numiţi de monarh în rang de miniştri de stat.

1939: A murit Ion Teodorescu-Sion, pictor si  desenator român; (n. 2 ianuarie 1882, Ianca, jud.Brăila).

Imagini pentru Ion_Theodorescu-Sion self portrait

A urmat  cursurile Școlii de Belle Arte din București , iar între anii 1904 – 1907 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Paris, unde a ajuns cu o bursă acordată de Ministerul de Război. În capitala Franței, pictorul i-a avut ca dascăli pe Jean-Paul Laurens și Luc Olivier Merson.

A luat parte la luptele din timpul Primului Război Mondial și a fost unul din artiștii mobilizați de Marele Cartier General pentru a crea opere cu subiecte din război, pentru a contribui la înființarea unui Muzeu Național, fiind, totodată, și membru fondator al Asociației „Arta Română” din Iași.

A făcut parte din grupul artiștilor care au decorat interiorul Palatului Regal, care actualmente este sediul Muzeului Național de Artă al României

Ion Theodorescu–Sion a făcut călătorii de studii în Anglia, Belgia, Algeria, Olanda, Italia, Franța etc. În acest timp, a publicat și desene satirice în revistele „Furnica”, „Zavera” și „Nea Ghiță”.

În anul 1923, pictorul a fost decorat cu  Ordinul „Coroana României” cu grad de Ofițer, primind și medalia „Bene Merenti”.

În același an, pictorul a venit pe litoralul Mării Negre, unde s-a dedicat pictării și ilustrării acestui spațiu.  

În perioada interbelică, Ion Theodorescu-Sion a avut atribuțiuni de inspector al Ministerului Artelor, în direcțiunea Artelor, condusă de Ion Minulescu

A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București și a făcut parte din comitetul de constituire al Societății Artiștilor Plastici.

1939: S-a născut tenorul Eugen Fânăţeanu; (m. 1988).

1949: S-a născut la Bucureşti,  actrița română de teatru și film,Tamara Crețulescu.

Despre o anumita fericire (1973) - Photo Gallery - IMDb

 A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1971, fiind șefă de promoție, cu diplomă de merit.

După facultate a fost repartizată la Teatrul National din Bucuresti, unde a făcut mai multe roluri memorabile.

În 1977 a primit Premiul de creație T.N.B. pentru rolul Elise din piesa „Acord” de Paul Everac.

A interpretat roluri memorabile in filmele Ciprian Porumbescu (1973) – Berta Gorgon, fiica pastorului, Logodnicii din America (2007), Din prea multă dragoste (românesc, 1986),
Ora zero (românesc, 1979)

A fost profesor asociat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică după Revoluție.

A jucat în primul serial de televiziune produs de HBO în România, În derivă, cu o durată totală de aproximativ 4 ore, alături de actorul Marcel Iures și alți tineri actori îndrăgiți

1952: S-a născut soprana română Nelly Miricioiu. S-a stabilit din 1981 la Londra.

A studiat la Conservatorul din Iași, clasa Tiberiu Popovici, unde a și debutat în rolul Regina nopții din Flautul fermecat de Mozart. În 1972, deși cea mai tânără participantă la concursul „Francisco Vinas”, a obținut marele premiu, iar în 1975 a câștigat prima ediție a concursului „Maria Callas” la Atena. 

Nelly Miricioiu (n. 1952)

Între 1975–1978, a cântat la Opera din Brașov în BoemaCarmenLiliacul. Consacrarea internațională a apărut odată cu debutul pe scena Scottish Opera, în 1981, în Violetta din La traviata, urmat de Manon Lescaut și Tosca. Anul următor, a debutat pe scena Royal Opera House din Londra în Nedda din Paiațe, jucând ulterior în FaustPovestirile lui Hoffmann și Les Huguenots. A urmat rolul titular din Lucia di Lammermoor, pe scena operei La Scala din Milano.

Devenind o voce confirmată, soprana română a apărut pe scenele celor mai importante teatre lirice din Europa: Amsterdam, Bruxelles, Roma, Hamburg, Geneva, München, Viena, Salzburg, Paris, Madrid, Barcelona, etc., fiind constant aclamată înrolurile titulare din La TraviataLa BohėmeMadamaButterflyLa FiammaAdriana Lecouvreur și Francesca da Rimini. A aparut de asemenea pe scenele lirice din Statele Unite ale Americii la: Washington, DC, Philadelphia, Dallas și San Francisco, făcîndu-și debutul la Metropolitan Opera din New York ca Mimi (La boheme) în 1989.

A apărut în spectacole și pe scene din în America de Sud, la opera din Santiago de Chile și la Teatro Colon în Buenos Aires (Argentina).

A colaborat cu dirijori și directori de scenă prestigioși și cu soliști de primă mărime ai scenei lirice ca Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Placido Domingo, Jose Cura, Giuseppe Taddei sau Roberto Alagna, etc.

1953: S-a născut la București,cântăreața de muzică ușoară română de etnie maghiară Éva Kiss.

A debutat în emisiunea televizată Dialog distanță prezentată de actorul Ion Besoiu în 1967. A urmat o perioadă în care a primit premiul I la diferite concursuri muzicale de amatori și a participat la emisiunea Steaua fără nume, la Festivalul de la Mamaia cu melodiile O ramură spre cer de Radu Șerban și Cântec de Horia Moculescu (1973).

A fost angajată la Teatrul satiric muzical Constantin Tănase. A participat la Festivalul Internațional Orfeul de Aur 1979 din Bulgaria unde a obținut premiul pentru cea mai bună interpretare.

În 1990 s-a stabilit în Danemarca. Împreună cu soțul său, Radu Constantin, au împreună un studio de imprimări unde au editat compact-discuri care s-au vândut bine și care s-au bucurat de aprecieri.

 1954: S-a născut Aurel Vlad, sculptor, desenator, gravor şi profesor.

 1961: S-a născut interpretul Adrian Pleşca (Artanu), membru fondator al trupei „Timpuri Noi, și membru în Corul academic Radio.

Din 1990 a fost angajat în Corul Radiodifuziunii Române.

Artanu, nevoit să plece din Timpuri Noi

A studiat vioara la grădiniță, pianul în clasele I–VII și contrabasul în clasa a VIII-a. A urmat cursurile Facultății de Metalurgie din cadrul Universității Politehnice din București și a lucrat la Combinatul Siderurgic Călărași.

În octombrie 1982 a început să cânte cu formația Timpuri Noi, pe care a fondat-o împreună cu prietenul său din copilărie, Răzvan Moldovan și a devenit cunoscut drept Artanu’. După 1990, trupa a ajuns celebră cu piese ca Stere sau Tanța. Din august 1990, cântă în Corul Radio.

În cei aproape 30 de ani de Timpuri Noi, ”Artanu” a făcut o pauză de cinci ani, (2001–2006), când a înființat trupa Partizan, care avea să dea lovitura cu piesa Fata mea.

În 2004, trupa Partizan s-a destrămat iar ”Artanu” a reînființat trupa Timpuri Noi, pe care a părăsit-o în 2009, reînfințând formația Partizan în 2011.

1970: S-a născut instrumentistul Damian Drăghici.

Damian Draghici: Muzica nu a fost o alegere. La mine-n familie fie faceai  muzica, fie ajungeai la puscarie – Marea Dragoste

Damian Drăghici interpretează (la nai, ţambal, contrabas, tobe, pian) muzică lăutărească veche, transpusă pe ritmuri moderne, cu influenţe de jazz, pop, rock.

A fondat formaţia „Damian and Brothers”; singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy, în anul 2006; senator în legislatura 2012-2016, din partea UNPR.

1983: A murit compozitorul român de muzică uşoară, de scenă şi de film Florentin Delmar (numele la naştere: Florian Milea); (n. 1917).

Festivalul ”Florentin Delmar” va avea loc în noiembrie – Vrancea24

1995: Zborul 371 al Companiei aeriene române TAROM, s-a prăbușit lângă localitatea Balotești, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

A fost cea mai mare catastrofă din istoria aviaţiei româneşti.

Avionul Airbus A 310 decolase în jurul orei 9.00, de pe aeroportul București Otopeni, cu destinația Bruxelles.

20 de ani de la cel mai grav accident aviatic din Romania si o ancheta de  19 ani. Concluziile tragediei de la Balotesti - Stirileprotv.ro

Toți pasagerii (trei americani, un francez, doi spanioli, un thailandez, zece români și 32 de belgieni, printre care un copil de șase ani și un altul de patru luni), precum și toți membrii echipajului, și-au pierdut viața.

Cauze oficiale: defecțiune la motoare (tracțiunea asimetrică a motoarelor), posibila incapacitate (medicală) a pilotului comandant survenită în timpul zborului și comenzile insuficiente efectuate de către copilot în condițiile apariției primilor doi factori.

Piloti in acea zi erau comandant Liviu Batanoiu (48 de ani) si copilot Ionel Stoi (51 de ani).

Corespondența oficială cu organismele de investigare a accidentelor aviatice din Franța și Belgia (atașată la finalul raportului oficial), indică drept cauză unică pierderea controlului datorata lipsei acțiunilor adecvate din partea pilotului.

Aceeași opinie o are un pilot instructor al American Airlines in timpul unei prezentari de siguranță.
Există opinii conform cărora accidentul a fost provocat intenționat și aceasta pentru că la bord se aflau persoane care dețineau documente referitoare la Revoluția română din 1989 și care urmau să ajungă peste hotare.
Alte păreri susțin că este vorba de un act de răzbunare din partea unor cercuri mafiote.

1996: Circa cinci mii de catolici din cadrul Arhidiocezei Bucureşti, au participat la o amplă procesiune religioasă  care a reluat o tradiţie catolică întreruptă, în 1948, de regimul comunist.

1997: În urma Ordonanţei de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României se trece la ora de vară (GMT+3).

Ora de vară este corelată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene,  astfel că în ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00.

Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (27 octombrie 2019).

NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie.

Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979.

Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie.

Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

1997: A incetat din viata la varsta de 61 de ani, poetul şi eseistul Gheorghe Tomozei ; (n. 29 aprilie 1936).

A urmat liceul „Nicolae Bălcescu din Târgoviște și apoi a urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu”, avându-i colegi pe Fănuș Neagu, Nicolae Labiș.

A debutat literar în anul 1953 în revista Tânărul scriitor cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul Pasărea albastră.

A fost redactor la revistele Cinema, Tânărul scriitor, Argeș și la Almanahul Scriitorilor, editat de Asociația Scriitorilor din București.   A publicat volume de amintiri și albume memoriale, precum Urmele poetului Labiș în 1985.

S-a stins din viață, în  Bucureşti  la 31 martie 1997, în urma unui atac cerebral.

Printre operele sale se remarcă: Steaua polară (1960); Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final (1984); Un poet din Tibet, poeme (1995).

S-a evidenţiat si ca traducător (Sonete de William Shakespeare, Editura Litera, 2003).


 1998: A murit Mihai Gramatopol, eseist şi traducător (lui i se datorează versiunea românească a „Memoriilor lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar); este unul dintre autorii „Enciclopediei civilizaţiei romane” (1982); (n. la 14 febr. 1937, Sibiu ).

Mihai Gramatopol

A fost fiul lui Panait Gramatopol si al Ioanei (n. Maican), a urmat cursurile Liceielor „Gh. Lazar” si „Mihai Viteazul” din Bucuresti (absolvit in 1954). A absolvit cursurile  Facultăţii de Filologie, sectia limbi clasice, a Universităţii din Bucuresti în 1959.

A obţinut titlul de doctor în ştiinţe istorice, cu teza „Pietrele gravate din colectia Cabinetului Numismatic al Academiei R. S. Romania” (1977).

A devenit şef de sectie la Muzeul de Arheologie din Constanta (196l-l962),cercetator la Academiei Române, funcţionar la Directia Patrimoniului Cultural din subordinea Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste.

S-a preocupat de istoria culturii si a lumii antice gre-co-romane, vadind competente multilaterale: numismatica, epigrafie, gliptica, arte miniaturale, istoria artei antice, filosofie.

Debuteaza editorial cu Moira, mythos. drama (1969), o carte foarte bine primita si foarte citita la aparitie, care este, alaturi de cercetarile lui Aram Frenkian, D. M. Pippidi si Liviu Rusu”, una dintre putinele analize romanesti originale a-supra tragediei clasice. Civilizatia elenistica (1974).

Arta si arheologie dacica si romana (1982). Dacia antiqua (1982), Arta imperiala a epocii lui Traian (1984) si Portretul roman in Romania (1985) sint lucrari de specialitate si intereseaza sub raport preponderent istoric si cultural.

Este unul dintre autorii Enciclopediei civilizaţiei romane (1982).

2009: A decedat Marga Barbu (Margareta-Yvonne Butuc), cunoscută actriță română de teatru și film.

European Film Star Postcards: Marga Barbu

S-a născut în 24 februarie 1929, la Ocna Şugatag, judeţul Maramureş, iar după ce a împlinit 14 ani, s-a mutat cu familia la Bucureşti. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1950.

Distribuită începând cu 1953 pe marile ecrane, a devenit cunoscută datorită rolului hangiţei Aniţa din seria „Haiducilor” şi al Agathei Slătineanu din seria „Mărgelatu”, dar şi pentru rolul din „Domnişoara Aurica” (regia Şerban Marinescu, 1986).

A mai jucat, de asemenea, în „Bietul Ioanide”, de Dan Piţa (1980), şi „Comoara din Carpaţi”, regizat de Cornel Todea (1975).

Ultimul film pe care l-a realizat a fost „Lacrima cerului ” (1989).

Marga Barbu a fost căsătorită de două ori, prima dată cu actorul Constantin Codrescu şi apoi cu scriitorul Eugen Barbu.

A fost decorată, în 2004, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de cavaler.

2012: A decedat maestrul Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg, fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990).

Ion Lucian | UNITER

 S-a născut la 22 aprilie 1924, in București.

A absolvit in 1942 Liceul Matei Basarab si Academia Regală de teatru si muzică in 1945 și a debutat pe scena Teatrului Național din capitala und a jucat pâna in 1945, apoi,până în 1947, la Teatrul Alhambra.

A fost profesor la Academia de Teatru și Film in 1952-1956.


In 1967 era cofondator si director al Teatrului Ion Creanga. A jucat apoi pe scena Teatrului de Comedie.

In 1990 a fondat si a fost director al Teatrului Excelsior, funcție pe care a deținut-o din anul 2002. A fost societar de onoare al Teatrului National, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Societații Autorilor și Compozitorilor Dramatici de la Paris.


I-au fost decernate de-a lungul timpului numeroase premii si distincții. A fost distins cu înaltul ordin france Ofițer al Legiunii de Onoare. Era de asemenea societar de onoare al Teatrului Național și Cavaler al Ordinului român pentru Serviciu credincios in grad de Mare Cavaler.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/31/o-istorie-a-zilei-de-31-martie-video/.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL MUCENIC IPATIE, EPISCOPUL GANGREI

Sfantul Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei

Sfântul Ipatie s-a născut în Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni.

O femeie din grupul acestora l-a lovit pe sfant cu o piatra in cap si in urma acestei lovituri, Sfantul Ipatie a trecut la cele vesnice.

Femeia a inebunit in clipa in care a vazut moartea acestuia. Mai tarziu, a fost dusa la mormantul sfantului unde va primi vindecarea. Dupa tamaduire, aceasta femeie isi va petrece toata viata in lacrimi si rugaciune.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
  3. Articole Vlada Afteni.
  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  5. http://ro.wikipedia.org/
  6. mediafax.ro;
  7. Istoria md.
  8. worldwideromania.com;
  9. Enciclopedia Romaniei.ro
  10. Calendar Crestin Ortodox.ro
  11. http://www.rador.ro/2019/03/31/calendarul-evenimentelor-
  12. Cinemagia.ro

31/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

O investigaţie DW privitoare la cei care răspândesc intenționat știri false legate de coronavirus

Corona Virus Fake News

Fake news coronavirus: Cine profită?

Servicii secrete şi un studiu recent sugerează că Rusia încearcă, prin ştiri intenţionat false despre coronavirus, să destabilizeze democraţiile occidentale şi UE. O investigaţie DW.(https://www.dw.com/ro/fake-news-coronavirus-cine-profit%C4%83/a).

Bine aţi venit în lumea fake news despre Covid. Acolo „coronavirusul este un act intenţionat de bio-terorism, cu ajutorul căruia NATO vrea să combată Rusia. Răspândirea sa a putut fi stopată în Italia numai graţie ajutorului rusesc. Un vaccin anticorona se află pregătit deja de multă vreme, spălarea mâinilor este inutilă pentru prevenirea pandemiei. COVID-19 este un val gripal obişnuit şi în spatele tuturor acestora se află planurile lui Bill Gates de a domina întreaga lume.”

În siajul fricii de coronavirus, s-a răspândit deja de multă vreme o altă molimă, aşa-numita „infodemie”.

De la descoperirea noului coronavirus SARS-CoV-2, teoriile conspiraţioniste, ştirile false şi zvonurile apar ca ciupercile din pământ.

La fel ca virusul propriu-zis, şi „infodemia” îl molipseşte pe om şi poate avea urmări grave. Între timp, amploarea acestei epidemii de jumătăţi de adevăr şi neadevăr a devenit mai clară şi actorii care o orchestrează pot fi mai lesne văzuţi.

„Obiectivul este slăbirea UE”

De la debutul răspândirii virusului, lupta pentru influenţă şi tălmăcirea a ceea ce se întâmplă s-a intensificat pe platformele digitale. „Pandemia este un teren fertil perfect pentru dezinformare”, a declarat Peter Stano pentru DW. „Ţelul este subminarea şi slăbirea UE”.

Stano este purtător de cuvânt al Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) şi este responsabil, între altele, pentru dezinformare şi ameninţări hibride. De când virusul a pătruns în Europa, echipa sa a înregistrat deja mai bine de 600 de cazuri de dezinformare cu privire la coronavirus în banca de date EUvsDisinfo – şi acestea sunt exclusiv cazuri cu referire la Europa.

Arsenalul dezinformării digitale este complex. Se sădeşte neîncredere faţă de sistemele de sănătate, se prezintă drept slabi politicieni care iau decizii, instituţii democratice sunt înfierate drept incapabile şi se susţine că Uniunea Europeană este învrăjbită.

Afirmaţii şi fapte obiective sunt ba scoase din context şi prezentate într-o nouă combinaţie, ba se prezintă minciuni sfruntate. Ambele variante au potenţialul de a sădi neîncredere şi chiar a pune în pericol viaţa unor oameni.

Fake news cu bătaie lungă

Astfel, în urma unor ştiri false, potrivit cărora standardul de telefonie mobilă 5G ar provoca infectări cu coronavirus, au fost vandalizate antene de telefonie mobilă în Belgia, Marea Britanie şi Olanda. Iar atunci când se pun sub semnul întrebării norme de igienă, cum ar fi spălarea mâinilor şi păstrarea distanţei, „astfel de mesaje pot fi mortale”, avertizează Stano.

În accepţiunea sa şi regiunea balcanică este afectată. „Elemente ale propagandei ruse încearcă să creeze acolo nesiguranţă şi să împiedice planificata aderare la UE”, crede Stano. Chiar dacă nu există dovezi clare privind eficienţa metodelor de propagandă, există câteva indicii în acest sens.

Într-un studiu actual, cercetători ai Universităţii Oxford au reuşit să demonstreze rolul de frunte jucat de mass media ruseşti. Relatări pe tema coronavirus, publicate în limbile franceză, germană şi spaniolă, au prezentat în medie o rată de interacţiune mai mare decât articolele publicate în ziarele naţionale de mare tiraj, cum ar fi „Le Monde”, „Der Spiegel” sau „El País”.

Christian Schwieter, co-autor al studiului, ştie de ce: „posturi precum Russia Today (RT) relatează mult despre proteste sociale şi teme cu impact emoţional. Relatările care stârnesc emoţii provoacă mai multe reacţii pe platformele de socializare”, susţine cercetătorul german, care a analizat împreună cu colegii săi 35.856 de articole publicate în cele trei limbi amintite.

Expeditor anonim

Potrivit cercetătorilor din Oxford, mass media de stat ruseşti relatează extrem de amănunţit despre protestele anti-Covid şi despre teorii conspiraţioniste. Posturile de stat chinezeşti şi turceşti subliniază mai degrabă pretinsa abordare exemplară a pandemiei în ţările lor. HispanTV, programul în limba spaniolă al televiziunii iraniene de stat „IRIB”, a folosit pandemia, în opinia cercetătorilor, pentru a face auzite voci critice la adresa SUA.

Dar există şi atacuri lansate de autori care nu pot fi clar identificaţi. Astfel, portaluri de ştiri precum InfoRos, InfoBrics.org şi OneWorld.Press răspândesc informaţii despre pandemia de coronavirus, care îşi au originea, potrivit unor oficiali guvernamentali americani, în serviciul secret al armatei ruse, GRU.

Cotidianul „New York Times” şi agenţia de ştiri AP au relatat despre indicii din cercuri ale serviciilor secrete americane, potrivit cărora răspândirea de informaţii false pe platformele de mai sus se face cu concursul a două persoane care ar avea legături cu GRU. În acest fel se urmăreşte derutarea publicului în ajunul alegerilor prezidenţiale din SUA, programate pentru luna noiembrie. Aceasta ar fi o perfecţionare a tacticilor propagandei ruseşti, folosite deja în campania electorală din 2016.

Symbolfoto für Fake News | Computertasten mit der Aufschrift Fake,

Distragerea atenţiei de la pandemie

În Rusia, astfel de relatări sunt luate adesea la cunoştinţă cu ridicări din umeri. „Încă o porţie de fake news, servită de New York Times”, a titrat postul de stat Vesti.ru. Trecutul celor doi sforari din umbră, pretinşi agenţi ai GRU, Denis Tiurin şi Alexandr Starunski, nici nu este dovedit, se arată într-un comentariu al Vesti.ru. Întreaga poveste nu e decât o încercare de a deturna atenţia de la problemele proprii întâmpinate în contextul pandemiei.

Şi experţi ruşi percepuţi drept independenţi sunt sceptici cu privire la recentele texte publicate privind fake news din Rusia. „Au fost implicaţi militari în campanii strategice de dezinformare cu privire la coronavirus? Eu cred că nu, a declarat Ivan Zassurski pentru DW.

Zassurski este şeful catedrei Medii Noi şi Teorii ale Comunicării din cadrul Universităţii Lomonossov din Moscova. Publicarea unor informaţii din interiorul serviciilor secrete nu înseamnă automat că este vorba de surse demne de încredere, subliniază Zassurski.

„Nu se poate nici pe departe explica totul prin ‘mâna lungă a Moscovei’ „, continuă Zassurski. În contextul alegerilor prezidenţiale din SUA se vorbeşte mult despre influenţa Rusiei, dar foarte rar se lucrează cu informaţii verificate. De aceea, profesorul moscovit se aşteaptă ca iminenta campanie electorală din SUA să „producă o sumedenie de fake news.”

În ce-l priveşte, expertul Peter Stano este convins că războiul din capetele oamenilor nu poate fi câştigat decât printr-un efort social. „Este nevoie de societatea civilă, noi trebuie cu toţii să ne implicăm mai mult”, afirmă el. „O cale de a combate răspândirea dezinformării este sporirea competenţei media a cetăţenilor şi îndoiala critică faţă de sursele din Internet.”

31/03/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Un comentariu

Ce-ar fi fost Basarabia fără Unirea din 1918?

Cu ceva timp în urmă, în parlamentul Republicii Moldova, un deputat, după un discurs dur îndreptat contra simpatizanților României din RMoldova, a rupt în public harta României Mari.

Poate că e dreptul său, dar aș dori să-i transmit acestui deputat unele date istorice care, dacă le-ar fi cunoscut, poate nu s-ar fi grăbit să facă acest gest. Să-i explic ce ar fi fost Basarabia dacă din 1918 nu ar fi făcut parte din România Mare, cea pe care o detestă în așa măsură încât să rupă această hartă ce reprezintă o bucată de istorie. Iar în această perioadă istorică de 22 de ani, între 1918 și 1940, Basarabia s-a aflat la adăpost de cel mai criminal regim pe care l-a cunoscut omenirea, regimul comunist.

deputat-rupe-harta

Deputatul socialist Vlad Bătrâncea rupând harta României Mari

Înainte să vă descriu, pe bază de documente, cum ar fi arătat Basarabia dacă în 1918 nu s-ar fi unit cu România, e necesară o foarte scurtă privire retrospectivă istorică.

Basarabia până la 1918

Până la 1812, Basarabia a fost parte integrată a voivodatului Moldovei. Nicăieri, niciunde, în niciun document sau cronică, în nicio scrisoare a domnilor moldoveni sau chiar a dușmanilor acestora, nu apare vreo referire că teritoriul dintre Prut și Nistru ar fi cumva deosebit cu ceva, teritorial sau al neamului ce-l stăpânea, ar fi fost cu ceva deosebit față de Moldova dintre Prut și Carpați.

Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ion Vodă cel Cumplit, și mulți alții, inclusiv domnii fanarioți, au stăpânit, au administrat și s-au luptat pe aceste teritorii comune, de la Nistru până la Carpați, și de multe ori dincolo de Nistru.

Chiar și atunci, în scurte perioade, în care erau doi conducători, ca de exemplu în timpul fiilor lui Alexandru cel Bun, Ștefan și Iliaș, țara era oarecum împărțită nu pe Prut, ci între nord și sud, în Țara de Sus și Țara de Jos. Prutul nu a fost sub nicio formă și în nici un moment până la 1812, hotar de țară sau hotar intern, la fel cum nu a fost vreodată Siretul.

Nu același lucru se poate spune despre alte provincii medievale, care nu au avut unitatea teritorială a voivodatului Moldovei, ba chiar au fost împărțiți în provincii care de multe ori s-au luptat între ele. Să ne amintim cazurile Burgundiei și Franței, care acum fac parte din Franța, al regatelor și provinciilor italiene care sute de ani s-au luptat între ele și acum fac parte din Italia, de cazul landurilor germane care se unesc abia la 1870, în rest istoria lor medievală este plină de conflicte și războaie fratricide.

  Puteți să-mi dați un exemplu de război între Basarabia și voivodatul Moldovei, sau și mai puțin, de vreo dispută teritorială, sau vreun act în care ar apărea vreo diferență între locuitorii din stânga și din dreapta Prutului? Există cumva vreo scriere anterioară lui 1812 care să facă vreo diferență între locuitorii din stânga și din dreapta Prutului?

Dacă da, publicați-o, dacă nu, toată teoria referitoare la un popor diferit la stânga Prutului e o tâmpenie, ca și cei ce o susțin și promovează. Se pot da multe nume de contemporani, majoritatea zdrobitoare în stânga acestui râu.

La 1812, lucrurile se schimbă. În urma războiului ruso-otoman din 1806-1812, Rusia ocupă ambele țări române, dar amenințați de invazia pregătită de Napoleon și declanșată în 1812, ei se mulțumesc cu Basarabia, deși ceruseră în tratatul de pace mult mai mult, respectiv ambele țări românești. Provincia de până la Prut e botezată Basarabia, fără vreo noimă sau logică istorică, din moment ce Basarabii stăpâniseră doar Bugeacul în secolul XIV, dar era doar o păcăleală rusească pentru tratatul de pace. Despre asta s-a scris destul de mult, nu vreau să insist, am făcut-o în alte articole.
Soarta Basarabiei e decisă, această provincie românească va trăi timp de mai bine de o sută de ani sub apăsarea unui imperiu crud, cel țarist. Românii, sau moldovenii, cum doriți să le spuneți, vor fi lăsați pradă celui mai cumplit experiment de deznaționalizare al timpului, depășit doar de experimentul comunist ce îi va urma. Spre comparație, ce nu au realizat ungurii în o mie de ani în Transilvania, erau pe cale să realizeze rușii în o sută de ani în Basarabia. Respectiv totala deznaționalizare a băștinașilor, locuitorii români. Situația românilor din Basarabia, a drepturilor lor, a fluctuat în funcție de situația imperiului țarist. La 1812 i s-a acordat o mare autonomie, pentru a ușura ideea integrării în marele imperiu, autonomie anulată la 1828, când Basarabia este transformată în simplă gubernie rusească. Drepturile românilor sunt anulate, și așa vor fi cu scurte pauze și excepții, în perioada în care Imperiul Țarist este în declin.

La 1856, în urma înfrângerii din războiul Crimeii, Bugeacul, respectiv sudul Basarabiei, revine la Moldova, fiind pierdut ulterior la 1878. Soarta basarabenilor a fost cruntă, ei fiind deznaționalizați prin toate mijloacele, inclusiv prin biserică, care făcea slujbele doar în limba rusă. Moldovenii aveau drepturi naționale doar atunci când imperiul trecea prin faze de criză, iar când era puternic, pumnul absolutismului țarist se strângea și mai tare, anulând iarăși toate drepturile cu greu obținute. Din această perioadă provine ideea răspândită de propaganda rusă, preluată de comuniști și accentuată de Rusia postcomunistă, cea conform căreia moldovenii nu sunt români, ci orice altceva, numai români nu. Cu toate că până la 1812 nu a existat vreo frontieră statală, etnică sau culturală, sau de orice altă natură, pe râul Prut, propaganda rusă a reușit, după cum vedem și astăzi, să fie crezută de mulți locuitori a republicii Moldova, vorbitori de limbă română, dar care ei o consideră moldovenească, diferită de limba română. Propaganda rusă a reușit prin metoda aliatului de moment al URSS, al cărei exponent, Goebbels spunea: Mințiți, mințiți, mințiți, ceva tot va rămâne! Au mințit de atâtea ori, încât sunt mulți care cred.

Cu toate că încă din secolul XIX, au fost mari autori ruși, oameni de stat, persoane importante în politica rusă care au recunoscut deschis că acești moldoveni sunt români. Am făcut o mică listă aici, doar o parte dintre ei, aici: Românitatea Basarabiei după autorii ruși. Minciună dejucată chiar de autorii ei.

O Basarabie independentă la 1918?

Nu insist aici asupra circumstanțelor în care s-a produs actul de la 27 martie 1918, când Basarabia s-a unit cu România. Am făcut-o în alte articole, Curățirea Basarabiei I și II. Dar trebuie amintit în ce circumstanțe groaznice România a găsit resurse ca să aducă liniștea între Prut și Nistru, prin forța armelor, deși situația ei era dintre cele mai cumplite. Deși România e învingătoare la Mărășești și Oituz în vara lui 1917, armata rusă se desființează și cere pace, iar românii, rămași singuri pe imensul front de est, va trebui să ceară și ea armistițiu și să înceapă tratativele ce vor duce la pacea grea de la Buftea-București, pace care nu a fost ratificată niciodată de regele Ferdinand. Rămași singuri, într-o treime din țară, respectiv centrul și nordul Moldovei dintre Prut și Carpați, armata română a trebuit să îndrepte armele spre foștii aliați, un milion de soldați ruși bolșevizați și cuprinși de anarhie ce jefuiau, violau și omorau toată suflarea din spatele frontului. Au plănuit să-l răpească pe rege la Iași și să asasineze întreg guvernul pentru a proclama Republica Bolșevică Română, plan eșuat în urma reacției armatei române ce reinstaurează ordinea și trece la dezarmarea rușilor, de multe ori folosind forța armată. (vezi Primele lupte cu bolșevicii și Bătălia Moldovei în războiul român antibolșevic). Dar rușii alungați din România își fac de cap și se dedau la atrocități în Basarabia, unde se manifesta un puternic curent de renaștere națională, devenind autonomă în decembrie 1917. Basarabia cere ajutorul României. Pentru a-și asigura spatele și depozitele de subzistență din Basarabia, armata română intervine în ianuarie 1918 și duce lupte grele contra rușilor bolșevizați la Tighina și în sudul Basarabiei. La 24 ianuarie 1918 Basarabia devine independentă, iar la 27 martie 1918 decide unirea cu România.

Acest gest este contestat, disprețuit, detestat de adepții moldovenismului. Dar, ca orice teorie falsă, ca și acea a moldovenismului, raționamentul lor nu stă în picioare oricum l-ai privi. Adepții statalității republicii Moldova sunt de asemenea pierduți în spațiu, nu visători. Realitatea geopolitică dură de atunci și de mai târziu nu admitea pentru teritoriul dintre Prut și Nistru decât trei posibilități, care se vor reduce rapid la două.

Una ar fi fost unirea cu Ucraina, din moment ce rada ucraineană a exprimat pretenții teritoriale în acest sens încă din 1917. Dar evoluția evenimentelor, cu desființarea Ucrainei independente în urma acțiunilor bolșevice puțini ani mai târziu au redus această posibilitate. În sensul că în cazul în care Basarabia ar fi fost încorporată Ucrainei, ajungea tot în cadrul URSS la puțină vreme.

A mai fost posibilitatea aleasă de reprezentanții moldoveni, cea a unirii cu România, ceea ce s-a întâmplat și așa a fost istoria, oricât de mult urăsc asta nu numai rușii, dar și moldoveniștii. Și s-a dovedit cea mai bună opțiune, după cum veți vedea mai departe.

A treia posibilitate ar fi fost unirea cu Rusia, devenită mai apoi sovietică și luând ulterior numele de URSS. La asta se reduce și ideea unirii cu Ucraina, care și ea devine parte a statului sovietic, deci în cazul în care Basarabia ar fi mers cu Ucraina, tot în URSS ar fi ajuns.

Posibilitatea unei Basarabii independente la 1918 este total exclusă, practic și istoric, oricât s-ar legăna moldoveniștii în iluzia unui astfel de vis. Autoritățile statale basarabene nu au avut cum să facă față bandelor bolșevice fără căpătâi de pe teritoriu lor, cohortele moldovene organizate de Sfatul Țării erau total depășite de situație, de aceea au cerut ajutor statului român care și-a trimis armata, trupe regulate, disciplinate și călite în focul războiului mondial. Vă faceți cumva iluzia, moldoveniștilor, că armata moldoveană, chiar dacă ar fi fost cât de cât încropită, ar fi putut face față unui atac bolșevic peste Nistru? Sau că bolșevicii lui Lenin v-ar fi lăsat în pace dacă v-ați fi declarat independenți și neutri? O astfel de prostie, de a susține o astfel de idee, denotă o totală necunoaștere a istoriei.

Să facem câteva comparații. Georgia, devenită independentă tot atunci, a fost cotropită de bolșevici în 1921. La ce le-a folosit independența? Chiar nu știți că țelul lui Lenin era Revoluția Mondială, că nu mai trebuiau să existe alte state, ci doar un mare stat mondial bolșevic? Bolșevicii au atacat Polonia, un stat mult mai puternic, și au fost cu greu înfrânți în 1920, pe Vistula, bătălia care a salvat Polonia independentă. Credeți că Lenin v-ar fi cruțat și iertat, pe ideea că v-ați fi declarat neutri? Numai să vă gândiți a amploarea atacurilor bolșevicilor peste Nistru între 1918 și 1924, ca să vă dați seama cu ce inamic ar fi avut de-a face o Moldovă independentă dintre Nistru și Prut! Am dat câteva exemple despre aceste lupte aici: Lupte antibolșevice după Unire și în Românii și anticomunismul.

Posibilitatea existenței unei Basarabii independente la 1918 sau mai târziu este total exclusă. Chiar dacă regimul comunist ar fi fost răsturnat de ofensivele rușilor albi Vranghel, Denikin sau Kolceak, și la conducerea Rusiei ar fi venit aceștia, soarta Basarabiei independente ar fi fost aceeași. Fiindcă în toate declarațiile lor, în tată corespondența lor cu guvernele Antantei de la care cereau ajutor și susținere, peste tot ei subliniau intenția lor de refacere a Imperiului Țarist între granițele sale, așa cum erau ele la 1914, deci inclusiv Basarabia. Dacă atunci, când erau la strâmtoare, acești lideri ruși albi nu acceptau ideea renunțării la pretențiile lor, credeți că odată ajunși la putere ar fi făcut o excepție pentru Basarabia independentă? Vă îmbătați cu apă rece, tovarăși moldoveniști. Vă mai reamintesc faptul că românii din Corpul Voluntarilor Români din Siberia, constituit din prizonierii români ardeleni și bucovineni luați de armata rusă de la armata austro-ungară și duși în Siberia, unde s-au constituit în unități luptătoare, au refuzat să lupte alături de Kolceak tocmai din cauza faptului că acesta nu dorea să recunoască unirea Basarabiei cu România. Acești români au intrat în luptă și s-au bătut cu mult curaj abia când au fost amenințați direct de bolșevici prin acțiunea lor de partizani și când ofensiva roșie a ajuns la pozițiile lor, vezi Luptătorii români din Siberia.

Deci, moldoveniștilor, Basarabia nu avea cum să supraviețuiască independentă, vă place sau nu această realitate, dar acesta este adevărul crud. La fel și astăzi, se vede pentru oricine, mai puțin pentru adepții statalității Republicii Moldova, țara de la stânga Prutului nu are cum să funcționeze ca un stat viabil. Fără ieșire la mare, fără resurse, bogății naturale sau rezerve ale subsolului, cu o economie agrară dependentă de capriciile vremii, îndatorată peste măsură, Republica Moldova este în pragul intrării în incapacitate de plată. România îi mai dă ajutor, gaze, curent, ajutoare bănești, dar RM nu are cum să reziste și să susțină un stat de durată. Mai devreme sau mai târziu, poate foarte devreme, liderii și populația vor trebui să ia o decizie: ori cu România, ori cu Uniunea Euroasiatică, nu există cale de mijloc, oricât ar încerca moldoveniștii să propage această idee absurdă. Mai trebuie să amintesc că 11% din teritoriu este ocupat militar de o putere străină, pe acest teritoriu recunoscut de ONU ca parte a RM Chișinăul nu are nicio autoritate?

Dar, revenind la 1918, o dată detestată de adepții moldovenismului, să facem o comparație și să vedem ce ar fi fost Basarabia dacă nu ar fi existat unirea de la 27 martie 1918, dacă nu ar fi existat protecția statului și armatei române care să țină timp de 22 de ani bolșevismul la est de Nistru.
Ce-ar fi fost dacă?

Chiar așa, ce s-ar fi petrecut în Basarabia dacă din 1918 nu ar fi fost între granițele statului român și nu ar fi beneficiat de protecția acestuia și a armatei sale?

Cred că am lămurit mai sus faptul că Basarabia nu ar fi avut cum să fie independentă, că în cazul în care armata română ar fi decis să rămână pe malul drept al Prutului, Basarabia ar fi ajuns, la fel ca și Georgia, între granițele URSS, cel târziu în 1920. Și ar fi pătimit la fel ca și Ucraina, ca parte a ei. Nu mă refer numai la Holodomor, marea foamete din Ucraina din 1932-1933, ci la evenimentele mult mai apropiate de 1918, și chiar necunoscute, respectiv anii 1919-1922.

A fost un cumplit război civil în întreaga Rusie, război care a făcut victime cât jumătate din totalul celor din războiul mondial abia încheiat. Iar foametea a fost un fenomen endemic pe întreg cuprinsul Rusiei, așa cum a rămas ea după 1917. Dacă Basarabia ar fi rămas în cuprinsul Rusiei, și ea ar fi suferit aceeași dramă, aceleași atrocități.

Pentru a ilustra despre ce e vorba, voi publica aici câteva rapoarte străine, ca să nu fiu acuzat că dau documente românești, care ar putea fi subiective, după părerea moldoveniștilor care, în discuțiile avute până acum, au dat dovadă de o crasă necunoaștere a istoriei în general, ca să nu mai vorbim de istoria considerată a lor proprie, a Basarabiei. Am avut parte doar de sloganuri și nimic mai mult, din păcate. Încă mai aștept un moldovenist care să vină cu argumente clare, istorice, și cu care să se poată discuta. Până atunci, citiți ce soartă ar fi avut Basarabia dacă nu s-ar fi unit cu România în 1918.

Pentru asta, e suficient să vedem ce s-a întâmplat în imediata vecinătate, imediat dincolo de Nistru, pe malul stâng al acestuia. Putem, prin extensie, să ajungem la concluzia că aceeași soartă ar fi avut și locuitorii Basarabiei în anii 1919-1922 dacă nu ar fi făcut parte din România Mare, atât de urâtă și detestată de unii de la Chișinău, încât să treacă la ruperea hărții acesteia. Dar basarabenii au avut șansa să nu trăiască pe pielea proprie ceea ce au pătimit cei din stânga Nistrului, în marea majoritate români, dar care au fost exterminați sub regimul sovietic. Ne amintim de discursul lui Toma Jalbă, român de dincolo de Nistru, care striga la Congresul ostașilor moldoveni în octombrie 1917: Cui ne lăsați pe noi, moldovenii? De ce suntem rupți din coasta Moldovei și trăim pe celălalt mal al Nistrului? Frații noștri! Nu ne lăsați, nu ne lepădați și nu ne uitați! Și dacă ne veți uita, noi malul Nistrului îl vom săpa și vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!

Da, Toma Jalbă și românii de dincolo de Nistru au fost lăsați în afara granițelor României Mari, și au fost exterminați în mare parte, vezi Zdrobiți și uitați, românii transnistreni. Iar acest fenomen a început mult mai devreme față de cele prezentate în articol, în anii 1919-1922. Să vedem cum s-au petrecut lucrurile.

Basarabia fără Unirea cu România

Fără interbelicul românesc, Basarabia ar fi fost doar o anexă a Transnistriei, spunea cineva pe bună dreptate. Citind cele ce urmează, chiar vă puteţi întreba dacă ar mai fi existat Basarabia, fără interbelicul românesc.

Situaţia tragică a provinciilor ruseşti la aceea vreme nu se datora numai urmărilor războiului mondial sau ale războiului civil în desfăşurare, ci chiar directivelor conducerii bolşevice în frunte cu Lenin. Acesta, pentru a diminua criza din oraşe, apărută şi în urma naţionalizării tutror intreprinderilor cu mai mult de cinci angajaţi (fapt care va duce la prăbuşirea producţiei şi a economiei, 90% din marile întreprinderi deveniseră de stat în 1919 în oraşele controlate de bolşevici), ordonă rechiziţionarea cerealelor şi produselor agricole din zonele rurale. În acest scop se organizează detaşamente de rechiziţie, formate din gărzi roşii, miliţii populare, armată, muncitori de la oraşe etc. Aceştia luau toate alimentele găsite la ţară, fără a lăsa ceva pentru hrana proprie a ţăranului.

Să fie trimise imediat, cu cu rapiditate maximă, în judeţul Eleţk, toate detaşamentele alimentare, de recoltare şi rechiziţionare, cu maximum de batoze şi utilaje pentru uscarea rapidă a pâinii. Să se dea sarcina ca judeţul să fie curăţat de tot surplusul de pâine. Asta, probabil, va da câteva milioane de puduri de pâine.

Vladimir Ilici Lenin, către Comisarul Aprovizionării A.D. Ţiuriupa, 5 august 1918

Rechiziţia cerealelor şi mijloacelor alimentare bineînţeles că nu s-a limitat la surplusuri, ci a fost luat tot ce a fost găsit, cei ce s-au opus au fost executaţi ca şi duşmani ai poporului. A fost luată şi hrana necesară ţăranului, dar şi cerealele de sămânţă, astfel că recoltele viitoare au fost total compromise, adâncind fenomenul de foamete şi în anii următori. Adevărul e că foametea din 1919-1923 a fost mult mai cumplită şi mai întinsă decât cea din anii 30 din Ucraina, Holodomorul, localizată mai mult pe teritoriul ucrainean, dar mai puţin mediatizată.

Referitor la această foamete, ca să puteţi afla amplitudinea ei, vă recomand cartea lui Vadim Guzun intitulată Rusia înfometată (1919-1923) Acţiunea umanitară europeană. Documente din arhivele româneşti. În cele peste 660 de pagini sunt cuprinse 284 de documente oficiale ale vremii, precum şi imagini. De această carte, respectiv de documentele prezentate, m-am folosit în unele descrieri şi citate de mai jos.

Ţăranii se opuneau cum puteau, ascundeau sau îngropau cerealele, uneori le dădeau foc, numai să nu le ia bolşevicii. Alteori se opuneau cu forţa, având loc adevărate lupte, iar ulterior au izbucnit mari răscoale înăbuşite în sânge de Armata Roşie. Doar în iulie-august 1918 au fost înregistrate peste 200 de revolte împotriva comandourilor de rechiziţie ce scotoceau şi confiscau toate alimentele ascunse. Într-un sat din regiunea Samara, unde detaşamentul a jefuit şi a executat sumar câţiva ţărani, locuitorii i-au decapitat în somn pe cei 12 membri ai brigăzii de rechiziţie şi le-au înfipt capetele în pari la intrarea în sat, ca averisment. Trei săptămâni mai târziu, satul este bombardat şi ras de pe faţa pământului de Armata Roşie. În 1918 au fost asasinaţi 200 de membri ai detaşamentelor alimentare, în 1919 aproape 5000, iar în 1920 peste 8000. Dar a intervenit armata, alături de organizaţiile paramilitare, care la rândul lor au făcut noi rechiziţii. Răscoale extinse au loc în întreaga Rusie bolşevică, reprimate dur de Armata Roşie, care beneficia de raţii speciale, prin grija liderilor comunişti.

Câteva exemple din satele locuite de români în stânga Nistrului, în Transnistria. Dacă nu era Unirea, am fi vorbit de stânga Prutului. În satul Ploti, judeţul Balta, a fost asasinat comisarul militar judeţean Ciorbă, în satul Pesciana, un grup de “bandiţi” s-a răfuit cu 10 militari, în volostea Liubormirovski a fost ucis secretarul Coimtetului de Partid Baidacenko, în volostea Gandrabur activistul Iulin, în satul Pujaikovo, judeţul Balta, o bandă a pătruns în sediul şcolii unde îşi desfăşura activitatea comisia pentru impozite, l-a răpit şi ucis pe preşedinte.

Prea puţine date avem despre românii transnistreni morţi de foame, nu ca rezultat al deportărilor sau execuţiilor în acea perioadă. Am sintetizat nişte date cu imagini în articolul Zdrobiţi şi uitaţi, românii transnistreni. Cercetările din 1941, pe baza datelor luate de la locuitori, dacă în localităţile de pe malul Nistrului procentele par destul de reduse comparativ cu restul Rusiei (Tărnăuca 3,8%, Sukleia 4,25%, Kragaşi 3.08%) datorită apropierii de România de unde veneau alimente, în satul Batur, conform datelor medicului satului, Andrei Bărcuţă, procentul celor morţi de foame este de 51,3% (500 de morţi în 1922 şi 200 în 1932-3 în timpul Holodomorului). Asta se întâmpla într-o regiune, Ucraina, care în 1917 avea o cotă de exporturi de cereale pe piaţa europeană mai mare decât a restului Rusiei şi a României luate la un loc (17,7% faţă de 8,85% şi 7,98%).

Sunt imposibil de cuantificat victimele foametei din Rusia anilor 1919-1923. Oficiosul Pravda în 1921 admitea că foametea ar afecta în jur de 25 de milioane de suflete. Scopul a fost pentru a sensibiliza opinia publică occidentală pentru a oferi ajutor, fapt care ne spune despre gravitatea situaţiei, din moment ce regimul sovietic îşi susţinea permanent superioritatea. Un apel disperat, dar a cărui difuzare a fost interzisă de Lenin, face şi Patriarhul Tihon al Bisericii Ortodoxe Ruse: Hoiturile au devenit o delicatesă pentru populaţia lihnită de foame, dar nici acestea nu se găsesc. Peste tot se aud strigăte şi gemete. S-a ajuns chiar la antropofagie. Din cele 13 milioane de oameni care mor de foame, numai 2 milioane au primit ajutor. Întindeţi mâna şi ajutaţi-i pe fraţii aflaţi în suferinţă!

În regiunea Samara, circa 700000 de persoane pieriseră de foame până în 1921, s-au înmulţit cazurile de canibalism şi necrofagie. Estimările de la 1 aprilie 1922, în al treilea an de foamete, dădeau următoarele cifre pentru Ucraina sovietică, număr de persoane afectate de foamete, pe gubernii: Zaporojie 902900, Ekaterinoislav 708800, Donetsk 654700, Odessa 400000. La 1 iunie 1922: Zaporojie 948000, Ekaterinoislav 766000, Donetsk 1228700, Odessa 555000. La 1 august 1922: Zaporojie 948000 (74,6% din poulaţie), Ekaterinoislav 766000 (43,4%), Donetsk 756000 (22,8%), Odessa 555000 (28,6%). Sunt date din arhivele sovietice. Să vedem ce zic datele OGPU, precursorul NKVD. În februarie 1923, în oraşul Ekaterinoslav 47500 de înfometaţi, iar în oraşul Odessa, 90000.

Mai trebuie să repet că, dacă nu exista 27 martie 1918, am fi avut astfel de statistici şi pentru Chişinău, Cernăuţi, Balta, Tighina sau Comrat?

Despre Odessa, o notă Poliţiei şi Siguranţei generale din 5 octombrie 1922 include o notă a comisarului special Udrea Constantin, aflat pe vasul Athanasie Theofanis ce a stat o vreme sechestrat în portul Odessa: Pe 15 aprilie a sosit în Odessa şi s-a descărcat în magazii un vapor american cu alimente destinate pentru populaţia din interior. Cum populaţia din oraş aflase despre acest lucru, vreo 2500 de bărbaţi, femei şi copii au atacat această magazie pentru a-şi procura măcar ceva alimente, n-au putut fi opriţi decât când autorităţile, servindu-se de două mitraliere, au omorât peste 600 de persoane şi au rănit o mulţime.(…) Cât timp am stat acolo, am auzit salve de puşcă, aceasta mi-a atras atenţia deoarece ele se auzeau regulat în aceeaşi direcţie, în apropiere de nişte fabrici ce erau lângă port. În mod indirect am aflat, prin marinarul basarabean, de la un soldat ce făcea santinelăpe vasul ce fusese capturat, că acolo este locul unde se execută prin împuşcare cei judecaţi şi condamnaţi de bolşevici.

În lucrările sovietice apărute înainte de 1991, victimele foametei din anii 1919-1923 sunt estimate între 5 şi 8 milioane, reprezentând circa 5-6% din populaţie, dar cauzele acestui flagel sunt puse exclusiv pe seama factorilor meteorologici, externi şi a războiului, nefiind pusă nicio clipă problema politicii dezastruoase a conducerii sovietice. Totuşi, extrapolând cifrele parţiale, din unele regiuni, citate mai sus, credem că cifra a fost intenţionat micşorată, regimul comunist nu putea admite o cifră mai aproape de adevăr.

Din 1923 situaţia s-a mai ameliorat, deşi în Ucraina va mai exista o răbufnire în 1925, în primul rând în urma măsurilor luate de guvern, care anulează rechiziţiile forţate, instituind un sistem de impozit în produse, lăsând o parte din recoltă ţăranului care capătă dreptul de a-şi vinde partea lui. La asta se adaugă şi ajutorul internaţional care reuşeşte să salveze o parte din populaţia care altfel ar fi fost condamnată. Lenin a înţeles că a greşit şi a pus în aplicare planul NEP, noua politică economică, dar care va fi anulată de Stalin câţiva ani mai târziu, când începe colectivizarea agriculturii, cu rezultatele nefaste din anii următori. Lenin a înţeles prea târziu că a greşit, rezultatul fiind milioane de morţi de foame. Stalin a făcut-o premeditat, rezultatul fiind alte milioane de morţi, de foame, în Gulag sau în faţa plutoanelor de execuţie.

O mărturie mai presus de orice bănuială

Spuneam că de nevoie, autorităţile sovietice au acceptat, ba chiar au căutat, ajutorul internaţional, în momentul în care le-a devenit clar că nu au cum să facă faţă situaţiei şi, mai mult, ar fi riscat să fie răsturnate de masa înfometaţilor. Sovieticii s-au folosit de personalităţile ruse, ca scriitorul Maxim Gorki, pentru a sensibiliza Occidentul fără a se implica în solicitarea de asistenţă, altfel gestul lor ar fi echivalat cu recunoaşterea eşecului. Totuşi, şi reprezentanţi ai guvernului încep să ceară ajutor străin, Cicerin, comisarul sovietic al Afacerilor Externe, în august 1921 trimite un expozeu al situaţiei vorbind de 18 milioane de înfometaţi şi spunând că va primi orice ajutor, din orice sursă.

Situaţia din Rusia sovietică nu avea cum să nu sensibilizeze opinia publică din ţările imperialiste. La nivelul guvernelor, al Crucii Roşii internaţionale se decide intervenţia. Liga Naţiunilor, precursorul ONU de mai târziu, ia atitudine prin Înaltul Comitet pentru Refugiaţi, aflat sub preşedinţia unei mari personalităţi, exploratorul arctic Fridjof Nansen, conducătorul expediţiei Fram spre Polul Nord, iar ulterior acesteia un pasionat cercetător în biologie şi oceanografie.

Acest comitet împreună cu preşedintele său îşi făcuse un renume prin munca asiduă de repatriere a prizonierilor de război şi a refugiaţilor dislocaţi în sângerosul conflict dintre 1914-1918, dar şi din războiul greco-turc din 1919-1922, contribuind la schimbul de populaţie care a rezolvat problema refugiaţilor din ambele tabere. S-a implicat şi în rezolvarea problemei refugiaţilor armeni victime ale genocidului din 1915, pentru înteaga sa activitate fiind laureat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1922. Ei bine, acesta era omul care a preluat problema salvării a cât mai mulţi oameni înfometaţi de pe cuprinsul Rusiei.

Pe lângă călătoriile prin ţările europene pentru a solicita sprijin şi ajutor, dar şi pentru a strânge fonduri, el a întreprins studii la faţa locului pentru a cunoaşte situaţia şi a lua măsurile necesare, a întreprins călătorii de documentare ]n mai multe regiuni, inclusiv sudul Ucrainei. Dau aici câteva spicuiri din rapoartele sale sau ale emisarilor săi asupra celor văzute la faţa locului, unele traduse din limba franceză:

Samara, decembrie 1921:Mizeria depăşeşte orice imaginaţie. În regiunea Dunaekului, care numără 915000 locuitori, 537000 nu au ce să mănânce. În timpul lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie au avut loc 30405 decese. Mortalitatea creşte încontinuu şi, până la primăvară, cele 2/3 ale populaţiei vor fi pierit, dacă nu se trimit ajutoare imediate. În oraş, la fiecare pas, se găsesc numeroase cadavre pe străzi. Am văzut eu însumi, pe drum, un cadavru sfâşiat de câini. Am văzut, într-un cimitir, un morman de aproape 45 de cadavre fără haine, acestea fiindu-le luate de oameni.Transmis din Moscova în noiembrie şi decembrie 1921:Între 20 şi 30 de milioane de fiinţe umane suferă de foame şi 10 milioane dintre ei sunt ameninţaţi de perspectiva morţii prin inaniţie. Populaţii întregi din Rusia centrală sunt pe punctul dispariţiei. (…) Rapoartele ce le primesc în acest moment din Saratov, Samara, Simbirsk, Kazan şi mai ales Ufa, Oremburg sau Republica Kirghiză, fac un tablou groaznic al ravagiilor foametei. În cele mai multe cazuri, ajutorul trebuie dus în satele depărtate de staţiile de cale ferată, locuitorii acestora nefiind capabili să facă efortul de a se deplasa. (…) Este absolut necesar să fie trimis grâul pentru semănăturile de primăvară, pentru care câmpurile sunt pregătite, dar nu mai există seminţe.31 ianuarie 1922, Oremburg, Republica Başchiră:
Foametea a atins un asemenea grad încât a dus la crime, părinţi devorându-şi copii. Pot cita cazuri a căror autenticitate e sigură. În satul Tuliakova, comuna Ardolanovski, cantonul Iarmatenski, un bărbat pe nume Tuvhatulla Hallin a mâncat cadavrul fratelui său Halibulla, în vârstă de 28 de ani. O femeie din acelaşi sat, Housna, şi-a mâncat doi dintre copii, un băiat Dom Mariam şi o fată Mennah Meta. Un bărbat pe nume Ahsam, din acelaşi sat, şi-a devorat fiica, Shamsiamalla. Foametea a atins punctul culminant şi se poate vorbi despre cazuri oribile de canibalism zilnice în tot districtul Gorny ce ţine de biroul din Orenburg.

Discurs Fr. Nansen la Liga Naţiunilor, februarie 1922:

Foametea din Rusia este foametea cea mai cumplită înregistrată în istoria lumii. Au mai fost mari fenomene de acest gen în regiunile cele mai sărace din India şi China. Dar aceasta a izbucnit în regiunile cele mai prospere şi mai bogate în cereale din Europa. Este cumplită, incomparabil mai groaznică decât tot ce aş fi putut crede până acum. Situaţia depăşeşete previziunile mele cele mai pesimiste.
Zona afectată este mult mai întinsă decât am prevăzut, şi nu este locuită de 15 milioane de suflete, cum am crezut, ci de mai bine de 33 de milioane, dintre care minim 19 milioane sunt direct şi serios ameninţaţi de a muri de foame, şi din care mai multe milioane sunt deja condamnaţi. Dar, ar fi mai puţin de 10 milioane de vieţi care ar mai putea fi salvate…

Raport al d-lui Gorovin, reprezentant al d-lui Nansen, în urma anchetei efectuate la sfârşitul lui ianuarie 1922 în regiunile Samara, Saratov şi Buluzuk. A fost însoţit de Sir Benjamin Robertson, comisar britanic, şi de dr. Pardo, care va muri de tifos.

Situaţia e de un tragism indescriptibil, este dificil de înţeles imensitatea problemelor fără a fi acolo. (…) Sute de sate pierdute în nămeţi, fără niciun fel de hrană. (…) Războiul civil a avut ca efect grele rechiziţii ale guvernului, din recolta precedentă dispărând totul. Ţăranii au ajuns în pragul iernii fără nicio rezervă. (…) Multe sate sunt total abandonate, iar în cele care le-am vizitat, am constatat o diminuare a populaţiei cu 20% faţă de septembrie 1921. Locuitorii rămaşi în viaţă trăiesc exclusiv din ajutoarele guvernului sau din asistenţa străină. Împinşi de foame, ei consumă iarbă şi materii improprii alimentaţiei. Raţiile guvernamentale au salvat de la moarte cam o zecime din populaţie, ajutorul străin se concentrează spre salvarea copiilor, dar şi în acest domeniu, nu reuşesc la mai mult de o treime din necesar. 70% din populaţia de şase milioane de locuitori ai acestor două provincii este condamnată la moarte în cazul în care ajutoare suplimentare nu sunt imediat trimise. În toate satele prin care am trecut, am văzut familii întreg stingându-se puţin câte puţin, majoritatea locuitorilor sunt extrem de slăbiţi.(…) Am văzut noi înşine, în oraşul Buzuluk, cadavrele oamenilor morţi de foame întinse pe străzi, copii agonizând. Agravarea situaţiei este foarte probabilă dacă nu se sporesc ajutoarele şi nu se rezolvă problemele de transport.

M. Kogan, reprezentant al Crucii Roşii ucrainene, scrisoare din Odessa, 4 decembrie 1921, despre situaţia copiilor orfani ai foametei din oraş:
Toţi copii din oraş suferă. Mulţi din aceşti nefericiţi sunt abrutizaţi de foame până în pragul sinuciderii. Se găsesc peste tot atât de mulţi orfani, cărora părinţii le-au dat ultimele rezerve înainte de a muri. Foarte curând, moartea de foame a părinţilor i-a lăsat pe aceşti copii fără niciun sprijin. Aceştia sunt internaţi în orfelinate despre care reprezentanţii Crucii Roşii internaţionale spun că sunt într-o stare deplorabilă. Dar ce se poate face când hrana, încălzirea şi hainele lipsesc cu desăvârşire? La cei 12632 copii internaţi în orfelinatele din Odessa urmează să li se adauge în scurt timp încă 15000 porniţi din regiunile învecinate afectate de foamete. Cei porniţi de pe Volga sunt într-o stare deplorabilă, trenurile opresc în fiecare staţie pentru a descărca copii morţi pe drum de foame şi frig.

Raport al deplasarii în anchetă economică în Ucraina a dl. Jean de Lubersac, expert economic al dr. Nansen, iunie 1922.

Acesta trece frontiera polono-ucraineană pe la Zdolbounovo, unde se îngrămădiseră o mulţime de refugiaţi ce susţineau că sunt polonezi pentru a fi lăsaţi să treacă în Polonia. Am văzut în gară mulţi morţi, femei şi copii, şi multe persoane contaminate fără îndoială de tifos exantematic. Aceşti bolnavi, acoperiţi de paraziţi, propagă boala mai cu seamă la cei ce trec prin gară. Relatarea continuă cu călătoria spre Odessa.

Toate gările între Harkov şi Odessa prezintă acelaşi spectacol înspăimântător. Pretutindeni bolile, foametea şi moartea. Totuşi, gara din Kremenciug merită o menţiune specială, ce depăşeşte ororile tuturor scenelor de văzute până atunci. Oamenii întinşi în gară au picioarele atât de umflate încât se pune întrebarea dacă aparţin cu adevărat unor fiinţe umane. Braţele descărnate ale acestor nenorociţi nu mai au decât piele şi os. Linia albă a dinţilor taie pe la mijloc figurile de muribunzi. Un copil m-a impresionat deosebit. De vreo cinci ani, părea un bătrân ce se târa pe genunchi, nu putea umbla, deoarece picioarele sale nu erau altceva decât răni acoperite de sânge închegat. Toţi aceşti toate gunoaiele abandonate în gară.

În Odessa, situaţia era mai bună în zona centrală, unde îşi desfăşurau activitatea comisiile internaţionale de ajutor. Dar spre periferii, curţile bisericilor sunt pline de oameni întinşi la pământ, muribunzi în aşteptarea sfârşitului. Suferinţele le sunt groaznice, iar gemetele lor înspăimântătoare umplu oraşul. Le trebuie cinci zile maşinilor ce cară morţii să-şi îndeplinească misiunea în tot oraşul. Fiecare dintre aceste transporturi duce între 400 şi 450 de cadavre. Una din consecinţele nefaste din punct de vedere al igienei este faptul că morţii ajung să rămână pe străzi şi 4-5 zile, înainte de a fi adunaţi şi transportaţi la gropile comune în care sunt aruncaţi după ce sunt dezbrăcaţi de haine. Se pot vedea cadavre parţial mâncate de şobolani. Altele sunt devorate de nenorociţii torturaţi de foame şi care nu ezită să mănânce aceste corpuri umane în descompunere.

Situaţia generală în Ucraina: Toată partea meridională a Ucrainei, la sud de Harkov, este într-o stare de foamete înspăimântătoare. Multe sate au pierdut şi 85% din populaţie. În aceste întregi regiuni, copii nu pot ieşi pe stradă de frică să nu fie mâncaţi. Cazurile de antropofagie sunt nenumărate şi s-a renunţat a mai fi menţionate. Se citează un caz de troc monstruos, un copil în schimbul a patru kilograme de pâine. Părinţii, împinşi de mizerie, sacrifică unul dintre copii pentru a le putea da ceva să mănânce celorlalţi. Aceste cazuri sunt cunoscute, verificate şi controlate de persoane demne de crezare. Crimeea este într-o stare de mizerie indescriptibilă. Din cei 800000 de locuitori, 500000 suferă de foame şi 300000 vor muri înainte de noua recoltă.

Cred că sunt suficiente exemple, dacă doriţi mai multe, consultaţi cartea citată mai sus, a lui Vadim Guzun.

Recunoştinţă

Comisarii, soldaţii Armatei Roşii aveau parte de tratament preferenţial pentru a li se asigura loialitatea, iar permanent comunicatele oficiale dădeau vina pentru situaţia grea pe imperialiştii lacomi, asupra cărora soldaţii clasei muncitoare trebuiau să năvălească pentru a le lua alimentele necesare sovieticilor. Primele vizate sunt, desigur, România şi Polonia. Majoritatea rapoartelor Poliţiei şi Siguranţei din Basarabia spun despre concentrările de trupe şi pregătirile de atac ale bolşevicilor peste Nistru, singura cale de a-şi procura cereale fiind ideea de a fi luate cu forţa din Basarabia şi România. La sosirea lui Troţki la Odessa, în vara lui 1921, se pune în circulaţie zvonul că foametea va determina pe bolşevici să declare război României şi să intre în Basarabia.

Cum se pot explica atacurile permanente, luptele pe graniţă, incursiunile bandelor bolşevice peste Nistru, în Basarabia între 1919 şi 1924, culminând cu Tatar-Bunar? Regiunea de frontieră cu România declarată zonă de război, concentrări de trupe, uneori chiar şi 50000 de soldaţi masaţi pe frontieră (15 divizii de infanterie şi 4 de cavalerie). Dar acţiunile teroriste prin agenţi infiltraţi ce atacau populaţia, provocau deraieri de trenuri, împuşcau oficiali români în întreaga Basarabie? Concentrările de trupe pe Nistru, permanentele încălcări ale frontierei, persecuţia populaţiei româneşti care se refugiază cu miile în Basarabia, numai în iulie 1920 fiind vorba de peste o mie de români, bărbaţi, femei şi copii trecuţi peste Nistru. Mai multe în Zdrobiţi şi uitaţi, românii transnistreni.

Chiar cu situaţia internă gravă, Rusia sovietică continuă atacurile şi provocările peste Nistru, culminând cu Tatar-Bunar, vezi mai multe în Lupte antibolşevice după Unire. Cu toate acestea, la solicitarea Crucii Roşii de la Berna şi a Înaltului Comitet pentru Refugiaţi al Ligii Naţiunilor, a preşedintelui acestui comitet, exploratorul norvegian Fridjof Nansen, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1922, pentru activitatea sa de repatriere a refugiaţilor şi prizonierilor de război precum şi pentru activitatea de strângere şi trimitere de ajutoare pentru înfometaţii din patria Sovietelor, România se implică trimiţând alimente, cereale, susţinând cantine pe teritoriul transnistrean, permiţând folosirea porturilor şi căilor sale ferate pentru transportul ajutoarelor destinate înfometaţilor sovietici. Spre exemplu, adresa Ministerului de Interne nr 27735/1922: Comisia însărcinată cu ajutorarea populaţiei din Rusia a luat iniţiativa înfiinţării de cantine în mai multe puncte de pe malul stâng al Nistrului pentru hrănirea copiilor înfometaţi, şi anume: o cantină pentru 500 de copii la Tiraspol, alta la fel la Moghilev, alta la fel în Dubăsari, şi două sau trei în regiunea Râbniţa-Kamenca pentru un număr total de 1000 de copii. Urmează în amănunt cantităţile de alimente necesare săptămânal pentru funcţionarea acestor cantine.

Asta cu toate că statul român avea de întreţinut mii de refugiaţi fugiţi din Rusia sovietică, inclusiv hatmanul Mahno s-a refugiat în România. Totuşi, România s-a implicat şi a trimis ajutor alimentar pentru a salva oamenii ameninţaţi cu pieirea prin înfomatare. O dovedesc documentele, dar şi scrisorile de mulţumire, inclusiv din partea Înaltului Comisar Fridjof Nansen.

Răsplata şi recunoştinţa sovietelor? Tezaurul românesc depus la Moscova jefuit, atacuri militare în continuare, duşmănie pe faţă, terorism, apoi raptul din 1940. Iar printre soldaţii Armatei Roşii ce au intrat în Basarabia şi în nordul Bucovinei în 1940 s-au aflat şi cei a căror viaţă, copii find, le-a fost salvată şi de ajutoarele alimentare româneşti în anii foametei 1919-1923.

Naivi moldovenişti, încă mai credeţi că Rusia sovietică ar fi lăsat liberă şi independentă mica Basarabie, dacă ea nu s-ar fi unit cu România? Aţi uitat oare faptul că, după înghiţirea voastră în Uniunea Sovietică în 1945, comuniştii v-au şi fericit cu o foamete în 1946-1947, poate tocmai fiindcă le-aţi pierdut pe cele din 1919-1923 şi 1931-1933? Şi nu aţi avut parte de ororile primelor două tocmai fiindcă aţi fost în cadrul statului român, care v-a ocrotit şi apărat! Şi drept mulţumire, un deputat al vostru rupe harta ţării care i-a ocrotit bunicii şi părinţii să nu moară de foame, să nu treacă prin cumplitele clipe în care, înnebuniţi de foame, să decidă să-şi devoreze copii! Altfel, poate nici el, acel individ, nu ar fi existat astăzi, să poată să facă un astfel de gest!

sursa: cristiannegrea.ro

…………………………………………………………………

31/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: