CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 30 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 30 martie în istoria noastră

1392: Prima atestare intr-un document intern a orașului Roman, în timpul domnitorului Roman I Mușat al Moldovei.

Imagini pentru roman muşat photos

Roman I, numit  de unii istorici Roman Mușat, a fost domn al Moldovei după moartea fratelui său Petru al II-lea, urcând pe tron cândva în intervalul decembrie 1391 – martie 1392, sfârșitul domniei sale fiind în decembrie 1394. A fost fiul voievodului Costea și al Mușatei.

Primele mențiuni referitoare la orasul Roman le găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 şi în cronica lui Nestor.

Se apreciază că numele acestui oraș a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Roman, domnul Moldovei (1392-1394), se intitula „marele şi singurul stăpânitor” al Moldovei – „cu mila lui Dumnezeu, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte până la mare” (Marea Neagră).

Localitatea Roman a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraş cosmopolit datoritǎ prezenţei mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe langă români, comunităţi importante de armeni, evrei şi o importantă comunitate catolică.

 Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ştefan cel Mare.

1392: Prima menționare în documente a numelui Bucovina.

Uricul semnat de Roman I Mușat (1392)

Denumirea ca toponim a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic.

Numele provine din cuvântul slav pentru fag, buk, astfel termenul Bucovina se poate traduce prin Țara fagilor.

Termenul bucovina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un uric (act de danie) emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat (1392–1394),prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți…”

1633: S-a născut cronicarul moldovean Miron Costin, cea mai însemnată personalitate a literaturii române din Moldova secolului al XVII-lea; (d. 1691).

Miron Costin – în colecția Stancu – CNAM Online

Erudit, poliglot și conștient de rolul culturii în evoluția ţării, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică documentară, cât și din punct de vedere literar.

Activitatea dregătorului, a diplomatului, se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, experiența luptătorului împletindu-se cu cea a  scriitorului deschizător de drumuri în literatura română.

Intre operele sale importante se numără :

– Viața Lumii

– Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul

– De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor

 Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche , ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său.

Miron Costin a dezvoltat această concepţie în primul rînd în cunoscuta sa operă „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor„, scrisă prin anii 70-80 ai secolului XVII, precum şi două lucrări mai mici de limbă poloneză: „Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei” şi „Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească„.

Subiectul acestor din urmă două luări este acelaşi ca şi în lucrarea „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor„.

In lucrarea „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor„, cronicarul scrie:

Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vreme, cu vacuri, cu primenele au şi dobînditescu şi alte numere, iară acela carile iaste vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân.

Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveni, rară nu întrebăm: „ştii moldoveneşte?”, ce „ştii româneşte?” pre limba latinească… Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu în graiul: Ţara Românească

De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” reprezintă un adevărat simbol al conştiinţei latine şi al mîndriei originii romane de neam a poporului nostru. Spiritul şi ideile din această operă au fost dezvoltate, căpătînd dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui Dimitrie Cantemir şi prin intemediul acestuia, în lucrările cărturarilor Şcolii Ardelene de la hotarul secolelor XVIII-XIX.

Miron Costin prin întreaga sa operă a adus o mare contribuţie la dezvoltarea culturii, istoriografiei, limbii, şi literaturii româneşti.

El este considerat în acelaşi timp drept unul din întemeietorii poeziei româneşti din Moldova. Lui îi aparţin asemenea opere poetice ca „Viaţa lumii„, „Stihuri de descălecatul Ţării Moldovei„.

De-a lungul vietii sale, ronicarul a fost martor la succedarea in Moldova a 12 domnitori, pe care a incercat, pe rand, sa-i converteasca pentru o alianta cu Polonia.

Opus partidelor boieresti filoturcesti care sprijineau domnia (familia Rusetestilor), adept al lui Sobieski, Costin devine incomod in preajma domnitorului Constantin Cantemir, care incheiase un tratat secret de alianta cu Austria, intrând, astfel, în conflict cu politica sa filo-polonă .
Un complot boieresc impotriva domnului, la care ar fi participat fratele lui Costin, Velicico, constituie momentul ce declanseaza mania lui Cantemir impotriva Costinestilor.

Domnitorul Constantin Cantemir nu ştia carte, putea doar să se iscălească şi Velicico, în stilul său arogant, spunea mereu în prezenţa lui Vodă că „omul fără carte este asemenea dobitocului“.

Şi din această cauză, Cantemir, sfătuit şi de apropiaţi, a crezut că Miron Costin şi Velicico urmăresc să-i ia funcţia, fiind prea învăţaţi, influenţi şi cu mulţi prieteni.

După ce l-au lichidat pe Velicico, oamenii lui Cantemir au plecat după Miron Costin, care tocmai îşi plângea soţia, moartă de curând.

Acest episod este descris de istoricul Xenopol. “Miron Costin tocmai în acel timp se afla la Bărbeşti, la moşia lui, unde se îngrijea de ultimele datorii către soţia lui care părăsise viaţa. Stătea lângă rămăşiţele femeii sale întinse în raclă pe masă după obiceiul ţării.

De odată se aude o veste cumplită, Velicico a fost omorât iar el a fost chemat la curte.

Ştiind ce poate să-l aştepte, el se rugă cel puţin să-şi lase să-şi înmormânteze femeia. Nici această datorie din urmă nu-i este învoit să o îndeplinească. El este dus la Roman, unde i se taie capul şi în loc să înmormânteze el pe femeia lui, este îngropat alături cu dânsa, în acelaşi mormânt”.

1792: A fost trimis Curtii imperiale Habsburgice la Viena cel de al doilea memoriu cu revendicările românilor transilvăneni Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae.

Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1792)

Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae este numele a două memorii înaintate de liderii națiunii române din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.

Primul Supplex a fost trimis în 28 martie 1791 Consiliului de Stat din Viena, de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, iar cel de al doilea, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții imperiale Habsburgice la Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

Textul Supplex-ului se referă transparent la Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului a Franței și include și unele motive istorice, precum și statistici despre români (care formau aprox. 55% din populația Transilvaniei).

Petiția a fost respinsă, astfel încât statutul românilor a rămas neschimbat.

 1821: Are loc întîlnirea lui Tudor Vladimirescu cu Alexandru Ipsilanti, conducatorul Eteriei.

Imagini pentru t vladimirescu si al ipsilanti photos

 Tudor Vladimirescu   Alexandru Ipsilanti

După ce Alexandru Ipsilanti a evitat mai multă vreme să accepte o întâlnire cu Vladimirescu, la sfârșitul lunii martie cei doi conducători s-au întâlnit la marginea Bucureștiului. Tudor a respins și de această dată cererea eteriștilor de unire a celor două mișcări, practic de subordonare a armatei pandurilor comandamentului armatei revoluționare grecești. Tudor a protestat față de intrarea eteriștilor în București, susținând că rezolvarea problemelor interne ține exclusiv de competența pandurilor, iar sprijinul extern trebuind să se limiteze doar la intervenții diplomatice.

Pandurii lui Tudor traversand Oltul (1821)

Întâlnirea dintre cei doi conducători s-a încheiat cu o înțelegere fragilă, în urma căreia județele dinspre munte au trecut sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor.

1821: Se stinge din viaţă mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni.

AGORA - Gavriil Bănulescu-Bodoni, primul păstor al Bisericii din ...

S-a născut in 1742 la Bistriţa, în Transilvania, într-o familie originara din Câmpulung, în Bucovina.

 In 1792 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit mitropolit al Moldovei, dar în aprilie noul domn Alexandru Moruzi l-a trimis , în stare de arest, la Istanbul  de unde a fost eliberat la intervenția reprezentantului Rusiei la Poarta.

Reîntors în Rusia, a fost numit mitropolit al Poltavei , apoi al Kievului , iar în 1801  țarul Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiași țar, a lost numit exarh al Bisericii din Moldova și tara Romaneasca  – ambele țări fiind sub ocupație militară rusă (instalat la Iasi si  conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de la Bucuresti (16 mai 1812).

La  21 august țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reședința în Chişinău, create la cererea sa, unde a păstorit până la moarte și unde a înființat un Seminar teologic.

 Este înmormântat la mănăstirea Căpriana (astăzi în Republica Moldova).

1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituţionale pentru Moldova şi Valahia. Acestea au pus bazele unei noi organizări interne în cele două principat e române, după sfârșitul regimului fanariot.




Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), portret de Franz Krüger, 1851


Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie)

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), portret de Franz Krüger, 1851
Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranziţie)

Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, au consfinţit o puternică influenţă a Imperiului Rus în țările române.

Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului.

Regulamentele organice integrau astfel proiectele anterioare de organizare a vieţii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezentau în opinia lui Nicolae Iorga, o adevărată Constituţie.

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor tratatului de la Adrianopol.

El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate.

Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora.

Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor.

Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Astfel de favoruri nu au fost făcute totuşi ţărănimi, al cărei statut economico-social a rămas la fel de nesigur ca şi înainte.

Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistematice.

Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administraţiei publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămînea figura-cheie a sistemului politic.

Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia.

Regulamentele conţineau prevederi privind modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ.

Ele sporeau, de asemenea, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii.

În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în special în domeniul finanţelor, oferind astfel garanţii mai concrete decît înainte pentru investiţii şi contracte, condiţii esenţiale ale progresului economic.

De asemenea ele au grăbit momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor.

Totuşi, în ciuda acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut. În multe domenii ale vieţii publice, ele au preluat idei şi proiecte cum ar fi gestionarea raţională a resurselor financiare, propusă de boierii reformatori în deceniile precedente.

Concentrarea puterii în mîinile domnului şi extinderea aparatului birocratic în detrimentul administraţiei regionale şi locale erau în deplină concordanţă cu principiile deja fundamentate.

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate.

Ocupația rusă a luat sfârșit în 1834.

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman, Austriac şi Rus (1775-1812)

Moldova împărțită în 3 părţi între Imperiile Otoman, Austriac şi Rus (1775-1812)

La 30 martie 1833 (18 martie 1833, stil vechi) se constituie la Iaşi, Moldova, din iniţiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta Societatea de medici şi naturalişti.

1856: A fost încheiat Tratatul de pace de la Paris, care a pus capăt războiului din Crimeea, consfinţind  înfrângerea Rusiei în conflictul cu Marea  Britanie, Franţa, Turcia şi Regatul Sardiniei, declanşat de ea în 1853.

 Harta țărilor române la 1856

 Potrivit clauzelor acestui tratat, Imperiul Rus a retrocedat Principatului Moldova sudul Basarabiei ţariste (Basarabia istorică, respectiv judetele Cahul,Izmail si Bolgrad), răpit Moldovei odata cu teritoriul dintre Prut si Nistru in 1812,  pierzand accesul strategic la Gurile Dunarii.

Pentru români, acest Congres a reprezentat momentul favorabil apărut pe plan internațional prin care să se acționeze decisiv pentru Unirea Principatelor. Moldova, Țara Românească și Serbia au fost recunoscute ca principate autonome cvasi-independente sub protecția Puterilor Europene, Rusia a renunțat la malul stâng al gurilor Dunării, inclusiv o parte din Basarabia, în favoarea Moldovei, deschizând Dunărea pentru transportul maritim tuturor națiunilor.

1858: S-a deschis consulatul american la Galați.

Galaţi

Primul consul a fost acreditat Henry T. Romertze, cetățean american de origine română. Această numire a marcat debutul oficial al relațiilor consulare între Principatele Române și SUA.La 29 aprilie 1859, consulul american sosea la Galați.

Nu și-a început imediat activitatea, deoarece Panait Donici, locțiitorul ministrului de Externe al Moldovei, Vasile Alecsandri, îl atenționa în luna august că numirea sa putea fi respinsă de autoritățile române, deoarece guvernul american, la numirea sa, solicitase acceptul sultanului Abdul Medjid și nu pe cel al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Întâlnirea cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza și prezentarea scrisorilor de acreditare s-a produs totuși, la 10 noiembrie 1859, în tabăra militară de la Florești.

1866: După ce prințul Filip de Flandra a refuzat tronul Principatelor, Locotenența Domnească instituită după abdicarea domnitorului Al. Ioan Cuza, a publicat Proclamația către popor, prin care recomanda alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I.

Guvernul Ghica dă publicității un manifest cu același mesaj, la 2 aprilie 1866.

Plebiscitul a început la 2 aprilie și s-a închis la 8 aprilie, rezultatul fiind de 685.869 voturi pentru, 224 voturi contra și 12.837 abțineri.

Totodată, în urma dezbaterilor Adunării Constituante, 109 deputați s-au pronunțat pentru alegerea principelui Carol, în vreme ce numai 6 s-au abținut.

1874: S-a născut  Nicolae Rădescu, fost general, om politic si ultimul prim-ministru al unui guvern român neaservit ocupantilor sovietici, înainte de instaurarea regimului comunist în România (1944-1945); (d. 16.05.1953, New York).

Militar de carieră (general de corp de armată adjutant) și om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România. A urmat cariera militară, fiind absolvent al Școlii Militare de Ofițeri, cu gradul de sublocotenent (1898), și al Școlii Speciale de Cavalerie (1900). 

Nicolae Rădescu (1874-1953)

Ca ofițer adjutant în comandamentul Diviziei 1 Cavalerie, a participat, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, la campania din Bulgaria. A fost adjutant al Regelui Ferdinand, atașat militar al României la Londra, comandant al Brigăzii 4 Roșiori și comandant al Diviziei 1 Cavalerie.

În timpul mandatului său de președinte al Consiliului de Miniștri (6 decembrie 1944–28 februarie 1945) a fost confruntat cu agitațiile cauzate de comuniștii români, care erau într-un proces de acaparare a puterii politice, fiind sprijiniți de armata roșie.

În urma crizei politice declanșate de PCR în februarie 1945 și a ultimatumului dat de Andrei Vîșinski, regele Mihai a fost nevoit să accepte demisia lui Rădescu, numindu-l în cele din urmă pe Petru Groza prim-ministru. A scăpat de închisoare numai datorită faptului că s-a refugiat în legația Marii Britanii din București, reușind la 15 iunie 1946 să părăsească țara clandestin.

În străinătate a condus Comitetul Național Român, o organizație menită să reprezinte interesele poporului român în lumea liberă. A murit în străinătate, fiind reînhumat în țară cu onoruri, în anul 2000.

1879: Este promulgată legea privind înfiinţarea Academiei Române, continuatoarea  Societăţii Academice Române.

Societatea Academică Română este declarată Institut naţional, cu denumirea de Academia Română, avînd următoarele secţii:

  1. Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie);
  2. Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale);
  3. Secţiunea ştiinţifică (ştiinţele teoretice şi aplicate).

1889: In România fost înființată prima agenție de presă –  Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă  ROMPRES).

1899: Poetul  român George Bacovia debutează în revista “Literatorul” din București cu poezia “Și toate“,  semnată  V. George.

Imagini pentru bacovia photos

 George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, Bucureşti), a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez. Numele său real e George Vasiliu.

1899: A încetat din viaţă la Bucuresti, politicianul conservator Lascăr Catargiu (n.1 noiembrie 1823, Iasi), fost prim-ministru al României pentru patru mandate, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii.

Unionist convins, Lascăr Catargiu a desfăşurat  o bogată activitate în acest sens, fiind membru în Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi (februarie 1857) şi deputat în Divanul ad-hoc de la Iaşi, poziţie din care contribuie la elaborarea şi adoptarea punctelor programului unionist.

În Adunarea Electivă, Catargiu era candidatul la domnia Moldovei din partea conservatorilor şi era creditat cu cele mai mari şanse la victorie.

Aşadar, tânărul politician s-a arătat foarte afectat în momentul când a fost constrâns să renunţe la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza.

După Unirea Principatelor, activează pentru scurt timp ca membru în Comisia Centrală de la Focşani, apoi este numit ministru de Interne în cabinetul Manolache Epureanu din Moldova (27 aprilie – 10 noiembrie 1859).

Catargiu intră în conflicte intense cu domnitorul Cuza, astfel că, alături de C. A. Rosetti, liderul liberalilor radicali, devine principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii” care a condus la înlăturarea domnitorului Cuza din fruntea statului. 

Între 11 februarie – 10 mai 1866, Lascăr Catargiu face parte din Locoteneţa domnească, un organism politico-administrativ format pentru a substitui activităţile unui şef de stat, până la aducerea prinţului străin. Totodată, Catargiu este desemnat să formeze primul guvern sub domnia lui Carol I, între 11 mai – 13 iulie 1866, timp în care se proclamă o nouă Constituţie, prin care România devine monarhie constituţională.

Lascăr Catargiu a fost unul dintre marii oameni de stat ai veacului al XIX-lea si s-a situat în prim planul scenei politice timp de aproximativ 45 de ani, unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România. Disensiunile dintre el si domnul Alexandru Ioan Cuza, l-au determinat să fie unul dintre liderii consipraţiei care au acţionat pentru detronarea domnitorului, după care a fost principalul membru al Locoteneţei domneşti care a substituit atribuţiile şefului statului până la aducerea prinţului străin.

În privinţa activităţii politice, Lascăr Catargiu s-a afirmat ca una dintre cele  mai avizate voci ale  conservatorismului românesc, fiind timp de 20 de ani preşedinte al Partidului Conservator.

A ocupat timp de patru  timp de cinci mandate funcţia de ministru de Interne.

De asemenea, Catargiu a fost ales în două rânduri preşedinte al Adunării Deputaţilor. 

1901: S-a născut la Iertof–Vrani, Caraș Severin filologul Grigore Scorpan, istoric literar român; (d. 12.03.1953, Timișoara).

Astronom, seismolog și profesor universitar, considerat pionierul seismologiei moderne din România. A construit un seismograf orizontal, având un pendul de 540 kg și un amortizor de aer, înregistrarea datelor fiind mecanică. 

Ioan Curea (1901-1977)

A stabilit o metodă nouă pentru a determina erorile periodice ale șuruburilor micrometrice. În urma cercetărilor sale a stabilit un procedeu de aproximare liniară pentru determinarea oscilațiilor solului în cutremure și a imaginat formule matematice noi pentru corecții diferențiale de refracție, de aberație sau paralaxă anuală.

A dotat observatorul astronomic și stația seismografică din Timișoara cu aparatură de producție proprie și a construit planetariul din Timișoara.

A înființat mai multe publicații de specialitate: Bulletin seismique de la station seismique de l’Universite de ClujBulletin seismique de la station de TimișoaraObservații seismometrice la stația seismografică a Institutului politehnic din Timișoara.

1913: S-a născut la Craiova, inginerul agronom Marcu Botzan, membru al Academiei Române; (d.07.03.2011).

A urmat Academia de Înalte Studii Agronomice din București, Secția de Geniu Rural, absolvită în anul 1936. A desfășurat o  activitate de pionierat prin organizarea cercetării științifice din specialitatea irigării culturilor agricole, fiind considerat drept șef de școală în domeniul îmbunătățirilor funciare din România.

Marcu Botzan (1913-2011)

Împreună cu o serie de cercetători consacrați, a reușit să lărgească și să diversifice rețeaua de cercetare în agricultura irigată modernă și a pus bazele Programului Național de Îmbunătățiri Funciare.

A condus Institutul de Cercetări pentru Îmbunătățiri Funciare și Pedologie în cadrul căruia a coordonat și dezvoltat o întreagă școală de înaltă concepție în acestă sferă fundamentală a economiei naționale.

A publicat mai multe lucrări științifice de specialitate, cât și o serie de cărți cu caracter istoric, arheologic ori beletristic.

1914: S-a născut la Buzău George Hanganu, istoric literar şi comparatist român; (d. 08.07.1994, București).

Istoric literar și comparatist. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, secția Limbi modeme, Franceză-Engleză, licențiat în 1932, apoi bursier al Universității din Paris (1936–1940). 

George Hanganu (1914-1994)

A fost profesor de liceu la Târgu Mureș, Arad, Oradea, Timișoara, Brașov, Cluj; lector la Academia Comercială din Brașov (1948–1950); conferențiar de Literatură franceză la Facultatea de Limbi Romanice a Universității din București.

A debutat cu broșura Doi poeți vizionari (1936). A colaborat la SaeculumRomânia literarăSteauaTribunaRevue roumaineSecolul 20, etc. cu eseuri și studii despre scriitori francezi: Rimbaud, Mallarme, Apollinaire, Gide, Valery, Claudel, Prevert etc., și români: Lucian Blaga, Anton Holban, Ion Barbu etc., din perspectiva relațiilor acestora cu literatura franceză.

Lucrarea sa reprezentativă rămâne Interferențe și peisaje literare franceze (1973).

1923: S-a născut la Timișoara, Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical şi lexicograf român; (d. 15 august 2017, București).

 

Este Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București, Doctor Honoris Causa al Institutului de Arte din Chișinău (Rep. Moldova), Cetățean de Onoare al orașului Timișoara.

A pus bazele lexicografiei muzicale moderne în România, realizând – prin cele 9 lexicoane (1965–2006) – cea mai amplă exegeză lexicografică națională din lume. Investigația istorică se întinde pe 5 secole (1500–2000), muzicologul descoperind sute de nume de creatori români care au activat în țară și peste hotare.

Ca profesor de muzicologie  a deținut prima catedră de profil din cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

A adus contribuții esențiale la legăturile culturilor muzicale europene cu România, descoperind peste 100 de lucrări străine, inspirate din folclorul românesc.

În mod special, s-a ocupat de personalitatea lui George Enescu și legăturile sale de prietenie cu Franța și SUA, conferențiind la Universitatea Sorbone, Académie des Beaux Artes din Paris și Boston University.

A redactat articole lexicografice la Grove’s Dictionary of Music and Musicians, Die Musik in Geschichte und Gegenwart, Dictionnaire des interprètes de Alain Pâris și la marile enciclopedii din lume (Sohlman Musiklexikon, Das Große Lexikon der Musik, Science de la Musique ș.a.).

1926: In România, se formează un nou guvern prezidat de maresalul Alexandru Averescu (3).

Averescu, Alexandru [Credit: Photos.com/Jupiterimages]

 

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României.

A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918).

Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

1928: A murit la Bucuresti  Ion Gorun,  prozator, poet şi traducător; (n. Alexandru I. Hodoș la 30.12.1863, la Roșia, comitatul Sibiu).

1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București – Budapesta.

1929: S-a născut soprana română Magda Ianculescu; (d. 16 martie 1995).

1938: In România, se formează al doilea guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea.

Guvernul Miron Cristea (2) - 1938

Foto: Patriarhul Miron Cristea

Generalul Gheorghe Argeşanu il  înlocuia la Ministerul de Război pe generalul Ion Antonescu, retras din guvern întrucît nu era de acord cu măsurile dure care se luau împotriva legionarilor.

A guvernat în perioada 30 martie 1938–1 februarie 1939. În timpul celor trei cabinete conduse de patriarhul Miron Cristea, s-a instalat dictatura personală a regelui. A fost decretată starea de asediu și cenzura pe întreg cuprinsul țării; au fost dizolvate asociațiile, grupările și partidele politice; a fost asasinat C.Z. Codreanu. S-a înființat Frontului Renașterii Naționale, ca unică organizație politică în stat.

1939: A fost inaugurată linia telefonică directă Bucureşti-Budapesta.

1945: A murit Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist; (n. 29.07.1895).

Printre creatiile sale citam “Sfârlează cu fofează”, Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu”(biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației), Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal).

1945: A fost promulgată la presiunea comunistilor romani si a ocupantilor  sovietici, Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă.

Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.

1946:  A apărut Decretul-lege nr. 254 , semnat de Regele Mihai I, pentru înfiinţarea Operei Române din Timişoara.

În decret se prevedea că opera nou înfiinţată funcţiona în conformitate cu dispoziţiile legii pentru organizarea teatrelor naţionale, operelor române şi spectacolelor din 20 martie 1937, cu modificările ulterioare.

Angajaţi ai teatrului şi operei din Timişoara, evacuaţi din ...

  În data de 6 octombrie 1946 a avut loc concertul de inaugurare, iar la 27 aprilie 1947 premiera primei stagiuni a fost „Aida” de Verdi.

1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu.

1953: S-a născut cântăreața română de muzică ușoară Olimpia Panciu.

La mulți ani, Olimpia Panciu! 👏👏👏... - Străini în noapte | Facebook

În anii ’70 artista făcea parte din grupul Marius, Olimpia și Mihai alături de Marius Țeicu și Mihai Constantinescu, cu mare succes la public.

Stabilită cu soțul său, cantautorul Mircea Romcescu în Danemarca în 1991, s-au repatriat în 2014.

Stabiliți în București, cei doi și-au deschis un studio muzical și au înființat o școală de muzică pentru copii.

1957: S-a născut la  Orăștioara de Sus, Hunedoara, poetul și editorul român  Petru Romoșan.

Petru Romoşan (n. 1957)

Poet, editor și galerist de artă. Ca elev la Liceul „George Coșbuc” din Cluj-Napoca, a activat în cenaclul literar „Lucian Blaga”, după care a devenit membru al grupului de scriitori format în jurul revistei literare Echinox.

A debutat publicistic în 1972 cu poezie în revista Tribuna (Cluj-Napoca), iar debutul editorial a avut loc în 1977 cu volumul de versuri Ochii lui Homer. A colaborat cu poezie la revista Tribuna și sporadic la alte reviste din țară.

După debut a publicat volumele de versuri: Comedia literaturii și Rosa canina, a fost prezent cu grupaje de poeme în Antologia poeților tineri alcătuită de George Alboiu (1982), în Antologia poeziei generației ’80 alcătuită de Alexandru Mușina (1993) și în antologia Poezia română actuală alcătuită de Marin Mincu (1998).

În anii ’80 s-a stabilit la București și a lucrat în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Între 1988–1999 a trăit la Paris, unde a deschis o galerie de artă, apoi a revenit la București. A alcătuit antologia Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române (2001).

A primit Premiul pentru Poezie acordat de revista Tribuna din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977). În prezent este proprietar și editor al Editurii Compania din Bucuresti împreună cu Adina Keneres.

1959: Marea Adunare Naţională a adoptat Decretul nr. 115/1959 pentru lichidarea rămășițelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură, în scopul ridicării continue a nivelului de trai material și cultural al țărănimii muncitoare și al dezvoltării construcției socialiste, prin care ţăranii înstăriţi erau forţaţi fie să se înscrie în gospodăriile colective, fie să cedeze pământul statului, ei urmând să nu mai fie socotiţi chiaburi de către regimul comunist.

Prin acest decret, țăranii înstăriți erau forțați, fie să se înscrie în gospodăriile colective, fie să cedeze pământul statului, ei urmând să nu mai fie socotiți chiaburi de către regimul comunist.

1960: Intră în funcţiune prima staţie meteorologică automată din România instalata la Observatorul de Fizica Atmosferei de la Afumati si din 1961 mutata pe vârful muntos Cozia (1677m).

Stația Meteo Cozia (din 1961)

1979: Guvernul Manea Mănescu (2) și-a încheiat mandatul, fiind înlocuit de Guvernul Ilie Verdeț (1).

Manea Mănescu

Guvernul Manea Mănescu (2) a fost un cabinet al PCR, în perioada 18 martie 1975–30 martie 1979, succedând Guvernul Manea Mănescu (1), 27 februarie 1974–18 martie 1975.

În toată această perioadă, Ceaușescu a preluat treptat toate pârghiile de putere în stat, s-a acutizat represiunea politică și s-a amplificat cultul personalității; a avut loc semnarea actului final de la Helsinki; a avut loc greva minerilor din Valea Jiului.

Ilie Verdeţ

Guvernul Ilie Verdeț (1), a fost un cabinet comunist în intervalul 30 martie 1979–29 martie 1980, urmat de Guvernul Ilie Verdeț (2), până la data de 21 mai 1982.

În acest timp, guvernul s-a confruntat cu deteriorarea stării materiale a populației.

România s-a izolat în plan extern, atât față de lumea occidentală, cât și în interiorul blocului comunist, iar datoria externă a ajuns la 10,2 miliarde de dolari și Ceaușescu a decis achitarea întreagă a datoriei externe până în 1990.

1989: A decedat Nicolae Steinhardt, eseist și prozator român creştin de origine evreiasca; (n.29 iulie 1912).

Monk Nicolae

Nicolae Steinhardt a fost un  scriitor, publicist, critic literar și jurist român, doctor in drept constitutional.

S-a convertit la religia crestină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, iar după punerea sa în libertate, își va lua numele de fratele Nicolae.

Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii.

1993: A decedat Edgar Papu, specialist în literatură comparată, renumit filosof roman al culturii ; (n. 13/26.09.1908).

1998: La reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din ţările membre şi asociate (printre care şi România) la Uniunea Europeană, a avut loc lansarea oficială a procesului de lărgire a UE („Europa 26”). Bucureştiul a înaintat Programul Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, instrument bilateral principal al strategiei consolidate de preaderare, împreună cu examenul analitic al Acquis-ului Comunitar.

România începea, la această dată, alături de celelalte ţări asociate, procesul efectiv de aderare la UE (a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007).

Aniversări – Comemorări

2003: Ne-a părăsit  actriţa română Vasilica Tastaman; (n.6 octombrie  1933, Brăila).

Vasilica Tastaman - poza 2

2004 : A încetat din viaţă actorul de teatru şi film Aurel Giurumia; (n. 14 martie 1931, Cernauti).

2005: La televiziunea  arabă Al Jazzeera a apărut o înregistrare cu cei  trei ziarişti români răpiți în Irak.

Ce mai fac cei trei jurnalisti rapiti in Irak? Vezi cum arata ei acum -  WOWBiz

Foto: Sorin Dumitru Miscoci, Marie-Jeanne Ion si Eduard Ovidiu Ohanesian

 Lângă ei apăreau două persoane mascate inarmate cu pistoale mitraliere.

Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor, analiștii deducând  că este vorba despre o situație atipică de răpire.

 2012: A murit sculptorul şi profesorul universitar Paul Vasilescu; (n. 1936).

2020: A murit pictorul, poetul și profesorul Traian Mocanu; (n. 1954).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL CUVIOS IOAN SCĂRARUL

Sfantul Cuvios Ioan Scararul

Sfantul Ioan Scărarul a vietuit între anii 578-649 și a  intrat in cinul monahal la vârsta de 16 ani. Sfântul Ioan Scărarul l-a avut ca povățuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani.

Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc, Sfantul Ioan Scărarul  s-a retras intr-o peștera, unde a dus o viata aspră vreme de 40 de ani.

A fost vreme indelungată egumen al manastirii din Muntele Sinai. El este autorul lucrarii “Scara”, carte care descrie viata duhovniceasca sub forma unei scari cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu.

“Scara” a fost tradusa in limba română de parintele Dumitru Staniloae și se afla cuprinsa in volumul al IX-lea al Filocaliei.

Biserica i-a inchinat Sfântului Ioan Scararul a patra duminica din Postul Sfintelor Pasti. Sfantul Ioan Scararul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorita faptului ca a fost egumen la Manastirea Sinai.

Pentru erudiția si cultura sa, mai este numit si Ioan Scolasticul.

Numele de “Scararul” sau Climacus, vine de la principala sa opera, intitulata Scara Paradisului.

Sfantul Ioan Scărarul a trecut la cele vesnice in anul 649.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/30/o-istorie-a-zilei-de-30-martie-video-4/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. http://ro.wikipedia.org;
  4. Istoria României, Keith Hitchins, Bucureşti, 1998;
  5. Wikipedia.ro;
  6. mediafax.ro;
  7. Istoria md.;
  8. worldwideromania.com;
  9. Enciclopedia Romaniei.ro
  10. http://www.rador.ro/2018/03/30/calendarul-evenimentelor-30-martie;
  11. Cinemagia.ro.

30/03/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 30/03/2021 | Răspunde

  2. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

    Comentariu de octavpelin | 30/03/2021 | Răspunde

  3. […] ZIUA DE 30 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR […]

    Apreciază

    Pingback de ZIUA DE 30 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR | Ciprian I. Bârsan | 30/03/2021 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: