CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Interzicerea sărbătorilor creștine nu a început odată cu regimurile comuniste

 În anii construirii ”socialismului victorios” în România ,în jurul celor mai mari sărbători ale creştinităţii, se crease un fel de conspiraţie a tăcerii, în care cuvintele Paşti şi Crăciun erau cvasi-interzise, în care ele nu puteau fi niciodată auzite la radio sau la televizor, dar nici citite în presa controlată de partid şi intens cenzurată de acesta şi oamenii săi era cel puţin bizar că liderii comunişti găseau de cuviinţă să le marcheze cu o masă tradiţională. (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/craciunul-in-comunism).

Asta în vreme ce oamenilor obişnuiţi li se cerea să vină la serviciu în zilele cu pricina, în care în magazine nu se găseau cele necesare sărbătorii, în care alimentele de bază erau procurate în principal graţie economiei subterane, devenită în anii ’80 mai puternică decât economia oficială, în care în case era tot la fel de frig şi tot la fel de întuneric ca şi în celelalte zile.

În toate celelalte ţări est-europene devenite comuniste ca urmare a voinţei Moscovei luc rurile stăteau diferit, în pofida faptului că peste tot ateismul devenise politică de stat.

Atitudinea cea mai liberală se înregistra în ţările ai căror cetăţeni erau preponderent catolici, adică acolo unde Biserica îşi păstrase independenţa în pofida tuturor vicisitudinilor sorţii. În care înalţii ierarhi nu plecaseră chiar atât de uşor capul şi nu încuviinţau, ba chiar aplaudau şi gratulau prin telegrame faptele nesăbuite ale conducătorilor, inclusiv demolarea programată a lăcaşelor de cult. În care atentatele la memoria şi credinţa naţională deveniseră elemente programatice.

Nici în acele ţări ceva mai libere lucrurile nu stăteau aidoma. În Polonia şi în Ungaria, de pildă, zilele de 25 şi 26 decembrie erau libere, iar oamenii, dacă doreau puteau să îşi liber şi în 24 decembrie, însă această zi trebuia „recuperată”, cum se spune.

Principale publicaţii controlate de stat, Trybuna Ludu şi Ziarul Armatei în Polonia, Népszabadság în Ungaria, nu doar că nu aveau interdicţie în a pomeni Crăciunul sau Paştele, ci îşi şi felicitau cititorii cu aceste ocazii şi le doreau odihnă plăcută.

În paginile acestor ziare erau publicate editoriale în care se vorbea poate nu atât de semnificaţia religioasă, cât despre simbolistica şi semnificaţia morală a sărbătorilor în cauză, erau inserate articole în care erau evocate tradiţiile şi obiceiurile specifice, ş.a.m.d.

Posturile de radio şi de televiziune difuzau la rându-le programe adecvate, filme şi piese de teatru cu subiecte religioase, mediile oficiale de informare transmiteau în direct slujbele religioase.

În Cehoslovacia autorităţile erau ceva mai rezervate, cenzura mai severă, însă primele două zile de Paşte sau de Crăciun erau necondiţionat sărbători legale. În îngheţata Germanie, zisă democrată, a lui Erich Honecker şi a atotputerniciei Stasi prima zi de Craciun era întotdeauna liberă.

În Iugoslavia, având în vedere compoziţia eterogenă a populaţiei şi popoarelor ţării, nu existau reglementări unice, însă autorităţile regionale erau îndrituite să ia măsuri şi să adopte hotărâri în conformitate cu compoziţia etnică, confesiunea şi credinţa cetăţenilor. Peste tot se organizau pieţe sau tărguri de Paşte sau de Crăciun.

Marile excepţii erau-cum altfel?-România şi Bulgaria. Ţări în care nu se procedase niciodată, din 1945 şi până în 1989, la o destalinizare adevărată.

Ţări ai căror conducători, fie că s-au numit Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu sau Todor Jivkov, erau cel puţin la fel de stalinişti precum Stalin, încă şi mai dornici să îşi proclame ateismul decât Nikita Hrusciov sau Leonid Brejnev, încă şi mai ataşaţi de serviciile secrete decât Yurii Andropov, fost şef al KGB.

Întovărăşirea aceasta dintre mai marii comuniştilor români şi bulgari era, până la un punct, curioasă, de la un punct încolo relevantă pentru natura profund bolşevizată a regimurilor din cele două ţări.

Până în ultimul moment al carierei sale politice, Todor Jivkov şi-a proclamat fidelitatea faţă de Moscova. El nu a schiţat niciodată, în deceniile lungi în care a condus Bulgaria, niciun semn de independenţă, de răzvrătire faţă de apăsătorul tutoriat politic, ideologic şi militar al Moscovei.

În schimb, cu începere din aprilie 1964, liderii comunişti români, Dej sau Ceauşescu, şi-au proclamat în repetate rânduri independenţa faţă de Moscova, fără însă ca această independenţă să fie urmată şi de o liberalizare reală, resimţită ca atare de populaţie.

Acţiunile lor nu au făcut decât să probeze că independenţa fără libertate nu înseamnă nimic. Că naţionalismul agresiv practicat atât de Sofia ce a urmărit bulgarizarea minorităţii turce cât şi de Bucureşti nu are nimic în comun cu valorile naţionale şi tradiţionale, cu adevărata spiritualitate.

Sigur, se poate vorbi mult despre „excepţionalismul” românesc, ca şi despre cel bulgar, de altfel. Îi pot fi decelate cauzele şi semnificaţiile. Ele se găsesc, fireşte, în natura tradiţiei religioase, în natura regimului şi a clasei conducătoare şi, nu în ultimul rând, în felul de a fi şi atitudinea populaţiei.

Excepţionalismul cu pricina i-a costat mult atât pe români cât şi pe bulgari. Însuşi faptul că România, la finele lui 1989, şi Bulgaria, la începutul anului 1990, au fost ultimele ţări din lagărul socialist ce s-au despărţit de comunism e legat de “excepţionalismul” cu pricina.

Care nu pare nici cu o iotă mai bun numai pentru că Elena şi Nicolae Ceauşescu şi-cine ştie?-poate şi Todor Jivkov sărbătoreau în intimitate şi “ilegalitate” Crăciunul sau Paştele.

„Nici colinde, nici masă în familie!” Anii în care Crăciunul a fost interzis.

„Nici colinde, nici masă în familie!” Anii în care Crăciunul a fost interzis

În secolul al XVII-lea, puritanii au decis să interzică Crăciunul în Marea Britanie. Ei spuneau că este născut dintr-o sărbătoare păgână și nu se încadrează în doctrina creștină.

Am ajuns la un punct din istorie când, fie că suntem creștini sau nu, știm cu toții că 25 decembrie este ziua de Crăciun. Această sărbătoare, care are rădăcini adânci în alte sărbători păgâne, cum ar fi Saturnalia romană, comemorează nașterea lui Iisus Hristos.

Dar nu a fost întotdeauna așa? A existat un moment în care cei care s-au considerat „mai creștini decât Hristos” au văzut această sărbătoare ca pe o amenințare împotriva credințelor lor, scrie  Tiberiu M. în https://www.tinerama.ro/anii-in-care-craciunul-a-fost-interzis/.

Interzicerea Crăciunului

Crăciunul are o istorie mai lungă. Pe parcursul istoriei, au existat mai multe perioade și culturi în care unii s-au plâns că sărbătoarea a devenit un monument de extravaganţă seculară, opus scopului iniţial.

Vizibil în istorie este faptul că, în ciuda încercărilor de a înăbuși tradiţia Crăciunului, aceasta a supravieţuit, cu tot cu bunele și relele adunate de-a lungul timpului. Secularizarea nu a reușit să înghită cu totul sărbătoarea, însă a micșorat nivelul impactului ei spiritual.

În vechea Anglie, ca și în restul Europei și în coloniile Lumii Noi, Crăciunul devenise o sărbătoare de mare semnificație socială, care conserva o parte din elementele sale religioase. 

În acea zi, localurile se închideau devreme și oamenii se adunau în casele lor să mănânce și să bea din abundență. Străzile erau decorate cu coroane și alte simboluri și oamenii cântau și sărbătoreau până noaptea târziu, atât în ​​public cât și în privat.

 Acest tip de comportament nu era pe placul puritanilor, o ramură extremistă a protestantismului, care respinge orice abatere de la doctrina creștinismului.

În secolul al XVII-lea, pastorul puritan Cotton Mather a ţinut un discurs faimos împotriva sărbătorii devenite o ocazie de „distracţie nebună”, „mese lungi” și „băut mult”, potrivite închinării la „Saturn sau Bahus”.

Nimic nou sub soare, exceptând faptul că discursul preotului s-a reflectat în legislaţia care a interzis sărbătorirea Crăciunului.

Între 1642 și 1660, în Anglia a fost ilegală sărbătorirea Crăciunului cu slujbe sau evenimente seculare.

În acel an nefast, 1642, puritanii au făcut o propunere în parlament de a face din 25 decembrie „o zi normală” și să interzică orice tip de sărbătoare legată de Crăciun. 

Oliver Cromwell | Biography, Accomplishments, Religion, Death, Ireland, &  Facts | Britannica

Foto: Oliver Cromwell (n. 25 aprilie/5 mai 1599, Huntingdon, Anglia, Regatul Angliei – d. 3/13 septembrie 1658, City of Westminster, Anglia a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector (dictator) al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa, a Noului Model, i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commonwealth-ul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

Conduși de Oliver Cromwell , personajul care condusese Revoluția Glorioasă împotriva regelui Angliei, Carol I, puritanii au susținut că Biblia nu specifică că 25 decembrie a fost ziua nașterii lui Iisus (ceea ce este adevărat) și că toate obiceiurile practicate în acea zi erau tipice tradiției păgâne.

Proiectul de lege al puritanilor a fost votat, iar Crăciunul a fost interzis oficial în Marea Britanie. 

Având în vedere data de 25 decembrie, magazinele și tavernele au fost forțate să rămână deschise, orice fel de masă sau ceremonie a fost interzisă și a fost pusă în aplicare o politică de toleranță zero împotriva a tot ceea ce definea Crăciunul.

Legea interzicerii Crăciunului a intrat în vigoare în 1644 și o mare parte a populației a fost dezamăgită, provocând revolte și chiar confruntări stradale. Interdicţia a fost în vigoare în statul american Boston între 1659 și 1681.

Înapoi la normal

Așa cum se întâmplă adesea atunci când un grup mic încearcă să-și impună ideile prin forță, tactica puritanilor nu a funcționat așa cum și-au dorit. În timp ce au forțat piețele, magazinele și tavernele  să rămână deschise în acea zi, oamenii au început să nu mai sărbătorească Crăciunul acasă.

Nimeni nu pomenea cuvântul Crăciun, dar sărbătoreau ca și cum Crăciunul era o sărbătoare legală.

suntem manipulați

Interzicerea Crăciunului s-a încheiat în 1660, anul în care Carol al II-lea și-a recâștigat tronul Marii Britanii și a anulat legea. 

Nici după renunţarea la interdicţie problema nu a luat sfârșit. După numeroase apeluri în instanţă, în 1789, Congresul a convenit ca sărbătoarea să fie ţinută din nou. Totuși, Crăciunul a fost declarat sărbătoare federală în SUA abia în 1870.

În Scoția, interdicția sărbătorii de Crăciun a fost în vigoare timp de 250 de ani, iar în statul Massachusetts, pe atunci colonie britanică, puritanii au reușit să suprime Crăciunul între anii 1659 și 1681.

După această perioadă, Crăciunul a fost sărbătorit normal în Occident și nimeni nu a mai încercat să anuleze această sărbătoare. 

Persecuțiile și interdicțiile au continuat însă până în zilele noastre, în unele țări ale căror conduceri dictatoriale erau fie necreștine, fie comunist atee.

30/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: