CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Originea fascinantă a numelui Cetății Sfinte – VATICAN. VIDEO


Enlarged pictures of the Sun Wheels of Pagan Solar Witchcraft.

Vaticanul este un simbol al creștinismului de rit catolic. Astăzi suntem atât de obișnuiți cu acest nume, încât nici măcar nu ne gândim cum și-a primit numele aces ministat, inimă a Bisericii catolice, fondat în urma Tratatului de la Lateran încheiat între Regatul Italiei și Sfântul Scaun, prin care a fost rezolvată „Problema Romană”.

Acordul și-a primit numele de la Palatul Lateran, locul în care au fost semnate documentele pe 11 februarie 1929. Parlamentul Italian le-a ratificat pe 7 iuie 1929, recunoscând Vaticanul ca stat independent și sediul al Sfântului Scaun.

Guvernul italian, condus în acea vreme de premierul Benito Mussolini, a fost de acord să ofere Bisericii Romano Catolice compensații financiare pentru pierderea Statelor Papale.

Situat la Roma, în Italia, Vaticanul sau Cetatea Sfântă*,este cea mai mică țară independentă din lume, atât din punctul de vedere al populației, cât și ca suprafață.

Cu toatea acestea, el este un simbol al credinței romano-catolice, iar puterea și influența religioasă și culturală a Sfântului Scaun se extinde asupra catolicilor din întreaga lume.

Orașul are o populație de aproximativ 840 locuitori și o suprafață de aproximativ 44 ha.

Numele „Vatican” este anterior creștinismului.

Ceea ce știm este că originea numelui Vaticanului, nu este biblică, nici latină, nici greacă, iar majoritatea cercetătorilor cred că numele a fost împrumutat din limba etruscă.

Ca multe alte tradiții și obiceiuri creștine, numele pe care îl asociem cu Biserica Catolică este de origine păgână și este strâns legat de zeița etruscă Vatika.

Cu aproape 30 de secole în urmă, înainte de întemeierea legendară a Romei de către Romulus și Remus, a existat poporul numit etrusc.

Misterioșii etrusci care s-au stabilit în regiunea Italiei centrale au creat un stat cunoscut sub numele de Etruria și au dominat centrul Mediteranei până la ascensiunea Romei.

Etruscii nu-și îngropau morții între zidurile orașului lor, dar au construit un cimitir mare pe deal, în afara așezării ce va deveni măreața Roma.

Din păcate, cea mai mare parte a literaturii și mitologiei etrusce s-a pierdut, dar știm că păzitorul acestei necropole a fost zeița etruscă Vatika (uneori a scris Vatica). Era zeița lcare veghea asupra celor care au murit. Etruscii credeau într-o viață de după moarte, fapt confirmat de imagini și artefacte găsite în mormintele lor.

Se pare că viziunile etrusce asupra vieții de apoi erau similare cu cele ale vechilor egipteni. Pregătirea rituală a rămășițelor pământești ale decedatului era considerată esențială pentru drumul către viața următoare.

FB_IMG_1569334576019.jpg

Foto : Imagine a zeiței etrusce Vatika , paznicul necropolei pe locul căreia se află astăzi Vaticanul. (Muzeul Altes, Berlin).

Numele Vatika era dat și unui strugure cu gust amărui, folosit de țărani pentru a produce vin ieftin care, împreună cu o plantă cu același nume, erau consumate cu mare plăcere, pentru că ofereau incredibile “halucinații spirituale”.

Cuvântul a fost transmis în latină ca sinonim pentru “viziune profetică”. Cuvântul latin vaticinor înseamnă „a prezice, a profeți” de la vatis care are și sensul de „ oracol”.(https://steemit.com/literatura/@literaturagold/the-origin-of-the-name-of-the-vaticano).

Secole mai târziu, pe acel deal a fost locul unui circ a cărui principală atracție era lapidarea oamenilor și potrivit legendei, chiar acolo a fost executat Sfântul Petru, răstignit cu capul în jos și îngropat în apropiere.

Așa cum aflăm de la istorici, împăratul Constantin, a fondat acolo un sanctuar atunci când locul era deja cunoscut sub numele de Dealul Vaticanului. Câteva secole mai târziu a fost construit aici palatul papal, și așa se face că Vaticanul, un cuvânt de origine etruscă și care corespunde unei zeițe păgâne și unor senzații mistice de halucinații și profeții, dă acest nume chiar inimii Bisericii.

Sursele biblice au diverse explicații pentru originea numelui Vatican. Conform Enciclopediei Catolice, originea numelui Vatican este incertă, unele surse susținând că numele provine dintr-un oraș etruscan dispărut numit Vaticum.

Totuși, potrivit curatorului Vaticanului, Colina Vaticanului și-a luat numele de la cuvântul latin Vaticanus, vaticiniis ferendis, cu referire la oracolele sau Vaticinia, care au fost aduse aici în antichitate.

File:Map of Vatican City.jpg - Wikimedia Commons

Harta Vaticanului

*Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei- Papa și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Limba oficială în stat este limba latină.

La Vatican se află faimoasa „Gardă Elvețiană”, care are 101 membri, o forță militară alcătuită din bărbați elvețieni recrutați pe bază de voluntariat.

Garda Pontificală nu este chiar o armată, ci mai mult o forță de poliție și gardă de corp pentru Papa.

Publicitate

29/03/2021 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. …oare câte milioane de oameni mai trebuiesc sacrificați pe altarul acestei zeițe „încornorate”, (cu coarne), pentru ca oamenii să înțeleagă ce este cu adevărat acestă oază a întunericului.

    Apreciază

    Comentariu de neicaion | 29/03/2021 | Răspunde

  2. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 30/03/2021 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: