CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 25 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 25 martie în istoria noastră

101 e.n.: Împăratul Traian părăseşte Roma şi  începe campania  de cotropire a Daciei.

 

Imparatul Traian

Traian                                  

Trupele împăratului Traian au traversat Dunarea pe poduri de vase, la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orșova), pătrunzîand prin Banat în Dacia.

In vara anului 101, Decebal, regele Daciei,  încearcă să oprească înaintarea romană, in batalia de la Tapae.

Crâncena şi îndelungata luptă se încheie cu victoria romanilor, dar spre sfîrşitul anului 101, importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligîndu-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal.

Regele Decebal

Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, se

prabuşeşte însă după înfrangerea forţelor lui Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi), initiativa militară trecand definitiv în tabăra romană.

Imagini pentru Imagini de pe Columna lui Traian de la Roma photos

Imagine din razboiul romanilor cu dacii de pe Columna lui Traian de la Roma  

În toamna anului 102, îndîrjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie pacea , pace inţeleasă însa de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu.

Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă un durabil pod peste Dunăre, între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105,  pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea si ultimul  Război dacic, in urma caruia o mare parte din dacia .

1245: Intr-o scrisoare a papei Inocenţiu al IV-lea, sunt menţionaţi românii de rit ortodox care traiau  în spaţiul danubiano-pontic, în apropierea Dunării şi Mării Negre.

Prin Bula papală Cum hora undecima, dată de papa Grigore al IX-lea în iunie 1239, reînnoită de Inocențiu al IV-lea în 1245 și extinsă în 1253, de către același papă, franciscanii erau autorizați să meargă în Cumania, având împuternicirea de a converti populația „walati”, de a boteza și a săvârși Sfintele Taine.

1455: A început a treia domnie a voievodului Petru al III-lea Aron în Moldova.

Petru Aron (1419 – 1467), fiul natural al lui Alexandru cel Bun, a fost domn al Moldovei de trei ori, între 17 octombrie 1451–24 februarie 1452; 25 august 1454–8 februarie 1455 și 25 martie 1455–12 aprilie 1457.

S-a luptat pentru scaunul Moldovei cu Alexandru al II-lea, pe care l-a învins la Movile, în martie 1455, și l-a silit să se retragă la Cetatea Albă, unde și-a pierdut viața.

În octombrie 1455, Petru Aron a trimis regelui Poloniei obișnuitul omagiu de fidelitate, înnoit în iunie 1456, când a reconfirmat privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi.

În 1456, s-a învoit să plătească turcilor un tribut de 2.000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul care îl amenința din această parte. A fost răsturnat de la putere de Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457.

Pe timpul domniei lui Petru al III-lea, Ioan de Hunedoara (guvernator al Regatului Ungariei) a ocupat Chilia, un punct strategic important al frontului antiotoman și care asigura și accesul Ungariei la Dunărea maritimă si Marea Neagră.

De asemenea Petru al III-lea a trimis un contigent de 3000 călăreți in sprijinul campaniei anti-otomane întreprinse de Iancu în Serbia în toamna lui 1448 care s-a soldatcu înfrângerea de la Kosovopolje in fața sultanului Murad al II-lea. Alături de moldoveni, bănățeni, maghiari, secui și transilvăneni la acea luptă a participat și un contingent muntean de 4-8000 de luptători condus de voievodul Vladislav al II-lea (1447-1456).

1608: A fost ridicată Mănăstirea Cernica.

Piatra sa de temelie a fost pusă în anul 1608, în vremea domniei lui Radu-Vodă Şerban (1602-1611), fiul lui Mihnea-Vodă.

Faptul este atestat documentar în anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Vodă Șerban, fiul lui Mihnea Vodă. Din hrisovul ctitoricesc al marelui vornic Cernica Ştirbei şi al soţiei sale, Chiajna, aflăm că mănăstirea a fost înzestrată cu toate cele trebuincioase pentru a putea avea viaţă de obşte. Din pricina vitregiei vremurilor şi a unei epidemii de ciumă din veacul al XVIII-lea, mănăstirea şi satele dimprejur au ajuns să fie pustiite vreme de aproape jumătate de secol. În acel an, vornicul Cernica a refăcut un schit vechi, l-a înzestrat cu pământuri, păduri și sate, spre veșnica pomenire a numelui și a neamului său. Astfel, începand cu anul 1608, schitul se va numi Cernica, până la această dată el fiind numit Grădiștea Floreștilor.

Hrisovul amintit consemnează următoarele: „Am cumpărat satul Florești, de pe Colentina, de la Nedelcu și Stroe, feciorii lui Radu Captaru, și am zidit o mănăstire, la leatu 1608, cu hramul Sfântului Ierarh și făcător-de-minuni Nicolae de la Mira Lichiei, în capul moșiei mele cea de mai sus arătată, într-un ostrov, lângă Floreștii din mijloc, ce se vecinesc cu Șerban Vodă”. Încă dintru început, ctitorul a precizat: „Nimeni din neamul meu să nu fie slobod de a se atinge de dânsa sau să puna egumen, ci să fie stareț din acei părinți ce vor petrece cu viața de obște, spre pomenirea mea, a soției mele și a neamului meu, în veacul de acum și în cel ce va sa fie”. Complexul monahal de la Cernica a reprezentat o adevărată școală de educație monastică

1646: Se incheie Tratatul de alianţă dintre principatele Transilvaniei, Gh. Rackoczi I şi domnul Moldovei, Vasile Lupu;  (1634 – 1653).

1822 : Domnitorul muntean Grigorie Dimitrie Ghica a înmânat agăi Mihăiță Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfășurate la București, primul drapel al Agiei.

Drapelul Agiei era confecționat din mătase galben-crem și avea dimensiunile 2,1 m x 2,4 m. Pe o față se aflau un chenar și o ghirlandă din aur, în interiorul căreia se afla o acvilă cruciată neagră, care se sprijinea pe un munte verde.

Ghirlanda ere timbrată cu o coroană regală, iar în spatele ei se încrucișau: tuiuri, drapele, buzdugan, stindarde, lănci, săbii, puști, topoare, tobe. Pe cealaltă parte avea brodată icoana Maicii Domnului. Înmânarea acestui steag al Agiei a legalizat funcționarea instituției Poliției Române.

Ziua Poliției Române a fost desemnată prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, pentru data de 25 martie.

Până în 2001 această sărbătoare era marcată la 8 iulie, dată la care în 1929 s-a votat în Parlament prima lege modernă de organizare a Poliției Române.

1846 : Omul de cultură român, patriot unionist și ctitor al jurnalismului român, I. Heliade Rădulescu, a lansat proiectul Bibliotecii universale, în Curierul de ambe secse.

Ion Heliade Radulescu | ISTORII REGĂSITE

Heliade a publicat lucrarea  ”Început de bibliotecă universală, în „Opere pe tot anul cîte 21 volume, de la 25 pînă la 30 coale fiecare”.

Proiectul prevedea traducerea în următorii 10 ani a circa 230 de lucrări filosofice, istorice, științifice, politice, literare, etc., după un proiect francez contemporan, al lui A. Aimé Martin, plan ce n-a putut fi realizat din cauza evenimentelor politice care au urmat.

1848:  Proclamația către români a patriotului ardelean, lui Simion Bărnuțiu.

La 10 zile după începerea Revoluției maghiare de la Pesta (13/25 martie), Simion Bărnuțiu a redactat Proclamația către români, prin care respingea o parte a programului revoluției maghiare, mai exact paragrafele care vizau anexarea Transilvaniei la Ungaria. A cerut desființarea iobăgiei și recunoașterea românilor din Transilvania ca națiune politică, chemând românii din Transilvania la luptă pentru drepturile lor naționale.

Dictat colegului său, Ioan Pușcariu, la Sibiu, primul manifest al revoluției române, document care a doua zi circula în formă de manuscris printre românii din Sibiu și care formula încă de atunci principiul fundamental după care se va călăuzi revoluția română, și anume, emanciparea națională: „Nația română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor și sașilor, limba noastră trebuie să aibă cinste cuviincioasă înaintea statului și a legilor […] Naționalitatea noastră trebuie să se recunoască și să se asigureze”.

De asemenea, Simion Bărnuțiu este acela care a convocat Adunarea din Duminica Tomii (30 aprilie 1848) de la Blaj, care i-a reunit pe fruntașii poporului român.

1848 : S-a născut la București, generalul Ștefan Stoika, participant la Războiul de Independență, luptător pentru realizarea unității naționale, publicist și teoretician militar; (d.1928, București).

Generalul Stoika și Focșanii – Vrancea Altfel – Blog de atitudine civica

General, participant la Războiul de Independență, luptător pentru realizarea unității naționale, publicist și teoretician militar. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, până la gradul de general de brigadă, a fost șef de stat major în 1894, comandant al regimentului 11 artilerie din Focșani.

S-a pensionat în 1906, după 38 de ani de serviciu devotat față de Armata română. În tot acest timp s-a dedicat întăririi armatei și creșterii eficienței acesteia.

A tradus și publicat manualul de strategie militară Principiile esențiale pentru conducerea războiului al generalului prusian Clausewitz. Împreună cu fratele său, generalul Nicolae Șt. Stoika, a fondat Revista Artileriei, a publicat numeroase articole de strategie și teorie militară.

1849 A început Asediul cetății Alba Iulia

Conflict militar între armata austriacă și armata revoluționară maghiară în timpul revoluției pașoptiste din Transilvania (25 martie–26 iulie). Până în decembrie 1848, toată Transilvania se găsea sub controlul trupelor austriece, când a început ofensiva armatei maghiare în Transilvania, iar până în primăvara lui 1849, tot Ardealul se găsea în stăpânirea acesteia, cu excepția cetății Alba Iulia, cetății Deva și a centrului Munților Apuseni.

În martie, comandantul armatei maghiare din Transilvania, generalul polonez Joseph Bem, a decis instituirea asediului cetății Alba Iulia, cu un corp de asediu format din cca 8.000 combatanți. Garnizoana cetății Alba Iulia era formată din 1.500–2.500 soldați din armata austriacă, din mai multe regimente și erau majoritatea de origine română, recrutați din Transilvania. Cetatea Alba Iulia și-a închis porțile în vederea apărării la 25 martie, când a fost somată pentru prima oară să se predea.

Trupe din garnizoană au adus imediat în cetate toate alimentele pe care le-au putut rechiziționa din împrejurimi, fortificațiile exterioare au fost abandonate pentru a permite apărarea fortificațiilor interioare, pe bastioane au fost amplasate tunuri în număr mare și s-au pus străji permanente la piesele de artilerie.

Porțile principale au fost astupate cu bălegar în lipsa pământului, iar porțile mai mici au fost întărite cu uși din lemn solid. Întregul asediu s-a caracterizat prin hărțuieli reciproce și bombardamente de artilerie, fără ca asediatorii să dea vreodată asaltul general asupra cetății. Asediul a fost ridicat la 26 iulie, în urma intrării în Transilvania a trupelor austro-ruse dinspre Muntenia și Moldova.

1849: Apare la Brașov gazeta Espatriatul, editată de Cezar Bolliac, arhimandritul Snagoveanu şi Constantin Bălcescu.

În timpul când ziarele lui G. Barițiu erau suspendate, apare Espatriatul, ziar tipărit cu caractere semichirilice, având ca motto: Dreptate-frăție. Bateți, și vi se va deschide; cereți și vi se va da.

Espatriatul

Despre conditiile de apariție a Espatriatului și despre Cezar Bolliac, Gazeta Transilvania ne informează în numărul său festiv din 1888 „După caderea Transilvaniei pe trei luni în potestatea insurgenților, Gazeta și Foaie fuseseră sugrumate, iar în locul lor răspri tot în Brașov, în aceeași tipografie, Espatriatul, redactat de Cezar Bolliac, refugiat acolo cu alți câțiva bucureșteni. Bolliac, pe lângă că purta o ură mare asupra monarhiilor, își mai pusese în cap să facă cauză comună cu maghiarii, și fără a cunoaște, întru nimic, trecutul acestor țări, să impace pe români cu dânșii.

După aceea, domnia de joi până mai apoi, Bolliac scăpă cu fuga pe lângă Bem, ajunse la Kopssuth, și cu acesta la Constantinopole. Austriacii, după ce ocupară țara, au adunat toate exemplarele din Espatriatul și le-au nimicit.” (Gazeta Transilvaniei, an. L, 1888, nr. Festiv din 1 ianuarie). 

1849: In timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania incepe asediul cetăţii Alba Iulia,  un conflict militar între armata austriacă şi armata revoluţionară maghiară.

Garnizoana cetăţii Alba Iulia era formată din 1.500 până la 2.500 soldaţi din armata austriacă. Cifra diferă în funcţie de sursa de informare, dar ea nu a depăşit maximul de 2.500 combatanţi.

Aceştia făceau parte din mai multe regimente şi erau majoritatea de origine română, recrutaţi din Transilvania. Unităţile militare cărora le aparţineau apărătorii cetăţii erau Regimentele I şi II grăniceri valahi, Regimentul „Carl Ferdinand”, Regimentul contele Leiningen, Regimentul baron Bianchi, Regimentul de grăniceri bănăţeni, nou formatul Batalion de vânători transilvăneni (toate de infanterie) şi Regimentul Ferdinand Max, cavalerie uşoară.

Lor li s-a adăugat un număr de combatanţi din garda naţională a oraşului Orăştie şi un număr de civili români care au cerut să fie înrolaţi în armată. Temporar, în timpul asediului se va adăuga pentru scurt timp batalionul de Landsturm condus de prefectul Axente Sever.

Cetatea era apărată de 70 până la 100 piese de artilerie (tunuri de cetate, tunuri de câmp şi mortiere) şi câteva baterii de rachete, absolut insuficiente ca număr. Garnizoana era de asemenea inferioară numeric faţă de nevoile reale de apărare.

Militarii austrieci erau echipaţi cu uniformele specifice fiecărui regiment. Oamenii din miliţii erau îmbrăcaţi în hainele proprii.

Aprovizionarea cu hrană şi muniţie era corespunzătoare şi exista un sistem sanitar organizat. Ca armament de infanterie soldaţii din infanterie erau înarmaţi cu puşti militare cu baionetă, iar cei din cavalerie cu armamentul corespunzător specialităţii lor. Tunurile erau deservite de artilerişti profesionişti.

Corpul de asediu maghiar era format din cca 8.000 combatanţi, dar cifra a oscilat mult pe durata asediului. Era format atât din militari profesionişti din armata maghiară, cât şi din miliţii maghiare recrutate din diverse părţi ale Ungariei sau Transilvaniei. Avea în dotare artilerie de asediu, de câmp, mortiere şi baterii de rachete incendiare.

Comandanţii corpului maghiar de asediu au fost succesiv generalul Bem, baronul colonel Kemeny Farkas şi colonelul Stein.

Asediul a durat timp de mai multe luni, fiind ridicat la 26 iulie 1849, în urma intrării în Transilvania a trupelor austro-ruse dinspre Muntenia şi Moldova.

Pierderile garnizoanei austriece pe durata asediului au fost de 354 soldaţi morţi de scorbut, tifos şi holeră, 18 morţi în luptă şi 40 răniţi.

1854 :S-a născut la Brăila, doctorul în științe politice și administrative,  Anastase Simu, renumit colecționar de artă, membru de onoare (din 1933) al Academiei Române; ( 28 februarie 1935, București ).

Once Upon A Time in Bucharest: Muzeul Simu Si Miturile care il Inconjoara

Și-a luat licența în drept la Paris și doctoratul în științe politice și administrative la Bruxelles. A ocupat funcțiile de secretar la Legația României la Berlin, și mai târziu senator de Brăila.Începând să se intereseze de colecționarea lucrărilor de artă, s-a implicat în același timp și în alte domenii ale vieții sociale și culturale.

A fost membru în Consiliul Consultativ al Artelor din Ministerul Instrucțiunii Publice (1910–1915), membru al Ateneului Român. Muzeul Simu, care a fost ridicat în formă de templu grecesc, după planurile arhitectului C. Sciky, inspirat după Erechteion, a fost inaugurat la 21 mai 1910 în centrul Bucureștiului, reprezentând o premieră instituționalizată în România, demonstrează că artele noastre plastice se pot alătura și compara de acum artelor plastice universale. Bogata colecție de opere de artă românească și străină a donat-o statului român în 1927.

Sub conducerea pictorului Marius Bunescu, Muzeul Simu a funcționat până în anul 1960, când a fost dărâmat de autoritățile comuniste pentru a construi în locul său Magazinul de Confecții Eva. O parte din această colecție se află astăzi la Muzeul Național de Artă al României, iar o alta în Colecția Simu de la Pinacoteca București. Colecția cuprindea circa 1.200 de piese din toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă.

1857: S-a născut la Craiova,  soprana Elena Teodorini, prima artistă lirică româna care a evoluat pe scena Operei Scala din Milano; (d.27 februarie  1926, Bucuresti).

 Era nepoata actorilor Ion Vlădicescu și Raluca Stavrescu și verișoara primară a Aristizzei Romanescu.

A început studiul muzicii și al pianului la vârsta de șase ani în orașul natal si la 14 ani a plecat în Italia, fiind admisă la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto și de pian, unde a studiat cu pianistul și compozitorul italian Adolfo Fumagalli.

În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo.

In urmǎtorii doi ani interpreteazǎ diverse roluri de mezzosopranǎ în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București.

Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oarǎ pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe aceastǎ scenǎ. În 1881 interpreteazǎ rolul Valentinei în Les Huguenots de Giacomo Meyerbeer.

1881: S-a născut la Sânnicolau Mare, Austro-Ungaria/Timiș, marele compozitor maghiar Béla Bartók, unul dintre marii creatori ai muzicii moderne, membru post-mortem al Academiei Române.

The secret life of Béla Bartók – Daily News Hungary

Din 1899 a studiat pianul și compoziția la Preßburg (azi: Bratislava, Slovacia) și la Academia Regală de Muzică din Budapesta, unde între 1908–1934 a funcționat ca profesor de pian; d. 26 septembrie 1945, New York.

A lucrat la Academia de Științe din Budapesta în domeniul folclorului muzical. În 1940 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurtă perioadă, a lucrat pe lângă Columbia University și ca profesor de muzică în New York.

În primele sale creații, s-a orientat în tradiția muzicii vest-europene, fiind în special influențat de Brahms, Wagner, Liszt și Debussy, dar începând cu 1905, a studiat tot mai mult muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani.

În colaborare cu prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, a realizat o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume.

1882: Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la Bucuresti  sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol.

Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.

Foto: Calinic Miclescu (n. 16 aprilie 1822, Suceava – d. 14 august 1886, București),cleric român,  mitropolit al Moldovei (1865-1875) și apoi mitropolit-primat al  Ungro-Vlahiei (1875-1886).

1885 : S-a născut la București, scriitorul Mateiu Caragiale, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale; (d. 17 ianuarie 1936, București).

A fost de asemenea un istoric al heraldicii. Încă din adolescență, Mateiu și-a descoperit pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie.

În 1904 a început la Berlin studii de drept pe care le-a abandonat.

În 1921 i-a apărut povestirea Remember în revista Viața Românească.

Din 1916 a început să lucreze la Craii de Curtea-Veche pe care a finalizat-o în 1928, cartea apărând la editura Cartea Românească și primind premiul Societății Scriitorilor Români

Alte scrieri: Sub pecetea taineiSoborul (Școala) țațelorPajere

1887: S-a născut la Nasaud, Nicolae Bretan, compozitor, cântăreț de operă, dirijor român; (d. 1 decembrie 1968, Cluj).

Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“ pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria.

A  studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj.

A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.

Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: „Golem”, care a avut premiera în Elveția, în 1990, „Arald”, „Eroii de la Rovine” și o operă în trei acte: „Horia”.

1902: S-a născut la Iaşi  poetul şi traducătorul român George Lesnea; (d. 6 iulie 1979, Iaşi).

Era fiul Ilenei şi al lui Doroftei Glod, căruţaş. Face şcoala primară la Iaşi, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viaţa românească”. Ulterior a lucrat ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la revista ” „Iaşul literar”.

Debutează în revista ieşean㠄Gândul nostru”si colaborează la „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Pagini moldovene”, „Cuvântul liber”, „Gândirea”, „Bilete de papagal”, „Însemnări ieşene”, „Contemporanul”, „Iaşul literar”, „Gazeta literară”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „România literară” etc.

Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi” al Academiei Române (1935), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977) şi Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).
Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, Lesnea transpune în româneşte din poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinităţi cu autorii la care se opreşte.

Specialiştii au apreciat inventivitatea lexicală şi imagistică a versiunilor sale, în special a celor din Esenin, nu o dată concurând expresivitatea originalului.

1907: Guvernul George Gr. Cantacuzino (2) a demisionat. S-a instalat Guvernul Dimitrie A. Sturdza (4).

Guvernul George Gr. Cantacuzino (2) a fost un Consiliu de miniștri conservator, care a guvernat în perioada 22 decembrie 1904/4 ianuarie 1905–12/25 martie 1907.

În acest timp, a avut loc Expoziția jubiliară pentru sărbătorirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol; a fost adoptată Legea generală a vămilor; înființarea Casei de credit viticol; a intervenit „chestiunea concesiunii terenurilor petrolifere”.

Răscoala țărănească a atins apogeul în Muntenia și Oltenia, ceea ce a dus la demisia guvernului conservator.

Guvernul Dimitrie A. Sturdza (4) a fost un Consiliu de miniștri liberal prezidat de Dimitrie A. Sturdza, cu generalul Alexandru Averescu la Ministerul de Război și cu Ionel I.C. Brătianu la Ministerul de Interne și care a guvernat în perioada 12/25 martie 1907–27 decembrie 1908/9 ianuarie 1909.

A fost guvernul care a avut sarcina reprimării răscoalei țăranilor. Ulterior, a adoptat Legea învoielilor agricole din 1907, a înființat Casa Rurală, a desființat trusturile arendășești; a adoptat legea pentru organizarea comunelor și plășilor.

 1907: In România, este aprobat Decretul privind obligativitatea ortografiei stabilite de Academia Română.

1913: S-a născut la Toporu, jud.Galaţi , Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române; (d. 21 ianuarie 2004, Italia).

A absolvit cursurile Seminarului Central, ale Liceului Sfântul Sava şi ale Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Intre 1942-1946 a fost bibliotecar al Şcolii Române din Roma. Între 1946-1949 a reorganizat Institutul Arheologic German din Roma.

Între 1949-1950 a condus publicaţia „Fasti archaelogici”.

A fost fondator şi director, între 1958-1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma.

În 1971 a devenit doctor docent şi profesor la Universitatea din Lecce din Italia. A fost director al Departamentului de Arheologie şi Istorie Antică şi vicepreşedinte al Institutului de Istorie şi Arheologie Magna Graecia.

A fost membru al Institutului Italian de Studii Etrusce, al Institutului Italian de Pre- şi Protoistorie, al Academiei Britanice din Roma, al Institutului German de Arheologie, al Societăţii de Studii Latine din Paris.

A fost doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti.

A fost ales membru de onoare străin al Academiei Române la 10 noiembrie 1992.

1919: S-a născut la București, Prințul Șerban (Bani) Ghica; (d. 26 iulie 2006, București).

A devenit inginer după absolvirea, la mijlocul anilor ’40, a două facultăṭi de specialitate, la Bucureṣti ṣi la Birmingham.

În acel moment, numele Bani Ghica era deja cunoscut în lumea sportului: jucase de la 15 ani în prima echipă de rugby din ṭară, cucerise patru titluiri de campion cu echipa Tenis Club Român, iar la 18 ani debutase la echipa naṭională, participând, ca cel mai tânăr jucător, la Turneul Expoziṭiei Internaṭionale de la Paris.

A fost membru PNȚ, secretar al lui Iuliu Maniu, implicat în manifestația din 8 noiembrie 1945, apoi în campania electorală din 1946. A fost arestat în noiembrie 1950, condamnat administrativ la 24 luni, pedeapsă majorată cu încă 12 luni, executate în penitenciarele Jilava și în lagărele Capu Midia, Ghencea și Bragadiru.

A fost eliberat în iunie 1954. După 1990, s-a implicat în refacerea Partidului Național Țărănesc, fiind prieten apropiat al lui Corneliu Coposu.

Nu a vrut demnități de stat și, după ce partidul său a ajuns la putere, în 1996, a considerat că și-a făcut datoria și a lăsat locul său unor politicieni mai tineri.

1920: S-a născut la Bucureşti, Henri Mălineanu, renumitul compozitor   de muzică ușoară, muzică de film și teatru, român de origine evreiasca ; (d. 12 noiembrie 2000, Bucuresti).

Henri Mălineanu | Discography | Discogs

A studiat la Conservatorul Regal de Muzica  din București.

A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).

În preajma războiului (1938-39) este admis în Societatea Compozitorilor Români, având piese înregistrate sub contract cu Columbia și Electrecord (numele adoptat de Cristal dupărebranduirea din 1938). În aceeași perioadă îl cunoaște pe Eugen Mirea (textier și autor de librete), cu care va colabora aproape 40 de ani.

Este fondator  împreună cu Jack Fulga, Puiu Maximilian și Maria Tănase al Teatrului de Estradă, (ulterior Teatrul de Revistă), al cărui director muzical devine între 1950-1958.

 Printre cele mai populare melodii de muzică ușoară pe care le-a compus amintim: „Adevărata mea dragoste“ – Dorina Drăghici, „Cele mai frumoase fete“ – Gică Petrescu, „Nicio dragoste“ – Margareta Pâslaru, „Iubito“ – Luigi Ionescu etc.

A fost distins cu numeroase  premii:   Laureat al Premiului de Stat (1953), Artist Emerit (1962),Premiul Uniunii Compozitorilor și al Muzicologilor din România (1971, 1977, 1978), Premiul Uniunii Compozitorilor la Festivalul „Crizantema de Aur” (1981).

1922 : S-a născut la Whitman, SUA, prozatorul român Ion Cârja; (d.8 mai 1977, New York, SUA).

Născut în SUA, din părinți emigranți, a trăit în perioada 1927–1965 în România. În timpul liceului a înființat Gazeta de Turda și a publicat prima sa carte, Cremene în apa vremii. Pentru participarea la rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, ca membru al Ligii Apusene a Moților, cât și pentru publicistica sa, începând din 1949, a stat 10 ani închis ca deținut politic în penitenciarele din Turda, Cluj, Aiud, Gherla, Canalul Dunăre–Marea Neagră.

Având dublă cetățenie, i s-a permis, după multe încercări, să se reîntoarcă în Statele Unite ale Americii în 1965. S-a stabilit la New York, unde a lucrat la departamentul serviciului social al primăriei. A studiat la Fordham University iar Columbia University i-a recunoscut doctoratul în Drept obținut în România.

A publicat volume de mărturii cutremurătoare asupra perioadei de detenție din lagărele comuniste: Întoarcerea din infern (despre reeducarea deținuților politici de la penitenciatul Aiud), Canalul morții (despre viața deținuților politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră), etc.

1923: A intrat în vigoare Legea pentru organizarea învățământului silvic.

Adoptată în Parlament la 11 martie și publicată în Monitorul Oficial la 25 martie. Învățământul silvic a fost încadrat la Școala Politehnică din București, unde a funcționat până în 1948, cu trei grade (inferior, mediu și superior).

  1926 : S-a nascut în  comuna Asan-Aga, județul Teleorman, politicianul comunist Ion Coman , fost general-colonel degradat prin hotărare judecătorească în 1991, care a îndeplinit funcțiile de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1974-1976), ministru al apărării naționale (1976-1980) și secretar al C.C. al P.C.R.

În decembrie 1989,după începerea evenimentelor de la Timișoara, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință a Comitetului Politic Executiv al PCR, în care toți demnitarii comuniști prezenți au fost de acord ca demonstrațiile să fie înăbușite cu arme de foc.

La data de 17 decembrie 1989, orele 15,30, a fost trimisă la Timișoara o delegație de generali din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, formată din generalii Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac, Constantin Nuță, Mihalea Velicu și coloneii Filip Teodorescu și Gabriel Anastasiu. Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara.

În seara zilei de 17 decembrie 1989, trupele Ministerului Apărării Naționale au tras cu arme de foc la Timișoara, murind peste 50 de oameni și fiind operate câteva sute de arestări, între care și minori.

La 22 decembrie 1989, generalul Coman a fost arestat și judecat pentru faptele sale, apoi condamnat și ulterior grațiat.

 1930: Are loc în sala Societăţii Tinerimea Română din Bucureşti, „întrunirea de alarmă pentru stârpirea comunismului”, una dintre manifestările anticomuniste de amploare iniţiate de  Corneliu Zelea Codreanu. 

 1940: La 24 si 25 martie s-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.

1942: S-a nascut la Timişoara, poeta Otilia Valeria Coman (pseudonim Ana Blandiana).

Ana Blandiana, poetă română
            Ana Blandiana

Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj

Înainte de revoluția din 1989, a fost o disidentă apărătoare a drepturilor omulu care a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.

Ana Blandiana a fost distinsă cu numeroase premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002.

1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România comunistă, prin fuziunea Societăţii Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici

1954: A decedat  la Cluj, poetul  român Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj), membru corespondent al Academiei Române din 2 noiembrie 1948.

A urmat studiile liceale la Cluj şi Năsăud, iar pe cele universitare la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj.

A fost şef al biroului de presă din cadrul Consiliului Naţional din Transilvania, inspector al artelor pentru Transilvania şi profesor de estetică la Şcoala de Belle Arte din Cluj. A făcut parte din mişcarea simbolistă românească din Transilvania.

A debutat în publicaţia maghiară din Cluj Elenyek cu un articol despre Vasile Alecsandri, apoi au urmat câteva poezii apărute în Kolozsvári Fris Ujság şi Familia.

A colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, „Sămănătorul” etc.

1958: A decedat la Cluj, Ștefan Bezdechi, filolog și traducător român, membru corepondent al Academiei Române; (n.24 aprilie 1886).

Stefan BEZDECHI - poza (imagine) portret

Provenea  dintr-o familie de mici meseriaşi de origine aromână.

A absolvit Facultatatea  de Litere din Bucuresti (1911), fiind unul dintre elevii preferati ai lui V.Pârvan. 

La recomandarea acestuia pleacă la Berlin (1915-1916) pentru specializare în studiile clasice.

In timpul primului razboi mondial se refugiaza in Danemarca; invata daneza, norvegiana si suedeza, limbi  din care va si traduce, semnand, uneori, cu pseudonimul Tiberiu Boldur, folosit si in unele articole.

Reintors in tara, este numit agregat stagiar (1919) la Univ. din Cluj. In 1923 si 1924 face o calatorie de studii la Roma.

Din 1926 devine profesor titular la catedra de limba si literatura greaca a Universitatii clujene.

A obtinut titlul de doctor al Universitatii din Bucuresti, cu teza De Demosthenis in Philippum oratione, quarta. Debuteaza editorial cu Aristofan si contemporanii sai (1922). Director al Seminarului de Filologie Clasica si decan al Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj (1932-1933); director al Institutului de Studii Clasice (1932-1934).

Activitatea sa stiintifica cuprinde lucrari in limba  romana, latina, franceza si germana in revistele  Dacoromania, Anuarul Institutului de Studii Clasice, Ephemeris Dacoromana, Propilee literare, Transilvania, Gand romanesc, Luceafarul, Symposion, Acropole (Paris), Societatea de maine etc. Este laureat al Premiului Academiei (1930) pentru traducerea Tristelor lui Ovidiu.

Reprezentant de seama al stiintei filologice romanesti, BEZDECHI a desfasurat o munca de adevarat pionierat, imbogatind literatura si cultura noastra cu marile valori ale clasicismului antic. A mai tradus (în volume separate, în antologii sau în periodice) din Hesiod, Platon, Aristofan, Euripide, Homer, Xenofon s.a.

1997: Prin Ordonanța de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

1999: A murit  diplomatul și cărturarul român Valentin Lipatti; (n. 1923).

Era fratele celebrului pianist roman Dinu Lipatti.

A fost tentat de teatru (chiar a urmat doi ani la Conservatorul din Paris),dar a frecventat  cursurile Facultăţii  de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1942-1945) şi a ales cariera academică şi pedagogică, devenind cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice (1947-1964).

Preocupările didactice ale lui Lipatti s-au concretizat  într-un interesant „Cours de litterature francaise” (1967), revizuit şi adăugit pentru reeditarea din 1976, intitulat „Dix-huitieme siecle francais”, consacrat relaţiilor româno-franceze în secolul Luminilor.

Elaborează de asemenea manuale de limba franceză, contribuţii critice şi istorico-literare şi două volume intitulate „Valori franceze” (1959-1968).

Ulterior, funcţionează în  cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1964-1984), fiind numit reprezentant al României la UNESCO (1965-1971).

În această calitate, continuă activitatea  iluştrilor săi predecesori, Tudor Vianu şi Andrei Oţetea, fiind ales ca membru al Consiliului Executiv al acestei organizaţii.

Conduce în două rânduri Direcţia culturală (1972-1973, 1978-1980) şi pe aceea a Direcţiei de relaţii cu Europa din Ministerul Afacerilor Externe.

În perioada 1972-1977, Valentin Lipatti  va activa în calitate de conducător al delegaţiei României la Conferinţa de securitate şi cooperare de la Helsinki şi Geneva.

Este etapa cea mai prodigioasa a carierei lui diplomatice, în care îşi va demonstra calităţile de negociator, aducând o contribuţie reală la redactarea actului final al acestei 

Conferinţe, mai ales în ceea ce priveşte principiile nerecurgerii la forţă, a rezolvării pe cale paşnică a disputelor între state pe baza egalităţii, a suveranităţii fiecăruia.

Din 1978 are atribuţii de ambasador până în 1984, când  se retrage din activitatea diplomatică,   pentru că urmează o perioadă în care această activitate este tot mai mult subordonată „directivelor” lui Nicolae Ceauşescu.

Prin activitatea sa, Lipatti s-a înscris în tradiţia iluştrilor săi predecesori, Titulescu şi Gafencu care, la vremea lor, nu ezitaseră să-i înfrunte pe diplomaţii sovietici în ceea ce priveşte impunerea principiilor de cooperare între statele europene în condiţiile Războiului Rece.

Tocmai de aceea publicaţia „Time Marsh Clark“ consemna: „Când vorbeşte Lipatti, delegaţii asculta“, iar potrivit altor opinii, el a fost „cel mai bun negociator”, un „analist redutabil” şi „un spirit dinamic”.

Recunoaşterea meritelor acestui personaj de stânga, cum singur s-a intitulat şi în perioada de după 1989, nu a întârziat, concretizându-se în acordarea a numeroase ordine şi medalii, ca şi în alegerea sa în diferite instituţii internaţionale cum este Academia Europeană de Arte, Ştiinţe şi Literatură.

2002: A avut loc (25-26 martie) la Bucureşti, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliaţi), care a adus în discuţie extinderea Alianţei către Estul Europei şi aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre.

2004: În localitatea Cislău (județul Buzău), în prezența ministrului Apărării, Ioan Mircea Pașcu, pirotehniștii români au distrus ultimul lot de mine antipersonal; evenimentul a reprezentat contribuția României la eforturile comunității internaționale de a combate acest flagel, în calitate de semnatară a Convenției de la Ottawa privind interzicerea minelor antipersonal (convenție intrată în vigoare în 1999)

2006: Pugilistul român Lucian Bute a înregistrat prima sa victorie la puncte după trecerea la profesionism, învingându-l pe sportivul sud-african Andre Thysse, într-un meci pentru titlul continental american la categoria supermijlocie, versiunea WBC.

Lucian Bute si-a anuntat in lacrimi retragerea din box: ''S-a terminat  pentru mine'' | Mobile

 

2020: A decedat dizidentul Paul Goma, scriitor român refugiat politic la Paris, militant anticomunist, liderul Mișcării pentru drepturile omului din 1977 în România (n. 1935).

Paul Goma - 14 Cărți ale autorului Paul Goma - Editura Ratio et Revelatio

2020: A murit compozitorul și textierul român Horia Stoicanu, solist vocal și chitarist reprezentativ pentru primul val din generația de tineri muzicieni care au pus bazele muzicii folk în România; (n. 1949).

Poezia muzicii folk cu Horia Stoicanu, duminică la “Remix”

Artistul a scos în 2011 un album intitulat , ”Cireșe amare”, conținând 12 cântece cărora le-a compus atât melodia, cât și textele.

Este autorul unor cântece intrate în fonoteca de aur a folkului românesc: ”Sala pașilor pierduți”, care i-a adus cooptarea în cenaclul ”Flacăra”, ”La răsărit” sau ”Urmărit”.


CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

BUNAVESTIRE

Imagini pentru blagoveştenia photos

În fiecare an, la 25 martie, prăznuim prima sărbătoare închinată Maicii Domnului, Buna Vestire sau popular Blagoveştenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire).

Este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sf. Fecioare ca va naste pe Mesia (Luca I,  26-38). Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adica la 25 martie.

Data acestei sarbatori a variat la inceput: unii o praznuiau pe 5 ianuarie, in ajunul Bobotezei, iar altii pe 18 decembrie. In Rasarit, data de 25 martie a fost acceptata, dupa stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nasterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea).

Aceasta sarbatoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea. Incepand cu secolul al IX-lea, sarbatoarea a inceput sa fie praznuita pe 25 martie in toata lumea catolica.

La armeni, Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu sarbatoarea Nasterii Domnului,  pe care ei o celebreaza la 6 ianuarie.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/25/o-istorie-a-zilei-de-25-martie-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;
  4. Wikipedia.ro;
  5. mediafax.ro;
  6. Istoria md.;
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro;
  9. Cinemagia.ro.

25/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Teme neclarificate privitoare la Ucraina, Republica Moldova, Transnistria și „ţarul” Vladimir Putin

Despre minoritatea romaneasca din Ucraina si despre ucrainienii din Romania  | CER SI PAMANT ROMANESC

Ucraina, Republica Moldova, Transnistria, „ţarul” Vladimir Putin – teme neclarificate

Ucraina e o ţară foarte întinsă din Europa Orientală care se mai ţine încă pentru o vreme în câteva pioneze. Şi are un preşedinte artist de comedie, dublat de puternice mişcări naziste reziduale sau recesive din cel de-al doilea război mondial.

Totul a început în 2013-2014, „maidanul”, când preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost demis în cursul unei lovituri de stat, ca urmare a unei revoluţii colorate, portocalii, sprijinită de neoconservatorii americani, de vicepreşedintele de atunci, Joe Biden, de subsecretarul de stat Victoria Nuland, soţia unui celebru ideolog neoconservator, Robert Kagan.

După paranteza de patru ani Donald Trump, Joe Biden şi Victoria Nuland s-au întors la manete. Împreună cu mulţi alţii din fostele mandate Obama-Biden : Antony Blinken la Departamentul de Stat, William Burns la C.I.A. etc.

Republica Moldova e o străveche regiune românească aflată sub ocupaţie rusă ţaristă de la 1812 la 1918 şi sub ocupaţie sovietică (rusă) de la 1940 la 1989. Odată cu alegerea Maiei Sandu preşedinte, Republica Moldova a devenit un condominiu ruso-europeano (german)-globalist, din care România, parte interesată de drept, a fost exclusă.

Încă o „reuşită” a politicii externe inexistente a lui Klaus Iohannis !

Deşi facem mare caz de parteneriatele şi apartenenţele noastre (U.E., N.A.T.O.), partenerii noştri „strategici” nu numai că nu ne sprijină în realizarea obiectivelor noastre istorice, dar ne şi exclud de la masa discuţiilor fără prea mari bătăi de cap.

Când vor putea, vor face acelaşi lucru cu România însăşi. Dacă nu au şi făcut-o deja.

Transnistria e o parte a Republicii Moldova, o regiune românească situată între Republica Moldova şi Ucraina, la care se adaugă o parte din Tighina, ocupată din 1990 de armata rusă, care refuză să plece. Transnistria sau Republica Moldovenească Nistreană s-a autoproclamat independentă la 2 septembrie 1990. Azi, aşa-zisa Republică Transnistria e recunoscută doar de Abhazia, Nagorno-Karabah şi Osetia de Sud, cu statute asemănătoare.

În Transnistria locuiesc aproape 500.000 de suflete. În 1989, conform recensământului, în aşa-zisa republică locuiau 39,9 % români, 28,3 % ucraineni, 25,4 % ruşi şi 1,9 % bulgari.

Vladimir Putin e dictatorul Rusiei, cu mandate fără număr, gratulat ca „ţar” fără să fie de origine nobilă (principe, duce) şi cu atât mai puţin vreun Romanov, ci doar un fost ofiţer K.G.B. în fosta R.D.G. Pentru cei mai serioşi observatori, nu e deloc clar cine conduce Rusia: doar Vladimir Putin sau armata (cu puternicul ei serviciu secret), împreună cu noul K.G.B. (F.S.B. etc.) şi oligarhii multimiliardari?

E limpede că Rusia e o oligarhie cu aparenţe democratice. Puterea colosală pe care i-o atribuie propaganda occidentală lui Vladimir Putin, necontestata în interiorul Rusiei, poate fi şi ea doar un basm de speriat copiii.

Ca să înţelegem cât de simplistă şi de abruptă este politica Rusiei în Republica Moldova şi în Transnistria e suficient să observăm cât de cinică şi perfidă, „diplomatică” este politica Rusiei în Donbas (Doneţk şi Lugansk).

Din 2014 încoace, Donbasul nu mai aparţine de facto Ucrainei, nu a fost însă nici ataşat Rusiei şi nu este nici o republică independentă. Interesul Rusiei e servit. Probează astfel politica intervenţionistă, agresivă a S.U.A. în Ucraina, dovedeşte incapacitatea cronică, structurală a Ucrainei de a-şi controla întreg teritoriul şi toată populaţia.

Populaţia rusofonă din Donbas e folosită, împreună cu teritoriul pe care-l locuieşte, ca un cordon de protecţie militar pentru Rusia. Practic, Rusia nu se mai învecinează cu Ucraina, ci cu cele două republici autoproclamate independente. Crimeea anexată are în acest context o soartă mult mai bună, pentru că Rusia trebuie să-şi asume faţă de ea toate obligaţiile, nu doar să-şi slujească interesul militar.

Ce se întâmplă în Republica Moldova ? După multiplele tentative ale României de a-şi ajuta conaţionalii de dincolo de Prut, fără a lucra însă la obiectivul major de a reunifica această regiune cu ţara, pe modelul Germaniei – Republica Moldova e cea mai săracă regiune din Europa, iar zisa republică e doar o afacere pentru nişte baroni locali cunoscuţi de toată lumea -, după numeroase implicări ale S.U.A., ale europenilor (Germania), ale globaliştilor, politicianul rusofon ridicol Igor Dodon a fost îndepărtat de la preşedinţie şi înlocuit cu mult mai prezentabila „europeistă” (nu româncă!) Maia Sandu. Dar, după alegeri, rusofonii vor reveni masiv în Parlament.

În timpul mandatului neintervenţionistului Donald Trump, S.U.A. pare să fi fost scoasă din joc în Republica Moldova şi a fost instalat condominiul ruso-europeano (german)-globalist. Aliaţii noştri europeni, în frunte cu Germania, dar şi partenerii noştri strategici americani nu ar fi trebuit să ne sprijine în proiectul nostru de reunificare a ţării ? Sau interesul lor de a avea un picior pus într-o regiune apropiată de Rusia a prevalat ?

Transnistria nu e decât un depozit de arme şi de material militar (20.000t ?) – uniforme de vară şi de iarnă pentru zeci-sute de mii de soldaţi, facilităţi de hrănire a trupelor etc. – şi un culoar militar înspre sudul Europei în caz de război. Ca şi Koenigsbergul (Kaliningrad), enclavă între Polonia şi Lituania, la nord. Ruşii ne fac adesea cu ochiul că suntem cu toţii ortodocşi. E adevărat, dar ortodoxia rusă pare să fie diferită de ortodoxia română. Ortodoxia rusă e mult mai pragmatică, imperială, militarizată…

Cine este singura femeie de care ascultă Vladimir Putin

Şi în ceea ce-l priveşte pe marele lider de la Răsărit, Vladimir Putin, persistă multe semne de întrebare, au rămas destule lucruri neclarificate. A fost sau nu amestecat Vladimir Putin în asasinarea Annei Politkovskaia şi a lui Boris Nemţov, adversar politic de luat în considerare, fost ministru, spre deosebire de irelevantul Alexei Navalnîi?

Şi, în ultimii 20 de ani de când e Putin la putere, au mai fost şi alte asasinate politice rămase neclarificate. Dacă implicarea directă a lui Vladimir Putin nu a fost niciodată dovedită, nici suspiciunea nu a fost definitiv înlăturată.

Nu ştim în ce măsură avem de-a face cu propagandă occidentală violentă sau cu violenţă politică de tip asiatic. Faptul că Vladimir Putin ar avea, după unele zvonuri, rădăcini româneşti de pe vremea lui Dimitrie Cantemir nu prea interesează, pentru că preşedintele rus practică o politică ofensiv-imperială, mai ales în Moldova şi în Transnistria.

În schimb, trebuie recunoscut faptul că în ultimii ani Vladimir Putin şi-a câştigat simpatie pentru poziţia sa şi a Rusiei de refuz la globalismul-buldozer, la „Marea Resetare”, şi pentru susţinerea unui naţionalism decent (etichetat de adversari drept „iliberalism”).

Transnistria e sprijinită politic, militar, economic şi financiar de Rusia. Armata rusă continuă să staţioneze pe o parte din teritoriul Republicii Moldova. Pentru români, Vladimir Putin seamănă inevitabil cu Transnistria, cu fostul „preşedinte” Igor Smirnov, care a avut şi el nu mai puţin de patru mandate de „preşedinte” în Republica Moldovenească Nistreană. Rusia nu e numai cea mai întinsă ţară din lume, dar mai are nevoie, expansionist, de Transnistria la sud şi de Kaliningrad (Koenigsberg – oraşul lui Immanuel Kant) la nord. Cele două regiuni militarizate sunt enclavate în teritorii străine.

Dar, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, situaţia complexă, de stat nefuncţional a Republicii Moldova (Basarabia românească – 2,7 milioane de locuitori) nu e în primul rând astfel din vina marilor puteri (Rusia, Germania, S.U.A.), ci este rezultatul mizeriei şi nemerniciei clasei conducătoare (politicieni, servicii, presă) de la Bucureşti.

Într-un scurt articol foarte pregnant, titrat în limba română, Anatoly Karlin (n. 1988, urmaş al unor ruşi albi, cu studii economice şi politice la Berkeley, California) atrăgea atenţia anul trecut asupra narcozei servită românilor de propiii lor politicieni despre apartenenţa Basarabiei.

Conform datelor din surse româneşti pe care le prezintă pe o hartă a României, peste 70% dintre români cred că „Basarabia e România” (titlul articolului e cunoscutul slogan).

În Bucureşti şi în judeţul Ilfov, cifra e chiar de 91,1%:

 „Când am fost în România, liberalii de acolo mi-au spus că numai nişte zăpăciţi marginali sprijină reunificarea cu Moldova. Dar, evident, se înşelau. E vorba mai degrabă de 70 % din populaţie, după cum ne arată harta. Cred că Moldova e un caz interesant de comparaţie cu situaţia Ucraina-Belarus. În timp ce ucrainenii sunt mai ales nişte ruşi polonizaţi iar bieloruşii nişte ruşi lituanizaţi, moldovenii pot fi văzuţi ca nişte români rusificaţi.

După cum înţeleg eu lucrurile, opiniile în privinţa unirii fie cu România, fie cu Rusia s-ar împărţi aproximativ 50/50 (deşi cele pentru România ar domina).

Transnistria este, desigur, prorusă la nivelul la care e Crimeea, chiar dacă e vorba, de fapt, de o etnicitate „sovietică” în părţi comparabile ruse, ucrainene şi moldoveneşti.

Cred că orice persoană rezonabilă va fi de acord – chiar şi moldovenii – că ţara lor e una falsă, de care trebuie să scape – de multă vreme eu pretind că ar trebui făcut un târg în care Rusia ia Transnistria şi România ia Basarabia istorică. (Într-o lume ideală, Ungaria ar lua şi ea atunci Transilvania, dar, din nefericire, demografia n-o mai ajută).

Asta e grăitor şi pentru felul în care liberalii se înşală adesea şi n-au nici o legătură cu propriul lor popor.

Mi-au spus, printre altele, şi că numai 10 % dintre români îl apreciază pe Ceauşescu. Şi totuşi, comentatorii mei avizaţi m-au corectat, arătându-mi că este vorba de mai bine de 50 %. O dovadă în plus că e corect clişeul după care elitele liberale au adesea idei foarte vagi despre ţările în care trăiesc”[1].

După cum se poate observa cu uşurinţă, tânărul ruso-american e mai limpede la minte şi mai patriot decât toţi politicienii români incompetenţi şi corupţi care s-au succedat de 31 de ani în Parlament, în Guvern sau la Preşedinţie.

Sursa: Petru Romoşanhttps://www.art-emis.ro.

Notă:

Petru Romoșan este un poet și editor român, nascut la 30 martie 1957 în comuna Orastioara de Sus (Hunedoara), fiul lui Samoila Romoșan, funcționar,si al Floarei Romoșan, țărancă din Ludești.
A absolvit in 1976 Liceul „George Cosbuc” din Cluj-Napoca. Debuteaza publicistic in 1972 cu poezie in revista „Tribuna” (Cluj-Napoca).

Debutul editorial are loc in 1977 cu volumul de versuri Ochii lui Homer, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca.

Activeaza pentru inceput in cenaclul literar „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, dupa care devine membru al grupului de scriitori format in jurul revistei literare „Echinox”.

În anii ’80 se stabileste in Bucuresti si lucreaza in comertul de arta ca galerist al Fondului Plastic.

Intre 1988 si 1999 a trait la Paris, unde si-a deschis o galerie de arta. A revenit in tara in 1999, tot la Bucuresti.

A alcatuit antologia Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii romane (Ed. Compania, 2001). Este detinatorul premiului pentru poezie acordat de revista „Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) si al premiului pentru debut in poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania (1977).

Este proprietar si editor al Editurii Compania din Bucuresti, impreuna cu Adina Keneres.

–––––––––––––––

[1] Anatoly Karlin – „Basarabia e România” – https://www.unz.com/akarlin/blogroll-2021/?highlight=Anatoly+Karlin   – 13 august 2020.

25/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | 3 comentarii

Națiunea și poporul – două noțiuni convergente

Paradă populară la Cernăuți. Românii din Ucraina își vorbesc limba și își  cer drepturile | Romania Libera

Poporul si națiunea: doua noțiuni convergente sau divergente

       Cine suntem?

Popoarele și națiunile încearcă să răspundă la întrebarea fundamentală cu care se confruntă oamenii: cine suntem?

Ele răspund la această întrebare în modul tradițional în care ființele umane i-au dat răspuns, prin referință la lucrurile care, pentru aceste popoare și națiuni, au cea mai mare însemnătate.

Popoarele se definesc pe ele însele în termeni de vechime, religie, limbă, istorie, valori, obiceiuri și instituții fiind superioare tribului și anterioare națiunii, citim în http://2016.criste.net/index.php/arhiva/11-poporul-si-natiunea-doua-notiuni-convergente-sau-divergente

Ele se identifică cu grupurile culturale: triburi, grupuri entice, comunități religioase, și la nivelul cel mai general, cu civilizații.

Oamenii foloseau politica nu doar pentru a-și promova interesele, dar și pentru a-și defini identitatea. Știm ceea ce suntem numai atunci când știm unde suntem și nu atunci când știm împotriva cui suntem.

Furtul unei națiuni

Poporul și națiunea sunt două noțiuni convergente. Ambele reprezintă o comunitate umană, a căror membri locuiesc pe același teritoriu. Și totuși , ce ar fi mai ușor de distrus un popor care nu-și cunoaște trecutul ori un popor care de-a lungul anilor a devenit o Națiune?

Odată ce nu îți cunoști rădăcinile, strămoșii care au luptat pentru țara care aparține după cum a rostit celebra frază Ștefan cel Mare „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”. Această frază este valabilă pentru toți. Poate însă fi furată o națiune? Să cercetăm exemplul României.

O entitate autoguvernantă cunoscută sub numele de România a existat din 1866, iar mărimea teritoriului avea să se dubleze după primul război mondial. De-a lungul aproape a întregii sale istorii, țara a cunoscut sisteme de guvernare care au concentrat puterea în relativ puține mâini. Uneori cetățenii români au plătit un preț pentru natura nereprezentativă a guvernării lor.

Rata eșecurilor în încercările de a cerceta practicile abuzive și de a promova reforme care să sporească legitimitatea sistemului politic a fost ridicată. Revoltele unor grupuri care s-au simțit opresate mai mult decât puteau îndura au eșuat de obicei când au încercat să înlăture sau să modifice un sistem nedrept. Muntenia și Moldova au fost principatele care alcătuiau statul român inițial cunoscut sub denumirea de Vechiul Regat, care a ființat între 1866 și 1918.

După numeroasele influențe ale altor state și dorinței de a pune stăpânire pe teritoriul românesc, conceptul de națiune nu a fost distrus . Și chiar dacă au încercat să fure această națiune, astăzi, cu zi ce trece este mai aproape Unirea cu dragii noștri frați Basarabeni.

Doar acel ce nu se respectă va renega că avem același sânge, același trecut și aceeași limbă. Suntem o națiune, însă mulți ne privesc ca două popoare diferite.

Națiunea- dimensiunea demografică și psihologică a statului

Populația constituie una dintre dimensiunile inerente statului. Un teritoriu fără populație nu poate constitui un stat. Numărul membrilor respectivei populații nu este însă decisiv pentru constituirea unui stat, dar nici nu poate fi indiferent. Esențial totuși este aspectul calitativ sau psihologic al dimensiunii demografice, exprimat concis și dens prin conceptul de Națiune.

Într-adevăr , mai întâi este de observat că termenul “populație” nu este riguros definit, el putând fi o sursă de ambiguități, întrucât, cum se știe, fac parte din populația țării și cetățenii străini sau apatrizii. Apoi, deși modificările intervenite în componența populației, prin imigrare, prin transfer de persoane sau într-un alt mod, nu afectează identitatea și continuitatea statului , totuși, ceea ce-i asigură distinctibilitatea și permanența este Națiunea.

În sensul dreptului, scria M.Djuvara, națiunea nu trebuie să se confunde cu ceea ce în mod superficial se numește poporul, <adică cu generația prezentă>. Statul nu este numai reprezentantul generației prezente, <el este reprezentantul în același timp al tuturor tradițiilor trecutului și al spiritualității viitoare>.

“De aceea se și înțelege că întocmai după cum o persoană nu poate să renunțe la anumite drepturi la anumite drepturi esențiale pe care le are, cum este cel la libertate, tot asemenea nici chiar o generație întreagă, la un moment dat, nu poate să facă anumite acte contra intereselor supreme ale statului, adică ale întregului patrimoniu moral lăsat de generațiile trecute și a aspirațiilor viitoare”  

În ultima vreme, deși cu totul izolat și insignificant, se resimte ciudata resurecție a unor atitudini refractare față de conceptul “Națiune”. Din acest motiv, readucem în atenție numai două repere.

Fostul proiect constituțional privind Constituția Europeană a evocat în cuprinsul art.I-5 pct.1 “identitatea națională ” a statelor membre ale Uniunii Europene, pe care Uniunea se obliga să o respecte. Preambulul tratatului constituțional evoca aceeași valoare, atunci când se referea la identitatea și istoria națională a popoarelor Europei.

Ce stă la baza statului ?

De mult timp s-a considerat că la baza statului stă națiunea, că statul este națiunea juridic organizată. Cum conceptul de “națiune” este unul sociologic și nu juridic, fapt care a dus la un rezultat surprinzător: din acest, din urmă, punct de vedere ea s-a confundat cu statul. Conceptul de națiune este unul ambiguu.

S-a spus chiar că “ acest concept modern are cu uzajul tradițional (…) aproape tot atâtea legaturi ca și constelația câinelui animal lătrător” (O.Duhamel, 1992,pag.20). Pentru explicarea luii au fost vehiculate două concepții: una subiectvă, de sorginte franceză, și una obiectivă de sorginte germană și adusă la paroxism de doctrina național-socialistă.  

Câteva curiozități ale limbii române | CER SI PAMANT ROMANESC

Când un popor devine națiune ?

Marea Revoluție Franceză, descrierea ei și exprimarea personalăa istoricului au avut mare pondere în formularea conceptului. E vorba mai ales de simbolistica pusă de istoric în seama conceptului. Le Peuple a lui Michelet face corp comun cu Nation. Mai mult, el este fondatorul acesteia.

Devine națiune acel popor care combină într-o manieră originală hazardul eridității și geografia. În consecință, Națiunea este rezultatul efortului făcut de Popor. Prima condiție ca poporul să simbolizeze națiunea este ca oamenii care se asociază sa primească o protecție legală în orice moment .

A doua condiție este protecția fiecărui locuitor și asigurarea dreptului său de a se dezvolta.

“O națiune este un popor care se cunoaște pe sine”. Paul Viallaneix spune că de aici rezultă o consecință care privește toată istoria Europei. Chiar dacă există o mulțime de asemănări, consider că e exagerat să credem în similaritatea problemelor și a societăților din Europa în secolul al XIX-lea.

Michelet era de părere că popoarele vor încerca să scape de tirani pe măsură ce se vor cunoaște pe sine. Acesta ar fi fost motivul pentru care unele grupuri și-au afirmat cu tărie sentimentul național, unul care va ieși în evidență o dată cu revoluțiile sângeroase. Era o formă prin care masele ajungeau la nivelul supremei credințe. Într-un asemenea context , Michelet justifica naționalismul.

“Originalitatea lumii moderne constă în motivarea solidarității maselor care fortifică și care afirmă caracterul fiecărui popor, precizând naționalitatea sa până când fiecare obține unitatea sa completă, figurând ca o persoană, ca un suflet consacrat în fața lui Dumnezeu”1

“Fără îndoială, poporul reflectă adesea mai mult decât noi. Este de netăgăduit că ceea ce îl caracterizează sânt puterile sale instinctuale care contaminează în mod egal gândirea și activitatea. Dincolo de orice, omul care reprezintă Poporul, este omul instinctului și al acținuii..”2

Teorie despre națiune și popor

Există oare posibilitatea ca aceste două noțiuni să se configureze în una singură? Prezintă un risc modernizarea pentru existența națiunii? Ernest Gellner a anticipat aceste critici, valorificând etnicitatea și conflictele interetnice legate de modernizare.

Primul aspect al modelului propus de el se înscrie în contextul tranziției societăților tradiționale la societăți industriale.

La cele dintâi autorul observă o diferențiere culturală pronunțată mai ales în mediile țărănești, datorită modului autarhic al comunităților, eterogenitatea culturală constituind principalul obstacol în calea formării națiunii.

Apariția societății industriale duce la omogenizare culturală. W. Connor s-a ridicat împotriva interpretării naționalismelor în termenii conflictelor sociale, arătând că pot apărea mișcări naționaliste independent de orice discriminare de ordin economic, atunci când populația se bucură de o oarecare prosperitate (exemplul catalanilor, slovenilor ).

Inconsistența lucrărilor lui W. Connor vine din faptul că autorul nu face nici o deosebire între “epoca popoarelor” și cea a națiunilor.

Or,între cele două există un fel de ruptură, reflectată într-o anumită îndepărtare de identitate și în explozia ideologiilor.

         Neam, Etnie, Popor

Sub titlul Qu’est-ce qu’une Nation? ( Ce este o națiune?), Ernest Renan a sustinut o conferință la Sorbona în 1882 în care a încercat pentru întîia oară să lămurească sensul conceptului de Națiune din diverse perspective. Socotit astăzi un text major al istoriei ideii naționale în Franța, el este deopotrivă un reper pentru interpretarea diferitelor accepțiuni ale conceptului de Națiune în culturile europene.

Care este observația care stă la baza analizei lui Renan? Națiunea este o “idee clară în aparență, dar care poate deveni periculoasă prin greșita înțelegere”. Formele de existență umană au fost foarte variate în istorie, ele neputând fi confundate unele cu altele fără a crea serioase inconveniențe în înțelegerea trecutului și a prezentului.

“Deci, Națiunea modernă este rezultatul istoric al unei serii de fapte convergente. Uneori, unitatea a fost realizată de o dinastie, cum este cazul Franței; alteori de voluntarismul provinciilor, cum este cazul Olandei, Elveției, Belgiei, câteodată printr-un spirit care târziu a învins capriciile feudalității , așa cum s-a întâmplat în Italia și Germania. Întotdeauna a fost o profundă rațiune de a fi prezidat la apariția acestor formațiuni. Noi am avut surprize dintre cele mai mari, ca de pildă unificarea Italiei prin înfrângeri și dispariția Turciei prin victorii. Aceasta pentru că Italia este o națiune și Turcia nu este”

În cultura română de pildă, folosirea termenilor Neam, Etnie și Popor arată preferința pentru figuri simbolice, nu și pentru ideea de organizare a convețuirii umane. Așa se explică de ce conceptul de Națiune primește o înțelegere din care concretul social- individul – dispare sau este falsificat. De aici până la experimentele totalitare nu e decât un pas.

Exemplul românesc al termenilor de Neam, Etnie, Popor, Naționalitate arată preocuparea culturală pentru dezvoltarea unor accepțiuni restrictive în privința definirii propriei colectivități.

Acest fel de a concepe identitatea- multiplicat prin mijloace culturale, politice și de informare în masă- a fost și este unul dintre factorii importanți ce a creat încă din secolul al XIX-lea o problemă a minorităților.

       3 minute de filosofie.

     Începusem să mă simt inutil, ca principiu masculin, „o simplă coadă de mătură”, cum spunea un profesor de-al meu despre masculinitate. Dar Noica lămurește lucrurile. Ca principiu germinal, masculinitatea asigură, în principiu, unitatea omului”: „Făpturile au o unitate: sămânța ori principiul lor germinal.”

Dar să nu ne umflăm în pene: istoria nu lucrează doar cu principii. Pentru că fără femeie, societatea devine o imposibilitate: populațiile nu se transformă în popoare, nu devin. Iar principiul devenirii este tot atât de definitoriu pentru ființă, ca și cel germinal.

Fără devenire, nu ne adeverim ca oameni: ”Istoricește, s-a spus: o trecere de la stadiul de populație la cel de popor nu era de obținut, cu hoarde umane în sânul cărora femeia nu era creatoare de familie stabilă, nici comunitatea creatoare de societate. … Și astfel, determinațiile populațiilor mongolice n-au putut fi regăsite întemeiat; adeverirea lor nu s-a produs.” Germinație, devenire ca adeverire. Iată trei cuvinte cheie pe care putem reîntemeia, pozitiv și fundamental, gândirea asupra noastră și a societății.

    Întotdeauna vor exista păreri diferite dacă poporul și națiunea sunt noțiuni convergente sau divergente.

Cel mai important este ca oamenii să asigure un curs frumos al poporului din care fac parte, iar statul să se implice în organizarea acestuia.

Sunt din Republica Moldova. Cu toții știm că  suntem popor român, însă din păcate s-a uitat că aparținem aceleiași națiuni, că am fost cândva un singur stat. S-a uitat istoria, a fost murdărită de alții.

Îmi doresc oamenii să țină minte ce națiune sunt, și indiferent din ce popor fac parte, să respecte necondiționat atât trecutul său, cât și a celor din jur.

         1Jules Michelet, Histoire de la Revolution, apud Paul Viallaneix,p.270

2) Jules Michelet, Le Peuple, p.147

             Bibliografie

  • Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale în dreptul român și comparat , 2001
  • Dan Claudiu Dănișor, Drept constituțional și instituții politice, V.I.Teoria generală
  • Victor Neumann, Neam, popor sau națiune?, București, 2003
  • Cristian Preda, Tranziție,liberalism și națiune, București, 2001
  • Tom Gallagher, Furtul unei națiuni , București, 2004
  • Samuel P. Huntington, Ciocnirea Civilizațiilor , 1996
  • Jules Michelet, Histoire de la Revolution, apud Paul Viallaneix
  • Jules Michelet, Le Peuple
  • Serge Cordellier, Elisabeth Poisson ,Națiuni și Naționalisme,București,2002
  • Noica, Devenirea întru ființă, Humanitas 1998

25/03/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: