SĂ NE AMINTIM TRATATUL DE LA BUFTEA-BUCUREȘTI, IMPUS ROMÂNIEI DE PUTERILE CENTRALE ÎN ANUL 1918

Foto: 1918 – Alexandru Marghiloman, primul ministru al Guvernului României semnează la București Tratatul de pace cu Puterile Centrale.

SĂ NU UITĂM TRATATUL DE LA BUCUREȘTI, DIN ANUL 1918, IMPUS ROMÂNIEI DE PUTERILE CENTRALE.

Tratatul (Pacea) de la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București, a fost un tratat de pace semnat de România la 24 aprilie/7 mai 1918 cu Puterile Centrale, în decursul Primului Război Mondial.
Pentru o scurtă rememorare, Puterile Centrale (în limba germană: Mittelmächte) au fost Germania, Austro-Ungaria, Imperiului Otoman și Bulgaria, care au luptat împotriva Aliaților (Antantei) în timpul Primului Război Mondial.

Antanta (sau Tripla Înțelegere) a fost un bloc politico-militar creat cu puțin timp înainte de Primul Război Mondial, format din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus. Convenția de aderare a României la Antanta a fost semnată pe data de 4 /17 august 1916. Blocul a fost victorios în Primul Război Mondial, cu excepția Rusiei, care a ieșit din război în 1917.

Preliminariile Tratatului de pace au fost semnate la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea de către reprezentantul României, Constantin Argetoianu, și împuterniciții Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei și au stat la baza tratatului de pace final semnat la 24 aprilie/7 mai 1918, la palatul Cotroceni din București, semnatarii din partea României fiind Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotențiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar. (Petre Otu, op. cit. p. 67).

Prin acest Tratat de pace țara noastră a fost obligată să acceptate condiții/dispoziții dure, dintre care se menționează:

• România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (așa zisul “Cadrilater”) și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja “Cadrilaterul” în decembrie 1916; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la semnarea unui tratat ulterior definitiv;
• România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați și o parte importantă a regiunii muntoase de graniță.
• România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere, prin două societăți petroliere;
• șantierele navale române intrau în stăpânirea statului german;
• dreptul Germaniei și al Austro-Ungariei de control al navigației pe Dunăre etc.

CONTEXTUL INTERNAȚIONAL ȘI SITUAȚIA DIN ROMÂNIA

Prin revoluția din 7 noiembrie 1917, bolșevicii, conduși de Lenin și finanțați de Germania preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski. Guvernul bolșevic își îndeplinește angajamentele față de germani și decide retragerea Rusiei din război.

Această retragere și epuizarea resurselor armatei române (populația civilă și ostașii fiind contaminați de epidemia de tifos) determină încheierea campaniei românești din Primul Război Mondial, din 1916-1917. În această situație dramatică, Guvernul Român, refugiat la Iași, este silit să negocieze și să accepte cererile inamicului.

Soldații ruși bolșevizați, care refuzau să mai lupte, important acum fiind consolidarea revoluției din octombrie, părăseau în masă frontul românesc.
Miniştrii aliaţi în România trimiteau rapoarte detaliate în capitalele ţărilor lor asupra stării în care se afla statul român şi armata română, însă, în ciuda acestui lucru, Marea Britanie, Franţa, Italia şi SUA cereau României să reziste şi să nu semneze pace separată cu Puterile Centrale. În prima decadă a lunii ianuarie 1918 preşedintele francez Raymond Poincare transmite o telegramă regelui Ferdinand în care îşi exprimă veto-ul său asupra încheierii unei păci separate.
La rândul lor, demersurile ministrului Marii Britanii, George Barclay, şi ale celui al Italiei, Carlo Fasciotti, de a-l sfătui pe premierul român să continue rezistenţa erau nerealiste mai ales că frontul din sudul Rusiei nu mai putea rezista, iar România se găsea într-o situaţie de izolare politico-diplomatică şi nu dispunea de rezervele şi resursele necesare continuării luptei.
Cel mai bine descrie situaţia generală în care se afla România la începutul anului 1918 premierul Ion I. C Brătianu la 19 ianuarie/1 februarie 1918 într-o convorbire cu generalul francez Henri Berthelot:

”trenurile cu provizii nu mai sosesc, guvernul Comisarilor Poporului din Petrograd, declarând război României, a dispus arestarea concetăţenilor noştri. N-avem nimic de aşteptat deci de la nimeni, nici chiar din partea aliaţilor occidentali, care, rupţi de noi, nu pot face altceva decât să ne trimită încurajări sterile. În România este foamete, muniţiile sunt insuficiente pentru o campanie de lungă durată; cea mai mare parte a muniţiilor a rămas în depozitele noastre din Rusia şi mai ales din Ucraina.

În aceste condiţii ce putem face? (…) Vreau să sper ca va interveni un fapt nou, că voi putea reţine cât mai mult timp posibil pe frontul nostru diviziile inamice care se găsesc acolo. Războiul nu l-aş putea relua pentru că asta ar însemna un inevitabil dezastru. (…) Nu văd decât o soluţie şi anume de a intra în negocieri cu Germania şi de a le face să dureze cât mai mult timp posibil”, se arată în lucrarea ”România în Anii Primului Război Mondial” (Editura Militară, Bucureşti, 1987).
Pe plan internaţional, la 27 ianuarie/9 februarie 1918 a fost semnat tratatul între Puterile Centrale şi Ucraina, care prevedea printre altele faptul că statul ucrainean trebuia să livreze numai în 1918 un milion de tone de cereale pentru necesarul Germaniei şi Austro-Ungariei. Acest fapt venea să întărească poziţia Puterilor Centrale din punct de vedere economic. La 18 februarie/3 martie 1918 a fost semnat şi tratatul dintre Puterile Centrale şi Republica Sovietică Federativă Rusă.
La 23 ianuarie/5 februarie 1918 Puterile Centrale au transmis guvernului român un ultimatum de patru zile pentru începerea negocierilor păcii separate. Ultimatumul german a fost pus în dezbaterea Consiliului de Miniştri la 25 ianuarie/7 februarie 1918. Reprezentanţii Partidului Conservator s-au pronunţat pentru denunţarea armistiţiului şi continuarea războiului, iar cei ai Partidului Liberal pentru prelungirea armistiţiului şi angajarea negocierilor pentru pace. Alexandru Averescu a lansat ideea unei păci separate doar ca o încercare de ieşire din impas.

Pe fondul disputelor şi pentru tergiversarea răspunsului ce trebuia trimis Puterilor Centrale, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a demisionat la 26 ianuarie/8 februarie 1918.

Câteva zile mai târziu, la 29 ianuarie/11 februarie s-a constituit un nou guvern sprijinit de liberali sub conducerea generalului Alexandru Averescu, care deţinea şi portofoliul de ministru de externe, ad-interim.
În perioada 5/18 – 11/24 februarie 1918 generalul Alexandru Averescu a luat primele contacte la Buftea cu August von Mackensen, şi apoi cu Ottokar von Czernin şi Richard von Kuhlmann, înţelegând termenii duri în care se desfăşoară negocierile, condiţia începerii tratativelor fiind cedarea Dobrogei.
La 17 februarie/2 martie are loc Consiliul de Coroană care s-a întrunit pentru analizarea situaţiei politice şi militare, prilej cu care Alexandru Averescu a punctat că ”armata nu poate face decât o scurtă rezistenţă: că ne lipsesc subzistenţele şi muniţiile şi că aceasta ar fi şi părerea comandanţilor de armată”, potrivit volumului ”România în anii primului război mondial”.

La 18 februarie/3 martie 1918 are loc un al doilea Consiliu de Coroană, prilej cu care se acceptă faptul că singura soluţie realistă este pacea cu Puterile Centrale. Al treilea Consiliu de Coroană, din 19 februarie/4 martie 1918, concluzionează că aşa-zisa pace nu va fi negociată, regele n-o va semna iar Parlamentul n-o va ratifica, potrivit lucrării ”România în Anii Primului Război Mondial”.
La 20 februarie/5 martie 1918, Constantin Argetoianu, ministrul Justiţiei, a semnat la Buftea, în casa lui Barbu Ştirbei, cu reprezentanţii Puterilor Centrale – Ottokar von Czernin, Richard von Kuhlmann, Talaat-Paşa şi N. Momcilov – prelungirea cu încă 14 zile a armistiţiului între România şi Puterile Centrale şi preliminariile de pace de la Buftea, document diplomatic impus României de Puterile Centrale, potrivit lucrării ”România în Relaţiile Internaţionale 1916-1918” (Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008).

Prin acest document, Dobrogea era cedată până la Dunăre Puterilor Centrale, care urmau să amenajeze pentru România un drum comercial până la Constanţa la mare; România trebuia să demobilizeze cel puţin 8 divizii din armata ei, acest proces urmând să fie realizat în înţelegere cu Mackensen; România era obligată să sprijine trecerea trupelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odesa.

De asemenea, România se obliga să licenţieze pe toţi ofiţerii străini şi să asigure repatrierea ofiţerilor misiunilor militare ale Antantei în cel mai scurt timp posibil, iar articolul final al documentului stipula că tratatul se va aplica imediat în patru zile, începând de la 5 martie, potrivit volumelor ”România în Primul Război Mondial” şi ”Texte şi Documente privind Istoria Modernă a Românilor 1774-1918” (coord. Iulian Oncescu, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2011).
Condiţiile acestei păci preliminare erau deosebit de grele pentru România, Germania ţintea petrolul românesc, chiar presa germană scriind la acel moment despre ”un control nelimitat” pe care Germania vroia să îl aibă asupra industriei de petrol a României, conform sursei citate anterior.
Pe plan intern, liberalii s-au opus încheierii păcii separate cu Puterile Centrale, drept pentru care, pierzând susţinerea acestora, Alexandru Averescu demisionează din fruntea guvernului la 27 februarie/12 martie 1918, iar regele Ferdinand l-a însărcinat cu formarea unui nou guvern pe Alexandru Marghiloman, în speranţa că şeful Partidului Conservator ar putea obţine îmbunătăţiri ale condiţiilor de pace, dată fiind încrederea de care se bucura acesta din partea Austro-Ungariei, menţionează volumul ”România în Primul Război Mondial” (Editura Militară, Bucureşti, 1979).

Harta: Teritorii care urmau să fie cedate de România în urma Tratatului de pace de la Buftea-București din 24 aprilie/7 mai 1918;(În roșu: teritoriul cedat de România Austro-Ungariei, în verde, cel cedat Bulgariei, în galben, cel cedat Puterilor Centrale în mai 1918).

Surse:

AGERPRES/(Documentare – Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Irina Giurgiu).

File de istorie. La ceas aniversar, să nu uităm Tratatul de la București, din anul 1918, impus României de puterile centrale

Note

• „1918, ANUL MARII UNIRI: Pacea preliminară de la Buftea”, Agerpres.ro, 20 februarie 2018, accesat la 8 martie 2018
• Petre Otu, România în primul război mondial. Marea Unire 1918. Ed. Litera, 2017, București, p. 65
• Câncea, Paraschiva și colaboratori (1983). Istoria Parlamentului și a vieții parlamentare din Romania până la 1918. Ed. Academiei Republicii Socialiste România. p. 472
• Deși nedocumentată amplu, ratificarea Tratatului de la București de către Parlament are loc la datele menționate. Referințe apar și în memorialistica vremii. Exemple: Vasile Cancicov – Impresiuni și păreri personale din timpul războiului României : jurnal zilnic : 13 august 1916-31 decembrie 1918. Volumul 2; Vasile Bianu – Însemnări din răsboiul României Mari. Volumul 2 [Dela Pacea din București până la Încoronarea Regelui tuturor Românilor din Alba-Iulia]. Regele Ferdinand a avut rolul decisiv – a respins Tratatului și nu l-a promulgat niciodată.

Publicitate