CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 22 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 22 martie în istoria noastră

1442: Bătălia de la Sibiu.

A făcut parte din seria de ciocniri sângeroase otomano- maghiare, dintre armatele Regatului Ungariei și cele ale Imperiului Otoman în perioada 18-25 martie 1442, în zona cuprinsă între Sântimbru și Sibiu.

huniazii | CER SI PAMANT ROMANESC

După înfrângerea oștilor lui Iancu de Hunedoara la Sântimbru (18 martie 1442), otomanii, conduși de Mezid Pașa, bey-ul Vidinului, s-au îndreptat spre Sibiu, care era asediat, încă de la pătrunderea lor în Transilvania.

Iancu și-a refăcut armata cu trupe trimise din comitatele Cluj, Turda, Târnave și Hunedoara, la care s-au adăugat secuii și sașii, conduși de judele regal Anton Trautenberger. 10.000 de soldați la comanda lui Iancu de Hunedoara, Anton Trauntenger și Simion Kamonoyai au pornit către Sibiu pentru a-i înfrunta pe turci. Pentru ca Ioan de Hunedoara să nu fie recunoscut, a făcut schimb de haine cu Simion Kamonoyai, care purta armura lui Iancu, în culorile voievodatului.

În fruntea a 5.000 de cavaleri curajoși, Simion Kamonoyai a pornit către armata otomană pe care au făcut-o să se regrupeze. Otomanii au depus eforturi foarte mari pentru a-l ucide pe Simion crezând ca este Iancu, lăsând flancurile descoperite.

Mezid și fiul său au căzut pe câmpul de luptă. Rămași fără conducător, oștenii otomani au intrat în panică, fugind în dezordine. Un corp de oaste, condus de fiul fostului domn muntean, Dan al II-lea Basarab, i-a urmărit până la pasul Turnu și, în timp ce încercau să treacă în Țara Românească, i-a nimicit. Otomanii au pierdut în această bătălie 20.000 de oameni, iar în tabăra creștină s-au înregistrat 3.000 de morți, aceasta fiind a treia victorie a armatelor conduse de Ioan de Hunedoara asupra otomanilor după cele obținute la Semendria în 1437 și în zona dintre Semendria și Belgrad în 1441.

Iancu l-a impus pe tronul Țării Românești pe Basarab al II-lea (1442–1444), care va participa alături de el la bătălia de pe râul Ialomița și la Campania cea Lungă.

1611: Domnitorul muntean Radu Mihnea ocupă Tîrgovişte, iar principele transilvănean Gabriel Bathory a fost silit să- şi retragă armata din Muntenia în faţa oştirilor otomane  si ale domnitorul Moldovei, Ștefan Tomșa (Tomșa al II-lea),venite în sprijinul domnului muntean.

Radu Mihnea (1616-1619, 1623-1626)

Foto: Radu Mihnea (n. 1574 – d. 1626), fost domn al Țării Românești: noiembrie 1601 – martie 1602, aprilie 1611 – mai 1611, 12 septembrie 1611 – august 1616, august 1620 – august 1623 și al Moldovei: 24 iulie 1616 – 9 februarie 1619 și 4 august 1623 – 20 ianuarie 1626.

Foto: Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory.

Principele Báthory Gábor, speriat de această desfășurare de forțe impotriva sa, se retrage in Transilvania, fiind ucis de nobilii maghiari, în 1613, la Oradea.

1656: S-a născut la Brașov teologul și organistul ardelean Daniel Croner; (d. 23 aprilie 1740, Hălchiu, Brașov ).

A urmat gimnaziul Honterus din Brașov (1671–1678), în 1680 a fost elev al liceului „Maria Magdalena” din Wrocław, apoi a călătorit prin Leipzig la Wittenberg, unde a studiat teologia. În 1684 a locuit din nou în Brașov, unde s-a căsătorit în 1687.

A fost predicator la Biserica Sf. Ioan, la biserica orașului, preot în Hălchiu (Brașov). A realizat patru volume cu tabulaturi de orgă, în Wroclaw (1681), în Wittenberg (1682) și încă două (1675 și 1685) la Brașov. Aceste tabulaturi conțin lucrări ale unor compozitori diverși, inclusiv compoziții proprii.

Din punctul de vedere al importanţei Tabulaturii, se poate constata că este cel mai vechi manuscris pentru instrumente cu taste din Transilvania şi un important document muzical al acelei vremi.

1788 : Bătălia de la de la Botoșani

A fost purtată între trupele austriece și cele turcești, în timpul războiului austro–ruso–turc izbucnit la 24 august 1787. Războiul a determinat o largă popularizare a orașului în Occident, cu acest prilej fiind întocmite la Viena mai multe planuri și hărți făcute de austrieci.

 

1812: În urma negocierilor de pace ruso-turce de după Războiul ruso-turc de la 1806-1812, ţarul Alexandru I accepta raul  Prut ca graniţă a Rusiei până la vărsarea lui în Dunăre.

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825
Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825

La  22 martie 1812, în urma războiului ruso-turc de la 1806-1812, după începerea negocierilor de pace la 19 octombrie 1811, ţarul Alexandru I accepta „Prutul ca graniţă pînă la vărsarea lui în Dunăre.” 

În cele din urmă au cedat şi turcii, astfel că pacea ruso-turcă se încheie şi ea la 16/28 mai 1812, la Bucureşti.

Articolele IV şi V consfinţeau sfîşierea în două a Principatului Moldovei, vasal Porţii, şi răpirea de către Rusia a intinsei  regiuni  situate intre Prut şi Nistru, denumită de atunci încolo Basarabia.

  1818: Impăratul rus Alexandru I aprobă regulamentul Administraţiei principale a coloniştilor asezati in sudul Rusiei.

1834: In  22 martie/2 aprilie 1834 Poarta Otomană  numeşte cu acordul guvernului rus, după un secol de domnii fanariote, primii domnitori regulamentari români ai celor două Principate: Alexandru Ghica în Muntenia şi Mihail Sturdza în Moldova.

Cea mai importantă urmare a revoluției lui Tudor Vladimirescu, chiar învinsă de forțele otomane, a fost numirea la conducerea Țării Românești și Moldovei de domni proveniți din rîndurile boierilor români autohtoni. Un obiectiv major al proiectului politic al lui Tudor Vladimirescu, înlăturarea domniilor fanariote, era astfel atins.

În urma ocupației ruse din 1828 în Principate, s-au elaborat Regulamentele Organice, iar prin convenția specială din ianuarie 1834 de la Sankt Petersburg, s-a hotărât în mod excepțional ca domnitorii Moldovei și Munteniei să fie numiți de către ruși și turci.

La 22 martie/3 aprilie 1834, Poarta a numit, cu acordul guvernului rus, domnitorii celor două Principate române: Alexandru Ghica în Țara Românească (22 martie/3 aprilie 1834–7 octombrie 1842) și Mihail Sturdza în Moldova (aprilie 1834–iunie 1849).

1843: Desființarea robiei țiganilor statului în Țara Românească

În justificarea Decretului nr. 233/22 martie 1843 pentru desființarea robiei țiganilor statului, al domnitorului Gheorghe Bibescu se spunea: „Prin legiuirea din anul 1843 Martie 22 toți dajnicii de subt administrația Vorniciei Temniților [țiganii Statului] s-au trecut subt d-a dreptu administrație a cârmuitorilor de județe, cu care această măsură s-au desrobit puindu-se în rândul birnicilor rumâni”.

Votarea Legii pentru desființarea sclaviei țiganilor Statului de către Adunarea Obștească, la 16/28 martie 1843, a însemnat sfârșitul sclaviei pentru un număr însemnat de rromi, între care o pondere importantă o dețineau nomazii. Promulgarea Legii de către domn la 22 martie/2 aprilie 1843 a consfințit votul Adunării.

1860: Inaugurarea oficială a Grădinii Cișmigiu

Grădina Cișmigiu este cea mai veche grădină publică din București, așezată în centrul orașului, pe o suprafață de circa 16 hectare. În 1779, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cișmele în București. Prima cișmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Știrbei Vodă. În vecinătatea acestei cișmele și-a ridicat o reședință Dumitru Siulgi-basa, șeful lucrărilor peste cișmelele orașului, numit și marele cișmegiu. Balta apărută era un focar de infecție în mijlocul orașului. În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălții și transformarea terenului într-o grădină publică.

Lucrul acesta s-a petrecut abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena și însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer. Noul domnitor, Barbu Știrbei, a hotărât să se sape un heleșteu și un canal de legătură cu Dâmbovița.

Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de „canapele (lavițe) fără rezemătoare, din lemn de stejar și lungi de un stânjen”. Proiectul inițial a fost înlocuit încă din 1845 de Meyer, iar grădina era deja conturată în decembrie 1846. Amenajarea a continuat și s-a finalizat între 1851–1860 după planul definitivat de Meyer în 1850.

1867: Prima interzicere a Partidului Național Român

La 22 martie 1869 partidul a fost interzis de autorități, întrucât, potrivit prevederilor legii naționalităților, singura națiune existentă în Ungaria era cea maghiară, nici o naționalitate neavând dreptul să se constituie într-un „partid național”.

1868: S-a născut in cornuna Plataresti, jud. Ilfov, Mihail Dragomirescu, estetician, teoretician al literaturii si critic literar român; (d. 25 noiembrie  1942, Bucuresti).

 A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care o absolvă cu o teză despre Relațiunea dintre premisele și ultimele concluziuni ale filosofiei lui Herbert Spencer.

Devine discipolul lui Titu Maiorescu, de care se desparte ulterior.

În 1895 este numit conferențiar de estetică la Universitatea din București, iar în 1906 profesor titular la catedra de literatură română a Facultății de Litere și Filosofie din București.

Organizează Seminarul de Literatură, transformat în Institutul de Literatură.

A condus revistele „Convorbiri critice”, „Ritmul vremii”, „Falanga”, în paginile cărora a combătut, de pe pozițiile criticii raționaliste, atât sămănătorismul, cât și simbolismul și modernismul. Adept al esteticii integraliste, el considera capodopera drept o specie, înglobând în mod rigid arta în sfera științei.

A fost proprietarul și directorul revistei Gazeta municipală.

1884: Are loc  Premiera piesei „Fîntîna Blanduziei”de Vasile Alecsandri.

Scrisă în anul 1883, piesa a fost publicata în anul urmator in „Convorbiri literare”, in trei numere consecutive si  inclusa in acelasi an in volumul al X-lea al editiei Opere complete (voi. V. Teatru), apăruta la Socec, si, tot in 1884, la 22 martie, a avut loc si premiera.

Piesa a avut pe afiş nume mari ale scenei româneşti – Constantin Nottara şi Aristizza Romanescu. Spectacolul, așteptat cu deosebit interes, s-a bucurat de un mare succes, reprezentând principalul eveniment al vieții artistice bucureștene a anului.

1900: S-a născut Rudolf Palocsay, horticultor ardelean, supranumit “Miciurin al Clujului”.

În 1938 a descoperit o nouă metodă de încrucişare, cu scopul de a obţine noi specii de trandafiri sau gladiole; (m. 1978).

Istoria Clujului reflectată în Arhivele Bibliotecii Central Universitare –  ep.32 – altmarius

Palocsay a fost şi primul director al staţiunii de cercetări pomicole Cluj care a fost întemeiată în jurul unei grădini de 18 ha, care i-a aparţinut cercetătorului .

 1905: S-a născut Romulus Dianu (pseudonimul literar al lui Romulus Dima), prozator, publicist şi traducător (a tradus din Feodor Dostoievski, Bertolt Brecht şi Georges Duhamel).În 1925 a fost admis la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. A debutat în revista Rampa, în 1926, cu cronici literare. A lucrat ca redactor la ziarul național-țărănesc Dreptatea, apoi la ziarul Curentul, până în 1944.

A lucrat în diplomaţie, zece ani fiind colaboratorul lui Nicolae Titulescu şi acreditat pe lângă Liga Naţiunilor;  (m. 1975).

1905: S-a născut, la Roman, Virgil Gheorghiu, pianist, muzicolog, poet şi prozator; (m. 7 martie 1977).

Dupa Conservatorul din București (1928-1930), își continuă studiile la Viena și la Schola Cantorum din Paris.

Debutează în literatură în 1925, cu volumul de poezii Cântările răsăritului, prefațat de Demostene Botez.

Între 1926 și 1928 a facut  parte din mișcarea de avangardă din Iași și – împreună cu Aurel Zaremba – a editat revistele suprarealiste „Prospect” și „XX- literatură contimporană”.

Cariera sa, împărțită între muzică și poezie, se intersectează cu avangarda în perioada aderării la gruparea din jurul revistei „Unu”, din care este însă exclus pentru că publica și în alte reviste, ca „Bilete de papagal” (editată de Tudor Arghezi), „Adevărul”, „Cuvântul liber”.

Volumele publicate după 1930 – Febre (1933), Marea vânătoare (1935), Tărâmul celălalt (1938), Pădurea adormită (1941) – nu se înscriu, propriu zis, pe coordonatele avangardei.

Cariera sa de muzicolog s-a desfășurat in paralel cu cea de pianist, mai întâi în trio-ul Boniș (1932-1939) și, după război, la Filarmonica din București.

Compune muzică vocal-simfonică și de cameră și este un  foarte activ cronicar muzical.

1912:  Au fost aprobate legea şi statutele pentru înfiinţarea „Societăţii Scriitorilor Români”.

La 28 aprilie 1908, a luat naștere Societatea Scriitorilor Români, care numara 20 de membri, având președinte pe Cincinat Pavelescu și vicepreședinte, Mihail Sadoveanu. La 2 septembrie 1909, a avut loc constituirea definitivă a SSR cu 45 de membri; președinte a fost ales Mihail Sadoveanu.

În 1911, la 25 noiembrie, Adunarea Generala a SSR l-a ales președinte pe Emil Gârleanu, care și-a asumat recunoașterea de către Parlamentul României a Societății Scriitorilor Români ca persoană morală. În fine, a fost votată și publicată în Monitorul Oficial Legea care a recunoscut existența Societății Scriitorilor Români.

1913: A încetat din viață Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, om politic, deputat și senator în Parlamentul României;  (22 septembrie 1832, București – 22 martie 1913, București).

A fost ales primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870), ministru în varii guverne și prim-ministru al României de două ori, în perioadele 1899 – 1900 și 1904 – 1907. Era supranumit Nababul.

1921 : S-a născut la București scriitoarea, istoricul de artă și istoricul literar, Cornelia (Nelli) Pillat,memorialistă, muzeografă și editor; n. 18 aprilie 2005, București.

A studiat istoria artei la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București. A lucrat ca documentaristă la Institutul de Istoria Artei, apoi la Biblioteca Academiei Române, mai întâi ca bibliograf, apoi ca muzeograf. Din această perioadă datează lucrarea bibliografică Gogol în literatura română. 1860–1960, apărută în 1960.

A fost soția lui Dinu Pillat. În 1965 va fi reprimită la Institutul de Istoria Artei, în calitate de cercetător științific până în 1975, când se vede din nou transferată la Direcția Monumentelor Istorice.

Autoare a numeroase studii de istoria artei, publicate în volumele Pictura murală în epoca lui Matei BasarabVariațiuni pe teme date în arta medievală românească, sau în reviste de specialitate, semnatară a unei monografii închinate bisericii Crețulescu din București, își lasă deoparte propriile preocupări și, la sfârșitul anilor ’70, se dedică cu devotament și pasiune conservării și perpetuării memoriei familiei Pillat. Ultima scriere: Eterna întoarcere.

1926:  S-a constituit Federaţia Română de Box profesionist, sub preşedinţia lui Nicolae Niculescu-Ianca. Tot atunci a avut loc şi primul campionat naţional.

Primele mărturii despre o activitate pugilistică organizată datează din 1905, iar prima organizaţie care a diriguit acest sport a luat fiinţă pe 21 iunie 1912, sub denumirea de Comisia centrală de box din cadrul Federaţiei Societăţilor Sportive din România.

Prima adunare generală avea să se desfăşoare câteva zile mai târziu pe 2 aprilie, iar în acelaşi an s-a reuşit afilierea la International Boxing Union.

Prima participare a boxerilor amatori la Campionatele europene este consemnată la Budapesta, în iunie 1930, unde Marian Pleşu, la categoria cocoş, obţine prima medalie, de argint, pentru boxul românesc.

1936: S-a născut la Firiza de Jos, Maramureș,etnomuzicologul, compozitorul și cercetătorul Iosif Herțea; (d. 21 martie 2018, Rastat în Germania).

A absolvit Liceul de Muzică, clasa violoncel, apoi Conservatorul din Cluj, fiind licențiat în 1960. A devenit, prin concurs, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor din București, pentru 20 de ani. 

A studiat instrumentele muzicale, a făcut muncă de teren pentru întocmirea unor culegeri de colinde, studiul colindelor fiind o pasiune de o viață, fructificat în volumele: Romanian CarolsColinde Românești (Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor).

A fost interesat de jucării, ca obiect de studiu, dar și de colecționar, scriind studiul Preliminarii la studierea sistemului educațional al tradiției. A participat la expoziții de instrumente muzicale și de jucării, A desfășurat activitate didactică în învățământul superior, fiind lector la Universitatea din Brașov, specialitatea Folclor și instrumentație, conferențiar la Academia de Muzică din Cluj Napoca, la catedra de Folclor.

A colaborat cu teatrul, în calitate de compozitor, cu regizori din patru generații, la teatrele din orașele Baia Mare, Oradea, Craiova, Constanța, Galați, Giurgiu, Botoșani, Bârlad, Cluj-Napoca, Sibiu, București, Timișoara, Focșani, atât cele dramatice, cât și de păpuși, pentru copii.

1937: S-a născut fotbalistul și antrenorul român  de etnie maghiară Emerich Jenei.

Gentleman Emeric Ienei: "Sunt un om care respecta". Dialog cu Cristian  Otopeanu, 22 martie 2019 - YouTube

Între 1957-1969 a jucat la FC Steaua București, iar in anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei FC Steaua București, al cărui lot era format la acea vreme din Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan.

Pentru această performanță a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.

Între 1986-1990 a fost antrenorul echipei naționale de fotbal a României. La data de 8 mai 1998 colonelul în retragere Emeric Jenei din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

1939: În România s-a decretat mobilizarea generală, în urma ocupării Cehoslovaciei de trupele Germaniei lui Hitler.

Pe întreg teritoriul României au avut loc între 15–30 martie manifestații în sprijinul Cehoslovaciei. A fost înființată Armata 1, prin transformarea Inspectoratului general de armată nr. 2, dislocat la Cluj.

Această armată avea inițial în subordine Corpurile 6 și 7 Armată și a primit sarcina de a opri pătrunderea inamicului în defileele care conduceau în podișul Transilvaniei.

1939: S-a născut la Tuzla, Constanța, poetul român George Filip.

Poet, unul dintre cei mai importanți poeți români ai exilului, urmaș al lui Octavian Goga. Datorită atitudinii sale, neagreată de democrația comunistă a acelor timpuri și a propagării genului de poezie incomodă a fost judecat public la Turnu Severin și arestat. 

În 1977, după mulți ani de privațiuni și suferințe, a cerut protecția Ambasadei americane. În urma aceste acțiuni, i s-a intentat un nou proces public, care a avut loc la Tuzla. Și-a făcut debutul în România cu 4 volume pe tematici diferite.

A părăsit țara în 1979; după peregrinări în Austria, Germania și Franța s-a stabilit în Canada.

S-a numărat printre fondatorii Centrului Cultural Român, a fost redactor la ora de radio în limba română, redactor la revista multiculturală Humanitas și director cultural la Teleromânia, prima televiziune din exil, în limba română.

Cărți publicate: Matematica pe degeteAnotimpul legendelorDrumuri de baladăZei fără armuriPoemes sur feuilles d’erableEra confuziilor’89 Poeme îndoliateVăd luminaLa planet plate – PoemesSingurîmpotriva destinuluiAezii privescDin oglindăȚara din lacrimă.

1943:  Premiera filmului “O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu, ecranizare a celebrei comedii a lui I.l.Caragiale.

Filmul alb-negru, cu o durată de 70 minute a avut premiera la Cinema ARO

Imagini pentru O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu,photos

În distribuţie au fost  Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Florica Demion, George Demetru, Gheorghe Ciprian, Maria Maximilian, Iordănescu Bruno. 

1944 : S-a născut la Șoșdea–Măureni, Caraș-Severin, scriitorul român Dan Munteanu Colán.

Scriitor. Este licențiat în filologie romanicǎ al Universității din București cu Diplomǎ de merit (1967), Doctor în Filologie Romanicǎ al Institutului de Lingvisticǎ din București (1981) și, din 1998, profesor de filologie romanicǎ la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria. A fost jurnalist la Scânteia, cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, visiting professor la Universitatea din Oviedo, apoi la Universitatea Las Palmas din Gran Canaria (Spania), profesor din 1998.

A publicat până în prezent 60 de cărți de lingvisticǎ, criticǎ literarǎ, traduceri literare, dar și gramatici, dicționare și manuale și aproximativ 250 de studii, recenzii și note bibliografice pe teme de lingvisticǎ. Activitatea sa profesionalǎ a fost recunoscutǎ prin acordarea unor importante premii atât în Spania, cât și în țară, printre care Premiul Centenarului Academiei Mexicane pentru lingvistică hispanică și Premiul național de traducere al Ministerului de Cultură din Spania; a fost inclus în ediția 2011 a enciclopediei americane WHO’S WHO, care enumeră personalitățile marcante din diverse domenii.

1948: Regele Mihai I al Romaniei a fost  primit la Casa Albă de presedintele american Harry Truman.

La ceremonia de decorare a Regelui Mihai cu „Legiunea de Merit”, preşedintele american spunea:

„Maiestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Naţiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste.”

1948 : S-a născut la București,istoricul român Mihnea Berindei; (19 iunie 2016, Veneția, Italia ).

S-a naturalizat în Franța în anul 1981. A urmat Facultatea de Istorie a Universității București între anii 1966–1970, învățând în paralel turca veche cu profesorul Mihail Guboglu, care l-a îndrumat pentru cariera de specialist în istoria Imperiului Otoman.

În ultimul an de studenție a reușit să obțină o viză de studii și documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franța. Ajuns la Paris, s-a înscris la Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE), pe care a absolvit-o în anul 1972, și a continuat să studieze paleografia otomană.

A lucrat ca cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la École des Hautes études en Sciences Sociales. Din 1991, a lucrat la Institutul de Științe Sociale și Politice al Centrului Național de Cercetări Științifice (CNRS). A făcut parte din grupul prestigios al exilului democratic anticomunist care a mobilizat vocile disidente din România. In iunie 1989 a semnat, împreună cu Neagu Djuvara, Declarația de la Budapesta, document politic al unei părți a exilului românesc, intens criticat pentru nuanțele federaliste referitoare la Transilvania.

După căderea regimurilor comuniste, s-a remarcat prin susținerea organizațiilor și mișcărilor democratice din Europa ex-comunistă, în special din România, Bulgaria, Albania și Republica Moldova. A continuat activitatea anterioară, prin cercetări asupra societăților postcomuniste, a lucrat în fondurile de documente ale Partidului Comunist Român, a organizat seminarii asupra situației din țările aflate anterior sub tutela URSS.

A fost președintele organizației Biroul de Informații și Ajutor pentru România, a devenit vicepreședintele asociației Est Libertés, a condus o serie de programe PHARE ale Uniunii Europene menite să ajute democrația locală și structurarea partidelor politice democratice din Albania, Bulgaria, România, monitorizarea alegerilor din Serbia, Kosovo, Macedonia și Republica Moldova.

1948: S-a născut preotul, filologul și teologul Vasile Oltean, profesor universitar , membru fondator și vicepreședinte al Despărțământului Cultural Astra Brașov; 22 martie, 1948, Deal, Alba.

Întotdeauna s-a vorbit şi s-a scris româneşte“

A fost Director al Muzeului Prima școală românească din Șcheii Brașovului, a scos la lumină zeci de documente vechi, salvate de la distrugere. „Ana Pauker […] a dat un decret prin care Armata Română trebuia să ardă în fiecare lună 40 de metri liniari de arhivă bisericească. Preotul de atunci, Ioan Prișcu, le-a urcat în turnul bisericii și a zidit ușa de intrare în turn, fără să spună cuiva. 10 ani cât a durat acea lege a Anei Pauker, ne-am ars toată istoria, pentru că toate documentele noastre erau în biserici”.

Documentele, recuperate, au fost parțial cercetate de Vasile Oltean, care a publicat deja 43 de volume pe baza acestora: o monografie a Diaconului Coresi, o monografie a lui Mihai Viteazul (cea mai veche monografie din lume, din 1603, scrisă la Nurnberg), un text din 1495 în limba română, dinainte de scrisoarea lui Neacșu, manuscrisul pe piele de ied nenăscut, cu foițe de aur de la Lăpușneanu – Codex Aureus, toate cărțile școlii ardelene, toate Bibliile românești, etc.

1951: S-a născut Tora Vasilescu, cunoscuta actriță română de teatru și film.

1957: În România ”socialistă” sunt înființate sfaturile populare.

Marea Adunare Națională a adoptat Legea nr. 6/22 martie 1957 privind înființarea sfaturilor populare ca organe locale ale puterii de stat, care a intrat în vigoare la 28 martie 1957.

1965: La propunerea lui I. Gh. Maurer, Plenara C.C. al Partidului Muncitoresc Roman  il  alege în funcția de prim-secretar al acestui partid  pe Nicolae Ceausescu.

Bolnav de cancer, fostul dictator comunist  Gheorghiu-Dej incetase din viata la 19 martie 1965.

L'Autobiographie de Nicolae Ceausescu : photo Andrei Ujica

Pe 22 martie 1965, Nicolae Ceaușescu, liderul comunist care răspundea de sectoarele cheie ale puterii, Armata, Securitatea, Justiția si  Miliția, a fost ales prim-secretar al Partidului Muncitoresc Roman, care avea sa revina in curand la vechea sa denumire, aceea de Partidul Comunist Roman.

1966: A murit sculptorul Constantin Baraschi, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1902).

PLASTICA ROMANEASCA - CONSTANTIN BARASCHI-MUSAT, BUCURESTI

1968 : S-a născut la București, solistul formației de muzică pop Sarmale Reci, Zoltan Andras.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1968-Zoltan-Andras.jpg

A urmat Facultatea de Limbi și literaturi străine, specializarea Engleză-Franceză, a Universității București.

Este un poliglot, vorbește 11 limbi străine.

În decembrie 2003, la aniversarea a 10 ani, trupa Sarmalele Reci a susținut un mare concert cu invitați la Opereta Română. Înregistrările au constituit materialul unui album de greatest hits live

1977:  Nicolae Ceauşescu a decis ”refacerea urbanistică” a Bucureştiului, în urma cutremurului din 7 martie 1977, fapt care care a dus la demolarea mai multor monumente istorice, cele mai multe fiind vechi lacaşe de cult ortodoxe.

În cadrul unei şedinţe a C.C. al P.C.R., s-a hotărât trecerea la edificarea în Bucureşti a unui nou centru politico-administrativ al ţării.

Lucrările, care au început în 1978, au avut drept consecinţă demolarea a circa unei treimi din suprafaţa zonei centrale a oraşului (o mare parte din cartierele 13 Septembrie, Uranus, Unirii, Dudeşti, Muncii ş.a.).

În perioada 1981-1988 au fost distruse mii de locuinţe, numeroase monumente de artă, clădiri istorice şi biserici, în zonă construindu-se aşa-numita „Casă a Poporului” şi Bd. Victoria Socialismului (astăzi, Palatul Parlamentului şi Bd. Unirii)

Cutremurul produs in seara zilei de 4 martie 1977 in Romania la ora locala 21 si 22 min, avand epicentrul in regiunea seismogena Vrancea, a fost cel mai grav cutremur din perioada postbelica.

Acesta  a provocat mari distrugeri  in sudul si estul tarii, cu deosebire in Bucuresti, precum si un numar mare de victime.

In România, cele mai grave urmari s-au inregistrat in partea de sud a tarii, cu deosebire in municipiul Bucuresti, unde 32 de cladiri au fost distruse.

În urma dezastrului au murit 1570 de oameni şi alte peste 11000 de persoane au fost rănite.

De asemenea, numeroase obiective industriale au fost afectate grav.

S-au înregistrat incendii provocate de explozii de gaze şi alte surse de foc deschis.

1987: A murit (la Montevideo/Uruguay, unde s-a stabilit după cel de-al doilea război mondial) Eugen Relgis (pseudonimul anagramă al lui Eisig Siegler), eseist, poet, romacier, sociolog, publicist şi traducător; remarcabilă personalitate a mişcării umanitariste şi pacifiste internaţionale (n. 1895). NOTĂ: Unele surse îi dau ca dată a decesului  la 24.V.1987.

 1989: A murit Ion Felea, ziarist şi istoric al presei; unul dintre întemeietorii Uniunii Ziariştilor Profesionişti, în 1919 (n. 1900).

1991: În urma convorbirilor dintre Alexandr Besmertnîh, ministrul de Externe sovietic, şi omologul său român, Adrian Nastase, a fost parafat Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie dintre URSS şi România.

1995: Prof. Emil Constantinescu  a fost reales de către Consiliul Convenţiei Democratice în funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni politice, după ce în toamna anului 1995, CDR și-a lansat platforma politică pe baza căreia urma să acționeze în alegerile locale și generale din 1996, care a primit numele de Contractul cu România.

El a devenit astfel, candidatul alianţei la postul de preşedinte al României.

Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova si  a fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

1997:  Regele Mihai a sosit la Londra, în cadrul primei misiuni dintre cele asumate cu prilejul ultimei vizite pe care fostul suveran al României a făcut-o la Bucureşti, în vederea sprijinirii demersurilor României de aderare la NATO.

1997: În cadrul lucrărilor Convenţiei Naţionale Extraordinare a PUNR, Gheorghe Funar   şi Ioan Gavra au fost înlăturaţi de la conducerea acestei formaţiuni politice.

1998:  Gruparea Cerveni a Biroului Permanent al PL, i-a exclus pe Dinu Patriciu, Horia Rusu, Dinu Zamfirescu , Violeta Săraru, Gheorghe Toduţ, Ioan Chiş, Ion Preda şi Sabin Poenar din această formaţiune politică.

1999:  Partidele de opoziţie au criticat declaraţia preşedintelui Emil Constantinescu, potrivit căreia România consideră “necesară şi legitimă” o intervenţie a NATO în provincia sîrbă Kosovo, în cazul în care negocierile de pace aveau să eşueze.

2002:  Liga Transilvania-Banat, condusă de Sabin Gherman, autorul cunoscutului și controversatului manifest antinaţional „M-am săturat de România”, s-a constituit în partid politic.

Înființarea mișcării a fost contestată de mai multe partide politice, pe motiv că Sabin Gherman ar dori separarea Transilvaniei de România. 

Instanțele bucureștene au refuzat înregistrarea formațiunii ca partid politic, iar Sabin Gherman a chemat în judecată Statul Român la CEDO.

În martie 2004, Liga Transilvania-Banat a fuzionat cu Partidul Popular Creștin (PCD).

La acel moment, Liga Transilvania-Banat avea 28.000 de membri.

Sabin Gherman a candidat la alegerile din 6 iunie 2004 pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, ca reprezentant al Partidului Creștin Democrat, obținând un număr de 652 voturi, adică 0,43% din voturile exprimate.

Foto: Sabin Gherman

La data de 16 septembrie 1998, Sabin Gherman a publicat un   articol intitulat  „M-am săturat de România„, în cotidianul „Monitorul de Cluj”, articol care a atras  un val de proteste din partea majorității gazetarilor și a lumii politice românești, pentru faptul că facea afirmatii jignitoare la adresa României si a poporului român  si promova ideea autonomiei Transilvaniei, față de… România.

Sabin Gherman scria :

„Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învățat pe la școli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecție continuă în fața istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilității, noi, care în timpul invaziilor ne ridicam poalele în cap și fugeam în păduri, noi, care leșinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pâine și nu mai știm ce șmechereli să mai inventăm. […] ”

În decembrie 1999, la Editura „Erdélyi Híradó” din Cluj, a fost lansată cartea „M-am săturat de România. Fenomenul Sabin Gherman în viziunea presei”, având 422 pagini în care este analizată percepția manifestului lui Sabin Gherman în presa română.

2004:  Miniştrii Apărării român şi bulgar, Ioan Mircea Paşcu şi Nikolai Svinarov, au discutat despre urgentarea finalizării unui acord de protecţie a obiectivelor strategice din zona de graniţă.

Acordul privind colaborarea româno-bulgară pentru protecţia obiectivelor strategice din zona de graniţă se va referi la posibilitatea deschiderii focului asupra unor avioane care ar ameninţa obiectivele strategice, chiar dacă avioanele se află în spaţiul aerian al celeilalte ţări.

2007: Premierul  Călin Popescu Tăriceanu a preluat interimar responsabilităţile Ministerului de Externe, pentru a elimina blocajul creat de refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a-l numi pe Adrian Cioroianu  în funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

120 Tariceanu Photos - Free & Royalty-Free Stock Photos from Dreamstime

 2010: A murit jurnalistul şi corespondentul de război român Mile Cărpenişan; (n. 1975).

Șase ani fără Mile Cărpenișan

Timp de mai bine de zece ani a fost corespondent al posturilor Antena 1 şi Antena 3 şi a realizat numeroase reportaje din zonele de război; s-a făcut remarcat prin transmisiile din fosta Iugoslavie aflată în război, din Irak sau din Asia afectată de tsunami.

În memoria lui, Asociaţia Civic Media a instituit Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism.

 2011: A murit diplomatul Dumitru Ciauşu; a reprezentat România în diverse state (Germania, Norvegia, Franţa) şi în numeroase comisii ale ONU; a negociat numerose tratate; (n. 1937).

 2012: A murit pictorul Ion Murariu, unul dintre cei mai importanţi acuarelişti români;(n. 1922).

 2014: A murit la Timișoara, actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara; (n. 28 aprilie 1947, la Meteleu, Buzău).

Actorul Traian Buzoianu a decedat, sâmbătă, la vârsta de 66 de ani

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, după care a ajuns la Teatrul Național din Timișoara, unde a jucat timp de aproape patru decenii, fiind una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Național din Timișoara.

Rolurile sale au acoperit toata istoria teatrului, de la Euripide la Brecht, de la Moliere, Shakespeare sau Carlo Gozzi la Neil LaBute, Thomas Berhanrdt sau Hanoch Levin, de la Caragiale la Ion Băieșu, Mazilu sau Tudor Popescu, trecand prin Gogol, Cehov, Goldoni, Sorge.

2020: A decedat matematicianul român Ciprian Foiaș , stabilit în SUA, din 1979 ; (n. 1933).

În 1958 devine cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, iar în 1961 obţine doctoratul în matematică.

În 1963 preia funcţia de conferenţiar la Institutul Pedagogic de Trei Ani. În anul următor este numit şef de sector la Institutul de Matematică al Academiei.

A fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din Bucureşti.

A aplicat, pentru prima dată, distribuţiile vectoriale în teoria spectrală, rezultatele sale fiind folosite de numeroşi matematicieni români şi străini.

A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994.

  Potrivit acad. Solomon Marcus, Ciprian Foiaş este cel mai mare creator de şcoală din matematica românească, fiind considerat, alături de Dan Virgil Voiculescu şi George Lusztig, cel mai bun matematician român al ultimei jumătăţi de secol.

2020: A murit psihosociologul Vintilă Mihăilescu, apreciat autor, publicist și antropolog cultural român; (n. 1951).

Vintilă Mihăilescu - SNSPA

2020: A încetat din viață scriitorul și jurnalistul român din Republica Moldova, Petru Bogatu;(n. 1951).

Petru Bogatu condus pe ultimul drum

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/22/o-istorie-a-zilei-de-22-martie-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Vasile de Ancira

Imagini pentru sf-cuv-mucenic-vasile-preotul-bisericii-din-ancira/icoana photos

Sfantul Vasile de Ancira a mucenicit sub arieni, in vremea domniei impăratului Constantiu. El era cunoscut tuturor din vremea lui, mai ales pentru ravna sa de a apara dreapta credinta ortodoxa, impotriva chiar si a imparatului celui pagan.

Urmand la tronul imparatesc imparatul Iulian Apostatul, acesta a inceput a prigoni puternic pe crestini. Sfantul Vasile cel din Ancira a mustrat public necredinta imparatului si relele lui fapte impotriva crestinilor, motiv pentru care sfantul a si fost aruncat in inchisoare.

Când imparatul a cautat sa-l castige de partea sa pe sfant, spre a nu-l omora si a tulbura poporul impotriva lui, Sfantul Vasile i-a raspuns, zicand:„Eu in Hristos al meu cred, pe Care tu il lepezi pe cand El ti-a incredintat tie imparatia aceasta pamanteasca; de aceea va fi luata ea de la tine, foarte curand.”

Si alte asemenea profetii, descoperite de Dumnezeu sfantului.Imparatul Iulian s-a umplut de manie mare auzind acestea. Drept urmare, el a poruncit ca trupul sfantului să  fie jupuit de viu.

După alte câteva zile, imparatul a venit iar la el, sa vada daca nu a renuntat la cele dintai. Vazandu-l pe imparat, sfantul a luat o fasie de piele si, aruncand-o la picioarele lui, zise:

„Apuca și mananca, imparate, caci dulce iti este tie acest fel de hrana, iar mie Hristos imi este Viata!”Rusinat, impăratul a plecat din Ancira, iar chinuitorii si-au continuat porunca pana ce sfântul si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu, la anul 363.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.
  4. http://www.worldwideromania.com;
  5. Wikipedia.ro;
  6. mediafax.ro;
  7. Istoria md.
  8. http://www.rador.ro/2019/03/22/calendarul-evenimentelor-22-martie- 
  9. Cinemagia.ro.

22/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PENTRU A NU PUTEA SPUNE CĂ NU VĂ PUTEȚI ÎNCHIPUI CUM AR ARĂTA ÎN VIITOR O ROMÂNIE DE COȘMAR

Dacă nu vreți să fiți arestați mâine pentru că vă opuneți „schimbării de sex” a copilului Dvs citiți acest material. Uitați-vă la Canada ca să vedeți posibila Românie de coșmar. Cel puțin nu puteți spune că nu ați știut. STUDIU-AVERTISMENT

Foto: „Căsătorie religioasă” în Canada

Motto:

Nu dărâma niciodată un gard până când nu știi motivul pentru care a fost pus.

G. K. Chesterton

Zilele trecute s-a închis la Ministerul Muncii și Protecției Sociale o pseudo-dezbatere cu privire la o lege prin care inspectoratele și școlile vor avea „experți de gen”  pentru „a veghea asupra copiilor și profesorilor la egalitatea de șanse”, scrie un articol publicat de https://www.activenews.ro pe marginea unui studiu al președintelui organizației ProVita București, Bogdan Stanciu, privitor la ceea ce se poate întâmpla în viitorul apropiat la noi în țară, dacă nu se iau măsuri de apărare a copiilor.

Acesta este doar unul dintre pașii pe care îi fac pe repede înainte activiștii ideologiei gender și transgender, ai homosexualismului și transexualismului.

Să luăm aminte la modul în care „revoluția sexuală” a transformat, poate ireversibil, Canada. Poate părea surprinzător că vorbim de aparent liniștita Canadă și nu de Statele Unite sau vreo țară a Europei; însă am apreciat, cunoscând destul de bine realitățile sociale și juridice din țările occidentale, că evoluția războiului contra familiei în Canada poate înfățișa în mod optim tendința manifestă în întregul Occident și, prin reflexie, poate descrie întocmai scenariul care ni se pregătește și nouă. Între timp, situația a devenit încă și mai delirantă.

Cea mai recentă victimă a „progresului” este un tată din provincia canadiană Columbia Britanică. Acesta a fost arestat și riscă pedeapsă cu închisoarea pentru că refuză să i se adreseze fiicei sale cu pronumele specific masculine https://www.breitbart.com/ tech/2021/03/18/canadian-man- jailed-after-misgendering-his- daughter/.

La o vârstă critică (14 ani), fata se află sub influența funcționarilor școlii și a materialelor de propagandă transgender și urmează un tratament pentru „tranziția”sa la „băiat”.

Tatăl se opune și deci primește o lecție din partea guvernului.

Biserică vandalizată în parcul IOR din Capitală cu mesaje pro LGBT, scrise cu spray roz / VIDEO

Dacă recenta vandalizare a bisericii din București de către „minoritățile sexuale” nu v-a convins, poate acum veți deveni receptivi la pericolul „toleranței” înțeleasă ca permisivitate tâmpă față de terorismul ideologic.

Uitați-vă la Canada ca să vedeți România de mâine. Nu în ce privește nivelul de trai, nu vă faceți iluzii.

Acela va rămâne mereu al unei țări aflate la periferie. Veți „beneficia”, în schimb, de progresul nețărmurit adus de războiul cultural.

Asta, desigur, dacă nu vă opuneți. Cel puțin nu puteți spune că nu ați știut.

Canada – un avertisment de peste Ocean.

Canada este unul din primele state din lume care a înlăturat fundamentul biologic și procreativ din centrul legislației familiei și căsătoriei, înlocuindu-l cu definiție goală de conținut, ignorantă față de biologie, de tradiție și de orice preocupare primordială pentru procreare și pentru bunăstarea copiilor.

Liderii politici și instanțele judecătorești canadiene au adoptat calea cea mai ușoară, aceea a cedării în fața presiunii politico-ideologice mereu în creștere, declarând că homosexualitatea, „căsătoriile” unisex și ideologia „transgender” sunt practici care ar trebui incluse în cadrul juridic al „protecției egale”.

În 1999, Curtea Supremă a Canadei a decis că cuplurile de homosexuali și lesbiene se bucură de aceleași drepturi cu cele heterosexuale în ce privește pensiile, taxele, moștenirile și alte subiecte uzuale de drept civil.

Guvernul federal a aplicat hotărârea Curții prin reglementarea de jure a parteneriatului civil în anul 2000.

Evenimentul a dat naștere unei avalanșe de modificări legislative, jurisprudențiale și culturale, accelerată prin legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex în anul 2005. Ca urmare a tuturor acestor modificări (din care am ales cele două „jaloane” amintite întrucât măsuri similare fac obiectul unor dezbateri de actualitate în România) societatea canadiană s-a schimbat profund.

Iată câteva dintre schimbările produse în acești 20 de ani:

  • redefinirea statutului de părinte și uzurparea drepturilor parentale: dreptul canadian desființează termenul de „părinte natural” și îl înlocuiește cu cel de „părinte legal”, iar relația biologică de familie cu relația contractuală (juridică);
  • decretarea unui „drept la a avea copii” al cuplurilor homosexuale prin accesul la adopție și la procreație asistată (cu terț donator/mamă surogat), în aceleași condiții ca și cuplurile heterosexuale; pe cale de consecință, ignorarea dreptului cel mai important al copilului: acela de a-și cunoaște și de a fi crescut de părinții săi naturali;
  • intruziunea statului în viața privată și de familie a cetățenilor, inclusiv în creșterea, îngrijirea și educația copiilor; dacă credința, valorile sau opiniile politice ale cetățenilor canadieni sunt diferite de cele ale statului, aceștia riscă să își piardă, după caz, licențierea, dreptul de liberă practică, slujba, afacerea sau chiar copiii: statul are acces în locuințe pentru a-i superviza pe părinți și a evalua dacă au un comportament corespunzător; părintele nu poate împiedica medicul să-i administreze copilului minor hormoni pentru „tranziția” de gen;
  • restrângerea dreptului la libertatea de conștiință și la libertatea religioasă, restrângerea libertății de gândire și de expresie, a libertății presei, a dreptului de întrunire pașnică și a dreptului de asociere;
  • înființarea unor Tribunale speciale pentru drepturile omului, care sancționează orice formă de expresie considerată a fi în opoziție cu un comportament sexual particular sau cu grupuri identitare protejate, identificabile după „orientarea sexuală” sau „identitatea de gen”;
  • obligativitatea de a utiliza în public limbajul gender-neutru, conform căruia este discriminatoriu să presupui că o ființă umană este femeie sau bărbat. În școlile canadiene este utilizată terminologia gender, inclusiv pronume și forme derivate special create pentru acest scop, în timp ce termenii de „soț”, „soție”, „tată” și „mamă” sunt treptat eliminați;
  • creșterea explozivă a numărului copiilor care suferă de confuzie de gen sau care „tranziționează” la un alt gen, pe cale hormonală sau chirurgicală;
  • excluderea de la eligibilitatea pentru programe finanțate de stat a organizațiilor care dezaprobă poziția guvernamentală cu privire la avort, homosexualitate ori subiecte similare de controversă;
  • obligarea instituțiilor de învățământ și de asistență socială religioase (private) la renunțarea la învățătura tradițională în privința comportamentului sexual.

Canada este astăzi, de facto, un stat liberticid, cu autorități care reglementează excesiv și restrictiv discursul și comportamentul public, libertatea de asociere și dreptul de a acționa în acord cu propria conștiință, amenințând importante libertăți cetățenești.

Cronologie selectivă

  • 1977 – provincia Quebec devine prima regiune din Canada care include „orientarea sexuală” în legislația privind drepturile omului.
  • 1978 – guvernul federal alterează legislația privind imigrația, eliminând interdicția la imigrație a persoanelor homosexuale.
  • 1982 – Constituția federală este amendată pentru includerea Cartei Drepturilor și Libertăților. După mai multe cauze succesive în diferite curți de judecată, Curtea Supremă decretează în 1995 că această Cartă trebuie interpretată în așa fel încât să interzică discriminarea pe baza „orientării sexuale”.
  • 1992 – guvernul federal ridică interdicția serviciului militar pentru persoanele homosexuale.
  • 1999 – Curtea Supremă statuează că cuplurile de homosexuali și lesbiene se bucură de aceleași drepturi cu cele heterosexuale în ce privește pensiile, taxele, moștenirile și alte subiecte uzuale de drept civil.
  • 2005 – „căsătoria” între persoane de același sex este reglementată la nivel federal, cu toate drepturile căsătoriei bărbat-femeie.

Din analiza realităților juridice și sociale canadiene rezultă că scopul final al mișcării pentru „egalitatea în drepturi a persoanelor LGBT” nu vizează obiectivul declarat, ci instituirea unui regim juridic al familiei cu totul nou, regim care poate exista numai dacă unitatea familială naturală, originară, este distrusă.

Atingerea scopului presupune o putere statală centralizată și sfârșitul unor libertăți considerate până de curând esențiale într-o societate democratică.

ARTICOLE RELAȚIONATE

  •  Agerpres și Radio România Cultural promovează o aplicație smartphone pentru „educație sexuală” și homosexuală, sex oral și masturbare în rândul copiilor
  •  Senatori, nu impuneți „Educația Sexuală” în școlile din România! SCRISOAREA UNUI SENATOR către colegii săi și opinia publică. Majoritatea neomarxistă încearcă ilegal impunerea propagandei homosexuale în școli
  •  Sfântul Sinod avertizează indirect asupra problematicilor „educației sexuale” și a parteneriatelor civile homosexuale și cere românilor să apere copiii și familia creștină de „modelele” străine de valorile noastre naționale. Pastorala Sfântului Sinod BOR
  • 22/03/2021 Posted by | CREDINTA | , , , , , , | Lasă un comentariu

    15 MARTIE 1848, departe de a fi o sărbătoare, înseamnă pentru noi românii, amintirea cruntei perioade de teroare și crime în masă care a urmat anexării Transilvaniei de către Ungaria

    Pagina de istorie: Ce anume sărbătoresc maghiarii de 15 martie

    ’’Libertatea voastră este spânzurătoarea, drepturile voastre de egalitate, înseamnă că popoarele care împart teritoriile cu Ungurii, vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar

    Lajos Kossuth

    În fiecare an, celebrarea zilei de 15 Martie de către comunitatea maghiară generează discuţii în spaţiul public din România. Reprezentanţii maghiarilor ţin foarte mult să evoce această zi cu cât mai mult fast, în timp ce o parte dintre politicienii români consideră manifestările legate de această zi o jignire adusă naţiunii române.

    Într-adevăr, data de 15 martie 1848 are o conotație puternic negativă in istoria poporului român. Este ziua in care revoluționarii maghiari au lansat programul politic inițiat de Lajos Kossuth, care prevedea anexarea Transilvaniei la Ungaria.

    Luptând impotriva românilor conduși de Avram Iancu, care se împotriveau unirii cu Ungaria, guvernul maghiar condus de Lajos Kossuth a ordonat masacrarea a 40.000 de ”valahi” și a distrus 230 de sate românești.

    De ce trebuie sa sărbătorim noi Ziua maghiarilor de pretutindeni, când oficialii unguri sustin că pentru ei Ziua de 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei este o zi de doliu, iar reprezentanții minoritarilor unguri în Parlamentul României au apărut sfidători în această zi cu brasarde negre?

    Deputatul Alianței pentru Unitatea Românilor, Lilian Scripnic, declara recent intr-un comunicat de presă:

    ”Eu nu instig la ura interetnica, nu instig la conflicte intre popoarele ce convițuiesc in aceasta țară, dar logica mea imi spune că în prezent nu suntem condusi de patrioti, de oameni carora le pasă de soarta acestui neam și de aceasta țară”.

    La rândul său, Deputatul  Adrian Moisoiu făcea în ziua de 13 noiembrie 2007 în timpul lucrărilor Şedinţei Camerei Deputaţilor din Parlamentul României o  declaraţie politică intitulată “Străzi şi monumente nedorite”.

    “Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată “Străzi şi monumente nedorite”. Şi, pentru a mă încadra în cele 3 minute alocate, am să prezint un rezumat, cu rugămintea ca în stenogramă să fie consemnată declaraţia în totalitate. (…)

    Stimaţi colegi, doresc să supun atenţiei dumneavoastră o problemă deosebit de importantă, pe care Comisia de istorie a Academiei Române are datoria să o clarifice în cel mai scurt timp.

    Dincolo de imaginea romantică, cultivată cu grijă în minţile ungurilor de rând, se pune întrebarea: cine a fost de fapt Kossuth? Răspunsul este: a fost un mare publicist, orator şi patriot exclusiv ungur, care a promovat idealurile generoase ale mişcării revoluţionare de la 1848, numai pentru naţiunea sa.

    Maghiarii îl consideră pe Kossuth Lajos drept arhitectul Ungariei moderne.

    Acesta, însă, prin modul greşit în care a abordat problema naţională din Transilvania, a dat dovadă pe parcursul revoluţiei burghezo-democratice din 1848-1849, de vădite sentimente antiromâneşti.

    Nerecunoaşterea naţiunii române ca independentă şi egală în drepturi cu celelalte naţiuni istorice ale provinciei au situat cele două etnii de bază trăitoare în Transilvania – românii şi maghiarii – pe platforme diametral opuse, ceea ce a declanşat un adevărat genocid etnic împotriva românilorsoldat cu uciderea a peste 40.000 de români, cu distrugerea din temelii, arse sau ruinate a peste 230 de sate şi 300 de biserici, mănăstiri şi schituri.

    Dovada majoră a implicării lui Kossuth care, în momentul respectiv, exercita funcţia de preşedinte al proaspătului înfiinţat “Comitet pentru apărarea ţării”, o constituie proclamaţia din 10 octombrie 1848, intitulată “Către poporul valah“, în care, după ce îi invită pe români să revină în termen de 8 zile la ordine şi supunere legală, le atrage atenţia în termeni foarte drastici că s-a dat ordin maghiarilor şi secuilor să se ridice ca o furtună şi să măture gunoiul ingrat care se răscoală şi să şteargă de pe faţa pământului pe cei care nu vor da ascultare mesajului.

    “…Altminteri, precum e adevărat că e un Dumnezeu în ceruri şi acesta apără dreptatea, tot aşa se va coborî asprimea pedepsei pe capetele vinovaţilor şi viteaza noastră ostăşime, care a împrăştiat de curând o hoardă de trădători şi tâlhari, va porni împotriva voastră şi atunci vai de oricare turbulent, şi de trei ori vai de toţi instigatorii. Atunci, ar fi mai bine de cumva să nu vă fi născut, deoarece nimeni dintre cei care s-au sculat contra patriei, nu va fi cruţat.

    Dar şi până atunci s-a dat ordin maghiarilor şi secuilor să se ridice ca o furtună şi să măture gunoiul ingrat care se răscoală împotriva libertăţii patriei sale şi nu se îngrozeşte a deveni ucigaşul mamei şi fraţilor săi; să se scoale poporul unguresc şi secuiesc şi să şteargă de pe faţa pământului pe fiecare vânzător de patrie care nu voieşte a primi cuvântul cel bun.Cel căruia îi este dragă viaţa şi ţine la averea sa, să ia aminte acest ultim cuvânt care purcede din inimă binevoitoare de bine, altfel va fi pedepsit groaznic.”

    Afirmaţiile unor istorici maghiari, conform cărora nu ar fi fost omorâţi decât insurgenţii, adică cei care purtau arme, sau că, în momentul înfăptuirii crimelor împotriva populaţiei civile româneşti, Kossuth Lajos nu se afla pe frontul din Ungaria sau Transilvania şi, prin urmare, habar nu avea de ce se întâmplă prin părţile respective, sunt infirmate de realităţile istorice care atestă că trupele maghiare au acţionat cu buna ştiinţă a lui Kossuth pentru a-i şterge pe români de pe suprafaţa Transilvaniei.

    Şovinismul de care a fost orbit Kossuth Lajos a împiedicat orice încercare de împăcare româno-maghiară şi de unire a forţelor revoluţionare împotriva opresorului comun, respectiv Imperiul habsburgic.

    Sunt numeroase dovezi care atestă că trupele maghiare au acţionat cu buna-ştiinţă a lui Kossuth pentru a-i şterge pe români de pe suprafaţa pământului Transilvaniei. 

    Una dintre acestea este şi circulara semnată la 12 iunie 1849, la Abrud, deci cu numai aproape două luni de zile înaintea dezastrului final, de către colonelul baron Kemeny, adresat “Iancului şi gloatei sale valahe”, în care, cu aroganţă nobiliară acesta clama:

    Valahilor! Zilele voastre sunt numărate! În fruntea formidabilei mele oştiri, fortificată în sute de lupte, vom stârpi, până la ultimul vlăstar, pe toţi rebelii aflători sub arme“.

    Lajos Kossuth Lithograph 1848 | Original Hand Color | Great Condition

    Kossuth nu a recunoscut nici un drept naţiei române şi de altfel, nici sârbilor, slovacilor şi saşilor, în afara “dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară, de a-şi pierde identitatea naţională:

    Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune, sau altă naţiune decât cea maghiară, nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni şi rase de oameni, care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune, aici nu este”.

    El nu putea să accepte ca sub Sfânta Coroană să existe o altă naţiune decât naţiunea ungară. Cert este că, deşi slovac (în limba slovacă numele lui înseamnă ţap), el s-a considerat după cum a declarat:

    “M-am născut ca ungur şi am fost educat ca ungur.”

    Elocvente credem că sunt pentru semnificaţia lor aparte, şi cuvintele istoricului de cultură maghiară, Paul Lendvai, trăitor în Austria, inserate în cartea “Ungurii”, apărută în anul 2001:

    “… acest revoluţionar vrăjitor, mult prea plin de el, a fost naţionalistul cel mai dement care a existat vreodată. El a pus popoarele nemaghiare să aleagă: ori supunere totală fără existenţă politică ori exterminarea!

    Bilanţul catastrofal al revoluţiei de la 1848 din Transilvania reprezintă cea mai fidelă imagine a terorii dezlănţuite de unguri împotriva elementului românesc care lupta pentru dreptul sacru al libertăţii naţionale.

    Referitor la faptul că unii îl consideră pe Lajos Kossuth drept o personalitate mondială care a fost recunoscută de Congresul American şi primită cu mult entuziasm în America, se poate aprecia faptul că America, deşi o mare democraţie, are şi ea paradoxurile ei. 

    Dar “tribunalele de sânge”, în funcţiune, au funcţionat în Transilvania, şi nu în Statele Unite …!

    În faţa refuzului revoluţionarilor unguri conduşi nemijlocit de Kossuth Lajos, de a recunoaşte drepturi egale şi pentru naţiunea română, Nicolae Bălcescu sublinia cu amărăciune:

    “Supremaţia cu democraţia nu se pot asocia. Dacă Ungaria vrea să-şi menţină supremaţia, trebuie să rămână aristocratică şi oprimatoare, adică în alianţă cu împăratul; dacă vrea însă să fie democratică, trebuie să întindă mâna celor nouă milioane de români, care toţi sunt democraţi.”

    Iar la rândul său, dorind să se explice, eroul de legendă care este Avram Iancu declara:

    “Noi suntem oamenii libertăţii. Pentru asta ne-am revoltat, pentru asta ne-am vărsat şi suntem hotărâţi a ne vărsa sângele până la ultimul român” și referindu-se la aceeaşi problemă,el scria la 15 iunie 1849 comandantului de brigadă ungur Iosif Simonffi:

    ”Să credeţi, însă, domnilor, că răscularea noastră nu s-a întâmplat prin amăgirea Austriei (după cum dumneavoastră sunteţi informaţi), ci pre noi ne-au răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii politice, tiraniile şi barbariile feudaliştilor şi aristocraţilor transilvani maghiari, pe care poporul în astă epocă nu le-a mai putut suferi şi de care inteligenţa s-a scârbit cu totul; am fost siliţi a rădica arme, a le purta în contra aceluia care mai de aproape ne tirăneşte şi se vede a ne apăsa existenţa politică, despre ce vă va certifica istoria imputând crima cui va fi drept.”

    Fapt pentru care, Iosif Simonffi recunoştea pe bună dreptate:

    Românii şi maghiarii au neapărată trebuinţă de cea mai strânsă frăţie. Numai astfel îşi vor asigura existenţa. Prin urmare, cine seamănă discordie, ură şi produce vărsare de sânge între aceste două naţiuni surori este trădătorul propriei naţiuni.

    Am ţinut să readuc acestea spre ştiinţă celor care, din ignoranţă, din oportunism, din laşitate sau din calcule politice meschine, se prefac azi că nu recunosc despre ce este vorba, atunci când se pomeneşte de Kossuth Lajos şi faptele sale, care, cu câteva zile înainte ca revoluţia să fie înfrântă, a fost nevoit să fugă la Vidin deghizat în valet al unui conte polonez, cu barba şi mustăţile rase, sub numele de Tamás Udvardi.

    Sunt adevăruri care trebuie să le audă bine acele persoane care manipulează pe maghiarii trăitori în această ţară, adepţi ai perioadei horthysto-hungariste şi care doresc să atragă în captivitatea istorică pe cetăţenii români de etnie maghiară, oameni cu un deosebit bun-simţ care doresc să convieţuiască în armonie cu noi, românii.

    Sunt precizări care se impun în contextul în care unii maghiari din Târgu-Mureş, sub diferite pretexte, pun tot mai presant problema schimbării denumirii străzii Călăraşilor, cu rezonanţă afectivă şi istorică pentru românii mureşeni, în Kossuth Lajos. Oare în recuzita udemeriştilor nu mai există alte personalităţi, din domeniile ştiinţific şi cultural, bunăoară, care să nu irite populaţia românească şi care formează, astăzi, peste jumătate din patrimoniul demografic al municipiului Târgu-Mureş?

    Toate câte au fost spuse, fiindcă este de la sine înţeles că o declaraţie politică este limitată de timp, nu epuizează miile de motive şi surse, care atestă acelaşi lucru: Kossuth Lajos este un personaj controversat, care s-a aflat la originea tuturor acţiunilor sângeroase îndreptate împotriva populaţiei româneşti din Transilvania anilor 1848-1849, motiv pentru care este total neindicat ca populaţiei române să i se aducă permanent aminte de o perioadă istorică neagră, în care a suferit nemeritat.

    Iar România este, probabil, singurul stat care, prin Guvernul său, a dispus ridicarea pe soclu, pentru a fi veneraţi, a criminalilor cu sabia în mână de pe care curge sânge românesc nevinovat. Acestora nu avem pentru ce să le ridicăm monumente, să le dăm denumiri de străzi … Numai astfel, în timp, putem spera că se vor putea şterge cicatricele rănilor de atunci…

    Înainte de a încheia, doresc să reamintesc vorbele transmise de Nicolae Bălcescu lui Kossuth Lajos: “Libertatea voastră este spânzurătoare, drepturile voastre de egalitate înseamnă că popoarele care împart teritoriile cu ungurii, vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar”.”

    Sursa: Declarația politică a deputatului Adrian Moisoiu intitulată “Străzi şi monumente nedorite” rostită în Şedinţa Camerei Deputaţilor din Parlamentul României la 13 noiembrie 2007.

    Avertismentele din declarația respectivă , ca de altfel multe alte avertismente citite de la tribuna Parlamentului României, au fost ignorate în timpul mandatelor lui Băsescu și ale lui Iohannis…

    Mai mult, în acest an, majoritatea constituită în Parlamentul României din UDMR, PNL și USR+ care conduce această țară, a găsit de cuviință să acorde zilei naționale a Ungariei statutul neoficial de sărbătoare și în România.

    Coaliția majoritară a decis să suspende pentru ziua de 15 martie 2021, activitatea în plen a celor două Camere ale Parlamentului , având ca motiv ziua națională a Ungariei și conferind acestei zile un caracter semioficial de zi de sărbătoare și odihnă, după ce Parlamentul României decisese în legislatura anterioară 2016-2020, respingerea inițiativei UDMR ca ziua națională a Ungariei să fie declarată legal sărbătoare a comunității maghiare din România.

    15 martie, ziua revoluției maghiare, este o zi tragică în istoria națiunii române. Evenimentele declanșate la 15 martie 1848 sunt asociate pentru națiunea noastră cu uciderea de către trupele maghiare a peste 40 de mii de români, devastarea și incendierea a peste 300 de sate românești, arderea completă a 71 de biserici ortodoxe și greco-catolice, jefuirea a 715 de biserici ortodoxe și greco-catolice.

    Unul din scopurile revoluției maghiare a fost cuprins în Punctul 12 al programului său revoluționar, care prevedea anexarea Transilvaniei la Ungaria, în pofida faptului că românii, lipsiți despotic de drepturi și libertăți elementare, constituiau majoritatea populației din Transilvania.

    Decizia liderilor majorității guvernamentale din Parlamentul României sfidează suferința și jertfa românilor din Transilvania aflată sub ocupația ungară și nesocotește memoria acestor eroi jertfiți pe altarul cauzei naționale.

    Această decizie umilește Parlamentul ca for reprezentativ suprem al națiunii noastre și reprezintă un gest provocator îndreptat contra sentimentelor patriotice și a demnității naționale a românilor.

    22/03/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

       

    %d blogeri au apreciat: