ZIUA DE 19 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 19 martie în istoria noastră

 1693: După moartea tatălui său  Constantin Cantemir, Dimitrie Cantemir a fost numit domn al Moldovei. A fost de două ori domn în Moldova (în 1693 şi în 1710 – 1711).

Cărturar enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor, a fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714.

În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii , s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Dimitrie Cantemir (n.1673-d.1723), domn al Moldovei (martie-aprilie 1693, 1710-1711)

Înalta Poartă nu l-a confirmat pe tronul Moldovei, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile.

Succesiunea evenimentelor a fost următoarea: în 19/29 martie, un agă al vizirului aflat la Iași este adus ca „să rădic pe Dumitrașco beizădeaoa, ficiorul lui Cantemir-Vodă în locul lui tătâne-său”. Dregătorul turc, văzând că toți boierii îl cereau domn „au luat un căftan ș-au pus în spateli lui Dumitrașco beizădeaoa” (Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei).

Dar, după o domnie care a ținut mai puțin de trei săptămâni și care nu a fost recunoscută de Poartă, turcii plătiți de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, au impus în scaunul domnesc al Moldovei în locul tânărului Cantemir pe Constantin Duca (la 18 aprilie 1693).

1701: A doua diplomă leopoldină.

Curtea imperială a dat la 19 martie 1701 o nouă diplomă, care reconfirma clerului unit aceleași privilegii ca și clericilor catolici și declara că mirenii (inclusiv țăranii), care acceptau unirea cu Biserica Romei, urmau să beneficieze de toate drepturile civice, ieșind astfel din situația de „tolerați” (Istoria României în date, Editura Enciclopedică, 2003).

Diploma din 1701, mai mult decât cea din 1699, leza interesele stărilor privilegiate din Transilvania. În aceste condiții, diploma nu a fost niciodată pusă în aplicare.

La 2/12 decembrie 1701, un edict imperial lăsa românilor din Transilvania libertatea de a îmbrățișa una din cele patru religii recepte sau a păstra credința ortodoxă.

1826: S-a născut la Cernăuca, Cernăuți, baronul Nicolae Hurmuzaki, fiul lui Doxaki Hurmuzachi (1782–1857), om politic român bucovinean, membru de onoare al Academie Române (d.19.09.1909, Cernăuca).

Baronul Nicolae de Hurmuzaki, germană Nikolaus Freiherr von Hormuzaki, deputat al Consiliului Imperial (Reichsrat) precum membru de onoare a Academiei Române, descendent al unei vechi familii fanariote din Principatul Moldovei.

El a fost căsătorit cu Natalia de Stârcea (Styrczea). Soții au avut doi feciori, pe Constantin Nicolae, jurist și cunoscut entomolog român precum și pe Alexandru, politician româno-austriac, membru al Camerei Superioare a Imperiului Austriac și ultimul căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei.

A fost  deputat al Consiliului Imperial al Austriei  (Reichsrat).

Întru-n document din martie 1885, Nicolae era menționat moșier ale domeniilor Perzulivca, Dimca și Volcineț în Bucovina. 

Pe 23 aprilie 1873, s-a constituit „Banca de Credit a Bucovinei” la Cernăuți. Printre acționarii principali se afla Nicolae împreună cu, intre alții, fratele său Eudoxiu precum Gheorghe cavaler de Flondor și Victor baron de Stârcea. 

Nicolae și fratele său Gheorghe, au primit titlul de baroni austrieci pe 20 iulie 1881 (Diploma la Viena, 2 octombrie 1881) pentru ei, și urmași lor legitimi, în calitate de moșieri mari și deputați al Consiliului Imperial (Reichsrat). 

Stema baronilor Hurmuzaki din 1881

Prim-ministrul Austro-Ungariei, în calitate de șef al Ministerului de Interne, a acordat, la 15 octombrie 1883, în înțelegere cu ministerele de resort, printre alții, lui Alexandru baron Wassilko de Serecki, Victor și fratelui său Eugen baroni de Stârcea, Nicolae Baron de Hurmuzaki, dr. Nicolae cavaler de Grigorcea, dr. Ioan cavaler de Zotta precum direcțiunii fondurilor de religie ortodoxă bucovinene, permiterea înființării unei societăți pe acțiuni (S. A.) sub numele de „Asociația de Petrol Bucovina” cu sediul în Cernăuți și a aprobat statutele acesteia.

 1827: S-a născut pictorul Mişu Popp, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania.

A provenit dintr-o familie de artiști cunoscuți, tatăl său Ioan Popp Moldovan de Galați fiind înaintea artistului, un faimos zugrav de biserici și iconar.

Alături de prietenul său Constantin Lecca și de litograful Carol Popp de Szathmary, Popp a făcut parte din grupul de artiști ardeleni care au influențat semnificativ pictura românească a secolului al XIX-lea. Provenit fiind dintr-o familie unde meșteșugul zugrăvelii a fost o îndeletnicire cu care s-au ocupat toți membrii acesteia, a fost printre primii artiști români cu educație plastică occidentală.

A fost cel mai talentat și prolific pictor transilvănean român din secolul al XIX-lea care, între anii 1846 – 1848, a studiat la Academia de Artă din Viena.

Prin prisma meseriei de zugrav de biserici și a portretelor pe care le-a făcut, Mișu Popp a fost o personalitate larg acceptată atât în cercurile intelectuale din Brașov, unde s-a stabilit până la urmă, cât și în vechea Românie.

Cu toate că a rămas necăsătorit toată viața, a fost dorit și apreciat în cercurile feminine pe care le-a frecventat.

A fost un cunoscut bibliofil, fiind deținătorul unei biblioteci impresionante, iar casa sa din Brașov a devenit pe timpul vieții sale un adevărat muzeu, cu exponate create de către el însuși.

Autoportret

Mihail (Mișu) Popp (n. 19 martie 1827,  Brașov, Imperiul Austriac – d. 6 martie 1892, Brașov, Austro-Ungaria)  a fost un pictor român, reprezentant al academismului românesc, care s-a remarcat în domeniul portretisticii și al picturii bisericești.

În 1848  s-a alăturat centuriilor românești devenind unul dintre conducătorii luptei naționale a revoluției din Transilvania.  El s-a implicat activ prin prisma pregătirii sale militare și, cu toate că trupele revoluționare au fost prost înarmate față de cele împărătești, revoluționarii ardeleni au reușit să respingă inamicul din Munții Perșani în depresiunea Bârsei, în lupta pentru apărarea Brașovului. 

Cu toate acestea, orașul a fost evacuat de către autorități și revoluționarii au fost puși pe fugă. Mișu Popp a cautat azil peste Carpați și a fugit la Ploiești, unde împreună cu Ștefan Emilian (care a devenit profesor la Universitatea din Iași) și fratele său (viitorul matematician Ioan Popp), au fost arestați sub acuzația de propagandă revoluționară și au fost duși la București.

Practic, pictura românească de la Mișu Popp – în Ardeal, împreună cu cea din Principate, a început să facă parte integrantă din cea a Occidentului.

A pictat numeroase biserici din Braşov şi Bucureşti.

1851: Domnitorul Barbu Ştirbei a aprobat înfiinţarea „Pensionatului Domnesc de fete” (ulterior Şcoala Centrală).

Piatra de temelie a edificiului a fost pusă abia la 20.11.1852.

1865 : A încetat din viaţă răpus de ftizie scriitorul Nicolae Filimon, autorul primului roman realist românesc „Ciocoii vechi şi noi” – 1863; (n. 6 septembrie 1819, București).

A fost  primul critic muzical român și cronicar teatral.

Intr-una din Scrisorile sale, Ion Ghica ii făcea urmatorul portret:  „Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.

1877: Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris  din 1856, reunite  la Londra incheie un protocol prin care recomandau Turciei să acorde unele libertăţi popoarelor supuse.

Refuzul Turciei deschide calea războiului Ruso-româno-turc, în urma caruia România si alte țări din Balcani, au devenit independente.

1880: În România a fost promulgată Legea care reglementa monopolul statului asupra serviciilor de poștă și telegraf.

Sancționată prin Decretul nr. 949 din 19 Martie 1880, a consfințit monopolul statului asupra serviciilor de poștă și telegraf.

În același an s-a emis și Legea pentru organizarea corpului telegrafo-poștal, care stabilea structura Direcției Telegrafo-Poștale a Ministerului de Interne.

1883: Se adoptă Legea pentru exploatarea căilor ferate ale statului din România, prin care administraţia căilor ferate este încredinţată Direcţiunii generale ale Căilor Ferate Române.

Legea s-a aplicat cu mici modificări pînă la intrarea in vigoare a unei noi legi in 17 iunie 1925.

 1888: Ca urmare a tensiunilor economice şi sociale din România, Guvernul Ion C. Brătianu îşi dă demisia.

Pe 23 martie 1888, junimistul Theodor Rosetti, aflat in fruntea Partidului Conservator, este desemnat să formeze un guvern de coaliţie cu Partidul Liberal Conservator, în fruntea căruia rezistă un an de zile.

Această manevră politică surprinzătoare a regelui Carol I, de a-i chema la putere pe junimişti, i-a determinat pe contemporani să considere guvernul ca fiind „înfeudat regelui” şi format din „curtezani”.

Una din primele misiuni ale noului guvern a fost reprimarea răscoalei ţărăneşti izbucnită în acel an.

1889: Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteță Regală.

1898: S-a născut  la Constanța, filosoful, filologul, traducătorul și eseistul Aram Frenkian; d. 10 septembrie 1964, București.

Provenit dintr-o familie de armeni refugiați din Imperiul Otoman, a făcut studiile la București, a urmat liceul „Gheorghe Lazăr”, manifestând înclinația către filosofie, matematică și limbi străine (în special latina și greaca veche). După ce a absolvit cursurile universitare, în 1926, a plecat la Paris, unde a studiat doi ani filosofia la Sorbona și l’École des Hautes Études, păstrând, în același timp, interesul pentru limbile clasice și orientale.

Ȋn 1931, a obținut titlul de Doctor în Litere și Filosofie cu teza Cosmologia lui Heraclit din Efes, cu Magna cum laude. Din 1937 a început cariera universitară ca asistent de Limba elină, apoi conferențiar și profesor (din 1957) la catedra de Filologie clasică la Facultatea de Filologie din București.

Din 1964 a devenit șeful secției de istorie la Institutul de Logică din București. A scris peste cincizeci de studii și cărți de filosofie, în care a abordat probleme de istoriografie filosofică, axându-se în mod special pe spațiul cultural dintre Occident și Orient și în special de temele filosofiei presocratice și cele legate de Homer. A fost membru post-mortem al Academiei Române.

1901: A încetat din viață generalul de brigadă George Grămăticescu, participant la Războiul de Independență; (15 iulie 1846, Craiova, județul Dolj – 19 martie 1901).

A fost director adjunct și director al Pirotehniei Armatei și șef de stat major al Corpului 3 Armată.

1907:Apogeul răscoalei țărănești în Moldova

În perioada 6/19 – 9/22 martie mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți, iar la 9/22–13/26 martie flacăra răscoalelor țărănești a cuprins toată Muntenia și Oltenia, unde a cunoscut o violență deosebită, considerând că s-a atins apogeul răscoalei. Guvernul conservator nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea.

Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor, prin Ministrul Armatei, Alexandru Averescu. 

1907: Parlamentul ungar a votat legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar; (19.III/1.IV).

1912: Regele Carol I al României a promulgat prima lege modernă cu privire la pașapoarte din țara noastră – Legea asupra pașapoartelor.

Înaltul Decret Regal nr. 1758, Legea asupra pașapoartelor, este prima lege modernă care se referea la pașapoarte și prin care erau legiferate primele principii procedurale pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru toți cetățenii țării.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 martie 1912 și a fost semnată de ministrul de Interne, Al. Marghiloman, de ministrul de Finanțe, P.P. Carp, și de ministrul Justiției, M.G. Cantacuzino.

Documentul de călătorie românesc, cunoscut sub termenul de pașaport, fusese menționat, pentru prima dată, în Regulamentele Organice, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic, stipulând și obligația Agiei de a elibera „răvașe de drum” celor care părăseau teritoriul țării și de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în țară.

1917: S-a născut la Bucuresti, marele pianist, compozitor și pedagog român Dinu (Constantin) Lipatti; (m. 1950, la Geneva).

A crescut într-o familie cu tradiție muzicală – tatăl său, Theodor, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu- i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale.

A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care i-a dat o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

A urmat cursurile Conservatorului din București,iar in 1934 participa la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. 
Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în Elveţia.

A fost ales membru post-mortem al Academiei Române din 1997.

În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.

În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească cu Madeleine în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva.

Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie.
Două luni și jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână.

Compozițiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.

A fost ales postum membru al Academiei Române.

Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolcești din comuna Leordeni, județul Argeș. Acolo sunt expuse obiecte legate de viața și activitatea marelui pianist și compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein și un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu.

1918: S-a născut  poetul, traducătorul si prozatorul român George Ciorănescu.

În 1947, s-a expatriat iniţial la Paris şi apoi la München fiind un militant activ al mișcării pentru unitatea Europei în rândurile exilului românesc.

Astfel, la 9 mai 1948, s-a ținut, la Haga, Congresul Constitutiv al Mișcării Europene, prezidat de Winston Churchill, unde s-au constituit comitetele naționale ale Mișcării Europene, cuprinzând inclusiv statele căzute sub ocupație sovietică.

Din comitetul român faceau parte  figuri proeminente, printre care  George Ciorănescu, președinte, Grigore Gafencu, Gabriel Bădărău și alții.

În 1954 devine deputat în primul Parlament european (cu sediul la Viena). Din 1955 a fost  redactor la postul de radio „Europa Liberă”.

 A fost redactor şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română; (1965-1970).

A coeditat la inițiativa lui Ion Dumitru revista ”Apoziția”, a cenaclului literar omonim român din München, pe care a condus-o din 1982 până în 1992.

A decedat la 6 februarie 1993.

 1919: În cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, la Universitatea din București se instituie o „comisie de cercetare” a profesorilor universitari.

Au fost incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, unii au fost îndepărtați din învățământ, iar altora li s-a interzis temporar să țină cursuri.

O parte dintre germanofilii români aveau calcule de ordin politic, alții porneau de la rusofobie, care de la 1878 cuprinsese tot mai mulți români, iar alții veneau deja cu o îndoctrinare regională de tradiție (românii din Transilvania și Banat).

Dintre personalitățile acelor vremuri, erau foarte cunoscuți ca germanofili Titu Maiorescu, Petre P. Carp și Alexandru Marghiloman.

1919 : Ungariei i s-a înmânat hotărârea Consiliului Militar Interaliat de la Paris, Nota Vyx

La 6/19 martie 1919, locotenent colonelul Ferdinand Vyx, șeful Misiunii militare aliate la Budapesta, a înmânat guvernului maghiar, din partea aliaților învingători în război, Nota Vyx, prin care se ordona forțelor militare ungare să se retragă în granițele Ungariei, până la tratativele de pace cu Aliații.

După Armistițiul de pe Frontul Balcanic (Belgrad, 31 octombrie/13 noiembrie 1918), deși Ungaria se afla în tabăra țărilor învinse, Crișana, Maramureș și centrul Transilvaniei au rămas sub administrație maghiară, stabilindu-se o linie de demarcație pe aliniamentul râului Mureș. Guvernul Mihály Károlyi a refuzat să retragă trupele din Transilvania, a contestat rezultatul plebiscitului din 1 decembrie 1918 și a reprimat dur manifestațiile pentru unirea cu Regatul României din teritoriile de sub administrația sa.

Conform recomandărilor Conferinței de Pace de la Paris, Consiliul Militar Interaliat de la Paris a constituit o zonă neutră între România și Ungaria, armata ungară fiind somată să se retragă din Transilvania pe linia de demarcație Hust–Satu Mare–Carei–Oradea–Salonta.

Autoritățile ungare au refuzat să se conformeze și, în aceste condiții, s-au hotărât să treacă puterea unui guvern bolșevic condus de Garbai Sandor și Kun Bela, care a proclamat Republica Ungară a Sfaturilor. În consecință Consiliul militar interaliat de la Paris a aprobat ca armata română să înainteze pe aliniamentul Satu Mare–Carei–Oradea–Salonta–Arad.

1924: S-a născut la Râșnov, Brașov, chimista Maria Brezeanu, fondatoarea şcolii româneşti de chimie a combinaţiilor complexe polinucleare, membru titular al Academiei Române din 1993; (m.19 aprilie 2005, București).

Chimistă, membră titulară (din 1974) a Academiei Române. A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București devenind Doctor în Chimie în 1956 și Doctor Docent în 1970. S-a afirmat în studiul chimiei combinațiilor complexe în general și, în special, asupra chimiei combinațiilor complexe polinucleare.

Din 1948 a început să lucreze ca profesor la Universitatea din București, Departamentul de Chimie, până în 1969.

A fost președintă a Academiei de științe chimice și membră a Comitetului executiv al societății de chimie române

1926: S-a născut  avocatul şi omul politic liberal Niculae Cerveni; (d. 16 ianuarie 2004).

A  fost  senator român în legislatura 1996-2000 ales în Municipiul București pe listele Partidului Liberal- Democrat din Romania.

Pe 23 ianuarie 1990, a fondat, împreună cu un grup de colegi de la Baroul București Partidul Socialist Liberal (PSL), a cărui denumire a stârnit pe atunci numeroase nedumeriri.

La 18 decembrie 1990, PSL a intrat în alianță cu PNL, iar Cerveni devenea vicepreședintele partidului condus de Radu Câmpeanu.

În 1992, Niculae Cerveni a fondat Partidul Național Liberal – Convenția Democratică (PNL-CD).

A candidat fara succes  la funcția de președinte al României la alegerile generale din noiembrie 2000.

1927 : S-a născut la Iași poetul, prozatorul și dramaturgul Alecu Popovici; 16 septembrie 1997, București.

A urmat Facultatea de Medicină din Iași (1945–1951). A început de timpuriu o activitate publicistică, fiind redactor la ziarul Moldova liberă din Iași, asistent și lector de estetică la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, fiind în paralel redactor la revista pentru copii Licurici. A desfășurat o bogată activitate în domeniul teatral, fiind redactor la revista Teatrul, inspector-șef al teatrelor la Comitetul de cultură București, director al Teatrului „Ion Creangă” și secretar literar la Teatrul „Nottara”.

A debutat cu poezii în 1943 în revista Vremea, publicând doi ani mai târziu un volum de versuri intitulat Cu abecedarul. Este autorul a numeroase opere literare pentru copii: peste 40 de piese de teatru și numeroase volume de proză și versuri.

Piesele sale pentru copii au fost jucate la teatrele de păpuși și marionete din România; o parte din ele au fost reprezentate la Teatrul „Nottara” (Băiatul din banca a doua, Nu prea albă ca zăpada și motanul descălțat, Poveste neterminată), Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’), Teatrul „Ion Creangă” (Scufița cu trei iezi, Poveștile de aur, Cine se teme de crocodil?) și Teatrul Național din Cluj (Căruța cu artiști). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1961).

1933: S-a născut la Alexandria, Teleorman,actorul român de teatru și film  Constantin Dinulescu.

A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Alexandru Finți, absolvind cursurile universitare în 1955. În perioada studenției a făcut figurație la Teatrul Giulești. După absolvire, a fost repartizat la Teatrul Național din Iași, a colaborat și cu Opera de Stat din Iași.

La solicitarea lui Radu Beligan, a fost angajat actor la Teatrul Național din București, unde a interpretat numeroase roluri și a început să fie solicitat să joace în filme. S-a căsătorit cu actrița Carmen Ionescu, colegă de teatru.

A fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București între anii 1973–1977. Din bogata sa activitate cinematografică: Străzile au amintiri, Conspirația, Un comisaracuză, Ștefan cel Mare, Actorul și sălbaticii, Mușchetarul român, Cuibul salamandrelor, Cursa, Vlad Țepeș, Burebista, Ștefan Luchian, Glissando, Totul se plătește, A unsprezecea poruncă, Trenul vieții, Italiencele. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în 2004 și Premiul Gopo pentru Întreaga activitate (2019).

1941: S-a născut Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii.

Numele său de naștere era Imre Asztalos și a fost primul director al Serviciului Român de Informații  (SRI) înfiinţat prin Decretul-lege 181/26.III.1990

Pe 13 iunie 2017, a fost trimis alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma și alții în judecată, pentru infracțiuni contra umanității.

1944: Masacrul de la Rîbnița

Județul Rîbnița este unul din cele 13 foste județe care au făcut parte din Guvernământul Transnistriei, teritoriul dintre râurile Nistru și Bug aflat sub administrație românească între 19 august 1941–29 ianuarie 1944, când trupele sovietice au revenit în Transnistria și în Basarabia, Moldova de Est. În noaptea dintre 18/19 martie 1944, când armata română se retrăgea din zonă, militarii germani au asasinat aproape 400 de prizonieri, cetățeni sovietici și anti-fasciști români aflați în închisoare, în orașul Rîbnița, pe malul stâng al Nistrului, la 130 de km de Chișinău. Au fost doar 5 supraviețuitori.

1944: S-a născut la Bușteni renumita soprană română de operă, soprana Eugenia Moldoveanu.

În repertoriul ei s-au regăsit titluri de operă ca: Don Giovanni, Idomeneo, Flautul fermecat, Nunta lui Figaro, Traviata, Luiza Miller, Simon Boccanegra, Ernani, Otello, Boema, Madama Butterfly, Turandot, Gianni Schicchi, Manon Lescaut, Freischutz, Carmen, Manon, Năpasta, Oedip; iar din repertoriul vocal-simfonic: Simfonia a IX-a de Beethoven, Recviemul de Verdi, Brahms, Mozart, StabatMater de Dvorak, Missa Solemnis de Beethoven. S-a retras de pe scenă la vârsta de 49 de ani. A predat canto la Universitatea națională de muzică din București, a fost secretar de stat la Ministerul Culturii, director general al Operei Române (1993–1995) și parlamentar.

1949: În România, a avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC.

1949 – Constituirea Uniunii Tineretului Muncitor, UTM

Originile UTC sunt neclare și controversate, istoria sa timpurie fiind falsificată permanent în perioada comunistă. Astfel, în istoriografia comunistă a fost impusă ca dată de naștere a UTC, Conferința generală a tineretului socialist de la București din 19–20 martie 1922, în prezența liderilor comuniști, la Sala Ateneului Român.

Au participat atunci 23 de delegați reprezentând 19 organizații de tineret din toate provinciile istorice ale României Mari, totalizând aproximativ 4300 de membri. De fapt, nu a fost decât o continuare a strategiei comuniste de infiltrare, radicalizare și scindare a organizațiilor social-democrate, socialiste și sindicale de tineret, având ca scop final transformarea lor într-o unică organizație de masă comunistă, afiliată la Internaționala Tineretului Comunist (KIM), organizația bolșevică creată de Komintern. Statutul și structura sa de organizare au copiat modelul Komsomolului, definiția organizației, natura relațiilor cu partidul, organizarea, funcțiile și modul de funcționare fiind aproape identice.

Plenara CC al Partidului Muncitoresc Roman  din 22-24 decembrie 1948  decisese  formarea organizaţiei unice de tineret, după modelul Comsomolului sovietic.
De altfel, Comsomolul a avut un rol decisiv în luarea acestei hotărâri, unificarea fiind cerută în cursul vizitei unei delegaţii a tinerilor comunisti la Moscova, în 1948. 
Anunţarea intenţiei PMR şi „prelucrarea” rezoluţiei PMR în organizaţiile de tineret a stârnit proteste şi incidente violente în mai multe zone din ţară.
Congresul de „unificare”, de fapt de absorbţie, a tuturor organizaţiilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitor a avut loc, în prezenţa liderilor comunişti, la Sala Ateneului Român, în zilele de 19-21 martie 1949.

Gheorghe Florescu, un fost tipograf, în vârstă de 38 de ani, care a fost şi preşedinte al Frontului National al Tineretului Democrat , a devenit prim-secretar al UTM, rămânând în funcţie până în 1952.

Statutul şi structura de organizare a UTM au copiat modelul Comsomolului – definiţia organizaţiei, natura relaţiilor cu partidul, organizarea, funcţiile şi modul de funcţionare fiind, cu deosebiri nesemnificative, aceleaşi.

Între conducerea UTM şi aceea a Comsomolului au avut loc întâlniri frecvente la sfârşitul anilor 1940, partea sovietică ghidând atent structurarea UTM.

Au fost organizate periodic pelerinaje la Moscova ale liderilor şi membrilor UTM, iar câteva zeci dintre ei au urmat Şcoala Centrală de Cadre a Comsomolului[.

Au fost traduse sau scrise, în cantităţi industriale, materiale, broşuri şi cărţi privind „experienţa Comsomolului”. Orice discurs privind tineretul din anii 1940-1950 începea cu invocarea modelului sovietic. Totodată, structura și activitatea UTM le reproduceau pe cele ale PMR, el însuși o copie a PCUS, fiind controlate direct de conducerea de partid.

Imediat după formarea organizaţiei unice, PMR a cerut epurarea ei, operaţiune care, într-o primă fază, a fost realizată sub pretextul „reînscrierii” membrilor în UTM – echivalentă campaniei de „verificare” a membrilor PMR. Ca şi Partidul Comunist, organizaţia de tineret a oscilat între rolul de organizaţie de avangardă şi acela de organizaţie de masă, înregistrând fluxuri şi refluxuri în funcţie de situaţia politică.

Mai ales în perioada Dej, orice criză politică era însoţită sau urmată de dure campanii de epurare.

1949 : Atletul român Dumitru Paraschivescu (n.18 aprilie 1923) devenea primul sportiv român care stabilea un record mondial în aer liber: o oră, 8 minute şi 28 de secunde, în proba de 15 kilometri marş desfăşurată la Bucureşti. A participat la Jocurile Olimpice de vară din 1952 și 1956.

1951: A murit la București, marele etnograf și folc lorist român Arthur Gorovei, fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, „Şezătoarea” (1892-1929), membru de onoare al Academiei Române din 1940 (n. 19 februarie 1864, la Fălticeni).

Tatăl său, Petru Gorovei, născut în 1831, a fost urmaşul altor Gorovei cu preocupări culturale relevante. În 1748, Ioan Gorovei, căpitan de Dorohoi, devine ctitorul mănăstirii Gorovei, iar pe la 1829, un alt Ion Gorovei, de la Icşeşti, se impune ca traducător.

Cu o ascendenţă genealogică şi mai bogată, care merge până la anul 1000, remarcăm pe mama sa, Maria, născută Borş în anul 1836. Fiul lor, Artur Gorovei, urmează prima clasă primară la Rădăuţi, iar din anul 1873, la Fălticeni, următoarele clase primare şi gimnaziul.

Liceul îl face la Iaşi, primul an la Facultatea de Drept din Bucureşti, după care următorii ani la Iaşi, unde, în 1890, îşi va lua şi licenţa în Drept.

Tânărul magistrat este numit mai întâi profesor superior la Bârlad, apoi ajutor de judecător şi judecător la Paşcani, în anul 1891, avocat la Fălticeni, din decembrie acelaşi an, judecător la Broşteni, din anul 1905, din nou avocat la Fălticeni, procuror la Râmnicu-Sărat şi prefect al judeţului Suceava, apoi, între 1909 şi 1911, inspector agricol, după care se consacră în exclusivitate cercetării folclorului şi istoriei ţării.

S-a căsătorit cu Elena, născută Văsescu, în 1872. Împreună au dat naştere unui fiu, Sorin, viitorul profesor de matematici de la liceul din Fălticeni şi tatăl lui Ştefan S. Gorovei. În 28 mai 1915 Artur Gorovei devine membru corespondent, iar din 25 mai 1940, membru de onoare al Academiei Române.

Încă din anii de gimnaziu, scoate revista Ecoul Carpaţilor (1878), iar un an mai târziu, Ţânţarul, o revistă umoristică şi polemică. Ajuns la Iaşi,  redactează în 1884 Revista populară.

Revenind definitiv în Fălticeni, se va integra total mişcării culturale de aici. În anul 1901, împreună cu George Tutoveanu, dr. Rossignon, N. Stamati şi D. Zaharescu, înfiinţează societatea Cultura, care, în principal, îşi propunea să organizeze şezători literare şi conferinţe publice. Între 15 noiembrie 1907 şi 1 octombrie 1909, împreună cu Sadoveanu, editează revista Răvaşul poporului, cu apariţie bilunară, o adevărată enciclopedie pentru săteni.

Revista care însă l-a consacrat şi l-a făcut cunoscut nu numai în ţară, ci şi peste hotare, până în America Latină, a fost Şezătoarea. Revistă pentru literatură şi tradiţiuni, cea dintâi revistă de folclor din ţară, care a apărut începând cu 1 martie 1892 şi a însumat 25 de volume.

Şezătoarea s-a constituit într-o adevărată şcoală de folcloristică, un excelent mijloc de formare a unor culegători de folclor (în special, învăţători şi preoţi) şi de stabilire a unor legături benefice cu specialişti din Transilvania şi Basarabia, cu personalităţi ale folcloristicii europene – Sébillot, Jan Urban Jasrnic, Kristoffer Nyrop, Gennep ş.a., precum şi cu reviste de folclor ce apăreau peste hotare: Mélusine, Wallonia ş.a. (…)

Filologi romanişti precum Gustav Weigand, Mattias Friedvagner, Wilhelm Meyer-Lübke o solicitau pentru că în paginile ei găseau texte într-o limbă românească aleasă, plină de seve şi arome.

În 1894, a fost invitat la Congresul folcloriştilor de la Chicago. În 1900 l-a vizitat la Fălticeni de Gustav Weigand, iar în 1928 a participat la Congresul internaţional de artă populară de la Praga, unde a prezentat lucrarea Ouăle încondeiate la români.

Opera lui Artur Gorovei, înfăptuită pe parcursul a peste 65 de ani, cuprinde articole, studii, culegeri de folclor, romane, memorialistică şi poezie, dintre care amintim Cimiliturile românilor (1898), După dragoste (schiţe şi nuvele, 1901), Datinile noastre la naştere (1909), Datinile noastre la nuntă (1910), Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915), Botanica poporului român (Fălticeni, 1915), Cruzimi (1921, roman), Meşteşugul vopsitului cu buruieni (1923), Partea sufletului, un vechi obicei juridic al poporului român (Fălticeni, 1925), Poveste cu Făt-Frumos (1927), Alte vremuri. Amintiri literare (Fălticeni, 1930), Descântecele românilor (1931), Spovedania lui moş Pintilie (1932), Ouăle de Paşti(1937), Învăţători folclorişti (1940), Zbuciumul unui suflet mare (Jurnalul unei femei, 1940), Şerpele de casă (1941), Popoarele balcanice în folklorul românesc (1942), precum şi două monografii: Monografia oraşului Botoşani (1926) şi Folticeni. Cercetări istorice asupra oraşului (Fălticeni, 1938). De asemenea, ne-au rămas şi câteva lucrări referitoare la viaţa şi activitatea lui Nicu Gane, Matei Millo, Constantin Stamati, Teodor Vârnav şi alţii, colaborând în acelaşi timp la peste 30 de ziare şi reviste din ţară: Anuarul Arhivei de folclor, Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Analele Academiei Române, Convorbiri literare, Însemnări literare, Junimea literară, Pagini literare, Steaua Dunării, Viaţa Românească şi multe altele.

     Mărturii, impresii 

Această revistă are desigur un viitor mare şi o menire excepţională. În jurul „Şezătorii” se vor grupa învăţătorii de peste tot pământul românesc şi astfel vor izbuti să aprinză o conştiinţă naţională care să treacă peste hotarele impuse de nevoi şi cotropiri. „Şezătoarea” vine la timp pentru că vine într-un timp de amorţire şi literară şi românească (Barbu Delavrancea, în Voinţa Naţională, 5 aprilie 1892).

Artur Gorovei s-a ridicat prin sineşi (prin destoinicie şi râvnă… neoficială) până la culmile folclorului ştiinţific, unde nu-i prea vedem pe tovarăşii înalt-titraţi. O singură înfrigurare ne stăpâneşte în faţa acestui magistral punct pus celor 25 volume de „Şezătoare”: să nu fie punctul definitiv cu care se încheie opera unui împătimit şi a unui apostol (Leca Morariu, Făt-Frumos, an. VI, nr. 6, 1931).

Dintre aceşti oameni care au dat fără să ceară nimic şi fără să nădăjduiască o scadenţă, face parte şi Gorovei. Pentru asta mai ales are drept la stima şi dragostea noastră. Nici această dragoste şi stimă nu se pot schimba în monedă; datoriile afacerilor lui cărturăreşti nu se pot răscumpăra; totuşi ştiu că va zâmbi în blândeţă şi va simţi în suflet dulceaţa singurei simbrii pentru jertfele lui (Mihail Sadoveanu, în Dimineaţa, 10 decembrie 1932).

1951 : S-a născut la Vidra–Vârfurile, Arad, poeta Carolina Ilica, traducătoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1975).

Poetă, traducătoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1975).

A absolvit Facultatea de Filozofie a Universității din București.

A fost profesoară la Liceul Pedagogic din Arad, ziaristă la Scânteia Tineretului. După 1989 a fost publicist-comentator la Tineretul Liber și Vocea României, din 1994, diplomat la Ambasada României din Republica Macedonia, iar din 1997 co-fondator, împreuna cu Dumitru M. Ion și vicepreședinte al Fundației Academia Internaționalǎ Orient-Occident.

Este directoare artistică și președintă a juriului Festivalului Internațional Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș, manifestare cu frecvență anuală.

A publicat numeroase volume de poezie, dintre care: Neîmblânzită ca o stea lactee (Premiul de debut al Editurii Eminescu 1973, Premiul I Poezie), Dogoarea și flacăra, Ephemeris, Sonete imperfecte, Numărătoare inversă, Puțin mai mult (55 de poeme), Cărțile de la Vidra (6 vol.), Poemul scurt al lungii mele vieți – 13 Poeme (Duble) de Dragoste.

1953 : S-a născut la Drăgănești-Vlașca, Teleorman, scriitorul, istoric al culturii și editor, Artur Silvestri (Gabriel Tîrnăcop); d. 30 noiembrie 2008.

Scriitor, istoric al culturii și editor. A studiat filologia la Universitatea din București, după examenul de licență în filologie devenind profesor de limba franceză la Liceul din Buftea. 

A debutat în anul 1972 în critica literară, în presa vremii deținând rubrici de comentariu de carte.

În 1975 a devenit cronicar literar permanent și, după o specializare în istoria culturii, redactor la revista Luceafărul, una dintre publicațiile culturale importante ale vremii.

A fost adept al ideii culturale de protocronism. A fost fondator al principalelor organizații profesionale și patronale din domeniul imobiliar.

Din scrierile sale: Semne și peceți. Șapte lecții despre „originism”, Memoria ca un concert baroc (3 vol.), Secretul „Rugului aprins”, Athanor (2 vol.), etc.

1965: A murit dictatorul comunist  Gheorghe Gheorghiu-Dej (n. Gheorghe Gheorghiu la 8 noiembrie  1901, la Barlad). Între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general  al CC al PCR , iar între anii 1955 şi 1965, prim secretar al C. C. al P. M. R. și   preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române (21 martie 1961 – 18 martie 1965); (n. 1901).

Pentru consolidarea puterii sale, Dej nu s-a dat în lături să ordone eliminarea fizică a adversarilor sai  Ștefan Foriș (1946) și Lucrețiu Pătrășcanu (1948), ulterior epurand conducerea partidului comunist de liderii alogeni Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi.

In ultimii săi ani de conducere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotărârea stabilirii de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii, ducand o politica de indepartare fata de Moscova.

Astfel de inițiative au fost încurajate de SUA, președintele Lyndon B. Johnson considerând că România devenise un stat comunist prieten (friendly communist country), în contextul Războiului Rece.

  A murit în 1965 in urma unui  cancer la ficat. Au existat numeroase zvonuri cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la Varsovia, ca urmare a politicii sale tot mai independente.

Ion Mihai Pacepa aducea un argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducând afirmațiile lui Nicolae Ceaușescu, care îl informase despre cei „zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă”. Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.

 Foto: Ceremonia de înmormântare a lui Gheorghiu Dej

Dupa moartea lui Gheorghiu- Dej,fruntasul comunist Gheorghe Apostol susținea că el fusese numit personal de Dej ca succesor la conducerea partidului, dar Ion Gheorghe Maurer, care îl privea cu deosebită ostilitate, a manevrat în așa fel încât în fruntea partidului să fie ales Nicolae Ceaușescu, (unul dintre protejații liderului decedat și un personaj de prim-plan în partid).

1969: A murit la București, pianista şi profesoara Florica Musicescu, considerată unul dintre întemeietorii şcolii pianistice româneşti; (n. 21 mai 1887, Iași). Este fiica compozitorului și muzicologului Gavriil Musicescu.

A predat pianul câteva decenii la Academia Regală de Muzică din București, devenită, după al II-lea Război Mondial, Conservatorul de Muzică din București. Mulți pianiști celebri ai secolului XX s-au format sub îndrumarea sa: Dinu Lipatti, Corneliu Gheorghiu[1], Radu Lupu, Dan Grigore, Madeleine Cantacuzino, Paul Dan, Sorin Enăchescu, Mihai Brediceanu, Svetla Protich, Marietta Orlov, Myriam Marbe, Mîndru Katz, Tamás Vesmás, Shulamith Shapira, Maria Fotino.

1977: A decedat la București, medicul veterinar Nicolae Teodoreanu, fondator în în 1936 al Societății de Genetică din România , membru corespondent (1952) al Academiei Române; (n. 17 august 1889, Rădești, Olt). A fost profesor cercetător la Institutul de biologie din București și a avut o importantă contribuţie la crearea, la Palas Constanţa, a unei adevărate baze de cercetări ştiinţifice, reuşind să realizeze, împreună cu colaboratorii săi, rasa de ovine „Merinos de Palas”.

1980: A murit la Cluj Napoca, filologul Teodor Naum, traducătorul unor valoroase opere din patrimoniul clasicismului antic.

A făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional; (n. 1891, Iași). A fost distins cu Premiul Acad. Romane pentru lucrările sale ” Idilele lui Theocrit” (1927) si ”Germania lui Tacit” (1943).

1990: Izbucnesc violenţele interetnice de la Târgu Mureş.

Conflictul interetnic de la Târgu Mureș s-a concretizat în confruntările grave, care au avut loc între 19 martie și 21 martie 1990 și  în urma cărora cinci oameni și-au pierdut viața, sute de oameni au fost brutalizați și răniți, iar conviețuirea interetnică în Târgu Mureș a fost alterată considerabil pentru o perioadă îndelungată de timp.

Cea mai cunoscută victimă a fost Mihăilă Cofariu, un român prezentat de televiziunile străine drept etnic maghiar maltratat de naționaliștii români.

2009: A decedat în urma unei afecțiuni cardiace, cântăreţul de muzică populară Ion Dolănescu.

S-a născut la 25 ianuarie 1944, în localitatea Perșinari, Dâmbovița si a înregistrat 50 albume,între care cele mai apreciate au fost  „M-am născut în Carpaţi”, „Cântece şi balade din ţara novicilor”, „Romanţe şi cântece de petrecere” şi „Hăulite”. 

A fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele partidului PRM.

A fost  înmormântat la cimitirul Bellu din București.

Pentru activitatea sa, cântărețul Ion Dolănescu a fost  numit, post mortem, cetățean de onoare al comunei sale natale, Perșinari, iar Căminul Cultural din localitate îi poarta numele.

 2013: A decedat actriţa Irina Petrescu; (n. 1941).

Irina Petrescu s-a născut în data 19 iunie 1941, la  București.

Intrase la Filologie, dar… a absolvit „Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (IATC) din București, promoția 1963, la clasa prof. Ion Șahighian, avândul ca asistent pe regizorul David Esrig.
Regizorul Liviu Ciulei  a distribuit-o in rolul principal Ana Strejan din „Valurile Dunarii” (1960).

Au urmat roluri in: „Nu vreau sa ma insor” (1960), parteneri Toma Caragiu si Geo Barton, in regia lui Manole Marcus, „Poveste sentimentala” (1961), în regia lui Iulian Mihu, „Pași spre Lună” (1964) ca Artemis si in „Strainul” (1964) – eleva Sonia cu Stefan Iordache, Serban Cantacuzino, in regia lui Mihai Iacob.

In 1965 joaca in regia lui Ion Popescu Gopo rolul Fetei-vrajitoare din filmul sau „De-aș fi… Harap Alb” (1965), avandu-i ca parteneri pe Florin Piersic si Cristea Avram.

In acelasi an Lucian Pintilie o ia sa joace intr-un film deosebit: „Duminică la ora 6/Duminică la ora șase” (1966) – rolul  studentei  la arhitectura Anca, partenera lui Dan Nuțu (premiat la Mamaia in 1965 si la Mar del Plata in 1966), cu care va juca si in „Diminețile unui Băiat cuminte” (1967) – Mariana in regia lui Andrei Blaier in 1966.

Actrița se afla practic in drum spre Hollywood, cand soarta a lovit-o necrutator, ucigandu-i ambii parinti intr-un accident rutier… 

Face cateva roluri importante în film, teatru radiofonic și teatru TV, în regia unor nume de prestigiu ca: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Gheorghe Vitanidis, Mihai Iacob, Virgil Calotescu, Ion Popescu – Gopo, Dinu Tănase, Andrei Blaier, Manole Marcus, Iulian Mihu, Dan Pița, Mircea Veroiu fiind si cadru didactic.

Irina Petrescu s-a stins din viata pe 19 martie 2013 la Spitalul Elias din București.

 2015: A murit Andrei Brezianu, eseist, prozator, jurnalist şi traducător, stabilit  în 1985 în SUA; din anul următor a devenit redactor responsabil cu probleme de limbă şi stil în cadrul Secţiei în limba română a postului de radio Vocea Americii, apoi redactor şef (1987) şi director (1991-2001) în cadrul aceleiaşi secţii ; (n. 1934).

2018: A decedat prezentatorul și realizatorul de emisiuni de radio și televiziune Andrei Gheorghe; ( n. 1962).

2019 : A 13-a ediție a Galei Premiilor Gopo

La 19 martie 2019, a avut loc, la Teatrul Național din București, cea de-a 13-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai prestigios eveniment dedicat cinematografiei din România.Câștigătorii Galei: Cel mai bun film de lungmetraj – Moromeții 2; Cel mai bun regizor – Constantin Popescu (Pororoca); Cel mai bun actor într-un rol principal – Bogdan Dumitrache (Pororoca); Cea mai bună actriță într-un rol principal – Cosmina Stratan (Dragoste 1. Câine); Cel mai bun scenariu – Radu Jude (Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari), etc.

2019: Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare de handbal din lume a anului 2018.

A fost pentru a patra oară, când Federația Internațională de Handbal (IHF) a desemnat-o pe Cristina Neagu jucătoarea anului.

A mai fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume și în anii 2010, 2015, 2016 , fiind prima handbalistă din istoria acestui sport care a primit acest trofeu de patru ori în cariera sa.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/19/o-istorie-a-zilei-de-19-martie-video/

Bibliografie (surse):

1.Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008.

2.Crestin Ortodox.ro

3.e.maramures.ro

4.Istoria md.TiStiai.ro

5.Wikipedia

6.Rador.ro

7.Cinemagia.ro

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții mucenici Hrisant și Daria

Sfantul Hrisant a fost fiul lui Polemius, un distins patrician. A trait in secolul al III lea. Dupa ce citeste Faptele Apostolilor, primeste sa fie botezat. Tatal sau a facut tot posibilul ca Sfantul Hrisant sa lepede credinta in Hristos.

Dupa multe incercari in acest sens, il obliga sa o ia in casatorie pe Daria, o tanara pagana. Insa, Hrisant ii aprinde Dariei dorul dupa unirea cu Hristos.

Dupa moartea tatalui sau, Hrisant nu se mai ferea de nimeni, marturisea in fata tuturor credinta in Hristos. Fiind parati prefectului Celerin, au fost dati pe mana tribunului Claudiu.

Dumnezeu i-a ajutat atat de mult, incat acestia primeau chinurile cu bucurie.

Claudiu, uimit de felul in care acestia rabdau suferintele, s-a facut crestin cu toata familia. Pentru aceasta el si familia sa au suferit mucenicia.

Daria a rabdat cu atata vitejie chinurile, incat paganii strigau: „Daria este o zeita!” Dupa diferite chinuri, tortionarii au hotarat ca Hrisant si sotia sa Daria, sa fie ingropati de vii.

Mai târziu s-a zidit o biserica in acel loc.Acesti soti propovaduitori si impreuna-mucenici pentru Hristos au trecut la cele vesnie in anul 283, la Roma, sub domnia imparatului Numerian.

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.
4. http://www.worldwideromania.com;
5. Wikipedia.ro;
6. mediafax.ro;
7. Istoria md. 
8. http://www.rador.ro/2019/03/19/calendarul-evenimentelor-19-martie
9. Cinemagia.ro

Publicitate