CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 16 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 16 martie în istoria noastră

1457: Este  executat  Ladislau de Hunedoara, fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara, unul dintre personajele importante din istoria Transilvaniei.

L-a însoţit pe voievodul  Ioan de Hunedoara şi în mai multe campanii militare, devenind căpitan general al Regatului Ungar, la fel ca tatăl său, şi apoi ministru de finanţe, dar soarta i-a fost pecetluită la ordinele regelui Ungariei, Ladislau V Postumul, care a cerut decapitarea sa.

Mátyás és a Hunyadiak - 560 éve hunyt el HUNYADI LÁSZLÓ - Ka

A murit la doar 24 de ani, înainte ca fratele său mai mic, Matei,  să urce pe tronul Regatului Ungar.

S-a născut în 1433, susţin istoricii, în Castelul Corvinilor. Potrivit unor vechi povestiri, un foişor la etajul castelului ar fi fost locul unde acesta a fost adus pe lume.

Potrivit istoricilor, încă de la o vârstă fragedă Ladislau Hunaide şi-a urmat tatăl în numeroasele campanii ale acestuia împotriva Imperiului otoman. Una dintre marile bătălii antiotomane  în care Ladislau a fost alături de Ioan de Hunedoara, tatăl său, a avut loc la Kosovo în 1448.

Atunci, în bătălia dintre armatele creştine, care numărau peste 20.000 de oşteni şi otomani, în număr de circa 60.000 de soldați, s-a încheiat cu înfrângerea oştilor lui Ioan de Hunedoara şi cu pierderi de peste 10.000 de oameni de fiecare parte.

„Huniade a scăpat cu mare greutate din luptă şi după ce rătăceşte trei zile prin munţi, este atacat de doi tâlhari, ucide mai întâi pe unul iar celălalt fuge, dar la trecerea Dunării este făcut prizonier de George Brancovici, cneazul Serbiei. Va fi eliberat numai în urma repetatelor stăruinţe ale Dietei ungare, trebuind să -llase ostatic pe fiul său mai mare, Ladislau”.

În anul 1450, Ioan de Hunedoara porneşte într-o expediţie militară în Serbia, împotriva lui George Brancovici, care îl ţinea în captivitate pe fiul său.

Pentru a-i îmblânzi mânia, Brancovici  l-a pus în libertate pe Ladislau, pe care îl luase ostatic şi l-a trimis în întâmpinarea tatălui său, împreună cu o solie de pace.

Delegaţii trimişi să mijlocească  împăcarea între cei doi rivali,l-au înduplecat pe Huniade să sisteze ostilităţile”, afirmă istoricul Teodor Popa.

În anul 1453, Ladislau este numit ban al croaţilor şi Dalmaţiei, dar doi ani mai târziu este silit să renunţe la aceste funcţii. Continuă să-l urmeze pe tatăl său la conducerea armatelor ungare, alături de unchiul său din partea mamei, Mihai Szilagyi. Cei trei sunt amintiţi ca lideri ai oştilor care în 1456 i-au înfrânt pe otomani, la porţile Cetăţii Belagradului.

 În toamna anului 1456, după moartea tatălui său, conflictul dintre Ladislau Huniade şi căpitanul general al Ungariei, Ulrich de Celje s-a înteţit. Oamenii lui Huniade l-au asasinat pe Ulrich de Celije si la  scurt timp Huniade era numit căpitan general al regatului şi ministru de finanţe.

Regele îi promisese că îl va proteja, însă nu s-a ţinut de cuvânt. Chemat la Buda, Ladislau Huniade este arestat sub acuzaţia de complot împotriva regelui Ladislau V Postumul.

A fost condamnat la moarte fără nici un fel de formalităţi legale şi decapitat la data de 16 martie 1457.

1611: Principele Transilvaniei Gabriel Bathory, care ocupase anterior Tîrgovişte, este silit să se retragă Valahia, nefiind recunoscut de otomani.


Gabriel Bathory (1589-1613), prinipe al Tranilvaniei (1608-1613)

Radu Mihnea, domn al Munteniei și domn al Moldovei
Gabriel Bathory (1589-1613),
prinipe al Tranilvaniei (1608-1613)
Radu Mihnea, domn al Munteniei
şi domn al Moldovei

La 16 martie 1611 principele Transilvaniei Gabriel Bathory, care pe 26 ianuarie 1611 ocupase Tîrgovişte şi se intitulase principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine, se retrage din Valahia. Retragerea silită a lui Gabriel Bathory din Valahia se datorează susţinerii otomane în favoarea lui Radu Mihnea.

Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe de origine maghiară al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory. G.Báthory a fost nepotul fostului rege al Poloniei, Ştefan Báthory. G.Báthory a fost proclamat principe la vîrsta de 19 ani, în urma demisiei din funcţie a lui Sigismund Rákoczy la 5 martie 1608. Gabriel Báthory era bine văzut de oamenii timpului său datorită înfăţişării fizice agreabile şi datorită firii sale foarte darnice, dar în acelaşi timp era afemeiat şi peste măsură de ambiţios. Îşi propusese să aducă sub stăpînirea sa Moldova şi Valahia.

Pentru a-şi realiza ambiţiile, el îl atacă pe domnul Moldovei, Radu Şerban, aruncându-l peste Milcov. Acesta revine însă şi îl înfrînge pe G. Báthory lîngă Braşov la data de 7 iulie 1611. G. Báthory scapă numai datorită unei greşeli a domnului Moldovei, care s-a oprit pentru a aştepta ajutoarele austriece, dînd astfel timp principelui Ardealului să se retragă după înfrîngerea de la Braşov.

În acest fel, Gabriel Báthory a putut să se menţină în fruntea Principatului Transilvaniei încă doi ani, până în anul 1613.

În anul 1613 domnii din ţările româneşti vecine tînărului G. Báthory s-au coalizat pentru a-l înlătura de la conducerea Ardealului.

Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (în limba maghiară Bethlen Gábor) zis „Ţiganul” datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara.

În acel an în Ardeal intră o armată turcească, alături de armata moldoveană şi munteană, asigurînd astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe (la data de 23 octombrie). Gabriel Báthory s-a retras în cursul acestor evenimente pînă la Oradea, unde este ucis de proprii săi soldaţi la data de 27 octombrie 1613.

 1635: Se încheie Tratatul de alianţă între domnul muntean Matei Basarab şi Gheorghe Rakoczi. Tratatul a fost reînnoit în 1636 şi în 1640.

Matei Basarab (uneori și Matei Brâncoveanu, n. 1580, Brâncoveni – d. 9 aprilie 1654) a fost domnul Țării Românești între 1632 și 1654. Domnia i-a fost marcată de confruntări cu Vasile Lupu, domnul Moldovei. 

1635: Domnul Munteniei Matei Basarab construieşte mănăstirea Arnota (azi judeţul Vâlcea), unde ulterior va fi înmormantat.

Lăcașul sfânt este impodobit cu  valoroase picturi murale şi icoane pictate de Stroe din Tîrgovişte.

1705:  Antim Ivireanul (n. 1650 – m. 1716), a fost ales episcop de Râmnic. Hirotonisirea sa a avut loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic. La data de 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Ţara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an.

Sfantul Antim Ivireanul s-a nascut la 1650 in Georgia, sau Iviria, numindu-se din botez Andrei.

A cazut de tânăr rob la turci si, dupa eliberare, a trăit ca monah pe langa Patriarhia Ecumenica, invatand carte si arta sculpturii in lemn, a picturii, broderiei si caligrafiei.

Domnitorul Constantin Brancoveanu l-a adus in Muntenia in 1690, in scopul realizarii planurilor sale culturale. Aici a invatat limba romana si a inceput opera de tipograf, ca ucenic al lui Mitrofan, fost episcop de Husi.

In 1691 ia conducerea tipografiei bucurestene, prima carte tiparita fiind „Invataturile lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon”. Au urmat „Slujba Sfintei Paraschiva si a Sfantului Grigore Decapolitul” (1692) si „Psaltirea romaneasca” (1694).

Intre 1696 si 1704 este egumen la Snagov, unde – in primii cinci ani – va tiparii 15 lucrari : sapte in greceste, cinci in romana, una in slavona, una in slovo-romana si una in greco-araba. Dintre cele romanesti amintim : „Evanghelia” (1697), „Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu” (1698), „Invataturi crestinesti” (1700), „Floarea darurilor” (1701), cunoscuta pentru continutul ei moralizator etc. Si-a creat ucenici, cei mai importanti fiind Mihail Stefan si Gheorghe Radovici.

Cea mai fecunda perioada ca tipograf o are la Bucuresti intre anii 1701-1705, imprimand tot 15 carti: doua in româna – „Noul Testament” (dupa editia de la Alba Iulia din 1648) si „Acatistul Maicii Domnului” (1703) – una in slavo-romana, una in greco-araba si 11 in greceste.

EPISCOP AL RAMNICULUI. In 1705, egumenul Antim de Snagov este ales Episcop de Ramnic, fiind hirotonit de Mitroplitul Teodosie al Ungrovlahiei. Aici si-a dovedit aceleasi bune calitati organizatorice si culturale, infiintand prima tipografie din oras si tiparind – in numai trei ani – noua carti : trei in greceste, trei in slavo-romana si trei romanesti, prin care incepe seria tipariturilor romanesti menite sa duca la triumful definitiv al limbii romane in biserica.

Amintim „Evhologhion” sau „Molitvelnic” (1706) in doua volume, primul un „Liturghier” – intaiul tiparit in Muntenia – iar al doilea un „Molitvelnic” sau carte de rugaciuni. Tot la Ramnic s’a ingrijit de sporirea bunurilor Episcopiei si la restaurarea manastirilor Cozia si Govora.

MITROPOLIT AL UNGROVLAHIEI. In anul 1708 este ales Mitropolit al Ungrovalahiei in locul lui Teodosie, pastrandu-se frumoasa cuvantare de inscaunare in care se angaja sa-l slujeasca pe Dumnezeu cu daruire iar pe credinciosi cu jertfelnicie.

A mutat tipografia de la Ramnic la Targoviste, tiparind 18 carti, dintre care 11 romanesti, cea mai importanta fiind „Capete de porunca” (1714), precizand principalele indatoriri ale preotilor. Ultima carte tiparita la manastirea Antim, in 1716, „Istoria lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul”, urca la 63 cartile tiparite de el intr’un sfert de veac – dintre care 22 in romaneste – fiind alaturi de Coresi, cel mai de seama tipograf din cultura veche romaneasca. Patrunderea limbii romane in biserica a necesitat timp.

Primele incercari facute de Coresi, urmat de Mitropolitul Stefan, care tipareste in romaneste randuielile tipiconale, de Mitropolitul Teodosie, care introduce lecturile biblice in romaneste si, in sfarsit, de Antim pentru textul slujbei preotului si cantarea. In plus, Antim a tiparit in romaneste Liturghierul si Molitvelnicul, prin care „datina straina a primit o lovitura de moarte” – cum scria Nicolae Iorga.

OPERA LITERARA a Mitropolitului Antim consta din trei lucrari tiparite pentru nevoile preotilor : „!Invatatura despre taina pocaintei” (1705), un mic „Catehism” (1710) si „Capete de porunca” (1714), precum si unele manuscrise. Dintre acestea amintim : „Chipurile Vechiului si Noului Testament” (azi la Kiev) si, mai ales, „Didahiile” sau „Predicile” sale (ed. Gabriel Strempel, 1962), alcatuite din 28 predici si 7 cuvantari ocazionale, citand din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti sau amintind filozofi si poeti din Antichitate.

Ele arata „hotarirea mitropolitului de a curati o Biserica decazuta in moravuri” (Nicolae Iorga), aminteste de asuprirea sociala si nationala a poporului din partea marilor boieri si a turcilor, afirmand in cuvatarea de inscaunare „suntem incongiurati de atatea nevoi si scarbe ce vin totdeauna neincetat de la cei ce stapanesc pamantul acesta”, sau in cuvantarea la Schimbarea la fata „suntem supusi supt jugul paganului si avem nevoi multe si suparari din toate partile”.

Cat priveste limba si stilul, G. Strempel scria : „Opera lui Antim Ivireanul este un pretios monument de limba romaneasca, ce se citeste cu placere si astazi, dupa un sfert de mileniu de la data cand a fost elaborata”.

SPRIJINITOR AL BISERICII ORTODOXE. Nu si-a uitat neamul din care s’a nascut si a donat la Tbilisi o tipografie cu caractere georgiene, trimitand acolo pe cel mai important ucenic al sau, Mihail Stefan. De asemenea, a pus bazele primei tipografii cu caractere arabe instalata la Alep, in 1706.

Pentru credinciosii greci din Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei si Ierusalimului a tiparit numeroase carti de slujba si teologice in greceste.

Mitropolitul Antim s’a ingrijit si de credinciosii din Ardeal, tiparind lucrarea intitulata „Lumina”, pentru combaterea prozelitismului catolic al vremii si a trimis la Alba Iulia pe Mihail Stefan, care a tiparit aici o „Bucoavna” (Abecedar) si un „Chiriacodromion”, ambele in 1699.

Este ctitorul mănăstirii cu hramul „Toți Sfinții” din București – numită azi Mânăstirea Antim – (1713 – 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România.

Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat „Învățături pentru așezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinților, capete 32”, în vederea organizării unei impresionante opere de asistență socială.

Pe langa interesele Bisericii, Mitropolitul Antim s’a dovedit si un patriot iluminat. El a aparat drepturile sale, ca Mitropolit al Ungrovlahiei, asupra manastirilor inchinate Sfantului Mormant, conduse de calugari greci, care nu mai pomeneau la slujbe pe mitropolitul locului.

In plus, a luptat impotriva opresiunii turcesti, militand pentru apropierea de Rusia lui Petru cel Mare. Cand Constantin Brancoveanu a vrut sa-l inlature din scaunul mitropolitan, el s’a aparat in scris – in doua randuri in 1712 -, ramanand ca ierarh pana la moartea mertirica a lui Brancoveanu (1714) si sub Stefan Cantacuzino (1714-1715).

MOARTEA MARTIRICA. Un destin tragic a unit pe domnitorul Constantin Brancoveanu cu Mitropolitul Antim – martiriul. Dupa ce pe tronul muntean a ajuns, in Decembrie 1715, Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot, au inceput zile negre pentru Antim. In 1716, cu ocazia razboiului ruso-austriac, domnul – impus de turci – a parasit Capitala, plecand spre Dunare.

La 18 August 1716, dupa o discutie aprinsa, la Calugareni, Antim s’a intors la Bucuresti, la credinciosii sai. Aici a continuat lupta pentru inlaturarea fanariotului, alegand domn pe Patrascu Brezoianu.

Reintoarcerea lui Nicolae Mavrocordat pe tron, in Septembrie 1716, a insemnat si pedepsirea lui. Mai intai pe linie bisericeasca, domnitorul cerand Patriarhiei Ecumenice caterisirea.

A fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai.

A urmat exilul, spre Sinai, unde – din nefericire – n- a mai ajuns.

Aceasta sentinta injusta a fost corectata, la cererea Patriarhiei Romane, de catre Patriarhul Athenagoras I, abia la 8 Martie 1966.

Pe drum a fost ucis de turci, fiind inecat in raul Tingea, langa Adrianopol ; era 27 Septembrie 1716, data la care a intrat in calendarul Bisericii noastre.

Asa a sfarsit Mitropolitul Antim Ivireanul, martirizat de turci, ca si marele sau binefacator, domnitorul martir Constantin Brancoveanu.

Mitropolitul-martir Antim Ivireanul, desi nascut pe alte meleaguri, s’a identificat cu poporul pe care l-a slujit, pentru care a tiparit atatea carti, contribuind la desavarsirea procesului de romanizare al slujbelor bisericesti.

 Patriot luminat si aparator al crestinilor din Patriarhiile rasaritene,  a platit cu viata indrazneala de a se fi ridicat impotriva turcilor si a primului domn fanariot.

Toate aceste considerente au determinat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane sa-l canonizeze, alaturi de alte personalitati religioase romanesti,  în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

1815: A murit la Cluj, cărturarul iluminist român transilvanean Ioan Piuariu-Molnar.

Ioan Piuariu-Molnar (n. 1749, Sadu, Sibiu) este primul medic titrat român, filolog și traducător. Chirurg al Universității din Viena, medic la Sibiu și profesor de oftalmologie la Școala medico-chirurgicală din Cluj.

Autor al celei dintâi gramatici româno-germane, al unei istorii universale și al unui dicționar român-german.

A inițiat prima publicație științifică medicală, „Sfătuire către studenții în chirurgie” (1793) și a colaborat la redactarea lui Supplex Libellus Valachorum.

Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (din latină, însemnând Petiția Valahilor din Transilvania) a fost  numele a două memorii înaintate de liderii națiunii române din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena.

Cel de al doilea Supplex, o versiune mult largită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

Documentul a fost redactat de cei mai însemnați reprezentanți ai națiunii române din Transilvania (în cea mai mare parte clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma): Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para etc.

Petiția era semnata in numele natiunii române de categoriile sale libere Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae.

1821:  Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, lansa „Proclamaţia către bucureşteni”, prin care îi chema la lupta antiotomană.

Această dată a fost înscrisă şi pe documentul programatic al Revoluţiei de la 1821, intitulat „Cererile norodului românesc”.

La 21 martie a intrat în Bucureşti, iar în următoarele zile şi-a aşezat tabăra militară pe platoul de lângă Mănăstirea Cotroceni, lăsând garnizoane de panduri şi la mănăstirile Mihai Vodă, Antim şi la Mitropolie.

1843 : Legea de desființare a robiei pentru țiganii statului.

Legea pentru desființarea dajnicilor de sub administrația Vorniciei temnițelor și trecerea lor sub administrația ocârmuirii județelor a fost votată de Adunarea Obștească a Țării Românești la 16/28 martie și promulgată prin Ofis domnesc la 22 martie/2 aprilie. A fost prima lege prin care se desființa robia pentru o categorie de țigani ai Statului, care a fost scoasă din evidențele fiscale ale Vorniciei temnițelor și trecută sub administrație civilă.

1845: S-a născut la Ploiești, fruntașul luneral, fost ministru de finanțe, George (Gogu Cantacuzino)-Râfoveanu (d.16 martie 1845, Ploiești – 9 decembrie 1898, București).A urmat cursurile Facultății de Matematică din Paris, timp în care a activat și în cadrul Uniunii române din Paris

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1845-1898-Gogu-Cantacuzino.jpg

Întors în țară în 1876, a devenit secretar general al Ministerului de Finanțe, apoi a ajuns în poziția de a dirija monopolurile statului, a fost director al căilor ferate, a condus publicația Voința națională. A fost unul dintre intimii lui Ioan C. Brătianu, a cărui deplină încredere și-o câștigase. A fost ministru de finanțe pe durata mai multor guverne, prin păstrarea sa în această poziție confirmându-i-se eficiența în această funcție publică. Lucrări publicate: Gestiunea agiuluiModificarea tarifului general al vămilor

1871: În România, Guvernul Lascăr Catargiu (2) dizolvă Parlamentul. 

 Instalat la 11 martie 1871, pe fondul manifestărilor antigermane, guvernul conservator Lascăr Catargiu (2), pentru a deține majoritatea în Adunarea Deputaților a dizolvat-o la 16 martie, organizând alegeri între 2–8 mai.

Alegerile au avut ca rezultat o majoritate zdrobitoare a conservatorilor. În Cameră nu au putut pătrunde decât trei radicali, cinci fracționiști și doi liberali moderați.

1883: S-a născut actorul Gheorghe Storin; (m. 1968).

Gheorghe Storin

Gheorghe Storin (n. 1883 – d. 1968)

A fost un actor român, profesor de artă dramatică (1947 – 1952) la Institutul de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”.

A studiat arta dramatică la Conservatorul din București cu C.I. Nottara. La Teatrul național din București, pe scena căruia a jucat, cu intermitențe, încă din 1902, precum și în „Compania Alexandru Davila” și în Compania Bulandra-Storin-Manolescu-Maximilian, Storin a creat cu mare forță dramatică un vast repertoriu de roluri în piese clasice și contemporane românești și străine.

A jucat în filmele : Amorurile unei prințesePe valurile fericiriiTeleviziuneTrenul fantomă ș.a. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului și cu Ordinul Muncii clasa I (1953), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967).

1888: S-a născut (16/28 martie) la Căinari, Tighina, în Basarabia, marele poet român Alexei Mateevici, autorul poeziei “Limba română”; (m. 24 aug 1917).

Fișier:Alexei Mateevici - Foto02.jpg

A văzut lumina zilei în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, școala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910. În următorii patru ani a studiat la Kiev, la Academia Teologică, după care a fost numit profesor de greacă şi latină, devenind și membru al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie. 

Începând cu anul 1910, Alexei Mateevici a publicat poezii, nuvele, articole în presa vremii. Debutând cu o proză tradusă din Cehov şi cu schiţa „Toamna” inspirată din viaţa basarabeană, în gazeta „Basarabia”. Colaborările cu presa scrisă au continuat în „Viaţa Basarabiei”, „Luminătorul”, „Cuvânt moldovenesc” ș.a., în care a publicat versuri originale şi traduceri din A. K. Tolstoi, S. I. Nadson, G. R. Derjavin, M. Lermontov, A. S. Puşkin, studii de etnografie şi folclor, de istorie, filozofie și de teologie.

 La 17 iulie scria poezia “Limba noastră”, una dintre  cele mai frumoase, daca nu cea mai frumoasa  odă închinată limbii române, o capodoperă. Chiar daca ar fi scris  umai aceasta  singură poezie, Alexei Mateevici tot ar fi intrat in marea galerie a poetilor clasici români.

Ea a devenit, pusa pe muzica lui  Alexandru Cristea (1890-1942), imnul  de stat al Republicii Moldova (începând din anul 1994) .

La nici 30 de ani împliniţi cade răpus de febră tifoidă, în timp ce se afla pe front ca preot militar, 26 august 1917.

Opera sa poetică în totalitate abia dacă adună patruzeci şi trei de tiluri.

 George Călinescu, scria în ”Istoria literaturii de la origini până în prezent”:

„Alexei Mateevici, basarabean din Bugeac,  preot militar mort în 1917 (luase parte la luptele de la Mărăşeşti) , ar fi fost un poet mare dacă trăia.
Numai Eminescu a mai ştiut să scoată atâtea mireasmă din ritmurile poporane.”

1897: S-a născut Margareta Sterian, pictoriţă, poetă şi traducătoare (din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză) (m. 1992)

 1897: Este adoptată Legea pentru înfiinţarea Societăţii naţionale de agricultură din România şi a comisiilor agricole (16/28).

1903: S-a născut actorul Jules (Iuliu) Cazaban (Fălticeni). A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais.

A fost fratele scriitorului Theodor Cazaban.

A avut o bogată activitate în cinematografie, radio și televiziune și a fost profesor la Institutul de artă teatrală și cinematografică “I. L. Caragiale” din București. A primit distincția de Artist al poporului și a fost laureat al Premiului de Stat.

În ultima parte a vieții a dorit să-și revadă fratele mai mic, Theodor, scriitorul, aflat în exil la Paris. Autoritățile comuniste au acceptat să-i acorde pașaportul numai cu condiția de a nu se vedea la Paris cu nici un exilat român. În aceste condiții, Jules Cazaban a renunțat la pașaport și la călătorie.

Căsătorit cu actrița Irina Năjejde, fiica jurnalistului și cronicarului dramatic Iosif Nădejde, a avut un fiu, compozitorul si muzicologul Costin Cazaban. Jules Cazaban este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

A fost distins cu titlul de Artist Emerit: (d. 23 septembrie 1963, București).

1913: S-a născut la Ciufud/Izvoarele, Alba, Radu Brateș (Gheorghe I. Biriș),poetul, publicistul și istoricul literar Radu Brateș (Gheorghe I. Biriș), d.11 iulie 1973, Blaj, Alba.A debutat cu versuri în Unirea poporului (Blaj, 1928). Student la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1930–1934), a frecventat cenaclul literar al lui Victor Papilian și a lucrat la Muzeul Limbii Române.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1913-1973-Radu-Brates.jpg

A fost profesor la liceul din Blaj, director la Școala de Arte și Meserii din același oraș, a revenit la Cluj ca șef de temă în cadrul Institutului de Lingvistică. După o detenție la Canal (1952–1954), a fost profesor prin satele târnăvene. A editat, împreună cu Pavel Dan și Virgil Fulice, revista Blajul, a fost unul dintre redactorii gazetei Unirea poporului.

A colaborat cu versuri, articole de istorie literară și culturală, recenzii la SomeșulUnireaDrumul nouGând românescBlajulDacoromaniaGândireaConvorbiri literareTransilvaniaRevista Fundațiilor RegaleGazeta literară și Tribuna, etc.

1917: Înființarea Corpului voluntarilor români ardeleni și bucovineni aflați în Rusia.

După negocieri îndelungate și dificile, la 3/16 martie 1917, misiunea generalului Constantin Coandă pe lângă Înaltul Comandament Rus a obținut aprobarea pentru înființarea Corpului voluntarilor români din Rusia.

În urma intervențiilor autorităților române de la Iași, a început o acțiune complexă de triere și adunare a prizonierilor de naționalitate română.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1917-Infiintarea-Corpului-voluntarilor-romani-ardeleni-si-bucovineni-aflati-in-Rusia.jpg

Primul Corp de Voluntari a avut sediul în Ucraina, la Darnița și a existat, practic, în perioada martie 1917–ianuarie 1918. Scopul său, declarat și îndeplinit, a fost eminamente anticentralist și de sprijinire a luptei naționale, servind la constituirea unei rezerve de cadre disponibile pentru a fi încadrate unităților operative din Moldova.

În primăvara anului 1917 s-a creat pe lângă Ministerul de Război din Iași Serviciul Central al voluntarilor români de peste hotare, care s-a ocupat de organizarea, recrutarea și aducerea acestora din Rusia în România. În total, acest corp a livrat Armatei Române, efectiv cu puțin peste 10.000 de voluntari.

1923: S-a născut omul politic român Sergiu Cunescu, primul  președinte al Partidului Social Democrat Român (PSDR) reînfiintat dupa Revolutia anticomunistă din 1989 ; (d. 2005).

  Partidul Social Democrat Român, era  la acea dată, unul dintre cele trei partide istorice reînființate după căderea comunismului în țara noastră, alături de PNŢ- cd şi PNL.

În ianuarie 1990, a înscris noul partid PSDR, continuator legitim și unic al PSDI, partid istoric, împreuna cu Adrian Dimitriu, fostul secretar general al Partidului Social Democrat Independent, condus de Constantin Titel Petrescu, Mira Moscovici, Constantin Avramescu, Mircea Iscru Stanescu, veterani ai vechiului partid intrat în ilegalitate dupa alegerile din 1946.

PSDR, alaturi de PNTcd si PNL, considerate partide istorice au constituit in 1990 opozitia politica față de Frontul Salvării Naționale, formațiunea foștilor comuniști.

Sergiu Cunescu a fost presedintele Partidului Social Democrat Roman in perioada 1990-2000, reales la Congresele din 1992 si 1996 si deputat in Parlamentul Romaniei in perioada 1990-2000 fiind lider de grup parlamentar.

In 2000 Congresul partidului, care intre timp fuzionase cu Partidul Socialist condus de Tudor Mohora l-a ales drept presedinte executiv pe Alexandru Athanasiu, acordandu-i titulatura de presedinte de onoare lui Sergiu Cunescu.

Acesta se retrage din functie si din partid in 2000, urmare fuziunii prin absorbtie a PSDR de catre PDSR fost FSN, care a devenit astfel Partidul Social Democrat.

Sergiu Cunescu a reusit sa introduca PSDR in Internationala Socialista, mai intai cu titlu de partid observator, apoi cu rol consultativ si in 1999, ca partid membru cu drepturi depline, fiind recunoscut de social democratia europeana drept partidul social democrat romanesc, continuator al traditiilor social democrate ante belice.

1924: S-a născut actorul român de comedie Horia Șerbănescu; (d. 2010).

Horia Şerbănescu | UNITER

Popular actor bucureştean, activând atât pe scena teatrului de revistă şi de comedie, cât şi în televiziune Horia Serbanescu  a deţinut, de asemenea, câteva roluri în filme.

A  debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, în rolul regelui Mihai din spectacolul „Miss Revista”. Atunci a fost descoperit pe scena de la Cărăbuş de regizorul Paul Gusti, care l-a adus la Teatrul Naţional în rolul Statu Palmă Barbă Cot din „Rodia de Aur”, spectacolul fiind primul de acest gen transmis la Radiodifuziunea Română.

Astfel, Horia Şerbănescu a devenit cel mai vechi colaborator al Radioului Public.

Horia Şerbănescu a jucat pe scena Teatrului din Sărindar, condus de Tudor Muşatescu, şi pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferându-se la Teatrul Victoria. A cunoscut primul mare succes la Grădina Volta Buzeşti, cu rolul din spectacolul „Profesorul de franceză”, de Tudor Muşatescu.

A format cupluri artistice cu Emil Popescu, dar şi cu Radu Zaharescu, alături de care a cunoscut succesul în teatrul de revistă, la „Cărăbuşul” lui Constantin Tănase.

Tot alături de Radu Zaharescu a format unul dintre cuplurile artistice cele mai cerute în momentele difuzate de Televiziunea Română.

A jucat în filme de televiziune precum „Directorul nostru” (1955), „Telegrame” (1959), „Politică şi delicatese” (1963) sau „Mofturi 1900” (1964). În teatru a deţinut roluri în spectacole precum „Pe aripile Revistei”, „Trei Căluşari”, „Vitamina M… Muzica!”, „Horia şi Radu îşi asumă riscul”, „Cu muzica e… de glumit!”, „Carnaval la Tănase”, „Nepotul domnului prefect”.

1936: A început construcția la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.Catedrala Mitropolitană din Timișoara este cel mai mare edificiu religios din Timișoara, catedrală a Mitropoliei Banatului, cu hramul Trei Ierarhi.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1936a-Catedrala-Mitropolitana-din-Timisoara.jpg

A fost construită între 1936–1941 și este un simbol al orașului. Construcția propriu-zisă a început pe 16 martie 1936 iar în 20 decembrie s-a pus, printr-o ceremonie, piatra fundamentală a viitoarei Catedrale.Lucrările de construcție, după proiectul arhitectului Ion Traianescu, s-au terminat în 1941. Clopotele și crucile bisericii au fost sfințite în 23 august 1938. Toate finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat însă abia în 1956, din cauza celui de-al doilea război mondial.

1936: S-a născut la Bârlad, romancierul român stabilit în Franța, Bujor Nedelcovici.

A fost avocat la Baroul de Avocați din Ploiești, de unde a fost radiat din motive politice (după arestarea tatălui), fiind obligat să muncească timp de 12 ani pe diverse șantiere și uzine din țară: Bicaz, Brașov, București.

Din anul 1987 alege calea exilului, trăiește la Paris, unde continuă să scrie. Susține un ciclu de conferințe în Statele Unite și publică în Canada (La Revue Cité Libre) eseul Întâlnirea cu secolul al XXI-lea. Din 1987, face parte din colegiul de redacție al revistei Esprit, unde publică articole și eseuri.

Este căsătorit cu Carmen Lăzăroiu, fosta soție a lui Dinu Patriciu.

1947: A apărut  la Bucuresti „Revista literară” condusă de scriitorul Miron Radu Paraschivescu.

1948: Au fost înființate trupele de Securitate ale Ministerului de Interne al României.Prin Legea nr. 208/21 iunie 1947, Comandamentul Trupelor de Grăniceri a fost scos din subordinea Ministerului Apărării Naționale și trecut în cea a Ministerului de Interne, având aceeași misiune – paza și apărarea frontierelor.

Pe linia și zona de frontieră, grănicerii aveau atribuțiuni de poliție generală, iar comandanții de unități de pază și subofițerii comandanți de plutoane erau împuterniciti ca ofițeri ai Poliției Judiciare. Ulterior, prin Legea nr. 53/24 februarie 1948 pentru stabilirea unor măsuri de siguranță în zona de frontieră, paza și supravegherea granițelor se făcea pe linia de frontieră și în interiorul țării, pe o adâncime de 25 km de la această linie.

Prin Decretul nr. 102/16 martie 1949 s-au înființat Trupele de Securitate pentru „securitatea teritoriului și frontierelor țării”.

1957: A murit la Paris, unde se stabilise din anul 1904 genialul  sculptor român Constantin Brâncuși.

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj), a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

Marele artist a fost ales membru postum al Academiei Române.

1965:  A avut loc la Bucureşti, premiera filmului „Pădurea spânzuraţilor”, o ecranizare după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu.

Scenariul a fost semnat de Titus Popovici, iar regia de Liviu Ciulei, în distribuţie regăsindu-se actorii Victor Rebengiuc, Ana Szeles, Liviu Ciulei şi György Kovacs.

DVD Padurea Spanzuratilor - Libris

Această ecranizare din 1964 a romanului omonim al scriitorului român Liviu Rebreanu, a fost primul film românesc care a obținut o largă recunoaștere internațională, fiind  distins cu Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes

2005: A murit  Sergiu Cunescu, omul politic care a reînfiinţat, imediat după decembrie 1989, Partidul Social Democrat Român, unul dintre cele trei partide istorice, alături de PNŢ şi PNL, care fuseseră desființate de dictatura comunistă după război. A fost preşedinte al PSDR în perioada 1990-1999 și s-a retras din viaţa politică odată cu fuziunea PSDR cu PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), în 2001; (n. 1923).

2012: Parlamentul Republicii Moldova il  alege pe Nicolae Timofti  in functia de președinte al statului.

A devenit al 4-lea președinte al Republicii Moldova.  În momentul alegerii în funcția de președinte al Republicii Moldova, Timofti era Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

2016: A încetat din viață la București, actrița Paula Sorescu-Lucian, soția marelui actor Ion Lucian; (n.22 iunie 1947, București).

PAULA SORESCU-LUCIAN. IN MEMORIAM. (22 iunie 1947 – 16 martie 2016)

A fost societar de onoare și membru fondator al Teatrului Excelsior din Capitală .

2018: A murit juristul şi profesorul Ion Dogaru; studii privind dreptul civil, dreptul comerţului internaţional, dreptul familiei, teoria generală a dreptului şi filosofia dreptului; fondatorul Facultății de Drept din Craiova; membru corespondent al Academiei Române (n. 1935).

2020: Președintele României, Klaus Iohannis a decretat, pe fondul pandemiei de coronavirus,starea de urgență pe teritoriul întregii țări .    Aceasta a fost instituită pentru o perioadă de 30 de zile, după care, la 14 aprilie, a fost prelungită pentru încă 30 de zile. Ulterior, din 14 mai,pe teritoriul României a fost instituită starea de alertă.

La fiecare 30 de zile, aceasta a fost prelungită prin hotărâri, astfel că şi astăzi România se află în stare de alertă, cu restricţii impuse de autorităţi şi localităţi carantinate.

Este pentru a doua oară în istoria României când o astfel de măsură a fost aplicată. Starea de urgență, bazată pe ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999 „privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă”, a mai fost decretată în România, în noaptea de 21-22 ianuarie 1999, de președintele de atunci, Emil Constantinescu, în timpul celei de-a cincea Mineriade.

CITIȚI ȘI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/16/o-istorie-a-zilei-de-16-martie-video-


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul mucenic Sabin Egipteanul

Sfantul Mucenic Sabin Egipteanul

Sfantul Sabin a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). Era originar din Ermuopole (Egipt). Din cauza persecutiilor impotriva crestinilor, Sfantul Sabin se va retrage in munti impreuna cu alti crestini.

Un cersator, care primea hrana de la Sfantul Sabin, îl va vinde slujitorilor de idoli, precum a facut Iuda cu Hristos, pe doi galbeni.

A fost dus inaintea tribunalului nelegiuirii cu alti sase crestini. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, a fost strapuns cu unghii de fier, ars si apoi inecat intr-un rau, luand in acest fel, cununa muceniciei.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005.
  4. http://adevarul.ro
  5. http://www.worldwideromania.com;
  6. Wikipedia.ro;
  7. mediafax.ro;
  8. Istoria md.
  9. http://www.rador.ro/2019/03/16/calendarul-evenimentelor.
  10. Cinemagia.ro.

16/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Barbaria comunistă și exterminarea elitelor care au înfăptuit Marea Unire de la 1918

Ura comuniștilor față de elitele de la 1 decembrie 1918: exterminare și ani grei de pușcărie

Ura comuniștilor față de elitele de la 1 decembrie 1918: exterminare și ani grei de pușcărie

Zeci de mari personalități ale Unirii au fost, patru decenii mai târziu, victime ale represiunii comuniste. O mare parte a oamenilor politici au ajuns în închisoarea de exterminare de la Sighet. Fundația Academia Civică a identificat o listă cu aceste personalități, scrie Newsweek România.

„Momentul 1918 a constituit apogeul unității românilor. Singurii care s-au opus au fost bolșevicii… Imediat ce a ajuns la putere, Partidul Comunist din România a procedat la distrugerea tuturor partidelor și personalităților care au contribuit la Marea Unire de la 1918. Rând pe rând, au fost arestați și condamnați, cu sau fără proces, liderii istorici care simbolizau Unirea, țărăniștii și liberalii, clericii și militarii, social-democrații și sindicaliștii, ardelenii, bănățenii, bucovinenii, basarabenii. O mare parte dintre aceștia au murit în închisoare. Au scăpat de această soartă doar cei care muriseră înainte sau se aflau în străinătate. A fost un genocid al elitelor, care a întrerupt pentru o jumătate de secol legăturile firești cu democrația occidentală”, menționează scriitorul Romulus Rusan, reluat de Tribuna.US, publicația românilor din Chicago, SUA.

O mare parte a oamenilor politici au ajuns în închisoarea de exterminare de la Sighet. „Majoritatea aveau între 60 și 93 de ani, astfel încât aproape o treime au murit pe parcursul a numai cinci ani. Între ei, liderii partidelor naționale Iuliu Maniu (80 de ani), Dinu Brătianu (84 de ani), cinci episcopi greco și romano-catolici, numeroși alți oameni politici, de litere și știință”, scrie același istoric Romulus Rusan.

Studiu de caz. Ilie Lazăr, delegat din Maramureș: 17 ani în pușcărie

Ilie Lazăr s-a născut în 1895. A fost doctor în drept al Universității din Cluj. Organizează, la sfârșitul războiului, Gărzile Naționale Române din nordul Transilvaniei și reprezintă Maramureșul la Marea Adunare de la Alba Iulia. Apoi, însoțește delegația ardelenilor la predarea actului Unirii la București. După 1918 a fost deputat. Arestat prima oară la 27 mai 1946, a fost condamnat la 7 luni închisoare. Implicat în înscenarea de la Tămădău, a fost arestat în iulie 1947, dar a refuzat cooperarea cu autoritățile. A fost închis la Galați, Sighet, Râmnicu Vâlcea, Periprava și eliberat la 9 mai 1964, după 17 ani de temniță comunistă.

Ajuns la Râmnicu Sărat, Ilie Lazăr rememorează un moment, din 1958, în care a fost implicat și torționarul Vișinescu. „Ion Mihalache era suferind de rinichi și hernie și nu i se dădea ajutor. Mihalache a făcut apel, prin codul morse, la toți deținuții. Ilie Lazăr l-a încurajat de la geam. Acesta a fost considerat un gest de mare insubordonare. L-au pus să reconstituie urcarea pe geam, iar directorul Alexandru Vișinescu, personal, a început bătaia pe care au continuat-o opt persoane. Cu această ocazie, lui Ilie Lazăr i-au fost fracturate trei coaste”, scrie Andreea Dobeș. Pe 29 ianuarie, tot prin morse, Ilie Lazăr îi transmite „bună dimineața” lui Ion Diaconescu. Împotriva lui s-au luat măsuri de sancționare cu 7 zile de izolare.

Arheologul Gheorghe Petrov reia căutările rămășițelor pământești ale lui Iuliu  Maniu

Foto: Iuliu Maniu înainte și după arestare

„Azi noapte a murit bătrânul”

Într-o discuție purtată după eliberare cu niște cunoscuți, Ilie Lazăr povestește cum a aflat de moartea lui Iuliu Maniu, aflat și el în închisoarea de la Sighet.

„În 4 februarie 1953 au venit la mine doi gardieni, care erau oamenii noștri și unul zice: <<domnul președinte, mi se pare că nu iese bine astăzi>>. <<Dar de ce?>>, <<I-am dat de mâncare și îi tare bolnav>>. A doua zi dimineața, la orele opt, niște foști teologi care curățau pe sală mi-au spus: <<Domnul Lazăr, a murit Maniu>>. Atunci, pe țevile de calorifer am bătut: <<Azi noapte a murit bătrânul.>>”.

Eliberat din colonia de muncă de la Periprava, în vara anul 1964, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu la Făgăraș. A trăit într-o modestă locuință la Cluj. A fost supravegheat informativ fără întrerupere, iar „la data de 6 noiembrie 1976, obiectivul a decedat”, după cum a  menționat, în ultima notă, ofițerul de securitate.

Martirii închisorilor

Fundația Academia Civică a identificat o listă de persoanlități care au avut o contribuție importantă la Unirea din 1918 și care au ajuns în închisorile comuniste. Printre acestea îi regăsim:

1. Ion Mihalache – înființează, după Unire, Partidul Țărănesc. Este arestat după înscenarea de la Tămădău. Arestat în 1947, ajunge în închisoarea Râmnicu Vâlcea. Moare, la 81 de ani, în detenție.

2. Gheorghe Brătianu – A fost erou în primul război. I se stabilește domiciliu forțat în 1947. Este arestat fără mandat în 1950. Moare, trei ani mai târziu, în penitenciarul Sighet.

3. Iuliu Maniu – președinte al Consiliului Dirigent, președintele PNȚ, închis la Sighet la vârsta de 80 de ani. A fost exterminat în 1953 și aruncat într-o groapă comună.

4. Iuliu Hossu – a citit Proclamația Unirii. A fost privat de libertate timp de 20 de ani.

5. Silviu Dragomir – secretar la Marii Adunări a Unirii, ministru. A fost arestat la Sighet și a stat cinci ani în temniță.

6.     Ioan Lupaş – demnitar în Consiliul Dirigent, deputat, a fost privat de libertate cinci ani, la Sighet.

7. Pantelimon Halippa – președintele Sfatului Țării de la Chișinău. Arestat în 1950, a fost predat autorităților sovietice care l-au condamnat la 25 de ani de muncă. Readus în țară, este arestat la Aiud.

8. Ion Flueraș – membru al Consiliului Dirigent. Arestat în 1948, moare în temniță cinci ani mai târziu.

9. George Grigorevici – a militat pentru unirea Bucovinei cu țara. A murit în închisoarea Văcărești în 1950.

10. Ion Nistor – istoric și militant unionist bucovinean, membru în Comitetul care a decis Unirea cu România. A fost închis cinci ani.

Bibliografie (surse):

Romulus Rusan – Cronologia și geografia represiunii comuniste

Romulus Rusan – Memorialul românesc de la Sighet

Andreea Dobeș – Ilie Lazăr, consecvența unui ideal politic.

16/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Tunurile multiple ale lui Petru Rareș

România nevăzută: Tunuri multiple

Cine-și face zid de pace, turnuri de frățîe / Duce viațî fără greațî ‘ntra sa bogăție.

Că-i mai bunî depreunî viața cea frățascî, decît armî ce destramî oaste vitejeascî

Așa scria unul dintre primii stihuitori români pe numele său Dosoftei.

Aceste versuri, chiar dacă sunt foarte greu de citit și descifrat azi, nu fac altceva decât să ne confirme spiritul pașnic și lipsit de agresivitate al poporului nostru.

În general, românii au pus mâna pe arme doar atunci când au fost constrânși să se apere, nu pentru jaf sau pentru a cotropi… Chiar și azi, România nu își folosește poziția de supremație față de vecinii săi, ci mai degrabă preferă să adopte o poziție pașnică, indiferentă atât timp cât nu suntem amenințați. Aici ar fi multe de spus până unde ar merge această amenințare, dar nu acesta este scopul acestor articole.

Pe vremea când istoria Americii încă nu era scrisă, unii români scriau istoria industriei de armament din lume. 

Unul dintre cei mai celebri turnători de tunuri este ardeleanul Orban, dac de neam,care a ajutat armata otomană să cucerească Constantinopolul. Gheorghe Șincai spune așa: „Fusese romîn acela care dirijase tunurile sultanului Mahomed la luarea Constantinopolului”.

Petru Rareş, frescă în biserică

Petru Rareş (1483 – 1546)

Însă cea mai importantă invenție, rămân totuși tunurile multiple ale lui Petru Rareș. Cronicarul polonez Martin Bielski le descrie astfel:

 „Tunurile moldovenești sînt din fier. Ele se formează din câte șase sau cîte opt tunuri, așezate numai pe două roate mici, în așa mod încît dîndu-se foc unuia din tunuri, pe dată izbucnesc pe rând și celelalte, urmînd șase sau opt detunete. 

Nimic nu poate să fie mai bun si de folos luptătorului din infanterie ca acestea, căci le poate trage după sine cînd vrea și întoarce în toate părțile unde se arată a fi nevoie în timpul tragerii, armatele dușmane venind din diferite direcții. Soldații tunari pot să plece cu ele cînd vor, căci nici un dușman călare nu poate să le înfrunte, fiindcă ele se aprind unul după altul tunurile cînd tragi numai dintr-unul”.

Proiectele pentru aceste tunuri erau formate din gloanțe de fier sau plumb și se puneau la un loc cu materialul exploziv.

De menționat că tot în aceeași perioadă a secolului al XVI-lea apar și mortierele, pe care moldovenii le numeau pive, iar obuzele fiind numite cumbarale.

Sursa: Gheorghe Șincai din Șinca – Istoria Românilor 1853, B.P. Hașdeu – Ion Vodă cel cumplit, 1942, M. Bielski – Sprawe rycerka, Dinu Moroianu, I M Ștefan – Focul viu, 1963, Biblioteca Digitală a Bucureștilor, preluat de https://tribuna.us/romania-nevazuta-tunuri-multiple/Bogdan Iosifaru

16/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: