CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 12 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 12  martie în istoria noastră

1402: S-a încheiat Tratatul de vasalitate a lui Alexandru cel Bun față de Vladislav Jagello.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1402-Alexandru-cel-Bun.jpg

Regele Poloniei, Vladislav Jagello l-a recunoscut pe Alexandru domnitor al Moldovei și se obliga să nu acorde ajutor pretendenților la scaunul țării și, în cazul unei invazii străine, să acorde Moldovei ajutor militar. Prin depunerea jurământului de vasalitate față de Regatul Polon, Alexandru cel Bun a oprit tendințele expansioniste ale Regatului Ungar în Moldova, care dorea să supună țara, transformând-o într-un ducat ungar.

Odată cu încheierea tratatului moldo-polon, în Moldova au venit un număr mare de negustori din Polonia, care au dat un nou imbold dezvoltării comerțului. Alexandru cel Bun a acordat privelegii comerciale negustorilor lioveni, care au primit dreptul de a crea depozite în capitala țării, Suceava. Crearea acestor depozite în orașele Moldovei, au transformat-o într-un centru important de tranzit a mărfurilor în regiune, din Moldova în Polonia, Ungaria și în sudul Dunării. Tratatul a fost reînnoit în 1404, 1407, 1411, 1415 și 1419.

1510: Fostul domnitor al Munteniei, Mihnea cel Rău, este asasinat la Sibiu, de rivalul său boierul Danciu şi de sârbul Dimitrie Iacsici.

Fișier:Mihnea cel Rau.jpg

Mihnea I „cel Rău” (n. februarie 1462 – m. 12 martie 1510, Sibiu), domn al Ţării Româneşti (între 23 aprilie şi 9 mai 1508 – între 12 şi 29 octombrie 1509).

A fost fiul natural al lui Vlad Ţepeş, conceput înainte de căsătoria cu o rudă a regelui maghiar Matei Corvin si  a ocupat tronul cu ajutor otoman având sprijinul tuturor boierilor, după cum afirma într-o scrisoare către sibieni.

A dus o politică autoritară în dauna marii boierimi pe care o decimează, documentele acuzându-l de atrocităţi fără seamăn „prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i muncii cu munci […], şi le luo toată avuţia”.

În aceste condiţii, boierii Craioveşti au fugit, în septembrie 1509, la sud de Dunăre, lăsându-si  averile pradă furiei domnului.

Ei reuşesc, cu sprijinul lui Mehmed beg Mihaloglu, sangeacbeiul de Nicopole,  să obţină domnia pentru pretendentul lor, Vlad cel Tânăr. Acesta le pune la dispoziţie o armată, cu ajutorul căreia să-l alunge pe domn.

Sesizând pericolul, Mihnea cedează tronul fiului său Mircea în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu armata otomană, au trecut Dunărea.

S-a stabilit la Sibiu, unde a fost asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510.

Catolic fiind, a fost înmormântat în biserica mare a Predicatorilor din Sibiu, lângă care a fost asasinat.

1678 : A decedat mitropolitul Transilvaniei Ilie Iorest (n.cca. 1600).

A mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest la 24 aprilie.

1821: În timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu sunt executaţi căpitanii Iova şi Ienciu.

Aceștia au fost decapitați, din ordinul lui Tudor Vladimirescu, pentru prădăciunile și excesele comise la Benești, în Vâlcea, unde au prădat și maltratat mai multe familii de mici boieri, care se retrăseseră la conacul lui Iordache Otetelișanu; de asemenea, s-au făcut vinovați de jefuirea bisericii de acolo.

1835: Impăratul Rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri care nu-i mai obliga pe evrei să se stabilească în oraşele Basarabiei ţariste.

1838: Din iniţiativa şi sub conducerea lui George Bariţiu, apare la Braşov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, cu rol important în lupta de eliberare naţională.

Imagine similară
Imagini pentru George Bariţiu, Gazeta de Transilvania 1838 ,photos

Foto: George Bariţiu

Primele ediţii ale Gazetei au fost scrise şi pregătite integral de George Bariţiu.

Tot el a susţinut şi apariţia „Foii pentru Literatură” care avea sa devina ulterior „Foaia pentru minte, inimă si literatură”.

În scurt timp, i s-au alăturat membrii familiei Mureşenilor. Ziarul a fost editat, apoi si tipărit, în casa acestora.

Aurel Mureşianu a fost primul ziarist profesionist din Transilvania iar soţia sa, Elena, prima femeie manager de ziar.

  Prestigioasa publicatie şi-a încetat activitatea în 1946 in urma presiunilor noului regim comunist. 

1844: S-a născut la Iași,finanțistul, omul politic și deputatul Emil Costinescu; (d.11 iunie 1921, București).Pe plan politic, a fost colaborator a lui C.A. Rosetti, iar între 1866–1882 a participat ca redactor la ziarul Românul.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1844-1921-Emil-Costinescu.jpg

A fost de trei ori ministru de Finanțe, de trei ori ministru al Sănătății, unul dintre fondatorii Băncii Naționale a României, la care a fost director timp de 6 ani. A fost director și la Banca Generală din București, președinte al Crucii Roșii Române. A fost primar al Bucureștiului în perioada februarie 1901–aprilie 1901.

De la numele lui se trage denumirea stațiunii litorale Costinești, înființată de acesta prin colonizarea de germani pe o moșie a sa.

1848(12/24): Patriotul ardelean  Simion Bărnuţiu a lansat la Sibiu, Proclamaţia prin care cerea românilor din Transilvania să se ridice la luptă pentru drepturile lor naționale, recunoaşterea  lor ca naţiune politică şi desfiinţarea iobăgiei.

Imagini pentru Simion Bărnuţiu Photos

Foto: Simion Bărnuţiu (n. 21 iulie 1808, Bocşa, Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almaşului), om politic român, istoric, filozof, şi profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Transilvania.

1849: S-a desfășurat a doua luptă de la Mărișel, în Munții Apuseni, între gărzilele naționale române și armatele ungare. Insuficiența forțelor i-a determinat pe Iancu și tribunii săi să recurgă la ajutorul femeilor din localitate care, conduse de Pelaghia Roșu, au reușit să inducă în eroare inamicul asupra numărului și intențiilor moților.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1849-Bustul-Pelaghiei-Rosu-din-Marisel.jpg

Bustul Pelaghiei Roșu din Mărișel

Atacul fulgerător al acestora i-a obligat pe unguri să se retragă în grabă, lăsând pe câmpul de luptă 30 de morți și zeci de răniți.

 1863: Este înfiinţată la Belgrad, prima agenţie diplomatică având caracter oficial înfiinţată de România. Până atunci, principele Serbiei avusese în Țara Românească numai așa-numiți agenți personali, cu rol mai mult de intermediari, fără un statut propriu de agrnți diplomatici. În contextul recunoașterii Principatelor Române ca stat unitar, la începutul lunii februarie 1863, domnitorul Serbiei, M.M. Obrenovici, a făcut cunoscut domnitorului României că intenționează să-l numească agent la București pe C. Magazinovici, consilier la Curtea de Casație a Serbiei. Cuza a primit cu satisfacție propunerea, subliniind că prezența unui reprezentant diplomatic al Serbiei în România va contribui la strângerea legăturilor dintre cele două țări. Totodată, pe linie de reciprocitate, Domnitorul României, Al.I. Cuza, a luat măsura înființării agenției diplomatice române la Belgrad, numind în acest post pe T. Callimaki. A fost prima agenție diplomatică înființată de România având caracter oficial, recunoscut atât de statul de reședință, cât și de celelalte puteri care aveau reprezentanți la Belgrad.

1878: S-a născut  (n. 12/24 martie 1878, Iași), matematicianul si astronomul  român, membru de onoare din 1946 al Academiei Române, Constantin C. Popovici ; (d. 26 noiembrie 1956, București).

A studiat la Secția de Matematică a Facultății de Științe din Iași, pe care a terminat-o în 1900. Cu o bursă de studiu în străinătate, a urmat Facultatea de Științe a Universității din Paris, unde a obținut încă o licență în matematici (1906) și titlul de Doctor în Matematică, susținut cu o teză din domeniul ecuațiilor cu derivate parțiale (1908). A fost profesor universitar la Iași și București, a contribuit la înființarea Observatorului de la Iași (1913), pe care l-a și condus. Ulterior a fost director al Observatorului astronomic din București(1937-1943).

A scris lucrări matematice în domeniul ecuațiilor funcționale, ecuațiilor integrale și sistemelor de ecuații diferențiale. A afectuat studii privind distribuția pulberii cosmice în jurul unei stele, formarea cozilor de comete, vârsta sistemului solar, presiunea luminii în mecanica cerească.

1880: Își începe misiunea la București, Aubert Ducros,primul ministru extraordinar și plenipotențiar al Franței la București. În baza reciprocității și pentru a semnala importanța deosebită pe care o acorda relațiilor cu această țară, România își desemnează cel dintâi ministru plenipotențiar la Paris, în persoana lui Mihail Kogălniceanu, fost ministru al afacerilor externe și prim-ministru, la 5 august 1880.

1882:  Iosif  Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, scris de Emilia Lungu.

Acest roman, care a făcut senzaţie în epocă, a fost  publicat ca foileton în revista „Familia”. Numele autoarei a apărut în toate revistele ardelene mai însemnate ale vremii, iar Regina Elisabeta a României s-a interesat îndeaproape de prima femeie româncă care s-a încumetat să scrie un roman.

Lungu

 Emilia Lungu – Puhallo a fost  prima româncă învăţătoare din Banat, şi  o foarte apreciată scriitoare și publicistă.

Ea a fondat  prima reuniune a femeilor din Banat,  și prima şcoală de fete din zona Banatului. 

Emilia Lungu a publicat un număr mare de poezii în revista „Familia” din Oradea, condusă de Iosif Vulcan. A scris 24 de nuvele publicate în: „Familia”, „Amicul familiei”, „Noua bibliotecă română”, „Dreptatea”, „Dreptatea poporului”, „Drapelul” (Lugoj), „Drapelul” (Chicago-S.U.A.), precum și „Duminica” – studiu social, care e premiat, „Fiica învăţătorului” – nuvelă istorică cu subiect din anul 1848, „Voluntarul”, „Rezervistul”, „Vagabondul”, „O pildă” – nuvelă care urmărea combaterea alcoolismului, „Călătoria prin Bosnia-Hertzegovina”, „Istoria şcoalelor româneşti din Timişoara”, „Istoria primei şcoale româneşti de fete din Banat” și încă altele.

Se pare că cea mai profundă scriere literară a Emiliei Lungu este nuvela „Nicolae Ţârcovnicu”, în care descrie viaţa zbuciumată a scriitorului Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi”, care era literatul ei preferat.  

Pentru activitatea ei, în anul 1904, Emilia Lungu – Puhallo a fost decorată cu ordinul „Steaua României” de către însăși Regina Elisabeta.

1897: S-a născut la București,compozitorul român Lucian Teodossiu;(6 februarie 1973, București).A fost membru în Societatea Compozitorilor Români și în Uniunea Compozitorilor. Studiile muzicale le-a urmat în București cu tatăl său Grigore Teodossiu și D.G. Kiriac. A absolvit Facultatea de Arhitectură din București, obținând licența în 1924.

A compus muzică de operă: Petru CercelDomnul TudorPapură ÎmpăratMotanul năzdrăvanMihai Viteazul, balet: VoichițaMerele de aur, muzică vocal-simfonică, simfonică, de cameră, corală, vocală.

1899: S-a născut la Iași, Mansi Barberis (pe numele său adevărat Clemansa Barberis-Plăcințeanu), compozitoare, violonistă şi dirijoare; (m. 1986, București).Compozitoare, cântăreață (soprană), violonistă (a cântat sub bagheta lui George Enescu), violistă, profesoară universitară de canto la Conservatoarele din Iași și București și la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” din București. Este considerată prima femeie compozitor de muzică de operă din România.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1899-1986-Mansi-Barberis.jpg

A absolvit Conservatorul din Iași în 1922. S-a specializat la Berlin, studiind cu Wilhelm Klatte la Conservatorul Stern și cu Lula Misz Gmeiner de la Hochschule. A luat parte la concerte dirijate de Furtwängler, Kabasta, Siegfried Wagner, Karl Böhm, Bruno Walter. A urmat apoi cursuri la Schola Cantorum din Paris, cu Vincent d’Indy și la Conservatoire National, cu Gabriel Paulet, Noël-Gallon și Vanni Marcoux. Dintre compozițiile sale, sonate pentru pian și vioară, lieduri: ciclurile Destin de poet pe versuri de Eminescu și Itinerar dacic pe versurile ginerelui său, Dominic Stanca; coruri; Suita I pastorală pentru orchestră simfonică, în 4 părți; poemul simfonic Viziuni; simfonii; operele Kera DuducaApus de soareDomnița din depărtăriCăruța cu paiațe; muzică de scenă pentru Neguțătorul din Veneția de Shakespeare, serialul TV Mușatinii, regizat de fiica sa, Sorana Coroamă-Stanca etc. 

A fost membră a Societății Compozitorilor Români (din 1935) și apoi a Uniunii Compozitorilor din România. Laureată a Premiului „George Enescu” (1925, 1934, 1941) și distinsă cu Ordinul Meritul Cultural (1969), lucrările sale au fost interpretate în Italia, Elveția, Olanda, Germania, Marea Britanie.

A publicat volumul de amintiri Din zori până în amurg (convorbiri cu Melania Munteanu), care a fost tradus, mai târziu și în limba italiană, prin grija strănepotului Vlad Coroamă.

1907: În contextul situatiei grave in care se afla țara , ca urmare a extinderii rascoalei țărănești din Moldova în Muntenia și Oltenia, guvernul conservator condus de Gh. Gr. Cantacuzino demisionează si se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne și cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).

 1909: S-a născut la București, soprana Valentina Creţoiu;(m. 2003, Breaza, Prahova).

A urmat studii muzicale (pian și teorie) la Conservatorul din Cernăuți, cursuri de canto la Conservatorul din București, cu specializări la Viena și Berlin. Ionel Perlea a angajat-o la Opera Română, unde a debutat în Tannhäuser de Wagner. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1909-2003-Valentina-Cretoiu.jpg

S-a afirmat interpretând roluri mari în: Bărbierul din Sevilla de Rossini, Madama Butterfly de Puccini, Răpirea din serai și Nunta lui Figaro de Mozart, Faust de Gounod, Traviata de Verdi, etc. A avut contracte cu operele din Viena, Graz și Linz, unde a cântat împreună cu soțul ei, baritonul Șerban Tassian și cu tenorul Dinu Bădescu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat ca infirmieră pe câmpul de luptă, alături de principesa Ileana.

Originea socială și ideologia sa de viață au intrat în contrast cu regimul comunist instaurat în România, fiind anchetată, arestată, eliberată și apoi pusă sub interdicție în urma pensionării la o vârstă la care ar mai fi putut cânta. Ultimele două roluri ale carierei sale au fost Antigona din Oedipe de Enescu (1958) și Alice din Falstaff de Verdi (1959). A fost distinsă cu Ordinului Național Steaua României în grad de Cavaler.

1910: S-a născut  compozitorul si dirijorul român de muzică militară, Dumitru Eremia; (d. 1976). A urmat Conservatorul din București (1927–1932). A fost profesor de muzică la Școala Normală din Sibiu, dirijor de orchestră și inspector al muzicii militare. A compus coruri ostășești, marșuri, etc.

1912: S-a născut (la Târgu Neamț, România), poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz.

Familia sa a emigrat în 1913 în Canada și s-a stabilit la Montreal.

În 1934 s-a înscris la MacDonald College unde a obtinut in  în 1939 licența în științe agricole.

S-a înrolat în 1942 în armata canadiană, participând la războiul împotriva AXEI.

Irving Layton | Discography | Discogs

Încă din anii ’40 a fost catalogat  drept unul dintre cei mai prolifici,revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959.

Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, renumit muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian.

A decedat la 4 ianuarie 2006.

1914: Constantin Brâncuși a deschis prima expoziție personală, la New York, în cadrul Photo Secession Gallery ; (12 martie – 1 aprilie), în care au fost expuse opere de artă lucrate în marmură, lemn şi bronz, care au provocat o enormă senzație.

De atunci, forma pură a sculpurilor sale abstracte a cucerit lumea colecționarilor de artă, care plătesc sume exorbitante pentru a-i achiziționa operele, iar galeriile de artă celebrează genialitatea sculptorului prin expoziții aniversare.

Colecționarul american John Quin i-a cumpărat mai multe sculpturi, pentru sume cae i-au asigurat o existență materială prielnică creației artistice.

1920: Demiterea Guvernului Alexandru Vaida-Voievod (1). Consiliu de miniștri reprezentând Blocul Parlamentar, în componența căruia au fost și trei basarabeni: Ion Pelivan – ministru al justiției, Ion Inculeț și Pantelimon Halippa – miniștri secretari de stat, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod, la guvernare în perioada 1 decembrie 1919–12 martie 1920.

În acest timp, Parlamentul a votat legile prin care s-a ratificat unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România; la presiunea Marilor Puteri, a fost semnat Tratatul de Pace cu Austria, de la Saint-Germain. Brătianu a intervenit pe lângă rege pentru a determina căderea cabinetului; mizând pe popularitatea exacerbată a generalului Averescu, fruntașul liberal i-a acordat acestuia sprijinul pentru a veni la putere.

1925: S-a născut in comuna Ibăneşti, judeţul Vaslui, scriitorul şi scenaristul Constantin Chiriţă.

Imagini pentru scriitor constantin chiriţă photos

  A urmat liceul la Barlad si a facut studii politehnice pe care nu le-a finalizat in Bucuresti.Spre sfarsitul anilor ’40 a devenit redactor la ziarul „Scanteia”.

  In anul 1949, a debutat editorial cu „Matei Ion a cucerit viata”, culegere de nuvele de propaganda realist-socialista.
In 1956 a aparut primul volum din „Ciresarii”, care a fost republicat in anul 1964 sub titlul „Teroarea neagra”, iar in 1972 a primit titlul definitiv „Cavalerii florii de cires”.
Publica in anul 1959 „Castelul fetei in alb” (A doua aventura a Ciresarilor).
Alte carti ale sale sunt: „Intalnirea” (1959), „Oţelul” (1960), din seria „Cireşarilor” a aparut „Drum bun, Cireşari” (1963), „Pasiuni” (1964), tot din seria „Cireşarilor” a fost publicata „Roata norocului” (1965), „Trandafirul alb” (1966), „Teroarea alba” (Aripi de zapada, 1968), tot din seria „Ciresarii”, „Ingerul alb” si „Pescarusul alb” (1969) care impreuna cu „Trandasfirul alb” au format „Trilogie in alb”, etc.
In anul 1971 scriitorul a rescris „Intalnirea” pentru care a primit „Premiul pentru proza” al Uniunii Scriitorilor.
In 1972 a aparut in cinci volume, editia definitiva din „Cireşarii”: „Cavalerii florii de cireş”, „Castelul fetei in alb”, „Roata norocului”, „Aripi de zapada”, „Drum bun, Cireşari!”.
Doi ani mai tarziu a publicat „Adâncimi”, drama in trei acte, pentru care a primit „Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie”.
Intre anii 1977-1988 Constantin Chirita a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor.
In anul 1988 scriitorul s-a stabilit in Germania.

La data de 14 noiembrie 1991 a decedat la Bonn-Konigswinter, în Germania.

A fost adus în ţară şi înmormântat la Poiana Ţapului.

1927: S-a născut Dumitru Dobrescu, farmacist, medic şi profesor; Este autorul unor concepte originale precum farmacotoxicologia (1977), farmacoepidemiologia (1981) şi farmacologia ecologică (1993) şi autorul primului tratat de farmacologie homeopată din lume (2007) şi fondatorul unei noi ştiinţe medicale cu acest nume. A fost decanul Facultății de Farmacie București, directorul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentelor și Cercetării Farmaceutice, membru, vicepreședinte și președinte al Comisiei pentru Medicamente a Ministerului Sănătății din România; co-fondator al Centrului Național de Farmacovigilență și șeful activităților desfășurate în domeniu.

A fost distins cu Premiul Academiei Române (1981), Omul anului 2002 al Institutului American pentru Biografii, Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2002).

De asemenea, a fost fondatorul şi şeful primului Serviciu Clinic de Farmacologie din România (1981-1992) şi membru corespondent al Academiei Române din 1992.

1929: S-a născut la Iași, Nicolae Tertulian (numele la naştere: Nathan Veinsrein), estetician, eseist şi critic literar, stabilit la Paris din anii ‘80;

(m.Suresnes Hauts-de-Seine 11 septembrie 2019).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1929-2019-Nicolae-Tertulian.jpg

A absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea din București, unde, ulterior a fost profesor. În anii ’50–’60, ai realismului socialist, a fost o figură nociv-dogmatică. Ulterior, filosoful marxist a devenit unul dintre specialiștii europeni în Georg Lukács.

În 1980, a emigrat și s-a stabilit la Paris, devenind cadru didactic asociat la Ecole des hautes études en sciences sociales, unde a avut cursuri și dezbateri importante. A publicat studii foarte documentate despre filosofii români în reviste de specialitate franceze. A scris despre Cioran în presa literară franceză pe vremea cînd acesta mai era în viață, și anume păstrîndu‑i secretul despre trecutul lui politic românesc, fapt pentru care Cioran i-a fost recunoscător. La fel ca și soția lui, Georgeta Horodincă, a fost unul dintre colaboratorii revistei Apostrof.

 1932: S-a născut muzicologul Radu Gheciu; fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română; (m. 2003).

 1934: S-a născut lingvista Maria Manoliu-Manea, specialistă în romanistică; stabilită în SUA (din 1979); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993.

 1933: Un grup de militanţi de stânga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România.

Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

 1934: S-a nascut  la Galați, lingvista americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, Maria Manoliu-Manea.

  S-a remarcat prin  prestigioase titularizari la diverse institutii romane si  americane  :

Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Membru al  Academiei Române  din 1993, Doctorat in litere la Universitatea din Bucuresti (1967). Presedinte al  American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) si al American Association of Romanian Studies (1986 1988).

Afost profesor titular la University of California at Davis (1979). Professor invitat la University of Düsseldorf, 1994, lector Fulbright  la University of Chicago (1972-1974).

1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar şi eseist român, stabilit din 1977 în SUA.

A lucrat mai întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București.

Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).”

În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite.

A mai predat la Universitățile din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord. Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări.

Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj.

Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.
A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche).

În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press” (1989).

A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

1941: S-a născut  istoricul literar român Mircea Anghelescu. Este de asemenea un eminent  cercetător literar, critic literar, filolog,  paleograf și pedagog român.

In 1962 a absolvit Facultatea de Filologie, secția Arabă-Română a Universității bucureștene. Participă la cursurile profesorilor Tudor Vianu sau George Călinescu.

Devine doctor în filologie al Universității București în anul 1970 și, mai târziu, cercetător la Institutul de Istorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române, iar  după 1990, profesor la Facultatea de Litere din București, fiind preocupat în special de perioada preromantică din literatura română.

În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

1948: S-a născut Andrei Nicolae Pippidi, istoric român, fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga , specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident. Este editor al operei bunicului său.

 Este  autor de eseuri polemice pe teme istorice şi civice;  membru corespondent, din 2012, al Academiei Române.

Imagini pentru Andrei Nicolae Pippidi,photos

În calitate de publicist, Pippidi a scris din 1990 în Revista 22. În revista culturală Dilema Veche ține rubrica SOS București, în care luptă pentru conservarea patrimoniului urbanistic al capitalei României.

Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și al Societății Academice din România (1995),iar  din 2012 este membru corespondent al Academiei Române.

Este căsătorit cu profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi.

1950: S-a născut la Ploiesti, compozitorul și solistul vocal nevăzător, George Nicolescu.

Debutul său muzical a fost în 1970, când acesta a câștigat premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”.

Câțiva ani mai târziu, compozitorul George Grigoriu a început să-l influențeze, iar cei doi au început să colaboreze.

În 1973, a fost lansat primul său hit intitulat  „Eternitate”.

În luna decembrie a anului 2007, ii apare albumul „Muzică ușoară…lăutărească”, în care cântă împreună cu muzicieni celebri ca Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.

Cea mai nouă melodie a sa e lansată în anul 2012, „Viața-i de vină”, împreună cu Shift.

1951: A murit (în închisoarea de la Sighet) economistul român Gheorghe Taşcă. A contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931), deţinut politic din 1950; (n. 1875).

Gheorghe Tașcă - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1926.

1961: Echipa României a câștigat campionatul mondial de handbal masculin din RFG.A 4-a ediție a Campionatului Mondial de Handbal Masculin s-a desfășurat în perioada 1 martie–12 martie 1961 în RFG. România a pierdut în faza preliminară a grupelor în fața Cehoslovaciei, însă s-a calificat în grupele semifinale, unde a depășit Germania, Danemarca și Norvegia pentru a-și câștiga locul în ultimul act.În finală, adversar a fost din nou Cehoslovacia.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1961-Echipa-Romaniei-a-castigat-campionatul-mondial-de-handbal-masculin-din-RFG.jpg

Românii, fiind echipa-surpriză a turneului, a câștigat simpatia spectatorilor germani, și au reușit să câștige medalia de aur după un meci tensionat, învingând cu 9–8 după două reprize de prelungiri, cu un gol reușit de Costache II cu două minute înainte de final și a devenit pentru prima dată campioană mondială.

1965: Se stinge din viaţă  criticul, istoricul literar şi scriitorul român, George Călinescu ( nume de familie, Gheorghe Vişan),

George Călinescu (Gheorghe Vișan), critic, istoric, scriitor român
George Călinescu (Gheorghe Vișan),
scriitor român

A fost o mare personalitate a culturii romanesti, avand  după unii critici, o orientare clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semna întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu.

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români(Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creanga, ș.a.).

Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini).

Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului.

A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, pînă în anul morții, în 1965.

Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc,Arca lui Noe, începînd de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului.

A mai scris versuri,Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

Intelectual cu idei de stînga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, G. Călinescu a aderat, după abdicarea regelului Mihai și instaurarea comunismului, în 1947 la noua ideologie, surîzîndu-i, bineînțeles, avantajele practice obținute de pe urma acestei adeziuni.

A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă (Am fost în China nouă, 1953) , publicîndu-și impresiile de călătorie în aceste două volume.

În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începînd cu 1956 reintră în viața literarã printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) ținută în săptămînalul culturalContemporanul.

Începînd cu anii 1955-1956 și pînă la moarte (12 martie 1965), el va fi ”reabilitat” și se vor formula numai aprecieri pozitive privind angajarea sa civică, activitatea sa de intelectual democrat din perioada interbelică.

Își retipărește aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru, este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.

În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

1966: A murit Victor Brauner, pictor suprarealist evreu  de origine română; (n. 1903).

1973: La Radiodifuziunea Română a debutat Programul 3 pentru tineret (pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49 metri).

După Revoluţia din Decembrie 89 Programul 3 a primit numele de Radio România Tineret iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet.

1990: În cadrul unei manifestații populare desfășurate în Piața Operei, a fost adoptată Proclamația de la Timișoara.A apărut în contextul evenimentelor din anul 1990, ca o reacție la așa-zisa „democrație originală” care se instaurase in Romania.

Proclamația de la Timișoara este un document programator, redactat în urma manifestației populare din Piața Operei începută în 11 martie.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1990a-Proclamatia-de-la-Timisoara.jpg

Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.

1992: A decedat scriitorul, publicistul si scenaristul  român Nicolae Țic; (n. 1 ian. 1929, comuna Boz, judetul Hunedoara).

1995: A murit la București, Dumitru Almaş (pseudonimul lui Dumitru Ailincăi), prozator şi istoric, autor de romane istorice şi de biografii romanţate.

Dumitru Almaş, om de cultură al judeţului Neamţ – 102 ani de la naştere

A iniţiat, în 1967, şi a condus, ca redactor-şef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971; (n. 1908,la Negrești, Neamț).

2008: A  decedat in Bucureşti,actorul român de teatru și film Ovidiu Iuliu Moldovan; (n. 1 ianuarie 1942, sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul interbelic Cluj, astăzi în județul Mureș).

Ovidiu Iuliu Moldovan: „Insuccesul te obligă la autodepăşire“ - Ziarul  Metropolis | Ziarul Metropolis

Pentru prodigioasa sa activitate in domeniul artei teatrale si culturii i s-au conferit importante premii si distinctii:

Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004);
medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”;
Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”;
IDe asemenea i s-a conferit post-mortem „Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit post mortem la 15 martie 2008, prin decret al președintelui României.

2019: A încetat din viață Roxana Sorescu (16 septembrie 1943, București – 12 martie 2019, București).

ROXANA SORESCU - opera, viata, biografie : comentarii si analize

Cercetător științific, critic și istoric literar, filolog, autor, traducător și profesor; domeniile de activitate au fost istoria literaturii române moderne și contemporane, teoria literaturii, literatura comparată și jurnalismul.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Teofan Mărturisitorul ;  Sfântul Simeon Noul Teolog.

Sfantul Simeon Noul Teolog

Sfântul Simeon Noul Teolog este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 12 martie. Pentru a incerca sa reconstituim intr-un mod obiectiv si complet personalitatea duhovniceasca a Sfantului Simeon si activitatea sa de egumen al Manastirii Sfantului Mamas, de indrumator de suflete si de reinnoitor al vietii monahale, se impune mai intai, pe langa un studiu comparativ al scrierilor sfantului, si un studiu al datelor istorice pe care le gasim in „Viata” scrisa de catre Nichita Stithatul.

Sfântul Simeon Noul Teolog este unanim considerat astazi drept teologul mistic prin excelenta al Bisericii bizantine.

Editate, traduse si studiate, scrierile sale se bucura in ultimele decenii de un interes crescând din partea a numeroși creștini.

Ele sunt o lectura favorita a monahilor dar si a crestinilor simpli doritori de desavarsire duhovniceasca, ravnitori sa se aprinda de focul Duhului si lumina lui Hristos, care iradiaza navalnic cu forta vietii dumnezeiesti din cuvintele sale insuflate de har.

Operele Sfantului Simeon se impart in patru categorii mari si anume: Cateheze (34): „Cuvantari” si „Cuvantari ascetice”; Cuvantari teologice (3) si etice (15); Capete; Imne.

Dupa cuviosul Nichita, Simeon a inceput sa scrie pe cand era inca incepator, la Manastirea Studios, adica in anul 977, la varsta de 28 de ani. Primele sale opere au fost scrisorile de indrumare pe care le trimitea elevilor sai. Dar, la Manastirea Sfantul Mamas, incepe in mod clar activitatea sa literara. Asa cum precizeaza Nichita, doi ani dupa intrarea sa in aceasta manastire, fiind hirodonit preot si ales egumen (adica in anul 979, la varsta de treizeci de ani ), „Duhul dezleaga limba sa si spune cuvinte de bine in mijlocul Bisericii lui Hristos”.

Apoi, in prima perioada a egumenatului sau, inainte de revolta monahilor, „cu toate ca fusese cu totul nestiutor al stiintelor profane, el vorbea despre Dumnezeu ca Ucenicul cel iubit si compunea in timpul noptilor intregi scrieri teologice”. In timpul celei de-a doua perioade a sederii sale la Sfantul Mamas, care se termina prin demisia sa de la egumenat in 1005 si exilul sau in 1009, Simeon isi continua activitatea literara. Vorbind despre aceasta perioada noteaza in special redactarea Capitolelor. „Ajuns la asemenea masura a unirii cu Duhul, scrie el, el actualizeaza capitole ascetice asupra virtutilor si a viciilor care le sunt opuse; acesta era fructul propriei sale filosofii practice si al cunostintelor sale dumnezeiesti”.

Cu ocazia conflictelor care s-au ridicat intre stefan al Nicomidiei si Simeon, acesta din urma a scris inca opere polemice si apologetice. Nichita vorbeste despre asta in Viata, insa aceste lucrari nu s-au pastrat. Parcurgand apoi ultima perioada a vietii Sfantului Simeon, aceea a exilului la Chrysopolis, pe malul asiatic al Bosforului, unde reconstruise mica manastirea delasata a Sfintei Marina (1009-1022), Nichita semnaleaza, printre scrierile din aceasta perioada, Imnele si lucrarile polemice. De aici inainte, de asemenea, el compune discursurile sale apologetice si antieretice la fel de puternice.

Sfântul Teofan Marturisitorul s-a nascut la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza), din parinti cinstiti, Isaac si Teodotia. Amintim ca tatal sau a fost ruda cu imparatul Leon Isaurul (717-740) si a murit pe cand Teofan avea trei ani.

Imagini pentru Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul photos

La varsta de 12 ani, Teofan a fost logodit cu fiica unui senator, insa nunta a avut loc la implinirea anilor potriviti pentru casatorie. Dupa moartea imparatului si a socrului sau, isi va imparti averea saracilor si va intra in monahism impreuna cu sotia sa.

Sotia se va călugări la Manastirea Princhipos si va primi numele de Irina, iar el s-a calugarit la Mănăstirea Polihroniu din ținutul Sigrana. Timp de sase ani a copiat diferite lucrari, refuzand sa conduca manastirea.

Ajunge in insula Calonim, unde va ridica o manastire, si apoi va reveni in Muntele Sigrianei.

Participa la al VII lea sinod ecumenic (de la Niceea, din anul 787) unde lupta impotriva celor care respingeau cinstirea sfintelor icoane.

Dumnezeu i-a daruit Sfantului Teofan harul facerii de minuni, prin care vindeca toate bolile, si mai cu seama toate formele de nebunie.

Cand erezia iconoclasta a izbucnit iar sub imparatul Leon Armeanul, Sfantul Teofan a fost adus la Constantinopol si aruncat in temnita. Aici a zacut timp de doi ani.

Apoi imparatul l-a surghiunit in insula Samotrace, lucru pe care il prorocise mai inainte temnicerilor lui. Dupa sosirea la Samotrace, Sfantul Teofan a mai trait douazeci si trei de zile.

CITIŢI ŞI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/12/o-istorie-a-zilei-de-12-martie-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Andrei Eşanu, Cultură şi civilizaţie medievală românească, Editura Arc, 1996.
  3. Istoria md.
  4. Wikipedia.ro
  5. Enciclopedia Romaniei.ro
  6. worldwideromania.com
  7. http://www.rador.ro/2019/03/12/218114/
  8. Cinemagia.ro.

12/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Renașterea limbii ebraice

Ierusalim - Photos | Facebook

 Foto: IerusalimZidul plângerii

Există atâta preocupare la evrei importanți și la grupuri importante de evrei pentru tradițiile ebraice, și cu toate acestea evreii nu au fost capabili să păstreze tradiția cea mai firească pentru fiecare popor: limba națională!

Misterul abandonării limbii ebraice – dacă despe abandon e vorba, nu ni l-a explicat nimic ca lumea! Să fie altceva, iar nu abandon? Să fie vorba de continuitatea vechilor evrei prin evreii de azi? Să fie nulă această continuitate?, se întreabă prof.univ.dr, Ion Coja în articolul https://ioncoja.ro/limba-ebraica.

Ivrit Lessons | Catford And Bromley United SynagogueCatford And Bromley  United Synagogue


IVRITUL O LIMBA HIBRIDA, SINTETIC MODERNIZATA


ARAMAICA (Arāmāyā; Aramaică veche: Aramaică imperială; scrierea pătrată a sirienei clasice: ܐܪܡܝܐ) este o limbă originară din regiunea antică a Siriei, folosită ulterior în Orientul Mijlociu antic.

Face parte din grupul semitic nord-vestic al familiei de limbi afroasiatice, care include și limbile canaanite, cum ar fi ebraica, edomita, moabita și feniciana, precum și cele aleamoriților și ugaritilor. Alfabetul aramaic a fost adoptat pe scară largă pentru alte limbi și este ancestral pentru alfabetele ebraică, siriacă și arabă.

De-a lungul celor aproximativ 3.100 de ani de istorie scrisă, Aramaica a servit ca limbă de administrare a imperiilor, ca limbă de cult divin și de studiu religios, și ca limbă vorbită a unui număr de popoare semitice din Orientul Apropiat.
Istoric și inițial aramaică a fost limba aramenilor, un popor semitic din regiunea dintre nordul Levantului și valea Tigrului.

În jurul anului 1000 î.Hr., arameenii aveau un șir de regate în zona ce acum face parte din Siria, Iordania și marginile sudului Mesopotamiei și Anatoliei. Aramaica a devenit cunoscută sub Imperiul Neo-Asirian (911-605 î.Hr.), sub a cărui influență aramaică a devenit un limbaj de prestigiu după ce a fost adoptată ca lingua franca a imperiului, iar utilizarea sa s-a răspândit în Mesopotamia, Levantul și părți din Asia Mică.

La apogeul său, variante de aramaică, care au înlocuit treptat limbile semitice anterioare, și au fost vorbite peste tot ceea ce este astăzi Irak, Siria, Liban, Palestina, Israel, Iordania, Kuweit, Arabia de Est, Bahrain, Sinai și părți din sud-estul și sudul Turciei centrale, și părți din nord-vestul Iranului.
Aramaica a fost limba lui Isus, care a vorbit dialectul galilean în timpul slujirii sale publice, precum și limba unor secțiuni mari din cărțile biblice ale lui Daniel și Ezra, și, de asemenea, una dintre limbile Talmudului.
Anumite dialecte ale aramaică sunt, de asemenea, păstrate ca limbă sacră de către anumite comunități religioase. Unul dintre aceste dialecte liturgice este Mandaic, care pe lângă faptul că este o variantă vie a aramaică este și limba liturgică a mandaeismului.

Semnificativ mai răspândită este siriaca, limba liturgică a creștinismului sirian, în special Biserica Asiriană din Est, Biserica Catolică Chaldeană, Biserica Ortodoxă Siriacă, Biserica Penticostală Asiriană, Biserica Evanghelică Asiriană, Biserica Antică a Orientului, Biserica Catolică Siriacă, Biserica Maronită, și, de asemenea, confesiunile creștine Saint Thomas din India. Siriaca a fost, de asemenea, limba liturgică a mai multor credințe gnostice acum dispărute, ar fi manichéismul.
Limbile neo-aramaice sunt încă vorbite astăzi ca o primă limbă de către multe comunități de creștini siriaci, evrei (în special, evreii kurzi) și mandaeenii din Asia de Vest, cel mai numeros de către chaldeeni, Siriaci și asirieni cu un număr de vorbitori fluenti variind de la 1 milion la 2 milioane, principalele limbi dintre asirieni fiind neo-aramaice asiriene (590.000 de vorbitori), neo-aramaice chaldeane (240.000 de vorbitori) și Turoyo (100.000 de vorbitori) , împreună cu un număr de limbi mai mici strâns legate, cu nu mai mult de 5.000 până la 10.000 de vorbitori.
Grecii antici nu au folosit termenul aramaic, referindu-se la „sirieni”, un nume derivat din Asiria, biblic Ashur, Akkadian Ashuru.
• כתבי kṯāḇê, carti, the Scripturi.
Surse:
Humanism, Culture, and Language in the Near East: Studies in Honor of Georg Krotkoff. Eisenbrauns
„The last of the Aramaic speakers”. The Times of Israel
Joseph, John (2000). The Modern Assyrians of the Middle East: A History of Their Encounter with Western Christian Missions, Archaeologists, and Colonial Powers

Curs de ebraica la Sinagoga Medias - Medias News

EBRAICA – Ivrit [ivˈʁit] sau [ʕivˈɾit]) este o limbă semitică din nord-vest originară din Israel. Din punct de vedere istoric, este considerată ca fiind limba israeliților și a strămoșilor lor, deși limba nu a fost menționată cu numele de „ebraică” chiar în Tanakh. Mishnah Megillah se referă la limba ebraică ca Ashurit însemnând asirian, care este un metonim derivat din numele alfabetului.
Cuvântul modern „ebraică” este derivat din vechiul ebrau francez, prin latină, din Ἑβραῖος greacă (Hevraîos) și aramaică „ibrāy”, toate derivate în cele din urmă din ebraica biblică Ivri (în limba ebraică), unul dintre mai multe nume pentru poporul israelit (evreu și samaritean) (evrei). În mod tradițional este înțeles ca fiind un adjectiv bazat pe numele strămoșului lui Avraam, Eber, menționat în Geneza 10:21.
Enciclopedia Judaica 1971, volumul 10 paragraf 23 proclama ca evreii au inceput sa se numeasca ei insisi evrei si israeliti abia in 1860.

Cele mai vechi exemple de date paleo-ebraice scrise datează din secolul al X-lea î.Hr. Ebraica aparține ramurii semitice occidentale a familiei de limbi afroasiatice și este singura limbă canaanită încă vorbită și singurul exemplu cu adevărat de succes al unei limbi moarte reînviate.
Ebraica a încetat să mai fie o limbă vorbită de zi cu zi undeva între 200 și 400 e.n., în scădere ca urmare a revoltei Bar Kokhba. Aramaică și, într-o măsură mai mică, greaca erau deja utilizate ca limbi internaționale, în special în rândul elitelor și imigranților. Ebraica a supraviețuit în perioada medievală ca limbă a liturghiei evreiești, a literaturii rabinice, a comerțului și poeziei intra-evreiești.
Odată cu apariția conștiinței naționale în rândul evreilor în secolul al XIX-lea, de fapt cand Rothschildzii au inceput sa sustina comunitatile evreiesti, a fost reînviată ca limbă vorbită și literară, devenind limba principală a Yishuv și, ulterior, a statului Israel.

Potrivit Ethnologue, în 1998, ebraica a fost limba a cinci milioane de oameni din întreaga lume. După Israel, Statele Unite au a doua cea mai mare populație de limbă ebraică, cu aproximativ 220.000 de vorbitori fluenti, majoritatea din Israel.
Ebraica modernă este limba oficială a statului Israel, în timp ce ebraica premodernă este folosită pentru rugăciune sau studiu în comunitățile evreiești din întreaga lume de astăzi. Dialectul samaritean este, de asemenea, limba liturgică a samaritenilor, în timp ce ebraica modernă sau araba este limba lor vernaculară.

Ca limbă străină, ea este studiată mai ales de evrei și studenți ai iudaismului și Israelului și de arheologi și lingviști specializați în Orientul Mijlociu și civilizațiile sale, precum și de teologi în seminarii creștine.
Aproape toată Biblia ebraică este scrisă în ebraică biblică, cu o mare parte din forma sa actuală în dialectul despre care cercetătorii cred că a înflorit în jurul secolului al VI-lea î.Hr., în jurul timpului captivității babiloniene. Din acest motiv, ebraica a fost menționată de evrei ca Lashon Hakodesh (לשון הקודש), „limba sfântă” sau „limba sfințeniei”, din cele mai vechi timpuri. Mishnah Megillah se referă la limba ebraică ca „Ashurit”. Joel Manuel Hoffman afirmă: „Cu toate acestea, Megillah a 17-a (din nou în ebraică) se referă la un „străin care a auzit Megillah în Ashurit.”

Aici se pare că Ashurit se referă la limba ebraică, în special în lumina punctului de trecere, care este că străinul care aude Megillah în Ashurit și-a îndeplinit obligația sfântă de a auzi Megillah, după ce a auzit-o într-o limbă sfântă.”
În timpul captivității babiloniene, mulți israeliți au învățat limba aramaică, limba semitică strâns legată de cuceritorii lor. Astfel, pentru o perioadă semnificativă, elita evreiască a fost influențată de aramaică.
După ce Cyrus cel Mare a cucerit Babilonul, a permis poporului evreu să se întoarcă din captivitate. Ca rezultat,[sinteză necorespunzătoare?] o versiune locală de aramaică a ajuns să fie vorbită în Israel alături de ebraică. La începutul Erei Comune, aramaica a fost limba colocvială primară a evreilor samari, babilonieni și galileeni, iar evreii occidentali și intelectuali vorbeau greacă, dar o formă de așa-numită ebraică rabinică a continuat să fie folosită ca limbă vernaculară în Iudeea până când a fost strămutată de aramaică, probabil în secolul al III-lea e.n. Anumite clase sadducee, farisee, scribe, pustnici, zeloti și preoti au menținut cu insistență vorbirea ebraicei, iar toți evreii și-au menținut identitatea cu cântece ebraice și citate simple din texte ebraice.
Termenul „ebraică mishnaică” se referă, în general, la dialectele ebraice găsite în scierile dinTalmud.
Cu toate acestea, ebraica a supraviețuit ca limbă liturgică și literară sub forma ebraicei amoraice ulterioare, care apare uneori în textul Gemara , sectiunea tarzie a Talmudului.
Renașterea limbii ebraice ca limbă maternă a fost inițiată la sfârșitul secolului al XIX-lea de eforturile lui Eliezer Ben-Yehuda, care s-a alăturat mișcării naționale evreiești și în 1881 a emigrat în Palestina, pe atunci parte a Imperiului Otoman.

Motivat de idealurile înconjurătoare de renovare și respingere a stilului de viață „shtetl” al diasporei, Ben-Yehuda și-a propus să dezvolte instrumente pentru transformarea limbii literare și liturgice în limbajul vorbit de zi cu zi. Cu toate acestea, ebraica sa a urmat norme care au fost înlocuite în Europa de Est de gramatică diferita și stil, ca în scrierile unor oameni ca Ahad Ha’am și altele.
O limbă modernă construită, cu un vocabular cu adevărat semitic și aspect scris ce aduce a fonologie europeană, urma să-și ia locul printre limbile actuale ale națiunilor.
Ebraica standard, dezvoltată de Eliezer Ben-Yehuda, s-a bazat pe ortografia mishnaică și pronunția ebraică sefarda. Cu toate acestea, primii vorbitori de ebraică modernă au avut idiș ca limbă maternă și au introdus adesea expresii din idiș și fono-semantice ale cuvintelor internaționale.
În ciuda utilizării pronunției ebraice sefardice ca bază principală, ebraica israeliană modernă s-a adaptat si la fonologia ebraică Ashkenazi.
Gramatica ebraică este parțial analitică, exprimând forme precum dative, ablative și acuzative folosind particule prepoziționale, mai degrabă decât cazuri gramaticale. Cu toate acestea, inflexiunea joacă un rol decisiv în formarea verbelor și substantivelor.

De exemplu, substantivele au o stare de construcție, numită „smikhut”, pentru a desemna relația dintre „apartenența la”: acesta este inversul cazului genitiv al mai multor limbi inflectate. Cuvintele în smikhut sunt adesea combinate cu cratime. În vorbirea modernă, utilizarea construcției este uneori interschimbabilă cu prepoziția „shel”, care înseamnă „de”.
Ebraica modernă este scrisă de la dreapta la stânga folosind alfabetul ebraic, care este un abrejad „impur”, sau un script doar pentru consoane, de 22 de litere.

Alfabetul paleo-ebraic antic este similar cu cele folosite pentru canaanita și feniciana. Scripturile moderne se bazează pe forma de scrisoare „pătrată”, cunoscută sub numele de Ashurit (asiriană), care a fost dezvoltată din scrierea aramaică.
Un script ebraic cursiv este folosit în scrisul de mână: literele tind să fie mai circulare în formă atunci când sunt scrise cu cursiv, și uneori variază semnificativ față de echivalentele lor imprimate.

Versiunea medievală a scenariului cursiv formează baza unui alt stil, cunoscut sub numele de script-ul Rashi.

Atunci când este necesar, vocalele sunt indicate prin semne diacritice deasupra sau dedesubtul literei reprezentând debutul silabic sau prin utilizarea matres lectionis, care sunt litere consonante utilizate ca vocale.

Alte diacritice sunt utilizate pentru a indica variații în pronunția consoanelor și, în unele contexte, pentru a indica punctuația, accentuarea și predarea muzicală a textelor biblice.


Surse:
A History of the Hebrew Language. Translated by Elwolde, John. Cambridge University Press.
Saving Languages: An Introduction to Language Revitalization. United Kingdom: Cambridge University Press.
27% of Israelis struggle with Hebrew – Israel News, Ynetnews”. Ynetnews.com.
The Encyclopedia Judaica 1971, Volume 10

12/03/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MEMBRII Coaliției parlamentare PNL-USR-UDMR ȘI-AU LUAT ZI LIBERĂ DE 15 martie, pentru sărbătorirea Zilei maghiarilor de pretutindeni

EXCLUSIV. ACT DE TRĂDARE NAȚIONALĂ. Parlamentul României, UMILIT de membrii coaliției PNL-USR-UDMR aflate la putere în România.

Coaliția majoritară a decis să suspende activitatea în plen a celor două Camere ale Parlamentului pentru ziua de 15 martie 2021, având ca motiv ziua națională a Ungariei, a declarat copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu, preluat de Romanian Global News.

Astfel, liderii grupurilor parlamentare PNL, USR-PLUS și UDMR, încearcă să confere zilei de 15 martie un caracter semioficial de zi de sărbătoare și odihnă, după ce Parlamentul României decisese în legislatura anterioară 2016-2020, respingerea inițiativei UDMR ca ziua națională a Ungariei să fie declarată legal sărbătoare a comunității maghiare din România.

Așadar, ca urmare a solicitării venite din partea gruplui parlamentar UDMR, care a fost agreată de liderii grupurilor parlamentare PNL și USR PLUS, Parlamentul României nu va lucra luni, 15 martie.

15 martie este Ziua maghiarilor de pretutindeni, zi în care în județele Covasna și Harghita angajații din instituțiile publice conduse de membri UDMR primesc nelegal o zi liberă, scrie https://www.dantanasa.ro/implicatiile-deciziei-udmr-in-privinta-simbolurilor-nationale-ale-maghiarilor-din-romania-udmr-subordonata-total-ungariei.

IMPLICAȚIILE deciziei UDMR în privința simbolurilor naționale ale maghiarilor din România – UDMR, subordonată total Ungariei

Decizia majorității PNL-USR-UDMR din Parlamentul României vine după ce la Congresul UDMR, care a avut loc în zilele de 22 și 23 februarie 2019, la Cluj-Napoca,s-a adoptat cu unanimitate de voturi, ca steagul roşu, alb şi verde să fie simbol naţional propriu al comunităţii maghiare din România, alături de steagul Ţinutului Secuiesc, de imnul Ungariei şi de imnul Ţinutului Secuiesc, fapt care comportă implicații extrem de complexe în contextul geo-politic al zonei Europei de Est.

Prin decizia luată de UDMR la congresul de la Cluj-Napoca, formațiunea maghiară și-a manifestat public loialitatea față de Ungaria. Deși sunt cetățeni români, cu buletin și pașaport românesc, membrii UDMR s-au declarat public loiali altui stat prin manifestarea publică a loialității față de simbolurile naționale ale Ungariei, în dauna aceleia datorate simbolurilor naționale ale statului ai cărui cetățeni sunt, adică a României.

Coaliția PNL-USR-UDMR, cu acordul tacit al PSD, supun Parlamentul României unei umilințe supreme: senatorii și deputații nu vor lucra în plenul celor două Camere ale Parlamentului în data de 15 martie, care este Ziua maghiarilor de pretutindeni.

Potrivit programului de lucru aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaților, postat pe pagina de internet a instituției pentru săptămâna viitoare, luni, 15 martie 2021 deputații vor avea „Activitate în cadrul grupurilor parlamentare” în timp ce senatorii vor avea „Activităţi în circumscripţiile electorale”.

Asta deși în mod obișnuit, în ziua de luni ambele camere ale Parlamentului au activitate în plen.

Cei care au solicitat ca Parlamentul să nu lucreze în plen în data de 15 martie au fost parlamentarii UDMR, care vor merge în circumscripții pentru a marca Ziua maghiarilor de pretutindeni, ziua națională în Ungaria.

„Închiderea” Parlamentului României de ziua națională a Ungariei reprezintă o umilință supremă la adresa națiunii române.

În loc ca această zi să marcheze așa cum se cuvine memoria zecilor de mii de români masacrați în Transilvania după 15 martie 1848 doar pentru că și-au dorit să trăiască liberi, liderii PNL, USR + și PSD au preferat să facă pe plac UDMR, adică Ungariei, și au „închis” Parlamentul.

Guvernul României stă de mai bine de un sfert de secol în șantajul UDMR. Acum, guvernarea României stă, la propiu, în mâna premierului ungur de la Budapesta, Viktor Orban și a emisarului său de la București, Kelemen Hunor.

Singura alternativă a Bucureștiului este o guvernare solidă, predictibilă pe termen mediu și lung, lipsită de șantajul UDMR și al Budapestei.

NOTĂ:

Amintim că în 2020 Parlamentul României a respins propunerea UDMR prin care 15 martie ar fi devenit prin lege sărbătoarea comunității maghiare din România, după trei ani de la depunerea sa în Parlament, timp în care această inițiativă a stat la sertar. Atunci,aducerea sa pe ordinea de zi a venit după declarațiile președintelui Klaus Iohannis privind înțelegerea PSD – UDMR pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc.

„Prin această inițiativă nu luăm nimic de la nimeni, nu pierdeți nimic”, a fost mesajul lui Kelemen Hunor prin care a încercat să îi convingă pe deputați să voteze proiectul legislativ depus de UDMR în primăvara anului 2017.

Proiectul a fost respins în Senat pe 13 noiembrie 2017. De atunci, acesta a rămas la Camera Deputaților în calitate de for decizional.

După intervenția președintelui Klaus Iohannis  prin care acesta acuza o înțelegere PSD–UDMR pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc, Guvernul Orban a trimis un punct de vedere Parlamentului prin care anunța că nu va susține inițiativa legislativă.

Proiectul a intrat apoi în linie dreaptă pentru a fi respins de Camera Deputaților, în pofida mesajelor UDMR care au afirmat că astfel au de suferit relațiile cu comunitatea maghiară.

Iată că acum, ajunși la putere, liberalii aliați cu neomarxiștii de la USR+ au hotărât împreună cu UDMR să omagieze în Parlament această zi străină românilor, sărbătoarea naţională a Ungariei și să serbeze totodată Ziua maghiarilor de pretutindeni.

Asta în timp ce Ungaria a declarat în repetate rânduri prin vocea celor mai importanți reprezentanți ai săi, că data de 1 decembrie, ziua Unirii Transilvaniei cu România este o zi de doliu pentru maghiari, iar reprezentanții minoritarilor unguri în Parlamentul României au apărut sfidători în această zi cu brasarde negre.

Reamintim că în timpul revoluţiei de la 1848 românii transilvăneni și ungurii s-au aflat în tabere opuse și au purtat lupte crâncene, soldate cu mari pierderi de vieți omenești.

15 martie, ziua revoluției maghiare, este o zi tragică în istoria națiunii române. Evenimentele declanșate la 15 martie 1848 sunt asociate pentru națiunea noastră cu uciderea de către trupele maghiare a peste 40 de mii de români, devastarea și incendierea a peste 300 de sate românești, arderea completă a 71 de biserici ortodoxe și greco-catolice, jefuirea a 715 de biserici ortodoxe și greco-catolice.

Unul din scopurile revoluției maghiare a fost cuprins în Punctul 12 al programului său revoluționar, care prevedea anexarea Transilvaniei la Ungaria, în pofida faptului că românii, lipsiți despotic de drepturi și libertăți elementare, constituiau majoritatea populației din Transilvania.

Decizia liderilor majorității guvernamentale din Parlamentul României sfidează suferința și jertfa românilor din Transilvania aflată sub ocupația ungară și nesocotește memoria acestor eroi jertfiți pe altarul cauzei naționale.

Această decizie umilește Parlamentul ca for reprezentativ suprem al națiunii noastre și reprezintă un gest provocator îndreptat contra sentimentelor patriotice și a demnității naționale a românilor.

12/03/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: