ZIUA DE 10 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 10 martie în Istoria Românilor

1291: Românii din Transilvania sunt menţionaţi pentru prima dată ca participanţi la Dieta specială convocată de regele Ungariei, Andrei al III-lea (1290-1301), care a convocat la Alba-Iulia o adunare „cu toți prelații, baronii, nobilii, secuii, sașii, românii din toate părțile Transilvaniei“ … „pentru îndreptarea stării acestora“.

Andrei al III-lea „Venețianul’ (n.cca. 1265, Venetia – d.14 ianuarie 1301, Buda, Ungaria), a fost rege al Ungariei intre anii 1290-1301, fiind  ultimul membru pe linie paternă al dinastiei Árpád.

La 10 iulie 1290, regele Ladislau al IV-lea a fost asasinat de propriii săi adepți cumani  si  astfel, ramura principală a dinastiei Arpad s-a stins.

Andrei, informat de moartea regelui,  s-a dus la Strigoniu,  unde archiepiscopul Lodomer l-a încoronat la 23 iulie 1290.

După încoronare legitimitatea domniei  sale a fost pusă imediat la îndoială, întrucât tatăl său fusese declarat bastard de frații săi; astfel, noul rege a avut de contracarat alți pretendenți la tron.
La începutul lui 1291, Andrei al III-lea a vizitat părțile estice ale regatului, unde adunările nobilimii locale din Oradea și Alba Iulia i-au acceptat domnia.

1482: Voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, ocupă cetatea Crăciuna de pe Milcov.

În Letopiseţul de la Putna nr. I stă scris că „În anul 6990 [1482], martie 10, a luat Ştefan voievod cetatea Crăciuna.”

Cetatea Crăciuna din Ţara Vrancei a fost construită de Radu cel Frumos şi până la 1482 a fost teritoriu al Munteniei.

După ce Ştefan cel Mare l-a învins pe Basarab al IV-lea cel Tânăr (Ţepeluş) şi a alipit cetatea Crăciuna, hotarul Moldovei a fost mutat pe Milcov.

1833: S-a născut Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu, academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României.

Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu (n.1833-d.1914), academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României

La 10 martie 1833 la Miclăuşeni, judeţul Iaşi, Moldova, s-a născut Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu, academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României (între anii 1895-1909), preşedintele Academiei Române (1882-1884).

A  jucat un rol important în afacerile interne ale României începînd din perioada de preunificare a principatelor Moldovei şi Valahiei pînă la Răscoala ţărănească din 1907.

Descendentul unei mari familii boiereşti din Moldova, Sturza, a participat în anii 1857-1858 la în calitate de secretar la organizarea divanului ad-hoc în Moldova şi apoi al căimăcămiei în trei, pregătind fundalul pentru unificarea principatelor Moldovei şi Valahiei. 

Deşi după Unire domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl alege ca secretar personal al său, în scurt timp Sturdza îi va deveni adversar. În 1866 a făcut parte din monstruoasa coaliţie înlăturîndu-l de la putere pe Alexandru Ioan Cuza şi instalîdu-l ulterior pe Carol de Hohenzollern-Singmaringen, primul rege al României.

În cabinetele Ion Ghica şi Ion Brătianu a deţinut cîteva ministere precum ministerul de externe în 1883, semnînd tratatul secret între Austro-Ungaria şi Germania. Din 1892 a fost preşedintele Partidului Liberal din România fiind prim-ministru în anii 1895-1896, 1897-1899, 1901-1904 şi 1907-1908.

Ultimul său mandat de prim-ministru a fost marcat de Răscoala ţărănească din 1907, soldată cu o mare cruzime şi mii de vieţi omeneşti. Mulţi ani consecuv, Dimitrie Alexandru Sturdza a fost secretar general al Academiei Române şi a publicat numeroase studii de istorie.

Dimitrie Alexandru Sturdza s-a stins din viaţă la 21 octombrie 1914 (8 octombrie 1914, stil vechi) la Bucureşti, România, la vîrsta de 81 ani.

 1835: Ia ființă la Scăieni, Prahova, pe moşia lui Emanoil (Manolache) Bălăceanu, din iniţiativa socialistului utopic Teodor Diamant, primul  falanster de tip fourierist din România, (complex de locuințe în comun, ateliere, biblioteci, cantine etc., destinat construirii unei societăți preconizate de socialistul Fourier),  intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi.

Societatea a fost desființată  un an mai târziu.

Înainte de desființare, avea aproximativ 100 de membri si a eșuat după mai puțin de un an, „soții agronomi” părăsind-o, nemulțumiți de rezultate, de condițiile de muncă și de lipsa interesului lui Bălăceanu față de proiect.

Cartea lui Th.Diamant „Scrieri economice”, a apărut postum, la Editura Științifică, în 1958, în timpul regimului comunist care identificase în el un precursor și care îl folosea pentru a se autolegitima.

În același context a apărut în 1979 filmul Falansterul, în regia lui Savel Stiopul, inspirat din experimentul lui Teodor Diamant.

 1847: Sunt stabilite drepturile mazililor şi ruptașilor (care deţineau în proprietate loturi de pământ cu dreptul de proprietate ereditară) in Basarabia ţaristă, cărora le-au fost acordate unele privilegii.

Mazilii erau descendenţii vechilor boieri destituiţi din funcţiile lor si constituiau, după originea şi tradiţiile lor, adevărata nobilime moldovenească.

Ei au păstrat din cele mai vechi timpuri privilegiile şi organizarea clasei lor, avându-şi propriul căpitan, iar ruşii, după anexarea Basarabiei, nu au putut decât să confirme aceste privilegii în anii 1818 şi 1847. Mazilii au conservat vechile statorniciri ale voievozilor moldoveni.

Nimeni din lumea satelor nu ştia mai bine decât ei să relateze diferitele legende şi episoade din viaţa marilor voievozi moldoveni, în special din viaţa şi faptele lui Ştefan cel Mare.

Ei au păstrat mai bine decât orice altă clasă socială conştiinţa naţională şi orgoliul naţional. Astfel, ei nu îşi căsătoreau niciodată fetele sau feciorii cu oameni de origine străină,  nemoldoveni, şi mai ales nu cu ruşi, considerând aceasta ca o pângărire a demnităţii lor naţionale.

Până în 1905 ruşii au încercat să restrângă drepturile organizaţiei mazililor, tinzând să le impună organizarea ţărănească comună, dar în anii aceia de frământări, 1905-1906, satele de mazili din volostele Corneşti, Chişcăreni sau Teleneşti s-au ridicat ca un singur om impotriva acestor tentative.

Poliţia locală şi jandarmii regionali nu au fost capabili să restabilească ordinea, ba chiar au fost făcuţi prizonieri de răsculaţi.

A fost necesar ca însuşi guvernatorul Basarabiei, Haruzin, să trimită un regiment de dragoni, care să procedeze după toate regulile strategiei de război, pentru a învinge.

Represiunea a fost cruntă: instigatorii şi liderii mazililor au fost condamnaţi la muncă forţată şi deportaţi în Siberia. Abia după multe proteste şi intervenţii, drepturile mazililor au fost totuşi restabilite.

RUPTAŞII (рупташь) – erau o categorie socială privilegiată; descendenţi din familii de preoţi, protoierei şi diaconi . Nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără decizia unui judecator, plăteau un impozit numit dajdie, câte 15 lei de la fiecare familie şi achitau plata pentru prestaţii deopotrivă cu mazilii.

Ruptaşii se împărţeau în trei grupuri: ruptaşi (descendenţi ai clerului), ruptaşi de vistierie şi ruptaşi de cămară. Pentru a li se recunoaşte apartenenţa la categoria respectivă de contribuabili, ruptaşii din Basarabia, la fel ca şi mazilii, au prezentat actele doveditoare instituţiilor autorizate atât în 1816, cât şi în 1834.

Din alte surse aflăm că ruptaşii constituiau ultima categorie privilegiată a populaţiei din Basarabia. Această categorie era  inferioară ca cea a mazililor.

Potrivit Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, ei „…proveneau din rândurile preoţimii…, nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă judecătorească…, achitau în folosul statului impozitul numit dajdia, iar la îndeplinirea prestaţiilor locale participau de rând cu mazilii. Desetina era încasată de la ei cu anumite facilităţi, în bază dispoziţiilor guvernului moldovenesc; cât priveşte încasarea goştinii, vădrăritului şi pogonăritului, ruptaşii erau egalaţi cu ţăranii”.

Statistica cu referire la ruptaşi atestă că ei nu constituiau o categorie socială destul de  numeroasă: în 1823 – 667 familii, în 1824 – 669, în 1825 – 1226, în 1826 – 1226, în 1827 – 1140, în 1828 – 1126, în 1829 – 1071, în 1830 – 1078, în 1831 – 1079, în 1832 – 1084, în 1833 – 1103, în 1834 – 1156 şi în 1835 – 1159 familii . Majoritatea ruptaşilor erau concentraţi în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. Spre exemplu, în 1826 în ţinutul Orhei erau atestate 596 (48,6%) familii de ruptaşi, în ţinutul Iaşi – 466 (38%), în ţinutul Hotin – 105 (8,6%), în ţinutul Bender – 35 (2,9%), în ţinutul Ismail – 22 (1,8%) şi în ţinutul Akkerman – 6 familii (0,5%).

Ruptaşii, ca şi mazilii, plăteau în vistieria statului dajdia, ce constituia 9 rub. 35 kop.[6]

De la 10 februarie 1847, descendenţi din familii de clerici devin odnodvorţi razesi , împreună cu mazilii.

1855: Se inaugurează linia telegrafică Bucureşti – Giurgiu , prima linie de telegraf din Ţara Românească (10/22)

1857: Apare la Paris, apoi la București, sub direcția lui Cezar Bolliac, săptămânalul Buciumul.

1871: În seara zilei de 10 martie, a pornit o amplă răscoală a populaţiei Capitalei faţă de sărbătorirea cu mult fast a zilei de naştere a împăratului Wilhelm de către colonia germană din Bucureşti.

Manifestanţii nu puteau tolera un asemenea afront şi s-au abătut cu pietre asupra geamurilor sălii unde se ţinea fastul, scandând în acelaşi timp lozinci antidinastice şi republicane. Carol I (1866 – 1914) a scos armata în stradă pentru a restabili ordinea, generând o ciocnire de forţe sângeroasă. Domnitorul l-a convocat pe Ion Ghica, cerându-i pe un ton iritat să demisioneze și făcându-i cunoscută decizia sa de a convoca Locotenenţa Domnească din 1866, pentru a-i preda puterea.

În dimineaţa zilei de 11 martie 1871, Lascăr Catargiu şi Nicolae Golescu s-au prezentat la Palatul Regal, iar Carol I le-a adus la cunoştinţă hotărârea de a abdica.

La insistenţele ferme ale lui Catargiu domnitorul declară că „vrea să mai chibzuiască odată”, cerând in schimb „un guvern tare” care să sprijine legea finanţelor şi modificarea atitudinii Adunării, care în repetate rânduri îşi exprimase ostilitatea faţă de domnitor. Guvernul liberal condus de Ion Ghica demisionează.

Lascăr Catargiu îşi ia răspunderea formarii  noului guvern conservator, acţionând energic pentru împăştierea manifestanţilor şi restabilirea ordinii.

El a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator stabil, care a rezistat până în 1876.

Foto: Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), om politic român, prim ministru al României în patru mandate.

1879: S-a născut la Slatina, Dimitrie Caracostea, critic şi istoric literar, folclorist, membru al Academiei Române; (m. 2 iunie 1964).

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu.

În 1909 obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke.

A susținut două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică.

Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 a devenit  membru titular .

Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost Ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (4 – 14 septembrie 1940).

În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.

Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisti ai literaturii române.

În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ.

Pe 5 mai 1950, in pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat, ca detinut politic.

1883: România a aderat la Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură. Convenţia a fost semnată la 20.V.1875, la Paris. La 20 mai, în fiecare an, se marchează „Ziua Internaţională a Metrologiei” (10/22)

1901: A decedat la Bucureşti, publicistul, istoricul, scriitorul, avocatul  şi deputatul, Vasile Maniu (n. 24 decembrie 1824, Lugoj, Imperiul Austriac).

În timpul Revoluţiei de la 1848, Maniu s-a implicat în activitatea cercurilor revoluţionare şi a fost în contact direct cu societăţile secrete bucureştene.

A îndeplinit chiar rolul de om de legătură între Eftimie Murgu şi Nicolae Bălcescu. Alături de alţi intelectuali bănăţeni precum Andrei Mocioni, Ioan Mocioni sau Iulian Dobran, luptă pentru cauza Banatului.

A făcut parte din Comitetul Naţional Român de la Sibiu, ocupând funcţia de notar districtual al Făgăraşului.

La momentul înfrângerii revoluţiei în Banat îl regăsim pe post de comisar districtual al Maidanului, post pe care îl menţine până în 1851.

Apoi a avut sarcina de „împuternicit” pe lângă tribunalul de la Oraviţa.

Convins că ideile revoluţionare trebuiau puse în practică şi constatând că situaţia din Principate era mai favorabilă decât cea din Banat sau Transilvania, la 8 noiembrie 1858 Vasile Maniu a părăsit Banatul pentru a se stabili definitiv la Bucureşti. În 1859 a depus cerere de cetăţenie, discutată la Adunarea Electivă în 1864 şi eliberată în 1869.

Pe plan publicistic a fost deosebit de activ, colaborând la numeroase ziare ale vremii: „Buciumul român”, „Românul”, „Columna lui Traian”, „Trompeta Carpaţilor” etc.
În anul 1876 Vasile Maniu a fost ales membru al Parlamentului ca deputat în colegiul IV Ialomiţa.

În acelaşi an era ales membru titular al Academiei Române, secretar al secţiei de istorie. A fost apoi senator în colegiul II Brăila. A funcţionat în Parlament neîntrerupt până în 1888.

1920: S-a născut Traian Lalescu, poet  simbolist, fiul matematicianului Traian Lalescu.

A decedat la  15 octombrie 1976.

1920: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște ca în Ziua Înalțării Domnului să se oficieze slujba parastasului și pomenirea eroilor în toată țara. Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948.

1929: A debutat, la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, cel mai de seamă conferenţiar al Radioului, Nicolae Iorga. Şirul prezenţelor sale la microfon a dat viaţă volumului „Sfaturi pe întuneric”.

1921: S-a născut soprana română Arta Florescu ; (d. 1998, Bucureşti).

A activat ca solistă la Societatea Corală „România” din Bucureşti (1937 – 1942), solistă (1942 – 1945) şi prim solistă (1945 – 1968) la Opera Română din capitală, conferenţiar, profesor şi şef al Catedrei de Canto de la Conservatorul din Bucureşti, între 1950 – 1980, şi profesor invitat la Opera din Istanbul (1976).

A interpretat de-a lungul carierei solistice peste 70 de roluri, în Lucia di Lammermoor, de G. Donizetti,Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart, Ifigenia în Aulida, de Christoph Willibald Gluck, Wilhelm Tell, de Gioachino Rossini, Trubadurul, Traviata,Aida, Rigoletto, Forţa destinului, Don Carlos, Othello, de Giuseppe Verdi ş.a.

A cântat pe scenele teatrelor „Balşoi” din Moscova, „Staatsoper” din Berlin, «Royal de La Monnaie» din Bruxelles, „Municipal” din Rio de Janeiro, „Staatsoper” din Leipzig, «Champs Élysées» din Paris, „Kirov” din Sankt-Petersburg etc.

A întreprins zeci de turnee artistice în Franţa, Japonia, Austria, Ungaria, U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveţia, Albania, Turcia.

 Cântăreaţă cu largi disponibilităţi vocale în toate genurile şi formele muzicale, nu a cunoscut graniţe între creaţia clasică şi contemporană, între muzica universală şi muzica românească, între operă şi operetă, între lied şi oratoriu.

1927: A fost înfiinţată Societatea de Chimie. Până la această dată, aceasta funcţionase ca secţie a Societăţii Române de Ştiinţă.

 1929: Se constituie la Bucureşti, România, Partidul Liga Agrară, din iniţiativa marilor proprietari pe pămînt şi a unei părţi a intelectualităţii, legate de cercurile agrare.

Preşedinte este ales Constantin Garoflid. Partidul editează ziarul „Agricultorul ” (1929-1941) şi îşi încetează activitatea la 30 martie 1938.

1930: S-a născut la Coroisânmărtin, judeţul Târnava Mică, filologul şi istoricul literar român Octavian Şchiau,  fost profesor la universităţile din Cluj, Alba Iulia, Leipzig şi Tübingen; ( d. 22 noiembrie 2013, Cluj-Napoca).

1936: A încetat din viaţă la Bucuresti, criticul, istoricul şi teoreticianul literar, Garabet Ibrăileanu ; (n. 23 mai 1871, Targu Frumos).

A colaborat sub directia lui Al. Philippide, la Dicţionarul limbii române.Publica (1901), în Noua revista română, articolul  „Cu prilejul foiletoanelor d-lui Caragiale si studiul Curentul Eminescu”, iar în 1905 ii intâlnim numele în  publicaţia Curentul nou din Galaţi.

Impreuna cu C. Stere, Ion si C. Botez si Mihai Carp scoate, în 1906, revista  Viaţa românească., und deţine functia modesta de secretar de redacţie. Publică cronici literare si articole de orientare.
In 1908 este numit profesor suplinitor la Universitatea din Iaşi. Apare (in 1909) Spiritul critic in cultura romaneasca. Tot acum, Scriitori si curente. In Viitorul (decembrie 1909 — ian. 1910) publica o serie de scrisori deschise catre Gherea, incercind sa justifice trecerea intelectualilor („generosilor”) in partidul liberal.
Sub initialele T.P. îi apar (in 1910) insemnari pe teme diverse, revelindu-se un fin moralist (Din carnetul unui om de ieri. Barbatii uriti si amorul etc).

Susţine doctoratul cu teza : Opera literară a d-lui Vlahuţă (3 iunie 1912), fiind, apoi, numit titular al Catedrei de literatura romana, in defaarea lui E. Lovinescu, concurent si el pe acest post. Introducerea la teza de doctorat (Literatura si societatea), publicata ulterior in Viata romaneasca, sistematizeaza ideile estetice ale lui G. Ibraileanu.

Editează, în 1918, Momentul (nr. i, 4 aprilie), iar în 1919, cu M. Sadoveanu si G. Topirceanu, revista Insemnari literare (nr. 1, 2 februarie). Cezar Vraja publica, aici, aforisme (Privind viata) si articole de orientare literara, grupate, apoi, in lumul Dupa razboi (1921). Prevede dezltarea romanului social, „touffu”, „plin de probleme”

Reapare, in 1920, Viata româneasca (revista isi incetase aparitia in iunie 1916). Apare lumul Note si impresii (1920).
Dintre contributiile lui G. Ibraileanu se detaseaza, in acesti ani, studiul despre Caracterul specific national in literatura romana (1922) si un altul, cu opinii radicale, despre Poezia noua.

Polemica, in 1924-l925, cu E. Lovinescu pe tema istoriei civilizatiei romane moderne. Alta, mai directa, izbucneste in 1929 si are ca subiect editarea poeziilor lui Eminescu.

Interventiile lui Ibraileanu sint : Editiile lui Eminescu — Editia d-lui E. Lovinescu (Viata romaneasca, nr. 5—6/1929) si D-l E. Lovinescu este vesel (Idem, nr. 1l-l2/1929). Mai inainte (in 1928), intervine in polemica M. Ralea—Paul Zarifopol, luind apararea criticii sociologice si psihologice (Greutatile criticii estetice. Idem, nr. 1).

Tipareste in 1931 volumul Studii literare, care se deschide cu eseul Creatie ti analiza. In 1933 apare romanul Adela. Moare la 10 martie 1936.

  În noaptea de 10 spre 11 martie 1936 , Ibrăileanu a părăsit lumea celor vii la sanatoriul “Casa Diaconeselor” din Bucureşti.
La 12 martie corpul sau  a fost incinerat şi timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 „Pastorala” de Ludwig van Beethoven.
Urna conţinând cenuşa dispărutului a fost depusă la cimitirul „Eternitatea” din Iasi.

În 1948, Garabet Ibrăileanu e proclamat membru post-mortem al Academiei Române.

1940: S-a născut la Oreșaț, în Voivodina, Serbia,poetul, romancierul și publicistul român , Slavco Almăjan.Absolvent al Facultății de Filozofie din Novi Sad,Serbia, a funcționat ca redactor mai întâi la revista Poezia, apoi la revistele Lumina și Art Plus. A devenit redactor-șef la editura Libertatea. Ulterior, a fost președinte al Societății de Limba Română din Voivodina, președintele Asociației Scriitorilor din Voivodina și președinte al Centrului pentru Dialog Deschis Argos din Novi Sad. Din scrierile sale: Pantomimă pentru o după-amiază de duminică, Casa deșertului, Trezirea clepsidrei, Labirintul rotativ, Versiuneaposibilă, Roata nebună, Antistress show.

1941: S-a născut omul politic român Teodor Meleșcanu, diplomat, avocat și om politic; fost președinte al Senatului (sep. 2019 – feb. 2020), senator (1996-2000; 2004-2012; 2016-2020), ministru de externe (1992-1996; 2014; 2017-2019); ministru al apărării în Cabinetul Tăriceanu (2007-2008); director al Serviciului de Informaţii Externe (2012-2014).

A fost unul din fondatorii partidului Alianţa pentru România (în 1997) și președinte al acestuia (1997-2002), partid care a fuzionat cu PNL în 2002, ulterior ocupând funcţii de conducere în formaţiunea liberală.

1950: Transporturile morții. În anii 1949 și 1950 au avut loc o serie de crime comise de Securitate împotriva unor deținuți politic, deja condamnați de instanțele de judecată, dar ale căror pedepse erau considerate „prea mici” de către autoritățile comuniste.Pădurea Verde (Timișoara) a fost locul asasinării, la 10 martie 1950, a unor partizani din lotul „Babadag”, trimiși în decembrie 1949 să-și ispășească pedeapsa la penitenciarele Gherla și Aiud.Cazul este mult mai complex și, după investigații migăloase, inginerul Teodor Stanca, președintele AFDP Timiș, a reușit să descopere amănunte lămuritoare.

Se știa inițial că „dobrogenii” au fost transferați din cele două închisori și executați cu toții în Pădurea Verde. Asta se întâmplase însă doar cu o parte dintre ei, omorâți în 10 martie 1950. Alții au fost transferați în februarie 1950 la Pitești, fiind asasinați, unii la 20 martie, iar alții la 23 martie 1950. În evidențele Direcției Generale a Penitenciarelor, cea care dăduse ordinele de transfer spre și dinspre Aiud și Gherla, este consemnat decesul fiecărui deținut și data acestuia, însă nu se vorbește nimic despre împușcare: la rubrica „Motivul morții” apar, ca de obicei, diagnostice cardiace, digestive sau, în câteva cazuri, pur și simplu, „moartea naturală”.

1953: A încetat din viață la Frasin, Câmpulung, zugravul de biserici Gheorghe Baba ( n.1863, Caransebeș).A pictat și portrete, naturi moarte, peisaje; tatăl pictorului Corneliu Baba.

1955: S-a născut Mihaela Miroiu, teoreticiană și militantă feministă din România.

Este profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conducătoare de doctorat în Științe Politice și predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe.

A inițiat primul program doctoral de Științe Politice din România în 2000 si a  inițiat primele cursuri de teorii feministe: în 1994, cursul de filosofie feministă la Universitatea București, Facultatea de Filosofie și a primului masterat de Studii de gen din România în 1998. În 2001 a inițiat și a coordonat prima colecție de Studii de gen din țară, la Editura Polirom.

Interesele sale de cercetare vizează teorii politice, cu accent asupra teoriilor politice feministe, Etică politică, ideologii politice actuale și politici de gen. 

1955: S-a născut la Sibiu, muzicianul Adrian Ordean.Chitarist, vocalist și compozitor. Este unul dintre compozitorii de marcă ai muzicii ușoare românești și unul dintre cei mai prolifici compozitori români. A creat trupa ASIA și a făcut din formația Compact un brand pe scena pop-rock-ului.

A cântat în lunga sa carieră în formații precum Riff, Roșu și Negru, Vocal Jazz Quartet Stereo precum și în Schimbul III și Grup 74. Perioada petrecută alaturi de Compact împreuna cu Leo Iorga, este considerata perioada de aur a trupei. A susținut multe turnee, având rol și de compozitor și textier în proporție de 95% din materialul înregistrat în cei 8 ani petrecuți la Compact.

1969: A murit  la Bucureşti, compozitorul Emil Scarlat Skeletti; (n.28 septembrie 1888, Galaţi). 

1974: Echipa de handbal masculin a României a câştigat campionatul mondial, după ce a învins în finală echipa RDG-ului cu scorul de 14 – 12 şi a devenit pentru a patra oară campioană mondială.

Câștigând al patrulea titlu,echipa României a ajuns după a opta ediție a Campionatului Mondial, să fie câștigătoarea a jumătate din turneele disputate.

Competiția a fost găzduită de Germania de Est (RDG), a cărei echipă  România a învins-o în finală, cu 14-12.

Foto: Cornel Penu și Cristian Gațu cu trofeul Campionatului Mondial de Handbal

Lotul nostru a fost format din Ștefan Birtalan (golgeterul turneului, cu 43 de goluri), Liviu Bota, Adrian Cosman, Marin Dan, Alexandru Dincă, Cristian Gaţu, Mircea Grabovschi, Roland Guneš, Gavril Kicsid, Ghiţă Licu, Ștefan Orban, Cornel Penu, Mircea Stef, Werner Stöckl, Constantin Tudosie și Radu Voina. 

1987: A încetat din viață la București, matematicianul român Gheorghe D. Marinescu; (n.21 septembrie 1919, Pitești); membru titular al Academiei Române.A fost primul din România care s-a ocupat de teoria distribuțiilor.

1993: A murit Dan Simonescu (numele la naştere: Simon), bibliograf şi istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al Academiei Române din 1992; (n. 1902).

1993: Regizorului român Dan Piţa i-a fost decernată de către guvernul francez distincţia „Officier de l’ordre des arts et des lettres”, pentru merite în domeniul culturii.

2004 : A încetat din viaţă la Iași,poetul Mihai Ursachi, un adversar declarat al regimului totalitarist din România, fost deținut politic în anii 60;(n.17 februarie 1941, Băile Strunga, județul Iași).

S-a născut la 17 februarie 1941, în comuna Strunga din judeţul Iaşi. După absolvirea prestigiosului liceu „August Treboniu Laurian” din Botoşani, în 1957, devine, la numai şaisprezece ani, student al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.

În 1961 a fost arestat pentru încercarea de a trece înot Dunărea lângă Porțile de Fier şi condamnat la patru ani de temniţă grea.

În 1964, pe baza unui decret de amnistie, a părăsit închisoarea Jilava.

Între 1965-1970 a urmat  cursurile Facultăţii de Germanistică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o, ca şef de promoţie.

 Până în 1981, când a emigrat în SUA, nu a avut nici un fel de loc de muncă stabil.

Vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric, lângă Iași, activitatea sa literară însumând mai multe volume de poezie, eseuri și traduceri din limba germană.

A tradus în limba română creațiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller și Paul Celan.

În Statele Unite a intrat în viața universitară, fiind  pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand și lector la Universitatea Statului California.

A revenit în România după Revoluție, când a obținut și primul său contract de muncă în țara natală, fiind numit director al Teatrului Vasile Alecsandri din Iași.

După ce în 1992 a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puțini prieteni.

În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie și lumină. Autorul locuia în Iași, România, unde preda la universitate și era secretar al Uniunii Scriitorilor.

A facut  eforturi să recupereze casa părintească din Ţicău, confiscată de autorităţile româneşti după expatrierea sa, dar nu reuşeşte. Îşi construieşte o casă în zona numită „La doi peri”, cu intenţia de-a o lăsa Uniunii Scriitorilor.

Moare în noaptea de 9 spre 10 martie 2004, din cauza unui cancer pulmonar nedescoperit la timp.

2007: Miliardarul român Ion Ţiriac a devenit primul român aflat în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume.

El a figurat pe locul 840 în clasamentul pe 2007, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari.

2010: A încetat din viaţă părintele profesor Dumitru Popescu,  membru de onoare al Academiei Române (din 2001); (n.29 iunie 1929, Călugareni).

A studiat la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul“ din București (1940-1948).
A satisfacut stagiul militar, timp de trei ani, la Șinca-Veche, în jud. Brașov, într-un detașament de muncă forțată.
Continua studiul la  cursurile Institutului Teologic Universitar din București (1959-1962).
În anul 1972 devine doctor în teologie dogmatică ortodoxă prin susținerea tezei de doctorat cu titlul Eclesiologia romano-catolică după cel de-al doilea Conciliu de la Vatican și ecourile ei în teologia contemporană.
Rector al Institutului Teologic din București (1972-1980; 1988-1992) și decan (1992-1996).
Din 1980 devine director de studii în cadrul Conferinței Bisericilor Europene (KEK), cu sediul la Geneva.
A avut o bogată activitate didactică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București.
Din 1998 a ținut cursuri de dogmatică ortodoxă la Institutul Ecumenic și Patristic din Bari, de pe lângă Universitatea San Tomaso din Roma.
A fost membru de onoare al Academiei Române și doctor honoris causa al mai multor universități.

2010: A încetat din viață la Tel aviv, în Israel, dramaturgul, publicistul, istoricul literar și traducătorul Alexandru Mirodan (Alexandru Zissu Saltman; n.5 iunie 1927, Budeasa, Argeș).

2014: A murit la Boulder, Colorado,Stephen Fischer-Galați,istoric american de origine român, autor și editor al unor lucrări de primă importanță în domeniul istoriei est-europene, consultant pentru probleme est-europene al Casei Albe; (n.15 aprilie 1924,București).

2018: A murit Marin Petrişor, lingvist și profesor; contribuții deosebite în cercetarea graiurilor insulare și a graiurilor românești de tranziție; (n. 1933).

2019: A decedat regizorul de film și actorul român, Gheorghe Naghi; (n. 1932).

2020: A decedat actorul român și regizorul de teatru, originar din Transnistria, Mihai Donțu; (n. 20 noiembrie 1973).

CITIȚI ȘI :

 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/10/o-istorie-a-zilei-de-10-martie-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei.

Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie sunt pomeniți în calendarul creștin-ortodox în 10 martie.

Sfântul Codrat era doctor și a venit pe lume în timpul împăraților romani Deciu (249-251) și Valerian (253-259), care au declanșat ample persecuții împotriva creștinilor.

Mama sa, pe nume Rufina, se afla între creștinii din orașul Corint (Grecia) care încercau să scape de prigoana păgână, fugind în munți. Fiind însărcinată când a fugit din cetate, i s-au împlinit zilele și a născut un prunc de parte bărbătească, chiar acolo în pustie, căruia i-a pus numele Codrat.

Peste alte câteva zile, Rufina a murit, Codrat rămânând orfan. Dumnezeu a avut grijă de micul orfan, astfel încât el a fost găsit de oameni credincioși care l-au crescut și i-au purtat de grijă.

În cetate, copilul a învățat carte și a devenit doctor. Dar cei mai mulți ani i-a petrecut în munți și pustietăți, iubind singurătatea și îndeletnicindu-se în gândirea de Dumnezeu, deși venea în cetate câteodată pentru anumite trebuințe.

Sfântul Mucenic Codrat fiind în sihăstrie, unde se aflau și câțiva dintre cei care îl căutau pentru a se folosi de sfaturile sale: Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel și Crescent, a fost prins împreună cu aceștia și aruncat în temniță.

În timpul persecuției împăratului Deciu (249-251), un demnitar imperial a fost trimis de acesta în Corint pentru a judeca pe cetățenii care nu doreau să părăsească creștinismul.

Printre cei chemați la judecată a fost și Sfântul Mucenic Codrat care, mărturisind credința sa în Iisus Hristos și neacceptând să se închine zeităților păgâne, a fost supus chinurilor și martirizat prin decapitare.

Mărturisind cu aceeași putere credința în Hristos, și prietenii săi Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel și Crescent au suferit moarte martirică la ordinul aceluiași demnitar.

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro
11. Cinemagia.ro.

Publicitate