HERȚA

ȚINUTUL HERȚA – ISTORIC ȘI POPULAȚIE

Ținutul Herța este situat pe malul drept al râului Prut, pe cursul superior al acestuia, la nord-vest de actualul județ Botoșani, pe coordonatele geografice de aproximativ 48° – 48° 15ʾ latitudine nordică și 26° 07ʾ – 26° 25ʾ longitudine estică. Formează un triunghi aproape isoscel cu baza în râul Prut, cu latura de sud-est întinsă până în apropierea râului Siret, formată de vechii codri ai Herței. [6, p. 36]

Istoricul Ioan Murariu consideră că denumirea Herța, pornește de la un român cu numele Herțea, teorie  conturată pe un document vechi, scris la Suceava, pe 20 decembrie 1437, ce amintește printre alte și de „satul lui Herțea, pe Prut”. [6, p. 28]

Administrativ, până în 1775 localitatea Herța și satele din jur au făcut parte din Ținutul Cernuți subunitate administrativă a Moldovei. În 1741-1743, la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, ținuturile au fost împărțite în ocoale, Ținutul Cernăuți fiind împărțit în patru ocoale, iar ceea ce se numește acum Ținutul Herța era un teritoriu care în cea mai mare parte se afla în componența ocolului Târgului.

După războiul ruso-turc din 1774 și Pacea de la Kuciuk-Kainargi, cu voia țarinei Rusiei Ecaterina a-II-a și a sultanului Abdul Hamid, Imperiul Austriei anexează o parte a teritoriului Moldovei, ce cuprindea Ținutul Câmpulung-Suceava și o mare parte din Ținutul Suceava și Cernăuți, care aveau în componență trei orașe, 226 de sate și 52 de cătune, ce ocupau o suprafață de 10.441 km² și o populație de 71.750 locuitori, din care 77,33% români.[6, p. 40-41]

Din ținutul Cernăuți, austriecii au ocupat trei ocoale în întregime, iar din ultimul, Ocolul Târgului, format din orașul Cernăuți și 31 de localități, austriecii au anexat doar orașul Cernăuți și 10 sate( Roșia, Mihalcea, Camena, Cuciurul Mare, Voloca, Corovia, Mologhia, Cotul lui Baenschi, Ostrița și Horecea), în componența Moldovei din întreg Ocolul Târgului rămânând doar târgul Herța și 20 de sate, care între anii 1776-1778 au fost reorganizate în componența Moldovei într-un ținut cu numele Herța. Un singur sat a fost inclus în ce a mai rămas din Ținutul Suceava, satul Tureatca.[6, p. 41] Acesta este momentul în care ia ființă Ținutul Herța.

În 1834, pe 12 februarie, s-a realizat o reorganizare a ținuturilor Moldovei, iar ținuturile Herța, Hârlău și Cârligătura au fost incluse în ținuturi vecine, Ținutul Herța fiind transformat într-un ocol al Ținutul Dorohoi, pentru ca după reorganizarea administrativ-teritorială a lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, ținuturile să fie denumite județe, iar ocoalele numite plăși, după modelul Munteniei. Herța a devenit o plasă a județului Dorohoi, până în vara anului 1940, anul marilor cedări teritoriale pentru Regatul României.

În vara anului 1940, apoi din nou în anul 1944, Ținutul Herța a fost inclus în componența RSS Ucraineană, după ce a fost ocupat de sovietici, în același timp cu Basarabia și Bucovina de Nord.

În privința teritoriului Ținutului Herța, se poate concluziona cu fraza istoricului Ioan Murariu, care pentru a nu lăsa niciun loc de interpretare și pentru a elimina orice posibilă confuzie în privința Ținutului Herța afirmă în volumul Istoria Ținutului Herța până la 1940: „(…)teritoriul Ținutului Herța nu a făcut parte nici din Basarabia românească stăpânită de Rusia între 1812-1918, și nici din Bucovina românească stăpânită de Austria între anii 1775-1918”.

Uniunea Sovietică și mai apoi autoritățile ucrainene au încercat să dezrădăcineze populația majoritar românească din Ținutul Herța, care la 29 decembrie 1930 număra 29.247 persoane în toate cele 28 de localități(din care 92,6% români și evrei 6,6%) [6, p. 99].

E necesar să se menționeze că aceste note ultimative nu au făcut nicio referire în privința Ținutului Herța(nici măcar protocolul adițional secret din 23 august 1939 dintre URSS și Germania), dar și faptul că aveau în conținut falsuri delirante în privința adevărului istoric(despre Basarabia se afirmă că era „populată în principal de ucraineni” în anul Unirii 1918), după cum bine observă și istoricul Ioan Murariu în volumul „Istoria Ținutului Herța până la 1940”.

În acest moment este ocupat și Ținutul Herța, dar în urma unui schimb de focuri de artilerie și tancuri între cele două tabere, care rămâne și în prezent în afara granițelor României, dar în componența Ucrainei, fost stat membru al U.R.S.S.[4]

În revista Clipa, academicianul Florin Constantiniu, analizând desfășurarea evenimentelor consideră că trupele sovietice au intrat, din greșeală până în Ținutul Herța, care va rămâne în cadrul U.R.S.S. datorită importanței sale strategice.

Astfel, a fost ocupat orășelului Herța și satele: Bănceni, Becești, Buda Mare, Buda Mică, Cotu Boian, Culiceni, Frunza, Fundoaia, Godinești, Horbova, Hreațca, Lucovița, Lunca, Mamornița, Mihoreni, Mogoșești, Molnița, Movila, Pasat, Pilipăuți, Poieni Regat(Puieni), Probotești, Sinăuți, Slobozia, Ștreanga, Târnauca, Tureatca, Ținteni și Văleni.[9]

La data de 2 august 1940 se constituia R.S.S. Moldovenească, chiar dacă hotarele noii formațiuni statale nu erau încă fixate definitiv. [2] Apoi, pe 7 august 1940, se înființează regiunea Cernăuți. Aceasta era formată din nordul Bucovinei (județele Cernăuți, Storojineț și o parte a județului Rădăuți), marea parte a județului Hotin din Basarabia și Ținutul Herța, teritorii recent ocupate de la România. Ținutul Herța devine parte a regiunii Cernăuți, din cadrul R.S.S. Ucrainene.

Din acest moment începe politica de deznaționalizare, care a fost pusă în practică și în instituțiile de învățământ. Universitatea din Cernăuți, la 13 august 1940, a devenit o instituție de învățământ de tip sovietic.

În locul profesorilor români refugiați de teama sovieticilor în România au fost angajați în principal ruși și ucraineni din estul Ucrainei și din regiunile centrale ale Rusiei, care erau preocupați mai ales de extinderea influenței limbilor rusă și ucraineană pe teritoriile ocupate.

În regiunea Cernăuți a fost permisă funcționarea a 538 de școli, 408 ucrainene, 111 în limba “moldovenească”, 10 rusești și 9 cu alte limbi de instruire, după cum afirmă Dr. Ion Popescu într-un articol din 2005.[7]

Din regiunea Cernăuți au fost rase de pe fața pământului satele: Albovăț, Buci, I.G. Duca, Prisaca, Frunza, Ținteni, ultimele trei parte a Ținutului Herța.[3, p. 7]

După instaurarea regimului condițiile românilor de pe teritoriile ocupat au devenit insuportabile, mulți încercând să fugă în România. Două dintre tentativele de a părăsi spațiul sovietic au rămas întipărite în memoria colectivă și sunt cunoscute astăzi drept masacrul de la Lunca și masacrul de la Fântâna Albă.

La 6 februarie 1941, aproximativ 400 de persoane din satele din stânga Prutului (Mahala, Buda, Cotul-Ostriței și Boian) inclusiv copii, au încercat să treacă granița în apropiere de satul Lunca pentru a scăpa de tirania regimului sovietic încercând să profite de faptul că râul Prut era înghețat.  Autoritățile au aflat de tentativa organizată de a fugi din U.R.S.S și s-a pregătit așteptându-i cu cuiburile de mitraliere aproape de vamă.

Rezultatul: 56 de români au trecut vama, 44 au fost arestați(12 condamnați la moarte și 32 închiși 10 ani) și restul uciși.[10, p. 161]

O tragedie asemănătoare a urmat în Duminica Paștelui din anul 1941, aproximativ două mii de români(din alte surse 200) de pe Valea Siretului din Nordul Bucovinei s-au pornit să fugă în România. NKVD-ul a lansat zvonuri printre locuitori că se permite trecerea graniței spre România, făcându-i pe mulți locuitori să pornească spre România pe 1 aprilie 1941. Dar, la vamă erau așteptați de cuiburi de mitraliere, care au secerat grupul de români, dintre toți rămânând doar câțiva în viață, care după ce au fost torturați, au fost îngropați de vii.[5]

Deși sunt temporar eliberate de trupele române, sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial se încheie cu o pace prin care teritoriile anexate de URSS din trupul României rămân ale U.R.S.S.(R.S.S. Moldovenești și R.S.S. Ucraineană).

Astfel, reîncepe tragedia românilor din Ținutul Herța. S-au refugiat în 1944 în România (potrivit listelor sovietice) 3.218 persoane, adică cca. 10% din populația de atunci a ținutului. După război s-au întors înapoi doar 1.254 de persoane.[7]

Chiar din primele luni după reintrarea trupelor sovietice în Bucovina, Basarabia și Ținutul Herța a fost redeclanșată teroarea. În luna mai 1944, sovieticii au început să efectueze recrutarea în Armata Roșie a tuturor bărbaților între 18 si 50 de ani.[7]

Reintrat în componența R.S.S. Ucrainene, după ce a fost eliberat de trupele române pentru aproximativ trei ani, Ținutul Herța este transformat  la 1 decembrie 1946 într-un raion cu 24 de soviete sătești, conform împărțirii administrativ-teritoriale a Ucrainei sovietice. Raionul Herța avea o suprafață de 304 km² (actualul raion are 316 km², iar alte surse afirmă că Ținutul Herța avea 351 km² sau chiar 400 km²), fiind format din 9 comune cu 32 sate.

Raionul reprezenta un areal compact românesc, având în componența sa doar un singur mic sat de ucraineni – Mamornița ucraineană.[8]

În perioada 1946-1947, pe baza secetei care a avut loc, Uniunea Sovietică a organizat o foamete în masă asupra populației prin sistemul centralizat de colectare a hranei în cantități mari, dar și prin ascunderea intenționată a cerealelor.

După un prim val de deportări în 12-13 iunie 1941 și o foametea organizată au urmat încă două valuri de deportări în 5-6 iulie 1949 și 31 martie – 1 aprilie 1951. Între toate aceste perioade deportări s-au desfășurat continuu, dar cu număr restrâns de persoane sau pentru cazuri particulare. În cadrul celui de-al doilea val au fost deportați și mii de mame și copii.

Anatol Petrencu dă cifra de 14.033 de femei și 11.899 copii, în timp ce numărul bărbaților a fost de 9.864. Valul trei de deportări a fost destinat cultului Martorilor lui Iehova, care au fost deportați în Siberia.

Pentru a șterge urmele originii românești a regiunii, sovieticii au modificat denumirea satelor românești dându-le denumiri slave(Ex.: Mihoreni redenumit Pietraşivka). Altă metodă de deznaționalizare a locuitorilor Ținutului Herța a fost și introducerea grafiei slave în dauna celui latin în școli, instituții și nu numai.

Raionul Herța a fost desființat în decembrie 1962, când teritoriul său a fost inclus în raionul Adâncata și reînființat la 6 decembrie 1991, în urma Hotărârii Radei Supreme a Ucrainei, nr. 1942/6 decembrie 1991.

Deportările centrate pe motive etnice sau religioase, crearea artificiala a „națiunii” moldovenești, distrugerea unor localități, schimbarea toponimelor localităților locuite de români, schimbarea numelor proprii prin rusificare(de ex: Sergiu transformat în Serghei), colectivizarea forțată, exproprierile, industrializarea brutală și forțată prin colonizarea orașelor cu populație alogenă, foametea organizată de autorități în anii 1946-1947, rusificarea și ucrainizarea instituțiilor de învățământ, au fost mijloace de represiune a populației autohtone românești, de lichidare a culturii și identității ei.[3, p. 10]

Aceste lucruri au produs schimbări masive în structura etnică a populației regiunii Cernăuți. Astfel, la recensământul din 1989 realizat de Uniunea Sovietică structura etnică a populației a ajuns să arate astfel:  ucraineni(70,8%), români și moldoveni(19,7%), ruși 6,87%, evrei 1,7%,  polonezi 0,5%, bieloruși 0,3%, și restul de 0,2% alte naționalități.

Cea mai compactă populație românească din Regiunea Cernăuți se afla în Raionul Herța, unde dr. Ion Popescu afirmă că în conformitate cu recensământului din 1989, locuitorii declarați români(și moldoveni) din raion erau majoritari în toate localitățile, cu excepția satului Mamornița Bucovineană(români:7,66%).

La acest recensământ, raionul Herța avea 29.611 locuitori. Tot de la dr. Ioan Popescu, aflăm că populația românească era formată din 27.517 persoane(92,93%). Dintre ei 23.539 se declarau români și 3.978 moldoveni, ultimii din satele Ostriţa, Ţureni și Mamorniţa românească din fostul raion rural Cernăuți, format după război, unde românii erau trecuți în pașaport drept „moldoveni”.  Erau și 1.569(5,3%) ucraineni, 431 sau 1,46% ruși, 18 sau 0,06% poloni, 15 sau 0,05% evrei și 61 echivalentul a 0,2% alte etnii.[8]

Politica sovietică de deznaționalizare a continuat și în cadrul statului Ucraina, dar într-o măsură mai mică în comparație cu perioada sovietică păstrându-se o parte din metodele sovietice precum forțarea separării etnice între români și moldoveni, modificarea legilor educației în defavoare minorităților naționale, ucrainizarea școlilor românești(moldovenești) sau închiderea acestora.

Conform datelor statistice ale ultimului recensământ(2001), Raionul Herța avea  o populație de 32.316 locuitori, dintre care ucraineni 1.616, ruși în număr de 299, români  29.554 și 756 moldoveni. Însumați românii și moldovenii sunt 30.310. Alte naționalități sunt reprezentate de un număr de 91 locuitori.[1, p. 9] Procentual reiese că români(și moldoveni) sunt 93,79%, ucraineni 5,00%, ruși 0,93%, iar alte naționalități 0,28%. Institutul Național de Statistică ucrainean a estimat în 2015 o populației de 32.921 de locuitori, în creștere față de anii anteriori.

În privința evoluției structurii etnice a populației Ținutului Herța, urmărind tabelul centralizator(Tabel 1) al recensămintelor populației realizate pe teritoriul Ținutului Herța, din 1930(România), 1989(Uniunea Sovietică) și în 2001( Ucraina) contrar a ceea ce ne-am putea aștepta, se poate observa un fapt interesant.

Din 1930, într-un mod surprinzător numărul românilor, (însumat cu al moldovenilor, fiind cunoscută problema separării etnice forțate între moldoveni și români) din Ținutului Herța a crescut continuu. Se constată că de la 92.6% români s-a ajuns în 2001 la procentul de 93.79%, o creștere ușoară de 0,86%. Deși Ținutul Herța a trecut prin aceleași politici de deznaționalizare organizate de sovietici după cum a trecut întreaga regiune Cernăuți din care face parte, numărul românilor a continuat să crească în acest ținut.

Comparat cu întreaga regiune Cernăuți, constatăm că în regiunea Cernăuți lucrurile nu au stat la fel de bine pentru români. Dacă la 1930, teritoriului suprapus regiunii Cernăuți avea 28,3 % români, la 1989 numărul lor a coborât la 19,7%. Doar după căderea U.R.S.S., numărul românilor a crescut ușor la 20% în 2001.

Singurul lucru care explică rezistența populației românești din Ținutul Herța la politicile crunte de deznaționalizare duse de U.R.S.S. și continuate mai modest de Ucraina, constă în faptul că în momentul în care Ținutul Herța a fost luat de sovietici existata deja o identitate națională solidă, bine formată, care nu trecuse prin politici de deznaționalizare cum mai trecuseră Basarabia sau Bucovina, care până la 1918, nu au avut privilegiul de a fi în trupul țării.

Tabel 1- Centralizator recensăminte populație

*)Date preluate din volumul prof. dr. Ioan Murariu, Istoria Ținutului Herța până în anul 1940, Ediția a II-a, , Editura Vicovia, Bacău, 2010.

**) Date preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică al Ucrainei, http://www.ukrstat.gov.ua/ (accesat pe 12.05.2018)

***)Numărul populație corespunzător celulei din tabel este parte componentă corespunzătoare celulei „Alte etnii”.

 Sursa: Sîrbu Costel – Cosmin, Academia.edu.

Referințe bibliografice:

 1. Alexandrina Cernov, Lupta pentru Limba română continuă, Bucovina – procese istorice și sociale, Glasul Bucovinei, 2017, Nr.4, Anul XXIV, Nr. 96, Cernăuți, București.

2. Anatol Petrencu, Raptul Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța. Prima ocupație sovietică(1940-1941), Revista Limba Română Nr. 5-6, anul XXII, 2012, http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1421 (accesat pe 11.05.2018).

3. Aurelian Lavric, Politica de represiune a regimului sovietic în sudul Basarabiei și în nordul Bucovinei: 1940-1941, 1944-1945, Revistă Științifică a Universității de Stat din Moldova, 2012, nr.4(54), Seria Științe Umaniste – Istorie.

4. Aurelian Lavric, Ținutul Herța: Cauzele ocupației sovietice din 28 iunie 1940, Glasul Bucovinei, nr. 3-4, Anul XIX, Cernăuți – București, 2012.

5. Crețu Ion, 1 aprilie – 64 de ani de la masacrul românilor la Fântâna Albă: Varnița, o tristă amintire, Ziarul Crai Nou, Suceava 1 aprilie 2005.

6. Ioan Murariu, Istoria Ținutului Herța până în anul 1940, Ediția a II-a, Editura Vicovia, Bacău, 2010.

7. Ion Popescu, Crearea Regiunii Cernăuți, Observatorul, 2.13.2005, http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=1951 (accesat pe 12.05.2018).

8. Ion Popescu, Românii din raionul Herța, Revista Dacoromania, nr. 17, Alba Iulia, 2004, http://www.dacoromania-alba.ro/nr17/romanii.htm (accesat pe 12.05.2018).

9. Petru Grigor, Situația locuitorilor din Ținutul Herța în primul an de dominație a puterii sovietice (1940-1941) (I), Ziarul Crai Nou, Suceava, 23 iunie 2015, https://www.crainou.ro/2015/06/23/situatia-locuitorilor-din-tinutul-herta-in-primul-an-de-dominatie-a-puterii-sovietice-1940-1941-i/ (accesat pe 10.05.2018).

10. Popescu I., Ungureanu C., Românii din Ucraina între trecut și viitor, Editura Primus, Oradea, 2010.

Publicitate