CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 6 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 martie în istoria noastră

1486: Are loc Bătălia de la Şcheia (Bulgari), parte Războaielor moldo-otomane, o confruntare care a avut loc în timpul expediţiei otomane care a avut ca scop înlocuirea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), cu pretendentul Hroiot, un fiu al lui Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457). Sultanul Bayezid al II-lea (1481 – 1512) a încredinţat atacul aspra Moldovei sangeacbey-ului de Silistra, cu ordinul de a-l îndepărta domn. Armata turcă condusă de paşa Bali bey Malkocioglu a pătruns pe teritoriul Moldovei, în timp ce Ştefan cel Mare se afla în Polonia.

Stefan cel Mare si Aprodul Purice (Theodor Aman) - foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Stefan cel Mare si Aprodul Purice (Theodor Aman – foto commons.wikimedia.org)

Turcii au ajuns până în apropiere de Suceava, bătălia cu oastea domnitorului moldovean întors de grabă în ţară având loc la Şcheia.

În prima parte a bătăliei, oştile lui Ştefan sunt învinse:

„a bătut Petru Hronoda pe Ştefan voievod şi a câştigat lupta şi Ştefan voievod a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de dimineaţă până la prânz. Atunci a venit călare un boier, cu numele Purice, care a recunoscut pe Ştefan voievod. Atunci a scos pe voievod de acolo, de şi-a adunat oastea lui, şi a trimis la Petru voievod pe un boier, anume Pântece, care s-a supus lui Petru voievod şi l-a scos afară din bătălie, după ce l-a convins că de acum câştigase bătălia. Şi cu ceata lui au tăiat capul lui Petru voievod şi au adus capul lui Ştefan voievod. Astfel, a rămas Ştefan voievod stăpân în ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu”. (Cronicile slavo-române).

Cei doi boieri ai lui Ştefan, Purice şi Pântece, au schimbat situaţia, salvarea domnului şi uciderea pretendentului la domnia Moldovei a dus la mobilizarea trupelor şi la victoria moldovenilor.

Consecinţa cea mai importantă a acestor ultime conflicte cu otomanii a fost încheierea păcii cu sultanul, în acelaşi an (1486), Ştefan cel Mare fiind de acord şi cu plata tributului.

1760: S-a născut la Paris, Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg, străbunica din partea paterna, a regelui Carol I al României; (d.17 octombrie 1841).

 Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg  a fost fiica Printului Philip Joseph de Salm-Kyrburg (primul print de Salm-Kyrburg) si a Mariei Theresa de Hornes, fiica cea mare si mostenitoarea printului Maximilian de Hornes.

Amalie Zephyrine von Salm-Kyrburg

Parintii ei, aristocrati germani, s-au stabilit în Franța, la Paris, in jurul anului 1750. Amalie avea trei surori si un frate, toti mai mari. 

In 1782, la cererea parintilor ei, ea s-a casatorit cu Anton Aloys, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen.
In timpul Revolutiei franceze, fratele sau Frederic al III-lea si iubitul ei, Alexandre de Beauharnais au fost ghilotinati, dar Amalie Zephyrine a stiut cum sa supravietuiasca revolutiei.

In 1797, ea a cumparat cimitirul in care fratele si iubitul ei au fost ingropati intr-un mormant de masa. In ciuda a tot, printesa a mentinut relatii bune cu o serie de figuri influente ale Revolutiei, cum ar fi Charles-Maurice de Talleyrand si Josephine de Beauharnais, vaduva iubitului ei Alexandre si viitoarea sotie a lui Napoleon Bonaparte.

Cativa ani mai tarziu, Amalie Zephyrine a folosit cu succes contactele sale la curtea lui Napoleon pentru a mentine suveranitatea principatului sau de Sigmaringen. Ea a devenit tutorele nepotului ei Frederic al IV-lea de Salm-Kyrburg (1789-1859), care a devenit Print de Salm-Kyrburg in 1794.

Conditia lui Napoleon pentru a salva principatul de Sigmaringen a fost ca fiul ei, Karl, sa se casatoreasca cu Antoinette Murat, nepoata lui Joachim Murat.

Pentru familia Hohenzollern-Sigmaringen a fost o casatorie greu de acceptat (Antoinette era fiica unui carciumar), insa mariajul a fost unul fericit.

S-au nascut patru copii, intre care si Karl Anton, tatal viitorului rege Carol I al Romaniei.

Dupa douazeci de ani la Paris, printesa s-a intors in 1822 la Hohenzollern-Sigmaringen, unde initial a locuit intr-o anexa a fostei manastiri Inzigkofen si mai tarziu intr-o resedinta numit Prinzenbau, pe care sotul ei a construit-o pentru ea la Sigmaringen.

Amalie era foarte iubita, dadea regulat pomeni celor saraci, ajuta scolile si, de asemenea, a infiintat un institut de formare pentru tinerele fete. A murit la varsta de 81 de ani.

O stanca in Donautal, in Hohenzollern-Sigmaringen este numita Amalienfelsen, amintind de ea .

 1837: Bisericile din stânga Nistrului  sunt scoase din  ordinul autoritatilor  imperiale ruse  din subordinea eparhiei Chişinăului şi Hotinului.

1837: Prin decret imperial rus, mănăstirea Căpriana din gubernia tarista Basarabia, revine din subordinea eparhiei Chişinăului, în cea a mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos

6 martie, istoricul zilei
Mănăstirea Căpriana

La  9 martie 1873 este trecută în subordonarea Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei.

Mănăstirea Căpriana, unul din cele mai vechi așezăminte monastice din Moldova dintre Prut si Nistru, este situată în codrii ce acoperă ținutul deluros al Moldovei Transprutiene, numiți candva codrii Lăpușnei, si reprezintă un monument de valoare culturală și istorică excepțională pentru neamul românesc.

1866:  S-a născut la București, Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România; (m. 8 ianuarie 1928, Viena).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1866-1928-Dumitru-Georgescu-Kiriac.jpg

A studiat mai întâi la Conservatorul din București (1880–1885), apoi la Conservatorul de la Paris și la Schola cantorum din Paris (1892–1897). A fost totodată licențiat al Facultății de Drept din București.

Activitatea sa de dirijor de cor a început la Capela română din Paris (1894–1899). După reîntoarcerea în țară, a pus bazele Societățiile corale Carmen, al cărei dirijor a fost timp de aproape trei decenii (1900–1928), în același timp dirijând și corul bisericii Sf. Spiridon-Nou și ansamblul coral al Conservatorului bucureștean. A fost membru fondator al Societății Compozitorilor Români (1920), activând în favoarea înființării unei arhive de folclor a societății.

Orientarea muzicii corale și vocale a lui D.G. Kiriac este legată de valorificarea folclorului: Am umblat pădurileCodrule, codruțuleHai, hai murgule, haiÎngerul a strigatAxionul Învierii

1883: Este promulgată Legea pentru aderarea României la Convenția Internațională a metrului, încheiată, la Paris, la 8/20 mai 1875.

1892: A murit pictorul Mişu Popp, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania.A fost un reprezentant al academismului românesc.

Imagine similară

Foto: autoportret Mihail (Mişu) Popp (n. 19 martie 1827, Braşov, Imperiul Austriac  – d. 6 martie 1892, Braşov, Austro-Ungaria.

  1897: În România, a fost adoptată legea repausului în zilele de duminică şi sărbători.

Potrivit legii, repausul se acorda liber numai o jumătate de zi, duminică dimineaţă, şi 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale, întrucât Camera de Comerţ avea latitudinea să hotărască întreprinderile în care trebuia să se lucreze continuu.

Legea a fost dată la iniţiativa primului ministru Lascăr Catargiu, sprijinit de primarul capitalei de la acea vreme, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, care a susţinut adoptarea legii spunând că: „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, tîrziu”.

1899: A murit la Sibiu, Ieronim G. Barițiu, publicist și traducător român, fiul lui George Barițiu (n.7/19 august 1848, Brașov).A militat pentru drepturile politice, economice și sociale ale românilor din Imperiul Austro-Ungar.

1907: În România între  6 martie – 9 martie răscoala ţărănească din Moldova ajunge la apogeu. Revolta ţăranilorluase amploare inițial în localitățile din județele Dorohoi și Iași.

Răscoala de la 1907, reproducere, pictor Octav Bancila, preluat de pe magazinweb.byethost9.com
Răscoala de la 1907, pictor Octav Băncilă

 

La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea ţăranilor aveau foarte puțin pământ în proprietate iar a zecea parte dintre aceştia chiar deloc.

Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau  cu plată, la marii proprietari.

În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute şi mii de hectare.  

O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente.

Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș.

Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă).

Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decît boierii ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România.

Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.

Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor.

A fost o adevărată tragedie, numarul real al taranilor morti ramanand necunoscut pana in zilele noastre.

1919: Ungariei i se înmânează hotărârea Consiliului Militar interaliat de la Paris (Nota Vyx), privind obligativitatea retragerii trupelor maghiare din Transilvania, până la încheierea tratatului de pace  care va hotărî noile graniţe politice. 

1920: S-a născut in comuna Prăjesti, lânga Bacău,  marele actor român de teatru și film Ernest Maftei; (d. 19 octombrie 2006).

A fost unul dintre monștrii sacri ai filmului românesc și unul dintre cei mai populari actori români.

Alături de Colea Răutu și alți actori, a înființat Uniunea Cineaștilor din România.

A colaborat la realizarea emisiunii „Ferma”, specializată pe teme din viața rurală și agricultură, transmisă pe canalul TVR 2.

Ernest Matei și-a  începe cariera politică în Mișcarea Legionară unde a ocupat un rol important în județul Bacău. A aderat la  la mișcarea legionară „Frăția de Cruce”, la vârsta de 17 ani. 
În dosarele de la Securitate era numit chiar al treilea cel mai periculos om pentru comunismul român.

După decapitarea Mișcării Legionare de către regimul Carlist, rămâne printre puținii supravietuițori din zonă, astfel că în momentul în care este alungat Carol al II-lea și instaurată Legiunea Arhanghelului Mihail la putere, este desemnat responsabil pe 4 județe, în principal din cauza lipsei de cadre superioare, el având doar 21 de ani la data respectivă.

A fost judecat de către comuniști de mai multe ori însă a fost achitat tot timpul din cauza intervențiilor evreilor salvați de el și care au depus mărturii pentru a-l ajuta. Pentru a scăpa de opresiunile comuniste preia numele de Irimia Valahul.

A participat activ la evenimentele din 21 decembrie 1989 apărând în fața demonstranților cu un steag fără stemă (nedecupat) și a rămas în stradă până la finalizarea evenimentelor. A participat la protestele din iunie și a fost bătut și lăsat inconștient pe malul Dâmboviței fiind salvat ulterior de un trecător.

În 1995, a devenit membru al partidului „Pentru patrie”, alăturându-se camarazilor săi împreună cu care luptase și suferise în închisori.

 

1930: A avut loc, la cinematograful Capitol din Bucuresti, premiera filmului documentar Viața unui oraș, reintitulat ulterior Viața începe mâine, realizat de regizorul Jean Mihail, pe un scenariu de Eugen Relgis, cu Geo Maican în rolul principal. Această peliculă a marcat începutul carierei de documentarist a regizorului.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1930-Premiera-Viata-unui-oras-Jean-Mihail.jpg

Despre film Cmil Petrescu a scris: „Viața unui oraș – exact viața capitalei – este cel mai reușit moment de tehnică românească de până acum. Sunt minunate priveliști, capete de expresie, scene amuzante, care dovedesc că domnii J. Mihail și T. Posmantir au făcut mari progrese în ultimul timp, că au ieșit din faza dibuirilor” (Camil Petrescu).

1933: S-a născut  artista română de teatru și film, Margareta Pogonat: (d.11 mai 2014, Bucuresti).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul în spectacolul de teatru „Două lozuri”, în care a jucat împreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

A desfăşurat o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara.

In cinematografie a debutat în 1957 în „Pasărea furtunii”, r.Dinu Negreanu). Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, r.Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, r.Virgil Calotescu).

A sustinut si o activitate didactică după 1990 la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat Actoria.

Din 1974 şi până în 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum „Patru lacrimi”, „Oameni feluriţi”, „Sentimente şi naftalină” şi „Omul care face minuni”.

1939: A decedat la  Cannes, primul patriarh al României, Miron Cristea, membru de onoare al Academiei Române, de la 7 iunie 1919.

 Pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița), a avut o activitate prodigioasa fiind publicist, filolog, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog. A fost primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).

În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României.

Decesul patriarhului Cristea a determinat încheierea madatului guvernului

1945: Instaurarea guvernului dr. Petru Groza. Sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru; acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deținute de comuniști.

Petru Groza, șeful guvernului, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar se bucura de încrederea comuniștilor și a ocupanților sovientici și primise conducerea guvernului , tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională.

Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate.

Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu.  Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească.

Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.

Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină. A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare.

Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.

1945 : S-a născut la Bacău, jurnalistul și scriitorul, realizator de emisiuni radiofonice. Paul Grigoriu ; (d.3 aprilie 2015, Buciumeni, Dâmbovița). Jurnalist și scriitor, realizator de emisiuni radiofonice. A absolvit Facultatea de Limbi romanice, clasice și orientale la Universitatea București (secția Franceză-Spaniolă). Din 1969 a lucrat la Radiodifuziunea Română, Redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția Franceză. După 1990 a devenit realizator al emisiunii Matinal de la Radio România Actualități.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1945-2015-Paul-Grigoriu.jpg

A fost redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret), director general adjunct al Radiodifuziunii Române, director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Director general adjunct (șef al canalelor naționale).

A fost realizator de emisiuni, profesionist de excepție și moderator al cotidianului program Sfertul academic. Cariera jurnalistică a lui Paul Grigoriu a fost marcată de prestațiile estivale de la Radio Vacanța și de radioprograme precum Noapte albastră.

A avut și o activitate literară, debutând cu poezie în 1967, în revista Amfiteatru. Prima sa carte apărută a fost Anatomia unei străzi (1992), urmată de Vară franceză (Un romantic la Paris)Moștenirea tinichigiuluiRadiografii. 1969–1989G de la Gugiumeni. Falsă monografie. A primit două importante distincții: Ordinul Meritul Cultural și Ordinul Național Serviciul Credincios.

1947: S-a născut la Săpânța în Maramureș, interpretul român de muzică populară, Gheorghe Turda.

A dat concerte în peste 40 de țări și a participat la peste 80 de turnee.

Prin decret prezidențial, din 1 decembrie 2008, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă (cu o stea).

Este director al Centrului cultural național din Ministerul de Interne.

În octombrie 2011, Înalta Curte de Casatie si Justitie  a decis că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității.

Gheorghe Turda. Rapsodul cu epoleți de general care a făcut pe el -  Evenimentul Zilei

 A obtinut numeroase distinctii printre care:

  • 1997 – cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. La festivitate, artistul Turda a susținut un recital de neuitat.
  • 2001 – cetățean de onoare al municipiului București
  • 2002 – cetățean de onoare al satului Săpânța
  • 2002 – virtutea militara în grad de cavaler cu însemn pentru militari,  conferită de președinția României.

1948: A fost înființat sub numele Teatrul Muncitoresc,  Teatrul Alexandru Davila din Pitești.  La 1 ianuarie 1949 a fost preluat de către Centrala Teatrului Poporului, iar la 1 februarie a fost transformat în Teatru de Stat, alcătuind primul colectiv profesionist, format din optsprezece actori. Spectacolul care marca noul început al teatrului piteștean a avut loc la 26 martie 1949, piesa fiind Fiul meu de Gergely Sandor, din distribuția căreia făceau parte nume mari precum Forry Etterlé și Ernest Maftei, Gheorghe Lascu și Gh. Stănescu.

1957: A decedat Constantin Rădulescu-Motru, filosof, psiholog, pedagog dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX.român; (n. 15 februarie, 1868, Butoiești, județul Mehedinți).

 

1958: S-a născut   compozitorul român George Natsis.

 Membru al Big Band-ului Radio, Natsis a absolvit Academia de Muzica „C. Porumbescu”, sectia pian, în 1981.

Ca pianist si orchestrator, a intreprins turnee in tara si in strainatate (Kuweit, Germania, Slovenia, Canada, Austria) si a colaborat cu nume mari ale muzicii pop romanesti. Din 1993, este pianist al Big-Bandului Radiodifuziunii Romane.

A semnat orchestratii, aranjamente si directia muzicala pentru emisiuni de televiziune. A fost aranjorul multor albume ale unor artisti consacrati, precum Stefan Hrusca, Ovidiu Lipan („Visul tobosarului”, „Getica”) si Gheorghe Zamfir. George Natsis a compus muzica de generic pentru emisiuni TV – „Ora 1 a venit” – Tele 7 abc, „Muzica e viata mea” – Romania 1, „Cerbul de aur” (festival international) – Romania 1 si muzica de film pentru pelicula „Divort din dragoste” – regia A. Blaier.

Nu in ultimul rand, George Natsis este cunoscut ca dirijor, debutand la Teatrul „C. Tanase” (1979-1981), pentru a se afla apoi la pupitrul unor concerte precum cele de jazz cu Big-Band Radio.

A dirijat, de asemenea, concertul etno-rock simfonic „Visul Tobosarului”- O. Lipan & Camerata Valahia, concertul aniversar Aura Urziceanu & Radio Big-Band (1987), concertul cameral Opus Avantra Strings Ensemble (2010), concertul rock simfonic Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra (Bucuresti si Rimini, Italia, 2010), dar si turneul european cu Steve Vai si Evolution Tempo Orchestra (iunie 2013).

1963: A murit omul  politic român Ion Mihalache.

S-a nascut pe 18 februarie 1882 in Topoloveni, judetul Argeş si a decedat pe 5/6 martie 1963 la închisoarea Râmnicu Sărat.A  fost învăţător, publicist şi om politic; lider intre 5 decembrie 1918 si februarie 1925, preşedinte intre februarie 1925-10 octombrie 1926 al Partidului Ţărănesc si  preşedinte al Partidului National Ţaranesc  in perioada 20 noiembrie 1933-23 noiembrie 1937.
  A fost preocupat de situaţia  ţărănimii din rândul căreia se ridicase, infiinţand  şi conducand gazete ţărăneşti şi reviste pedagogice care, pe lângă revendicări profesionale, militau şi pentru implicarea lumii satelor în viaţa politică. A articipat la războiul pentru întregire (1916-1918), fiind cu Ordinul Minai Viteazul pentru acte de bravură.

Acordarea votului universal la sfârşitul războiului face din ţărănime o categorie care, prin număr, putea înrâuri viaţa politică. La 5 decembrie 1918 înfiinţează Partidul Ţărănesc, cu scopul reprezentării intereselor ţăranilor în noul context social şi politic al României Mari.

La primele alegeri pe baza votului universal (2-9 noiembrie 1919), Partidul Ţărănesc obţine 10,7% din mandatele pentru Adunarea Deputaţilor şi 13% din cele de la Senat (locul patru).

Ca urmare, participă la guvernul de concentrare naţională condus de Al. Vaida-Voevod, în care deţine funcţia de ministru al Agriculturii şi Domeniilor (16 decembrie 1919-12 martie 1920). Reuşeşte să promoveze o lege care îi va purta numele şi care prevedea împroprietărirea şcolilor săteşti cu o suprafaţă de teren pe care să se poată face practica agricolă (s-au acordat în total 100 ha teren arabil şi 25 ha de vie).

In urma fuziunii Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român (1926) condus de Iuliu Maniu, se formează Partidul National Ţaranesc, unde devine vicepreşedinte. Deputat de Argeş, apoi senator de drept în toate legislaturile perioadei interbelice. Deseori mergea îmbrăcat în straie ţărăneşti tradiţionale la şedinţele legislativului.

După cucerirea puterii de către Partidului National Ţaranesc , în 1928, ocupă o serie de funcţii ministeriale în guvernele conduse de Iuliu Maniu şi Gheorghe Mironescu: ministru al Agriculturii şi Domeniilor (10 noiembrie 1928-6 iunie 1930; 7-12 iunie 1930; 13 iunie-9 octombrie 1930), ministru de Interne (10 octombrie 1930-4 aprilie 1931; 11 august 1932-8 ianuarie 1933).

In urma retragerii lui I. Maniu de la conducerea PNŢ, preia preşedinţia partidului între 20 noiembrie 1933 şi 23 noiembrie 1937, perioadă în care face opoziţie guvernării liberale a lui Gheorghe Tătărescu. Işi transpune ideile doctrinare în programul partidului (aprilie 1935) de creare a „statului ţărănesc”, întemeiat pe colaborarea tuturor claselor sociale în cadrul unei „democraţii rurale”.

După instituirea regimului autoritar al lui Carol II, acceptă să fie consilier regal (17 aprilie 1940), dar demisionează (26 iunie 1940) atunci când se pune problema cedării Basarabiei. Participă ca voluntar la războiul împotriva URSS, fapt pentru care i se va retrage dreptul de a alege şi a fi ales la alegerile din 1946, fiind considerat de autorităţile comuniste „voluntar hitlerist şi provocator de război”.

După venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat cu ocazia diversiunii cunoscute sub denumirea de „Înscenarea de la Tămădău”, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ.

La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la temniță grea pe viață, 10 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.

Işi sfârşeşte viaţa în închisoare după mulţi ani de suferinţe şi umilinţe, în martie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.

 Comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, in 1963, a fost tortionarul Alexandru Vişinescu ,acesta fiind şi ultimul comandant al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Prin convingerile, ideile şi acţiunile sale, Ion Mihalache  a fost un adevărat simbol al lumii ţărăneşti interbelice.

Avea calităţile cu care era identificat prototipul ţăranului român în epocă: modestie, patriotism, cinste exemplară, credinţă faţă de monarhie. In concepţia sa, progresul ţării nu consta în industrializare, ci în agricultură.

Milita pentru infiintarea de cooperative formate în mod voluntar de către ţărani, astfel încât să existe o organizare mai eficientă a muncii şi o mai bună valorificare a produselor. Şi-a pus ideile în practică chiar în satul natal, unde a organizat o cooperaţie cu bune rezultate în plan economic şi social.

In politică a rămas fidel liderului partidului, I. Maniu, pe care nu l-a părăşit, aşa cum au făcut mai toate celelalte figuri proeminente ale partidului.

Foto: Iuliu Maniu si Ion Mihalache

A rămas însă în umbra acestuia, nereuşind să devină o personalitate de prim rang.

Este autor al scrierilor: „Imbunătăţirea soartei materiale a învăţătorilor (1911), Ce politică să facem? (1914), Noul regim agrar (1925), Scrisori către plugari (1930), Statul ţărănesc (1936), Zece ani de la fuziunea PNŢ (1936), Tineretul român şi naţionalismul constructiv (1937), Statul ţărănesc. Lămurirea Programului PNŢ (1

1968: S-a născut la București, muzicianul Bogdan „Bodo” Mihai Marin, membru fondator și solist al formației Pro Consul, prima trupă din România care a câștigat trofeul Cerbul de aur. Trupa Pro Consul s-a înființat în 1999 și a lansat mai multe hituri, cel mai cunoscut fiind De la ruși.

Bodo și formația lui au spectacole atât în țară, cât și în străinătate, iar de multe ori au fost solicitați să cânte și în biserici.1969: S-a născut la București, actrița de teatru, film și televiziune, Ilinca Goia.

1969: S-a născut la București, actrița de teatru, film și televiziune, Ilinca Goia.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1969-Ilinca-Goia.jpg

A absolvit Academia de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București în 1992, a urmat un stagiu de pregătire la Universitatea și Teatrul Old Globe din San Diego (SUA), primind ulterior o bursă de studii la Academia Americană de Music-Hall și Artă Dramatică (AMDA) din New York, unde a absolvit în 1996. A fost membră a trupei de teatru studențesc Podul, condusă de profesorul Cătălin Naum. Bogata sa experiență profesională cuprinde spectacole în teatre de repertoriu din San Diego – Civic Light OperaRepertory Theatre și București: Teatrul „C.I.Nottara”, Teatrul Român-American „Eugene O’Neill” și Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, sub semnătura unor importanți regizori.

1989 : A încetat din viață la București, istoricul, scriitorul și cercetătorul istoriei Transilvaniei, Vasile Netea (n.1 februarie 1912, Deda, Mureș).

1994: A avut loc în Republica  Moldova controversatul sondaj de opinie „La sfat cu poporul”, ale cărui rezultate sunt invocate de către autorități ca argument pentru fortificarea „statalității” Republicii Moldova.

Referendumul din 1994 a fost in fapt un sondaj sociologic desfăşurat la nivel naţional pentru a stabili dacă ţara ar trebui să-şi conserve independenţa şi integritatea teritorială, care atunci constituia o preocupare deosebită in contextul izbucnirii  conflictului transnistrean.

A fost adresată o singură întrebare, dar complexă, iar cetăţenii au putut răspunde cu „Da” sau „Nu”.

Textul întrebării a fost următorul: Sunteţi pentru ca R. Moldova să se dezvolte ca un stat independent şi unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranităţii Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate şi să menţină relaţii economice reciproc avantajoase cu toate ţările lumii şi să garanteze cetăţenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internaţional?

Au participat aproximativ 75%, iar 95,4% din moldoveni au votat „Da”.

Personalităţi publice şi o mare parte a presei a prezentat referendumul ca o mare lovitură pentru mişcarea pentru reunificarea României cu Moldova din ambele ţări.

Criticii acestui asa zis referendum au atras atenţia asupra a două probleme de organizare: titlul nu a fost „referendum”, ci „sondaj sociologic”, iar unica întrebare adresată cerea un răspuns unic la mai multe probleme.

 1998: A decedat subit la Sankt Petersburg, în Rusia, omul de știință Sergiu Rădăuțanu (n. 17 iunie 1926), specialist în domeniul fizicii și chimiei materialelor semiconductoare, or primul rector al Universității Tehnice din Chișinău.

2018: A murit la Chicago, Comitatul Cook din SUA, Peter Freund (nume complet: Peter George Oliver Freud), fizician și profesor american originar din România, autorul unor contribuții importante în fizica particulelor și în fizica matematică, mai ales în domeniul teoriei coardelor, unul din părinţii teoriei stringurilor şi al teoriilor supersimetriei şi supergravitaţiei; (n. 7 sept.1936, Timișoara).

Peter Freund, particle physicist and fiction writer, 1936-2018

Totodată, el a publicat mai multe romane și eseuri. În anul 1961 a primit cetățenia austriacă, iar mai târziu pe cea americană.

2020: A murit artistul restaurator Claudiu Longin Moldoveanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Artă Plastica Religioasă și Restaurare; (n. 17.03.1951).

Moldoveanu Claudiu Longin 17.03.1951 – 06.03.2020 | UAP

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/06/o-istorie-a-zilei-de-6-martie-video-4/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea

Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci (Sambata mortilor - mosii de iarna)

Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea au fost conducatori in armatele imparatului bizantin Teofil (829-842). Cand musulmanii au asediat orasul Amoreea (in Galicia, Asia Mica), au luat in sclavie pe cei 42 de comandati, impreuna cu alti crestini.

Comandantii au fost inchisi in temnita timp de sapte ani, in vreme ce toti ceilalti crestini au fost fie vanduti ca sclavi, fie ucisi. In timpul celor sapte ani de temnita, comandantii au fost sfatuiti de musulmani sa imbratiseze credinta islamica.

Cand acestia le-au grait comandantilor: “Mohamed este adevaratul proroc iar nu Hristos,” comandantii au raspuns:

“Daca ati avea doi care se cearta pentru un camp, cum ca este al lui, unul avand multi martori care adeveresc aceasta, iar celalalt nici unul, ce ati zice, ca al cui este campul?” La acest raspuns sefii musulmani au zis: “Fara indoiala ca al celui cu multi martori.”

Atunci comandantii au marturisit:

„Drept ati raspuns. Asa este si cu Hristos si cu Mohamed al vostru. Hristos are multi martori: Prorocii din vechime, Moise si Ioan Botezatorul, pe care si voi il recunoasteti si care a dat marturie pentru El. Mohamed insa nu are ca marturisitor decat pe el insusi.”

In urma acestor marturisiri, musulmanii au grait:

“Credinta noastra e mai buna decat cea crestina pentru ca vedeti si voi ca Dumnezeu ne-a dat noua izbanda asupra voastra, a crestinilor! Vedeti bine ca cele mai bogate pamanturi si imparatii din lume sunt ale noastre, si ca ele sunt si mai numeroase si mai intinse ca ale voastre!”.

Fara momente de asteptare, comandantii au zis: “Daca asa ar fi, atunci idolatriile egipteana, babiloniana, elenistica, romana, si inchinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credinte, caci iata, odata toate aceste neamuri au fost stapanitoarele lumii!

Este limpede pentru oricine ca victoria, bogatia si puterea voastra nu dovedesc si adevarul credintei voastre.

Noi stim ca Dumnezeu uneori da biruinta crestinilor, iar alteori ingaduie sa fie subjugati ca sa-si vada mai bine pacatele si sa se curateasca de ele prin pocainta si credinta adevarata.”

Prizonierii au rezistat la toate ofertele si la amenintarile musulmanilor, si dupa multe chinuri, au fost ucisi pentru ca nu au lepadat credinta in Hristos.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, Bucureșt, 2008.
  4. Timpul.md
  5. Istoria md.
  6. Wikipedia.ro
  7. http://biografii.famouswhy.ro/ion_mihalache/
  8. http://www.rador.ro/2019/03/06/calendarul-evenimentelor-6-martie-selectiuni-4/
  9. Cinemagia.ro.

06/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Povestea celui mai vechi monument din București

În istoria țării noastre și a Bucureștiului, în dreptul datei de 23 august 1631 stă înscrisă bătălia dintre oștile lui Leon Vodă și boierii răsculați veniți să-i ia domnia, în frunte cu Matei Aga, viitorul domn al Țării RomâneștiMatei Basarab.

Bătălia s-a dat „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul.

În amintirea biruinței și în memoria celor căzuți, la 20 februarie 1632, Leon Vodă a făcut peste mormântul celor uciși în luptă, o movilă mare pe care a așezat o cruce de piatră, inscripționată cu o relatare a luptei, în limba română cu litere chirilice.

Această cruce cel mai vechi monument al capitalei și totodată cel mai vechi monument funerar feudal descoperit până în prezent pe teritoriul Bucureștiului.

image003

Astăzi, aceasta cruce este îmrejmuită de o troiță de lemn, se află la intersecția bulevardelor Mărășești și Dimitrie Cantemir, pe vechiul Pod al lui Șerban-Vodă din București, în curtea bisericii Slobozia, datând din  secolul al XVII-lea.

Bisericii i s-a spus Slobozia deoarece, în acele vremuri, cei care se așezau prin acele părți erau sloboziți (scutiți) de birurile percepute de domnie și de mănăstirea Radu-Vodă, bineînțeles în schimbul muncii pe pământurile acestora și a unei singure dajdii anuale.

Povestea a început cu luptele fostului căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, aga Matei din Brâncoveni, pentru tronul Țării Românești, începute în timpul domniei lui Leon Tomșa.

După înfrângerea din 1631, aga Matei (care avea să ajungă doi ani mai târziu voievodul Matei Basarab al Țării Românești) s-a retras spre Transilvania, iar Leon Tomșa a ridicat deasupra mormântului oștenilor căzuți în luptă o cruce, care avea să pomenească peste veacuri despre crâncena bătălie de „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul”.

Crucea, inscripționată în limba română, dar cu litere chirilice, a fost restaurată de domnitorul Radu-Leon, fiul lui Leon-Tomșa, între 1664-1665. După ce i-a zidit și un adăpost din cărămidă, dispărut astăzi, Radu-Leon a ridicat lângă ea o biserică, pe care a refăcut-o și mărit-o Marele Vistier Constantin Năsturel.

Clădită inițial pe un plan dreptunghiular, biserica a fost refăcută și mărită, pe un plan treflat, în anul 1743 de Marele Vistier Constantin Năsturel, nepotul soției lui Matei Basarab.

„După 13 ani dela zidirea bisericii Dobroteasa, Constantin Năsturel biv vel vistiernic a scoborât dealul pe care ridicase biserica, spre vale, și a dat de apa Dâmboviței . Se vede că o trecuse de atâtea ori în acest loc, mergând spre vii, cari erau presărate pe aceste locuri. Și trecând și acum, în anul mântuirei 1743, apa Dâmboviței pe acolo pe unde este azi podul de fier ce dă în ulița mare, ce-i spun bulevardul Neatârnării, care pe vremea aceia era presărat, precum am spus, numai cu vii, a cotit la dreapta și i-a eșit în cale din mijlocul acestor vii o mică biserică de lemn, pe podul lui Șerban-Vodă.

Era biserica Slobozia, ridicată la 1665 de Radu-Leon, alăturea de crucea pe care o ridicase tatăl acestuia Leon-Ștefan-Vodă la 1632 în cinstea Sf. Gheorghe, ca să se pomenească de războiul ce l-a avut într-acest loc cu pribegii la anul 1631. Și văzând-o de lemn Constantin Năsturel biv-vel-vistiernic a înlocuit-o cu una de zid și a sfințit-o la 8 septembrie 1743.”

Prin secolul XIX, în fața bisericii se întindea un mare loc viran transformat într-un fel de bâlci, numit Maidanul Dulapului, unde se „făcea Dulapul”, adică se dădea lumea în scrânciob.

Dulapul (scrânciobul)

Tot pe-atunci se zice că era un cântăreț tare mucalit la biserica Slobozia, unul zis Matache Pițirigă, care se ținea de farse împreună cu unchiul dramaturgului I.L. Caragiale, conu Iorgu Caragiale.

Surse:

Materiale de istorie și muzeografie, 1971, 2004;

https://bercenidepoveste.ro/povestea-bisericii-slobozia-din-sectorul-4-ridicate-pe-locul-infrangerii-lui-matei-basarab/;

https://www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/08/biserica-slobozia/

06/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

HERȚA

Vă mai amintiți de Ținutul Herța? | Anonimus

ȚINUTUL HERȚA – ISTORIC ȘI POPULAȚIE

Ținutul Herța este situat pe malul drept al râului Prut, pe cursul superior al acestuia, la nord-vest de actualul județ Botoșani, pe coordonatele geografice de aproximativ 48° – 48° 15ʾ latitudine nordică și 26° 07ʾ – 26° 25ʾ longitudine estică. Formează un triunghi aproape isoscel cu baza în râul Prut, cu latura de sud-est întinsă până în apropierea râului Siret, formată de vechii codri ai Herței. [6, p. 36]

Istoricul Ioan Murariu consideră că denumirea Herța, pornește de la un român cu numele Herțea, teorie  conturată pe un document vechi, scris la Suceava, pe 20 decembrie 1437, ce amintește printre alte și de „satul lui Herțea, pe Prut”. [6, p. 28]

Administrativ, până în 1775 localitatea Herța și satele din jur au făcut parte din Ținutul Cernuți subunitate administrativă a Moldovei. În 1741-1743, la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, ținuturile au fost împărțite în ocoale, Ținutul Cernăuți fiind împărțit în patru ocoale, iar ceea ce se numește acum Ținutul Herța era un teritoriu care în cea mai mare parte se afla în componența ocolului Târgului.

După războiul ruso-turc din 1774 și Pacea de la Kuciuk-Kainargi, cu voia țarinei Rusiei Ecaterina a-II-a și a sultanului Abdul Hamid, Imperiul Austriei anexează o parte a teritoriului Moldovei, ce cuprindea Ținutul Câmpulung-Suceava și o mare parte din Ținutul Suceava și Cernăuți, care aveau în componență trei orașe, 226 de sate și 52 de cătune, ce ocupau o suprafață de 10.441 km2 și o populație de 71.750 locuitori, din care 77,33% români.[6, p. 40-41]

Din ținutul Cernăuți, austriecii au ocupat trei ocoale în întregime, iar din ultimul, Ocolul Târgului, format din orașul Cernăuți și 31 de localități, austriecii au anexat doar orașul Cernăuți și 10 sate( Roșia, Mihalcea, Camena, Cuciurul Mare, Voloca, Corovia, Mologhia, Cotul lui Baenschi, Ostrița și Horecea), în componența Moldovei din întreg Ocolul Târgului rămânând doar târgul Herța și 20 de sate, care între anii 1776-1778 au fost reorganizate în componența Moldovei într-un ținut cu numele Herța. Un singur sat a fost inclus în ce a mai rămas din Ținutul Suceava, satul Tureatca.[6, p. 41] Acesta este momentul în care ia ființă Ținutul Herța.

În 1834, pe 12 februarie, s-a realizat o reorganizare a ținuturilor Moldovei, iar ținuturile Herța, Hârlău și Cârligătura au fost incluse în ținuturi vecine, Ținutul Herța fiind transformat într-un ocol al Ținutul Dorohoi, pentru ca după reorganizarea administrativ-teritorială a lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, ținuturile să fie denumite județe, iar ocoalele numite plăși, după modelul Munteniei. Herța a devenit o plasă a județului Dorohoi, până în vara anului 1940, anul marilor cedări teritoriale pentru Regatul României.

În vara anului 1940, apoi din nou în anul 1944, Ținutul Herța a fost inclus în componența RSS Ucraineană, după ce a fost ocupat de sovietici, în același timp cu Basarabia și Bucovina de Nord.

În privința teritoriului Ținutului Herța, se poate concluziona cu fraza istoricului Ioan Murariu, care pentru a nu lăsa niciun loc de interpretare și pentru a elimina orice posibilă confuzie în privința Ținutului Herța afirmă în volumul Istoria Ținutului Herța până la 1940: „(…)teritoriul Ținutului Herța nu a făcut parte nici din Basarabia românească stăpânită de Rusia între 1812-1918, și nici din Bucovina românească stăpânită de Austria între anii 1775-1918”.

Uniunea Sovietică și mai apoi autoritățile ucrainene au încercat să dezrădăcineze populația majoritar românească din Ținutul Herța, care la 29 decembrie 1930 număra 29.247 persoane în toate cele 28 de localități(din care 92,6% români și evrei 6,6%) [6, p. 99].

E necesar să se menționeze că aceste note ultimative nu au făcut nicio referire în privința Ținutului Herța(nici măcar protocolul adițional secret din 23 august 1939 dintre URSS și Germania), dar și faptul că aveau în conținut falsuri delirante în privința adevărului istoric(despre Basarabia se afirmă că era „populată în principal de ucraineni” în anul Unirii 1918), după cum bine observă și istoricul Ioan Murariu în volumul „Istoria Ținutului Herța până la 1940”.

În acest moment este ocupat și Ținutul Herța, dar în urma unui schimb de focuri de artilerie și tancuri între cele două tabere, care rămâne și în prezent în afara granițelor României, dar în componența Ucrainei, fost stat membru al U.R.S.S.[4]

În revista Clipa, academicianul Florin Constantiniu, analizând desfășurarea evenimentelor consideră că trupele sovietice au intrat, din greșeală până în Ținutul Herța, care va rămâne în cadrul U.R.S.S. datorită importanței sale strategice.

Astfel, a fost ocupat orășelului Herța și satele: Bănceni, Becești, Buda Mare, Buda Mică, Cotu Boian, Culiceni, Frunza, Fundoaia, Godinești, Horbova, Hreațca, Lucovița, Lunca, Mamornița, Mihoreni, Mogoșești, Molnița, Movila, Pasat, Pilipăuți, Poieni Regat(Puieni), Probotești, Sinăuți, Slobozia, Ștreanga, Târnauca, Tureatca, Ținteni și Văleni.[9]

La data de 2 august 1940 se constituia R.S.S. Moldovenească, chiar dacă hotarele noii formațiuni statale nu erau încă fixate definitiv. [2] Apoi, pe 7 august 1940, se înființează regiunea Cernăuți. Aceasta era formată din nordul Bucovinei (județele Cernăuți, Storojineț și o parte a județului Rădăuți), marea parte a județului Hotin din Basarabia și Ținutul Herța, teritorii recent ocupate de la România. Ținutul Herța devine parte a regiunii Cernăuți, din cadrul R.S.S. Ucrainene.

Din acest moment începe politica de deznaționalizare, care a fost pusă în practică și în instituțiile de învățământ. Universitatea din Cernăuți, la 13 august 1940, a devenit o instituție de învățământ de tip sovietic.

În locul profesorilor români refugiați de teama sovieticilor în România au fost angajați în principal ruși și ucraineni din estul Ucrainei și din regiunile centrale ale Rusiei, care erau preocupați mai ales de extinderea influenței limbilor rusă și ucraineană pe teritoriile ocupate.

În regiunea Cernăuți a fost permisă funcționarea a 538 de școli, 408 ucrainene, 111 în limba “moldovenească”, 10 rusești și 9 cu alte limbi de instruire, după cum afirmă Dr. Ion Popescu într-un articol din 2005.[7]

Din regiunea Cernăuți au fost rase de pe fața pământului satele: Albovăț, Buci, I.G. Duca, Prisaca, Frunza, Ținteni, ultimele trei parte a Ținutului Herța.[3, p. 7]

După instaurarea regimului condițiile românilor de pe teritoriile ocupat au devenit insuportabile, mulți încercând să fugă în România. Două dintre tentativele de a părăsi spațiul sovietic au rămas întipărite în memoria colectivă și sunt cunoscute astăzi drept masacrul de la Lunca și masacrul de la Fântâna Albă.

La 6 februarie 1941, aproximativ 400 de persoane din satele din stânga Prutului (Mahala, Buda, Cotul-Ostriței și Boian) inclusiv copii, au încercat să treacă granița în apropiere de satul Lunca pentru a scăpa de tirania regimului sovietic încercând să profite de faptul că râul Prut era înghețat.  Autoritățile au aflat de tentativa organizată de a fugi din U.R.S.S și s-a pregătit așteptându-i cu cuiburile de mitraliere aproape de vamă.

Rezultatul: 56 de români au trecut vama, 44 au fost arestați(12 condamnați la moarte și 32 închiși 10 ani) și restul uciși.[10, p. 161]

O tragedie asemănătoare a urmat în Duminica Paștelui din anul 1941, aproximativ două mii de români(din alte surse 200) de pe Valea Siretului din Nordul Bucovinei s-au pornit să fugă în România. NKVD-ul a lansat zvonuri printre locuitori că se permite trecerea graniței spre România, făcându-i pe mulți locuitori să pornească spre România pe 1 aprilie 1941. Dar, la vamă erau așteptați de cuiburi de mitraliere, care au secerat grupul de români, dintre toți rămânând doar câțiva în viață, care după ce au fost torturați, au fost îngropați de vii.[5]

Deși sunt temporar eliberate de trupele române, sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial se încheie cu o pace prin care teritoriile anexate de URSS din trupul României rămân ale U.R.S.S.(R.S.S. Moldovenești și R.S.S. Ucraineană).

Astfel, reîncepe tragedia românilor din Ținutul Herța. S-au refugiat în 1944 în România (potrivit listelor sovietice) 3.218 persoane, adică cca. 10% din populația de atunci a ținutului. După război s-au întors înapoi doar 1.254 de persoane.[7]

Chiar din primele luni după reintrarea trupelor sovietice în Bucovina, Basarabia și Ținutul Herța a fost redeclanșată teroarea. În luna mai 1944, sovieticii au început să efectueze recrutarea în Armata Roșie a tuturor bărbaților între 18 si 50 de ani.[7]

Reintrat în componența R.S.S. Ucrainene, după ce a fost eliberat de trupele române pentru aproximativ trei ani, Ținutul Herța este transformat  la 1 decembrie 1946 într-un raion cu 24 de soviete sătești, conform împărțirii administrativ-teritoriale a Ucrainei sovietice. Raionul Herța avea o suprafață de 304 km2 (actualul raion are 316 km², iar alte surse afirmă că Ținutul Herța avea 351 km2 sau chiar 400 km2), fiind format din 9 comune cu 32 sate.

Raionul reprezenta un areal compact românesc, având în componența sa doar un singur mic sat de ucraineni – Mamornița ucraineană.[8]

În perioada 1946-1947, pe baza secetei care a avut loc, Uniunea Sovietică a organizat o foamete în masă asupra populației prin sistemul centralizat de colectare a hranei în cantități mari, dar și prin ascunderea intenționată a cerealelor.

După un prim val de deportări în 12-13 iunie 1941 și o foametea organizată au urmat încă două valuri de deportări în 5-6 iulie 1949 și 31 martie – 1 aprilie 1951. Între toate aceste perioade deportări s-au desfășurat continuu, dar cu număr restrâns de persoane sau pentru cazuri particulare. În cadrul celui de-al doilea val au fost deportați și mii de mame și copii.

Anatol Petrencu dă cifra de 14.033 de femei și 11.899 copii, în timp ce numărul bărbaților a fost de 9.864. Valul trei de deportări a fost destinat cultului Martorilor lui Iehova, care au fost deportați în Siberia.

Pentru a șterge urmele originii românești a regiunii, sovieticii au modificat denumirea satelor românești dându-le denumiri slave(Ex.: Mihoreni redenumit Pietraşivka). Altă metodă de deznaționalizare a locuitorilor Ținutului Herța a fost și introducerea grafiei slave în dauna celui latin în școli, instituții și nu numai.

Raionul Herța a fost desființat în decembrie 1962, când teritoriul său a fost inclus în raionul Adâncata și reînființat la 6 decembrie 1991, în urma Hotărârii Radei Supreme a Ucrainei, nr. 1942/6 decembrie 1991.

Deportările centrate pe motive etnice sau religioase, crearea artificiala a „națiunii” moldovenești, distrugerea unor localități, schimbarea toponimelor localităților locuite de români, schimbarea numelor proprii prin rusificare(de ex: Sergiu transformat în Serghei), colectivizarea forțată, exproprierile, industrializarea brutală și forțată prin colonizarea orașelor cu populație alogenă, foametea organizată de autorități în anii 1946-1947, rusificarea și ucrainizarea instituțiilor de învățământ, au fost mijloace de represiune a populației autohtone românești, de lichidare a culturii și identității ei.[3, p. 10]

Aceste lucruri au produs schimbări masive în structura etnică a populației regiunii Cernăuți. Astfel, la recensământul din 1989 realizat de Uniunea Sovietică structura etnică a populației a ajuns să arate astfel:  ucraineni(70,8%), români și moldoveni(19,7%), ruși 6,87%, evrei 1,7%,  polonezi 0,5%, bieloruși 0,3%, și restul de 0,2% alte naționalități.

Cea mai compactă populație românească din Regiunea Cernăuți se afla în Raionul Herța, unde dr. Ion Popescu afirmă că în conformitate cu recensământului din 1989, locuitorii declarați români(și moldoveni) din raion erau majoritari în toate localitățile, cu excepția satului Mamornița Bucovineană(români:7,66%).

La acest recensământ, raionul Herța avea 29.611 locuitori. Tot de la dr. Ioan Popescu, aflăm că populația românească era formată din 27.517 persoane(92,93%). Dintre ei 23.539 se declarau români și 3.978 moldoveni, ultimii din satele Ostriţa, Ţureni și Mamorniţa românească din fostul raion rural Cernăuți, format după război, unde românii erau trecuți în pașaport drept „moldoveni”.  Erau și 1.569(5,3%) ucraineni, 431 sau 1,46% ruși, 18 sau 0,06% poloni, 15 sau 0,05% evrei și 61 echivalentul a 0,2% alte etnii.[8]

Politica sovietică de deznaționalizare a continuat și în cadrul statului Ucraina, dar într-o măsură mai mică în comparație cu perioada sovietică păstrându-se o parte din metodele sovietice precum forțarea separării etnice între români și moldoveni, modificarea legilor educației în defavoare minorităților naționale, ucrainizarea școlilor românești(moldovenești) sau închiderea acestora.

Conform datelor statistice ale ultimului recensământ(2001), Raionul Herța avea  o populație de 32.316 locuitori, dintre care ucraineni 1.616, ruși în număr de 299, români  29.554 și 756 moldoveni. Însumați românii și moldovenii sunt 30.310Alte naționalități sunt reprezentate de un număr de 91 locuitori.[1, p. 9] Procentual reiese că români(și moldoveni) sunt 93,79%, ucraineni 5,00%, ruși 0,93%, iar alte naționalități 0,28%. Institutul Național de Statistică ucrainean a estimat în 2015 o populației de 32.921 de locuitori, în creștere față de anii anteriori.

În privința evoluției structurii etnice a populației Ținutului Herța, urmărind tabelul centralizator(Tabel 1) al recensămintelor populației realizate pe teritoriul Ținutului Herța, din 1930(România), 1989(Uniunea Sovietică) și în 2001( Ucraina) contrar a ceea ce ne-am putea aștepta, se poate observa un fapt interesant.

Din 1930, într-un mod surprinzător numărul românilor, (însumat cu al moldovenilor, fiind cunoscută problema separării etnice forțate între moldoveni și români) din Ținutului Herța a crescut continuu. Se constată că de la 92.6% români s-a ajuns în 2001 la procentul de 93.79%, o creștere ușoară de 0,86%. Deși Ținutul Herța a trecut prin aceleași politici de deznaționalizare organizate de sovietici după cum a trecut întreaga regiune Cernăuți din care face parte, numărul românilor a continuat să crească în acest ținut.

Comparat cu întreaga regiune Cernăuți, constatăm că în regiunea Cernăuți lucrurile nu au stat la fel de bine pentru români. Dacă la 1930, teritoriului suprapus regiunii Cernăuți avea 28,3 % români, la 1989 numărul lor a coborât la 19,7%. Doar după căderea U.R.S.S., numărul românilor a crescut ușor la 20% în 2001.

Singurul lucru care explică rezistența populației românești din Ținutul Herța la politicile crunte de deznaționalizare duse de U.R.S.S. și continuate mai modest de Ucraina, constă în faptul că în momentul în care Ținutul Herța a fost luat de sovietici existata deja o identitate națională solidă, bine formată, care nu trecuse prin politici de deznaționalizare cum mai trecuseră Basarabia sau Bucovina, care până la 1918, nu au avut privilegiul de a fi în trupul țării.

Tabel 1- Centralizator recensăminte populație

*)Date preluate din volumul prof. dr. Ioan Murariu, Istoria Ținutului Herța până în anul 1940, Ediția a II-a, , Editura Vicovia, Bacău, 2010.

**) Date preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică al Ucrainei, http://www.ukrstat.gov.ua/ (accesat pe 12.05.2018)

***)Numărul populație corespunzător celulei din tabel este parte componentă corespunzătoare celulei „Alte etnii”.

 Sursa: Sîrbu Costel – Cosmin, Academia.edu.

Referințe bibliografice:

 1. Alexandrina Cernov, Lupta pentru Limba română continuă, Bucovina – procese istorice și sociale, Glasul Bucovinei, 2017, Nr.4, Anul XXIV, Nr. 96, Cernăuți, București.

2. Anatol Petrencu, Raptul Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța. Prima ocupație sovietică(1940-1941), Revista Limba Română Nr. 5-6, anul XXII, 2012, http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1421 (accesat pe 11.05.2018).

3. Aurelian Lavric, Politica de represiune a regimului sovietic în sudul Basarabiei și în nordul Bucovinei: 1940-1941, 1944-1945, Revistă Științifică a Universității de Stat din Moldova, 2012, nr.4(54), Seria Științe Umaniste – Istorie.

4. Aurelian Lavric, Ținutul Herța: Cauzele ocupației sovietice din 28 iunie 1940, Glasul Bucovinei, nr. 3-4, Anul XIX, Cernăuți – București, 2012.

5. Crețu Ion, 1 aprilie – 64 de ani de la masacrul românilor la Fântâna Albă: Varnița, o tristă amintire, Ziarul Crai Nou, Suceava 1 aprilie 2005.

6. Ioan Murariu, Istoria Ținutului Herța până în anul 1940, Ediția a II-a, Editura Vicovia, Bacău, 2010.

7. Ion Popescu, Crearea Regiunii Cernăuți, Observatorul, 2.13.2005, http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=1951 (accesat pe 12.05.2018).

8. Ion Popescu, Românii din raionul Herța, Revista Dacoromania, nr. 17, Alba Iulia, 2004, http://www.dacoromania-alba.ro/nr17/romanii.htm (accesat pe 12.05.2018).

9. Petru Grigor, Situația locuitorilor din Ținutul Herța în primul an de dominație a puterii sovietice (1940-1941) (I), Ziarul Crai Nou, Suceava, 23 iunie 2015, https://www.crainou.ro/2015/06/23/situatia-locuitorilor-din-tinutul-herta-in-primul-an-de-dominatie-a-puterii-sovietice-1940-1941-i/ (accesat pe 10.05.2018).

10. Popescu I., Ungureanu C., Românii din Ucraina între trecut și viitor, Editura Primus, Oradea, 2010.

06/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: