CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dezvăluirile unui fost şef al contraspionajului, despre agentul secret Laszlo Tokes. VIDEO

MEP Laszlo Tokes sues President, PM for stripping him of the Romanian  national order – The Romania Journal

Laszlo Tokes, agent al serviciilor secrete maghiare, era un trădător de ţară, nu un spion, şi nu făcea muncă voluntară, fiind astfel plătit pentru ceea ce făcea.

Dezvăluirile despre Tokes au fost făcute de Filip Teodorescu, ofiţer de contraspionaj, luni, la emisiunea Sinteza zilei, Antena 3.

„Nu făcea o muncă voluntară, era plătit. (…) Era în poziţia de trădător de ţară, nu spion (Laszlo Tokes – n.r.), pentru că spioni sunt străinii”, a explicat luni, la Antena 3, Filip Teodorescu, fost locţiitor al şefului Direcţiei Contraspionaj din Departamentul Securităţii Statului. Fostul ofiţer de contraspionaj a mai spus şi că Laszlo Tokes era pastor, la fel ca şi cei din familia lui, şi acesta ar fi fost unul dintre criteriile pe baza cărora a fost ales ca agent al serviciilor secrete ungare.

De asemenea, Filipescu a mai precizat şi că Ceauşescu a fost informat despre acest lucru. Printre alţi trădători de ţară, Filip Teodorescu l-a mai menţionat şi pe Mircea Răceanu.

Filip Teoodorescu:

Cei care l-au decorat pe Tokes să dea o explicaţie românilor „Cei care l-au decorat pe Laszlo Tokes să dea o explicaţie românilor. Cred că aşa este corect. Ce motive au fost ca să acorde o asemenea înaltă distincţie românească naţională unui trădător de ţară (…)? Trădare înseamnă un cetăţean român care se pune în slujba unei puteri străine”, a spus Filip Teodorescu, fost şef al Contraspionajului, despre agentul Tokes.

Filip Teodorescu (n. 24 iunie 1939, Ploiești) este un fost colonel de securitate, care a îndeplinit funcția de locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul Securității Statului (DSS).

05/03/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 3 comentarii

ZIUA DE 5 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 5 martie în istoria noastră

1431: Sînt menţionaţi pentru prima dată într-un document, husiţii din Moldova.

Ioan de Ryza, episcop catolic de Baia, a semnalat episcopului de Cracovia prezenţa la Bacău a unui nucleu de schismatici husiți (majoritatea refugiaţi din Ungaria şi Polonia), faţă de care domnul Alexandru cel Bun s-a arătat tolerant.

La acea dată,  Moldova era singurul loc din Europa unde husiţii au fost recunoscuţi ca o comunitate legală.

1608:  În Transilvania, principele maghiar Sigismund (Zsigmond) Rákóczi s-a retras de la domnie, fiind succedat de Gabriel (Gabor) Báthory.

A fost principe al Transilvaniei între anii 1607-1608.

Sigismund Rákóczi s-a născut în 1554/1555 și a murit la 5 decembrie 1608.  

 

1658: Noul domn al Munteniei, Mihai Radu (Mihnea al III-lea), intră în capitala Tîrgovişte.

Radu Mihnea, domn al Munteniei și domn al Moldovei, începutul sec.XVII
Radu Mihnea, domn al Munteniei și domn al  Moldovei

Radu Mihnea este un domnitor relativ necunoscut în istoria românească. Este fiul lui Mihnea turcitul și a ajuns domnitor în Muntenia, la cererea boierimii, în 1611, într-un timp în care țara era supusă atacurilor din afară și domnea  anarhia.

Báthory Gabriel (Gábor), domnitorul Transilvaniei reușise să intre în Muntenia, alungându-l pe Șerban-vodă. Cu ajutor turcesc, Radu Mihnea a reușit să-l alunge din Muntenia și se instalează la domnie.

S-a dovedit  a fi un bun domnitor. A reorganizat şi a sprijinit răscumpărarea satelor din rumânie.

1883: Româna a aderat la Convenția Metrului.

Legea pentru aderarea Regatului României la Convenția Metrului, încheiată, la Paris, la 8/20 mai 1875, a fost votată de Camera Deputaților la data de 23 februarie și de Senat la 28 februarie, fiind promulgată de regele Carol I pe 5 martie. A fost publicată în Monitorul Oficial din 10 martie.

1887: S-a născut la Covăsânț, Arad, inginerul și profesorul universitar Corneliu Micloși, fost membru titular (din 1955) al Academiei Române; d.10 august 1963, Timișoara.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1887-1963-Corneliu-Miclosi.jpg

A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Karlsruhe, și Facultatea de Mecanică din Budapesta. Cariera didactică și-a desfășurat-o între anii 1939–1963 la Universitatea Politehnica Timișoara. A fost decan al Facultății de Electrotehnică și șef al Catedrei de Utilajul și Tehnologia Sudării din Facultatea de Mecanică.

A deținut, în Timișoara, funcțiile de director al Întreprinderilor Comunale, director al Centrului de Cercetări Științifice și director al revistei Sudura.

1889: Are loc inaugurarea palatului Ateneului Român din Bucureşti.Orchestra Filarmonicii din Bucureşti, dirijată de George Enescu, a interpretat „Poema română”, creaţie a marelui compozitor.

Imagini pentru ateneul roman photos

Ateneul Român, Bucureşti, perioada interbelică

Odată cu inaugurarea palatului Ateneului Român, concertele Societății de Filarmonică Române au început să se desfăşoare în aceasta sală, aşa cum se întîmplă şi în prezent, Ateneul Român devenind o emblema a culturii româneşti şi sediu al Filarmonicii. Sala mare de concert are o capacitate de 1 000 locuri.

Fondată în anul 1868, „Societatea Filarmonică Română „, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice.

Sub bagheta iniţiatorului său, „Societatea Filarmonică ” a organizat primul concert în luna decembrie a aceluiasi an. Lui Wachmann, care a condus prima orchestră simfonică permanentă din România pînă în 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch şi Richard Strauss.

1902: S-a adoptat Legea pentru organizarea meseriilor, cunoscută sub numele de Legea Missir. A intrat în vigoare la 13/26 septembrie 1902  şi va fi ulterior modificată în 1906 şi abrogată în 1912.

 

1902, 5/18: S-a născut Pius Servien (pseudonimul lui Şerban Coculescu), poet, eseist, filolog şi filosof al ştiinţelor; fiul astronomului Nicolae Coculescu, stabilit în Franţa la sfârşitul anilor ’20 ai secolului XX, fondator al Observatorului astronomic din Bucureşti, autor al unor importante rezultate de mecanică cerească).

A fost unul din fondatorii esteticii matematice, cunoscut prin conferinţele ţinute la Radioteleviziunea Franceză, la Collège de France, la Sorbona, precum şi prin participarea la diverse congrese internaţionale de filosofie, estetică, lingvistică şi fizică teoretică (m. 28 Ianuarie 1959, Paris).

• Și-a început studiile la București, la Liceul „Gheorghe Lazăr”.
• 1917-1920 – continuă studiile la Paris la Liceul „Saint-Louis”; susţine bacalaureatul în specialitățile matematică și filosofie. 
• Se înscrie apoi la Sorbona, la Facultatea de litere, obţinând licenţa în 1925; frecventează în paralel cursuri de matematicã, fizică, chimie, radioactivitate etc.
• 1926-1927 – Se întoarce în România, pentru a-şi satisface serviciul militar, urmând cursurile Școlii de ofițeri de artilerie din Timișoara, după care revine la Paris. 
• În anul 1930 obţine doctoratul la Sorbona cu teza „Ritmurile ca introducere fizică la estetică”.

Pseudonimul Pius Servien a fost adoptat după stabilirea sa în Franţa, numele său iniţial fiind Piu Şerban Coculescu.
• Paul Claudel, după publicarea tezei de doctorat a lui Servien, îi făcea un portret spiritual: „Ingenios, subtil, riguros când trebuie, priceput în ştiinţele cele mai deosebite şi trecând fără sforţare de la elenism la înaltele matematici”.
• Paul Valéry, în postfaţa volumului Orient, remarca: „Orient nu este, prin urmare, decât poezie, în fervoarea, substanţa ameţitoare şi în rezonanţa căreia e imposibil să descoperi cea mai mică umbră a actului abstract al celui care analizează”.

1905: Apare la Bucureşti  ziarul „România muncitoare”, publicatie  care va fi editată până în august 1914, când îşi va schimba succesiv titlul în Jos războiulLuptaLupta zilnică, din nou România muncitoareTrăiască Socialismul.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1905-Romania-muncitoare.jpg

1909 : S-a născut la Bârla, Argeș, poetul, eseistul și jurnalistul român Alexandru Gregorian, fostul director al Secției Românești al postului de radio Europa Liberă (1950–1954); d. 9 iulie 1987, Spania.

A fost licențiat și Doctor în Litere și în Drept al Universității din București. A lucrat ca redactor la ziarele Mișcarea și Calendarul, a înființat, împreună cu Nichifor Crainic, și a condus revista Sfarmă-Piatră (1935).

A fost și prim-redactor al ziarului Universul, a colaborat de asemenea la Gândirea, cu eseuri.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1909-1987-Alexandru-Gregorian.jpg

În 1940 a fost numit consilier cultural și de presă la Legația României din Roma. A debutat editorial în 1942 cu volumul Țara Demiurgului. După 1944, a ales exilul și a rămas în Italia. A lucrat ca jurnalist la Il Giornale d’ItaliaL’Osservatore romanoII Quotidiano, etc., devenind și colaborator permanent al secției române a postului Radio Roma. În aprilie 1949 a fondat publicația lunară în limba română Țara, tribună a românilor liberi, cu un profund caracter anticomunist, ceea ce a determinat numirea sa ca director al secției române a postului de radio Europa Liberă, chiar de la înființarea acestuia, în 1950, la Munchen.

În 1959, a emigrat în Statele Unite, stabilindu-se la Philadelphia, unde a înființat și a condus săptămânalul The Italian-American Herald, a colaborat la Evening Bulletin din Philadelphia, la The Catolic News din New York.

A revenit în Europa în 1980, stabilindu-se în Spania, la Malaga. Din operele sale: Poeme pentru cruciațiPete de luminăCoasta soareluiÎn creștetul luminiiEl Encanto Andaluz.

 

1910: S-a născut in localitatea Cândești, Argeș, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu; ( decedat la  31 iulie 1986 la București).

A fost al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986).

 Iustin a colaborat cu fosta poliție politică a comuniștilor aflați la putere, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.

Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicității la sfârșitul anului 2006, oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh și nou instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre „tehnocrații” aleși de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla și a subordona cultele religioase. „În general sunt preferați printre asociații ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi șantajate”, se arată în raport. Printre aceștia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiași document, in Mișcarea Legionară.

Iustin a avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă în rândurile clerului ortodox. De la catedra institutului este ales, în 1956, direct arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, pentru ca, nici un an mai târziu, să fie instalat în scaunul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei. Momentul este pomenit și de mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, într-un  interviu acordat  ziarului Evenimentul zilei.

„În veacul anterior, dar nu e mult de atunci, prin anii ’70, a fost ales mitropolit la Sibiu profesorul de teologie Iustin Moisescu. Nu era nici preot și a fost ales mitropolit. Ulterior a ajuns mitropolit la Iași și apoi Patriarh. Dar inițial era necleric, nehirotonit.”

O ascensiune deloc inexplicabilă, dată fiind apropierea sa de regimul comunist, crede istoricul Cristian Vasile. Idee enunțată clar și în raport: „Atât Iustin Moisescu, cât și Teoctist Arapașu, succesorii Patriarhului Iustinian, deși făceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns în fruntea BOR datorită loialității dovedite față de conducerea Partidului Comunist, primul având și o proastă reputație de politruc”.

Este cunoscută și indiferența Patriarhului Iustin Moisescu față de demolarea bisericilor din Bucuresti, ce începuse la sfârșitul anilor ’70, sau față de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de pușcărie pentru că protestase față de distrugerea acestora.

„Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securității, și santajabil în multe privințe, nu a făcut nimic pentru a împiedica pedepsirea părintelui Calciu și pentru a încerca să salveze de la demolare bisericile din București.

Ba dimpotrivă, atunci când un istoric de artă, precum Dinu C. Giurescu, a solicitat sprijinul Patriarhiei pentru salvarea locașurilor de cult, i-a spus ca seamană cu „fugarii de la radio Europa Liberă”.

1917: Ostaşii români din armata austro-ungară, căzuţi prizonieri în Rusia şi aflaţi în lagărul de la Darniţa (în Ucraina) au semnat următorul angajament:

Noi ofiţerii, gradaţii și soldații români de neam, jurăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptăm în armata română pentru dezrobirea ţinuturilor noastre românești de sub dominaţia Austro-Ungariei şi pentru alipirea lor la România„.  Declarația aceasta a fost făcută într-un moment în care soarta războiului încă nu era decisă și a devansat cu cca 9 luni Declarația de Unire de la Alba Iulia

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1917-Angajamentul-militarilor-romani-austro-ungari-de-la-Darnita.jpg

Ei au primit o nouă instrucție din partea unei misiuni militare române condusă de colonelul Pietraru.

Numărul ostașilor ardeleni care s-au înrolat în aceste formațiuni a fost de aproximativ 15.000–20.000 de persoane ei participând la bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

 

1918:  România rămasă singură în fața coaliției Puterilor Centrale, după părăsirea frontului de către armata aliată rusă, s-a văzut silită să semneze, la Buftea, Tratatul preliminar de pace cu Puterile Centrale, pe baza căruia s-a definitivat Tratatul de pace de la Bucureşti (5/18).

Pe 27 ianuarie 1918 Puterile Centrale  încheiaseră un Tratat de pace cu Rada (Adunarea) Ucraineană. Între altele, trupele acestora treceau la ocuparea teritoriului ucrainean, iar pe 18 februarie 1918, la Brest-Litovsk, guvernul bolșevic sovietic a încheiat pace cu blocul german.

Se cedau Puterilor Centrale: Finalnda, Polonia, Țările Baltice, se recunoștea ”independența” Ucrainei, dar cu prezența trupelor germano-austro-ungare pe teritoriul acesteia.

România era înconjurată astfel doar de inamici, fără posibilitatea de a-și evacua armata, așa cum făcuseră sârbii de exemplu înainte când ostașii lor se refugiaseră în Muntenegru, apoi în Italia.

Tratatul preliminar de pace cu Puterile Centrale – numit și  Pacea de la Buftea, a fost un acord internațional încheiat între guvernule român – pe de o parte – și guvernele Triplei Alianțe, având ca obiect principal încetarea stării de beligeranță pe Frontul Român, pe timpul Primului Război Mondial.

Tratatul a fost semnat la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea, din partea română  de Constantin Argetoianu, iar din partea Puterilor Centrale de Richard von Kühlmann, Ottokar Czernin, Talaat Pașa și Nicola Momcilov.

1918: În România,  guvernul Averescu demisionează. Se formează un nou guvern prezidat de Alexndru Marghiloman, care va  guverna România în perioada 5 martie 1918 – 23 octombrie 1918.

 A fost  un Consiliu de miniştri de sacrificiu, care a semnat  un armistiţiu umilitor pentru România. Deşi semnarea Tratatului de Pace cu Puterile Centrale de la Bucureşti a permis supravieţuirea Statului Român, în conştiinţa publică Marghiloman a rămas cu imaginea unui „trădător de ţară”.

Foto: Alexandru Marghiloman (n. 27 ianuarie 1854, Buzău – d. 10 mai 1925, Buzău)

Guvernul Marghiloman a venit la conducerea țării într-o perioada in care pozitia internationala a României era deosebit de complicata și gravă.

Sosirea bolşevicilor la putere în Rusia a determinat ieşirea acestei țări  din război, iar acest fapt a izolat România pe front.

Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu ruşinos, astfel că la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru Averescu.

Acesta nu a reuşit să semneze decât preliminariile tratatului, pe 20 februarie, la Buftea.

Alexandru Marghiloman şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei păci separate ruşinoase pentru România, dar care ar fi salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său.

Totodată, regele considera că datorită poziţiei sale filogermane, fermă de-a lungul timpului, liderul conservator va reuşi să încheie o pace mai blândă. 

În timp ce la Bucureşti se purtau tratative dificile pentru încheierea armistiţiului, primul ministru a fost martorul primei etape din procesul de făurire a României Mari.

Pe 27 martie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România .

În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştinţa lui Marghiloman care, în numele poporului român, a guvernului României şi al regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea.

Cu acest prilej, el declara: „În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România”.

La 24 aprilie 1918, s-a încheiat Pacea de la Bucureşti, care cuprindea prevederi umilitoare pentru România: Dobrogea era ocupată de Bulgaria, Austro-Ungaria lua partea vestică a Carpaţilor, Germania instituia un monopol asupra ţiţeiului pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa .

Cu toate presiunile exercitate asupra sa, regele Ferdinand I a refuzat să semneze Tratatul de Pace, permiţând astfel supravieţuirea statului român. Deşi semnarea armistiţiului din aprilie a permis ţării noastre să nu fie ocupată de Puterile Centrale, Alexandru Marghiloman a avut foarte mult de suferit de pe urma deciziei sale.

Din acel moment şi până la decesul său, va fi considerat de opinia publică un adevărat „trădător de ţară”.

1919: În România, este emis decretul-lege privind adoptarea calendarului Gregorian (calendarul de stil nou), începînd de la 1 aprilie 1919 (zi care a devenit 14 aprilie stil nou). În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniștri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. A intrat în vigoare pe întregul cuprins al țării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare.

România a fost una dintre ultimele țări europene care au adoptat calendarul gregorian (calendarul de stil nou). După înfăptuirea Marii Uniri, apăruse problema unificării calendarului, întrucât Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României și Basarabia foloseau stilul vechi.

Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern și extern, de consolidare și modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiție a progresului și modernizării, în contextul în care, pe plan internațional, se căutau soluții pentru unificarea diferitelor unități de măsură.

Trecerea la stilul nou s-a aplicat începând cu 1 aprilie 1919 (stil vechi), care a devenit 14 aprilie (stil nou).

1920: S-a născut poetul, dramaturgul și regizorul român, Radu Stanca.

Nu mai cunosc nimic altceva decât chipul tău“ | Bel-Esprit

Mentor şi membru marcant al Cercului literar de la Sibiu, s-a născut la Sebeş și a trecut la cele veșnice la 26 decembrie 1962 la Cluj.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942. În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj s-a refugiat la Sibiu, unde  a luat fiinţă Cercul literar de la Sibiu.

După modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiţia literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. Membrii lui au fost denumiţi ulterior de criticii şi istoricii literari membrii generaţiei pierdute.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor.

A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ştefan Augustin Doinaş, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoiţescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ş.a.În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecţia baladei (1945)) și a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social.

Opere :

Dona Juana (1947),
Ştefan Braborescu (1965),
Versuri (1966),
Teatru (1968),
Acvariu (1971),
Poezii (1973),
Roman epistolar (1978),
Versuri (1980),
Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),
Turnul Babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002).

1925: A murit Gheorghe Munteanu Murgoci, geolog, mineralog român (n. 20 iulie 1872, Vădeni, Brăila).

În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci devine primul docent universitar din România în mineralogie), în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. Face călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia și California.

Din 1908 activează ca profesor de mineralogie și geologie la „Școala națională de poduri și șosele ” din București, iar când aceasta se transformă în „Școala Politehnică” îi este încredințată catreda de mineralogie (1920). Din 1923, este președinte al Comisiei Internaționale de Cartografie a Solului.[2]

Creația sa științifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din România. A realizat studii asupra Dobrogei, Carpaților Meridionali, Masivului Parâng, Munților Lotrului.

A descoperit lotritul – înscriind în geologie un nou mineral.[3]. În legatură cu studiile sale petrografice, mineralogice și tectonice, mare importanță o prezintă cercetările sale privind bogațiile subsolului romanesc, fiind cel dintâi care a precizat condițiile de zăcământ ale petrolului din Oltenia.

Gheorghe M. Murgoci a fost întemeietorul școlii românești de pedologie, în 1909 prezentând prima schița de hartă agrogeologică a țării la scara 1: 2500000, unde repartiția principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate. A descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale.

În anul 1913, într-o sedință a “Asociației Sportive” (Federația Societăților Sportive din România – FSSR), profesorul Gheorghe M. Murgoci a făcut prima comunicare asupra cercetășiei.

Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

Impreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan și a înscris numele printre fondatorii „Institutului de Studii Sud Est Europene” din București. A fost membru corespondent al Academiei Române.

 1928: A avut loc prima întâlnire a Consiliului de Administraţie al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România (SDRR), constituit la 17 ianuarie 1928, în cadrul Adunării generale de constituire a SDRR, la care a fost aprobat şi Statutul de funcţionare.

Reglementarea privind constituirea SDRR a apărut pe 22 decembrie 1927, în „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 2915”, la articolul 2. Momentul a marcat începutul funcționării Societății Române de Radiodifuziune, aflată până în 1934 sub controlul Ministerului Comunicațiilor.

1939: A murit Moses Gaster, filolog, istoric literar şi folclorist (autorul lucrării „Literatura populară română”, 1883 – prima sinteză în domeniu).

A fost un militant pentru drepturile evreilor și sionist, membru de oroare al Academiei Române din 1929.

După 1885 s-a stabilit în Anglia, unde a fost Mare Rabin al evreilor sefarzi din Marea Britanie;  (n. 1856).

1944: Al Doilea Război Mondial –  Armata Roșie începe împotriva României ofensiva pe linia Uman–Botoșani.

1955: A decedat prozatoarea și autoarea dramatică română Hortensia Papadat-Bengescu;  (n. 8 decembrie 1876).

Era fiica generalului Dimitrie Bengescu şi a profesoarei Zoe (născută Ştefănescu) și  nepoata generalului G. Bengescu-Dabija.

A studiat în perioada 1887–1894, la pensionul pentru domnişoare „Bolintineanu” din Bucureşti.

Căsătoria, la 20 de ani, cu magistratul Nicolae Papadat (pe care îl va urma în numeroase transferuri prin ţară) şi viaţa de familie (avea cinci copii), i-au întârziat cariera literară.

Debutul literar, precedat în 1912 de articole în presa de limbă franceză şi în 1913 de versuri lipsite de valoare şi proză poematică, şi-l va face, practic în 1919, la vârsta de 43 de ani, cu un volum de proze scurte, Ape adânci, salutat de Garabet Ibrăileanu şi Tudor Vianu.

În acelaşi an a devenit membru fondator al cenaclului „Sburătorul”, al cărui mentor spiritual a fost Eugen Lovinescu.

Foarte mândră de această realizare, Hortensia Papadat-Bengescu afirma: „Aparţin acum unei grupări literare. Acei ce nu cunosc gustul izolării, nu cunosc nici preţul unei ambianţe”. Toate scrierile sale vor fi citite mai întâi în cenaclu şi apoi publicate, cu puternică susţinere din partea criticului literar.

Următorul an se dovedeşte a fi unul de bun augur pentru ea: acum publică prozele Sfinxul şi Romanul Adrianei şi este pusă în scenă piesa Bătrânul.

Din 1923 devine membră a Societăţii Autorilor Dramatici Români. La îndemnul lui E. Lovinescu, evoluează spre o proză „obiectivă”, fapt vizibil în ciclul familiei Hallipa: Fecioarele despletite (1926), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Rădăcini (1938) şi Străina (1948, pierdut), o incisivă cronică a societăţii realizată cu mijloacele narative ale literaturii proustiene.

„Romanele ciclului Hallipa […], deşi scrise la intervale mari de timp şi relativ independente unul de altul, alcătuiesc a doua noastră cronică de familie, după aceea a lui Duiliu Zamfirescu, şi trebuie considerate împreună” (Nicolae Manolescu).

Din 1933, se stabileşte în Bucureşti. În 1936 primeşte Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români, iar în 1946, Premiul Naţional pentru proză.

În ultima perioadă a vieţii se îmbolnăveşte grav şi, în afară de nuvela autobiografică Spovedanie, păstrată în manuscris, toate celelalte proiecte literare rămân neterminate.

1968: În perioada 5-10 martie 1968 a avut loc la Brasov, în România, prima ediție a Festivalului Internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur.

 Organizarea a fost asigurată de echipa Televiziunii Române, condusă de Tudor Vornicu, prezentator fiind actorul Iurie Darie.

În prima zi, iubitul cântăreț român Constantin Drăghici a susținut un recital. Concursul propriu-zis a avut loc între 6 și 9 martie. Pe data de 7 martie, TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante, precum și biografia concurenților. Aprecierile internaționale au fost extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic

La încheierea Festivalului, pe 10 martie, oficialitățile române au oferit o cină la restaurantul Carpați (acum, Aro Palace) concurenților, vedetelor, juriului și jurnaliștilor.

Din 1971 (după a patra ediţie) „Cerbul de Aur” şi-a încetat existenţa, dar după 21 de ani de tăcere, Festivalul s-a reluat în iunie 1992, tot la Braşov, şi s-a desfăşurat până în 2009 (cu o întrerupere între anii 1998 şi 2000).

În anul 2018, între 29 august şi 2 septembrie, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la prima ediţie şi a 100 de ani de la Marea Unire, Televiziunea Română a organizat ediţia cu numărul 18 a festivalului, într-un format cu totul special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, Gala Festivalului şi o Gală Centenară

1970 : A intrat în vigoare Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT). Deschis spre semnare la 1.VII.1968, era valabil pentru o perioadă de 25 de ani.

La 11.V.1995 comunitatea internaţională a hotărât prelungirea Tratatului pe termen nelimitat. NPT numără, în prezent, 189 de state părţi. RPD Coreeană a anunţat, unilateral, în 2003, că se retrage din Tratat, iar Israel, India şi Pakistan nu sunt părţi la NPT.

România a semnat Tratatul în prima zi a deschiderii spre semnare şi l-a ratificat la 30 ianuarie 1970, depunând instrumentele de ratificare în capitalele celor trei state depozitare (Marea Britanie, SUA, URSS) la 4 februarie 1970.

1999: A decedat  graficiana și scriitoarea Tia Peltz; (n.31 ianuarie 1923).

Fiică a scriitorului şi publicistului de origine evreiască Isac Peltz şi a Lottiei (născută Feldman), a făcut  primele studii la o şcoală de maici din strada Pitar Moş din București, şi la Institutul de domnişoare „Moteanu”, apoi a urmat cursurile Şcolii de Artă „M.H. Maxy” din Bucureşti.

Foto: Ernestina (Tia) Pelz

Opera sa diversă cuprinde grafică, desen, ilustraţie de carte şi pictură pe pânză. A participat la multe expoziţii, dintre care 44 personale. Multe din tablourile ei se află în colecţii particulare din Israel, SUA, Italia, Franţa şi Japonia.

Se ocupă de grafica ediţiilor tatălui său, Max şi Lumea lui (1957), Foc în Hanul cu tei (1974), Nopţile domnişoarei Mili(1976), Calea Văcăreşti (1989) şi ale altor autori.

Publică şi câteva cărţi: albumul de proverbe ilustrate şi comentate De la lume adunate (1973), Miniaturi (1982), Descântece (1991), O lacrimă într-un minialbum (1993), Crochiuri din inima mea – cartierele Văcăreşti-Dudeşti (1995).

A fost membră fondatoare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, membră a Academiei „San Sal Maggiore” din Parma (Italia), membră a Academiei de Arte Frumoase din Roma (1976). Numele ei figurează în dicţionarul Who’s who din Marea Britanie.

A obţinut Premiul pentru grafică şi ilustraţie de carte al Salonului Naţional de Carte şi Publicaţii Culturale (1995) și Premiul pentru ilustraţie de carte (Cluj-Napoca, în 1997).

2005: A încetat din viaţă într-un hotel din Oklahoma City, dirijorul de origine română Sergiu Comissiona.

 S-a născut  în București la 16 iunie 1928 într-o familie de evrei, tatăl său, Jean Lupu Comissiona, era  absolvent al Academiei de comerț din Berlin si proprietarul fabricii de produse chimice „Minerva” de pe șoseaua Vitan, pe care o preluase de la socrii săi, iar mama sa, Jenny, născută Haufrecht era cântăreață de operă.

În 1950, Comissiona devine directorul muzical al Ansamblului de Stat Român, iar cinci ani mai târziu, în 1955, este numit dirijor principal al Operei de Stat din București.

În 1954 reprezintă România la concursul internațional de dirijorat din Besançon (Franța).

Emigrat în Israel în 1959, a fost numit Director muzical al Orchestrei Simfonice din Haifa şi a fondat Orchestra de Cameră din Israel.

A condus Ochestra Simfonică din Baltimore între 1969 şi 1984 si Houston Symphony în cea mai mare parte a anilor ’80, precum  şi orchestra simfonică din Vancouver între 1991 şi 2000.

In ultimii ani a dirijat, ca invitat, mai multe orchestre din întreaga lume.

2012: S-a instalat la conducerea României, după retragerea PNL de la guvernare, Guvernul Victor Ponta, un guvern susținut de către PSD, UDMR, PC, UNPR. A fost votat de Parlamentul României în data de 4 martie, a depus jurământul în seara zilei de 5 martie și a activat până la 17 decembrie 2014.

 2017: A decedat naturalistul, paleontologul şi profesorul Theodor Anton Neagu. A organizat (în 1962) prima colecţie de micropaleontologie din România; autorul primului Tratat de Micropaleontologie publicat în România; membru titular al Academiei Române din 2001.

In memoriam Academician Prof. univ. Dr. Doc. Theodor Neagu

Academician Profesor Doctor Docent Theodor Neagu, naturalist și micropaleontolog de renume internațional, profesor al Facultății de Geologie și Geofizică, un maestru desăvârșit al Științelor Pământului.

S-a născut la 20 septembrie 1932 la Giurgiu, a absolvit Facultatea de Geologie în anul 1955, în cadrul Universității din București, și-a început cariera didactică în anul universitar 1955-1956, la aceeași universitate. A parcurs toate treptele ierarhiei didactice, devenind Profesor în cadrul Catedrei de Geologie și Paleontologie în anul 1990, domeniul Micropaleontologie și Paleontologie.

Un erudit al Științelor naturii, specialist în Micropaleontologie, pasionat botanist, fin cunoscător al Paleontologiei și al proceselor evolutive, a fost sufletul Laboratorului de Paleontologie din cadrul Facultății de Geologie și Geofizică.

A fost întotdeauna promotorul științelor biologice și geologice, pe care le-a considerat fundamentale pentru înțelegerea proceselor care guvernează lumea vie și evoluția planetei noastre.

A fost un motor al Paleontologiei în Romania și un susținător puternic al Școlii paleontologice românești. Peste 50 de generații de specialiști în Micropaleontologie și Geologie au fost formați de Domnul Profesor Theodor Neagu.

Opera sa științifică include sute de contribuții de specialitate în Micropaleontologie și Paleontologie reprezentate prin articole și cărți ce au avut un larg ecou internațional. Prin realizările sale științifice și didactice, în anul 1993 a devenit membru al Academiei Române.

A lucrat până în ultima clipă  pentru dezvoltarea și pentru predarea științelor paleontologice în România.

A pus bazele unei colecții micropaleontologice de referință, unică în Europa și a dezvoltat colecțiile de Paleontologie și Micropaleontologie ale Departamentului de Geologien.

2019: A decedat la București, compozitorul, muzicologul și scriitorul român Doru Popovici; (n.17 februarie 1932, Reșița).

A început studiile la Timișoara, sub îndrumarea compozitorului Liviu Rusu și a urmat cursurile Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Capitală.

Şi-a început studiile muzicale la Timişoara sub îndrumarea compozitorului şi muzicologului Liviu Rusu; la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti i-a avut profesori pe Mihail Jora şi Mihail Andricu, iar specializările de la Darmstadt l-au atras pentru scurtă vreme în zona muzicii post-expresioniste.

În 1953, la 21 de ani, obţinea primul premiu de compoziţie dintr-un şir de 19 distincţii, cu Sonatina pentru pian, editată ulterior la Lepzig.

Doru Popovici, muzicolog, s-a stins astăzi din viață

În 1954 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, unde a activat în comisiile de cor şi în cele de muzică de camera şi simfonică. În 1968 a fost angajat la Societatea Română de Radiodifuziune; timp de peste 40 de ani a pledat aici în favoarea tinerilor interpreţi, compozitori şi muzicologi şi, nu în ultimul rând, pentru valorile naţionale; Piese instrumentale şi Corespondenţe spirituale de Doru Popovici se numără printre cele mai longevive cicluri de emisiuni ale instituţiei noastre.

După 1990 a fost profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică şi la Universităţile particulare „Luceafărul” şi „Spiru Haret” din Bucureşti.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/05/o-istorie-a-zilei-de-5-martie-video

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Conon din Isauria

Sfantul Mucenic Conon din Isauria

Sfântul Conon a trăit pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel.

Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfântul Arhanghel Mihail, in chip de barbat prealuminos, care, dupa ce l-a invatat sfanta credinta, l-a botezat in numele Preasfintei Treimi, l-a impartășit cu dumnezeiestile Taine si l-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci.

Dupa nunta, Sfantul Conon a luat o lumanare, a pus-o sub un vas si a intrebat-o pe sotia sa: „Ce e mai bun, lumina, sau intunericul?” Iar ea a raspuns: „Lumina.” Din acel moment el a inceput sa-i vorbeasca despre Hristos si despre viata vesnica. Atat sotia, cat si parintii sai, au primit datorita lui, credinta in Hristos. Conon a trait o vreme cu sotia lui ca frate si sora. Dupa putin timp sotia si parintii lui au murit, iar el s-a retras complet din viata lumii, daruindu-se deplin vietii de rugaciune.

A facut multe minuni, intorcand pe multi la Hristos. Atat de mare era puterea sa asupra duhurilor necurate, incat au ajuns chiar sa-i slujeasca. Pe unele duhuri le-a pus sa sape pamantul in gradini, sa smulga buruienele, spinii si palamidele; pe altele sa are tarinele si sa le semene, sa pazeasca roadele; sa pasca cireada dobitoacelor si s-o apere de fiare, sa taie si sa aduca lemne; sa faca tot lucrul casei ca niste robi.

In timpul unei prigoane este torturat si injunghiat peste tot cu cutite. Cei bolnavi se ungeau cu sangele lui si se faceau sanatosi. Dupa aceasta mucenicie Sfantul Conon a mai trait doi ani in cetatea Isauria.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Enciclopedia României;
  4. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, Editura Universitară, București, 2006;
  5. Istoria md.;
  6. Wikipedia.ro;
  7. http://www.rador.ro/2019/03/05/calendarul-evenimentelor-5-martie-selectiuni-5;
  8. Cinemagia.ro.

05/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FRANCE SOIR: Oameni de știință israelieni susțin că vaccinările au cauzat mai multe decese în Israel decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp

FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ, doi oameni de știință israelieni care își pun întrebarea dacă numărul de cazuri noi de coronavirus și de decese nu este din cauza vaccinurilor, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Ne amintim că în urmă cu o lună cazurile de infectări explodau în Israel în ciuda celei mai agresive campanii naționale de vaccinare din lume.

Nu mult după aceea, a început să crească numărul deceselor post-vaccinare, survenite nu doar la persoane vârstnice și susceptibile de „comorbidități”, ci și la tineri în floarea vârstei sau la oameni din câmpul muncii.

Israelul și-a vaccinat în mare grabă cel mai mare procent al populației din lume cu vaccinurile experimentale Covid, în urma unei înțelegeri încheiate de guvern cu Pfizer pentru asigurarea a milioane de doze din vaccinul Covid pe bază de ARN mesager.

În momentul de față, statul Israel și-a vaccinat peste 53% din populație, un procent dublu față de cel al următoarei țări din clasamentul celor mai vaccinate, Marea Britanie (26,9%), informează un site care urmărește starea vaccinării în lume, VaccineImpact.com. Iar Australia de abia a atins 0,1%. GRAFIC:

„Știrile oficiale” publicate de presa corporatist-oficială, care pretind că vaccinurile au fost eficiente în reducerea ratei infectărilor cu Covid în Israel, au ajuns sub lupa specialiștilor Departamentului de Boli Infecțioase și Tropicale Emergente al Facultății de Medicină din cadrul Universității Aix-Marseille.

Dr. Hervé Seligmann și inginerul Haim Yativ au publicat rezultatele cercetării lor pe website-ul Nakim.org ce găzduiește un forum de discuții online.

Aceste informații s-au viralizat rapid și au fost traduse în mai multe limbi și preluate de diverse site-uri de știri din lume, precum Arutz Sheva 7, IsraelNationalNews, care citează un articol de primă pagină al publicației France Soir.

Datele de mai jos indică efectele negative ale vaccinului :

France Soir scrie că urmărește publicații, analize de date și feedback-uri din diverse țări pe tema vaccinării și, de aceea, a considerat relevant articolul celor doi specialiști de pe site-ul Nakim și le-a solicitat un interviu pentru a le înțelege analiza privitoare la ceea ce ei numesc „mortalitatea ridicată cauzată de vaccinul Covid”.

Aceștia susțin că vaccinul Pfizer cauzează „o rată a mortalității de sute de ori mai mare în rândul tinerilor, comparativ cu rata mortalității cauzate de coronavirus în lipsa vaccinului și de zeci de ori mai mare în rândul vârstnicilor, în cazurile în care mortalitatea înregistrată ca fiind cauzată de coronavirus survine la scurt timp după administrarea dozei de vaccin, adăugând astfel o mortalitate mai ridicată cauzată de infarct, accident vascular cerebral (AVC), etc.”

Autorii articolului declară că nu se află în conflict de interese pe acest subiect, în afara faptului de a avea copii în Israel (Dr. Hervé Seligmann are dublă cetățenie, israeliano-luxemburgheză și deține o diplomă de la Universitatea Evreiască din Ierusalim).

După o scurtă prezentare, autorii au discutat pe marginea analizei de date făcute de ei, a validărilor efectuate, a limitărilor și, mai presus de toate, a concluziilor lor, pe care le compară cu datele primite în urma unei solicitări la Ministerul Sănătății, în virtutea Legii privind Libertatea de Informare.

Concluziile lor sunt următoarele:

• Există o neconcordanță între datele publicate de autorități și realitatea din teren.
• Cercetătorii au folosit trei surse de informare, în afară de e-mail-urile și raportările de efecte adverse pe care le primesc pe Internet. Aceste trei surse sunt: site-ul israelian de știri Ynet, baza de date a Ministerului israelian al Sănătății și baza de date a Sistemului de Raportare a Efectelor Adverse cauzate de Vaccin (VAERS) din SUA.
• În ianuarie 2021, s-au înregistrat 3000 de raportări de efecte adverse ale vaccinurilor, dintre care 2900 erau atribuite vaccinurilor bazate pe ARN mesager.
• Comparativ cu alți ani, mortalitatea este de 40 de ori mai mare.
• Pe 11 februarie, un articol de pe Ynet prezenta date legate de vaccinare. Autorii articolului de pe site-ul Nakim susțin că au demontat această analiză chiar cu datele publicate de Ynet:

„Am preluat datele urmărind mortalitatea din timpul perioadei de vaccinare, care se întinde pe 5 săptămâni. Analizând aceste date, am ajuns la niște cifre uluitoare care atribuie vaccinului o mortalitate semnificativă”.


• Autorii spun că „vaccinările au cauzat mai multe decese decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp”.
• Haim Yativ și Dr. Seligmann declară că, în opinia lor, presiunea autorităților israeliene de a vaccina cetățenii „reprezintă un nou Holocaust”.

Cei doi invită și alți specialiști să le completeze analizele și intenționează să întreprindă demersurile legale care se impun în urma a ceea ce au descoperit.

Pe de altă parte, Ministerul israelian al Sănătății nu a dat curs solicitării France Soir de a comenta privitor la descoperirile celor doi. Aceștia din urmă s-au mai plâns și de faptul că „nu au posibilitatea de a le transmite aceste informații vitale” concetățenilor lor, notează Mordechai Sones în IsraelNationalNews.com, citând articolul publicației France Soir.

UPDATE: Întreaga istorie a fost relatată de publicația lui Robert F. Kennedy The Defender, sub titlul Israeli Health Ministry: Pfizer Vaccine Killed ‘About 40 Times More Elderly Than the Disease Itself Would Have Killed’.

05/03/2021 Posted by | analize | , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: