ZIUA DE 28 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 februarie în istoria noastră

1754 – Se naște în localitatea Raciu de Câmpie, actualul județ Mureș, Gheorghe Şincai, istoric, filolog și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene. A decedat la data de 2 noiembrie  1816 la Sinea (Slovacia).

A fost fiul lui Ioan Șincai și al Anei (n. Grecu), aparținând micii nobilimi făgărășene.

A urmat teologia și filosofia la Institutul  Propaganda Fide din Roma (1774-1779), dar și Facultatea juridica si Scoala normală „Sf. Ana” la Viena (1779-1780), unde își va desavârși formația luministă și va aprofunda cercetările de istorie.

A fost un reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene; l-a ajutat pe Samuel Micu la elaborarea lucrării „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, prima gramatică tipărită a limbii române.

A militat pentru înlocuirea în scrierile laice a literelor chirilice cu cele latine, precum şi pentru învăţământul în limba română.

A fost profesor de poetica la Gimnaziul din Blaj din 1781, director al scolii „normaiesti” si al scolilor unite satesti din Transilvania (1782-1794), consacrându-se propasirii invatamantului national și elaborand manuale fundamentale: Prima principia latinae grammatices,  A.B.C. sau Alphavit, AB.C. sau Bucoavna, Catehismul cel Mare (1783); îndreptare către Aritmetica (1785).

Atitudinea nonconformistă și colaborarea sa la redactarea în limba latină a Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae ( Petiția Valahilor din Transilvania), coalizează impotriva lui pe puternicii zilei, fiind intemnițat si destituit din funcție (1794). Peregrineaza ani in șir, preocupat exclusiv de elaborarea și incheierea Hronicii sale.

Dupa ce colaboreaza la volumul omagial in cinstea palatinului Iosif cu un poem în lb. română, Șincai este  numit corector la Tipografia crăiasca din Buda și continuă munca la Hronica, dar în 1811 cenzura, socotind-o primejdioasa, o confiscă.

Caracter temerar, ȘINCAI este, după Ion Budai-Deleanu, spiritul cel mai putin religios si cel mai deschis raționalismului și pragmatismului „ Secolului Luminilor”.

OPERA

Elementa linguae daco-romanae sive valachi-cae, in colab. cu SINCAI Micu, Viena, 1780 (ed. II, 1805; ed. III, 1980); Prima principia latinae grammatices, Blaj, 1783 (ed. II, 1785); A. B.C. sau Alphavit, 1783 (ed. II, 1788; ed. III, 1796); AB.C. sau Bucoavna, Sibiu, 1783; Catehismul cel Mare cu intrebari si raspunsuri, Blaj, 1783; indreptare catra Aritmetica, Blaj, 1785; Elegia Nobilis Transilvani, Georgii Sinkai de Eadem, in Orodias, Oradea Mare, 1804; Epistola Georgii Sinkai de Eadem ad Spectabilem et Clarissimum Virum loannem de Lipsky, Buda, 1804; Adplausus, Buda, 1806; Povatuire catra economia de camp, Buda, 1806; Hronica romanilor si a mai multor neamuri, I-III, ed. ingrijita de Aug. Treboniu Laurian, A. Panu, M. Kogălniceanu , Iasi, 1853-1854; Hronica românilor si a mai multor neamuri, I-III, ed. ingrijită de Gr. Tocilescu, Bucuresti, 1886; Vocabularium pertinens ad tria regna Naturae (fragmente), in Dacoromania, V, 1927-1928; invatatura fireasca spre surparea superstitiei norodului, studiu introductiv si ed. critica de D. Ghise si P. Teodor, Bucuresti, 1964; Opere, I-IV, ed. ingrijita si studiu asupra lb. de F. Fugariu, pref. de M. Neagoe, Bucuresti, 1967-1973; Cronica romanilor, I-III, ed. ingrijita de F. Fugariu, pref., tabel cronologic si note de M. Neagoe, Bucuresti, 1978; Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Facsimil dupa ed. 1780 si 1805).

1785 – Horea și Cloșca, conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784, sunt executați prin tragere pe roată.

Crisan, cel de-al treilea conducator al marii revolte țăranesti, s-a spânzurat în inchisoare cu nojitele de la opinci.

Horia, Closca si Crisan

La puţine zile de la izbucnirea răscoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentată prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprindea de fapt scopurile răscoalei. Punctele acestui ultimatum erau :

„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”

„2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”

„3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”

„4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.”

„5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”

Datorită faptului că cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiară (sau români maghiarizaţi complet), a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al răscoalei la scopul naţional al acesteia, răsculaţii din Zărand şi Munţii Apuseni fiind în majoritate români.

La 13 februarie 1785 Crişan a fost găsit mort în celulă. El s-a sinucis prin strangulare, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. Trupul său a fost totuşi tăiat în bucăţi şi expus în diferite localităţi din Munţii Apuseni unde autorităţile au considerat că faptele sale au fost mai violente, ca avertisment şi exemplu pentru cei care ar mai îndrăzni pe viitor să se mai răscoale.

Execuţia lui Horea şi a lui Cloşca a avut loc pe Dealul Furcilor, de lângă cetatea Alba Iulia, în prezenţa a peste 2000 iobagi români aduşi din 419 sate, care au fost obligaţi să asiste la supliciul celor doi conducători ai răscoalei.

O parte dintre ţăranii capturaţi în timpul evenimentelor au fost executaţi de nobilimea maghiară, fără judecată, în cele mai oribile moduri, drept răzbunare.

O altă parte a fost întemniţată şi a fost eliberată doar după ce împăratul Iosif al II-lea a decretat amnistia pentru toţi participanţii la răscoală.

Cei consideraţi mai periculoşi dintre răsculaţi au fost deportaţi în zone mai îndepărtate de localităţile lor de baştină, în Banat şi în Maramureş.

1849 –  Se inaugurează Catedra de limba și literatura română pe lângă Institutul de Studii Filosofice din Cernăuți, în Bucovina ocupata de austrieci.

1859 –  A apărut săptămânal la București (până la 15 august 1859), prima revistă umoristică românească, intitulata Țânțarul, până la 15 august 1859, editată de  CA Rosetti care semna cu pseudonimul C. Trandafirescu şi  N. T. Orăşanu care semna cu pseudonimul N. T. Cetăţenescu.

 Colaborator l-au avut pe  Enric Winterhalder cu pseudonimul Iernescu.

 În total au fost scoase 25 de numere, tipărite la Tipografia C. A. Rosetti.

1863 – S-a născut la București, savantul român Gheorghe Marinescu, medic neurolog , profesor la Facultatea de Medicină din București, membru titular al Academiei Române, fondatorul Școlii Românești de Neurologie; (d.15 mai 1938, București).

Dr.Gheorghe Marinescu a scris peste 1000 de publicatii, si a facut una din cele mai mari descoperiri din domeniul neurologiei moderne. Numele sau este legat de tratamentul paraliziei generale. 

Dupa terminarea facultății, primește o bursă de studii la Paris, acolo unde iși cladește studiile, iar dupa 9 ani petrecuți în Franța, Gheorghe Marinescu revine la Bucuresti, pe 1 mai 1897. Isi ia doctoratul, iar apoi este numit director al departamentului de Neurologie Clinica de la Spitalul Colentina, in paralel conducând și un departament profesional înființat special pentru el la Spitalul Pantelimon.

A folosit metode experimentale ca transplantul si culturile de tesut nervos, a contribuit la localizarea formatiunilor nervoase, a studiat fiziologia si fiziopatologia sistemului nervos, fiind primul medic din lume care a folosit metoda encefalografica si metoda reflexelor conditionate in studiul isteriei, a nevrozelor sau a epilepsiei. A izolat o boala a sistemului nervos, cunoscuta sub numele de sindromul „Marinescu-Sjoegren”. 

Din anul 1925 s-a preocupat foarte intens de problema sclerozei multiple. A fost adeptul originii virale a acestei boli.

 A fost primul vicepresedinte al Societății Științelor Medicale din Cluj. A indeplinit in cadrul conducerii Facultatii de Medicina functia de decan (1920-1921), prodecan (1921-1922) si rector al Universitatii din Cluj (1926-1927).

A fost decorat in anul 1930 cu medalia „Rasplata muncii” pentru invatamant clasa 1, pentru sarcinile aduse invatamantului superior timp de 10 ani si decorat cu gradul de Comandor al Coroanei Romane, in 1936. A fost membru al Academiei de Medicina.

Iar pentru a intregi imaginea asupra acestui mare medic, iata un citat din testamentul sau:

”Plecând in lumea din care nimeni nu s-a intors vreodată, n-aș voi sa supăr pe nimeni, dar adevarul totuși trebuie spus: prea multa nedreptate este in blagoslovita Țara Românească. Nicio floare, niciun discurs. Acei care m-au iubit sa intrebuinteze banii pentru copiii saraci, iar vorbele bune pentru a incuraja pe cei suferinzi…”.

1913: S-a născut sculptorul maghiar din România,Géza Vida; (d. 1980).

A fost un politician comunist, sculptor modern din Maramureș, membru corespondent al Academiei Române.

1922: S-a născut  la București, omul politic liberal român Radu Câmpeanu; (d. 19 octombrie 2016, București).

A fost șef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al doilea război mondial și student în decursul războiului. După război, participă la manifestațiile anti-comuniste din 24 – 28 februarie 1945. Este arestat în 1948 și deținut politic în perioada 1947 – 1956.

Radu Câmpeanu a emigrat în Franța împreună cu soția sa Monica Papadopol și cu fiul lor Barbu. La Paris, se arată foarte activ în rândurile exilaților.

Radu-Anton Câmpeanu  a fost  primul președinte al PNL după căderea regimului comunist. A deținut funcția de președinte al PNL din 1990 până în 1993.

1944: Are loc premiera comediei „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, montată la Teatrul Național din București.

1945 – Sub presiunea ocupanților sovietici și a slugilor lor comuniste, primul ministru al Guvernului României, generalul Nicolae Rădescu, a fost silit să- și prezinte demisia după numai două luni de guvernare.

Foto: Gen. Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimănești – d. 16 mai 1953, New York)

Nicolae Rădescu  a fost un erou al războiului de întregire (1916-18), apărător al demnităţii româneşti în faţa acceselor imperialiste ale ambasadorului celui de-al treilea Reich, Manfred von Killinger, atitudine pentru care a fost încarcerat în lagărul de la Târgu Jiu, şef al Statului Major al Armatei Române din 14 octombrie 1944, când trupele române luptau alături de forţele aliate pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, a fost însărcinat de Regele Mihai I să conducă Guvernul României la 6 decembrie 1944.

Scurta perioadă de guvernare a fost caracterizată de intransigenta sa atitudine anticomuniste şi de curajoasa împotrivire la presiunile ocupantului sovietic de instaurare a regimului comunist în România. În timpul mandatului său, au fost emise monedele de aur “Ardealul nostru” în scopul contracarării inflaţiei pregătite de ocupantul sovietic şi al diseminării în rândul populaţiei a unei părţi din rezerva de aur a ţării, preîntâmpinând astfel jefuirea ei de către ruşi.

Pe 23 februarie 1945, ziarul comunist “Scânteia” publica pe prima pagină un manifest prin care chema populaţia Capitalei şi pe ţăranii din Ilfov să ia parte la o manifestaţie organizată de Frontul Naţional Democrat (camuflajul politic al PCR) în Piaţa Naţiunii (azi Unirii) din Capitală. A doua zi, după mitingul comunist din Piaţa Naţiunii, manifestanţii au pornit pe Calea Victoriei, spre Palatul Regal, cerând cu virulenţă demisia guvernului Rădescu, pe care-l acuzau de… “fascism”, şi instaurarea unui guvern FND (adică unul comunist). În timpul manifestaţiei, s-a tras asupra protestatarilor din clădiri adiacente Pieţei Palatului, căzând 4 morţi şi 27 răniţi. Comuniştii au acuzat armata şi forţele guvernamentale de acest atac, deşi ancheta procurorilor a dovedit că gloanţele erau de calibru mic, nefolosit de armată.

Agenţii sovietelor deschiseseră focul pentru a acuza guvernul Rădescu şi pentru a crea o criză politică în România. Instabilitatea a crescut în zilele următoare, iar comuniştii exploatând propagandistic moartea celor 4 oameni şi cerând demisia guvernului. Venirea la Bucureşti a komisarului sovietic Vîşinski, care în cadrul audienţei la Regele Mihai, a cerut acestuia, în mod brutal, demiterea generalului Rădescu şi instaurarea unui guvern “de largă concentrare democratică” (de fapt, alcătuit exclusiv din comunişti), în caz contrar, România putând fi distrusă. În acest timp a avut loc Conferința de la Ialta, dar și manifestația antiguvernamentală din 24 februarie.

A.I. Vâșinski s-a deplasat la București pentru a-i impune regelui Mihai destituirea cabinetului. Vîșinski a mers din nou în audiență la rege. Suveranul se întâlnise deja cu Rădescu și începuse consultările și negocierile pentru un nou guvern.

Britanicul Ivor Porter redă vorbele unui Vîșinski surescitat, care bate cu pumnul în masă:

„Noi considerăm că generalul Rădescu și membrii guvernului său sunt niște fasciști. Vă spun oficial că nu putem tolera asemenea guvern. […] Până la ora șase, trebuie să-i anunțați demisia și până la opt un nou guvern trebuie format“. Apoi, a plecat trântind ușa atât de tare încât tencuiala de deasupra a căzut.

Nicolae Rădescu, și-a prezentat demisia după două luni de guvernare, în condiții extrem de grele, avînd în vedere prezența, pe teritoriul românesc, a Armatei Roșii. Istoricul Dinu C. Giurescu caracteriza guvernarea Rădescu astfel:

„Este etapa care a dus, prin forță, înșelăciune și demagogie, prin intervenția directă a autorităților civile și militare sovietice, la impunerea guvernului de la 6 martie 1945, dominat și controlat de Partidul Comunist din România”.

După ezitări şi constatând că anglo-americanii nu sunt dispuşi să se implice pentru stoparea abuzurilor sovietice în România, Regele Mihai îl demite pe generalul Rădescu şi numeşte ca prim-ministru pe Petru Groza.

A fost ultimul guvern democratic al României, până la Revoluția din 1989.
Comuniştii îl vor consemna pe generalul Nicolae Rădescu în arest la domiciliu, intenţionând să-l pedepsească pentru opoziţia curajoasă cu care încercase să le blocheze accesul la conducerea României. Cu sprijinul serviciilor secrete americane, el va fi scos din ţară şi ţinut câteva luni în exil, în Cipru. În acest timp, autorităţile comuniste îl vor condamna în contumacie la închisoare, în aşa-numitul „Proces al Mişcării Naţionale de Rezistenţă”.
Ulterior, Nicolae Rădescu s-a stabilit în SUA, unde, cu sprijinul autorităţilor americane, a fondat Comitetul Naţional Român al cărui prim preşedinte a devenit, sprijinind apariţia publicaţiilor exilului românesc şi acordarea de burse tinerilor români aflaţi în exil.

A decedat în mai 1953, fiind înmormântat în Cimitirul Calvary din New York.
În noiembrie 2000, rămăşiţele pământeşti ale bravului general Rădescu au fost aduse în ţară datorită iniţiativei dr. Ştefan Issărescu, soţul Principesei Ileana a României şi a nepoţilor săi, distinşii prof. dr. neurolog Alexandru Şerbănescu şi prof. dr. Vlad Rădescu, cu sprijinul primului ministru al Guvernului României, acad. Mugur Isărescu şi al preşedintelui Emil Constantinescu.

1953 –  S-a născut principesa Irina a României, fiica regelui Mihai al României.

1961- A decedat la Botoșani, Gavrilă Mihali Ștrifundă, fost primar al localității Borșa și opozant al regimului comunist; (n.25 aprilie 1901, la Borșa, Maramureș).

A avut un rol determinant în păstrarea Maramureșului în hotarele României, în anul 1945, când o organizație numită „Congresul Poporului din Maramureș”, sprijinită de sovietici, a încercat alipirea Maramureșului sudic la Ucraina Subcarpatică.

Opozant al colectivizării, a fost condamnat de 2 ori de autoritățile comuniste: prima dată la 1 an și 6 luni (condamnare executată la Canal), a doua oară la 8 ani. A decedat în penitenciarul Botoșani în 1961, fiind reînhumat în Borșa în anul 1969.

1980 – S-a născut la Pechea, jud Galați, boxerul  român Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria super mijlocie in 2007

A deținut centura NABF la categoria semigrea și   a fost campion mondial IBF la supermijlocie timp de aproape 5 ani, perioadă în care și-a apărat titlul de 9 ori.  În anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox.

Locuiește în orașul Montréal, dobândind și cetățenia canadiană în 2012.

Are în palmares 30 de victorii din 32 de meciuri, dintre care 24 prin KO, fiind antrenat de Stéphan Larouche, cel care i-a antrenat și pe foștii campioni mondiali Éric Lucas și Leonard Doroftei. În noiembrie 2007 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I

1993- A avut loc premiera spectacolului „Richard al III-lea”, la Teatrul Odeon din București; sub semnătura regizorului Mihai Măniuțiu, spectacol de referință în istoria teatrului românesc de după 1989.

1997 – După înfrângerea lui Ion Iliescu la alegerile prezidențiale, președintele Emil Constantinescu i-a reactivat regelui Mihai cetățenia română și i-a permis să-și viziteze țara când dorește.

Regele Mihai a revenit din exil în Romania, după 49 de ani de pribegie, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea fostului suveran a fost acceptată de toate formațiunile politice.

A reprimit paşaport românesc.Regele Mihai și Regina Ana au depus flori la Crucile eroilor din Piața Universității, în prezența a 20.000 de persoane care au vrut să-i ureze bun-venit. Au fost invitați la cină, la Palatul Cotroceni, de către președintele Emil Constantinescu

Regele a fost invitatul Guvernului, la Palatul Victoria, și a purtat discuții cu prim-ministrul Victor Ciorbea și cu membri ai Executivului, a luat prânzul cu conducerea Senatului și a Camerei Deputaților, în prezența unor membri ai Legislativului, au vizitat Patriarhia Română și au fost oaspeții Patriarhului Teoctist.Familia Regală a locuit la Palatul Elisabeta.

A fost prima oară în care Regele Mihai a pus piciorul în palat, după plecarea sa din reședință, în dimineața de 31 decembrie 1947. La data de 4 martie 1997, în urma convorbirilor purtate de membrii Casei Majestății Sale cu Instituția Președintelui României și cu Guvernul, Majestatea Sa Regele a acceptat să întreprindă șapte vizite oficiale pentru susținerea integrării țării în NATO. Prima vizită a început pe 21 martie 1997.Activitatea publică a Familiei Regale a continuat, fără întrerupere, timp de 20 de ani.

2000-A decedat matematicianul academician Nicolae Victor Teodorescu.

 

Este considerat creatorul școlii românești de teoria ecuațiilor cu derivate parțiale; (n. 7 martie 1908, Bucuresti).

2018 -A murit Liviu Leonte, critic și istoric literar, profesor; și-a consacrat cea mai mare parte a activității de istoric literar studierii și editării operei lui Constantin Negruzzi;(n. 1929).

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfintii Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea.Sfântul Cuvios Vasile Marturisitorul.

Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe Sfintii Cuviosi Ioan Casian si Gherman din Dobrogea  pe 29 februarie in anii bisecti, iar in anii nebisecti – pe 28 februarie.

Sfântul Ioan Casian era cunoscut din vechime, mai ales prin scrierile sale, însă despre Cuviosul Gherman nu se spunea acelaşi lucru.

Situaţia s-a schimbat abia în 1989, când mitropolitul Antonie al Transilvaniei l-a scos din uitare pe Cuviosul Gherman din Dacia Pontică, spunând că date despre Cuvios se găsesc în cartea Sfântului Ioan Casian “Convorbiri cu părinţii pustiei”.

Aici scrie că Sfinţii se împrieteniseră încă din vremea în care erau copii, elevi ai unei şcoli mănăstireşti, amiciţia lor continuând şi în vremea în care au fost luaţi la oaste, precum şi în viaţa călugărească. De neam străromân, ambii erau din Scythia Minor, trăitori în veacurile al IV-lea şi al V-lea.

De altfel, Dobrogea de astăzi le păstrează “paşii”, “Podişul Casian” sau “peştera lui Casian” rămânând mărturie a trecerii lor prin aceste locuri. Despre Cuviosul Părinte Ioan Casian se ştie că s-a născut în jurul anilor 360.

Părintele profesor Mircea Păcurariu arată în volumul “Sfinţi daco-romani şi români” că unul dintre cei care i-au cercetat viaţa şi nevoinţele este preotul Ghenadie din Marsilia, care i-a fost şi fiu duhovnicesc (…).

“În jurul anului 380, cei doi prieteni ­ şi cu sora lui Ioan Casian ­ au plecat într-o călătorie în Orient, în dorinţa de a cunoaşte Locurile Sfinte în care a trăit şi a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristos.

S-au aşezat, pentru început, într-o mănăstire de lângă Betleem, în apropierea locului în care s-a născut Iisus, iar după cinci ani, cei doi prieteni s-au îndreptat spre pustiurile Egiptului, unde trăiau mulţi monahi cu viaţă aleasă, pentru a primi de la ei cuvinte de învăţătură şi a le urma nevoinţele duhovniceşti.

Au rămas acolo ani îndelungaţi ­ doar cu o scurtă întoarcere în Betleem ­ căutând mereu modele de viaţă şi mari Părinţi ai pustiei”.

Părintele profesor Păcurariu subliniază totodată importanţa “Convorbirilor cu părinţii”: “Sfântul Ioan prezintă cu multă nostalgie viaţa lor în îndepărtatele pustiuri ale Egiptului, fiind «aprinşi de dorul de fiecare zi al inimii, să ne întoarcem în provincia noastră şi să ne revedem părinţii.

Ceea ce ne reaprindea mereu dorul era amintirea credinţei şi a evlaviei lor…».

Mai departe scria de «moşia străbună a strămoşilor noştri», de frumuseţea peisajului Scythiei Minor, de «dorul de patrie».

În aceeaşi lucrare a lui Ioan Casian sunt redate mai multe convorbiri ale lor cu mari Părinţi ai pustiei, ca Moise, Avraam, Isaac, Serenus. Dar în aceste Convorbiri, cel care punea întrebările era Gherman; deci el conducea discuţiile, ca un adevărat «dascăl», câtă vreme Casian se prezenta mai mult ca «ucenic».

Valoarea Convorbirilor scrise de Ioan Casian se datorează ­ în mare măsură ­ tocmai măiestriei cu care punea Gherman întrebările. El apare astfel ca un adevărat coautor.

Erau întrebări sau teme de teologie adâncă, mai ales de spiritualitate, dar şi de filosofic şi psihologie.

Amândoi erau interesaţi să cunoască părerile Părinţilor pustiei despre lupta cu păcatul, prin post şi alte mijloace, despre desăvârşire, despre rugăciune, despre unirea credinciosului cu Dumnezeu şi altele.

Cercetând întrebările lui Gherman, mitropolitul Antonie a ajuns la constatarea că aceşti doi daco-romani au fost primii isihaşti de la noi, mai ales datorită rugăciunii neîncetate pe care au practicat-o în chiliile lor. (…)”

În jurul anului 400, cei doi prieteni au venit la Constantinopol, capitala Imperiului roman de Răsărit, unde păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur.

Părintele profesor Păcurariu spune că Sfântul Ioan Gură de Aur l-a hirotonit preot pe Gherman, iar pe Casian – diacon şi ambii au rămas în preajma marelui Părinte al Bisericii până la primul său exil, în anul 404.

În anul următor, au plecat la Roma să ceară sprijinul papei. “Misiunea lor în capitala Imperiului roman de Apus este prezentată de istoricul bisericesc Sozomen (sec. V), care scria că ei, fiind cei mai devotaţi prieteni ai Sfântului Ioan, au dus la Roma o scrisoare a clerului şi a credincioşilor din Constantinopol, către papa Inocenţiu I, prin care-i cereau sprijinul în vederea readucerii lui din exil. De la Roma, ştirile despre Gherman încetează.

Probabil a murit aici, după anul 405. Înainte de anul 415, Ioan Casian a plecat la Marsilia, în sudul Galici, unde a întemeiat două mănăstiri ­ una de călugări şi alta de călugăriţe ­, cărora le-a dat rânduielile de viaţă ale călugărilor din pustiurile Egiptului.

Acolo a trăit, singur, până în jurul anului 435. Şi tot acolo şi-a scris lucrările sale teologice, între care şi Convorbirile cu Părinţii pustiei”. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, “Sfinţi daco-romani şi români”).

Sfântul Cuvios Vasile Marturisitorul.

Sfântul Cuvios Vasile Marturisitorul a trait in timpul imparatului Leon Isaurul (717-741), cel care a luptat impotriva sfintelor icoane. Inca de tanar a luat hotararea sa urmeze calea monahala si sa traiasca in nevointa. 

Este numit „Marturisitorul” deoarece in timpul persecutiei iconoclaste a propovaduit cu fermitate adevarul de credinta, impreuna cu Sfantul Procopie Decapolitul, inaintea prigonitorilor sfintelor icoane. Pentru aceasta a fost inchis in temnita, patimind multe chinuri.

Dupa moartea Imparatului Leon Isaurul, Sfântul Vasile Marturisitorul a fost eliberat din temniță . A trait ca monah, in aspre nevointe duhovnicesti, pana la mutarea sa la cele vesnice.

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. http://www.worldwideromania.com;
3. Wikipedia.ro;
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. http://www.rador.ro/2019/02/27/calendarul-evenimentelor;
7.  Crestin Ortodox.ro;
8. Cinemagia.ro.

Publicitate