CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 27 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 27 februarie în istoria noastră

1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila, în încercarea de a scoate de sub influența otomană Țara Românească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș și favoritul turcilor, de la tron.

27 Februarie 1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila în încercarea sa de a scoate de sub influența otomană Țara Romanească

 Arderea Brăilei de către Ştefan cel Mare (27 februarie 1470) este consemnată în Letopiseţul anonim al Moldovei, în Cronica moldo-germană şi în Letopiseţele de la Putna. 

Cronicarul moldovean Grigore Ureche consemna  în Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara:

Cându a intrat zavistiia între Ștefan vodă și între Radul vodă și de arderea Brăilii – Vă léato 6978 (1470), într-acéia vréme intră zavistiia între Ștefan vodă și între Radul vodă, domnul muntenesc, pre obicéiul firei omenești de ce are, de acéia poftéște mai mult, de nu-i ajunse lui Ștefan vodă ale sale să le ție și să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, încă vrea să coprinză. Strâns-au țara și slujitorii săi și au intratu în Țara Muntenească, de au prădatu marginea, fevruarie 27 dni și au arsu Brăila în săptămâna albă, marți.

1514 : Pretendentul la tronul Moldovei, Trifăilă, ajutat de oastea domnului muntean Neagoe Basarab, a atacat armata lui Bogdan al III-lea Vodă, fiind înfrânt și ucis lîngă Vaslui.

Vă leato 7022 [1514] fevruarie 26, în al zécile an al domnii lui Bogdan vodă, fără véste au intratu în țară un Trifăilă, ce să făciia ficioru de domnu, venindu din Țara Ungurească cu ungurii și iarna, cându era toți oșténii pre la casile lor. Ci simțindu ai noștri, s-au strânsu degrabă din câți s-au putut și i-au datu războiu la pod, din jos de Vasluiu, fevruarie 27. Și înfrângându-l ai noștri, i-au topitu toată oastea lui și el au pierit, că prinzându-l viu, i-au tăiat capul” (Grigore Ureche – Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara).

1655 (din 27 februarie până la  26 iunie) – Se desfășoară Marea mișcare populară din Muntenia.

Răscoala din 1655 a avut loc ca reacție a mercenarilor seimeni  și  a dorobanților (majoritatea de origine sârbească și bulgară), la intenția domnului Constantin Șerban de a-i concedia și expulza  din țară.

Revolta a cuprins inițial Bucureștiul, apoi toată țara. În ultimele zile ale lui februarie (pe stil vechi) cete ale răsculaților au atacat casele boierești, jefuindu-le și omorându-i pe boieri, pe soțiile și pe copii acestora.

O parte dintre marii boieri și-au pierdut viața: Gheorma mare ban, Drăghici, fiul Papei vistierul de la Greci, descendent prin mamă din Mihai Viteazul, Gheorghe Carida vistierul, Udrea slugerul Doicescu, Preda Beca de la Maia, șufarul Cusciureanul, Dumitrașcu Frejureanul, Dumitru comisul, Mihai ciohodarul și alții.

În timpul răscoalei a murit boierul Papa Brâncoveanu, tatăl viitorului domn Constantin Brâncoveanu, fiul său putând fi salvat doar pentru că a fost substituit cu un copil de țigan.Pe locul unde a căzut Papa Brâncoveanu, respectiv în dreptul caselor sale de la Poalele Dealului Mitropoliei, fiul său, voievodul Constantin Brâncoveanu, a ridicat, la 20 iulie 1713, o cruce de piatră cu inscripția: ,,când s-au ridicat dărăbanții asupra domnului și a boierilor țării, la leat 7163” (1655).

Principele Gheorghe Rákóczi al II-lea al Transilvaniei îi scria mamei sale:

„voievodul din Țara Românească este la locul său, dar s-a făcut o nemaipomenită vărsare de sînge; dărăbanii seimeni nu s-au milostivit nici de boieroaicele însărcinate, nici de copiii nevinovați, au ucis nenumărați boieri; sărmanul domn Sava și Preda și-au răscumpărat viața cu mulți bani; i-au omorât fiul; i-a rămas un nepot de la fiu, în locul acestuia slujile au dat un copilaș de țigan, așa i-au scăpat viața; … mulți boieri au fugit încoace (în Transilvania, n.n.).”Răscoala seimenilor din anul 1655 a fost înfrântă în urma intervenției pașei de Silistra, a domnului Moldovei, Gheorghe Ștefan, și a principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákoczy II. Cronicarul amintește că răsculații care au rămas în viață erau trași în țeapă, iar câmpurile de lângă București și de lângă alte orașe erau ,,pline de trupuri înțăpate”.

1711 S-a născut la Istanbul , în Imperiul Otoman, Constantin Mavrocordat (d. 23 noiembrie 1769 la Iași, în Principatul Moldova.

Constantin Mavrocordat.jpg

A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei, un om învățat, pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea.

Influențat de reformele austriece, a desființat unele impozite indirecte, ca văcăritul și pogonăritul și a introdus o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 sferturi. I-a eliberat pe țărani, dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv.

Pe țăranii boierești i-a obligat la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

Pe boieri i-a recompensat printr-un anumit număr de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În urma războiului ruso–turco–austriac (1736–1739), în ciuda unor combinații ale puterilor vecin, a obținut reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

1811: S-a născut la Iași, poetul și traducătorul Alexandru Hrisoverghi fiul vornicului Neculai Hrisoverghi. Se trăgea dintr-o familie boiereasca de origine greacă, stabilită în Moldova cu un secol mai înainte.

Alexandru Hrisoverghi

A studiat limba greacă și franceză și literatura clasica cu un dascăl, la Chisinau, unde familia se refugiase în 1821, si apoi la pensioane din Iasi.

În 1830 intra în Oștirea Nationala, ajungind aghiotant domnesc, cu gradul de capitan. 

În 1843 îi apare la Iași, prima și singura sa poezie tipărită în timpul vieții, Oda ruinelor cetății Neamțu.

A tradus din Schiller, Lamartine, A. Chdnier, V. Hugo si Al. Dumas. Unicul sau volum de  Poezii, a aparut postum, in 1843, ingrijit si prefațat de M. Kogalniceanu.

Poet melancolic si meditativ, autor de ode, elegii si poezii erotice insuficient cizelate, Alexandru Hrisoverghi a contribuit totuși la dezvoltarea literaturii romane moderne.

 1849: Armata revoluționară maghiară condusă de generalul Iosif Bem, a ocupat Sibiul (din  27 februarie, până la 11 martie).

O primă bătălie s-a dat în 21 ianuarie/2 februarie la Vízakna (azi Ocna Sibiului). Atunci trupele insurgente maghiare, conduse de generalul Iosif Bem, venite dinspre Slimnic, au fost înfrânte cu pierderi considerabile. La 27 februarie/11 martie 1849 armata generalului Bem a asediat a doua oară Sibiul.

Orașul a fost lăsat, de mișcările tactice eronate ale baronului austriac Puchner, cu o apărare precară, mai mult cetățenească. De această dată, Sibiul, care nu mai fusese cucerit prin luptă de la invazia tătară din 1241, a fost ocupat de trupele insurgente maghiare conduse de generalul Iosif Bem, care au silit trupele austriece să se retragă în Valahia. Membrii Comitetului Național Român s-au refugiat în Țara Românească.

1866: A apărut, la Bucuresti  revista „Sarsailă” , condusă de N.T. Orășanu.

A continuat revista „Nichipercea”, căreia i-a preluat și numărătoarea anilor și a numerelor de apariție.A fost editată la București, între 27 februarie–18 mai 1866, fiind condusă de N.T. Orășanu, continuatoare a revistelor satirice Nichipercea și Cicala, suspendate de autorități, în repetate rânduri, datorită atacurilor dure îndreptate împotriva instituțiilor statului.

1872: S-a născut   politicianul român Alexandru Vaida-Voievod; (d. 1950).

Om politic, medic și publicist, a fost  unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.

După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.

În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe.

A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid.

  În 24 martie 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe Crăciun.

În 1946 a fost pus în arest la domiciliu, la Sibiu, unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.

1882 (27 februarie/11 martie): A avut loc premiera, la Gimnaziul român (Colegiul Național „Andrei Șaguna”) din Brașov a primei operete românești: „Crai nou”, de Ciprian Porumbescu. (27 februarie/11 martie).

1901: S-a născut la 14/27 februarie , la Burdusaci, Bacău, geologul Miltiade Filipescu, paleontolog, profesor universitar, membru corespondent (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1965) al Academiei Române; (d.10 ianuarie 1993, București).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1901-1993-Miltiade-Filipescu.jpg

A absolvit Facultatea de Științe a Universității din București. În 1933 a obținut titlul de Doctor în Geologie. S-a specializat la Collége de France din Paris, în domeniul petrografíei rocilor sedimentare. A fost profesor la Politehnica din Timișoara și la Universitatea din București, director al Institutului de Geologie din București (1960–1963). Rezultatul cercetărilor sale se regăsesc în numeroase volume, studii, articole și comunicări. A fost membru corespondent al Academiei Franceze de Științe, membru al Societăților de Geologie din Cehia, Franța și Polonia.

1903: S-a născut Ion Irimescu, sculptor român, profesor universitar, membru de onoare (din 1992) al Academiei Române. Între 1924–1928 a fost student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În timpul studenției, a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni–Fălticeni.; (d. 2005). În anul 1928, la absolvirea academiei, a avut loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden.

În 1932 i s-a acordat Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. A fost profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu la Cluj, iar din 1966 a fost profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A fost distins cu ordinul Steaua României și Premiul de Excelență în Cultura Română pe anul 2001.

 1907: S-a născut Vilhelm Beneş, critic de artă şi prozator; fiul ceramistului ceh, Gotlieb Beneş, stabilit în România la începutul secolului al XX-lea; critic de artă cu o bună reputaţie , nu s-a manifestat totuși decât sporadic în literatură; (m. 1960).

 1911: S-a născut Petre Botezatu, logician, filosof, estetician, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006; (m. 1981).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1911-1981-Petre-Botezatu.jpg

A fost membru fondator al Uniunii Compozitorilor din România. Este considerat maestrul școlii logice din Iași, a fost autorul unui tratat despre interpretarea modernă a silogismelor, devenit o lucrare de referință imediat după apariție (1976). Este creatorul unei teorii generale a raționamentului, care cuprinde procedeele deductive complexe ale științei moderne în baza unei logici naturale.

A colaborat cu articole și eseuri, la presa ieșeană și centrală, la reviste de logică și filozofie, publicistica sa constituindu-se într-o exemplară comuniune a rigorii logico-demonstrative cu expresia literară de cea mai aleasă formă. Lucrări de referință: Schiță a unei logici naturale. Logică operatorieSemiotică șinegațieSilogisticăNote de trecător

1918: A demisionat Guvernul Alexandru Averescu (1).

Consiliu de miniștri de uniune națională prezidat de generalul Alexandru Averescu care a fost le guvernare între 29 ianuarie 1918–27 februarie 1918. După ieșirea oficială a Rusiei din război, Austro-Ungaria a pus problema armistițiului într-o manieră ultimativă; Consiliul de Coroană a decis ca textul tratatului să fie discutat în bloc și nu pe articole, pentru a se pune în evidență caracterul de dictat al acestuia; sperând într-o ameliorare a condițiilor de armistițiu, regele Ferdinand a considerat că este nevoie de un prim-ministru–personalitate politică ce se bucura de încrederea Puterilor Centrale.

 1918: Misiunea militară franceză care a instruit armata română și a ajutat-o cu echipament, armament și muniții, în timpul Primului Război Mondial, și -a terminat activitatea  din România.

Foto: Generalul Berthelot și generalul Eremia Grigorescu

Misiunea Militară Franceză era denumirea sub care a fost cunoscut detașamentul francez trimis în România în timpul Primului Război Mondial, cu misiunea de a asigura consilierea, sprijinirea și instruirea unităților și autorităților militare române.

Pe toată durata sa (3/16 octombrie 1916–27 februarie/10 martie 1918), misiunea a fost condusă de generalul de divizie francez Henri Berthelot, care a asigurat simultan și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul Armatei României.

Activitatea misiunii a avut mai multe etape: culegerea de informații direct de pe teren și observarea realității românești (octombrie–noiembrie 1916); intervenția salvatoare a misiunii medicale în combaterea epidemiei de tifos exantematic (decembrie 1916–martie 1917); reorganizarea armatei și participarea directă la rezistența românească (martie–septembrie 1917); susținerea frontului românesc și a deciziei de a nu încheia pace separată (octombrie 1917–martie 1918).

1920: A murit Alexandru D[imitrie] Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar; a fost autorul primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român („Istoria românilor în Dacia Traiană”, 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912); membru titular al Academiei Române din 1893; (n. 1847).

Imagini pentru Alexandru D[imitrie] Xenopol,photos

1922: S-a născut la București, pictorul, sculptorul si arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 ;(m. 13 mai 2012, la Paris).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1922-2012-Horia-Damian.jpg

A absolvit studiile liceale și universitare de arhitectură în București și a expus pentru prima dată la Salonul Oficial în anul 1942 (unde a obținut Premiul pentru gravură), iar 1942 reprezintă și anul primei sale expoziții personale. În anul 1952 a avut prima sa expoziție în străinătate (după plecarea din țară), care a fost urmată de alte manifestări de anvergură. A avut numeroase expoziții de pictură și sculptură în America de Nord și Europa și a participat la Bienala de la Veneția și la cea de la São Paolo.

 1923: A murit la București, clericul ortodox, și profesorul, episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos (1909-1921) (numele de botez: Nicolae); (n. 1858, București).

1925: S-a născut la Urleta, Prahova, compozitorul şi dirijorul Marin Constantin; a pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră Madrigal (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru care a fost fondator, dirijor – până în 1999 – şi director pe viaţă); (m. 1 ianuarie 2011).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1925-2011-Constantin-Marin.jpg

 A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală, secția Dirijat Coral a Conservatorului de Muzică din București (1944–1949) și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București (1945–1949).  În 1985 a obținut titlul de Doctor în Muzicologie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în 1994, a fost numit Doctor Honoris Causa la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. A fost un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. 

A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București, șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare, director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii, apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator. Între 1966–1969 a fost directorul general al Operei Române.

A fost fondator al Corului Universității din București (1948), al Capelei Corale „Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (din 1963), al cărui dirijor și director pe viață a fost și cu care a susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în festivaluri: „George Enescu” (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană și Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia), Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Ohridsko Leto și Belef (Belgrad), Olanda etc.

Contribuția sa în domeniul muzicii corale, ca dirijor și compozitor, i-a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții, titlul Omul Internațional al Anului (1990, 1992, 1994), Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer (2000), prestigiosul The New Grove Dictionary of Music and Musicians pentru întreaga activitate.

1926: A decedat la București,  soprana română Elena Teodorini (n.Elena de Morțun, 25 martie 1857 ).

A fost supranumită ultima divă a secolului al XIX-lea și prima divă a României; prima artistă din România care a cântat pe scena teatrului Scala din Milano.

În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo. În mod gradual, timbrul vocii sale s-a transformat, trecând de la gamma contralto la cea de mezzosoprană[1].

In urmǎtorii doi ani interpreteazǎ diverse roluri de mezzosopranǎ în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. În 1879 debuteazǎ la Teatro dal Verme în rolul Mariei din La Fille du Regiment („Fiica regimentului”) de Gaetano Donizetti și în rolul lui Rachel, din opera Evrea („La Juive”) de Jacques Fromental Halévy.

Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oarǎ pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe aceastǎ scenǎ. În 1881 interpreteazǎ rolul Valentinei în „Les Huguenots” de Giacomo Meyerbeer.

În toamna lui 1909 fondează Academia Theodorini, împreună cu Hariclea Darclée și Titta Ruffo.

Devine Director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915.In 1918, fondeazǎ Escola superior de canto “Ars et Vox”, în Rio de Janeiro. În toamna aceluiași an se intoarce în România, la București, unde fondează Academia Nazională de Lirică.

Din anul 2002, cu ocazia aniversǎrii a 30 ani a primit numele Teatrul Liric „Elena Teodorini”.

1927: S-a născut la Băile Balta Albă, Buzău, omul de știință român  Alexandru Viorel Vrânceanu (1 martie 2014, Manasia, Ialomița).Agronom, specialist în genetică–ameliorarea plantelor, profesor universitar, membru de onoare (din 2011) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat studiile universitare la Facultății de Agronomie și Horticultură din București.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1927-2014-Alexandru-Viorel-Vranceanu.jpg

A continuat studii de specializare la Institutul Unional de Plante oleaginoase din Krasnodar (URSS), Stațiunea de Cercetare Morden-Manitoba din Canada și Universitatea Davis din SUA. A desfășurat activitate științifică la Institutul de Cercetări Agronomice al României, apoi la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Agricultură de la Fundulea, parcurgând toate treptele ierarhiei de cercetare până la director științific și director general iar din 1997 a fost profesor consultant și conducător de doctorat în specialitatea genetică și ameliorarea plantelor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.A fost președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (1997–2001). A avut creații prioritare, mai ales în ameliorarea florii soarelui, realizând, în 1971, primul hibrid de floarea soarelui pe plan mondial. În cei peste 45 de ani de activitate neîntreruptă a creat 28 de hibrizi de floarea soarelui, 340 linii de floarea soarelui, 425 de linii restauratoare de fertilitate a polenului, 147 linii rezistente la boli și dăunători, 72 linii cu grad ridicat de autofertilitate. Deținător a 21 de brevete de invenție și 11 hibrizi de floarea soarelui înregistrați în vederea brevetării, contribuțiile sale științifice se regăsesc în 14 cărți și 198 de studii științifice.

1938: Prin Înaltul Decret Regal nr. 1045/1938, semnat de regele Carol al II-lea, a fost promulgată Noua Constituție a României.

Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938. Constituția a intrat în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938).

La plebiscitul asupra modificării Constituției (24 februarie 1938) erau obligați să participe toți alegătorii înscriși în listele electorale pentru Adunarea Deputaților.

Fiecare alegator și-a exprimat opțiunea prin declarație verbală, pentru sau împotriva Constituției, făcută înaintea biroului de votare.

Înalta Comisie pentru cercetarea votului dat de Poporul Român asupra modificării Constituției a fost instituită prin Decretul Majestății Sale Carol al II-lea al României, nr.902 din 20 Februarie 1938.

În urma lucrului comisiei, adunate la Ministerul Justiței în zilele de 25 și 26 februarie 1938, la cercetarea listelor de votare,s-a constatat că s-au prezentat la plebiscit 4 303 064 de votanți, dintre care au votat pentru Constituție 4 297 581 (patru milioane doua sute nouazeci si sapte mii cinci sute optzeci si unu) de votanți, împotrivă votînd 5 483 (cinci mii patru sute optzeci si trei). 

Constituția din 1938 legiferează instaurarea dictaturii regale și sfîrșitul regimului parlamentar. Constituția (Constituțiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Aceasta încearcă să limiteze individualismul și să dea întîietate socialului, voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist.

În același timp, ea admitea proprietatea și capitalul ca drepturi inviolabile, îndepartîndu-se de la principiile Constituției din 1923, care recunoștea proprietatea ca funcție socială și revenind astfel la principiile Constituției din 1866.

Constituția de la 1938 critică regimul de partide și concentrează puterile politice în mîna regelui, care dobîndește prerogative deosebit de mari.

Constituția din 1938 a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

1940: S-a născut în localitatea Ștefan cel Mare, Argeș, virtuozul naist și conducător de orchestră , Radu Simion. La 11 ani a intrat prin concurs, cu nota 10, la Școala Medie de Muzică. A studiat naiul cu profesorul Fănică Luca find considerat unul dintre cei mai buni elevi ai săi. După șase luni, la concursul național al școlilor de muzică a câștigat premiul întâi. Și-a format un repertoriu, culegând piese folclorice, a exersat și a imprimat la radio sub bagheta lui Victor Predescu.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1940-2015-Radu-Simion.jpg

A fost descoperit de marele dirijor Ionel Budișteanu, care l-a angajat naist în Ansamblul Perinița. A format apoi un taraf cu care a acompaniat-o pe Maria Tănase, a devenit șef de orchestră și a concertat în 34 de țări de pe patru continente. A decedat la 16 februarie 2015.

1945: În urma demostrațiilor din 24 februarie 1945 orchestrate de serviciile secrete sovietice și de slugile comuniste române, a sosit la București A.I. Vîșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisiei Aliate de Control pentru România. A venit pentru a cere în mod ultimativ regelui revocarea guvernului Rădescu și formarea unui guvern FND. A fost a doua venire a lui Vîșinski în România, despre care nu au știut nici englezii, nici americanii.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1945-A.I.-Visinski.jpg

La ora 21.00, Vâșinski a intrat în audiență la regele Mihai, căruia i-a citit, calm, un comunicat „în numele guvernului de la Moscova: demonstrațiile de stradă, tulburările din fabrici și uzine, starea presei, toate dovedesc că Nicolae Rădescu nu mai poate asigura ordinea în țară. Este cerută demiterea premierului. Trebuie ascultată vocea poporului“.

1948: A murit Nicodim Munteanu, al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948), membru al Academiei Române; (n. 1864).

Bumele său de botez a fost  Nicolae și s-a născut în anul  1864. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 ca „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.

1948: În România, aflată sub ocupația sovietică, s-a constituit Frontul Democrației Populare, FDP.

Alianță electorală formată din Partidul Muncitoresc Român (noua denumire adoptată de PCR în urma fuziunii cu PSD), Frontul Plugarilor, PNL–Bejan, Partidul Național Popular, Uniunea Populară Maghiară (Madosz), la care au aderat ulterior toate noile organizații de masă de stânga, pro comuniste .

 1955: A murit Alexandru Marcu, istoric literar, profesor şi traducător (numeroase traduceri din Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.), italienist de mare prestigiu.

În lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940; (n. 1894).

 1956: A murit actorul Nicolae Bălţăţeanu; (n. 1893).

Imagini pentru Nicolae Bălţăţeanu photos

 1959: A murit inginerul Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică; membru titular al Academiei Române din 1955; (n. 1886).

1959: A decedat botanistul Iuliu Prodan, autorul unor importante contribuţii la cunoaşterea florei Dobrogei, Transilvaniei, Ungariei şi Bosniei-Herţegovina. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1875).

1970: A murit basul Mircea Buciu; (n. 1907).

 1975: A decedat Eugen Constant (pseudonimul lui Eugen Constantinescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist,frate cu scriitorii Paul şi Savin Constant; (n. 1890).

1982: A decedat la București, Mihail Drumeş (pseudonimul lui Mihail V. Dumitrescu), prozator şi dramaturg (n. la 26 noiembrie 1901, la Ohrida, Macedonia).

Mihail Drumes - poza (imagine) portret

Familia acestuia, de origine aromână, s-a stabilit în Oltenia, în comuna Balș.

Intre scrierile sale memorabile se numără:

Capcana, nuvele si schite, Craiova, 1927;
Sfintul Parere (ed. II, Cazul Magheru, Bucuresti, 1930;
ed. definitiva, 1971);
Ioana D’Arc, Valenii de Munte, 1937;
Invitatie la vals, roman, Bucuresti, 1939 (ed. revazuta, pref. de G. Sanda, 1968;
pref. si tabel cronologic de F. Firan, Craiova, 1986;
1989);
Scrisoarea de dragoste, roman, Bucuresti, 1938 (ed. definitiva, pref. de F. Firan, Craiova, 1982);
Naluca, piesa in trei acte. Bucuresti, 1940;
Trei comedii. Scoala nevestelor. Calul de curse. Linistea sotului. Bucuresti, 1940;
O crima pasionala, gro-tesca in trei acte, pref. de T. Scarlat, Bucuresti, 1941;
Teatru, Bucuresti, 1942;
Elevul Dima dintr-a saptea, roman, Bucuresti, 1946 (ed. revazuta, 1968);
Se revarsa apele, roman. Bucuresti, 1961;
Codrul Vlasiei, roman, Bucuresti, 1966;
Arde Prahova, Bucuresti, 1974;
Povestiri despre cutezatori, Bucuresti, 1977 (ed. II, 1989);
Povestea neamului romanesc, de la inceput si pina in zilele noastre, I-IT, Bucuresti, 1978-l979;
10 carti celebre. Repovestite de ~, Cluj-Napoca, 1978.

1990: A decedat lingvistul și filologul român Alexandru Rosetti, membru al Academiei Române.

Născut pe 20 octombrie 1895 la București Alexandru Rosetti provenea din marea familie boierească a Rosetteștilor, iar pe linie maternă era nepotul celei căreia Heliade Rădulescu i-a dedicat Zburătorul (Elena Cornescu).

Elev al marilor profesori  Candrea și Densusianu la Filologia bucureșteană, luptător pe front în Primul Război Mondial,  Al. Rosetti a avut o traiectorie universitară ascendentă, care îl va duce nu numai până la nivelul de rector și academician, ci și de membru corespondent al mai multor academii europene, laureat al premiului Herder și unul dintre profesorii legendari ai Facultății de Litere din București (în prezent, Institutul de Lingvistică din Capitală îi poartă numele, alături de cel al lui Iorgu Iordan).

Greu rezumabilă, opera sa lingvistică impunătoare și multilaterală (fonetică, fonologie, dialectologie, lingvistică generală, istoria limbii, folcloristică, lingvistică comparată, slavistică, editologie ș.a.m.d.) are în prim-plan monumentala Istorie în șase volume a limbii române (938-1966), Filosofia cuvântului (1946), o istorie a limbii române literare în colaborare cu Boris Cazacu și Liviu Onu, un studiu despre limba poeziilor lui Eminescu și mai multe cercetări de lingvistică aplicată folclorului autohton (despre colindele religioase ș.a.).

O figură de prim-plan a epocii interbelice, Alexandru Rosetti a fost editorul, director al Editurii Cultura Națională (1930-1935) și, mai ales, datorită prieteniei cu Carol II, al Editurii Fundațiilor Regale (1934-1940, 1944-1947, cu o pauză în perioada guvernărilor legionară și antonesciană, când a fost înlocuit cu D. Caracostea).

I se datorează, între multe altele, editarea in extremis a Istoriei… lui G. Călinescu, într-o perioadă extrem de dificilă politic și plasarea lui Mircea Eliade în diplomație (la Londra, după eliberarea din lagărul de la Miercurea Ciuc).

1991 : A încetat din viațăla Iași, marele matematician român Dimitrie Ioan Mangeron (n.15/28 noiembrie 1906, Chișinău).

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza din Iaşi" – 150 de ani | Dimitrie Ioan  Mageron

A fost profesor universitar la Facultatea de Științe (secția matematică) a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, șeful Catedrei de matematică de la Institutul Politehnic din Iași, și membru corespondent al Academiei Române.

1994: Au loc alegeri legislative în Republica Moldova.

Deoarece Parlamentul din legislatura a XII-a s-a autodizolvat în scopul creării unui Parlament profesionist pe bază de pluripartitism, la 27 februarie 1994 au avut loc alegeri parlamentare (anticipate) în baza unei noi legi privind alegerea legislativului.

In urma alegerilor din 27 februarie, patru concurenţi electorali — Partidul Democrat Agrar din Moldova (43.18% din voturi), Blocul electoral “Partidul Socialist şi Mişcarea Unitate-Единство” (22%), Blocul electoral “Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor” (9.21%) şi Blocul electoral “Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat” (7.53%) — au depăşit pragul electoral, urmînd să fie reprezentaţi în Parlamentul de legislatura a XIII-a.

2009: A murit  politicianul român comunist Manea Mănescu; (n.1916).

A fost Ministrul de finanțe al României (1955-1957), membru al CC al PCR (1960-1979, 1982-1989) și al Comitetului Politic Executiv (1969-1979, 1984-1989).

Între 1967 și 1972 era președinte al Consiliului Economic, iar ulterior va deveni viceprim-ministru (din 1972) și prim-ministru (1974-1979).

În 22 decembrie 1989 alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR în care pătrunseseră revolutionarii.

Deși inițial a fost condamnat la detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detenție.

Conform unei prevederi din Statutul Academiei Române, sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia Română.

 2014 :A decedat Alexandru Viorel Vrânceanu agronom specialist în genetică – ameliorarea plantelor; membru de onoare al Academiei Române din 2011; (n. 1927).

 2016: A murit Elisabeta Lăsconi (nume real: Elisabeta Roşca), eseist, critic literar şi profesor; (n. 1957).

2019: A decedat arhitectul Emanoil Mihăilescu; fost deținut politic și mărturisitor creștin în temnițele regimului comunist, unul dintre ultimii supraviețuitori arestați în lotul ”Rugului Aprins” ; (n. 16 d ecembrie 1935, București).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este a7123fd7d4458142393cc5ae6a8995e1aa8172f1.jpg

După 1989, a fost puternic implicat în Asociația Foștilor Deținuți Politici și a mărturisit adesea în media despre ororile comunismului.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. http://www.worldwideromania.com;
  3. Wikipedia.ro;
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md.;
  6. http://www.rador.ro/2019/02/27/calendarul-evenimentelor-27-februarie;
  7. Cinemagia.ro.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Procopie Decapolitul; Sfântul Talaleu

Sfantul Procopie Decapolitul; Sfantul Talaleu

Sfantul Procopie Decapolitul

Sfantul Procopie Decapolitul, dupa cum ne arata numele sau, era din partile Decapolei, regiune situata langa Marii Galileii. Inca de tanar a imbratisat viata monahala. Sfantul Procopie s-a afirmat ca aparator al icoanelor in timpul perioadei iconoclaste din vremea imparatului Leon Isaurul. Din aceast motiv, Procopie a fost arestat si torturat cu salbaticie. Dupa moartea imparatului Leon, avand loc reabilitarea cultului sfintelor icoane in Biserica, Sfantul Procopie s-a intors la viata sihastreasca, unde a vietuit pana la o varsta inaintata. Sfantul Procopie a trecut la Domnul in veacul al IX-lea.

Troparul Sfantului Procopie

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Procopie, parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Sfantul Talaleu

Sfantul Talaleu, sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumatate a veacului al VI-lea. Initial, Sfantul Talaleu a fost monah in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit de langa Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis sa-si traiasca restul vietii intr-un cimitir.

In acest loc, timp de multi ani, a indurat numeroase atacuri si loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu, l-a invrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecand si alinand pe cei bolnavi si pe cei aflati in suferinta. Sfantul Talaleu a murit in jurul anului 460.

27/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SUA se confruntă cu o totală bulversare și epurare a valorilor tradiționale sub presiunea neomarxiștilor autobotezați ”progresiști”. VIDEO

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este pelosi.jpg

de Dani Rockhoff

Afară cu Shakespeare! Afară cu Aristotel și Platon! Fără mamă și tată în limbajul parlamentar american! SUA pare a se confrunta cu o totală bulversare și epurare de valori tradiționale, sub presiunea nediscriminării. Iar reforma lingvistică propusă de Democrați pentru cel de al 117-lea Congres ne duce cu gândul la Newspeak-ul din distopia lui George Orwell, „1984”. Scoaterea programatică din limbaj a cuvintelor neconvenabile duce implicit la sărăcirea gândirii, fiind un potențator al controlului și puterii grupului politic interesat.

Dan-el Padilla Peralta, un academician afro-american, solicită eliminarea așa-numiților clasici din programa de învățământ, aceștia fiind „asociați cu supremația albă”, după cum relatează The New York Times , preluat de https://m.hotnews.ro.

El susține că ideile de înțelepciune ale civilizației occidentale se bazează pe „alb”, fapt care se datorează, în cele din urmă, interpretărilor autorilor antici. Recent, și alți profesori americani care predau literatură clasică și-au „puricat” propriile materii de „naționalism alb”, pentru a curăța orice subiect de presupusul rasism.

Dar Padilla merge și mai departe, susținând că facultățile clasice sunt în sine ostile minorităților. „Dacă ar fi să proiectezi, în mod deliberat, un subiect ale cărui organisme instituționale și orientări pentru autocenzură urmăresc, în mod explicit, să delegitimeze statutul legitim al cărturarilor care nu sunt albi”, a spus Padilla, „nu ai putea să o faci mai bine decât o face <<clasicul>>”.

El a adăugat: „Clasicul este atât de strâns legat de supremația albă, încât este indisolubil legat de ea … La o analiză mai atentă, evidențierea lui <<a fi alb>>se dovedește a fi ancorată în bazele acestui clasicism”.

De la vechea logică la noua isterie

Vechii clasici au spus multe despre toleranță, corectitudine, logică și empatie și au reprezentat virtuțile democrației și libertății de exprimare. Filozofii stoici au dat sfaturi despre independență, exact opusul „culturii victimei”.

Ca atare, se pare că au fost și sunt un obstacol persistent, în calea unor „progrese” pe calea ce se observă acum.

Conflictele de anul trecut din orașele americane, după moartea lui George Floyd, au fost însoțite uneori de o mare violență. Ele au accelerat adâncirea Academiei SUA în ” isterie rasială”. Tratamentul presupus discriminator s-a transformat într-o sensibilitate excesivă și a devenit acum aproape isteric, cu un climat de teamă în școli, ajungându-se chiar la aberații precum „este rasism a cere elevilor să lucreze mai mult”.

Luna trecută, un profesor de drept de la Universitatea din Illinois a fost suspendat din funcție pentru că a folosit „cuvântul N”, într-o lecție despre discriminarea la locul de muncă (deși a scris doar „n ––” și a folosit substituenți).

Excese au avut loc și la Evergreen College, în 2017, când o acuzație nefondată de rasism a fost suficientă pentru a incita o mulțime de studenți, care cu bate de baseball au pornit „la vânătoare” după profesorul Bret Weinstein.

Din acest motiv, declarațiile lui Padilla reprezintă o amenințare pentru orice facultate universitară clasică, care este suficient de slabă de înger sau suficient de credulă pentru a vedea în canonul clasic un instrument al rasismului. Însă Padilla nu e singur, are armate de acoliți, ba chiar și vânt din pupa politică a momentului.
Atacul politic al termenilor inclusivi

SUA se confruntă cu o reformă lingvistică neobișnuită. Deputații democrați doresc să elimine toate cuvintele „de gen”, cum ar fi „mamă” și „tată”, din Codul de conduită al Congresului SUA, pentru a folosi în schimb termeni „inclusivi”. Iată ce se spune în documentul făcut public la începutul lunii ianuarie de Comitetul de Reglementare, privitor la detaliile pachetului de reguli avute în vedere, în cadrul celui de al 117-lea Congres.Acesta s-a convocat la Washington DC, la 3 ianuarie 2021, în ultimele săptămâni ale președinției lui Donald Trump și se va încheia la 3 ianuarie 2023.

Cu toate acestea, modificările sunt menite să se aplice noului Cod de conduită al Congresului. Acest lucru este ajustat aproximativ la fiecare doi ani, cu fiecare nouă componență a Congresului SUA.

Dat fiind faptul că democrații au revenit acum cu o majoritate redusă, de 222 membri în Camera Reprezentanților, pare probabil ca reforma lingvistică propusă să fie adoptată ca parte a noului cod de conduită.
Iată un extras din documentul reformei propuse, care „promovează incluziunea și diversitatea”.

Aceasta include modificări care ar putea: înființa Comitetul selectiv pentru disparitate economică și echitate în creștere; solicită comisiilor permanente să includă în planurile lor de supraveghere o discuție despre modul în care lucrează comitetul în Congresul viitor: va aborda problemele inechităților pe bază de rasă, culoare, etnie, religie, sex, orientare sexuală, identitate de gen, handicap, vârstă sau național origine; onorează toate identitățile de gen prin schimbarea pronumelor și a relațiilor familiale din regulile Camerei pentru a fi neutre în materie de gen; face permanent Oficiul pentru diversitate și incluziune pentru a facilita o forță de muncă diversă care să reflecte membrii noștri și districtele pe care le reprezintă; și examinează diversitatea grupurilor de martori la audierile comitetului pentru a ne asigura că suntem audiați de către diferite grupuri de experți în timp ce elaborăm legislația.

Un document separat al propunerii de reformă stabilește în detaliu ce termeni ar trebui șterși din codul oficial de conduită, cu detaliere de modificări.

„Acestea includ: tată, mamă, fiu, fiică, frate, sora, unchi, mătușă, verișoară primară, nepot, nepoată, soț, soție, socru, soacră, ginere, noră, cumnat, cumnată, tată vitreg, mama vitregă, fiică vitregă, soră vitregă, frate vitreg, nepot, nepoată. ”

Acești termeni ar fi înlocuiți cu forme neutre precum „părinte, copil (propunerea în engleză – ‘‘parent, child, sibling, parent’s sibling, first cousin, sibling’s child, spouse, parent in-law, child-in-law, sibling-in-law, stepparent, step child, stepsibling, half-sibling, or grandchild’’

).Trebuie să spun că unele dintre denumirile propuse le-am găsit intraductibile în limbajul tradițional.

Referințele la gen ar trebui, de asemenea, eliminate din cuvintele „marinar” (seaman) și „președinte” (Chairman) și înlocuite cu „navigatori” și Chair – doar pentru a numi câteva alte sugestii.

Democrații Nancy Pelosi și George McGovern, membri ai Congresului, au lăudat pachetul general, deoarece „include reforme etice majore, crește responsabilitatea față de poporul american și face din această Cameră a Reprezentanților cea mai inclusivă din istorie”.

„Aceste propuneri de perspectivă reflectă prioritățile noastre ca și Comitet și ca țară – inclusiv combaterea coronavirusului, a inegalității economice, abordarea crizei climatice, promovarea incluziunii și promovarea integrității în guvern”, a mai declarat Pelosi.

27/02/2021 Posted by | cultura | , , , , , , | Lasă un comentariu

BOIERII

Tunsori la romani in evul mediu - Teorii Secrete

Despre boieri

 

Timp de secole, boierii au reprezentat clasa conducatoare a românilor. Existenta lor legală s-a incheiat in 1858, odata cu incheierea Conventiei de la Paris a puterilor europene, devenite puteri garante. De fapt, pe multe planuri si-au continuat existenta si chiar si, in parte, functiile conducatoare.

Dacă in a doua jumatate a veacului al XIX-lea si in primele decenii din cel urmator au continuat sa ocupe parte din functiile politice si pe cele culturale, detinand totodata bunuri insemnate, mai ales stapaniri ale pamantului, in schimb, dupa Primul Razboi Mondial, în urma reformei electorale si a celei agrare, rolul lor politic s-a redus simtitor, ca si bunurile materiale de care ei dispuneau.

Trei decenii mai târziu, practic, aceasta clasa a fost stearsă din istorie prin exproprierea integrala a bunurilor, ca si printr-o actiune sistematica de anihilare si denigrare. S-a mai adaugat la aceasta plecarea peste hotare, mai ales a celor aparținând familiilor cele mai insemnate, scrie Acad. Dan Berindei în http://www.clipa.com.

Dupa decembrie 1989, reintoarcerile au fost rare si nestatornice. Paguba pentru tara a fost mare si efectele ei se vad indirect mai ales in sfertul nostru de veac de reforma si reconstructie. Boierii au trecut prin faze diferite in cursul lungii lor existente.

Ridicati prin „selectie naturala” din masa locuitorilor, altii adaugandu-se cu proveniente din afara, ei au strabatut secolele intemeiati pe o continuitate de existenta a respectivei categorii sociale. In doua treimi din spatiul romanesc, in Tara Romaneasca si in Moldova, si-au pastrat functiile sociale, in schimb in cea de-a treia treime, cea transilvana, datorita mai ales credintei lor ortodoxe, au fost supusi discriminarii, fiindu-le limitate drepturile nobiliare sau chiar luate cu totul.

Unirea cu Roma a unei parti a romanilor a ajutat la salvgardarea unor pozitii, desi o deplina integrare in clasa nobiliara n-a avut loc decat in cazuri de deznationalizare. Este evident ca boierii au ajuns la mari acumulari de bunuri materiale si ca in parte acestea au fost rezultatul, in nu putine cazuri, a presiunilor pe care le-au exercitat.

Bogatia a caracterizat mai ales marea boierime, care, utilizand drepturi de mostenire si avand si puterea, a ajuns sa stapaneasca intinse bunuri, mai ales domenii. Numarul si suprafata celor ale lui Constantin Brancoveanu reprezinta cel mai caracteristic exemplu. Evident, boierimea mica si mijlocie stapanea intinderi cu mult mai mici. Parte din boieri s-au implicat si in operatii comerciale.

Continuitatea fiintarii lor, spre deosebire de cei din tarile vecine balcanice, a dus la crearea unor insusiri transmise in buna masura celor din generatiile urmatoare. Totodata, se constata ca istoria boierimii dezvaluie nenumarate intreruperi si intamplari tragice, lupta pentru putere cerandu-si jertfele.

Moartea violenta in urma executiilor ordonate de domni, ca si conflictele intestine, au inregistrat nenumarate victime si au determinat, de asemenea, lichidarea unor neamuri si ascensiunea altora.

Dar, in acelasi timp, experienta dobandita a ramas ca un bun al categoriei sociale in cauza si a fost utilizata atat in evolutiile interne, cat mai ales in relatiile cu celelalte state. In vreme ce, in majoritatea statelor din zona nu se poate vorbi de continuitate, boierimea romana, cu toate incercarile, nu si-a intrerupt firul existentei si astfel invataturile acumulate au putut fi transmise ca bunuri pretioase in perioadele urmatoare.

Cu toate problemele pe care le-a avut de intampinat, boierimea din cele doua state romanesti constituite in secolul al XIV-lea a beneficiat de continuitatea de existenta peste o jumatate de mileniu si implicit a fost cointeresata ca cele doua state sa strabata acest lung rastimp, urmand ca apoi imprejurarile sa ingaduie, la mijlocul veacului al XIX-lea, unificarea lor intr-o singura entitate: Romania.

Dupa dobandirea recunoasterii existentei de catre cele doua puternice regate crestine ale zonei – Ungaria si Polonia -, statele romanesti au trebuit sa se apere de primejdia otomana.

Au facut-o prin lupta, desi, fara indoiala, capacitatile lor erau limitate, dar dupa aproape un veac de confruntari a devenit evident ca nu se putea ajunge la o solutie pe aceasta cale, fie si provizorie.

In complicatele si delicatele tratative care au fost initiate, rolul unor mari boieri a fost decisiv si de altfel compromisul realizat i-a avut pe ei in ansamblu considerati responsabili de Poarta otomana si trasi la raspundere atunci cand suzeranul acceptat aprecia deficiente ale intelegerii, inclusiv din partea domnilor.

Compromisul realizat – episodul logofatului Tautu cu bautul cafelei fiind si el semnificativ! – a insemnat pastrarea celor doua tari, a domnilor si a clasei conducatoare (ceea ce nu avut loc in statele balcanice!), a unei oranduiri de stat cu aparatul ei propriu, lunga vreme a armatei si de asemenea a diplomatiei proprii, si poate cea mai importanta prevedere a fost cea prin care in cele doua state romanesti Biserica crestina era aparata, fiind totodata oprita ridicarea de edificii de cult musulmane.

De fapt, in schimbul recunoasterii suzeranitatii sultanului, au fost dobandite reglementari care aparau existenta statalitatii, a Tarii Romanesti si a Moldovei, apoi si a principatului Transilvaniei, drepturile lor de afirmare de sine si credinta. Recunoscandu-i continuitatea, Poarta otomana considera marea boierime factorul garant al functionarii intelegerii realizate si care era, fara indoiala, si un rezultat al capacitatii de lupta si rezistenta a statelor romanesti, ceea ce a impus realizarea intelegerii.

Continuitatea neintrerupta a existentei statale a fost neindoielnic in mare masura rodul abilitatii acestei categorii sociale, dar, totodata, tot ei ii va reveni politica de trezire si silintele pentru a se trece la alta faza, atunci cand imprejurarile au ingaduit acest lucru. In amandoua statele boieri carturari au afirmat in secolul al XVI-lea si mai ales in cel urmator radacinile, dar si drepturile istorice ale romanilor in ansamblu, iar apoi, cand, incepand cu ultimele decenii din secolul al XVII-lea, a inceput o contraofensiva eliberatoare a unor mari puteri europene impotriva Imperiului otoman, boierii s-au implicat in ceea ce trebuia sa duca la eliberare, dar si la inceputurile modernizarii.

Taberele de boieri s-au format in functie de marile puteri ale zonei, in jocurile marilor puteri limitrofe, carora, uneori prea increzatori, le-au acordat un credit fara acoperire, puterea otomana avand incă resurse de lupta si rezistenta pentru inca o lunga perioada.

Carturarul Dimitrie Cantemir a trecut prematur de partea puterii de la Rasarit, iar Brancoveanu a stiut peste un sfert de veac sa manevreze cu deosebita abilitate intre cele trei imperii, pana cand domnia avea sa-i sfarseasca tragic. Oricum, pentru Poarta s-a impus o schimbare de sistem in privinta celor doua principate. A fost momentul istoric in care a fost inaugurata pentru mai bine de un veac perioada fanariota.

S-a creat o noua situatie, in care progresiv drepturile initiale prevazute in compromisul romano-otoman s-au vazut limitate. Rolul marii boierimi in desemnarea domnilor practic n-a mai existat si de asemenea a fost desfiintata armata fiecarui stat. Boierimea a stiut sa se orienteze in noua situatie. In primul rand, intr-o masura mai mare decat inainte de instaurarea noului regim fanariot, si-a urmat eforturile de integrare „europeana”, desi studiile peste hotare erau inca greu de realizat (dar nu imposibil), dezvoltarea culturala interna, prin Academiile domnesti de la Bucuresti si Iasi, dar si prin bibliotecile care s-au format, a determinat o evidenta afirmare ascendenta, cultivandu-se formarea la un nivel inalt si „european” a tinerilor boieri cu intaietate.

In acelasi timp, boierimea nationala a gasit formule de colaborare cu „noii veniti” – fanariotii, cu preocuparea apararii unor drepturi care progresiv deveneau nationale, ale unei natiuni moderne care-si incepuse procesul de formare. Majoritatea demnitatilor inalte marea boierime autohtona a stiut cum sa le pastreze si nu intamplator inteleptul Constantin Mavrocordat dojenea, cand era cazul, pentru neutilizarea limbii romane in documente.

Familiile marilor boieri din Moldova veacului XIX | Casa Bolta Rece

Limba greaca a fost folosita intr-o masura mai mare, dar limba romana si-a pastrat intaietatea in corespondenta dregatorilor. Din ce in ce mai accentuat s-a dat lupta pentru mentinerea intaietatii si apoi a exclusivitatii limbii romane. Deschiderea școlii lui Gheorghe Lazar, in ultimii ani ai fiintarii regimului fanariot, datorata in mare masura unor mari boieri, a evidentiat biruinta limbii nationale.

Personalitati marcante s-au evidentiat in deceniile de sfarsit ale perioadei. Un Ienachita Vacarescu, banul Mihai Cantacuzino, ca si Ioan Cantacuzino ori Dinicu Golescu ne-au lasat marturii scrise ale silintelor lor. Ei au dezvaluit simtiri patriotice, de dragoste de tara, dar totodata un nivel al cunostintelor cu nimic inferior celor din categoriile dominante europene.

In memoriile din timpul negocierilor de pace ruso-turce de la Focsani din 1772, in proiectul de Constitutie elaborat de Ioan Cantacuzino in ultimul deceniu al veacului ori in scrierea lui Dinicu Golescu din deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, constatam un inalt nivel al cunostintelor, dar si felul lor de a gandi in spiritul vremii. Ei sunt aceia care au reelaborat asa-numitele „capitulatii”, folosind prilejul pentru a-si evidentia si intr-un fel „legaliza” doleantele.

Ei au adus in dezbaterea diplomatica idei novatoare, cum au fost Unirea Principatelor, printul strain, garantia colectiva a marilor puteri pentru a se evita o dominatie singulara. Dar, totodata, tot ei au fost aceia care au dat educatia de baza fiilor lor, viitorii tineri pasoptisti.

Prin trimiterea apoi a acestora peste hotare la universitati apusene aveau sa creeze cadrele modernizarii romanesti. In revolutia din 1848, ca si in miscarea pentru unirea Principatelor si crearea Romaniei moderne, boierimea a fost pe pozitii patriotice, sacrificand deseori interese ale categoriei lor sociale, pret platit pentru ramanerea lor mai departe in ierarhia noii societati in care treptat, dar iremediabil, aveau sa-si piarda pozitiile social-politice in favoarea celor proveniti mai ales din noi categorii sociale.

Procesul de iesire de pe scena istoriei avea sa cunoască pentru inceput momentul de la sfarsitul Primului Razboi Mondial si se va incheia peste trei decenii, in conditiile preluarii dominarii unei parti a Europei de colosul sovietic, prin despuierea si inlaturarea lor brutala. Rolul lor istoric nu poate fi uitat, atat sub trasaturi negative, cat si sub cele pozitive.

CONCLUZII:

Boierul era un mare stăpân de pământ care deținea și funcții înalte în stat, un nobil care aparținea aristocrației feudale est-europene.

Toată boierimea noastră – de origine autohtonă ori fanariotă – a fost implicată în istoria țării. Ea a scris – se poate spune – istoria țării. Nu se poate face un pas în cercetarea trecutului nostru istoric, fără a nu da peste boieri. Cu origini levantine sau curat românești, boierimea s-a plămădit și s-a identificat cu viața acestui neam.

Dintre toate ţările, starea şi denumirea de boier, se întâlneşte numai în Rusia, România şi Bulgaria.

În lucrarea sa ”Histoire des Etats Balcaniques”, (La Roche-sur-Yon, Imprimerie Centrale de l’Ouest), publicată în limba franceză, pentru o mai largă circulaţie, eminentul istoric român Nicolae Iorga, emite la pagina 63 părerea că titlul de boier s-a născut în Bulgaria în peninsula Balcanică.

 În limba veche slavonă dunăreană-bulgară, însemna „luptă”, adică „războinic” sau „boly” – „mare”.

În rusa de zi cu zi, cuvântul „boier” a dobândit forma „barin”, care într-un sens general desemna proprietarul.

In limba turcă avea înțelesul de soț ”nobil” și ”bogat”.

Potrivit altei teorii, termenul ”boier” poate proveni din cuvântul „boi”; un om bogat era un proprietar de boi sau boier.

În Țările Române, clasa boierească a provenit inițial din conducerea comunităților rurale de la începuturile Evului Mediu; https://ro.wikipedia.org.

Statutul privilegiat a ajuns ulterior să fie confirmat în mod treptat de către puterea centrală (domn, rege), care astfel și-a folosit autoritatea pentru a include în clasa boierilor persoane ce se distingeau în funcțiile militare sau civile în care activau, acordându-le și moșii.

Cu timpul boierii s-au diferențiat în mari boieri (proprietari ai unor mari moșii și deținători ai unor dregătorii importante în administrație) și mici boieri (ce dețineau proprietăți funciare mai mici și poziții administrative mai puțin însemnate).

Din prima clasă boierească făceau parte înalții demnitari, miniștrii și curtenii domnitorului: marele postelnic, marele ban, marele vornic, marele logofăt, marele spătar, marele vistiernic și marele agă, supranumiți și boierii veliți sau divaniți, ori boierii cu barbă, pentru că numai lor li se permitea portul acestei podoabe capilare.

Boierii din următoarea clasă erau paharnicul, clucerul, stolnicul și comisul, iar boierii din clasa a III-a erau slugerul, pitarul, serdarul, șetrarul, medelnicerul, portarul, armașul și clucerul de arie. Tuturor acestora le era permis portul doar de mustață.

Distincția rangurilor boierești se mai putea face și în funcție de blănurile purtate, de forma și dimensiunea ișlicului ori de nuanța giubelelor.

Începând cu prima jumătate a secolului XV au devenit cea mai importantă forță politică în principatele române extracarpatice.

În Transilvania ei au fost ori asimilați de nobilimea maghiară ori și-au pierdut statutul, devenind simpli țărani

Sociologul și istoricul Ioan Constantin Filitti a evidențiat în lucrarea sa Clasele sociale în trecutul românilor faptul că deosebirea între nobilimea românească și cea feudală din occidentul Europei consta în faptul că la cei occidentali rangul nobiliar constituia un atribut al persoanei, care putea exista și fără posesia unui domeniu feudal și care nu se pierdea o dată cu feuda, în timp ce statutul de boier din Țările Române se obținea prin dăruire de pământ de către domn și nu prin introducerea în ordinul cavalerilor

Rangurile boierești erau de multe ori întărite de posesiunea unor domenii, a căror proprietate era garantată de domn. Rangurile boierești, față de titlurile nobiliare vesteuropene, nu erau ereditare. Boierul era de fapt un „angajat” al statului, iar titlul său nobiliar era și el o funcție a statului, în fapt a suveranului, și nu un atribut al persoanei.

În epoca fanariotă, nobilimea se împarte în cinci clase, prima (protipendadă) fiind cea care alcătuia sfatul restrâns al domnitorului (boieri de sfat sau veliți, cf. în Spania așa numiții grandes); funcțiile lor efective erau încredințate unor locțiitori de a doua clasă (vtori) sau de a treia (treti).

Urmau apoi boiernașii, care ocupau funcții în armată sau în administrație.

Regulamentul Organic, inspirat din constituția dată nobilimii ruse de către Petru cel Mare, a asimilat nobilimea cu gradele din armată și le-a conferit automat tuturor funcționarilor statului.

Către 1850, existau în Moldova cam 2800 de familii de boieri, și în Muntenia 320, constituind un total de aproximativ 30.000 de boieri.

Rangurile, titlurile și privilegiile lor au fost abrogate prin art. 46 al Convenției de la Paris, la 19 august 1855, cu efecte asupra drepturilor bănești începînd cu 30 iunie 1859.

27/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: