CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scenarii oficiale pentru evoluţia pandemiei în România.Începe valul 3

Coronavirus pandemic

  • Neoficial, pe baza evoluţiei numărului de cazuri din ultimele zile şi pe baza estimărilor pentru următoarele zile, cu peste 3500 de cazuri noi pe zi, specialiştii estimează că valul 3 al epidemiei a început în România.
  • Dacă epidemia urmează acelaşi model matematic cu precedentele valuri, am putea avea un vârf în perioada 15-20 aprilie, cu 20-22 de mii de cazuri pe zi, dublu faţă de situaţia din valul 2 (noiembrie 2020).Institutul Naţional de Sănătate Publică a realizat o analiză privind evoluţia evidemiei de coronavirus în România.
  • Analiza arată o tendință de creștere a ratei de incidență la nivel național în ultimele două săptămâni. În majoritatea județelor si in Municipiul București se înregistrează o rată de incidență cumulată de peste 100 cazuri/100.000 locuitori. Majoritatea cazurilor sunt în zone urbane, iar în ultima perioadă se observă o uşoară creștere a ratei de pozitivitate a testelor, relatează Știripesurse, preluat de http://www.corectnews.com/social/ncepe-valul-3-trei-scenarii-oficiale.

Potrivit INSP, începând cu data de 14 februarie 2021 (la 7 zile de la deschiderea școlilor) se urmăresc 3 scenarii ipotetice de posibilă creștere a numărului de cazuri de infecție:

1. Creștere constanta cu 1%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 3.300 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

2. Creștere constanta cu 2%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 4.600 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

3. Creștere constanta cu 4%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 8.900 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

Începând cu data de 17 februarie se înregistrează o creștere susținuta a mediei cazurilor confirmate pe parcursul ultimelor 7 zile consecutive, evoluția îndreptându-se spre scenariul 2.

content-image

Impact

Impactul direct asupra sistemului sanitar datorat creșterii numărului de cazuri confirmate in grupa de vârsta 0- 19 ani este redus. La data de 23 februarie, din totalul cazurilor confirmate (in perioada 8 – 21 februarie) in grupa de vârsta 0-19 ani, 2.9% erau internați in secții (din care 44.7% cu forme ușoare sau asimptomatici) si 0.2% erau internați in secții de ATI.

In perioada următoare este posibil sa se observe un impact indirect datorat faptului ca 97% din cazurile din grupa 0-19 ani sunt izolate la domiciliu. Este posibil ca aceste cazuri sa transmită infecția la persoanele adulte din aceeași locuința, iar acestea, in funcție de vârsta si comorbiditati, sa prezinte forme de boala care sa necesite spitalizare.

Observarea acestei creșteri a numărului de cazuri nu poate fi pusa pe seama răspândirii in comunitate a variantei de virus din Marea Britanie. Era de așteptat ca deschiderea școlilor va introduce un nivel sporit de mobilitate si interacțiune suplimentare in cadrul comunităților, ceea ce va afecta situația epidemiologica.

La acestea se adaugă si redeschiderea in unele zone a activităților operatorilor economici din domeniul horeca, jocuri de noroc si cultura, precum si probabil o relaxare la nivel individual in ceea ce privește masurile de protecție si a interacțiunilor, datorata „oboselii pandemice”.

Publicitate

25/02/2021 Posted by | ANALIZE | , | 2 comentarii

CU OCHII LA CHINA. VIDEO

Capitala Chinei hartă - Harta de capital din China (China)

De ce China?

…După 1978, China s-a transformat cu repeziciune și a întrecut previziunile. Doar în cursul unei generații, ea a obligat lumea din jur la schimbarea imaginii, scrie prof univ.dr. Andrei Marga, în http://www.corectnews.com/social/de-ce-china.

Acum se pot delimita retroactiv etape ale evoluției acestei imagini.

După Al Doilea Război Mondial, s-a creat în Europa Răsăriteană o imagine edulcorată despre China. Au venit apoi mișcările studențești europene din 1968, care au adus-o în atenție. Diferendul chino-sovietic a ridicat întrebări privind potențialul țării.

A urmat intrarea Chinei în atenția lumii ca mare putere a viitorului. Mai ales Henry Kissinger și Helmut Schmidt au semnalat inițiativele finale ale lui Mao Zedong: părăsirea „marelui salt înainte” și a „revoluției culturale” și lansarea proiectului afirmării Chinei. Cărțile celor doi (On China, 2012, și, respectiv, Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen, 2006) au oferit informații privind transformările din China.

A urmat o etapă marcată de profilarea lui Deng Xiaoping, cu „politica de reformă” și „deschiderea spre lume” . Cu acestea, China s-a relansat. Sub Ziang Zemin și Hu Jintao, China a devenit o supraputere globală. O vastă dezbatere internațională a consemnat faptul.
Acum, „visul chinez” de a vedea China participând la evoluția lumii cu abordări și răspunderi proprii, proclamat de Xi Jinping, se concretizează. Oricare dintre analizele de referință vede China printre decidenții principali ai lumii. În Ordinea viitoare a lumii, într-o examinare adusă la zi, am privit lumea ce vine ca efect al „geometriei variabile” a relațiilor dintre supraputeri.

Sunt în plin avânt analizele care fac viitorul dependent de China. Analizele germane cele mai temeinic informate vorbesc de „secolul chinez”.

Examinarea implicațiilor urcării Chinei la statutul de supraputere are deja tradiție. Samuel Huntington (The Clash of Civilisations, 1996) spunea că „democrația chineză nu va recurge la procedurile practicate în democrațiile occidentale, ci la acceptarea de către popor”. John Mearsheimer (The Tragedy of Great Power Politics, 2001) își asuma că supraputerile se comportă la fel.

Eberhard Sandschneider susținea că politica confruntării nu oprește ascensiunea Chinei. James Mann (The China Fantasy, 2008) spunea că în China forma de conducere consacrată este durabilă. Kishore Mahbubani susține că partidul comunist chinez împiedică emergența de ideologii particulariste care ar putea fi primejdioase pentru întreg globul.
Între timp, specialiștii chinezi, unii implicați în decizii ale țării lor, au publicat scrieri de largă rezonanță. Sunt scrieri care atestă un nivel profesional superior și afirmă China prin reflecții despre sine și despre lume.

China se proclamă oficial țară în curs de dezvoltare, preocupată de modernizare și deschisă spre învățarea din experiențe. Ea s-a dezvoltat după 1978 datorită chinezilor – oameni pregătiți la nivel tot mai înalt, tot mai motivați și mai inovativi. În fapt, o țară care construiește insule și portavioane și trimite nave pe Lună și Marte are sectoare avansate.

Desigur, China s-a dezvoltat și cu aportul cooperărilor. Un regretat ministru al economiei al Germaniei îmi relata odată intrarea marilor firme de automobile pe piața chineză. Condiția autorităților chineze a fost aceea ca firmele să investească, apoi să reinvestească profitul, vreme de ani, în extinderea fabricilor lor din China. Poate fi un mecanism mai inteligent și mai echitabil?

Sub ce aspecte China contează astăzi?

O enumerare completă ar lua multe pagini. Răspund pe scurt, cu date ușor verificabile.
China este țara cu cea mai veche cultură.

Chinezii și evreii sunt cele mai vechi popoare păstrate de istorie. Spre deosebire de evrei, însă, chinezii au avut tot timpul statul propriu.

Fiind popoare aflate acum în avangarda civilizației, despre ele se spun adevăruri, dar și destule aberații – din lipsa informării și din intratabila rea credință.

În orice caz, vestigiile scrise ale culturii chineze revin în urmă la peste un mileniu și jumătate înaintea erei noastre. Este cultura care a influențat cel mai mult, prin Confucius, culturile asiatice. Ea se compară doar cu India, dar confucianismul se dovedește acum mai fecund.

China este țara cea mai populată de pe glob. În China, fiecare chinez a fost oficial atenționat să învețe cum arată lumea.

Dar și umanitatea a fost sesizată că, în curând, fiecare aproape al patrulea locuitor al planetei va fi chinez.
China dispune în acest moment de o forță de muncă activă de peste 780 milioane de angajați, tot mai bine calificați. Nicio altă țară din lume, cu excepția Indiei, nu trece deocamdată de 220 milioane de lucrători. Efectivul de cercetători științifici de performanță se apropie de două milioane și este acum în China cel mai mare din lume.

Universitățile ei proliferează – dar o fac la nivelul ridicat al pregătirii. China a și smuls din sărăcie cam 700 de milioane de oameni, apropiindu-se cu pași repezi de lichidarea flagelului.

China a revenit în poziția de cel mai mare producător al lumii, pe care a mai avut-o în secolul al XVII-lea. Accesul pe piața ei, care este, se știe, cea mai largă din lume, este socotit criteriu de performanță în multe țări și căutat asiduu. Forța științifico-tehnologică a Chinei este doar în urma SUA, iar în multe domenii dă tonul.

China are cea mai mare rezervă de devize. Este țara care investește cel mai mult. Este cel mai mare producător de mașini. Este țara cu cea mai mare rețea de telefonie mobilă și de folositori ai Internet-ului. Tehnologiile ei digitale sunt competitive.
China promovează, de la Deng Xiaoping încoace, modernizarea economică, instituțională și culturală în rândurile unei populații de dimensiuni unice. Ea a avut curajul unei „revizii culturale” spre deschidere, de proporții istorice. Pasiunea învățării o caracterizează. Doar în câțiva ani, aproape o jumătate de miliard de chinezi au vizitat alte țări pentru a cunoaște lumea. China a infirmat teoriile după care performanțele nu ar fi posibile pe solul unei tradiții de egalitarism.

China a optat pentru „democrație cu caracteristici chineze” și pledează pentru „reconstrucția ordinii mondiale”. Diplomația ei este călăuzită de imaginea „armoniei”, care îi asigură magnetism (cum sesiza cu uimire deja Hillary Clinton, Hard Choices, 2014). Prezența Chinei pe glob, mai nou în Africa, America de Sud, Europa, în căutare de resurse, piețe, schimburi, este doar în urma SUA. Cu „noul drum al mătăsii” China realizează cel mai mare proiect în infrastructură din istorie.

Chineza este acum cea mai vorbită limbă pe glob, după engleză. Proporția chinezilor vorbitori ai celei de a doua limbi se apropie (cum arată Mathieu Duchatel …, Le monde vu de l’Asie, 2012) de marile țări europene.

Cultura chineză este acum singura competitivă cu cea euro-americană. Ea dispune, prin institutele gestionate de Hanban, de cea mai organizată rețea de distribuție de pe glob. O seamă de valori – de pildă, „integritatea” și „meritocrația” – și de concepte – spre exemplu, „ființa” – se discută astăzi amintindu-se rădăcinile lor în vechea Chină.

Dezvoltarea impetuoasă a Chinei nu este un fenomen oarecare al istoriei. Cu siguranță, este al doilea eveniment de mare anvergură al timpurilor noastre, după trecerea la globalizare. De aceea, țările conduse în mod responsabil se și grăbesc să se poziționeze.

În diferite țări, cooperarea cu China este abordată inovativ. David Cameron, în calitate de prim-ministru al Regatului Unit, cerea învățarea instituționalizată a chinezei de către noile generații. Germania luase deja măsuri similare.

Scrutând situația în adâncimea ei, primul aspect care ar fi de rezolvat în România este eliberarea de securism. Place sau nu, acesta întreține în România o piedică mentalitară și o optică mărginită la decidenți, care-i face anacronici și sterili, de la „elita” de carton existentă la aspiranți. Distrugerile și stagnarea sunt urmările.

A doilea aspect este cercetarea arhivelor atunci când se vorbește de relații între popoare. Adesea, partide și persoane vor să confiște relația diplomatică. Doar că diplomația rămâne veritabilă cât timp este înțeleasă ca raport între state și se verifică prin rezultate. La noi, se vorbește des de istorie, dar se stă tot mai puțin în arhive.

Nu se poate vorbi despre China în acest moment fără a lua notă de ceea ce s-a petrecut în 2020 în relația dintre SUA și China. Se știe că cele două supraputeri s-au înțeles în 2019 să renegocieze tarifele comerciale – acțiune deloc simplă.

Prima fază a negocierilor s-a încheiat cu brio, supraputerile urmând să profite fiecare de piața celeilalte pe o scară nouă în istorie.
S-a descoperit infecția cu coronavirusul 19 la Wuhan, nu departe de institutul de virusologie finanțat de China, SUA, Franța. China a notificat în decembrie 2019 virusul la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și a trecut la stăvilirea infectării.

Virusul a surprins, însă. Este tot mai limpede că abia testări complete, vaccinări pe cea mai mare scară și tratamente îl pot opri. În orice caz, sub năvalnica infecție și în condițiile campaniei de alegeri din SUA (noiembrie 2020), unii au trecut la acuzarea Chinei.

Acuzațiile au mers de la sugerarea unei scurgeri de viruși din laborator, au vizat apoi întârzirea anunțării organizației internaționale și au ajuns în final la acuzarea neopririi virusului.

Acum se testează toate ipotezele. Niciuna nu s-a putut confirma până în clipa de față. Vocea medicală cea mai autorizată a Chinei, epidemiologul care a descoperit SARS și transmiterea de la om la om a noului coronavirus, Zhong Nanshan, a și spus din prima clipă că virusul a ajuns la Wuhan probabil odată cu carnea de consum importată.

Unde ne aflăm astăzi? În 29 decembrie 2020, președintele ales al SUA a declarat China drept principalul competitor al Americii. Ulterior, președintele a precizat că SUA nu sunt în conflict cu China. Mai recent, într-o convorbire de două ore (11 feb.2021), președintele american a vorbit de „posibilități” de cooperare, iar președintele chinez a invitat la „prudență” în abordarea Taivanului și Hong Kongului, „părți ale Chinei”.

Dincolo de izbucniri polemice, cred că cele două supraputeri vor folosi oportunitățile pe care și le pot oferi una alteia.

Nu se poate stăvili coronavirusul 19 și nu se poate repune în mișcare economia mondială fără cooperare.

Iar cele două teritorii vor rămâne în seama tratatelor internaționale.

Discuțiile despre regimurile politice și sociale sunt inevitabile și este firesc să se poarte într-o lume deschisă. Deocamdată ele au rămas, însă, în termeni vechi.

În fapt, China a schimbat discuția postbelică, care a culminat cu cotitura anilor nouăzeci din Europa Centrală și Răsăriteană. Ea a arătat că istoria nu se lasă epuizată de alternativa capitalism sau socialism răsăritean.

China ilustrează un capitalism al producției, combinat cu un socialism al distribuției și o conducere de către comuniști care preconizează democratizări, într-o țară cu o populație de un miliard și jumătate de locuitori, și „un nou tip de relații interțări”.

Această alternativă stârnește și elogii, și rezerve și critici, bine cunoscute, desigur. Cert este faptul că ea nu se încadrează în istoria cunoscută. Ea infirmă clișeele.

Peste toate, nu există din partea Chinei zilelor noastre vreun export de organizări, de regim – nimeni nu a semnalat așa ceva.

NOTĂ:

Andrei Marga (n. 22 mai 1946, București) este un filozof, politolog și om politic român, profesor universitar, a fost ministru de externe al României în mai-august 2012, ministru al educației în 1997-2000, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj între anii 1993-2004 și 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005.

VIDEO: CUM A DEVENIT CHINMA ATÂT DE PUTERNICĂ?

Activați setarea traducerii automate în limba română

25/02/2021 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: