CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bazele statului rus și ale sistemului politic din Rusia au fost puse de tătaro-mongoli


Atunci când se puneau bazele statului rus, triburile slave care locuiau pe teritoriul european al Rusiei de astăzi nu aveau nicio cultură de guvernare politică.  

Cei care au rezolvat această problemă și au impus tradiția regimurilor autoritare din Rusia au fost tătaro-mongolii, a spus Leonid Vasiliev, profesor de istorie la Școala Superioară de Economie din Moscova în cadrul unei emisiuni al postului de televiziune tvrain, recenzată de publicația Timpul.md care apare la Chișinău.

Rusia s-a format la începutul sec. al IX-lea. Triburile slave trăiau în comunități mici în păduri, departe de civilizația urbană, și se ocupau cu agricultură. Fiindcă pământul nu era bogat, iar condițiile climaterice erau aspre, ei trebuiau să-și schimbe permanent locul de trai.

Așezările lor se numeau „lumi” (mir) și nu avea absolut nicio cultură urbană. În cazul unor atacuri ele erau complet neajutorate. Orașele care existau atunci Kiev, Vladimir, Moscova etc. nu erau conduse de ruși, ci de varegi (vikingi), pentru că triburile slave ruse nu erau capabile de așa ceva. Prin urmare Rusia Kieveană avea o organizare proto-statală impusă de vikingi, care, la rândul lor, nu aveau o cultură politică solidă. Cnezii varegi rivalizau între ei și nu era uniți.

Cam în aceeași perioadă a început expansiunea triburilor tătaro-mongole care veneau de la hotarele Chinei, conduse fiind de hanul Timucin (Cengiz Han). Deși erau triburi migratoare, tătarii erau bine organizați din punct de vedere militar.

Până să ajungă pe stepele europene, ei au încercat să cucerească China și împrumutaseră mult de la chinezi, inclusiv în arta militară, în administrare, în sistemul de impozitare etc.

Ei au apărut în Europa de Est la începutul secolului XIII.

Cnezii varegi dezorganizați și lipsiți de o cultură politică de subordonare, au fost înfrânți unul după altul. Drept rezultat, Rusia a fost transformată într-un uluz (regiune) al Hoardei Tătare. Cuceritorii și-au creat apoi capitala Serai (azi Astrahan) pe râul Volga.

Tătaro-mongolii controlau Rusia prin comandanții militari, care mențineau ordinea și sugrumau orice tentativă de rezistență.

Tot Seraiul instala cnezii ruși la conducerea orașelor. Mai mult decât atât, cnezii ruși nu avea nicio forță militară, iar dacă aveau nevoie de trupe, apelau tot la tătari.

Pe lângă asta, tot datorită tătarilor s-a dezvoltat comerțul și sistemul economic în Rusia Kieveană.

Biserica ortodoxă era scutită de impozite, motiv pentru care nu s-a opus cotropitorilor.

„Rușii nu aveau nimic. Ceea ce au preluat ei de la Hoarda tătaro-mongolă care i-a asuprit timp de două secole și jumătate, a fost puterea autoritară transmisă din tată în fiu și atitudinea conducătorului față de supuși.Hanul tătar se considera stăpân și pe pământuri, și pe oamenii săi. Aceeași atitudine s-a păstrat în Rusia până în zilele noastre”.

Harta Imperiului Mongol (În partea de nord – Hoarda de aur) înainte de divizare în mai multe așa-numite „Hanate”.

Marele han Batîi – întemeietorul statalității rusești”, o carte recent publicată a istoricului Ghenadie Tiundeșev, originar din Hakasia, o republică din sudul Siberiei centrale, demonstrează că sistemul de guvernare al Rusiei a fost creat de Hoarda de Aur*, scrie https://www.timpul.md/ rusia-este-succesoarea-directa-a-imperiului-tataro-mongol.

Faptul că rămășițele Rusiei Kievene și a Hoardei de Aur co-existau într-un fel de simbioză stă nu doar la baza teoriei euroasiatice (lansate la începutul secolului al XX-lea), dar și la temelia viziunii despre lume a majorității istoricilor ruși. De aceea, Ghenadie Tiundeșev (Haramoos), docent al Institutului de istorie și drept din cadrul Universității din Hakassia „H.F. Katanov”, nu face decât să sistematizeze aceste teorii.

Statul creat de marele han mongol Batîi există și în zilele noastre, doar că limba oficială a acestuia a ajuns să fie limba rusă (rezultat dintr-un amestec de limbă slavă și limba turanică).

 Limba fondatorului statalității rusești este prezentă în terminologia folosită în trecut și în prezent: kaznaceistvo (visterie), tamojnia (vamă), denighi (bani), Boiarskaia Duma (sfatul boierilor), iamskaia slujba (serviciul poștal în Rusia țaristă), kara (pedeapsă), karaul (strajă), bazar (piață), den’ga (bani), tarifsunduk (cufăr).etc.

Datorită marelui han Batîi, oștenii și păstorii din stepă au devenit locuitori ai orașelor – funcționari, negustori, meșteșugari, proprietari de pământuri, agricultori, constructori de drumuri, caravan seraiuri, spitale și școli.

Drept dovadă sunt cuvintele foarte curente în limba rusă: kniga (carte), karandaș (creion), uciteli (învățător), ucionîi (om de știință), cias (ceas) .etc.

(Ascensiunea și divizarea Imperiului Tătaro-Mongol)

Formațiunea protostatală rusă a fost parte a Hoardei de Aur, la fel ca hanatele din Crimeea, Kazani, Astrahani și ulusul Uzbec, pe ruinele căruia au apărut Hoarda Nogai, hanatele Kazah, Siberian și Hivinsk.

De jure, Rusia a scăpat de controlul Hoardei de Aur abia la începutul secolului al XVIII-lea, când Petru I a încetat să mai plătească tribut hanatului din Crimeea (cea mai puternică rămășită a imperiului tătar). Cu alte cuvinte, din acel moment, Rusia devenea singurul succesor de drept al Hoardei de Aur.

Rusia a plătit tribut hanilor din Serai, capitala imperiului tătar. Pentru asta a căpătat dreptul să aibă flotă comercială pe Volga, o reședință religioasă în Serai și scutirea de impozite a bisericii pravoslavnice ruse.

La rândul său, Rusia avea tot sprijinul militar și spiritual al Hoardei de Aur în nenumăratele războaie cu vecinii vestici cum ar fi Regatul Suedez, Ordinul Teutonilor, Polonia și Marele Cnezat Lituanian, Regatul Ungar, Rusia Galițiană, Volîni, Cernigov și alte cnezate care nu erau sub dominația Hoardei de Aur.

Prin urmare, alegerea cneazului Aleksandr Nevski, învingătorul suedezilor și teutonilor, fiul adoptat și favoritul lui Batu-han a fost făcută pornind de la teoria răului mai mic, în favoarea comuniunii cu Hoarda de Aur. Această alegere a fost aprobată de popor și sfințit de biserica pravoslavnică, iar așezarea lui Aleksandr Nevski în rândul sfinților este dovadă concludentă în acest sens.

Rusia de astăzi nu s-a format pe temelia Rusiei Kievene, care s-a destrămat în opt state suverane în secolul al XII-lea, înainte de apariția „mongolilor”, sau în urma rivalității cu Hoarda, cu care rușii chiar nu aveau neînțelegeri la capitolul religie sau cultură. Rusia a apărut pe o temelie cu totul nouă, care era parte organică a statalității create de Hoarda de Aur.

Rusia s-a format în urma rivalității Moscoviei cu hanatele care au făcut parte cândva din Hoarda de Aur pentru dreptul de a moșteni un imperiu aflat în destrămare.

(Formațiunile statale apărute ca urmare a divizării Hoardei de Aur)
 
Tradiția Hoardei de Aur s-a integrat temeinic în viața Rusiei. Multe legi și elemente culturale ale Hoardei au fost atât de trainice că au supraviețuit nu doar în epoca țarilor germani ai Rusiei, dar au ajuns până în zilele noastre.

Iată ce scrie și istoricul M.G. Hudiakov:

Spre deosebire de orașele Suzdal, Vladimir sau Novgorof, orașul Moscova, în calitate de centru al statalității rusești, a apărut într-un mediu tătar. Asta se explică nu doar prin faptul că plătea tribut Hoardei de Aur, ci pentru că a preluat multe legi și tradiții politice tătare. Limba birocrației moscovite era un fel de limbă meta-turanică – o calchiere transliterată a terminologiei tătărești.

Cancelaria Hoardei de Aur folosea limba turanică, scrisă în grafie uigură, iar apoi, în cea arabă. Scribii ruși cunoașteau atât limba turanică, cât și grafia arabă.

Drept dovadă sunt scrierile arăbești în documente rusești și obiectele de uz casnic confecționate de meșteșugari ruși”.

*Hoarda de Aur (în limbile mongolă: Altan Orda; tătară: Altın Urda; turcă: Altın Orda;; rusă: Золотая Орда) a fost un stat mongol – iar mai târziu turcic – care ocupa întinse teritorii din Rusia, Ucraina și Kazahstan, stat apărut după dezmembrarea Imperiului Mongol și anii 1240.

În perioada sa de maximă putere, teritoriul Hoardei de Aur ocupa cea mai mare parte a Rusiei Europene, de la Munții Ural la Munții Carpați, până în Siberia.

În sud, Hoarda de Aur se învecina cu Marea Neagră, Munții Caucaz și teritoriile mongolilor din Ilhanat.

Publicitate

25/02/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 25 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 25 februarie în istoria noastr

1670 – S-a născut la Măgoaja, Comitatul Solnoc-Dăbâca, Principatul Transilvaniei, Pintea Viteazul (Grigore Pintea), haiduc român din Țara Lăpușului, căpitan în oastea principelui transilvănean Francisc Rakoczy II; (d.Măgăoaja–Chiuești, Cluj – 14 august 1703, Baia Mare).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1670-1703-Pintea-Viteazul.jpg

Născut într-o familie de mici nobili români, conform legendei a intrat în conflict cu nobilii regionali și a decis să lupte împotriva nedreptăților sociale. S-a „haiducit” în codrii Maramureșului, terorizând nobilii locali și reușind să scape de fiecare dată când era urmărit.

 În timpul împăratului Leopold I, obligațiile fiscale și militare introduse de stăpânirea austriacă în Transilvania au p rovocat o amplă mișcare de rezistență, cunoscută sub numele de Răscoala curuților, pe baza căreia principele Francisc Rákóczi al II-lea a declanșat o „luptă de eliberare națională”;

În primăvara anului 1703, mai multe orașe din nordul Transilvaniei (Zalău, Sătmar, Bistrița, Dej, Sighet) au căzut în mâna răzvrătiților. Armata lui Pintea trebuia să cucerească cetatea Baia Mare. În luna august, orașul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea a fost împușcat mortal în fața porții de sud a orașului, în apropiere de Bastionul Măcelarilor.

Din documentele epocii reiese că Pintea a fost un om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine și al tehnicilor militare, deprinse în garnizoanele imperiale. Diplomat și bun negociator (vezi protocolul încheiat în ianuarie 1700 cu comandantul militar al cetății Sătmar, contele F. Löwenburg), Pintea a fost considerat de istorici „unul dintre cei mai însemnați români din secolul al XVII-lea” (Nicolae Densușianu, 1883)

1729 –  Inochentie Micu Klein a fost numit episcop al Bisericii Unite.Prin diploma imperială din 25 februarie 1729, împăratul romano-german (austriac) Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu, încă student la Trnava, episcop de Făgăraș și Alba Iulia, ridicându-l totodată în funcția de consilier imperial.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1729-Inochentie-Micu-Klein.jpg

A preluat efectiv episcopatul pe 5 noiembrie 1729, fiind consacrat episcop de către episcopul Muncaciului, György Bizánczy.

 

1817 – Se deschide oficial  Muzeul Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu de pe teritoriul actual al țării noastre.

Imagini pentru muzeul samuel von bruckenthal photos

Întreaga structură a Muzeului Naţional Brukenthal de astăzi a evoluat în timp, având la bază colecţiile baronului Samuel von Brukenthal, care l-a construit între anii 1778 şi 1788.

Imagini pentru muzeul samuel von bruckenthal photos

Foto: Samuel von Brukenthal (n. 26 iulie 1721, Nocrich – d. 9 aprilie 1803, Sibiu),  jurist sas și guvernator al Transilvaniei, un mare iubitor si colecționar de artă.

Laureat al European Heritage Awards 2010, muzeul adăposteşte în prezent colecţii de picturi baroce, considerate cele mai importante din partea estică şi centrală a continentului european.

De-a lungul timpului, Muzeul Brukenthal a adunat în componenţa sa Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie (Casa Altenburger – cea mai veche clădire gotică din Transilvania), Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei (casa doctorului S. Hanemann, cel care a descoperit tratamentul homeopat), Muzeul de Vânătoare “August von Spiess”, Casa Artelor, Galeriile de Artă Contemporană şi Casa Albastră; din 2008 au fost deschise publicului şi curţile interioare care adăpostesc diferite expoziţii, iar din anul 2016, muzeul va fi dotat cu un GPS cultural pentru vizitatori.

1834 – S-a născut  la Deparați–Trivalea-Moșteni, Teleorman, Alexandru Depărățea (d.11 ianuarie 1865, București).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1834-1865-Alexandru-Deparateanu.jpg

Dramaturg, poet, politician. Și-a făcut studiile în România și apoi în Franța, la Paris. Pe lângă drama Grigore-Vodă a mai publicat o colecția de poezii Doruri și amoruri în 1861. Criticii literari consideră că, deși avea talent, nu a ajuns decât în faza de imitație a maeștrilor săi, printre care posibil Ion Heliade-Rădulescu, dar mai ales francezi.

Implicat în politică, a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat din 1864, dar a murit la scurt timp după aceea.

1849 – S-a născut la Iași, Constantin Dimitrescu-Iași; (d.16 aprilie 1923, Turnu Severin).

Filosof, sociolog, estetician și pedagog. A urmat Academia Mihăileană (1867–1869) unde i-a avut profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Ionescu, Ion C. Șendrea. A fost profesor de psihologie, logică și morală la licee din Botoșani, Iași și Bârlad. Între 1875–1877 a studiat la Berlin și Leipzig obținând titlul de Doctor în Filosofie în 1877, cu teza Der Schönheitsbegriff. Eine ästhetisch-psychologische Studie (Conceptul de frumos. Un studiu estetico-psihologic). 

A revenit în țară, profesor de liceu la Bârlad, iar în 1879 a devenit profesor la Universitatea din Iași, inițial la Catedra de Psihologie, pedagogie și estetică și apoi la cele de Filosofie și de Pedagogie gimnazială. A devenit membru al Junimii, membru al Partidului Liberal fiind deputat de Iași, vice-președinte al Camerei Deputaților, Inspector general al învățământului, devenind ulterior președintele Consiliului Permanent al Ministerului Instrucțiunii.

Din aceste poziții a contribuit, alături de Spiru Haret, la realizarea reformei învățământului românesc. S-a transferat la Universitatea din București în 1885, ocupând posturi importante: director al Seminarului Pedagogic universitar, director al Bibliotecii Centrale Universitare București și rector al Universității București (1898–1911). A înființat ziarul Democrația și a fost primul din țară care a susținut un curs de sociologie (1894). A publicat: Progres și evoluțiuneProgres și civilizațieIstoria filosofiei în evul de mijlocStudii de critică; articole în Revista pedagogică, Noua revistă pedagogică, Revista generală a învățământului, Buletinul Seminarului Pedagogic Universitar din București, revista la care a fost director

1856 – A început Congresul de pace de la Paris, moment care a constituit sfârşitul războiului Crimeii, incheiat prin infrângerea Rusiei.

Crimean War Convention of 1856

Fotografia oficială a participanților la Congresul de la Paris din 1856, care a pus capăt războiului din Crimeea. Fotografie: Mayer și Pierson / Alinari Arhiva / CORBIS.

Hotărârile lucrărilor Congresului au fost exprimate în Tratatul de Pace încheiat pe 18/30 martie 1856. Principalii negociatori, reprezentanți ai celor șapte puteri participante au fost: Alexandre Walewski din partea Franței, George Clarendon din partea Marii Britanii, Karl von Buol din partea Imperiului Habsburgic, Otto von Manteuffel din partea Prusiei, Alexey Fyodorovich Orlov din partea Rusiei, Camillo Benso, conte de Cavour, din partea Sardiniei și Mehmed Aali Pașa din partea Imperiului Otoman

Congresul a avut ca rezultat un angajament luat de toate marile puteri de a menține în comun „integritatea Imperiului Otoman”.

Este garantata de asemenea independența Turciei.

De asemenea, Rusia a renunțat la malul stâng al gurilor  Dunării, inclusiv o parte din Basarabia, în favoarea Moldovei de la care au fost  răpite în1812.

S-a acordat de asemenea o protecție specială  creștinilor din Imperiul Otoman.

Moldova și Țara Românească (care s-au unit in 1859) si  Serbia au fost recunoscute ca principate autonome cvasi-independente, sub protecția Puterilor Europene.

 Marea Neagră a fost neutralizată și de asemenea Dunărea a fost deschisa pentru transportul maritim tuturor națiunilor.

Unele dintre normele și acordurile hotărâte aici au fost modificate 22 ani mai târziu, de către Congresul de la Berlin.

1866: La 25 februarie 1866 (9 martie 1866 pe stil nou) are loc debutul literar al genialului poet  Mihai Eminescu (Mihai Eminovici) în revista „Familia din Oradea”, cu poezia De-aș avea…

Iosif Vulcan, directorul revistei, a schimbat numele autorului poeziei din Mihail Eminovici, în Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna.

Fișier:Eminescu.jpg

Nascut la 15 ianuarie 1850, Botoșani sau Ipotești si  decedat la 15 iunie 1889, București, Mihai Eminescu  este socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Revista „Familia” a devenit un compartiment al Bibliotecii Județene – Q  Magazine

Revista Familia a fost  una dintre cele mai valoroase publicații transilvănene, înființată în 1865 la Pesta de publicistul și scriitorul Iosif Vulcan.

Începând din 27 aprilie 1880 și până la 31 decembrie 1906, ea a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești, publicând lucrări ale unor mari personalități ale literaturii noastre.

Printre colaboratorii revistei Familia au figurat și Vasile Alecsandri, Andrei Bîrseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron și Nicolae Densușianu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuță, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu etc.

1866 – S-a înființat, în București, prima companie de pontonieri.

Înființată prin Decretul nr. 259/25 februarie 1866 al Locotenenței Domnești a Principatelor Unite Române. Înființarea companiei a marcat începutul procesului de constituire, în cadrul armei geniu, a subunităților specializate

1881: A murit August Treboniu Laurian, filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania.

Imagini pentru August Treboniu Laurian photos

În ciuda concepţiilor  sale latiniste exagerate, a lăsat câteva lucrări importante în lexicografia românească.

A întemeiat, alături de Nicolae Bălcescu, prima revistă de istorie din Ţara Românească – „Magazin istoric pentru Dacia”, în 1857.

A fost unul dintre membii fondatori ai Societăţii Academice Române din 1866 și preşedintele acestui for (1870-1872, 1873-1876) (n. 1810)

 

1881: A încetat din viaţă la București, poetul român Cezar Bolliac, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, unionist militant şi om politic patriot; (n.23 martie 1813).

Imagini pentru Cezar Bolliac,photos

1881 – S-a născut la București, matematicianul, astronomul și profesorul, Gheorghe Bratu;( d.1 septembrie 1941, Iași).

În 1905 a absolvit Facultatea de Științe din Iași, fiind numit profesor la Școala Comercială din Iași, apoi la un liceu din Botoșani. A studiat astronomia, ca bursier, la Paris, iar în 1914 a devenit Doctor în Matematică la Sorbona. A lucrat la Observatorul din Iași, în 1915 a fost numit docent la Universitatea din Iași la Catedra de Analiză Matematică și în același timp la Institutul Electrotehnic din Iași.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1881-1941-Gheorghe-Bratu.jpg

Din 1919 a fost profesor la Catedra de Calcul Diferențial și Integral a Universității din Cluj, fondatorul și directorul Observatorului Astronomic din Cluj, profesor de Algebră financiară la Academia Comercială din Cluj, apoi la Seminarul Pedagogic al Universității din Cluj. A fost inspector general în învățământul secundar, decan al Facultății de Științe, membru al Societății Gazeta Matematică, al Societății Matematice din Franța, Palermo, membru al Academiei de Științe din România.

A contribuit la organizarea învățământului superior în domeniul științific, a elaborat cursul de Astronomie și a ținut numeroase conferințe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare și la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte, a donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărți și reviste

1885- Se înființează prima organizație profesională a ziariștilor români, Societatea Presei, sub președenția lui C.A. Rosetti.

1896 – S-a născut la Iași, actorul de teatru, film și operetă, profesor universitar, Constantin Ramadan ; 25 martie 1958, București).

Actor de teatru, film și operetă, profesor universitar. A slujit scena Teatrului Național „V. Alecsandri” din Iași mai bine de un sfert de secol (1918–1945), iar la Teatrul Armatei din București a cunoscut cea mai strălucitoare etapă a activității sale artistice. S-a conturat ca un actor complex, la fel de valoros în comedie ca și în dramă.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1896-1958-Constantin-Ramadan.jpg

A fost director de scenă, profesor la institut, veteran de război (1916–1918). A fost distins cu titlul Artist al Poporului, laureat al Premiului de Stat.

Între filmele sale se disting : În sat la noiNepoții gornistuluiRăsare soareleDirectorul nostru…și Ilie face sportCântecul lebedeiCiulinii Bărăganului, etc.

1897 – S-a născut la Puiești, Vaslui, comparatistul și istoricul literar,  Nicolae Ioan Popa, frate cu Victor Ion Popa ; (d.22 iulie 1982, Iași).

Licențiat în litere al Universității din Iași, s-a specializat la Școala Română din Paris (1926–1930). A debutat cu un studiu despre Gerard de Nerval în revista Melanges de I’Ecole roumaine en France (1925), iar debutul editorial a fost cu ediția critică Gerard de Nerval, Les Filles du feu (Paris, 1931). A devenit doctor în litere în 1935.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1897-1982-Nicolae-Ioan-Popa.jpg

A fost profesor de liceu, profesor universitar, șef de secție la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor, Filiala Iași a Academiei. În 1959 a devenit Doctor docent.

A colaborat la: Revue de littératurecomparéeAtheneumGând românescViața RomâneascăAdevărul literar și artisticEthoslașul noulașul literarSecolul 20Convorbiri literareSynthesis, etc. A fost director al Teatrului Național din Iași, decan, președinte al Filialei Iași a Societății de Știinte Istorice și Filologice, membru al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, apreciat om de catedră, a contribuit la afirmarea unei concepții românești de literatură comparată.

1899 – S-a născut la Iași, compozitorul, violoncelistul și profesorul Theodor Lup (d.8 iulie 1962, București. Membru al cvartetelor de coarde bucureștene Pro Musica și „George Enescu”, al trio-ului ”George Manoliu”, a fost profesor la Cernăuți, Iași și București. A compus muzică simfonică, de cameră, vocală.

1900: S-a născut în comuna Țigănași, județul Iași, marele actor român Costache Antoniu ; (d. 16 iunie 1979, București).

A absolvit în anul 1926 Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Între anii 1955-1970 a fost rector al Institutlui de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Aarc.ro - Totul despre Filmul Romanesc

 NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii sale 26 februarie 1900.

S-a remarcat la Teatrul Naţional din Iaşi, în roluri de compoziţie (”Învierea” de Tolstoi, ”Întoarcerea” de Robert de Flers şi Fr. De Croisset etc.). De la Iaşi, a plecat la Sibiu, la ansamblul de teatru sub auspiciile ”Astrei”, la Teatrul Popular din Bucureşti, apoi la Teatrul Naţional din Craiova.

Renumele şi l-a dobândit pe scena Teatrului Naţionalul din Bucureşti, unde a desfăşurat o bogată activitate. Totodată, a jucat şi pentru marele ecran. Din filmografia sa amintim: ”O noapte de pomină” (1939), ”O scrisoare pierdută” (1953), ”Pasărea furtunii” (1957), ”Telegrame” (1959), ”Darclee” (1960), ”Neamul Şoimăreştilor” (1964), ”Pădurea spânzuraţilor” (1964), ”Cuza Vodă” (1966).

În paralel cu activitatea scenică, a predat actoria şi a fost rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1955-1970).

1900 – S-a născut la Bitolia, în Macedonia balerina, coregrafa și maestra de balet Flora Capsali; d.29 iunie 1982, București.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1900-1982-Floria-Capsali.jpg

A urmat primele clase la Bitolia, iar în 1913 s-a stabilit la București. Aici a urmat studii la Academia de teatru și apoi la Conservator. A petrecut 9 ani la Paris, unde a studiat baletul cu Enrico Checchetti și apoi cu Nicolas Legat. În paralel, a studiat istoria artei la Sorbona. La revenirea în România a susținut o serie de recitaluri în coregrafii proprii, ca: Papillon de Robert Schumann, Mefisto–vals de Franz Liszt, a montat scene coregrafice în spectacolul de teatru Visul unei nopți de vară.

În 1927, a colaborat cu Dimitrie Gusti, la culegerea de material folcloric, cunoscând astfel dansul popular românesc autentic, apoi a deschis o școală particulară de dans, unde s-au format marii balerini români. Din 1938, a fost maestră de balet la Opera Națională București, reorganizând trupa și mărind numărul soliștilor; a fost o perioadă și directorul Operei Române, după care a a activat la Rapsodia Română. În 1967 a fost distinsă cu titlul Maestru Emerit al Artei din Republica Socialistă România.

1901: S-a născut  în Bucureşti, regizorul  Jean (Ion) Georgescu, pionier al cinematografiei românesti, cunoscut pentru regia filmului „O noapte furtunoasă“ (1942).

1916 – Primul Congres al Arhitecților din România. În numărul 2/1916, al revistei Arhitectura a fost menționat „Primul Congres al Arhitecților din toată țara”.

Acest congres s-a desfășurat la București, în saloanele Cercului Finanței, Comerțului și Industriei din Palatul Camerei de Comerț a României, în zilele de 25–26 februarie 1916.

S-a făcut bilanțul profesiunii, după 25 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români.

Primul comitet al SAR era format din: Alexandru Orăscu – președinte, Carol Benesch – vicepreședinte; Ștefan Ciocârlan – secretar; Ion Socolescu – casier; Alexandru Săvulescu, George Mandrea, Dimitrie Maimarolu – membri.În 1906 au apărut primele două număre ale publicației Arhitectura, editată de către Societatea Arhitecților Români, sub conducerea lui George Sterian, iar în 1916 au apărut încă două numere ale revistei.

1925: Scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei din București, este ridicat la rangul de Scaun Patriarhal.

 

Miron Cristea a devenit, în calitatea sa de primat al României, primul patriarh al Bisericii ortodoxe Române (între anii 1925 – 1939).

Pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța), a fost teolog, publicist, filolog, politician, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930).

Imagini pentru Miron Cristea photos

În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1925: S-a născut jurnalistul și analistul politic Noel Bernard; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii”.

Noël Bernard, vocea Europei Libere  – ”numele unei legende”

În 1953 se stabileşte în Germania, la München, unde va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă.

Conducerea comunistă de la București, și în primul rând dictatorul Nicolae Ceaușescu, îl priveau pe Noël Bernard ca pe un dușman periculos. De aceea, au și fost luate măsuri menite să-l reducă la tăcere. Ca în toate acțiunile de acest gen, unde secretul cel mai strașnic se împletește cu dezvăluirea întâmplătoare sau deliberată, și moartea jurnalistului de excepție care a fost Noël Bernard, pare urmarea unui ordin scelerat dat de Nicolae Ceaușescu pentru asasinarea sa.

A murit de cancer în anul 1981.S-a speculat că ar fi fost asasinat din ordinul Securității, prin iradiere, dar nu au fost aduse indicii concludente în favoarea acestei ipoteze. Cert este că și următorii doi directori ai postului, Mihail Cismărescu și Vlad Georgescu, au murit tot de forme galopante de cancer și că activitatea postului era ostilă regimului comunist din România.

1927 – S-a înființat, la București, Institutul de Igienă și Sănătate Publică.

Înființat prin Legea pentru înființarea Institutului de igienă și sănătate publică, promulgată de regele Ferdinand I la 25 februarie 1927, a fost rodul efortului profesorului Dimitrie Mezincescu care, împreună cu doctorul Gheorghe Banu, secretar general în Ministerul Sănătății Publice și Ocrotirii Sociale au înaintat proiectul de lege pentru înființarea la București a unui institutul de igienă și sănătate publică, ca un aport decisiv la constituirea retelei igienico-sanitare a României, cât și la formarea unor specialiști tehnici și administrativi în problemele sanitare, organizarea combaterii maladiilor sociale și epidemice, în problemele apelor, chimiei alimentare, accidentelor de muncă, etc. Institutul a încorporat Laboratorul de igienă al Facultății de Medicină, Laboratorul controlului sanitar al alimentelor și băuturilor al Ministerului Sănătății și Școala de infirmiere și de agenți sanitari, funcționând inițial (1928–1946) în câteva încăperi din subsolul facultății de Medicină, unde au fost amenajate laboratoarele și chiar și un mic amfiteatru. A fost inaugurat la 19 februarie 1928.

1935 – Al. Vaida-Voievod, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc din România, a înfiinţat o nouă formaţiune politică, „Frontul Românesc”, motiv pentru care, la 22 martie, va fi exclus din partid.


Noua formaţiune va susţine tendinţele autoritare ale regelui Carol al II-lea.
În general, ea va avea un impact scăzut asupra vieţii politice a ţării şi asupra electoratului românesc.

Și-a încetat activitatea la 30 martie 1938, odată cu dizolvarea partidelor politice după instalarea dictaturii regale.

1948 – Adunarea Deputaților din Parlamentul României s-a autodizolvat.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 32/1948 pentru dizolvarea Adunării Deputaților, reglementarea convocării Marii Adunări Naționale și trecerea puterii legislative asupra Guvernului la 25 februarie, Adunarea Deputaților a fost dizolvată. Corpul electoral a fost convocat pe data de 28 martie 1948, iar Marea Adunare Naționala urma a se întruni pe data de 6 aprilie 1948.

1952 – A încetat din viață Stan Ghițescu (2 iulie 1881, Teleorman – 25 februarie 1952, închisoarea Sighet)

Om politic; ministru al Cooperației; ministru al Muncii; deținut al regimului comunist; a făcut parte din lotul demnitarilor închiși la Sighet, unde a și murit.

1954 -A avut loc premiera comediei „Mielul turbat” de Aurel Baranga.

1987 – A încetat din viață la București, profesorul și violonistul de talie mondială Mihai Constantinescu (n.21 august 1926, Pucioasa).

Mihai Constantinescu | Discography | Discogs

1990: A început să emită, la Bucuresti, Radio Contact (post transformat în 2004 în Radio KISS FM).

Imagini pentru logo Radio_Contact Romania

A fost al doilea post privat de radio apărut în România dupa revolutie. Institutul francez Mediametrie desemna Radio Contact în primãvara anului 1993 drept deținător al locului întâi în topul posturilor locale de radio.După ce și-a creat o bună reputație în București, Radio Contact a început emită și în alte mari orașe: Ploiești, Iași, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Tg. Mureș, Baia Mare, Pitești, Oradea la acestea adăugându-se stații afiliate în Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Focșani, Călărași, Buzău, Hunedoara, Arad, Craiova, Reșița și Brașov.
 La 5 noiembrie 2003, rețeaua Radio Contact a renunțat la stațiile locale din România și astfel postul de radio a încetat să emită, iar ulterior a devenit Kiss FM.

 1995: A murit muzicologul, compozitorul şi profesorul Petre V. Brâncuşi; (n. 1928).

2001: În Republica Moldova,  comuniștii anti-reformiști conduși de Vladimir Voronin, câștigă alegerile.

 2010: A murit pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy, considerat unul dintre cei mai importanţi pianişti şi compozitori din România; de numele lui Dan Mizrahy se leagă promovarea muzicii lui George Gershwin în România anilor ’50.

Artistul a studiat pianul încă de la vârsta de patru ani, iar la nouă ani a intrat, cu dispensă de vârstă, la Academia de Muzică din Bucureşti;  a fost membru de onoare al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali, iar în 1997 a fost distins cu Premiul Criticii Muzicale „Mihail Jora”; (n. 1926).

2016: A  decedat pictoriţa şi graficiana de origine aromână Sultana Maitec, soţia sculptorului Ovidiu Maitec;  (n. 1928).

2017- A murit prof. Dan Munteanu, biolog, specializat în ornitologie; fondatorul Societăţii Ornitologice Române, membru corespondent al Academiei Române din 1999; (n. 1937).

Imagini pentru Dan Munteanu, biolog,photos

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/25/o-istorie-a-zilei-de-25-februarie-video-4/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Tarasie

Sfantul Tarasie

Sfântul Tarasie s-a născut la Constantinopol în jurul anului 730 și a fost un apărător al sfintelor icoane.

Dupa moartea imparatului Leon IV Hazarul din anul 780, pe tronul imperial ajunge fiul sau Constantin VI.

Pentru ca acesta era minor, puterea a fost preluata de imparateasa Irina.

Imparateasa l-a numit patriarh de Constantinopol pe Tarasie, pe atunci prim-secretar imperial. Tarasie ii va cere imparatesei sa convoace un Sinod Ecumenic, pentru a restabili cinstirea sfintelor icoane.
Sfantul Tarasie a fost presedintele Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787, cand s-a restabilit cultul icoanelor.

Sfantul Tarasie a fost un mare aparator al credintei si moravurilor sanatoase.
Cand imparatul Constantin a surghiunit-o pe Maria, sotia lui legiuita, luand o femeie care ii era ruda si traind cu ea, Sfantul Tarasie nu numai ca a refuzat sa binecuvanteze aceasta nelegiuire, ci l-a sfatuit, apoi l-a certat si indepartat de la Sfanta Impartasanie.

Sfantul Tarasie a trecut la cele vesnice pe 25 februarie 806. A fost inmormantat in manastirea ctitorita de el in Bosforul Traciei. La mormantul sau s-au savarsit nenumarate minuni.

Amintim ca Sfantul Tarasie mai este cinstit anual si impreuna cu Parintii Sinodului VII Ecumenic, in duminica inchinata acestora.

       Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. http://www.worldwideromania.com;
  3. Wikipedia.ro;
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md.;
  6. http://www.rador.ro/2019/02/25/calendarul-evenimentelor-25-februarie-selectiuni-5;
  7. Rador.ro;
  8. Cinemagia.ro.

25/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | Lasă un comentariu

Malthus nu a murit ! În 2007 actualul premier britanic Boris Johnson susținea că problema fundamentală care stă în fața omenirii este suprapopularea planetei

Clericul teoreticianul economic englez,Thomas Robert Malthus (n. 13 februarie 1766 — d. 23 decembrie 1834), fondatorul teoriei care îi poartă numele, spunea că populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică.

Ca o consecință a acestei relații dintre populație și starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind faptul că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism.

Boris Johnson - The Statesman

Iată că într-un articol scris în octombrie 2007 „cunoscutul istoric și jurnalist” Boris Johnson (foto), nimeni altul decât premierul actual al Marii Britanii, susținea că nu încălzirea globală, reducerea consumului și energia verde sunt doar consecințe la marea problemă fundamentală: pretinsa suprapopulare a planetei.

Identificând „problema”, el propunea „soluțiile”: controlul populației, în special al natalității, prin emanciparea femeilor, contracepție, limitarea reproducerii.

Făcând un arc peste timp, acum înțelegem mai bine apetitul lui BoJo pentru lockdown, vaccinare în masă și permise de libertate și pașapoarte COVID în pandemie, scrie https://www.activenews.ro/stiri/Boris-Johnson-in-2007

Mai ales în problematica vaccinării obligatorii a populației, în privința căreia există temeri că injecțiile cu ARNm anti-Covid ar putea avea ca efect secundar infertilitatea.

Dar, să-i dăm cuvântul gânditorului malthusian Boris Johnson:


„Este un indicator tragic al gradului în care s-a schimbat lumea – și infinita capacitate a omului modern de a se ofensa – faptul că nu există două subiecte care să-ți producă necazuri politice mai repede decât maternitatea și plăcinta cu mere. 
Ultima dată când am încercat să sugerez că există ceva de spus în favoarea plăcintei cu mere, am stârnit un val de ură în rândul activiștilor pentru o alimentație sănătoasă.

A atins un asemenea nivel încât jurnaliștii chiar aruncau în mine cu plăcinte, cerându-mi retractarea cuvintelor și așteptând ca eu să mă scuz și să denunț formal rolul plăcintei cu mere în cauzarea obezității. 
Cât despre maternitate – fertilitatea rasei umane – ajungem în punctul în care pur și simplu nu mai putem discuta despre acest subiect, refuzând, astfel, să spunem ceva inteligent despre cea mai mare provocare cu care se confruntă Pământul; și nu, indiferent de cât de convențional este să afirmi acest lucru în prezent (că încălzirea globală e problema nr. 1 a planetei – n.r.), provocarea cea mai mare cu care se confruntă Pământul nu este încălzirea globală. Aceasta este o provocare de ordin secundar. Provocarea de prim ordin cu care se confruntă specia noastră este însăși reproducerea speciei noastre.
În funcție de cât de repede citiți, populația planetei crește cu fiecare cuvânt ce vă alunecă sub ochi. În fiecare zi se adaugă mai mult de 211.000 de oameni, iar în fiecare an, un număr cât populația Germaniei. Ca unul care călătorește în jurul lumii de decenii, eu observ această schimbare și o simt. O puteți „mirosi” în blocajele de trafic din Orientul Mijlociu. O puteți observa dacă zburați deasupra Africii noaptea și vedeți kilometri întregi de focuri arzând roșiatice în întuneric, din cauză că se incendiază vegetația pentru a face loc oamenilor. 
O puteți vedea în imaginile surprinse din satelit cu Europa pe timp de noapte, totul fiind luminat ca un iarmaroc. O puteți vedea în linia de orizont uluitor de zimțată a orașului Shanghai, unde se construiesc încontinuu zgârie-nori. 
O puteți vedea în timp ce zburați deasupra orașului Mexic, o vastă tablă de șah formată din locuințe mici, învăluite în smog, întinzându-se de la vest la est; iar când priviți în jos și vedeți ce îi facem planetei, aveți imaginea îngrozitoare a unor locuințe care se multiplică și se replichează ca bacilii într-un vas Petri. 
Populația lumii este acum de 6,7 miliarde, aproximativ dublu față de cât era când m-am născut eu. Dacă voi trăi până la 80-90 de ani, se va fi triplat în timpul vieții mele. 
ONU și-a revizuit în creștere estimările, prezicând că până în 2050 vor fi 9,2 miliarde de oameni, iar eu pur și simplu nu pot să înțeleg de ce nimeni nu vorbește despre această calamitate iminentă și de ce niciun om de stat de talie mondială nu are curajul să trateze problema cu seriozitatea pe care o merită
Cum de putem să tot pălăvrăgim despre încălzirea globală sau reducerea consumului, când noi continuăm să adăugăm fără oprire la numărul consumatorilor? Răspunsul este politica, sau, mai precis, lașitatea politică.
A fost o vreme, în anii 1960 și 1970, când oameni precum tatăl meu, Stanley, deveniseră interesați de demografie, iar ONU ținea conferințe de mare anvergură pe această temă și era perfect respectabil să vorbești despre salvarea planetei prin reducerea creșterii numărului oamenilor.  
Dar, de-a lungul anilor, argumentul s-a schimbat, iar anumite cuvinte au devenit tabu și anumite concepte au devenit interzise. Și am ajuns în punctul în care însăși discuția despre fertilitatea umană, în general, – maternitatea la nivel global – a devenit mai mult sau mai puțin interzisă. 
Se pare că am renunțat la controlul populației, și toate tipurile de explicații se oferă în direcția cedării. Unii spun că Indira Gandhi a făcut un deserviciu întregului concept, prin planul ei dement de a-i steriliza pe bărbații indieni momindu-i cu câte un radio cu tranzistori. 
Alții pun complezența noastră pe seama Revoluției Verzi, care părea să arate că Malthus s-a înșelat. A devenit o lecție învățată faptul că populația lumii poate crește până la o mulțime de miliarde, deoarece omenirea a învățat să facă mai multe spice de porumb să crească în locuri unde înainte crescuse doar unul.
Iar apoi, în ultimii ani, ideea controlului populației planetei a fost mai mult sau mai puțin înăbușită printr-o mișcare de dublă învăluire, de la Dreapta la Stânga. Americanii de dreapta dezaprobă orice sună a control al natalității, iar George W. Bush retrage contribuția mică pe care America o face către Fondul ONU pentru Activitățile legate de Populație, în ciuda impactului asupra sănătății femeilor din țările în curs de dezvoltare. 
Cât despre stângiști, ei nu agreează sugestiile legate de controlul populației pentru că par să presupună ideea de colonialism și imperialism și faptul de a-i spune Lumii a Treia ce să facă; și, astfel, am ajuns în poziția absurdă în care omenirea se plânge de distrugerea mediului, dar, cu toate acestea, niciun comunicat de la niciun summit UE, G8 sau ONU nu pomenește de creșterea populației, care provoacă acea distrugere.
Sigur, dezbaterea este acum inevitabilă. Uitați-vă la prețul alimentelor, care devin tot mai scumpe din cauza creșterii populației din India și China. Uitați-vă la pofta insațiabilă a chinezilor de carne, care a dus la o creștere atât de mare a costului hranei, încât Vladimir Putin a fost obligat să instituie un control al prețurilor în maniera nefericită a lui Dioclețian sau a lui Edward Heath.
Chiar și în Marea Britanie, crescătorii de pui consideră că prețul grăunțelor nu înseamnă doar costul grăunțelor și, deși criza alimentelor poate fi încă o dată soluționată cu ajutorul inteligenței omului, răul produs asupra mediului poate fi ireversibil. 
Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești din această țară și de pe această planetă. 

Vrem, oare, ca sud-estul Marii Britanii, care este deja cea mai dens populată dintre țările importante ale Europei, să semene cu o suburbie uriașă?
Acesta nu este – și insist asupra cuvântului „nu” – un argument împotriva imigrației în sine, deoarece, într-un fel, nu contează de unde vin oamenii, iar imigranții au contribuit enorm la economia țării, prin aptitudinile și hărnicia lor. 
Aceasta este o întrebare directă despre populație și posibila mărime a rasei umane. 
Toate datele arată că putem reduce creșterea populației și sărăcia de pe glob promovând alfabetizarea și emanciparea femeilor și accesul la metode contraceptive. 

Nu este, oare, timpul, ca politicienii să înceteze să mai fie atât de timizi și să înceapă să vorbească despre adevărata problemă nr. 1?”, se întreba politicianul Boris Johnson într-un articol publicat pe 25 octombrie 2007 în The Telegraph.

25/02/2021 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: