CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 24 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 24 februarie în istoria noastră


  1339 – În portulanul lui Angelio Dulcert (o publicație-ghid medievală), apare prima mențiune documentară a localitatii Siret din jud. Suceava.

Oraşul Siret (filmare aeriană) - YouTube

Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud. Siret este unul dintre cele mai vechi orașe din România, care precede formarea statului feudal Moldova și a fost a doua capitală a Moldovei (după Baia), în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

În perioada 1211-1225, pe unul din dealurile de lângă Siret a fost înălțată o fortăreață de către Ordinul Cavalerilor Teutoni. Data exactă nu se știe dar informația apare în „Dicționarul geografic al Regatului Poloniei și al altor state slave” editat în 1880 la Varșovia.

Conform aceluiași dicționar, în anul 1241 a avut loc distrugerea de către tătari a orașului Siret și a castelului teuton.

În 1326 este menționată existența la Siret a unei mănăstiri franciscane cu hramul Trupul Domnului, în care sunt înmormântați probabil în același an doi călugări franciscani polonezi uciși de lituanieni.

În 1334, într-o corespondență a călugărilor franciscani este amintită o mănăstire a acestora situată în orașul Siret (Civitas Sereth).

Prima atestare documentară a localității Siret datează din anul 1339, în portulanul lui Angelio Dulcert. Conform altor surse istorice 15 iunie 1340 este data primei atestări documentare a Siretului.

Într-o scrisoare a călugărilor dominicani către papă din 1340 este descris orașul Siret ca fiind capitala unui mic ducat numit Valachia.

Acest document dovedește faptul că orașul Siret a fost capitala principilor locali încă dinainte de înființarea statului medieval Moldova și în același timp justifică alegerea primilor principi ai Moldovei de a-și stabili tot aici capitala.

De asemenea, se poate spune că Siretul este primul centru urban medieval din Moldova.

În 1351 regele Ungariei Ludovic de Anjou încheie la Siret un tratat cu ducele Lituaniei. Prin acest tratat sunt definite granițele principatului Moldova, granițe care se vor păstra sute de ani.

Între 1354-1358 , în timpul domniei principelui Sas Vodă, Siret a fost capitala Moldovei

1538 : Se incheie  Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya şi Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei.

Epaminonda's Blog.....: PRINCIPI TRANSILVĂNENI CU MERITE ÎN "BATEREA" DE  MONEDĂ - 1

Transilvania rămânea în stăpânirea viageră a lui Ioan Zápolya (voievod al Transilvaniei din 1510 şi rege al Ungariei între anii 1526 şi 1540), urmând ca la moartea acestuia întreg Regatul ungar să revină împăratului austriac Ferdinand I de Habsburg, sau urmaşilor săi.

Ioan Zapolya (n. 1487 – d. 22 iulie, 1540), voievod de Transilvania intre 1526 si 1540, a fost fiul lui Stefan Szapolyai si al printesei Hedvig din Cehia.In 1514 a inabusit in sange rascoala taraneasca condusa de Gheorghe Doja.

 1582 : Grigore al XIII-lea (Ugo Boncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, a introdus printr-o bulă papală  un nou calendar, care îi va purta numele şi care va pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic.

Calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (de stil vechi), fiind aplicat la început doar în Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia.

Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 şi a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian – 15 octombrie 1582.

În România noul calendar a fost adoptat prin Decretul-lege din 5.III.1919, potrivit căruia ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie.

1717: Convenția dintre Ioan Mavrocordat și generalul Sainville. Trupele imperiale evacuează Muntenia , dar păstrează Oltenia. Convenția va fi invocată de austrieci pentru a justifica anexarea Olteniei.

 1751: S-a născut la Mehadia, Nicolae Stoica de Haţeg, istoriograf şi traducător; întemeietor al istoriografiei bănăţene (autor al „Cronicii Banatului”); (m. 6 ianuarie 1833, Mehadia, Caraș Severin).A învățat la Mehadia, cu învățători care predau doar în limba slavonă. Cititul și scrisul în limba română le-a învățat cel mai probabil acasă, de la tatăl său. În 1763 a fost trimis la școala sârbească de la Timișoara, pentru a fi făcut preot, dar acolo era un nivel slab de instrucțiune; după patru ani s-a mutat la școala germană, temporar a urmat și școala iezuită, unde a învățat limba latină.

Nicolae Stoica de Hateg

Așadar, după patru ani de școală sârbească, trei ani de școală germană și câteva luni latinească și-a însușit cele trei limbi și a învățat a scrie curent în alfabetele chirilic, latin și gotic. A avut slujbe de traducător pentru diferite personalități ale vremii, printre care chiar împăratul Iosif al II-lea. A fost învățător, diacon, apoi preot deplin în satul Cornea. În războiul austro-turc a fost preot militar al regimentului româno-sârb (1788–1791). Din scrierile sale: Scurtă istorie a BanatuluiSârbii în BanatViața lui Alexandru cel MareCronica Banatului (cea mai importantă operă a sa), Povești moșăști, școlarilor rumânești

1821: Mihail Şuţu, domnul Moldovei, solicită ţarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face faţă eteriştilor care conduşi de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie1821.

 Prin acțiunea lor, eteriștii au încercat să provoace o acțiune militară a Rusiei împotriva Imperiului Otoman. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1821-Tarul-Alexandru-I-al-Rusiei.jpg

Alexandru I al Rusiei era reticent la orice acțiune care putea să-i scape de sub control și care ar fi zdrucinat principiile de „legalitate și ordine” în numele cărora Rusia se alăturase celorlalte puteri în cadrul Sfintei Alianțe, care trebuia să apere prevederile Congresului de la Viena din 1815. Ca urmare, țarul s-a dezis imediat de acțiunile Eteriei dar și de revoluția română, declarându–se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre.

Rusia nu putea interveni decât pentru a restaura vechea ordine amenințată de eteriști și de panduri, imprudența lui Ipsilanti determinând contrareacția țaristă.

1822: S-a născut la Abram, Bihor , juristul și omul politic Valois Vlad de Săliște ;( d.1888, Budapesta).A participat la revoluția de la 1848 din Banat și din Ungaria. Ca membru al parlamentului de la Budapesta, a luptat, alături de Eftimie Murgu, pentru satisfacerea revendicărilor țăranilor români, precum și pentru colaborarea revoluționarilor români și unguri în lupta împotriva absolutismului. A fost membru al organizației radicale Liga egalității, în care activa și poetul Sándor Petőfi.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1822-1888-Aloisiu-Vlad.jpg

În anul 1869 a devenit judecător la Tabla Regească (Curtea de Justiție) din Budapesta.

Între lucrările sale se remarcă : Memorandul în causa Sfintei Uniuni cu Biserica Romei între Românii din Banatulu Temeșianu. O scurtă privire la urzirea, înaintarea și pedecele uniunei cu Biserica Romei în Banatul TemeșianuA román nép és ügye (Poporul român și cauza lui).

1839: S-a născut Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877).

A fost preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală)și membru de onoare al Academiei Române din 1883; (m. 1921). În publicistică, s-a făcut cunoscut în 1873, odată cu apariția Revistei contimpurane, din al cărui comitet de conducere a făcut parte; în 1874 a scos revista Cer cuvântul. A avut și preocupări literare, în 1857 publicând o piesă într-un act, O noapte pe ruinele Târgoviștei sau Umbra lui MihaiViteazul, iar în 1874 o localizare a piesei lui Gogol, Revizorul general. A purtat o lungă polemică cu Titu Maiorescu și cu societatea Junimea.

1856 (7 martie 1856, stil nou): A avut loc inaugurarea cursurilor anului I al Facultăţii de Drept din Iaşi, deşi fuseseră iniţial programate să înceapă în data de 6 octombrie 1855 (dată înscrisă pe sigla facultăţii).

A fost prima facultate din cadrul viitoarei Universități „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; (24.II/7.III).

Univesitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi, România, înc sec.XX, prima Universitate din Moldova şi din Româna, preluat de pe emaus.md
Univesitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, prima Universitate din Moldova şi din România

 

În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica în Moldova, acesta a acordat o atenţie deosebită reorganizării învăţămîntului cu activităţi concrete la nivel mediu şi superior. În 1856 la Iaşi, Moldova sunt inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie.

Un rol important în organizarea învăţămîntului în Moldova l-au avut învăţaţii dascăli ardeleni, Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron, etc, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania.

Simion Bărnuţiu a fost numit în 1856 profesor la Facultatea de Drept, unde ţine cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.

1869: La 23-24 februarie, la Miercurea-Ciuc are loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni, la care se creează Partidul Național Român din Transilvania, în frunte cu Ilie Măcelariu.

1870: S-a inaugurat în prezenţa domnitorului Carol I, a ministrului de finanțe Ion C. Brătianu, dar și ale altor oficiali ai vremii, noua clădire a Monetăriei Statului (pe actualul amplasament al Muzeului Ţăranului Român), de pe Şoseaua Kiseleff nr.3,  cu trei ani mai târziu față de momentul apariției monedei naționale, leul. Pe vremuri, Palatul Monetăriei se numea Otelul de Monetă, după franțuzescul Hôtel de la Monnaie.

Monede de argint-1 leu și de aur, Caroli-20 lei

Monetăria a început producția pieselor de aur de douăzeci de lei, Caroli de aur de 20 lei, pe rondele provenite din Franța , cu efigia lui Carol I realizată de gravorul Kullbrich, și de argint (1 leu) , motiv de protest din partea Imperiului Otoman, care nu concepea să nu apară pe acestea și semiluna – ca însemn al Imperiului, dar și al vasalității României.

Monetăria a funcţionat până în 1890 şi a fost reînfiinţată în 1935 (24.II./8.III).

1884: S-a născut medicul, profesor şi om de ştiinţă Nicolae Gh. Lupu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai medicinii interne din România, membru titular (din 1948) al Academiei Române; (m.30 aprilie 1966).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1884-1966-Nicolae-Gh.-Lupu.jpg

După ce a absolvit Facultatea de medicină din București, a lucrat 4 ani (1907–1913) în laboratorul de medicină experimentală al prof. dr. I. Cantacuzino. Pe parcursul Primului Război Mondial a participat la eforturile de limitare a efectelor epidemiilor.

 După terminarea războiului a studiat în Occident (1919–1920), efectuând studii medicale în mai multe clinici, printre care Institutele de Anatomie patologică și parazitologie din Berna (Elveția) și Paris (Franța). Revenit în țară, și-a început activitatea profesională, inițial ca asistent de clinică medicală și până la titlul de conferențiar, apoi profesor titular la catedra de anatomie patologică, având o deosebită contribuție în reorganizarea ei în toate serviciile de medicină legală din marile spitale ale capitalei, iar din 1936 a fost numit profesor titular la Spitalul Filantropia.

În 1938 a preluat, ca profesor titular, Clinica Medicală a Spitalului Colentina, pe care l-a transformat în 1949 în Institutul de Medicină Internă, primul institut de acest gen la nivel național – investigațiile erau de mare amploare: anatomie patologică, citologie și citochimie, histochimie, culturi de țesuturi, radiobiologie, explorări funcționale cardiovasculare, respiratorii, cu multiple preocupări în domeniul acupuncturii, homeopatiei, medicinii naturiste și a informaticii.

În acest prim Institut de Medicină Internă din țară s-au format majoritatea personalităților din domeniul medicinii interne. A publicat numeroase lucrări de anatomie patologică și de hematologie

A publicat numeroase lucrări de anatomie patologică şi de hematologie.

1885 : S-a înființat Societatea Presei sub conducerea lui C.A. Rosetti.

Organizație profesională a ziariștilor români, sub președenția lui C.A. Rosetti. De fapt, Societatea Presei Române a luat ființă în 1883, sub conducerea lui B.P. Hașdeu, dar orgolii interne au făcut ca Societatea Presei să fie înlocuită, în 1885, cu alta cu denumirea similară, condusă de C.A. Rosetti. Din procesul verbal de constituire: „La 24 februarie, într-o adunare destul de reprezentativă, ziariștii participanți și-au pus semnătura pe statutele respective, au proclamat înființată «Societatea Presei», care-și propunea ca scop principal «ridicarea prestigiului ziariștilor și ajutorul reciproc»; în același cadru a fost ales consiliul de administrație (comitetul de conducere), având ca președinte pe C. A. Rosetti, iar ca membri, ziariști reputați ai vremii de la principalele ziare politice – atât liberale cât și conservatoare – precum și independente: I.C. Bibicescu («Românul»), N. Bordeanu («Națiunea»), D.A. Laurian («România liberă»), Gr. Ventura și Al. Ciurcu («L’independance Roumaine»), I.C. Fundescu («Telegraphul»), M. Minovici («Curierul Financiar»), C. Ștefănescu («Resboiul – Weis»), S. Secășeanu («Unitatea Națională»)“.

1892 : Se înființează Partidul Național Român din Bucovina (fostă parte a Țării Moldovei, anexată în 1775 Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană), Austro-Ungaria.

La sfîrșitul anului 1910, din cauza disensiunilor politice ivite în sînul partidului, Iancu Flondor demisionează din funția de președinte al partidului, iar partidul se divizează în trei grupări: națională, democratică și conservatoare.

Președinți: Iancu Zotta (1893-1896), Varteres Pruncul (1896-1897), Iancu Lupu (1897-1899), George Popovici (1900), Iancu Flondor (1900-1902, 1908-1910), Eudoxiu (Doxachi) Hurmuzachi (1902-1904). Partidul editează următoarele publicații: Gazeta Bucovinei (1891-1897), Patria (1897-1900, 1909-1910), Deșteptarea (1900-1904), Apărarea națională (1906-1908), Românul (1908-1909), Viața nouă (1912-1914).

1908 : S-a născut la Piatra Neamț folcloristul și etnomuzicologul Harry Brauner, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner, căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante.

A decedat în ziua de 11 martie 1988, la București.

Folclorist și etnomuzicolog, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner, căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante. Între 1925–1929 a studiat la Conservatorul din București, unde i-a avut profesori pe Dumitru Georgescu-Kiriac, Alfonso Castaldi, Ștefan Popescu, Constantin Brăiloiu, care l-a numit secretarul Arhivei de Folklor de pe lângă Societatea Compozitorilor, proaspăt înființată. 

În paralel, a urmat, la Universitatea din București, cursurile de sociologie ale lui Dimitrie Gusti și de estetică ale lui Tudor Vianu. Gusti l-a inclus în echipa de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș. În cadrul echipei multidisciplinare, Harry Brauner și Brăiloiu se ocupau de muzică; timp de zece ani au reușit să înregistreze circa 5.000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară. A fost apoi profesor de muzică de liceu, a plecat la Paris cu o bursă, la Muzeul Trocadero, unde s-a documentat asupra cercetărilor de folclor muzical sub conducerea etnomuzicologului André Schaeffner.

A fost unul dintre cei care au descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930. A efectuat numeroase cercetări de teren în toată țara și s-a îngrijit de editarea muzicii românești pe discuri de gramofon la casele Lifa și Columbia, devenind membru onorific al The English Folk Dance and Song din Londra.

După război a fost consilier pentru folclor la Societatea Română de Radiodifuziune, profesor, apoi șef de catedră de folclor muzical la Conservatorul din București.

A înființat Institutul de Folklor și Orchestra „Barbu Lăutaru”.

A fost arestat și implicat fără vină în procesul Pătrășcanu, fiind condamnat la 15 ani de închisoare. În 1968, după rejudecarea procesului lui Părășcanu, a fost reabilitat și a primit o pensie mizerabilă.

Bade, din dragostea noastră Cântec bănățean din Arhiva de floklore a Societății compozitorilor români, cules și înregistrat de Constantin Brăiloiu și Harry Brauner.

1926: A intrat în vigoare Legea naționalității române.

Legea nr. 724/23 februarie 1924 privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române, publicată în Monitorul Oficial, nr. 41/24 februarie 1924, stabilea că „Naționalitatea română se dobândește în condițiunile acestei legi, prin: 1. Filiațiune; 2. Faptul nașterii pe teritoriul României prevăzut la art. 3 din prezenta lege; 3. Căsătorie și 4. Naturalizare.

1926 : S-a născut la Oradea, eseistul, poetul și criticul literar Ovidiu Cotruș, fost deținut politic în ti mpul dictaturii comuniste; (d.12 septembrie 1977, Timișoara).

A urmat Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din Cluj. A debutat cu versuri în revista Societatea de mâine, dar a considerat că adevăratul său debut a fost în revista Cercului literar din Sibiu (1945), după care a continuat să publice în revistele Secolul 20Luceafărul și Orizont. A fost arestat în 195o și i s-a înscenat un proces politic, în urma căruia a primit 14 ani de detenție, până în 1964. A fost angajat redactor la revista Familia. Primul său volum, monografia Opera lui Mateiu I. Caragiale, a apărut postum în 1977. Alte opere: Meditații CriticeDialoguriTitu Maiorescu și cultura română

1929: S-a născut în localitatea maramureșeană Ocna Șugatag actrița română de teatru și film Marga Barbu (n. Margareta-Yvonne Butuc); (d. 31.03.2009, București). A fost căsătorită timp de peste 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu fiind la a treia căsătorie, prima consumându-se cu un inginer textilist din Ploiești , iar cea de-a doua cu actorul Constantin Codrescu. 

În 1950 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „IL Caragiale”, din București.

Filmele cu haiduci, al căror scenarist a fost soțul său Eugen Barbu, aveau să-i aducă celebritatea.

Cea mai mare durere a actriței Marga Barbu


Înaintea acestora, începturile carierei sale au fost jalonate de câteva roluri mai puțin semnificative – la debut, Simina, din „Nepoții gornistului” (Dinu Negreanu, 1953), urmat de „Răsare soarele” (D.N., 1954), „Vultur, 101” (Andrei Călărașu, 1957), „Pădurea spânzuraților” (Liviu Ciulei, 1964), „Procesul alb” (Iulian Mihu, 1965), „La porțile pământului” (Geo Saizescu, 1966), sau „Amprenta” (Vladimir Popescu-Doreanu, 1967).

Președintele Ion Iliescu a decorat-o pe Marga Barbu în 2004 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de cavaler.

Distincția i-a fost acordată ca „semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică și pentru talentul și dăruirea puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc”.

1932: S-a născut Eugen Cizek, istoric al literaturii şi culturii Antichităţii, abordate din perspectivă modernă; filolog, specialist în filologie clasică, profesor universitar, autorul unor studii ce privesc literatura latină, între care remarcabilă este „Istoria literaturii latine”; (m. 2008). În 1968 a obținut titlul de Doctor în Științe Filologice la aceeași universitate iar apoi Docteur-ès-lettres a Universității din Lyon II. A fost ales membru al Academiei de Științe, Litere și Arte din Lyon, al Société des Études Latines din Paris și, mai târziu, membru corespondent al Academiei din Barcelona.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1932-2008-Eugen-Cizek.jpg

În 1982 a fost distins cu premiul ADELF al Asociației Scriitorilor din Paris și, tot în același an, Academia Română i-a acordat Premiul „Timotei Cipariu”. Din lucrările sale: Scriitori greci și latiniEpocalui Traian. Împrejurǎri istorice și probleme ideologiceEvoluția romanului anticMentalități și instituții romaneL’empereur Titus, etc.


 1937: S-a născutLa București, biologul Maya Simionescu. Alături de soţul său, medicul Nicolae Simionescu (1926-1995), a pus bazele biologiei celulare, ca specialitate, în România.A fost cercetător la Institutul de Endocrinologie din București, cercetător și profesor asociat la Departamentul de Biologie Celulară din New York al Universității Rockefeller și la Facultatea de Medicină New Haven a Universității Yale (1970–1979).


De asemenea, şi-a legat numele de înfiinţarea şi organizarea la Bucureşti a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară. A devenit membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1998-2005), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române.Este membră a American Society for Cell BiologyEuropean Cell Biology Organization, președintă a Societății Naționale de Biologie Celulară.

A obținut mai multe premii și distincții, printre care Premiul Internațional Louis and Arthur Lucian, Ordinul Național Serviciul credincios, în grad de Mare Cruce, Ordinul Național Steaua României, în grad de Mare Ofițer, Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare (Franța, 2013).

1938 S-a născut la Brașov, filosoful și profesorul Alexandru Surdu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru titular (din 1993) al Academiei Române; (d.11 decembrie 2020).Filosof, profesor de filosofie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru titular (din 1993) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1959–1963), apoi la la Universitatea din Amsterdam, logica simbolică și fundamentele matematicii. În 1976 a devenit Doctor în filozofie.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1938-2020-Alexandru-Surdu.jpg

A fost vicepreședinte, apoi președinte al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Romane, profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București și la Facultatea de Psihologie a Universitatii „Titu Maiorescu” din București, director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Din lucrările sale: Logică clasică și logică matematicăNeointuiționismulVocații filosofice româneștiMărturiile anamnezeiTheory of Prejudicative FormsCercetări logico-filosofice, etc.



 

1938: Corneliu Zelea Codreanu decide autodizolvarea partidului legionar Totul pentru Țară.

Imagine similară

Totul pentru Țară a fost partidul legionar, constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) și format din elementele organizației dizolvate. L-a avut ca președinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din decembrie 1937, partidul a obținut 66 de mandate.

Istoria partidului a început în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înființat Legiunea Arhanghelul Mihail. În 1930 și-a luat numele de Garda de Fier, care a fost dizolvată de liberali în 1933. S-a reînființat sub numele de Totul pentru Țară.

În noiembrie 1938, Carol al II-lea, din dorința de a instaura o guvernare personală, a hotărât „epurarea aparatului de stat de elemente legionare, principalii conducători „gardiști” au fost arestați (30 noiembrie 1938), și  ulterior 14 dintre ei – inclusiv Corneliu Zelea Codreanu – au fost , executați.

20 Dec. – ultimele alegeri libere – Partidul Totul Pentru Ţară obţine locul II pe Bucureşti şi locul III pe ţară, având dreptul la 66 locuri în Parlament, în condiţiile în care s-au furat din urne cca. 700 000 de voturi pentru legionari (după cum a declarat Eugen Cristescu – director în 1937 în Serviciul Secret de Informaţii – la procesul gen. I. Antonescu din 1946).

10 Febr. – instaurarea dictaturii carliste şi desfiinţarea Partidului Totul Pentru Ţară (odată cu toate celelalte partide)  

17 Apr. – Corneliu Zelea Codreanu este arestat în noaptea de 16-17 apr. (de Florii) pentru scrisoarea particulară trimisă lui Nicolae Iorga prin care îl numeşte pe acesta „incorect sufleteşte” şi este condamnat abuziv – pentru „ultragierea unui consilier regal” (Iorga devenise consilier regal „peste noapte”) la 6 luni detenţie; deţinut la Jilava

Mai –  Lui Codreanu i se intentează încă un proces (rămas în analele Justiţiei ca un trucaj grosolan, fără probe) .

   – sute de legionari au fost închişi în lagăre, la Miercurea Ciuc şi Vaslui. Printre ei, mulți intelectuali de seamă cum ar fi și MIRCEA ELIADE, prof. NAE IONESCU etc.

25-27 Mai – Conducătorul Legiunii a fost  condamnat la zece ani muncă silnică și trimis în detenție la închisoarea Râmnicu Sărat. În data de 29-30 Noiembrie, în noaptea noaptea Sf. Andrei,  Zelea Codreanu A fost  ASASINAT de jandarmi prin strangulare  (împreună cu Nicadorii şi Decemvirii), la ordinul regelui Carol al II-lea, fiind strangulat lângă pădurea TÂNCĂBEŞTI (kilometrul 30 pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti), la vârsta de 39 de ani .

1939: S-a nascut Richard Oschanitzky, compozitor român, renumit pianist și interpret de muzică de jazz; (d. 1979).

REMIX cu Richard Oschanitzky, în weekend la TVR 3

A creat sute de aranjamente și orchestrații pentru casa de discuri Electrecord, Radio-televiziune, pentru spectacole de teatru, muzică originală compusă pentru filme de animație și filme artistice (multe reintrate de câțiva ani în circuitul difuzării la posturi TV românești), sute de recitaluri și concerte de jazz în România, Germania, etc., piese de jazz în stiluri diferite (de la bopcool, la free-jazz) reprezintă o activitate uimitor de diversă, densă și valoroasă, concentrată pe durata a numai doua decenii (1959–1979).

Suma creativității lui Richard Oschanitzky poate fi descoperită în muzica de film și în opus-urile de jazz cameral și jazz simfonic.

1940: S-a născut (la Răduleni, azi în R. Moldova) Virgil Bulat, poet, traducător şi eseist. A fost deţinut politic în timpul regimului comunist pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale” ; (m. 2010).

A fost arestat în ianuarie 1958, datorită activității de contestare a regimului și condamnat la optsprezece ani de muncă silnică. Detenția a fost efectuată la Gherla, Jilava, Stoenești etc., perioadă în care se apropie de mai mulți oameni de cultură care împărtășeau aceeași soartă, mai ales de Nicolae Steinhardt. A fost eliberat în 1964, odată cu ceilalți deținuți politici din țară. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1940-2010-Virgil-Bulat.jpg

În același an s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1969. A fost cercetător la Institutul de Filosofie și Psihologie din Cluj al Academiei Române, redactor apoi redactor-șef, director la Editura Dacia. În 1964 a scris primele articole critice în revista Tribuna, colaborând apoi la SteauaLimba românăLimbă și literatură și Familia, iar după 1989 la Literatură și artă (Chișinău), Haiku (București), Libertatea (Novi Sad), Aurora (Oradea) etc. A debutat editorial ca traducător al romanelor Zeilor le e sete și Revolta îngerilor de Anatole France (1978).

Primul volum de poezii originale, Nocturnalia, i-a apărut în 1985. A îngrijit ediții din Liviu Rebreanu și Nicolae Steinhardt. A primit Premiul revistei Poesis (1991), Premiul Uniunii Scriitorilor din Chișinău (1992) pentru un studiu critic privind opera lui Lucian Blaga, Premiul Orion, decernat de Centrul Cultural „Ionel Perlea” (1995), pentru „cel mai frumos poem Tanka”.

 1942 : A fost inaugurat postul american de radio „Vocea Americii” (VOA). Sloganul postului, adoptat în anul înfiinţării, era „Vom spune adevărul!”.

VOA a realizat emisiuni în numeroase limbi şi a numărat peste 1.500 de posturi de radio şi televiziune afiliate pe întreg mapamondul.

Serviciul român al Vocii Americii a funcţionat din noiembrie 1942 până în 2001, anul desfiinţării acestuia

1945:Are loc la Bucureşti o  demonstraţie, în cursul căreia grupuri de agitatori și provocatori comuniști au deschis focul asupra armatei şi a manifestanților pașnici. Spre sfârșitul lunii ianuarie 1945, se întețiseră eforturile PCR de răsturnare a guvernului Rădescu, în vederea preluării puterii.

S-au produs numeroase întruniri și manifestații antiguvernamentale, organizate de FND și CGM, care au culminat cu manifestația din 24 februarie 1945 de la București.Capitala era împânzită de simpatizanți ai Frontului Național Democrat, partid umbrelă condus de Vasile Luca (născut Luka László) sub care se adăposteau Partidul Comunist Român și formațiunile politice cripto-comuniste din jurul său, dar și PSD.

În drum spre Piața Unirii, manifestanții strigau „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciștii!“, „Moarte reacționarilor, moarte fasciștilor, moarte trădătorilor!“. În câteva ore, demonstrația a devenit violentă, grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților. Au fost înregistrați mai mulți morți și răniți. Au murit oameni în acțiuni similare la Craiova, Caracal și Brașov. România părea în pragul unui război civil, iar autoritățile, incapabile să rezolve criza.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1945-Nicolae-Radescu.jpg

Seara, la 22.00, premierul Nicolae Rădescu (foto, sus) a susținut la radio o cuvântare c urajoasă: „Cei fără patrie și fără Dumnezeu, conduși de doi venetici, Ana Pauker și ungurul Luca, au hotărât să înece țara în sânge“.

A fost ultimul discurs public anticomunist din România pentru mai bine de 45 de ani… Premierul Rădescu avea dreptate: instabilitatea de pe străzile orașelor fusese orchestrată abil de către comuniști, sub atenta supraveghere a sovieticilor aflați în țară.

România trebuia să-și arate vulnerabilitățile în fața aliaților, iar „aliații“ să vină s-o salveze.

Acest eveniment i-a servit drept pretext lui  A.I.Vîşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să înlocuiască prin forţă Guvernul Rădescu, cu guvernul Groza.

Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Foto: Martie, 1945 – Trimisul lui Stalin, gauleiterul Vîșinski (stânga, în uniformă), alături de slugile Petru Groza și Gheorghiu –  Dej.

1946: A avut loc fuziunea Partidului Naţional-Democrat, cu Partidul Naţional-Liberal Tătărescu.

1948: Liderul comunist român Lucreţiu Pătrăşcanu a fost demis din funcţia de ministru al Justiţiei.

Va fi arestat, judecat şi executat în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954.

1948: A fost desfiinţată prin lege Adunarea Deputaţilor şi a fost convocată Marea Adunare Naţională, iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului.

1960:  A început procesul intentat „pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale” unor intelectuali acuzaţi că au citit şi răspândit operele lui Mircea Eliade, aşa-numitul lot Noica-Pillat. Principalii inculpați au fost Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1960-Procesul-Lotului-Noica-Pillat.jpg

Concret, grupul (alcătuit de Securitate pe criteriul notorietății și al tinereții, membrii neformând și neactivând ca grup organizat) era acuzat de: citirea, scrierea și discutarea unor cărți considerate cu caracter dușmănos. Este vorba de cărțile lui Noica despre Goethe și Hegel, de răspunsul lui Noica dat unei scrisori către Cioran, de răspândirea și comentarea cărților lui Cioran și Eliade, considerați „legionari transfugi”, de manuscrisul romanului lui Dinu Pillat Așteptând veacul de apoi, acuzat de idei legionare, precum și de ascultarea posturilor de radio străine precum Radio Londra sau Vocea Americii, care comentau negativ regimul comunist.

Pe lângă cei 25 de arestați, numeroase alte personalități au fost anchetate cu acuzații similare, între cei care au fost condamnați aflându-se și Marietta Sadova, Alice Voinescu, Vasile Voiculescu, Ion Negoițescu, Paul Dimitriu, și alții. Pentru inculpații Lotului Noica-Pillat justiția comunistă n-a avut nevoie decât de trei zile pentru a pronunța sentința.

În anul 1996, atunci când jumătate dintre cei condamnați în procesul din 1960 nu mai erau în viață, procurorul general al României, Vasile Manea Drăgulin, a intentat recurs în anulare pentru sentința din 1960.

1984 : Problema natalității în RomâniaCeaușescu a cerut „să se pună cu desăvîrșire capăt practicilor nejustificate și abuzive privind întreruperile de sarcină”. În consecință, C.P.Ex. al CC al PCR a analizat, din nou, problema natalității în România. Următorul decret va ridica vârsta aprobării avortului la 42 de ani și 5 copii născuți

1987: În urma meciului de la Monte Carlo cu Dinamo Kiev, echipă antrenată la acea vreme de Anghel Iordănescu (câștigătoarea Cupei Cupelor în1986), echipa românească de fotbal „Steaua”, a cucerit „Supercupa Europei”, singurul gol al meciului fiind marcat de Gheorghe Hagi.

Imagini pentru logo steaua buc

1997: A murit violonistul român de reputaţie mondială, Ion Voicu.

Marele violonist s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas.

 La 14 ani dă examen de admitere la „Academia Regală de Muzică”, unde a intrat direct în anul V.
Fiind admis la Academia Regală de Muzică din București, a reușit să absolve cursurile, care durau șapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor și îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.

Violonistul Ion Voicu - 20 de ani de la trecerea în eternitate - Radio  România Muzical


Primul său loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg.

A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenția lui George Enescu, care i-a oferit lecții gratuite.

În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc. Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski.

În perioada 1972-1982 a fost director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti.

În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.
Cele peste 100 de LP-uri și CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate și readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români și străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic.

A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah.
Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim.
Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956,  la prețul de 80.000 de franci elvețieni.

După moartea artistului,valorosul instrument a ajuns în posesia Muzeului Național de Artă al României. 

2014: A decedat baritonul român Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale; (n. 1927, București).

  A studiat la Conservator cu profesorul Aurel Costescu-Duca, iar debutul său pe scena Operei Naţionale din Bucureşti a avut loc în anul 1951, cu rolul Silvio din opera „Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo, în vechiul teatru „Regina Maria”.

În continuare a rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene până la vârsta pensionării.
Dincolo de cariera excepţională desfăşurată în faţa publicului din România, Nicolae Herlea a urcat pe scenele celor mai prestigioase Opere ale lumii, printre care: Teatro alla Scala din  Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balşoi din Moscova,  Opera din Berlin, Covent Garden din Londra sau Opera Mare din Paris.

A fost recompensat cu numeroase titluri şi decoraţii, printre care cele de „Artist al Poporului” şi „Steaua României”.

2014: A murit la București, fostul hocheist Vasile Huţanu, maestru emerit al sportului, component al echipelor Dinamo şi Steaua ; (n. 1954, București).

3.ROM.5.A2165 Vasile Hutanu Biography

A fost multiplu campion al României  la hochei pe gheaţă, participant la Olimpiada de Iarnă de la Innsbruck (Austria), în 1976, cea mai bună clasare a echipei de hochei – locul 7.

2018: Regizoarea Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase şi mai vechi festivaluri de film din lume, câştigând atât ”Ursul de Aur”, cât şi premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, cu pelicula experimentală ”Nu mă atinge-mă”/ ”Touch me not”.

Ce scrie presa italiană despre Adina Pintilie, regizoarea româncă premiată  cu „Ursul de Aur” la Berlin pentru filmul „Touch Me Not"

2020: A încetat din viață Grigorian Rusu (3 august 1950, Baba Ana, Prahova). Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Craiova, stabilit din 1998 la New York (SUA).

Grigorian Rusu 03.08.1952 – 24.02.2020 | UAP

Sărbători:


Dragobetele (Cap de primăvară) –  o sărbătoare populară străveche sărbatoarea dragostei la români.

Dragobetele sărută fetele. Cap de primăvară și logodnă a paserilor - foto: romanialibera.ro

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/24/o-istorie-a-zilei-de-24-februarie-video-4/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Intâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezatorul

Intâia și a doua aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este sărbătorita pe 24 februarie. Din Sfânta Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei.

In acea vreme, Sfântul Ioan era intemnițat în castelul lui Irod de la Maherus, după ce acesta il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie.

Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

Amintim ca in timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

In timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, in anul 1204, o parte din capul Sfantului Ioan Boteazatorul si l-au dus in Franta, asezandu-l intr-o biserica din Amiens, unde se afla si astazi.

Tot astazi, facem pomenirea Sfantului Cuvios Erasm din Pecerska.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, Bucureșt, 2008;
  3. http://www.worldwideromania.com;
  4. Wikipedia.ro;
  5. mediafax.ro;
  6. http://www.rador.ro/2019/02/24/calendarul-evenimentelor-24-februarie-selectiuni-5;
  7. Rador.ro;
  8. Cinemagia.ro.

24/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Lideri ai românilor de pe Valea Timocului, atrag din nou atenţia asupra politicii de asimilare etnică la care sunt supuşi de către autoritățile Serbiei. VIDEO

Distribution of Romanians, Moldovans or Vlachs in Romania and neighboring  countries : europe

Lideri ai românilor de pe Valea Timocului, din estul Serbiei – președintele Partidului Neamului Românesc, doctorul Predrag Balașevici, și şeful asociației “Ariadnae Filum”, Zavișa Jurj – se află într-o vizită de lucru la Bucureşti.

Aceştia s-au întâlnit, deja, cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare, cărora le-au expus situația foarte dificilă a celor circa 300 de mii de etnici români din Timoc.

Cei doi au atras, din nou, atenţia asupra politicii de asimilare etnică la care sunt supuşi, a lipsei drepturilor ce ţin de limbă şi biserică și a resurselor pentru menținerea identității românești.

Stanga: vorbitori de limba romana si "vlaha" conform recensamantului Serbiei din 2002. Harta facuta de catre un roman si afisata pe paginile romanesti de wikipedia. Dreapta: romani, "vlahi" si maghiari pe harta etniilor dupa acelasi recensamant. Harta publicata pe paginile sarbesti de wikipedia. La ultimele recensaminte, numarul de vorbitori de romana/"vlaha" a fost mai mare decat cei declarati romani/"vlahi"

Ei acuză şi distrugerea unei importante părți a regiunii în care trăiesc de către o companie chineză, care exploatează cupru, şi apreciază că aceasta se petrece cu complicitatea administraţiei de la Belgrad, care şi-ar dori să-i alunge pe românii autohtoni din zonă.

De asemenea, atât Predrag Balașevic cât şi Zavișa Jurj au deplâns dezinteresul diplomației de la Bucureşti faţă de problematica românilor din Serbia.

Românii de peste graniţă mor cu zile. Ce facem pentru ei? (I) | Epoch Times România

Recent, ei au transmis o scrisoare instituţiilor de la Bucureşti şi Bruxelles, în care au detaliat situaţia disperată în care se află comunitatea şi le-au cerut să intervină pe lângă autorităţile sârbe, pentru ca acestea să le respecte drepturile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

24/02/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cine menține în viață regiunea separatistă transnistreană?

Here, There and an Attempt on Everywhere: Transnistria, a Day Out in a  Non-existent Country: Part 4 of Moldova (and Transnistria)

Transnistria a reprezentat în ultimele trei decenii una dintre cele mai mari enigme din Europa de Est și continuă să fie un studiu de caz aparte, fiind unul dintre primele conflicte înghețate din spațiul ex-sovietic și apoi un model pentru cele ce au urmat în jurul bazinului Mării Negre.

Dinamica supraviețuirii acestei entități este cu atât mai interesantă prin realitățile antagonice din teren. Dacă în aproape primele două decenii aceasta a existat datorită sprijinului economic acordat de Moscova, ultima decadă le aparține, paradoxal, Uniunii Europene și Chișinăului.

O bază avansată de operații a bolșevicilor folosită și de Rusia post-sovietică

Situația actuală din regiunea transnistreană datează din 1992 și a rezultat, pe de-o parte, din Războiul de la Nistru, în care timp de câteva luni forțele Chișinăului s-au luptat cu rebelii regimului de Tiraspol, cărora li se alăturaseră voluntari și erau spriijniți unități ale Armatei a 14-a ruse și, pe de altă parte, din Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992.

Cu toate acestea, rădăcinile acestei entități își au originile încă din 1924, când în cadrul RSS Ucrainene a fost creată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.  

Pe atunci, miza acestei fâșii de pământ era să exporte Revoluția bolșevică via România spre zona Balcanilor. Astăzi, această regiune separatistă are rolul de a funcționa ca o bază avansată de operații (din engl. „forward operating base”, FOB) a Moscovei în regiunea Odesa, Ucraina și la circa 100 de kilometri de granița UE și NATO cu România.

Regiunea separatistă reprezintă circa 11-12% din suprafața totală a Republicii Moldova.

În cei circa 28 de ani de așa-numită independență, Transnistria a funcționat, din punct de vedere economic, din rămășițele sovietice ale unei firave industrii plasate strategic pe malul stâng al Nistrului.

Totodată, regiunea transnistreană s-a menținut și datorită unei vieți economice subterane, aceasta fiind o platformă de contrabandă, în special cu țigări și băuturi alcoolice, dar și armament, în special cel din depozitul de la Cobasna, acolo unde sovietici au retras în anii `80 și începuturile anului ’90 circa 20.000 de tone de muniții din țări precum Germania și Cehoslovacia.

Din acest punct de vedere, corupția endemică de la Chișinău și afacerile unor politicieni și grupurile de interese interconectate de la Chișinău și Tiraspol au ajutat la menținea acestui status quo.

UE, Bucureștiul și Chișinăul aruncă colacul salvator pentru regiunea separatistă

În ultima decadă, economia transnistreană a comportat o serie de mutații interesante, povara fiind tranferată de pe umerii Moscovei pe cei ai Uniunii Europene.

Abordarea de tip „soft power” pe care Uniunea Europeană a implementat-o, inițial prin pârgille Parteneriatului Estic în 2009 și apoi prin semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, a jucat un rol decisiv în schimbarea balanței exporturilor regiunii separatiste.

Cifrele vorbesc de la sine. Astăzi, 30% din totalul exporturilor regiunii transnistrene ajung în circa 25 de țări ale UE.

Pe primele trei locuri în ponderea exporturilor din regiunea secesionistă se află metalele și produsele metalifere (circa 229 de milioane de dolari), resursele energetice și combustibilii (160 de milioane de dolari – livrate Moldovei) și nu în ultimul rând produsele alimentare (circa 96 de milioane de dolari, materii prime și confecții în regim „lohn” (52 de milioane de dolari). Totalul exporturilor din regiunea transnistreană în 2020 s-a cifrat la 633.105.050 de dolari americani, conform statisticilor oferite de Serviciul Vamal al regimului de la Tiraspol.

Paradoxal, România este principala destinație a mărfurilor transnistrene, după Republica Moldova, chiar dacă la nivel ideologic și propagandistic Bucureștiul rămâne cel mai mare inamic al Tiraspolul și ținta principală a retoricii negative.

În general, schimburile comerciale dintre regiunea separatistă și România se rezumă la produse metalifere care merg la prelucrare în combinatul siderurgic de la Râbnița din nordul regiunii.

Cele mai recente cifre furnizate de regimul de la Tiraspol arată că în 2020 Republica Moldova a fost destinația principală a exporturilor (în special energie electrică de la centrala de la Cuciurgan) cu 42,92% din cota de piață și o valoare de 271,7 milioane de dolari SUA (în creștere cu circa 10% față de 2019).

Pe locul doi s-a clasat România cu 14,91% (94 de milioane de dolari SUA) cu aproape 2% în creștere față de 2019. Urmează Rusia cu 11,05% din exporturi (aproape 70 de milioane de dolari). Pe locul al patrulea se regăsește Ucraina cu 10,26% din exporturi (aproape 65 milioane de dolari). 

De menționat România, alături de Polonia, Italia și Germania, înghit circa 80% din totalul exporturilor transnistrene în UE. O altă transformare interesată este că, începând cu anul 2015, România a preluat ștafeta de la Rusia în materie de prima destinație a exporturilor transnistrene.

Anexarea Crimeii, moment de cotitură

Dinamica exporturilor transnitrene a suferit modificări majore în ultima decadă.

Acest lucru s-a întâmplat mai pregnant după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, și după embargo-ul impus încă din 2013 Republicii Moldova de către Moscova. 

Cifrele arată că România a sărit brusc, în 2015, de la 18,6% la 30,5%, în timp ce Rusia a scăzut de la 22,9% la 15,2%.

Realitatea matematică este completată de o politică bine pusă la punct a Uniunii Europene care a permis regiunii transnistrene să exporte în continuare în UE, după semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, fără însă a face publice înțelegerile cu Tiraspolul.

România, ca cel mai apropiat stat din proximitatea regiunii separatiste, a preluat acest rol de stat-importator de produse transnistrene via Republica Moldova. Ceea ce este însă interesant este că relația nu a fost una reciprocă. În ciuda înlesnirilor dinspre UE, Tiraspol a ridicat taxele pentru produsele importate din UE.

Bruxelles-ul și-a motivat politica relaxată față de Tiraspol pentru ca nu cumva o serie de incidente să se producă în regiunea separatistă ca urmare a unor blocade din partea Chișinăului și Kievului. Acest lucru ar fi strangulat economia transnistreană și ar fi putut exista riscul unor confruntări armate. La toate acestea, prezența militară rusă în republica secesionistă ar fi putut complica și mai tare situația din teren.

Trebuie să reamintim că, după anexarea Crimeii în martie 2014, Kievul și-a schimbat atitudinea tolerantă față de Tiraspol și a introdus treptat un embargo gradual, atât pentru mărfuri, cât și pentru circulația persoanelor și controalele pe punctele vamale comune s-au înăsprit.

Cum regiunea transnistreană nu dispune de un aeroport internațional și nici ieșire la mare proprie, „exporturile salvatoare” spre Rusia și-au diminuat din plin cantitatea și au fost reorientare spre țările UE prin bunăvoința Bruxellesului

Rusia a încetat să fie partenerul economic predominant al republicii separatiste, dar și-a păstrat suficiente pârghii în regiune. Moscova livrează gaze naturale, permite dezvoltarea profitabilelor afaceri cu criptomonede, își menține forțe armate în regiune și exercită influență politică, dar nu o folosește pentru reglementarea conflictului.

Uniunea Europeană a contribuit în ultimii ani la menținerea în viață a Transnistriei, oferindu-i acesteia piața sa în ideea că astfel va contribui la evitarea unui conflict în regiune.

Negocieri inegale

De 28 de ani, Tiraspolul refuză cu obstinație aducerea în discuție a rezolvării politice a dosarului transnistrean, scrie https://www.veridica.ro/analize/cine-mentine-in-viata-regiunea-separatista-transnistreana-partea-a-ii-a-parghiile-rusiei?

Se insistă pe obținerea unor concesii socio-economice din partea Chișinăului și se oferă la schimb o presiune diminuată pe unele aspecte sensibile create artificial de Tiraspol pentru a le folosi apoi ca unealtă sau pârghie de negociere.

Printre acestea sunt predarea limbii române în grafie latină în școli sau accesul fermierilor la pământurile pe care aceștia le dețin în proprietate în stânga Nistrului, dar se regăsesc după așa-numita „linie de demarcație” dintre regiunea secesionistă și restul teritoriul R. Moldova.

În prezent, o astfel de problemă creată artificial este și amplasarea unilaterală, pe timpul pandemiei de COVID-19 a circa 37 de posturi noi de control pentru ca ulterior ridicarea acestor să fie negociată în schimbul unor noi concesii de tip economic din partea Chișinăului.

Aici trebuie menționat că toate negocierile din partea Tiraspolului au în spate Moscova, stat care influențează decisiv mersul greoi al negocierilor prin tot aparatul de conducere al Transnistriei școlit la Moscova și care se află sub controlul total al Kremlinului.

Pe de altă parte, în negocierile din acest dosar, Rusia și-a slăbit aparent poziția inflexibilă asupra Transnistriei pe fondul crizei economice mondiale încă din 2008 și care continuă și în prezent pentru Federația Rusă.

Până la criza economică, Rusia pompa masiv bani în regiunea transnistreană sub formă de ajutoare umanitare, bani care mergeau în special în zona socială în pensii și salarii. Cifrele vehiculate ajungeau undeva la 60 de milioane de dolari anual.

Ca urmare a crizei economice globale, deprecierea rublei rusești și în general a situației economice dificile de la Moscova cauzată și de sancțiunile internaționale, Moscova și-a micșorat apetitul de a furniza bani Tiraspolului și i-a permis deschiderea acestei supape economice înspre UE.

În plus, gazul Gazpromului furnizat regiunii transnistrene nu este plătit din 2007. De circa 14 ani de zile, datoria Moldovagaz către Gazprom a ajuns în jurul valorii de șapte miliarde de dolari, din care peste 90% este numai datoria Tiraspolului. Acest aspect ar putea frâna scenariul reunificării R. Moldova prin prisma imposibilității achitării unei astfel de datorii acumulate de regiunea sa separatistă.

Gazprom deține pachetul majoritar de acțiuni la Moldovagaz de aproape 51%, în timp ce Ministerul Economiei deține 35,5%, iar restul de 13,44% este la Tiraspol, dar oferit în administrare tot Gazpromului.

Reorientare spre afaceri cu criptomonede

Cu toate acestea, Moscova a început și aici să găsească o strategie și mai bună privind energia ieftină produsă la centrala electrică de la Cuciurgan, deținută de compania rusă Inter RAO EES, și cum să valorifice mai bine gazul cu care este alimentată aceasta de către Gazprom.

Potrivit unor declarații ale șefului Guvernului separatist de la Tiraspol, Alexandr Martînov, republica secesionistă miza, pentru 2019, pe suma de 15,5 milioane de dolari ce vor ajunge într-un cont special guvernamental. Astfel, gazul Gazpromului era transformat în energie electrică la centrala de la Cuciurgan, iar apoi aceasta era folosită în activitatea energofagă de „mining” pentru criptomonede.

Afacerea cu „crypto-mining” a fost pusă în mișcare rapid cu implicarea ambasadorului pentru Moldova al asociației de afaceri „Delovaia Russia”, Igor Chaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, Iuri Chaika.

Acesta are o relație de prietenie și afaceri cu Igor Dodon și familia sa, dar și cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Chaika a pus umărul și la întocmirea și la adoptarea pe repede-înainte a legislației, astfel că pe 31 ianuarie 2018, acesta deja promova afacerea cu cripto valută din Transnistria într-un interviu pentru Kommersant.

De altfel, campania offshore Go Web International, condusă de un fost angajat al Ministerului de Interne rus a început imediat să le vândă token-uri în valoare de 90 de milioane de dolari investitorilor străini interesați de oportunitățile de afaceri cu criptomonede produse în Transnistria.

De menționat este faptul că „raportul Mueller”, ce a investigat în SUA amestecul Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA, notează că operațiunile serviciilor speciale rusești de plata a reclamelor pentru mai multe rețele de socializare s-a făcut cu criptovalută, dar nu precizează proveniența lor.

Permiterea dezvoltării acestui tip de afaceri în regiunile separatiste controlate de Moscova, ce au loc în prezent în Transnistria (Moldova), Donbas și Crimeea (Ucraina) și Abhazia și Osetia de Sud (Georgia) este o nouă modalitate a oamenilor din anturajul Kremlinului de a ajuta economiile acestor regimuri și o nouă modalitate de spălare a banilor și finanțării separatismului.

De altfel, regiunea riscă să devină una și mai criminalizată decât este deja în prezent. Criptomonedele sunt folosite tot mai des în operațiuni specifice crimei organizate, de la traficul de droguri la finanțarea terorismului sau diverse operațiuni ale serviciilor speciale.

Negocieri în limbo

De-a lungul celor circa 28 de ani de la încheierea războiului de pe Nistru și acordul de încetare a focului, „dosarul transnistrean” a fost tergiversat în scopul de a menține status quo-ul care prevedea prezența militară a Rusiei pe teritoriul R. Moldova în regiunea transnistreană.

În primul rând este vorba despre avantajul militar păstrat de Rusia în regiune prin cei circa 1.500 – 2.000 de soldați ruși încadrați în Districtul Militar de vest al Armatei ruse, cu sediul la Sankt-Petersburg.

Transnistria

Aceștia au misiunea de a păzi unul dintre cele mai mari depozite de muniție din estul Europei și anume cel de la Cobasna, acolo unde se estimează că sunt păstrate circa 20.000 de tone de muniție. dar și de a se roti, în calitate de „pacificatori” în cadrul misiunii comune de menținere a păcii formată din militari moldoveni, transnistreni, ucraineni și ruși.

Această bază materială militară, împreună cu militarii ruși și armata transnistreană (estimată undeva la 10.000 – 15.000 de persoane din mai multe instituții de forță) constituie premisele și argumentele forte pentru situația din prezent în care nu se poate avansa pe acest dosar.

Cu toate că a fost angajată efectiv în confruntările militare din 1992 de partea rebelilor transnistreni, Rusia a devenit ulterior mediator în formatul internațional 5+2 în dosarul de reglementare al conflictului și folosește de facto „paradiplomația” transnistreană pentru a influența mersul acestui dosar.

De aici și rezultatele modeste în negocieri și evitarea absolută a oricăror discuții, în formatul 5+2, ce ar putea duce la rezolvarea politică a conflictului.

În timp ce Chișinăul nu și-a schimbat poziția și îi oferă Tiraspolului o largă autonomie în cadrul Republicii Moldova, pe modelul deja existent în UTA Găgăuzia, regiunea separatistă transnistreană nu ia în calcul decât recunoașterea de către Chișinău și chiar scenariul transformării într-un subiect de drept al Federației Ruse.

În cadrul unui referendum din 17 septembrie 2006, 97% dintre locuitorii regiunii separatiste s-ar fi pronunțat pentru aderarea Transnistriei la Federația Rusă.

Atitudinea binevoitoare și modelul de „soft power” pe care UE și l-a propus în relația cu Tiraspolul, la fel și concesiile făcute de Chișinău la îndemnul Bruxelles-ului, s-ar putea dovedi falimentare.

Fenomenul „transnistrizării” face ca Rusia să joace un rol și mai mare în viața politică de la Chișinău, astfel că drumul european al Republicii Moldova este mereu obstrucționat, iar reformele realizate inconstant.

24/02/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: