Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu – despre „Ungurii Răzleţi…, Ungurii Valahi”

Presupusa instituţie cu caracter ştiinţific Societatea istorică maghiară, pusă la stâlpul infamiei, întâi de faimosul boier, os domnesc, prinţ al culturii Bogdan Petriceicu Haşdeu, de alţi mari români ardeleni şi apoi de Ştefan Ludwig Roth, care i-a avertizat răspicat pe mişeii turanici faţă de fărădelegile lor privind proiectul de maghiarizare prin silnicie şi crimă, „…luaţi seama la ce faceţi şi nu aruncaţi cu criminală îndrăzneală jeratec în paie.” (Dacia nr. 6, 15 august 1941, p. 6).

   Bilanţul rezultatelor maghiarizării forţate ni-l dă unul din marii etnografi maghiari, Balogh Pal:„… Maghiarii au câştigat 261 comune şi au pierdut 456, prin urmare, au înregistrat o pierdere de 195 comune; cele mai multe le-au cucerit de la slovaci, cele mai multe le-au pierdut printre şvabii din Baranya şi românii din Transilvania… Cu un câştig încheie bilanţul în primul rând românii, după ei slovacii, apoiu germanii.” (Balogh Pal, Nepfajok Magyarorszagon)  

   Societatea istorică maghiară, ca mai toate organele lor propagandistice este o adunătură de acefali veninoşi, o scursură rămasă de pe vremea lui Paul Hunfalvy, care susţinând bazaconiile-teoriei Roesler la al VII-lea Congres al orientaliştilor de la Viena din 1886, a fost lovit în moalele capului cu buzduganul lingvistic de marele poliglot valah savantul-istoric Bogdan Petriceicu Haşdeu, care l-a „potcovit” cu greii termeni protovalahi: „hongre” – acţiunea de a scopi un cal şi „hungar” – acţiune ce poartă stigmatul „castrării” spirituale, adică al călăreţului „fino-ugric”.

   Ungaria de ieri, cum inspirat a numit-o Milton G. Lehrer, în lucrarea sa Ardealul-pământ românesc, „Ungaria grofilor şi a nemeşilor, siluitoare de conştiinţe”, trăieşte în Ungaria de azi prin acelaşi sistem imoral şi anacronic, susţinând testamentul premierului Teleki Pal, prin portavocea deputatului Miko Imre, de Recolonizarea în patrie a ungurilor de dincolo de Carpaţi, revendicându-şi hegemonia asupra Bazinului Carpatic, prin stupizenia tezei lor milenare. 

„Acest teritoriu milenar îl vom putea apăra şi păstra, numai colonizând în bazinul carpatic pe toţi ungurii împrăştiaţi în întreaga lume. Colonizarea ungurilor urma să se facă în Ardealul întreg, care să revină Ungariei, iar românii să fie colonizaţi în teritoriile de est, ocupate atunci de România.” (Istoria României – Transilvania, vol. II (1867-1947), p. 1346).

   Artizanii Europei de astăzi îi sprijină puternic pe fino-ugrici în acreditarea ideii lor de a ne smulge Ardealul, poate şi ceva mai mult, prin declararea conceptului de Stat naţional, drept caduc. Aşadar, agitaţia revanşarzilor turanici nu este degeaba, scrie Gheorghe Constantin Nistoroiu în http://www.logossiagape.ro/ comentarii-si-adaugiri-la-articolul-istoricului-col-r-dr-constantin-mosincat-ungurii-razleti-ungurii-valahi/

   Disperarea ungurilor de pierderea hegemoniei, a bicefalei lor monarhii care a încătuşat mulţime de popoare, a atins cotele cele mai alarmante, recurgând la tot felul de tertipuri diplomatice, care mai de care mai mârşave.

Iniţial s-au agăţat de sperjurul lui Carol de Habsburg, prin acel stupid apel: „Către popoarele mele credincioase”, marşând apoi înspre seducătoarea federalizare printr-o republică „antantofilă”, ca apoi să accepte altoiul proletar, adus de Lenin prin trecerea puterii în mâna clasei muncitoare, sprijinindu-şi astfel amicul de anturaj Bela Kun care a fondat Republica Ungară a Sfaturilor, încheind un tratat cu URSS-ul, fixând graniţa comună pe Carpaţii Orientali şi atacând la 25 Martie 1919, România şi Slovacia.

Numai că, faimoasa Armată Română a zdrobit în Europa Centrală bolşevismul, determinând nemeşimea ex-hasburgică, ex-„antantofilă”, ex-„europeană”, ex-„sovietică”, să se boteze „fascistă” sub amiralul-fără-flotă Miklos Horthy, care cerea sprijin Antantei, pe aliniamentul Carpaţilor, pentru a putea apăra continentul ameninţat de sovietici.

România s-a apărat, însă la Conferinţa de Pace, fără consultarea şi participarea ei, „Comisia teritorială” i-a atribuit prin Tratatul de la Trianon, o completare, adică un teritoriu mai mic decât cel stipulat de principiul etnicităţii, sfidându-se faptul că aproximativ un număr de 800.000 de români căzuţi pradă maghiarizării forţate, fuseseră abandonaţi.

Harta etnică a Ungariei înaintea Marii Uniri de la 1918

 La Trianon s-a cântat atunci prohodul Ungariei. La 4 Iunie 1920, Ungaria a decretat doliu naţional, scandând din aula parlamentului său: „Nem, nem soha!” – „Nu, nu, niciodată!” , trecând apoi la înarmarea „brigăzilor de luptă pentru învierea Ungariei milenare”, „binecuvântate” de arhiducele Iosif de Habsburg, prin înmânarea drapelelor de luptă, urmat de îndemnul său machiavelic: 

„Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici şi să-l duceţi glorios până la Adriatica.”  (Dr. Mircea Dogaru, „Alba Iulia” şi „Trianon”…, în Gândirea, Anul X, Nr. 1-3/ 2001)

   La câteva săptămâni de la îndemnul arhiducelui, comandamentul suprem horthyst a pregătit după normele lui Nemes Dezso, planul de agresare, a la longue, a României prin cele cinci direcţii:

„1. încercuirea diplomatică a României; 

2. pregătirea ideologică a populaţiei (ungureşti şi secuieşti din Transilvania);

 3. consolidarea economică a Ungariei în defavoarea României; 

4. creşterea prestigiului Ungariei în plan internaţional, pe toate căile; 

5. intensificarea activităţii organizaţiilor iredentiste ale minorităţilor de pe teritoriul României.” (idem.)

   Planul lui Nemes Dezso, susţinut cu predilecţie de Horthy, a fost preluat cu şi mai mare intensitate de unul dintre fanaticii „Terorii Albe”, Ivan Hejjas şi de baronul Ede Atzel, prin „Societatea Transilvaniei pentru evidenţa populaţiei, plan-complot, neîntrerupt, în plin proces de desfăşurare, de realizare, precum Complotul de la Oradea, de la Spargerea lumii, la care face referire Col. r. Dr. Constantin Moşincat.

   Câte mârşăvii şi ticăloşii a trebuit/ va mai trebui să îndure în milenara sa istorie: cotropirea, jaful şi stăpânirea romană a unui procent de 14-24% din Regatul Dacia Mare, invaziile migratoare, bulele papale şi imperiale, iobagizarea, teroarea tereziană şi brukenthaliană, uniația, legea Apponyi, trădarea lui Kossuth, bazaconia teoriei lui Roesler, politica lui Tisza, autonomia maghiară, cenzura şi mistificarea rolleriană, stupiditatea tezei politically correct iohannesiano-orbaniană ş.m.a.

   Să se ia aminte de către toţi!

  Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio : Comentarii şi adăugiri la articolul istoricului Col.( r.) Dr. Constantin Moşincat, „Ungurii Răzleţi…, Ungurii Valahi”