CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UNDE ESTE PATRIA ?

Imagini pentru harta romaniei mari

Mai întâi, ce este patria?

Patria are mai multe sinonime: țară, țărișoară, țară de baștină, loc de baștină, patrie-mamă, glie, moșie, vatră, vatră strămoșească, nație, națiune, origine, proveniență, pământ, pământ străbun, pământ strămoșesc, pământ natal.

Patria este o noțiune sau un concept social și, ca toate noțiunile și conceptele sociale, poate avea o mulțime de definiții diferite, după perspectiva din care este privită această realitate, scrie Victor RAVINI în prestigioasa publicație Limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3842

Dicționarul Explicativ (DEX) dă 22 de definiții pentru patrie, dintre care selectez doar una: „Patria este țara din care s-a desprins o altă țară, o provincie etc., care este legată de prima prin unitate națională, de limbă, cultură etc.”. Același dicționar dă 44 de definiții pentru națiune, din care selectez:

„Formă de comunitate etnică-socială a oamenilor, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă și religie, de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale, a originii limbii și culturii, o anumită factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune”. Dicționarele noastre dau sinonimele pentru națiune: nație, neam, popor, norod, limbă, seminție.

Ce unește, ce leagă împreună o națiune sau un popor? Comunitatea teritoriului geografic mărginit între granițele unei țări? Nicidecum. Sunt milioane de români în România și alte milioane de români ce au apucat să trăiască în afara granițelor ei, care au fost stabilite arbitrar, prin tratate și convenții diplomatice, mereu schimbătoare. Se știe prea bine că în Republica Moldova și în afara granițelor acesteia trăiesc dintotdeauna români, pe întreaga întindere a zonei de răspândire a străvechii culturi Cucuteni-Tripolia, care se întinde din Transilvania, peste Moldova și până în Ucraina. Mai sunt români și în sudul Dunării, în Timoc, Voivodina, Macedonia, Epir și prin alte locuri din Peninsula Balcanică. Sunt și valahi în vest, prin Moravia, în actuala Slovacia. Aceștia și-au pierdut limba.

Abia mai folosesc câteva cuvinte românești pentru obiecte casnice, dar continuă să aibă costume naționale românești. Pe lângă românii ce trăiesc în vecinătatea sau apropierea României de mii de ani, mai sunt încă alte milioane de români ce trăiesc departe, în diferite țări occidentale, prin Europa, America și prin alte țări de pe toate continentele, cât și prin Federația Rusă, până la Vladivostok.

Rețin definiția că „patria este țara din care s-a desprins o altă țară”. Rețin și că țara desprinsă este legată de cea din care s-a desprins „prin unitatea națională, de limbă și de cultură”. Desigur că și dumneavoastră și eu ne gândim la Republica Moldova. Conform definiției din DEX, patria Republicii Moldova este România. Republica Moldova este legată de România „prin unitatea națională, de limbă și de cultură”. Așadar, aceste două țări formează un singur popor, o singură națiune. Conform definițiilor din DEX, românii din cele două țări formează o „comunitate etnică-socială a oamenilor, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă și religie, de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale, a originii limbii și culturii, o anumită factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune”.

În ce constă unitatea și coeziunea unui popor sau a unei națiuni care trăiește în două țări? Ba chiar trăiește în sumedenie de țări, cum trăiesc milioane de români risipiți prin lume, de voie, de nevoie sau fără voie, duși cu forța ca în vremurile de tristă amintire pe care nu le putem uita. Care este esența, sâmburele sau sufletul poporului român ori al națiunii române?

Am găsit răspunsul la filozoful german Ludwig Feuerbach (1804-1872), materialist și ateist. Selectez aici din două cărți ale lui, unde el nu se referă la nicio națiune sau popor anume, ci generalizează. Feuerbach subliniază funcția socială a religiei. El zice că poporul se stimează pe sine însuși în măsura în care crede în religia sa. O națiune e puternică și importantă în istoria mondială numai dacă recunoaște și are un cult pentru propria sa nesfârșire și divinitate.

Feuerbach consideră că „religia e cea mai tare forță unificatoare, legătura cea mai indestructibilă a unui popor. Religia e uniunea lăuntrică, însăși unitatea poporului, contopirea națiunii, întrepătrunderea sa, adunarea, desfacerea și refacerea tuturor ființelor și indivizilor într-o singură ființă. Forța unei națiuni constă în religia sa, este o forță ideală și nu constă din armate sau puternice șanțuri și ziduri de apărare. Națiunea își are tăria numai în conștiința propriei eternități, care e religia sa”1. Feuerbach revine mereu la această idee și o accentuează în mai multe feluri.

El mai spune că „prima și cea mai nobilă înfățișare a spiritualității unei națiuni e arta și îndeosebi literatura populară orală. Cea mai înaltă formă de artă e tragedia, iar tragedia e cea mai de seamă formă a literaturii”2. El continuă: „A doua ca cea mai distinsă înfățișare în spiritualitatea unui națiuni, și în care aceasta își are adevărul său, e religia”3.

Feuerbach pune totuși religia pe primul plan în alt fel. Religia stă mai clar și mai adânc în duhul poporului decât creația literară, cu toate că nicio națiune nu poate exista fără literatură. Spiritualitatea și înțelepciunea de fapt a poporului constă în religia sa4. Temelia stă în religie. În religie poporul recunoaște și glorifică credința unanimă în sine însuși și nesfârșirea sa ca întruchipare a deosebirii sale spirituale naționale și ca ființă. El spune că: „Religia e viziunea specificității ființei unui popor în eternitate sau viziunea generalității sale în ființa sa specifică. Prin religie poporul în principal se înalță pe sine însuși în conștiința ființei sale”5.

El spune că „omul mai caută în religie și un mijloc contra a ceea ce îl face să se simtă dependent și condiționat. Astfel, remediul contra morții e credința în nemurire. Se știe că prima sau cea mai veche religie a fost religia naturii, iar până și divinitățile spirituale sau politice ulterioare, ca zeii grecilor sau germanilor, au fost mai întâi chipuri de zei ai naturii. Natura a fost și este în continuare, la popoarele care trăiesc în natură, nu vreun simbol sau unealtă pentru vreo ființă sau zeitate ascunsă în dosul naturii, ci natura în sine ca atare e obiect de înaltă prețuire religioasă”6.

Feuerbach consideră că literatura populară orală este expresia spiritualității unei națiuni, iar religia e cea mai mare creație spirituală a poporului. El explică în ce fel religia este rezultatul proiectării sufletului omului pe natură, în același timp în care natura e sanctificată. Legătura cu ideea unei lumi metafizice este – după el – o formă de alienare, de înstrăinare. Cu această afirmație el ne convinge că nu face apologia religiei de pe poziția unui teolog, ci el este un filozof imparțial.

Feuerbach are dreptate că literatura populară orală și religia sunt definitorii pentru o națiune. Dar a scăpat din vedere că mai este ceva. Noi, românii, știm un lucru pe care Feuerbach nu l-a spus. Probabil că nu s-a gândit mai departe de lungul nasului: cea mai de seamă creație a oricărui popor este limba sa. Fără limbă nu este posibilă nici religia, nici literatura și nici vreo altă creație artistică sau materială a unei nații, nu este posibilă societatea și nici civilizația. Limba română ne unește mai mult decât religia. Unii români cred în ortodoxie, alți cred în ateism, care e tot o formă de religie, dar negaționistă, iar alții nu cred în nimic. În aceste vremuri, religia nu mai are forța unificatoare pe care o avea în secolul lui Feuerbach. A trecut pe planul doi. Acum, forța care ne unește este limba română.

La Feuerbach găsim și cauzele pentru care în zilele de azi dușmanii tradiționali ai românilor, ajutați de cozile lor de topor, trădătorii de neam dintre frații noștri de sânge, fac eforturi disperate să ne șteargă identitatea națională și culturală. De aceea ei atacă religia noastră. Ei atacă și limba noastră, dar asta nu au învățat-o de la Feuerbach. O știau de acasă.

Limba română strălucește în creațiile literare orale ale poporului și în scrierile culte. Cele mai strălucitoare opere literare în limba română sunt mai cu seamă două poezii: Luceafărul lui Eminescu și Miorița. Nu toate popoarele Europei sau de pe alte continente au asemenea opere, din care ne vin identitatea națională, unitatea etnică și trăinicia limbii române. Limba română este patria noastră a tuturor, dinăuntrul și din afara țării. Când nu ne putem regăsi acasă la vatră, ne întâlnim în limba română, prin telefon sau mail. Izvorul nemuririi unui popor este nemurirea limbii. Nemurirea creațiilor sale literare, culte și populare, cât și a credințelor sale. În primul rând, credința în tine însuți ca individ și credința în poporul din care faci parte. Credința în valorile noastre, românești.

Regretatul scriitor Nicolae-Paul Mihail a spus în Târgul Rusaliilor: „E cam greu să ne lăsăm dresați după toate mofturile inventate în alte orizonturi. Vorba românească e o armă care bate orice bombă, chiar mai tare decât cele care i-au căsăpit pe japonezi”.

Limba română este izvorul nemuririi neamului românesc, iar dacă unii vor să înrobească lumea cu arme, cu escrocherii financiare și comerciale sau cu șiretlicuri ascunse, românii îi vor dezarma cu vorbe și cuvinte potrivite, cu idei nobile, cu creații de artă și cu omenia românului.

Note:

1 Die Religion ist… der festeste Zusammenhang, das unverletzlichste Band des Volkes. (…) Die Religion ist die innigste Vereinigung, ja Einheit des Volkes, sie ist die Zusammenschmelzung, Zusammendrängung, Sammlung, Auflösung und Vereinigung aller Wesen und Individuen in Ein Wesen. (…) Die Kraft eines Volkes ist allein darum seine Religion, die Kraft ist ein Ideelles, sie besteht nicht in der Anzahl der Heere und in der Festligkeit der Wälle und Mauern, und diese Kraft hat ein Volk nur in dem Bewußtsein seiner eignen Unendlichkeit, das ist seiner Religion (Feuerbach, Ludwig, Einleitung in die Logik und Metaphysik, p. 24-25, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1975).

2 Die höchste Form der Kunst ist aber dem Begriff nach die Tragödie. (…) Die Tragödie ist … die erhabenste Form der Poesie (Idem, p. 22).

3 Die zweite vornehmste Gestalt des Volksgeistes, in der er seine Wirklichkeit hat, ist die Religion (Idem, p. 24).

4 Bei der Religion ist es noch auffallender und sichtbarerer, daß sie aufs innigste mit dem Volksgeiste zusammenhängt, als bei der Poesie, wiewohl auch kein Volk ohne Poesie ist (…) Die eigentliche Geist und die Vernunft eines Volkes ist seine Religion (Ibidem, p. 24).

5 Die Religion ist also die Anschauung des besondern Wesens im Unendlichen oder des Allgemeinen im besondern Wesen; in der Religion erhebt sich daher das Volk in das­Bewußtsein des Wesens überhaupt… (Idem, p. 27).

6 … in der Religion sucht der Mensch zugleich die Mittel gegen Das, wovon er sich abhängig fühlt. So ist das Mittel gegen den Tod der Unsterblichkeitsglaube. (…) es ist jetzt allgemein anerkannt, dass die älteste oder erste Religion des Menschen die Naturreligion, dass selbst die späteren geistigen und politischen Götter der Völker, wie der Griechen und Germanen, zuerst, ursprünglich nur Naturwesen waren. (…) Die Natur war daher und ist noch heute bei den Naturvölkern nicht etwa als Symbol oder Werkzeug eines hinter der Natur versteckten Wesens oder Gottes, sondern als solche, als Natur, Gegenstand religiöser Verehrung (Feuerbach, Ludwig, Vorlesungen über das Wesen der Religion, în Sämtliche Werke, Band 8, p. 42-43, Frommann Verlag Günther Holzboog, Stuttgart-Bad Cannstatt, 1960).

21/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

Românul Anastase Dragomir, un mare inventator puțin cunoscut lumii. VIDEO

Pe 14 Septembrie 2003, în cadrul mitingului aviatic din MOUNTAIN HOME AIR FORCE BASE, Idaho, căpitanul Christopher Stricklin s-a catapultat cu doar câteva secunde înainte ca avionul F-16 Falcon pe care îl conducea să se prăbușească.

Din fericire nu au existat victime, însă această fotografie extraordinară ne duce cu gândul la una dintre cele mai importante invenții românești pentru aviație și în special pentru aviația militară – scaunul ejectabil (ejection seat), scrie Bogdan Iosifaru în ziarul românilor americani din Chicago, https:// Tribuna us.

Așadar, să vorbim despre un nume care este prea puțin cunoscut lumii – românul Anastase Dragomir.

Imagini pentru anastase dragomir

Foto: Anastase Dragomir (n. 6 februarie 1896, la Brăila – d. 1 ianuarie 1966)

După terminarea școlii, fiind pasionat de aviație, a plecat la Paris unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. În această perioadă a conceput un prim sistem pentru salvarea piloților și a pasagerilor dintr-un avion, în caz de accident.

Astfel că pe 3 noiembrie 1928 depune cererea pentru primul brevet, intitulat: „Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne” (Noul sistem pentru montarea parașutelor în dispozitive de locomoție aeriană) și obține brevetul abia doi ani mai târziu, în 1930.

Această invenție presupunea „un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o paraşută proprie care permitea, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei“.

A experimentat invenţia în 28 august 1929 în apropierea Aeroportului Orly, Paris. În acest scop s-a amenajat, după indicaţiile inventatorului, un avion Farman, în care se instalase „cabina catapultabilă“. Experienţa a constituit o reuşită, confirmând utilitatea acestei invenţii. După demonstraţie, ziarele franceze au subliniat prioritatea mondială, deţinută de Anastase Dragomir în acest domeniu, precum şi importanţa invenţiei pentru aviaţie. Soluţia propusă de Anastase Dragomir pentru autostabilizarea cabinei în cădere prin utilizarea a două paraşute auxiliare se regăseşte în soluţiile actuale de paraşute şi cabine catapultabile.

După această reușită se întoarce în România și repetă experimentul pe Aeroportul Băneasa din București. Cu toate aceste date obținute își continuă cercetările și perfecționează soluția inițială. De exemplu, ține seama că la altitudini mai mari de 4.000 de metri aerul este rarefiat, că temperatura este mult sub zero grade Celsius și mai ţine seama că dacă avionul zboară cu o viteză de 1.000 km/oră, în momentul ieşirii pilotului din avion acesta este izbit de curentul de aer cu o forţă de trei tone.

Astfel că în 1950, obţine un nou brevet românesc pentru ceea ce se numea: „Celulă paraşutată“. Care într-o descriere completă reprezintă „folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus; folosirea unei cabine etanşe sau semi-etanşe, în funcţie de efectuarea zborului la anumite înălţimi şi folosirea pentru cabinele semi-etanşe a unui dispozitiv mecanic care să permită, în caz de nevoie, debitarea oxigenului şi aerului necesare vieţii“. Adică ceea ce astăzi  numim Scaunul Catapultabil (Eject Seat)

Anastase Dragomir devine precursorul scaunului ejectabil, brevetele fiind preluate de Armata Americană, care având putere financiară mult mai mare ca România, a dus invenția românului la un alt nivel și de ce nu, la un veritabil scaun ejectabil așa cum îl cunoaștem azi.

De menționat că în activitatea sa, Anastase Dragomir a fost ajutat și de un alt român, Tănase Dobrescu.

Surse: Wikipedia, Ziarul Adevărul, Gazeta de Sud, Mândru să fii român, Aviația Magazin

21/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, MARI ROMANI | , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 21 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 21 februarie în istoria noastră

1605 – Ștefan Bocskay este proclamat principe al Transilvaniei, în urma alegerii sale de către Dieta de la Miercurea Nirajului.

Ștefan Bocskay (n.1557-d.1606), principe al Transilvaniei 1604-1606, prelutat de pe wikimedia.org

Ștefan Bocskay (n.1557-d.1606), principe al Transilvaniei 1604-1606

În Transilvania situația fu atât de instabilă, iar Ungaria se afla și ea sub jug nemțesc, până când Domnul l-a urnit din căpitănia sa orădeană pe Ștefan Bocskay, care i-a extirpat pe nemți din Transilvania /…/ Bocskay, cu ajutorul turcilor, i-a scos pe nemți și din Ungaria. Principe foarte bun, el făcu multe lucruri mari în chiar puțină vreme; a restabilit libertățile, atât lăuntrice, cât și din afară, ale Ungariei și Transilvaniei; a pus ca orașele haiducilor să fie bastioane ale unui mare teritoriu împotriva turcilor.” (János Kemeny, Memorii. Scrierea vieții sale, trad. Pap Francisc, Cluj-Napoca, 2002).

Ștefan Bocskay (în maghiară István Bocskay) s-a născut la 1 ianuarie 1557 la Cluj. În 1592 este numit comandant al cetății Oradea. În 1595, Bocskay, aliat al împăratului Rudolf II-lea, este numit locotenent general al armatei transilvănene care efectuează campania antiotomană din Muntenia, împreună cu voievozii români Mihai Viteazul și Ștefan Răzvan, sub comanda supremă a principelui Sigismund Báthory. Învinși la Târgoviște și Giurgiu, turcii sunt obligați să se retragă la sud de Dunăre.

În luna aprilie 1605, Ștefan Bocskay este ales principe al Ungariei la Dieta de la Szerencs. La 14 septembrie 1605, după o serie de confruntări cu sașii din Transilvania, Bocskay este unanim ales principe de către cele trei națiuni la Dieta de la Mediaș, și instaurat pe tronul princiar. În noiembrie, sprijinul otoman se concretizează în obținerea de către Bocskay a actului (berat) de numire ca principe al Transilvaniei și rege al Ungariei.

„Numirea lui Ștefan Bocskay ca rege al Ungariei, importanța și fastul încoronării sale, la care a fost prezent marele vizir, reprezintă aspectul particular și limita superioară a sprijinului politic otoman. Totodată, prezența marelui vizir la încoronare sublinia faptul că, spre deosebire de încoronarea lui János Zápolya (1529), considerată ca un fapt divers pentru un imperiu în ascensiune, noului eveniment i se acordă o importanță deosebită.” (Călin Felezeu , Statutul principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta Otomană (1541-1688), Cluj-Napoca , 1996).

Ștefan Bocskay încheie tratatul de pace de la Viana cu Rudolf al II-lea în 1606. Ulterior, mediază pacea de la Zsitvatorok, între habsburgi și otomani. La 29 decembrie 1606 Ștefan Bocskay încetează din viață, probabil otrăvit, la Cașovia (Kosiče).

1805 – S-a născut în localitatea Pănade, Comuna Valea Lungă, comitatul Târnava-Mică, filologul și lingvistul român Timotei Cipariu; (d. 3 septembrie 1887, Blaj).

Timotei Cipariu a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, istoric, teolog, pedagog și orientalist, lingvist, supranumit „părintele filologiei române”.

Imagine similară

  A fost un revoluționar pașoptist, politician român care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român,  poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

Este unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el:

„Organul luminărei” (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine,
Învățătorul poporului (1848), „Archivu pentru filologie și istorie” între 1867 și 1870 și în 1872 – prima revistă românească de filologie.

A  jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; fiind unul dintre membrii fondatori al ASTREI (1861).

A colaborat la „Foaia pentru minte, inimă și literatură” din Brașov cu studii, eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte (1877-1887) al societății Astra, membru al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, fiind ales mai târziu vicepreședintele ei si  membru al Societății Germane de Orientalistică.

 1841 – S-a născut la Craiova Nicolae Quintescu, critic literar, filolog şi traducător; membru titular al Academei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for (1884-1885; 1909-1912); (m. 12 august 1913).

Nicolae Quintescu

  A fost membru al Junimii din 1865 și profesor la Universitatea din Iași, iar din 1881, la cea din București. 

1864 –  S-a născut la Reghin, prozatorul si  publicistul  român Virgil Onițiu;fiul magistratului Alexandru Onitiu si al Terezei (n. Catana). A decedat în data de  8/21 octombrie 1915, la Brașov.

Virgil ONITIU, (n.21 februarie la  1864, Reghin – m. 21 oct. 1915, Brasov)

După absolvirea Seminarului Teologic din Sibiu, a fost  ajutor de redactor la Telegraful roman si cancelist al Mitropoliei. 

Pleaca la Viena, pentru a urma Facultatea de Litere și  isi incheie studiile universitare la Budapesta. Ca student, activeaza in Soc. „Romania juna” si „Petru Maior”, si este redactor la revista Roza cu ghimpi (1888).

Functioneaza ca prof. de latina si romana la Brasov, i se incredinteaza conducerea scolilor romane centrale (1894-l915). Bun pedagog si organizator, a servit cu devotament invatamintul romanesc (initiative in directia modernizarii, studii si conferinte pedagogice, manuale didactice. Fondul Coresi etc.). Vicepresedinte al Soc. pentru Fond de Teatru Roman (1890), initiator al colectiei Biblioteca Centrala, vicepresedinte, apoi presedinte al sectiei literare a Astrei, membru al Casinei brasovene etc. Membru corespondent al Acad. Romane (1902). 

Debuteaza in revista ms Musa, a Seminarului din Sibiu, in care publica art. in spirit maiorescian. Nationalismul in literatura. Debut in voi., cu 101 istorioare morale (1891). Colaboreaza la Convorbiri literare, Drapelul, Familia, Foaia ilustrata. Gazeta Transilvaniei, Noua biblioteca romana. Romanul, Telegraful roman. Transilvania, Tribuna, Vatra.

Publica articole schite, nuvele, foiletoane (unele semnate Ile Borg), adunate in doua voi.: Clipe de repaus (1901, 1903), piesa intr-un act in sat la Tinguiesti (1912), un volum de studii si texte vechi (Din cele trecute vremi, 1912), comedia Pentru ochii lumii, dupa Labiche, studiul Straturi In poezia noastra populara. Reediteaza Tiganiada (1900) si da traduce din Jules Verne, Dostoievski, Tolstoi, publicate in Tribuna (1888-l895), cu pseudonimul Gil. Prelucreaza, din limba germana, istorisiri moralizatoare pentru tineret, iscalite „Un prieten al copiilor”.

A înființat muzeele de numismatică, de arheologie, de filologie, estetică și bibliotecile de clasă, a completat laboratoarele cu aparate noi de fizică.

Între 1894-1915 a fost inspector șef al școlilor din Brașov.

A inițiat editarea colecției “Biblioteca teatrală” la Brașov și a pus piatra de temelie a localului internatului.

A fost președintele societății „România Jună” din Viena.

A fost membru activ al Astrei (1900) și vicepreședinte al Societății pentru Fond de Teatru Român.

A colaborat la diverse publicații, precum Familia, Tribuna. A scris mai multe povestiri, foiletoane satirice, piese de teatru, studii de literatură și folclor.

În anul 1902 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

1865 – S-a născut ziaristul și prozatorul român Anton Bacalbașa (n. 21 februarie 1865, Brăila – d. 1 octombrie 1899), creatorul popularului personaj literar „Moș Teacă”.

Împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie (1893) a revistei umoristice „Moftul român”.

A susținut mișcarea muncitorească și a colaborat la „Contemporanul” și la publicațiile socialiste Emanciparea, Drepturile omului.

 1887 –  S-a născut poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu, o artistă cu mari merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze;  A fost soţia poetului Ion Minulescu ; (m. 1961).

Ion Minulescu și multiubita sa soție, Claudia Millian-Minulescu.

 1891-  Se formează un nou guvern liberal-conservator în România, care va fi prezidat de generalul Ion Emanoil Florescu.

Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891).

  Astudiat la școala militară Saint-Cyr de la Paris. În războiul din Crimeea din 1854, a servit în armata rusă cu gradul de colonel. În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator al boierilor.

A fost consilier militar atât al Domnului Alexandru Ioan Cuza, cât și a succesorului acestuia, Regele Carol I al României, Florescu fiind în același timp militarul care a avut o contributie importanta  in  construirea si modernizarea Armatei Române timp de optsprezece ani înainte de Războiul de independență

1904-  A murit Sava Henţia, pictor realist, grafician, muralist, ilustrator de carte şi profesor; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (n. 1848).

 1907 – Intră în vigoare legea privind organizarea marinei comerciale din România.

 1914 – S-a născut juristul Vasile Gionea,  specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic;a fost deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995) din 1933, membru de onoare al Academiei Române ; (m. 1999).

Imagini pentru Vasile Gionea,photos

1941 – C.I.C. Brătianu, președintele PNL, a recomandat, printr–o scrisoare, generalului Antonescu să nu angajeze România exclusiv de partea Germaniei, ci să lase deschisă şi o altă posibilitate de orientare externă.

Nu putem face politică de aventură şi nu trebuie să construim pe o singură ipoteză. Rezultatul războiului este cel puţin îndoios. România a putut să-şi menţină existenţa tocmai printr-un joc de basculă între marile puteri. Ea trebuie, pe cît posibil, să nu se angajeze prea mult, pentru a-şi menaja viitorul”.

Foto: Constantin I.C. Brătianu (n. 13 ianuarie 1866 – d. 5 mai 1950). Președinte al Partidului Național Liberal în perioada 1934-1947. A decedat in inchisoarea comunistă de la Sighet.

1941 – O ordonanță a guvernului maghiar (nr. 1440/1941) a anulat reforma agrară românească din 1921, în Transilvania de N–E  ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena .

S-au anulat, în același timp, și toate achizițiile făcute de români cu plată în perioada 1918–1940.

1944 – S-a născut la Salonta fotbalistul român de etnie maghiară, Lajos Sătmăreanu (numit și Ludovic Sătmăreanu).

Imagini pentru Lajos Sătmăreanu. photos

A jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

  1945 – S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu; a fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002; (m. 2014).

1947 – Consiliul de Miniștri a hotărât proclamarea dictatorului comunist sovietic Iosif V.Stalin cetățean de onoare al României.

1948 – În perioada 21 – 23 februarie, Congresul de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat în vederea  constituii unui  partid  unic (Partidul Muncitoresc Român),  desăvârşea evoluţia către instaurarea regimului monopartid, de tip totalitar, în România.

Secretar general al CC al PMR a fost ales comunistul  Gh. Gheorghiu-Dej

1961-  S-a născut în municipiul Piatra Neamț, alpinistul și geologul român Constantin Lăcătușu.

Imagini pentru Constantin Lăcătușu

 A fost primul român care a cucerit vârful Everest (8.848 m), la 17 mai 1995.

De asemenea, este singurul român care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente, completând lista lui Messner (lista Carstensz) în 8 ani și 166 zile.

Între realizările sale memorabile se numără cucerirea în iunie 1990 a muntelui Elbrus (5.642 m). Au urmat:
4 februarie 1995: Kilimanjaro (5.895 m) – ruta Marangu
17 mai 1995: Everest (8.848 m) – premieră românească, ruta Pasul de Nord – creasta nordică – creasta nord-estică. [2]
16 februarie 1996: Aconcagua (6.962 m) – ruta normală.
4 iunie 1997: McKinley (Denali) (6.194 m) – prima ascensiune a unei echipe românești, ruta West Butress.
25 aprilie 2000: Puncak Jaya (Piramida Carstensz) (4.884 m) – premieră românească, ruta Messner (creasta Estică).
10 decembrie 2001: Masivul Vinson (4.897 m) – ruta normală.

1972 – Este lansat romanul „Marele singuratic”, de Marin Preda.

Imagini pentru „Marele singuratic”, de Marin Preda. photos

1997 – Se adopta Legea nr. 35/1997 privind funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului din România, menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor de eventualele abuzuri venite din partea administraţiei publice, promulgată la 17 martie 1997.

2016 – A murit compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu, expert în muzica lui George Enescu; (n. 1927).

Imagini pentru Pascal Bentoiu

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Eustatie si Sfantul Timotei; Inceputul Triodului

Sfantul Eustatie si Sfantul Timotei; Inceputul Triodului

Sfantul Eustatie a fost un aparator al Ortodoxiei. A aparat sfintele dogme la Sinodul intai Ecumenic de la Niceea (din anul 325), unde a respins invatatura lui Arie. Impreuna cu ceilalti Sfinti Parinti, Eustatie a marturisit pe lisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca fiind deopotriva cu Tatal si cu Sfantul Duh dupa dumnezeire (dupa fiinta lor dumnezeiasca). Dupa moartea imparatului Constantin cel Mare, arienii au luat putere si au inceput sa-i prigoneasca pe crestini. Sfantul Eustatie a fost scos din scaun si surghiunit, mai intai in Tracia, apoi in Macedonia. Sfantul Eustatie a suferit mult si a trecut la cele vesnice in anul 345 dupa Hristos.

Sfantul Cuvios Timotei

Sfantul Cuvios Timotei a fost ucenic al Cuviosului Teoctist, staretul manastirii din muntele Olimpului, langa pustiul Simboli, in timpul imparatului Copronim (741-775). A trait multi ani in pustietati, nevoindu-se in post, infranare si rugaciuni. A primit darul de a tamadui bolnavii si de a scoate din oameni duhurile necurate. A trecut la cele vesnice la adanci batraneti.

Inceputul Triodului – Pe 21 februarie 2021 intram in perioada Triodului. Triodul este atat o carte de cult, cat si ca o perioada liturgica a Anului bisericesc. Cand vorbim de cartea de cult, avem in vedere cantarile, citirile si regulile tipiconale din perioada liturgica a Triodului. Denumirea cartii provine de la numarul odelor (cantarilor) din canoanele utreniei acestei perioade.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. ro.wikipedia.org/wiki/Ștefan_Bocskay;
  3. http://www.worldwideromania.com;
  4. Istoria md.;
  5. Cinemagia.ro;
  6. Rador.ro;

21/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: