CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 15 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

15 februarie în istoria noastră  

1690:  S–a încheiat la Sibiu, tratatul secret între Constantin Cantemir, domnul Moldovei şi împăratul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană Lepold I, dinastia Habsburg.

În tratat se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.

Constantin Cantemir (n.1612- d.1693), a fost domn al Moldovei intre 1685-1693 și tatăl lui Dimitrie Cantemir si al lui Antioh Cantemir, urmașii săi la tronul Moldovei. 

 Tratatul cuprindea 5 articole, iar clauzele acestui document prevedeau garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice în Moldova, ajutor reciproc în caz de invazie polonă.

Moldova urma, de asemenea, să sprijine acțiunile antiotomane ale habsburgilor, după ce forțele imperiale vor ajunge la Brăila sau Siret.

În schimbul celor enumărate anterior, Moldova se obliga să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni.

Articolul al doilea al tratatului prevedea: “Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare (Antioh) i se va conferi titlul de conte”.

1794: S-a născut arhiepiscopul Alexandru Şuluţiu-Şterca, primul mitropolit greco-catolic („unit”) din Transilvania (din 1855); (m. 1867).

Imagini pentru Alexandru Şuluţiu-Şterca photos

1823: S-a născut Melchisdec (Mihail) Ștefănescu, episcop, istoric şi profesor, primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos (înfiinţată la 17 noiembrie 1864).

A fost unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei și a  contribuit la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române.

A avut contribuţii deosebite la întocmirea Legii Organice din 1872 (prin care s-a constituit Sfântul Sinod al BOR). A fost supranumit  „părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi părintele orfanilor“. A fost membru al Societăţii Academice Române și vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885); (m. 1892).

1834: S-a născut Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, scriitor şi om politic liberal, deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri.

Imagini pentru Vasile] Alexandrescu] Urechia, photos

În 1865 s-a numărat printre fondatorii Ateneului Român din Bucureşti). A fost membru fondator al Societăţii Academice Române (1867); vicepreşedinte al acestui for de mai multe ori; (m. 1901).

1838: S-a născut Eusebiu Popovici, preot şi profesor; specialist în Vechiul Testament, în limbile semitice, în istoria bisericii şi în drept bisericesc; a tradus în limba română „De Bello Gallico” de Cezar şi „Exerciţii pentru sintaxa limbii latine” de Hauber; membru de onoare al Academiei Române din 1908; (m. 1922).

1840: S-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii literare româneşti moderne, fondatorul societatii literare Junimea, membru fondator al Societăţii Academice Române, fost  preşedinte al Consiliului de Miniştri al Romaniei.

Fișier:Titu Maiorescu - Foto01.jpg

A fost  prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de Interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, a pus bazele junimismului politic.

A murit pe 18 iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

1841: S-a născut istoricul Mihail C. Suţu; a pus bazele unei cercetări numismatice sistematice şi istorice, înscriindu-şi numele între primii numismaţi din sud-estul Europei; a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi; membru titular al Academiei Române din 1909; (m. 1933).

1843 : Consistoriul din Blaj cerea episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii privind obligativitatea limbii maghiare în administraţie, justiţie, şcoli, biserici etc, lege votată de Dieta Transilvaniei.

1850: S-a născut Ion Andreescu, pictor român,  membru post- mortem al Academiei Române ; (d. 1882).

Imagine similară

Ion  Andreescu, autoportret

1851: S-a născut Spiru Haret, om politic liberal, organizatorul învăţământului românesc de după 1864, vicepreşedinte al Academiei Române.

Fișier:Spiru Haret.jpg

Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească,  renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori.  

1864: A apărut la Bucureşti, la iniţiativa unui grup de tineri ofiţeri, primul număr al revistei „România Militară”, ca publicaţie independentă, având inscripţionată pe copertă deviza: Ştiinţă, artă şi istorie militară. Revista a deveni  la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major al Armatei Române.

 

Imagine similară

Până în anul 1989, a fost editată sub diferite titulaturi – „Revista militară generală”(1947–1948), „Cultura militară”(1948–1958), „Probleme de artă militară”(1958–1989).

Din anul 1990 poartă actuala denumire – „Gândirea militară românească” – şi are o periodicitate de şase apariţii pe an.

Publicaţie de teorie şi ştiinţă militară, editată de către Statul Major General al Armatei României, revista „Gândirea militară românească” se adresează atât corpului ofiţeresc, cât şi mediilor instituţionale guvernamentale şi neguvernamentale preocupate de problematica militară naţională şi internaţională.

1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la Bucureşti, “Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu (partea literară) şi a dr. Dimitrie Brândză (partea ştiinţifică).

1884: La București a fost celebrată de către arhiepiscopul Ignaţiu Paoli, Sfânta Liturghie Pontificală  pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei „Sfântul Iosif” (construită între anii 1873-1884, după planurile arhitectului vienez Friedrich Schmidt).

Imagini pentru Catedrala „Sfântul Iosif”photos

1896: S-a născut la București,  Ştefan S. Nicolau, medic român, membru al Academiei Române; (d. 1967).

Din inițiativa sa a fost înființat, în 1949, la București, Institutul de Inframicrobiologie (al doilea de acest fel din lume), pe care l-a și condus până la sfârșitul vieții. De asemenea, marele om de ştiinţă a înființat prima catedră de Inframicrobiologie din lume (azi Disciplina de Virusologie).

Ștefan S. Nicolau a fost un medic virolog, directorul Institutului de Inframicrobiologie din București, membru al Academiei de Științe Medicale din România, al Academiei de Științe din Moscova, al Societății Franceze de Hematologie, al Societății Franceze de Chimioterapie și Serologie, membru titular al Academiei Române (1948), președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române (1948-1966).

Principalele sale cercetări se referă la originea tisulară a imunității în viroze, septinevrita în viroze neurotrope, neuroinfecții, rikettsioze și pararikettsioze; a fost unul din promotorii concepției despre originea virală a cancerului. A publicat numeroase lucrări originale în domeniul herpesului, turbării, febrei aftoase, febrei galbene, hepatitelor virale.

1897: A murit prințul Dimitrie Ghica, fiul primului domn pământean al Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica ; (n. 1816).

Imagini pentru printul Dimitrie Ghica, photos

 

Dimitrie Ghica (n. 31 mai 1816) a fost prim-ministru al României din partea Partidului Conservator între anii 1868 și 1870 și primul președinte al Crucii Rosii Române.

 1921: S-a născut în comuna Saveni, județul Botoșani, scriitorul Victor Em. Galan; (m. 1995).

Victor Emil Galan

După studii politehnice la Iași, Cernauți si Timisoara (1940-l944), a lucrat ca redactor la revista Gluma (1943-l944), unde debuteaza cu parodii, publicate sub pseudonimul V. Langa (1943); A fost redactor la ziarele Victoria (1945-l946), Cotidianul (1946) si Scînteia (1946-1965) și a colaborat la Contemporanul, Gazeta literara. Viața Româneasca etc.

A publicat volumele de proza: Caramidarii (1948), Calul lui Mos Eftimie (1950), Memoriile agentului electoral Teica Pasare (1950), Zorii robilor (1950), Baragan (MI, 1954-l959), romanele Zodia instrainarii (1966), Accidentul era inevitabil (1967), A treia Roma (1968) si Hramul Sfintului Nu (1969). A obținut Premiul de Stat (1950; 1954).
Victor Emil Galan este considerat de catre unii critici literari drept unul dintre scriitorii cei mai reprezentativi ai literaturii realist-socialiste.

1925: S-a născut Kemal Haşim Karpat, istoric, politolog, sociolog și profesor turc de origine română; specializat în istoria Imperiului Otoman; stabilit din 1942 în Turcia și din 1950 în SUA; (m. 2019).

1927: S-a născut la București, istoricul Dinu C. Giurescu, autor a  numeroase  studii şi cercetări privind istoria românilor.Provine dintr-o familie de mari istorici,fiind fiul lui Constantin C Giurescu şi nepot al lui Constantin Giurescu.

A studiat la Facultatea de Istorie din Bucureşti, luându-şi licenţa în anul 1955 şi în anul 1968 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie.

A fost profesor la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie între anii 1968-1987 și profesor universitar Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie în perioada 1990-1997.

A fost membru titular al Academiei Române din 2001, secţia Istorie şi Arheologie.

A  scris peste 30 de lucrări de autor şi în colaborare, a fost deputat în Parlamentul României şi a primit de la Regele Mihai I decoraţia “Nihil sine Deo”. 

A  editat documente diplomatice privind perioada postbelică; membru titular al Academiei Române din 2001; (m. 2018)

Imagini pentru Dinu C. Giurescu,

 Dinu C. Giurescu a fost şi deputat în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Partidului Conservator.

A demisionat din funcţia de deputat şi s-a retras din politică, fiind ales, pe 24 aprilie 2014, vicepreşedinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.

1931: A decedat caricaturistul român Nicolae S. Petrescu-Găină (n. 31 martie 1871, Craiova, România – d. 15 februarie 1931, București, România), un premergător al caricaturii românești și în același timp „un excelent compozitor și creator de figuri”.

Imagini pentru caricaturist Nicolae S. Petrescu-Găină photos

El a realizat caricaturile oamenilor politici din acele vremuri, ale sculptorilor, ale pictorilor și ale marilor intelectuali care au trăit în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului următor. Toate caricaturile pe care Nicolae Petrescu le-a făcut au o incontestabilă valoare documentară și nu în ultimul rând o valoare artistică.

Caricaturile sale i-au determinat pe mulți să zâmbească, adesea cu amărăciune, dar i-a încântat pe majoritatea care au apreciat-o și au înțeles-o. Cei mai buni prieteni ai săi au fost Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont.

A realizat desene din Al doilea Război Balcanic şi a satirizat militarismul german reprezentat de Împăratul Wilhelm al II-lea ai Germaniei şi de Împăratul Franz Josepf al Austriei. Pentru că multe dintre lucrări nu erau pe placul guvernului german şi al oficialităţilor zilei, Nicolae Petrescu-Găină a deportat în lagărul Golemo Konjari, din Bulgaria.

A stat acolo timp de un an şi jumătate, dormind pe o saltea din paie. În ciuda acestui lucru nu a renunţat la caricatură şi a realizat lucrări cu oamenii cu care a intrat în contact. După Primnul Război Mondial, a fost decorat de Guvernul Francez cu ordinul „Ofiţer al Instrucţiei Publice“, distincţie acordată „celui mai nobil şi mai dezinteresat sprijinitor al Franţei“.

În ultima perioadă a vieţii nu a mai putut să-şi asigure existenţa din vânzarea de caricaturi şi a fost nevoit să-şi găsească un mijloc de întreţinere. Astfel, Nicolae Petrescu-Găină a devenit arhivar, activitate din care îşi câştiga cu greu existenţa. S-a îmbolnăvit la începutul anului 1931 şi s-a internat la Spitalul Colentina. A realizat chiar pe patul de spital o serie de caricaturi în care s-a înfiţişat chiar pe el. Desenele au fost realizat pe bucăţele de hârtie în peniţă şi creion negru, menţionând pe ele „Ultima lucrare a pictorului N.S. Petrescu-Găină”.

Poetul Tudor Arghezi era unul dintre admiratorul lui Nicolae Petrescu-Găină scria: „Caricaturistul Găină, cum îl numesc amicii, are în efemeridele artei româneşti, câteva pagini ale lui, câteva chipuri definitiv fixate şi atitudinile lui remarcabile, calităţile lui de inteligenţă şi de un sarcasm binevoitor care-i fac glumele interesante şi juste s-ar fi rezolvat într-un talent de o clasicitate şi de o fineţe surprinzătoare, dacă boema nu l-ar fi împiedicat, cel puţin până acum, să se aprofundeze cu ajutorul unui studiu dârz de toată ziua şi al unor călătorii active prin ţările de artă ale lumii, Franţa, Italia şi Olanda”,

1933: La Bucureşti, a început greva ceferiştilor de la Atelierele ”Griviţa Roșie” din Bucureşti. Muncitorii, în rândul cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele.

După eşuarea negocierilor cu autorităţile, armata şi poliţia au tras în grevişti punând capăt acţiunii (soldate cu 3 morţi şi 40 de răniţi din rândul muncitorilor).

În Parlament, măsurile Guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie.

 1933: S-a născut Iosif Sava, om de cultură, muzicolog și un apreciat realizator de emisiuni TV; (d. 1998).

1941: România este inclusă în grupul ţărilor supuse blocadei britanice.

 1944: S-a născut Alexandru Bocăneţ, regizor şi realizator român de televiziune (decedat in timpul marelui cutremur din 4 martie 1977).

 

Imagini pentru photos al bocăneț

1947: S-a născut Oscar Berger, jurnalist, regizor, editor, scenarist şi producător de film; a contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”; a fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara; (m. 2013).

1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăţi agricole a apărut pe ordinea de zi a şedinţelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al Partidului Muncitoresc Român, aflat la remorca ocupanților sovietici.

1947: S-a născut Roxana Eminescu, cercetător al literaturilor şi civilizaţiilor de limbă portugheză, critic literar, jurnalistă, profesoară şi traducătoare, fiica juristei Iolanda Eminescu, al cărei bunic a fost Matei Eminescu, unul din cei 10 fraţi ai lui Mihai Eminescu, singurul care a lăsat urmaşi direcţi.

Imagini pentru roxana eminescu photos

Are un fiu, Ion Teodor Eminescu-Iacobescu, născut în 1983.

În 1981 a plecat cu o bursă în Portugalia și a lucrat ca profesor invitat la „Universitatea Nova” din Lisabona şi în redacţia ziarului „O Tempo” din acelaşi oraş; în 1984 s-a stabilit la Brest, în Franţa. Se numără printre puţinii specialişti români în lusitanistică.

Intr-un interviu acordat revistei culturale Agero, Roxana Eminescu a povestit cum a fost nevoită să părăsească ţara. “Am fugit pentru că, de-a lungul anilor, am fost solicitată prea des ca să fiu spioană pe lângă Ambasada Portugaliei la Bucureşti.

Am rezistat cât am putut. Nu am pus piciorul acolo niciodată. Asta se poate verifica”, a declarat strănepoata marelui poet, care în anii ’70 era cercetătoare ştiinţifică la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice din Bucureşti.

 1950: S-a născut Alexandru Dan Condeescu, critic, istoric şi stilist literar, editor, fost director al Muzeului Literaturii Române, timp de 17 ani; (m. 2007).

Imagini pentru alex condeescu photos

1955: S-a născut dirijorul Florin Totan, autorul proiectului cultural de succes „Bucuriile muzicii”, numit de public „André Rieu de România”.

Imagini pentru Florin Totan,photos

1956: A murit compozitorul Iuliu Mureşianu; (n. 1900).

Imagini pentru Iuliu Mureşianu photos

1963: A murit Radu I. Vlădescu, medic veterinar şi biochimist, profesor, din 1922, la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, a organizat primul laborator de chimie biologică din România.

A fostmembru titular al Academiei Române din 1955; (n. 1886).

1968: S-a născut actorul George Ivaşcu, director al Teatrului „Metropolis” şi fost ministru al Culturii în Cabinetul Viorica Dăncilă în perioada (ian. – nov. 2018).

Imagini pentru George Ivaşcu,photos

1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti – Braşov, prima de acest fel din România, în sistemul cel mai avantajos din punct de vedere tehnico-economic şi energetic: curent alternativ monofazat de frecvenţă industrială 50 Hz, la tensiunea de 25 kW.

1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România – „Parângul”.

1990: A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România – UNITER , avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

1990: A murit matematicianul George Ciucu, fost membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990).

Imagini pentru George Ciucu,photos

A avut preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării ; (n. 1927).

1991: În cetatea medievală Visegrád din Ungaria s-a înființat„Grupul de la Vişegrad”, o organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia. Aceasta a fost, de altfel, reînnoirea unui acord din 1335 între regii Ioan al Boemiei, Cazimir al III-lea al Poloniei şi Carol Robert de Anjou al Regatului Ungar.

Václav Havel – preşedintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa – preşedintele Poloniei şi József Antall – primul ministru al Ungariei au semnat o declaraţie comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin acelaşi document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. România a ratat aderarea la acest grup, din cauza evenimentelor din 1990 (mineriadele şi conflictul interetnic de la Târgu-Mureş), refuzul fiind comunicat direct președintelui Ion Iliescu.

1992: A murit la București Marcel Olinescu, graficianul, gravorul, poetul și folcloristul Marcel Olinescu, membru al „Grupului grafic” (1938-1948).

Marcel Olinescu

A lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti; (n. 1896).

1999: Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, la 18 ani închisoare, pentru instigarea minerilor care au venit în Bucureşti în septembrie 1991, la subminarea puterii de stat.

 

 Cozma a fost condamnat la 15 ani inchisoare pentru „instigare in conditiile participațiunii improprii la infracțiunea de subminare a puterii de stat”, plus un spor de trei ani de închisoare pentru gravitatea faptelor comise, precum și șapte ani interzicerea unor drepturi civile.

Mineriada din septembrie 1991 a dus la caderea guvernului Petre Roman. Curtea l-a condamnat pe Miron Cozma pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis inițial in judecată.

Hotărârea CSJ a fost una definitivă, deoarece Miron Cozma a fost condamnat pentru o infractiune contra statului, impotriva careia nu mai poate fi formulata nicio contestatie.

In perioada 16-18 februarie 1999, minerii au incercat sa ajunga la București, pentru a protesta împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție de condamnare a lui Miron Cozma la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din 1991, fiind opriți, dupa confruntări violente cu forțele de ordine , la Stoenesti, in județul Vâlcea.

2000 – Au început negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană

În decembrie 1999, la Helsinki Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare cu șase țări candidate, printre care și România. În cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale dedicată lansării Conferinței Interguvernamentale din februarie 2000, au fost deschise oficial negocierile de aderare cu România. Din cele 31 de capitole ce urmau a fi negociate, s-a început cu cele referitoare la învățământ, cultură și audio-vizual. Obiectivul României a fost de a obține statutul de membru cu drepturi depline în 2007.

 2007: A fost  inaugurat postul de radio „Antena Sibiului”, parte a reţelei de studiouri regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 2007-Antena-Sibiului.jpg

La Facultatea de Jurnalistică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu exista primul studio de radio–școală din învățământul jurnalistic românesc, Cibinium, care avea, la momentul respectiv, în dotare aparatură digitală. Prin colaborarea între Societatea Română de Radiodifuziune, prin Radio Cluj și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Jurnalistică, Radio Cibinium a fost transformat în Antena Sibiului.

2010: A murit economistul Constantin Bărbulescu.

După 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul român pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă. A desfășurat o amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă).

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1993;(n. 1927).

 2012: A murit, la Scranton, Pennsylvania (SUA), actriţa franceză și americană de teatru și film de origine română, Pola Illéry (Paula Iliescu), considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute; ea şi-ar fi luat numele de Pola Illery ca un tribut adus actriţei poloneze Pola Negri (n. 1897 – m. 1987), o divă a filmului mut şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood, devenind ulterior un star; (n. 15 noiembrie 1908, în localitatea Corabia, România).

A devenit cetăţean american în 1946.

A fost câștigătoarea unui concurs de fotogenie organizat de firma austriacă Sacha-Film în România. Debutează pe ecran în 1927, în Franța. Se afirmă cu aparițiile din „Căpitanul Fracasse” și „Scufița roșie”, relevând datele unei ingenue tandre și sensibile.

Talentul și inteligența dramatică vor fi valorificate în mod desăvârșit în primul film sonor francez „Sub acoperișurile Parisului”.Printre realizările sale memorabile se numără rolurile din „Strada fără nume”, „Înger păzitor” ș.a., confirmând aprecierea de actriță cu stil personal.

2016 : A murit handbalistul şi profesorul Mircea Costache, dublu campion mondial (1961 şi 1964) şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1965 (n. 2 mai 1940, București).

Imagini pentru photos  handbalistul şi profesorul Mircea Costache,

Marcator al golului decisiv din finala Campionatului Mondial din 1961 înscris împotriva Cehoslovaciei, Mircea Costache a avut o activitate de sportiv încununată de succese, atât la națională, cât și la Dinamo București, precum și ca antrenor, el pregătind echipele reprezentative ale Algeriei, Portugaliei și României.

2016 : A decedat scriitorul, publicistul, psihologul şi esteticianul Dan Mihăilescu (n. 12 aprilie 1929), membru al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România.

  A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti şi a obţinut doctoratul în estetică şi psihologia artei la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi. În Braşov a activat în domeniul culturii şi a fost profesor asociat al Universităţii „Transilvania“, la catedra de Ştiinte Sociale şi Estetică.

  A debutat în volum în 1967 cu lucrarea Din istoria cărţii, tipografiilor şi bibliotecilor din sud-estul Transilvanieişi a mai publicat încă 11 lucrări în volum, în domeniile culturologiei, esteticii, teoriei şi psihologiei artei, dintre care amintim Limbajul culorilor şi formelor în 1980 şi Dimensiuni ale creaţiei (Stimulul obsesiei) în 1989, ambele la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, respectiv Eseuri despre artă şi artişti braşoveni în 2012, la Editura Kron-Art, dar şi memorialistică, note de călătorie etc.

International Biographical Center din Cambridge l-a declarat Omul internaţional al anului 1999-2000.

Imagini pentru scriitor dan mihailescu photos

A realizat timp de 15 ani emisiunea tv „Omul care aduce cartea”, la Pro TV. 

„Creaţia este ca şi focul mitologic furat de Prometeu, care, înainte de a-l lua, i-a străfulgerat ideea în barierele minţii, tot aşa cum iluminarea din mintea unui artist premerge produsul miraculos al unei originale plăsmuiri.“ (Dan Mihăilescu).

2017: A murit poeta şi scriitoarea Marta Miclescu.

Imagini pentru poeta Marta Miclescu,photos

A avut o implicare deosebită în viaţa culturală a oraşului Breaza; (n. 1926).

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/15/120193/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Apostol Onisim

Sfântul Apostol Onisim

Sfântul Apostol Onisim a fost unul dintre cei 70 de apostoli ai Mântuitorului. In tinerete a fost rob al lui Filimon, un crestin din orasul Colose. Onisim, gresindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde va fi intemnitat alaturi de Sfantul Apostol Pavel. De la „Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mantuirii, si tot de la el, a primit Sfantul Botez. Deoarece Sfantul Apostol Pavel a fost cel care il adusese mai inainte pe Filimon la dreapta credinta, a mijlocit împăcarea intre acesta si Onisim. 

In acest sens, ne sta marturie epistola sa catre Filimon, care constituie cea mai scurta carte cuprinsa in Sfanta Scriptura.

 

Iata ce ii scrie Sfantul Apostol Pavel lui Filimon: „Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim, cel ce altadata nu-ti era de folos, dar acum si tie si mie de folos. Pe acesta ti l-am trimis, pe el insusi, adica inima mea, primeste-l.

Eu voiam sa-l tin la mine ca, in locul tau, sa-mi slujeasca mie, care sunt in lanturi pentru Evanghelie, dar n-am voit sa fac nimic fara incuviintarea ta, ca fapta ta cea buna sa nu fie ca de sila, ci de bunavoie. Caci poate pentru aceea a fost despartit de tine catva timp, ca vesnic sa fie al tau, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atat mai vartos pentru tine, si dupa trup, si in Domnul.

Deci, daca ma socotesti partas cu tine, primeste-l pe el ca pe mine” (Filimon 10-17). In urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberandu-l de robie.

Mai tarziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii insisi, primind scaunul episcopal al Efesului. In urma persecutiilor din timpul domniei imparatului Traian, Onisim, a fost arestat si dus la Roma. Aici a fost intemnitat, si, intr-un sfarsit, ucis prin decapitare. Traditia a consemnat faptul ca o femeie bogata i-a luat trupul si l-a asezat intr-o racla de argint, inmormantandu-l cu cinste la anul 90.

Bibliografie (surse):



Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

Cinemagia.ro;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md.;

Wikipedia.ro; 

Mediafax.ro;

http://www.worldwideromania.com;

Rador.ro;

15/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Documente de arhivă care vorbesc despre primele zile ale cotropirii de către unguri a Ardealului de Nord în 1940. VIDEO

Imagini pentru ocupația maghiara la cluj  foto

În Arhivele Clujene, în fondul Biroul de Cenzură Turda, există un document zguduitor despre ceea ce s-a întâmplat în Cluj în primele zile/săptămâni de ocupaţie fascistă ungară, rod a douăzeci de ani de propagandă antiromânească fascistă de la Budapesta.

Documentul se intitulează “Din faptele Ungurilor. Câteva aspecte din faptele de arme ale năvălitorilor în vara anului 1940. (Extras din Jurnalul unui martor)”. Documentul este nesemnat, dar în urma coroborării unor informaţii, am constatat fără dubii că aparţine profesorului Ioan Văleanu din Clujul interbelic, fost ofiţer, devenit oficial la Biroul de Cenzură Turda, în timpul Dictatului de la Viena.

Şi-a ascuns identitatea atunci, din motive lesne de înţeles, dar pomeneşte în acest Jurnal la un moment dat că a mers la înmormântarea fratelui său şi în sat i-a povestit preoteasa despre intrarea unor soldaţi şi ofiţeri din armata de ocupaţie ungară în satul său, pe care nu-l numeşte, zice doar că se află la circa 80 de km de Cluj, în Sălaj.

Dar mai încolo, pomeneşte în Jurnal de ce i-a povestit preoteasa din Căpâlna. Aşadar, satul e numit de astă dată, dar nu şi numele autorului Jurnalului. Dar am descoperit apoi că un profesor Ioan Văleanu a scris Monografia satului Căpâlna, monografie rămasă manuscris, publicată abia în 2009 de prof.univ.dr.ing Ovidiu Centea la Editura Caiete Silvane, din Zalău.

Am găsit apoi pe internet şi o poză a familiei profesorului Ioan Văleanu din Clujul interbelic. Sunt menţionate în Jurnal atrocităţile asupra românilor clujeni pe care autorul le-a văzut şi le-a suferit din partea unei plebe fanatizate şi din partea autorităţilor de ocupaţie ungară, dar şi omenia unor vecini maghiari, chiar a unui general ungur care a oprit iureşul atrocităţilor de la Treznea.

Reiese apoi întreaga propagandă revizionistă ungară de la Budapesta, vinovată moral de toate atrocităţile din Ardealul ocupat. Toate se întâmplau în timp ce la Bucureşti tăceau (o spune şi autorul Jurnalului la sfârşit): Ion Antonescu, conducătorul statului, regele Mihai şi Casa Regală, legionarii făceau un zgomot asurzitor pentru accederea la putere, pentru ei nu era important ce se-ntâmplă în Transilvania ocupată, iar Iuliu Maniu a fost oprit să protesteze cu românii democraţi, nelegionari, împotriva atrocităţilor din Ardeal.

Textul Jurnalului este următorul (parantezele drepte şi subtitlurile îmi aparţin):

Predarea oraşului autorităţilor militare de ocupaţie. Începe „opera” de „curățirea nobilului Ardeal unguresc de rugina valahă”.

În ziua de 10 Septemvrie 1940, se retrăseseră și ultimele detașamente ale armatei de retragere române. Au rămas numai posturile de pază, cu mitralierele în punctele principale ale orașului și în edificiile publice mai importante.

Comunitatea Ungurească a luat în primire poșta, telegraful și poliția. De către seară, au apărut sporadic câte un fost luptător „tüzharcos”, cu banderola pe mâna dreaptă, încolo nici o mișcare. Românii, câteva mii ce au mai rămas din cei vreo 35-40 mii locuitori ai Clujului, nu mai ieșeau pe afară, iar ungurii așteptau, după cum s-a dovedit ulterior, ordine de începere a activității.

Cu o neliniște și o nerăbdare nemaivăzută, pândeau pe la porţi și, cei din periferii, pe la garduri. Erau mitralierele celor rămași de pază, cari nu le permiteau să înceapă executarea planurilor cu un ceas mai devreme. Pe străzi, lume tot mai rară. Echipele de muncitori înlocuiau ultimele firme încă neînlocuite, pentru a transforma Clujul în oraș unguresc, încă înainte de ocuparea lui de către Unguri.

La ultimele zile ale evacuării, partidul maghiar din Cluj (așa-zisa Comunitate ungurească) a organizat poliția de pază, numită „garda cetățenească”. La Prefectura județului, subprefectul Râmboiu și împreună cu alți intelectuali români, având înțelegere cu partidul maghiar, a început organizarea unei gărzi cetățenești dintre românii cari intenționau să rămână în Cluj, care gardă să se contopească cu cea ungurească și să activeze împreună la menținerea ordinei, la apărarea bunurilor și a vieții cetățenilor, până la ocuparea orașului de către unguri. Chear și subprefectul, Dr. Râmboiu, care are de soție o unguroaică, și ea funcționară la Prefectură, avea intenția să rămână în Clujul unguresc.

Cât eram informat, unii din conducătorii unguri i-au promis că îl vor ține în grad și leafă, unguri la cari le făcusă în cei vreo 10 ani de funcționar la prefectură mult bine și multe favoruri, cu precădere. A înțeles omul repede că el nu mai are ce căuta în Cluj. Partidul maghear nu a fost de părerea înființării gărzilor mixte, ci a procedat la organizarea foștilor luptători, sub comanda președintelui comunității ungurești, Dr. Vekaș. Acest Dr. Vekaș este un român maghiarizat de două generații. Ei au motivat că angajamentul luat neoficial de persoane particulare, pe ei nu îi angajează cu nimic.

De fapt, motivul adevărat a fost ca să înlăture un control efectiv al elementelor românești, care fiind înarmate, ar fi împedicat activitatea de prefacere a pământului ardelenesc în pământ unguresc. Cunoșteau foarte bine acești domni care este puterea de acțiune a elementelor românești din Transilvania, din faptele de pacificare a țării în 1918 a Gărzilor Naționale Române.

De aseară, a apărut o proclamație semnată de Dr. Vekaș, prin care își invită luptătorii la acțiunea de pază și primirea glorioaselor armate maghiare.

În orele 5 dimineața, în ziua de 11 Septemvrie 1940, Detașamentele de pază românească, conform programului, s-au retras înspre Feleac. La ora 6, au început intrarea trupelor maghiare, cari trupe erau la marginea orașului de la ora 1 noaptea, pe două coloane, o coloană venind dinspre Dej – Baia Mare, iar a doua dinspre Gilău-Oradea. Predarea orașului către autoritățile militare ungare s-a făcut în fața Teatrului Național, după care și delegația română a plecat spre Feleac.

Am stat două zile acasă. Ceia ce s-a întâmplat în aceste 2 zile am luat cunoștință, din timp în timp, de la servitoare și unele vecine unguroici.

Dimineața, la sosirea armatei ungurești, toți ungurii înrolați în organizația „tüzharcos” au fost la datorie. Conducerea o aveau unguri veniți cu câteva zile în urmă de la Budapesta, probabil membri ai armatei „de acțiune” L e v e n t e.

A năpădit lume, fără sfârșit, pe străzile orașului. Aici s-au întâlnit zecile de mii de așa-ziși „refugiați” din orașele și satele de coloniști rămase în teritoriul liber [al României], cu „acționiștii” veniți din comunele județelor Someș și Cluj, ca să asiste la serbările de primire a armatei ungare și să „acționeze” conform planurilor executate la Oradea Mare, Careii Mari, Șimleul Silvaniei, Zalău, Ip, Trăsnea și alte localități intrate în istoria românească scăldate în sânge. Informatorii și organizatorii nu au lipsit, veniți și ei deodată cu armata ungară.

Lumea venită la festivitățile de primire și de sânge „verune nepleș” [vér ünneplés = sărbătorirea sângelui] (rămasă în tradiția ungurească ca o practică strămoșească) se compunea din băiețandrii între 14-20 ani, din bărbați, femei, împodobiți cu flori și tricoloruri ungurești. Vuia întreg orașul de sberetele sălbatece și cântecele lor.

Toți acești actori ai unui delir sălbatec se compune din membrii lumei sărace de la sate și din puscăriaşii puşi în libertate. Rău îmbrăcați, păreau totuși fericiți.

Găzduiți oficial în școale și edificii publice, hrăniți din abundență, nu au fost întrebați de unde au venit și cu ce scop. Scopul lor, ca și al oficialităților, era „curățirea nobilului Ardeal unguresc de rugina valahă”.

Ieşirea bestiei din om. Vânătoarea de români pe străzile Clujului

În secvenţa de Jurnal ce urmează profesorul Ioan Văleanu dezvăluie o zvonistică de-a dreptul criminală de atunci, pentru a incita pe maghiari contra românilor, mergându-se până la minciuni de necrezut că în cazărmile părăsite de români s-ar fi găsit maghiari spânzuraţi şi alţii în lanţuri, fără viaţă, uitaţi demult acolo.

Profesorul Văleanu se temea să-i contrazică pe vecinii maghiari. Începuse, după intrarea armatei ungare, marea vânătoare de români în oraş, de către o plebe sălbatică ungurească, din care a ieşit fiara “să se răzbune” pe “suferința de 20 de ani a ungurimii oprimate”.

Bineînţeles că oprimarea era fabricată de propaganda de la Budapesta, instalându-se doar în închipuirea şovinilor şi iredentiştilor, deoarece, în Transilvania, maghiarii duceau o viaţă economică şi bancară prosperă nestingherită, aveau numeroase teatre, edituri, opere, şcoli/învăţământ în limba maghiară, viaţă religioasă liberă, viaţă artistică şi sportivă, reviste, ziare, participare la viaţa politică parlamentară, baluri, averi personale, si numai grofii (vezi poetul Reményik Sándor la masa de lucru şi vila familiei sale din Clujul anului 1937) etc.

Nu mai aveau, ce-i drept, Ungarie Mare, opresoare de români. Vina cea mare o are totuşi împăratul Franz Joseph, care le-a dat ungurilor Transilvania, în 1867, peste voinţa românilor majoritari în ţară, şi astfel maghiarii şi-au creat un vis fals de a avea drept absolute şi veşnic asupra Transilvaniei, ne mai contând deloc voinţa românilor, iar la 1918 nu le credea ochilor că trebuie să renunţe la un vis fals şi periculos.

De fapt maghiarii ar trebui să fie furioşi pe Franz Joseph pentru „darul” din 1867, nu pe români. Spectacolul Clujului în primele zile de ocupaţie ungară era apocaliptic. Profesorul Văleanu este martor ocular cum grupuri de derbedei unguri se aruncă asupra câte unui român pe străzi, îl doboară, am zice ca pe Mihăilă Cofar, apoi vine ambulanţa şi-l scoate pe targă pe cel lăsat aproape fără viaţă, şi unii chiar fără viaţă, cei duşi la clinică murind pe masa de operaţie. Nimeni nu intervine în favoarea lor.

Un caz este totuşi remarcabil: doi meseriaşi maghiari îl scot din grupul de bestii pe profesorul bătrân Anton Domide, doborât pe stradă, şi-l duc acasă. Probabil vor fi fost elevii profesorului la Şcoala tehnică din Clujul interbelic. Un semn important că nu toţi maghiarii din Cluj erau fanatizaţi şi gata pregătiţi pentru „noaptea [zilele] Sfântului Bartolomeu”.

Dar să lăsăm să se desfăşoare firul naraţiunii profesorului Văleanu. Armata, după intrare, a fost încartiruită în case particulare părăsite de românii evacuați. Nu au intrat în cazarmă, din următoarele motive date în zvon public:

Cazarmele sunt pline de păduchi.

Casarmele sunt subminate [minate] și acum se lucrează la demontarea minelor.

În casarme s-au găsit nouă unguri îmbrăcați în uniformă românească, spânzurați.

S-au mai găsit șapte soldați români de naționalitate ungurească în lanțuri, intrați în putrefacție.

Unguri clujeni, oameni serioși, jurau că este adevărat. Un bun vecin al meu încerca să mă convină că este adevărat ce spune, a auzit chiar de la conducerea societății „tüzharcos”. A trebuit să mă las convins, să îmi plec capul sub această rușine nemaipomenită, nu cumva buna vecinătate să se transforme în dușmănie, de pe urma căreia nu aveam decât de suferit.

După intrarea armatei ungurești în Cluj, detașamentele de „purificare” și-au început activitatea. Această pleavă a societății ungurești, venită de prin cele mai îndepărtate colțuri ale României, unde și-au lăsat slujbele la stăpân, la patroni, fabrici, sau funcțiunile publice, ca ocupația maghiară să-i găsească în „Magyarorsag” [Ungaria] unde, după cum sperau, aveau să găsească toți funcțiuni înalte, bine plătite și o existență fără muncă și fără griji, cutreierau piețele și străzile principale, conduși de membrii organizației „tüzharcos”, comandați, în surdină, de câte un membru al armatei de „acțiune” levente, îmbrăcat în civil, spărgând firmele și vitrinele magaziilor arătate ca românești, bătând până la moarte pe orice român găsit pe stradă, devastând magazii și locuințe românești, omorând prin împușcare și prin lovire cu ranga de fier pe orice român arătat ca „valah”.

Deși intenționam să rămân acasă și pe la vecinii buni (unguri) timp de trei zile, timp necesar „să se instaleze” autoritățile militare ungurești, timp necesar „să se răsufle” suferința de 20 de ani a ungurimii oprimate, cum spuneau cunoștințele mele ungurești, timp suficient pentru „revanșe” și „răzbunare”, cum spunea poporul, fiind sfătuit cu două zile înainte de intrarea trupei ungurești, de către vec[in]ii, membri ai comunității maghiare și ai organizației „tüzharcos”, să nu ies pe afară pentru că poate să mi se întâmple neplăceri, în ziua de 12 Septemvrie, deci a doua zi după ocupație, am fost nevoit să ies prin oraș.

Profesorul Dancu, încredințat cu predarea Şcolii Normale și a Inspectoratului Şcolar, asistat de mine și încă de alți câțiva profesori rămași în Cluj, a trecut pe la mine să mă ia la Inspectoratul Şcolar pentru predare, el fiind înconștiințat de comunitatea maghiară că au sosit delegații de la Budapesta.

În ziua de 12 Septemvrie 1940, la ora 10, am plecat singur. În oraș, același vuiet, aceeași lume beată de delir. Am evitat aglomerațiile, și pe străzi lăturalnice am mers la inspectorat, unde am stat până la amiazi. Delegații nu s-au prezentat. Am plecat. Astăzi, pentru prima dată, de 22 de ani, am văzut polițiști unguri îmbrăcați în uniforma lor de bumbac în culoare gri murdar închis, în chipiul lor cilindric înalt, de aceiași culoare, și cu săbiile lor grele, stând grav la posturile lor dese sau patrulând câte doui pe străzi și prin piețe, cu un supliment de armă, carabine vechi, din armata dinainte de 1914.

După masă, am fost chemat urgent la Banca Iliescu, unde aveam conducerea provizorie, pentru a da relații delegaților Băncii Naționale Maghiare și a primi instrucțiuni. Am mers și acum pe drumuri laterale, am evitat pe acolo chear trecerea pe lângă persoane singuratice, cari altfel pe acolo, circulau foarte rar. A sosit și delegatul B.N.M. A luat informații asupra instituției și ne-au lăsat niște formulare pentru un raport statistic informativ, făcut pe ziua de 11. Am plecat spre casă pe aceleaşi drumuri, sub scutul semiîntunericului înserării.

Am făcut cunoștință, din vedere, prima dată, cu soldații unguri. Erau ieșiți în oraș, după serviciul zilei. Toți oameni bine hrăniți, cu înfățișare de oameni înstăriți, făceau impresia că aparțin unei pături sociale mai bune. Timp de 4 ceasuri cât am privit prin vitrinele băncii, și mai târziu, săptămâni de-a rândul, studiindu-i, abia am văzut câteva tipuri mongolice și turco-tătare. Majoritatea absolută a lor aparțineau tipului germanic și romanic. Un procent considerabil erau de ascendență caracteristic slovacă. Aceste tipuri de popoare streine maghiarizate au format trupele de elită pentru ocuparea teritoriilor românești.

Mai târziu, cam peste 6-7 zile, am și stat de vorbă cu unii dintre ei, pe stradă, în magazii și acasă la mine, în cursul numeroaselor rechiziții domiciliare ce mi s-au făcut, și am aflat că aceste trupe sunt alcătuite din așa-zișii leventiști bătrâni, încadrați ca voluntari, anume aleși pentru scopul ocupării teritoriilor răpite Coroanei Sf. Ştefan. Chis L., profesor și inspector școlar, fost director al așezămintelor școlare ungurești din București în 1914-1918, și venit de la Budapesta în calitate de comisar guvernial școlar pentru județul Cluj, în rang de colonel pe lângă autoritățile militare de ocupație, în vorbirea ce ne-a ținut cu ocazia preluării școlii normale de la Cluj, deși deghizat, a spus că el și toți colaboratorii trupelor de ocupație, autorități civile, polițienești și armata sunt special alese și instruite pentru misiunea de ocupație.

Ce privește trupele de ocupație maghiare am aflat că toți soldații sunt membrii organizației „Öreg Levente” . Iată ce am aflat de la soldații unguri despre această asociație:

Toți tinerii între 16 și 20 de ani sunt obligați a fi membrii premilităriei ungare numită „Levente”. Aici, pe lângă instrucție militară, mânuirea armelor, mai face și educație specială în care îi pregătesc pentru marele rol ce îi așteaptă: mărire Ungariei dincolo de hotarele ei vechi și transformarea teritoriilor cucerite în teritorii curat ungurești.

Acei leventiști, cari în cursul timpului de instrucție și educație dau dovadă de abilitate în manuarea armelor, în tactica de luptă guerilă sunt dovediți că au fost deplin pătrunși de sentimentul „patriotic” și că au tăria sufletească și rezistența de a executa fără șovăire „comandamentele națiunii maghiare”, și aceia cari au învățat să-și „servească” patria independent și fără ordin scris, sunt primiți în „Öreg Levente Hadsereg” (adică: Armata Bătrânilor Leventiști), după ce mai întâiu au dat dovadă de toate aceste calități și au fost supuși unei stricte selecțiuni, cu ocazia serviciului militar obligatoriu. În această societate sunt primiți numai aceia a căror situație materială le permite suportarea anumitor cheltuieli: negustori, industriași, meseriași, funcționari, etc.

Aceste cunoștințe primite de la soldații unguri mi-au explicat faptul de ce acești soldați nu stau în casarme și de ce îi întâlnești în magazii la mari cumpărături, înmânușați pe stradă și seara în restaurante cu muzică în societatea doamnelor unguroici din societatea mai bună clujeană.

În cursul trecerii mele în oraș, am fost de 2 ori percheziționat corporal de posturi fixe, la încrucișeri spre centrul orașului. Echipele de percheziție se compun din 2 polițiști, 1-2 jandarmi și 2-3 agenți secreți, de fapt, informatori, căci numai cei arătați „valahi” sunt percheziționați.

Vineri, în 13 Septemvrie 1940, dimineața, am fost din nou la Bancă, cu aceiași precauțiune. Am trecut pe la comunitatea românească, la biroul avocatului [Emil] Hațieganu. Aici, lume multă nevoiașe. Bieți funcționari, mici servitori, oameni de serviciu, cărăuși de pe la periferii, țărani și intelectuali [români]. Toți se plâng de atrocitățile săvârșite asupra lor sau a vecinilor trimiși pe altă lume. Cer cu toții intervenție. Nu poate nimeni să îi ajute. Poliția e absentă, armata încă neinstalată. Pe stradă, aglomerații în grupe mari, civili, militari, polițiști.

După masă, ieșind în oraș și neștiind ce se întâmplă, am voit să trec în Piața Mihai Viteazul să cumpăr carne. La capul străzii Barițiu am văzut învălmășeală în grupuri.

Încercând să străbat, văd cum grupul se desparte și face loc soldaților sanitari cari scoteau pe targă (brancardă) un român plin de sânge și îl bagă în duba sanitară militară.

Din centrul pieții M.V. apar prin mulțime alți sanitari, cu alte tărgi din care curgea sângele șiroaie. Văzând aceste lucruri, am renunțat la cumpărături și am plecat repede către casă. Am auzit apoi a 2-a zi, că a fost „ultima zi de luare a satisfacției”.

După ce primele 2 zile au fost zile de jaf, bătaie și omoruri la domiciliu, a treia zi au aranjat bătăi și omoruri pe stradă. Grupe de derbedei veniți din Țară (România) să se fericească în Ungaria, în grupe organizate, în asistența poliției și a armatei, ceea ce numeau ei:

„Luarea dreptății ungurești pângărite timp de 20 de ani”. Poliția și sanitarii armatei, cu duba sanitară ascunsă în apropiere, interveneau numai când „Câinele de valah nu mai dădea semne de viață”, îl ridică fără nici o observație, și când carul sanitar era plin, pleca la morgă, pentru a reveni imediat. Pacienții duși la clinici erau clasați în morți și vii, acești din urmă având favorul de a muri pe masa de operație.

Nu sunt sigur de numărul și numele celor omorâți sau schingiuiți, pentru că s-au spus și lucruri exagerate, dar au fost supuși supliciului toți aceia cari erau arătați ca fiind „valahi”. Autoritățile românești, cred, au statistică complectă și reală.

Un mecanic de la C.F.R., care locuia într-un cartier periferic, mi-a spus că neavând unguri în jur, au venit bande din altă parte și au bombardat toată noaptea casele românilor, cu bolovani. Au fost și multe răniri grave, iar casele au fost ciuruite complecte, acoperișul și ferestrele sfărâmate.

Foștii polițiști, căutați pe acasă, maltratați și împușcați. Apoi stropiți cu petroleu și aprinși. Unul din acești polițiști, rănit la picior și prefăcut mort, se găsește și azi în comuna Dobrocina, județul Someș, la rudele lui, este ascuns și tratat de femeile miloase pentru a-i vindeca rănile de arsură. El a scăpat, târându-se în grădină, între niște buruieni, și unde și-a rupt hainele aprinse.

Sâmbătă, în 14 Sept., a apărut un ordin în l[imbile]. maghiară, germană și română, prin care Comandantul militar al orașului, colonelul Beck [Albert, criminal de război, condamnat de Tribunalul Poporului din Cluj în 1946], invită lumea la ordină, înterzicând orice manifestații sau disordine. Interzice grupărilor politice orice activitate, punând în vedere aplicarea pe loc a legii statariale, pentru cei ce vor contraveni.

Bătăile pe străzile principale și piețe au ținut însă până seara. Aceasta a fost a 4-a zi de luare a satisfacției, zi admisă tacit și neoficial. Nimeni nu a intervenit însă, pe lângă toate amenințările legii statariale. Poliția asista ca mai nainte, fără sa intervină.

Un singur caz de intervenție a fost, dar din partea alor 2 meseriaşi unguri din Cluj. Profesorul A[nton] Domide, om batrân, în drum spre casă, în Piața Unirii, colț cu str. N. Iorga [azi str. Napoca] a fost arătat de cineva: „Şi acesta e profesor valah”. Lumea a tăbărât pe el și dintr-o singură lovitură a fost doborât. Dar executanții nu au avut vreme să joace ceardașul ritual pe el, căci doi meseriași unguri au intervenit, că nu este valah, l-au ridicat și l-au condus acasă.

Aceasta s-a întâmplat în ziua publicării stării de asediu (legea statarială).

15/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

După declarațiile neinspirate ale preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier, premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut Germaniei să plătească Poloniei despăgubiri de război

Imagini pentru mateusz morawiecki

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut vineri Germaniei să plătească despăgubiri de război Poloniei, după ce preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a sugerat că Germania construieşte gazoductul Nord Stream 2 ca o datorie de război faţă de Rusia, scrie un comentariu Agerpres, preluat de http://www.Flux 24.ro, în urma unei relatări a agenţiei germane de presă DPA.

Într-un interviu acordat în weekend, Steinmeier a dat de înţeles că Germania are o obligaţie istorică de a realiza acest gazoduct cu Rusia, amintind de invazia germană în Uniunea Sovietică în al Doilea Război Mondial.

Comentariile lui Steinmeier din acel interviu au provocat indignare şi în Ucraina, ţara prin care tranzitează cea mai mare parte a gazului rusesc livrat Vestului Europei, dar după finalizarea Nord Stream 2 această conductă va prelua din gazul care în prezent trece prin Ucraina.

Ar putea fi o imagine cu hartă

Premierul polonez a reacţionat într-o postare pe Facebook în care s-a arătat bucuros că Steinmeier admite că consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial pot avea un impact asupra deciziilor politice şi economice din prezent.

”Polonia nu a primit niciodată despăgubiri – în pofida distrugerilor teribile provocate de Germania nazistă. Şase milioane de polonezi au fost ucişi. Mii de oraşe şi sate au fost rase de pe faţa pământului, inclusiv capitala Poloniei, Varşovia”, a adăugat Morawiecki în postarea sa, alături de o fotografie cu capitala poloneză distrusă.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

Totuşi, construcţia Nord Stream 2 nu este o formă de despăgubire, însă ea va dăuna solidarităţii europene, crede şeful guvernului de la Varşovia. ”Construcţia unor punţi între Europa şi Rusia nu se poate face peste capul Europei Centrale şi de Est”, a mai scris premierul polonez în mesajul său.

15/02/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: