CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ordinea politică europeană subminată de revizionismului maghiar


Imagini pentru orban si harta ungariei mari

Foto: Premierul maghiar  Viktor Orban îi arată premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, harta Ungariei Mari din vremea în care Transilvania era anexată de statul maghiar. Acest episod aminteşte de un moment similar, când Vladimir Putin i-a dat cadou preşedintelui moldovean Igor Dodon o hartă a Moldovei Mari.

O problemă la zi

Ordinea politică europeană instaurată după al Al Doilea Război Mondial a fost consacrată de sistemul celor cinci tratate de pace semnate la Paris la 10 februarie 1947 de aliații învingători cu țările învinse: Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria.

Atunci a fost trasată actuala graniță dintre România și Ungaria, prin articolul 2 din partea I Frontiere a documentului referitor la România: „Hotărîrile Sentinţei dela Viena din 30 August 1940 sînt declarate nule şi neavenite. Frontiera dintre România şi Ungaria este restabilită prin articolul de faţă astfel cum exista la 1 Ianuarie 1938.” (detalii aici)

Este evidentă lipsa unei menționări a Trianonului, iar data arbitrară de 1 ianuarie 1938 este anterioară zilei de 12 martie 1938 când, prin anexarea Austriei de către Germania, a fost declanșat procesul modificărilor granițelor europene, care va culmina cu Al Doilea Război Mondial.

Acesta este motivul pentru care statul maghiar postbelic nu a menționat niciodată până azi Tratatul de la Paris din 1947 în ceea ce privește frontierele: o astfel de punere în discuție REALĂ a graniței româno-maghiare ar pune în discuție întreaga ordine postbelică europeană, se subliniază într-un articol din https://sinopsis.info.ro/2020/06/03/subiectul-trianon-despre-fapte-si-semnificatii/

UN FAPT ISTORIC. FOTO: HTTP://MEK.OSZK.HU/

Oficialii maghiari și maghiarii de pretutindeni știu, așa cum știe întreaga lume, că Trianonul este istorie și îl folosesc în discursul lor public în ceea privește problema minorităților maghiare din România, Slovacia, Serbia și Ucraina.

Este firesc și legitim din punct de vedere istoric ca statul maghiar și minoritățile maghiare să comemoreze ziua de 4 iunie, tot așa cum este firesc și legitim din punct de vedere istoric ca statul român și minoritățile românești să comemoreze ziua de 30 august.

Ceea ce nu mai este firesc pentru relațiile bilaterale maghiaro-române este ca acest subiect istoric să revină periodic în discursul oficial.

Relațiile dintre Ungaria și România ar trebuie să fie bune din trei perspective: raportul de vecinătate, raportul de aliați în cadrul NATO și raportul de parteneri în cadrul UE.

Explicația tensionării relațiilor bilaterale este neîncrederea generată de suspicionarea de către statul român a existenței unei agende secrete a statului maghiar cu privire la Transilvania, mai ales pe fondul politicii externe ofensive a guvernării Viktor Orban în problema minorităților maghiare din statele vecine.

Cum să înțelegem cazul minorității maghiare

Pentru înțelegerea tensionării periodice a relațiilor bilaterale maghiaro-române este utilă și comparația cu tensionarea periodică a relațiilor bilaterale româno-moldovene.

În discursul politicenilor români față de Republica Moldova revine mereu elementul istoric, începând cu comemorarea zilei de 16/28 mai 1812, când, prin tratatul ruso-turc de la București,  Imperiul Rus victorios anexa Basarabia de la Moldova vasală Imperiului Otoman.

Nu a mirat pe nimeni că o consecință a tensionării periodice a raporturilor maghiaro-române și româno-moldovene a fost îmbunătățirea relațiilor maghiaro-moldovene, care au în comun o conexiune specială cu Kremlinul, scria istoricul și pu blicistul Marius Teja în publicația https://reporterglobal.ro/moldova-ungaria-un-parteneriat-de-conjunctura.

Sub conducerea lui Viktor Orbán, politica externă a Ungariei a fost orientată puternic către Rusia lui Putin, iat dovezile au fost numeroase în ultimii ani. Putin a fost primit ca un mare prieten la Budapesta și între cele două țări există relații economice strânse.

Rusia construiește două reactoare nucleare în Ungaria, la Paks, proiect pe care opoziția ungară îl denunță ca pe un cal troian al Moscovei în Uniunea Europeană.

În urmă cu câțiva ani, chiar la 4 iunie, o adevărată zi de doliu pentru Ungaria lui Orbán, șeful de cabinet al premierului, JánosLázár, declara că națiunea ungară ar trebui să primească „compensații morale, dacă nu materiale”, pentru semnarea, în 1920, a Tratatului de la Trianon.

De partea cealaltă, fostul președinte a R.Moldova, Igor Dodon, prelua cu entuziasm discursul revizionist promovat de Vladimir Putin și a susținut la un moment dat că România a ocupat Basarabia, o viziune a Unirii de la 1918 care, desigur, îi făcea plăcere și Budapestei.

harta_dodon_putin

Foto: Președintele rus, Vladimir Putin, i-a făcut cadou omolgului său de la Chișinău, Igor Dodon, harta Moldovei Mari. Sluga rusească Igor Dodon le-a spus jurnaliștilor ruși că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc”, după care a declarat că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc”.

Iată un alt element comun pentru Chișinău și Budapesta, dincolo de afaceri (oricum, la un nivel redus) sau de interesul chestionabil al guvernului socialist moldovean de a se orienta către Uniunea Europeană.

Chiar dacă s-ar ajunge în situația utopică în care subiectul Trianon ar dispărea total din discursul politicienilor de la Budapesta și din cel al minoritarilor maghiari din România, ar rămâne un element istoric specific maghiarilor din România, dincolo de faptul că ei numără 1,2 milioane persoane la o  populație a României de peste 19 milioane locuitori. Este vorba de sentimentul de autohtonie al maghiarilor din Transilvania, care au existat permanent de la descălecatul lor aici în secolul X.

Conceptul medieval de descălecat nu însemna neapărat colonizarea unui teritoriu pustiu, ci cucerirea acestuia și înființarea unui stat propriu al cuceritorilor. (vezi aici)

Faptul că românii erau deja în Transilvania și că erau mai mulți, nu i-a împiedicat pe maghiarii cuceritori să se considere timp de 11 secole în țara lor.

Pentru a înțelege importanța conceptului descălecatului, este necesar și suficient să se privească la cazul românesc.

Până la 1 decembrie 1918, istoriografia și publicistica românească acordau o atenție firească și primordială descălecatului lui Dragoș/Bogdan în Moldova și al lui Radu Negru/Negru Vodă în Valahia.

Dar după unirea României cu Transilvania, subiectul descălecatului românesc a devenit periferic, deoarece nu numai că pentru Transilvania nu era util, dar dimpotrivă, acolo trebuiau folosite argumentele autohtoniei și demografiei, care au căpătat importanță și prin dezvoltarea arheologiei.

Un caz concret  de exprimare politică a acestui sentiment maghiar al autohtoniei este cererea de autonomie a Ținutului Secuiesc, care nu mai are legătură cu Trianonul și nici măcar cu Transilvania în ansamblul ei.

Evident, nu a existat în istorie un Ținut Secuiesc politico-administrativ, ci doar cele șapte scaune secuiești medievale desființate chiar de statul național maghiar imediat după proclamarea monarhiei dualiste în 1867 și includerea principatului Transilvaniei (1541-1867) în Ungaria.

Desigur, nu există o teoremă matematică care să precizeze temporal după câte secole un popor are dreptul să se considere autohton într-un spațiu deja locuit de alt popor.

Dar, independent de subiectul Trianon, statul român are de gestionat cu naționalitatea conlocuitoare maghiară o relație în care trebuie să țină seamă de realitatea existenței acestui sentiment milenar de autohtonie, aniversat în 1896. (vezi aici)

Pentru a înțelege cazul minorității maghiare, se poate studia un caz asemănător, dar care nu mai are aceeași rezonanță: cel al minorităților tătară și turcă.

Acestea au cucerit Dobrogea în secolele XIII-XIV și au stăpânit-o șase secole. Astăzi însă, cei 25.000 de turci și 25.000 de tătari rămași reprezintă o pondere infimă a populației României și, chiar și în Dobrogea, ei nu mai constituie majoritatea în nicio localitate.

Dar recunoașterea statutului lor istoric în această provincie este reprezentată de faptul că atât politicienii, cât și majoritatea românească, consideră firească funcționarea geamiilor musulmane în regiune, în timp ce resping existența acestora în restul țării, deoarece cele trei principate medievale vasale sultanului se deosebeau de pașalâcuri și prin lipsa lăcașelor de cult musulmane. (vezi aici).

FOTO: KYLE GLENN / UNSPLASH
Cât de inviolabile sunt granițele?

Efectele tensiunilor generate de controversele privind Trianonul sunt limitate de siguranța numită tratatul de pace de la Paris din 1947. Mai mult, ordinea politică europeană postbelică a fost confirmată la 1 august 1975 de Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, desfășurată la Helsinki între 1973 și 1975.

Documentul semnat de cele 35 de state europene prevedea la subpunctul „Inviolabilitatea frontierelor”:

„Statele participante considera inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum si frontierele tuturor statelor din Europa, si in consecinţă ele se vor abţine acum si in viitor de la orice atentat împotriva acestor frontiere.” (mai multe detalii aici)

Dezintegrarea pașnică sau violentă a URSS, Iugoslaviei și Cehoslovaciei a fost considerată o problemă internă a celor trei state federale, frontierele lor externe fiind acceptate  ca frontiere externe ale unora din fostele republici componente devenite independente. În siajul dezmembrării URSS,  la 5 decembrie 1994, la Budapesta, a fost semnat de către trei puteri nucleare membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU, SUA, Marea Britanie și Rusia, un acord asociat aderării Ucrainei la Tratatul de Neproliferare Nucleară (1968), în urma căreia Kievul ceda Moscovei armele nucleare rămase pe teritoriul său din epoca sovietică.

În schimb, primul din cele șase puncte ale Memorandumului Asigurărilor de Securitate pentru Ucraina stipula: „The United States of America, the Russian Federation, and the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland, reaffirm their commitment to Ukraine, in accordance with the principles of the CSCE Final Actto respect the Independence and Sovereignty and the existing borders of Ukraine.”

Al doilea punct al documentului prevedea: „The United States of America, the Russian Federation, and the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland, reaffirm their obligation to refrain from the threat or use of force against the territorial integrity or political independence of Ukraine, and that none of their weapons will ever be used against Ukraine except in self-defense or otherwise in accordance with the Charter of the United Nations.”  (Vezi și aici)

Celelalte  două puteri nucleare membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU, Franța și China, au semnat o declarație asemănătoare separată.

Dar în martie 2014, Rusia a invadat Ucraina și a anexat Crimeea.

Încălcarea chiar de către unul dintre semnatari a unui tratat special privitor la granițele unei țări din Europa, acord semnat după Actul Final de la Helsinki și înregistrat la ONU, a ridicat un mare semn de întrebare asupra respectării principiului inviolabilității frontierelor europene în viitor.

12/02/2021 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: