CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 5 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

5 februarie, în istoria noastră

1601 – Baba Novac, vestitul haiduc căpitan al lui Mihai Viteazul, a fost ars pe rug în piata Clujului, la ordinul nobilior maghiari.

Imagini pentru baba novac photos

Baba Novac (n. 1521 în satul Poreci din Serbia anexată de Imperiul Otoman), a fost un haiduc luptător consecvent contra Imperiului Otoman, căpitan al oștii de haiduci din armata lui Mihai Viteazul. Este erou național al Serbiei și respectat ca personalitate militară în România. În 1601, aflat în solie, a fost arestat de autoritățile (Dieta) maghiare din Cluj, judecat sub acuzația de trădare, condamnat la moarte și ars pe rug în cetatea Clujului , după care trupul i-a fost tras în țeapă și expus în dreptul fortificațiilor orașului.

La câteva zile după lupta de la Guruslău (3 august 1601), Mihai Viteazul s-a întoars biruitor la Cluj. Aflând locul unde a fost executat Novac, Mihai Viteazul a pus un steag în amintirea bravului ostaș și haiduc. În jurul moșiei dăruite lui Baba Novac de către Mihai Viteazul s-a dezvoltat cartierul craiovean Brazda lui Novac. Fiii săi (Novăceștii), au fost la rândul lor aprigi luptători antiotomani. A avut un frate, Radovan, și mai mulți fii, dar cu fiul cel mare, Gruia Novac (despre care s-au scris atâtea balade și s-au țesut atâtea legende), a apucat să haiducească și să lupte împreună.

1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685 – 1693), şi Sfântul Imperiu Romano- German, reprezentat prin generalul imperial Donald Heissler.

 

Constantin Cantemir (n.1612-d.1693), domn al Moldovei 1685-1693

Tratatul de la  la 5/15 februarie 1690 la Sibiu  încheiat un tratat din 5 articole între domnul Moldovei i şi împăratul habsburgic, prevedea garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice, ajutor reciproc în caz de invazie polonă. În schimb,Moldova  era obligată să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni. Articolul al doilea prevedea: “Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare i se va conferi titlul de conte.

Cantemireştii, conform chiar spuselor ilustrului sau fiu  Dimitrie Cantemir, erau “coborâtori din vechiul neam al Cantemireştilor… de la Crâm”.

Această idee este preluată de A.D. Xenopol: “Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir” . Conform acestei opinii, Teodor este primul reprezentant al familiei, care în timpul domniei lui Ştefan cel Mare ar fi trecut în serviciul Ţării Moldovei, fiind miluit de către domn cu o slujbă şi moşii în sudul ţării. Ulterior, după ce tătarii cuceresc pământurile respective, Teodor primeşte trei moşii în ţinutul Fălciu şi administrarea ţinutului Codru. 

P.P. Panaitescu arăta că “în împrejurările specifice în care a scris Dimitrie Cantemir viaţa tatălui său, el nu putea face operă de cronicar obiectiv, chiar sentimentele fireşti ale unui fiu faţă de părintele său îl sileau să înfrumuseţeze, să înnobileze figura morală a lui Constantin Vodă” , iar  C. C. Giurescu, probabil în baza informaţiei preluată din I. Neculce, consideră că domnul “Constantin Cantemir era dintr-un neam modest de răzeşi, din satul Silişteni, în judeţul Fălciului” 

Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a născut la 8 noiembrie 1612 în localitatea Silişteni. Rămânând fără părinţi şi cu moşiile pustiite de tătari, tânărul Cantemir se înrolează ca mercenar în armata polonă unde s-a aflat în serviciu la doi regi – Vladislav şi Jan Cazimir “…A servit timp de şaptesprezece ani în armata polonă, ajungând “rotmistru”, sau căpitan de cavalerie” [7]. S-a evidenţiat în bătăliile cu suedezii. În Polonia a făcut cunoştinţă cu Langlois Franзois (gravor francez), care l-a găzduit pe Cantemir la Paris în perioada 1643 – ianuarie 16478.

Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întâi vornic de Bârlad (1664-1668), apoi armaş (1668-1672), serdar (1672-1681) şi mare clucer (1681-1684)” [10]. Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, de a-l susţine pe Cantemir la domnie. 

Având relaţii bune cu Suleyman-paşa, Şerban Cantacuzino a organizat la Obluciţa o întâlnire a acestuia cu boieri moldoveni refugiaţi. Eforturile lui Dumitraşcu Cantacuzino, care a trimis şi el o delegaţie la Obluciţa au fost zadarnice. La 15/25 iunie 1685, după unele surse – la Babadag , după altele – la Constantinopol, Cantemir este proclamat domn al Ţării Moldovei.

Din cei doi feciori ai sai, Dimitrie a fost lăsat ostatic la Constatinopol.

 A fost printre puţinii domni ai epocii sale  care şi-au păstrat tronul până la moarte. În pofida unei domnii plină de ameninţări, de situaţii duplicitare, de schimbarea vectorilor politicii externe, de răsturnări dramatice de situaţie, Constantin Cantemir a reuşit să asigure ţării o relativă stabilitate. Neştiinţa de carte, originea răzeşească i-au fost compensate pe deplin de experienţa vieţii şi de abilităţi înnăscute de diplomat şi administrator.

 În timpul domniei lui Antioh Cantemir, osemintele lui Constantin Cantemir sunt aduse la mănăstirea Mira, una din ctitoriile sale.

1713- De ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, mitropolitul Antim Ivireanul al Ţării Româneşti s-a hotărât să clădească Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (cunoscută astăzi ca Mănăstirea Antim), punând toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt locaş, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Sfântul şi Marele Mir.
  De atunci, an de an, scria el , “să se îmbrace  o fată  cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brâu, şi să i se dea 230 bani, pentru căci în ziua pomenirii sale  (a sfintei Agata ), prin descoperire dumnezeiască am hotărât să zidim biserica”.

Manastirea Antim - Bucuresti

În afară de averea sa personală, Mitropolitul Antim a mai primit, fie în dar, fie prin cumpărare, diverse locuri sau imobile, nu numai de la creştinii din Bucureşti, dar chiar şi din alte oraşe, printre care s-au numărat  Drăguşin Vistiernicul, Constandin logofătul şi femeia sa Smaranda, Manea Ceauşul cu fratele său (dau terenuri în Bucureşti ), Maria Băneasa Mileasca şi ginerele ei (“un loc cu venituri în Târgovişte “), Chirca Budeanu ( “un codru de loc” pentru mănăstire), Lefter Vornicu (“6 răzoare de vie “).

Imagini pentru manastirea antim

Mănăstirea a fost construită în “mahalaua popii lui Ivaşco”, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metrii spre apus. Sfinţirea bisericii are loc în anul 1715, după cum reiese şi din pisania frumos sculptată în cadrul portalului monumental al uşii de la intrare,

1851 –  S-a născut la Brăila, Ştefan Hepites, fizician si meteorolog, membru al Academiei Române; a înfiintat, în 1878 la Brăila, prima statie meteorologica românească, iar în 1884 a creat prima stațiune meteorologică la București, la Școala de Agricultură de la Herastrău, mutată în 1888 la Filaret.

A  realizat, împreuna cu I.St.Mutar, prima harta magnetica a României, de numele lui legându-se si înfiintarea primelor stațiuni seismologice din țară; (d.15 septembrie 1922).

A fost membru titular al Academiei Române din 1902, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1919-1921); (m. 1922).

1859: A murit (la numai câteva zile după Unire) Alecu (Alexandru) Russo, prozator şi memorialist; se numără printre cei mai reprezentativi exponenţi ai paşoptismului; important militant unionist .  

 Este autorul volumului “Cîntarea României”, tipărit anonim; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române; (n.17.03.1819).

 

  

 „Cântarea României” a fost publicată pentru prima dată în anul 1850  în România Viitoare, revistă politică a românilor exilați la Paris, în versiune franceză. In limba româna va aparea în România literară a lui Alecsandri in 1855.

 „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată „Cântarea României” …

E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ (Nicolae Iorga).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii sale data de  4 februarie 1859.

1861 – La Sighet s–a înfiinţat “Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş”, a Asociaţiei Naţionale pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. A avut o contribuţie însemnată în emanciparea culturală şi naţională a românilor, în păstrarea, conservarea şi transmiterea elementelor de identitate cultural-naţională locală.

La 3 septembrie 1860, s-a constituit o comisie de iniţiativă care hotărăşte întocmirea statutelor viitoarei asociaţii, căreia-i revenea misiunea înfiinţării Preparandiei Române. La 5 februarie 1861 era ales comitetul de conducere alcătuit din comitele suprem Iosif Man – preşedinte, Mihail Pavel – vicepreşedinte, Petru Mihalyi – secretar, având printre membrii personalităţi de marcă ale vieţii politice şi spirituale maramureşene, dintre care în timp s-a evidenţiat şi dr. Ioan Mihalyi de Apşa

1867 – S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei, pierzandu-si autonomia.

Perioada 1859-1866 a fost una deosebit de dificilă pentru statul austriac. Înfrînt în mai multe bătălii, în fața armatelor piemonteze, franceze și prusace, exista posibilitatea dispariției acestui stat, care stăpînea numeroase popoare și teritorii străine.

Imagini pentru franz joseph photos

În aceste condiții, împăratul austriac Franz Joseph I a găsit soluția intaririi statului său, prin acordarea unor importante concesii maghiarilor.

 Astfel s-a încheiat Acordul austro-ungar privind constituirea monarhiei dualiste Austro-Ungaria. Îngrijorat de intensificarea luptei popoarelor aflate sub stăpînirea sa, împăratul a preferat realizarea acestui compromis cu nobilimea maghiară, care deținea cele mai importante poziții politice și economice, în cadrul statului, după cele ale austriecilor.

Foto: Steagul Austro-Ungariei, 1869-1918                                     

Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană (în germ. Donaumonarchie),  nu s-a numit niciodată oficial Imperiul Austro-Ungar, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică – Imperiul austriac și regatul maghiar.

Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de rîul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania.

Limbile vorbite în Austro-Ungaria după: William R. Shepherd, Distribution of Races in Austria-Hungary, Historical Atlas, 1911 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Din punct de vedere constituțional, monarhia Austro-Ungară reprezenta o uniune a două state: Austria și Ungaria, care aveau același suveran, aceeași armată (deși Ungaria a dobîndit dreptul de a avea o forță teritorială de apărare) și aceeași monedă. Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament și un guvern propriu.

 De asemenea, existau trei ministere comune ale celor două părți ale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe și Finanțele. La fel, cele două părți ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun), compus din monarh (Împărat-rege al Imperiului Austro-Ungar), primii miniștri ai Austriei și Ungariei, cei trei miniștri care conduceau ministerele comune, anumiți membri ai familiei imperiale.

Fiecare parlament, cel de la Viena și cel de la Budapesta, avea o delegație parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. Exista, de asemenea, o delegație parlamentară comună a celor două parlamente.

Cisleitania, avea capitala la Viena și cuprindea inclusiv teritorii locuite de sloveni, cehi, polonezi, ruteni și de românii din Bucovina (fosta parte a principatului Moldovei).

Teritoriile formațiuni feudale (ex: Regatul Boemiei, ducatele Carniola și Carinthia, Galiția) beneficiau de o anumită indulgență culturală, ceea ce a permis, într-o mică măsură, afirmarea identității naționale a cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor, românilor din Bucovina și croaților din Dalmația.

 Partea ungară a Imperiului, denumită Transleitania, avea capitala la Budapesta și cuprindea inclusiv teritoriile locuite de croați, sîrbi, sloveni și de românii din Transilvania și Banat.

Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului.

 Īn anul 1867, data inaugurării acestei politici ultranaṭionaliste în partea ungară a austro-ungariei, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari.

Austriecii și ungurii aveau aceleași drepturi. La data de 8 iunie 1867, împăratul Franz Joseph I (1848-1916) a fost încoronat inclusiv rege al Ungariei.

Statul austriac a fost salvat, prin acest compromis făcut nobilimii maghiare, pentru încă o perioadă de 51 de ani.

Numeroase popoare se aflau, în continuare, sub dominație străină, dualistă, și erau supuse unui amplu proces de deznaționalizare. Deosebit de dificilă a fost situația popoarelor din teritoriile dominate de unguri, așa cum a fost și cazul românilor din Transilvania și Banat, care erau lipsiți de numeroase drepturi și supusi, după anul 1867, unui amplu proces de maghiarizare forțată. 

1876 – Apărea prima revistă românească de medicină din Transilvania „Higiena şi Şcoala” (până în 1882), editată de medicul şi scriitorul Pavel Vasici-Ungureanu (1806-1881)

1889 – La 24 ianuarie/5 februarie, Ministrul de externe al României P.P. Carp cere Direcţiunii Generale a Telegrafelor şi Poştelor, din subordinea Ministerului de Interne, să ofere Agenţiei Telegrafice Române, care este în curs de organizare la Bucureşti, o “odae mare în casele ce ocupă”.

În aceeaşi zi, directorul general al telegrafului şi poştelor răspunde că a luat măsurile cuvenite pentru ca de la 1/13 aprilie “să se pună la dispoziţiunea noii agenţii telegrafice române ce este în ajun a se înfiinţa” spaţiul solicitat.

1896 – S-a născut la Roșiești, Vaslui, Nicolae Bagdasar, filosof și academician român; (n. Roșiești, Vaslui; d.21.04.1971, București).

Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896, Roșiești, Vaslui - d. 21 aprilie 1971, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române din 1943 - foto: en.wikipedia.org/

Nicolae Bagdasar  a fost membru corespondent al Academiei Române din 1943.

1908: S-a născut preotul, scriitorul şi ziaristul basarabean Vasile Ţepordei. A editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia” și a fost lider al basarabenilor refugiaţi în România.

Imagini pentru Vasile Ţepordei foto

A fost arestat în septembrie 1948 şi a executat 8 ani de muncă silnică în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar.

Eliberat din detenție în 1956, a fost reintegrat în preoţie ca paroh în Islaz, jud. Ilfov (1956-1966) şi la biserica „Mărcuţa” din Bucureşti (din 1966) (m. 2002).

 1916 – Avea loc la Zürich (Elveţia), inaugurarea Cabaret Voltaire şi naşterea mişcării literare Dada.

A fost fondat de scriitorul german Hugo Ball (1886 – 1927), împreună cu Emmy Hennings (1885 – 1948), poetul român Tristan Tzara (1896 – 1963), pictorul, arhitectul şi eseistul româno-israelian, Marcel Janco (Iancu) (1895 – 1984), scriitorul german Richard Huelsenbeck (1892 – 1974) şi soţii Sophie Taeuber-Arp (1889 – 1943) şi Hans (Jean) Arp (1886 – 1966), ca un spaţiu pentru scopuri artistice şi politice.

 

1919 – Partidul Muncii, format de un grup de oameni de cultură la Iaşi, România, în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I.Parhon, fuzionează cu Partidul Ţărănesc din Romania.

1926: S-a născut actorul Matei Gheorghiu; (m. 2003).

Imagini pentru Matei Gheorghiu photos

1928: S-a născut (la Babuc/judeţul Durustor, azi în Bulgaria) Hristu Cândroveanu, critic literar aromân, eseist, poet, publicist şi traducător; (m. 2013).

A absolvit în 1952, a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Hristu Cândroveanu, militant naţional-cultural român de origine aromână, era considerat un reprezentant de seamă al culturii aromâne, fiind un scriitor atât în limba română literară, cât şi în dialect. 

1933: A murit medicul Anibal Theohari; (n. 1873).

Imagini pentru foto Anibal Theohari

A pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de hidrologie medicală şi climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924).

1935 – Moare  Constantin C. Bacalbaşa, publicist (“Bucureştii de altădată”) .

Imagini pentru Constantin C. Bacalbaşa, foto

Constantin BACALBAŞA (1856–1935) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti ai vremii sale, consemnând, timp de mai bine de jumătate de secol, începutul de drum al României moderne.

„Sunt un povestitor“, scria Bacalbaşa la apariţia Bucureştilor de altădată. „N-am avut altă grijă decât să scriu adevărul asupra trecutului, fiind cât mai complet despre fapte şi cât mai nepărtinitor despre oameni.“

A fondat ziarele cotidiene: ȚaraPatriotulRomânimea și revista umoristica   Ghiță Berbecul.

A fost membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris volume despre Bucureștiul din anii 1800.

 1935- Se constituie  din aripa de dreapta a Partidului Naţional Ţărănesc, condusă de Alexandru Vaida-Voievod, organizaţia „Frontul românesc„. „Frontul românesc„. A editat din 1935 până în 1938 publicaţia cu acelaşi nume . Organizaţia şi-a încetat activitatea la 30 martie 1938.

1939 – A decedat  matematicianul Gheorghe Ţiţeica, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru, vicepreşedinte (1924-1925) şi secretar general (1929-1939) al Academiei Române; (n.17.10.1873). A fost profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. Este tatăl fizicianului Șerban Țițeica. Concepte ca: Problema piesei de cinci lei (Teorema lui Țițeica), suprafață Țițeica sau curbă Țițeica îi poartă numele.

 

Este considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1924-1925),și al mai multor academii straine.

1942: S-a născut la București, baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii sale 1944.

Imagini pentru Eduard Tumagian foto

A studiat la Conservatorul de muzică „ Ciprian Porumbescu” și a debutat în operă la București. După ce a câștigat mai multe concursuri de canto, s-a alăturat Operei Rinului din Strasbourg, unde a cântat în roluri de bariton, printre care Posa în Don Carlos, Germont în La Traviata, Scarpia în Tosca și rolul principal din Rigoletto.

Tumagian a debutat la La Scala în rolul principal al Nabucco în 1986 și a continuat să cânte acolo în premiera operei Flavio Testi Richard III (1987), în I due Foscari (1988) și I vespri siciliani (1989). A apărut și la Opera din Paris și în teatrele de operă din Lyon, Toulouse, Montpellier, Hamburg, Frankfurt, München, Viena, Zurich și Amsterdam.

1945 – Are loc in Bucuresti o demonstraţie violentă împotriva guvernului Rădescu, organizată şi plătită de comuniști.

1946 – Anglia şi Statele Unite ale Americii recunosc guvernul condus de dr. Petru Groza şi reiau legăturile diplomatice cu România.

1950 – S-a inaugurat Teatrul de Păpuşi „Puck” din Cluj, ocazie cu care a avut loc premiera la secţia română a unor fragmente din piesa rusească „Banul şi Părăluţa”, de Nina Ghernet, iar la secţia maghiară scenetele „Morcovul”, după povestirea lui L.N. Tolstoi şi „Cozonacul”.

Fondatorii instituţiei au fost membrii trupei de păpuşari ai Sindicatului Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor, înfiinţate în 1948. Teatrul „Puck” organizează în fiecare an cel mai important eveniment din lumea teatrelor de păpuşi şi marionete din estul Europei, „Festivalul Internaţional Puck”, singurul eveniment de asemenea amploare din România, care atrage la fiecare ediţie trupe de marcă din ţară şi străinătate

1953 – Moare în închisoarea de la Sighet Iuliu Maniu, om politic  român, președinte al Partiului National Țărănesc Român,  fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, arestat de regimul comunist  după 1947, decedat în închisoarea Sighet (n.08.01.1873, Badacin, Simleul Silvaniei).

 

 Omul politic ţărănist Iuliu Maniu a fost  preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române din 1919.

Maniu a luptat împotriva acaparării conducerii țării de către comuniști și, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării. La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareșalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ.

Pe 8 noiembrie însă ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la București (John Le Rougetel),  într-o telegramă strict confidențială, că înțelegerea dintre Churchill și Stalin privind Grecia și România orientează politica britanică.

S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale.

A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate anulate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.

A fost implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ.

În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947.

Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață și a fost trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947.

În august 1951 a fost  transferat împreună cu Ion Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet.

Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanți oameni politici dintre cele două războaie mondiale. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulți români, în timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul speranței și al dorinței de libertate.

 1957- S-a născut compozitorul de muzică uşoară Mircea Romcescu, soţul cântăreţei Olimpia Panciu; după 23 de ani petrecuţi în Danemarca, s-au întors în România în 2012.

Imagini pentru Mircea Romcescu, , foto

1962: S-a născut actorul Mihai Bisericanu.

Imagini pentru Mihai Bisericanu.foto

 1963- A murit inginerul Ion (Iancu) Constantinescu care a avut importante contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România.

A brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne; (n. 1884).

1963 – A murit (în penitenciarul din Râmnicu Sărat) omul politic Ion Mihalache, unul dintre conducătorii Partidului Ţărănesc (fondat în 1918), care a fuzionat cu Partidul Naţional Român (1926), creând  Partidul Naţional Ţărănesc.

S-a născut la 15 februarie 1882 în satul Goldeştii-Badii, comuna Topoloveni, judeţul Argeş, într-o familie săracă, cu mulţi copii. 

În urma participării la Primul Război Mondial, Mihalache a primit de la regele Ferdinand însemnul “Ordinului Mihai Viteazul”. Începând din anul 1918, fruntaşul ţărănist s-a implicat tot mai mult în viaţa politică. La 5 decembrie 1918 a înfiinţat Partidul Ţărănesc.La 10 octombrie 1926 împreună cu Iuliu Maniu au realizat unificarea dintre Partidul Ţărănesc şi Partidul Naţional. Astfel, a luat naştere Partidul Naţional-Ţărănesc (P.N.Ţ.). La alegerile din 1928 naţional-ţărăniştii au obţinut 78% din voturi şi în perioada 1928-1933 s-au aflat la guvernare.

Foto: Iuliu Maniu și Ion Mihalache, liderii PNȚ

A fost preşedinte al PNŢ (1933-1937), ministru al agriculturii şi domeniului public şi ministru de interne în mai multe rânduri .

Pe 14 iulie 1947 Ion Mihalache împreună cu alţi lideri ţărănişti (Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) au fost atraşi în aşa-numita „capcană de la Tămădău” ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic.

Grupul de conducători ţărănişti a fost arestaţi în dimineaţa de zilei de 14 iulie când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău.

După încheierea operaţiunii de prindere a „fugarilor” au urmat rând pe rând arestarea în mare parte a conducerii  Partidului Naţional Ţărănesc, desfiinţarea partidului, ancheta şi organizarea procesului liderilor ţărănişti. La şedinţa de guvern din 29 iulie a fost adoptat Jurnalul nr. 1027 privind desfiinţarea P.N.Ţ. Hotărârea de lichidare a P.N.Ţ. a fost votată în Camera Deputaţilor cu 294 voturi pentru şi 1 vot contra. 

Între 25 octombrie şi 11 noiembrie 1947 s-a judecat procesul organizat fruntaşilor naţional-ţărănişti. La 12 noiembrie 1947 Ion Mihalache a primit sentinţa la „temniţă grea pe viaţă”.

A urmat un lung drum al închisorilor comuniste. Către sfârşitul anului 1947 a fost trimis la penitenciarul Galaţi unde a stat până la 14 august 1951 când a fost transferat la închisoarea Sighet. În toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul.

A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35.

La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit. 

În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu 5 zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. Răpus de boală şi de chinurile unei detenţii de nesuportat, Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat.

Într-una din mărturisirile sale despre perioada de detenţie de la Râmnicu Sărat, Corneliu Coposu se referea la condiţiile în care a murit Mihalache: „Ion Mihalache a murit în anul 1963 în închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde nu se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Sigur, la starea lui a contribuit şi regimul de detenţie şi de alimentaţie.

Încetul cu încetul, datorită inaniţiei şi brutalităţii inumane la care a fost supus, a murit. Ca şi ceilalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor putea fi niciodată recuperate”.

Pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid. Fostul comandant al penitenciarului, Vișinescu, a fost condamnat pentru crimele comise la închisoare pe viață și a murit în timpul detenției.

1965 – S-a născut la  Săcele, jud. Constanța, Gheorghe Hagi, considerat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor.

 Este de origine aromână, și a fost  supranumit ”Regele fotbalului românesc” și ”Maradona din Carpați”. A fost, cu 35 de goluri înscrise, cel mai bun marcator din istoria naționalei României.

1976: A murit la București, Nicolae Cambrea (n. 5 aprilie 1899, la Târgu Jiu), general de corp de armată român în cel de-al Doilea Război Mondial, fost comandant al diviziei de trădători Tudor Vladimirescu, create de URSS.

Imagini pentru nicolae cambrea photos

Nicolae Cambrea provenea dintr-o familie de boieri pământeni din Hăiești, veche de aproape 500 de ani. Tatăl său era șeful Poliției din Târgu Jiu.

A avut mai mulți frați printre care și pe Sevastița Cambrea (mama regizorului Sergiu Nicolaescu).

După moartea tatălui său, care se pare că a fost otrăvit în timpul ocupației germane a orașului Târgu Jiu din timpul Primului Război Mondial, Nicolae Cambrea s-a înrolat voluntar în Armata Română, pe post de copil de trupă.

A rămas în armată după război, urmând studii militare și devenind ofițer. A publicat în 1939 volumul Mareșalul Pilsudski: omul de stat și comandantul suprem al forțelor poloneze în războiul polono-rus din anul 1920, la finalul căruia atrăgea atenția asupra pericolului comunist pentru viitorul Europei.

A luptat pe frontul antisovietic în cel de-al Doilea Război Mondial, în funcția de șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie (comandate de generalul Nicolae Mazarini), fiind luat prizonier de Armata Roșie după bătălia de la Cotul Donului, la 22 noiembrie 1942, la Serafimovici.

Aflat în prizonieratul sovietic, colonelul Nicolae Cambrea a primit comanda Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului.

Trecerea sa de partea inamicului a fost considerată crimă de înaltă trădare pe timp de război, colonelul fiind învinuit că și-a încălcat astfel jurământul de credință față de țară și Rege.

El a acționat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501). Ministrul Constantin Pantazi a pregătit un decret în care colonelul Cambrea era condamnat la degradare militară și împușcare pentru pactizare cu inamicul. Mareșalul Ion Antonescu a hotărât să nu semneze acel decret, gândindu-se că înscrierea unor ofițeri în Divizia Tudor Vladimirescu ar putea să-i servească țării la un moment dat.

În cartea sa de memorii, Radu Mărculescu, un fost camarad de-al lui Cambrea, descrie astfel ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal:

În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele.

Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”.

Unii dintre contemporanii săi scriau că „generalul roșu” Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker.

Lavrenti Beria, comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS, i-a comunicat generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat „strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de stat major. Nicolae Cambrea a fost numit general de brigadă de Iosif Vissarionovici Stalin.

Marele epigramist Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD „Tudor Vladimirescu – Debrețin”: „Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin… în c.r”.

În timpul luptelor de pe frontul antigerman, Nicolae Cambrea a fost grav rănit la sud de Oradea, după unele surse, iar după altele la Debrețin. A fost judecat în anii ’50 de Direcția Superioară Politică a Armatei (DSPA), imputându-i-se relații cu Casa Regală și ambasade străine, fiind salvat însă de intervenția mareșalului sovietic Rodion Malinovski, care-l cunoștea.

Reabilitat la finalul anilor ’60, i se acordă gradele și este trecut în rezervă. Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.

A fost numit la 1 iulie 1964 în funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni , fiind eliberat din funcție la 1 octombrie 1972, în vederea pensionării.

Nicolae Cambrea a publicat în 1966 un volum de memorii intitulat Din amintirile unui ostaș (Editura pentru literatură, București, 1966).

În august 1969, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Lovitura de stat din 23 august 1944, generalul-locotenent (cu două stele) în retragere Nicolae Cambrea a fost înaintat la gradul de general-colonel (cu trei stele).

A ales să fie incinerat după moarte, model adoptat și de nepotul său, regizorul Sergiu Nicolaescu.

1979 – Are loc premiera filmului “Nea Mărin Miliardar” în regia lui Sergiu Nicolaescu, avându-l în rolul principal Amza Pellea.

A fost unul dintre filmele cu cea mai mare audiență din istoria cinematografului românesc.

1983 – Anișoara Cușmir realizează un nou record mondial de sală la săritura în lungime (6,92 m).

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul "Steaua" în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul “Steaua” în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua.

 1986 –  A murit Ioan Ianolide, mărturisitor al închisorilor comuniste, în care a pătimit vreme de 23 de ani; renumit pentru cartea ”Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”; biograful lui Valeriu Gafencu (”Sfântul închisorilor”, cum a fost numit de părintele Nicolae Steinhardt); (n. 1919).

Imagini pentru Ioan Ianolide photos

1986 – A murit (la Milano, Italia) J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist, considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „prinţul romanţei româneşti”. Fost director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene, a părăsit România clandestin, în anul 1947; (n. 1905).

Imagini pentru J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu) photos

Era una dintre figurile cele mai pregnante ale exilului anticomunist de după 1945 dar şi unul dintre cei mai reputaţi compozitori şi interpreţi de muzică uşoară ai perioadei interbelice. Este autorul celebrei romanţe “Frumoasa mea cu ochii verzi”, care a încântat atâtea generaţii de îndrăgostiţi.

Născut în 1902 în Bucureştiul boem şi cosmopolit, Ion Mânzatu a activat o vreme în Partidul Naţional Liberal.

După 1935 devine atras de Mişcarea Legionară, în care se va încadra. Aici îl va cunoaşte pe marele  poet patriot Radu Gyr, care devenise practic bardul acestei mişcări de tineret.

Între cei doi – compozitor şi poet – se va stabili o simbioză aristică rar întâlnită. O fructuoasă colaborare care va zămisli creaţii de muzică uşoară şi de petrecere nemuritoare, dar şi cele mai valoroase marşuri şi imnuri legionare. “Sfântă Tinereţe Legionară”, “Imnul muncitorilor legionari”, “Imnul Moţa-Marin” sunt doar câteva din creaţiile care au înflăcărat zeci de mii de tineri în cămăşi verzi.

De asemenea, romanţa “Vânt de seară”, numită şi romanţa surghiunului, tulburătoare baladă a sufletului îndepărtat de ţară, a răscolit sufletele a generaţii de visători.

Melodiile lui au fost zeci de ani interzise, chiar dacă pare absurd. Nu s-au cântat, nu s-au imprimat, nu s-au difuzat.

Doar în perioada de deschidere iniţiată de Ceauşescu după venirea sa la conducerea PCR, strălucita cântăreaţă Doina Badea a reuşit să imprime şi să difuzeze radiofonic romanţa “Vânt de seară”.

Desigur, modificând câteva versuri. Dar după un timp, aceasta nu a mai fost difuzată, intrând din nou în atenţia cenzurii politice.

Nello Mazatti a reuşit să se salveze din România ocupată de sovietici, luând calea exilului, dar nu s-a mai putut întoarce niciodată în ţara în care fusese condamnat în contumacie şi în care ar fi fost imediat aruncat în închisorile de exterminare ale regimului comunist.

1990 – S-a reînfiinţat Muzeul Ţăranului Român, director fiind numit pictorul Horia Bernea.

Ideea  dateaza încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi secţiune de artă textilă; la 1 octombrie 1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, “Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială”.

În 1953 se numea Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului, iar de la 5 februarie 1990, Muzeul Țăranului Român.

Imagini pentru Muzeul Ţăranului Român,.foto

Este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești, în București, pe Șoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piața Victoriei.

2002: A murit (la New York) sculptorul Constantin Antonovici. A fost ucenic al lui Constantin Brâncuşi între anii 1947 şi 1951, după ce trecuse prin atelierul croatului Ivan Meštrovič. S-a stabilit ulterior în SUA, unde a și decedat; (n. 1911).

2003 – Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat decizia Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale ca România să folosească drept monedă de referinţă euro, cu începere de la 01 martie 2003, în locul dolarului SUA.2004 – România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale acestei alianțe militare ratificând protocolul de aderare.

2004 – România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale acestei alianțe militare ratificând protocolul de aderare.

La constituirea ei, ideea de bază a alianţei, menţinută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile şi eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifică: „Părţile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor şi în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.

Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului la 12 septembrie 2001 drept răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.

2017: Au atins apogeul protestele desfăşurate în toată România, după ce ministrul de Justiție, Florin Iordache, a anunțat prin intermediul mass-media în jurul orei 24:00 din noaptea de 31 ianuarie, publicarea de către guvern în Monitorul Oficial a ordonanțelor privind grațierea unor fapte de corupție și modificarea Codului penal prin dezincriminarea abuzului în serviciu.

Sute de mii de manifestanți au protestat în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13. Protestele au devenit cunoscute, neoficial, și sub numele de  protestele ”#rezist”, hashtag devenind un simbolul al mișcărilor de protest.

Ordonanța nr. 13/2017 a fost abrogată, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, văzut drept principalul responsabil pentru introducerea ei, a demisionat pe 8 februarie 2017.

Peste puțin timp, Guvernul condus de Sorin Grindeanu a fost demis printr-o moțiune de cenzură a propriului său partid.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/05/o-istorie-a-zilei-de-5-februarie-video-3/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta muceniță Agata

Sfanta Mucenita Agata

Sfânta muceniță Agata s-a născut in cetatea Panormos, din insula Sicilia. Potrivit izvoarelor istorice, Sfanta Agata era foarte frumoasa si foarte bogata.

A fost ceruta in căsătorie de dregatorul Cvintian, insa, a refuzat pentru ca a ales sa trăiasca pentru Hristos. A fost incredintata unei femei necredincioase, Afrodisia, cu scopul ca aceasta sa o faca sa lepede credinta in Hristos.

Având in vedere ca nu a dat curs cererii in casatorie si ca nu a renuntat la renuntat la credinta in Hristos, va fi supusa la mai multe chinuri. Din acestea amintim ca i-a fost taiat pieptul, cu un cleste de fier.

Despre vindecarea sa in chip minunat, aflam din Sinaxarul zilei din 5 februarie: „La miezul noptii i s-a aratat Sfantul Apostol Petru, cu chipul batran si cinstit, purtand in mainile sale multe doctorii.

Iata, eu stateam si priveam la tine in ceasul acela, cand ai rabdat chinurile si am cunoscut ca este cu putinta sa se tamaduiasca pieptul tau; pentru aceea am si venit aici”.

Sfânta mucenita Agata a raspuns: „Eu niciodata n-am obisnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, si acum mi se pare ca nu se cade a strica obiceiul cel bun, pazit din tinerete”.

Batrânul i-a zis: „Si eu sunt creștin și nadajduiesc sa te tamaduiesc; am venit la tine, deci nu te rușina de mine”.

Sfanta i-a raspuns, zicand: Tu esti barbat, iar eu fecioara, deci cum voi putea ca fara de rusine sa-mi descopar pieptul inaintea ta? Voiesc mai bine sa rabd inainte durerea ranilor mele, decat sa ma golesc inaintea ochilor barbatesti. Multumescu-ti, cinstite parinte, caci pentru mine ai venit aici, vrand sa tamaduiesti ranile mele, insa sa stii ca doctoriile cele facute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodata”.

Iar batranul i-a zis: „De ce nu voiesti sa te tamaduiesc?” Sfanta a raspuns: „Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tamaduieste pe toate si care, cu voia si cu cuvantul Sau, ridica pe cei cazuti. Acela, de va voi, poate sa ma mantuiasca si pe mine, roaba Sa cea nevrednica”.

Apostolul a zambit putin si i-a zis: „Acela m-a trimis la tine, fecioara, pentru ca eu sunt Apostolul Sau; deci, fii acum tamaduita”.

Zicandu-i acestea, s-a facut nevazut. Sfanta Agata privind apoi la trupul sau, a vazut ca toate ranile erau tamaduite.Sfanta Mucenita Agata a trecut la cele vesnice in temniță. Datorita vindecarii sale, este considerata a fi ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei;
  4. Istoriculzilei blogspot.com;
  5. Istoria md.;
  6. Wikipedia ;
  7. Mediafax.ro;
  8. http://www.worldwideromania.com;
  9. adevarul.ro/ povestea-nello-manzatti-trubadurul-mort-exil;
  10. Rador.ro;

Publicitate

05/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românii din Serbia trăiesc perioada cea mai odioasă din ultimii 70 de ani. VIDEO

Imagini pentru romanii din serbia map

Practici oficiale anti-românești în Serbia

Românii din Serbia trăiesc perioada cea mai odioasă din ultimii 70 de ani. Niciodată ca în ultimii ani nu le-au fost încălcate drepturile elementare, cum este dreptul de a vota liber pentru a fi aleși acei români care reprezintă interesele comunității românești și nu cele ale partidului politic care impune o politică ce nu are nimic comun cu românii, scrie https://ioncoja.ro/practici-oficiale-anti-romanesti/. 

Niciodată ca acum, din considerente străine intereselor identitare românești, prin cârdășie de gașcă pseudopolitică, românilor nu le-a fost periclitată existența fizică, niciodată ca acum nu au fost reduși la cifre, la desconsiderare, la manipulare, la umilință națională.

Consiliul Național Român, prin conducerea sa, n-are capacitatea intelectuală, profesională, morală, experiența necesară și nici voința să facă față momentului istoric în care ne aflăm, nici măcar nu-l percepe ca atare.

Există o inconștiență a timpului în care funcționează și a priorităților noastre vitale. Mai întâi în vara anului 2020, din cauza neimplicării conducerii Consiliului Național Român, românii își pierd clădirea „Luceafărul” din Vârșeț, un simbol românesc pentru românii din Serbia, care a fost în pripă vândută la licitație. 

Apoi, la finele anului 2020, prin acțiunile nefaste ale aceluiași Consiliu Național, însăși identitatea națională și drepturile omului au devenit o categorie negustorească. Votul membrilor Consiliului Național Român, odată exprimat public, a fost rectificat pentru a se obține o majoritate care nu e a celor care în scris au cerut și au votat demiterea președintelui Consiliului, ci este a președintelui, Daniel Magdu, care cu orice preț ține să râmână în funcția de președinte al Consiliului Național Român. Asta înseamnă că dreptul românilor, membri ai Consiliului Național Român, de a vota liber, este subordonat altor interese care nu au nimic comun cu interesele românilor. Dreptul majorității de a hotărî prin vot liber, conform Constituției, destinul comunității românești este pur și simplu anihilat. 

În data de 30 decembrie 2020 a fost făcut public Procesul verbal al ședinței electronice a CNMNRS din data de 29 decembrie 2020. În urma lecturării acestuia deducem anumite inadvertențe  printre care o crasă înșelăciune.

Anume, prin inversarea rezultatului votului dat inițial și prin „forțarea falsificării” procesului de votare, cu scopul de a se obține un rezultat favorabil rămânerii în funcție a actualului președinte, Daniel Magdu, am devenit martorii unei odioase malversații și fără de voința noastră (dacă nu reacționăm) complici în actul de rea intenție, soldat cu formarea unei alte majorități care a dus la rămânerea în funcția de președinte al CNMNRS a lui Daniel Magdu. 

Se știe că 12 membri, majoritari ai CNMNRS (Daniel Petrovici, Anișoara Țăran, Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu, Roman Bugar, Alexandra Rancovici, Dragan Demić, Jasminka Ivanković, Magda Ion, Dr. Ion Omoran, Anca Marin, Tihan Matasarević), de bună voie și nesiliți de nimeni, au cerut în scris și au semnat cu toții cererea pentru revocarea președintelui CNMNRS și pentru alegerea în funcția de președinte a domnului Ion Magda în ședința electronică din 29 decembrie 2020 (e discutabilă și legalitatea organizării unei ședințe electronice în condițiile în care nu mai există stare de urgență).

Se mai știe că cei 12 membri ai CNMNRS, în ziua votului, acceptând Ordinea de zi, au votat, în unanimitate, pentru revocarea lui Daniel Magdu și pentru alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS, precum și împotriva tuturor punctelor înscrise în Ordinea de zi (punctele 1-8).

Se mai știe că în acea zi, Marin Anca, membru al Consiliului Național Român, în ciuda presiunilor făcute asupra lui timp de câteva ore la primăria din Biserica Albă, totuși, se deplasează la Vârșeț, unde votează pentru revocarea lui Daniel Magdu și pentru alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS (ca să se înțeleagă, o face alături de ceilalți membri ai CNMNRS care au cerut, prin proprie semnătură, revocarea președintelui CNMNRS și alegerea în funcția de președinte a domnului Ion Magda). 

Se mai știe că în seara aceleași zile, noaptea, Marin Anca (care este și cetățean american), este pur și simplu luat din casă și adus la Vârșeț, unde i se impune, contrar voinței sale, schimbarea deciziei inițiale – revocarea lui Daniel Magdu, a primului său vot trimis în format electronic la ora 16,30, iar la ora 19,33 i se cere să-și modifice votul doar pentru ca Daniel Magdu, contrar voinței majorității membrilor CNMNRS (12 din 23) să rămână în funcția de președinte.

Ne întrebăm ce rost mai are Consiliul Național Român, organul reprezentativ al românilor din Serbia, dacă votul unui membru al Consiliului poate fi modificat doar pentru că așa vrea președintele Daniel Magdu sau poate altcineva?

Fiind constatate toate cele de mai sus, iată-ne martori ai celui mai trist capitol din istoria CNMNRS, în care se încalcă drepturile elementare, sunt violate libertățile omului, securitatea persoanei, degradată demnitatea omului liber.

Nu putem accepta un Proces verbal și, implicit, niște hotărâri care sunt rezultatul unei ședințe falsificate! Reacționăm și condamnăm cu vehemență modificarea prin forță a votului și impunerea deciziilor! Ca urmare, se impune recunoașterea votului inițial nefalsificat (real de facto și de drept) al celor 12 membri ai CNMNRS (Daniel Petrovici, Anișoara Țăran, Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu, Roman Bugar, Alexandra Rancovici, Dragan Demić, Jasminka Ivanković, Magda Ion, Dr. Ion Omoran, Anca Marin, Tihan Matasarević) care au votat revocarea lui Daniel Magdu și alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS.

Această întâmplare petrecută în Banatul de sud, la Vârșeț, suntem convinși că nu este dirijată din centrele înalte ale puterii, ea este rezultatul modului de a se „aranja lucrurile” în această zonă, condusă de o mână malefică a celor cărora li s-a dat să fie „puterea locală”.

Ceea ce s-a petrecut în data de 29 decembrie 2020 ne îndeamnă să ne întrebăm care este poziția românului în Serbia? Care sunt drepturile noastre?

Imagini pentru românii din timoc photo"

Care este atitudinea autorităților sârbe, informate despre cele petrecute? Ignorarea lor este un indiciu al locului nostru în această țară. Dacă chiar și existența fizică este periclitată, cum să mai așteptăm ca statul să fie un stat democratic și stat de drept?!

Este clar că românii au devenit prizonierii unor funcționari politici locali, iar ceea ce fac autoritățile, prin acceptarea tacită a implicării partidului de guvernământ, prin acei politruci care dirijează activitatea Consiliului Național Român, nu fac decât să își antagonizeze minoritatea română care nu mai are încredere în actuala conducere a Consiliul Național Român. 

Apelurile noastre, prin care am solicitat soluționarea problemelor, către președintele Serbiei, președintele Guvernului Serbiei, președintele Adunării Provinciei Autonome Voivodina, președintele Guvernului Voivodinei, au rămas fără răspuns. Iată de ce apelăm și la dumneavoastră, cu speranța că ne veți susține cauza și eforturile disperate de soluționare a acestor probleme.

Avem un singur scop: dorim să ni se permită și nouă, românilor din Serbia, să ne putem manifesta identitatea printr-o funcționare firească și normală a Consiliului Național Român, fără de implicarea răuvoitoare a politrucilor, mai mult decât a politicului, fără de presiunile politice care încalcă flagrant drepturile, demnitatea și libertățile omului. Ceea ce ni se întâmplă este un atentat la drepturile românilor și identitatea noastră națională.

Cu speranța că apelul nostru va avea susținerea dumneavoastră și a instituției pe care o reprezentați, vă rămânem profund recunoscători.

31 ianuarie 2021                  

În numele celor 12 membri ai Consilului Național Român din Serbia care semnează acest apel, 

Nicu Ciobanu

PS. ma tem ca si aici e tot mana rusilor: Dezbina si stapaneste…

05/02/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Caricaturi cu Stalin din anii 1930-1950

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este %D1%81%D1%82%D0%B0%D0%BB%D1%8F%D0%BD-2-780x1024.jpg

Stalin a fost și rămâne în fosta URSS „tatăl națiunii”, în timp ce în Occident figura sa este percepută ca un exemplu tipic de dictator asiatic, perfid și crud.

În unele țări asiatice – precum Japonia -Stalin era descris ca un degenerat.

Iată în cele ce urmează cum arătau desenele animate ale lui Stalin apărute în Occident în anii 1930-50, reproduse de publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/articles/zapadnyie_karikaturyi_na_stalina

Lui Stalin însuși îi plăcea să deseneze caricaturi . În total, au fost găsite aproximativ 500 de astfel de desene aparținând dictatorului , care au devenit publice abia acum câțiva ani.

Potrivit relatărilor istoricului rus Boris Ilizarov, în timpul ședințelor Biroului Politic, Stalin desena deseori caricaturi jignitoare ale unora dintre viitoarele sale victime.

Într-un astfel de desen care data în jurul anului 1930, ministrul de finanțe al lui Stalin, Nikolai Briuhanov, era înfățișat gol, suspendat de organele genitale. Acest desen a fost găsit împreună cu o notă scrisă și semnată de Stalin, în care acest tiran nu încerca să-și ascundă satisfacția față de soarta pe careo hotărâse pentru Bryukhanov, care era membru al Biroului Politic de patru ani.

Nota, avea în partea de sus ștampila „Dosar special” și menționa că : „Bryukhanov pentru păcatele sale actuale și viitoare ar trebui să fie agățat de bile. Dacă rezistă, atunci el ar trebui să fie găsit nevinovat, este ca și cum ai fi achitat de instanță. Dacă i se rup, ar trebui să fie înecat în râu „.

Bryukhanov a fost executat din ordinul lui Stalin în 1938, sub o acuzație falsă.

De regulă, desenele lui Stalin „se învârteau” în jurul unor teme gay și sadomasochiste – bărbați goi în ipostaze lascive și supuse.

Evident, și în Occident au apărut numeroase caricaturi cu Stalin. Chiar și în anii 1930, în lumea occidentală (ca să nu mai vorbim de URSS și de lumea a treia), existau destui analfabeți (aproximativ 15% trăiau chiar în Statele Unite), astfel încât desenele (inclusiv afișele) erau un mijloc de agitație vizuală înțeleasă în toate sectoarele societății.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este %D1%81%D1%82%D0%B0%D0%BB%D0%B8%D0%BD-3.jpg

Unul dintre „experții” în descifrarea personalității lui Stalin a fost caricaturistul englez David Lowe. După ce a vizitat URSS la începutul anilor 30, el a reușit să analizeze personal metodele de guvernare ale lui Stalin, fiind unul dintre primii care a atras atenția asupra asemănării izbitoare a metodelor acestuia cu cele folosite de dictatorul german Adolf Hitler..

Desigur, atât în perioada stalinistă, cât și în cea post-stalinistă, desenele critice privitoare la dictatorul comunist erau interzise și pedepsite sever administrativ sau penal. Singura categorie de cetățeni sovietici care a îndrăznit să depășească aceste interdicții au fost infractorii.

Aceștia își făceau tatuaje care îl înfățișau pe Lenin, Stalin, Marx, și alți fruntași comuniști adesea cu coarne, coadă, cu inscripții jignitoare și în ipostaze obscene.

În mitologia hoților și criminalilor, simbolismul sovietic era asociat cu diavolul, cu satana și cu răul.

Merită de asemenea să subliniem că în lumea necomunistă, numele lui Stalin și-a pus până la moartea URSS, o amprentă inconfundabilă asupra unor sectoare ale culturii periferice .

Cel mai bun exemplu în acest sens este formația japoneză de muzică punk The Stalin, cunoscută în anumite cercuri nonconformiste și extremiste.

A fost fondată în 1980, single-ul lor de debut s-a numit „Electric Dildo” (1980), care, în general, reflectă corect esența stalinismului. 

Aceasta este coperta unuia dintre CD-urile lor: (Puteți citi despre grupul Stalin de pe Myspace , copertele lor de pe Amazon )

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este %D0%BF%D0%B0%D0%BD%D0%BA-%D0%B3%D1%80%D1%83%D0%BF%D0%BF%D0%B0-%D0%A1%D1%82%D0%B0%D0%BB%D0%B8%D0%BD.jpg

Iată coperta unui disc al lor

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este %D1%81%D1%82%D0%B0%D0%BB%D0%B8%D0%BD-%D0%BF%D0%B0%D0%BD%D0%BA.jpg

Și un videoclip din concertul grupului The Stalin: 

Desigur, Stalin i-ar fi împușcat pe membrii acestui grup punk dacă ei ar fi fost supuși sovietici, sau i-ar fi spânzurat de testicule, ca în cazul ministrului Briuhanov.

Imagini pentru desenele lui stalin

05/02/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: